“Un scriitor nu uită niciodată momentul cînd, pentru prima oară, primeşte cîţiva bănuţi sau un elogiu în schimbul

unei
poveşti. Nu uită momentul cînd, pentru prima oară, simte în sînge dulcea otravă a vanităţii şi crede că, dacă izbuteşte să facă
astfel încît nimeni să nu-i descopere lipsa de talent, visul literaturii va fi în măsură să-i aducă un acoperiş deasupra capului, o
masă caldă la sfîrşitul zilei şi lucrul la care rîvneşte cel mai abitir : un nume tipărit pe o biată bucată de hîrtie, care cu
siguranţă va trăi mai mult decit el”.

Invidia este religia cretinilor. Fericit cel la care latră cretinii, căci sufletul său, niciodată nu le va aparţine”.Cînd ajunge la El
Ensuelo, este aşteptat şi condus într-o cameră obscură, cu aer eliadian.
Observă cu uimire, că acea cameră era aidoma cu decorul inventat de el în Misterele Barcelonei, pentru eroina principală a
povestirii, la femme fatale Chloe, o tînără enigmatică, iar după nu multă vreme, în cameră îşi face apariţia însăşi Chloe, care
purta la gît un medalion, cu un crucifix răsturnat. Aici, în acest décor, Martin va cunoaşte pentru prima dată în viaţa sa,
mîngîierea în sens biblic partea unei femei; este iniţiat cu distins meşteşug, în iubirea carnală. Ostenit, adoarme, iar la
trezire, observă pe locul lăsat gol de Chloe, o carte de vizită din partea lui Andreas Corelli, Editeur, Editions de la Lumieres,
Boulevard St-Germain, 69, Paris, pe versoul căreia era scris : “Dragă David, viaţa e făcută din mari speranţe. Cînd vei fi
pregătit să ţi le preschimbi în realitate, ia legatura cu mine. Eu te voi aştepta. Prietenul şi cititorul dumitale, A.C.”.

nu este suficient talentul pentru a deveni scriitoare; talentul este necesar dar, în lipsa unei munci susţinute,
este egal cu zero. Cine vrea să fie scriitor, trebuie să se aşeze la masa de scris şi să îşi stoarcă creierii pînă la
durere; să scrie, indiferent cît de greu i-ar veni. “Există doar un început şi un sfîrşit, numai un creator şi un
distrugător care se prezenta sub diferite nume pentru a-i zăpăci pe oameni şi pentru a le ispiti slăbiciunea,
un singur dumnezeu al cărui chip adevărat era împărţit în două jumătăţi : una era blîndă şi milostivă;
cealaltă, crudă şi diavolească”.

Constată cu uşurinţă, că majoritatea religiilor au tulburător de multe puncte în comun. De ce mai era nevoie
de una în plus ? Corelli îl lămureşte, măcar parţial : pentru că în decursul istoriei, o credinţă sau alta îşi
pierde efectul convingător de la început. Altfel, cum de apăruseră în decursul istoriei atîtea credinţe care
dispăruseră ulterior? Este posibil ca religia să nu fi fost în decursul vremii, decît un instrument de exercitare
a puterii, pentru că “mai devreme sau mai tîrziu, cuvîntul devine trup, iar trupul sîngerează”. puţinii bani pe
care îi căpăta pentru bomboane, îşi cumpără cărţi.Din cartea sa, Paşii cerului, Cimitirul Cărţilor Uitate. LUX
AeternaSimt nevoia de a relua o precizare făcută în postarea de debut despre acest autor : această carte, este structurată
în trei mari capitole, respectiv Actul I – Oraşul Blestemaţilor, Actul II – Lux Aeterna şi Actul III – Jocul Îngerului, capitol care dă
şi titlul întregii cărţi. Plus un Epilog scurtissim : 1945.
Prima, este întruchiparea faptului că de prea multe ori realitatea glisează la marginea oniricului. Este viaţa un vis ? Cine
ştie ? Acest capitol este cred eu, cartea lui Martin, Paşii cerului.Al doilea capitol este de fapt, un roman poliţist la limita dintre
foarte bun şi foarte prost. Un şir de întîmplări halucinante îl poartă pe eroul principal prin situaţii incredibile pentru oricine ar
sta să-l asculte. Autorul are talentul de a amîna deznodămîntul pîna aproape de a-l exaspera pe cititor. Este cartea lui
Vidal.Al treilea capitol, este de fapt o îmbinare a primelor două capitole-cărţi. Este deznodămîntul întregului
roman. Păstrînd atmosfera de mister ocult, autorul îl sileşte pe Martin David să plonjeze în realitatea aproape
disperată a propriei sale vieţi, subsumată unei curiozităţi infantile : vizita la El Ensueno, unde o cunoscuse
pe Chloe. Misterul de atunci se risipeste. De fapt, el căzuse în mijlocul unei conspiraţii pentru bani şi pentru
putere, în care el urma să joace rolul de ţap ispăşitor al tenebrelor din mintea malefică a unor personaje
infecte, cum de prea multe ori există în viaţă la modul real, dar mintea noastră relativ normală, refuză
sistematic să le perceapă ca atare. Jocul Îngerului . Actul III . CARLOS RUIZ ZAFONEpilog. Dintr-o viaţă
damnată, nu se poate scăpa decît evadînd într-o realitate paralelă. Dacă avem puţin noroc, îngerul care veghează asupra
oricăruia dintre noi, ne restituie un vis. Visul lui Martin, fusese să o poată proteja pe Cristina, fata şoferului Manuel, ca tînără
şi eventual soţie a sa. N-a reuşit. Pierdut în coşmarul iscat de vizita aceea nenorocită, cînd a crezut că descoperă ce
înseamnă mîngîierile unei femei, nu a reuşit să se regăsească decît la capătul unei fugi din lumea reală. Iar acolo, în sfirşit,
maleficul editor Corelli îi face un cadou. Reînvie pentru el, fotografia în care o fetiţă de vreo şapte-opt anişori, păşea de mînă
cu tăticul său, pe un podeţ aruncat peste ape. Fetiţa, era Cristina. Iar tăticul Cristinei, devenise chiar el, Martin David. Un
roman tulburător. Citiţi-l. Nu veţi regreta.“ Acţiunea romanului Jocul Îngerilor se desfăşoară în Barcelona anilor
1920. Un tînăr scriitor obsedat de o iubire imposibilă primeşte, din partea unui editor misterios, oferta de a
scrie o carte cum nu a existat niciodată, în schimbul căreia i se promite nu doar o avere, ci chiar mai mult
decît atît. În stilul său strălucitor, cu o precizie narativă impecabila, autorul romanului Umbra Vîntului ne
transportă din nou în Barcelona începutului de secol XX şi în Cimitirul Cărţilor Uitate, oferindu-ne un roman
cu o intrigă captivantă – o poveste de dragoste despre nebănuitele căi ale vieţii, o rătăcire printr-un labirint
de taine unde vraja cărţilor, pasiunea şi prietenia îşi dau mîna într-o poveste magistrală”. “Jocul Îngerului este
un roman sclipitor: un thriller detectivistic, poveste de groază supranaturală şi poveste de dragoste
sfîşietoare, în acelaşi timp. Explorează viaţa, moartea, credinţele religioase şi – mai mult decît orice –
singurătatea, dulcele şi amarul, tortura de a fi scriitor şi rostul esenţial al cărţilor, al literaturii, în înţelegerea
condiţiei noastre umane”.“Jocul Ingerului” intra tot in atmosfera “Umbrei”, dar nu se ridica la nivelul acesteia.
Dupa cum am citit si in alte recenzii, daca “Umbra” este o carte despre “a citi”, “Jocul” este o carte despre “a
scrie”.

Din pacate blestemul acesta, al unui prim succes rasunator si al pretului sau ca scriitor, nu la ocolit nici pe
Zafon. Sunt absolut convinsa ca “Jocul” a fost scrisa sub presiunea editorilor, a cererii pietei, si ca, daca ar fi
fost lasat in pace, Zafon ar fi reusit sa construiasca o noua carte excelenta. Asa, e doar buna. Reuseste sa
captureze aceeasi atmosfera tenebroasa, misterioasa, ireala din “Umbra”, dar are unele scapari in clisee
hollywoodiene de genul: vizita seara intr-o casa locuita, mobilata, perfect curata si amenajata, revenirea a
doua zi in aceeasi casa si descoperirea acesteia nelocuita de ani de zile, cu strat gros de praf fara urme de
pasi in el, sau clasicul vis din sala de operatie cu luminile si doctorii cu masca aplecati peste pacient…
Compenseaza, in schimb, cu intriga captivanta, descrierile Barcelonei, si mai ales cu descrierile ploii, care te
fac sa simti picaturile grele, mirosul de praf umed, ca si cum ar fi reale. Daca nu ar fi fost presiunea aceea de
care vorbeam mai sus, Zafon ar fi putut cizela si modela aceste scene in stilul sau, dand astfel o mai mare
valoare cartii.Si mai are un mare dar, pe care eu il asociez marilor scriitori: iti face pofta sa scrii.o poveste magnifică despre
magia cărţilor şi colţurile cele mai întunecate ale sufletului uman.

1 1
iluzie
paradis
apkapk
Books about books and writers are always in danger of spiralling into self-reference, and The Angel's Game is somewhat
uneven, the first half dense with exposition before the action catches up in the second. Yet Zafón's fascination with the nature
of faith and storytelling, though it may slow the narrative, can't help but engage anyone who believes that life can be shaped
by books. Zafón also seems to have found the philosopher's stone of commercial storytelling: "All art that is worthy of the
name is commercial sooner or later," David tells a young acolyte, perhaps in defence of his author.

Scrisul ca salvare

cartea poate fi periculoasa

refugiu in carti e primul pas

cate treb uie sa supirte un scriitor, scrisul sub pseudonim, munca lui -merite altuia, nu I se face reclama, nu are tip de nimic,
scrsul in imbolnavest4 FIZIC SI PSIHIC

SPRE SFARSIT NU MAI INTELEGI NIMIC, E CA UN twisted e de vina tumoarea lui david? Propria creatie l-a adus in pragul
nebuniei? APROAPE CA NU MAI DISTINGI GRANITA DINTRE REAL SI FANTASTIC

" All interpretation or observation of reality is necessarily fiction...it is impossible to survive in a prolonged
state of reality, at least for a human being. We spend a good part of our lives dreaming, especially when
we're awake. As I said, pure biology."
pact faustian

labirint

clisee

personaje sterse lipsite de viata doar isabella e LUMINA

lipsa de sens, cliseele, au fost facute intengtionat

sarcasm cinism

combinatia de umor cu intuneric

dialogul dintre david si isabella e punct forte, RELATIA LOR

EVOLUTIA PERSONAJULUI

CARTEA CONTINE SUFLETUL AUTORULUI

MAGIA CARTILO SI CELE MAI INTUNECATE UNGHERE ALE SUFLETULUI UMAN

nu are sens la fel ca viata insasI

INTENTIONAT CLISEE, LUNG, PLICTISITOR, MACABRU PT A-I FACE SA INCHIDA CARTEA PE CEI
INTERESATI DOAR DE SUPRAFATA LUCRURILOR, APARENTA.

Pt ca aceasta carte zic eu , e mai mult decat lasa sa se vada, e despre tot ceea ce presupne a fi scriitor, atat
bune cat si rele, atat din exterior cat si interior

PUN ATAT DE MULTA PASIUNE IN CARTILE LOR INCAT NU MAI FAC DISTINCTIE

CREATIA DEVINE UNA C CREATORUL....CREAORUL ISI TRAIESTE PROPRIA OPERA, II DA VIATA

SCRIITORI IN PROCESUL DE CREATIE ISI DEPASESC LIMITELE, TREC DINCOLO DE GRANITA A

CEEA CE E PERMIS SA AFLE, IAR PREA MULTA INFORMATIE UNEORI II COSTA VIATA SAU
SANATATEA MINTALA

CELOR CARE NU AU CITIT INCA NICI UNA DIN CELE DOUA CARTI LE SUGEREZ SA INCEAPA CU
JOCUL INGERULUI

un alt punct forte e ca nu-i una dintre acele carti cu SFARSIT PREVIZIBIL, MEREU TE SURPRINDE,
MEREU LUCRURILE IAU O INTORSATURA DIFERITA FATA DE CEEA CE ASTEPTAI

EPISODUL CU CHLoe si cel ci cristina

o caracteristica a scrierilor in stil gotic cu adevarat valoroasa e aceea ca nu iti dai seama daca sunt injtr-
adevar forte supranaturALE IMLICATE SAU DOAR O IA PERSONAJUL RAZNA

CRIPTIC

LA INCEPUT A FOST cuvantul....cuvatul creaza realitatea

He might well echo the thoughts of one of his central characters, who halfway through "The Angel's Game" says that fables
are a necessity: "They teach us that human beings absorb ideas and concepts through narrative, through stories, not through
lessons or theoretical speeches." And then he tells his listener, "One can only convert a sinner, never a saint."

Read more:Sinners
can enjoy this head-turning story - The Denver
Posthttp://www.denverpost.com/books/ci_12572317#ixzz1Gr3hgtJP
Read The Denver Post's Terms of Use of its content: http://www.denverpost.com/termsofuse This novel operates on so
many levels, a brief review can't quite do justice to its many layers. It's a critique of how the commercial demands of
publishing can subvert talent. It's a robust platform for debate on the meaning and purpose of religion. It's a story of
forbidden love, and a gothic horror tale, as one by one, Martín's enemies are dispatched by his "protector" by
increasingly horrific methods. But its gruesome episodes are leavened by many moments of human warmth and
humor.
It's also a love poem to Barcelona (and its signature architect, Antoni Gaudí), and a tribute to Charles Dickens.
Martín's most prized volume is a copy of "Great Expectations," and several characters from that story are
transfigured by the author for his own. Just as London was a virtual character in Dickens' novels, so are the grand
architectural excesses and claustrophobic slums of Barcelona.

The problem with The Angel's Game is that for all his supposed talents as a writer, David Martin's narrative is
not always very compelling. Despite the novel's length, David never comes to life either as a poor orphan or a
wealthy author. Zafón is content to develop his character in stereotypical ways, rather than creating a multi-
dimensional personality. This is in many ways true of all the characters — too many of them seem to belong
in B movies. If it's hard to care about the characters, it's hard to care about their story. Finally the prose style
doesn't always do justice to the content. This is especially true of the dialogue. In the end, The Angel's
Game is not a bad book, it's just that sometimes when you have "great expectations," they don't always pan
out.

Read more: http://blogcritics.org/books/article/book-review-the-angels-game-by7/page-2/#ixzz1GrB4alZw

BILDUNGSROMAN
GREAT EXPECTATIONES