alune de toti banii

Written on June 9, 2007

Am citit despre un important scriitor chinez contemporan, Pa Kin, care fusese de
corat, la varsta de 85 de ani, de Francois Mitterrand.
Si, cand a fost invitat in Franta, omul a avut cateva intrebari pentru emisarul
presedintelui. Pentru ce sa vin? Ca sa ma intalnesc cu cine? Si ce sa descopar a
sa de interesant?
Apoi, batranul scriitor adauga un fel de explicatie pentru modul sau aparte de a
aprecia importanta lucrurilor. Si spune: ma simt ca si cum mi-ar mai fi ramas d
oar sapte dolari. Si nu vreau sa cumpar de ei alune. Nu cred ca o asemenea vorba
trebuie sa astepte neaparat 85 de ani pentru a putea fi rostita.
Merge la orice varsta, pentru oricine isi permite un anume tip de detasare. Imi
place mult polivalenta cuvantului ma ana, care inseamna si maine, si intr-o zi, da
r si niciodata. Am ajuns indirect la toate astea, citind un studiu al unuia dint
re cei mai admirabili contemporani ai nostri, domnul Neagu Djuvara.
Mi se pare uluitor ca o asemenea uriasa incurajare pentru specia umana ramane as
cunsa printre rafturile bibliotecilor. Pana si amanuntul pur anecdotic ca profes
orul este nascut in 1916 ar putea face un rating exceptional in randurile celor
care cred ca spiritul se stinge odata cu varsta.
Probabil ca randurile mele se pot numi omagiu spontan pentru un om care a citit,
inteles si trait atat de multa istorie. Intalnindu-l de cateva ori, dincolo de
faptul ca nu cheltuieste niciun sfant pe alune, m-a fascinat faptul ca vorbeste
asa cum scrie sau scrie asa cum vorbeste.
E o senzatie de montagne-russe sa ti se povesteasca despre incredibila rochie ve
rde purtata de Martha Bibescu intr-o dupa-amiaza de duminica din anii 30. Aproxim
area mea este tot o reverenta in fata unei memorii de necuprins.
Cartea (aparuta la Humanitas) pe care o citesc se numeste Civilizatii si tipare i
storice si se subintituleaza Un studiu comparat al civilizatiilor . Vorbeste despre
nasterea si prabusirea civilizatiilor, despre felul in care periferia ocupa cent
rul, despre ciclicitatea barbariei si a spiritului.
Privindu-l pe profesorul Djuvara ca pe un supravietuitor al unei civilizatii dis
parute, fara a-l mitifica, pentru ca a reusit sa ramana un barbat frumos la 91 d
e ani, e cu atat mai impresionant sa parcurgi cuvintele unui asemenea martor: In
umbra civilizatiei majore, inainte ca aceasta sa dispara la randul ei, cate alte
culturi n-au pierit fara urma! Aceasta imensa drama e astazi traita de multi cu
nespusa intensitate.
Trebuie sa apartii unei asemenea culturi pe cale de a se stinge, sau care moare
chiar inainte de a inflori, pentru a intelege nesfarsita disperare a acelora car
e asista neputinciosi la disparitia inexorabila a celor mai pretioase valori ale
lor. Cu fiecare cultura care moare, o floare unica se vestejeste pentru a nu ma
i renaste, o mireasma incomparabila se risipeste pentru totdeauna.
In viata popoarelor, ca si in toata Creatiunea, ceea ce izbeste mai mult si scan
dalizeaza intr-adevar spiritul este risipa Naturii. Cei care sunt astazi privile
giati si apartin culturilor majore pot inca sa se legene in iluzia perenitatii l
or. Dar pana cand? Si cum am putea avea asigurarea ca rasa noastra trufasa, care
de veacuri isi intinde dominatia asupra neamurilor si lucrurilor toate, nu va c
adea si ea, odata, in toropeala si apatie?
Am preluat acest citat pentru ca reuseste sa sintetizeze bine relatia dintre ilu
ziile noastre si im-placabilul (uneori de inteles) al istoriei, de care cu totii
ne plangem zilnic. Si apoi mai este acea incomparabila mireasma despre care vor
beste Neagu Djuvara, pe care avem privilegiul sa o descoperim in spiritul care s
e refugiaza din lumea noastra pentru a se replia cine stie unde.
Recunosc ca am incercat sa compun un soi de chapeau-bas pentru un boier incompar
abil, avand in minte alunele pe care le refuza chinezul si o anecdota despre ce
ramane din comunicare in lumea noastra.
Se povesteste despre un profesor care nu a avut timp sa-si tina cursul si si-a r
ugat asistentul sa le duca studentilor un casetofon care sa difuzeze o inregistr
are cu vocea sa. Dupa ceva timp, profesorul ajunge in sala in care se tinea curs
ul si isi gaseste casetofonul pe catedra. Inconjurat de casetofoanele studentilo
r.
publicat pe 9 iunie 2007 in evz