Vous êtes sur la page 1sur 1

-Titu Maiorescu – autor canonic-

Titu Maiorescu este primul mare estetician şi critic literar român. Ctitor al
culturii noastre naţionale, a fondat societatea literară „Junimea” la vârsta de
douăzeci şi trei de ani. Societatea literară a avut ca scop aducerea culturii şi
limbii române d ela acea vreme la un nivel superior, dar şi încurajarea afirmării
unor valori contemporane acelor vremuri.
Dintre ceilalţi fondatori, printre care Petre Carp, Vasile Pogor, Theodor
Rosetti şi Iacob Negruzzi, Maiorescu se remarcă prin vasta sa cultură reflectată
în numeroase lucrări politice, lingvistice, critice, filizofice şi estetice, implicit prin
postura sa de mentor al celorlalţi fondatori.
Ca şi critic literar, Titu Maiorescu dovedeşte obiectivitate, dar şi respect al
sincerităşii în activitatea sa. El urmăreşte înlăturarea mediocrităţilor din litaratura
română şi apreciază autenticitatea, originalitatea şi elementele cu speficic
naţional observate în acest domeniu. Maiorescu remarcă şi realizează studii
despre personalităţi importante din literatura română contemporane lui: Mihai
Eminescu, Andrei Mureşanu, Octavian goga, Ioan Slavici.
Din punct de vedere cultural, criticul este de părere că nu se pot adopta
principii şi idei din Occident fără a exista un fundament solid pentru susţinerea
lor: realizează un studiu asupra teoriei „formelor fără fond”.
Pe plan lingvistic, criticul se duelează împotriva etimologismului din limba
română în ideea de înnoire a limbii române, cu prea multe arhaisme la vremea
respectivă. Deasemenea, este pro ofocializării alfabetului latin: „fiecare cuvânt se
scrie cum se pronunţă”.
„Beţia de cuvinte”, un alt studiu lingvistic, se referă la exprimarea în fraze
supraîncărcate a unor contemporani, în cazul căreia criticul consideră că este de
drept să fie asemuită cu o boală: „Simptomele patologice ale ameţelii produse
prin întrebuinţarea nefirească a cuvintelor ni se înfăţişează treptat după
intensitatea îmbolnăvirii”.
Studiul „Neologismele” atenţionează asupra avalanşei de neologisme din
limba română, susţinând că limba română are cuvinte ce trebuie cunoscute şi
depreinsa înaintea neologismelor corespunzătoare.
Titu Maiorescu a fost şi este considerat o personalitate extraordinară
pentru literatura română, Tudor Vianu afirmând că „lucrarea la care a supus
graiul nostru nu a fost cu nimic mai prejos ca aceea a lui Eminescu”. Totuşi, o
dată cu moartea sa în 1917, acea flacără a entuziasmului din cadrul Juminmii
începe să se stingă. În final, ultima rămăşiţă a Junimii, revista Convorbiri Litarare,
fiind desfiinţată în 1944.

Vous aimerez peut-être aussi