1

REZUMAT

Motivul alegerii temei este realitatea cruda a unei fetite pe care

am cunoscut-o in urma cu 7 ani la scoala unde lucrez, care este o

scoala normala care are clase integrate de copii cu dizabilitati

severe. Revolta mea este ca aceasta fetita care are handicap

fizic nu a putut fi primita intr`o clasa normala desii parintii sunt

intelectuali si s-au ocupat permanent de educatia si cultura ei.

Cand am cunoscut`o vorbea greu si nu mergea dar mi-am dat

seama repede de vointa acesteia si de faptul ca are un coeficient

de inteligenta peste media copiilor de varsta ei, aceasta fetita a

citit foarte multe carti si are o cultura foarte

Problema integrarii sociale a copiilor cu dizabilitati este una de o

importanta majora pentru societatea romaneasca actuala.

Dezvoltarea unei societati incluzive pentru persoanele cu

handicap in general si pentru copiii cu dizabilitati in special

reprezinta o prioritate. Experienta de mai bine de 10 ani in acest

domeniu mi-a facilitat accesul la cele mai noi tendinte de

interventie sociala privind copiii cu handicap. La multe dintre

masurile implementate am participat activ: formarea unor rampe

in diferite locatii din Sectorul 2, organizarea claselor speciale in

functie de gradul de handicap cu accent pe necesitatile

individuale, formarea unor parteneriate intre scoala si Comisia de

2

Expertiza Medicala – Gradinitele speciale in vederea formarii

unor noi clase si centralizarea lor. Crearea unei baze de date în

cadrul Comitetului Român Pentru Drepturile Copilului a

Asociatiilor, ONG-urilor si a tuturor institutiilot din sectoarele 1 si

2 care se ocupa de problemele copiilor, am participat la mai

multe actiuni organizate de RENINCO Romania pe problema

Integrarii copiilor cu dizabilitati in scoli si societate, si am

colaborat cu Fundatia Copii in dificultate (Centrul Sfantul

Nicolae) ca logoped principal.

Interesul pentru acest domeniu isi are radacina in analizele si

studiile intreprinse in cadrul masterului de Politici Sociale ale

Dezvoltarii, in care am reusit sa imi clarific conceptele si teoriile

cele mai importante privind integrarea sociala a copiilor cu

disabilitati, completate ulterior cu experinta directa in lucrul cu

acesti copii. Colaborarea cu Organizatia Suedeză IM mi-a prilejuit

ocazia sa cunosc modalitati de integrare a persoanelor cu

dizabilitati si in alte tari, integrarea prin munca a persoanelor cu

handicap sever fiind un exemplu notabil. Copiii cu Down sunt

afectosi, sociabili, prietenosi, generosi şi apoi toti la pubertate

devin timizi, complexati îşi recunosc handicapul, se

culpabilizează, se identifica cu personajele negative, devin

depresivi.
3

În primul capitol am vorbit despre importanta integrării timpurii a

copiilor cu dizabilităti şi diagnosticarea cât mai precoce,

plasticitatea comportamentală a lor. Copiii cand sunt mici au mai

putine prejudecati, pe masura ce cresc, se pervertesc,cand sunt

mici nu fac diferenta ca unul e blond si cel brunet e...rrom si nu

isi dau seama nici de competentele intelectuale.

Copilul încă dinainte de a fi la şcoală, se joaca de-a şcoala,

invata statutele si rolurile sociale prin imitatie de la varste f mici.

Profesia de parinte se invata. Atunci cand ai in familie un copil

bolnav, inveti sa/i faci injectie...si in functie de boala, te

informezi, inveti sa faci ...terapie.

Familia trebuie sa/si accepte problemele, sa le recunoasca si sa

se deschida catre comunitate. sa ceara ajutor, si la randul ei sa

ofere ajutor. Costul social / afectiv, dar si material al unei

persoane neintegrate si al uneia, partial recuperate,

integrate...de ex ce inseamna un autist partial recuperat si ce

inseamna un autist devenit adult/schizofren. Precum stiti dupa 18

ani diagnosticul de autism este inlocuit cu cel de Schizofren.

Cadrul conceptual şi terminologia de bază: deficienţa,

dizabilitatea, handicapul, deficienta mentala, incapacitate,

reabilitare, recuperare, educatie speciala, CES,

4

Conceptul de educatie speciala l-am dezvoltat pe mai multe

pagini, am dezbatut un capitol semnificativ despre diferentele

dintre integrare si incluziune, un alt capitol despre

AUTORITATEA NATIONALA PENTRU PERSOANELE CU

HANDICAP, am elaborat un capitol despre infrastructura

legislativa, un alt capitol despre educatia si integrarea in

comunitate in Europa, un capitol despre politicile educationale si

un capitol numit strategii de integrare a copiilor cu dizabilitati.

Merton a introdus noţiunea de "status dominant" ("master

status") referindu-se la cel mai important status ocupat de o

persoană, care îi afectează aproape toate aspectele vieţii.

Domnul Livius Manea concluzionează: "alături de caracteristicile

rolului de bolnav definite de Parsons, ca scutite de

responsabilităţi, fapt independent de viaţa personală, apare

dorinţa de însănătoşire, căutarea de ajutor competent.

Un alt tip de abordare este Interacţionismul simbolic. Acesta se

referă, în viziunea lui G. H. Mead, la modul în care părerea

celorlalţi influenţează personalitatea individului.

Lemert a pornit de la ideea că indivizii iau decizii în funcţie

de propriile costuri şi valori şi a ajuns la concluzia că luarea

decizillor nu este în întregime raţională, şi a admis că indivizii

sunt susceptibili de a reacţiona în funcţie de presiunile şi

 5

constrângerile exercitate de realitatea obiectivă. O altă

concluzie a autorului este că cei mai mulţi dintre indivizi pot fi

consideraţi devianţi la un moment dat în viaţă, dar se vor

întoarce la starea de normalitate

Diferenţierea între integrare şi incluziune

• Se face de multe ori confuzia între termenii de integrare şi

incluziune, mai ales de către cadrele didactice care lucrează în

şcolile de masă fără incluziune, ceea ce face necesară diferenţiera

lor.

• Cel ce a lansat conceptul de normalizare este Benght Nirje. Studiile

sale au demonstrat că mulţi dintre copiii îngrijiţi în familie aveau

deficienţe mult mai grave decât cei din instituţii, însă aveau mai

puţine condiţii normale şi apar rezultate normale, iar în condiţii

anormale, apar rezultate anormale. Concluzia lui Nirje, în

încercarea de a defini normalizarea în practică este: “să te dai jos

din pat, să te îmbraci şi participi la activităţi cu sens, cu scop, în

ciuda faptului că ai un profund dezavantaj (handicap grav)” – acesta

a fost numit “ritmul normal zilnic”. Autorul a stabilit o serie de

principii fundamentale ale existenţei pornind de la condiţiile

normale de viaţă: ritmul normal cotidian, ritmul normal al

săptămânii, ritmul normal anual.

 6

• Teoriile demostrează faptul că interacţiunile sunt cele ce

determină comportamentul. Astfel, interacţionismul simbolic

evidenţiază modul în care oamenii interpretează propriile acţiuni şi

pe ale altora. Teoria Etichetării arată cum indivizii interpretează

propriile acţiuni şi ale altora prin folosirea unor “calificative”,

clasificări, chiar epitete. Teoria învăţării sociale demonstrează cum

indivizii învaţă să se comporte în cadrul diferitelor interactiuni.

• Prin distincţia făcută între “normal” şi “pathologic”, Emile Durkheim

plasează persoana cu dizabilităţi în sfera patologicului, a

anormalităţii, abaterii de la normele societătii.

• În continuare am analizat :Integrarea fizică a persoanelor cu

dizabilităţi

• Integrarea şcolară a persoanelor cu dizabilităţi

• Integrarea fizică şi integrarea funcţională

• Integrarea şi calificarea profesională ca forme particulare ale

integrării

• Integrarea socială a persoanelor cu dizabilitaţi

• Integrarea fizică se poate completa cu cea pedagogică,

rezultând o formă superioară care presupune relaţii în

interiorul grupului şcolar, la care copilul cu CES participă

activ.
 7

• Există mai multe clasificări ale formelor de integrare/incluziune

şcolară a copiilor cu dizabilităţi, acestea bazându-se pe diferite

criterii de diferenţiere.

• După durata prezenţei copilului cu dizabilităţi în şcoală, se

diferenţiează: forme de integrare totală, forme de integrare

parţială, forme de inregrare ocazională

• În funcţie de numărul copiilor integraţi într-o şcoală, se întâlnesc:

integrare individuală — când se ralizează integrarea unui singur

elev cu dizabilităţi într-o clasă obişnuită; integrare în grupuri mici -

integrarea unui grup de 2-3 elevi într-o clasă obişnuită; clase

integrate — atunci când se realizează integrarea unei clase (8-12

copii cu dizabilităţi) într-o şcoală obişnuită (şcoală incluzivă).

• Integrare locală - elevii cu dizabilităţi învaţă în aceiaşi clădire, dar

fără a avea relaţii unii cu alţii;

• Integrare socială şi/sau societală - elevii cu şi fără dizabilităţi

participă la activităţi extraşcolare comune, care sunt atent

proiectate şi planificate;

• Integrare funcţională (pedagogică)- participare comună la procesul

instructiv- educativ, în cadrul căreia intră: integrarea totală,

integrare parţială

• Integrare „ inversă" - se referă la participarea copiilor fără

dizabilităţi la activităţile de învăţare dintr-o instituţie specială.

 8

• Integrarea spontană sau rece - când integrarea unui copil cu

dizabilităţi într-o instituţie de învăţământ (grădiniţă, şcoală

obişnuită) se realizează fără o pregătire prealabilă a acesteia

pentru a face faţă integrării.

• Scopul educaţiei este integrarea.

• Sarcina şcolii este de a crea acest mediu în care copilul să-şi

diferenţieze trăirile şi să se structureze ca personalitate, deoarece

este incontestabil că nu poate rămâne acasă.

• Aceşti copii integraţi în învăţământul de masă vor fi antrenaţi şi

stimulaţi de un mediu competiţional favorabil dezvoltării şi recuperării

lor.

• "Şcoala pentru toţi" reprezintă dezideratul maximei flexibilităţi şi

toleranţe în ceea priveşte diferenţele fizice, socio-culturale,

lingvistice şi psihologice existente între copii, scopul fiind acela de a

le oferi tuturor posibilitatea de a învăţa în funcţie de ritmul,

capacitaţile şi nevoile proprii şi de a se exprima conform trăsăturilor

individuale de personalitate.
 9

• Principiile evaluării copilului cu dizabilităţi:

• Evaluarea trebuie axată pe potenţialul de dezvoltare a copilului.

• Evaluarea necesită o abordare complexă şi completă a elementelor

relevante (sănătate, nivel de instrucţie şi educaţie, grad de adaptare

psiho-socială, situaţie economică ş.a.) precum şi a interacţiunii dintre

acestea.

• Evaluarea trebuie să fie unitară, să urmărească şi să opereze cu

aceleaşi obiective, criterii, metodologii, pentru toţi copiii.

• Evaluarea trebuie să aivă un caracter multidimensional, altfel spus să

determine nivelul actual de dezvoltare, pentru a oferi un pronostic şi

recomandări privind dezvoltarea viitoare a copilului, în integralitatea

sa.

• Evaluarea presupune o muncă în echipă, cu participarea activă şi

responsabilizarea tuturor specialiştilor implicaţi (psihologi, medici,

pedagogi, profesori, educatori, sociologi, asistenţi sociali, logopezi

etc.).

• Evaluarea se bazează pe un parteneriat autentic cu beneficiarii direcţi

ai acestei activităţi: copilul şi persoanele care îl au în ocrotire.

• În definirea indicatorilor care structurează tipul de evaluare a nevoilor

şi progreselor în dezvoltarea copilului există trei abordări majore:

abordarea prin raportare la standarde, abordarea prin raportare la

criterii şi abordarea prin raportarea la individ.

 10

Stilul inadecvat al unora dintre evaluatori în administrarea

instrumentelor de investigare, cum ar fi: asumarea rolului de

persoană inaccesibilă, judecator şi arbitru al destinului copilului, nu

se admite accesul părinţilor la evaluare; nu se motivează suficient

copilul în vederea anihilării inhibiţiilor, inerente situaţiei de

evaluare; atitudini manipulatorii; timp redus de evaluare.

• Evaluarea este o parte dintr-un proces şi nu un demers ulterior

şi exterior diverselor tipuri de intervenţii: educaţionale, de

protecţie, de tratament şi recuperare etc. Demersul evaluativ nu se

rezumă la o activitate constatativă, ci investighează potenţialul de

dezvoltare şi învaţare şi sugerează programe ameliorativ-formative

pe anumite paliere de dezvoltare.

Condiţii care contribuie la reuşita integrării şcolare:

Pregătirea tânărului cu cerinţe educative speciale pentru

integrarea şcolară

Evaluarea copilului înainte de integrarea sa şcolară

Conştientizarea părinţilor copilului inclus în proiectul de integrare

Locul proiectului de integrare şcolară în cadrul proiectului

pedagogic al şcolii

Poziţia directorului şcolii faţă de integrarea şcolară

 11

Punerea la dispoziţia cadrelor didactice de către director a

informaţiilor referitoare la integrarea şcolară a copilului cu cerinţe

educative speciale

Poziţia cadrului didactic în raport cu integrarea şcolară

Dorinţa cadrului didactic de a modifica practicile pedagogice,

pentru ca ele să devină adaptate posibilităţilor copilului integrat

Posibilitatea pentru profesor de a se informa asupra deficienţei

copilului sau asupra metodelor de predare adaptate copilului

integrat

Prezenţa şi colaborarea specialiştilor care susţin şi ajută

învăţământul integrativ

Implicarea părinţilor copilului în proiectul de integrare

Cercetarea constă în aplicarea unui chestionar pe un eşantion de

200 de persoane prin intermediul site-ului www.logoped.ro în

vederea testării atitudinii faţă de procesul de integrare a

persoanelor cu dizabilităţi în învăţământul de masă, şi am

intenţionat să surprindem aspecte cheie ale viziunii unor persoane,

a modului în care părinţii, profesorii, cei care lucrează în sistemul

de protecţie a persoanelor cu dizabilităţi, se raportează la

fenomenul învăţământului pentru elevii cu nevoi speciale, folosind

ca instrument de cercetare discuţiile libere.

 12

Teme de interes au fost sugerate prin întrebări libere, fiind

subliniate de încurajarea de a se exprima neformal. Subiectele

discuţiei: dacă sunt cunoscute problemele pe care le întâmpină un

elev cu dizabilităţi în procesul integrării în învăţământul de masă şi

modalităţi de a creea o societate bazată pe şanse egale în

învăţământ.

Studierea fenomenului incluziunii şcolare şi sociale a elevilor cu

dizabilităţi pe baza unei cercetări multilaterale: sondarea opiniei

publice, analiza resurselor educaţionale, analiza opiniei părinţiilor

care au copii cu dizabilităţi, analiza problematicii persoanelor cu

dizabilităţi, analiza resurselor instituţionale, sondarea opiniei şi

interesului persoanelor cheie din sistemul educaţional din România.

Cercetarea cuprinde aplicarea a doua instrumente distincte: sondaj

de opinie şi discuţiile libere. În cercetare sunt vizate următoarele

categorii de surse: opinia publică (viziunea societăţii globale),

mass-media (cultura scrisă şi difuzată prin intermediul sistemului

de informare în masă: TV, internet, presă, radio, aplicaţii

multimedia), personalul din învăţământul special şi obişnuit,

persoanele cu dizabilităţi, factorii de decizie din sistemul

educaţional din România.

• Pentru argumentarea metodei educaţionale considerate optime în

vederea aplicării în România în domeniul învâţământului destinat

 13

persoanelor cu dizabilităţi nu s-a plecat de la anumite mentalităţi

generalizate, ci de la un sondaj de opinie aplicat pe un eşantion de

200 subiecţi.

Rezultatele sunt orientate spre soluţionarea practică a problemelor

ce ţin de asigurarea posibilităţilor de integrare a persoanelor cu

dizabilităţi în comunitate prin diferite modele pedagogice şi psiho-

sociale. Datele obţinute pot fi folosite în scopul: formării opiniei

publice privind problema integrării educaţionale a persoanelor cu

dizabilităţi; prevenirii fenomenului instituţionalizării în masă a

persoanelor cu dizabilităţi în instituţii tip internat; restructurării

sistemului existent de educaţie specială a persoanelor cu dizabilităţi;

dezvoltării alternativelor la „Educaţia pentru toţi

Din grafic reiese că răspunsul: privind persoanele cu dizabilităţi nu

imi provoacă sentimente negative a fost ales în majoritate, şi anume

în procent de 90%. Răspunsul care subliniază faptul că prezenţa unei

persoane cu handicap provoacă sentimente negative a fost ales de

foarte puţini subiecţi, 10%

A doua întrebare vizează aspectul discriminativ faţă de copiii cu

dizabilităţi în context şcolar. Întrebarea este de tip simplu,

nesugestivă şi foarte relevantă pentru lucrare. Se raportează la toate

persoanele dar în special la cele care nu au copii cu dizabilităţi şi

trimite către situaţia în care copiii subiecţilor ar trebui să înveţe

lângă persoanele cu dizabilităţi.

 14

A treia întrebare are ca scop sondarea atitudinii subiecţilor faţă de

performanţa tratamentelor şi dacă medicina este capabilă în zilele

noastre să ajute la recuperarea cât mai bună sau totală a unei

persoane cu dizabilităţi. Întrebarea este partiţionată pe două nivele:

deficienţa fizică şi cea mintală. Întrebările 3 şi 4 sunt în relaţie fiind

centrate pe atitudinea sau viziunea subiecţilor vizavi de gradul în care

resimt şansa de ameliorare cât mai bună a dizabilităţilor.

Pentu a sonda dacă subiecţii cred în şansa educaţională a copiilor cu

dizabilităţi s-a recurs la o întrebare deschisă, cu două variante de

răspuns: Adevărat şi Fals, prin care să se testeze dacă se încurajează

implicarea în educaţie a copiilor cu dizabilităţi severe.

Scopul întrebării cinci este de a testa implicarea cadrelor didactice

din România în procesul integrării copiilor cu dizabilităţi în

învăţământul de masă. Întrebarea este centrată pe cadrele

didactice, acestea având rolul de a susţine moral părinţii în

vederea obţinerii drepturilor pentru copiii lor. Variantele de

răspuns au fost curprinse pe o grilă de la 10-100%, fiecare

subiect având posibilitatea alegerii unui anumit procent

15

Întrebarea numărul sase are legătura cu intrebarea cinci

având ca scop testarea gradului în care subiecţii cred în

eficienţa colaborării dintre personalul care lucrează în instituţiile

statului şi copiii cu dizabilităţi, care ay nevoie de sprijin în

procesul educaţional. Întrebarea are 4 variante de răspuns,

acestea fiind situate pe o grilă de la negativ: în mică măsură, la

pozitiv: SUNT FOARTE MULTUMIT.Din acest grafic reiese

nemultumirea faţă de instituţiile de stat.

Din graficul 7A rezultă încrederea respodenţilor în ONG-uri.

graficul 7B face o comparaţie între întrebările 6 şi 7 şi indică

încrederea sporită a subiecţilor în sprijinul pe care ONG-urile îl

acordă persoanelor cu dizabilităţi

Întrebarea opt are ca scop testarea opiniei subiecţilor,

responsabilizarea părinţilor, profesorilor şi personalului din

instituţiile abilitate faţă de rezolvarea problemelor copiilor cu

dizabilităţi care vor să înveţe în sistemul de masă.

Întrebarea numărul nouă vizează reacţia subiecţilor vizavi de

modul în care părinţii care au copii cu dizabilităţi se ocupă de

şcolarizarea acestora.

• Privind argumentul Contra în ceea ce priveşte integrarea

copiilor cu dizabilităţi în învăţământul obişnuit, subiecţii au

 16

manifestat opinia ca elevii cu dizabilităţi să înveţe alături de

copiii fără probleme pentru a avea modele pozitive lângă ei.

• Privind argumentul PRO în ceea ce priveşte integrarea

copiilor cu dizabilităţi în învăţământul obişnuit, subiecţii au

răspuns că susţin integrarea persoanelor cu dizabilităţi în

învăţământul de masă.

Cele două argumente au ca scop testarea modului în care

subiecţii se raportează la şcolile speciale pentru copii cu

dizabilităţi. S-au folosit variante de răspuns între 1-10 pentru

ambele întrebări.

Pentru a canaliza atenţia spre situaţia copiilor cu dizabilităţi şi a

încercării lor de a se integra în învăţământul de masă, am

introdus întrebarea 11, având ca scop testarea modului în care

oamenii percep posibilitatea copiilor cu dizabilităţi de a face faţă

cerinţelor societăţii şi a sistemului de învăţământ.

Din raspunsurile primite la întrebarea 12 se constată că subiecţii

îşi însuşesc o poziţie activă şi preiau responsabilitatea pentru

problemele socio-educative ale persoanelor cu dizabilităţi.

grafic 13 Prin cele două expresii menţionate la variantele de

răspuns sondăm gradul de optimism al subiecţilor cu privire la

acordarea de şanse egale pentru fiecare în domeniul educaţiei.

Dacă subiecţii aleg că această expresie reprezintă pentru ei un

 17

ideal irealizabil atunci gradul de optimism este scăzut, dacă din

contră aleg expresia o provocare care ar trebui să ne motiveze

atunci îşi arată atât optimismul cât şi dorinţa de implicare

Întrebarea 14 referitoare la poziţia subiecţilor faţă de un eventual

grup de colegi din care fac parte personae cu dizabilităţi,

majoritatea subiecţilor au răspuns “aş încerca să îi încadrez în

cercul meu de prieteni” ceea ce înseamnă că manifestă ataşament

faţă de [persoanele cu dizabilităţi.

Întrebarea 15 Făcând parte din seria de întrebări având ca scop

provocarea subiecţilor de a face mărturisiri cu privire la atitudinea

faţă de copiii cu dizabilităţi, întrebarea cincisprezece are o

încărcătură morală deosebită, deoarece vizează un aspect cheie şi

anume compasiunea faţă de semenii mai puţin ajutoraţi care există

pe lângă noi. Pentru a mări şansele obţinerii unui răspuns sincer

întrebarea cheamă la un exerciţiu de imaginaţie. Se referă în

special la persoanele care nu au copii cu dizabilităţi şi trimite la

situaţia în care, aceste persone ar avea un copil cu dizabilităţi.

Întrebarea 16 aduce în discuţie efectele pe care un elev cu

dizabilităţi le exercită asupra celorlalţi colegi ai lui. Prima variant

de răspunseste pozitivă, exprimă optimism, este

încurajatoare.cel de-al doilea răspuns exprimă pesimism,

18

relatând că elevii cu dizabilităţi coboară nivelul educaţional al

clasei în care învaţă.

La întrebarea 17 un procente de 24%, reprezentănd 46 de

subiecţi, au răspuns că au făcut acţiuni practice şi s-au implicat

în ameliorarea problematicii din cadrul procesului de integrare a

copiilor cu dizabilităţi în învăţământul de masă.

Corelaţie între întrebările 6, 7şi 9 cu privire la implicarea

Instituţiilor de stat, a ONG-urilor şi a Părinţilor în ameliorarea

problematicii educaţionale a copiilor cu dizabilităţi, numarul

răspunsurilor negative este 141, 138 si 135 iar al celor positive

este 59, 62 şi 65

Pentru o analiză aprofundată a fenomenului de incluziune-

excluziune educaţională a copiilor cu dizabilităţi din formele de

învăţământ de masă, ne-am gândit că ar fi util să redăm câteva

discuţii pe care le-am avut cu personalul de autoritate din acest

domeniu.

Folosind ca instrument de cercetare Discuţiile libere, am

intenţionat să surprindem aspecte cheie ale viziunii unor

persoane, a modului în care părinţii, profesorii, cei care lucrează

în sistemul de protecţie a persoanelor cu dizabilităţi, se

raportează la fenomenul învăţământului pentru elevii cu nevoi

speciale. Discuţiile libere permit analiza unor păreri subiective,

permit descoperirea unor elemente de viziune şi exprimare

19

personală, care analizate ne conduc la identificarea modului în

care anumite grupuri de subiecţi se raportează la problematica

copiilor cu dizabilităţi.

Grupul ţintă al cercetării a fost constituit echilibrat,

incluzând următoarele categorii de persoane: persoane care

lucrează în mass-media şi au studiat fenomenul în cauză;

persoane care care fac parte din Autoritaţile Guvernamentale;

persoane care lucrează în ONG-urile dedicate învăţământului

pentru persoanele cu dizabilităţi; părinţi care au copii cu

dizabilităţi în învăţământul special şi de masă; profesori-

educatori care lucrează în învăţământul special şi de masă; elevi

cu dizabilităţi înscrişi în învăţământul special şi de masă;

PAG. 39

Lipsa comunicării între profesori, părinţi, elevi cu dizabilităţi,

guvern, ONG-uri (comunicare care presupune planuri coerente

comune de intervenţie) constituie o problemă majoră care

afectează negativ integrarea persoanelor cu dizabilităţi în şcoli.

Pag. 40 Din grafic reiese că subiecţii cred în importanţa

implicării profesorilor în susţinerea copiilor cu nevoi speciale.

Şcoala devine astfel, în viziunea subiecţilor, o instituţie

importantă de mediere şi ajutor. Părinţii şi personalul din

20

instituţiile de stat au un rol secundar în procesul de integrare a

copiilor cu dizabilităţi în învăţământ, comparativ cu profesorii şi

educatorii.

Identificarea problemelor pe care le întâmpină un elev cu

dizabilităţi în procesul de integrare în sistemul de învăţământ

reiese din tabelul numărul 1

Pag.41 Privind implicarea instituţiilor de stat/ neguvernamentale

şi a persoanelor direct interesate în soluţionarea problematicii

elevilor cu dizabilităţi reiese faptul că profesorii, părinţii şi elevii,

manifestă rezultate pozitive la nivel atitudinal, rezultate care

reliefează o atitudine nediscriminativă, o mentalitate de acordare

de şanse egale tuturor copiilor în sistemul educaţional. Însă, pe

lângă această atitudine se evidenţiază o lipsă de implicare

comportamentală activă, pentru socializarea copiilor cu

dizabilităţi, lipsa venind din partea factorilor macro: sistemul de

asistenţă socială şi cel de învăţământ, cât şi din partea factorilor

direct implicaţi: profesori, părinţi, elevi. Astfel aspectul pozitiv al

implicării îl regăsim mai mult la nivel atitudinal: acceptare,

autoresponsabilizare şi mai puţin la nivel comportamental:

implicare în soluţionarea problemelor concrete.

21

Pag.42 Din cele două cercetări reiese că performanţa şcolară a

copiilor cu dizabilităţi este condiţionată de acceptarea persoanei

în cauză de către colegi şi prefesori

Întrebarea 2 relevă faptul că lipsa comunicării între profesori,

părinţi, elevi cu dizabilităţi, guvern, ONG-uri (comunicare care

presupune planuri coerente comune de intervenţie) constituie o

problemă majoră care afectează negativ integrarea persoanelor

cu dizabilităţi în şcoli.

Pag 43 întrebarea 3 Cele două studii, au remarcat că lipsa

interesului din partea tuturor factorilor implicaţi reprezintă

problema majoră. Atât macroproblemele identificate în cadrul

discuţiilor libere cât şi problemele observate în celelalte studii

pot fi ameliorate dacă persoanele interesate: asistenţi sociali,

părinţi profesori, elevi, personalul din mass/media, ar fi mai

interesaţi de ameliorarea problemelor copiilor cu dizabilităţi.

întrebarea 4 Principalii responsabili sunt profesorii. Ei

trebuie să îi educe pe elevii normali să manifeste acceptare faţă

de copiii cu probleme de sănătate. Dacă cei normali i-ar privi cu

mai multă empatie şi consideraţie pe cei cu probleme, atunci

aceştia din urmă ar deveni mai motivaţi şi s-ar alinia în sistemul

de învăţământ cu pasiune.

Pag. 44 întrebarea 5
22

Soluţiile fundamentale la problemele identificate sunt de două

tipuri: soluţii la nivel primar: responsabilizarea profesorilor,

programe de socializare pentru elevii cu dizabilităţi şi soluţii la

nivel macrosocial: dotarea şcolilor cu facilităţi necesare copiilor

cu dizabilităţi, accesarea de fonduri europene etc.

întrebarea 6 Lipsa de implicare a instituţiilor de stat, a

ONG-urilor şi a părinţilor nu este o problema fundamentală ci

este efectul problemei lipsei de comunicare şi de planuri

coerente de intervenţie.

Pag.45

În cazul copilului cu dizabilităţi, lucrurile sunt mai

simple, în rândul şcolilor / grădiniţelor, deja simţindu-se efectele

practicilor incluzive şi integrative, ca prim demers în

normalizarea vieţii copilului cu dizabilităţi.

Când într-o clasă există un copil cu devieri comportamentale,

aceasta trebuie să se adapteze la cerinţele lui. Astfel, pentru a

face faţă unui copil cu tulburări de comportament, învăţătorul

trebuie să-şi modifice întregul stil de lucru în clasă.

Statisticile oficiale arată că unul din 150 de copii nou născuţi are

autism. Este o explozie de copii cu ADHD, Sindromul Aspergher si

autism. Sunt problemela nivelul comunicării, limbajului şi

probleme comportamentale şi este necesar să se acorde atenţie

egală tuturor acestor probleme.

23

Medicii de familie şi pediatrii au fost anul acesta informaţi pentru

recunoaşterea simptomelor şi intervenţia timpurie în autism.

Majoritatea copiilor cu autism nu manancă fructe...dar mănânca

pâine. Eu personal recomand în astfel de situaţii introducerea

pâinii fără gluten şi am observat rezultate pozitive pe atenţie.

Copiii cu autism n-au perceptia timpului, ei nu realizeaza nimic

dincolo de aici si acum.

Prin stereotiipii copii cu autism obţin anumite senzaţii. Exista

antidot pentru inlaturarea stereotipiilor, de ex. Dacă merge pe

vârfuri să i se dea o incălţăminte mai grea, dacă este

hiperchinetic să coboare scările blocului de căteva zeci de

ori...acesta este un exerciţiu care îl ajută pe copilul cu sindrom

din spectrul autist să se concentreze mai bine la ceea ce face şi

îi stimulează atenţia.

Personal coordonez mai multe echipe care fac ABA (terapie

comportamentală aplicată) şi pentru optimizarea timpului filmăm

sedinţele de terapie chiar şi ale mele de logopedie.Terapia ABA

sau Teach sau Pecs n-are efect pentru toţi copii şi cunosc multe

familii care şi-au adus echipe de formatori din Anglia şi care

regretă amarnic că au făcut terapia ABA. Din punctul meu de

vedere este bun acest dresaj atăta timp căt copilul accepta

acest mod de terapie, dar recomand în general ca fiecare copil

24

cu autism să meargă obligatoriu la gradiniţă căci cea mai bună şi

firească evoluţie apare într-un mediu plăcut, de joc, imitaţie.

Fiecărui copil îi elaborez un program individual de lucru adecvat

nevoilor sale.

Statisticile arată că 50% din copiii cu autism rămân fără limbaj.

Eu personal n-am avut în terapie (intre 6-12 luni)nici un copil care

să nu înceapă să vorbească. Este grav ca un copil cu elemente

din spectrul autist sau cu autism veritabil între 2 si 5 ani „să fie

lăsat în pace”

• Integrarea cuprinde ca element esenţial existenţa unei

relaţii de parteneriat între părinţi, cadre didactice şi

societate.

• Părinţii trebuie să se informeze, să exerseze metodele de

terapie .

• Fiecare copil prezintă particularităţi individuale şi de relaţie

cu mediul, trăsături care necesită o evaluare şi o abordare

personalizată.

• Integrarea presupune asumarea unor responsabilităţi

sociale, exercitarea unor influenţe asupra partenerilor,

acceptarea deplină de către ceilalţi membri ai comunităţii şi

existenţa sentimentului de încredere în sine şi în ceilalţi.

25

Vă invit să faceţi fiecare un scenariu, închipuiţi-vă că Iulia de

care v-am povestit mai devreme ar fi fost integrată în

învăţământul normal.

Ce relaţiiar fi avut cu colegii, ce viaţă ar fi avut, cum şi-ar fi

imbogăţit viaţa colegii ei, cum ar fi arătat viaţa ei dacă ea ar fi

avut prieteni!