PROCESUL DE LA TIMIŞOARA

Audierea celor 21 de securişti şi miliŃieni inculpaŃi

(2 – 15 martie 1990)

I
 ASOCIAłIA MEMORIALUL REVOLUłIEI
16-22 DECEMBRIE 1989, TIMIŞOARA

PROCESUL DE LA TIMIŞOARA

Audierea celor 21 de securişti şi miliŃieni inculpaŃi

(2 – 15 martie 1990)

Vol. I - II

II
 EdiŃie îngrijită de: Miodrag Milin

FUNDAłIA ACADEMIA CIVICĂ

TIMIŞOARA-BUCUREŞTI
2004

DOCUMENTE
1–2

Editor: Miodrag Milin

Aceste documente sunt reproduse de pe banda magnetică a

înregistrării efectuate de Radio Timişoara, care a transmis
direct întreaga desfăşurare a Procesului.

Această carte a fost tipărită cu sprijinul AgenŃiei NaŃionale de

Strategii Guvernamentale.

EdiŃie întocmită de:

Doina MagheŃi
Gino Rado

Corectura textului:
Adina Hornea
III
 Simona Mocioalcă

Tehnoredactare:
Gino Rado

© AsociaŃia Memorialul RevoluŃiei 16-22 Decembrie 1989, Timisoara

SUMAR

Cuvânt înainte................................................................... VII

Argument.......................................................................... XI
Radio Timişoara şi Procesul............................................. XV
Memorialul RevoluŃiei şi Procesul................................... XIX
Notă asupra ediŃiei............................................................ XXI
PROCESUL DE LA TIMIŞOARA................................... 3
INDICE............................................................................. 881

IV
V
 Cuvânt înainte

S-au scurs 15 ani de când s-a produs acel eveniment numit

de noi – şi nu fără îndreptăŃire – RevoluŃia din Decembrie ’89.
De atunci, cu excepŃia comentatorilor şi analiştilor politici,
restul populaŃiei a început să uite, încet- încet, cele petrecute
înTimişoara, la Bucureşti, Cluj şi în alte oraşe ale României, ca
să nu mai vorbim de cei tineri, care n-au apucat acele
evenimente şi nu le cunosc decât din auzite sau citite. Drept
pentru aceea, orice încercare de aducere în actualitate e mai
mult decât binevenită.
Pe deasupra, faŃă de variatele relatări şi uneori
numeroasele denaturări, apare ca o necesitate revenirea asupra
celor întâmplate oarecând. Sigur, este utilă descrierea întregii
RevoluŃii, dar, în ce ne priveşte pe noi, cei din vestul Ńării, ne
interesează în mod special Timişoara, din multe şi variate
pricini, dar mai ales pentru că de aici a pornit totul, sau cum s-a
spus în acele zile: „Azi în Timişoara, mâine în toată Ńara!”
Modul cum a început şi a evoluat RevoluŃia în oraşul
nostru a format obiectul a numeroase cărŃi şi articole, unele
aparŃinând participanŃilor la toate cele întâmplate, altele scrise pe

VI
temeiul celor aflate pe diferite căi. Astfel, am citit cu interes
volumul „Iisus s-a născut la Timişoara” al lui Claudiu Iordache
sau cărŃile lui Costel Balint („1989 – Timişoara în decembrie”
sau „Lumină şi speranŃă”). Evident, nu sunt singurele care ar
merita să fie citate. Au rămas însă numeroase alte aspecte care ar
merita ştiute sau elucidate.
Iată de ce cartea de faŃă este mai mult decât binevenită.
Aici nu vom găsi mărturia participanŃilor la RevoluŃie, ci
declaraŃiile persoanelor care s-au angajat în reprimarea ei sau
ale celor trimişi de conducerea Statului şi a Partidului Comunist
să organizeze înăbuşirea ei. În concret, e vorba de stenograma
Procesului care a judecat aşa-zisul lot de la Timişoara.
Pe parcursul a numeroase pagini putem afla declaraŃiile
inculpaŃilor şi martorilor aflaŃi înaintea completului de judecată.
Cum era de aşteptat, împricinaŃii au căutat să se justifice şi
multe din spusele lor încercau să altereze adevărul. Până la
urmă însă din aceste spuse ale lor ne putem da seama ce s-a
întâmplat la Timişoara în Decembrie ’89.
Anul următor, în 1991, Procesul s-a mutat la Bucureşti,
când din nou au fost rememorate zilele RevoluŃiei. O parte din
dezbaterile ce au avut loc aici sunt reproduse de Marius Mioc în
volumul „Procesele RevoluŃiei din Timişoara. Documente
istorice”. Curtea Supremă de JustiŃie (Înalta Curte de CasaŃie şi
JustiŃie) a încercat să stabilească exact ce s-a întâmplat la
Timişoara şi, prin sentinŃa formulată, i-a condamnat pe cei găsiŃi
vinovaŃi.
Avem deci posibilitatea de a cunoaşte cât de cât adevărul.
De aceea, ne mirăm azi, când fel de fel de aşa- zişi specialişti
încearcă să-l altereze, pretinzând că ce s-a petrecut la Timişoara
n-a fost o RevoluŃie, că ridicarea masei de oameni au provocat-o
agenŃi străini, că victimele celor întâmplate atunci se datorează
unor terorişti rămaşi necunoscuŃi etc.

VII
 Aşadar procesele de la Tribunalul din Timişoara şi de la
Curtea Supremă de JustiŃie din Bucureşti, pe lângă toate
celelalte documente şi mărturii, ne pot ajuta să reconstituim ceea
ce s-a întâmplat în primul rând la Timişoara, dar şi în toată
Ńara. Cum este firesc, rămân şi o sumedenie de amănunte ce
aşteaptă încă să fie dezvăluite.
În ce mă priveşte însă am convingerea că în declanşarea
RevoluŃiei trebuie să vedem şi mâna lui Dumnezeu. Ridicarea
întregului popor român împotriva dictaturii comuniste-atee,
credinŃa cu care revoluŃionarii îl invocau mereu pe Dumnezeu,
rugăciunile pe care I le adresau permanent nu pot fi trecute cu
vederea. La Timişoara RevoluŃia a plecat de la o biserică, locul
unde s-au desfăşurat adunările revoluŃionarilor a fost între
Catedrala ortodoxă şi Operă, de fiecare dată se rosteau
rugăciuni pioase; toate acestea sunt doar câteva dovezi a ceea
ce am afirmat acum. În plus, prăbuşirea unei dictaturi bine
organizate, în câteva zile, e greu s-o înŃelegi fără voia lui
Dumnezeu.
Dincolo de toate acestea, actualizarea evenimentelor din
Decembrie ’89, pe care o prilejuieşte volumele de faŃă, este mai
mult decât binevenită. Iată de ce nu putem decât să-i fim
recunoscători domnului dr. Traian Orban şi Memorialului
RevoluŃiei pentru iniŃiativa tipăririi cărŃii de faŃă, care, mai mult
decât sigur, va găsi o largă răspândire printre toŃi aparŃinătorii
României.

Nicolae
Mitropolitul Banatului

VIII
IX
 Argument

Vremea trecutului nostru recent, în curgerea ei

implacabilă, iată, marchează, nemilos, noi şi noi borne
cronologice de detaşare de clipa marelui început, Decembrie
românesc al anului ’89.
Au fost 10 ani de atunci; acum sunt 15; ne-am manifestat,
între timp, aspiraŃiile făŃişe pro-occidentale; am devenit şi
membri N.A.T.O.; între timp, suntem în faŃa iminenŃei de locatari
ai Casei Comune Europene.
Întrebările şi dilemele lui ’89 au rămas însă aceleaşi,
justiŃia noastră şi-a probat neputinŃa de a le stinge. Ele, ca orice
maladie prost tratată sau chiar ignorată, s-au întins nestingherit
în presă, în politică, în lumea cărŃilor, dând accente de umbră şi
culori sumbre chipului nostru naŃional cu care ne gătim pentru
Europa.
Este o regulă a firii: agresiunea, violenŃa, crima cer
cuvenita sancŃiune, pentru ca lumea să poată să reintre în
normalitate şi să-şi urmeze, în pace, destinul. Dacă lipseşte
această idee reparatorie a dreptăŃii, a justiŃiei, lumea nu se
poate însănătoşi trainic, ci trăieşte la voia întâmplării, de azi pe
mâine, cu promisiuni uitate şi altele neonorate, mergând spre…

X
niciunde. Este, cum spun unii, adânc credincioşi, ca o lume fără
de Dumnezeu.
Poate, sub imperiul afectului, de natura celui care a făcut
ca sângerosul dictator să fie împuşcat în ziua de Crăciun a
anului ’89, la doar trei zile după laşa lui fugă de poporul
dezlănŃuit, ideea de dreptate pentru Timişoara a avut parte de o
primă consacrare juridică. A fost procesul intentat conducerii
SecurităŃii, MiliŃiei şi Armatei, principalii vinovaŃi de reprimarea
sângeroasă a manifestaŃiilor anticeauşiste şi anticomuniste de la
Timişoara pentru libertate şi democraŃie, într-o nouă Românie,
din zilele de 16-20 Decembrie 1989. A fost o speranŃă că li se va
face dreptate timişorenilor hăituiŃi, vânaŃi şi ucişi de uneltele
represive şi criminale ale dictaturii naŃional-comuniste; speranŃă
care, prin radio-difuzarea naŃională a audierilor, se întrevedea
şi pentru ceilalŃi victimizaŃi pentru libertate în întreaga Românie.
După primele săptămâni de audieri a urmat însă o
întrerupere; apoi s-a reluat; după două episoade timişorene a
urmat cel final, de astă dată la Bucureşti: inculpări, urmărire
penală, scoaterea majorităŃii de sub urmărire penală şi
condamnarea doar a celor câŃiva despre care s-a apreciat că au
orchestrat represiunea. Cam acesta este firul, telegrafic, al
desfăşurării actului de justiŃie pentru cei morŃi la Timişoara. O
adevărată istorie în sine a proceselor în cazul Timişoara, ce
până astăzi îşi aşteaptă, încă, istoriograful nepărtinitor şi
detaşat.
Deocamdată, se întrevede doar o posibilă tipologie a
scrierilor despre actul de justiŃie petrecut la Timişoara.
Ne este cunoscută o singură intervenŃie din partea unui
slujitor al legii. Avocatul şi profesorul Vasile Popa¹ face o
critică severă, la ,,cald”, a procesului, scoŃând în evidenŃă vicii
procedurale şi de fond, cu incursiuni în zona comentariilor
gazetăreşti asupra evenimentului respectiv.

XI
 IntervenŃiile celor implicaŃi nemijlocit în evenimente, în
latura lor represivă ², nu fac decât să-şi ridice, fiecare în parte,
câte o ,,fortăreaŃă” de justificări ale demersului lor
,,profesional”; ei scapă cu desăvârşire din vedere doar faptul că
s-au instrumentalizat ca unelte pătate cu sânge ale celei mai
dure, mai obtuze şi primitive dictaturi comuniste din Est! Nici
regrete, nici sfială, cu atât mai puŃin pocăinŃă; aceasta este cea
mai mare dezamăgire: imposibilitatea schimbării de mentalitate.
Răul este atât de cumplit de înrădăcinat în noi, încât nu ne lasă
nici cea mai vagă speranŃă de eliberare. Va mai trece, irosindu-
se, o generaŃie; la decalajele faŃă de lumea civilizată, acumulate
şi fără voia noastră, le mai adăugăm şi pe acelea care le purtăm
în noi, prin refuzul de a ne schimba, de a înŃelege măcar nevoia
schimbării adevărate.
Subiectivă este şi abordarea în scris din partea fostelor
victime ale represiuni ³; mereu înverşunare, zicem noi, omeneşte
justificată, în goana lipsită de tihnă după adevăr, după dreptate.
Subiectul beneficiază în continuare şi de un interes
profesional, dar şi de opinie, larg justificat, pe măsura marilor
întrebări şi dileme ale aceluiaşi (încă) neelucidat
4
Decembrie’89 .
*

O certitudine este însă inculparea celor 21 de lucrători ai

fostei SecurităŃi şi MiliŃii în Procesul lotului 1 Timişoara, care a
început la 2 martie 1990. La 15 ani distanŃă de la crucialele
elemente, cele consemnate pe bandă magnetică se constituie
într-un izvor documentar de primă mărime despre începuturile
RevoluŃiei române.
MarcaŃi de gândul nevoii de adevăr, de întregul nostru
adevăr, pentru reconstituirea unei imagini veridice, obiective,
despre istoria noastră cea mai recentă, Memorialul RevoluŃiei
Române din 1989 iniŃiază, prin lucrarea de faŃă, o serie de 8
4

XII
volume documentare; ele îşi propun să redea cu minuŃiozitate
întreaga desfăşurare a Procesului de la Timişoara (2 martie
1990 - 9 decembrie 1991).
Note:
1.Vasile Popa, Procesul de la Timişoara. O enigmă a justiŃiei sau o enigmă a istoriei?, Timişoara,
1990.
2. Radu Tinu, Timişoara…no comment, Bucureşti, f.a.; Filip Teodorescu, Un risc asumat, Bucureşti,
1992; Ion Coman, Timişoara. 10 ani de la sângerosul Decembrie 1989, Bucureşti, 1999.
3. Costel Balint, Începutul sfârşitului, Timişoara 2000; Procesele RevoluŃiei din Timişoara (1989),
adunate şi comentate de Marius Mioc, Timişoara 2004; ş.a.
4. O enigmă care împlineşte 7 ani. Comunicări prezentate la Simpozionul cu acelaşi titlu de la
Timişoara (18 – 19 decembrie 1996), Biblioteca Sighet 4 , FundaŃia Academia Civică, Bucureşti,
1997; Întrebări cu şi fără răspuns. Decembrie 1989, volum îngrijit de Iosif Costinaş, Memorialul
RevoluŃiei, Timişoara, 2001.

XIII
XIV
 Radio Timişoara şi Procesul

Procesul de la Timişoara a pornit, ca tot ceea ce se

întâmpla atunci, cu mare entuziasm şi cam atât. Hotărârea de a-l
transmite s-a luat cu inima, iar aprobarea am primit-o, contrar
uzanŃelor justiŃiei; pentru că, imediat după revoluŃie, nu se putea
refuza nici o cerere, oricât de aiurea ar fi fost. Nici noi, cei de la
Radio Timişoara, nu am ştiut la ce ne înhămăm. Aşa ceva nu se
mai făcuse şi, probabil, nici nu se va mai face.
S-au luat şi câteva decizii înŃelepte: transmisia integrală,
înregistrarea transmisiei, continuarea transmisiei şi de la
Bucureşti, atunci când s-a schimbat locul de desfăşurare a
procesului. Timişoara ajunsese la maximă importanŃă când a
pornit revolta împotriva lui Ceauşescu. Începând cu 22
decembrie 1989, s-a încercat scăderea continuă a rolului şi
ponderii Timişoarei în luarea deciziilor.
Privind la ce se întâmplă astăzi, şi în acest domeniu reuşita
a fost deplină; şi nici nu se putea altfel, când se confruntau
oameni cu experienŃă de o parte şi naivi şi guralivi de cealaltă
parte. Şi, ca un corolar, guralivii au determinat retragerea naivilor
şi a competenŃilor cu bun-simŃ. Dar asta am simŃit mult mai
târziu.
Atunci vedeam nişte acuzaŃi pe care imensa majoritate îi
considera vinovaŃi, inclusiv procuratura, şi, în virtutea acestui
fapt, nimeni nu s-a prea străduit să strângă probe solide,
mergându-se pe declaraŃiile unor martori din aceeaşi familie a
guralivilor anteriori, mărturii demontate uşor de apărare.
Impresia multora dintre cei prezenŃi la proces a fost că nici
nu s-a dorit o prea mare probare a rechizitoriului, pentru că ar fi
ieşit la suprafaŃă şi alŃi vinovaŃi, poate mai vinovaŃi decât cei din
boxă, şi acest lucru nu era de dorit.
Noi, cei de la radio, ne-am făcut datoria: am transmis şi de
la Timişoara şi de la Bucureşti, cu sprijinul unor colegi deosebiŃi

XV
(Naghi, Jivan de la Timişoara, Georgescu de la Bucureşti), cu
soluŃii diverse de înregistrare găsite de inginerul-şef Ioan Olariu,
pentru că dotarea tehnică era sub nivelul Begăi, şi cu o rezistenŃă
fizică şi psihică pe care nimeni nu o bănuia necesară la începutul
procesului.
Doi ani au trecut ca vântul şi, în decembrie 1991, s-a
pronunŃat sentinŃa, dar aventura a continuat. Mai întâi au fost
aduse toate înregistrările pe acelaşi tip de suport, apoi au apărut
oferte de cumpărare, bineînŃeles refuzate. Şi ce nu faci pe bani,
poŃi face pe gratis. Memorialul RevoluŃiei, prin puterea de
convingere a doctorului Traian Orban, a determinat punerea la
dispoziŃia publicului a acestor înregistrări, probabil cea mai
cuprinzătoare descriere a RevoluŃiei de la Timişoara, deşi, poate,
nu cea mai corectă. Dar dacă am face noi totul, am lua pâinea
istoricilor.
Pentru mine a fost o poveste irepetabilă, cu câştigurile şi
pierderile ei, pentru că unii porniseră furibunda cursă a
acumulării primitive de capital, alŃii începuseră povestea fără de
sfârşit a câştigurilor fără nici o legătură cu munca, poveste care
se mai deapănă şi astăzi, e drept, cu o voce din ce în ce mai
firavă, iar eu am stat la microfon şi am încercat să vă fac părtaşi
la un moment istoric, iar mie să-mi adun un capital de amintiri ce
nu se pot devaloriza şi care, poate, îmi vor umple serile de iarnă
de peste ani şi ani.
Dumnezeu să ne ajute să nu mai avem nevoie niciodată de
un Proces ca cel de la Timişoara! Câştigul va fi dublu: România
o va duce bine, iar Procesul va rămâne unic.

Mihai Anghel, Radio Timişoara

XVI
 Memorialul RevoluŃiei şi Procesul

Procesul de la Timişoara a fost, de la bun început, dorit şi

scandat încă din primele zile de după masacrul din 17 şi 18
decembrie 1989. Data declarării LibertăŃii pentru oraşul
Timişoara a fost şi momentul când dorinŃa împlinirii DreptăŃii a
fost exprimată de zeci de mii de oameni, la 21 decembrie, la fel,
dar cu o amploare extraordinară, pentru că se dorea Dreptate şi la
Arad, Cluj, Sibiu, Târgu- Mureş şi Bucureşti.
Procesul a început şi la insistenŃele SocietăŃii Civile din
România, dorinŃă puternic susŃinută de mass-media. Urmare a
demersurilor de început, a venit şi aprobarea pentru transmiterea
parŃială la TVR şi integrală la postul de Radio Timişoara Liberă.
Cu toate că Procesul se desfăşura public, au existat medii
de presă care au început să scrie despre RevoluŃia Română în
toate felurile şi nicidecum în conformitate cu cele declarate de
inculpaŃi, de victime sau de martori.
Protestele celor care au avut de suferit nu au fost luate în
seamă, deşi presa prezentă la Proces relata destul de clar cele
întâmplate. Cineva dorea intrarea în neverosimil a
,,evenimentelor” din Decembrie 1989. Astfel a început o muncă
de ani de zile prin care s-au adunat numeroase articole de presă
referitoare la desfăşurarea Procesului, replici la neadevăruri şi
variante care mai de care mai năstruşnice în faŃa unei justiŃii
oarbe la reacŃiile noastre. Şi ne-am gândit că cea mai valoroasă
probă era însăşi înregistrarea Procesului de la Radio. În primii ani
nu ne-a fost aprobată nici măcar consultarea înregistrărilor; dar,
începând cu anul 1996, lucrurile s-au schimbat, conducerea la fel.
Am aflat că Procesul de la Timişoara cuprindea casete audio. I-
am solicitat din nou consultarea înregistrărilor domnului Mihai
Anghel, noul director al Radioului Timişoara. Domnia sa a
acceptat acest lucru şi, după mai multe discuŃii referitoare la
Proces, a aprobat cererea noastră de a copia Procesul. A fost

XVII
alături de noi, ne-a pus la dispoziŃie întregul material şi sprijinul
său personal, atât în calitate de reporter, cât şi în calitatea de
director al Radioului din Timişoara.
Noua conducere din 1996 a Radioului şi angajaŃii din
domeniul fonotecii ne-au explicat detaliile tehnice pentru copiere
pe alte casete audio. Încă nu am realizat ce ne aştepta, habar nu
aveam de mărimea ,,documentului înregistrat”. Ştiam doar că
trebuie să-l dobândim pentru arhiva noastră.
Copierea s-a desfăşurat, mai multe luni, de către un tânăr
(fost rănit în RevoluŃie, pe nume Călin Marius) cu aparatura
Memorialului, dar într-un spaŃiu pus la dispoziŃie de conducerea
Radio Timişoara.
La sfârşitul perioadei s-au adunat 297 de casete cu copia
audio a Procesului; curând ne-am convins, discutând cu
specialişti în domeniu, că, de fapt, nu are o valoare deosebită,
pentru că orice înregistrare se deteriorează în timp, că este
imperios necesară salvarea înregistrărilor pe CD-uri. A trecut
aproape un an până când Procesul a fost transcris pe CD-uri.
Au fost numeroase discuŃii referitoare la Procesul transpus
pe CD. Era, de fapt, o simplă înregistrare, până s-a realizat un
program de accesare pe calculator, şi a apărut necesitatea de a
transpune întregul material în text.
Fără prea multe amănunte, transcrierea Procesului-audio în
Procesul-text a durat aproape 6 ani, cu mijloace proprii şi cu
personal care s-a specializat pe parcurs. Nominalizez câŃiva
angajaŃi care au lucrat la transcriere: Gino Rado, Silvia Bugariu,
Liza Kratochwill, Doina MagheŃi. Dintre toŃi cei care au lucrat a
rămas până la finalizarea lucrării numai doamna Doina MagheŃi.
A fost greu, dar am reuşit ca acest proces să devină, în final, un
document pe care-l punem la îndemâna celor interesaŃi spre
studiu sau spre simplă lectură.
S-au scris multe despre RevoluŃie, despre agenŃi, despre
martiri, dar niciodată nu s-a scris suficient despre cei vinovaŃi,

XVIII
despre complicii acestora şi despre toate tehnicile folosite pentru
disculparea acestora; în timp ce martori, victime şi chiar inculpaŃi
au trecut în nefiinŃă, în timp ce profitorii dau interviuri şi scriu
cărŃi dând lecŃii de tot felul, cu orice prilej.
Fondul documentar Procesul de la Timişoara, în actuala
formă, nu putem pretinde că este perfect conservat; există multe
lacune, posibilităŃile tehnice şi materiale au fost şi sunt limitate,
dar considerăm că întreaga muncă a fost de folos. Poate, dacă se
clarifica adevărul celor petrecute atunci, într-un decembrie ar fi
fost mai firesc să ne ocupăm de alte probleme.
MulŃumim angajaŃilor noştri şi colaboratorilor care au
lucrat ani de zile la Proces, pentru ca aceste prime două volume
să poată vedea lumina tiparului.

Traian Orban, Memorialul RevoluŃiei

XIX
XX
 Notă asupra ediŃiei

Volumele de faŃă reprezintă transcrierea înregistrării pe

bandă magnetică operată de tehnicienii postului de Radio
Timişoara în cursul transmiterii pe unde în direct a procesului.
Dintr-un total de 297 de casete înregistrate au fost
reproduse de faŃă primele 69, cuprinzând audierile celor 21 de
inculpaŃi din aparatul fostei MiliŃii şi SecurităŃi. Ne propunem
reproducerea întregului material înregistrat în cuprinsul unei serii
documentare de circa 8 volume.
Pentru uşurarea lecturii, am realizat un cod propriu de
abrevieri, după cum urmează:
P.C.: Preşedintele completului de judecată
Consultant: Consultant-şef
Av. ap.: Avocatul apărării
A.G.: Anastasiu Gabriel
At.G: Atudoroaie Gheorghe
Av.G. Avram Gheorghe
B.I.: Baciu Ion
B.V.: Bucur Viorel
C.V.: Ciucă Valentin
C.I.: Corpodeanu Ion
D.I.: Deheleanu Ion
G.G.: Ganciu Gheorghe
G.N.: Ghircoiaş Nicolae
G.T.: Grui Tiberiu
I.E.: Iosef Emilian Zamfir
M.E.: Macri Emil
Mi.E.: Mişea Eugen
P.E. Peptan Eugen
P.I.: Popescu Ion
P.L.: Preda LaurenŃiu
R.T.: Radu Tinu
S.T.: Sima Traian
T.F.: Teodorescu Filip
V.I.: Veverca Iosif

XXI
 În vederea unei individualizări a intervenŃiilor celor
audiaŃi, introducerea fiecărui nou inculpat a fost marcată,
distinctiv, cu litere boldite.
Întrebările preşedintelui completului de judecată, colonel
magistrat Cornel Bădoiu, au fost consemnate cu caractere italice.
Aceasta, din dorinŃa de a se face cuvenita distincŃie dintre
întrebările InstanŃei şi răspunsurile inculpaŃilor (şi, după caz, ale
martorilor).

XXII