Ceea ce ești tu e conștiență ce vibrează, energie vibrantă; tu ești rezonanță, ești

o frecvență, ești o fluctuație de energie – asta e semnătura ta vibrațională unică și ceea

ce e ea, la un moment sau altul, e ceea ce te definești tu a fi; aceea va fi experiența pe
care îți vei îngădui să o ai, ca o reflexie reproiectată spre tine fiindcă, ține minte,
realitatea fizică nu există în afara ta; ea există ÎNĂUNTRUL tău… este numai o iluzie,
doar o reflexie. Și iar, așa cum obișnuiesc adesea, voi folosi analogia oglinzii: când îți
vezi reflexia în oglindă, știi că nu ești tu acolo, în oglindă. Știi bine că tu ești aici. Știi
că aia-i doar o reflexie. Dacă vezi reflexia încruntându-se, nu te duci la oglindă și-ncerci
să silești reflexia să zâmbească; când vrei să vezi reflexia zâmbind, știi că ai un singur
lucru de făcut: trebuie să zâmbești tu mai întâi. Dar, dacă aștepți ca reflexia să
zâmbească prima, apăi te vei încrunta pentru tot restul vieții tale. Dar asta-i ceea ce fac
cei mai mulți: „Voi fi fericit după ce realitatea mi se schimbă…” – da, chiar asta faci,
chiar și tu! „Voi fi fericit atunci când reflexia mea va fi fericită” – dar reflexia nu poate fi
fericită până ce tu ești…

Așadar, când ești tu fericit mai întâi, reflexia nu are de ales decât să-ți
oglindească exact asta – dar, adu-ți aminte, ai creat o realitate spațio-temporală, așa că,
uneori, e un oarecare decalaj între ideea schimbării pe care o faci lăuntric și capacitatea
realității exterioare de a ți-o reflecta cu fidelitate; iar uneori, din cauza – în principal din
cauza sistemului de credințe la care ai aderat de-a lungul vieții, chiar te vei verifica, să
vezi dacă e evident că te-ai schimbat… și iată de ce insistăm de fiecare dată că, atunci
când spui, atunci când știi că te-ai schimbat, nu condiționezi schimbarea de diferențele
sau lipsa de diferențe din realitatea exterioară; testul cunoașterii că te-ai schimbat cu
adevărat este acela că răspunzi diferit realității exterioare – chiar dacă aceasta nu se
schimbă! Ăsta e felul în care știi că te-ai schimbat… pe când, dacă spui, „Da, m-am
schimbat, dar nu văd asta în realitatea mea exterioară!”, atunci nu faci altceva decât să te
tot chiorăști după schimbare în realitatea exterioară mai întâi, iar asta înseamnă că nu te-
ai schimbat, așa că de ce ți-ar reflecta realitatea exterioară vreo schimbare?

Vezi? Înțelegi, da? Bine atunci. Așadar, ideea e că, după cum spuneam, atunci
când „te prinzi”, așa cum spui tu, atunci când pricepi simultaneitatea, vastitatea,
adevărata putere și multidimensionalitate a existenței tale… atunci îți poți îngădui să
relaxezi felul în care insiști mereu, condiționezi mereu și mereu într-un fel negativ una
sau alta în ceea ce te privește – și poți alege pur și simplu să fii cine preferi să fii, fără
absolut niciun motiv! Nu ai nevoie de un motiv pentru a fi fericit. Dacă vrei să fii fericit,
fii fericit. Nu îți trebuie un motiv condițional exterior pentru a putea fi fericit. Iată de ce
spunem, „împrejurările nu contează; numai starea ta de spirit contează”. Chestia e că
tocmai starea ta de spirit e cea care determină tipul de efect pe care ți-l imprimă
împrejurările, fiindcă împrejurările nu au un sens încorporat în sine însele; ele nu se
petrec cu un scop anume; o împrejurare e neutră, e doar recuzită fără o însemnătate
precisă – însemnătatea cu care tu o investești determină efectul pe care îl va avea asupra
ta. Deci importanța pe care i-o dai va determina dacă îți vei experimenta viața într-un
mod abundent ori limitat.

Odată ce înțelegi că ești o ființă în plină expansiune și începi să te porți ca

atare, chiar dacă ești focalizat ca individ, vei vedea diferența reflectată în realitatea ta
prin simpla cunoaștere a ceea ce ești. Doar cunoscând că ești cutare lucru, acesta va
începe să fie reflectat în realitatea ta ca într-o oglindă. Fiindcă acea realitate nu există, la
drept-vorbind, acolo – este aici cu totului. Chiar aici, chiar acum, alături de tot ce există
în Creație.

Ceea ce numești, în mediul tău spațiu-temporal liniar, „momente diferite” este

doar același moment, din punte de vedere diferite. Asta-i tot. Deci tot ce vezi… e un
singur moment în Creație: ACUM. Totul există ACUM, iar ce numești tu momente
diferite nu reprezintă decât exact același moment, dintr-un mereu alt punct de vedere.
Iată cât de vast ești, iată cât de atotputernic ești – de miliarde de ori într-o clipă creezi,
literalmente, miliarde de puncte de vedere diferite ale aceluiași moment de ACUM al
creației – și iată ce experimentezi tu ca „realitate”.

Într-atât de puternic ești. Trăiește ca și când ai fi constant conștient de asta,

într-un fel smerit însă, și vei vedea incredibile miracole devenind cursul firesc al unei
zile.

Pricepi, zici? Bine atunci…

Bashar – Simultaneity of Existence, 2010.08.28 (trad. Aristel Ianolide)