Vous êtes sur la page 1sur 112

TEZA DE LICENŢĂ

Metode de stimulare a creativităţii copiilor


preşcolari de 6 – 7 ani
2009
Cuprins
Introducere.....................................................................................................................................3
Capitolul I. Repere conceptuale ale creativităţii la preşcolarii de 6 – 7 ani...................................9
1.1 Conceptul de creativitate şi delimitările ei
esenţiale……………………........................9
1.2 Creativitatea – dimensiune a formării personalităţii copiilor de 6-7
ani…....................21

Capitolul II. Metodologia de dezvoltare a creativităţii copiilor de 6 – 7 ani…………….......…30


2.1 Repere psiho-pedagogice ale creativităţii în dezvoltarea personalităţii copiilor de 6-7
ani.…………………...……………………………………………………………..…...30
2.2 Asigurarea didactică a procesului instructiv-educativ în dezvoltarea creativităţii…..
……………………………………………………………….………....41
2.3 Modalităţi de dezvoltare a creativităţii în cadrul activităţilor de literatură
artistică…………………………………………...……………………...……….……..45
2.4 Cercetarea activităţii copiilor în cadrul activităţilor de formare a reprezentărilor
matematice elementare.………………………………………………………………...49

Capitolul III. Activitatea de cercetare a creativităţii copiilor de 6-7 ani…………………...…...54


3.1 Rolul activităţilor artistico-plastice în stimularea creativităţii la copiii
preşcolari………………………...……………………………………………….…….54
3.2 Jocurile creative în educarea şi instruirea
copiilor…………………………………..…59
3.3 Metode psihodiagnostice de cercetare a creativităţii copiilor de 6-7 ani…………...
….64

Concluzii……………………………………………………..………………………...………..74

Încheiere…………………………..……………………………………………...……………..76

Bibliografie……………...............................................................................................................77

Anexe……………………………………...……………………………………………………..82

2
Introducere
Actualitatea temei :
Schimbările sociale din Republica Moldova şi în alte ţări sud-est europene au generat noi
atitudini în procesul de educaţie şi instruire a personalităţii. Reforma sistemului de învăţământ
actual promovează noi strategii didactice în scopul formării personalităţii începând cu vârsta
preşcolară, care asigură o adaptare la cerinţele curente ale realităţii.
Actualmente se intenţionează crearea unui nou model de educaţie reieşind din perspectiva
teoriilor noilor educaţii dinamic şi adaptabil la condiţiile sociale moderne. Stimularea şi
aprofundarea creativităţii, adaptarea la cerinţele teoriilor noilor educaţii devine un imperativ
pentru Republica Moldova.
Astăzi când se pune problema creării unei şcoli noi, devine tot mai clar, că aceasta trebuie
să fie o şcoală naţională, care poate fi creată numai de o generaţie de psihologi şi pedagogi
cunoscători profunzi a istoriei, culturii gândirii pedagogice româneşti. Poporul nostru dispune de
o vastă experienţă şi înţelepciune pedagogică, care se cere utilizată cu chibzuinţă, grijă şi
eficacitate în activitatea educaţională cotidiană.
Asigurarea succesului la învăţătură al copiilor în funcţie de potenţialul lor biologic şi
psihic, pe de-o parte şi depăşirea eşecului pe de altă parte, se prezintă ca obiective educaţionale
de mare complexitate la etapa actuală de dezvoltare a teoriei şi practicii pedagogice.
Eficienţa activităţii preşcolarului mare depinde nu numai de capacitatea de asimilare a
cunoştinţelor, priceperilor şi deprinderilor, dar şi de anumite trăsături de personalitate, în
particular de imaginaţia şi de creativitatea lui. Fără imaginaţie este imposibilă acumularea
cunoştinţelor, priceperilor şi deprinderilor, este cu neputinţă formarea structurii de personalitate
în ansamblu a preşcolarului mare.
Până în anii 1980 cercetarea asupra creativităţii a pus foarte mult accentul pe identificarea
tipurilor de personalităţi creatoare şi pe organizarea de cursuri care să predea tehnici de gândire
creatoare. Unii autori care fac ştiinţă la nivel de popularizare sugerează faptul că-ţi poţi aranja
întreaga viaţa astfel încât ea să fie o „colecţie” de creaţii alimentate de pasiune şi conduse de
viziune (Fritz, 1989).

3
Creativitatea deşi este cercetată de jumătate de secol, este încă o disciplină nematurizată
plină de controverse şi incertitudini. În prezent, unii specialişti ai domeniului încă mai discută
faptul dacă aceasta este într-adevăr o disciplină ştiinţifică.
În 1989, Teresa Amabile a publicat cartea „Creativitatea ca mod de viaţă” în care a
propus mai multe metode ce au pus accentul pe complexitatea modului în care unii factori de
personalitate, de mediu etc. se pot combina pentru a determina o persoană să îndeplinească o
sarcină într-un mod mai mult sau mai puţin creativ.
Un rol important, îl au arta plastică, literatura artistică, jocurile creative în dezvoltarea
capacităţilor creative la vârsta preşcolară mare. Dar e lucru ştiut că în multe din instituţiile
preşcolare nu se ţine cont de această conexiune dintre aceste activităţi şi dezvoltarea capacităţilor
creative.
Cauza esenţială fiind faptul că practica învăţării preşcolarilor mari în grădiniţă nu ţine
cont de specificul funcţionării şi dezvoltării capacităţilor creative, de relaţiile lui cu activitatea de
creare.
La etapa actuală, rămâne nesoluţionată problema rolului artei plastice în dezvoltarea
capacităţilor creative, lipsa unor ghiduri metodice pentru psihopedagogii grupelor preşcolare
vizând dezvoltarea capacităţilor creative, reliefează actualitatea investigaţiei date.
Educatorii trebuie să dispună de măiestrie în formarea priceperilor şi deprinderilor
necesare dezvoltării personalităţii copilului prin intermediul activităţii organizate, prin
intermediul creaţiilor literare.
Obiectul cercetării:
Este procesul de formare la copii a personalităţii, dezvoltarea capacităţilor creative prin
intermediul activităţilor de orice gen.
Educatorii trebuie să aibă răbdare în formarea priceperilor şi deprinderilor necesare
dezvoltării personalităţii copilului prin intermediul creaţiilor literare. Relaţia educator/copil şi
interacţiunea părinţilor favorizează o educaţie eficientă din perspectiva curriculară şi teoriilor
noilor educaţii.
Scopul investigaţiei :
 Constă în determinarea particularităţilor specifice de dezvoltare a capacităţilor creative şi
elaborarea unui sistem eficient de activităţi care va facilita acest proces.
 De a determina căile eficiente pentru evaluarea gradului dezvoltării creativităţii la o nouă
etapă superioară.
În conformitate cu obiectul şi scopul cercetării, au fost stabilite următoarele obiective:
 Studierea lucrărilor ştiinţifico-metodice de specialitate;

4
 Determinarea reperelor psiho-pedagogice al investigaţiei vizând dezvoltarea capacităţilor
creative la copiii de vârstă preşcolară mare;
 Constatarea nivelului de dezvoltare a capacităţilor creative la literatură artistică,
matematică, artă plastică, jocuri creative;
 Diagnosticarea nivelului de dezvoltare a capacităţilor creative la toate nivele cercetate.
Ipoteza cercetării :

Noi considerăm că creativitatea copiilor preşcolari mari va evalua la o nouă treaptă:


 Vom forma şi dezvolta priceperi şi deprinderi, capacităţi creative de alcătuire şi redare a
obiectelor.
 Vom dezvolta priceperi, de redare corectă a formelor, de a aplica independent elemente,
forme, obiecte, deprinderea de a lucra cu acuarela, creioane, carioca şi paleta de culori.
 Dacă în activităţile copiilor de artă plastică va fi o consecutivitate.
 Dezvoltarea capacităţilor creative la preşcolarii mari ar produce progrese în dezvoltarea
potenţialului creativ.
 Cu cât capacităţile creative vor fi mai dezvoltate cu atât potenţialul creativ al
preşcolarilor mari va fi mai înalt.
 Potenţialul copiilor cu imaginaţie creatoare dezvoltată se va deosebi de potenţialul
copiilor cu fantezie mai puţin dezvoltată prin valorile indicilor de: expresivitate, coerenţă,
originalitate, variabilitate, flexibilitate, fluenţă.

Baza metodologică:
Drept punct de reper al cercetării noastre au servit teoriile referitoare la activitate. Au fost
consultate sursele următoarelor autori ( I. Nicola, Comarova T.S., I. Bonţaş, Muhina V.S., A.
Galperin, Leontiev, Levin, Saculina, J. Piajet, D. Elconin, E. Fleorina, Teplov B. M., Chirev A.,
Berdiaev N., Rogere C., Guilford J.P., Allport G.W., Gallton F., Cattell J.M., Weisberg R.,
Rădulescu – Motru, Ralea M., Pavelcu V., Odobleja Ş., Munteanu Anca, Roşca Al., Boden
Margaret A., Fuster Michel, Barron F., W. Duff, Teresa Amabile, Vâgotski L.Ş.).

Metodele de cercetare:
o În conformitate cu obiectivele investigaţiei au fost utilizate metode psiho-
pedagogice.
o Metode teoretice – analiza, compararea şi generalizarea datelor din literatura
ştiinţifică la problema în speţă;
o Metode empirice – observarea, probe psiho-diagnostice, experimentul de
constatare şi formare;

5
o Metode statistice – analiza calitativă, cantitativă şi comparativă a datelor obţinute.
Demersul inovativ al cercetării :
În cercetarea noastră am creat un model de forme şi activităţi al educatorului inovator,
dispus de a aplica noi strategii în cadrul activităţilor de predare-învăţare în dezvoltarea
capacităţilor la copiii de vârstă preşcolară mare (6-7 ani).
Am ajuns la concluzia, că reuşita dezvoltării creativităţii depinde mult de factorii :
• cei care ţin de rolul familiei;
• cei care ţin de receptivitatea copilului la dezvoltarea creativităţii;
• educaţia pune în valoare potenţialul creativ al copilului;
• dezvoltarea conştientă a potenţialului bio-psihic al copilului şi pregătirea lui pentru
integrarea activă în viaţa socială;
• am demonstrat principiile educaţiei din perspectiva curriculumului educaţiei copiilor
în instituţiile preşcolare de diferite tipuri :
- principiul respectării particularităţilor de vârstă;
- principiul continuităţii;
- principiul accesibilităţii;
- principiul unităţii;
- principiul axării educaţiei pe copil;
- principiul cooperării şi participării în actul educativ;
- principiul individualizării şi diferenţierii procesului educativ.
• am determinat obiectivele care pot fi realizate pe parcursul anului de învăţământ în
cadrul activităţilor dirijate de educatori;
• am ajuns la concluzia că educaţia copiilor în grădiniţă se înfăptuieşte prin intermediul
activităţilor organizate de către maturi;

• Au fost elucidate particularităţile dezvoltării capacităţilor creative la arta plastică,


lucru manual, matematică, literatură artistică, activităţile de joc;

• S-au elaborat şi experimentat modele psiho-pedagogice pentru dezvoltarea


capacităţilor creative;

• S-a dovedit că modelele implementate au contribuit la sporirea valorilor indicilor ce


indică dezvoltarea capacităţilor creative.

• Am implementat metodologia de dezvoltare a creativităţii copiilor de 6-7 ani în


cadrul activităţilor dirijate de literatura artistică, artă plastică, formarea reprezentărilor

6
elementare matematice, jocurile creative. Activităţile la alegerea copiilor se
organizează pe întreg parcursul zilei, sub directa conducere a pedagogilor.

• Am ajuns la concluzia că, eliminarea vechilor metode de învăţare mecanică şi


trecerea la învăţarea conştientizată, logică presupune şi noi forme de evaluare.
Evaluarea este un proces care implică în esenţă trei etape :

- obţinerea informaţiilor legate de obiectivele urmărite;

- formularea aprecierilor ce decurg din aceste informaţii analizate şi prelucrate,


interpretate din punct de vedere calitativ al semnificaţiei psiho-pedagogice;

- adoptarea deciziilor ce se impun în vederea eficientizării activităţii viitoare.

În funcţie de modul de integrare în activitatea didactică am conturat trei forme de


evaluare :

a) evaluare iniţială (predicativă);

b) evaluare formativă (continuă);

c) evaluare sumativă (cumulativă).

Educaţia de calitate depinde mult de amenajarea spaţiului şi de folosirea suportului


didactic.

Valoarea teoretică a investigaţiilor :

1) s-a intenţionat de a defini noţiunile de : „creativitate”, „euristică”, „stimularea


creativităţii”, „educaţie”, a cuvintelor cheie [vezi Anexa № 1];

2) au fost determinate reperele psiho-pedagogice ale creativităţii la copii de 6-7 ani din
perspectiva pedagogică;

3) s-a întreprins consolidarea reperelor teoretice la baza proiectării strategiei didactice de


colaborare activă între educatori, părinţi şi copii în cadrul dezvoltării capacităţilor
creative în instituţiile preşcolare cu copii de vârstă mare şi pregătitoare;

4) au fost fundamentate condiţiile curriculare de aplicare a metodelor active în cadrul


activităţilor de diferite tipuri la dezvoltarea creativităţii.

Valoarea practică a investigaţiei :

Rezultatele obţinute întregesc dezvoltarea capacităţilor creative. Ele pot fi aplicate :

1) Elaborarea noilor sisteme ştiinţifice de organizare a activităţilor cercetate;

7
2) Elaborarea tehnicilor (metodelor, procedeelor de lucru), în cadrul activităţilor
propuse;

3) Elaborarea formelor şi strategiilor de lucru;

4) De a forma un volum de cunoştinţe, priceperi, deprinderi la preşcolarii mari, de a


aplica în practică acele metode, procedee, forme.

5) Formarea abilităţilor practice la copii.

6) Formarea deprinderilor tehnice şi grafice de lucru cu diverse materiale (creioane,


acuarele, carioca).

Această lucrare va fi de folos :

- managerilor preşcolari : director, metodist, educator;

- studenţilor facultăţilor pedagogie-psihologie, phiso-pedagogie;

- tinerilor specialişti la predarea cursului de „Psihologie”, „Pedagogie”, „Pedagogie


generală”.

Etapele cercetării :

2007 – 2008. Determinarea temei de cercetare, studierea literaturii de specialitate şi a


experienţei de lucru a educatorilor din Complexul Şcoală Primară – Grădiniţă din comuna
Zârneşti r. Cahul.

2008 – 2009. Elaborarea planului experimental de organizare a activităţilor comune,


activităţile la alegerea copiilor pentru dezvoltarea creativităţii copiilor de 6-7 ani.

Baza experimentală:

Experimentarea conţinuturilor s-au efectuat în Complexul Şcoală Primară – Grădiniţă din


comuna Zârneşti r. Cahul. La experiment au participat 20 de copii ai grupei pregătitoare,
educatorii grădiniţei de copii.

8
Capitolul I : Repere conceptuale ale creativităţii la preşcolarii de 6 – 7 ani
1.1 Conceptul de creativitate şi delimitările ei esenţiale
Societatea contemporană, se caracterizează prin schimbări radicale care se petrec în ştiinţă,
tehnică şi cultură. Psihologii susţin că a fi creativ înseamnă a crea ceva nou, original şi adecvat
realităţii.
Astfel Berdiaev N. susţine, că a trăi într-o asemenea lume presupune un înalt grad de
adaptare şi de curaj care este legat în mare măsură de creativitate. Prin originea ei, natura umană
este creatoare. Omul zilelor noastre are nevoie de culturalizare în interiorul propriei fiinţe,
justificându-se în faţa Creatorului nu numai prin ispăşire ci şi prin creaţie.
După Rogere C. (1961), adaptarea creativă naturală pare a fi singura posibilitate prin care
omul poate ţine pasul cu schimbarea caleidoscopică a lumii sale. În condiţiile ratei actuale a
progresului ştiinţei, tehnicii şi culturii; un popor cu un nivel scăzut al creativităţii, cu o cultură
limitată nu va putea rezolva eficient problemele cu care se confruntă. Dacă oamenii nu vor
realiza ideii noi şi originale în adaptarea lor la mediu atunci popoarele lor nu ar mai fi
competitive în plan internaţional.
Psihologul Guilford J.P. în 1950 arată că creativitatea are în vedere abilităţile pe care le
întâlnim la majoritatea oamenilor, fiindcă acestea se referă de fapt la modul sui-generis în care se
reunesc însuşirile de personalitate la nivelul fiecărui individ. Trăsăturile de caracter fiind
specifice fiecăruia dintre noi, şi fiind interesat de felul în care personalitatea creatoare se
manifestă prin aptitudini, atitudini, calităţi temperamentale.
După Allport G.W. , creativitatea nu poate fi limitată doar la unele dintre categoriile de
manifestare a personalităţii : aptitudini, atitudini şi calităţi temperamentale.

9
Gallton F. (1869) consideră că oamenii geniali sunt înzestraţi cu aptitudini intelectuale sau
mentale excepţionale.
Cattell J.M. (1903) studiind viaţa şi activitatea a o mie de personalităţii eminente
consemnate în dicţionare, a ajuns la concluzia că aceştia se definesc prin calităţi intelectuale
remarcabile care sunt ereditare.
Ellis (1904), Cox (1926), White (1931), în diferite perioade au stabilit că între conştientul
intelectual (QI) şi realizările profesionale ale geniilor studiate de ei există corelaţii semnificative.
Weisberg R. apreciază, că toate persoanele creatoare („unde există creaţie există şi geniu”)
au un număr restrâns de trăsături comune printre care se numără : interesele de cunoaştere,
inteligenţa judecăţilor, încrederea în sine, intuiţia şi o fermă percepţie de sine ca individ creativ.
El susţine că în prezent se cunoaşte foarte puţin despre caracteristicile geniului, conceptul de
geniu fiind un mit. În sprijinul acestei opinii aduce următoarele argumente :
- se poate ca trăsăturile psihologice să nu relaţioneze cauzal cu activitatea creatoare;
- creativitatea nu se manifestă nici chiar la cei mai mari artişti sau oameni de ştiinţă,
ceea ce indică faptul că geniul nu este o caracteristică constantă;
- geniul este o caracteristică pe care societatea o atribuie rezultatelor muncii unui
individ [ 54, p. 14 ].
Interpretările psihologilor români referitoare la creativitate acoperă aproape toate direcţiile
consemnate în literatura mondială de specialitate.
Astfel, Rădulescu – Motru se referea la creaţie în termenii personalismului energetic şi ai
vocaţiei.
Ralea M. consideră că originalitatea este mai mult dependentă de sentimente decât de
factori intelectuali.
Pavelcu V. aprecia că personalitatea creatoare integrează specific motivaţiile individului.
Odobleja Ş. a încercat în lucrarea sa Psihologia consonantistă 1938 să operaţionalizeze
componentele cognitive ale descoperirii şi invenţiei într-un model operaţional sui-generis ale
relaţiei, care posedă modelul tridimensional al inteligenţei elaborat de Guilford (1967) sau
modelul gândirii creative al lui Torrance (1974) [54, pag. 16].
Munteanu Anca în lucrarea sa „Incursiune în creatologie” oferă informaţii despre
creativitate în toate domeniile. Ea susţine că a fi creativ înseamnă a vedea acelaşi lucru ca toată
lumea, dar a te gândi la ceva diferit [Anca Munteanu, 1994, pp. 309-314].
Roşca Al. Este de părere că datorită complexităţii fenomenului creaţiei este puţin probabil
să se ajungă la o definiţie unanim recunoscută, deoarece fiecare autor pune accent pe dimensiuni
diferite. El arată ca, după unii autori „creativitatea este atitudinea sau capacitatea de a produce

10
ceva nou şi de valoare.”, iar după alţii ea constituie un proces prin care se realizează un produs
[56, pag. 16].
După Popescu – Niveanu P. (1987) „creativitatea presupune o dispoziţie generală a
personalităţii spre nou, o anumită organizare a proceselor psihice în sistem de personalitate”. El
consideră că personalitatea creatoare se caracterizează prin interacţiunea optimă între aptitudini
şi atitudini [51, pag. 52].
Boden Margaret A. (1992) consideră că creativitatea constă în „realizarea de combinaţii
noi originale, de ideii vechi”. Combinaţiile noi trebuie să aibă o anumită valoare.
Fuster Michel şi Bernardette (1988) susţin că, creativitatea este un concept destul de vag
şi oarecum imprecis, arătând că în mintea omului obişnuit creativitatea este legată de expresii şi
creaţii artistice, de invenţii tehnologice sau descoperiri ştiinţifice, de comunicare interumană, de
educaţie, de comportamente personale şi de mişcările sociale. Ea semnifică : adaptări,
imaginaţie, construcţie, originalitate, evoluţie libertate interioară, talent literar, distanţare faţă de
lucrările deja expuse [55, pag. 19].
Barron F. (1963) introduce un criteriu dual pentru evaluarea creativităţii. El consideră că,
produsul creator trebuie să aibă un grad ridicat de neobişnuit, să fie rar întâlnit în colectivitatea în
care a apărut şi în acelaşi timp acest produs creator să fie adecvat realităţii. De multe ori,
răspunsurile neobişnuite provin din ignoranţă, confuzie, stări alterate de conştiinţă, ele fiind în
totală neconcordanţă cu realitatea [5, pag. 32].
Una dintre cele mai valoroase interpretări ale creativităţii pe care o regăsim în lucrările
contemporane, aparţine lui W. Duff şi a fost elaborată în sec. XVIII. Ipotezele teoriei sale au
fost formulate plecând de la analiza intelectului unor genii precum Platon, Shakespeare,
Descartes, Bacon, Newton sau Berkeley.
W. Duff a distins trei facultăţi ale minţii creatoare : imaginaţia, judecata şi gustul, pe care le
consideră principalele componente ale geniului.
Imaginaţia este facultatea mintală care elaborează o infinitate de asociaţii noi prin
compunere şi descompunere a ideilor, prin combinare şi recombinare a lor, creând în final
obiecte care nu au existat niciodată în natură.
Judecata permite combinarea ideilor elaborate de imaginaţie, observarea acordului sau
dezacordului dintre ele, reunirea în aceeaşi categorie a celor omogene şi respingerea celor
discordante, în final urmând să se determine utilitatea şi adevărul invenţiilor şi descoperirilor
produse prin puterea imaginaţiei.
Gustul este un simţ intern care permite delimitarea ideilor frumoase de cele urâte, acelor
decente de cele ridicole. El susţine că imaginaţia se aseamănă cu gândirea divergentă, iar

11
judecata cu gândirea convergentă. Gustul este abordat ca un supliment de judecată de factură
estetică, care conferă eleganţa gândurilor noastre.
W. Duff a considerat că cele trei facultăţi ale minţii umane implicate în creaţie sunt întâlnite
la toţi oamenii, fiind în special prezente la copii, la oameni cu realizări excepţionale. El a mai
intuit că anumite trăsături ale creativităţii cum ar fi spontaneitatea, asociativitatea, curiozitatea …
sunt specifice copiilor şi adulţilor înalt creativi [Duff, 1767, pag. 64; 51, pag. 15 ].
Teresa Amabile (1983) consideră că adoptarea deciziilor implică deseori creativitatea. Pe
de o parte, soluţiile creative asigură rezolvarea problemei cu o neaşteptată eficienţă şi, pe de altă
parte, dispun de eleganţă şi o uimitoare simplitate. Autoarea dă exemplu unui joc pentru
antrenarea creativităţii solicitând subiecţilor să arate : „cum se poate pune mâna stângă în
buzunarul drept de la pantaloni, iar cea dreaptă în buzunarul stâng, în acelaşi timp ?”.
Răspunsul fiind : „Punând pantalonii invers”.
După părerea sa a fi creativ înseamnă să elaborezi un anumit lucru (unealtă, idee, operă de
artă), care este absolut inovator şi valabil.
Ea structurează creativitatea în următoarele componente :
1. calificarea, gradul de specializare în domeniul respectiv. Sunt incluse
cunoştinţele obiective de specialitate, abilităţile tehnice, talentul special în
domeniul respectiv.
2. abilităţile creative includ un set cognitiv şi unul perceptiv favorabile abordării
în rezolvarea unei probleme.
3. motivaţia intrinsecă, prevede realizarea unei activităţi pentru că ni se pare
captivantă, generându-ne bucurie şi satisfacţie.
Deci, ce este creativitatea, cum putem s-o cunoaştem şi stimula?
Răspuns la această întrebare o găsim în teoriile savanţilor (Kubie, Piercon, Bejan, Piajet
J., Richard, Muchielli R., Vîgotskii L.).
Creativitatea în viziunea autoarei este capacitatea de a produce lucruri care sunt atât noi,
originale, cât şi eficiente [Sternberg D. 1995, 1996, 1998; Lubart,1994, 1995; Feist şi Runco,
1993; 53 pp. 20-21].
Mai întâi, trebuie să fim conştienţi, şi să combatem anumite piedici în calea manifestării
imaginaţiei, creativităţii.
După Bonţaş I. şi Nicola I., creativitatea - este o capacitate (proprietate, dimensiune)
complexă şi fundamentală a personalităţii, care sprijinindu-se pe date sau produse anterioare, în
îmbinarea cu investigaţii şi date noi, produce ceva nou, original, de valoare şi edificienţă
ştiinţifică şi social-utilă, ca rezultat al influenţelor şi relaţiilor factorilor subiectivi şi obiectivi – a

12
posibilităţilor (şi calităţilor) persoanei şi a condiţiilor ambientale ale mediului socio-cultural [53,
pag. 17].
Ea poate fi considerată şi ca aptitudine, dispoziţie a intelectului de a elabora idei, teorii,
modele noi originale. Gândirea este procesul cognitiv cel mai important, fiind apreciat îndeosebi
prin creativitate. „Gândirea ca o capacitate de prim ordin a personalităţii – există ca gândire
umană numai prin creativitate.” (I. Kant) [3 pag. 26 ; 53 pag. 32 ].
a) Structura creativităţii :
Cercetările făcute de Gollann (1963) remarcă că: noţiunea de creativitate are în vedere mai
multe accepţiuni:
 creativitatea ca o caracteristică personală;
 creativitatea ca produs;
 creativitatea ca proces specific.

Problema dezvoltării creativităţii a fost cercetată în mai multe decenii. Odată cu


dezvoltarea învăţământului preşcolar o atenţie deosebită se acordă problemei dezvoltării
creativităţii în psihologie şi pedagogie. Ca şi la etapele de vârstă şcolară, procesul de dezvoltare a
creativităţii la preşcolari presupune aceeaşi structură. Această structură exprimă independenţa
existentă între produsul creator – procesul creator, personalitatea creatoare [16 pag. 28].

Produsul creator reprezintă, în esenţă, un element nou în raport cu experienţa socială


anterioară sau cu experienţa de viaţă a unui individ: criteriul originalităţii, un cadru de corelare
care reprezintă spaţiul ierarhic de manifestare a creativităţii, în plan individual sau social.

Conceptul pedagogic de creativitate propune un model teoretic adaptabil la condiţiile


unui „praxis” educaţional deschis autoperfecţionării permanente. În această accepţie,
creativitatea defineşte: un produs creator situat cel puţin la nivel inventiv; un proces creator
orientat în direcţia sesizării şi a rezolvării – problemă la nivelul gândirii divergente; o
dimensiune axiologică a personalităţii care valorifică resursele globale ale sistemului psihic
uman, la nivelul interacţiunii optime dintre atitudinile şi aptitudinile creative [16 pag. 33].

Florin Druţă – 1997, afirmă că până în anii ‘50 atenţia psihologilor era centrată pe
analiza procesului de creaţie, considerat ca un fenomen rar, prezent exclusiv la elitele ştiinţifice
şi la marii creatori de opere literare şi artistice. Cunoştinţele elaborate au rezultat în mod esenţial
din analizele biografice ale savanţilor L. Kubie, M. Bejan, H. Piercson, J. Piajet, E. Richard,
oamenilor de artă, sau din mărturiile pe care le-au lăsat unii dintre ei. După al doilea
război mondial, creativitatea apare ca o necesitate socială şi economică, devenind obiect
de cercetare de sine stătător. Conceptul de creativitate se aplică deja atât copilului care se
joacă cât şi inventatorului sau omului de artă [27 pag. 44].

13
Creativitatea este definită uneori ca fiind „procesul prin care un individ sau un
grup plasat într-o situaţie dată elaborează un produs nou original în conformitate cu
necesităţile şi scopurile situaţiei respective”. Alţii o definesc drept „capacitatea de a
organiza (reorganiza) elementele câmpului perceptiv sau imaginativ indiferent că este
vorba de joc, principii matematice sau cuvinte” [53 pag. 21].

Procesul creativ poate fi realizat în mod intenţionat, el poate fi învăţat şi


dezvoltat la un mare număr de oameni. La aceste idei se adaugă cele ale lui Osborn
potrivit cărora cercetarea de grup poate favoriza în anumite condiţii, creativitate. Opinia lui
Osborn, potrivit căreia punctul de plecare al creativităţii este imaginaţia. Imaginaţia este definită
ca aptitudine de a reprezenta obiecte absente şi de a combina imaginile acestora între ele [5 pag.
18].
b) Etapele procesului de creaţie
Procesul creator presupune parcurgerea următoarelor patru etape:
Pregătirea – acţiunii complexă bazată pe următoarele operaţii: identificarea problemei în
termeni optimi (natură, specific, timp, etc.). Analiza datei problemei în vederea formulării clare
a acestora (premise, principii, resurse posibile şi necesare,), acumularea şi selecţionarea
informaţiei necesare pentru abordarea corectă a problemei; prelucrarea şi sistematizarea
informaţiei stocate, elaborarea strategiei de rezolvare a problemei la nivelul unui plan operativ
[54 pag. 100]. Deci creativitatea de la un loc gol, de la nimic, ea se bazează pe un fond ideatic şi
acţional aperceptiv, ea înseamnă şi învăţare nouă, prin documentare şi experimentare (analize,
sinteze, calcule), care se restructurează cu cele aperceptive; [18 pag. 153].
Incubaţia – o acţiune complexă realizabilă intensiv sau şi extensiv prin diferite operaţii
de organizare şi reorganizare a informaţiei pregătite anterior prin procesări care valorifică
experienţa individuală şi socială a subiectului la nivelul conştiinţei acestuia dar şi în planul
verigilor sale profunde, dependente de zona inconştientului dar şi a conştientului. Incubaţia
presupune asocieri, bisocieri, combinări, recombinări, restructurări de date, structuri, modele. În
mod inconştient, sub conştient, preconştient şi conştient, care creează datele, ideile, structurile,
modelele, soluţiile noi cu asigurarea condiţiilor interne şi externe; [18 pag. 154].
Iluminarea – acţiunea complexă de asociere şi de combinare a informaţiei care
declanşează momentul inspiraţiei, respectiv al descoperirii soluţiei optime de rezolvare a
problemei. Inspiraţia este apariţia bruscă a noului, a creaţiei, a noilor ideii, modele, sisteme,
structuri, teorii, tehnologii, în mod inconştient, subconştient, preconştient şi conştient [18 pag.
154].
Verificarea – acţiunea complexă de evaluare finală a soluţiei adoptate anterior,
realizabilă prin operaţii de apreciere, validare, aplicare, în condiţii de amendare, finisare,

14
ajustare, reorganizare, perfecţionare permanentă. Procesul creator implică sesizarea şi
rezolvarea unor probleme, acţiune complexă bazată pe următoarele operaţii: definirea şi
înţelegerea tipului de problemă, avansarea unor soluţii virtuale, ipotetică a soluţiilor
probabile, (re)actualizarea – activarea cunoştinţelor şi capacităţilor necesare pentru alegerea
soluţiei optime, alegerea soluţiei optime pe criteriul originalităţii şi al eficienţei, aplicarea
soluţiei optime în cadrul specific definit de problema existentă; verificarea modului de
rezolvare a problemei în sens managerial (abordare sistematică – optimă – strategică) [54
pag. 101]. Verificarea constituie controlul creaţiei rezultată din factorii obiectivi şi subiectivi,
autenticităţii valorii, aplicabilităţii şi eficienţei în plan teoretic şi aplicativ. Acest control, făcut
adesea prin experimentări pe staţii (clase, eşantioane, etc.) pilot, probabilele erori sau
neconcordanţe cu cerinţele reale, evitând cheltuielile neeconomice sau eşecurile în condiţiile
generalizării creaţiilor [18 pag. 154] [vezi Anexa № 2].
Aceleaşi idei le întâlnim la Nicola I., Bonţaş I.
Personalitatea creatoare reprezintă cea de a treia dimensiune a creativităţii, care evidenţiază
resursele sistemului psihic uman, capacitatea acestuia de a angaja un proces creator, susţinut la
nivelul conştiinţei individuale cu scopul de a produce ceva nou, original şi eficient. Trăsăturile
personalităţii creatoare pot fi grupate la nivelul următoarelor trei categorii de factori: intelectuali,
operaţionali, comportamentali. Funcţia pedagogică a creativităţii - orientează în mod special,
realizarea a două acţiuni complementare: elaborarea unui model de educare a creativităţii;
proiectarea unei învăţări creative [15 pag. 105].
Elaborarea unui model de educare a creativităţii presupune valorificarea, la diferite
niveluri de generalitate a raportului funcţional existent între comportamentul creativ şi
flexibilitatea gândirii creatoare .
Obiectivul general vizează formarea, dezvoltarea unei personalităţi capabile să se
angajeze creator în plan cultural, profesional, etic.
Reflexii identice referitor la factorii creativităţii găsim şi în cercetările pedagogului
român Nicola I. [75 pag. 19].
c) Niveluri ale creativităţii
A.L. Taylor propune să se distingă cinci niveluri de creativitate :
1. creativitate expresivă, atunci când are loc o liberă şi spontană exprimare a persoanei, fără
preocupări de utilitate sau valoare, ca în cazul desenelor realizate de copiii mici.
2. creativitate productivă, când persoana şi-a însuşit priceperi şi deprinderi care permit să
producă lucruri utile, dar în care specificul ei să fie slab exprimat.
3. creativitatea inventivă face posibile invenţiile îmbunătăţirile aduse produselor, aparatelor,
suficient de importante pentru a fi brevetate şi difuzate în producţie.

15
4. creativitatea inovatoare duce la modificări ale principiilor ce stau la baza unui domeniu, la noi
modalităţi de exprimare specifice talentelor.
5. creativitatea emergentă se manifestă la omul de geniu care revoluţionează un domeniu
ştiinţific, ori la creaţia artistică, deschizând căi noi de abordare [18 pp. 147-148].
d) Factorii creativităţii :
Formarea şi dezvoltarea potenţialului creativ este determinată de logica formării relaţiilor
fundamentale în societate: personalitate – colectiv (asociaţie de copii) – societate, familie.
J.P. Guilford a identificat şase factori ai creativităţii: fluiditatea gândirii, flexibilitatea
acesteia, originalitatea, elaborarea, sensibilitatea faţa de probleme şi redefinirea. Acestui model
al aptitudinilor creative i se aduce obiecţia că e lipsit de dinamism, întrucât nu cuprinde şi modul
de constituire a raporturilor dintre informaţii ,procesul creaţiei fiind determinat de motivaţii sau
influente externe. Mai complet este modelul elaborat de Gaugh (1957) care cuprinde 5 factori
incluzând şi aspecte comportamentale: aptitudini intelectuale, aptitudinea interogativă (de
căutare), flexibilitatea cognitivă, sensibilitatea estetică şi posibilitatea de sesizare a destinului, a
încrederii creatorului în viitorul său [54 pag. 100].
Creaţia este însă un proces complex la care participă întreaga personalitate, pe baza acţiunii
unitare a factorilor cognitivi, de personalitate şi sociali.
Există 3 factori care pot influenţa la reuşita preşcolarului:
 Factorii cognitivi operaţionali (intelectuali)
Dintre aceşti factori cei mai importanţi sunt imaginaţia şi inteligenţa, întrucât ei au funcţia de
integrare a celorlalţi factori cognitivi ai creativităţii. Inteligenţa este forma superioară de
organizare a comportamentului creativ, care presupune sensibilitatea faţă de probleme apoi
fluenţa, flexibilitatea şi capacitatea de redefinire. Imaginaţia e un factor fundamental, întrucât
realizează fuziunea informaţiilor în structuri noi prin contopire, transformarea şi unificarea
imaginilor, a ideilor, a obiectelor şi fenomenelor într-o nouă semnificaţie. Un factor deosebit de
important e intuiţia. O forma superioară a imaginaţiei creatoare e ingeniozitatea, finalizată în
găsirea unor soluţii simple, surprinzătoare şi originale. Un alt factor al imaginaţiei creatoare e
originalitatea, caracterizată prin noutate, inventivitate [18 pag. 148].
În procesul creaţiei importante sunt reprezentările, cunoştinţele, lărgimea câmpului de idei şi
aptitudinile specifice.
 Factorii de personalitate
Motivaţiile superioare, nivelul de aspiraţie, interesele personale, sentimentele şi atitudinile,
corelate cu temperamentul şi aptitudinile speciale orientează creativitatea mărindu-i eficienta [43
pag. 53].
 Factorii caracteriali şi cei afectiv-motivaţionali

16
Suplinesc în creaţie un coeficient de inteligenta mai scăzut de 120. Atitudinea interogativă,
încrederea în forţele proprii, răbdarea, perseverenţa, entuziasmul, autoexigenţa, angajarea
socială, spiritul de grup pun în valoare capacităţile creative [18 pag. 149].
 Factorii sociali
Activitatea creatoare este stimulată de exigenţa unui mediu social–economic şi cultural-
ştiinţific care asigura formarea unei personalităţi creative permite libertatea creaţiei, recunoaşte
şi aplică valorile create [2 pag. 217].
Factorii dezvoltării psihice pot fi externi şi interni.
 Factorii interni pot fi de natură biologică, ereditară şi psihosocială.
 Factorii externi: mediul şi educaţia.
Factorii interni sunt: ereditatea, trăsăturile psihosociale ale personalităţii (calităţi ale
proceselor psihice, trebuinţe şi motive interne ale acţiunii), apoi experienţa personală nemijlocită
şi concretă dobândită de fiinţa umană in cursul evoluţiei sale [6 pag. 66].
Factorii externi sunt alcătuiţi din ansamblul condiţiilor ale elementelor şi forţelor tuturor
influenţelor care se exercită din exterior în scopul formării şi dezvoltării personalităţii. În
cercetările psihologilor şi pedagogilor (M. A. Danilov, V. Zîcova, N. A. Mencinskaia, T. A.
Vlasova, M. S. Pevzner, A. N. Leontiev, A. R. Luria, A. A. Smirnov, L. S. Slavina, I. Bonţaş, I.
Nicola, I. Piajet, T. S. Comarova, V.S. Muhina, L.S. Vîgotskii, A. Galperin) găsim că în
procesul dezvoltării psihice, elementele celor două grupe de factori se intercondiţionează,
creează o anumită fuziune, o întrepătrundere care sporeşte potenţialul existent al individului şi
determină o permanentă restructurare a formelor de reacţie, realizând schimbări continue,
imperceptibile, dar care se acumulează în întreaga structură a vieţii psihice. Pe parcursul
activităţii, factorii interni şi externi se integrează în sisteme funcţionale unitare, dând naştere
unor produse şi structuri operaţionali cu calităţi noi şi cu eficienţă sporită [6 pag.67].
Elementele esenţiale prin care se poate constata existenţa creativităţii sunt: flexibilitatea,
noutatea şi originalitatea, fluenţa, senzitivitatea (sensibilitatea senzorială), ingeniozitatea,
expresivitatea.
Nonconformismul, tenacitatea, inteligenţa şi imaginaţia creatoare, profunzimea câmpului de
imagini şi idei sunt factori stimulatori şi ideile preconcepute, neîncrederea în sine, conformismul,
teama de a nu greşi şi lipsa de motivaţie sunt factori inhibitori [22 pag. 213].
c) Funcţiile creativităţii determină structura tridimensională a creativităţii, reflectă
cerinţele funcţionale ale creativităţii la nivel de produs, proces, personalitate.
a) Funcţia socială a creativităţii determină modul de realizare a produsului creator
stimulând şi dirijând acele comportamente ale personalităţii semnificative din perspectiva
perfecţionării raportului cognitiv , afectiv, motivaţional asumat faţă de realitatea economică

17
politică , culturală . În această accepţie, produsul creativ este cu atât mai elefant cu cât
este mai extinsă şi mai profundă structurarea posibilităţilor personalităţii de înţelegere a
realităţii sociale. Funcţia socială a creativităţii urmăreşte, însă , nu numai calitatea imediată
a produsului creator, ci şi efectele optimizante ale acestuia care au o sferă de acţiune
din ce în ce mai largă , la nivel temporal şi spaţial , mergând chiar până la nivelul
relaţiilor de macrosistem .Fiecare societate stimulează şi reflectă un tip aparte de
creativitate [51 pag. 134].
b) Funcţia psihologică a creativităţii determină modul de realizare a procesului
creator angajând toate resursele existente la nivelul sistemului psihic uman, cu unele
accente evidente care vizează: inteligenţa în calitate de aptitudine generală, care asigură
premiza sesizării, rezolvării, inventării de probleme şi de situaţii-problemă; gândirea, în
calitate de produs de cunoaştere logică, proiectată multifazic, pe baza unităţii informaţional
– operaţional, realizabilă în sens convergent, divergent; imaginaţia - în calitate de proces
de cunoaştere logică, specializat în (re)producerea noului prin (re)combinarea informaţiilor
dobândite anterior, aptitudinile speciale, în calitate de „vectori” ai acţiunii eficiente, reglatori
în anumite domenii de activitate; atitudinile (afective, motivaţionale, caracteriale), în calitate
de „vectori” ai acţiunii eficiente, autoreglatori în orice domeniu de activitate . Privite din
perspectiva funcţionalităţii lor creative, toate elementele sistemului psihic uman pot evolua
ca însuşiri generale ale personalităţii creatoare implicate de-a lungul întregului proces
creator [18 pag. 152].
c) Funcţia pedagogică a creativităţii determină modul de comportare a
personalităţii creatoare, angajată în proiectarea unor acţiuni educaţionale, didactice
realizabile în condiţii de transformare continuă a raporturilor subiect-obiect. Definiţia
conceptului de creativitate pedagogică presupune valorificarea deplină a componentelor
structural-funcţionale, analizate anterior, interpretabile şi realizabile în sens prioritar
formativ. Structura creativităţii pedagogice evidenţiază anumite caracteristici specifice,
dezvoltate la nivelul: produsului creator, procesului creator, personalităţii creatoare [18 pag.
153].
Fluiditatea – este posibilitatea de a-ţi imagina în timp scurt numeroase imagini sau idei,
unele fără utilitate, dar printre ele găsindu-se şi cele adecvate soluţii căutate; [82 pag. 23].
Plasticitatea – este uşurinţa de a schimba punctul de vedere, modul de abordare a unei
probleme, când un procedeu se dovedeşte inoperant; [82 pag. 23].
Originalitatea - este expresia noutăţii, a inovaţiei; când vrem să testăm această calitate la
cineva, ea poate determina prin rapiditatea statistică a unui răspuns. Anume originalitatea
garantează valoarea rezultatului muncii creatoare (Vîgotskii L. S., Psihologia artei).

18
Disocierea – este capacitatea combinatorie a două sau mai multe lucruri şi fenomene pe
care alţii nu au avut curiozitatea sau abilitatea de a le asocia. F. Bruner scrie „Orice formă de
creativitate, creşte dintr-o activitate combinatorie” [82 pag. 24].
Imaginaţia creatoare - constituie o aptitudine importantă care are la bază predispoziţii
ereditare, mai mult sau mai puţin dezvoltate. Însă dezvoltarea ei presupune multă muncă şi
exerciţiu.
Factorii aptitudinali include în sine aptitudinile speciale, nivelul gândirii şi inteligenţei [82 pag.
24].
Inteligenţa se explică ca o aptitudine asupra căreia au fost formulate variate puncte de
vedere. Dacă o definim ca o aptitudine generală care contribuie la formarea capacităţilor şi
adaptarea cognitivă a individului în situaţii noi, atunci ne dăm seama că posibilităţile de gândire
ocupă locul central în această capacitate complexă, influenţate de alte funcţii psihice.
Creativitatea ca trăsătură general – umană poate să se manifeste în decursul vieţii
personalităţii în mod spontan, întâmplător. Se are în vedere că este posibil contactul, „întâlnirea”
spontană a personalităţii cu obiectul şi acţiunea social - adecvată ei sau corespunzătoare tipului
specific de dispoziţie creativă. Însă acest contact poate sau nu poate avea loc [84 pag. 32].
În afară de faptul că este o capacitate şi aptitudine (dispoziţie) a personalităţii, a
intelectului, este în acelaşi timp, un produs şi un proces. Este un produs pentru că se dobândeşte
ca realitate de a realiza ceva nou (idee, teorie, model, metodă, tehnologie etc.) prin activitate,
prin experienţă, necesitând foarte multă muncă.
În ce priveşte factorii creativităţii, se poate vorbi, mai întâi, de aptitudini pentru creaţie.
Există anumite structuri cerebrale, pe care nu le cunoaştem, care favorizează imaginaţia, ele
creând predispoziţii de diferite grade pentru sinteza unor noi imagini, noi idei. Totuşi e nevoie de
intervenţia mediului, a experienţei pentru ca ele să dea naştere la ceea ce numim talent [18 pag.
153].
Edison spunea: că în creaţie este nevoie de 99% transpiraţie şi 1% inspiraţie. Este
totodată şi un proces, fiindcă necesită evoluţie în timpul dezvoltării şi, uneori, retrageri a
factorilor şi elementelor noi, necesită învingerea unor obstacole, etc. [55 pag. 74].
Viaţa, în toate domeniile ei, necesită ca aproape fiecare individ să realizeze unele operaţii
noi, ca urmare a unor combinări şi recombinări, asocieri etc., a datelor elementelor existente,
care se obiectivează în anumite soluţii (metode etc.) utile şi mai eficiente – de exemplu o
inovaţie care reprezintă unele elemente de creativitate. Conform opiniei lui Bontaş, Piajet,
creativitatea propriu – zisă necesită înzestrări şi capacităţi intelectuale etc., deosebite, care să se
obiectiveze în produse noi, originale, nemaiîntâlnite până acum şi care determină schimbări
calitative (de valoare şi eficienţă) într-un domeniu anumit [8 pag. 61].

19
Creativitatea se poate manifesta în toate domeniile cunoaşterii şi vieţii sociale: ştiinţifică,
tehnică, economică, artistică, organizatorică (management), pedagogică etc.
Creativitatea poate fi cunoscută, măsurată şi stimulată.
Fiecare individ normal posedă o doză de creativitate.
Creativitatea ca rezultat al stimulării şi activităţii înseamnă acumulări de capacităţi,
abilităţi şi posibilităţi de realizare a ceva nou, original, în plan ideal – abstract ca şi, după caz, în
plan practic, deci inventivitatea ideatică şi practică. Autorii Bonţaş, Piajet, Nicola I., Comarova
afirmă că: la naştere copilul posedă doar o anumită potenţialitate creativă, evidenţiată de o
anumită flexibilitate, fluenţă şi sensitivitate (sensibilitate) a scoarţei cerebrale (şi a sistemului
nervos în general) [56 pag. 93]. Ulterior, în procesul educaţiei şi activităţii, al rezolvării unor
probleme ridicate de viaţă, sporeşte potenţialitatea menţionată (flexibilitatea, fluenţa,
expresivitatea, sensitivitatea) desigur, în funcţie de dezvoltarea şi manifestarea factorilor
intelectuali, aptitudinali, caracteriali şi de mediu, dezvoltându-se alte niveluri ale creativităţii –
cum sunt originalitatea şi inventivitatea.
Pentru a asigura progresul uman şi bunăstarea materială şi spirituală a oamenilor, este
nevoie de multă creativitate, de depistarea, stimularea şi de finalizarea ei în inventivitate ideatică
şi practică, în toate domeniile. Trebuie cunoscut, stimulat şi valorificat acest potenţial.
Au studiat fenomenul H. C. Lehman, A. F. Osborn şi alţii. Creativitatea se poate
manifesta în toate etapele de vârstă, pe tot parcursul vieţii, însă vârsta cea mai productivă în
creativitate este între 25-40 ani.
Factorii creativităţii au asemănări cu cei ai învăţării eficiente. Au fost studiaţi de numeroşi
psihologi, printre care menţionăm pe (G. N, Allport, SUA, Caterina Cox). Pe lângă coeficientul
de inteligenţă, un rol important în creativitate îl au factorii: ereditatea, capacităţile intelectuale,
aptitudinile, caracterul, mediul socio-cultural, efortul susţinut de pregătire şi investigaţie şi altele.
d) Procesele fundamentale ale imaginaţiei
Imaginaţia, componentă principală a structurii mentale creative, are la bază două procese
fundamentale : analiza şi sinteza.
 Analiza – realizează o sfărâmare a unor asociaţii, o descoperire a unor reprezentări care
apoi, prin sinteză sunt reorganizate în alte structuri deosebite de cele percepute sau
gândite anterior.
 Sinteza – are loc în diferite modalităţi numite de obicei „Procedeele imaginaţiei”.
a. Aglutinarea – se produce când părţi descompuse din diferite fiinţe sau obiecte sunt
recombinate, astfel dând naştere unor fiinţe sau obiecte cu aspect eterogen.
b. Modificarea dimensiunilor umane a dus la imaginarea de uriaşi şi de pitici.
c. Multiplicarea şerpilor a creat imaginea balaurului cu 7 capete.

20
d. Schematizarea feţei umane se realizează în caricatură, unde ies în relief anumite trăsături
dominante.
e. Analogia este un procedeu adeseori prezent în ştiinţă şi tehnică. Structura atomului a fost
imaginată similar cu aceea a unui sistem solar. Unii vor să explice întreaga sinteză
creatoare prin analogie, ceea ce este un procedeu foarte productiv [18 pp. 152-153].

1.2 Creativitatea – dimensiune a formării personalităţii copiilor de 6-7 ani


Personalitatea copiilor se dezvoltă concomitent în mai multe direcţii : intelectuală, afectivă,
volitivă, morală şi fizică. Corespunzător obiectivului învăţământului preşcolar, şi anume,
dezvoltarea armonioasă a personalităţii copilului, conţinutul acestui nivel de educaţie
instituţionalizată vizează formarea de cunoştinţe priceperi, deprinderi şi obişnuinţe [10 pag. 29].
C. Harly susţine că „Personalitatea este considerată ca ideal educaţional, drept o permanentă
aspiraţie a omului. Personalitatea desăvârşită se obţine prin activitate, în timpul căreia copilul
desprinde adevărul din experienţele proprii, fără ajutorul educatorului.”
În procesul de formare a personalităţii o importanţă deosebită revine educaţiei multilaterale,
bine orientate, în concordanţă cu vârsta copilului şi cu particularităţile sale individuale [59 pag.
72].
Tot ce acumulează copii în această perioadă – cunoştinţe, deprinderi, obişnuinţe, principii de
purtare, trăsături de caracter în formare, - se dovedeşte a fi deosebit de trainic şi constituie baza
pentru dezvoltarea în continuare a personalităţii. A. S. Makarenko nota : „ Fundamentul
educaţiei se pune până la 5 ani, şi ceea ce s-a făcut până la această vârstă constituie aproape 90
% din întregul proces educativ, iar mai apoi educaţia omului doar continuă.”
O educaţie justă a copilului de vârstă preşcolară îi asigură dezvoltarea mai intensă a
perceperii mediului ambiant, a gândirii intuitiv - expresive, a imaginaţiei creatoare, atitudinea
emoţională faţă de oamenii din jur, compasiunea de nevoile şi suferinţele lor [ 66 pag. 23 ].
Capacitatea copilului de a percepe frumosul din natură, artă, realitatea înconjurătoare nu
poate să nu se răsfrângă asupra formării la el a priceperilor elementare de a înţelege frumuseţea

21
relaţiilor, acţiunilor oamenilor şi de a-şi aprecia propria purtare ca fiind frumoasă. V. A.
Suhomlinski acorda o atenţie deosebită educaţiei prin frumos : de la contemplarea şi înţelegerea
frumosului spre crearea frumosului, spre tendinţa de a trăi după legile frumosului [ 74 pag. 11].
În esenţă, creativitatea este o formă de rezolvare a problemelor. Dar este una specială
deoarece implică probleme la care nu există răspunsuri simple, probleme pentru care
răspunsurile populare sau convenţionale nu funcţionează. Creativitatea implică adaptabilitatea şi
flexibilitatea gândirii. Acestea sunt exact acele abilităţi pe care multe studii referitoare la
educaţie le-au demonstrat ca fiind critice pentru elevi [69 pag. 47].
Creativitatea reprezintă mai mult decât a avea şi a folosi un talent artistic sau muzical. În
acest context, talentul se referă la posesia unui înalt grad de îndemânare tehnică într-un domeniu
specializat. Astfel, un artist poate produce opere impecabile din punct de vedere tehnic fără însă
a reuşi să provoace emoţii sau, de exemplu, sentimentul că acea operă este unică. Este de
asemenea important să ţinem cont de faptul că creativitatea nu se manifestă doar în muzică, artă
şi scris ci în toate domeniile curriculare, în ştiinţa, dar şi în studiile sociale [76 pag. 8].
Despre importanţa creativităţii nu e nevoie sa spunem multe : toate progresele ştiinţei,
tehnicii şi artei sunt rezultate ale spiritelor creatoare. Desigur există mai multe trepte de
creativitate, C.W. Taylor descrie cinci "planuri" ale creativităţii :
a) Creativitatea expresivă se manifestă liber şi spontan în desenele sau construcţiile copiilor
mici. Nu se pune problema, la acest nivel, de utilizare sau originalitate. Este însă un mijloc
excelent de a cultiva aptitudinile creatoare ce se vor manifesta ulterior.
b) Planul productiv este planul creării de obiecte, specific muncilor obişnuite. Un olar sau o
ţesătoare de covoare produc obiecte a căror forma se realizează conform unei tradiţii, unei
tehnici consacrate, aportul personal fiind redus. Este planul la nivelul căruia accede orice om
muncitor.
c) Planul inventiv este accesibil unei minorităţi foarte importante. E vorba de inventatori, acele
persoane ce reuşesc să aducă ameliorări parţiale unei unelte, unui aparat, unei teorii
controversate. Într-o ţară mare, cum este Japonia, se înregistrează anual peste 100.000 de brevete
de invenţii, ceea ce asigura un progres vizibil al producţiei.
d) Creativitatea inovatoare o găsim la oamenii caracterizaţi ca fiind "talente". Ei realizează
opere a căror originalitate este remarcata cel puţin pe plan naţional.
e) Creativitatea emergentă este caracteristică geniului, a omului care aduce schimbări radicale,
revoluţionare, într-un domeniu şi a cărui personalitate se impune de-a lungul mai multor
generaţii [33 pag. 73].
În ultima analiză, societatea are o influenţă deosebit de importantă pentru înflorirea
spiritului creativ într-un domeniu sau altul. În primul rând, intervin cerinţele sociale. Strălucita

22
epocă a Renaşterii italiene, în domeniul picturii şi sculpturii, se explica prin îmbogăţirea
negustorilor, atrăgând după sine cerinţa construirii de palate împodobite cu picturi şi sculpturi,
care a stimulat talentele existând totdeauna într-un popor; s-au creat şcoli ilustre permiţând
ridicarea acestor arte pe cele mai înalte culmi. În secolul nostru, dimpotrivă, interesele societăţii
s-au îndreptat spre progresul tehnicii, aceasta cunoscând o dezvoltare fără precedent [62 pag.
91].
Rădăcinile creativităţii specifice adulţilor sunt evidente la copii.
De ce sa studiem creativitatea la copii?
Tot aşa cum nu toţi copiii sunt la fel de inteligenţi, ei nu sunt nici la fel de creativi. Dar în
acelaşi fel în care toţi copiii au manifestări de inteligenţă, încă de la naştere, ei prezintă de
asemenea şi manifestări care evidenţiază potenţialul creativ.
În esenţă, creativitatea este o forma de rezolvare a problemelor. Dar este una specială
deoarece implica probleme la care nu există răspunsuri simple, probleme pentru care
răspunsurile populare sau convenţionale nu funcţionează. Creativitatea implică adaptabilitatea şi
flexibilitatea gândirii. Acestea sunt exact acele abilităţi pe care multe studii referitoare la
educaţie le-au demonstrat ca fiind critice pentru elevi [29 pag. 77].
Creativitatea a fost definită ca procesul interpersonal sau intrapersonal al cărui rezultat
sunt produse originale, semnificative şi de o înaltă calitate. În cazul copiilor, accentul ar trebui
pus pe proces, adică pe dezvoltarea şi generarea de idei originale, care pare să fie baza
potenţialului creativ. În înţelegerea acestui fenomen, este util sa considerăm diferenţele dintre
gândirea convergentă şi cea divergentă. Problemele asociate cu gândirea convergentă au de
obicei o singură soluţie corectă. Gândirea divergentă, în schimb, cere celui care rezolvă
problema generarea mai multor soluţii, puţine dintre acestea fiind noi, de o calitate înaltă şi
funcţionale - într-un cuvânt, creative [56 pag. 69].
Pentru o înţelegere corectă a creativităţii copilului, trebuie să distingem creativitatea de
inteligenţă şi talent. S-a pus problema dacă într-adevăr creativitatea copiilor poate fi diferenţiată
de celelalte abilităţi cognitive. Studii recente, însă, au arătat că anumite componente ale
potenţialului creativ pot fi deosebite de inteligentă. Termenul "înzestrat" este utilizat de obicei
pentru a desemna un grad înalt de inteligenţă. Dar se pare ca inteligenţa şi creativitatea sunt
independente. Un copil foarte creativ nu este neapărat şi foarte inteligent [53 pag. 85].
Cele mai folosite metode de măsurare a creativităţii la copii sunt bazate pe fluenţa
ideaţională. Probele referitoare la fluenţa ideaţională cer din partea copiilor generarea cât mai
multor răspunsuri la un anumit stimul, într-un mod asemănător brainstorming-ului. În general,
fluenţa ideaţională este considerată o calitate critica a procesului creativ. Răspunsurile copiilor
pot fi populare sau originale, cele originale atestând potenţialul creativ [42 pag. 79].

23
Pe măsură ce copiii îşi dezvoltă abilitatea de evaluare a ideilor proprii, astfel calitatea lor şi
generarea de soluţii devin din ce în ce mai importante. La aceasta vârstă, accentul ar trebui pus
pe evaluarea ideilor proprii, deoarece aceşti copii îşi explorează capacitatea de generare şi
evaluare ale soluţiilor problemei şi îşi revizuiesc ideile bazându-se pe această evaluare.
Evaluarea de către terţi şi criteriile pentru determinarea soluţiilor semnificative ar trebui folosite
numai în cazul adolescenţilor mari sau al adulţilor [10 pag. 42].
Pedagogii trebuie să ţină cont de faptul că structura răspunsurilor unui copil este foarte
subtilă. Anumite cercetări sugerează ca acei copii care par să fie creativi sunt adeseori implicaţi
în jocuri imaginative şi sunt motivaţi mai mult de factori interni decât de factori externi, cum ar
fi recompensele sau cointeresarea [56 pag. 39].
Cum pot adulţii încuraja creativitatea?
- Prin furnizarea unui mediu care permite copilului să exploreze şi să se joace fără restrângeri
exagerate.
- Prin adaptarea la ideile copilului, fără a încerca o structurare a ideilor lui astfel încât să se
potrivească cu cele ale adulţilor.
- Prin acceptarea ideilor neobişnuite ale copilului, fără a judeca modul divergent în care acesta
rezolva o problemă.
- Folosind modalităţi creative pentru rezolvarea problemelor, în special a problemelor ce apar în
viaţa de zi cu zi.
- Alocând destul timp copilului pentru explorarea tuturor posibilităţilor, pentru trecerea de la
ideile obişnuite la idei mai originale.
- Încurajând procesul, iar nu scopul.
Adulţii pot încuraja creativitatea punând accentul pe generarea şi exprimarea de idei într-un
cadru non-evaluativ şi prin concentrarea atât asupra gândirii convergente, cât şi asupra celei
divergente. Adulţii pot de asemenea să încerce să asigure copiilor posibilitatea şi siguranţa de a
risca, de a pune la îndoială, de a vedea lucrurile dintr-un nou punct de vedere.
Pentru mulţi copii, grădiniţa reprezintă o „primă şansă”- ocazia de a căpăta un alt sentiment
al sinelui şi o altă viziune asupra vieţii, decât ceea ce li s-a oferit acasă. Un profesor care îi
transmite unui copil încredere în potenţialul şi calităţile sale poate fi un antidot puternic faţă de
familie în care o asemenea încredere lipseşte sau în care copilului i se transmite contrariul. Un
educator, tratând copiii cu egală consideraţie, poate să aducă o iluminare pentru copil care se
luptă să înţeleagă relaţiile umane şi care provine dintr-o casă unde o asemenea consideraţie este
inexistentă. Pedagogul care refuză să accepte concepţia negativă despre sine a unui copil şi care
promovează continuu o imagine mai bună despre competenţele acestuia are uneori puterea de a
salva o viaţă [10 pag. 8].

24
Dar pentru unii copii, grădiniţa este o întemniţare consolidată în mod legal în mâinile
educatorilor cărora le lipseşte fie respectul de sine, fie pregătirea, fie ambele, pentru a-şi face
meseria cum trebuie. Sunt educatori care nu stimulează, ci umilesc. Ei nu vorbesc limbajul
politeţii şi stimei, ci pe cel al ridiculizării şi sarcasmului. Prin comparaţii care stârnesc invidia, ei
laudă un copil, jignind un altul. Cu o nerăbdare necontrolată, asemenea educatori adâncesc frica
copilului de a greşi. Nu au nici o altă noţiune despre disciplină, în afară de ameninţările cu
pedeapsa. Ei nu reuşesc să motiveze oferind valori, ci făcând apel la teamă. Ei nu cred în
posibilităţile copilului; cred numai în limitele lui, aprinzând flăcări în minţile copiilor, ci
stingându-le [47 pag. 94].
Majoritatea pedagogilor doresc să-şi aducă o contribuţie pozitivă la dezvoltarea minţilor ce
li s-au încredinţat. Dacă uneori însă fac rău, aceasta nu este intenţionat. Astăzi majoritatea sunt
conştienţi că una dintre modalităţile prin care pot interveni este cultivarea respectului de sine la
copil. Educatorii ştiu că acei copii care au încredere în ei înşişi şi a căror educatori proiectează o
imagine pozitivă asupra potenţialului lor se descurcă mai bine la învăţătură decât copiii fără
aceste avantaje.
Poate un copil să aibă o reuşită scăzută la învăţătură şi totuşi să aibă un bun respect de sine?
Desigur. Există totdeauna motive pentru care un preşcolar oarecare nu are mari succese la
învăţătură, de la o stare de dislexie şi până la lipsa unei stimulări corespunzătoare. Să ne
reamintim că respectul de sine ţine de ceea ce se deschide alegerii noastre volitive . El nu poate
depinde de familia în care ne-am născut, de culoarea pielii sau de realizările strămoşilor [34 pag.
46].
Pe de altă parte, principiul împăcării cu sine poate avea aici o importantă ilustrare. Unii
copii care provin din culturi etnice diferite, dar care sunt nerăbdători să se „adapteze”, pot să-şi
nege sau să-şi denigreze contextul etnic propriu. În asemenea cazuri, evident că este bine să
ajutăm copiii să-şi aprecieze aspectele unice ale rasei sau culturii.
„Prin educaţie”, scria Carl Rogers în Devenirea persoanei, „avem tendinţa de a deveni
conformişti, stereotipi, indivizi a căror educaţie este „încheiată”, şi nu gânditori liberi, creativi şi
originali” [33 pag. 88].
Dacă obiectivul corect al educaţiei este acela de a furniza copiilor fundamentul în ceea ce
priveşte nevoile esenţiale funcţionării eficiente în lumea modernă, atunci nimic nu este mai
important decât iniţierea în arta de a gândi critic. Iar dacă respectul de sine înseamnă încredere în
capacitatea noastră de a depăşi provocările vieţii, există ceva mai important decât a învăţa cum
să ne folosim mintea?
Activităţile educative şi social-culturale sunt deosebit de importante pentru democratizarea
şi progresul ţărilor; ele facilitează posibilitatea fiecărui om de a-şi completa studiile, de a se

25
perfecţiona în muncă, de a se policalifica sau de a-şi însuşi o cultură superioară, ca un bun al
vieţii personale şi sociale, necesar familiei proprii şi aspiraţiilor individuale. Şi totuşi mugurii
vieţii cultural-educative cresc prin motivaţii noi, prin tendinţa de a se forma culţi cu o
personalitate mai bogată şi mereu înnobilată [49 pag. 33].
În a doua jumătate a acestui secol au apărut numeroase lucrări despre creativitatea în
cunoaştere şi în acţiune, în ştiinţe şi în tehnologii .
Mult interes se acordă educaţiei pentru creativitate.
Este creativitatea educabilă? Ce rol se poate atribui unei metodologii a creativităţii?
Înainte de a identifica şi analiza cele mai importante aspecte intelectuale şi de etică, de
psihologie, sociologie şi pedagogie, vom puncta câteva conexiuni dintre creativitate şi educaţie
permanentă, formulate ca propuneri în direcţia ameliorării activităţii în învăţământ, în profesii şi
în activitatea instituţiilor de cercetare, ca şi în cea a întreprinderilor în general [39 pag. 239].
Atât în educaţia permanentă cât şi în creativitate trebuie să se îmbine studiul şi promovarea
calităţilor psihice-morale, între care nu pot lipsi: rigoarea argumentării logice şi slăbirea
entuziasmului „momentan”; acuitatea analizei şi sintezei bazate pe fapte reale şi pe idei variate;
capacitatea proiectării şi demersului concret „sistemic”; modelarea euristică tehnică; apelul
necontenit la faptele concrete. Dar în calităţile cercetătorului, ca şi ale învăţătorului sau
profesorului, nu putem uita calităţile morale şi cetăţeneşti care pot şi trebuie să susţină înclinaţia,
talentul şi încrederea în forţele emergente ale inovării şi descoperirii. Deci vom preţui onestitatea
muncii, demnitatea de a apăra adevărul, loialitatea faţă de colegi şi colaboratori, faţă de toţi
membrii societăţii în care trăim [7 pag. 69].
După cum spunea Nicolae Bălcescu „nu se poate fi fericire fără libertate”, şi Moon Sun
Myong „nu există libertate fără responsabilitate şi responsabilitate fără atingerea unui rezultat”
[84 pag. 52].
Creativitatea în toate domeniile, inclusiv în educaţie şi în didactică, se naşte şi se dezvoltă în
libertate. Este vorba de o libertate a tuturor, individuală şi socială, în deplină concordanţă cu
actele sociale constitutive – politice şi economice, morale şi culturale – ale societăţii, care permit
şi asigură independenţa personalităţii în vocaţie şi în acţiune practică [45 pag. 118].
Studiul creativităţii şi măsura creaţiei omului nu sunt încă ridicate la valoarea şi eficienţa lor
culturală şi socială. Desigur, nu numai discursul generic şi abstract al creatologiei va produce
mari creatori sau va stimula opere deosebite, dar fiecare observaţie concretă şi fiecare act oferit
celui ce afirmă prin interes, motivaţie şi mai ales prin acte noi creative, va putea dovedi eficienţa
reală, directă. Asupra celui ce este devotat descoperirii propriului talent şi propriilor calităţi
creative. Nu este suficient să îndrumăm pe copii la îndrumări şi invenţii; trebuie să însoţim
îndemnul cu exemplul, cu observaţia şi autoobservaţia copilului, pentru ca el să beneficieze de

26
marea putere a studiului şi exemplelor reale care să-l însoţească în propria sa devenire creatoare.
Talentul trebuie să fie însoţit de calităţile morale, de tăria caracterului etic al personalităţii
îndrumate spre creaţie [34 pag. 47].
Creativitatea este definită ca „o aptitudine complexă, distinctă de inteligenţă şi de
funcţionarea cognitivă şi existentă în funcţie de fluiditatea ideilor, de raţionamentul inductiv, de
calităţi perceptive şi de personalitate, ca şi în funcţie de inteligenţa divergentă în măsura în care
ea favorizează diversitatea soluţiilor şi rezultatelor” [7 pag. 82].
Dezvoltarea imaginaţiei şi creativităţii
Creativitatea gândirii este capacitatea proprie spiritului omenesc de a depăşi prezentul şi
faptele liniar constituite şi de a descoperi adevăruri şi realităţi noi. Un act creator este recunoscut
în măsura în care oferă soluţia unei probleme sau sugerează realitatea unui produs nou [26 pag.
172].
Conform pedagogiei Freinet, fundamentul creativităţii îl constituie libertatea de manifestare,
libertatea de gândire şi libertatea de exprimare a cunoştinţelor, a gândurilor, a faptelor. În acest
sens, sunt adecvate activităţile care cer spontaneitate şi contribuie la dezvoltarea independenţei în
gândire şi în acţiune [18 pag. 163].
Creativitatea solicită procese de combinare, de conversie, de imaginare şi restructurare
continuă a datelor, prin situarea celui care învaţă şi situaţii problematice care necesită rezolvare.
Învăţarea creativă formează copilul creativ. Ea pune accentul pe învăţarea prin cercetare-
descoperire, pe învăţarea prin efort propriu, pe imaginaţie şi pe gândire creatoare.
Niculina Velea, doctorandă, Universitatea Pedagogică de Stat „I. Creangă” susţine că :
pedagogul trebuie să dispună de vaste cunoştinţe profesionale, să posede priceperi de realizare a
lor în practică, să manifeste aptitudini creative de îmbinare a cunoştinţelor concrete ale
procesului educaţional integral. Un pedagog creativ ştie cum să folosească întrebările pentru a
începe un act creativ, şi acestea trebuie să fie deschise şi să aibă sens şi să nu sugereze răspunsuri
predeterminate. Întrebarea operaţională provoacă conduita creatoare, pentru că ea dezvoltă
curiozitatea şi creativitatea [83 pag. 38].
Rolul pedagogului constă în stimularea efortului personal al copilului, stimularea tendinţei
acestuia de a aduce o contribuţie, de fi original, inventiv, creativ. Un rol important în crearea
unui climat propice stimulării şi dezvoltării unei învăţări interactiv-creative îl deţine atitudinea
pedagogului faţă de creativitatea copiilor şi de posibilităţile lor de a se descurca în situaţii
problematice [78 pag. 63].
Se practică diferite modalităţi de stimulare a creativităţii. Unele dintre ele se sprijină pe
antrenamentul imaginaţiei, altele activează gândirea creatoare prin procedee euristice sau prin
modelare.

27
Stimularea activismului şi a creativităţii în procesul de instruire presupune favorizarea unui
mediu de învăţare interactiv şi dinamic.
Suportul pedagogului la dezvoltarea creativităţii copiilor :
• Sala de grupă este bine organizată pentru o formare creativă
• Pedagogul stabileşte şi menţine o atmosferă de predare-învăţare creativă
• Pedagogul investeşte timp în răspunsurile şi lucrările creative ale copiilor
• Pedagogul îşi manifestă satisfacţia când copii desfăşoară o activitate creativă şi fac
progrese în formarea pentru creativitate.
• Pedagogul este gata să accepte iniţial orice răspuns
• Pedagogul stimulează operaţiile cognitive şi creative
• Pedagogul creează condiţii pentru activităţi creative în grup
• Pedagogul încurajează curiozitatea intelectuală
• Pedagogul îi încurajează pe copii să iniţieze dialogul [63 pag. 112].
Activitatea pedagogică nu poate fi necreativă, deoarece irepetabili sunt copiii, condiţiile de
instruire şi de educaţie, personalitatea însăşi a educatorului şi orice decizie pedagogică trebuie să
ţină cont de aceşti factori ne standardizaţi.
Activitatea educatorului fiind un aliaj al ştiinţei şi artei, după ambele componente
întotdeauna presupune creativitate [12 pag. 9].
Creativitatea pedagogică constituie un complex de capacităţi, aptitudini şi însuşiri psihice
fundamentale ale personalităţii cadrului didactic care în condiţii favorabile îi permit să-şi
manifeste posibilităţile sale în elaborarea teoriilor, ideilor, tehnologiilor valoroase pentru
educaţie şi instruire.
Creativitatea pedagogică e considerată în psiho-pedagogie ca una dintre cele mai importante
aptitudini ale personalităţii didactice [58 pag. 122].
Printre trăsăturile personalităţii pedagogului creativ putem evidenţia : orientarea spre
formarea copilului ca personalitate creatoare, tactul pedagogic, empatia, imaginaţia pedagogică,
gândirea divergentă, aprecierea şi susţinerea de către educator a imaginaţiei copiilor, artistismul,
simţul dezvoltat al umorului, abilitatea de a crea situaţii de probleme, de a provoca întrebările
copiilor cât şi abilităţi creative [11 pag. 59].
Aşadar, creativitatea pedagogică spre deosebire de alte feluri de creativitate (artistică,
tehnică, etc.), reprezintă un act relaţional, realizat în activitatea cu copiii, care presupune
renovări, invenţii şi anticipări care să producă un salt calitativ în activitatea instituţiilor
preşcolare.

28
Randamentul preşcolar reprezintă nivelul, calitatea, valoarea şi eficienţa teoretico –
aplicativă la care a ajuns copilul la un moment dat (îndeosebi în momente finale), în procesul
învăţării (instruirii). Este o cerinţă a creativităţii în situaţia în care el este obţinut în condiţiile
preşcolarului ,,subiect al educaţiei” atunci când este bazat pe învăţătura euristică. Desigur şi
randamentul preşcolar depinde de un sistem de condiţii care favorizează ca atare şi creativitatea :
dezvoltarea gândirii independente şi creative în învăţare, evitând gândirea stereotipă; metodologii
problematizate : metodologii euristice – descoperiri şi redescoperiri; învăţarea prin investigare,
cercetare, rezolvarea de probleme concrete, legate de practică, şi altele [12 pag. 13].
Astfel concluzionez că cercetarea pedagogică evidenţiază că nu este întotdeauna concordanţa
deplină între randamentul preşcolar, inteligenţa şi creativitate. Unii profesori apreciază pe cei
inteligenţi şi mai puţin pe cei creativi. Se constata că cei inteligenţi nu obţin, în mod obligatoriu
şi randament maxim la învăţătura, mai ales dacă nu depun şi eforturi de învăţare.
Totuşi, cercetarea şi viaţa au arătat că atunci când inteligenţa este îmbinată cu eforturile de
învăţare, de aflare (căutare), creativitatea are un rol foarte important [24 pag. 57].
Dezvoltarea creativităţii contribuie la asigurarea autonomiei persoanelor, autonomia
înlesneşte şi îmbogăţeşte relaţiile sociale, iar o bună inerţie socială stimulează în acelaşi timp
responsabilitatea şi gustul creaţiei.
Creaţia este adierea blândă a vântului, imaginaţie, îmbrăţişarea călduroasă a soarelui care îţi
dă aripi.
A fi creativ înseamnă să-ţi faci timp să adaogi picături de avânt sălbatic personalităţii tale
[61 pag. 70].

29
Capitolul II : Metodologia de dezvoltare a creativităţii copiilor de 6 – 7 ani
2.1 Repere psiho-pedagogice ale creativităţii în dezvoltarea personalităţii copiilor de 6-7 ani
Multă vreme creaţia a fost considerată apanajul exclusiv al unei minorităţi restrânse.
Distingând însă mai multe trepte calitative în creativitate şi observând cum şi eforturile de
gândire obişnuită implică ceva nou, cel puţin pentru persoana aflată într-un impas, astăzi nu se
mai face o separare netă între omul obişnuit şi creator. Orice om normal poate realiza o
îmbunătăţire în munca sa, o mică inovaţie sau invenţie. Ca dovada că, în multe ţări, numărul
inventatorilor cu brevet e de ordinul zecilor şi chiar al sutelor de mii. Pentru a se ajunge la o
astfel de performanţă, e nevoie de preocupare specială, de condiţii favorabile dezvoltării
imaginaţiei. Şi, într-adevăr, asistăm astăzi la deschiderea unor ,,cursuri de creativitate’’ şi chiar ,,
şcoli de inventică’’. Ce se poate face deci pentru stimularea creativităţii? Mai întâi, trebuie sa fim
conştienţi, şi să combatem anumite piedici în calea manifestării imaginaţiei, creativităţii.
Asemenea obstacole exterioare sau inerente individului sunt denumite, de obicei, blocaje [5, pag.
68].
a) Metode şi tehnici pentru stimularea creativităţii
Aspiraţia spre dezvoltarea spiritului creativ a dus la conceperea unor metode care, pe de o
parte, să combată blocajele, iar pe de alta, să favorizeze asociaţia cât mai liberă a ideilor,
utilizând astfel la maximum resursele inconştientului [18 pag. 154].
Metodele şi tehnicile de dezvoltare a creativităţii contribuie la dezvoltarea gândirii divergente
creative a copiilor şi a comportamentului lor creativ, ceea ce implică explorarea activă a
mediului şi găsirea soluţiilor la problemele cu care se confruntă. Capacităţile creative ale copiilor

30
necesită o dezvoltare multilaterală. După Torrance „Indivizii creativi nu-şi pot înceta activitatea,
de oarece nu pot înceta să gândească. Ei nu se pot gândi la nimic altceva mai plăcut de cât la
muncă. Aici îşi pot pune în aplicare aptitudinile creative” [54 pag. 108].
Există variate modalităţi de stimulare a creativităţii. Unele se bazează pe dezvoltarea
imaginaţiei (brainstroming, sinectica), altele dezvoltă gândirea creatoare prin procedee euristice.
Îmbinarea celor două categorii de metode oferă cele mai bune şanse de stimulare a activităţilor
creative. Metodele de acest tip se aplică individual sau în grup. Aceste metode şi tehnici
instructive destinate să influenţeze dezvoltarea capacităţilor creative ale gândirii trebuie să
provoace nedumeri, să incite întrebări să creeze acea situaţie care îl îndeamnă pe copil la căutări,
la noi descoperiri, sugerând oportunităţi de creaţie [13 pag. 95].
Voi prezenta doar câteva dintre ele :
 Brainstorming – o metodă de stimulare a creativităţii în condiţiile
activităţii în grup.
Ideea de bază aparţine lui Alex Osborn care elaborează această tehnică încă la 1938. El scoate în
evidenţă importanţa imaginaţiei în toate domeniile vieţii şi a aplicării creativităţii în toate fazele
de rezolvare a problemelor, începând cu orientarea şi terminând cu evaluarea. Se discută cu
această ocazie blocajele perceptuale, emoţionale şi culturale ale gîndirii [27 pag. 36].
Brainstorming-ul prezintă o metodă de căutări şi creaţii individuale precum şi de confruntare
şi omologare a ideilor, soluţiilor descoperite în grup. Reprezintă o aplicare a dialogului euristic a
lui Socrate, cu o largă utilizare a mecanismului asociaţiilor libere ale colectivului optim pentru
învăţare prin creaţie. Geothe este de părere că, „ideile îndrăzneţe sunt ca piesele de şah în atac;
ele pot fi bătute, dar pot şi începe un joc câştigător.” Scopul major al brainstorming-ului este
enunţarea a cât mai multe puncte de vedere, de oarece nu calitatea contează, ci cantitatea, de
aceea sunt acceptate toate ideile, chiar şi cele bizare. Chiar şi Alfred North Whitehead susţinea
că „aproape toate ideile noi au un oarecare aspect de prostie când apar prima dată.” [21 pag.
173].
Etapele de desfăşurare a şedinţei de brainstorming :
- etapa de pregătire – selecţia membrilor grupului creativ.
- etapa productivă – anunţarea temei şi a problemelor ce trebuie dezbătute.
- etapa selecţiei ideilor emise – analiza de ideii
- stabilirea concluziilor de rezolvare a problemei.
Avantajele utilizări metodei brainstorming-ului :
• obţinerea rapidă şi uşoară a ideilor noi şi a soluţiilor de rezolvare
• aplicabilitatea largă, aproape în toate domeniile
• stimulează participarea activă a membrilor

31
• dezvoltă creativitatea, spontaneitatea, încrederea în sine
• dezvoltă abilitatea de lucru în echipă [19 pag. 48].
 Brainwriting (6-3-5) – asemănătoare cu brainstorming-ul, doar că ideile originale
sunt notate pe foile de hârtie care circulă între participanţi până când fierare grup
primeşte foaia sa proprie cu toate completările celorlalte grupuri.
Etapele metodei :
- împărţirea grupei în subgrupe a câte 6 membri
- enunţarea problemei şi explicarea modalităţii de lucru
- desfăşurarea activităţii în grup
- analiza soluţiilor şi reţinerea celor mai bune [83 pag. 53].
Avantajele aplicării metodei :
• oferă posibilitate celor timizi de a se exprima
• stimulează construcţia de „idei pe idei”
• sunt cumulate valenţele muncii individuale cu cele ale efectului de grup
• se respectă ritmul celor lenţi, care au posibilitatea să participe la această acţiune de grup
[51 pag. 157; 55 pag. 121].
 Starbursting (explozia stelară) – este o metodă nouă de dezvoltare a
creativităţii.
Începe din centrul conceptului şi se împrăştie în afară, cu întrebări, asemenea exploziei stelare.
Scopul ei este de a obţine cât mai multe întrebări, cât mai multe conexiuni între concepte. Este o
modalitate de stimulare a creativităţii individuale şi de grup organizată în grup stimulează
crearea de întrebări la întrebări, dezvoltă construcţia de idei pe idei.
Etapele metodei :
- propunerea unei probleme
- colectivul se poate organiza în grupuri preferenţiale
- grupurile lucrează pentru a elabora un număr mare de diverse întrebări
- comunicarea rezultatelor muncii
- evidenţierea celor mai interesante întrebări şi aprecierea muncii în echipă.
Această metodă este uşor de aplicat la orice vârstă şi în mai multe domenii. Ea fiind o
modalitate de relaxare, dar şi o sursă de noi descoperiri [83 pag. 54; 84 pag. 48].
 Sinectica – e o tehnică de creaţie în cadrul grupului şi este strâns legată
de descoperirea analogică, ce se bazează pe raţionamentul prin analogie.
Această tehnică a fost elaborată de W. J. Gordon. Scopul acestei tehnici fiind promovarea
rezolvării creative a problemelor [27 pag. 37].

32
Este un proces de rezolvare creativă a problemelor. Participanţii analizează unele
probleme, dezvoltă idei noi şi originale.
Etapele metodei :
- enunţarea problemei
- analiza problemei
- sugestii
- creşterea distanţei metaforice utilizând analogia directă, analogia personală sau
conflictul condensat
- generarea unor posibile soluţii [18 pag. 157].
Tipurile analogice ale sinecticii :
• analogia directă – presupune căutarea unei probleme cu ajutorul unor date, fapte, situaţii,
etc.
• analogia personală – înseamnă să te analizezi pe tine însuţi în miezul problemei.
• analogia simbolică – presupune utilizarea imaginilor obiective şi impersonale pentru
descrierea problemei.
• analogia fantezistă – presupune generarea celor mai bizare ideii [82 pag. 44].
Scopul sinecticii este de a elibera participanţii de orice constrângeri şi de ai face să-şi
exprime liber opiniile. Metoda incită la dezvoltarea de ideii noi şi originale şi la asociaţii de idei :
participantul transformă necunoscutul în cunoscut, favorizează emergenţa ideilor noi privind
problema abordată [6 pag. 40].
Investigaţiile realizate de diferiţi specialişti (J. Piajet, David Ausubel, Hans Aebli, Teresa
Engelman, Ion Berca, Robert Gagne, Ion Dănilă, Siminica Şova, Ioan Suretu etc.) susţin că
condiţia fundamentală pentru randamentul şcolar este caracterul conştient al învăţării.
Aptitudinile de învăţare conştientă se formează la copii treptat şi cu greu.
O modalitate de pregătire pentru activitatea de învăţare conştientă în preşcolaritate este
activitatea verbal-artistică. Ea corespunde particularităţilor de vârstă a preşcolarilor şi susţine
curiozitatea lor.
Descrierea a celor observate în natură este şi ea o activitate verbal-artistică care are drept
suport cuvântul şi frumosul, artisticul din natură. Analiza elementară a unui tablou, lectura
imaginilor, interpretarea unui cântec pentru copii este de asemenea o activitate artistică, dezvoltă
spiritul de observaţie, îl obişnuieşte să audă, să vadă, să simtă şi să explice, îl familiarizează
frumosul [51 pag. 149].
Problema învăţământului preşcolar este discutată pe parcursul ultimelor secole (XIX - XX).
Savanţii nu au ajuns încă la un răspuns definitiv. Jean Piajet susţine că: Toate conduitele
comportă un aspect înnăscut şi unul dobândit, dar nu cunoaşte unde se află frontiera dintre ele,

33
ceea ce ne permite să afirmăm că savantul recunoaşte şi apreciază etapa învăţământului
preşcolar, în care copiii dobândesc, achiziţionează cunoştinţe şi îşi formează competenţe,
atitudini, comportamente [42 pag. 113].
Învăţarea în ciclul primar se întemeiază pe achiziţiile spontane ale preşcolarităţii. Practica de
instruire dovedeşte că o achiziţie nouă se clădeşte pe un sistem de cunoştinţe, competenţe
sedimentat deja, şi nu pe teren gol. Audierea şi repovestirea poveştilor, memorizarea şi recitarea
versurilor, însuşirea proverbelor, zicătorilor, ghicitorilor, şi utilizarea lor în vorbire, arta plastică,
comunicarea sunt momente necesare ale procesului de formare a personalităţii în devenire.
Acestea şi alte abilităţi obţinute la vârsta preşcolară prin intermediul activităţii artistice
(desen, modelare, aplicaţie, construire, lucru manual) permit copilului să deprindă la debitul
şcolar anumite competenţe care la rândul lor devin o garanţie a integrării sociale şi o condiţie a
dobândirii performanţei lingvistice, artistice plastice [12 pag. 63].
Activitatea verbal-artistică, integrată cu cea artistică plastică:
- ajută la însuşirea limbii literare şi la perceperea mediului ambiant;
- dezvoltă sensibilitatea;
- serveşte drept sursă principală de transmitere a experienţei sociale, şi a cunoştinţelor;
- contribuie la formarea competenţelor şi atitudinilor, la realizarea obiectivelor educaţiei
estetice, intelectuale şi morale;
- include elemente spirituale şi comportamentale în personalitatea copilului;
- serveşte drept suport pentru achiziţionarea valorilor sociale, naţionale şi general umane,
morale, stimulând acţiunile creative ale preşcolarilor şi elevilor mici.
Un obiectiv major al activităţii literar artistice este dezvoltarea creativităţii verbale şi artistico
– plastice [12 pag . 71].
b) Blocajele creativităţii
1) Mai întâi, sunt amintite blocajele culturale. Conformistul este unul din ele: dorinţa
oamenilor ca toţi cetăţenii să gândească şi să se poarte la fel. Cei cu idei sau comportări
neobişnuite sunt priviţi cu suspiciune şi chiar cu dezaprobare, ceea ce constituie o descurajare
pentru asemenea persoane. Apoi, există în general o neîncredere în fantezie şi o preţuire
exagerată a raţiunii logice, a raţionamentelor. Dar, vom vedea când se va studia gândirea, că
deducţiile riguroase nu permit un progres real decât dacă fundamentează rezultatele unor
construcţii sau ale unor operaţii imaginare. Nici matematica nu poate progresa fără fantezie.
Aceasta atitudine sceptică, observată atât la oameni simpli, cât şi la cei cultivaţi, şi-ar putea avea
originea în existenţa unor indivizi cu imaginaţie bogată, dar comozi, leneşi, care nici nu-si fac
cum trebuie obligaţiile serviciului, dar să creeze opere de valoare. Cel mult, ei pot distra un grup,
la o petrecere [ 89, psihologie ].

34
2) Blocaje metodologice sunt acelea ce rezultă din procedeele de gândire. Aşa e cazul
rigidităţii algoritmilor anteriori. Se numeşte algoritm o succesiune determinată de operaţii
permiţând rezolvarea unei anumite categorii de probleme. Noi suntem obişnuiţi să aplicăm intr-o
situaţie un anume algoritm şi, deşi nu pare a se potrivi, stăruim în a-l aplica, în loc să încercăm
altceva. De asemenea, se observă cazuri de fixitate funcţională: folosim obiecte şi uneltele
potrivit funcţiei lor obişnuite şi nu ne vine în minte să le utilizăm altfel. Să dăm un exemplu
simplu: în timpul războiului, o grupă de soldaţi cartiruită într-o casă părăsită dintr-o localitate
evacuată de inamic. Acolo ramaseră mai multe scaune, dar nu exista nici o masă. Mai multe zile
soldaţii s-au chinuit să mănânce pe braţe, până când unuia i-a venit ideea să scoată uşa din
balamale şi, punând-o pe patru scaune, au avut o masa foarte comodă. Aceasta idee a venit foarte
târziu, întrucât pentru noi toţi funcţia uşii este de a închide o încăpere şi nu de a servi drept o
scândură pentru masă. Tot în aceasta categorie de blocaje găsim şi critica prematură, evidenţiată
de Al. Obsborn, unul din promotorii cultivării creativităţii. Atunci când ne gândim la
soluţionarea unei probleme complexe, spune el, sunt momente când ne vin în monte tot felul de
idei. Dacă, îndată ce apare o sugestie, ne apucăm să discutăm critic valoarea ei, acest act
blochează venirea altor idei în conştiinţă. Şi cum prima sugestie de obicei nu e cea mai bună, ne
aflăm în impas. Când imaginaţia trece printr-un moment de efervescenţă, să lăsăm ideile să curgă
– doar să le notăm. Numai după acest izvor de inspiraţie seacă, să trecem la examenul analitic al
fiecăruia. Osborn a intitulat acest procedeu brainstorming, ceea ce în traducere literară ar fi
„furtună, asaltul creierului” – în limba noastră îl caracterizăm ca „asaltul de idei” sau „ evaluarea
amânată”. Brainstormingul poate fi utilizat şi în munca individuală, dar el e cunoscut mai ales
printr-o activitate de grup, despre care vom vorbi imediat [31 pag. 32].
3) În fine, mai există şi blocaje emotive, întrucât, aşa cum se ştie, factorii afectivi au o
influenţă importantă: teama de a nu greşi, de a nu se face de râs, poate împiedica pe cineva să
exprime şi să dezvolte un punct de vedere neobişnuit. De asemenea, graba de a accepta prima
idee este greşită, fiindcă rareori soluţia apare de la început. Unii se descurajează rapid, dat fiind
că munca de creaţie, de inovaţie este dificilă şi solicită eforturi de lungă durată. Şi tendinţa
exagerată de a-i întrece pe alţii implica evitarea ideilor prea deosebite şi dăunează procesul de
creaţie [18 pag. 153].
Creativitatea şi elementele ei.
Există multiple posibilităţi de formare a unei personalităţi creative. Considerăm că una
dintre cele mai eficiente în vârsta preşcolară este familiarizarea copiilor cu textul literar şi
dezvoltarea creativităţii prin diverse exerciţii artistico – plastice: desen, pictură, modelare,
aplicare.
Elementele de bază ale creativităţii sunt:

35
originalitatea flexibilitatea senzitivitatea fluenţa ingeniozitate expresivitatea
Originalitatea prevede capacitatea individului de a adopta atitudini personale fără
tendinţa de a copia sau a reproduce modul de gândire al altcuiva [31 pag. 94].
Flexibilitatea este capacitatea de a adapta gândirea la situaţii noi, uneori neprevăzute, cu
scopul de a căuta şi a găsi soluţii optime de rezolvare a problemelor ce apar în diverse domenii
de cunoaştere inclusiv în cel al cunoaşterii artistice.
Senzitivitatea înseamnă facultatea de a simţi, de a fi sensibil. Profunzimea şi aria
sensibilităţii depind de spiritul de observaţie care poate fi format, educat la copii prin exerciţii
dirijate de pedagog [78 pag. 81].
Fluenţa este o proprietate a stilului şi se caracterizează prin cursivitate şi fluiditate în
exprimare (având ca suport limbajul şi fluenţa lui).
Ingeniozitatea indică spiritul inventiv, de iniţiativă - calităţi indispensabile creativităţii
umane.
Expresivitatea exprimă culoarea, forma, mărimea, ritmul, simetria, asimetria şi
dinamica. Cu cât este mai expresivă opera de artă cu atât mai mult ne place. Dezvoltarea
creativităţii nu poate fi dezvoltată fără a înţelege ce-i acela mijloc de expresivitate [32 pag. 90].
Însuşirea de a fi ingenios se impune ca un semn al unei minţi agere, capabile să găsească
soluţii neordinare în cele mai complicate şi surprinzătoare împrejurări. Ingeniozitatea permite
evitarea stereotipilor.
Sarcinile corpului didactic în scopul ridicării potenţialului creativ al copiilor şi
stimularea lui sunt:
 reformulări într-o viziune personală;
 clasificări de obiecte care posedă însuşiri similare;
 evidenţierea particularităţilor unor clase de obiecte;
 formulări şi explicaţii personale care se pretează la interpretări controversate;
 comentarea unor opere artistice;
 inventarea de jocuri şi soluţii de rezolvare a unor situaţii;
 interpretarea de roluri ale unor persoane reale sau imaginare;
 dramatizări ale episoadelor din creaţia literară, artistică [35 pag. 78].
Formarea creativităţii
Acesta este un proces complicat care se derulează în timp.
Progresul creativităţii poate fi considerat efectiv numai atunci când trece patru etape:

36
1. Etapa formativă presupune existenţa unor noi condiţii şi adaptarea la ele (pentru un pianist
acesta ar însemna însuşirea clapelor, pentru un elev din clasa I însuşirea vocalelor şi
consoanelor) [72 pag. 22].
2. Etapa normativă are drept scop integrarea fiecărui copil într-un grup (a nu se considera
diferit, aparte) deoarece colegii exercită influenţă şi cineva poate fi complexat din cauza
diferenţelor [18 pag. 158].
3. Etapa interogativă în care elevul nu mai găseşte că e plăcut să fie ca altcineva. Asemănarea
devine plictisitoare şi inutilă. Individul începe să aprecieze aceea ce deosebeşte de alţii şi ceea ce
este particularitatea altora. El îşi dezvoltă un simţ al mândriei pentru unicitatea sa şi o încredere
mai mare în eu-l său [66 pag. 57].
4. Etapa transformaţională în acest punct individul realizează că pentru a evolua, trebuie să se
schimbe şi schimbarea trebuie să fie majoră: “în viaţă şi în stilul de viaţă… pentru copil, elev”,
aceasta e o perioadă de criză când doreşte să se debaraseze de ceea ce era plăcut şi comod. La
această etapă individul îşi face drum înainte sau regresează literalmente. Este vorba de o
“transformare” [18 pag. 159].
Acţiunile de stimulare a creativităţii urmăresc să determine productivitatea acestor
capacităţi umane.
Ridicarea potenţialului creativ al copiilor începe de la munca creatoare a cadrului didactic
(pentru aceasta sunt necesare cunoştinţe multilaterale; eficienţa de muncă şi o bună pregătire).
Creativitatea în stilul de muncă al cadrelor didactice ţine de factorii psiho-pedagogici şi
reflectă un cuantum de capacităţi specifice şi generale [44 pag. 45].
Capacităţi generale:
1) Vocaţia profesională: predispoziţii, aptitudini literare, muzicale, artistice, simţul noutăţii;
2) Erudiţia: posedarea unui larg şi bogat orizont cultural în diferite ramuri – artă, filozofie,
psihologie, etică etc.;
 Pasiunea pentru literatură şi artă.
 Structuri fizice şi psihice cognitive, afective, motivaţionale, predominarea
semnificativului spre satisfacerea solicitărilor copiilor (elevilor, discipolilor). [87
Ştiinte socio-umane]
Capacităţi speciale:
o Capacitatea intelectuală.
o Posibilitatea cadrului didactic de a reacţiona şi de a se adapta la nivelul
diferenţial al copiilor.
o Posibilitatea de a opera cu eficienţă în cadrul activităţilor teoretice şi
practice în scopul asimilării cunoştinţelor, al formării priceperilor şi deprinderilor necesare.

37
o Iscusinţa de a-i captiva pe copii, de a le trezi şi satisface interesul de
cunoaştere.
o Capacităţi docimologice: evaluarea reală obiectivă, a nivelului de
dezvoltare a cunoştinţelor şi aptitudinilor copiilor.
o Capacitatea de generalizare a experienţei personale [59 pag. 110].
Prezenţa spiritului creativ ce persistă la toate disciplinele de studiu şi caracterul deschis şi
creativ la stilul profesorului.
Creativitatea ocupă un loc de cinste în sistemul de educaţie.
Nu fiecare fiinţă umană are din punct de vedere ereditar aceeaşi capacitate creativă.
Coeficientul de inteligenţă joacă un rol important în acest proces. Dincolo de acest nivel
determinant sunt factorii de personalitate: fluiditatea şi flexibilitatea gândirii, echilibrul afectiv,
perseverenţa, originalitatea, capacitatea de a rezista spiritului gregar etc. Un alt factor
determinant îl reprezintă nivelul şi varietatea cunoştinţelor, precum şi predominanta factorilor
psihici non-verbali care îşi au sediul în emisfera dreaptă a creierului [79 pag. 31].
Dat fiind faptul că este o caracteristică atipică şi calitativă, nivelul de creativitate al unui
elev nu poate fi determinat prin metode cantitative. Pentru evidenţierea lui trebuie utilizate teste
specifice, experienţe, şi chestionare adecvate.
În acelaşi timp însă, nivelul de creativitate al unui copil nu este o constantă absolută, ci el
poate creşte prin stimulare adecvată sau poate scădea prin neîntrebuinţare şi necultivare.
Creativitatea poate şi trebuie să fie cultivată, atât în activităţile preşcolare, şcolare, cât şi în cele
extra-şcolare [37 pag. 52].
Aşa cum spuneam mai sus, deşi există anumite înclinaţii şi înzestrări înnăscute în fiecare
dintre noi, creativitatea poate fi învăţată şi dezvoltată. Aceasta nu se poate realiza însă dacă
sistemul pedagogic dominant este unul care accentuează conformismul şi reproducerea servilă a
informaţiilor transmise de educator.
Este adevărat că stimularea creativităţii, a originalităţii şi a gândirii critice presupun o
serie de riscuri pe care educatorul trebuie să şi le asume, conştient fiindcă rezultatul final merită
un asemenea preţ. Un educator incompetent, nesigur pe disciplina pe care o predă sau care are o
slabă imagine de sine se va simţi în general ameninţat de manifestările de conformism, implicite
comportamentului creativ şi va avea puţine şanse de a induce în copii o atitudine relaxată,
absolut esenţială în creativitate [35 pag. 76].
De asemenea, o atitudine rigidă, dominatoare, care exclude dialogul, întrebările şi în
general interacţiunea va induce la preşcolarii mari un sentiment de autoapărare şi va conduce la
inhibarea capacităţilor lor creatoare.

38
Pe de altă parte, nici eliminarea oricăror standarde şi restricţii nu este benefică pentru
stimularea şi cultivarea creativităţii, deoarece în asemenea condiţii copiii devin nesiguri şi
şovăitori, temându-se tot timpul că riscă să încalce vreo regulă necunoscută. Trasarea precisă a
limitelor şi explicarea raţiunii acestora va induce în mult mai mare măsură în copii o atmosferă
deschisă şi stabilă emoţional, decât atitudinea exagerat de permisivă a educatorului [59 pag. 92].
Pentru ca dimensiunea creativă a educaţiei să devină mai mult un ideal frumos, este
imperios necesară sacrificarea prejudecăţilor, eliminarea miturilor care au consfinţit şi au dat
legitimitate în ultimele secole unui învăţământ conformist, egalitarist şi uniformizator. Iată care
sunt câteva dintre aceste mituri:
1. Cultul copilului mediu – orientarea educaţiei la un nivel mediu, adeseori absolut teoretic,
în loc de a adapta şi a personaliza procesul de instrucţie la nivelul real al copiilor;
2. Exaltarea memorării şi a reproducerii fidele a cunoştinţelor memorate, (reprezentând
de cele mai multe ori opinia profesorului asupra problemei tratate) ca model suprem al
scopului educaţiei, în detrimentul aprecierii imaginaţiei şi a intuiţiei;
3. Valoarea de fetiş a programei, un loc de a privi programa ca un simplu cadru de
referinţă;
4. Încrederea exagerată în metodele tradiţionale, în paralel cu subestimarea şi suspectarea
din principiu a oricărei noi abordări în educaţie;
5. Supraestimarea valorii docimologice a notelor, ca formă supremă şi infailibilă de
evaluare a instruirii de către copii a cunoştinţelor predate [56 pag. 29].
Acestea, şi multe altele asemenea lor, sunt veritabile piedici în calea înnoirii unui sistem
de educaţie anchilozat, care pe zi ce trece devine tot mai anacronic, mai incapabil să se adapteze
la schimbările rapide cu care ne confruntăm în societatea globalizată în care trăim la ora actuală.
Momentul schimbării bate mereu la uşă.
Multă vreme imaginaţia a fost definită ca un proces de combinare a imaginaţiilor, ceea ce
se potriveşte numai imaginaţiei artistice. Azi putem defini imaginaţia ca fiind acel proces psihic
al cărui rezultat îl constituie obţinerea unor reacţii, fenomene psihice noi pe plan cognitiv,
afectiv sau motor [85 pag. 27].
Creativitatea este o capacitate mai complexă. Ea face posibilă crearea de produse reale
sau pur mintale, constituind un progres în planul social. Componenta principală a creativităţii o
constituie imaginaţia, dar creaţia de valoare reală mai presupune şi o motivaţie, dorinţa de a
realiza ceva nou, ceva deosebit. Şi cum noutatea, azi , nu se obţine cu uşurinţă, o altă
componentă este voinţa, perseverenţa în a face numeroase încercări şi verificări [73 pag. 61].
Imaginaţia, deci şi creativitatea, presupun trei însuşiri:
a. fluiditate

39
b. plasticitate
c. originalitate.
Fiecare dintre aceste trei Însuşiri are însemnătatea ei; caracteristica principală rămâne
originalitatea, ea garantând valoarea rezultatului muncii creatoare [55 pag. 83].
Câtă vreme creaţia era socotită un privilegiu dobândit ereditar de o minoritate, şcoala nu s-a
ocupat în mod special de acest aspect, deşi, e drept, s-au creat ici colo clase speciale de
supradotaţi. De când se arată că automatele dirijate de calculatoare înfăptuiesc toate muncile
monotone, stereotipe şi deci omului îi revin mai multe sarcini de perfecţionare, de înnoire,
cultivarea gândirii inovatoare a devenit o sarcină importantă a şcolilor de masă. Pe lângă efortul
tradiţional de educare a gândirii critice, stimularea fanteziei apare şi ea ca un obiectiv major.
Aceasta implică schimbări importante, atât în mentalitatea profesorilor, cât şi în ce priveşte
metodele de educare şi instruire. În primul rând, trebuie schimbat climatul, pentru a elimina
blocajele culturale şi emotive. Se cer relaţii distinse, democratice, între preşcolari şi educatori,
ceea ce nu înseamnă a coborî statutul social al celor din urmă. Apoi, modul de predare trebuie să
solicite participarea, iniţiativa elevilor, e vorba de acele metode active, din păcate prea puţin
utilizate. În fine, fantezia trebuie şi ea apreciată corespunzător, alături de temeinicia
cunoştinţelor, de raţionamentul riguros şi spiritul critic [77 pag. 42].

40
2.2 Asigurarea didactică a procesului instructiv-educativ în dezvoltarea creativităţii
Prin aprobarea „Concepţiei dezvoltării sistemului educaţiei preşcolare în Republica
Moldova” şi prin editarea „Curriculumului educaţiei şi instruirii copiilor în instituţiile preşcolare
de diverse tipuri” (1997), a „Curriculumului preşcolar. Educaţia şi instruirea copiilor de 5-7 ani
în grupele pregătitoare” (2000) şi a „Curriculumului educaţiei copiilor de vârstă timpurie şi
preşcolară” (1-7 ani) în Republica Moldova (2008), s-a anunţat decizia statului de a restructura în
mod fundamental sistemul de instruire şi educaţie preşcolară şi de a conveni un caracter de
continuitate între primele verigi ale sistemului de învăţământ : grădiniţă – şcoală primară,
punând accentul pe necesitatea pregătirii copiilor pentru viaţă şi şcoală prin formarea maturităţii
şcolare [14 pag. 45].
Practica pedagogică a demonstrat că obiectivele educaţionale la această etapă se fac mai
efective prin utilizarea frecventă a diferitelor materiale didactice, care ar corespunde
particularităţilor de vârstă preşcolară. S-a presupus că operarea pe parcursul vârstei de grădiniţă
cu diverse jucării, caiete didactice, mini-manuale, seturi de teste formează atitudini pozitive faţă
de mediul înconjurător şi dezvoltă curiozitatea, creativitatea, intelectul, perseverenţa şi voinţa –
calităţi atât de necesare viitorului şcolar [79 pag. 34].
Materialele didactice elaborate respectă particularităţile de învăţare ale preşcolarilor, iar
ordinea logică a activităţilor de învăţare presupune respectarea condiţiilor în care materialele
didactice contribuie la :
1) Dezvoltarea capacităţilor psihomotorii
2) Dezvoltarea proceselor perceptive

41
3) Dezvoltarea proceselor cognitive superioare :
a. Educaţia limbajului : formarea pronunţiei corecte; completarea şi activizarea
vocabularului; dezvoltarea capacităţilor de descriere, povestire, creativitate verbală;
evaluarea competenţelor de creativitate verbală; educarea capacităţii comunicării culte.
b. Educaţia literar artistică : dezvoltarea capacităţilor de receptare; formarea perceperilor
elementare de analiză a textului literar; formarea competenţelor de reproducere expresivă
(recitare, repovestire, dramatizare); dezvoltarea imaginaţiei şi a creativităţii elementare, a
perceperilor de comunicare [80 pag. 21] [Anexa № 16].
Prin conţinuturile materialelor didactice elaborate s-au urmărit scopul de a permite copiilor
să stabilească anumite relaţii de colaborare, spunând unele motive altora. În baza caietelor,
cărţilor didactice, testelor copiilor le vor fi formate şi dezvoltate motivele principale legate de
stabilirea şi păstrarea relaţiilor reciproce, pozitive cu semenii şi adulţii : motivul demnităţii
personale, al autoafirmării, motivele cognitive şi competiţionale. Este necesar de ai învăţa pe
copii să-şi aprecieze calităţile personale, capacităţile şi incapacităţile, succesele şi insuccesele
lor, folosind pe larg texte din literatura copiilor.
Prin folosirea corectă a materialelor didactice elaborate se vor pune accentul pe însuşirea
normelor etice, fiind deprinşi să fie sinceri, modeşti, oneşti, politicoşi, ne invidioşi. Cărţile,
textele literare, tablourile, imaginile şi jucăriile le vor ajuta să înţeleagă cum trebuie să fie
relaţiile interpersonale, cum trebuie să comunice, să se comporte [12 pag. 9].
În practica de lucru a grădiniţelor de copii s-au editat şi s-au implementat un set de materiale
didactice, culegeri de jocuri, seturi de imagini, antologii de texte, abecedare şi dicţionare
ilustrate, complete de tablouri, caiete didactice, etc.
Caietul preşcolarului. Aceste caiete pot fi folosite în multiple scopuri : dezvoltarea verbal-
artistică, formarea comunicării verbale elementare fluente, corecte, expresive şi creative;
dezvoltarea vorbirii şi dezvoltarea literară, fondarea priceperii de a învăţa prin intermediul
activităţii de joc în baza conţinuturilor propuse; familiarizarea cu folclorul şi literatura pentru
copii; dezvoltarea aptitudinilor de a organiza jocuri-dramatizări, jocuri-teatru în baza textelor
literare.
Abecedarul preşcolarului. Prevede nu numai învăţarea literelor şi a citirii, dar şi
dezvoltarea personalităţii copilului. Fiecare pagină este orientată spre dezvoltarea verbal-artistică
a copiilor, spre formarea competenţelor elementare de comunicare. Litera este însoţită de
imagini, texte din creaţia folclorică. Copii învaţă în baza Abecedarului să recite, să converseze,
să povestească, să compună poveşti, ghicitori.

42
Direcţiile principale ale activităţii urmăresc : familiarizarea cu mediul înconjurător, cu flora
şi fauna plaiului natal; extinderea şi aprofundarea cunoştinţelor despre viaţă, natură şi societate;
educaţia literar-artistică; formarea aptitudinilor de comunicare.
Cine le vede nu le crede, cine le paşte le cunoaşte … Această lucrare completează setul de
lucrări didactice pentru copii de 5-7 ani. Ea constituie partea a II Abecedarului preşcolarului şi
este prevăzută pentru grupele pregătitoare. Materialul inclus în această carte vizează perioada
abecedară şi prevede continuarea lucrului început în Abecedarul preşcolarului. Principiul
fundamental este munca individual – diferenţiată cu fiecare copil. În vederea dezvoltării gândirii
verbal – logice şi creative a copiilor li se propune să rezolve integrame, să compună poveşti,
ghicitori.
Setul de caiete didactice „Ne pregătim de şcoală” pune un accent deosebit pe rolul adulţilor
(părinţilor şi cadrelor didactice) în procesul de activizare a structurilor mintale constructive şi
creative ale copiilor, pe realizarea unor conlucrări sistematice.
Caietul № 1 Comunicare şi dezvoltarea vorbirii are ca obiective majore : însuşirea,
formarea priceperilor elementare de comunicare orală şi pregătirea pentru comunicarea scrisă.
Conţinutul paginilor prevăd şi includerea treptată a copiilor în lumea literaturii şi a ştiinţelor.
Imaginile şi textele prevăd familiarizarea cu plaiul natal, natura şi dezvoltarea literar-artistică.
Lucrând independent cu copii, selectând poezii, poveşti, snoave, legende, ghicitori, proverbe,
adulţii le vor forma atitudini, cunoştinţe şi competenţe necesare, şi se vor realiza obiectivele
educaţionale.
Caietul № 2 Matematica. Conţinuturile incluse în caiet prevăd un mod neobişnuit de
dezvoltare matematică prin intermediul diverselor texte literare. Aici le permite copiilor să
rezolve probleme împreună cu eroii din poveşti, vor colora, vor haşura, vor încercui grupuri de
obiecte etc. Antrenamentul grafic v-a facilita şi dezvolta priceperi de a desena ornamente,
creativitatea fiecărui copil şi va evidenţia nivelul pregătirii mâinii pentru scriere.
Caietul № 3 Literatură şi desen. În elaborarea conţinutului acestui caiet se vor realiza o
serie de obiective educaţionale generale care creează bazele culturii spirituale ale omului. În
vederea dezvoltării creativităţii copilului adulţii trebuie să lectureze mai întâi conţinutul textului
ilustrat apoi să le propună copiilor să deseneze, să compună o poveste, etc. Se recomandă să se
respecte anumite tehnologii didactice; descrierea unor personaje, completarea textului,
schimbarea subiectului, alcătuirea independentă a sfârşitului, începutului, conţinutului textelor
literare, organizarea jocurilor cu subiect.
Caietul № 4 Creativitate. Prin acest caiet s-a făcut o încercare de integrare a obiectivelor
educaţiei artistico-plastice, literare şi muzicale. Scopul fiind dezvoltarea priceperilor elementare
ale copiilor de a crea ceva în mod independent; de a-şi forma unele competenţe de lucru manual.

43
Creativitatea este tratată ca o dimensiune psihologică ce angajează în procesul de creaţie întreaga
personalitate şi este considerată o performanţă originală şi de valoare a personalităţii.
Caietul № 5 Ştiinţe. conţinuturile incluse în acest caiet vin să faciliteze activitatea
educaţională de dezvoltare la copii a atitudinii pozitive faţă de om şi munca lui, faţă de flora şi
fauna plaiului, comunicarea cunoştinţelor despre mediul ambiant.
Setul de cărţi „Creşte-n casă scump odor”. Este destinat copiilor preşcolari, părinţilor şi
educatorilor din instituţiile preşcolare şi prevede educaţia literar artistică a copiilor. În
componenţa setului sunt incluse 4 cărţi (mini-antologii) ce conţin texte din folclor şi literatură
pentru folclor.
Setul de caiete „Lumea ce ne înconjoară”. Prezintă un material didactic prin intermediul
căruia se va face educaţia preşcolarilor pentru mediu.
Setul de teste „Cunoaşterea Mediului” prevede conţinuturi şi modalităţi de realizare a
obiectivelor curriculare. Înglobează conexiuni cu activităţile de educaţie a limbajului, educaţie
pentru ştiinţă şi elemente de matematică.
În scopul realizărilor obiectivelor curriculare au fost editate şi cărţile unite sub genericul „Să
colorăm, să ascultăm, să învăţăm”, în care adulţii concomitent vor realiza şi multe alte
obiective : ale educaţiei verbal-artistice, literare, muzicale, artistico-plastice, matematice, etc.
Hai să ne jucăm şi să învăţăm – Stela Cemortan. Aceasta va contribui nu numai la
dezvoltarea gândirii creative, ci şi a mişcărilor mâinilor, urmând să haşureze, să contureze, să
deseneze, să coloreze, etc.
Realizarea itemilor solicită gândirea, atenţia, imaginaţia, creativitatea copiilor.

44
2.3 Modalităţi de dezvoltare a creativităţii în cadrul activităţilor de literatură artistică
Metodica literaturii ca ştiinţa studiază legităţile procesului pedagogic efectuat în scopul
dezvoltării literar artistice a personalităţii.
Psihologia preşcolară susţine, că gândirea preşcolarilor e concretă, intuitiv-imaginară.
Preşcolarii percep atât mediul înconjurător cât şi literatura mai mult prin intermediul senzaţiilor.
Familiarizându-i cu textele literare, la copii se dezvoltă emotivitatea, priceperile şi deprinderile
necesare activităţii date. Tot aici li se mai formează şi anumite modalităţi speciale şi generalizate
de acţiune : perceperea conţinutului emotiv şi de idei al textului; atitudinea individual –
diferenţiată faţă de conţinutul lui; interpretarea emotivă a conţinutului; alegerea de sine stătătoare
a mijloacelor de redare expresivă; priceperi elementare de creaţie (compunere) [2 pag. 289].
Scopul principal al dezvoltării literar – artistice este familiarizarea cu folclorul şi operele
literare create special pentru ei.
Scopul educativ prevede educarea la preşcolari a sentimentelor, formarea pe baza textului
concret predat a anumitor calităţi şi trăsături de caracter.
În pedagogia contemporană o atenţie deosebită se acordă metodelor instruirii şi educaţiei
copiilor, ele determinând modalităţi de activitate a pedagogului şi copilului, îndreptate spre
obţinerea anumitor succese în procesul de instruire şi educaţie, formarea anumitor calităţi ale
personalităţii [3 pag. 58].
În organizarea activităţii literar artistice se utilizează trei tipuri de metode pedagogice :
A. Metodele intuitive – se utilizează în procesul activităţii literar – artistice cu scopuri ca :
pregătirea copiilor pentru a percepe textul, lărgirea orizontului lor de cunoştinţe pe baza

45
conţinutului textului literar, consolidarea şi aprofundarea cunoştinţelor acumulate anterior despre
fenomenele naturii şi a vieţii sociale.
Observarea este una dintre metodele intuitive. În procesul observărilor copii acumulează
cunoştinţe atât despre însuşirile şi calităţile obiectelor şi fenomenele ce-i înconjoară, cât şi despre
legătura obiectului cu mediul ambiant [12 pag. 75].
O altă metodă este demonstrarea obiectelor, ilustraţiilor şi a tablourilor. Scopul utilizării
acestei metode poate fi : pregătirea copiilor către o percepere mai profundă a conţinutului
textului; formarea unor reprezentări concrete despre mediul ambiant şi obiectele, fenomenele
lumii înconjurătoare; consolidarea şi aprofundarea cunoştinţelor despre obiectele cunoscute;
sistematizarea cunoştinţelor copiilor la literatură [12 pag. 78].
O metodă eficientă este demonstrarea filmelor prin care le trezim copiilor un viu interes
faţă de conţinutul emotiv al textului le ajută mai uşor să înţeleagă conţinutul de idei şi limbajul
operei date, să le mărească volumul de cunoştinţe, să-şi imagineze personajele din text [89,
pedagogie].
B. Metodele practice – aici pot fi utilizate exerciţiile, jocurile, experienţele elementare şi
modelarea. Suplimentar se introduc şi aşa metode ca : înscenarea, desenul, aplicaţia şi modelarea
lucrărilor colective (după conţinutul operei literare). Scopurile acestor metode sunt însuşirea
profundă a materiei de programă, consolidarea cunoştinţelor acumulate de către copii,
dezvoltarea imaginaţiei.
Metoda exerciţiilor – cere de la copii să pună în acţiune cunoştinţele acumulate în domeniul
literaturii pentru copii, adică aplicarea lor în practică. La activităţile de literatură se aplică
exerciţii :
• Cu caracter imitativ – copiii se stăruie să alcătuiască povestirea sau povestea sa după
modelul educatorului sau al autorului.
• Cu caracter creator – copiii singuri, după dorinţa şi posibilităţile proprii aleg, caută
mijloacele interpretării expresive; sau, alcătuind o povestire, poveste după modelul
scriitorului sau educatorului, compun o variantă proprie.
• Cu caracter de joc mobil – copiii înscenează un text sau creează anumite situaţii de
joc şi acţionează din numele eroului literar, imită mişcările lui [47 pag. 33].
Metoda de joc – cere îndeplinirea diferitor acţiuni, imitarea mişcărilor personajelor din text,
recitarea poeziilor, demonstrarea teatrelor, repovestirea. Această metodă se foloseşte în cadrul
activităţilor pe roluri a poeziilor, de repovestire. Metoda jocului include în sine nu numai
consolidarea cunoştinţelor despre textele literare, dar şi a cunoştinţelor din domeniul literaturii,
dezvoltarea aptitudinilor creatore [12 pag. 69].

46
Modelarea ca metodă practică a căpătat o răspândire largă în cadrul activităţilor literar
artistice. Aici se pot folosi două tipuri de modelare : cu obiecte şi cu modele – scheme. Putem
utiliza jocul „Ghiciţi, ce v-am spus?” [23 pag. 118 ] [Anexa № 15].
Metoda înscenării – pregătim copiii către jocurile dramatice şi activitatea teatralizată,
având ca scop formarea atitudinii creatoare faţă de conţinutul operelor literare; dezvoltarea
spiritului creator; formarea priceperii de a înscena poveştile; educarea dorinţei de a organiza
jocuri-dramatizări [12 pag. 63].
C. Metodele verbale – metodele în cauză transferă copiii pe o treaptă nouă de dezvoltare.
Scopurile acestei metode : îmbogăţirea cunoştinţelor copiilor despre mediul ambiant, viaţa
socială şi literară, formării atitudinii emotive faţă de textul literar, dezvoltarea imaginaţiei
creatoare.
Povestirea pedagogului este una dintre cele mai răspândite metode verbale în activităţile cu
copii. Cu ajutorul acesteia educatorul creează la copii impresii vii, trezeşte imaginaţia,interesul
faţă de textul literar contribuie la lărgirea cercului lor de cunoştinţe.
Metoda lecturii – trezeşte la copii interesul faţă de carte, faţă de conţinutul textului literar.
Apare dorinţa de a mai lectura încă o dată opera. Dacă educatorul sistematic va susţine această
iniţiativă a copiilor atunci el va educa interesul faţă de carte, dorinţa de a se adresa de sine
stătător cărţii şi de „a lucra” sistematic cu ea [68 pag. 38].
Povestirea artistică a textului – scopul acestor activităţi este de ai familiariza pe preşcolari
cu cele mai frumoase opere în proză din folclorul copiilor, de ai face să simtă frumuseţea operei.
Aceste activităţi sunt îndrăgite de copii, deoarece în cadrul lor ei au prilejul de a savura
frumuseţea cuvântului artistic, de a se familiariza cu viaţa socială şi cea a naturii, cu unii eroi
neverosimili. Copii de 6-7 ani încep a manifesta interes mai mare faţă de carte, de fiecare text
aparte. Lectura pentru ei devine o necesitate. Deseori terminând citirea textului ei roagă
educatorul să le mai citească. Aceasta ne vorbeşte nu numai de apariţia elementelor de dragoste a
copiilor faţă de carte ci şi faptul că la ei se dezvoltă atenţia voluntară [12 pag. 122].
Pentru activităţi se aleg poveşti populare cu animale, snoave, basme scurte. De asemenea se
povestesc şi unele povestiri cu tematică patriotică despre sărbători. Curriculum prevede
următoarele creaţii populare :
• „Ridichea” – poveste populară rusă;
• „Oul de aur” – poveste populară bulgară;
• „Ursul păcălit de vulpe” – de I. Creangă [vezi Anexa № 6].
• „Mioriţa” – baladă populară
• „Moldova” – de D. Matcovschi

47
Un loc de seamă la activităţile de citire şi povestire artistică trebuie să le revină metodelor
intuitive.
Repovestirea – este o activitate de literatură având ca scop principal formarea la copii a
perceperii de interpretare expresivă a unui text [12 pag. 125].
La aceste activităţi în faţa copiilor se pun următoarele sarcini : de a asculta atent şi a reţine
în memorie conţinutul operei artistice, de a simţi conţinutul emotiv al textului, de a înţelege
conţinutul de idei, de a reproduce aproape un text.
O atenţie deosebită e necesar să se acorde metodicii organizării aceste activităţi care are
următoarele etape : citirea expresivă a textului de către pedagog, conversaţia în legătură cu
conţinutul, citirea repetată de către pedagog, repovestirea de către copii, organizarea jocurilor pe
baza textului [24 pag. 67].
Se aleg pentru repovestire următoarele creaţii :
• „Ce este mai tare de cât cetăţile ?” – legendă populară
• „Capra cu trei iezi” - de I. Creangă
• „Păcală şi zarzărele” – snoavă populară
• „Punguţa cu doi bani” – de I. Creangă
• „Motanul, vulpea şi cocoşul” – poveste populară rusă
• „Ulciorul cu galbeni” – poveste populară
Copiii povestesc aproape de conţinut, expresiv, utilizează cuvinte din text, expresii literare,
observă ce a fost bun în povestirea sa.
Memorizarea – se începe încă din fragedă copilărie. Copiilor li se spun poezii hazlii se
organizează jocuri amuzante în timpul cărora memorizează poezioare [12 pag. 52].
În grupa pregătitoare se folosesc poezii cu un volum de 2-3 strofe. Memorizarea textului se
începe cu o conversaţie introductivă în legătură cu conţinutul textului. Copiilor li se spune o
ghicitoare, li se arată un tablou, jucărie, obiect. Se recită poezia de către educator (de 2-3 ori),
apoi memorizarea ei de către copii. Ei memorează poezia, o recită pe rând, o înscenează (dacă
conţine dialog.). Trebuie atrasă atenţia la recitarea expresivă a poeziei.
Poeziile se memorează în întregime şi nu pe strofe, se recită individual şi nu în cor. Pentru
recitare la etapa de bază se invită copiii înzestraţi cu o memorie bună, ceea ce permite la ceilalţi
copii să înţeleagă şi să însuşească mai bine textul. Trebuie de atras atenţia la conţinutul poeziei :
solemn, liric [12 pag. 56].
Compunerea (crearea textelor) - dezvoltarea imaginaţiei creatoare, a priceperii de a
compune este una din sarcinile supreme ale activităţii literar artistice. Pentru realizarea cu succes
a acestei sarcini o importanţă deosebită o au următorii factori : conţinutul bogat al vieţii copiilor

48
acasă şi la grădiniţă, activităţile bogate după conţinut la grădiniţă, îmbogăţirea cunoştinţelor
despre viaţă, literatură, scriitori, carte [12 pag. 56].
În grupele pregătitoare copii învaţă a compune ghicitori, poveşti după modelul educatorului,
după conţinutul unui tablou cu subiect, compun împreună cu educatoarea poezioare scurte de 2-3
rânduri.
Formarea priceperii de a crea independent texte de mic volum este scopul final al
activităţilor de povestire creatoare, ce se organizează în grădiniţă [12 pag. 57] [Anexa № 18;
Anexa № 19].

2.4 Cercetarea creativităţii copiilor în cadrul activităţilor de formare a reprezentărilor


matematice elementare
Epoca contemporană formulează multiple exigenţe faţă de personalitatea umană. Ea are
nevoie de un om inventiv, explorator neobosit, îndrăzneţ, cu o gândire creatoare.
Matematica a devenit unul din cele mai importante instrumente ale cunoaşterii.
În instituţiile preşcolare formarea reprezentărilor elementare matematice ocupă un loc
important în ansamblul problemelor instructiv-educative, avându-se în vedere atât obiectivele pe
care le urmăreşte grădiniţa în pregătirea copiilor pentru şcoală şi implicit pentru viaţă, cât şi
influenţa pe care o exercită însuşirea noţiunilor matematice asupra dezvoltării lor generale [50
pag. 12].
Cercetări experimentale organizate pe plan mondial au demonstrat că teoria mulţimilor,
chiar sub forma ei elementară din activităţile matematice din grădiniţă, constituie o bună călăuză
a copilului preşcolar în matematica modernă, iar primii paşi sunt favorizaţi de utilizarea
frecventă în activitatea preşcolarilor a jocului didactic matematic [76 pag. 8].
Activităţile matematice au un rol deosebit în cadrul învăţământului preşcolar, care are scop
de a contribui la formarea personalităţii copiilor de 6-7 ani. Ele vizează stimularea dezvoltării
intelectuale a preşcolarilor, contribuie la trecerea treptată de la gândirea concret-intuitivă la
gândirea abstractă, pregătind copii pentru înţelegerea şi însuşirea matematicii în clasa I.

49
E. Bernard, consideră că, la intrarea în şcoală, personalitatea copiilor trebuie să se
caracterizeze prin: maturitate fizică - rezistenţă la efort ; maturitate mentală; capacitatea de
analiză şi planificare, înţelegerea normei, a regulii, a cantităţilor; maturitate volitivă - capacitatea
de autoreglare, de a-şi inhiba impulsurile şi de a-şi regla trebuinţele ; maturitate socială -
trebuinţa de apartenenţă la grup, conduita socială adecvată în grup; maturitate morală -
sentimentul datoriei şi al responsabilităţii, conştiinţa sarcinii ; maturitate pentru muncă -
capacitatea de concentrare, atenţia şi perseverenţa, trebuinţa de performanţă [28 pag. 45].
Achiziţionarea unor capacităţi şi abilităţi intelectuale, care să-i înlesnească munca de
învăţare, îl face pe copil apt pentru şcoală şi nu însuşirea unui volum mare de cunoştinţe. Pe
lângă un volum corespunzător de reprezentări asupra mediului înconjurător, copilul trebuie să
posede, la intrarea în şcoală operaţii intelectuale necesare actului de cunoaştere.
De îndată ce copiii au căpătat o iniţiere, chiar sumară, asupra formelor, mărimii şi
culorilor mai importante, ei pot primi trusele pentru a-şi desfăşura unele activităţi la liberă
alegere [50 pag. 14].
Cercetările în domeniul formării reprezentărilor matematice la preşcolari, câştigă în
ultima vreme tot mai multă importanţă, devin mai riguros fundamentate din punct de vedere
ştiinţific. Aceasta deoarece reprezentările matematice constituie baza intuitiv concretă a
noţiunilor matematice şi a operaţiilor logico-matematice ce se dezvoltă succesiv în operaţiile
gândirii şi inteligenţei preşcolarului şi apoi a şcolarului [23 pag. 113].
Printre diversitatea jocurilor folosite în instituţiile preşcolare un rol aparte îl ocupă
jocurile didactice. Particularitatea caracteristică a jocurilor didactice constă în conţinutul lor
instructiv şi educativ, ele fiind special create de adulţi în baza diverselor materiale ilustrative.
Fiind create în scopuri didactice, ele păstrează esenţa activităţii de joc : regulile şi acţiunile de
joc.
Sarcina didactică e rezolvată de către copil cu succes, atenţia lui fiind spre desfăşurarea
acţiunilor şi regulilor de joc [50 pag. 13].
Jocurile didactice incluse la activităţi prin acţiunile lor implică instruirii un caracter
atractiv, emoţional, stimulează atenţia voluntară la copii, creează premise pentru asimilarea mai
profundă a cunoştinţelor priceperilor şi deprinderilor.
În procesul jocului copilul trăieşte diverse emoţii, se nelinişteşte se bucură, capătă
încredere în puterile sale intelectuale. Fundalul emoţional al jocului, izvorât din caracterul lui
creator, din diversitatea materialului didactic, din bucuria câştigului comun este un factor
important în dezvoltarea personalităţii, a spiritului colectivist [25 pag. 25].
În jocul „Găseşte o piesă” de aceeaşi formă, copiii îşi formează reprezentările despre
figurile geometrice. Învăţând să deosebească formele: cerc, pătrat, triunghi, dreptunghi.

50
Comparând obiectele după diferitele lor însuşiri, copilul învaţă să cunoască dimensiunile de
mărime şi grosime [Anexa № 12].
Jocul „Săculeţul fermecat” le dă copiilor posibilitatea să descopere forma, mărimea şi
grosimea piesei numai prin simţul tactil; culoarea poate fi doar ghicită sau spusă prin scoaterea
piesei din săculeţ. Treptat însă, li se oferă procedee şi pentru deducerea ei în anumite situaţii [23
pag. 73].
În procesul formării reprezentărilor matematice, copiii îşi exersează vorbirea, îşi însuşesc
o terminologie adecvată, îşi dezvoltă vocabularul matematic. Ei se obişnuiesc să exprime corect
şi cu uşurinţă ceea ce gândesc şi rezolvă practic, să stabilească o legătură firească între cuvânt şi
semnificaţia sa. Copilul îşi exprimă gândurile şi sentimentele cu ajutorul cuvintelor, deci el
trebuie antrenat să le folosească pentru a-i forma deprinderi corecte de gândire şi de limbaj [50
pag. 15].
Pe măsură ce copilul devine stăpân pe aceste jocuri, el este în stare să acţioneze şi în mod
independent, activitate de mare importanţă în pregătirea pentru şcoală, unde începe munca
intelectuala independentă.
Organizarea echipelor permite copiilor să se obişnuiască cu cerinţa de a munci în
colectiv, de a cultiva relaţii interpersonale corecte între copii, cu organizarea schimbului de
experienţă; în cadrul echipelor trebuie antrenaţi si cei mai timizi. Astfel se formează spiritul de
echipă, fiecare copil luptând pentru câştigarea competiţiei de către echipa sa. Educatoarea are rol
de organizator, de îndrumător, de arbitru imparţial [vezi Anexa № 7].
Paralel cu jocurile sunt binevenite şi diverse exersări, situaţii cu elemente de
problematizare. E necesar să se creeze şi diverse situaţii neforţate de învăţare cu utilizarea
diferitelor materiale didactice. Bine venite sunt diverse fişe cu conţinut matematic şi caietul
„Matematica” din setul „Ne pregătim de şcoală” de S. Cemortan. Cu ajutorul acestui caiet copiii
însuşesc volumul necesar de cunoştinţe prevăzut de curriculum [11 pag. 54].
Obiectivele curriculare vor fi realizate prin intermediul tehnologiilor moderne a
metodelor active, a exerciţiilor permiţând copiilor să rezolve probleme împreună cu eroii din
poveşti :
• Tema : Unu-mult „Pupăza din tei ” de I. Creangă.
• Tema : Mulţimea „Crăiasa Broască” poveste populară rusă.
• Tema : Numărul şi cifra 2 „Păcală şi Tândală” snoavă populară.
• Tema : Pus-adunarea „Doi ursuleţi lacomi” poveste populară ungară.
• Tema : Numărul şi cifra 3 „Păcală şi cârnaţul” snoavă populară.
• Tema : Semnul minus. Scăderea. „Spicul de grâu”.

51
• Tema : Numărul şi cifra 4 „Păcală şi luna” snoavă populară.
• Tema : Figuri geometrice „Oul de aur” poveste populară bulgară.
• Tema : Numărul şi cifra 5 „Păcală turc” snoavă populară.
• Tema : Ovalul. Adunarea a 3 numere. „Capra cu 3 iezi” de I. Creangă.
• Tema : Numărul şi cifra 6 „Ciocârlia, vulpea şi ogarul” poveste populară.
• Tema : Evaluare. Plus, minus, egal. „Gogoaşa” poveste populară rusă.
• Tema : Numărul şi cifra 7 „Păcală şi pisica” snoavă populară.
• Tema : Componenţa numărului 7 „Cizmele ogarului” poveste populară bulgară.
• Tema : Numărul şi cifra 8. Banii şi valoarea lor. „Cinstea lui Păcală” snoavă populară.
• Tema : Evaluarea. Banii şi munca. „Punguţa cu 2 bani” de I. Creangă.
• Tema : Consolidare. Componenţa numerelor în limita lui 9 „Când îşi face câinele
casă” poveste populară.
Curriculum preşcolar prevede următoarele compartimente în care sunt utilizate jocurile :
a) Mulţimea, numărul
 Jocul „Cât mai adăugăm ?”
Obiectivele :
- consolidarea cunoştinţelor de numărare în limita 10;
- dezvoltarea competenţelor de rezolvare a unor situaţii problematice; a priceperii de a
aprecia vizual numărul obiectelor. Formarea capacităţii de a se concentra la conţinutul
propus pentru rezolvare.
Desfăşurare : Copiii formează numărul 10 din unităţi mai mici. Pe casetă se plasează 8 pătrate,
copiii le numără şi determină de câte pătrate e nevoie pentru a forma numărul 10. Copiii numără
figurile şi pun cifra corespunzătoare lor [50 pag. 87].
 Jocul „Floricica magică”
Obiectivele :
- Alcătuirea şi descompunerea mulţimilor după anumiţi indici : culoare, formă, mărime;
- Stabilirea egalităţii şi inegalităţii numărului de elemente;
- Determinarea componenţei numărului.
Materiale : Set de floricele de diferite culori.
Desfăşurare: Copiii determină numărul de floricele de aceiaşi culoare, formă, mărime şi indică
numărul corespunzător. Apoi stabilesc egalitatea şi inegalitatea numărului de elemente folosind
semnele convenţionale : <; >; = [50 pag. 103].
b) Dimensiunea
 Jocul „Cine va reuşi mai repede ?”

52
Obiectivele :
- exersarea în aprecieri vizuale a dimensiunilor, în utilizarea riglei sau a centimetrului ca
unitate de măsură;
- să poată folosi măsura convenţională în diverse situaţii;
Materiale : Rigle, panglici centimetrice şi fâşii de hârtie.
Desfăşurare : Copiii cu ajutorul riglei şi panglicii centimetrice vor măsura fâşiile de hârtie
determinând lungimea lor. Ei pot să măsoare la dorinţă proprie orice obiect [46 pag. 69].
c) Figuri geometrice
 Jocul „Chibzuieşte şi construieşte”
Obiectivele :
- evidenţierea componenţelor de a uni corect figurile geometrice, înălţimea, lăţimea;
- dezvoltarea gândirii logice, a imaginaţiei, atenţiei voluntare, a priceperilor de orientare pe
suprafaţa plată;
Materiale : Set de figuri geometrice.
Desfăşurare : Copiilor li se propune seturi de figuri geometrice din care vor construi diverse
imagini, apoi conştientizând unde pot fi ele folosite [50 pag. 102].
d) Orientarea în spaţiu
 Jocul „Cu ce se aseamănă ?”
Obiectivele :
- dezvoltarea gândirii logice, a imaginaţiei, a fanteziei;
- evaluarea capacităţii de orientare pe foaie de hârtie;
- utilizarea corectă a semnelor, adecvat siluetei : la stânga, la dreapta, sus, jos.
Desfăşurare : Se demonstrează o imagine pe care sunt redate diferite figuri geometrice însă ne
finisate. Copilul este solicitat să termine de desenat figurile geometrice alcătuind o imagine [46
pag. 72].
În urma investigaţiilor realizate am concluzionat că influenţa jocului logic asupra
comportării copilului în colectiv, asupra disciplinei, asupra caracterului şi a voinţei este
permanentă, directă şi de o mare intensitate, ceea ce îi măreşte considerabil valoarea educativă.
Deci, jocul logic exercită o influenţă multilaterală asupra dezvoltării psihice a copilului,
aducând un spor de eficienţă în pregătirea acestuia pentru şcoală.

53
Capitolul III. Activitatea de cercetare a creativităţii copiilor de 6-7 ani
3.1 Rolul activităţilor artistico-plastice în stimularea creativităţii la copiii
preşcolari
“Frumosul se educă prin frumos”(Platon)
Educaţia estetică poate avea o puternică influenţă asupra trăsăturilor morale prin trăiri
afective în faţa operelor artistice , în contemplarea peisajelor naturii, în observarea a tot ceea ce
este corect şi frumos în comportarea şi activitatea celor din jur.
Activitatea artistico-plastică este un cadru ideal pentru dezvoltarea aptitudinilor , este o
activitate care produce , place şi care îi ajută pe copii să vadă frumosul [24 pag. 81].
Atenţia copiilor trebuie să fie îndreptată asupra valorilor: aspecte din natură, tradiţii,
folclor, artă etc. Astfel ei trebuie învăţaţi să nu treacă pe lângă valorile frumosului din viaţa
înconjurătoare fără să le observe.
Desenul este unul din mijloacele cele mai apropiate şi mai potrivite pentru educaţia
estetică, la rândul ei educaţia estetică fiind o parte principală a educaţiei multilaterale ce trebuie
începută încă de la cea mai fragedă vârstă. Dar după cum spunea Aristotel ”desenul trebuie să fie
studiat pentru dezvoltarea sentimentului frumosului şi să nu devină o meserie” [ 88, pedagogie ].

54
Desenul constituie un mediu propice posibilităţilor de creaţie ale copilului. Viaţa
preşcolarităţii permite formarea şi dezvoltarea creativităţii, educatoarei revenindu-i sarcina de a
găsi activităţi caracteristice preşcolarilor care să constituie o formă de expresie a imaginaţiei şi
creativităţii. Există, după A.L. Taylor, cinci niveluri ale creativităţii dintre care la vârsta
preşcolară singurul nivel ce poate fi atins este cel al creativităţii expresive. Acest tip de
creativitate se caracterizează printr-o exprimare liberă şi spontană a persoanei fără ca aceasta să
fie preocupată de produsul activităţii sale să aibă un anumit grad de utilitate şi valoare. La
vârsta preşcolară creaţia are importanţă majoră în devenirea umană, în formare şi dezvoltarea
personalităţii copilului, chiar dacă pentru omenire creaţia copilului nu are valoare [vezi Anexa №
8]. Pentru a pune în valoare potenţialul creativ al copiilor educatoarea trebuie să folosească acele
metode active, asociative care pun accentul pe libertatea asociaţiilor în care copiii devin
participanţi la găsirea răspunsurilor, pot avea iniţiativă, pot pune întrebări, pot da soluţii [23 pag.
92].
Ca formă de expresie a imaginaţiei şi gândirii, activitatea artistico-plastică este atât
activitate de joc dar şi formă de obiectivare al celor două procese psihice [vezi Anexa № 9].
Trăsăturile creativităţii (fluiditatea, flexibilitatea, originalitatea) pot fi testate cu uşurinţă prin
intermediul unor parametri ai desenului. Se ştie că o componentă vitală a creativităţii o constituie
însăşi dorinţa de a crea, curiozitatea, necesitatea lăuntrică a afirmării. Ca factor intelectual la
creativităţii, imaginaţia cunoaşte la vârsta preşcolară o adevărată „explozie “, ea fiind acum la
apogeu şi pentru că gândirea se află la un nivel de dezvoltare cel mai are de străbătut alte stadii
importante de dezvoltare, imaginaţia completează astfel întru-un fel slăbiciunile gândirii. Chiar
dacă imaginaţia se află la apogeul manifestărilor sale, totuşi ea nu se află şi la apogeul calităţii
sale [25 pag. 17].
Referindu-se la activitatea artistică M. Ralea consideră că psihologia artistului este
psihologia anumitor trăsături, abilităţi, atitudini caracteristică tuturor oamenilor, manifestate însă
într-un grad mai înalt şi îmbrăcând forme extreme de personalitate. Influenţa artei asupra
proceselor de cunoaştere constă în primul rând în dezvoltarea capacităţilor senzorio-perceptive.
Formele artei se manifestă în conştiinţa copiilor îndeosebi pe calea simţurilor. Apelând la
afectivitatea copilului, la emoţiile sale faţă de tot ceea ce este frumos, cunoaşterea prin artă
devine mai accesibilă, mai largă. Vizitele făcute la diferite expoziţii de desen şi pictură,
vizionarea unor documentare de artă sau prezentare unor albume tematice ajută copiii să observe
aspecte ale realităţii pe care nu le-ar fi sesizat dacă acestea nu ar fi fost oferite sub formă
artistică. Coloritul armonios al unui tablou îl stimulează pe copil să îl transpună în desenul său.
Primele lucrări ale copiilor sunt de cele mai multe ori combinaţii de imagini din basme , poveşti
ilustraţii cunoscute anterior. Prin educaţie copiii învaţă să perceapă , să observe şi să aprecieze

55
frumosul din lumea înconjurătoare. Apoi în desenele lor vor exprima trăirile lor în faţa acestor
frumuseţi. Percepţia vizuală trebuie îmbogăţită printr-o educaţie corect îndrumată. Activităţile
artistico-plastice pot veni în sprijinul copiilor prin exerciţii de antrenament pentru a privi, a
vedea, a căuta şi înţelege o informaţie despre culoarea şi forma obiectelor din jur. În grădiniţă
sunt multiple posibilităţi de a pregăti copilul să recepţioneze şi să vibreze în faţa frumosului , să
creeze frumosul şi să-l introducă în viaţa sa personală. Activităţile artistico-plastice constituie un
cadru eficient în acest sens şi un mijloc de stimularea creativităţii copiilor [29 pag. 89].
Obiectivele specifice prevăzute în programa de învăţământ vizează formarea unor
capacităţi, priceperi, deprinderi şi aptitudini ca:
- realizarea de compoziţii plastice şi redarea expresivă a unui obiect;
- respectarea proporţiilor unui obiect sau între două obiecte;
- aşezarea în pagină a elementului temei;
- mânuirea corectă a pensulei şi folosirea acuarelelor sau a altor culori de apă;
- familiarizarea copiilor cu elemente de limbaj plastic şi tehnic de realizare practică a acestora
[64 pag. 8].
Strategia didactică este direct responsabilă în mare parte de stimularea potenţialului
creativ al copilului preşcolar. În acest sens ea vizează stimularea curiozităţii şi a trebuinţei de
cunoaştere la copii, declanşarea motivaţiei pozitive şi afective, asigurarea unui climat
educaţional dezinhibant, folosirea unor metode pedagogice adecvate dar şi o conduită didactică
flexibilă.
Activitatea plastică este şi o formă de echilibru între lumea interioară a copilului şi
solicitările lumii exterioare. Astfel, desenul constituie când o cale de pregătire a imaginii mentale
când o rezultantă a acesteia [30 pag. 88].
A fi creator în sens general, înseamnă a fi capabil să stabilească legături artistice noi,
neaşteptate între cunoştinţele dobândite sau între acestea şi cele noi, a face combinaţii cu o
anumită intenţie întrucât activitatea creativă are întotdeauna un scop clar conturat. Dar orice
activitate creatoare, presupune mai întâi un bagaj de cunoştinţe temeinic însuşite. De aceea
copilul trebuie lăsat să exploreze lumea înconjurătoare ca apoi să poată să utilizeze ideile sale
originale. Educatoarei îi revine sarcina de a încuraja orice încercare a copilului, utilizând metode
de stimulare a creativităţii, folosind cât mai multe procedee de obţinere a unor forme spontane.
Pentru a ţine trează curiozitatea şi interesul copiilor trebuie ca materialul pe care se lucrează să
fie cât mai diversificat atât ca formă şi mărime dar ca şi compoziţie. De asemenea folosirea
diferitelor unelte de lucru (pensula, creta ) pot lărgi orizontul copiilor şi dau frâu liber
imaginaţiei [63 pag. 71].

56
Activităţile artistico-plastice contribuie în mod deosebit la educarea gustului pentru
frumos şi trezesc interesul copiilor în a-şi compune singuri modelele determinându-i să-şi
exprime ideile originale şi să-şi pună în practică iniţiativele.

A.S. Macarenco aprecia înalt capacitatea pedagogului de a visa împreună cu copiii, de a-i
pasiona prin visul său, de a-i ajuta să vadă “bucuria de mâine”.

Imaginaţia este unul din indicii după care I.P. Pavlov îi raporta pe oameni la tipul artistic
sau gânditor. Desenând, copiii operează în special cu imagini (vizuale, auditive, motorii).
Aceasta vorbeşte despre rolul mare în activitatea lui, a primului sistem de semnalizare, a
reflectării plastice, a lumii. Gândirea plastică însă, este doar o parte a gândirii artistice [75
pag.52].

Creaţia este strâns legată cu însuşirile personalităţii (caracterul, capacităţile, interesele),


este nivelul superior al cunoaşterii şi nu se poate produce fără acumularea prealabilă a
cunoştinţelor.

În variantele de abordare şi analiză a creativităţii putem delimita trei direcţii:

- accentuarea produsului creator;

- accentuarea procesului creator;

- accentuarea personalităţii creatoare.

Tratând creativitatea ca produs ne referim la rezultatul procesului de creaţie – el se


concretizează prin ceva material: desene, aplicaţii, invenţii din material natural. Produsul este
apreciat drept creativ dacă poate fi caracterizat prin originalitate şi utilitate socială. Originalitatea
se exprimă prin noutate şi unicitate [9 pag. 7].

În grupele unde sunt create condiţii psihologice optime centrate pe dezvoltarea


personalităţii armonioase, creativitatea copiilor se dezvoltă mai intens. Creativitatea bazată pe
învăţământul formativ stimulează îndeosebi originalitatea, ca cel mai important indice definitoriu
de creativitate şi elaborarea ca indice a creativităţii care ne indică capacitatea de a utiliza
multiplele detalii necesare expresiei creative.

Educaţia intelectuală a copiilor preşcolari conform prevederilor curriculumului preşcolar


este orientată spre formarea comportamentului cognitiv şi verbal. Acest program prevede ca în
acest scop educatorii şi părinţii în procesul educaţiei artistico-plastice să-şi orienteze eforturile
spre rezolvarea următoarele obiective generale ale educaţiei intelectuale prin intermediul
operelor de artă plastică :

57
o dezvoltarea proceselor psihice cognitive; a senzaţiilor, percepţiilor, gândirii,
limbajului, memoriei, atenţiei voluntare şi a imaginaţiei;

o formarea abilităţilor intelectuale, a deprinderilor de a observa, a sesiza, a


compara, a analiza, a trage concluzii, a lua decizii.

o dezvoltarea curiozităţii, a capacităţilor intelectuale.

o formarea celor mai elementare procedee ale activităţii cognitive

o dezvoltarea spiritului inventiv şi creativ [64 pag. 18].

Dezvoltarea operaţiilor gândirii (analiză, comparaţia, sinteza, clasificarea, etc.), atât în


familie cât şi în cadrul grădiniţei fac posibilă evoluţia gândirii copiilor, trecerea ei de la cea
intuitivă la cea abstractă.

Obiectivul general ce trebuie urmărit şi la activităţile de artă plastică vizează formarea


culturii vorbirii şi a competenţelor de comunicare.

Despre importanţa factorilor afectivi şi intelectuali în procesul educaţiei artistice şi cel al


dezvoltării creativităţii se vorbeşte pe parcursul a mai multor ani în lucrările semnate de : J.
Guilford, N. Maier, Al. Roşca, S. Cemortam, E. Postolache, N. Vetlughin, M. Ştern, S.
Rubenştein, T. Hubenco [26 pag. 168].

Conform convingerilor acestor cercetători, printre factorii afectivi şi intelectuali ai


educaţiei artistico plastice şi ai dezvoltării creativităţii, un rol decisiv îi revine gândirii divergente
rezidată de următoarele caracteristici : originalitatea, flexibilitatea, fluenţa, inventivitatea, fluxul
informativ.

I. Piaget, A. Osborne la gîndirea divergentă adiţionează şi alte variabile cognitive cum ar


fi : spiritul de observaţie, emotivitatea, imaginaţia constructivă, gândirea imaginativă [23 pag.
95].

Conform convingerilor altor cercetători (D. Berlyne, J. Maltzman, L. Thurstone, A.


Toffler ) pentru realizarea cu succes a dezvoltării creativităţii nu mai puţin importanţi sunt şi
factorii adiţionali : dorinţa de a crea, impulsul, curiozitatea, tendinţa de afirmare şi autorealizare
personală.

În ultimul timp se simte o tendinţă de a lăsa copilul liber să facă diverse,mâzgăleli


spontane urmând ca apoi să caute cu ce sar potrivi unele elemente şi în baza acestora să iniţieze
un subiect.

58
Fantezia la copil este ca o arena de lansare către creaţia plastică. Prin imaginaţie copilul
realizează diverse comparaţii, asocieri combinări, sporindu-şi capacităţile creatoare [23 pag. 64].

Copiii pot crea poezii, povestiri, muzică, dar posibilităţile care le oferă activitatea
artistico-plastică sunt mult mai vaste. Folosind plăcerea copilului de a se exprima, de a se realiza
prin mijloace artistice, dezvoltăm aceste capacităţi care vor deveni comori de mare preţ pentru
viitor.

Capacitatea de a percepe, compara, transforma, modela noi forme, mijloace materiale,


artistice şi spirituale este produsul capacităţilor creatoare [vezi Anexa № 10 ].

Educaţia artistico plastică este una din cele mai importante activităţi ce poate asigura o
bună şi valoroasă dezvoltare a personalităţii [64 pag. 39].

Obiectivele conceptuale ale educaţiei artistico-plastice pun accentul atât pe conţinuturi,


tehnologii orientate spre dezvoltarea gândirii în imagini, creativităţii, cât şi spre descoperirea,
favorizarea, protejarea şi cultivarea dorinţei de activitate artistico-plastică, îmbogăţirea nivelului
spiritual prin dirijarea procesului de percepere, provocarea curiozităţii, interesului faţă de
conţinutul identico-semnificativ, dezvoltarea simţului de frumos, armonie, perfecţiune la copii [9
pag. 18].

3.2 Jocurile creative în educarea şi instruirea copiilor


Jocul reprezintă o activitate deosebită care înfloreşte în anii copilăriei şi îl însoţeşte pe
om pe parcursul întregii sale vieţi.
Una dintre cele mai importante forme de manifestare a copilului este jocul.
Jocul reprezintă un ansamblu de acţiuni şi operaţiuni care urmăresc obiective de
pregătire intelectuală, tehnică, morală, fizică a copilului [36 pag. 89].
O importanţă decisivă pentru dezvoltarea imaginaţiei o constituie jocurile de roluri. În
activitatea de joc copii învaţă a substitui un obiect prin altul, a-şi asuma cele mai diverse roluri.
Această capacitate şi stă la baza dezvoltării imaginaţiei. În jocurile copiilor de vârstă preşcolară
superioară obiectele substituente nici nu sunt obligatorii, tot aşa cu nu sunt obligatorii nici multe
din acţiunile de joc. Ei învaţă a identifica obiecte şi acţiunile cu ele, creând noi situaţii de joc în
imaginaţie. Jocul în acest caz se poate desfăşura în plan intern. Ana (o fetiţă de 6 ani) priveşte

59
fotografia unei fetiţe, care şi-a sprijinit obrazul în palmă şi contemplă păpuşa, ce stă lângă
maşina de cusut. Ana zice : „fetiţa se gândeşte cum păpuşa coase”. Prin explicaţia dată ea îşi
dezvăluie, modul ei personal de a se juca [71 pag. 134-134].
În joc copilul pătrunde semnificaţia specifică a două tipuri de simboluri : simbolurile
individual – convenţionale, cât şi cele iconice îşi asumă pe parcursul jocului funcţia obiectului
lipsă, pe care ele îl înlocuiesc. Gradul diferit al apropierii dintre obiectul – simbol (ce înlocuieşte
obiectul lipsă) şi obiectul substituit contribuie la exercitarea funcţiei simbolice a vorbirii;
legătura reciprocă intermediată dintre „obiect – simbol şi denumirea lui ” îmbogăţeşte latura
semantică a cuvântului ca simbol [90].
Acţiunea de substituire contribuie la dezvoltarea capacităţilor de a acţiona liber cu obiectele,
utilizându-le nu numai conform destinaţiei, pe care a însuşit-o în primii ani de viaţă, dar şi în alt
mod (o băsmăluţă poate înlocui o bucată de tifon).
Ca activitate primordială, jocul are o importanţă deosebită pentru dezvoltarea gândirii
reflexive. Reflexia condiţionează comportamentul adecvat al omului printre ceilalţi semeni.
Jocul contribuie la dezvoltarea reflexiei, deoarece în cadrul lui apare posibilitatea reală de a
controla, cum se execută acţiunea ce face parte din procesul comunicării. Astfel jucându-se de-a
spitalul, copilul plânge şi suferă aidoma unui pacient, fiind totodată mulţumit de sine că a
executant al rolului pe care şi l-a asumat [67 pag. 28-29].
În jocul cu roluri apar premizele reflexiei, ca o capacitate pur umană de aşi conştientiza şi
compara propriile acţiuni, necesităţi şi trăiri cu acţiunile, necesităţile şi trăirile altor oameni.
Încorporat în activitatea didactică, elementul de joc imprimă acesteia un caracter mai
viu şi mai atrăgător, aduce varietate şi o stare de bună dispoziţie funcţională, de veselie şi
bucurie, de destindere, ceea ce previne apariţia monotoniei şi a plictiselii, a oboselii [70 pag. 41].
Psihologul şi filosoful Vund V. la începutul sec. XX afirmă că, : „ jocul este copilul
muncii”.
Originea jocurilor de copii (conform acestei teorii) nu este doar în necesitatea „arderii”
surplusului de energie, deşi acest lucru este recunoscut drept condiţie necesară educaţiei. Jocurile
sunt nişte pre-exerciţii de iniţiere şi antrenare, exerciţii pregătitoare pentru viaţa socială de mai
târziu. În joc, copilul repetă acţiunile utile pe care le-a îndeplinit ori el, or le-a văzut la alţii.
Copilul simulează în joc acţiunile omului. Jocurile copiilor au un caracter social permanent [26
pag. 184].
Ap. D. Culea în lucrările sale susţine că : „ca şi orice formă de activitate suspusă
evoluţiei, jocurile se schimbă odată cu obiceiurile, dispar ca să apară altele în conformitate cu
noile stări sociale” [4 pag. 57 ].

60
J. Locke a fost unul dintre primii pedagogi care a dezvăluit rolul jocului în educaţia
copilului.
D. V. Elkonin demonstrează că prin joc se asigură dezvoltarea la copii a capacităţii de
orientare în problemele şi motivele activităţii umane şi însuşesc metode de activitate în comun.
El fundamentează ideii importante despre activitatea de joc a copilului ca suport al activităţii de
învăţare [28 pag. 51].
Jocurile facilitează dezvoltarea creativităţii la copii. Creativitatea este un proces care
constă în utilizarea potenţialului personal cu scopul de a dezvolta abilităţile de generare a noilor
ideii şi concepte originale şi utile, dar şi pentru soluţionarea problemelor practice.
Vom examina jocurile creative care, reprezintă o formă foarte actuală de auto afirmare a
copiilor.
Datele obţinute prin cercetările experimentale au demonstrat că jocurile de creaţie se
dezvoltă odată cu dezvoltarea psihică generală a preşcolarilor pe măsură ce ei acumulează o
experienţă tot mai bogată. Jocurile au particularităţile lor specifice, condiţionate de diferite faze
ale copilăriei [4 pag. 49].
La vârsta preşcolară mare jocul de creaţie atinge un nivel superior de dezvoltare în ceea
ce priveşte tematica şi conţinutul său, modul de transfigurare a realităţii, structura, relaţiile dintre
copii, precum şi raportul dintre real şi imaginar.
Un rol important în desfăşurarea organizată a jocului îl are modificarea raportului asumat
şi regulile care decurg din el.
Stăpânirea unor cunoştinţe mai precise şi a unor deprinderi adecvate îl ajută pe copil să
asigure mai deplin concordanţa cu realitatea, aceasta constituind regula de bază a oricărui joc.
Existenţa scopului în joc atrage după sine elaborarea unui plan care se realizează în cadrul
discuţiilor şi al acţiunilor de organizare a jocului [4 pag. 57].
Aceste elemente de planificare şi organizare influenţează structura jocului. Se
diferenţiază treptat momentele jocului, pregătirea jocului, desfăşurarea propriu-zisă şi încheierea
lui.
Jocurile creative sunt variate şi multe. Ele pot fi clasificate în câteva grupe. După
conţinut sunt jocuri care reflectă munca, traiul celor adulţi, reflectă evenimente din viaţa socială.
Deosebim şi jocuri după modelul de organizare al lor : jocuri individuale, jocuri în grupe mici şi
jocuri în colectiv, jocuri-dramatizări (poveste, povestirea), jocuri de construcţie sau constructive
[81 pag. 11].
Ne cătând la caracterul multiplu, jocurile creative au trăsături comune, copiii aleg singuri
tema jocului, ei dezvoltă subiectul jocului, repartizează rolurile, aleg rechizitele necesare.

61
Jocul creativ este o formă de activitate independentă în care apar şi se desfăşoară calităţi
creative variate. Componenţi obligatorii ai jocului creativ sunt : rolul, situaţia inspirată şi
subiectul jocului [86].
Conform acestor componenţi voi argumenta metodica jocului creativ :
a. Alegerea subiectului acţiunii (tema) în jocul creativ este determinată de scopul
educativ.
b. Pregătirea copiilor pentru joc. Comunitatea intereselor de joc este o condiţie de
promovare a jocului creativ. Este necesar ca toţi copiii să fie cointeresaţi de
subiectul jocului care va urma, şi să dorească să se joace. Alegerea subiectului
depinde de conţinutul acelor sarcini educative de gradul cărora se introduce jocul.
Copiii trebuie pregătiţi pentru aceasta.
c. Distribuirea rolurilor în jocurile creative se face la începutul jocului. Se aplică
câteva procedee de împărţire a rolurilor : distribuirea liberă de către copii,
distribuirea rolurilor pe rând [14 pag. 3].
Cel care organizează jocul urmăreşte ca în planul jocului să fie introduse situaţii adecvate
de comportare a copiilor. Acesta este o condiţie a efectuării pedagogice de aplicare a jocului.
În urma cercetărilor efectuate s-a ajuns la concluzia că există necesitatea de a introduce
termenul de „Jocul creativ artistic”. Prin aşa termen voi menţiona acele jocuri, care prin
conţinutul său sunt legate de dezvoltarea creativităţii artistice a copilului.
Unele jocuri au luat naştere în anumite localităţi şi circulă doar aici. Dar cele mai multe
se întâlnesc în toate satele moldoveneşti.
Jocurile îmbină mai multe elemente : mişcare, poezie, cântec, numărătoare – toate
contribuind la dezvoltarea armonioasă a copiilor, rolul lor instructiv-educativ [13 pag. 22].
Din jocuri copiii află lucruri interesante despre lumea vegetală şi animală, despre traiul şi
munca oamenilor.
Multe jocuri conţin lupte competitive. Există aici un scop asupra căruia e concentrată
toată atenţia jucătorilor. De exemplu, în jocul „Gâştele şi lupul” gâştele trebuie să fugă să nu le
prindă lupul [vezi Anexa № 11].
Jocurile dezvoltă aşa însuşiri ca : spiritul de observaţie, isteţimea („Culorile”, „Inelul
ascuns”) [Anexa № 17].
Un mare efect au căpătat jocurile cu caracter sportiv (jocuri cu împărţire pe echipe) :
„Podul de piatră.” [vezi Anexa № 11].
Unele jocuri controlează capacitatea copiilor de a cunoaşte uşor şi exact obiectele, a
determina calităţile lor caracteristice (formă, gust, miros, etc.) „Ghici cine e ” [vezi Anexa №
11].

62
Metodica aplicării şi promovării jocului creativ depinde de măiestria pedagogică a
pedagogului, de cunoaşterea de către el a particularităţilor de vârstă. Jocul creativ artistic este cea
mai bine venită formă de muncă educativă. Metodica promovării acestor jocuri conţine câteva
etape:
1) Pregătirea pentru joc
2) Promovarea jocului
3) Generalizarea jocului
Pregătirea de joc prevede : procedee anumite de conducere cu jocul; promovarea
preventivă a unor activităţi artistice [25 pag. 19].
Dirijarea jocurilor poate fi clasificată :
1. dirijare directă – dirijarea directă este participarea nemijlocită a educatorului în
joc, explicaţiile pe care le dă copiilor, ajutorul, povaţa pe parcursul jocului,
propunerea unei noi teme de joc.
2. dirijarea indirectă – este efectuată pe calea îmbogăţirii cunoştinţelor copiilor
despre lumea înconjurătoare şi formarea noţiunilor în baza acestor cunoştinţe [24
pag. 38].
Victoria Rotaru magistru în psihologie, USEFS, afirmă că jocul copilului nu constituie
doar reflectarea lumii înconjurătoare ci şi o posibilitate de pătrundere a copilului în viaţa
maturului.
În activitatea de joc putem evidenţia două particularităţi importante ale jocului. În primul
rând jocul se distinge prin caracterul său neproductiv, adică este orientat spre procesul jocului şi
trăirile celui ce se joacă. În al doilea rând în cadrul jocului, planul imaginar predomină asupra
celui real [34 pag. 77].
J. Piaget, în cadrul cercetărilor a stabilit etapele dezvoltării jocului în legătură cu
formarea intelectuală. Conform rezultatelor lui J. Piaget, citat de D. Elkonin, 1978, este evidentă
deosebirea dintre activitatea intelectuală şi cea de joc. Jocul nu se caracterizează prin adaptare,
adică această activitate nu serveşte drept sarcină de adaptare.
Într-un şir de cercetări fenomenul studierii jocului ca formă specifică de activitate a
copiilor cuprinde multitudinea problemelor existente în formarea personalităţii copiilor prin
activităţi de joc şi ponderea lor în dezvoltarea proceselor psihice superioare [48 pag. 91].
Jocul este o şcoală a sentimentelor pentru copil. Rolul ce şi-l atribuie îl antrenează,
influenţează sentimentele lui. Intrând în rol el se poartă corespunzător : manifestă bunătate,
atenţie, gingăşie, amabilitate sau cruzime, brutalitate. De aceea e important ca copilul să-şi
asume roluri pozitive, acumulând astfel experienţă morală. Jocul trebuie să trezească în copil
sentimente frumoase. Numai în aşa caz el poate să exercite o influenţă binefăcătoare. Jocurile au

63
pentru preşcolari o importanţă excepţională : jocul este pentru dânşii şi învăţătură şi muncă [80
pag. 27].
Copilul se manifestă în joc aşa cum este adevărat : unul poate să arate bun, săritor,
disciplinat capabil să accepte părerea majorităţii; altul, dimpotrivă, se manifestă ca un
încăpăţinat, pretenţios [27 pag. 69].
Jocurile contribuie şi la cultivarea unor norme morale. Îi învaţă pe copii să fie buni
colectivişti, binevoitori, cinstiţi, principiali.

3.3 Metode psihodiagnostice de cercetare a creativităţii copiilor de 6-7 ani


Schimbările ce au loc în procesul educaţional din ţară oferă suficiente puncte de reper şi
pentru cadrele didactice din instituţiile preşcolare. Este necesar de a cunoaşte modalităţile de
realizare a educaţiei preşcolare, a formelor învăţării specifice vârstei, proiectarea didactică,
selectarea şi construirea conţinuturilor accesibile, efectuarea evaluării (iniţiale, continue şi finale)
atât prin intermediul jocurilor cât şi a exerciţiilor, activităţilor individuale şi colective [11 pag.
6].
În viziunea lui J. Dewey, proiectul nu poate fi scopul final al procesului educaţional, ci o
învăţare integrată în efortul constructiv de realizare a proiectului, după cum numeşte autorul –
„învăţare prin / din acţiune” (learning by doing) [45 pag. 24].

64
După cum susţine W. H. Kilpatric : „Proiectul nu este o întreprindere a copilului, ci o
întreprindere comună a educatorului şi a copilului”.
În aria preocupărilor directe privind problema proiectului se înscriu investigaţiile
cercetătorilor Al. Găvenea, M. Knoll, M. Minder, J. Pulkkinene, A. Bulboacă, V. Cojocaru, L.
Secară. Ei consideră că proiectul este o construcţie mentală care poate fi valorificată prin :
anticiparea, ceea ce am vrea să realizăm în viitor; reprezentarea unei activităţi pe care avem
intenţia să o realiză. Alţii susţin că proiectul este o investigaţie amănunţită, desfăşurată de copil;
este o acţiune practică de cunoaştere, cu caracter de învăţare prin descoperire, care presupune un
efort deliberat de cercetare al copilului, o investigare a unui subiect către care copilul îşi
îndreaptă întreaga atenţie [45 pag. 26].
O proiectare bine realizată permite asigurarea eficienţei activităţii, sistematizarea şi evaluarea
formativă ce conduc la ameliorarea şi perfecţionarea procesului de instruire şi educaţie [63 pag.
107].
Obţinerea performanţelor înalte în activităţile cu preşcolarii depinde de modul în care
educatoarea conduce operaţiile şi procesele de cunoaştere şi acţiune, ceea ce presupune în timp,
proiectarea lor riguroasă, anticiparea cu cât mai multe şanse de realizare practică a demersurilor
educative [63 pag.109 ].
Eficienţa proiectării depinde de respectarea unor principii şi a unor cerinţe principalele,
fiind :
- O proiectare eficientă este condiţionată de o pregătire temeinică, de cunoaştere a
tuturor aspectelor : nivelul copiilor, documentele de proiectare elaborate de
minister.
- Proiectarea este o activitate continuă, etapizată în care educatorul deţine toate
datele necesare şi poate lua deciziile corecte.
- A stabili toate elementele esenţiale şi relaţiile dintre ele, a ţine cont de toţi
factorii ce pot influenţa demersul educativ, situaţia de învăţare [45 pag. 75].
Proiectarea vizează obiectul muncii de recuperare, sarcinile de lucrul pentru copii, materialul
utilizat, procedeele de muncă individualizată. La baza proiectării va sta cunoaşterea copilului
prin discuţii cu părinţii, observarea zilnică a comportamentului, studierea rezultatelor activităţii
copiilor respectivi şi corelarea acestor informaţii într-o fişă de analize psiho-pedagogică [63 pag.
112].
Autoanaliza activităţii educative este sursa de bază a perfecţionării activităţii cadrului
didactic, a acumulării de experienţă pozitivă, a evitării greşelilor şi lipsurilor, în dobândirea
măiestriei didactice.

65
Cercetarea pedagogică este o activitate ştiinţifică de investigare a sistemului sau a procesului
de învăţământ, sau unor aspecte particulare ale acestora, cu scopul de a le constata utilitatea,
eficienţa neajunsurile, de a le ameliora, de ale moderniza, de a asigura educarea şi formarea,
instruirea tinerii generaţii în condiţii sporite de randament şi calitate.
În practica cercetării intră o gamă variată de aspecte, de fenomene, de componente ale
sistemului de învăţământ sau ale procesului de predare-învăţare, constituind baza cercetării
pedagogice fundamentale [63 pag.114].
Cercetarea pedagogică aplicativă se referă la aspecte mai concrete ale procesului de
învăţământ cu aplicabilitate în practica şcolară şi preşcolară, cu rezultate ce pot fi aplicate foarte
curând în activitatea didactică, în predare şi învăţare.
O altă clasificare a cercetării se referă la criteriul numărului de discipline ştiinţifice
implicate :
• Cercetări pedagogice propriu-zise (abordare didactică unidisciplinară);
• Cercetări psihopedagogice (transdisciplinare, presupunând viziune psihologică şi
pedagogică).
În literatura de specialitate se mai întâlnesc o serie de alte taxonomii ale cercetării
pedagogice : cercetare normativă – cercetare operaţională, filosofică – acţiune, prospectivă şi
retrospectivă, dar ele pot fi raportate la clasificarea fundamentală aplicativă [G. de Landsheere,
1992, pag. 254-259].
Desfăşurarea cercetării pedagogice impune parcurgerea unor etape, respectarea unor cerinţe
şi utilizarea unor metode şi tehnici specifice :
1. Etapa formulării problemei are următoarele cerinţe :
• Exprimarea clară;
• Delimitarea şi alegerea surselor;
• Stabilirea tipului de investigaţie;
• Angajarea inovaţiei.
2. Etapa proiectării cuprinde :
• Alegerea metodei;
• Stabilirea clară a obiectivelor cercetării;
• Formularea ipotezei cercetării ce urmează a fi verificată experimental sau
prin observare sistematică;
• Definirea operaţionalizarea conceptelor pedagogice fundamentale utilizate în
cercetare.
3. Etapa realizării presupune :

66
• Alegerea metodelor, tehnicilor, mijloacelor de cercetare;
• Organizarea cercetării, determinarea echipei;
• Prelucrarea datelor prin mijloace clasici sau cu ajutorul calculatorului;
• Redarea grafică a rezultatelor;
• Evaluarea rezultatelor cercetării.
• Redactarea unor concluzii preliminare.
4. Etapa finală presupune :
• Prelucrarea şi analiza pedagogică a rezultatelor statistice;
• Stabilirea relaţiilor dintre ipoteze şi rezultate;
• În caz de incertitudine cercetarea se reia şi se compară rezultatele obţinute cu
datele iniţiale;
• Elaborarea unor studii, a unei lucrări de cercetare;
• Extinderea rezultatelor, generalizarea experienţei pozitive rezultate în urma
cercetării [63 pp.117-118].
Metodologia cercetării reprezintă un ansamblu de tehnici, metode, procedee, instrumente de
investigare supuse atenţiei cercetătorului.
Cele mai cunoscute şi aplicate metode sunt :
Observarea copiilor în grădiniţă în mod spontan şi sistematic.
Experimentul ce aparţine în egală măsură tuturor cercetărilor ştiinţifice, numit şi observare
dirijată.
Ancheta poate fi în formă scrisă sau orală.
Analiza produselor activităţii a lucrărilor, a activităţii creative.
Analiza rezultatelor şcolare (fişe de evaluare, fişe de observare).
Studiul documentelor de programare emise de minister.
(Auto)biografia : curriculum vitae, convorbiri [ 63 pag. 119]. Principalele metode de
cercetare sunt : observaţia şi experimentul.
Observaţia are aceleaşi reguli ca şi metoda observării. Observarea copiilor în timpul
activităţilor, în activităţile alese, la joacă, în mediul familial aduce informaţii despre
personalitatea în formare, despre nivelul cunoaşterii, despre aptitudini, temperament, trăsături de
caracter. Cercetarea pedagogică apelează la observare mai cu seamă că aceasta nu presupune
aparataj, instrumente costisitoare.
Observarea sistematică serveşte şi pentru întocmirea fişei psihopedagogice a copilului care
poate fi considerată o mică cercetare psihopedagogică.

67
Experimentul presupune să se înceapă cu o ipoteză experimentală apoi se aleg metodele
potrivite fiecărei etape.
Experimentul poate fi abordat cu succes, şi de educator sau institutor cu condiţia pregătirii
prealabile în domeniul etapelor, metodelor, tehnicilor experimentale, a sprijinului dat de
colectivul din care face parte, cu precauţii deontologice [63 pag. 220 ].
Învăţământul contemporan este centrat pe copil şi pe formarea de competenţe. Folosirea
testelor, jocurilor logice, evaluărilor contribuie la sporirea calităţii instruirii. [Anexa № 14]
L. Vîgotski afirmă : „ evaluând gradul de dezvoltare a unei persoane, trebuie să ia în calcul
nu numai calităţile formate, ci şi cele în formare.” Tot el susţine că „ instruirea este eficientă doar
atunci când precede dezvoltarea şi nu-şi are rostul dacă nu constituie un imbold spre evoluţie,
izvorul apariţiei noului” [11 pag. 36].
În cercetare au fost utilizate următoarele metodici :
1. Metode proiective „Desenul familiei”, „Testul arborelui”, care au avut drept scop
determinarea particularităţilor de personalitate, de percepere şi trăire emoţională a
relaţiilor interpersonale în familie, determinarea autoaprecierii copilului şi a imaginii
de sine.
2. Teste de personalitate : metodele „Scăriţa” şi „Cum sunt eu ?” orientate la studierea
auto aprecierii copilului şi a imaginii de sine.
3. Pentru determinarea fricii la copii a fost utilizat „ Ce-ai face dacă …?”.
Cercetările empirice New Look au introdus în metoda proiectivă noi categorii „control” şi
„stil cognitiv”.
Din grupul metodelor proiective au fost utilizate „Metode de studiere a produsului
activităţii”.
1. Tehnica „Desenul familiei”
Scopul : determinarea particularităţilor relaţiilor în familie şi a locului său între adulţi.
Aplicarea testului : Copilului i se propune să deseneze pe o foaie A4 familia sa, astfel încât
membrii ei să fie preocupaţi de lucrul casnic. În timpul desenării se fixează consecutivitatea
desenării elementelor, comentariile, reacţiile emoţionale.
După realizarea desenului copiii au fost intervievaţi cu scopul obţinerii informaţiei
suplimentare. [vezi Anexa № 3]
Au fost fixate particularităţi ale desenului ca :
- consecutivitatea desenării elementelor
- componenţa familiei desenate
- consecutivitatea desenării membrilor familiilor
- stilul comunicării în familie

68
- gama culorilor
- plasarea desenului pe foaie.
2. Teste de personalitate
a) Testul „Scăriţa”
Scopul : studierea autoaprecierii copiilor de 6-7 ani.
Aplicarea testului : copilului i se oferă foaia cu o scăriţă desenată cu 5-7 trepte şi se explică
semnificaţia treptelor, după care se adresează întrebările : „Pe care treaptă tu te vei plasa?, Pe
care treaptă te va plasa mama?, Dar tata?, Pe care treaptă te va plasa educatoarea? ”, răspunsurile
se înregistrează.
Analiza rezultatelor :
− dacă copilul se plasează pe I-a, a II-a treaptă – subapreciază;
− dacă pe treapta a III-a, a IV-a, a V-a – autoapreciere adecvată;
− dacă pe treapta a VI-a, VII-a – supraapreciere.
În rezultatul cercetării am obţinut următoarele rezultate care le-am prezentat în tabelul № 1. şi
graficul № 1.
Tabelul № 1 „Rezultatele autoaprecierii copiilor după metoda „Scăriţa””
Nivele de autoapreciere Supraapreciere Apreciere adecvată Subapreciere
№ total copii (%) 42 % 25 % 33 %

Datele din tabelul № 1 indică lipsa unei autoaprecieri adecvate la respondenţi : 42 % au


prezentat o supraapreciere vădită, plasându-se în toate situaţiile pe prima treaptă. 33 % din copii
s-au văzut plasaţi pe treapta de jos, şi 25 % s-au apreciat la justa lor valoare. Astfel a ajuns la
concluzia că numărul mare de copii care se subapreciază ne vorbeşte despre faptul că aceştia duc
lipsa unei comunicări cu adulţii care-i influenţează la formarea unei autoaprecieri adecvate.

Diagrama № 1 Vizualizarea datelor „Autoaprecierea copiilor după metoda „Scăriţa””

50%

40%

30% Supraapreciere

20% Apreciere adecvată


Subapreciere
10%

0%
I II III

Metoda „Cum sunt eu ?”


Rezultatele obţinute sunt prezentate în :

69
Tabelul № 2
Nivele de Foarte înalt Înalt Mediu Scăzut Foarte
autoapreciere scăzut
№ total copii (%) 36 % 13% 23 % 28% 0

Aceste cifre ne indică că la copii aceştia este tendinţa de supraapreciere peste 45 % şi sub
apreciere 28 %, iar nivelul de autoapreciere adecvată este minim 23 %. În timpul sarcinii de
lucru la copii cu autoaprecierea cu nivel scăzut s-a observat manifestarea unei stări încordate,
agitaţie în timpul sarcinii de lucru, acestea fiind manifestări tipice ale subaprecierii.

Diagrama № 2 comparativă a autoaprecierii copiilor

50%

40%

30%
Metoda "Cum sunt eu ?"
20% Metoda "Scăriţa"

10%

0%
I II III

Datele din tabel prezintă rezultatele similare la fiecare nivel de autoapreciere. Analiza
comparativă a rezultatelor obţinute la aceste două metode confirmă ultima parte a ipotezei
cercetării.
În urma cercetărilor efectuate asupra principalelor ipoteze care menţionează formarea şi
dezvoltarea priceperii şi deprinderii, capacităţi creative de alcătuire şi redare a obiectelor, redarea
corectă a formelor, de aplicare independentă a elementelor se reflectă în capacitatea de
autoapreciere adecvată aplicarea metodei şi a chestionarului „Ce ai face dacă…?” [Anexa № 13],
am obţinut următoarea informaţie :
− Copiii cu capacităţi înalte de creativitate, au tendinţa de a se sub şi supra aprecia.
− La copii se manifestă accentuat elementele afectivităţii negative : anxietate, frica,
neliniştea, atitudine pasivă, aceste manifestări ne fiind specifice vârstei lor.
Pentru cercetarea evaluării nivelului de dezvoltare a comportamentelor : social şi cognitiv am
folosit o serie de teste, unde am determinat gradul de apreciere a evaluărilor atât iniţial, formativ
cât şi finale. Aici constat că nivelul dezvoltării copilului a crescut.
 Proba № 1 Comunicarea „Este corect ?”

70
Testul № 1 „ Este corect ? ”
Obiective. Consolidarea competenţelor referitoare la poveşti, texte literare. Dezvoltarea
atenţiei a promptitudinii, a vorbirii coerente.
Materiale. Imagini (personaje dintr-o poveste) : capra, lupul, vulpea,iezii, pădurea, masa
de ceară.
Regulile jocului. Copilul ce depistează erorile, se anunţă, făcând apoi precizările
respective. Episoadele improvizate să fie cât mai variate.
Desfăşurarea. Jucătorii trebuie să depisteze imaginea personajului ne corespunzător, să
spună din ce text face parte şi să povestească anumite fragmente.
Barem :
− Nivel inferior – a numit un singur fragment de poveste.
− Nivel mediu – a numit 2-3 fragmente de poveste.
− Nivel superior – a numit toate fragmentele din poveştile cunoscute [14 pag. 53].
 Proba № 2 Imaginaţia „Compune o povestire”
Testul № 1 „Imaginează-ţi şi construieşte ”
Obiectiv : dezvoltarea imaginaţiei vizuale şi a creativităţii.
Desfăşurarea. Copilului i se propune să deseneze cât mai multe obiecte, utilizând figurile
geometrice de pe desenul propus (în partea de sus a desenului se propun modele de construcţie)
[vezi Anexa № 4]. Unele figuri pot fi utilizate de mai multe ori, altele nici o dată. Dimensiunile
pot varia.
Condiţia de bază: Se interzice de a utiliza figuri ce nu sunt indicate pe desen.
Barem :
1. Nivelul inferior – dacă a desenat o singură imagine.
2. Nivel mediu – a desenat 2-3 imagini.
3. Nivel superior – a desenat mai mult de 3 imagini [46 pag. 71].
 Proba № 3 Gândirea „Integrarea noţiunilor”
Testul № 1 „ Integrarea noţiunilor ”
Obiectiv: Dezvoltarea agerimii gândirii, capacitatea de a generaliza, raportarea noţiunilor
integratoare la semnificaţia obiectelor ce le reprezintă.
Desfăşurarea: Copiilor li se propune un grupaj de noţiuni aparţinând aceleiaşi categorii
integratoare şi li se cere cât mai multe obiecte, fiinţe, lucruri :
1. Numeşte toate animalele care trăiesc la casa omului.
2. Toate animalele care trăiesc în pădure.
3. Tot ce poate zbura.
4. Tot ce poate înota.

71
5. Tot ce poate fi confecţionat din lemn.
6. Toate fructele care se pot consuma.
7. Toate hăinuţele de care ai nevoie.
8. Toate obiectele care fac zgomot.
9. Tot ce se poate deplasa cu ajutorul roţilor.
10. Toate legumele care se pot consuma.
Barem :
1. Nivelul inferior – dacă copilul a dat 3 răspunsuri din 10.
2. Nivel mediu – dacă a dat 4-5 răspunsuri din 10.
3. Nivel superior – dacă a răspuns la toate 10 întrebări [46 pag. 15].
Rezultatele obţinute în urma cercetării :
Tabelul № 3
Evaluare iniţială Evaluare formativă Evaluare finală
Comunicarea 35 % 38 % 43 %
Imaginaţia 28 % 33 % 41 %
Gândirea 25 % 34 % 42 %

Diagrama № 3 Indicii progresului de dezvoltare a copiilor

50%

40%

30% Comunicarea
Imaginaţia
20%
Gîndirea
10%

0%
ValorileEvaluare iniţială laEvaluare
medii calculate 3 probeformativă
a evaluării :Evaluare
iniţiale, finală
formative şi finale la comunicare,
imaginaţie şi gândire privind indicii de dezvoltare a copiilor atestă o uşoară creştere.
 Proba № 4 Perceperea „Completează figurile”
Testul №1 : „Sesizarea spaţială”
Scopul : Dezvoltarea percepţiei spaţiului (la stânga, la dreapta, în faţă, în spate).
Materiale : Corpuri geometrice.
Desfăşurarea : Sunt aranjate corpuri geometrice în faţa copilului, la spate, la stânga, la
dreapta lui la o distanţă de 40 – 50 cm. Propunem să spună unde se află fiecare obiect. În
continuare copilul stând în centrul camerei, trebuie să numească ce corpuri geometrice se găsesc
în faţa lui, la spate, la stânga la dreapta lui.

72
Barem : Se consideră nivel superior cazul când copilul a rezolvat toate însărcinările timp de
45 – 60 sec. [46 pag. 57].
 Proba № 5 Atenţia „Compară desenele”
Testul № 1 „Transcrie punctele”
Obiectiv : Dezvoltarea atenţiei voluntare, capacităţii de a respecta instrucţiunea.
Desfăşurarea : Copilului i se propune să copie modelul expus pe desen [vezi Anexa № 5].
Examinând rezultatele, important e să se ţină cont de :
− numărul de puncte copiate;
− aranjarea punctelor pe foaie în corespundere cu modelul.
Se admite mărirea/micşorarea dimensiunilor desenului (nu mai mult de 2 ori).
Barem : Pentru apreciere se ia în consideraţie timpul consumat în întregime la realizarea
modelului propus (20 sec.) [46 pag. 29].
 Proba № 6 Memoria „Desenează silueta unui copil după memorie”
Test №1 „Memorează enunţul”
Obiectiv : Dezvoltarea memoriei logice.
Desfăşurarea : Se citesc următoarele enunţuri :
1. Primăvara se topeşte zăpada.
2. Vişinele sunt dulci.
3. Corabia pluteşte pe mare.
4. Soarele are formă rotundă.
5. Bunica poartă ochelari.
6. Cerul este albastru.
Copilul trebuie să repete enunţurile pe care le-a memorat. Nu este obligatoriu să reproducă
propoziţia integral, important e să reţină sensul ei.
În caz dacă copilul nu reuşeşte să memoreze, enunţurile se mai repetă încă o dată.
Barem :
Pentru fiecare răspuns corect copilului i se acordă câte un punct. Este considerat nivel super
al memoriei care a numit toate enunţurile corect [46 pag. 49].
Rezultatele obţinute în urma cercetării :
Tabelul № 4
50% Evaluarea iniţială Evaluarea formativă Evaluarea finală
Percepţia 32 % 39 % 45 %
40%
Atenţia 23 % 37 % 43 %
Memoria
30% 27 % 35 % 46%
Percepţia
Diagrama № 4 Indicii progresului de dezvoltare a copiilor
Atenţia
20%
Memoria
10%
73
0%
Evaluare iniţială Evaluare formativă Evaluare finală
Valorile medii calculate la 3 probe a evaluării : iniţiale, formative şi finale la percepţie,
atenţie şi memorie privind indicii de dezvoltare a copiilor atestă o creştere substanţială.
În concluzie analiza teoretică şi conceptualizarea creativităţii în dezvoltarea personalităţii
copiilor de 6-7 ani ne-au permis să deducem următoarele repere şi concluzii :
1. Creativitatea este de natură socială, şi apare ca o componentă a sistemului social, cu o
structură, cu un conţinut şi o logică specifică, având funcţii de realizare şi transformare a
raporturilor subiect-obiect.
2. Ridicarea nivelului de dezvoltare a creativităţii copiilor trebuie realizat pentru integrarea
lui în viaţa socială.
3. Educarea creativităţii copiilor este un proces continuu care pune în valoare potenţialul
creativ al acestuia.
4. Creativitatea poate fi încurajată prin :
a. adaptarea la ideile copilului;
b. acceptarea ideilor neobişnuite ale copiilor;
c. încurajarea procesului.
5. Personalitatea mare este vârsta formării unor importante orientări valorice ale copilului şi
aceasta se realizează în procesul socializării sale.
Concluzii :
Creativitatea prin bogăţia conţinuturilor îl ajută pe copil să perceapă, să descopere, să creeze,
să însuşească cunoştinţe, să-şi formeze competenţe şi aptitudini. E cunoscut sloganul „Creaţia e
necesară, deoarece fără ea nu există prezent şi viitor. În decursul vieţii pe pământ omul a tot
creat, el fiind tot o creaţie, a lui Dumnezeu. O adevărată creaţie este aceea prin care autorul îşi
exprimă trăirile interioare.” În psihopedagogie e demonstrat că literatura pentru copii, folclorul,
jocurile artistice creative îmbogăţeşte lumea interioară a copiilor, le trăiesc emoţii, trăiri care îi
sensibilizează. Astfel de trăiri care adesea nu pot avea loc în realitate îi permit copilului să-şi
creeze un anumit comportament, o anumită atitudine faţă de ceea cel înconjoară.
Având succes la operele literare, la bogăţia spirituală a poporului, copilul îşi formează la
baza celor audiate, învăţate, anumite norme morale. Compătimirea şi înţelegerile manifestate pe

74
parcursul operelor literare le ajută copiilor să perceapă evenimentele din viaţa personajelor
descrise în text, astfel ei învaţă a aprecia faptele, însuşesc normele morale acceptate de societate.
Pentru a uşura receptarea operelor literare de către copil este important să se respecte
următoarele condiţii :
• adultul să prezinte textul într-un mod captivant;
• ascultătorul (copilul) să se încadreze nemijlocit ca participant activ la cele expuse în
text;
• în scopul de a evidenţia nivelul de percepere a operelor literare de către copii, să
organizeze convorbiri speciale în baza textului.
Fiecare individ acumulează şi posedă un anumit volum de cunoştinţe, o anumită experienţă
de viaţă care contribuie la formarea intelectului şi personalităţii lui.
Artele constituie factorul cel mai important în procesul de formare, de cultivare a calităţii
nobile omeneşti. Educatorul în procesul organizării activităţilor trebuie să folosească cele mai
moderne tehnologii educaţionale, mijloace, forme de organizare a procesului de învăţământ în
instituţiile preşcolare pentru a stimula şi dezvolta creativitatea la copii. În faţa educatorului sunt
înaintate următoarele cerinţe : participarea şi implicarea motivaţională în actul educativ;
crearea soluţiilor şi abordarea a unor atitudini creative în faţa realizărilor problemelor de zi cu zi
în cercetarea creativităţii; reflexivitatea pentru că trebuie să considere şi să reconsidere
permanent ceea ce observă la copii şi să analizeze cu atenţie datele; deschiderea trebuie să
accepte permanent noul, soluţiile variate şi flexibile care să corespundă nevoilor copiilor,
parteneriatul, lucrând împreună cu colegele sale, cu părinţii, cu specialiştii şi cu membrii
comunităţii care îi pot sprijini efortul educativ; empatia, presupune că în orice decizie educativă
ţine seama de trăirile copiilor şi îşi aduce permanent aminte că a fost şi ea copil; flexibilitatea în
planificare, decizii şi activităţi; facilitatea constructivă, oferind opţiuni diferite copiilor şi
lăsându-i pe ei să aleagă materiale diverse.
Educatorul trebuie să planifice jocuri artistice creative, activităţi cu conţinut creator,
distracţii, sărbători conform cerinţelor curriculare reieşind din teoriile noilor educaţii.
În partea teoretică a lucrării ne-am oprit asupra analizei a concepţiilor diferitor autori cu
referinţă la creativitate : Guilford J.P., Alport G.W., Rogere C., Weisberg R., şi alţii. Toţi aceşti
cercetători susţin că creativitatea este o necesitate socială, fiind principala condiţie a progresului
economic şi social, a calităţii vieţii şi a existenţei societăţii. Ei consideră că supravieţuirea
omului depinde de dimensiunea creatoare a factorului uman.
Pe parcursul cercetărilor am stabilit unele progrese în dezvoltarea creativităţii la copii, dar
mai apar încă dificultăţi în auto aprecierea adecvată.
Ţinând cont de primele ipoteze putem vorbi despre :

75
- formarea şi dezvoltarea priceperii şi deprinderilor la copii, a capacităţii de a fi creativ
la alcătuirea şi redarea formelor, obiectelor;
- la copii se dezvoltă valorile fundamentale ale omenirii : binele, adevărul, frumosul,
libertatea.
Din ultimele ipoteze putem concede, cu cât capacitatea creatoare va fi mai dezvoltată cu
atât mai mult potenţialul creativ va fi mai înalt prin valorile indicilor de : expresivitate, coerenţă,
originalitate, variabilitate, flexibilitate, fluenţă.
Adulţii trebuie să contribuie la încurajarea copiilor în exprimarea emoţiilor, propunerilor,
sentimentelor :
1. Copiii trebuie să fie învăţaţi să-şi folosească imaginaţia în exprimarea emoţiilor;
2. Copilul trebuie să fie apreciat pentru efortul pe care la depus în realizarea sarcinilor.
Astfel capătă o doză de încredere în sine şi fiecare următoare sarcină o va realiza cu mai
multă ardoare.
3. Să li se ofere posibilităţi de câte ori este posibil pentru a-şi da părerea, a-şi expune toate
ideile.
Se pot face multe pentru educarea spiritului creativ la copii, dar se simte necesitatea de a
modifica destul de mult modul de gândire şi stilul de lucru.

Încheiere
Cercetările au fost realizate în contextul reformei curriculumului naţional reieşind din
perspectiva noilor educaţii. Conţinutul de bază a educaţiei constituie :
 operele literare – având ca scop formarea personalităţii
 arta plastică – dezvoltarea capacităţilor creatoare
 jocurile creatoare – dezvoltarea creativităţii artistice.
Reperele teoretice şi experimentale ne-a permis să desfăşurăm următoarele activităţi :
• familiarizarea cu mediul înconjurător
• arta plastică
• lucrul manual
• reprezentări elementare matematice

76
• activităţi de educaţie muzicală
• activităţi de educaţie fizică
• dezvoltarea vorbirii
• literatura artistică.
În cercetare sunt arătate principiile, metodele, formele, au fost elaborate proiecte didactice,
jocuri creatoare, teste.
Modelul elaborat va fi de folos managerilor preşcolari : director, metodist, educatorilor, şi
desigur studenţilor la specialitatea pedagogie/psihologie, psiho-pedagogie, şi nu în ultimul rând
va fi bine venită tinerilor specialişti la predarea cursului de Pedagogie preşcolară, Teoria
educaţiei, Psihologie.

Bibliografie
1. Albu Gabriel - Introducere într-o pedagogie a libertăţii, Polirom, Iaşi, 1998, numărul de
pagini : 192.
2. Alois Ghergut - Sinteze de psihopedagogie specială. Ghid pentru concursuri şi examene
de obţinere a gradelor didactice, 2005, Polirom, Iaşi, numărul de pagini : 424.

3. Andre de Peretti. Educaţia în schimbare. S.H. Iaşi. 1986.


4. Axentii I-A. Gîndirea pedagpgică în Basarabia (1918-1940), Chişinău, 2006, numărul de
pagini : 160.
5. Barron Frank and David M. Harrington. "Creativity, Intelligence and Personality."
(varianta electronică).

77
6. Bădina Ovidiu, Neamţu Octavian „Mecanismul cercetării. Consideraţii psihologice
asupra scientismului. Contribuţii la teoria şi practica organizării ştiinţifice”. Bucureşti Ed.
Politică, 1970.
7. Bejan F. Particularităţi psihologice de vîrstă ale elevilor din clasele primare, Lumina,
Chişinău, 1983, numărul de pagini : 105.

8. Bontaş Ioan, „Pedagogie”, Ed. ALL Educational S.A. 1998


9. Calistru R. Arta plastică în instituţiile preşcolare, Chişinău, 2003, numărul de pagini : 25.

10. Călcîi Maria, Cemortan Stela. „ Dezvoltarea creativităţii la preşcolari”. Chişinău


Universitas 2001.
11. Cemortan S. Copilul la debutul şcolar, Lyceum, Chişinău, 2001, numărul de pagini : 140.
12. Cemortan S. Metodica organizării activităţilor literar-artistice ale preşcolarilor, Lumina,
Chişinău, 1991, numărul de pagini : 160.

13. Chirev A. „Dezvoltarea copilului prin joc, învăţare, muncă.” Bucureşti 1964.

14. Ciobanu-Mocanu L. Învaţă jucîndu-te, Editura Ruxanda, Chişinău, 1998, numărul de


pagini : 96.
15. Claparedé E, Psihologia copilului şi pedagogia experimentală , E.D.P.,1975.
16. Cojocaru C., Creativitate şi inovaţie, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1975
17. Constantinescu, Stoleru P.(1974) – Creativitatea – Cunoaşterea şi stimularea
potenţialului creativ (implicaţii practice, psihologice, psihoeducaţionale), Tipografia
Universităţii, Bucureşti;
18. Cosmovici A. Iacob L. Psihologie şcolară, Polirom, Iaşi, 1999, numărul de pagini : 301.
19. Cristea Sorin – Dicţionar de termeni pedagogici, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti.
20. Cucoş Constantin - Pedagogie, (Ediţia a II-a, revăzută şi adăugită), Ed. Polirom, Iaşi,
număr pagini: 464
21. Cucoş Constantin - Istoria pedagogiei. Idei şi doctrine pedagogice fundamentale.
Polirom, Iaşi, 2001, numărul de pagini : 288.
22. Cucoş Constantin - Psihopedagogie pentru examenele de definitivare şi grade didactice,
Polirom, Iaşi, 2008, numărul de pagini : 736.
23. Culegere de articole : Evaluarea la debutul şcolar (abordări inovaţionale), Institutul de
ştiinţe ale educaţiei, Chişinău, 2003, numărul de pagini : 130.

24. Curriculum-ul educaţiei copiilor de vîrstă timpurie şi preşcolară (1-7 ani) în RM. Cartier,
Chişinău, 2008, numărul de pagini : 96.

78
25. Curriculum-ul educaţiei copiilor în instituţiile preşcolare de diferite tipuri. Chişinău 1997,
numărul de pagini : 270.

26. Danii A. Racu Al. Intervenţia psihopedagogică în şcoală incluzivă, Chişinău, 2007,
numărul de pagini : 230.

27. Druţă M. E. Cunoaşterea elevului, Aramis, Bucureşti, 2004, numărul de pagini : 112.

28. Elconin D.V. „Psihologia jocului.” Bucureşti 1975.


29. Ezechil L.; Păişi Lăzărescu M. (2001) - Laborator preşcolar, Editura V& I Integral,
Bucureşti;

30. Fleorina E.A. „Jocul şi jucăria.” Bucureşti 1976.


31. Garboveanu Maria – Stimularea creativităţii elevilor în procesul de învăţămînt, Ed.
Didactică şi Pedagogică, Bucureşti.
32. Golu P.; Zlate M.; Verza E. (1992) - Psihologia copilului, Editura Didactică şi
Pedagogică, R.A., Bucureşti.
33. Groves Melissa M., Janet K. Sawyers, and James D. Moran, III. "Reward and Ideational
Fluency in Preschool Children.", 2003.
34. Gusac M., Zemţov T. Activităţi creative ale elevilor de vîrstă mică, Lumina, Chişinău,
1995, numărul de pagini : 70.
35. Horst Schaub, Karl G. Zenke - Dicţionar de pedagogie, Polirom, Iaşi, 2001, numărul de
pagini : 344.

36. Îndrumări metodice „Desenul, modelajul şi lucrul manual în grădiniţa de copii.”


Bucureşti 1965.

37. Jelescu P. Racu I. Psihologie generală, Tipografia Centrală, Chişinău, 2007, numărul de
pagini : 160.
38. Joiţa Elena - Pedagogie. Ştiinţa integrativă a educaţiei. Polirom, Iaşi, 1999, numărul de
pagini : 176.
39. Macavei E. Pedagogie, Aramis, Bucureşti, 2001, numărul de pagini : 352.

40. Materialele conferinţei ştiinţifice „Valorificarea patrimoniului naţional în educaţie şi


instruire. Chişinău 11-13 decembrie” 1996.
41. Melnic P. Frumosul artistic şi valoarea lui educativă, Lumina, Chişinău, 1972, numărul
de pagini : 50.
42. Moran James D. III, Roberta M. Milgrim, Janet K. Sawyers, and Victoria R. Fu.
"Original Thinking in Preschool Children." 2001

43. Nestor Iacob Marius, „Creativitatea”, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti 1980.

79
44. Oprea Nicolae. Colaborare şi educaţie. Lumina, 1991.

45. Ostrovskaia L. Situaţii pedagogice, Lumina, Chişinău, 1993, numărul de pagini : 158.

46. Pascari V. Mîine vom fi şcolari, Editura Ruxanda, Chişinău, 1998, numărul de pagini:
100.

47. Pascari V. Proiectarea procesului educaţional în instituţia preşcolară, CEP USM,


Chişinău, 2008, numărul de pagini : 120.

48. Păruş E. Sova S. Cunoaşterea mediului - educaţie ecologică, Tipografia Panfilius, Iaşi,
2003, numărul de pagini : 43.
49. Păun Emil, Dan Potolea - Pedagogie. Fundamentări teoretice şi demersuri aplicative,
2002, Polirom, Iaşi, numărul de pagini : 248.

50. Pereteatcu M. Educaţia şi instruirea copiilor în grupele mixte, Lumina, Chişinău, 1994,
numărul de pagini : 120.

51. Popescu – Niveanu P. Psihologie, Editura Didactică şi pedagogică Bucureşti, 1991,


numărul de pagini : 202.

52. Racu I. Perjan C. Psiholgia dezvoltării şi psihologia pedagogică, Chişinău, 2007, numărul
de pagini : 160.
53. Răfăilă E. - Educarea creativităţii la vârsta preşcolară, Editura Aramis, 2002, Bucureşti.

54. Roco Mihaela, „Creativitate şi inteligenţă emoţională”. Polirom, Iaşi, 2004, numărul de
pagini: 246.

55. Roco Mihaela, „Creativitatea individuală şi de grup – studii experimentale”. Bucureşti,


Ed. Academiei Române, 1979.
56. Roşca AL., Creativitatea, Colecţie, Orizonturi, Editura Enciclopedică Română, Bucureşti
1972.

57. Roşca Alexandru, „Creativitatea”, Bucureşti, Centrul de Informare şi Documentare în


Ştiinţele Sociale, 1973.
58. Savca L. Psihologie, Lumina, Chişinău, 2005, numărul de pagini : 190.
59. Stoica A. (1971) - Creativitatea elevilor, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti.
60. Şchiopu U., Psihologia Copilului, Educaţia Didactică şi pedagogică, 1967.

61. Tărîţă Zinaida. Stimularea creativităţii copiilor ciclului primar, 1993.

62. Teodorescu Barbu, Nicolae Iorga şi educaţia maselor. Bucureşti, Comitetul de Stat
pentru Cultură şi Artă, 1967.

80
63. Voiculescu E. Pedagogie preşcolară, Ediţia a II-2003, Aramis, Bucureşti, numărul de
pagini: 142.

64. Voloşin E. Educaţia artistico-plastică a preşcolarilor, Stelart, Chişinău, 2006, numărul de


pagini : 122.

65. Vrabie D. Psihologia educaţiei, Editura Geneze, Galaţi, 2002, numărul de pagini : 303.

66. Ананьев Б.Г. О соотношений способностей и одариностей в себе. Проблемы


способы. Москва, 1962.

67. Воронова В. Я. Жокуриле де креацие але прешколарилор де вырстэ маре. Кишинэу,


Лумина, 1983, numărul de pagini : 77.

68. Витаев Т. В. Развитье творческого воображения, Бурятия, 1966.

69. Выготски Л.С. Воображение и творчество в школ М.Л. 1930

70. Космынская В.Б. Халедова Основы изобразительного искуства и методика


руковоства изобразительных деятельность. Москва, 1987.

71. Мухина В.С. Психология копилулуи, Кишинэу, Лумина, 1990, numărul de pagini :
300.

72. Мясьщев В. Н. Проблемы способностей. Москва, 1962.

73. Рыбалко Е.Ф. Сколость и способность. Л. 1962.

74. Сакулина Н.П. Рисование в дошкольном возрасте, МП. 1965.

75. Теплов Б. М. Вопросы художественного воспитания. Москва, 1947.

Reviste şi ziare :

76. Făclia, Săptămînal de informaţie, opinie şi cultură pedagogică, № 5, 7 februarie 2009,


numărul de pagini : 16.

77. Revista : Didactica PRO, № 1-2, (41-42), - Chişinău, aprilie 2007, numărul de pagini :
88.

78. Revista : Didactica PRO, № 2-3, (36-37), - Chişinău, 2006, numărul de pagini : 92.

79. Revista : Didactica PRO, № 3, (49), - Chişinău, iunie 2008, numărul de pagini : 56.

80. Revista : Să nu excludem nici un copil, № 4, 2004, UNICEF - Moldova,Numărul de


pagini : 28.

81
81. Revista „Pedagogul”. Jocul ca parte componentă a procesului de instruire şi educaţie.” №
3 1991.

82. Revista MET al RM : Univers pedagogic, Culegere de articole ştiinţifice, № 4 (12),


Chişinău, 2006, numărul de pagini : 79.

83. Revista MET al RM : Univers pedagogic, Culegere de articole ştiinţifice, № 1 (9),


Chişinău, 2006, numărul de pagini : 80.

84. Revista MET al RM : Univers pedagogic, Culegere de articole ştiinţifice, № 2 (10),


Chişinău, 2006, numărul de pagini : 79.

85. Univers Pedagogic, Săptămânal al MET al RM, № 46, 18 decembrie 2008, numărul de
pagini : 8.
Resurse Internet :
86. www.bcu.ubbcluj.ro
87. www.didactic.ro
88. www.preferatele.com
89. www.regielive.ro
90. www.uab.ro

Anexe
Anexa № 1
Cuvinte cheie :
1. Atenţie – Însuşire care constă în orientarea şi în concentrarea activităţii psihice într-o
anumită direcţie.
2. Capacitate – Proprietate de pătrundere în esenţa lucrurilor; competenţă. Îndemânare,
abilitate, aptitudine, forţă de a face ceva într-un anumit domeniu.
3. Creativitate – Însuşirea de a fi creator; putere creatoare. Capacitate de a crea, de a
produce valori.
4. Dezvoltare – Acţiunea de a (se) dezvolta şi rezultatul ei; creştere, evoluare; amplificare.
5. Evaluare – Acţiunea de a evalua şi rezultatul ei; socoteală, calcul; apreciere, preţuire.

82
6. Gândire – Facultate superioară a creierului omenesc, care reflectă în mod generalizat
realitatea obiectivă prin noţiuni, judecăţi, teorii etc. 2. Factor ideal care constituie
reflectarea realităţii obiective; spirit, conştiinţă.
7. Imaginaţie – Capacitate omenească de a crea noi reprezentări sau idei pe baza
percepţiilor, reprezentărilor sau ideilor acumulate anterior; închipuire, fantezie.
8. Instruire – Proces de predare a cunoştinţelor şi deprinderilor într-o instituţie de
învăţământ; instrucţie.
9. Joc – Activitate fizică sau mintală desfăşurată din plăcere. Acţiunea de a se juca şi
rezultatul ei; activitate distractivă (mai ales la copii); joacă.
10. Memorie – Proces psihic care constă în întipărirea, recunoaşterea şi reproducerea
senzaţiilor, sentimentelor, mişcărilor, cunoştinţelor etc. din trecut. ♦ Minte (considerată
ca sediu al procesului de memorare).
11. Metodologie – 1) Compartiment al filozofiei care se ocupă cu studiul metodelor de
cercetare proprii unei ştiinţe. 2) Metodă de cunoaştere caracterizată printr-un grad maxim
de generalizare.
12. Percepere – Acţiunea de a distinge şi rezultatul ei.
13. Personalitate – Ceea ce este propriu, caracteristic fiecărei persoane şi o distinge ca
individualitate; ansamblu de trăsături morale sau intelectuale prin care se remarcă o
persoană; felul propriu de a fi al cuiva.
14. Proces – Acţiune în justiţie făcută pentru soluţionarea unui diferend între două părţi care
sunt în litigiu sau pentru constatarea şi sancţionarea călcării legilor statului; acţiune
judecătorească; totalitatea actelor, documentelor adunate în vederea acestei acţiuni.
15. Proiect – Text iniţial al unui plan de activitate socială care urmează să fie discutat,
completat, aprobat şi apoi pus în aplicare.
16. Euristică - Metodă de studiu şi de cercetare bazată pe descoperirea unor fapte noi; arta de
a duce o dispută cu scopul de a descoperi adevărul.
17. Educaţie - Ansamblu de măsuri aplicate în mod sistematic în vederea formării şi
dezvoltării însuşirilor intelectuale, morale sau fizice ale copiilor şi ale tineretului sau, ale
oamenilor, ale societăţii etc.; rezultatul acestei activităţi pedagogice; bună creştere,
comportare civilizată în societate.
18. Stimulare – Acţiunea de activare; îndemn, însufleţire.

83
Anexa № 2

Bazele psiho–pedagogice de dezvoltare a capacităţilor creative


Creativitatea

Expresivă Productivă Inovativă Inventivă Emergentă

Factorii creativităţii

Sociali Ereditari Educaţionali

Flexibilitatea,
fluenţa,
senzitivitatea
cerebrală.
Originalitatea,

84
Dinamica creativităţii

Preparaţia Incubaţia Inspiraţia Verificarea

Condiţiile

Mediului ambiant Mediului ambiant Mediului ambiant


natural educaţional social

Elementele ale mediului care pot frâna creativitatea

Inerţia de gândire şi Descurajarea, Rigiditatea în aprobarea


acţiune resemnarea, timiditatea, problemelor
inhibiţia

Metode şi procedee creative

Brainstorming-ul Brainwriting Starbursting Sinectica

Procedee de stimulare a imaginaţiei


Utilizarea Analogia Adaptarea Modificarea

Amplificarea Substituirea Inversarea

Anexa № 3
Chestionar la testul „Familia mea”
1. Pe cine ai desenat aici ?
2. Unde se află ei ?
3. Ce fac ei ?
4. Lor le este vesel sau trist ? De ce?
5. Cine din toţi oamenii desenaţi este cel mai fericit ? De ce ?
6. Cine din toţi oamenii desenaţi este cel mai nefericit ? De ce ?

Informaţii suplimentare
1. Dacă pe acest desen ar fi o pasăre, iar în locul ei ar fi desenat un om, cine ar fi acesta ?
2. Cine ar cîştiga în întrecerile dintre tine şi sora / frate ? De ce ?

85
6 situaţii
1. Imaginează-ţi că eşti invitat la teatru, dar sunt doar 2 bilete, pe cine ai lua cu tine ?
2. Întreaga familie trebuie să plece în ospeţie, dar mama se simte rău. Cine va rămînea cu ea
acasă ?
3. Tu construieşti o maşinuţă din cutioare, iar roţile din roticele de morcov, pe cine îl vei
chema în ajutor ?
4. Imaginează-ţi că ai nimerit pe o insulă ne populată. Cu cine ai vrea să locui acolo ?
5. Tu ai primit în dar un constructor interesant. Toată familia se joacă, dar unui membru nu
i-au ajuns detalii. Cine nu se va juca ?
6. Tu ai bilete la cinema (cu unul mai puţin decît numărul membrilor familiei). Cine va
rămînea acasă ?

Anexa № 4
Testul № 1 „Imaginează-ţi şi construieşte”

86
Anexa № 5
Testul № 1 „Transcrie punctele”

87
Anexa № 6
Proiect didactic (literatura artistică)
Grupa – pregătitoare
Compartimentul – literatura artistică

88
Tema – „Ursul păcălit de vulpe”
Tipul activităţii – predare, învăţare, evaluare
Forma de organizare – integră
Obiective generale
Dezvoltarea perceperii artistice, a receptivităţii, formarea cunoştinţelor elementare despre
carte, scriitori şi specii literare, organizarea jocului – dramatizări în baza textului însuşit.

Obiective de referinţă
O1 familiarizarea copiilor cu procedeele de lucru asupra textului literar ( în scopul
perceperii emotive a conţinutului artistic şi ideatic).
O2 consolidarea priceperii de a efectua analiza elementară a textului, a desena tablourile
descrise în text.
O3 dezvoltarea priceperii de a dramatiza unele scene din poveste, utilizînd cuvinte şi
expresii din text, sau însuşite anterior.

Obiective operaţionale
O1 să asculte atent şi să conştientizeze despre cine se vorbeşte în conţinutul textului;
O2 să perceapă conţinutul ideatic al textului literar;
O3 să poată evidenţia personajele principale din text;
O4 să-şi cultive capacitatea de a caracteriza eroii pozitivi şi cei negativi;
O5 să poată să-şi expună atitudinea proprie faţă de personaje;
O6 să organizeze jocul-dramatizare în baza textului împărţindu-şi în mod independent
rolurile;
O7 să utilizeze expresii frumoase audiate din textul dat;
O8 să manifeste interes faţă de teatru;
O9 să recunoască cartea, denumirea ei după ilustraţia de pe copertă;
O10 să recunoască chipul scriitorului după portret
O11 să deseneze în caiet tablourile descrise în text;
O12 să poată numi în ce texte au întîlnit fragmentele date;
O13 să înţeleagă şi să lămurească învăţămintele proverbului;
O14 să numească şi alte proverbe ce se potrivesc textului dat.
Strategii didactice
Metode şi procedee : demonstrarea, explicarea, citirea, exersarea, jocul – dramatizare,
întrebări, răspunsuri, analiza, generalizare, lucrul individual în caiet.
Forma de organizare – frontală, individuală;

89
Resurse materiale : portretul scriitorului, expoziţia de carte a scriitorului, cartea ilustrată
a lui I. Creangă „Ursul păcălit vulpe ”, măşti pentru dramatizare.
Vocabular: caţaveică, a-şi pune pofta-n cui.

Secvenţele activităţii Activitatea educatoarei O Activitatea copiilor Evaluarea


Et.I (pregătit.) Excursie în ungheraşul de O9 Observă şi numesc cărţile Apreciere orală
captarea atenţiei literatură a grupei. expuse.

Demonstrarea portretului O10 Recunosc şi numesc


scriitorului. scriitorul dat.
Verificarea Povestesc alte fragmente O1 Ascultă atent şi numeşte Urmăresc
cunoştinţelor din poveştile cunoscute în ce poveste au întîlnit răspunsurile
scrise de I. Creangă. această scenă sau aceşti complete,
eroi. corecte.
Et.II(însuşirea temei Citirea expresivă a textului. O1 Audiază atent textul,
noi) O3 conştientizînd despre
O7 cine se vorbeşte în text.
Întrebări la baza O4
conţinutului textului.
Lămurirea cuvintelor şi a O5 Aprecieri prin
expresiilor noi. Deosebirea Povestesc textul pe părţi, calificative
părţilor textului. O6 folosind în vorbire
cuvinte şi expresii noi.
O7 Numesc şi caracterizează
eroii pozitivi şi negativi.
Îşi expun atitudinea
proprie faţă de personaje.
Organizarea jocului – Îşi aleg în mod Urmărirea
dramatizare (scene de independent rolurile. reacţiilor afective
poveste) Dramatizează folosind
expresii, cuvinte,
mimicile adecvate scenei
date.
Minutul fizic Citirea proverbului „Unde Explică proverbul şi mai
nu-i cap vai de picioare ? ” adaugă proverbe ce se
potrivesc textului dat.
„Prietenul bun la nevoie
se cunoaşte”.
Lucrul cu caietul. O11 Desenează tabloul descris Apreciere scrisă.
Desenarea corectă a în text.
imaginilor

Et. III obţinerea - Spune-ţi cum era O8


performanţelor ursul cînd a rămas fără Răspund la întrebări.
coadă? De ce? Aprecieri
prin calificative.
- Ce ne învaţă I. Reproduc scurte
Creangă prin această dialoguri dintre urs şi
90
poveste? vulpe.

- Reproduceţi unele
dialoguri dintre urs şi
vulpe.

Anexa № 7
Proiect didactic (formarea reprezentărilor matematice)

Grupa – pregătitoare

91
Compartimentul – matematică
Tipul activităţii - predare, învăţare, evaluare
Forma de organizare – integră
Subiectul – Victorină matematică „Numărul şi cifra cinci”

Obiective generale
Dezvoltarea operaţiilor gîndirii (analiza, comparaţia, clasificarea), a calităţilor gîndirii
(independenţa, corectitudinea, reversibilitatea operaţiilor intelectuale), a deprinderilor elementare
de activitate intelectuală.
Obiective de referinţă
O1 efectuarea operaţiilor de adunare şi scădere cu obiectele orientîndu-se la însuşirile lor
(formă, culoare).
O2 identificarea soluţiei unei probleme pe baza condiţiilor date în formă intuitivă.

Obiective operaţionale
O1 să verbalizeze consecutivitatea zilelor săptămînii
O2 să conştientizeze vecinii numerelor
O3 sa compare numerele folosind corect simbolurile : >; <; =
O4 să efectueze operaţii simple de adunare şi scădere cu ajutorul figurilor geometrice.
O5 să rezolve probleme simple indicînd răspunsul cu numărul necesar
O6 să construiască obiecte la dorinţă (mare, mic, egal), comparîndu-le folosind
simbolurile necesare.
O7 să dramatizeze cîntecul „Doi răţoi şi un cocoş” de Gr. Vieru.

Material didactic
Setul de citire (1-5), foi cu imaginea brăduţului, minge, capac, sferă mică, fişe colorate,
creioane colorate, beţişoare, foi cu exerciţii, măşti pentru dramatizare, castane, fluturaşi,
buburuze, covrig.

Strategii didactice
Metode şi procedee : demonstrarea, lămurirea, conversia, exerciţiu, problematizare,
descoperire, algoritmul, întrebări, răspunsuri, interpretare, recitare.

Forma de organizare

Frontală individuală, în grup.

Bibliografia
- MEŞ Curriculumul educaţiei copiilor de vîrstă timpurie şi preşcolară (1-7 ani) în RM,
Chişinău, 2008
- MEŞ Curriculumul preşcolar, Lyceum, Chişnău, 1997
- Pereteatcu M. Educaţia şi instruirea copiilor în grupele mixte, Lumina, Chişinău, 1994
- Vieru Gr. „Albinuţa”, Chişinău, 1990.

Secvenţele O.O Activitatea educatorului Activitatea copiilor Metode şi Evaluarea


activităţii procedee
Formează un cerc. Conversaţia

92
Et. I pregătitoare O1 Jocul „Mingea veselă” Aruncă mingea unul Exersarea, Urmăresc
Captarea atenţiei altuia numind Lămurirea reacţiile
Organizează salutul consecutivitatea afective
Verificarea echipelor. zilelor săptămînii.
cunoştinţelor
Echipa „Fluturaşii” Suntem micii
fluturaşi, Frumuşei
şi drăgălaşi, Astăzi a
venit aici, Să ne- Recitare
ntrecem dragi amici,
cu aceste buburuze,
Frumuşele şi ursuze
„Salutare
Buburuzelor”

Buburuze ne numim
Echipa „Buburuzele” Şi vrem să vă
dovedim, Cît de
agere, isteţe, Şi în
fapte şi-n poveţe,
Ne-om întrece în
mulţi paşi, Cu
frumoşii fluturaşi.
„Salutare
Fluturaşilor !”
I pas. „împodobirea Explicarea, Urmăresc
O4 brăduţului cu ajutorul lucrul
O7 figurilor geometrice”. Problematiza- copiilor
Et. II însuşirea temei O5 1. Desenăm un romb de rea
noi culoare roşie în vîrful Îndeplinesc lucrul
bradului. individual după Apreciez
2. pe creanga de jos din sarcinile date. Exersarea prin
dreapta două cercuri de calificative
culoare verde.
3. pe creanga de sus din
stînga desenăm tot atîtea
pătrate cît şi cercuri, doar
O2 cu unu mai mult.
4.La mijloc desenăm
triunghi tot atîtea cît şi
pătrate, doar cu unu mai
puţine. Interpretează Interpretare
cîntecul „Zilele
săptămînii”.

Joc didactic „Roata Răspunde la Explicare,


norocului”. Bila se învîrte întrebarea înscrisă Descoperire Aprecieri
pe capac, în dreptul cărui pe săgeată. prin
copil s-a oprit ea, citim calificative
indicaţia de pe săgeată.
Joc mobil „Degeţelele” Interpretează Interpretare
cîntecul, îndeplinind

93
mişcarile
II pas. Probleme – poezii:
1. Măi cucoş, mai cucoş Ridică fisa cu cifra 1
Cîţi covrigi mai ai în coş? . Întrebări,
Doi dar unu-i dau lui răspunsuri Urmăresc
bunu, Şi rămîn numai cu reacţiile
(1-unu). copiilor.

2. Bună ziua, ciupercuţe Ridică fisa cu cifra 5


Două mari şi trei micuţe .
Bună ziua, mai pitici
Spune-ţi cîte suntem?

1. Trei păuni dorm în Ridică fisa cu cifra 4


pruni, Unul jos îşi face .
patul, Cîţi păuni de toţi
sunt?

2. Am 3 floricele de 2 Ridică fisa cu cifra 1


culori, Una-i galbenă ca .
luna, Cîte roşii flori sunt
(1)
Joc mobil „Ursul în Cîntă şi imită
pădure”. mişcările. Interpretare
Et. III obţinerea Împarte beţişoare, Construiesc obiecte, Urmăresc
performanţelor O6 constructoare. imagini de diferite Exerciţiu lucrul
mărimi şi le copiilor
O3 compară.

O7 Lucrul căpitanilor Compară numerele Exerciţiu Urmăresc


„Compară numerele”. şi scriu simbolul lucrul
necesar >; < ; = . copiilor

Cînecul „Doi răţoi şi un Dramatizează Interpretare


cucoş ”. cîntecul „Doi răţoi şi
un cucoş” de Gr.
Vieru.

Juriul face bilanţul Sunt premiaţi copii Apreciere


activităţii. conform prin
răspunsurilor date. calificative
Învingătoare au ieşit
ambele echipe.

Anexa № 8
Proiect didactic (arta plastică)

94
Grupa – pregătitoare
Compartimentul – desenul decorativ
Tema – „ Bondiţă naţională”
Tipul activităţii – predare, învăţare, evaluare
Forma de organizare – integră
Obiective generale
Formarea reprezentărilor despre unele aspecte din ornamentica naţională, specificul
ornamentării bondiţei naţionale, redarea formelor, elementelor decorative specifice pentru
ornamentare.
Obiective de referinţă
O1 familiarizarea cu arta decorativă naţională a poporului nostru
O2 alcătuirea şi aplicarea ornamentelor specifice bondiţei naţionale
O3 redarea expresivă a formelor, elementelor decorative specifice ornamentării
O4 dezvoltarea sentimentelor estetice, a imaginaţiei creatoare.
Obiective operaţionale
O1 să poată numi piesele unui costum naţional (bărbaţi, femei)
O2 sa poată alcătui şi reda în desen ornamentele specifice bondiţei naţionale
O3 să deosebească culorile cromatice, folosindu-le corect în desen
O4 să creeze imagini plastice din puncte, linii, figuri geometrice de culori cromatice
O5 să posede modalităţi de plasare a formelor în spaţiul plastic
O6 să numească culorile cu ajutorul ghicitorilor
O7 să-şi dezvolte sensibilitatea estetică, imaginaţia creatoare
O8 să manifeste interes şi dragoste faţă de frumuseţea costumului naţional

Strategii didactice
Metode şi procedee : conversaţia, demonstraţia, explicaţia, exersarea, joc didactic, lucrul
individual.
Tema de organizare : frontală şi individuală. Materiale : expoziţii de cărţi cu imagini
ale costumului naţional, desene, broderii, mileuri, ţesături ale meşterilor populari, păpuşă
îmbracată în costum naţional, bondiţă aplicată, creioane colorate, carioci, exemplul educatorului,
fetiţă îmbracată în costum naţional.
Vocabular : ie, catrinţă, brîu, basma, bondiţă, pînză, stofă, opinci.

Metode şi
Etapa activităţii O.O Activitatea Educatorului Activitatea procedee Evaluarea
copiilor

95
Organizarea primirea
Momentul momentului de surpriză Se salută cu
organizatoric. (intră Lenuţa cu păpuşa oaspeţii. O invită conversaţia Evaluarea
Anişoara îmbracată în pe Lenuţa cu orală
I. Etapa costum naţional). păpuşa să participe
introductivă Efectuăm o mică la excursie.
excursie prin micul
muzeu al grupei.
Ce obiecte sunt în
muzeul nostru ? Din ce Ascultă atent
piese este alcătuit întrebările şi Demonstrare Urmărirea
1. Momentul de O1 costumul naţional? Cum răspund corect. a corectitudinii
surpriză este îmbrăcată Lenuţa? Numesc corect gramaticale
Dar păpuşa? Ce uzoare părţile costumului. Întrebări şi
sunt folosite la răspunsuri
înfrumuseţarea
costumului?
O4 Ce culoare are bondiţa? Chestionarea
2. Verificarea Ce culori au ozoarele de orală.
cunoştinţelor pe ea? Evidenţierea
O9 Cine poartă costume Copii îndeplinesc perceperilor
naţionale? Cînd sunt ele unele mişcări de acumulate.
îmbrăcate? Sunt dans. Apoi
explicate cuvintele noi. dansează la mesele Urmărirea
Lenuţa le povesteşte de lucru. gradului de
despre bondiţa sa şi îndeplinire a
interpretează cîntecul exerciţiilor.
„Mi-am cusut bondiţă
nouă”.
II. Etapa de Ce activitate avem?
bază (predarea După ce cunoaşteţi că
cunoştinţelor) O2 avem desenul? De ce
materiale avem nevoie Valorificarea
pentru activitatea de răspunsurilor
desen? corecte şi
(copiii pe mese au complete.
bondiţă confecţionată Joc didactic
din hîrtie). Copiii răspund la Evidenţierea
Astăzi vom înfrumuseţa ghicitori şi ridică cunoştinţelor
bondiţa în stil naţional creionul de acumulate.
cu diferite ozoare. culoarea cerută
Joc „Ghici ghicitoarea
mea”.
O7 Cerul e plin cu stele
O4 Cîmpul e plin cu Albastru
viorele. Spune-ţi, ce
culori au ele?
Soarele cît e de mare. Galben
Spune-ţi ce culoare are?
Şi pămîntul este mare,
Ne hrăneşte pe fiecare Negru
Spune-ţi, ce culoare

96
are? Roşie
Buburuza-i mică tare.
Spune-ţi, ce culoare
are? Verde Verificarea
În pădure creşte-un nivelului de
brad. Foarte mîndru şi Joc didactic cunoştinţe
înalt. Cafeniu
Spune-ţi, cum e colorat?
La copac tulpina-i mare. Copiii spun cu ce
Spune-ţi, ce culoare elemente şi cu ce
are? culori vor lucra
asupra bondiţei.
Lămuresc copiilor cu ce Copiii lucrează la
elemente s-ar putea bondiţe.
înfrumuseţa bondiţa.

Lucrul în caiete O5 Se duc observări şi Copiii Explicare,


lămuriri individuale înfrumuseţează
O3 fiecărui copil bondiţa în partea Exersare. Urmărirea
din faţă şi din îndeplinirii
spate. mişcărilor.

Jocul „Morişca” sub Copiii cîntă şi Joc didactic


acompaniment muzical îndeplinesc
sunt efectuate mişcările. mişcările
Etapa de O5 Le atrage atenţia Copiii se aşează la
consolidare. copiilor asupra alegerii locurile lor şi-şi
O6 în continuare a continuă lucrul.
Asigurarea ornamentelor (linii, Bondiţa este
reţinerii şi a puncte, figuri ornată la poale,
transferului. geometrice). mîneci, gît, pe
piept, străduindu-
se să aibă un
aspect estetic.

Redau frumuseţea
costumului
O8 naţional.

O9 Petrec analiza lucrărilor. Copiii fac analiza Întrebări, Verificarea


propriilor lucrări şi răspunsuri, nivelului de
a semenilor lor. demonstrarea cunoştinţe.
lucrărilor.
Sunt apreciate toate
Etapa de lucrările, cele mai bune
încheiere sunt luate la expoziţia
grupei.

Anexa № 9
97
Proiect didactic (arta plastică)

Grupa – pregătitoare
Compartimentul – muncă artistică
Tema – „Învaţă jucîndu-te”
Tipul activităţii – mixtă
Forma de organizare – integră
Obiectiv general
Perfecţionarea deprinderilor de lucru manual, educarea dragostei faţă de muncă, a
dorinţei de a duce la bun sfîrşit lucrul început.
Obiective de referinţă
O1 formarea deprinderilor de confecţionare a jucăriilor din diverse materiale.
O2 consolidarea cunoştinţelor în obţinerea obiectului dorit.
O3 utilizarea creativă a materialelor în procesul confecţionării jucăriilor.
Obiective operaţionale
O1 să se poată exprima corect cu ce se vor ocupa.
O2 să aranjeze corect penele şi să le vopsească la dorinţă.
O3 să confecţioneze din cutioare jucării la dorinţă.
O4 să aranjeze corect aţă de diverse culori pentru canafuri şi răsucirea aţei.
O5 să înşire mărgelele în ordinea corespunzătoare : mare, mijlocie, mică.
O6 să aleagă modul de executare pentru crearea compoziţiei din plante.
O7 să dezvolte spiritul inventiv şi creativ, şi a gustului estetic.
O8 să recite mici poezioare despre jucăria dată.
O9 să ia parte la jocul colectiv.
O10 să poată povesti despre lucrarea sa.
Strategii didactice
Convorbirea, întrebări, răspunsuri, explicaţii, jocul, lucrul în grup şi individual,
demonstrarea, analiza, evaluarea.

Materialul didactic
Plastilină, planşete, cuţite, pene, bastonaşe, cutioare, clei, morcov, aţă de diferite culori,
sîrmă moale, seminţe, hîrtie de staniol, carton colorat, foarfece, plante uscate, jucării.

Reguli

98
Pentru a obţine o lucrare reuşită este necesar de a ţine cont de simetrie, orientarea pe
foaie, folosirea corectă a obiectelor.
Vocabular
Creaţia lui, viaţă veşnică.
Material bibliografic
- MEŞ „Curriculumul preşcolar”, Lyceum, Chişinău, 1997
- Volşin El. „Educaţia artistico-plastică a preşcolarilor”, Stelart 2006
- Cemortan S. Caietul preşcolarului „Creativitate” Chişinău
- Pascari V. „ Învaţă, jucîndu-te”, Chişinău 2004

Secvenţele activităţii Activitatea educatorului O Activitatea copiilor Evaluarea


Et.I(pregătitoare), Organizează o mică Observă expoziţia de lucrări
captarea atenţiei excursie în ungheraşul de confecţionate de copiii mai
lucru al grupei. O1 mari.
Verificarea Demonstrează obiectul şi Numesc obiectele şi Urmăresc
cunoştinţelor numeşte copilul care a lămuresc din ce materiale răspunsurile
efectuat lucrarea. sunt confecţionate.
Ştiţi ce domnul ne-a lăsat Audiază atent textul,
Et.II însuşirea temei Pe acest pămînt bogat? O1 conştientizînd despre cine şi
noi Ne-a lăsat cîmpii cu flori, despre ce se vorbeşte în text.
Livezi cu pomi roditori. Aprecierea prin
Rîuri multe şi izvoare, calificative
Şi grădini înfloritoare,
Şi lumina soarelui
Tot e creaţia lui. Numesc şi caracterizează tot
Animale păsări mii ce e descris în text.
Peşti, insecte prin cîmpii O7 Îşi expun atitudinea proprie
Astea domnul ne-a lăsat faţă de tot ce ne înconjoară.
Şi la cer s-a înălţat.
Şi ne-a mai rugat ceva
Să-ngrijim cum vom putea
Pămîntul care-l călcăm
Viaţă veşnică s-avem
Noi să ne rugăm mereu
Doar bunului Dumnezeu.

Minutul fizic Organizarea jocului – O9 Îşi pregătesc mînuţele pentru Urmărirea


„Degeţelele” lucrul pe care îl vor efectua. reacţiilor
afective
Lămuresc şi demonstrez Atrag atenţia fiecărui detaliu
lucrul pe care îl vor efectua
la fiecare masă.
Urmăresc
1.Confecţionarea O2 Aranjează penele, păstrînd lucrul copiilor
bastonaşelor „fermecate” cu simetria, distanţa.
ajutorul penelor.
2.Confecţionarea jucăriilor O3 Unesc detaliile cu ajutorul

99
din cutioare, tăind din bastonaşelor.
morcov roticele.
3.Confecţionarea O4 Răsucesc aţa în direcţia
canafurilor şi răsucirea aţei. corespunzătoare şi leagă
canafurile.
4.Confecţionarea colierului O5 Mărgelele sunt înşirate în
folosind sîrma moale şi ordinea corespunzătoare :
hîrtia de staniol. mare, mijlocie, mică.
5.Confecţionarea O6 La dorinţă îşi
echibanelor din seminţe şi O7 înfrumuseţează echibana. Urmăresc
plante uscate. reacţiile
Audiază o melodie populară afective
la casetofon.
Et.III Obţinerea Efectuarea analizei Cercetează cu atenţie Aprecierea prin
performanţelor lucrărilor lucrările efectuate. Recită calificative.
O8 mici poezioare despre
O10 jucăria sa.

Povestesc despre lucrarea pe


care au efectuat-o.

Anexa № 10

100
Proiect didactic (arta plastică)

Grupa – pregătitoare
Compartimentul - Artă plastică
Tema – „Zi de iarnă”
Tipul activităţii – mixtă
Forma de organizare – integră
Obiectiv general
Dezvoltarea capacităţilor creatoare, formarea sensibilităţii artistice.
Obiectivele de referinţă
O1 formarea deprinderilor de prezentare a propriilor idei, sentimente, stări.
O2 consolidarea cunoştinţelor în obţinerea imaginii plastice prin intermediul punctelor,
liniilor : drepte, oblice, întrerupte, verticale, orizontale.
O3 utilizarea creativă a materialelor în procesul creării formelor volumetrice.
Obiectivele operaţionale
La sfîrşitul activităţii copiii vor fi capabili :
OO1 să utilizeze creativ punctul şi linia în propriile lucrări
OO2 să posede modalităţi de plasare a imaginilor în spaţiu.
OO3 să experimenteze în crearea formelor volumetrice cu ajutorul diverselor materiale.
OO4 să utilizeze creativ culorile în funcţie de mesajul artistic.
OO5 să numească culorile cu ajutorul ghicitorilor.
OO6 să-şi dezvolte sensibilitatea estetică, imaginaţia creatoare .
OO7 să manifeste interes faţă de activitatea plastică.
Strategii didactice
Metode şi procedee : conversaţia demonstrarea, povestirea, explicarea, exersarea, joc
didactic, lucrul individual evaluarea.
Forma de organizare : frontală şi individuală.
Material didactic
Tablouri cu imagini despre iarnă, creioane colorate, lipici, şerveţele din hîrtie, vată, caiete
de desen.
Cuvinte cheie
Zimţi, nea, gene, zare.
Material bibliografic
- MEŞ „Curriculumul preşcolar”, Lyceum, Chişinău, 1997
- „Curriculumul educaţiei copiilor de vîrstă timpurie şi preşcolară (1-7 ani) în
Republica Moldova”, 2008

101
- Calistru R. „Arta plastică în instituţiile preşcolare”, Chişinău, 2003
- Cemortan E. „Abecedarul preşcolarului”, Universul, Chişinău, 1990
- Comarova R. „Arta plastică”. Chişinău, Lumina, 1980
- Ghidul cadrelor didactice

Etapele O.O Activitatea Activitatea Metode şi Evaluarea


activităţii educatorului copiilor procedee
Momentul Citirea ghicitorilor : Conversaţia
organizatoric Omăt argintiu, Gheaţă Ghicesc ghicitorile
Captarea atenţiei OO5 pe rîu, Des viscoleşte , Aprecierea
OO6 Ce anotimp este? /iarna/ orală
Et.I (introductivă)

Verificarea Petale de flori coboară,


cunoştinţelor din nori, Cu zimţi de Urmăresc
argint, De gene se /fulgii de nea/ răspunsul
prind. copiilor

Convorbire despre Povestesc după Povestirea


iarnă cu ajutorul tablou
tablourilor, recitarea
unei poezii : pastelul
lui V. Alecsandri
„Iarna” fragment. Analizează conversaţia
„Din văzduh cumplita fragmentul dat
iarnă, Cerne fulgii de
zăpadă, Lungi troiene Recită o poezie
călătoare, Adunate-n despre iarnă
stol grămadă.”
Explic şi demonstrez Duc observări Explicarea, Urmăresc
Et.II însuşirea OO1 cum trebuie desenată asupra modelului demonstrarea, lucrul
temei noi OO3 imaginea tabloului. educatorului. lămurirea copiilor
OO4 (zi de iarnă). Desenează tabloul
Lămuresc cum să Lucrul
aplice, omuleţul de Prin rupere aplică individual
zăpadă şi fulguşorii omuleţul de Urmăresc
prin rupere a „zăpadă” şi lucrul
OO2 şerveţelului. fulguşorii. copiilor

Atrag atenţia asupra Amplasează Lucrul


amplasării imaginilor imaginile individual
OO6 în spaţiu (pe foaie) fulguşorilor pe
desen
Urmăresc
Minutul fizic Joc didactic „Morişca” Îndeplinesc exersarea reacţiile
mişcările afective
Et. III Obţinerea OO7 Efectuarea analizei Cercetează cu
performanţelor lucrărilor atenţie toate Aprecierea
lucrările, cele mai prin
reuşite sunt calificative.
102
apreciate.
Interpretarea
cîntecului „ Iarnă -
frumoasă mireasă”

Anexa № 11
Jocuri artistice creative

103
Ghici ce e ?
Jucătorii se împart în două grupuri. Copiii dintr-un grup îşi leagă ochii şi fiecare primeşte
de la jucătorii celuilalt grup cîte cinci frunze, flori sau tulpiniţe de plante. Cei cu ochii legaţi
trebuie să determine, prin pipăit ori miros, ce plante li s-a adus. Pentru fiecare denumire corectă
primeşte un punct. Apoi grupurile de jucători se schimbă cu rolurile : legîndu-şi ochii cei din
grupul doi.
Cîştigă grupul ce a acumulat cele mai multe puncte.
Podul de piatră
Doi copii se apucă de ambele mîini, ridicîndu-le în sus şi stînd faţă în faţă. Acesta e
„Podul stricat”. Ceilalţi copii se apucă de mîini, formînd un rînd („Apa”) şi trec pe sub „Pod”.
Toţi cîntă :
Podul de piatră s-a stricat
A venit apa şi la luat
Cine trece pe aici, Stai !
La care copil s-a sfîrşit cîntecul, acesta e prins între mîinile lăsate în jos şi-şi alege : mar-
prună şi trece corespunzător la copilul respectiv. La sfîrşit un grup şi altul se apucă unul de altul
şi se întrec cine e mai puternic.
Gîştele şi lupul
Un grup de jucători („Gîştele”) stau într-o parte : „Mama” le stigă :
- Gîşte, gîşte !
- Ga - ga - ga.
- Vreţi mîncare?
- Da, da, da !
- Veniţi acasă !
„Fiica” (ea paşte „Gîştele”) răspunde :
- Este lupul după deal !
- Cum este, cum este ?
- Alb cu negru şi tărcat.
- Gîsculiţa mi-a mîncat.
În timpul acesta toate „gîştele” o iau la fugă spre „casă”, iar „lupul” din urma lor.

Anexa № 12
Construcţia unei figuri-siluetă în formă de iepuraş

104
Scopul : A învăţa copiii să analizeze metoda de amplasare a părţilor, să construiască o
figură siluetă, orientându-se după model.

Materialul : copiii au un complet de figuri pentru jocul „Tangram”, un model.

Desfăşurarea activităţii : educatorul arată


copiilor un model de figură-siluetă, în formă de
iepuraş, şi spune „Priviţi atent iepuraşul şi
povestiţi, cum e construit. Din ce figuri
geometrice este construit capul, corpul, picioarele
iepuraşului ?”. Numiţi figura şi mărimea ei,
deoarece triunghiurile din care e alcătuit
iepuraşul, sunt de diferite dimensiuni.

Anexa № 13
Chestionar

105
CE-AI FACE DACĂ . . .

Obiective. Dezvoltarea creativităţii verbale, a gândirii, imaginaţiei, a vorbirii coerente.


Activizarea verbelor la modul condiţional.

Desfăşurarea
Se propun copiilor diverse întrebări, de genul: Ce ai face dacă:
- ai locui singur?
- ai avea un avion?
- ai fi mare?
- ai prinde un iepure cu coada lungă şi fără urechi?
- ai avea un car condus de un melc?
- ai avea în sân o albină bolnavă?
- ar exista pastile pe care dacă le înghiţi, devii cel mai puternic?
- ar veni la tine Făt - Frumos? etc.
Notă : Pe cât sânt mai variate întrebările, pe atât stimulăm creativitatea copiilor, a
limbajului.

Anexa № 14
Testul înţelegerea sensului

106
Obiectiv: Evaluarea gândirii verbal-logice.
Materiale: Un set de întrebări la care copilul trebuie să răspundă.
Desfăşurarea:
Întrebările Răspunsurile corecte
1. Care animal este mai mare: calul sau câinele? 1. Calul.
2. Cerul e albastru, iar iarba e.....................? 2. Verde.
3. Dimineaţa servim ceai, iar seara................? 3. Seara servim cina.
4. Ziua e lumină, iar noaptea.......................? 4. întuneric.
5. Caisele, vişinele, merele, gutuile - ce sunt.........? 5. Fructe.
6. De ce se lasă bariera la căile ferate, înainte de a sosi 6. Ca trenul să nu se ciocnească cu autobusul.
trenul?
7. Chişinău, Cahul, Tighina, Bucureşti, ce sunt? 7. Oraşe.
8. O văcuţă mică o numim viţeluş, dar un câinişor mic? 8. Căţel, miel.
O oiţă mică?
9. Cu cine seamănă mai mult câinele cu pisica ori cu 9. Cu pisica, deoarece au câte patru picioare,
găina? Prin ce se aseamănă? blană, coadă, gheare
10. La ce-i foloseşte automobilului frâna? 10. Se consideră corect orişice răspuns ce
indică necesitatea scăderii din viteza
automobilului.
11. Prin ce se aseamănă grebla cu hârleţul? 11. Sunt unelte de muncă.
12. Prin ce se aseamănă pisica cu veveriţa? 12. Sunt animale care se caţără pe copaci, au
labe, coadă, blană etc.
13. Prin ce se deosebeşte cuiul de şurub? 13. Cuiul este neted, şurubul - filet, cuiul se
bate, şurubul se înşurubează.
14. Fotbal, sărituri în înălţime, hochei, tenis - ce sunt? 14. Probe sportive.
15. Ce mijloace de transport cunoşti? 15. Trebuie să numească minimum 3
varietăţi.
16. Prin ce se deosebeşte un om bătrân de unul tânăr? 16. Să numească minimum trei
particularităţi.
17. De ce oamenii se ocupă cu sportul? 17. Ca să fie sănătos, puternic, frumos etc.
18. De ce considerăm că nu este bine când cineva nu 18. Nu va primi salariu ca să procure produse
vrea să muncească? şi îmbrăcăminte.
19. Cât e ora? (Copilul trebuie să privească la ceas şi să 19. Răspuns corect - indicarea corectă a orei
numească ora) şi minutei.
20. De ce este obligatoriu să aplicăm pe plic timbrul? 20. în felul acesta se achită plata pentru
expediere.

Pot fi considerate răspunsuri corecte nu numai cele indicate mai sus,ci şi alte variante:
dacă sunt logice şi corespund sensului întrebării.
Barem: Nivel superior de gândire verbal-logică este considerat cazul când copilul a
răspuns corect la 15-16 întrebări.

Anexa № 15
Jocul "Ghiciţi ce v-am spus"

107
Materiale: Imaginile – simboluri ce reprezintă diverse genuri şi specii literare.
Obiective: Se evaluează cunoştinţele copiilor din domeniul literaturii, priceperea de a
recunoaşte textul; competenţele de reproducere acumulate; priceperea de a recunoaşte după unele
semne caracteristice: povestea, poezia, povestirea, ghicitoarea, snoava, proverbul etc.
Desfăşurarea jocului: Cu ajutorul unei numărători se alege copilul care va spune o
poezie, un fragment dintr-o poveste, snoavă, povestire etc. Ceilalţi răspund prin demonstrarea
imaginii - simbol. Dacă li se spune o ghicitoare, arată imaginea pe care e reprezentată vulpea,
dacă au ascultat o poezie — ridică imaginea fetiţei etc.
Sarcini: Ascultaţi textul, ghiciţi ce vi s-a spus, căutaţi imaginea cu simbolul respectiv,
spuneţi ce aţi auzit prin demonstrarea simbolului; explicaţi de ce credeţi că aţi răspuns corect.
Aprecieri: Pentru fiecare răspuns corect copiii primesc câte un jeton. învingători vor fi
consideraţi acei copii care vor acumula mai multe jetoane. Testul 2. Educaţia muzicală. Jocul
"La concert"
Materiale: Diverse jucării muzicale (tobă, tamburină, pian, trianglu, vioară etc.) imagini
cu vieţuitoare (din setul "Hai să ne jucăm) sau din alte cărţi.
Obiective: Se verifică cunoştinţele copiilor despre instrumentele muzicale şi felul cum
sună ele; despre cântecele învăţate; priceperea de a cânta independent un cântec din cele învăţate.

Anexa № 16
Jocul popular “Paparuda”

108
Acest joc are drept scop de a determina combinarea culorilor, varietatea şi frumuseţea
formelor, elementelor decorative, specifice pentru ornamentare.

Regula jocului:

Fiecare obiect desenat să aibă ceva specific, ce-l deosebeşte de celelalte obiecte.

Desfăşurarea jocului:

Copiii adunaţi în cerc cântă, sar în sus, iar “Paparuda-regină” trece pe la fiecare – imitând
acţiunea – udatul cu ulciorul; în acest moment copiii cântă:

“Paparudă-rudă,

Vino de mă udă.

Udă cu ulciorul

Să crească feciorul,

Udă cu găleata

Ca să crească fata”.
Apoi, după ce s-au jucat, li s-a propus să deseneze ulcior pentru paparudă.

Anexa № 17

Jocul popular “Culorile”


109
Acest joc are drept scop de a învăţa culorile, nuanţele culorilor.

Reguli de joc: copiii trebuie să numească numai acele culori care sunt pe îmbrăcămintea,
încălţămintea lor. Dacă nu are culoarea numită de un copil şi tocmai el este întrebat, atunci iese
din joc. Acel copil rămâne învingător, care a rămas în joc ultimul.

Desfăşurarea jocului:

Un copil spune:

- “Am o călimară cu trei culori: albastru, alb, negru;

Dar, tu alb, ai în călimara ta?

- Da, am!”

Jocul continuă de la acel copil care a zis că are culoarea albă în călimara lui.

“Am o călimară cu cinci culori: roşu, galben, verde, alb, sur;

- Dar, tu galben ai în călimara ta?

- Galben, n-am!”

În aşa mod jocul continuă.

110
Anexa № 18
Anexa № 19

112