Întrebuințarea liturghiei ortodoxe în cursul anului bisericesc.

Timpul și locul
săvârșirii. Obiectele necesare pentru săvârșirea Sfintei Liturghii. Săvârșitorul
Sfintei Liturghii și pregătirea lui pentru slujbă

I. Preliminarii

Nu se poate vorbi cu adevărat despre Biserică fără să ne referim în primul rând la

ceea ce, teologic, se numește „Biserica rugătoare”. Astfel ajungem împreună cu părintele
Schmemann, la dimensiunea pe care el o numește „eclesiofanică” a Bisericii, adică la ceea ce
poate fi simțit, perceput, asimilat în cadrul Bisericii. În cadrul cultului, Biserica își manifestă
identitatea sa profudă.
În lucrarea de față, vom aminti câteva aspecte ale Sfintei Liturghii: întrebuințarea
Liturghiei ortodoxe în cursul anului bisericesc, referindu-ne la rânduielile tipiconale luate în
mod istoric, urmărind dezvoltarea lor până astăzi. Apoi vom face referire la timpul și locul în
care se poate săvârși Sfânta Liturghie, evidențiind și situații de excepție. Ultima parte a
lucrării va face referire la obiectele necesare pentru săvârșirea Sfintei Liturghii și, totodată,
vom vorbi și despre săvârșitor. În legătură cu săvârșitorul vom căuta să punem în lumină
unele aspecte dogmatice cu privire la hirotonie.
Noutatea pe care o aduce prezenta lucrare este aceea că, vom face referire la
hirotonia femeilor, argumentând dogmatic de ce este respinsă de Biserica Ortodoxă, cât și de
cea Romano-Catolică, subiect mai puțin tratat în cadrul studiilor de teologie liturgică dar care,
de-a lungul timpului, a suscitat dialogul ecumenic în general cu tradițiile de orientare
protestantă, desigur, fără să ignorăm celelalte aspecte care fac obiectul lucrării de față. Așa
cum vom vedea, sub aspect liturgic legătura dintre hirotonie și cult este imensă.

II. Întrebuințarea Liturghiei în cursul anului bisericesc

Așa cum observă Robert F. Taft1 „ca și alte familii liturgice creștine tradiționale,
Ritul Bizantin cuprinde următaorele: Sfânta Liturghie (Eucharistia); celelalte Taine
(sacramente): Botezul, Mirungerea (confirmarea); Cununia (căsătoria), Maslul, Spovedania și
Hirotonia; Utrenia, Vecernia, Privegherea și celelalte Laude, Anul liturgic cu calendarul său
cu ciclurile sărbătorilor fixe și mobile, zile ale sfinților și zile de post împreună cu o seamă de
slujbe și rânduieli mai mici (binecuvântări, sfințirea bisericii, exorcizări, tunderea în
monahism, etc.)”.
Locul central îl ocupă Sfânta Liturghie. Sfântul Vasile cel Mare, a văzut în rânduiala
universului sămânța teologică a organizării eclesiale, icoana substanțială a Împărăției și școala
umanității.2 Elementele ciclului mobil al sărbătorilor, care gravitează în jurul sărbătorii

1
Robert. F. TAFT, Ritul bizantin, traducere din limba engleză de Dumitru Vanca și Alin Meheș, Editura
Reîntregirea, Alba-Iulia, 2008, p. 17.
Sfintelor Paști, se află în trei cărți: Triodul, pentru Postul Paștelui, Penticostarul, pentru
perioada post-pascală și Octoihul, folosit duminica și în zilele săptămânilor din restul anului.3
Sinteza oficierii Sfintei Liturghii, a început în jurul anului 800 odată cu ceea ce
cercetătorii numesc „epoca studită”. În această perioadă se reglementează oficierea slujbelor
de Paști în cadrul a ceea ce astăzi numim „Săptămâna Luminată”.4
În cele ce urmează voi prezenta sintetizat câteva aspecte ale întrebuințării Liturghiei
în cursul anului bisericesc.
Biserica Ortodoxă are trei Liturghii: cea a Sfântului Ioan Gură de Aur, a Sfântului
Vasile cel Mare și a „Darurilor mai înainte sfințite”, numită și a Sfântului Grigorie Dialogul.
Fiecare dintre ele se săvârșește numai în anumite răstimpuri din cursul anului, în
modul următor:
a) Liturghia Sfântului Vasile se săvârșește numai de 10 ori pe an, și anume:
- în primele cinci duminici din Postul Mare;
- în Joia și Sâmbăta Patimilor;
- în ajunul Crăciunului (24 decembrie) și ajunul Bobotezei (5 ianuarie);
- în ziua Sfântului Vasile (1 ianuarie).
b) Liturghia Darurilor mai înainte Sfințite se slujește (în mănăstiri și, desigur, la
unele biserici parohiale) în tot timpul Postului Mare, în afară de următoarele zile din Postul
acesta:
- toate sâmbetele (când se săvârșește Liturghia Sf. Ioan, iar în Sâmbăta Patimilor, a
Sf. Vasile);
- toate Duminicile (când se săvârșește Liturghia Sf. Vasile, iar în Duminica Floriilor,
a Sf. Ioan);
- sărbătoarea Bunei-Vestiri (când oficiază Liturghia Sfântului Ioan);
- Joia Patimilor (când oficiază Liturghia Sf. Vasile);
- Luni și marți din prima săptămână și Vinerea Patimilor (zile în care nu se face nici
o Liturghie).
În bisericile de mir, Liturghia Darurilor mai înainte Sfințite se slujește de obicei
numai miercurea și vinerea din Postul Mare (mai ales în prima săptămână).
c) Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur se oficiază în toate celelalte zile de Duminici
si sărbători din timpul anului în care nu se săvârșește vreuna din celelalte două Liturghii. Ea
este Liturghia obișnuită în Biserica Ortodoxă, săvârșindu-se de cele mai multe ori în cursul
anului bisericesc.
De la principalele diferențe de ordin tipiconal pe care le-am evidențiat mai sus,
trecem, la ceea ce se numește „timpul liturgic”.

II. Timpul și locul săvârșirii Sfintei Liturghii

2
Sfântul Vasile cel MARE, In Hexaemeron, I, 5, în „SCh”, vol. 26, Greek texts, introduction et traduction de
Stanislas GIET, Editions du Cerf, Paris, 2006, p. 107.
3
Robert F. TAFT, op.cit., p. 18.
4
S. JENERAS, Le Vendredi-saint dans la tradition liturgique bizantine. Structure et histoire de ses offices, în
„Analecta Liturgica” secțiunea „Studia Anselmiana”, nr. 99, Roma, 1988, p. 116.
 În ceea ce privește timpul liturgic, trebuie remarcat încă de la început faptul că
viziunea sintetică și mistagogică este parte integrantă a cultului. Hristos este „plinirea Legii și
a proorocilor”5. Stihiile naturii sunt metafore ale unirii omului cu Dumnezeu.6 Aceste cuvinte
își găsesc relevanța în ceea ce părintele André Scrima numea „rânduiala interioară a oficiului
liturgic bizantin”7.
Acesta are două coordonate majore: ciclul cotidian și ciclul săptămânal.8
Primul cadru al oficiului liturgic constă în ciclul cotidian al celor douăzeci și patru de
ore. E prima unitate cosmică, existențială, a ritmului uman: noapte, zi. În interiorul ei se
desfășoară primul evantai, cel al ceasurilor liturgice.
Cel de-al doilea cadru, este centrat pe Ziua a Opta, Ziua Domnului. Ziua a Opta nu în
accepție matematică, ci simbolică.9
Scurt, trebuie spus că timpul săvârșirii Sfintei Liturghii este ora 9 dimineața, iar
pentru Liturghia Darurilor mai înainte sfințite, tipiconal, ora este aceeași cu timpul în care se
săvârșește vecernia, după Ceasul 9, respectiv, ora 15.00.
Liturghia, în mod normal, se săvârșește doar în biserică; în cazuri excepționale ea se
poate săvârși și în alte locuri însă, este necesar ca masa unde se oficiază Liturghia să aibă
antimis. Fără antimis nu se poate săvârși Liturghie.

III. Obiecte necesare pentru săvârșirea Sfintei Liturghii

Pentru Sfânta Liturghie sunt necesare: veșminte preoțești complete. Neapărat preotul
trebuie să fie îmbrăcat în timpul oficierii în toate veșmintele. Apoi Sfintele vase (potir, disc,
steluță, copie, linguriță, acoperăminte pentru sfintele vase, tiplotă adică acea cană pentru
căldură, cădelniță, tămâie, vin alb sau roșu curat, apă, prescuri-minim cinci).
Slujba Sfintei Liturghii se împarte în trei părţi: Proscomidia, Liturghia celor chemaţi
şi Liturghia care este cunoscută sub de numirea de Liturghia credincioşilor, adică a celor care
deja fac parte din Biserică, datorită faptului că sunt botezați.
Proscomidia (în greacă înseamnă a pune înainte, a oferi) este prima parte a Sfintei Liturghii şi
cuprinde rânduiala pregătirii şi binecuvântării materiei pentru Sf. Jertfă, fiind parte integrantă
a Sf. Liturghii deşi are binecuvântare şi otpustul proprii.
Proscomidia se numeşte astfel pentru că credincioşii aduc, ca daruri pentru Sfânta
Liturghie, pâine sub formă de prescuri şi vin. După rânduială trebuie cinci prescuri, care
închipuie cele cinci pâini cu care Mântuitorul a săturat mulţimile în pustie. Spălarea mâinilor
preotului înainte de a începe Proscomidia înseamnă nu numai curăţia trupească, dar mai ales
curăţia sufletească, atât de necesară săvârşirii Sf. Liturghii.
În prima parte a Proscomidiei preotul scoate cu copia Agneţul din prima prescură,
simbolizând patimile Mântuitorului. El taie cu copia cele patru părţi ale pecetei pe care sunt
imprimate iniţialele IS, HR, NI, KA, rostind ,,Ca un miel spre junghiere s-a adus". Aceste
cuvinte scrise de Isaia cu 730 de ani înainte de venirea Mânt. arată blândeţea Acestuia şi
îndelunga Sa răbdare cu care s-a jertfit pt. oameni.
Tăind în partea de jos preotul zice ,,Iar neamul Lui cine-L va supune", ceea ce
înseamnă că nu mulţi vor putea înţelege naşterea Lui mai înainte de veci sau naşterea Lui din
Fecioară. Sf. Agneţ închipuie pe Hristos, Mielul lui Dumnezeu, care şi-a dat viaţa pentru
mântuirea noastră, iar amestecul de vin şi apă turnate de preot în Sf. Potir simbolizează
5
LITURGHIER, Editura I. B. M. B. O. R., București, 2000, p. 167.
6
Pr. Dr. Ioan Valentin ISTRATI, Taina veacurilor: unirea timpului cu eternitatea în rugăciunile Bisericii,
Editura Doxologia, Iași, 2010, p. 67.
7
André SCRIMA, Biserica liturgică, editor Anca Manolescu, Editura Humanitas, București, 2005, p. 122.
8
Ibidem, p. 122.
9
Ibidem, p. 122.
sângele şi apa care au curs din coasta Mânt. cea împunsă de ostaş cu suliţa. Scoaterea
miridelor din a două prescură pentru Maica Domnului şi aşezarea ei pe disc în dreapta Sf.
Agneţ arată şederea Fecioarei în slava cerească, după adormirea ei cu trupul şi trecerea la
ceruri.
Cele nouă miride, care se scot apoi şi se aşează în stânga Sf. Agneţ în rânduri de câte
trei de sus în jos, reprezintă cele nouă cete sau grupe ale sfinţilor care alcătuiesc ierarhia
cerească.
Din a patra prescură se scoate părticică pentru episcopul locului, ca unul care este
izvorul preoţiei, pentru preoţi şi diaconi şi pentru toţi slujitoriii Sf. Altar. Din aceeaşi prescură
se scot miride pentru ctitori, binefăcători şi ajutători ai Bisericii care sunt în viaţă şi pentru
credincioşii vii ai căror nume sunt înscrise în pomelnice.
Din a cincea prescură se scot părticele pentru iertarea păcatelor celor din veac
adormiţi întru dreapta credinţă. Astfel, aşezarea părticelelor de-a dreapta şi de-a stânga Sf.
Agneţ înfăţişează Biserica biruitoare din ceruri, iar părticelele de sub Agneţ închipuie Biserica
luptătoare, care luptă pentru dobândirea mântuirii.
La această parte pregătitoare, au apărut de-a lungul timpului şi unele erori din partea
preoţilor. Astfel, din comoditate sau din oarecare neglijenţă sau necunoaştere, unii slujitori
taie câte o pojghiţă subţire din prescură pentru fiecare din acestea şi mai ales pentru miridele
în cinstea Fecioarei şi ale sfinţilor.
O bună parte dintre slujitorii Bisericii decupează din prescură partea imprimată cu
cele nouă miride ale sfinţilor, fără să le mai separe pe fiecare, or rânduiala spune că se aşează
câte o părticică sau miridă din acestea şi nu toate deodată.10
Grija pentru o Proscomidie săvârşită corect şi denotă deja atenţie şi respect faţă de
lucrarea care se săvârşeşte pe Sfântul Altar. Miridele aflate pe Sf. Disc în jurul Sf. Agneţ nu
se prefac în trupul Mântuitorului, deci nu au puterea jertfei mântuitoare şi de aceea nu se dau
credincioşilor spre împărtăşanie. Steluţa pe care preotul o aşează pe Sf. Disc peste Sf. Agneţ
şi miride ne aduce aminte de steaua care a călăuzit paşii magilor spre ieslea din Betleem,
proscomidiarul închipuind peştera şi ieslea naşterii.
Acoperămintele cu care preotul acoperă apoi discul şi potirul închipuie scutecele cu
care a fost înfăşat la naştere Mânt., iar Aerul cu care acoperă atăt discul cât şi potirul
simbolizează cerul pe care s-a arătat steaua de la naştere, precum şi giulgiurile în care a fost
înfăşurat Trupul Mântuitorului înainte de punerea Sa în mormântul săpat în stâncă.

IV. Săvârșitorul Sfintei Liturghii și pregătirea sa pentru slujbă

Încă de la început, trebuie să menționăm un fapt care pare evident, dar totuși a iscat
mari controverse în cadrul creștinismului. Este vorba de hirotonia femeilor. Este clar faptul
că, în Tradiția ortodoxă, cât și în cea catolică femeile nu sunt hirotonite. Totuși, în 1976, la
Agapia, a avut loc o ședință a Consiliului Mondial al Bisericilor, la care, printre alții, au
participat: Dumitru Stăniloae, Boris Bobrinskoy și doamna Elisabeth Behr Sigel.11 S-a pus în
discuție hirotonia femeilor. Motivele pentru care ea este respinsă de Bisericile tradiționale,
este acela că, nu atât pentru faptul că Hristos și-a ales bărbați ca urmași ai Săi, în persoana
Apostolilor, ci pornind de la Hristos însuși, de la masculinitatea Sa, întru Care nu mai este
parte bărbătească și femeiască (Galateni 3, 28) și Care este totuși Mirele, nu Mireasa, și întru
care se află identitatea masculină a preotului.12
Pregătirea preotului liturghisitor pentru oficierea Sfintei Liturghii este o parte
deosebit de importantă a perioadei anteslujitoare. Deşi această Sfântă Liturghie nu are
10
A se vedea Rânduiala proscomidiei în Liturghier, Editura I.B.M.B.O.R., Bucruești, 2000.
11
Pr. Prof. Dr. Boris BOBRINSKOY, Taina Bisericii, traducere de Vasile Manea, Editura Reîntregirea, Alba-
Iulia, 2004, p. 268.
12
Ibidem., p. 269.
Proscomidie preotul are datoria morală de a se pregăti pentru întâlnirea sa directă şi personală
cu Hristos care de această dată se află în faţa sa personal şi va urma să se unească cu el din
nou. Dacă celor ce participă la această mare taină se impune o stare sufletească aleasă, curată
şi vrednică de Hristos, cu atât mai mult slujitorilor care se vor cumineca cu Hristos.
Un înalt grad de sfinţenie este reclamat preotului ,..., prin însuşi fapt că îndeplinirea
Liturghiei constituie o sarcină de încredere care i-a fost acordată de Întemeietorul ei. La
acest lucru se referea şi Sfântul Vasile cel Mare când făcea referire la pregătirea permanentă a
preotului liturghisitor pentru a săvârşi Sfânta Liturghie şi spunea: Fii cu luare aminte asupra
ta şi asupra serviciului pe care l-ai primit, pentru ca să-l îndeplineşti cu frică de Dumnezeu.
Ţi s-a încredinţat nu o slujbă pământescă, ci una cerească, nu o slujbă omenească ci una
îngerească.13
Mai mult decât atât preotul să fie cu luare aminte la cuvintele apostolului Pavel care
spune atât de frumos şi de complet corintenilor că: ...nimănui întru nimic dându-i noi prilej de
poticnire, pentru ca slujirea noastră să nu fie defăimată; dimpotrivă, întru toate înfăţişându-
ne pe noi înşine ca slujitori ai lui Dumnezeu: în multă răbdare, în necazuri, în nevoi, în
strâmtorări, în bătăi, în temniţe, în tulburări, în ostneli, în privegheri, în posturi, în curăţie, în
cunoştiinţă, în îndelungă-răbdare, în bunătate, în Duhul Sfânt, în iubire nefăţarnică, în
cuvântul adevărului, în puterea lui Dumnezeu; prin armele dreptăţii cele de-a dreapta şi cele
de-a stânga... (Epistola I către Corinteni, cap:6 ;vs.3-7) sau atunci când, Apostolul Pavel
îndeamnă pe slujitorii altarelor: Având aceste făgăduinţe, iubiţilor, să ne curăţim pe noi de
toată întinarea trupului şi a duhului, săvârşind sfinţenia în frica lui Dumnezeu.(I Cor, 7,1)14
După cum bine scoate în evidenţă Apostolul neamurilor pregătirea sfinţiţilor slujitor
spre slujirea jertfei trebuie să fie de două feluri: pregătire spirituală, morală şi duhovnicească
pe de o parte şi pregătire exterioară sau pregătirea trupului şi a celor pentru trup în vederea
săvârşirii Tainei înfricoșătoare a Eucharistiei, prin invocarea harului Sfântului Duh.
Jertfirea Mântuitorului pentru lume şi participarea preotului la sacerdoţiul Său îi
impun obligaţia de a se oferi sau de a se duce el însuşi ca dar de jertfă. O astfel de jertfă
trebuie să meargă până la înlăturarea din trup şi din cuget a oricărei preocupări, deşertarea de
orice grijă şi mâhnire personală cu substract omenesc sau lumesc căci întristarea lumească
produce moarte ( II Corinteni cap.7; vs.10). Deosebit de frumos spunea şi Gala Galaction în
scrierile sale că orice întristare sufletească şi trupească a sfinţiţilor slujitori să se transforme în
întristarea cea către Dumnezeu, adică în dorul de Dumnezeu şi în dorirea de a sluji în
împărăţia Sa. În acest fel slujitorul va veni cu dragoste către Dumnezeu şi alergând va veni
către Biserica Sa dorind să-I slujească, să se înfăţişeze şi să se împărtăşească cu El simţind
aceasta ca o necesitate duhovnicească, ca o foame ca o sete de Dumnezeu.
Ceea ce este foarte important atât pentru monah cât şi pentru preotul de mir este
săvârşirea rânduielii Sfintei Impărtăşiri care nu trebuie omisă din pravila slujitorului. Chiar
dacă preotul de mir nu va putea săvârşi celelalte laude din pricina serviciilor religioase
săvârşite pentru credincioşi, să nu omită să citească şi să ceară de la Dumnezeu darul
Sfântului Duh şi vrednicia de a se împărtăşii cu Hristos. Deşi după mulţi ani slujitorul se va
plafona şi va citi aceste rugăciuni de mai multe ori, să nu fie delăsător căci abia după acest
moment va simţi şi va trăi mai intens aceste rugăciuni.

Cele mai multe din Liturghiile răsăritene încep cu un ritual de închinare a slujitorilor. În
manuscrisele Liturghiilor bizantine, acest ceremonial apare înscris târziu, şi anume mai întâi
în parte, prin veacul al XI-lea, dar mai ales la cele din veacul al XIII-lea şi al XIV-lea. La
început nu era perfect uniform în ceea ce priveşte textul rugăciunilor, dar din veacul al XIV-
lea s-au generalizat regulile din forma interpolată a Constituţiei lui Filotei, cum se cunoaşte şi
astăzi.

13
Sfântul Vasile cel MARE, Cuvânt cu privire la slujirea preoților, în PG (Patrologiae series Graeca), vol.
XXXI, col. 256 AB.
14
Pr. Prof. Dr. Petre VINTILESCU, Liturghierul explicat, Editura I.B.M.B.O.R., București, 1998, pp. 78-79.
 Preotul împreună cu diaconul împreună slujitor vin în mijlocul bisericii cu capul
acoperit, diaconul stând în dreapta preotului, cu faţa spre răsărit, fac trei închinăciuni, după
care merg la arhiereu să ia binecuvântare, în cazul în care este (dacă nu este fac trei
închinăciuni în faţa tronului arhieresc) arătând prin aceasta smerenie. Întorcându-se cu faţa
spre răsărit, în mijlocul bisericii, preotul dă binecuvântarea mică în şoaptă după care diaconul
rosteşte rugăciunile începătoare cu excepţia rugăciunii Împărate ceresc pe care o rosteşte
preotul. Apoi arătându-şi nevrednicia slujitorii rostesc troparele de umilinţă cerând îndurare
de vrednicie de la Dumnezeu. Cu aceleaşi gânduri smerite şi în cel de-al doilea tropar cer lui
Dumnezeu să nu fie mâniat foarte şi să nu ţină seama de fărădelegile lor, ci de data aceasta să
se milostivească de dânşii care invocă numele său. În cele din urmă liturghisitorii apelează şi
la mila Născătoarei de Dumnezeu rugându-o să ducă aceste rugăciuni Fiului Său.15
După acestea slujitorii se închină icoanei Mântuitorului şi al Maicii Domnului de pe
altar cerând iertare şi mulţumire pentru harul şi dragostea Sa pentru lume căci a mântuit-o pe
ea.Venind apoi în mijlocul naosului preotul rosteşte rugăciunea Doamne trimite mâna Ta din
înălţimea Sfântului Tău locaş... având deja viziunea altarului unda va să slujească cele cereşti
şi nu cele pământeşti, jertfa cea fără de sânge. Luând poziţie dreaptă atât preotul cât şi
diaconul fac apolisul mic, se închină spre strane şi intră în altar, preotul pe uşa de
miazănoapte, iar diaconul spre uşa de miazăzi zicând fiecare în sine rugăciunea Intra-voi în
casa Ta, închina-mă-voi în biserica Ta cea sfântă... aceasta simbolizând intrarea arhiereilor în
Sfânta Sfintelor. Intrând în altar cei doi se închină în faţa Sfintei Mese zicând: Dumnezeule
curăţeşte-mă pe mine păcătosul şi mă miluieşte şi preotul sărută Sfânta Evanghelie, Sfânta
Cruce şi Sfânta Masă diaconul sărutând numai marginea Sfintei Mese şi ia de la preot
binecuvântare pentru îmbrăcarea veşmintelor. Aceste închinăciuni simbolizează înfăţişarea
dinaintea Domnului al Cărui tron aici se găseşte. Luând apoi veşmintele slujitorii rostesc
rugăciunile de îmbrăcarea a veşmintelor iar în cazul în carea se săvârşeşte Liturghia Darurilor
mai înainte sfinţite nu mai rostesc rugăciunile obişnuite de la îmbrăcarea veşmintelor ci la
fiecare veşmânt rosteşte Pentru rugăciunile Sfinţilor părinţilor noştri... De asemenea şi
veşmintele pe care preoţii le vor îmbrăca la Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite nu vor mai
fi de culoare luminată ci de culoare neagră, prefigurând astfel duhul postului şi al rugăciunii.16

V. Concluzii
Sfânta Liturghie este izvor al vieții veșnice, și, din acest motiv, slujitorii trebuie să se
pregătească temeinic. Pentru sfințiții slujitori, Liturghia trebuie să devină însăși viața lor.
Scopul celor arătate este, de fapt, o retrospectivă a îndatoririlor slujitorilor altarelor, pentru o
mai bună receptare și autentificare a modului în care trebuie să fie privită Taina Preoției.

VI. Bibliografie

15
Nicolae CABASILA, Explicarea dumnezeieștii Liturghii, traducere de pr.prof.dr. Ene Braniște, Editura
I.B.M.B.O.R., București, 1998, p. 114.
16
Pr. Prof. Dr. Petre VINTILESCU, op., cit., p. 84.
1. BOBRINSKOY Boris, Pr. Prof. Dr, Taina Bisericii, traducere de Vasile Manea, Editura
Reîntregirea, Alba-Iulia, 2004.
2. CABASILA Nicolae, Explicarea dumnezeieștii Liturghii, traducere de pr.prof.dr. Ene
Braniște, Editura I.B.M.B.O.R., București, 1998.
3. ISTRATI Valentin Pr. Dr. , Taina veacurilor: unirea timpului cu eternitatea în rugăciunile
Bisericii, Editura Doxologia, Iași, 2010.
4. JENERAS S., Le Vendredi-saint dans la tradition liturgique bizantine. Structure et histoire
de ses offices, în „Analecta Liturgica” secțiunea „Studia Anselmiana”, nr. 99, Roma, 1988
5. LITURGHIER, Editura I.B.M.B.O.R., București, 2000, p. 167.
6. SCRIMA André, Biserica liturgică, editor Anca Manolescu, Editura Humanitas, București,
2005.
7. TAFT F. Robert, Ritul bizantin, traducere din limba engleză de Dumitru Vanca și Alin
Meheș, Editura Reîntregirea, Alba-Iulia, 2008.
8. Vasile cel MARE, Sf., Cuvânt cu privire la slujirea preoților, în PG (Patrologiae series
Graeca), vol. XXXI.
9. Vasile cel MARE Sf., In Hexaemeron, I, 5, în „SCh”, vol. 26, Greek texts, introduction et
traduction de Stanislas GIET, Editions du Cerf, Paris, 2006.
10.VINTILESCU Petre, Pr, Prof. Dr, Liturghierul explicat, Editura I.B.M.B.O.R., București,
1998.