AMBALAREA, MARCAREA sI ETICHETAREA

MĂRFURILOR

1.Ambalarea
Din punct de vedere etimologic ambalare provine din prefixul “en” si cuvântul
“balla” (fr: emballage) cu sensul de a strânge în balot.

Definitiile date conceptului de ambalare sunt, ca si în cazul calitatii, numeroase.

1.1. Ambalaje

In România ambalajul este definit conform STAS 5845/1-86 si Ordonanta

Guvernului 39/1995, dupa cum urmeaza: “ un sistem fizico – chimic cu functii complexe,
destinat sa asigure protectia temporara a produselor din punct de vedere fizic, chimic si
biologic în scopul mentinerii calitatii si integritatii acestuia în deul manipularii,
transportului, depozitarii si desfacerii – pâna la consumator sau pâna la expirarea
termenului de garantie”

Conform literaturii de specialitate [101, 102] clasificarea ambalajelor se face dupa

mai multe criterii, din care prezentam câteva în continuare:

v dupa materialele constituente – ambalaje hârtie si carton, sticla, metal, materiale

plastice, ambalaje din lemn, înlocuitori din lemn si împletituri, materiale textile, materiale
complexe, în componente ale produsului (membrane naturale, vafe, amidon gelatinizat);

v dupa sistemul de confectionare – ambalaje fixe, demontabile, pliabile;

v dupa tip – plicuri, sacose, tavi, stelaje, borcane, butelii, bidoane, damigene, canistre;

v dupa destinatie – ambalaje de transport, de desfacere, de prezentare;

v dupa specificul produsului ambalat – ambalaje pentru produse alimentare, pentru

produse nealimentare, ambalaje pentru produse periculoase, ambalaje individuale sau
colective;

v dupa gradul de rigiditate – ambalaje rigide, semirigide, suple;

v dupa durata de utilizare si tipul circulatiei - ambalaje recuperabile (reciclabile,

refolosibile), ambalaje nerecuperabile.

Pe întregul circuit strabatut de produs - de la producator, distribuitor, retea

comerciala, pâna la consumator - importanta ambalajului este evidentiata de functiile
acestuia:
¨ conservarea si protectia proprietatilor produselor împotriva factorilor fizici, chimici,
biologici:

¨ facilitarea operatiilor de manipulare, depozitare si transport a produselor;

¨ promovarea produselor prin crearea unei atitudini pozitive fata de produs, informarea
sau chiar schimbarea mentalitatii consumatorului.

Se observa faptul ca trebuie studiat, în strânsa corelatie, produsul si ambalajul ca

un sistem, ca un tot. In acelasi timp ambalajul trebuie tratat ca o parte distincta care de
multe ori este determinant în adoptarea deciziei de achizitionare a produsului.Examinarea
sistemului produs-om, produs-echipament si produs-ambient este deosebit de utila, mai
ales, în cazul produselor noi. Analiza functiilor produsului (functii obiective, subiective si
auxiliare) este utila în realizarea ambalajului potrivit. Ambalajul asigura conservarea
calitatii initiale a produsului în toate etapele circuitului tehnic

Functia de transport, manipulare, depozitare presupune adaptarea ambalajului la

normele de transport si la conditiile de încarcare-descarcare, optimizarea raportului
volum/greutate. Activitatile de acest tip trebuie optimizate. Trebuie realizata
dimensionarea corespunzatoare a produselor si ambalajelor, sa se asigure ambalajul
optim de pastrare, manipulare si transport pe întreg circuitul tehnico-economic.
Dimensionarea ambalajelor trebuie subordonata folosirii judicioase a spatiilor de
depozitare si a capacitatii mijloacelor de transport. In alegerea ambalajului optim trebuie
sa se urmareasca faptul ca prin reunirea ambalajelor sa se formeze o stiva compacta,
stabila prin care sa se ocupe cât mai rational volumul. Cerinta a fost impusa de extinderea
paletizarii si containerizarii care presupun dimensionarea rationala a produselor si
ambalajelor. Asigurarea conditiilor de pastrare a produselor urmareste, de asemenea,
mentinerea integritatii calitative a produselor în functie de conditiile de mediu. Pentru
cresterea productivitatii muncii si reducerea costurilor este important de realizat
rationalizarea operatiunilor de manipulare, mecanizarea acestora, amenajarea depozitelor
a rampelor de încarcare-descarcare si a mijloacelor de transport. Alegerea variantei
optime de manipulare presupune luarea în considerare a cerintelor de ordin constructiv
(care trebuie sa asigure protectia produselor pe întregul circuit), de ordin dimensional
(dimensiunile trebuie sa corespunda prescriptiilor internationale si conditiilor de transport
si manipulare), privind fixarea sau ancorarea produselor în mijlocul de transport si cerinte
privind returnarea ambalajelor (se prefera ambalaje se se pot micsora prin pliere).

1.2. Metode de ambalare

Exista numeroase tehnici si metode de ambalare si aceasta se realizeaza tinând cont
de anumite cerinte de calitate:
Ø masa, volum propriu reduse;

Ø fara toxicitate;

Ø fara miros, gust;

Ø rezistenta mecanica ridicata;

Ø impermeabilitate fata de gaze, praf, grasimi;

Ø compatibilitate fata de produsul ambalat.

Ambalajele sunt specifice fiecarui produs, consumatorul fiind avertizat în ceea ce

priveste modul de utilizare, manevrare si transport al ambalajului, prin simboluri grafice
specifice si prin simboluri ce se refera la protectia mediului înconjurator. Consumatorul
este în acest fel, în masura sa stie ca se afla în prezenta unor produse toxice, radioactive
sau corozive, ca produsul este fragil, ca acesta nu trebuie amplasat lânga surse de caldura
sau expus radiatiilor ultraviolete deoarece exista pericol de degradare. Alegerea unui
anumit tip de ambalare depinde de caracteristicile produselor ce urmeaza a fi ambalate,
de functiile ambalajului, de proprietatile materialului din care se face ambalajul. Aceasta
poate fi:

· colectiva si portionata;

· tip aerosol;

· în folii contractibile (tip blister si alveolara);

· aseptica;

· în vid;

· în atmosfera modificata (controlata).

Alegerea unui tip de ambalare si a materialului din care va fi confectionat ambalajul

trebuie facuta în asa fel încât interactiunea cu produsul sa fie minima si sa nu duca la
degradarea lui. In cadrul Uniunii Europene se utilizeaza pentru ambalaje materiale
celulozice (45%), sticla (30%), materiale plastice (13%), materiale metalice (12%) [103].
Pentru realizarea ambalajelor care sa permita ambalarea în vid, în gaz inert etc se
utilizeaza materialele complexe (pe baza de aluminiu, hârtie si carton si pe baza de
materiale plastice) sau a celor de tip “bariera“ dar acestea prezinta inconvenientul unei
reciclari dificile.

1.3.Relatia ambalaj - mediu înconjurator

 Marcajele existente pentru protectia consumatorilor dar si a mediului indica faptul
ca ambalajul este reciclabil, reutilizabil, recuperabil. Realizarea ambalajelor nu mai
trebuie sa fie o problema pentru mediul înconjurator si pentru consumator. La nivelul UE
se prevede:

Ø promovarea ambalajelor standard care pot fi reutilizate;

Ø limitarea volumului si masei ambalajelor;

Ø eliminarea discriminarilor dintre ambalajele noi si ambalaje reciclabile.

Impactul serios asupra mediului si necesitatea diminuarii poluarii a condus la

utilizarea unor materiale de ambalaj de tipul:

Ø “lasting ware” – ambalaje cu durata de utilizare prelungita;

Ø „earthedibile” – ambalaje biodegradabile, nepoluante;

Ø „extremely easy to recicle” – usurinta în reciclare [4].

Ambalarea marfurilor trebuie tratata cu seriozitate atât de catre expeditor cât si de

catre caraus pentru a se asigua o protectie eficienta. De aceea la constatarea deficientei se
examineaza cu atentie starea ambalajului deorece este posibil ca acesta sa fi cauzat
pierderile sau degradarile. Ambalaje realizate din materiale neadecvate pentru un anume
tip de marfuri poate provoca aparitia unui exces de umiditate si pot duce la mucegairea si
putrezirea produselor. Starea ambalajului da informatii privind conditiile de transport.
Daca conditiile de transport au fost insalubre, ambalajul poate fi murdar sau chiar
deteriorat ceea ce poate contribui la pierderi cantitative de produs.

2. Marcarea si etichetarea
2.1.Marca produsului

Prima lege româneasca referitoare la marci a fost adoptata în 1879. La acea data
România avea o economie cu un pronuntat caracter agrar, iar scopul legii era, mai ales, de
protejare a comerciantilor. Legea din 1879 cuprindea, însa, si o dispozitie de aparare a
consumatorilor prin sanctionarea înselaciunii savârsite în dauna acestora, în cazul
folosirii unei marci contrafacute sau imitate.
 In prezent, marca are multiple roluri: diferentiaza produsul de cel al concurentului,
adauga valoare produsului satisfacând si nevoile psihologice ale consumatorilor,
determina încrederea acestora cu privire la nivelul calitativ al produsului.

Marca face parte din categoria de „marfuri noi” si exprima prin numele de marca un
stimul auditiv si prin emblema (logo, sigla) un stimul vizual. Inca din antichitate [104]
s-au folosit un numar mare de semne, asa numitele sigillum pentru identificarea
produselor alimentare sau nealimentare (chiar daca dupa parerea lui Paul Roubier
semnele aplicate nu aveau ca scop sa garanteze reputatia unui producator fata de public ci
sa afirme proprietatea unui obiect corporal produs de catre un artizan ….). Alti autori
printre care si Remo Franceschelli sustin ideea existentei marcilor, cu aceeasi functie ca
si în prezent. In evul mediu se foloseau doua categorii de marci signum collegi (marca
corporativa) si signum privati (marca individuala). Nu lipseau nici falsurile, dar nici
masurile de preîntâmpinare. Astfel, în anul 81 î.e.n. în timpul dictaturii lui Cornelius
Sulla s-a instituit o reglementare de baza în materie de fals.

Camera Internationala de Comert defineste marca ca pe un semn folosit sau pe care

cineva doreste sa-l foloseasca pe un produs, cu un produs sau în legatura cu un produs, în
scopul de a-l identifica sau de a distinge produsele unei intreprinderi de cele ale altei
intreprinderi. In Legea 84/15.04.1998 privind marcile si indicatiile geografice „marca
este un semn susceptibil de reprezentare grafica servind la deosebirea produselor sau a
serviciilor unei persoane fizice sau juridice de cele apartinând altei persoane” si sunt
prezentate semne posibile care pot constitui marci.

In afirmarea pe piata, marca trebuie sa îndeplineasca o serie de cerinte, ca de

exemplu:

Þ calitati fonetice;

Þ memorare usoara;

Þ sugerarea categoriei produsului;

Þ posibilitati de internationalizare.

Efectul utilizarii marcilor trebuie sa se resimta în comportamentul cumparatorilor

(formarea rutinei, satisfactia acestora).

Din punct de vedere al destinatiei lor marcile sunt de fabrica, de comert si de

servicii. In literatura de specialitate sunt întâlnite si alte tipuri de marci: marca de
certificare, marca de conformitate (cu standardele specifice), complexa (versiuni în
diferite limbi), notorie (care se bucura de un mare renume), defensiva (prezinta
modificari de detaliu fata de marca principala pentru a nu permite tertilor falsificarea),
marca telle quelle (înregistrata în tara de origine, marca este protejata în toate tarile
Uniunii – principiul de „epuizare comunitara”). Marca de calitate (atribuita prin
certificatul de marca) se aplica pe produsele cu cele mai bune performante pe plan
national sau international pentru o perioada de 2 – 3 ani si poate fi retrasa în cazul în care
nu se respecta conditiile din contract. Multi angrosisti si detailisti si-au creat marci proprii
pentru a-si mari volumul desfacerilor si fidelitatea clientilor. De multe ori acestea
concureaza marcile producatorilor. Marca de fabrica constituie cel mai important element
din patrimoniul unei firme si ramâne elementul esential în strategia firmei. In economia
moderna, eficacitatea marcii, rolul ei în dezvoltarea întreprinderii si impunerea ei pe piata
sunt în strânsa legatura cu functiile pe care acestea le îndeplinesc (de diferentiere a
produselor, de concurenta, de garantie a calitatii, de organizare a pietei, de monopol, de
reclama, sau de protectie a consumatorilor) [105].

2.2. Sistemul de marcare ecologica

Sistemul de marcare ecologica a produselor a aparut pentru prima data în Germania în
1978 si a fost denumit “Blue Angel”. Evaluarea produselor pentru acest tip de marcare se
face prin prisma îndeplinirii criteriilor de performanta ecologica. Sistemul german a fost
preluat si de Marea Britanie, Franta dar si de Canada unde exista marca “Enviromental
Choise” sau de Japonia cu Eco-Mark. Din 1990 s-a introdus în Germania sistemul de
marcare pentru ambalaje “Der Grüne Punkt” (prezentat în fig. 11) ce indica faptul ca
producatorul participa financiar la sistemul de colectare selectiv si de valorificare a
deseurilor de ambalaje menajere.

In tari ca Germania si Belgia se utilizeaza obligatoriu pentru ambalaje ecoetichete

ce se refera la obligatia persoanelor care raspund de ambalare de a participa la colectarea
acestora dupa folosire conform Directivei

2.3. Eticheta produsului

Ca urmare a faptului ca eticheta înglobeaza materiale de prezentare si de publicitate,

definirea etichetei se face într-un sens larg. Ea reprezinta orice material scris, imprimat,
litografiat, gravat sau ilustrat sau este aderent pe ambalajul acestuia, care contine
elemente de identificare a produsului când acesta este prezentat pentru vânzare.
Etichetele nu trebuie sa descrie produsul în mod înselator si sa creeze o imagine falsa
referitoare la caracteristicile produsului. Corespunzator functiilor pe care le îndeplinesc,
etichetele se clasifica în:

¨ etichete de identificare;
¨ etichete de clasificare

¨ etichete de prezentare;

¨ etichete de promovare.
 Aplicarea etichetei sau înscrierea elementelor de identificare se poate face direct pe
produs sau pe ambalajul de vânzare.

Etichetele dau informatii utile atât pentru agentii economici cât si pentru
consumatori. Tipurile de grafica utilizate pentru etichetarea marfurilor sunt grafica
umoristica, grafica comerciala si grafica intelectuala.

Elementele mesajului obligatoriu care trebuie sa apara pe eticheta sunt:

Þ denumirea produsului si numele producatorului, tara de origine;

Þ grupa din care face parte produsul, eventual clasa de calitate;

Þ principalele caracteristici de calitate si masa pe unitatea de ambalaj;

Þ data fabricatiei;

Þ lotul de fabricatie;

Þ restrictii de consum, domeniul de utilizare;

Þ documentul tehnico-normativ (standard sau alt act normativ)

Þ mentiunea specifica pentru acele produse care au suferit un anume tratament de

modificare a calitatii;

Þ conditiile de pastrare, depozitare;

Þ termen de valabilitate sau garantie.

Elementele mesajului promotional sunt:

Þ marcile sub care se comercializeaza (marca de fabrica, marca de comert, emblema

sau sigla fabricii, marca produsului, marca literala, figurala, combinata, marca umbrela;

Þ eticheta ecologica;

Þ codul cu bare, codul Calra, codul Data Matrix;

Þ argumentuil de vânzare: text publicitar, scurt istoric al produsului sau al firmei,

trofee, informatii privind certificarea sistemului calitatii, avantajele oferite de produs si
ambalaj, promovarea unor conuri, jocuri în vederea obtinerii unor câstiguri etc.

Consumatorii au dreptul de a fi informati, în mod complet, corect si precis, asupra

caracteristicilor esentiale ale produselor si serviciilor oferite de catre agentii economici,
astfel încât sa aiba posibilitatea de a face o alegere rationala, în conformitate cu interesele
lor, între produsele si serviciile oferite si sa fie în masura sa le utilizeze, potrivit
destinatiei acestora, în deplina securitate.

Informarea consumatorilor în legatura cu produsele oferite se realizeaza, în mod

obligatoriu, prin elemente de identificare si caracterizare ale acestora, care se înscriu la
vedere, dupa caz, pe produs, eticheta, ambalaj de vânzare sau în cartea tehnica,
instructiunile de folosire etc. Produsele de folosinta îndelungata trebuie însotite de
"declaratia de conformitate", "certificat de garantie" si, dupa caz, de "cartea tehnica" ori
de "instructiuni de folosire", redactate în limba româna, care cuprind principalele
caracteristici ale produsului, conditiile de instalare, exploatare, întretinere, data
fabricatiei, termenul de garantie si eventualele riscuri ce pot aparea în urma nerespectarii
instructiunilor. Informatiile referitoare la serviciile prestate trebuie sa cuprinda categoria
calitativa a serviciului, timpul de realizare, termenul de garantie, tariful, riscurile
previzibile si, dupa caz, declaratia de conformitate.

In prezent, ca urmare a gradului crescut de falsificare a produselor, exista o întreaga

campanie de protejare care are ca scop recunoasterea de catre consumatori a marfurilor
autentice. Aceasta se realizeaza prin utilizarea unor sisteme de protectie, care au ajuns la
un nivel deosebit de perfectiune si anume, holograma, sistemul ISOTAG si ISOCODE
sau eticheta inteligenta (de radiofrecventa) sau firele textile de siguranta.

Holograma vizibila în lumina naturala reprezinta un sistem de securitate deosebit,

deoarece nu poate fi dezlipita fara distrugerea elementelor grafice. Oriunde în lume ar fi
conceputa, holograma se realizeaza în Marea Britanie la firma “Applied Holographies
Plc”

Sistemul ISOTAG se bazeaza pe identificarea moleculelor prin marcare cu isotopi

(1992)

Sistemul de marcare a fost conceput pentru fiecare produs ce trebuie identificat.

Codul este indestructibil si se utilizeaza în cazul vopselelor, pesticidelor, adezivilor,
substantelor explozive dar si a parfumurilor si are avantajul ca se utilizeaza cantitati mici
de izotopi, de ordinul ppm.

Sistemul ISOCODE – presupune utilizarea unui amestec de substante chimice cu

proprietati speciale ce se identifica cu un cititor specializat. Marcarea se face prin
impregnare pe suprafata ambalajelor, a etichetelor, sau realizarea unui cod de bare
invizibile pe documentele însotitoare de transport.

Etichetele de radiofrecventa RF – încorporeaza un circuit integrat si o antena. Au

avantajul verificarii cu usurinta a termenului de garantie al produsului, dar aplicarea este
limitata de preturile ridicate. Se preconizeaza utilizarea acestora în cazul marfurilor de
lux cu preturi foarte mari.
3.Ambalarea, marcarea si etichetarea
marfurilor metalice si chimice
Ambalarea se realizeaza conform STAS sau NT. Semifabricatele, produsele
laminate nu se ambaleaza. In cazul barelor, foilor sau împletiturilor din sârma se
realizeaza legaturi, colaci sau rulouri. Sculele, tacâmurile se ambaleaza în hârtie (în
pachete) si se introduc în lazi de lemn sau cutii de carton. Pe ambalaje este obligatorie
scrierea denumirii întreprinderii, denumirea produsului, semnul CTC, STAS sau NT sau
alte mentiuni specifice (fragil).

Marcarea marfurilor metalice se face functie de procesul tehnologic sau functie de

destinatie:

¨ profilurile se marcheaza prin vopsire, în 1–3 culori, sau prin poansonare;

¨ tablele prin vopsire, stampilare, poansonare sau etichetare;

¨ produsele de uz casnic obtinute prin turnare sunt marcate în relief pe suprafata

exterioara (tacâmurile se marcheaza cu emblema fabricii producatoare);

In cazul produselor din materiale plastice standardul roman SR ISO 11469/1998

prezinta urmatoarele reguli privind marcarea, dupa cum urmeaza:

¨ produse monocomponente: acrilonitril (AN), stiren (S), poli(clorura de vinil) (PVC) -

se utilizeaza abrevierile corespunzatoare;

¨ amestecuri de polimeri sau aliaje: acrilonitril/butadiena/stiren si policarbonat:

>ABS + PC <

¨ compozitii sarjate sau armate: polipropilena cu 30 % pulbere minerala;

> PP – MD30 <

poliamida 6,6 cu amestec 15 % pulbere minerala si 25 % fibre de sticla;

> PA 66 – (GF25 + MD15) <

¨ produse multicomponente: strat de poli(clorura de vinil) pe o spuma de poliuretan

care contine o insertie de acrilonitril/butadiena/stiren:

> PVC, PUR, ABS <

Ambalarea produselor peliculogene finite se face în cutii metalice de anumite

capacitati, bidoane sau butoaie confectionate din metal sau materiale plastice, în
containere sau autocisterne metalice, functie de destinatie. Din anul 2001, conform H.G.
nr. 530/7.06.2001 (M. Of. nr.327/18.06.2001), trebuie aplicata preambalarea produselor
în functie de masa sau volum în recipienti de capacitate prestabilita. Astfel, dupa cum se
poate observa si din standarde, ambalarea se face în recipienti metalici de 750 ml, 4 l, 20 l
sau în ambalajul clientului.

Ambalajele trebuie închise etans pentru a fi asigurata calitatea si integritatea

materialelor peliculogene în timpul transportului si depozitarii.

In general, vopselele, lacurile, gudroanele, colorantii, cernelurile, rasinile,

plastifiantii, cleiurile conduc la deseuri periculoase. Acestea sunt cuprinse în Anexa Nr
1C din Ordonanta de Urgenta nr 78/16.06.2000 privind regimul deseurilor.

In România clasificarea, etichetarea si ambalarea substantelor si a preparatelor

chimice periculoase este aprobata prin Legea nr. 45/18.07.2001 [106].

Ambalajele sunt marcate cu semne pentru produse inflamabile si nocive.