AT I T U D I N I 0

U stir ht
O a
TR nă rig
-V e
Ă
D
P E ă py
Co

…AmâNAţI of-Ul peNTrU AlTă DATă

proclamaţia Sfântului Dionisie de la lavra
M

Sfântului Serghie de radonej

Chemare către poporul rus la unitate frăţească şi apărare a patriei şi
credinţei ortodoxe (pildă în care se arată că monahii şi monahiile n-au fost
niciodată absenţi din mijlocul poporului, sau străini de necazurile şi durerile
acestora, ci adesea au însufleţit poporul la lupta cea sfântă)

„Creştinilor pravoslavnici, nu daţi uitării

dreapta credinţă, vădiţi-o în fapte de desăvârşire
şi milostenie, cereţi-le dregătorilor voştri
să rămână binecinstitori creştini în unitate
şi să se ridice împotriva celor ce au trădat
legea creştină şi patria, precum şi împotriva
veşnicilor vrăjmaşi ai creştinilor, leşii şi
litvanii. Vedeţi voi înşivă câte distrugeri au
făcut în statul moscovit, ce soartă au avut
sfintele biserici şi sfintele icoane? Unde sunt
călugării cu creştetul luminat de cărunteţe,
monahiile împodobite cu virtuţi? Toate au
fost zdruncinate până la temelie, pângărite
şi defăimate. N-au fost cruţaţi nici bătrânii,
nici pruncii. Să meargă toţi cei în putere, fără
zăbavă, la Moscova! Înduraţi-vă, faceţi aceasta
cât mai degrabă, toţi cei ce sunteţi în stare
să purtaţi o armă; ajutaţi cu bani, pentru ca
oştile care se vor aduna lângă Moscova să nu
se risipească, neputând fi întreţinute! Ştiţi voi
înşivă că fiecare lucru trebuie făcut la timpul său şi că, dacă nu începi ceva Cu siguranţă, mai sunt
la timp, degeaba toată truda. Dacă se vor fi aflând prin părţile voastre şi câteva locaşuri sfinţite, în
nemulţumiţi, pentru Dumnezeu! Îndemnaţi-i să-şi amâne of-ul pentru care să se păstreze dreapta
altă dată, pentru ca acum, într-un glas şi într-o inimă, să ne străduim credinţă şi din care să se
pentru salvarea credinţei pravoslavnice, atâta timp cât vrăjmaşii îi mai înalţe rugăciuni smerite,
pot lovi pe boieri şi pe căpeteniile oştirii. Dacă vom alerga cu osârdie care să-L milostivească pe
la preadarnicul Dumnezeu şi la preacurata Sa Maică şi la toţi sfinţii şi Dumnezeu. Acestora să le
ne vom lega să lucrăm binele, cu toţii în unire, Preamilostivul Stăpân, urmăm şi noi, nevrednicii,
Iubitorul de oameni, Îşi va abate de la noi dreapta Sa mânie, izbăvindu- ştiind că pentru necredinţa
ne de moartea năprasnică şi de robia latinilor!”. şi păcatele noastre, s-a
înmulţit răutatea în lumea
de azi, şi să nu-i părăsim
 Extras din Patericul Lavrei Sfânta Treime a preacuviosului Serghie de Radonej, Ed. Sofia,
p. 342-362. pe Părinţii noştri, care ne-
Această epistolă a fost scrisă pe la începutul sec. al XVII-lea, în vremuri dificile pentru pământul
rusesc, „anii de zbucium şi bejanie”, după cum a rămas în amintirea poporului rus, care se afla au născut nouă adevărata
sub prigonirea hoardelor de leşi şi cazaci. Poporul, îngrozit şi deznădăjduit, nu avea altă scăpare credinţă, înălţându-ne către
şi alinare decât în sânul ortodoxiei, la lavra Cuviosului Dionisie, care oferea adăpost şi hrană
sărmanilor oameni. Dumnezeu.
 0 AT I T U D I N I AT I T U D I N I 03

U stir ht
O a
TR nă rig
-V e
Ă
Cu ajutorul Domnului, sfinţiţii monahi au pornit la luptă alături de - Află, Prea Sfinţite, că o armă de-a latinilor şi-a pus iscălitură pe creştetul

D
PE Mă py
armata moscovită şi însuşi Preacuviosul Dionisie a binecuvântat oştile meu şi că mai port şi pe trup şase urme de plumb vrăjmaş. Dacă aş fi
Co

Întotdeauna Biserica
s-a sprijinit pe rugăciunile
cele smerite ale nevoitorilor
pustiului. Prin smerenia
lor, dobândind mare trecere
înaintea lui Dumnezeu, de
multe ori aceşti mari cuvioşi
au izbăvit Biserica
din cele mai grele nevoi.
care mergeau la război pe muntele Volkusa şi, astfel, însufleţind oastea şi
oblăduind bolnavii pe front, Moscova a fost scoasă de sub asediu.
Dar un asemenea organ al Sfântului Duh şi lumină a pământului rusesc,
nu avea cum să nu fie observat de inamicii mântuirii noastre, care au şi
trimis asupra Preacuviosului fel şi fel de acuze mincinoase şi cleveteli, doar-
doar să îi ascundă lumina sub obroc şi să aducă la tăcere
această trâmbiţă sfinţită. Dar lumina nu avea cum să stea
sub obroc şi cinstea Preacuviosului a fost degrab oferită de
către Patriarhul Ierusalimului de la acea vreme, Teofan,
care fusese mişcat de nevoinţele şi virtuţile cuviosului
Dionisie. A rămas memorabil emoţionantul dialog dintre
Patriarhul Teofan şi sfinţiţii oşteni ai mănăstirii Sfânta
Treime. Cităm din Pateric:
„… Patriarhul a adus laude strădaniilor egumenului, cu
lacrimi în ochi, în faţa întregii obşti, zicând:
- Auzitu-s-a în toate sfintele biserici ale Răsăritului
despre suferinţele şi lucrarea voastră întru Hristos, despre
prigoana pe care aţi îndurat-o pentru dreapta credinţă,
dar nu ne erau cunoscute toate necazurile voastre; astăzi
văzut-am cu ochii mei pentru ce, cum şi cât de mult aţi
fost chinuit, pentru a le fi multora spre mântuire.
Patriarhul a dorit să-i cunoască în chip deosebit pe acei
călugări din mănăstire care, pe timpul când era mare
lipsă de luptători, n-au pregetat să ia arma în mână şi să
se ridice împotriva vrăjmaşilor. Pe Preacuviosul Dionisie
l-a uimit această dorinţă, dar călugării-luptători s-au
arătat gata să satisfacă cererea Patriarhului:
- Arată-ne, Preacuvioase, Vlădicii; facă-se voia lui!
I-au fost înfăţişaţi Patriarhului mai mult de douăzeci de călugări. Primul
dintre ei era unul Atanasie Oscerin, foarte bătrân, ale cărui plete cărunte
băteau acum spre galben. Patriarhul l-a întrebat:
- Tu ai mers la război şi ai purtat de grijă răniţilor de pe câmpul de bătălie?
- Da, stăpâne sfinte, a trebuit să mă duc şi am plâns cu lacrimi amare de
ce am găsit acolo.
Patriarhul l-a mai întrebat:
- Spune-mi, ce-ţi place mai mult: lucrarea călugărească şi rugăciunea sau
faptele care pot să-ţi aducă laudă de la oameni?
Făcând o plecăciune adâncă, Atanasie i-a răspuns:
- Fiecare lucru şi fiecare treabă, stăpâne sfinte, la timpul său. Nu toţi au
puterea de la Dumnezeu pe care o aveţi voi, Sfinţii părinţi, de a lega şi a
dezlega. Tot ce am făcut şi fac, făcut-am sub ascultare.
Apoi, descoperindu-şi pletele colilii şi închinându-se până la pământ, a spus:
rămas în chilie, stând numai în rugăciune, când şi cum mi-ar fi ajuns la
ureche, ca să mă trezească şi să mă cutremure, acele gemete şi suspine?
Patriarhul a rămas satisfăcut şi s-a putut convinge că, ducându-se la luptă,
călugării au fost însufleţiţi de acelaşi duh de evlavie, smerenie şi simplitate.
L-a binecuvântat pe Atanasie, i-a dat sărutul păcii, despărţindu-se şi de
ceilalţi cu cuvinte de laudă”.
Aşadar este vreme de mărturisire, este vreme de tăcere.
Sfinţii au ştiut întotdeauna când să tacă şi când să vorbească
atunci când Biserica lui Hristos suferea de pe urma
prigonitorilor ei păgâni sau schismatici. Şi într-un caz, şi
într-altul nelipsită este rugăciunea. Mărturisind în duhul
adevărului, ne rugăm. Tăcând în duhul adevărului, ne
rugăm. Unii au apărat Biserica prin propovăduirea sfintelor
dogme, alţii prin mărturisirea lor simplă şi neînfricată, unii
prin sângele lor, iar alţii prin rugăciunea lor curată. Şi unii şi
alţii au reuşit ceva, nu prin stăpânire sau prin cuvântările lor,
ci prin tăria virtuţilor lor, precum ne spune şi Sf. Isaac Sirul:
„Mustră pe cei ce te învaţă învăţături împotriva dogmelor,
prin tăria virtuţilor tale, nu prin puterea de convingere a
vorbelor tale”2. Iar Sf. Grigorie Teologul ne arată chipul
adevăratului teolog şi mărturisitor, zicând: „Dascăli
ortodocşi sunt cu adevărat aceia care mai întâi se străduiesc
să se curăţească, să se lumineze, să înveţe, să se aproprie de Dumnezeu, să
se sfinţească. Aceştia pot mai apoi să caute să-i curăţească pe ceilalţi, să-i
înveţe, să-i lumineze, să-i sfinţească, să-i unească cu Dumnezeu. Dascălii ce
urmează această rânduială sfântă pot să teologhisească ortodox”3.
Oare cine era mai în măsură să mărturisească şi să apere dreapta credinţă,
dacă nu cei ce întru ostenelile şi sudorile nevoinţelor lor şi-au curăţit sufletele
lor, pribegind prin pustietăţi şi în crăpăturile pământului, ei de care lumea
nu era vrednică? Întotdeauna Biserica s-a sprijinit pe rugăciunile cele
smerite ale nevoitorilor pustiului. Prin smerenia lor, dobândind mare trecere
înaintea lui Dumnezeu, de multe ori aceşti mari cuvioşi au izbăvit Biserica
din cele mai grele nevoi. Ei erau stâlpii de încredere ai tuturor creştinilor,
erau luminătorii nu numai ai pustiului dar şi ai cetăţilor. Fericitul Teodoret
al Cirului descrie în „Istoria evlavioasă”, multe din nevoinţele şi petrecerile
sfinţilor pustnici ce au apărat dreapta credinţă, întru liniştire sau chiar
ieşind în cetăţi. Este astfel cunoscut cazul Marelui Antonie, care străbătea
Alexandria combătându-i pe arieni.
2 Filocalia X
3 Stelianos Papadopoulos, “Vulturul rănit”.
 0 AT I T U D I N I AT I T U D I N I 0

U stir ht
O a
TR nă rig
-V e
Ă
„Aflând de ameninţările păgânului împărat care purta acelaşi nume cu silit să fac eu, care am făcut făgăduinţele călugăreşti. 06/ PĂRINTELE JUSTIN PÂRVU,

D
PE Mă py
dânsul, Sf. Iulian, zis şi Sava (că înainte de a pleca în Persia acela făgăduise Iar de mă mustri că las liniştirea, mustră-te mai VOIEVODUL ORTODOXIEI ROMÂNEŞTI
– Monahia Fotini
Co

că îi va pierde cu totul pe cei drept-credincioşi, iar cei de un cuget cu dânsul degrabă pe tine, care dai foc casei lui Dumnezeu
aşteptau cu dor întoarcerea lui, în vreme ce creştinii se rugau ca ea să nu şi mă sileşti pe mine să îl sting: întrucât singur
mai aibă loc), îndată a adus lui Dumnezeu rugăciune cu deadinsul şi, după recunoşti că se cuvine a da ajutor casei părinteşti
ce zece zile a adăugat a se ruga Lui, a auzit un glas care spunea că porcul când aceasta e cuprinsă de flăcări…”. Acestea fiind
cel urât şi împuţit a fost ucis”4. spuse, împăratul a încuviinţat prin tăcere, covârşit
de răspunsul dreptului.
Şi cine va spune minunile pe care le săvârşeau aceşti
mari nevoitori, atunci când ieşeau de sub obroc? Că
înviau morţii, tămăduiau pe cei bolnavi şi multe
alte minuni care erau un punct de reper pentru
credincioşii derutaţi de atâţia propovăduitori
ai falsei credinţe. Dar cea mai mare influenţă o
aveau nu atât minunile, cât purtarea lor simplă
şi cuviincioasă, lepădarea şi jertfirea de sine,
neagoniseala, necăutarea la ranguri şi averi. Acesta
este adevăratul apărător şi mărturisitor al dreptei
credinţe, adevăratul păstor şi cuvântător al oilor
lui Hristos, povăţuitorul neînşelat. Rugăciunea lor
putea să curăţească tot locul de toate murdăriile
pricinuite de surpătorii Bisericii, atât pe cât le era
îngăduit de Dumnezeu.
Ce s-ar face Biserica, fără rugăciunea acestor cuvioşi,
mari rugători şi nevoitori ai pustiului? Fără îndoială
Ce s-ar face Biserica, Chiar dacă aceştia au jurat la tunderea lor că nu vor părăsi pustiurile sau că dintre aceştia mai vieţuiesc, neştiuţi de nimeni, şi
fără rugăciunea acestor mănăstirile lor, până la moarte, totuşi, atunci când cămaşa lui Hristos, cea astăzi, de se îndură Bunul Dumnezeu şi mai rabdă
cuvioşi, mari rugători şi fără de tăietură era ruptă de către eretici, alergau în cetate, mărturisind. lumea aceasta, care s-a îndepărtat mult de adevărata
nevoitori ai pustiului? Fericitul Teodoret istoriseşte despre Avva Afraat, din pustia Siriei că: petrecere şi dreapta credinţă. Cu siguranţă, mai
„Împăratul cel de tot nebun (Valens) l-a văzut odată când mergea la locul sunt câteva locaşuri sfinţite, în care să se păstreze
de exerciţii ostăşeşti(că acolo se adunau cinstitorii Treimii); în timp ce dreapta credinţă şi din care să se înalţe rugăciuni
umbla pe malul râului, cineva l-a arătat împăratului, care privea din patul smerite, care să-L milostivească pe Dumnezeu.
său, şi acesta l-a întrebat încotro merge cu atâta grabă. Răspunzând el că
Acestora să le urmăm şi noi, nevrednicii, ştiind că
merge să se roage pentru lume şi pentru împărăţie, împăratul a întrebat pentru necredinţa şi păcatele noastre, s-a înmulţit
din nou: „Şi de ce, dacă ai făcut făgăduinţele călugăreşti, umbli fără frică răutatea în lumea de azi, şi să nu-i părăsim pe
prin piaţă, părăsind liniştirea”? – la care Afraat răspunde: „Spune-mi, Părinţii noştri, care ne-au născut nouă adevărata
împărate: dacă aş fi fost o fecioară ce stă închisă în iatac şi aş fi văzut pe credinţă, înălţându-ne către Dumnezeu.
cineva dând foc casei tatălui meu, ce m-ai fi sfătuit să fac la vederea casei
în flăcări? Să stau înăuntru şi să trec cu vederea pârjolul? Dar astfel i-aş fi
căzut şi eu pradă. Iar dacă spui că se cuvenea să alerg să aduc apă, să alerg
încolo şi încoace şi să sting flăcările, să nu mă mustri, împărate, că tocmai
asta fac: întrucât după sfatul ce l-ai fi dat unei fecioare închise în iatac sunt
4 Fericitul Teodoret al Cirului, „Istoria evlavioasă”.
12/ ÎNTREAGA CREŞTINĂTATE
ESTE RĂSTIGNITĂ PE CRUCE
– Interviu cu Pr. Justin Pârvu
18/ SFĂTUIRE DUHOVNICEASCĂ
DE LA PĂRINTELE ARSENIE BOCA
22/ NU-MI PARE RĂU CĂ SUNT ROMÂN
– Interviu cu Pr. Arsenie Papacioc
26/ CREŞTINUL ÎNTRE IMAGO
DEI ȘI TEHNOLOGIE – Pr. Mihai Valică
32/ CE FEL VA FI SEMNUL FIAREI?
Monahul Filotheu
35/ BISERICA ORTODOXĂ ŞI DOCUMENTELE
ELECTRONICE – Danion Vasile
38/ LUPTA PĂRINTELUI JUSTIN PÂRVU CU
CIBERANTROPII – Ovidiu Hurduzeu
48/ SĂ SE VORBEASCĂ DE ORTODOXIE, CHIAR
DACĂ SE VORBEŞTE DE RĂU – Pr. Savatie Baştovoi
51/ CONTROLUL TOTAL AL ROMÂNILOR
AFACEREA SECURIŞTILOR DE PARTID
George Roncea
56/ AVANTAJELE SI DEZAVANTAJELE CIP-
URILOR RFID IMPLANTATE LA OM
– Dr. Ruicănescu
60/ ACESTEA SUNT VREMURILE! SUNTEM
SUPUŞI LA CERNERE! – Interviu cu A. O. Petrescu
65/ NEAMUL ROMÂNESC SE VA RIDICA
DIN NOU – Pr. Mihai Andrei Aldea
70/ PROOROCIE DESPRE ROMÂNIA – Virgil Maxim
73/ EVANGHELIA MÂNTUITORULUI IISUS
HRISTOS, CHEIA ANIHILĂRII
TERORISMULUI INTERNAŢIONAL
– Pr. Gh. Calciu Dumitreasa
76/ Pr. IOAN SABĂU, MĂRTURISITORUL
ŞI PREOTUL LUI HRISTOS
81/ MARTIE MAGHIAR – O RANĂ PE TRUPUL
ROMÂNIEI – Victor Roncea
88/ ISTORISIRE DESPRE NĂVĂLIREA
PAPISTAŞILOR ÎN SFÂNTUL MUNTE ATHOS
96/ SFÂNTUL ISIDOR PELUSIOTUL – EPISTOLE
102/ SFĂTUIRE DE DUH LA MASA TAINELOR
– Interviu cu pr. Ioan Şişmanian
redactor/ Fundația Petru Vodă & Editura Crigarux
layout și tehnoredactare/ www.atelieruldegrafica.ro
prelucrare foto/ Atelierul de grafică
corectură/ Claudia Maria Chira
fotografie/ Cristina Nichituș, M-rea petru Vodă
tipar/ Autograf
adresă/ Fundația Petru Vodă, com. Poiana Teiului, Neamț
telefoane/ 0788 355 239, 0788 729 140, 0723 241 568
e-mail/ atitudini.pv@gmail.com
web/ www.atitudini.com
abonamente/ la adreasa de email de mai sus
şi la telefon 0788 355 239
 0 AT I T U D I N I
U stir ht
O a
TR nă rig
-V e
Ă
părINTele JUSTIN pârvU,
p experienţă! Amară atunci când am gustat roadele necredinţei mele şi l-
D
PE Mă py
voIevoDUl orToDoxIeI româNeşTI
Co
90 De ANI De vIeţUIre îN SlUJbA lUI HrISToS.
Să ne trăiţi întru mulţi ani, părinte!
monahia fotini
Nu suntem nici pe departe ucenicii desăvârşiţi ai marelui duhovnic. Eu
nu sunt, dar am văzut pe alţii că sunt. Nu vrem nici pe departe să
facem un personaj infailibil din Părintele Justin şi nici măcar un
sfânt, soartă ce numai bunul Dumnezeu o hotăreşte. Dar
oare vrem să mai vedem sfinţi?
Am asistat în ultima vreme la fel şi fel de supoziţii şi
judecăţi asupra staturii Părintelui Justin. Şi m-am
uitat să văd: cine sunt cei ce şi-au scos binoclul
şi lupa să disece în laboratorul inteligenţei lor
faptele marelui duhovnic? Şi n-am văzut pe
nimeni brăzdat de cărunteţe şi aspre nevoinţe, ci
doar părelnici la uşa cărora credincioşii României nu
prea se înghesuie, care nu s-au încumetat niciodată să
guste din sarea lacrimei Părintelui Justin, vărsate pentru
păcatele multora şi nici n-au ajuns vreodată la picioarele lui
îngenunchiate de durere pentru un neam întreg. Da! Unii îl
acuză de şovinism şi îi deranjează că prea mult vorbeşte „bătrânul
aista de neam şi Eminescu”, dar să vorbească creştinii de pretutindeni
dinafara hotarelor acestei ţări, care vin cu disperare să îi ceara ajutorul:
cât spijin au găsit într-însul?
Nici pe departe părintele nu este şi nu are cum să fie infailibil; infailibil
singur Dumnezeu este. Dar, spre ruşinea mea, am primit o lecţie de
la un simplu credincios de rând, din partea căruia nu aşteptam mari
descoperiri cereşti. Şi aşa, încrecând să-l conving eu că părintele Justin
nu este infailibil şi poate greşi, ca om, - acela cu un glas neşovăitor,
izvorât din credinţa inimii sale şi oarecum nedumerit în faţa necredinţei
mele, spune: „Dar pentru mine, Părintele chiar e infailibil!” Şi stăteam
şi mă gândeam ce răspuns să îi dau... şi simţeam că dacă voi încerca
să distrug universul acestui credincios, distrug un suflet pentru care
Hristos Şi-a vărsat Sângele pe Cruce. Dar nu numai că nu am făcut
aceasta, ci zidul necredinţei mele a fost surpat de frumuseţea credinţei
acestui suflet. Pentru că el avea dreptate, dar eu uitasem (că la români se
practică uitarea)! Sau, din alt punct de vedere, amândoi aveam dreptate.
Pentru necredinţa mea, Părintele chiar era greşelnic; pentru credinţa lui,
Părintele era „infailibil”.
Am spus-o de mai multe ori şi din experienţă vorbesc – Părintele nu ştie
să dea sfat decât după inima fiecăruia. Oare este vreunul din ucenicii
Părintelui care să nu fi trăit această experienţă? Amară şi preadulce
AT I T U D I N I 0
am determinat pe Părinte să îmi răspundă ca om, sau mai bine zis i-am
închis accesul lui Dumnezeu să îmi răspundă prin acest om; şi preadulce
„când am sărit din judecata şi cercertarea Părintelui meu ca din curvie”,
făcând loc lui Dumnezeu să glăsuiască prin Părintele meu. Amară când
am simţit neputinţa firii omeneşti care nu apelează la Dumnezeul ei şi
preadulce când am văzut că cele cu neputinţă sunt cu adevărat cu putinţă,
dar ieşind din logica acestei lumi. De atâtea ori am fost martoră
când părintele a coborât cerul pe pământ pentru mine şi minuni
de tot felul se revărsau asupra mea, de la citirea celor mai mici
gânduri până la tămăduirea sufletului, ...şi acum pe cine să cred?
Pe mine care am văzut minuni mari lucrând prin Părintele meu
sau pe mine care am văzut greşeli lucrând prin Părintele meu,
pentru necerdinţa mea?
Cred că dacă am căuta răspunsuri în nevrednicia nostră, le-
am găsi pe toate.
Prin cele ce spun acum, nu îndemn pe nimeni să scrie pe
garduri că Părintele Justin este infailibil, ci doar atât: să nu
smintim credinţa unora din cauza necredinţei sau relei noastre
credinţe. Pentru că, dacă vom da seama pentru orice cuvânt
grăit în deşert, cu cât mai mult pentru un cuvânt care poate
afecta credinţa unui suflet?
Poate că trăim vremurile, pentru care Părinţii au prorocit că nu
vor mai fi povăţuitori desăvârşiţi, iar ucenicii vor fi nevoiţi să
culeagă din faptele bune ale fiecăruia din părinţii duhovniceşti.
Dar Părintele Justin nu ne-a impus niciodată să facem ascultare
desăvârşită, aşa cum impun alţii cu mult mai puţin avizaţi, ci
dimpotrivă. Adeseori mărturiseşte cât
este de păcătos şi ne sfătuieşte să învăţăm
să stăm pe picioarele nostre, că vor veni
zile când nu vom mai avea cui să-i cerem
sfatul, decât numai lui Dumnezeu. Şi
dacă atunci când te duci cu credinţă
în părintele tău, Dumnezeu lucrează,
consider că acest părinte este unul
bineplăcut Lui. Şi încă ce lucrează!... nu
orice… oricum unul care a făcut proba
nu poate să mai ridice nico pietricică
asupra acestui om.
Aşadar, liniştiţi-vă! Nu! Părintele
Justin nu este un sfânt! Dar, vă rog eu,
dacă întâlniţi vreodată un sfânt, să nu-i daţi în cap!
 Sf. Ioan Scărarul, Scara.
 0 AT I T U D I N I AT I T U D I N I 09

U stir ht
O a
TR nă rig
-V e
Ă
epISoADe DIN vIAţA părINTelUI JUSTIN
e care aproape că nici nu-mi mai vine să gândesc – cu începutul campaniei

D
PE Mă py
interviu realizat la 0 februarie 009, m-rea petru vodă … al războiului… de acum ruşii cotropiseră ţara, veneau din ce în ce mai
Co

aproape, s-au izbit de fortăreţele de pe Valea Moldovei, Valea Siretului,

...toate aceste nevoinţe,
aceste greutăţi, vâltori prin
care am trecut – n-au făcut
altceva decât să hotărască
şi să întărească în mine
convingerile mele –
a iubirii de ţară şi de
neamul acesta obidit.
- Părinte, cum vă simţiţi la 90 de ani şi ce experienţe vi s-au părut mai cazematele de rezistenţă împotriva armatei de Răsărit.
importante în aceşti 90 de ani? A venit apoi, în sfârşit, şi perioada de refacere, chipurile, a acestor vremuri
- Măi, până la 90 de ani... ce să zic eu? Dacă iei veacul acesta al XX-lea, grele, dar refacerile s-au transformat iarăşi în capitol de suferinţă, pentru
l-am pătruns în mai puţin cu zece ani. Apoi veacul acesta a fost veacul că acum aici la noi se întâlniseră cele două curente: al comunismului şi al
tulburărilor, pentru că m-am confruntat cu patru mari figuri naţionalismului, al iubirii de
politice care au tulburat lumea şi Europa, în special. Am avut patrie şi al distrugerii de patrie.
perioada stalinistă, perioada hitleristă, perioada Mussolini şi Comunismul care bătea cu
toată gama aceasta a oamenilor – am putea spune – puţin toată puterea împotriva acestor
bolnavi mintal, de urmările lor se văd şi până astăzi. Am fost sacre noţiuni. A urmat apoi, în
în prea puţini ani, în care într-adevăr să am şi eu ocazia să sfârşit, tulburarea aceasta mare
stau liniştit şi să gândesc şi să văd cum s-a pus neamul acesta când m-am întâlnit de-odată
pe o temelie mai sănătoasă şi mai temeinică, pe linia unei prin 949 cu vreo 6 ani de
Ortodoxii dăruită de Dumnezeu – mare dar – neamului temniţă grea, d’apăi am luat-o de
nostru. Am avut de-a face cu oameni din toate categoriile, şi la Suceava, Aiud, Mină, Gherla,
oameni mici, şi oameni mari, şi oameni de mijloc, şi oameni Piteşti – şi toate, în sfârşit,
mai buni, şi oameni mai răi – de toate soiurile, în sfârşit. Şi cetăţile acestea de rezistenţă a
am avut mereu, cu această lume, de dobândit o experienţă comunismului nostru din Ţara
de rezistenţă şi de menţinere a vieţii mele care am format-o Românească. Toate lagărele şi
de mic copil, de la familia mea, de ortodocşi, ţărani sănătoşi, toate închisorile – mă uitam pe
viguroşi, cu gânduri frumoase, în credinţa şi biserica o hartă de la Sighet – unde, în
strămoşilor noştri. sfârşit, nu erau mai mult decât
De aceea, dacă mă gândesc şi privesc în urmă la anii copilăriei, 60 de închisori, mici şi mari,
când eram într-o şcoală câte 00-20 de copii – cum ne şi lagăre, şi locuri de muncă forţată!
împărţeam noi frumos şi făceam două rânduri: un rând care Aşa încât, când am ieşit de acolo – ceea ce mi-a oferit bucuria – e că am Am fost în prea puţini
mergea spre nordul satului şi altul care mergea spre sudul pus temelia acestei biserici, închinată în cinstea marilor mărturisitori ai ani, în care într-adevăr să
satului – şir de copii şi frumoşi, şi voioşi. Când întâlneam un bătrân războiului comunist; în cinstea lor am ridicat biserica cu patronii – „Sfinţii am şi eu ocazia să stau liniş-
– Bună-ziua, Bună-seara! Când întâlneam preotul scoteam pălăriuţele: Arhangheli Mihail şi Gavriil”. S-au adăugat apoi casele care se văd ca o tit şi să gândesc şi să văd
Sărut mâna, Părinte!… şi aşa petreceam posturile mari, cum de pildă acum mărturie a ostenelilor credincioşilor ortodocşi din partea locurilor. Însă cum s-a pus neamul acesta
suntem la începutul Triodului. Şi aşa mergeam cu toţii la biserică şi acolo mai înainte de a veni încoace în Petru Vodă, am stat chiar vreo 4 ani pe o temelie mai sănătoasă
cântam împreună cu dascălii, învăţătorii, făceam dezlegarea de post pentru la mănăstirea Bistriţa, unde şi-acolo n-a fost uşor, pentru că mănăstirea şi mai temeinică, pe linia
spovedanie, după care urma şi spovedania – încât ni se dădea în primele Bistriţa era o mănăstire misionară în apropierea oraşului Piatra Neamţ, unei Ortodoxii dăruită
două săptămâni ale postului şi canon, pe care îl făceam pentru ispăşirea unde aveam de-a face şi cu o cursă care venea de 3-4 ori pe zi, şi se descărcau de Dumnezeu – mare dar
noastră de greşeli şi de păcate. Ne dădea cel puţin câte 500 de metanii (oamenii) la uşa mea, unde am stat şi acolo de veghe pâââ..nă la aşa-zisa – neamului nostru.
cam în tot postul, 400 sau poate şi 600 – în funcţie de poznele pe care le Revoluţie, când am plecat şi am venit aici, în Petru Vodă şi am început
făceam. Şi apoi ne apropiam cu cutremur şi cu frică de marea sărbătoare a lucrările acestea frumoase cu ajutorul credincioşilor care s-au nevoit, stând
Învierii Domnului. Nu mai spun câtă grijă aveam noi în timpul Postului zi de zi până ce s-a acoperit biserica începută în mai. În acelaşi an am ajuns
Mare când ne preda la lecţii Patimile Mântuitorului nostru Iisus Hristos! la acoperişul ei, la sfârşitul lunii octombrie, începutul lui noiembrie.
Aveam în clasă şi nişte copii de altă rasă decât a noastră şi tare se tulburau Apoi a urmat pictura – din interiorul bisericii, din exteriorul ei, aşa încât
aceşti copii din cauza nemulţumirilor noastre că Hristos a pătimit din a fost de altfel şi bucuria şi m-am regăsit aşa, în rostul meu din viaţa pe
mâna evreilor. care am parcurs-o. De altfel toate aceste nevoinţe, aceste greutăţi, vâltori
Ce să mai spun când au venit vremuri atât de apăsătoare – 944 – despre prin care am trecut – n-au făcut altceva decât să hotărască şi să întărească

U stir ht
O a
TR nă rig
-V e
Ă
D
PE Mă py
Co
Pentru că lucrurile acestea
n-au fost numai pentru
creştini... ci pentru toată
suflarea care trăieşte
pe pământ – adică să se
menţină pe verticalitate,
ca creatură a lui Dumnezeu
liberă, nestingherită de
nimeni, să-şi poată exprima
gândurile lui, să-şi poată
exprima vorbirile lui,
să poată avea o poziţie
în care să nu fie stăpânit
şi îngrădit.
0 AT I T U D I N I AT I T U D I N I 
în mine convingerile mele – a iubirii de ţară şi de neamul acesta obidit. securitatea. … Acum nu, domnule, îţi pune sub unghie un bobuşor din
- Văd că guvernul României vă întâmpină anul 90 al vieţii sfinţiei voastre cu ăsta şi nu mai are nevoie de securişti să-i plătească. Ţi-l pune şi te face în
daruri alese, cipuri performante… 4-5 ani şi pe tine ne-om. Dacă porţi ăsta prea mult cu tine, sigur îşi face
- Ei, am luat-o şi cu cipurile acestea acum… pentru că lumea aceasta şi el boala şi rostul lui – bietele animale, săracele, care le-o pus la ureche,
sigur că se informa şi dorea să se informeze – ce sunt cu cipurile, ce sunt o început să le putrezească urechile, să le cadă coarnele, să le ciuntească
cu paşapoartele, cu unele sau altele? Am dat şi eu o scrisoare peste tot şi şi pe ele, să sufere şi ele, după consecinţele civilizaţiei aşa, venite de cine
am socotit să fie şi o explicaţie. Această explicaţie însă pe care am dat- ştie unde peste noi; dar ştim noi de unde, de altfel, da’ – eh!
o eu - pe foarte mulţi i-a tulburat –, ca omul vinovat
în faţa porţii de judecată, dar n-am socotit decât să-mi
fac o datorie pentru ca să ştie oamenii ce au de făcut
şi, în acelaşi timp, să ne profilăm şi noi pe o poziţie de
oameni de pocăinţă şi de regăsire a noastră în rostul
ortodoxiei. Ei, acum sigur că lucrurile s-au amplificat
mai mult, întrucât au început să intre o serie întreagă
de explicaţii, de comunicări – prin reviste, prin ziare şi
a ieşit tocmai ce nu mă aşteptam să iasă; dar cred că şi
asta a fost de la Dumnezeu, ca lumea să ştie de ce ispite
şi încercări are de trecut neamul cel creştinesc. Pentru
că lucrurile acestea n-au fost numai pentru creştini
(adică nu vizează numai creştinii n.n.) ci pentru toată
suflarea care trăieşte pe pământ – adică să se menţină
pe verticalitate, ca creatură a lui Dumnezeu liberă,
nestingherită de nimeni, să-şi poată exprima gândurile
lui, să-şi poată exprima vorbirile lui, să poată avea o
poziţie în care să nu fie stăpânit şi îngrădit. Ori acum
sigur că lucrurile se întâmplă că, atât creştinul, cât şi
necreştinul – este controlat, îi pune năsturelul sau
cipuşorul acela, firul de nisip, îl pune într-un buzunar,
ţi-l pune într-o haină care o iei de la magazin, ori ţi-l pune într-o Şi am avut mereu,
încălţăminte şi aşa mergi cu tine cu telefonul şi te înregistrează şi te cu această lume, de dobândit
pune la securitate şi nu mai ai nevoie de securitate că-i cu tine mereu. o experienţă de rezistenţă şi
Cel puţin atunci puneau pentru tine câte 7-8 gealaţi care trebuiau să de menţinere a vieţii mele
te păzească. Eu, când am venit de la puşcărie şi m-am dus la casa mea care am format-o de mic
părintească, la bătrânii mei, – domnule, veneau de câte două trei ori pe copil, de la familia mea,
noapte. Venea unul: „Dragii mei, am înnoptat aici la poalele munţilor. de ortodocşi, ţărani sănătoşi,
Nu ne-o-ţi primi şi pe noi să stăm oleacă să ne adăpostim?” Eu îi spuneam viguroşi, cu gânduri
cumnatului meu: „Măi, vezi că ăştia nu-s pentru dormit. Ăştia au alt Şi iată că am înfruntat, dragii mei, până în zilele acestea, multe şi frumoase frumoase, în credinţa şi
interes. Spune-le să meargă mai departe”. Şi veneau… mă duceam pe la episoade – după care am ajuns la anii aceştia când aştept şi eu oarecum: biserica strămoşilor noştri.
ţară, mă duceam primăvara, luna mai-iunie, mă duceam pe câmpurile „Acum slobozeşte pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău în pace, căci
acestea din Bolătău, pe Cinei, – să mai văd şi eu locurile acestea frumoase văzură ochii mei mântuirea Ta, pe care ai gătit-o înaintea feţei tuturor
ale copilăriei mele. Ei, bine, veneau acasă şi îmi spuneau de-acasă: „au popoarelor!”.
venit aici nişte cetăţeni bine aranjaţi şi îmbrăcaţi, o oprit o maşină aicia
– şi o tot întrebat, o fotografiat pe aicea – măă..i, cine ştie ce drăcovenii
or mai fi şi ăştia bine aranjaţi – că ăştia erau de la „mama” noastră -
  AT I T U D I N I AT I T U D I N I 3

U stir ht
O a
TR nă rig
-V e
Ă
îNTreAgA creşTINăTATe
îNT tuturor acestor atacuri ale ştiinţei şi tehnicii de acum, împotriva tuturor

D
PE Mă py
eSTe răSTIgNITă pe crUce celor ce ne prigonesc, am realiza totul, n-ar mai avea niciun efect asupra
Co

Interviu cu părintele Justin pârvu, noastră, nici duhurile rele, nici asupritorii noştri. Prin această asceză noi
realizat de monahia fotini, 9 martie, 009 trebuie să formăm o pânză harică pentru a acoperi neamul creştinesc.
Eu zic că astăzi, ca şi altădată, creştinul trebuie să fie ca iepurele pe hat: Atunci suntem în măsură să discutăm şi să facem o judecată hotărâtoare
în două lăbuţe, cu urechile ciulite dreapta-stânga să vadă de unde vine asupra acestei situaţii grele în care ne aflăm. Nu trebuie să stăm nepăsători,
pericolul. Asta-i trezvirea noastră! acesta este un mare păcat, dragii mei. Dumnezeu ne porunceşte să-L
mărturisim înaintea oamenilor. Dar nici să o facem cu trufie,
- Părinte, de la apelul sfinţiei voastre fără durerea inimii pe care a vut-o Mântuitorul faţă de Iuda şi
pe care l-aţi adresat acestui popor, cu faţă de toţi prigonitorii Lui. Vedeţi diferenţa? Dumnezeu Și-a
privire la actele biometrice, s-a declan- iertat prigonitorii Lui, dar nu i-a luat cu El în rai, decât pe cei
şat un întreg război în lumea noastră care s-au pocăit!
creştină, căruia bieţii credincioşi cu Lumea, acum, este în pragul unui mare cataclism de război.
greu îi fac faţă şi prigonirile asupra Acesta este un război tehnic, electronic, care depăşeşte
lor sunt nelipsite. Cum să se raporteze limita tuturor războaielor de dinainte. Prin acest război se
simplul credincios la acest război, în urmăreşte animalizarea noastră, aduce omul la starea în care
care el se simte slab şi nepregătit, dar în să nu mai poată gândi, să nu mai poată simţi şi trăi nimic,
acelaşi timp dator în faţa Adevărului decât ceea ce i se comandă, devenind un rob al tehnicii. Şi
în care s-a născut? dacă vorbim de criza economică, să vorbim şi de criza spirituală prin „... să fim responsabili,
- Dragii mei, războiul acesta este care trece omenirea acum. Criza morală, criza spirituală care s-a pentru că ceea ce facem noi
într-adevăr unul anevoios, dar nu abătut asupra noastră nu este altceva decât aspra judecată şi mâniere acum rămâne pentru copiii,
fără ştiinţa lui Dumnezeu. Creştinul a lui Dumnezeu pentru păcatele noastre. Şi aşa cum spunea şi Înaltul nepoţii şi strănepoţii noştri.
nostru de azi trăieşte nişte vremuri Teofan, traducând cuvântul criză ca judecată, apoi cu adevărat suntem Ceea ce socotim că facem
Lumea, acum, grele, de neputinţă. Poate că niciodată nu a fost aşa de neputincios sub judecata lui Dumnezeu pentru toate fărădelegile noastre. Cu acest acum să facem cu conştiinţa
este în pragul unui creştinul cum este astăzi. Dar Dumnezeu e încă printre noi, dragii mei, cuget trebuie să mergem la război. că suntem într-un moment
mare cataclism de şi va fi până la sfârşitul veacului. Nu trebuie să ne înspăimânte neputinţa - De ce unii creştini, şi muţi chiar dintre clerici, chiar dacă merg la biserică istoric, în care să se vadă că
război. Acesta este un noastră, pentru că nu noi luptăm pentru apărarea Adevărului şi a şi săvârşesc multe din faptele bune, nu au sesizat totuşi acest război şi nu s-a luptat pentru adevăr; că
război tehnic, electronic sufletelor noastre, ci mai întâi Hristos este cel ce luptă pentru şi prin noi. văd niciun pericol sufletesc în acceptarea acestor cipuri? în aceste momente grele,
care depăşeşte limita Noi nu suntem decât nişte unelte prin care Dumnezeu lucrează, dacă noi - Ei, sărmanii oameni trăiesc creştinismul căldicel, de aceea nu văd creştinii au apărat cu preţul
tuturor războaielor de Îl lăsăm. Creştinismul, aşa cum a avut un răsărit, tot aşa trebuie să aibă şi lupta. Nu e de ajuns să sacrifici ouăle de Paşti ca să fii un bun creştin, vieţii lor adevărul acesta
dinainte. Prin acest război un apus; iată că noi suntem martori acelor vremuri de apus al creştinătăţii, ci e nevoie să te mai sacrifici oleacă şi pe tine. Unde s-a mai pomenit ortodox”.
se urmăreşte animalizarea în care Dumnezeu ne-a învrednicit să trăim. Sfântul Serafim de Sarov creştinism fără jertfă, fără prigonire? Acela nu e creştinism. Noi mâncăm
noastră, aduce omul la spunea undeva că aşa cum la sfârşitul vieţii Sale pământeşti, Mântuitorul ouăle şi Paştile şi cu asta ne-am achitat! Nu, dragul meu! Toate trebuie
starea în care să nu mai a simţit durerea maximă de părăsire a Tatălui Său, tot aşa şi creştinul, să le trecem printr-o suferinţă şi printr-un moment greu care au născut
poată gândi, să nu mai la sfârşitul veacurilor, va trăi şi va simţi părăsirea lui Dumnezeu. Acum, aceste tradiţii şi obiceiuri, fără de care faptele noastre aşa-zis bune nu
poată simţi şi trăi nimic, putem spune, întreaga creştinătate este răstignită pe cruce. Un om care ar fi existat. Imediat trebuie să ne gândim că alături de oul roş este şi
decât ceea ce i se comandă, este pe cruce oare nu se simte slăbit? Oare să ne scoatem piroanele şi să ne Crucea îndată a Mântuitorului Iisus Hristos. Alături de pasca pe care
devenind un rob al tămăduim rănile? Sau să răbdăm, rugându-ne Domnului pentru iertarea ne-o face bunica în covăţica ei acolo şi împleteşte sfânta cruce în mijlocul
tehnicii. celor ce ne prigonesc? Iată că acum trecem prin Postul Paştelui, care ne ei, acolo este prezentă şi durerea mucenicilor, cuvioşilor, a pustnicilor, a
îndeamnă la o mai adâncă cugetare asupra noastră înşine, la pocăinţă, dar drepţilor care s-au nevoit în vederea acestei Răstigniri. Să ne alăturăm
mai ales la patimi. „Dacă pe Mine M-au prigonit, şi pe voi vă vor prigoni”. şi zbuciumului sufletesc al Mântuitorului pe cruce, că altfel n-ar fi fost
Este oare cinste mai mare ca aceasta? Dacă Hristos a numit răstignirea Învierea. Ultimele ore ale Mântuitorului pe cruce au fost cele mai grele
Sa slavă, oare noi să fugim de ea? Dacă noi ne-am aduna cu toţii şi dacă momente… până la Săvârşitu-s-a. Ei bine, noi trebuie să trăim toate aceste
ne-am apuca să facem o asceză, aceasta va ţine loc de apărătoare împotriva implicaţii ale sărbătorii, nu numai în parte, ca să putem avea cu adevărat şi
  AT I T U D I N I
U stir ht
O a
TR nă rig
-V e
Ă
bucuria Învierii Domnului. Că posturile, rugăciunile, nevoinţele noastre
D
PE Mă py
sunt mijloace ca să ajungem la biruinţa Învierii Mântuitorului Iisus
Co
Hristos. Iubim prea mult lumea şi patimile ei, de aceea nu mai vedem
niciun pericol şi ne lepădăm uşor cu zâmbetul pe buze. Că vin unii şi
zic: „Uite, eu am cipul şi nu am păţit nimic. Sunt vesel şi sănătos”! Dar şi
bogatul din Evanghelie parcă tot fericit era, până a ajuns la locul pe care
îl merita. Acestea sunt vremuri grele? Asta nu e nimic. Vor veni necazuri
Cum poţi să dormi şi mai mari, dar cu atât să fim mai fericiţi, că ne-a învrednicit Dumnezeu
liniştit când dai o să ne facem părtaşi Răstignirii Lui. Noi să ne lepădăm de toată grija cea
ţară întreagă în mâna lumească, după cum spune Heruvicul şi nu avem de ce să deznădăjduim.
diavolului? Hai, dai o Pentru că Mântuitorul spune foarte limpede: Nu te teme, turmă mică!
Basarabie, dai o Bucovină, Noi suntem turma mică.
dar să dai sufletul unei - Dar ce să mai creadă turma, părinte, când păstorul ei zice că e primul care
naţii – Biserica?! se cipuieşte, după cum a declarat purtătorul de cuvânt al Patriarhiei?
- Este foarte dureros că reprezentantul acesta purtător de cuvânt al
Patriarhiei se înfăţişează în faţa unui întreg popor ortodox, ca şi cum
nu ar exista… Cu toţii vorbim de criză, criză financiară, criză morală…
dar cu mare durere am constatat că nu există o altă criză mai mare decât
depărtarea preoţilor de turmă. A mai primit şi un salariu în plus şi cu
atât mai mult, nu mai vorbesc băieţii. Şi atunci ce să facă un simplu
credincios? Face crucea mare şi Doamne ajută! Pentru că ei au căutat
să producă această adâncime între cler şi credincios. Cu mici excepţii,
există un divorţ între preot şi creştinul ortodox ascultător. Va trebui să
AT I T U D I N I 
le demonstrăm că turma aceasta nu este chiar aşa rătăcită, ci conştientă
de nişte realităţi, să conştientizeze că acestei turme i se cere un model
adecvat, nu unul jignitor pentru turma unui Împărat Atotputernic…
Căci până şi cea din urmă creştină a turmei îşi face cruce de această
îndrăzneală şi cutezanţă a unei uniforme îmbrăcată de un cleric care se
pronunţă în numele unui sinod. Cum poţi să dormi liniştit când dai o
ţară întreagă în mâna diavolului? Hai, dai o Basarabie, dai o Bucovină,
dar să dai sufletul unei naţii – Biserica?! De aceea
să fim responsabili, pentru că ceea ce facem noi
acum rămâne pentru copiii, nepoţii şi strănepoţii
noştri. Ceea ce socotim că facem acum să facem
cu conştiinţa că suntem într-un moment istoric,
în care să se vadă că s-a luptat pentru adevăr; că
în aceste momente grele, creştinii au apărat cu
preţul vieţii lor adevărul acesta ortodox. Şi aşa
după cum un ostaş pleacă să-şi apere ţara cu arma
în mână şi urmăreşte inamicul, aşa trebuie să fim
şi noi conştienţi că predăm testamentul ortodoxiei
nepoţilor şi strănepoţilor noştri. Cum poţi să
dormi liniştit ştiind că te apără ştiinţa acestui veac?
Păi pe noi ne apără Dumnezeu sau cipul? Să crezi
ştiinţa veacului XXI este o mare neghiobie, care
nu are decât un superficial de civilizaţie laică şi o
cultură pur şi simplu ameţită de raţiune. Ce să te
încrezi de pildă într-un gânditor de al nostru cum
că el ar putea să dea principii de viaţă şi reguli sau
îndrumări spirituale pentru o naţiune ortodoxă de
2000 de ani născută, şi crescută în duhul unei cu
totul altei lumi decât suntem acum?! Păi aceste tendinţe care se încearcă Trebuie să mai treacă o
acum asupra creştinismului nostru ortodox, sunt sforţări inutile, de generaţie de martiraj ca să
parcă s-ar bate elefantul cu locomotiva – ca să încerci să dărâmi un obicei putem avea noi o claritate şi
şi o tradiţie în România, sau o gândire atât de profundă şi de adâncă, o limpezire şi o nădăjduire
care a fost pecetluită cu sângele atâtor nevoitori, pustnici, călugări, cu adevărat, de la om la
monahi şi monahii, care s-au nevoit în pustietăţile acestea ale ţării, care om. Până nu creăm omul
au fost martirizaţi prin propria lor voinţă… şi acum să vină un oarecare acesta al creştinului de
din lumea întreagă să ne spună nouă că nu e ce-a fost şi cum ştiam noi, altădată… cu tehnica şi
că noi trebuie să o luăm pe altă cale. La care cale vă referiţi, cinstiţi cu ştiinţele economice şi
boieri? A marxismului, a leninismului? Păi nu vedem cu toţii unde ne- politice actuale, niciodată
au dus aceştia? Şi această concepţie modernă are la bază tot principiul nu vom ajunge la un liman
ateist, tot ei sunt la bază. Au venit de prin mulţimea asta sovietică şi s-au desăvârşit până ce nu
impus acum în lumea noastră. Şi nu se poate vorbi despre o convingere realizăm sufletul nostru cu
şi o credinţă care să poată avea o temelie. Ori pentru noi tocmai asta adevărat, cum l-am primit
este puterea şi rezistenţa noastră – să ne rugăm, să fim într-o unitate aşa să şi-l predăm.
deplină, să credem cu desăvârşire în ceea ce ne-am botezat, în ce ne-
  AT I T U D I N I
U stir ht
O a
TR nă rig
-V e
Ă
am îmbrăcat, în cămaşa lui Hristos şi acesta este drumul celor 40 de
D
PE Mă py
mucenici pe care i-am sărbătorit astăzi.
Co
- Ce atitudine trebuie să aibă monahul în faţa acestor pericole? Mai
ales pentru că unii păstori ne sfătuiesc să stăm liniştiţi în chilii şi să nu
provocăm panică?
- Cum să stea, măi, liniştiţi când Biserica îi arde? Ce interes are monahul
faţă de lumea care se zbate acum între mântuire şi pierzare? Care este
atitudinea noastră de monahi? Păi, degeaba
te rogi tu dacă nu vezi fratele care cade în
prăpastie. Zadarnic înalţi ochii la cer dacă
nu ştii să ţi-i cobori la cel care boleşte lângă
tine. Care a fost atitudinea monahismului
din primele secole creştine? Aceasta,
nepăsătoare la durerile aproapelui lor?
Tocmai rugăciunea este aceea care ne dă
puterea să vedem rănile fraţilor noştri. Şi
ce biruinţă este mai mare în faţa lui Hristos
decât aceea că ai salvat un suflet de la
pieire? Dar dacă nu vrei să îl salvezi, măcar
nu descuraja! Nu au fost ei cei care au dat
tonul şi au fost prezenţi în toate problemele
care frământau creştinătatea? Martirii nu
au fost călugării? Ce învăţătură vin ei să ne
aducă nouă acum?.... Ce a făcut Sf. Vasile
cel Mare? Nu a scos călugării şi i-a adus
în cetate să fie la dispoziţia credincioşilor?
Ca să fie modele de înfrânare, de virtute,
de contemplaţie, de dragoste? Aceasta este
smerenia? Să dormi liniştit la chilia ta?
Monahul a fost şi va rămâne ochiul de veghe
al creştinătăţii.
- Vedeţi o reînviere a generaţiei de astăzi ca să
putem ieşi din această criză?
- Să dea Dumnezeu să mă înşel eu, dar eu nu
văd o refacere. Doar după ce va trece multă
vreme de restrişte, dar cu generaţiile acestea
nu se vede nimic nou şi bun la orizont.
Suntem prea cuprinşi de bălărie, suntem cuprinşi prea mult de neghină,
ca să mai putem curăţa noi ogorul. Trebuie să mai treacă o generaţie de
martiraj ca să putem avea noi o claritate şi o limpezire şi o nădăjduire cu
adevărat, de la om la om. Până nu creăm omul acesta al creştinului de
altădată… cu tehnica şi cu ştiinţele economice şi politice actuale, niciodată
nu vom ajunge la un liman desăvârşit până ce nu realizăm sufletul nostru
cu adevărat, cum l-am primit aşa să şi-l predăm. Eu zic că astăzi, ca şi
AT I T U D I N I 
altădată, creştinul trebuie să fie ca iepurele pe hat: în două lăbuţe, cu
urechile ciulite dreapta-stânga să vadă de unde vine pericolul. Asta-i
trezvirea noastră! Dar la noi primează interesele personale. Pentru un
interes personal, nu pot eu să înăbuş un adevăr istoric sau creştin! Pentru
că politicienii noştri nu au decât un singur lucru de realizat - să facă avere
pe seama acestui popor. Cu toate partidele care s-au perindat politic, nu
s-a schimbat nimic. Se putea ca ţăranul să trăiască deplin şi demn în Ţara
Românească, dar nu i-a interesat asta.
Eşti pus sub control dacă vrei să faci ceva
bun, el trebuie să o ducă bine şi tu trebuie
să te desfiinţezi. Ţara Românească este
o ţară sfântă, cu un popor sfânt. Noi nu
suntem consecinţa a nimănui, politic sau a
altor stări de lucruri, dar noi suntem ţinta
multor răzbunări vrăjmaşe de 2000 de ani;
aşa cum Mântuitorul a fost vândut de la
un neam la altul, aşa şi poporul român de
la un stăpân la altul. De aceea noi trebuie
să avem această mulţumire sufletească şi
să ne bucurăm pentru aceste zile în care
suntem loviţi şi să ne dea Dumnezeu să
ducem mai departe crucea către Golgota
a acestui neam şi să ajungem şi la Învierea
Domnului. Poporul nostru este foarte
golit de copilaşi, nu avem mame, nu avem
urmaşi. Să facem ceva câtuşi de puţin să
aducem un număr de creştini curaţi pe
care să-i dăm şcolii, să-i dăm societăţii
româneşti. Trebuie să apărăm societatea
şi familia de handicapul acesta modern
care s-a infiltrat şi la noi în ţară, prin
acceptarea incestului şi a prostituţiei şi
a altor mari fărădelegi. Ei încearcă să
desfiinţeze valorile naţiei din temelii,
şi o face acţionând prin ambele planuri: unul moral, spiritual dar şi cel
biologic, virusând familia şi voinţa omului. Să ne amintim de martirii şi
străbunii noştri şi să nu îngăduim străinilor să ne răpească moştenirea
aceasta primită prin harul lui Dumnezeu şi plămădită prin sângele şi
sudoarea martirilor noştri. Să ştiţi că noi putem fi străjerul Europei. O
Europă fără o Românie nu poate exista. Ortodoxia noastră românească
a rămas cam singura de strajă, în splendoarea ei de demnitate şi prestigiu.
Aşa că: străjuiţi bine! Neamul acesta nu şi-a pierdut încă seva!
  AT I T U D I N I
-V ire t
RU ăs igh
O a
Ă
SfăTUIre DUHovNIceAScă De lA
Sfă
ET n r
INeDIT
eDIT
DIT
D
py
părINTele ArSeNIe bocA
t realizarea hotărârii tale sincere de cândva.
Co
AvvA
vvA ANToNIe ()
vv
Me
INeă
Sfântul Avva Antonie, şezând odată în pustie, a venit în lenevie şi în multă
PIN
întunecare de gânduri şi zicea către Dumnezeu: „Doamne, voi să mă
mântuiesc şi nu mă lasă gândurile. Ce voi face în scârba mea? Cum mă voi
mântui”? Şi, sculându-se puţin, a ieşit afară şi a văzut odată pe cineva ca pe
sine, şezând şi împletind o funie, apoi sculându-se de la lucru şi rugându-se şi
iarăşi şezând şi împletind funia; apoi iarăşi sculându-se la rugăciune. Acesta
era îngerul Domnului, trimis spre îndreptarea şi întărirea lui Antonie. Şi a
auzit pe înger zicând: „Aşa fă şi te mântuieşte”. Iar el, auzind aceasta, a luat
multă bucurie şi îndrăzneală şi, făcând aşa, se mântuia.
Întunecarea de gânduri este atunci când ţi se întunecă ţinta la care vrei
să ajungi, obiectivul, rostul sau semnul, cum spune Sfântul Apostol
Pavel, pe care vrei să-l urmăreşti şi simţi că nu-l mai ai pentru că vine
altceva şi-ţi ocupă mintea. Orice gând în legătură cu lucrul, chiar
gospodărie, contabilitate, gând de deşteptăciune; orice gând care priveşte
materialismul, te abate de la Dumnezeu, de la Doamne Iisuse, adică îţi
întrerupe legătura cu Dumnezeu, îţi taie firul dinspre Dumnezeu, îţi
fărâmiţează ţinta. Deci toate acestea se numesc întunecare de gânduri, îţi
întunecă rostul, semnul la care vrei să ajungi şi pentru care trăim de când
ne-am deschis ochii şi după ce îi închidem. Orice lucru care-l faci, să-l faci
cu Doamne Iisuse, fie la gospodărie, fie la plivit sau la contabilitate şi chiar
la încărcat de gunoi, iar toate aceste lucruri, faţă de ţinta pe care vrem să
o ajungem, să le socotim gunoaie. Deci întunecarea de gânduri nu este
numai când se îmbulzesc în minte alte lucruri, adică când eşti năucit de
cap ci, orice gând care-ţi ocupă mintea, îţi acoperă lumina, ţinta şi simţi
că a dispărut ceva din tine; nu mai simţi firul, legătura neîntreruptă cu
Dumnezeu.
De acest fel de întunecare de gânduri era cuprins Avva Antonie şi a început
să strige la Dumnezeu, iar Dumnezeu i-a arătat lui că rugăciunea trebuie
făcută cu lucrul mâinilor. Sfântul Apostol Pavel zice: „Siliţi-vă să aveţi în
voi simţirea care a avut-o Iisus”.
Când îţi încredinţezi sufletul tău din convingere lui Dumnezeu, are grijă
să te prelucreze prin necazuri, ca să-ţi realizezi hotărârea pe care ai luat-
o tu cândva cu sinceritate. Dacă trăieşti şi adânceşti această hotărâre, te
întâlneşti cu Dumnezeu prin necazuri, prin tânguirea şi strigătul tău, ca
în psalmul „Doamne, strigat-am...”.
Necazurile ustură, calcă mândria, iubirea de sine, dar să ai atâta minte să
nu te împotriveşti lor. Să ai puterea să te pogori la nivelul conştiinţei şi să
găseşti răspunsuri de la Dumnezeu, prin conştiinţă, pentru necazurile
 Fragmente din Comentarii la Pateric, manuscris.
care ţi-au venit şi aşa te mântuieşti. Aceasta este
A vA
Av v ANToNIe ()
Acest Avva Antonie, căutând la adâncul judecăţilor
lui Dumnezeu, a cerut zicând: „Doamne, cum unii
trăind puţin, mor, iar alţii prea îmbătrânesc? Şi
pentru ce unii sunt săraci, iar alţii bogaţi? Şi cum cei
nedrepţi se îmbogăţesc, iar cei drepţi sunt săraci”? Şi
a venit lui glas, zicând: „Antonie, ia aminte de tine,
că acestea sunt judecăţi ale lui Dumnezeu şi nu-ţi
este de folos a le şti”.
Aceasta nu e o judecată, a te întreba, a gândi, a
te frământa nu este judecată; nu înseamnă că
păcătuieşti. A judeca pe altul însemnează a califica
moral pe cineva, calificarea aproapelui, de obicei în
rău, de obicei în mai rău decât pe tine (osândirea lui).
Prin răspunsul dat lui Avva Antonie la întrebarea
lui, se înţelege că atunci când te laşi de grija cea
deşartă, te lepezi de tine şi pleci în pustie, să ieşi şi
din toate întrebările lumii: cum de unii sunt bogaţi
şi alţii săraci? Acestea sunt lucrurile lui Dumnezeu.
Corectura aceasta i-o face Dumnezeu lui Avva
Antonie, din care scoatem învăţătura: să nu-ţi baţi
capul cu lucruri pe care numai Dumnezeu le ştie şi
le rânduieşte.
- Părinte, cum pe cei răi îi lasă Dumnezeu?
- Cei răi sunt lăsaţi ca să facă tot răul de care sunt
capabili şi spre care sunt înclinaţi, ca pieirea lor să
fie desăvârşită. Dumnezeu dă omului libertatea şi
în bine şi în rău, apoi la seceriş se vede ce se coace:
grâul sau neghina. E vorba de a desăvârşi toate
înclinările din tine, fie bune, fie rele, şi pentru ca să
le desăvârşeşti pe cele bune şi să le nimiceşti pe cele
rele trebuie să iubeşti sărăcia, dosădirea sau ocara,
plânsul, necazurile şi altele care ţin de condiţia
mântuirii şi să dobândeşti plânsul care te ţine aproape
de Dumnezeu. Sfântul Antonie a pus întrebarea
că era nedumerit. Întrebarea nu-i oprită de Noul
Testament şi de Sfinţii Părinţi, întrebările lui Avva
Antonie nu sunt judecăţi, ci sunt frământări. Când,
însă, ai ţinta curăţirii tale, nu te mai preocupă aceste
întrebări ale lumii.
AT I T U D I N I 9
AvvA v ANToNIe ()
vA
A întrebat cineva pe Avva Antonie zicând: „Ce, păzind
eu, voi plăcea lui Dumnezeu”? Şi, răspunzând bătrânul,
a zis lui: „Cele ce-ţi poruncesc ţie, păzeşte-le! Oriunde
vei merge, pe Dumnezeu să-L ai înaintea ta totdeauna.
Şi orice vei face, să ai mărturia din Sfintele Scripturi
şi ori în ce loc vei şedea, să nu te mişti degrabă. Acestea
trei păzeşte-le şi te vei mântui”!
Un ucenic a întrebat pe Avva Antonie: „Ce să fac… ca
să mă mântuiesc”? Iar părintele i-a spus următoarele
trei condiţii: „Să ai rugăciunea neîncetată, să ai mărturia
Sfintelor Scripturi şi statornicia”.
. Rugăciunea neîncetată: să te sileşti să trăieşti
în prezenţa lui Dumnezeu, în orice împrejurare
ai fi să ai gândul la Dumnezeu. A fi totdeauna cu
„Doamne Iisuse...” în gând, chiar şi în somn, cum
spune psalmistul David: „Eu dorm, dar inima mea
veghează...”. Prezenţa lui Dumnezeu are rostul de
a ne opri de la rele, căci uneori le facem chiar şi în
prezenţa Lui. Aşa să faci dacă vrei să te mântuieşti.
2. Să ai mărturia Sfintelor Scripturi, care sunt:
Biblia, scrierile Sfinţilor Părinţi, Patericul. Sfinţii
Părinţi se referă la toate faptele pe care le faci, fie
osteneală lăuntrică, fie orice lucru dinafară. Cu alte
cuvinte: să nu faci nimic de capul tău. Să întrebi
pe povăţuitorii tăi, pentru că fără sfat rătăceşti şi nu
te mântuieşti. Să călătorim cu întrebarea pentru că
neîntrebat nimic nu-i bine, nici ce-i bine.
3. Statornicia, adică unde te duci prima dată acolo
să prinzi rădăcini, că altfel, când te bate o adiere de
vânt, te clatini şi cazi. Să nu fi numai frunze în afară.
Să fii statornic împotriva oricărui vânt care te suflă:
greutăţi, necazuri. Nu da înapoi, ci te luptă cu ele. Fii
om dintr-o singură bucată înaintea lui Dumnezeu.
AvvAv ANToNIe (3)
vA
Zis-a Avva Antonie: cel ce bate bucata de fier, întâi
socoteşte cu mintea ce va să facă: secere, cuţit sau
topor? Aşa şi noi trebuie să socotim, care faptă bună
uneltim, ca să nu ne ostenim în deşert.
Precum fierarul întâi îşi socoteşte ce fel de unealtă
ar putea scoate din bucata de fier ce o are, tot aşa
călugărul întâi îşi face socoteala, pe care faptă bună
plănuieşte s-o săvârşească, ca nu cumva să ostenească
 0 AT I T U D I N I
U stir ht
O a
TR nă rig
-V e
Ă
în zadar. Despre un atare meşter s-ar putea zice că
D
PE Mă py
în scurtă vreme şi-ar pierde meseria. Dacă se apucă
Co
de o bucată de fier să scoată ceva şi vine cineva şi îi
cere altceva, apoi vine altul şi îi cere altceva, tot din
acel fier, de fiecare dată el scade şi nu mai rămâne cu
nimic. Aşa s-ar putea întâmpla călugărului care, cu
puterea sufletească ce o are, ar pleca să săvârşească
când o virtute, când alta. Un plan împrăştiat e ca şi
când nu l-ai avea deloc. Când urmăreşti doi iepuri,
chiar pe rând, nu vei prinde niciunul.
Noi nu avem atâta putere sufletească să lucrăm
împrăştiat şi să ajungem peste tot la bun rezultat.
Nici Dumnezeu, că-i Dumnezeu, şi n-a făcut lumea
toată dintr-o dată, ci pe rând, creându-le toate unele
de la altele, sau pe unele după altele. De aceea ne
facem un plan şi ne ţinem de realizarea lui.
Aşa de pildă, urmărim întâi virtuţile care stau cele
dintâi contra scăderilor noastre celor mai mari. De
aceea trebuie la meşteşugul acesta atenţie, ca prin
lucru să ne cunoaştem scăderile.
Pe baza acestei prime osteneli - că multă osteneală
este a ne cunoaşte sincer şi adevărat - să începem
nevoinţa cea dintâi care numai pe cunoaşterea şi
recunoaşterea scăderilor noastre sufleteşti se poate
întemeia, iar aceasta este virtutea smereniei.
Aceasta este cap de alfabet, litera „A” în călugărie.
Şi multă osteneală trebuie şi fierarului, şi călu-
gărului.
AT I T U D I N I 
AvvA v pImeN()
vA AvvAv SISoe()
vA
A întrebat un frate pe Avva Pimen, zicând: de voi A fost odată ispitit Avraam, ucenicul lui Avva Sisoe, de un drac. Şi a văzut
vedea greşeala fratelui meu, bine este să o acopăr? I- bătrânul că a căzut. Dar, sculându-se, şi-a întins mâinile la cer, zicând:
a zis lui bătrânul: în orice ceas vom acoperi greşeala „Dumnezeule, voieşti, nu voieşti, nu Te voi lăsa de nu-l vei tămădui”. Şi
fratelui nostru şi Dumnezeu o acoperă pe a noastră; îndată s-a tămăduit ucenicul.
şi în orice ceas o arătăm pe a fratelui şi Dumnezeu o Cine s-a mai rugat aşa stăruitor? Moise: „Iartă-le acum păcatul, dacă nu,
arată pe a noastră. şterge-mă şi pe mine din cartea Ta, în care m-ai scris”.
În viaţa de obşte nu e bine să acoperi greşeala, fiind Ilie s-a rugat la fel, de a dat
nevoie de îndreptare. Dar a spune greşeala fratelui, Dumnezeu ploaie după trei
depinde cu ce gând vrei să o spui. Dacă vei căuta ani şi jumătate. Sfântul Ia-
numai să-i descoperi greşeala fratelui, iar tu nu simţi cov zice că şi Ilie a fost om ca
părere de rău pentru greşeala lui, nu poţi lăcrima şi noi, dar s-a rugat fierbinte Necazurile ustură, calcă
cu el, nu eşti părtaş cu el, atunci mai bine du-te şi şi Dumnezeu l-a ascultat. mândria, iubirea de sine,
spune că tu ai greşit. Minţi, dar te smereşti, că mai Rugăciunea are şi ea puterea dar să ai atâta minte să
mult te foloseşti, decât să spui greşeala fratelui cu o ei. Trebuie ploaie? Te rogi nu te împotriveşti lor. Să
pagubă sufletească pentru tine, mai ales când o spui fierbinte lui Dumnezeu şi ai puterea să te pogori la
cu asprime sau te înalţi deasupra lui. Atunci tu nu plouă. Rugăciunea se face în nivelul conştiinţei şi să
ai o stare sufletească bună, ci periculoasă pentru Biserică, la strană şi Sfânta găseşti răspunsuri de la
tine. Repară situaţia ta sufletească cu privire la cele Liturghie, dar trebuie să Dumnezeu, prin conştiinţă,
două porunci: iubirea de Dumnezeu şi iubirea de strigăm şi noi la Dumnezeu pentru necazurile care ţi-au
aproapele. Aşa cum ne purtăm noi cu aproapele, aşa prin rugăciunea „Doamne, venit şi aşa te mântuieşti.
se va purta şi Dumnezeu cu noi. Fără aproapele nu ne Iisuse...”. Rugăciunea întă-
putem mântui. rită, adică de mai mulţi, poate mult. Într-adevăr, noi nu
Trebuie silinţă pentru că împărăţia urmărim să distrugem
AvvAv pImeN (3)
vA cerurilor este a celor ce se silesc. trupul, ci patimile. Gre-
S-a dus Avva Isaac la Avva Pimen şi, văzându-l pe „Rugăciunea sfântului se urcă ca tămâia utatea este alta, de a păstra
el că pune puţină apă pe picioare, ca unul ce avea până la Dumnezeu”. Oamenii se roagă măsura, adică dreapta
îndrăzneală către dânsul, i-a zis: „Cum unii au în tot felul: să câştige un proces, să- socoteală. Unii mănâncă
întrebuinţat asprimea, chinuindu-şi trupul lor”? i ajute Dumnezeu să ia examenul, să mai puţin, alţii mai mult,
I-a zis lui bătrânul: „Noi nu ne-am învăţat să fim aibă noroc în căsnicie, pentru sănătate; după firea lor. Unii mănâncă
omorâtori de trupuri, ci de patimi”. dar numai rugăciunea jertfei de sine se mai puţin şi se nevoiesc mai
Într-adevăr, noi nu urmărim să distrugem trupul, urcă până la jertfelnicul lui Dumnezeu, mult şi cu toate acestea sunt
ci patimile. Greutatea este alta, de a păstra măsura, celelalte rugăciuni rămân tot aici pe luptaţi mai mult de patimi.
adică dreapta socoteală. Unii mănâncă mai puţin, pământ, nu se suie atât de sus. Deci,
alţii mai mult, după firea lor. Unii mănâncă mai numai rugăciunea jertfei de sine, adică
puţin şi se nevoiesc mai mult şi cu toate acestea sunt a lepădării de sine se suie atât de sus. Pentru că Acel Om Care ne-a dat
luptaţi mai mult de patimi. Alţii mănâncă mai mult pildă de jertfă de sine, care S-a jertfit, e slujitor acolo. Şi, în clipa aceea,
şi din firea lor sunt mai liniştiţi ca aceştia. Deci noi când te lepezi de tine, te rogi - acea rugăciune se suie ca tămâia până la
nu suntem ucigaşi de trupuri, ci de patimi. Dumnezeu.
Apărarea de patimi trebuie privită până departe, De exemplu: când tu ai o ascultare şi o soră te roagă să-i ajuţi şi ei, tu
până la rădăcina ei, până nu se naşte omul. Copiii să-ţi laşi în clipa aceea ce ai tu de făcut şi să ajuţi şi pe sora ta, şi totuşi să
aduşi pe lume în curăţie au note sufleteşti deosebite ai puterea să termini la timp şi lucrul tău, şi în acelaşi timp să te rogi, şi
de ceilalţi, sunt mai buni, nu plâng, îndată ce cresc, aceasta-i o rugăciune a jertfei de sine.
aleargă la icoane, învaţă bine.
  AT I T U D I N I
U stir ht
O a
TR nă rig
-V e
Ă
NU-mI pAre răU că SUNT româN
N Dacă nu e cale, nu e mergere. Dacă nu-i adevăr, nu-
D
PE Mă py
Interviu cu părintele Arsenie papacioc,
Co
realizat sâmbătă,  martie, mănăstirea Techirghiol
- Părinte, în această problemă mult controversată a cipurilor, în care
oficialităţi atât statale cât şi clericale vin şi ne spun că aceste cipuri nu
aduc nicio daună persoanei umane, ce argument trebuie să invoce simplul
credincios în faţa lor?
- Este foarte simplu. Eu vreau să mor o singură dată, nu
de o mie de ori. Eu nu le accept, pentru că ar fi o moarte
duhovnicească. Îmi aduc aminte, eram la închisoare
şi m-au luat din celula aia acolo şi se ştia că de regulă
pe care îl lua nu se mai întorcea; şi a început să se
comunice repede prin morse pe perete că l-au luat pe
Părintele Arsenie. Dar de fapt mă chemase un colonel
şi ei credeau că mă omoară şi îmi dădeam seama cât de
caraghioasă este lumea, când Mântuitorul spune: „Nu
se mişcă fir de păr fără voia Mea”. În viaţă să ai o poziţie
pe linie. Adică drumul cel mai scurt între două puncte,
nu ocolit, nici frânt, ci poziţia de linie dreaptă. Deci asta
e poziţia: să fii pe linia asta dreaptă mereu. Cât se poate
să nu fii greu în spinarea celui care te duce, că cineva
te duce. Şi m-a întrebat colonelul acela: „Cum e cu
Dumnezeu”? Zic: „Ce vreţi să spuneţi”? „Există sau nu
există”? Şi i-am răspuns: „Nu ţi-e ruşine! La întrebarea
asta îţi răspund mulţi copii din şcoala primară”. Erau
zece colonei acolo la Aiud. Şi le mai zic: „Domnule, n-
Noi ar trebui să ne bucurăm am vedea, n-am poetiza, n-am versui, n-am înţelege frumuseţea, armonia
că trăim nişte vremuri ca lucrurilor, dacă nu am fi făcuţi de cineva superior acestor mari calităţi”.
acestea de cruce. Ei, dacă porcul nu cunoaşte la portocale, degeaba îi prezinţi; o reclamă
frumoasă care e cu reclamă occidentală şi orientală. Nu e porc că-l taie
Deocamdată s-a arătat la Crăciun, e porc că-l taie în fiecare clipă. Şi apoi l-am întrebat: „Dar
numai un 6, dacă înţelegeţi, dumneavoastră de ce nu credeţi? Ce argumente aveţi? Eu sunt gata să mor
şi mai urmează încă doi. pentru tot ce spun”. Sunteţi gata să muriţi pentru tot ce spuneţi? Fir-ar să
Toate sunt bune că se separă fiţi! Că noi nu putem gândi, mişca spre înălţimi dacă nu pui şi problema
adevărul de minciună. morţii mai întâi. Morţii nu poţi să-i faci o cafea, e o mare realitate pe care
lumea o neglijează sau cel puţin ştie că nu vine nici azi, nici mâine, nu se
ştie. Nu se riscă când e vorba de veşnicie niciodată. Dacă e o punte peste o
prăpastie, dar acoperită cu frunze şi vine unul şi-ţi spune: „Domnule, nu te
culca alături, că e prăpastie!” Dar un milion de inşi spun: „Nu-i adevărat!”
de care ţii cont? I-am scris Preasfinţitului Varsanufie: „Orice clipă poate
să fie un timp şi orice suspinare poate să fie o rugăciune”. Nu există un
timp cât de scurt să nu poată fi controlat şi binecuvântat de Dumnezeu.
Şi a fost întrebat Iisus: „Care-i calea?” „Eu sunt calea, adevărul şi viaţa”.
i cunoaştere. Dacă nu-i viaţă, nu-i vieţuire. El era
tot. „Eu sunt Cel ce sunt”. „Fără de Mine nu puteţi
face nimic”. Mă jupuiţi, faceţi ce vreţi, dar acesta e
adevărul! Nu accept să-mi pierd libertatea cu care
m-a creat Dumnezeu pentru cipul vostru!
- Cum să facem mersul, ca mărturisire în faţa
Cezarului?
- În faţa Cezarului să spuneţi asta: omorâţi-mă că
eu nu pot fără cruce! Nu se poate fără cruce. Toată
frumuseţea Învierii Mântuitorului n-ar fi fost aşa
de grozavă dacă n-ar fi fost crucea mai întâi. Nu vă
înşelaţi! „Cine fuge de cruce, fuge de Dumnezeu,”
spune Sf. Teodor Studitul. Nu se poate fără jertfă.
- Părinte, statul acesta vrea să scoată Adevărul din
oameni, vrea să le scoată oamenilor crucea şi icoana
din casă. Ce să facă monahii şi duhovnicii şi ce să
facă poporul, când senatul s-a pronunţat pentru
introducerea acestei legi a actelor biometrice?
- Când vine lupul să te atace, ai libertatea să te aperi.
Nu întindem mâna: „N-ai voie să intri”! Te lupţi cu
el şi poate să cadă el; eşti în legitimă apărare. Trebuie
să aperi adevărul, dar cu strategie, pentru că dacă
lupta este lipsită de strategie, te calcă în picioare.
Noi suntem nişte inşi fără valoare, dar unitatea
noastră poate avea. Noi ar trebui să ne bucurăm
că trăim nişte vremuri ca acestea de cruce. Vorbim
mereu de cruce, dar crucea înseamnă să iei ce nu-
ţi convine. Deci trebuie apărat adevărul. Cuvântul
aceasta al Mântuitorului: „Fiţi înţelepţi ca şerpii…”
De ce a ales jivina asta ca înţeleaptă? E odios, dar
Hristos a spus-o cu rost. Şarpele, oricât l-ai tăiat, nu
moare, dar dacă îl loveşti în cap, moare. Şi capul este
Hristos. Noi trebuie să-L păzim pe Hristos cu orice
chip să nu fie lovit. Că noi numai datorită capului
trăim. El e calea, adevărul şi viaţa.
- Vorbeaţi de strategie, cum să înţelegem strategia?
- Să fim uniţi, că dacă eşti unul te calcă în picioare,
dar dacă eşti mulţi… Ei nu sunt proşti. E un
comandament pe undeva de comandă lucrurile
astea, în frunte cu dracul. Am spus Părintelui Justin
că a dat bătălia prea devreme, dar eu nu am fost
împotriva lui. Părintele Justin a tras un clopot şi s-
au trezit toţi adormiţii neamului. Bine a făcut! Dar
AT I T U D I N I 3
cei de aici m-au dat la radio de la Dobrogea în tot
felul cum le-a convenit lor, aşa încât eu să par că aş
fi împotriva Părintelui Justin. Dar i-am ameninţat
şi eu şi le-am zis că eu nu ţin de Constanţa, ţin de
Bucureşti. …
- Dar cum să perceapă credincioşii faptul că purtătorul
de cuvânt al Patriarhiei a spus că nu vede niciun
pericol şi că el e primul care îşi pune cip?
- O mare greşeală tactică a făcut. O mare greşeală! Dar
nu Stoica e sinodul şi poziţia Bisericii. Adevărul este
unul singur, unde e adevărul acolo e toată Biserica, nu
e o fracţiune de Biserică. Dacă tu eşti singurul care
susţii adevărul, toată Biserica e cu tine.
- Sfinţia voastră cum vedeţi lepădarea prin acest cip?
- Încă nu e lepădarea cea desăvârşită. Dar este
începutul primejdios al acelei lepădări, din care
nu vei mai putea ieşi mai târziu. Deocamdată s-a
arătat numai un 6, dacă înţelegeţi, şi mai urmează
încă doi. Toate sunt bune că se separă adevărul de
minciună. Dar duşmanul, nu vedeţi? Atacă tocmai
lucrurile esenţiale care te ţin de viaţa aceasta socială:
paşapoarte, carnete auto, buletine. De aceea nu
este acceptabil să intri în luptă fără gândul morţii,
al jertfei, al crucii. Or să mai cadă din noi. Cum o
vrea Dumnezeu! Eu m-am pronunţat, bineînţeles
cu gând smerit, că nu sunt Mafalda: Nu accept aşa
ceva! Căci bătălia s-a dat şi de sârbi, şi de greci, dar
cu instituţiile s-a dat…
- La noi ştiţi cum e cu instituţiile…
- Tu eşti o instituţie dacă stai bine în adevăr! Nu-mi
pare rău că sunt român. Felul cum pui problema ar
părea că românii sunt proşti. Uite că nu sunt proşti!
Ştiu să reacţioneze şi mă bucur foarte mult, chiar dacă
generaţia aceasta nu mai are forţa generaţiei trecute.
Îmi amintesc pe vremea lui Carol al II-lea, eu am dat
bătălia asta din jos. Eram de faţă când regele a vrut să
pună mâna pe Garda de Fier ca organizaţie şi oferea
fel de fel de lucruri. Şi Corneanu nu era de acord.
Noi nu eram ca nişte politicieni. Eu eram un copil
la douăzeci şi ceva de ani, doritor de luptă pentru
frumuseţea unui Adevăr, în fruntea căruia se afla
Arhanghelul Mihail. Eu eram împotriva sângerării.
Dar nu contam eu. Eu eram un scuipăţel acolo, dar
trăiam. Şi uite că Dumnezeu nu m-a lăsat. Pentru
  AT I T U D I N I
U stir ht
O a
TR nă rig
-V e
Ă
că am învăţat troparul Sfântului Arhanghel Mihail
D
PE Mă py
de când eram mic. Codreanu era un om cinstit, un
Co
mare erou. Am stat cu el mult de vorbă şi am fost
prin tabere, dar ne mai şi contraziceam. Adică nu
eram pentru poziţia asta exclusiv militară într-o
problemă şi cu nuanţă politică, dar şi spirituală.
Uite vă spun o situaţie: cum era să-l dea jos pe regele
Carol. Am provocat o întâlnire pe Calea Victoriei în
Bucureşti, eram până la 9 inşi, atât. Şi am început
să cântăm cântece legionare pe Calea Victoriei. Şi,
vă daţi seama, s-a adunat lumea, încât nu se mai
vedea de lume. Şi era unul mai plinuţ acolo şi s-a
ridicat la tribună: „Cum să strig”? Şi i-am zis: „Jos
regele Carol al II-lea, trăiască regele Mihai! Ura!”
Şi acela a zis invers. Şi a zis Ura când nu trebuia şi
Ho când trebuia. Şi atunci mă gândeam ce să fac eu?
Şi am zis: „Daţi-l jos”! Acum, eu fiind mai mititel,
m-au ridicat repede pe mine. Am luat cuvântul, am
liniştit poporul şi am zis limpede cu intenţia să repar
şi greşeala care se făcuse în clipa aia. Lumea a zis
cum am zis eu. Şi am zis: Asta e lumea! Apoi ne-am
retras la un hotel să vedem ce zice presa. Şi au apărut
nişte articolaşe, dar mititele – ceea ce însemna că le
era frică şi la presă. Noi speculam lucrurile acestea.
Şi am recurs la un lucru de mare risc. Am luat trei
maşini şi am început să strigăm prin faţa palatului:
„A abdicat regele! A abdicat regele!” Şi am strigat
până când într-adevăr a abdicat regele! Şi cu o astfel
de ediţie specială, vă daţi seama ce era pe noi! Eram în
maşină cinci inşi: un avocat, doi doctori … şi ne-am
hotărât să mergem la Văcăreşti să cerem rugăciune
la Arhanghelul Mihail. Şi era destul de închis ca
drum. … Şi am ajuns la Văcăreşti. Acolo era lacăt,
era poartă, dar băteam în poartă ca nişte stăpâni.
Ne opreşte paznicul să îi spunem cine suntem. Şi
am luat eu comanda. „Domnule, a biruit Garda de
Fier. Deschideţi-ne să ne închinăm aicia, să facem
altar la Văcăreşti, nu închisoare de deţinuţi”! A pus
mâna pe telefon şi ne-a deschis imediat civilizat. Şi
era un deţinut acolo, un singur legionar. Şi zice: „Nu
te scot de aici”! Şi l-am scos a doua zi bineînţeles.
Şi eu stăteam în Zărneşti, Braşov, unde am fost
şi primar. Şi când am ajuns de la Văcăreşti înapoi
în centru, nu mai încăpeai de cămăşi verzi. Toţi s-
au dat jos. Eu am refuzat să mă dau. Şi am băgat
la cap. Toţi acum erau legionari, dar de formă. De
unde or fi scos cămăşile alea verzi în câteva ceasuri,
nu ştiu! Şi am ajuns şi la Braşov şi am dat ordin să
dea raport în gară. Să fie şi o manifestare văzută ca
să putem face un plan de bătaie. Când am ajuns în
gară la Zărneşti, nu era niciun om. Şi m-au informat
unii că pe terenul de fotbal s-au adunat. Şi am ajuns
pe terenul de fotbal. Tot orăşelul era adunat acolo;
pe marginea şi pe mijlocul terenului erau legionarii
şi veniseră sa dea raportul. Dar nu îi cunoşteam. Şi
m-am învăţat minte de la Bucureşti. Nu le-am dat
atenţie, i-am împrăştiat, i-am gonit. „Nu vă cunosc
pe voi”! Nu faci armată cu improvizaţi. Noi purtam
cămaşa verde cu o convingere puternică şi nobilă.
Am luat comanda cum trebuie. Şi nu îmi pare rău.
„Aşa credeţi, voi, profitorilor? Şi vă şi condamn că
îndrăzniţi să îmbrăcaţi cămaşa verde de care numai
aţi auzit şi voi. Şi potenţial voi aţi fost prigonitorii”.
Aşa le-am zis. Şi homo homini lupus nu mai e
valabilă, cum că omul îi lup pentru om. Nu, omul
e Dumnezeu pentru om de când a venit Hristos.
Vedeţi? Aceasta este strategia! Hai să intrăm cu
niţel curaj în valorile autentice care au relaţie cu
veşnicia. Acţionaţi cu strategie! Eu acum nu sunt
aşa de informat şi nu am o armată în jurul meu cum
are Părintele Justin. Eu sunt singur aici. Dar puneţi-
vă capul la bătaie!
Important e să stai de vorbă cu tine în orice clipă. Nu
e permis să nu ştii ce ai de făcut. Poate sunt situaţii
să rabzi, mergând pe linia unei credinţe trăite. Nu se
mişcă fir de păr fără voia Mea şi Îndrăzniţi, Eu am biruit
lumea. Biserica nici porţile iadului nu o vor birui. Şi
chiar dacă mori, nu mori, frate! Ai trecut de la moarte
la viaţă! Nu-s cuvintele mele. Şi aşa este. Acestea nu
sunt nişte poveşti, dragii mei. Repet, moartea nu poţi
să o păcăleşti cu o cafea. Moartea e o mare realitate.
Iadul e o mare realitate, confirmat de Mântuitorul:
Mergeţi în focul cel de veci! Şi a trecut de la moarte
la viaţă. Va să zică viaţa trebuie să fie niţel pipăită şi
întrebat cine sunt eu? Dar numai în funcţie de marele
Adevăr în contingenţă cu veşnicia, că altfel… eşti un
politician prost. Te duci în târg să-ţi cumperi şi tu o
haină şi te-a păcălit un jidan prost, cu haină putredă.
AT I T U D I N I 
- Care credeţi că ar trebui să fie următorul pas strategic, mai ales că am aflat
că legea privind buletinele electronice s-a votat deja, tot aşa „tacit”?
- Este de dorit poziţia grecilor care a avut în frunte pe patriarhul însuşi
militând pentru drepturile credincioşilor împotriva acestor acte. Dar ştiţi
ce înseamnă 666? Explicaţia am găsit-o şi eu la unul din Sfinţii Părinţi, nu
este a mea. Noi trebuie să apărăm crucea, dar împotriva cărui duşman? Că
în planul de foc pe care eu l-am băgat şi în biserică, nu numai în armată,
este şi ăsta: precizarea poziţiei tale faţă de inamic.
Cine e inamicul la noi? E dracul! Diavolul zice că
este creatorul lumii. 666 adunate ca unităţi ne dau
8, care înseamnă 9 cete de sus, 9 cete de jos care
fac 8. Astea de jos sunt trei câte trei: arhieria,
preoţia şi diaconia – prima ceata, a doua ceată
este monahismul şi tot neamul omenesc, a treia
parte sunt păsările, peştii, animalele şi mineralele.
Cetele de sus, le ştiţi: îngeri, arhangheli, stăpânii,
domnii… Şi dracul se foloseşte de toată creaţia şi se
pretinde ca creator. Daţi-vă seama ce îndrăzneală!
„Lepădatule”! Însă e o creaţie, un ticălos. Am
făcut o constatare de pe poziţia a mea de monah
şi de duhovnic: insistă foarte mult dracul, nu se
lasă deloc. Însă e un vândut, e un lepădat, e un
apostat, un tolerat. Nu contează. Deci trebuie
să cunoaştem poziţia creştină mai întâi, care o
nimiceşte pe cea potrivnică. Nu trebuie să fim nici
pe poziţia de răzbunare, să avem satisfacţie că am
biruit pe vrăjmaşi, nu… cu gând smerit.
- Cum vedeţi poziţia mitropoliei Clujului faţă de
poziţia sinodului unde, ştiţi bine, că Înaltul Anania nu a participat. Dar nu mă tem. Ştiu că le
- Anania a făcut ce trebuie. A făcut sinod mitropolitan şi s-a prezentat. sunt adversar. Cu o moarte
Pentru că practic nu avea încredere sută la sută în hotărârea de dincoace. toţi suntem datori! Dar
Dar atât cât a făcut Patriarhul eu sunt mulţumit, că se întrezăreşte şi una-i ortodox să mori sau
cumva împotriva… Ceea ce înseamnă: ce să-i ceri mai mult? Cu dibăcie ecumenist vândut!
s-a strecurat. Pe ei nu-i interesează. …Însă sunt multe lucruri de zis aici.
Eu vă îndemn să nu primiţi aşa ceva. Pentru că acum e numai un început.
Pe urmă vor ajunge să vi-l bage pe gât, nu numai în piele. Şi s-a descoperit
că e şi cancerigen. Poate cu asta „speriem” lumea. M-a informat Anania la
telefon. Am fost la Bucureşti, am sosit aseară. Mi-a stat o ureche pe loc.
Şi în Bucureşti am trecut pe la Sf. Dumitru… cu amintirile mele de mic.
A venit aseară la mine un consilier de la patriarhie. M-am „ocupat” de
el, bineînţeles. Dar nu mă tem. Ştiu că le sunt adversar. Cu o moarte toţi
suntem datori! Dar una-i ortodox să mori sau ecumenist vândut! Viaţa
înseamnă moarte continuă. Să ştii să mori şi să înviezi în fiecare zi!

U stir ht
O a
TR nă rig
-V e
Ă
D
PE Mă py
Co
Știința trebuie să se
oprească acolo unde încalcă
conștiința religioasă
și transcendența firească
a omului spre veșnicie.
Deci chiar prin
actul creației omul poate
participa la Existenţa
divină, este „neamul lui
Dumnezeu”, şi din acest
motiv „chipul” anticipează
îndumnezeirea
 AT I T U D I N I AT I T U D I N I 
creşTINUl îNTre ImAgo DeI
c lui Dumnezeu”, adică omul. Conform Revelației divine, el este creat din
șI TeHNologIe – ArgUmeNT TeologIc trup şi suflet. Trupul este din materia comună Cosmosului, iar natura
împoTrIvA cIpUrIlor sufletului are o înrudire specială cu Dumnezeu. „Omul este înrudit cu
pr. mihai valică Dumnezeu”0, spune Sfântul Grigorie de Nyssa. El explică de ce natura
omului se sustrage considerației teoretice – atheoretos –, adică nu poate
Introducere fi cuprinsă într-o formulare definitivă, sau o definiție clară a „chipului”.
A nu discuta despre cip-urile RFID din punct de vedere teologic este ca El argumentează că „din moment ce Dumnezeu este necuprins, este cu
și când nu te-ar interesa semnele vremii sau ai dispreţui profeţiile2, care neputință ca «chipul» Lui din om
ne previn despre vremurile de pe urmă. A nu ține cont de acest aspect să nu fie şi el de necuprins”. Din
vital mântuirii omului înseamnă a trăi doar după bunăstarea și foloasele acest motiv, tot el spune, este mai
timpului, oferite azi de tehnologia fără granițe, deci fără raportare la Sf. ușor să cunoști cerul decât pe tine
Scriptură. Prima consecință ar fi desacralizarea omului și a istoriei. însuţi. Omul rămâne un mister şi
Dacă se respinge din motive de bioetică clonarea biologică, de ce nu s-ar devine preotul întregului cosmos:
respinge din aceleaşi considerente şi „clonarea electronică biometrică” 3 „în calitate de pământ, sunt legat
având ca motivaţie teologică învăţătura Bisericii Ortodoxe despre de viața de jos, dar fiind şi o
antropologie? părticică dumnezeiască, eu port
În filosofia elenă, la Platon, la stoici si mai târziu la neoplatonici4, în mine dorința vieții viitoare”2 .
tema „Chipul lui Dumnezeu” (eikon – imago Dei) reprezintă un ter ter- Deci chiar prin actul creației omul
men fundamental, iar în Vechiul Testament constituie însuși nucleul poate participa la Existenţa divină,
antropologiei. În Noul Testament termenul se îmbogățește cu un conținut este „neamul lui Dumnezeu”3,
hristologic, dând astfel noi dimensiuni antropologiei. După Sfântul Apostol şi din acest motiv „chipul” antici-
Pavel, Iisus Hristos „este chipul Dumnezeului celui nevăzut”5. Omul nu pează îndumnezeirea4.
este numai „limbajul lui Dumnezeu”6, ci chiar imago Dei7, deci „chipul şi Termenul de imago Dei este îmbogățit de Sfinții Părinți ai Bisericii prin Valoarea ontologică a
asemănarea Lui”. În literatura patristică imago Dei este axa în jurul căreia diverse păreri teologice. Sfântul Ioan Damaschin scrie: „în câte moduri se omului nu constă, sau nu se
se structurează cosmologia, antropologia şi însăși hristologia8. spune expresia «după chip»? După faptul că omul are raţiune, intelect şi află în el însuşi, înţeles în
„Imago Dei” în om, după Sfinţii Părinţi, este unitară atunci când exclude libertate; după faptul că mintea omului naște cuvânt şi emite duh; după mod autonom, cum susţin
orice concepţie substanţialistă despre „chip”, care constă în mod funcţional, calitatea de stăpân a omului….”5. Sfântul Epifanie al Ciprului crede că teoriile materialiste, în
practic, în manifestarea vieţii sale spirituale, ca nevoie primordială şi chipul lui Dumnezeu în om este în toată fiinţa umană şi „unde anume este suflet, minte, intelect, sau
centrală. Primatul vieţii spirituale activează aspiraţia fiinţei noastre sau unde se împlinește chipul lui Dumnezeu în om este cunoscut numai exclusiv în persoana omului,
umane spre absolut, spre arhetipul ei divin, spre Dumnezeu. de Dumnezeu Însuși, Cel care a dat prin har omului existenţa Sa după cum susţin sistemele
Tema imago Dei reprezintă temelia antropologiei ortodoxe9. Acest lucru chip”6. Sfântul Macarie Egipteanul consideră că chipul lui Dumnezeu filozofice contemporane, ci
face foarte greu de explicat - şi cu atât mai greu de înțeles - natura „chipului ar fi liberul arbitru, sau comuniunea cu Dumnezeu7. Sfântul Maxim în Arhetipul lui.
Mărturisitorul vorbește despre o „reciprocitate între Dumnezeu şi om”.
. Matei 6, 3
2.  Tesal. 5, 20
3. Vezi studiul Pr. Dr. Mihai Valică, România – un posibil loc de început al pecetluirii apocaliptice?
în: http://apologeticum.wordpress.com/2009/0/3/audio-pr-prof-mihai-valica-studiu-asupra- 0. Sfântul Grigorie de Nyssa, Oratio catehetica, 5, citat de Pr. Tache Sterea, Dumnezeu, Omul şi Creația
microcipului/ în teologia ortodoxă şi în preocupările ecumenismului contemporan, Teză de doctorat, în Ortodoxia XLIX
4.. VVezi H. Willms, Eikon. Eine begriffsgeschichtliche Untersuchung zum Platonismus. 1. Philo nr. -2, ianuarie-iunie, 998, p. 65. Vezi şi Pr. Dr. Vasile Răducă, Antropologia Sfântului Grigorie de
von Alexandria mit einer Einleitung über Platon und die Zwischenzeit, Münster, 935; G. Kittel, Nyssa, Editura Institutului Biblic și de Misiune al BOR, București, 996, pp.09-3.
Theologisches Wörterbuch zum Neuen Testament, 2, pp. 386-387; P. Aubin, L´image de l´oevre de . Sfântul Grigorie de Nyssa, Despre alcătuirea omului , PG 44, 53D-56B, apud Panayotis
Platon, in Recherches de science religieuse, 4 (953), pp. 348-379. H. Merki, Ebenbildichkeit, in Nellas, Omul – animal îndumnezeit, Perspective pentru o antropologie ortodoxă, Editura Deisis,
Reallexicon für Antike und Christentum, 4, 959, pp. 459-479. Aceeasi idee o gasim la Sf. Macarie Sibiu, 2002, p. 60. Vezi si R. Leys, L’image de Dieu chez S. Grégoire de Nysse. Esquisse d’une
Egipteanul: „între Dumnezeu și om exista cea mai mare înrudire”, Omilia XLV, în Scrieri (Omilii doctrine, Bruxelles-Paris, 95, pp. 77-78.
duhovnicesti ), trad. de Pr. Prof. Dr. Constantin Cornitescu, Bucuresti, 992, p. 266. 2. Paul Evdokimov, L’Orthodoxie, Paris, 965, p. 80.
5. Coloseni , 5. 3. Fapte 7, 28-29.
6. Elie Wiesel, Chassidimus – ein Fest für das Leben. Célebration hassidique, Seuil, Paris, 972, p. 94. 4. Vezi Paul Evdokimov, op. cit., p. 80.
77. Facerea , 26-27. 5. Sfântul Ioan Damaschin, Despre cele două voințe în Hristos 30, PG 95, 68B, apud Panayotis
8. Vezi Vladimir Lossky, Essai sur la théologie mystique de l’ Église d’Orient, Paris, 944, pp. 09-29. Nellas, op. cit., p. 60.
9. Antropologia creştină ortodoxă cuprinde şi noțiuni ca: homoiosis, syngeneia, charis, hyothesia, 6. Sfântul Epifanie al Ciprului, Panarion 70; PG 42, 344B, apud Panayotis Nellas, op. cit. p. 60.
theotis, care vin în completarea noțiunii de imago Dei. 7. Sfântul Macarie Egipteanul, Omilii duhovniceşti, ed. cit. pp. 82-83.

U stir ht
O a
TR nă rig
-V e
Ă
D
PE Mă py
Co
Biserica trebuie să lupte
împotriva oricărei tendinţe
de a pierde identitatea
taborică a persoanei
umane, adică a arhetipului
divin, şi să ia atitudine
morală împotriva ştiinţei,
a mondialismului despotic
și a tehnologiei totalitare și
înrobitoare, care transformă
pe om într-un număr sau
instrument, și să atenționeze
profetic atunci când știința
sau tehnologia nu mai
slujesc omului, ci unui grup
de interese, fie științific,
economic, financiar, politic,
mondialist, etc., și care
urmărește să organizeze
creaţia ca o totalitate
închisă, în care omul este
micul ei Dumnezeu.
 AT I T U D I N I
Ontologic, această reciprocitate se referă la relația Arhetip şi imaginea Sa,
care trebuie să devină evidentă la nivel existențial, printr-o dublă mișcare:
mișcarea lui Dumnezeu spre om, prin întrupare, şi mișcarea omului spre
Dumnezeu pentru îndumnezeire (theosis).
Asemănarea omului cu Dumnezeu „privește nivelul existențial”8, deci
nu ontologic: devenim astfel dumnezei prin har, luând parte la viața
Dumnezeirii, îndumnezeindu-ne prin participare la viața divină. „În
sensul îndumnezeirii, asemănarea aceasta conține desigur un aspect
supranatural, însă acesta e mai mult precondiționat decât un efect”9.
chipul omului redus de la sacru la profan
„Prin harul lui Hristos, prin dragostea lui Dumnezeu Tatăl şi prin
împărtăşirea Sfântului Duh”20, omul reunește, în ipostasul său creat,
divinul şi umanul, după chipul lui Hristos, adică „chipul Celui ceresc”2,
ajunge „la măsura vârstei plinătăţii lui Hristos”22 şi astfel devine
dumnezeu prin har. În acest sens spune Sfântul Vasile cel Mare că „omul
este o făptură care a primit poruncă să devină dumnezeu”23, adică „chip al
Chipului” – eikon Eikonos.
Deci omul are un destin hristologic, întrucât originea (αρχιν) lui este în
Hristos, care este chipul, icoana lui Dumnezeu. Omul real „s-a născut
atunci când Hristos a intrat în viaţă şi S-a născut”24, iar ziua naşterii
lui Hristos „este zi de naştere a umanităţii”25. Deci omul prin Hristos
este alcătuit teologic, iar chipul său are o valoare teologică, hristică şi nu
8. Pr. Tache Sterea, op. cit., p. 67.
9. Lars Thunberg, Man and the Cosmos, The Vision of St. Maximus the Confessor, Crestwood, 985,
p. 62, apud Pr. Tache Sterea, op. cit., p. 67.
20. 2 Corinteni 3:4; Romani 6:24.
2.  Corinteni 5:49.
22. Efeseni 4, 4. Majoratul omului coincide cu hristificarea lui (christopoiesis).
23. Paul Evdokimov, Femeia şi mântuirea lumii, Editura Christiana, București, 995, p. 5.
24. Sfântul Nicolae Cabasila, Despre viaţa în Hristos 4, PG 50, 604A.
25. Sfântul Vasile cel Mare, La Naşterea lui Hristos 6, PG 3, 473A.
AT I T U D I N I 9
îl putem amaneta sau împrumuta, ori permite să fie folosit fără voia şi
libertatea lui.
Valoarea ontologică a omului nu constă, sau nu se află în el însuşi, înţeles
în mod autonom, cum susţin teoriile materialiste, în suflet, minte,
intelect, sau exclusiv în persoana omului, cum susţin sistemele filozofice
contemporane, ci în Arhetipul lui. De vreme ce omul este o icoană,
existenţa lui reală nu e determinată de elementul creat din care este făcută
icoana, sau din voia lui liberă, ci de Arhetipul (Modelul) ei necreat. Omul
este înţeles astfel de Părinţii Bisericii „în mod ontologic numai ca fiinţă
teologică. Ontologia lui este iconică”26.
A permite ca chipul nostru să fie „clonat electronic” şi înregimentat în cip- Lăsând la o parte orice
uri şi apoi manipulat după bunul plac al cuiva, înseamnă a „amaneta” ceea panică şi tulburare, care nu
ce nu ne aparţine şi a diminua identitatea noastră iconică, care este unică, la fac cinste creştinilor, pot
un număr într-o bucată de plastic. Aceasta este ca şi când ai folosi o icoană afirma cu toată convingerea
sfinţită ca placă video, sau hard disc...Din punct de vedere moral este un că introducerea cip-
sacrilegiu, sau cel puţin o desacralizare, întrucât se petrece o coborâre a urilor este, fără îndoială,
dimensiunii spirituale, respectiv a chipului iconic uman, într-o folosinţă un scandal, o jignire şi o
strict materială şi terestră. Or, chipul nostru, aparţine arhetipului divin, umilință adusă persoanei
adică lui Dumnezeu. umane. Sub nicio formă
Biserica trebuie să lupte împotriva oricărei tendinţe de a pierde identitatea neacceptarea cip-urilor
taborică a persoanei umane, adică a arhetipului divin, şi să ia atitudine biometrice nu trebuie
morală împotriva ştiinţei, a mondialismului despotic și a tehnologiei privită ca o reacţie pe fondul
totalitare și înrobitoare, care transformă pe om într-un număr sau unui fanatism religios, aşa
instrument, și să atenționeze profetic atunci când știința sau tehnologia cum încearcă unii din mass-
nu mai slujesc omului, ci unui grup de interese, fie științific, economic, media să sugereze, ci, mai
financiar, politic, mondialist, etc., și care urmărește să organizeze creaţia ca întâi de toate, ca o reacţie
o totalitate închisă, în care omul este micul ei dumnezeu. Această atitudine de apărare împotriva unei
și chemare responsabilă a Bisericii ar putea influența ştiinţa să recunoască înregimentări electronice
faptul că ea este în mod dinamic neterminată, deci nu este definitivă şi că forţate într-un sistem de
nu are absolut nimic de spus în mod direct despre transcendenţă și destinul supraveghere suspect.
hristic al omului. Știința trebuie să se oprească acolo unde încalcă conștiința
religioasă și transcendența firească a omului spre veșnicie. În acest context
se impune o bioetică a științei și a tehnologiei biometrice și nu numai.
concluzii
Deci cip-urile biometrice, în acest context, contravin învăţăturii biblice
şi patristice despre antropologia creştină, întrucât reduc, circumscriu şi
mărginesc chipul/icoana fiinţei umane la o simplă tehnologie şi suport
electronic de emiţătoare şi implanturi.
Or, omul ca „slavă a lui Dumnezeu”, cum spune Sf. Irineu, este privit de
Sf. Părinţi, ca având o vocaţie personalistă. Tehnologia biometrică poate
26. Panayotis Nellas, Omul – animal îndumnezeit. Perspective pentru o antropologie ortodoxă,Ed.
Deisis, Sibiu 2002, p. 69.

U stir ht
O a
TR nă rig
-V e
Ă
D
PE Mă py
Co
Cred că fiecare creștin
responsabil are obligația
morală să arate lumii că
virtutea este mai atractivă
decât păcatul și să trăiască
adecvat, tocmai ceea ce
crede și se roagă. Acest mod
firesc de trăire a credinței
creștine, va arăta lumii,
că normalitatea vieții
umane este mai utilă decât
tehnologia înrobitoare, care
ușor se poate transforma în
terorism tehnologic, atunci
când omul este privit doar ca
o marfă sau o piață a muncii
și nu ține cont de valoarea și
destinația lui hristică.
30 AT I T U D I N I AT I T U D I N I 3
transforma omul doar într-un număr. Deci Biserica, şi în general Teologia, afirma cu toată convingerea că introducerea cip-urilor este, fără îndoială,
are menirea de a apăra „firea omului” în toată normalitatea ei personală un scandal, o jignire şi o umilință adusă persoanei umane. Sub nicio formă
şi nu pe bucăţele, ci unitar şi holistic. Omul este redus de la imago Dei neacceptarea cip-urilor biometrice nu trebuie privită ca o reacţie pe fondul
la un simplu număr sau cip electronic, întrucât din punct de vedere al unui fanatism religios, aşa cum încearcă unii din mass-media să sugereze,
evidenței biometrice, cel care nu va figura într-o bază de date nu va exista ci, mai întâi de toate, ca o reacţie de apărare împotriva unei înregimentări
din punct de vedere fizic, deci social și astfel va fi lipsit de toate drepturile. electronice forţate într-un sistem de supraveghere suspect.
Or, ontologia omului este iconică și are o identitate taborică, deci față Creștinul este chemat să arate firescul credinţei creștine într-o lume pentru
către față în demnitate, cinste și slavă dumnezeiască și nu o identitate care creştinismul a devenit atât de
numerică impersonală, în sensul apocaliptic ca „număr al omului”27. nefiresc, sau chiar o piedică pentru
Scopul fundamental al Bisericii este acela al îndumnezeirii omului, deci al cei ce vor să stăpânească lumea și pe
ipostasului uman și nu urmărirea confortului credinciosului cu orice preț om în mod samavolnic. A renunța la
și transformarea credinței creștine într-o simplă noțiune utilitaristă. Cred această chemare înseamnă a renunța
că nu este nevoie de a face o demostratio, în sensul argumentelor raţionale la chipul și asemănarea noastră cu
teologice, legislative sau tehnologice referitoare la cip-uri, ci în cazul de Dumnezeu și marchează sfârșitul
față este vorba de o afirmatio – adică mărturisire a revelaţiei divine și libertății noastre și începutul sclaviei
raportarea la aceasta, și nu la directivele UE sau a altor organisme. Într-o pre-antihristice (vezi cip-ul RFID).
istorie în care Dumnezeu S-a întrupat, ca dovadă a iubirii Sale pentru Cred că fiecare creștin responsabil
oameni, angajarea noastră în rezolvarea crizelor şi a problemelor pe care are obligația morală să arate lumii
timpul ni le pune în cale este cea dintâi formă de manifestare a filantropiei, că virtutea este mai atractivă decât
a responsabilităților noastre personale sau eclesiale şi a urmării (imitării) păcatul și să trăiască adecvat, tocmai
lui Hristos. A nu ține cont de acest lucru înseamnă că există o gravă criză ceea ce crede și se roagă. Acest mod
creștină de identitate personală, eclesială sau comunitară. firesc de trăire a credinței creștine,
În acest context consider acțiunea laicilor și a unor monahi și preoți va arăta lumii, că normalitatea vieții
împotriva cip-urilor biometrice responsabilă și îndreptățită, întrucât umane este mai utilă decât tehnologia
forma de rezistență împotriva înregimentării electronice abuzive este înrobitoare, care ușor se poate trans-
propovăduirea Sf. Evanghelii, atenționarea profetică în Duhul lui forma în terorism tehnologic, atunci
Hristos și răbdarea creștinilor până la martiraj, însă nu ca formă de când omul este privit doar ca o marfă
răzvrătire sau revoltă împotriva Statului sau a Bisericii, ci ca motivație sau o piață a muncii și nu ține cont de
hristică și formă de păzire a poruncilor lui Dumnezeu: „Aici este valoarea și destinația lui hristică.
răbdarea sfinţilor, care păzesc poruncile lui Dumnezeu şi credinţa lui Nu forța coercitivă a Statului sau a
Iisus”.28 Deci soluția este răbdarea până la martiraj, în ultimă instanță. politicii mondialiste sau a autorității
Acesta este un indiciu că cei ce se vor opune pecetluirii sunt „aleși de Sinodului Sfintei Biserici Ortodoxe
Dumnezeu și că sunt înscriși în cartea vieții Mielului de la întemeierea trebuie folosită pentru a impune cip-
lumii”. 29 Deci nu este vorba de predestinație, întrucât răbdarea și ule biometrice, ci forța argumentului teologic revelat în Sf. Scriptură și
martirajul presupune voința și participarea oamenilor în mod direct și normalitatea eclesială, comunitară și psiho-socială a ființei umane, care
activ, ci este vorba de o preștiință a lui Dumnezeu. Vor cădea și vor fi ține cont de firescul omului, de libertatea și mântuirea lui.
nepăsători doar nevrednicii: „Şi i se vor închina fiarei toţi cei ce locuiesc
pe pământ, ale căror nume nu sunt scrise, de la întemeierea lumii, în Dr. Theol. Caritaswissenschaft und Christliche Soziallehre
cartea vieţii Mielului celui înjunghiat”.30 al Universităţii „Albert Ludwig” din Freiburg, Germania
Lăsând la o parte orice panică şi tulburare, care nu fac cinste creştinilor, pot
27. Apoc. 3:8
28. Apoc. 4:2
29. Apoc. 3:8
30. Apoc. 3:8
 3 AT I T U D I N I
U stir ht
O a
TR nă rig
-V e
Ă
ce fel vA fI SemNUl fIAreI?
c şi avea două coarne asemenea mielului, şi grăia
D
PE Mă py
monahul filotheu
Co
Sfântul Apostol Ioan a scris în cartea Apocalipsei, ultima din cele 27
de cărţi ale Noului Testament, ceea ce Dumnezeu i-a arătat în vedenie
despre sfârşitul lumii acesteia văzute. În capitolul al 3-lea al cărţii
există prorocia despre „semnul” fiarei ce va fi pus pe frunte sau pe mâna
dreaptă în ziua lepădării de
credinţă, prorocie care a dat fiori
Creştinilor dintotdeauna. Iată
aici textul său:
3:
Şi am văzut suindu-se din
mare o fiară, care avea şapte
capete, şi zece coarne, şi peste
coarnele ei zece steme, şi peste
capetele ei nume de hulă. 3:2
Şi fiara pe care am văzut-o
era asemenea leopardului, şi
picioarele ei ca şi ale ursului, şi
gura ei ca gura leului; şi i-a dat ei
balaurul puterea sa şi scaunul său
şi stăpânire mare. 3:3 Şi am văzut
unul din capetele ei, ca şi cum ar
fi junghiat spre moarte; şi rana
morţii ei s-a vindecat; şi s-a mirat
tot pământul dinapoia fiarei.
3:4
Şi s-au închinat balaurului
celui ce a dat putere fiarei, şi s-
au închinat fiarei, zicând: Cine
este asemenea fiarei? Cine poate
să se bată cu ea? 3:5 Şi s-a dat ei
gură care grăia mari, şi hule, şi s-
a dat ei stăpânire să facă război
patruzeci şi două de luni. 3:6 Şi
şi-a deschis gura sa spre hulă
asupra lui Dumnezeu, ca să
hulească numele Lui, şi cortul Lui, şi pe cei ce locuiesc în Cer. 3:7 Şi
s-a dat ei să facă război cu sfinţii, şi să-i biruiască pe ei; şi s-a dat ei
stăpânire peste toată seminţia, şi limba, şi neamul. 3:8 Şi se vor închina
ei toţi cei ce locuiesc pe pământ, ale căror nume nu sunt scrise în Cartea
Vieţii Mielului celui junghiat de la întemeierea lumii. 3:9 De are cineva
ureche, să audă. 3:0 De adună cineva robie, în robie merge; de va ucide
cineva cu sabia, trebuie şi el de sabie să se ucidă. Aici este răbdarea şi
credinţa sfinţilor. 3: Şi am văzut altă fiară suindu-se de pe pământ,
ca un balaur. 3:2 Şi stăpânirea fiarei celei dintâi
toată o face înaintea ei, şi face pământul şi pe cei
ce locuiesc pe dânsul, ca să se închine fiarei celei
dintâi, a căreia rană a morţii ei s-a vindecat. 3:3 Şi
face semne mari, ca şi foc să facă să se pogoare din
cer pe pământ înaintea oamenilor. 3:4 Şi înşeală
pe cei ce locuiesc pe pământ, pentru semnele care
i s-a dat ei să le facă înaintea fiarei, zicând celor ce
locuiesc pe pământ să facă chip fiarei, care are rana
sabiei, şi a trăit. 3:5 Şi s-a dat ei a da duh chipului
fiarei, ca să şi grăiască chipul fiarei, şi să facă ca
câţi nu se vor închina chipului fiarei să se omoare.
3:6
Şi face pe toţi cei mici, şi pe cei mari, şi pe cei
bogaţi şi pe cei săraci, şi pe cei slobozi şi pe cei robi,
ca să le dea lor semn peste mâna lor cea dreaptă,
sau peste frunţile lor. 3:7 Şi ca nimenea să nu poată
cumpăra sau vinde, fără numai cel ce are semnul,
sau numele fiarei, sau numărul numelui ei. 3:8 Aici
este înţelepciunea; cel ce are minte să socotească
numărul fiarei; că număr de om este, şi numărul
ei – 666.
Tâlcuirea părţii a doua a acestui capitol, după
Sfinţii Părinţi ai Bisericii Ortodoxe, am lăsat-o
pentru un studiu separat. Aici vom arăta numai
semnificaţia unui singur cuvânt, anume cel despre
SEMNUL fiarei.
Majoritatea traducătorilor Noului Testament
în Româneşte, din secolul XVI până astăzi, au
folosit cuvântul „semn” pentru elinescul χάραγμα
(háragma), deşi unele traduceri vorbesc despre
„pecete”. Dar tocmai pentru că mai ales în capitolele
5 şi 6 se foloseşte foarte des „pecete”, corespunzător
elinescului σφραγιδα (sfraghida), folosit şi de
Biserica Ortodoxă atunci când e vorba de „pecetea
Darului Sfântului Duh” primită la Sfântul Botez,
pentru aceea la traducerea capitolului 3 s-a folosit
„semn”, ca să le deosebească pe cele două:
9:3
Şi din fum au ieşit lăcuste pe pământ, şi li s-a dat
lor putere, precum au putere scorpiile pământului.
9:4
Şi s-a zis lor: Să nu vatăme iarba pământului,
nici toată verdeaţa, nici tot copacul, fără numai
pe oamenii, care nu au pecetea lui Dumnezeu pe
frunţile lor. 9:5 Şi li s-a dat lor, ca să nu îi omoare
AT I T U D I N I 33
pe ei, ci ca să se chinuiască cinci luni; şi chinul lor
- ca chinul scorpionului, când loveşte pe om. 9:6 Şi
în zilele acelea vor căuta oamenii moartea, şi nu o
vor afla; şi vor pofti să moară, şi moartea va fugi de
la ei. […] 9:2 Un vai a trecut, iată mai vin încă două
vaiuri după acestea.
Versetul 9:4 al Apocalipsei, în care este vorba, după
Sfântul Andrei al Chesariei, despre pecetea Sfintei
Cruci primită prin Taina Mirungerii la Sfântul
Botez al Creştinilor Ortodocşi, poate fi, aşadar, pus
f ţă în faţă cu versetul 3:6 al Apocalipsei, citat
fa
mai sus, în care „semnul” fiarei va fi un anti-botez şi
va fi pus tuturor celor ce se vor închina fiarei şi vor
vrea să vândă şi să cumpere în vremea sfârşitului.
Pecetea este o marcare exterioară, simbolică, a
unui lucru de preţ. Însemnarea fiarei nu va fi doar
exterioară, precum vom vedea mai jos.
Plata celor ce primesc semnul fiarei pe mâna lor cea
dreaptă sau pe frunte este scrisă în capitolul 4 al
Apocalipsei:
4:9
Şi al treilea înger a urmat lor, zicând cu glas
mare: Oricine se închină fiarei, şi chipului ei, şi ia
semn pe fruntea sa sau pe mâna sa, 4:0 şi acesta
va bea din vinul mâniei lui Dumnezeu cel dres
neamestecat în paharul mâniei Lui, şi se va chinui
cu foc şi cu piatră pucioasă înaintea Sfinţilor Îngeri
şi înaintea Mielului. 4: Şi fumul chinului lor în
vecii vecilor se suie; şi nu au odihnă ziua şi noaptea
cei ce se închină fiarei şi chipului ei, şi cel ce ia
semnul numelui ei.
Făcând o ultimă observaţie, că despre această cădere
nu este scris nicăieri în Apocalipsă că va fi însoţită
de lepădarea explicită de credinţa în Hristos, ci mai
degrabă că oamenii vor trebui să aibă înţelepciunea
să se ferească de a primi „semnul” pe frunte sau pe
mână, pentru ca nu prin părtăşia cu semnul fiarei
şi cu beneficiile ei pământeşti să se lepede implicit
de Dumnezeu – precum Petru Apostolul, care s-a
lepădat de Hristos încălzindu-se la focul celor care
 „la capătul faptelor rele stă ascunsă moartea sufletească, fapte
însemnate pe fruntea celor nepecetluiţi cu pecetea lui Dumnezeu şi a
celor neluminaţi cu lumina crucii celei făcătoare de viaţă. Căci lumina
acelora nu luminează, prin Duhul Sfânt, mintea oamenilor spre slava
lui Dumnezeu” (Mt. 5:6).

U stir ht
O a
TR nă rig
-V e
Ă
D
PE Mă py
Co
Pentru că nu numărul
fiarei, 666, un număr tainic,
ales simbolic, trebuie
să ne sperie, ci faptul că
„semnul”, adică implantul
fiarei, se va aplica pe frunte
sau pe mâna dreaptă. La
urma urmei, chiar dacă
documentele precum
standardele biometrice ale
Organizaţiei Internaţionale
a Aviaţiei Civile recomandă
existenţa unui cod de
bare în actele biometrice,
obligativitatea existenţei
cipului RFID care este
de dorit a fi implantat
tuturor într-un viitor nu
prea îndepărtat ne face să
ne gândim că cipul în sine
are toate şansele să devină
„semnul” fiarei.
3 AT I T U D I N I
voiau să-l ucidă pe Dumnezeu –, ne referim aici la cuvântul folosit în
textul original al Sfântului Ioan cu privire la „semn”.
Conform dicţionarelor2 , τό χάραγμα, ατος, (de la verbul χαράσσω)
este orice semn gravat sau imprimat, întipărit, sau sculptat, cioplit,
orice amprentă, nu o simplă pecete aplicată la suprafaţă, aşa cum este
cea a Tainei Mirungerii. Verbul din care provine, χαράσσω (harássō),
înseamnă „a inciza, a întipări, a sculpta, a ciopli, a brăzda, a implanta”.
În vechime acest cuvânt se folosea pentru semnul lăsat de fierul înroşit
pe pielea animalelor sau a sclavilor. Aşadar, o dată în plus, avansului
tehnologic contemporan, care ne propune să nu mai putem exista în
societate, să nu mai putem cumpăra, vinde, sau călători fără a avea cipul
biometric la noi, şi care ne propune implantul ca soluţie universală, i se
demască încă o dată intenţiile viclene de precizia termenului original din
textul Apocalipsei. Pentru că nu numărul fiarei, 666, un număr tainic,
ales simbolic, trebuie să ne sperie, ci faptul că „semnul”, adică implantul
fiarei, se va aplica pe frunte sau pe mâna dreaptă. La urma urmei, chiar
dacă documentele precum standardele biometrice ale Organizaţiei
Internaţionale a Aviaţiei Civile recomandă existenţa unui cod de bare
în actele biometrice, obligativitatea existenţei cipului RFID care este de
dorit a fi implantat tuturor într-un viitor nu prea îndepărtat ne face să
ne gândim că cipul în sine are toate şansele să devină „semnul” fiarei.
2 Cf. dicţ. Liddell-Scott (Ellin-Englez) şi Alexander (Ellin-Francez).
AT I T U D I N I 3
bISerIcA orToDoxă şI
DocUmeNTele elecTroNIce
Danion vasile
învăţătura bisericii despre vremurile din urmă
Predania Bisericii Ortodoxe privitoare la înţelegerea cărţii Apocalipsei,
care completează învăţătura din Sfintele Evanghelii despre vremurile din
urmă este contrazisă de unii teologi
contemporani. Aceştia consideră că
Apocalipsa nu are nicio legătură cu
sfârşitul lumii, fiind o carte adresată
de Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan
(sau de un presbiter pe nume Ioan2)
creştinilor din vremea sa, şi că este o
carte care descrie lupta Imperiului
Roman împotriva Bisericii3. Ne între-
băm însă dacă includerea în Triod a
Sinaxarului din Duminica Înfrico-
şătoarei Judecăţi, alcătuit în secolul
XIV de Nichifor Calist Xantopol,
nu poate fi considerată ca fiind o
dovadă de netăgăduit că Biserica şi-
a însuşit învăţătura Sfinţilor Părinţi
privitoare la înţelegerea Apocalipsei4
şi că – implicit – respinge teoriile care
o contestă.
 Extras dintr-un material în curs de apariţie al scriitorului şi teologului Danion Vasile.
2 „Tradiţia despre existenţa unui «presbiter Ioan» (diferit de Sfântul Apostol şi Evanghelist
Ioan –n.n.) este acceptată nu numai de iluştri teologi ai Bisericii primare, ci şi de majoritatea
cercetătorilor de astăzi. (…) Nu este deloc de neglijat nici tradiţia care îl acceptă pe Sfântul Ioan
Teologul, ucenicul lui Iisus, ca autor al Apocalipsei. Dintre greci amintim pe Em. Zolotas, V.
Antoniadis, P. Bratsiotis, părintele Ioil Gianakopoulos. (…) Noi credem că s-a dat prea multă
importanţă problemei autorului, în timp ce, fără îndoială, mult mai important este, în amândouă
cazurile, conţinutul teologic care a fost adus la lumină de teologia biblică actuală, fie în ceea ce
priveşte Evanghelia şi Epistolele lui Ioan, fie în ceea ce priveşte Apocalipsa” - Savvas Agouridis,
Comentariu la Apocalipsă, Editura Bizantina p. 27.
3 „Pentru interpretarea capitolului 3 s-a consumat multă cerneală. P. Bratsiotis explică suficient
de bine motivele: mulţi exegeţi caută să găsească în cap. 3, în informaţiile despre Antihrist,
principalele cauze ale crizei epocii lor. Dar profetul Ioan se referă şi aici nu la timpuri viitoare,
îndepărtate, ci la epoca sa; prin imagini mişcătoare el prezintă războiul sălbatic purtat de Imperiul
roman împotriva Bisericii, care se desfăşura în zilele sale, dar care avea să ajungă la intensificarea
maximă odată cu sosirea eshatonului, a nenorocirilor din urmă şi a Împărăţiei lui Dumnezeu.
Ioan scrie pentru epoca lui, despre evenimente care privesc generaţia lui”- Savvas Agouridis,
Comentariu la Apocalipsă, pp. 244-245. „Un model de neurmat îl constituie acea interpretare care
a înţeles sau înţelege conţinutul Apocalipsei privind evenimentele istorice concrete ca aplicându-se
la evenimentele unei epoci ulterioare…”
4 „Semnele apropierii ei sunt date şi în Evanghelie, şi în Apocalipsa Sfântului Apostol Ioan
Teologul. Apocalipsa vorbeşte despre evenimentele sfârşitului lumii şi despre Înfricoşătoarea
judecată cu precădere în simboluri şi în ghicitură, dar Sfinţii Părinţi au tâlcuit-o şi există o tradiţie
autentică a Bisericii care ne vorbeşte şi despre semnele apropierii sfârşitului lumii şi despre Judecata
de Apoi” - Sfântul Ioan Maximovici, Predici şi îndrumări duhovniceşti, Editura Sophia, 200, p.
62. Vorbind despre înţelegerea semnelor sfârşitului, sfântul a afirmat: „Când privim la viaţa din
jur, cei ce pot vedea văd că tot ce a fost prezis despre sfârşitul lumii se împlineşte.”
 3 AT I T U D I N I AT I T U D I N I 3

U stir ht
O a
TR nă rig
-V e
Ă
Prin canonizarea sfinţilor care au făcut profeţii despre sfârşitul lumii credinţă, ci tuturor mădularelor sale. Tensiunea dintre Biserică şi stat în

D
PE Mă py
(cum sunt Sfântul Nil Athonitul, Sfântul Cosma Etolul5, Sfântul Serafim această problemă nu poate fi minimalizată. […] Mai mult decât oricând
Co

de Sarov, Sfântul Ioan din Kronstadt, Sfântul Lavrentie de Cernigov este nevoie ca lupta să fie dusă de pe baricade ortodoxe, similară luptei
sau Sfântul Serafim de Viriţa), Biserica Ortodoxă a arătat că primeşte împotriva comunismului, în care ierarhii şi preoţii să nu se teamă să
descoperirile acestora ca fiind de la Dumnezeu. Dacă s-ar fi considerat că mărturisească adevărul poporului manipulat de mass-media şi aflat într-
descoperirile sunt de la vrăjmaşul, ar fi însemnat că cei care le-au avut au o stare de confuzie care se accentuează. […]
fost înşelaţi de diavol - şi nu ar fi fost canonizaţi. Întrucât aceşti sfinţi au Oricât de lung va fi intervalul dintre introducerea documentelor
vorbit despre sfârşitul lumii luminaţi de Dumnezeu este electronice şi introducerea im-
bine să se ţină seama şi de învăţăturile lor, care ne oferă planturilor, această perioadă va
repere clare în privinţa înţelegerii vremurilor din urmă. fi o perioadă de tulburare. În
A face abstracţie de mărturia lor înseamnă a ciunti, a astfel de situaţii Biserica are
cenzura cuvântul semănat de Dumnezeu prin aceştia. misiunea să îndemne credincio-
Despre necesitatea cunoaşterii învăţăturii ortodoxe despre şii la o atitudine creştină. Din
vremurile din urmă, Sfântul Efrem Sirul scria: „Nu moment ce avem de-a face cu o
conteni să întrebi până ce nu afli totul întocmai, nu înceta problemă spirituală, soluţia ei
să sari în ajutorul cunoscuţilor, ca să afle şi ei. Căci celor ce este tot spirituală.
au cunoştinţă, cu uşurinţă le va fi cunoscută venirea lui”. Poziţionarea eronată la vremu-
rile din urmă, prin adoptarea
primirea documentelor electronice unei atitudini disperate, este
are conotaţie spirituală specifică sectanţilor şi nu fiilor
Documentele electronice fac parte dintr-un lung proces, a că- Bisericii. Oricât de bine ar
rui ultimă etapă va fi implantarea microcipurilor în trupul cunoaşte credincioşii învăţătura
omenesc (etapă la care s-a ajuns, deocamdată experimental, Bisericii despre sfârşitul lumii sau profeţiile sfinţilor şi cuvioşilor despre Oricât de bine ar cunoaşte
dar care mai devreme sau mai târziu va fi generalizată). De această vreme, nu există nicio armă de apărare mai bună decât viaţa de credincioşii învăţătura
aceea, fiecare etapă a procesului (ce se constituie într-un nou nevoinţă şi rugăciune. Pentru că ispitele se vor desfăşura în paralel pe Bisericii despre sfârşitul
pas spre înrobirea omului) are conotaţii spirituale. (Acestea două planuri - şi pe cel social şi pe cel lăuntric, duhovnicesc. O rezistenţă lumii sau profeţiile sfinţilor
sunt trecute cu vederea de către sociologii, jurnaliştii sau axată exclusiv pe planul social - aşa cum recomandă unii autori anti- şi cuvioşilor despre această
psihologii lipsiţi de credinţă deoarece se raportează greşit la sistem, anarhişti sau nu - indică o poziţionare greşită, iresponsabilă. Iar vreme, nu există nicio
Oricât de lung va întreaga problemă). Tocmai din acest motiv primirea unuia sau mai multor tăcerea este, după cum învaţă Cuvioşii luminaţi de Dumnezeu, o formă armă de apărare mai bună
fi intervalul dintre acte de identitate electronice de către un om este o formă de păcat (o cădere) de colaborare cu antihristul şi înaintemergătorii săi: „Lucru ciudat este că decât viaţa de nevoinţă şi
introducerea documentelor - cu consecinţe greu de prevăzut, atât pentru cel care primeşte cât şi pentru mulţi oameni duhovniceşti, pe lângă faptul că fac tâlcuirile lor proprii, se rugăciune.
electronice şi introducerea întreaga societate. În cele din urmă, creştinul are nevoie să înţeleagă că se află mai şi tem cu o frică lumească de «punerea la dosar», în timp ce ar fi trebuit
implanturilor, această în faţa unei alegeri între ce este folositor pentru suflet şi ce pare bine pentru să se neliniştească duhovniceşte, să-i ajute pe creştini cu neliniştea cea bună
perioadă va fi o perioadă trup, vechea dilemă fiind repusă într-o formă mult mai subtilă astăzi. şi să le întărească credinţa, ca astfel să simtă mângâierea duhovnicească.
de tulburare. Mă mir cum toate aceste evenimente nu le creează probleme de conştiinţă!
biserica nu poate neglija semnificaţia socială De ce nu-şi pun măcar un semn de întrebare la tâlcuirile minţii lor? Şi
a introducerii documentelor electronice dacă îl ajută pe antihrist la pecetluirea lor, de ce mai trag şi alte suflete la
Biserica are misiunea să poarte de grijă nu doar creştinilor întăriţi în pierzare?” – Cuviosul Paisie Aghioritul)6.

5 „Ce mai aşteptăm, fraţilor? Azi-mâine vine sfârşitul lumii, de aceea alergaţi să vă îndreptaţi”.
„Cerul care se vede, pământul şi toate vor arde şi lumea va muri. Când vor face acestea? Hristosul
meu spune că acum ele se apropie repede, a ajuns cuţitul la os. Se vor face dintr-o dată, ar putea să se
facă şi în noaptea asta. Oare n-au şi început deja? Nu vedeţi cum au pierit animalele voastre, recoltele
voastre? Cum izvoarele şi râurile s-au întors? Azi ne lipseşte una, mâine alta şi Dumnezeu ni le dă
tot mai puţin, iar noi, ca nişte nesimţiţi, nu ne gândim la ele” - Viaţa şi învăţăturile Cuviosului şi 6 Nicolae Zurnazoglu, Cuviosul Paisie Aghioritul - Mărturii ale închinătorilor, Editura
Sfinţitului Mucenic Cosma Etolianul, Editura Deisis, Sibiu, 200, pp. 3-39. Evanghelismos, Bucureşti, 2006, p. 8.

U stir ht
O a
TR nă rig
-V e
Ă
D
PE Mă py
Co
Prin tehnologie Diavolul
operează o „inginerie” socială,
intelectuală şi economică.
Tot ceea ce exista viu,
în plinătatea sa ontologică,
tot ceea ce era configurat
şi alimentat de energiile
dragostei divine,
devine acum contrafăcut.
3 AT I T U D I N I
lUpTA părINTelUI JUSTIN pârvU
l ce mai mari. Ceea ce numim Vajnica Lume Nouă (Brave New World) este
cU cIberANTropII
ovidiu Hurduzeu
În cursul dezbaterilor din jurul paşapoartelor biometrice s-a ajuns în mod
inevitabil la subiectul „tehnologie”. Au prevalat luări de poziţie naive în
genul „tehnologia este bună dar are şi părţi negative”. Opiniile competente
(Vlad Niculescu-Dincă) au fost puţine şi s-au concentrat pe detalii. Niciun
comentator nu şi-a propus să folosească „afacerea paşapoartelor biometrice”
pentru a stârni o discuţie mai largă despre rolul tehnologiei în societatea
de astăzi. Într-o ţară răvăşită de industrializarea comunistă şi subjugată
miturilor societăţii de consum, să critici tehnologia este încă „politic
incorect”. Acuza de tehnofob iraţional (care nu are „expertiza” necesară
pentru a se pronunţa asupra unor chestiuni de „strictă specializare”) este
lipită peste mai vechile etichete „fundamentalist ortodox”, „păşunist”
şi ubicuul „legionar”. Mai există şi prejudecata că expertul, el singur
este capabil să evalueze problemele şi situaţiile tehnice. În discuţiile
despre cipuri, „experţii”, de la inginerii de software la funcţionarii de la
paşapoarte, au fost chemaţi să rostească adevăruri definitive. În timp ce
vorbele părintelui Justin Pârvu erau demonetizate, publicul asculta cu
reverenţă gnoza experţilor-sacerdoţi.
omul şi sistemul
Elitele noastre intelectuale ascund sau pur şi simplu nu au habar de luările
de poziţiile antitehnologice din Occident. O carte despre celebrul terorist
Unabomber („Unabomber, profetul ucigaş”, Editura Logos, Bucureşti),
incluzând şi traducerea manifestului său antitehnologic, n-a trezit nici un
ecou în mainstream. Suntem singura ţară europeană unde Unabomber
„n-a explodat”. Este necunoscută publicului larg chiar şi critica „clasică”
a tehnologiei reprezentată de mari gânditori: Spengler, Heidegger,
Friedrich Juenger, Mumford, Ellul.
O discuţie serioasă despre tehnologie ar trebui să pornească de la
constatarea lui Jacques Ellul. Tehnologiile moderne formează un Sistem:
„un ansamblu de elemente interconectate, aşa încât evoluţia unuia
provoacă evoluţia ansamblului, iar fiecare modificare a ansamblului se
repercutează asupra fiecărui element în parte”2 . Uneltele moderne nu
funcţionează separat unele de altele, ci se combină în mari şi complicate
angrenaje. La rândul lor, angrenajele tind să se dezvolte în reţele din ce în
 Spre meritul lor, în ultimii ani, câţiva „noi stângişti” au făcut cunoscute cititorilor români
luările de poziţie antitehnologice ale lui Paul Virilio şi Guy Debord. Cum era de aşteptat, stânga
„politic corectă” din mainstream a păstrat tăcerea. Cât despre intelectualii de (pseudo)dreapta,
au uitat complet că „tinerii păltinişeni” nu erau deloc favorabili tehnologiei (vezi cazul tânărului
Noica).
2 Jacques Ellul, Le système technicien, Calman-Lévy, Paris, 977, p.58. Despre tehnologie ca
sistem integrat vezi de asemeni volumele Sclavii fericiţi (mai ales eseul „Angrenajul tehnologic”) şi
Unabomber, profetul ucigaş, ambele de Ovidiu Hurduzeu
AT I T U D I N I 39
de fapt o nouă formă de organizare socială şi politică bazată pe tehnologia
organizată corporatist care depinde de mari organizaţii sociale. Nu poţi
să produci „Logan”-ul într-un atelier, nici măcar în fabricile unei Românii
autarhice. Doar un gigant multinaţional precum Renault, conectat la
angrenajul tehnologic planetar, este capabil să asigure standardizarea şi
interşanjabilitatea componentelor.
Marea tehnologie favorizează statul supranaţional, integrarea
corporatistă şi controlul comportamentelor umane. Controlul
exercitat asupra individului de statul managerial şi corporaţiile
transnaţionale satisface o necesitate tehnologică. Un sistem
hipercomplex, de dimensiuni planetare, nu-şi permite să acorde
autonomie componentelor sale întrucât independenţa lor ar
creea o stare de haos. Totul trebuie să conveargă spre împlinirea
obiectivului primordial: eficienţa, obţinută prin adaptarea cu
rigoare matematică a maşinilor la scopurile utilitare pentru
care au fost create. În Sistem, omul, considerat o maşină
productivă, răspunde şi el unor necesităţi tehnice. Nevoile
sale omeneşti sunt luate în consideraţie numai atâta timp cât
satisfacerea lor respectă un protocol tehnic iar individul, în
rolul său de sclav specializat, contribuie la sporirea eficienţei.
Munceşti într-o corporaţie, ai o „poziţie”, un „venit”, eşti un
sclav fericit. Ai paşaport cu cip, eşti liber să vizitezi Disneyland-
ul, Las Vegas, să munceşti în UE. Te opui? Eşti un nimeni fără
identitate. Orice considerente etice sau religioase, care s-ar
opune satisfacerii necesităţilor tehnologiei sau ar interfera în
mod „parazitar” cu logica ei, trebuie extirpat din Sistem. Sau
adaptat „factorului tehnologic”.
Economismul,
persoană sau unealtă tehnicismul, scientismul şi
Cum fiinţa umană nu este o simplă piesă mecanică sau un număr într- anticreştinismul sunt cele
un cod digital, Sistemul trebuie să domesticească un individ şi un corp patru direcţii de forţă ale
social care tind în mod natural să sfideze funcţionalismul maşinii. noii ideologii globaliste
Domesticirea este în primul rând o operaţie de fluidizare a omului, de promovată de nomenclatura
integrare a sa în „fluxul tehnologic” contemporan. Pentru a deveni „spaţiu comunistă convertită în
flotant, fără fixare, nici repere, disponibilitate pură, adaptată la acceleraţia oligarhie. Globalismul
combinaţiilor, la fluiditatea sistemelor noastre” (G. Lipovetsky, Anti- a înlocuit o ideologie
Oedip), persoana unică este separată în părticele specializate, iar fiecare universalistă expirată
părticică angrenată într-un anumit tip de reţea. Fiecare network desprinde (comunismul)
din individul dezunificat felia care-i trebuie, cerându-i să elimine restul. cu un produs mai
Pe măsură ce se branşează la tot mai multe reţele, omul pierde capacitatea funcţional.
să se mai adune, să-şi recâştige identitatea. Se produce astfel o disoluţie
a personalităţii organice. Precum uneltele, putem fi detaşaţi separaţi
unii de alţii, şi chiar de noi înşine, combinaţi şi recombinaţi în funcţie de
 0 AT I T U D I N I
U stir ht
O a
TR nă rig
-V e
Ă
necesităţile sistemului tehnologic. Logica industrială
D
PE Mă py
cere să fim tranşaţi în părţi izolabile – separate
Co
piesele pot fi controlate pe tot parcursul producţiei.
Protestăm că paşapoartele biometrice ne transformă
într-un număr deşi noi înşine reducem totul la cifre
şi „funcţionalitate”. Ne supără că poliţistul de la
frontieră ne ia drept obiect de inventar, ne scanează
după iris şi retină. Uităm însă că în societate nu
contează decât fiinţa noastră măsurabilă, scanabilă,
menită să fie lesne „citită”, interpretată şi pusă la
treabă. Dacă ne îngrozeşte implantarea de date
sub piele, de ce acceptăm să ne tot implantăm
„îndemânări” lucrative, „skills”-urile pe care le
updatăm în funcţie de necesităţile „economiei”?
Nu cumva CV-ul „la zi” este paşaportul nostru
biometric pentru a ne branşa la sistem?
Ce facem toată ziua? Scriem poezii, filozofăm, spunem
rugăciuni? Nu. Calculăm. Reducem existenţa la pro-
ceduri administrative şi juridice, calcule economice,
procese tehnice şi date statistice. Paşapoartele
biometrice sunt în firea noii „bioeconomii” care îşi
doreşte „să revalorizeze aspectele non economice ale
vieţii.” „Eco-satele, camerele video de supraveghere,
spiritualitate, biotehnologii şi convivialitate aparţin
‘paradigmei civilizaţionale’ în curs de formare, acelei
economii totale construite de jos, de la bază. Matricea
ei intelectuală nu este alta decât cibernetica, ştiinţa
sistemelor, adică al controlului lor”.3 Ecologia, ca
economie totală în versiunea „strângeţi cureaua,
băieţi!” (descreştere), monitorizează poliţieneşte
populaţia în numele ordinei securitar-terapeutice
şi a „mediului înconjurător” (După ce a distrus rea-
lităţile organice şi de sine stătătoare – satul, oraşul,
tradiţiile – sistemul tehnologic a descoperit „mediul
înconjurător” care supravieţuieşte prin monotorizare
atentă şi „soluţii” tehnic-administrative).
Terorismul islamic şi capitali-socialismul
Ni se spune că vom fi cipuiţi spre binele nostru,
pentru ca UE şi sluga sa carpato-dunăreană să
poată lupta eficient împotriva terorismului islamic.
3 „L’insurrection qui vient”, Comité invisible, La Fabrique editions,
Paris, 2007, p.57.
Mă întreb însă cine îi va apăra pe români împotriva
terorismului tehnocratic.
Statul naţional unitar? În mijlocul degringoladei
generale, guvernanţii visează la High-tech Romania.
Parcuri industriale, magistrale informaţionale,
industrii de vârf. Precum conceptul de industrializare
la comunişti, fantasmagoriile etatiste legate de
„integrare” şi tehnologism nu pot fi supuse unei
evaluări critice independente venite din afara
sistemului. Doar tehnocraţii au voie să critice (în mod
constructiv) tehnologia, aşa cum stânga se hârjoneşte
critic tot cu stânga.
Normal ar fi ca intelectualii publici, ONG-urile
apărătoare ale „drepturilor omului” să protesteze
vehement împotriva „societăţii de supraveghere”.
Vajnicii propovăduitori ai noilor valori occidentale
preferă însă tăcerea sau discursul „tehnicist” care
eludează esenţa problemei. Cum ar putea oare să se
AT I T U D I N I 
pronunţe „contra” cei care de douăzeci de ani pledea- mitului Naturii). Aceaşi insistenţă obsesivă asupra
ză pentru o tehnocraţie ca alternativă la plutocraţie? discursului abstract în detrimentul realului concret.
Cum să protesteze toţi acei care propăvăduiesc cu Aceeaşi ideologie a nimicului, acelaşi mecanism de
entuziasm „reinventarea României” prin inginerii justificare a distrugerii omului în numele Omului.
economice, sociale şi culturale? Precum comuniştii Miturile universaliste nu mai convieţuiesc sub
de odinioară, agenţii „occidentalizării” României aripa protectoare a Istoriei ca în vechiul marxism.
stau neclintiţi de partea „progresului”. Misiunea lor S-au regăsit sub umbrela Democraţiei, Tehnologiei
este să preadapteze populaţia României la o lume de
sclavie postmodernă. Pentru a-l fluidiza pe român,
intelectualii l-au branşat la conductele „corectitudinii
politice”, i-au rescris istoria şi l-au îndoctrinat cu
valorile „culturii globale”. Luând poziţie împotriva
paşapoartelor biometrice, sacerdoţii progresului ar
apărea deodată într-o lumină reacţionară care le-ar
şifona imaginea publică. Cum naiba – să se situeze
ei de partea unei lumi „arhaice şi preindustriale”?!
Dar Biserica (instituţia), oare de ce tace în problema
paşapoartelor biometrice? Sau, atunci când vorbeşte
cu jumătate de gură, de ce apelează şi ea la „experţi”?
De ce atâta timiditate din partea ierarhiilor
ecleziastice când în joc este însăşi dogma creştină
despre persoană? Cât de departe poate să meargă
Biserică ortodoxă pentru a-şi păstra imaginea
„politic corectă”? După ce s-a ecumenizat cu sora
ei de la Apus, va împărtăşi oare şi entuziasmul
tehnologic al Vaticanului?
Pentru evlavioşii intelectuali „neoconservatori”, cei
care îl gândesc pe homo religiosus în termenii lui homo
economicus, şi nu vice versa, terorismul tehnocratic şi a Societăţii globale, treimea ce alimentează
nu-i terorism. Este libertate, democraţie, civilizaţie. fantasmele sociale ale „omului foarte nou”. Difuzată
În România, statul, mass media, intelectualii prin mass media, impusă prin sistemul universitar şi
stângişti şi neoconservatorii se regăsesc de aceeaşi workshopurile sponsorizate de stat, marile corporaţii
parte a baricadei în eforturile lor de legitimare a şi ONG-urile mondialiste, noua ideologie dictează
Sistemului. Fiecare, cu mijloacele lui, pune umărul adevărul în câmpul social, decide ce este bine şi ce
la cristalizarea şi propagarea noii ideologii legată de este rău în sfera morală, redefineşte sau înlătură
tehnologie şi mondializarea capitalismului financiar tradiţiile şi vechile identităţi (religioase, naţionale,
sau/şi a „capital-socialismului” (capitalismul de individuale).
ultimă oră care privatizează profiturile şi socializează Economismul, tehnicismul, scientismul şi anti-
pierderile). Noua ideologie are menirea să înlocuiască creştinismul sunt cele patru direcţii de forţă ale
vechiul marxism, aruncat în derizoriu de „socialismul noii ideologii globaliste promovată de nomenclatura
economist”, dar care îl continuă neschimbat în spirit. comunistă convertită în oligarhie. Globalismul
Regăsim aceleaşi mituri universaliste: Progresul, a înlocuit o ideologie universalistă expirată
Munca, Siguranţa, Des/Creşterea economică, la (comunismul) cu un produs mai funcţional. Noua
care s-a adăugat, Mediul înconjurător (o reciclare a ideologie legitimează superstatul continental (EU)
  AT I T U D I N I
U stir ht
O a
TR nă rig
-V e
Ă
şi aspiraţiile spre o organizare statală mondială.
D
PE Mă py
Nu contează caracteristicile de moment ale noului
Co
stat – logica sa funcţionalistă nu-l împiedică să
se „umanizeze”, să ofere drepturi democratice
atâta timp cât „umanizarea” este de natură tehnic-
normativă şi favorizează instrumentalizarea
tuturor aspectelor vieţii sociale. În România puţini
acceptă ideea că superstatul contemporan, precum
statul comunist, este emanaţia toxică a sistemului
industrial-tehnologic4, creat în urma Revoluţiei
industriale. Diferenţele de suprafaţă, nicidecum
esenţa, sunt cele care separă comunismul de
capitalism şi „capitalsocialism”. Cu atât mai greu
acceptăm perspectiva sumbră dar, din păcate reală:
aşa cum ne-au demonstrat cei 70 de ani de comunism
şi ingineriile (economice, sociale, culturale) ale
tranziţiei, sistemul industrial-tehnologic este
TOTALITAR. Paşapoartele biometrice nu sunt
decât vârful icebergului. Urmându-şi propria lui
logică, Sistemul urmăreşte să elimine nu numai
formele de organizare tradiţionale, ci chiar omul
în calitatea sa de persoană autonomă – pentru
creştini, „autonom” însemnând „liber întru
Hristos”. (O lume tehnologică ideală ar trebui să
funcţioneze independent de componentele sale
umane „ineficiente”). În Rusia sau China, marea
industrializare a înlesnit aplicarea tehnologiilor
corporatiste pe scară largă. Neglijând necesităţile
umane elementare, comunismul s-a dovedit în
final ineficient. Pe de-o parte a creat un aparat
represiv de mari dimensiuni, care a afectat negativ
productivitatea muncii, pe de altă parte, maşina
umană s-a gripat prin acumularea unor elemente
non-tehnice (resentimente, dorinţa de răzvrătire,
apatie, scăderea creativităţii etc). Comunismul a fost
înlocuit din necesităţi tehnice, nicidecum etice sau
politice. Chinei i s-a permis să rămână comunistă
cu condiţia să menţină o forţă de muncă în stare
de sclavie şi să respecte protocolul tehnologic al
societăţii globale.
Dezvoltarea exponenţială a tehnologiilor industriale
a dus la apariţia producţiei de masă care, la rândul
4 Termen folosit de Ted Kaczynski în „Manifestul Unabomber”.
ei, a favorizat consumismul şi dezvoltarea pieţei
mondiale. Astăzi sclavul are obligaţia nu numai să
producă eficient, dar să şi consume – de aici nevoia
de a înlocui teroarea cu gratificarea instantanee,
mentalul parcimoniei cu o religie a confortului.
Analfabeţii culturali
Terorismul tehnocratic este greu de combătut
întrucât mai nimic în societatea secularizată de
astăzi nu a rămas „extra-tehnic”. Tehnologia nu mai
apelează la referinţe externe (Dumnezeu, Adevăr,
Har), îşi extrage înţelesul din propria substanţă şi
nu se lasă criticată din afară. În numele cui să te
împotriveşti unei forţe ce-şi arogă prerogativele
divinităţii? Mulţi naivi mai cred încă în puterea
„culturii” şi a educaţiei umaniste, uitând că omul
de azi este „formatat” de un învăţământ ideologizat
care favorizează specializarea tehnică. Menirea
educaţiei actuale nu este să producă scriitori şi
filozofi sau oameni de caracter, ci armate de „cadre
competente”, analfabeţii culturali care servesc
tehnologia şi instituţiile statului supranaţional.
În România a supravieţuit în virtutea inerţiei o „viaţă
culturală”. Cultura, în sensul ei tradiţional, a pierdut
însă „arma simbolică”. Formă goală, glăsuieşte prin
voci castrate care nu au nimic important de spus.
Influentă, creatoare de semnificaţii şi atitudini
în plan social este doar puterea mediatică. Presa
centrală şi televiziunile promovează „personalităţi”
sub acoperire culturală: mediocrităţi mondene,
„lideri de opinie” conformişti, păpuşile serviciilor
secrete şi ale societăţilor oculte.
Doar o clarviziune profetică, venită de la Sfântul
Duh, ar putea demasca faţa necunoscută a
terorismului tehnocratic impus de elite. Sfântul
Duh, spre deosebire de „spiritul culturii”, al „naturii”
sau „spiritul transistoric” al religiilor panteiste,
lucrează „din afara” spre eliberarea noastră efectivă.
Orice alt „spirit” din interiorul Sistemului, care
se instalează ca referinţă universală, produce un
discurs totalizator, sau de-a treptul totalitar. Nu face
decât să ne înrobească prin „integrare”, oferindu-ne
o libertate iluzorie (de exemplu, libertatea de care ne
bucurăm în cyberspace).
luciditatea profetică
a părintelui Justin pârvu
O astfel de „luciditate profetică” a avut părintele
Justin Pârvu, când s-a ridicat împotriva paşapoartelor
biometrice. Capetele pătrate din presa românească
au catalogat apelul bătrânului duhovnic drept „puseu
penibil de panică apocaliptică”. Speriaţi de acuze, unii
dintre creştinii care s-au pronunţat în mod public
împotriva cipurilor, s-au retras pe poziţii defensive
şi „raţionale”. Au adoptat un ton „moderat”, plin de
„discernământ” caracteristic jocului în teren. Protestul
lor, burduşit de detalii tehnice şi formulat într-un
limbaj legalist nu a făcut decât să tehnicizeze retorica
de tip conspiraţionist a „exaltaţilor”. În esenţă, ambele
tabere au reciclat argumente culese de pe Internet, care
au prea mult în comun cu milenarismul apocaliptic
al „sectanţilor” şi prea puţin cu trezvia ortodoxă.
Evangheliştii americani au început să zărească semnul
Fiarei pe fiecare pachet de biscuiţi încă din anii 70 când
sistemul de marcare computerizată UPC (Universal
Product Code) a fost introdus în Occident (să
deducem de aici că izolarea comunistă ne-a ferit să fim
„însemnaţi” mai devreme?!) Astăzi conspiraţionismul
de tip apocaliptic a ajuns o industrie profitabilă,
cu propriile lui bestseller-uri („The Mark of the
Beast: Your Money, Computers, and the End of the
World”) şi show-uri televizate („This Week in Bible
Prophecy”). În România se vând bine poveştile despre
Mister Antichrist şi satanica lui New World Order.
Afacerea paşapoartelor biometrice a împământenit
şi pe meleagurile noastre ideea că Antihristul vrea să
impună NWO prin smart card-uri şi cipuri implantate.
Popularitatea teoriilor conspiraţioniste şi răspândirea
unui imaginar tabloid-apocaliptic – fenomene de dată
relativ recentă în România – pun în evidenţă două
aspecte îngrijorătoare. Pe de-o parte analfabetismul
cultural şi religios iar pe de altă parte frica, neliniştea
şi neputinţa unor oameni total absorbiţi în Sistem
(nelinişti abil manipulate de către cei care odinioară
le insuflau frica de fiara comunistă)5. Protestele lor
5 Teoriile conspiraţioniste, indiferent de provenienţa lor, sunt
animate de un spirit anti-ortodox. În ciuda aparenţelor, ele
legitimează imaginea Sistemului ca mecanism implacabil; omul,
prins într-o pânză de păianjen de dimensiuni planetare, nu are
AT I T U D I N I 3
patetice sunt bătălii împotriva morilor de vânt. Cine
nu-i sclav integrat, nu protestează. Sparge idoli.
Nu distrugi idolii, dacă nu te desprinzi din gândirea
cauzală. Dacă nu începi cu vremurile de pe urmă
(ca să înţelegi prezentul). Dacă nu recuzi logica
„necesităţii”. Dacă nu accepţi „libertatea în Hristos”.
Dacă ţi-e frică.
Apelul părintelui Justin şi mucenicia
„Nu poate fi negat că Apocalipsa se încarnează în
istorie cu cea mai mare forţă” – explică Ellul în
„L’Apocalypse: architecture en mouvement” – „Este
scrisă în termenii evenimentelor politice, tinzând
să lucreze asupra cititorului care este bine înscris în
istorie; încearcă să-i dezvăluie ‘bogăţiile misterioase’
ale prezentului, dimensiunea ascunsă a lumii în care
se găseşte… Astfel profeţia descrie un moment
al istoriei arătându-ne cum acesta se înserează în
totalitatea planului divin şi ne cheamă pe noi înşine
să facem istorie… Ceea ce este important se referă la
scop, la ţinta spre care ne îndreptăm. Apocalipsa ne
arată destinaţia finală iar ceea ce sfârşitul ne explică
este exact prezentul”.
În apelul său, părintele Justin Pârvu a surprins
din perspectivă escatologică momentul istoriei în
care trăim („vremurile în care ne aflăm acum sunt
premergătoare acestor profeţii”), a definit „exact”
situaţia noastră reală („România a ajuns astăzi
putregai”), a prezentat obiectivul („să rezidim
neamul acesta” prin „a rezidi fiecare în parte sufletele
noastre”) şi a indicat calea (Lupta este deschisă!
Luptaţi până la capăt!). Ca să nu existe nicio îndoială
asupra radicalităţii mesajului său, a exclus orice
urmă de compromis („Să nu credeţi că putem sluji
şi lui Dumnezeu şi lui mamona”). Bătălia ce ne-o
propune va avea dimensiunile unui război total. Se va
nicio posibilitate de a se revolta. „Conspiraţioniştii” pretind că au
găsit acel „ceva” (plan secret) sau „cineva” (Antihristul, Evreul)
care îl subjugă complet pe om. Apelând la un Referent universal ca
factor de instrumentalizare a subiectului uman, conspirationismul
funcţionează după logică deterministă a Sistemului. În mod indirect,
neagă „libertatea în Hristos” a persoanei. Dacă suntem liberi în
Hristos, nimeni nu ne poate obliga să acceptăm planurile secrete ale
societăţilor oculte. Nu trebuie să ne supunem adevărului realităţii,
ci Adevărului întrupat care este Viaţa. A proclama atotputernicia
Sistemului, aşa cum o fac adepţii „teoriei conspiraţiei”, înseamnă să
proclamăm triumful morţii. O victorie a Satanei.
  AT I T U D I N I
U stir ht
O a
TR nă rig
-V e
Ă
desfăşura atât pe frontul vieţii individului (rezidirea
D
PE Mă py
persoanei), cât şi pe cel al colectivităţii (rezidirea
Co
neamului); va fi război în plan cultural (lupta
împotriva ingineriei sociale, a relativizării valorilor
fundamentale, ecumenismului, educaţiei ateiste),
în plan social („va trebui să creem mici fortăreţe,
mici cetăţui de supravieţuire, la sate, acolo unde
mai sunt încă oameni care pricep şi îşi amintesc
Rânduiala”) dar şi politic (trebuie să vă apăraţi acest
drept de la Dumnezeu). „Timpul jertfei” nu-i listă
de semnături, vorbărie de workshop şi comentariu
pe blog. Nu te sacrifici interactiv, în cyberspace,
printr-un act de mucenicie virtuală. Eşti chemat să
mori în braţe cu vrăjmaşul!
Apelul părintelui Justin Pârvu este prima contestare
fără echivoc a Sistemului formulată în România
după 989. Noutatea lui derivă din îmbinarea unor
înalte exigenţe duhovniceşti cu logica „haiducească”
şi mucenicia – o tradiţie monastică ortodoxă pe
cale de a fi uitată.
frica şi logica sacrificială
Şocant mesaj: „Lupta este deschisă! Luptaţi până
la capăt!”. Şi ce pretenţie absurdă: „Creştinul să-
şi apere libertatea cu preţul vieţii” ! Mentalitatea
tehnicistă recuză jertfa şi eroismul, creatoare de
sensuri majore şi liant social. În schimb acceptă
cu cinism logica sacrificială (considerată un „rău
social inevitabil”) a persoanelor imolate în numele
non-sensului: sinucigaşii, drogaţii, orice „victimă”
care nu are acces la condiţia de martir sau rebel.
Din perspectiva escatologică a primilor creştini
(Justin Pârvu este în duh unul dintre ei),
scandaloasă este doar necredinţa noastră. Hristos
nu s-a întrupat să ne „protejeze sensibilităţile”, ci
pentru a-l distruge pe Diavol şi a ne elibera din
captivitatea morţii. Necuratul l-a îmboldit pe om
să păcătuiască, iar prin păcat omul s-a separat de
divinitate, ceea ce i-a adus moartea. „Dumnezeu
este viaţa, pierderea vieţii este moarte. Astfel,
Adam şi-a pregătit moartea prin separarea sa
de Dumnezeu”, spune sfântul Irineu. În mod
indirect, prin păcat, Diavolul introduce în creaţie
moartea, întrucât „plata păcatului este moartea.”6
Separat de Dumnezeu, de energiile dătătoare de
viaţă ale Harului, omul devine sclavul morţii şi al
păcatului. Chiar dacă trăieşte, este doar o larvă.7
Dragostea adevărată înseamnă asceză, eliberare din
domeniul necesităţii şi a fricii. Dacă ţi-e frică de
moarte, eşti clientul Necuratului, gata oricând să
joci după cum îţi cântă. „O caracteristică a tradiţiei
patristice greceşti este continua luptă împotriva
tiraniei morţii, a diavolului, şi păcatului printr-o viaţă
de dragoste jertfitoare în Hristos. Viaţa monastică
ortodoxă şi întregul corp al artelor liturghice în
tradiţia bisericii răsăritene sunt pătrunse de acest
spirit eroic şi luptător”.8
Incapabili să înţeleagă logica sacrificială, lupta
6 Romani, 6:23. Despre o tratare exhaustivă a legăturii dintre
moarte, păcat şi diavol în practica Bisericii ortodoxe, vezi John S.
Romanides, The Ancestral Sin, Zephyr, Ridgewood, 2002.
7 Cf. Pavel Florensky, Iconostasis: „Termenul latin ‘larva’ a dobândit
încă în vechea cultură romană înţelesul de ‘cadavru astral’, ‘gol’
(inanis), sau ‘lipsit de substanţă’, ceea ce rămâne după moarte: altfel
spus, ‘larva’ sau ‘masca astrală’; vampirul întunecat şi impersonal
împrumută un chip viu, căruia îi suge sângele. Este remarcabil cum
diferite tradiţii folosesc aceeaşi termeni ca să exprime realitatea falsă
a ‘măştii astrale’: În Cabală este numită klipot iar în Teosofie ‘coaja’ „.
8 Ibid., p.74.
împotriva fricii de moarte prin dragoste jertfelnică,
mass media şi clubul „Ortodoxie şi Odihnă” au
considerat apelul părintelui Justin Pârvu o chemare
la jihad. Marea primejdie pentru România n-au
mai fost cipurile, ci stareţul de la Petru Vodă. Cum
creştinismul manelist este securist, incult şi ocult,
a purces la ceea ce se pricepe mai bine: deturnare şi
mistificare. Pe bloguri, la conferinţe, în comunicatele
de presă, mesajul părintelui Justin Pârvu, mereu
răstălmăcit, a devenit un insipid îndemn la
„priveghere”. Nu numai conţinutul i-a fost trecut prin
etuvă dar şi limbajul profetic. Interpreţii s-au grăbit
să „spiritualizeze” gnostic cuvintele, ascunzând
sensul lor literal. Din moment ce imaginile nu s-au
mai întrupat în percepţii concrete, înţelesurile din
apel şi-au pierdut turnura lor insurgentă. Mucenicia
a devenit „spiritualitate” dezîntrupată.
Cu riscul de-a dezamăgi mulţi cititori, voi mărturisi
că îndemnul „să te duci, române drag, fără frică,
direct spre vârful sabiei” nu este alegoric, ci
analogic. „Acum suntem exact ca în arena romană
cu fiare sălbatice – stai aici în mijlocul arenei şi
aştepţi, ca şi creştini de odinioară să dea drumul la
lei. Aşteptaţi să fiţi sfâşiaţi, rupţi, altă scăpare nu e”
(Nu, nu-i o secvenţă din „Gladiatorul” unde limbajul
cinematografic, auto-referențial precum orice limbaj
tehnicizat, recrează magic istoria). Justin Pârvu, şi
noi odată cu el, chiar ne aflăm în arenă, încarnaţi
deopotrivă în acel moment din istorie şi în această
situaţie concretă din prezent.
* Are o existenţă independentă de deciziile omului, dar
Au dat drumul la lei. Fiarele se apropie.
Cască boturile.
Abur cald, Duhul ne freamătă-n nări.
* Diavolul operează o „inginerie” socială, intelectuală
Dacă nu arătăm cu degetul fiara care ne pecetluieşte,
discutăm despre paşapoartele biometrice doar
ca să ne găsim în treabă. „Aici e înţelepciunea.
Cine are pricepere să socotească numărul
fiarei”, ne cer Scripturile.9 În zadar socotim însă
numărul fiarei în bar code-urile mărfurilor din
supermarket. Înţelepciunea creştinului ortodox ar
9 Apocalipsa 3:8.
AT I T U D I N I 
fi să desluşească contextul în care azi aproape totul
primeşte „semnul” ei. Să ne punem întrebarea: De
ce suntem „însemnaţi”? Sau, mai bine spus, de ce
ne lăsăm însemnaţi? Cum acţionează mecanismele
însemnării? Cine sunt cele două fiare ale momentului
istoric actual? (Discutând despre prezent, nu
înseamnă că abandonăm perspectiva istorică sau pe
cea escatologică. Înterpretăm episoadele Apocalipsei
în strânsă legătură cu persoana lui Hristos. Iar
Adevărul întrupat fiind viu, ne va raporta totdeauna
la situaţia noastră actuală).
Nu mai încape nicio îndoială că prima fiară
simbolizează puterea imperiului roman. Simbolul
este însă mult mai larg, trimite la o putere universală
şi totalitară. Dacă ieri prima fiară s-a încarnat în
imperiul Roman, azi fiara ia înfăţişarea „sistemului
industrial-tehnologic”. Cine altul decât Sistemul
stăpâneşte peste „orice seminţie, peste orice norod,
peste orice limbă şi peste orice neam”? Ca simbol al
Puterii absolute („putere absolută” contrafăcută ca
orice lucru venit de la diavol), mijloacele gigantice
ale tehnologiei şi economiei se constituie în obiect
de veneraţie demonică: „Şi au început să se închine
balaurului pentru că dăduse puterea lui fiarei. Şi au
început să se închine fiarei zicând: ‘Cine se poate
lupta cu fiara, şi cine se poate lupta cu ea?’0
Sistemul îi înrobeşte pe oameni prin fascinaţia
idolatră pe care o exercită asupra lor. Nu este vorba
exclusiv de o manifestare psihologică sau spirituală.
Prima fiară nu acţionează doar asupra „omului interior”.
în strânsă legătură cu viaţa sa concretă. Separându-l pe
om de Dumnezeu, şi de sfinţii pe care-i învinge, prima
fiară reprezintă un triumf al Morţii. Prin tehnologie
şi economică. Tot ceea ce exista viu, în plinătatea sa
ontologică, tot ceea ce era configurat şi alimentat de
energiile dragostei divine, devine acum contrafăcut.
Realitatea omului, refigurată şi desfigurată necrofilic,
capătă un aspect spectral.
Prima fiară – o întruchipare a imperiului roman, în
planul istoriei, a sistemului industrial-tehnologic, în
0 Apocalipsa 3:4.

U stir ht
O a
TR nă rig
-V e
Ă
D
PE Mă py
Co
Dacă Iisus Hristos a
desacralizat lumea, a alungat
idolii păgâni, tehnologia
i-a adus înapoi. Nu mă
refer doar la fetişizarea
Maşinii însăşi (gadgeturile
electronice, automobilul,
„minunile” geneticii etc.)
Să nu uităm pletora de
manifestări spirituale ale
sacrului modern din tem-
plele Confortului, Tehnicii,
Economiei, Revoluţiei,
Statului (naţionalist,
supranaţional, „dădacă”),
Religiei (ecumeniste,
gnostice, satanice) şi
Divertismentului. „Zeii
stadionului, ai vitezei, ai
consumismului, utilităţii,
banilor, cunoaşterii,
iraţionalului, sexului,
nebuniei, revoluţiei,
agnosticismului, ideo-
logiilor… zei lumeşti cerând
holocausturi de care nu
s-a auzit încă” – perverşi
şi rafinaţi, sunt mult mai
periculoşi decât cei de-
odinioară.
 AT I T U D I N I
planul prezentului, a Puterii totalitare, în plan simbolic – este „dublată”
de o a doua fiară, ridicată din pământ, care „lucra cu toată puterea fiarei
dintâi înaintea ei; şi făcea ca pământul şi locuitorii lui să se închine fiarei
dintâi a cărei rană de moarte fusese vindecată.” Există un consens
general că a doua fiară este „falsul profet sau, din punct de vedere istoric,
propagandistul cultului imperial” (Ellul). În termeni moderni, a doua
fiară este mult mai mult decât propaganda de stat. Aş vedea aici puterea
spectaculară care include atât structurile ideologice şi propagandistice
vizibile (propagandă, educaţie, publicitate etc) ale Sistemului cât şi
structurile sale oculte (Reţeaua serviciilor secrete, mafiile de tot felul).
Puterea spectaculară lucrează cu instrumentarul tehnic şi psihologic al
Sistemului menţinându-şi însă o anumită independenţă. Misiunea ei este
să menţină secretul generalizat aşa încât credincioşii să nu-şi dea seama
că Sistemul este animat de un spirit demonic. „Oamenii aceştia sunt nişte
apostoli mincinoşi, nişte lucrători înşelători, cari se prefac în apostoli ai lui
Hristos. Şi nu este de mirare căci chiar Satana se preface într-un înger de
lumină”.2 A doua fiară este meşteră în a creea falsuri fără replică – „făcea
chiar să se pogoare foc din cer pe pământ”.3 Ei i se aplică toată gama
de adjective din sfera „amăgirii”: seducător, înşelător, impostor, falacios,
insidios, ademenitor etc.
Cea de-a doua fiară îi determină pe oameni să facă o „icoană a fiarei care
avea rana de sabie şi trăia”. Construindu-i Sistemului o icoană, conform
dorinţei Altcuiva, recunoscând această icoană drept Autoritate, oamenii
s-au înlănţuit în nişte imagini care nu le mai aparţin. Nu avem aici oare
esenţa alieneării? De fapt, ceea ce-i subjugă în final este „icoana fiarei celei
dintâi”, credinţa lor idolatră în Sistem şi nu Sistemul însuşi. Universul de
imagini, („societatea spectacolului”) este mort, fiind administrat de o putere
mecanică (diabolică) şi însufleţit în mod artificial. Oamenii însă iau această
energie drept Viaţă şi vorbele înşelătoare ale puterii spectaculare drept
Adevăr. Semnul fiarei, pe care îl primesc cu toţii, este codul, parola pe care
oamenii o folosesc să se branşeze la reţelele Sistemului. Dacă nu ai înscris
codul în persoana ta şi încalci „protocolul” tehnologic atât în ceea ce faci –
mâna este simbolul acţiunii – cât şi în ceea ce gândeşti – fruntea reprezintă
inteligenţa – eşti exclus din Sistem; îţi pierzi „privilegiul” de a-ţi exercita
cele mai elementare funcţii sociale (de pildă, să vinzi şi să cumperi).
Dacă Iisus Hristos a desacralizat lumea, a alungat idolii păgâni, tehnologia
i-a adus înapoi. Nu mă refer doar la fetişizarea Maşinii însăşi (gadgeturile
electronice, automobilul, „minunile” geneticii etc.) Să nu uităm pletora
de manifestări spirituale ale sacrului modern din templele Confortului,
Tehnicii, Economiei, Revoluţiei, Statului (naţionalist, supranaţional,
 Apocalipsa, 3:2.
2 2 Cor :4
3 Aluzie la o minune similară pe care i-o cer apostolii lui Iisus: „Nu ştiţi de ce duh sunteţi
însufleţiţi”, îi ceartă Mântuitorul.
AT I T U D I N I 
„dădacă”), Religiei (ecumeniste, gnostice, satanice) şi Divertismentului.
„Zeii stadionului, ai vitezei, ai consumismului, utilităţii, banilor,
cunoaşterii, iraţionalului, sexului, nebuniei, revoluţiei, agnosticismului,
ideologiilor… zei lumeşti cerând holocausturi de care nu s-a auzit încă”4
– perverşi şi rafinaţi, sunt mult mai periculoşi decât cei de-odinioară.
*
Apelul lui Justin Pârvu este o mărturisire a numelui lui Dumnezeu în
mijlocul noilor idoli şi un îndemn la eliberarea
persoanei timpurilor noastre. Este un cuvânt
viu care vrea să ne aprindă – „Am venit să
aprind focul pe pământ”, spune Mântuitorul.
Deocamdată, de aprins nu s-a aprins nimeni,
doar s-au „energizat” ciberantropii însărcinaţi
să menţină Ortodoxia în Sistem.
Cine are urechi, să asculte…
bIblIogrAfIe SelecTIvă
• Pr. Chiricuţă, Petre, Parusia sau despre
A Doua Venire, Anastasia, 200. • Davis,
Erik, Technosis. Muth, Magic +Mysticism
in the Age of Information, Three Rivers
Press, 998.• Ellul, Jacques, L’Apocalypse: architecture en mouvement Apelul lui Justin Pârvu este
(traducere în engleză: Apocalypse, A Crossroad Book, 977). • Ellul, o mărturisire a numelui
Jacques, Le bluff technologique (traducere în engleză: The technological lui Dumnezeu în mijlocul
bluff, William B. Eerdmans Publishing Company, 990). • Hurduzeu, noilor idoli şi un îndemn
Ovidiu, Unabomber, profetul ucigaş, Editura Logos, Bucuresti, 2007. la eliberarea persoanei
• Hurduzeu, Ovidiu, Sclavii fericiţi, Editura Timpul, Iaşi, 2005. • timpurilor noastre. Este
Juenger, Friedrich Georg, Die Perfektion der Technik (traducere în un cuvânt viu care vrea să
engleză: The Failure of Technology: Perfection without Purpose, Henry ne aprindă – „Am venit să
Regnery Company, 949). • Picard, Max, Flucht von Gott (traducere în aprind focul pe pământ”,
engleză: The Flight from God, Regnery Gateway, 95.• Postman, Neil, spune Mântuitorul.
Technopoly. The Surrender of Culture to Technology, Vintage Books,
New York, 992.
4 Noţiunea de religie la care se referă Ellul trebuie înţeleasă ca „religie a Omului” opusă revelaţiei
creştine. Închinătorii la idoli din vechime nu mai făceau distincţia dintre natură şi Dumnezeu;
astăzi, în mediul artificial creat de maşini, închinătorii la idoli venerează obiectele, fenomenele
şi structurile create direct sau indirect de tehnologie: automobilele, gadgeturile electronice,
cyberspace, tehnodivertismentul (muzica tehno, emo etc), creşterea economică (religia PIB-ului),
statul managerial în permanentă expansiune, sportul, religiile gnostice pseudocreştine şi New
Age, technoza, gândirea dezîntrupată („Gnosticismul a fost şi este un fel de teorie a informaţiei”
scrie Harold Bloom în Religia Americană). Sistemul industrial-tehnologic a recreat un univers
mitologic, reintroducând pe uşa din dos sacrul epocilor precreştine, panteismul şi ocultismul
premodern cu toate consecinţele lor: fuziunea dintre subiect şi obiect, devalorizarea realităţilor
extramentale, spiritualizarea şi mitizarea „puterii” (Statul, Banul, Tehnologia), identificarea
mijloacelor cu scopurile, preamărirea Omului, „divinizarea procesului de evoluţie care transformă
tot ceea ce se întâmplă într-o funcţie a unor procese automate şi impersonale” (Gunton, The
Triune Creator). Precum sacrul epocilor precreştine, mitologiile sistemului industrial-tehnologic
înlănţuie persoana în DETERMINISM (în sensul că totul este prestabilit, sfârşitul nu este diferit
de început) şi structuri idolatrizate.
  AT I T U D I N I AT I T U D I N I 9

U stir ht
O a
TR nă rig
-V e
Ă
„Să Se vorbeAScă De orToDoxIe, de sinoade care s-au ţinut de-a lungul vremii, aceasta ar trebui să fie

D
PE Mă py
cHIAr DAcă Se vorbeşTe De răU” renaşterea tradiţiei polemice milenare a Ortodoxiei. Şi, în parte, mi
Co

cuvânt la Duminica ortodoxiei
părintele Savatie baştovoi
Ortodoxia se slăveşte prin luptele intelectuale pe care le-a purtat de-a
lungul istoriei. Nicio religie din lume nu a întrunit atâtea sinoade, în
se pare că tocmai aceasta se întâmplă în această perioadă plină de
scandaluri venite dinăuntrul Bisericii. Căci, aşa cum febra este semnul
că organismul luptă cu o infecţie pătrunsă în corp, agitaţia din rândurile
credincioşilor este semnul că Biserica luptă pentru însănătoşirea sa.
Oricum, scandalul în Patriarhia Română a început de sus în jos, odată

Trebuie să înţelegem că a
trecut vremea când tot ce
avea de spus biserica era să
anunţe o nouă aniversare
a ierarhului sau un nou
început de an şcolar.
care să se discute cu atâta zel dogmele de credinţă, hotărând răspicat ce
este şi ce nu este reprezentativ pentru sine.
Prima Duminică din Postul Mare este numită a Ortodoxiei. Ruşii
denumesc acest praznic „Triumful (sau biruinţa) Ortodoxiei”. Deşi
la baza acestei sărbători stă un eveniment istoric concret, anume
recunoaşterea temeiului biblic al cultului icoanelor care s-a făcut la
Sinodul al Şaptelea Ecumenic (787), noi trebuie să vedem esenţa acestei
zile în triumful sinodalităţii asupra răzmeriţelor de tot felul care bântuie
(căci este imposibil să fie altfel!) Biserica dintotdeauna.
Ortodoxia este sinodalitate, iar sinodalitatea înseamnă dezbatere
şi rugăciune comună, prin care se descoperă înţelepciunea şi voia lui
Dumnezeu.Dictatura comunistă a interzis cu străşnicie dezbaterile
din sânul Bisericii, după cum a interzis orice dezbatere în general.
Spiritele libere (eliberate prin adevăr!), din biserică, şi de oriunde, au
fost persecutate sau ucise.
Dacă Biserica ar mai putea triumfa astăzi prin ceva, după atâtea sute
cu cazul Tanacu, atunci când reprezentanţii oficiali ai BOR au luat Slavă Domnului, graţie
parte activă la campania de denigrare a monahismului şi a Ortodoxiei finanţărilor europene şi
în general, dovedind o prezenţă cum nu au mai avut-o nici până atunci, a colectelor de la preoţii
nici după aceea (deşi probleme ar mai fi). De vreme ce Patriarhia şi- săraci din parohiile alt-
a mutat dezbaterile în presă, vorbind cu credincioşii prin comunicate minteri uitate, Patriarhia
de presă şi prin şefi de birouri de presă, era normal să se aştepte să Română are un post de
primească replici chiar în teritoriul pe care singură l-a desemnat pentru televiziune şi unul de radio
dezbateri. Trebuie să înţelegem că a trecut vremea când tot ce avea cu acoperire naţională, cât
de spus biserica era să anunţe o nouă aniversare a ierarhului sau un şi o agenţie de ştiri.
nou început de an şcolar. Schema de lemn impusă de „mass-media”
comunistă din care aflam doar despre nesfârşitele întâlniri dintre unii
şi alţii, despre cuvântările de felicitare rostite la zilele de naştere ale
conducătorilor şi despre adresările către norod în care ni se spunea că
trăim în vremuri pline de speranţe, ar trebui abandonate pentru a face
loc unui dialog real dintre credincioşi şi cei care îi reprezintă în faţa mai
marilor lumii acesteia.
 0 AT I T U D I N I AT I T U D I N I 

U stir ht
O a
TR nă rig
Slavă Domnului, graţie finanţărilor europene şi a colectelor de la preoţii

-V e
Ă
săraci din parohiile altminteri uitate, Patriarhia Română are un post de coNTrolUl ToTAl Al româNIlor

D
PE Mă py
televiziune şi unul de radio cu acoperire naţională, cât şi o agenţie de ştiri. AfAcereA SecUrIşTIlor De pArTID
Co

Nu ar fi deloc rău dacă, în zilele când se ţine un sinod, televiziunea şi radioul
Patriarhiei ar transmite în direct dezbaterile care au loc, să se ştie despre
fiecare episcop cum gândeşte şi cum îşi exprimă punctul de vedere.
Deocamdată, agenţii de presă (căci oameni de presă nu pot fi numiţi)
ai Patriarhiei nu doar că nu reuşesc să facă din şedinţele Sinodului un
eveniment de presă naţional, ci chiar şi pe cei care se arată interesaţi de felul
în care se desfăşoară o dezbatere sinodală încearcă să-i treacă sub tăcere.
Însă tăcerea, umflându-se până la marginile ei şi riscând să acopere întreaga
ţară, a pocnit cu zgomot mare, trezindu-i din toropeală pe cinovnicii ameţiţi
care se erijează în purtători de cuvânt ai Ortodoxiei româneşti.
Rezultatul este unul cât se poate de bun. Mai toate posturile de tele-
viziune au început să vorbească de Ortodoxie. Nu are importanţă dacă
de bine sau de rău (oamenii sunt diferiţi şi au dreptul la puncte de vedere
diferite), important este că Ortodoxia este prezentă. Ca să-l parafrazăm
pe Salvador Dali, care spunea: „Să se
vorbească de Salvador Dali, chiar dacă
se vorbeşte de bine!”, spunem şi noi:
„Să se vorbească de Ortodoxie, chiar
dacă se vorbeşte de rău!”
Un lucru a fost clar: pentru câteva
zile în România Ortodoxia a avut cea
mai mare audienţă. Mi s-a părut că
ortodocşii au avut şi o prestanţă destul
de bună, ţinând seama de lipsa de
experienţă a polemicii de care suferim.
Mai slab s-a prezentat partea oficială
a bisericii, prin purtătorul de cuvânt,
preotul Constantin Stoica. A nu se
Ortodoxia înţelege că este vorba de o opoziţie între ierarhie şi laicat, deoarece
este sinodalitate, există şi laici care au împărtăşit poziţia oficială a Sinodului, şi ierarhi
iar sinodalitatea care nu au împărtăşit-o. Este vorba doar de prestaţia fiecărei părţi în
înseamnă dezbatere această polemică.
şi rugăciune comună, Ar fi mai bine dacă ceea ce se hotărăşte la Sinod (deşi în cazul de faţă
prin care se descoperă nu a fost vorba de o hotărâre propriu zisă, ci de o pecetluire a unui ucaz
înţelepciunea şi voia de la Ministerul de Interne) să fie anunţat de un ierarh, poate chiar de
lui Dumnezeu. preşedintele Comisiei Canonice, mitropolitul Teofan al Moldovei, care
are o prezenţă mult mai plăcută decât cea a părintelui Stoica, bun doar
să strige „foc” într-o eventuală condamnare la moarte prin împuşcare a
credincioşilor români.
Aşadar, avem o Duminică a Ortodoxiei în vremurile noastre, lucru care
nu poate decât să ne bucure. Vor urma şi altele?
george roncea
Introducerea în România începând cu acest an a documentelor electronice ce
conţin date biometrice a dat naştere unei puternice controverse. Deputaţi,
senatori, părinţi duhovniceşti, ziarişti dar şi societatea civilă organizată
sub titulatura Coaliţiei împotriva Statului Poliţienesc au atras atenţia că
noile măsuri pot duce la renaşterea unui sistem totalitar de urmărire şi Prin amprentarea tuturor,
control al cetăţenilor, sistem râvnit şi iniţiat de dictatori malefici de teapa cu toţii suntem consideraţi
unui Stalin sau Hitler. suspecţi de activitate
infracţională. Întregul
„rfID – o ameninţare la adresa securităţii persoanelor” sistem de supraveghere
Un raport european solicitat de Comisia Europeană - Comitetul electronică va reprezenta
Economic şi Social European (CESE) al UE cu privire la „Identificarea o invadare a vieţii private,
prin frecvenţe radio în Europa”, a tras un semnal de alarmă asupra lucru neîntâlnit în istorie.
noii tehnologii, preconizată a fi instalată şi
în România. Concluziile şi Recomandările
Comitetului privind „capcana biometriei” arată
că: „Dacă RFID nu este foarte atent controlată,
ar putea, totodată, să încalce intimitatea
persoanei, să distrugă libertăţile cetăţeneşti
şi să ameninţe securitatea persoanelor şi a
întreprinderilor. Cu ajutorul documentelor
biometrice, orice om poate fi depistat oriunde
şi de către oricine dispune de tehnologia
necesară. Astfel, se poate construi o reţea de
dispozitive de citire şi urmărire a etichetelor
RFID strategic amplasate. Acest lucru nu trebuie permis. Necesitatea Cu ajutorul documentelor
imperativă de a proteja viaţa privată şi anonimatul trebuie să constituie biometrice, orice om poate
miezul recomandării adresate de Comisie statelor membre. fi depistat oriunde şi de
„Dispozitivul RFID poate reprezenta cea mai mare ameninţare cunoscută către oricine dispune de
la adresa libertăţii şi a vieţii private”, recomanda raportul european, tehnologia necesară. Astfel,
ignorat de către autorităţile noastre. se poate construi o reţea
Guvernul Tăriceanu „a uitat” când a semnat Ordonanţele de urgenţă de dispozitive de citire
pentru actele electronice să organizeze o dezbatere publică de 8-36 de şi urmărire a etichetelor
luni prevăzute de UE pentru informarea în privinţa RFID, iar recent RFID strategic amplasate.
maşina de vot a Parlamentului a avizat introducerea cărţilor de identitate Acest lucru nu trebuie
electronice, acestea urmând să fie introduse de la  ianuarie 20. permis.
Tehnologia de identificare (atât a oamenilor, cât şi a obiectelor) prin
radiofrecvenţă (RFID) creează mijloace de control la care dictatorii din
trecut nici nu au visat. Crearea de baze de date pentru un întreg popor
(inevitabil vulnerabile la atacuri şi susceptibile de a fi utilizate abuziv de
un eventual regim autoritar) şi, mai mult, posibilitatea de a citi cipurile
  AT I T U D I N I
U stir ht
O a
TR nă rig
-V e
Ă
RFID cu un cititor portabil şi de a extrage informaţia
D
PE Mă py
(programul e publicat pe internet, iar aparatura se
Co
vinde legal şi costă 500 de euro) sunt grave riscuri la
care nu putem fi supuşi prin lege.
Data mining (analiza încrucişată a mai multor
baze de date) este o tehnică folosită în prezent
de serviciile de informaţii, marile corporanii şi
furnizori comerciali de informaţii. Pe de o parte
cuplarea ei cu o bază de date naţională, iar pe de alta
obligaţia prin lege de a avea RFID – „antena radio la
purtător” va duce într-un final românii în coşmarul
descris de Orwell în celebra sa carte paradigmatică
– „984”.
vot pe şest
Actele de identitate electronice obligatorii pentru
toţi românii au devenit o realitate printr-un vot dat
pe şest, săptămâna trecută, în Camera Deputaţilor,
tot fără absolut nicio dezbatere publică. Teoretic
este vorba de o modificare a unei alte Ordonanţe a
Guvernului Tăriceanu, prin care se schimbă data
impunerii lor românilor de la  ianuarie 2009 la 
ianuarie 20. Practic e vorba de legea prin care ni
s-a tranşat viitorul biometric, al controlului total.
Marţi, 7 martie 2009, pe fondul unui scandal
politic în Camera Deputaţilor, legat de nerespectarea
Regulamentului Camerei de către PDL şi PSD şi
soldat cu plecarea din sală a tuturor parlamentarilor
din PNL şi UDMR, s-a votat, în unanimitate,
respectiv cu 74 de voturi pentru Proiectul de Lege
privind introducerea în România, începând cu 
ianuarie 20, a Cărţilor de Identitate electronice
obligatorii, cu microcipuri RFID.
Este vorba de PL-x 03/6.02.2009 - Proiect de
Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţã
a Guvernului nr. 84/2008 pentru modificarea
Ordonanţei Guvernului nr.69/2002 privind regimul
juridic al cărţii electronice de identitate - Adoptat
7 03.2009.
7.
7.
Tot marţi a fost înscris pe ordinea de zi a plenului
Camerei Deputaţilor şi adoptat cu 73 voturi un alt
Proiect privind paşapoartele electronice. Respectiv
PL-x nr. 605/2008 - Proiect de Lege privind
aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului
nr.94/2008 pentru stabilirea unor măsuri privind
punerea în circulaţie a paşapoartelor electronice,
precum şi producerea altor documente de călătorie.
Practic o altă măsură complementară celei care a
trecut, tot săptămâna aceasta la Senat, prin adoptare
tacită dar cu noţiunea de respingere, şi care se va afla
în curând pe agenda Camerei Deputaţilor.
În şedinţa din data de 7 martie s-a opus totuşi
unanimităţii un singur deputat, Iosif Veniamin
Blaga, fost primar al Orăştiei. Cuvântul său împotriva
introducerii actelor biometrice merită consemnat.
Declaraţia politică se intitulează „Libertatea per-
soanei, libertatea de conştiinţă pentru generaţiile
viitoare, pusă sub semnul întrebării”:
„La începutul acestui an, viaţa societăţii româneşti
a fost tulburată de ştirea introducerii actelor de
identitate biometrice.
Siguranţa acestor acte cu cip încorporat este doar
un mit, lucru afirmat şi demonstrat. Odată stocate
informaţiile personale în cipuri, mai devreme sau
mai târziu, se vor găsi persoane care vor putea
şi vor frauda documentele de identitate. Cine ne
garantează că nu vor putea fi scoase şi introduse date
din şi în cipurile personale, fără ştirea noastră şi în
ce scop? Devine posibilă schimbarea caracteristicilor
persoanei, clonarea persoanei legal sau ilegal,
folosind aceste fapte împotriva noastră.
Prin amprentarea tuturor, cu toţii suntem con-
sideraţi suspecţi de activitate infracţională. Întregul
sistem de supraveghere electronică va reprezenta o
invadare a vieţii private, lucru neîntâlnit în istorie.
Noile legi ce se vor a fi promulgate reprezintă înce-
putul unui proces de restrângere a libertăţilor indi-
viduale şi de intruziune în viaţa privată şi contravin
art.8 şi 0 din Carta Drepturilor Fundamentale ale
Uniunii Europene, precum şi art.23,25,26,27, 29 şi
3 din Constituţia României.
Începând cu  ianuarie 20, conform Ordonanţei de
urgenţă a Guvernului nr.48/2008 vor fi introduse
cărţile de identitate cu cip. Apoi, se va ajunge la
concluzia că pentru buna funcţionare a societăţii
umane este strict necesar ca toţi oamenii să aibă
implantate aceste cipuri pe frunte, posibil pe mâna
dreaptă. Nu este pentru prima dată când, în numele
AT I T U D I N I 3
unor intenţii bune, ţări întregi păşesc în ceea ce se va Năstase, este specializată pe „tehnologia securităţii”.
dovedi, posibil, o tragedie. Firma UTI. Aceeaşi firmă care montează camere de
Consider noile perspective şi prevederi legale supraveghere pe blocuri, aceeaşi firmă care a pus
abuzive şi cer cu fermitate respectarea dreptului aparatele de citit carduri din mijloacele RATB, care
fiecărui cetăţean de a accepta sau respinge asemenea se ocupă de dispozitivele RFID din metrou şi de
măsuri şi acte de identitate, bazate pe cipuri care multe alte proiecte controversate, inclusiv la nivel
contravin libertăţii convingerilor laice şi religioase. european, cum ar fi NetCity, un aşa zis proiect de
Trăim cu speranţa că societatea civilă, prin cablaj al Capitalei, care va oferi privilegii exclusive
organismele ei, Parlamentul României vor deschide
o dezbatere publică la nivel naţional pe această temă
pentru ca societatea, în ansamblul ei, să conştientizeze
implicaţiile documentelor electronice.
Este important ca parlamentarii să suspende aplicarea
actelor normative privind introducerea documentelor
electronice sau să dea posibilitatea populaţiei în a-şi
exprima libertatea de conştiinţă prin a alege.
Nu mă opun progresului ştiinţific, dorinţei de
siguranţă, nu neg structurile de conducere, dar doresc
să apăr acum şi în viitor cetăţenii noştri de posibila
ameninţare a pierderii libertăţilor cu greu câştigate.
Stimaţi colegi,
Să ne unim în jurul Adevărului care este Hristos, să
facem ca „binele” obţinut prin restrângerea libertăţii
şi prin control să eşueze.
Ţări ca Grecia în 997, Serbia în 2008 au reuşit
să respingă introducerea actelor biometrice prin
unitatea cu care poporul a acţionat. Dumnezeu să-i
binecuvânteze pe toţi cei care se vor angaja în această
luptă şi poporul român. celor care l-au instalat. UTI este o firmă plină ochi
Vă mulţumesc”. de foşti securişti, cu legături puternice în PSD,
Poziţia deputatului PDL nu a fost însă urmată şi de partid care i-a recompensat pentru sprijinul oferit
ceilalţi colegi din Coaliţia PDL PSD aflaţi în sală, astfel ani de-a rândul.
căă trebuie să ne aşteptăm ca până la  ianuarie 20 să Senatorul Iulian Urban a declarat public că „şmenul”
fie introduse în fiecare secţie de poliţie din România are iz de PSD: „Mulţi români şi mai ales jurnalişti,
aparatura tehnică pentru noile cărţi de identitate au făcut băşcălie atunci când eu am susţinut în Senat
electronice cu dispozitive biometrice. Numai sistemul că nu trebuie să ne grăbim prea tare cu paşapoartele
central de la Bucureşti este estimat, potrivit unor surse electronice care stochează pe microcipuri RFID
confidenţiale, la circa trei milioane de euro. datele personale şi biometrice ale romånilor. Ei bine,
acum şi cărţile de identitate electronice cu medii de
Afacerea securităţii de partid stocare RFID vor fi impuse romanilor începånd cu
Marele şmen al afacerii preschimbării documentelor  ianuarie 20.
are desigur o dedicaţie. O singură firmă din Cine ne-a adus însă această carte de identitate
România, formată din şi de „securişti de bine”, electronică? PSD-ul”!
hrănită din ciuguleala din palma Guvernului Cărţile electronice de identitate au un microcip
  AT I T U D I N I
U stir ht
O a
TR nă rig
-V e
Ă
încorporat RFID, care permite detectarea posesorului unui asemenea card
D
PE Mă py
de la distanţă, fără ca acesta să fie conştient că e urmărit! Drumul spre o
Co
societate de tip Big Brother este astfel larg deschis. Proiectul iniţal de 20 de
milioane de euro va porni în 3 ţări urmând a fi extins. Pretextul oficial este
oferirea de „facilităţi” cetăţenilor din statele care introduc acest sistem. În
realitate, se doreşte instituirea unui control totalitar asupra cetăţenilor!
Doar trei ţări europene au aceste tipuri de smart card:
Finlanda, Italia şi Olanda. Se fac intense eforturi pentru
introducerea lor în SUA şi Anglia. În Est, se pare,
suntem primii (datorită Guvernului Adrian Năstase).
Fostul ministru al Administratiei Publice din 2005,
pesedistul Octav Cozmâncă, declara: „Preschimbarea
acestor documente este o necesitate absolută” şi asta
pentru că încă de atunci afacerea se încadra în sfera „e
foame de bani, băieţi”!
Singura raţiune pentru care ne grăbim, exact ca şi în cazul
paşapoartelor electronice a fost... banul! Pentru că este o
afacere făcută pe seama celui mai sărac popor membru al
UE: Românii!
„Firma câştigătoare va trebui să acopere costurile pentru
emiterea cărţilor electronice de identitate, urmând să
recupereze banii de la beneficiari”, a precizat purtătorul de
cuvânt al Guvernului, Oana Marinescu, la vremea emiterii
Ordonanţei de Urgenţă de către Guvernul Tăriceanu.
Autorităţile şi instituţiile publice vor fi dotate cu
echipamente şi programe informatice astfel: în municipii
reşedinţă de judeţ - până la data de 3 iulie 200; în
celelalte municipii şi oraşe - până la data de 3 decembrie 20; în comune
- pâna la data de 3 decembrie 202.
Cam acesta e planul de orwellizare totală a României pe următorii 5 ani!
oile mai presus decât simpli cetăţeni români
Cipurile cu RFID sunt deja folosite pentru animale iar paşaportul şi
cartea de identitate cu RFID este absolut similar cu cipul RFID de la
animale. Dacă cetăţenilor României li s-a refuzat dreptul la opţiune în
privinţa identificării electronice, în schimb Guvernul s-a dovedit mult
mai culant cu…oile. Astfel, zilele trecute Guvernul a cerut oficialilor UE
ca identificarea electronică a ovinelor să fie opţională.
Premierul Emil Boc a declarat la întâlnirea cu comisarul european pe
Sănătate, Androulla Vassiliou, că ţara noastră se alătură grupului de state
membre care susţin că identificarea electronică a ovinelor şi caprinelor
să fie opţională. Oficialii români au explicat comisarului european că o
AT I T U D I N I 
asemenea măsură nu este oportună în actualul context al crizei economice
din cauza costurilor ridicate.
În schimb, în ceea ce îi priveşte pe cetăţenii României, guvernul nu îşi pune
problema dacă este sau nu oportună măsura identificării electronice şi nu
îşi pune problema dacă prin obligativitatea actelor de identitate cu cip
biometric ni se încalcă un drept fundamental. Nu deranjează nici faptul
că astfel vom păşi în spaţiul Schengen în calitate de potenţiali infractori –
în loc de prezumţia de nevinovăţie, de acum înainte
vom fi suspecţi, deoarece datele de identificare
conţin şi amprentele noastre. Procedura colectării
amprentelor face parte din măsurile poliţieneşti
aplicate infractorilor.
Toţi specialiştii din domeniul securităţii ştiu
faptul că toţi marii infractori, criminali etc. au deja
datele înregistrate, deci nu pentru ei se face această
evidenţă, ci pentru noi, ceilalţi, pentru un control
cât mai eficient.
încălcare flagrantă a drepturilor
cetăţeneşti
Prin intrarea în vigoare a acestor acte normative cu
privire la introducerea actelor electronice, ce includ
amprentarea persoanelor, se aduce atingere gravă
principiului prezumţiei de nevinovăţie consacrată de
art.6 al C.E.D.O. şi art. 23 alin. din Constituţie.
Totodată mai este încălcat şi dreptul la siguranţa
persoanei consacrat de art.23 al.2 din Constituţie prin
faptul că deţinătorul paşaportului biometric nu are siguranţa că nu vor exista Toţi specialiştii din
persoane care să poată avea acces la datele personale existente în cipul RFID. domeniul securităţii
Prin intrarea în vigoare a acestor acte normative s-a încălcat art.0 ştiu faptul că toţi marii
din Carta Drepturilor Fundamentale a U.E. în sensul că aceste acte infractori, criminali etc. au
normative nu prevăd posibilitatea de a formula obiecţiuni pe motive de deja datele înregistrate, deci
conştiinţă împotriva introducerii paşapoartelor cu date biometrice. Carta nu pentru ei se face această
Drepturilor Fundamentale ale U.E. prin art. 0 intitulat libertatea de evidenţă, ci pentru noi,
gândire, de conştiinţă şi de religie, la alineatul 2 prevede: „Dreptul la ceilalţi, pentru un control
obiecţie pe motive de conştiinţă este recunoscut în conformitate cu legile cât mai eficient.
interne care reglementează exercitarea acestui drept”.
În plus, este sfidat şi dreptul la viaţa intimă şi privată reglementat de
art.26 din Constituţie dar şi de Carta Drepturilor Fundamentale (art.7)
şi de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului (art.8) deoarece
jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO) condamnă
în mod clar reţinerea amprentelor digitale fără temei juridic.
  AT I T U D I N I
U stir ht
O a
TR nă rig
-V e
Ă
perspectivă medicală asupra cipurilor
D
PE Mă py
AvANTAJele SI DeZAvANTAJele cIp-
Co
UrIlor rfID ImplANTATe lA om
Dr. ruicănescu
Având în vedere că trăim într-o lume civilizată a cărei tehnologie avansată
foloseşte implanturile RFID pentru identificarea persoanelor, din punct de
vedere medical, se pot pune în balanţă efectele benefice dar şi nocive asupra
sănătăţii umane.
Avantaje
. Stocarea informaţiei: CNP, telefon, adresa, trecut social şi
medical, informaţii din paşaport, căsătorii, asigurări, conturi
bancare, etc.
2. Identificarea persoanelor cu boli mentale tip Alzheimer,
demenţă, senile sau persoane care prezintă dezorientări
temporo-spaţiale.
3. Identificarea criminalilor şi teroriştilor.
Dezavantaje
. Reacţii adverse tisulare – CIP–ul reacţionează asupra
organismului ca o „spină iritativă” permanentă declanşând
dezordini imunitare cu efecte pe întreg organismul.
2. S-a constatat dezvoltarea rapidă a tumorilor canceroase la
animalele cu CIP RFID implantat.
3. Migrarea CIP-ului în diferite organe pentru care s-a
pus problema ancorării acestuia de ţesuturile din jur. Dar
pentru realizarea acestui lucru este nevoie de o intervenţie
folosind diferite chirurgicală foarte dureroasă - la fel şi cea de îndepărtare a CIP – ului.
frecvenţe, controlorul 4. Imposibilitatea de a fi detectat în cazul migrării acestuia (se pot aduce
secret al echipamentului informaţii despre datele persoanei dar nu şi localizarea CIP-ului în
poate schimba chiar viaţa organism), uneori nici măcar razele X nu îl pot localiza.
emoţională în sensul 5. Supraîncălzirea locală sau în întregime a corpului cu posibile scurgeri
unei stări de agresivitate ale fluidului din baterie – foarte toxic pentru organism.
sau letargie. Visele pot fi 6. Interferenţe electromagnetice. Se ştie că pacienţii cu pace-maker
afectate sau induse fără (dispozitiv pentru stimularea bătăilor inimii) nu se pot apropia de uşile
cunoştiinţa sau acordul magnetice ale magazinelor sau aeroporturilor fără să anunţe pentru a le
persoanei implantate. demagnetiza, întrucât interferează cu câmpul electromagnetic al pace-
makerului declanşând aritmii maligne. La fel şi CIP-urile RFID implantate
pot interfera cu diferite câmpuri magnetice din jur. Asemănătoare pace-
maker-ului cardiac există aparate numite Vagus-nerve-stimulation
menite să trateze o depresie prin trimiterea unor impulsuri electrice
pentru a stimula părţi ale creierului inactive. Similară este posibilitatea
trimiterii de impulsuri prin intermediul dispozitivului RFID către creier
AT I T U D I N I 
neavând siguranţa că nu se pot trimite impulsuri si pentru a inhiba părţi
ale creierului responsabile în diferite activităţi mentale (cu scopuri de
manipulare). Actualmente se pot trimite impulsuri care să paralizeze
un violator implantat cu CIP atunci când acesta urmăreşte să comită
infracţiunea. Este bine cunoscut că prin intermediul CIP-urilor RFID
se pot determina nivelurile glicemiei, temperatura corpului şi nivelurile
hormonale.
7. Incompatibilitatea CIP-urilor RFID cu RMN
(rezonanţa magnetică nucleară) folosită pentru
diagnosticarea unor boli dar şi in cazurile de
urgentă) aceasta din urmă neputând fi efectuată
la pacienţii cu RFID producând arsuri grave. În
cazul pacienţilor cu boală Alzheimer sau în stare de
inconştienţă (comă), nu li se poate efectua RMN-
ul, având consecinţe nefaste în cea ce priveşte
diagnosticul rapid şi imposibilitatea unui tratament
de elecţie.
8. Dificultăţi în salvarea pacientului în caz de
urgenţă. Pacienţilor cu CIP RFID implantat nu li se
pot citi datele (istoricul bolilor, adresa) întrucât pot
interfera cu undele radio din staţiile emisie-recepţie
ale ambulanţelor.
9. Existenţa unor viruşi care pot ataca CIP-urile şi
astfel oamenii devin dependenţi de creatorii RFID
pentru reparaţii-întreţinere.
0. Interferează cu tehnologia gama, radio (a razelor
X și gama). RFID-ul se comportă ca și cum ai avea
implantat în corp un telefon mobil performant (sunt
cunoscutele efectele nocive ale radiaţiilor emise de
un telefon mobil).
. Acţiunea CIP-ului asupra creierului şi minţii.
- se pot transmite semnale pe frecvenţe electro-
magnetice codate determinând efecte vizuale sau voci.
- folosind diferite frecvenţe, controlorul secret al echipamentului poate
schimba chiar viaţa emoţională în sensul unei stări de agresivitate sau
letargie. Visele pot fi afectate sau induse fără cunoştiinţa sau acordul
persoanei implantate.
- în zona de stimulare a CIP-ului circulaţia sângelui fiind scăzută pot fi
induse crize de epilepsie.
- s-a constatat că soldaţilor implantaţi cu CIP li se poate creşte nivelul de
adrenalină determinând stare de agresivitate.
- dacă un micro CIP este implantat în nervul optic se pot transmite impulsuri
neuronale la creier ce personifică experienţe si halucinaţii vizuale.
- stimularea electromagnetică poate schimba unele unde cerebrale
  AT I T U D I N I AT I T U D I N I 9

U stir ht
O a
TR nă rig
-V e
Ă
releases/silverman-foxnews.html , accessed 6 February 2007.
ale persoanei şi poate afecta activitatea musculară cauzând încordări

D
6. Associated press, "Report: Colombian President Would Consider Immigrant Tracking
PE Mă py
With Microchips," FoxNews.com, 4 May 2006, available at http://www.foxnews.com/
dureroase ale muşchilor, aceasta putând fi folosită ca tortură fizică.
story/0,2933,94337,00.html , accessed 6 February 2007.
Co

concluzii
- Microciparea populaţiei ca și cum ar fi câini sau alte animale de laborator
este dezumanizantă violând integritatea fizică și mentală.
- Microciparea este o procedură invazivă care implică riscuri semni-
ficative în ceea ce priveşte sănătatea individului. FDA a identificat
numeroase riscuri de sănătate legate de
implanturile VeriChip.
- Nu este etic ca în boala Alzheimer pacienţii care
nu pot sa-și dea consimţământul datorită naturii
bolii lor să fie CIPaţi involuntar şi să fie folosiţi în
astfel de studii medicale invazive.
- Imposibilitatea diagnosticării pacienţilor cu CIP
prin metoda RMN.
- Posibilitatea violării informaţiilor medicale
conţinute în CIP, în sensul sustragerii sau adăugării
de informaţii false (modificarea grupei sangvine în
cazul transfuziilor de urgenţă care implică riscuri
letale sau în cazul pacienţilor cu diabet zaharat
care pot prezenta come diabetice, etc.).
Ţinând cont de cele prezentate mai sus şi fiind bine
cunoscut faptul că s-a propus de către diferite corporaţii introducerea CIP-
Microciparea este o urilor personalului militar, muncitorilor emigranţi în SUA, infractorilor,
procedură invazivă care bolnavilor cu Alzheimer, riscurile asupra sănătăţii umane sunt foarte
implică riscuri semnificative mari în raport cu beneficiile.
în ceea ce priveşte sănătatea Prezenţa CIP-urilor în actele de identitate ale românilor creşte nesiguranţa
individului. FDA a individului atât din punct de vedere medical cât şi social.
identificat numeroase Actualmente se preconizează extinderea obligativităţii actelor de
riscuri de sănătate legate de identitate cu CIP la toată populaţia României iar de la aceste acte şi până
implanturile VeriChip. la implant nu mai este decât un pas.
Surse bibliografice
. Emily Berry, "Chips Spark Ethics Concerns," Chattanooga Free Press, 4 November 2005,
available at available at http://www.cephas-library.com/nwo/nwo_chips_spark_ethics _concerns.
html , accessed 6 February 2007.
2. Katherine Albrecht, "Transcript of Interview with Tommy Thompson Former U.S. Secretary
of Health and Human Services,"  July 2005, available at http://www.spychips.com/devices/
tommythompsonverichip.html .
3. Katherine Skiba, "Bid for president called a long shot, Thompson launches PAC, considers run
for White House," JSOnline, 4 October 2006, available at http://www.jsonline.com/story/index.
aspx?id=59075 , accessed 6 February 2007.
4. David Francis and Bill Myers, "Company Trying to Get Under Soldiers' Skin," Examiner.com,
2 August 2006, available at http://www.examiner.com/a-232630~Company_trying_to_get
_under_soldiers__skin.html?setEdition=Miami , accessed 6 February 2007.
5. Fox News, "Transcript of the Fox & Friends interview with Scott Silverman, Chairman of the
Board of VeriChip Corporation," 6 May 2006, available at http://www.spychips.com/press-
7. WashingtonPost.com, "Transcript: Day One of the Roberts Hearings," 3 September 2005, available
at http://www.washingtonpost.com/wp-dyn/content/article/2005/09 /3 /AR200509300693.
html, accessed 6 February 2006.
8. Will Weissert, "Microchips Implanted in Mexican Officials," MSNBC, 4 July 2004, available at
http://www.msnbc.msn.com/id/5439055/, accessed 6 February 2007.
9. Katherine Albrecht and Liz McIntyre, "Two U.S. Employees Injected with RFID Microchips at
Company Request," Spychips.com, 9 February 2006, available at http://www.spychips.com/press-
releases/us-employees-verichipped .html , accessed 6 February 2007.
0. M.L. Baker, "Insurers Study Implanting RFID Chips
in Patients," eWeek.com, 9 July 2006, available at http://
www.eweek.com/article2/0,895,9950,00.asp , accessed
7 February 2007.
2. John R. Hind et al, "Identification and Tracking of
Persons Using RFID-tagged Items," US Patent Application
# 2002065758, assigned to IBM. Filed 3 May 200.
3. Hind et al, "Identification and Tracking of Persons Using
RFID-tagged Items in Store Environments," US Patent #
7,076,44, assigned to IBM, filed on 3 May 200, granted
 July 2004.
4. Health Data Management, "VeriChip, IBM Demonstrate
RFID Tech," 2 September 2005, available at http://www.
healthdatamanagement.com/portals/article.cfm?type
=mobile_tech&articleId=253 , accessed 6 February
2007.
5. VeriChip Corporation, "Amendment No. 6 to FORM S-
 REGISTRATION STATEMENT under The Securities
Act of 933," 22 January 2007, available at http://www.sec.
gov/Archives/edgar/data/347022/000932507 009620/
dsa.htm , accessed 6 February 2007.
6. To view the television coverage of the Marlins game,
including the advertisement banner, see: http://www.
truthcastnetwork.com/marlins.htm
7. David E. Gumpert, "Privacy Controversy Dogs
RFID Startup, How can a company that makes radio frequency identification ink for use on
animals and humans head off bloggers' criticism?," BusinessWeek.com, 25 January 2007, available
at http://www.businessweek.com/smallbiz/content/jan2007/sb2007025_543288.htm? Ţinând cont de cele
chan=smallbiz_smallbiz+index+page_david+e.+gumpert. prezentate mai sus şi
8. Introduced by Wisconsin Representative Marvin D. Schneider, "2005 Assembly Bill 290 enacted
as 2005 Wisconsin Act 482," enacted 30 May 2006, available at http://www.legis.state.wi.us/2005/ fiind bine cunoscut
data/acts/05Act482.pdf faptul că s-a propus de
9. The Myers and Briggs Foundation, http://myersbriggs.org
20. Keirsey, David, Please understand me I&II, http://keirsey.com
către diferite corporaţii
2. Homepage of Gunter Dueck, http://www.omnisophie.com introducerea CIP-urilor
22. Chudnovsky Intra PerSens Inter, Anna,Reading people like a book, in Russian, http://2a.ru/ inter
personalului militar,
per sens
23. Microchipping people: the rise of theelectrophorusK. Michael_ M. G. Michael†_University of muncitorilor emigranţi
Wollongong, katina@uow.edu.au †University of Wollongong, mgm@uow.edu.au
în SUA, infractorilor,
This article was originally published as: Michael, K & Michael, MG, Microchipping
people: the rise of the electrophorus, Quadrant, March 2005, 49(3), 22-33. The original bolnavilor cu Alzheimer,
journal is available http://www.quadrant.org.au/php/issue view.php” riscurile asupra sănătăţii
This paper is posted at Research Online.http://ro.uow.edu.au/infopapers/374
24. The mayers and Briggs foundation. http://myersbriggs.org/ ] Keirsey, David, Please understand umane sunt foarte mari
me I&II, http://keirsey.com în raport cu beneficiile.
25. Homepage of gunterdueck, http://www.omnisophie.com
26. Microchipping people: the rise of theelectrophorusK. Michael_m.g.michael. University of
Wollongong, katina@uow.edu.au. University of Wollongong, mgm@uow.edu.au.

U stir ht
O a
TR nă rig
-V e
Ă
D
PE Mă py
Co
„Îmi pare rău de voi că
sunteţi slăbiţi în credinţă.
Veţi cădea din cauza fricii.
Frica-i de la diavol; nu vă
fie frică pentru a vă salva
sufletele. Vor veni vremuri
foarte grele, dar toate sunt
îngăduite de Dumnezeu,
Care este tovarăşul de drum
al fiecăruia, de la naştere
până la moarte. Vor cădea
şi cei aleşi. Îmi pare rău că
sunteţi cei pe urmă. Vă vor
cerne. Vor pune impozite,
taxe şi alte îngrădiri.
Vor lua totul!”
(Părintele Arsenie Boca)
0 AT I T U D I N I
AceSTeA SUNT vremUrIle!
Ace
SUNTem SUpUşI lA cerNere!
Interviu cu doamna Aspazia oţel petrescu,
realizat de monahia fotini,
0 februarie 009
- Doamna Aspazia, pentru noi dumneavoastră reprezentaţi o conştiinţă
trează a acestui neam şi cred că problemele etice cele mai majore ale
societăţii româneşti trebuie dezbătute nu numai în parlament sau în orice
alt for superior, ci mai ales cu modelele vii ale românilor, cu cei care au
rămas cu sufletul nepătat şi dârz în faţa lui Dumnezeu şi a oamenilor. V-
am ruga, aşadar, să ne spuneţi părerea dumneavoastră cu privire la această
controversată problemă a cipurilor şi a actelor de identitate.
- Problema, cum a fost expusă, cu privire la cipurile biometrice şi 666,
este absolut exactă, într-adevăr lucrurile aşa stau, după cum a mărturisit
Părintele Justin. Un foarte mare procent din populaţia noastră, ca să mă
refer numai la România noastră, are reticenţe împotriva acestui adevăr
pentru că n-a fost informat, omul e în necunoştinţă de cauză, ştie aşa vag.
Cei care mai cunosc cât de cât din Biblie, ştiu că 666 e numărul numelui
fiarei şi ştiu că trebuie cumva să se ocrotească de intervenţia lui malefică,
dar nu ştiu cum, sau exact ce înseamnă lucrul acesta, nu ştiu cât de mare
este pericolul pentru creştinul care face parte din oastea Mântuitorului
Hristos şi care trebuie să fie biruitor, că asta e minunea Lui în lume. E
felul lui de a lupta împotriva puterii răului care s-a înstăpânit din ce în ce
mai mult. Iau un exemplu foarte la îndemână. S-a spus: „Nu răspundeţi
răului cu rău”. Poporul nostru creştin n-a fost informat ce înseamnă exact
a nu răspunde răului cu rău, el a înţeles că porunca spune că dacă cineva
îţi da o palmă peste obrazul drept să-l întorci pe stângul. Poţi s-o faci,
poţi să n-o faci - nu şi-au dat seama că a răspunde răului cu rău însemnă a
dubla puterea răului, cineva ţi-a făcut un rău, tu i-ai răspuns cu rău, deci
răului şi-a lărgit hotarul încă o dată. Cel care a primit compensaţia răului
răspunde cu alt rău. Şi uite aşa s-au mărit hotarele răului. Deci viaţa aceasta
subterană pe care a dus-o oculta n-a fost cunoscută oamenilor. Cei care au
primit vag informaţii din sfera aceasta au zis: „Ei, n-o mai fi chiar aşa de
negru!”. Deci lumea creştină n-a fost din capul locului susţinută în această
luptă dintre bine şi rău. Şi acum am ajuns ca răul să fie atât de puternic că,
socialmente vorbind, avem puţine mijloace de a duce lupta cu el.
Din punct de vedere absolut, din punct de vedere dumnezeiesc, noi avem
aceeaşi putere pe care am avut-o de la început şi cu care ar fi trebuit să
ducem lupta cea bună, numai că va fi foarte greu; va trebui să fim înţelepţi
ca şerpii şi în acelaşi timp blânzi ca porumbeii. Trebuie cu blândeţe să
ne tratăm cu neştiutorii care lovesc în noi fără să-şi dea seama c-o fac; nu
trebuie să ne izbim în ei, trebuie să-i informăm, să-i aducem la cunoştinţa
aceea adevărată. Ca să nu mai permitem încă o scindare a creştinismului,
AT I T U D I N I 
fiindcă asta ne paşte, că tactica diavolului asta este: împarte, împarte,
împarte, că numai aşa poate să conducă duhul răului.
Eu zic că toate măsurile trebuie gândite pe toate feţele. Ceea ce trebuie
neapărat apărat este unitatea. Să nu permitem dezbinarea. O dezbinare
deja se face: cei care acceptă şi cei care nu acceptă. Cei care nu accepta
666 trebuie lămuriţi să fie uniţi, nu ştiu prin ce metode, poate că cele pe
care le gândiţi voi sunt cele bune. Suntem puşi în situaţia de a acţiona
absolut personal, absolut individual, absolut pe propria răspundere, şi
să ducem lămurirea de la om la om. Ce ştiu eu e că nu trebuie stricată, nu
trebuie permisă şi limitată - că nu vom putea într-adevăr să evităm această
sciziune care se preconizează, dar măcar să-i limităm hotarele, să fie cât
mai mică, să fim cât mai mulţumiţi, pentru că unirea face puterea. Acum
vor să ne dezbine şi biserica, şi neamul. Vor să ne desfiinţeze miturile.
Mitul nostru naţional a fost Eminescu. Nu vedeţi cât de concertate sunt
atacurile la el pe diferite teme, nu numai pe tema creştină? Mitul a devenit
ceva ce trebuie distrus, ceva rău, nu mai este înmagazinarea fiinţei profunde
a unui popor, este acum doar o poveste de adormit copiii care trebuie
desfiinţat cu orice preţ.
- Vorbeaţi despre această dezinformare care a existat până acum. Cine este
responsabil, cine era dator să catehizeze poporul?
- Nu pot găsi un vinovat. Vinovaţi sunt cei din tabăra care cunoşteau
adevărul şi s-au lăsat atraşi pe partea ăluilalt; numai pe ăştia îi găsesc Noi ne-am salvat în
vinovaţi. Pentru că adevăraţilor creştini pot să le spun doar atât: că s- închisoare într-adevăr prin
au preocupat prea mult de ei. Vinovăţia este pentru cei care s-au lăsat rugăciune şi prin această
cumpăraţi, spiritul lui Iuda din inimile celor care trebuiau să rămână iluminare pe care ne-a dat-
apostoli. Asta a fost iscusinţa diavolului, că a reuşit să tragă de partea o Iisus direct. Că spune:
lui oameni care nu trebuiau să fie de partea lui. Şi oamenii care au făcut „Eu sunt printre voi fiindcă
compromisuri. Sunt cu totul de părerea părintelui Justin, nu există salvare sunteţi în numele Meu, şi
în compromis, compromisul nu este salvator, ceea ce propovăduieşte din unde sunt eu nu poate fi
plin celălalt, că compromisul este înţelepciunea înţelepciunilor, mai laşi decât iubire”. Dar suferinţa
şi tu cât de cât, mai dă şi celălalt şi negustoria-i gata. Foarte mulţi dintre nu mi-a luat-o, să ştii.
marii ierarhi ai lumii - poate nu foarte mulţi dar importanţii ierarhi Noi am simţit suferinţa în
- au făcut compromisuri şi asta a fost o mare greşeală, pentru că dacă continuare. Ne era foame,
dai voie răului (sunt foarte multe credinţe în afară de creştinism care ne era frig, eram insultate,
au acest principiu) numai cu un colţişor să se strecoare în inima ta, te eram călcate în picioare,
ronţăie până la sfârşit. Un rău dacă intră e foarte greu să-l scoţi; trebuie eram ţinute în mizerie, eram
să nu-l laşi să intre. Şi pentru asta trebuie să nu faci compromisuri. închise de fiecare dată la cel
Compromisul este primul picior pe care-l face răul. mai mic gest de răzvrătire, de
- Este foarte important ce spuneţi, pentru că mulţi zic că nu este periculos orice formă ar fi fost.
acest cip, ci numai acela implantat, deci că acest pas premergător ar merge
acceptat.
- Nu trebuie acceptat sub nici un motiv, pentru că el îşi duce până la sfârşit
scopul. Uite chiar şi asta, că cel foarte periculos este cel mai periculos şi
care nu trebuie primit cu desăvârşire. Este grav şi acesta, că prin acest cip
  AT I T U D I N I AT I T U D I N I 3

U stir ht
O a
TR nă rig
-V e
Ă
el te verifică, te urmăreşte, te controlează, îţi ia libertatea socială. Celălalt - Cum să spun? Lupta noastră a fost mai luptă decât a celor din Piaţa

D
PE Mă py
îţi va lua şi liberul arbitru, ultima redută pe care o caută să o doboare. Universităţii. Pentru că noi ne-am însuşit asta. Ai văzut ce repede au fost
Co

De pildă, îngerii care erau - Deci credeţi că are influenţă asupra psihicului? risipiţi ei, şi ce-a mai rămas din toata mişcarea lor? În sufletele unora a
conduşi de voievozi, şi - Nu trebuie făcut niciun compromis, căci nu poţi să slujeşti la doi stăpâni, rămas o amintire frumoasă.
Luceafărul era voievodul ori lui Dumnezeu ori cu Mamona. Deci nu trebuie acceptat acest cip, sunt - Şi poate un model…
acelei cete, au mers după de aceeaşi părere cu părintele, întru totul, aşa netrebnică şi nepricepută - Unii au mers pe un drum personal. Cum zic eu că sunt timpurile acum,
el din ascultare. Au zis: „el cum sunt eu. Nu trebuie admis deloc, din faşă. fiecare are răspunderea lui personală. Şi, ca să fie putere, trebuie să fie în
este cel care ne conduce, noi - Sunt unii de părerea că robia poate fi fericită, cum spunea şi folosea în mod uniune cu ceilalţi, dar în
ascultăm de el”. Iar ceilalţi perfid un anume teolog pe Steinhardt, care vorbeşte despre fericita robie duh, în spirit, în rugăciu-
au mers convinşi de acest pe care a simţit-o în închisoare, dar trebuie specificat că e o cu totul altă ne. Eu am exprimat asta
sofism care n-avea ieşire situaţie, alt fel de robie, cea la care asistăm acum. cu o metaforă. Am spus
logică, raţională. Doar - Uite ce se întâmplă, apropo de ce vă spuneam eu! Noi ne-am salvat în că trebuie să acoperim
arhanghelul Mihail a venit închisoare într-adevăr prin rugăciune şi prin această iluminare pe care ne-a cerul cu rugăciune ca să-
cu pala lui de foc şi a pus-o dat-o Iisus direct. Că spune: „Eu sunt printre voi fiindcă sunteţi în numele l ferim de miasmele care
în faţa cetelor care se duceau Meu, şi unde sunt eu nu poate fi decât iubire”. Dar suferinţa nu mi-a luat- vin de pe pământ.
buluc după steaua pe care o, să ştii. Noi am simţit suferinţa în continuare. Ne era foame, ne era - Vorbeaţi despre legătura
Mântuitorul a văzut-o căzând frig, eram insultate, eram călcate în picioare, eram ţinute în mizerie, eram dintre acest cip şi liberul
ca un fulger din înalturi. închise de fiecare dată la cel mai mic gest de răzvrătire, de orice formă ar arbitru. Sunt unii, chiar
„Să stăm bine! Să stăm cu fi fost. Eram pedepsite crunt, dar noi ne-am însuşit această suferinţă sau teologi, care spun că aceas-
frică! Să luăm aminte!”. Deci această robie, altfel. Ne-am dat seama că asta a fost chemarea noastră tă modalitate de inter- ter
ter-
gândiţi-vă înainte de a face - generaţia ’48, în special studenţii şi elevii - că ăştia au fost închişi cei pretare apocaliptică este
un lucru, gândiţi-vă la ce mai mulţi. Comuniştii au vrut să ia viitorul ţării. Dar asta era chemarea greşită pentru că acest
să luaţi aminte, la Cine este noastră - să suferim. Şi atunci noi am zis: „Bine, dacă e să suferim, suferim. simbol 666 ar fi doar
Domnul Care S-a definit în Pentru că Dumnezeu ne-a dat această chemare, să suferim” şi ne-a făcut metaforic, şi că acest cip
faţa îngerilor ca fiind: „Eu- această foarte mare onoare, că ne-a dat ceva din suferinţa Lui. El suferă n-are cum să pervertească
Sunt-Cel-Ce-Sunt; Eu sunt în permanenţă, El duce crucea cea mare în permanenţă. Maica Teodosia, sufletul.
existenţa, viaţa, lumina”. prin harul ei poetic, a reuşit în câteva cuvinte foarte simple să explice cum - Foarte greşit. Apocalipsa Sfântului Ioan în majoritate este criptică, adică Foarte mulţi dintre marii
Iisus, când ne dă suferinţa, ne dă o linguriţă din marea Lui suferinţă: are înţelesuri ascunse şi din cauza asta se interpretează. Dar asta cu privire ierarhi ai lumii... au făcut
Înspre tărâmul celălalt la 666 este foarte clară, nu este criptică. El spune clar că numărul numelui compromisuri şi asta a fost
E loc închis cu gard înalt. fiarei este 666 şi cine-l acceptă pe mână sau pe frunte devine omul acelei o mare greşeală, pentru că
Dar am văzut printre uluci fiare, îşi pierde mântuirea. Deci de data aceasta nu poate fi interpretat dacă dai voie răului (sunt
Atâtea cruci, atâtea cruci. teologic. Diavolul este un foarte mare sofist. Căderea lui a pornit de la foarte multe credinţe în
Şi descrie câte feluri de cruci erau în cimitir şi conchide: un sofism, primul mare sofism (un neadevăr spus în aşa măsura încât afară de creştinism care au
Atâtea cruci mi s-au părut pare adevăr, şi nu poate fi combătut logic), anume că Dumnezeu este acest principiu) numai cu
Că toate una s-au făcut. un mincinos. Dumnezeu spune despre Sine că este Atotdrept şi spune un colţişor să se strecoare
O cruce mare strălucea, despre Sine că este Atotmilostiv. Contrazicere în termeni - pentru că dacă în inima ta, te ronţăie până
Sub greul ei un om zăcea. este Atotdrept pedepseşte fără cruţare pe cei care greşesc, iar dacă este la sfârşit. Un rău dacă intră
Tu, cum de poţi să le mai duci, Atotmilostiv iartă pe tot nemernicul, dar nu poate fi şi una şi alta, fiindcă e foarte greu să-l scoţi;
Atâtea cruci, atâtea cruci? fie îi pedepseşte fără milă, fie îi iartă pe toţi. Şi îngerii, în mare majoritate, trebuie să nu-l laşi să intre.
Şi atunci am zis: „Asta este crucea noastră - s-o ducem, ca să-I fie mai uşor au crezut acestui sofism, s-au lăsat întunecaţi de el, iar alţii au fost în Şi pentru asta trebuie să
lui Iisus”, decât să care în cârcă şi crucea noastră pe care noi nu suntem necunoştinţă de cauză. De pildă, îngerii care erau conduşi de voievozi, nu faci compromisuri.
vrednici să o ducem, şi că de fapt e o foarte mare onoare că ne-a dat o cruce şi Luceafărul era voievodul acelei cete, au mers după el din ascultare. Compromisul este primul
mică din imensă Lui cruce. Au zis: „el este cel care ne conduce, noi ascultăm de el”. Iar ceilalţi au picior pe care-l face răul.
- Extraordinar. mers convinşi de acest sofism care n-avea ieşire logică, raţională. Doar

U stir ht
O a
TR nă rig
-V e
Ă
D
PE Mă py
Co
Deci ei vor zice, vor fi
foarte mulţi filosofi din
aceştia care vor veni cu
sofisme şi argumente foarte
bine puse la punct, dar sunt
sofisme care au dus chiar
îngerii la pierzare. De atunci
trebuie să ne fie aminte cât
de mare e puterea răului. Şi
de aceea a dat Dumnezeu
o luptă atât de lungă şi atât
de grea, ca cernerea să fie
desăvârşită, şi că este foarte
grea a dovedit-o Iuda şi toţi
iuda de până acum care nu
şi-au făcut datoria şi nu au
lămurit poporul de rând
ce înseamnă subterana, ce
înseamnă oculta. Cei mai
mulţi au negat-o, nici nu au
recunoscut-o. Şi diavolul
o neagă şi azi de fapt - cea
mai mare putere a diavolului
este că-şi neagă propria
existenţă, zice că nu
există iadul.
 AT I T U D I N I
arhanghelul Mihail a venit cu pala lui de foc şi a pus-o în faţa cetelor care
se duceau buluc după steaua pe care Mântuitorul a văzut-o căzând ca un
fulger din înalturi. „Să stăm bine! Să stăm cu frică! Să luăm aminte!”.
Deci gândiţi-vă înainte de a face un lucru, gândiţi-vă la ce să luaţi aminte,
la Cine este Domnul Care S-a definit în faţa îngerilor ca fiind: „Eu-Sunt-
Cel-Ce-Sunt; Eu sunt existenţa, viaţa, lumina”. Deci nu încăpeau toate
acestea în sofismul acesta nenorocit al lui Lucifer, şi îngerii s-au convins
că diavolul nu a avut dreptate şi că e cu adevărat rău şi tatăl minciunii
şi cu adevărat nemaipomenit de înţelept în răutatea lui. Abia în grădina
Ghetsimani, când cerurile s-au deschis şi a fost reînnoită paternitatea
Tatălui pentru Fiu, şi când Fiul o clipă S-a spăimântat de ce-L aştepta, nu
de propria cruce, că El practic n-avea cruce –, S-a înspăimântat de toate
crucile pe care trebuia să le poarte de atunci şi până la sfârşitul istoriei.
Şi atunci cerurile s-au deschis, şi se zice din Tradiţie că îngerul i-a întors
capul către cer şi a văzut că toţi îngerii cântau: „Mare este Savaot, drept
este Savaot, atotmilostiv este Savaot”. Tatăl a fost drept că i-a pedepsit
pe oameni atât de crunt, dar a fost în acelaşi timp Atotmilostiv, pentru
că pe Însuşi Fiul Lui L-a trimis să răscumpere şi să echilibreze această
greşeală a omului. Atunci ei îl proslăveau pe Domnul exact prin aceste
calităţi infirmate printr-un sofism foarte bine pus la punct. Aşa este şi
cu răstălmăcirea lui 666 – sunt sofişti. Cei care prezintă lucrurile, pot
fi crezuţi din punct de vedere raţional, poţi să construieşti cu raţiunea
orice, de aceea mintea trebuie coborâta în inimă. Mintea greşeşte,
inima greşeşte mai puţin, simte mai corect.
Deci ei vor zice, vor fi foarte mulţi filosofi din aceştia care vor veni cu
sofisme şi argumente foarte bine puse la punct, dar sunt sofisme care au
dus chiar îngerii la pierzare. De atunci trebuie să ne fie aminte cât de mare
e puterea răului. Şi de aceea a dat Dumnezeu o luptă atât de lungă şi atât
de grea, ca cernerea să fie desăvârşită, şi că este foarte grea a dovedit-
o Iuda şi toţi iuda de până acum care nu şi-au făcut datoria şi nu au
lămurit poporul de rând ce înseamnă subterana, ce înseamnă oculta.
Cei mai mulţi au negat-o, nici nu au recunoscut-o. Şi diavolul o neagă
şi azi de fapt - cea mai mare putere a diavolului este că-şi neagă propria
existenţă, zice că nu există iadul. Dacă ocultă nu există, diavolul nu există.
Dar noi trăim puterea lor, din nefericire.
- Cum trebuie încurajaţi oamenii, că s-a creat o descurajare în propriile lor
puteri de a duce până la capăt lupta?
- Panicaţii sunt îndoielnicii. Pe cei care sunt pierduţi, nici nu-i doare capul
de aşa ceva, şi din aceştia mai pot fi încă aduşi. Să ne rugăm pentru cei
care mai au scânteiuţa cât de cât nepoluată, dar care sunt metodele… dacă
nu ştie părintele Justin, care este o desăvârşire, ce sa zic eu?... Problema
se pune absolut personal, şi trebuie câştigată, de la om la om, persoană cu
persoană. Dar acestea sunt vremurile. Suntem supuşi la cernere.
AT I T U D I N I 
NeAmUl româNeSc Se vA rIDIcA DIN NoU
predica părintelui mihai Andrei Aldea la petru vodă
Duminica izgonirii lui Adam din rai,  martie, 009
În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh
Iubiţi creedincioşi,
„Nu vă adunaţi comori pe pământ, ci vă adunaţi comori în ceruri”.
Acest cuvânt este binecunoscut celor mai mulţi dintre noi.
Din păcate, este împlinit de puţini dintre noi. Dacă am face o
socoteală să vedem câte din gesturile noastre sunt pământeşti
şi câte ca să ne adunăm comori în ceruri, balanţa nu ar fi nici
măcar la mijloc, cu atât mai puţin să încline de partea celor
cereşti. Mai multă grijă avem pentru îmbrăcăminte, de la cum
este ea ca înfăţişare, până la cât de curată este, pentru mâncare
şi pentru locurile în care stăm şi prin care trecem şi pentru
nenumărate alte lucruri decât pentru cele duhovniceşti. Şi
totuşi, ochii celor care ne-au lăsat dreapta credinţa au fost
aţintiţi către ceruri, pentru că dacă nu ţinem ochii sufletului
nostru aţintiţi către ceruri, degeaba trăim.
Omul, şi asta este o veste tristă pentru anumite persoane -
nu poate să fie animal. Nu are cum. Ori este deasupra, ori
este mult mai jos decât animalele. Dar animal nu poate să
fie, pentru că a fost altfel rânduit de Dumnezeu. Iar slujirea
trupului, ca şi cum nu am avea suflet, este cea care ne duce
mai jos decât animalele, ne apropie de treapta celor întunecaţi, care s-au Ca să mergem în lume
prăbuşit din ceruri tot aşa, pentru ca nu s-au îngrijit de ce trebuia sa se ca ucenici ai lui Hristos,
îngrijească, ci au căutat altele, care nu erau ale lor. trebuie să mergem plini de
Dar ce, oare, căutăm noi? Această întrebare este foarte arzătoare astăzi, lumina Învierii lui Hristos.
când foarte multă lume este întristată de cele întâmplate în ultimele Ca să putem duce Crucea
săptămâni şi nu ştie încotro să o apuce. Dar ce căutam noi? Căutăm Cer răstignirii, trebuie să avem
nou şi Pământ nou, în care locuieşte Dreptatea, aşa încât orice întristare ochii aţintiţi la Înviere.
pentru întâmplările din ultimul timp trebuie lăsată la o parte. Dimpotrivă, Nimeni nu ar putea să ducă
trebuie să ne bucurăm că Dumnezeu ne dă să luptăm şi noi lupta pe care greutatea Postului, dacă nu
am văzut-o la înaintaşii noştri. Fără a da această luptă nu avem cum să ne ar avea ochii aţintiţi către
mântuim. Oricât ar părea de neobişnuit, în vremurile calde, în vremurile bucuria Învierii. Acest lucru
de pace se mântuiesc mai puţini oameni decât în vremurile de încercări. Şi este adevărat pentru toată
asta pentru că adorm. Adorm sufletele oamenilor. Adoarme conştiinţa şi viaţa noastră.
uită ce caută. Li se pare, mai mult sau mai puţin conştient, că s-ar putea,
totuşi, vreodată, să fie Raiul pe pământ. Cum fac diferiţi sectanţi, care
înfăţişează un rai pământesc, cu munţi, cu pietre, cu cascade, de parcă în
Rai ar mai putea să existe copaci uscaţi, eroziuni şi alte nenorociri care au
apărut în urma căderii. Această gândire, care este o înşelare, se strecoară
în sufletele noastre, de multe ori, atunci când este pace. Când începe
războiul ne doare. Strigăm: „Au!” şi ne-am trezit din somn. Atunci ne
  AT I T U D I N I
U stir ht
O a
TR nă rig
-V e
Ă
dăm seama că dracul nu poate să fie neutru, şi nici
D
PE Mă py
noi nu putem să fim neutri între Dumnezeu şi drac.
Co
Ne dăm seama că trebuie să alegem în fiecare clipă a
vieţii noastre, trebuie să urmăm un anumit drum.
Spunea părintele Dumitru Stăniloae ce este Timpul
- căci tot îşi sparg capul occidentalii să afle ce este
timpul şi nu au izbutit. „Timpul este distanţa dintre
chemarea lui Dumnezeu şi răspunsul omului”.
Pentru că atunci când omul răspunde lui Dumnezeu,
împărtăşindu-se de Înviere, de Înălţare şi de tot
harul lui Dumnezeu, trece peste timp. De aceea
sfinţii pot să răspundă la rugăciunile noastre, deşi
suntem milioane şi milioane care ne rugăm aceluiaşi
sfânt, în acelaşi moment. Pentru că ei, prin unirea
cu Dumnezeu, trec dincolo de timp şi de tot ceea
ce înseamnă marca stricăciunii. Mai spune părintele
Stăniloae un lucru care ar trebui să ne întărească
foarte mult: „Începutul istoriei neamului românesc
este în Sfânta Scriptură”, în Faptele Apostolilor, la
cap. 6, unde se arată predica Sf. Ap. Pavel în Filipi,
cea dintâi cetate a acestei părţi a Macedoniei şi
colonie romană. Acele părţi ale Macedoniei erau un
ţinut tracic vestit. Tracii de acolo erau foarte duri
şi dispreţuiţi de greci, pentru că nu acceptaseră să
se elenizeze şi rămăseseră în ideologia lor păgână,
în gândirea lor tracică. Dar, odată cu venirea Sf.
Ap. Pavel şi a celorlalţi ucenici ai Domnului, ceva
în gândirea lor se schimbă. Mulţi dintre aceşti
traco-romani vin la credinţă, şi vin la credinţă cu
tot sufletul, căutând Cer nou şi Pământ nou, în care
locuieşte Dreptatea, ridicându-se deasupra veacului
murdar de atunci, trăind pentru Dumnezeu şi
luminând, după cum spune Sf. Ap. Pavel în Epistola
către Filipeni, ca nişte luminători lumii. Ne mai
spune Sf. Ap Pavel în aceeaşi Epistolă către strămoşii
noştri: „Sunt încredinţat că cel care a început în voi
lucrul cel bun îl va duce la capăt până în ziua lui
Hristos Iisus”. Care este ziua lui Hristos Iisus? Este
ziua înfricoşătoarei Judecăţi. Care sunt aceşti „voi?”
Sunt strămoşii noştri. Deci, să se liniştească sufletele
noastre, că orice valuri, care au şi venit de-a lungul
timpului, cum a fost iadul la Aiud şi la Piteşti, cum
a fost iadul Transilvania arsă din temelii ca să treacă
la greco-catolicism, cum au fost valurile care au venit
asupra românilor ca să fie islamizaţi, indiferent ce
valuri vor veni, vor trece, iar în ziua venirii lui
Hristos, românii, mulţi sau puţini, câţi vor fi rămas,
vor fi aici să dea mărturie despre Adevărul lăsat de
Dumnezeu. Aceasta este misiunea noastră, acesta
este rostul nostru, lăsat de Dumnezeu, pe care
Sf. Scriptură îl mărturiseşte. Deci în faţa oricăror
valuri şi oricăror căderi din partea unora străini,
sau din partea celor pe care i-am crezut ai noştri,
trebuie să stăm drepţi, să stăm liniştiţi, privind cu
încredere înainte, pentru că dincolo de toate valurile
şi de toate loviturile, străluceşte Lumina Învierii
lui Iisus Hristos. L-au crezut mort, au râs de El, L-
au scuipat şi L-au batjocorit. Ne vom aminti iar şi
iar de chinurile lui Hristos mai ales în Postul care
ne stă înainte. Dar dincolo de chinurile postului,
dincolo de răutatea lumii, dincolo de ce credeau ei
că e victoria asupra lui Mesia, străluceşte Lumina
Învierii, - nestinsă şi neatinsă de ei - de care putem
şi trebuie să ne împărtăşim.
Ca să mergem în lume ca ucenici ai lui Hristos,
trebuie să mergem plini de lumina Învierii lui
Hristos. Ca să putem duce Crucea răstignirii,
trebuie să avem ochii aţintiţi la Înviere. Nimeni nu
ar putea să ducă greutatea Postului, dacă nu ar avea
ochii aţintiţi către bucuria Învierii. Acest lucru este
adevărat pentru toată viaţa noastră. Sunt valuri.
Aceste documente electronice care se bagă acum
pe gâtul neamului românesc - de fapt, se bagă pe
gâtul întregii omeniri - e doar unul dintre valuri. Şi
acest val care se ridică ascunde în spate alte valuri
foarte puternice, foarte urâte, foarte spurcate,
care aşteaptă să lovească, care spumegă ruşinea lor
şi neruşinarea lor, crezând că pot să acopere, să
îngroape ce Dumnezeu a lăsat pe pământ. Nu vor
reuşi. Trebuie să fim încredinţaţi de acest lucru,
având în faţă Învierea lui Hristos. Câţi în Hristos
ne-am botezat, în Hristos ne-am îmbrăcat. Dacă ne-
am îmbrăcat în Hristos, vom muri împreună cu El
ca să înviem împreună cu El şi să trăim împreună
cu El în vecii vecilor. Aceasta este calea creştinului,
aceasta este calea pe care au mers strămoşii noştri.
Strămoşii noştri nu sunt nici hoţii Romei, nu sunt
nici cei care au trădat de-a lungul istoriei, nu sunt
cei care s-au plecat în faţa împăraţilor arieni şi au
acceptat erezia. Strămoşii noştri sunt cei care au
înfruntat pe împăraţii eretici şi s-au ridicat pentru a
păstra dreapta credinţă în veacul veacului.
Mi-a rămas în suflet cuvântul unui ţăran analfabet din
Ardeal, care în sec. al XVIII-lea era tras la răspundere
de comisia de intelectuali şi de mari oameni ai timpului
veniţi de la Viena, că de ce el, după ce că e prost, e
şi încăpăţânat, că de ce nu se leapădă de Ortodoxia
înapoiată şi nu acceptă „luminatul” catolicism, pe care
ei, cu atâta bunăvoinţă, se străduiesc să îl dăruiască
românilor. Şi el a răspuns simplu: „Cojocul acesta de
pe mine acum e al meu. Dacă îl vrea împărăteasa, i-l
dau, n-am ce face. Cu mâinile acestea şi cu picioarele
acestea am muncit zi şi noapte ca să plătesc porţia”-
adică darea. „Dacă împărăteasa le vrea, ale ei sunt.
Dar nu am decât un suflet, pe care îl păstrez pentru
Dumnezeu din cer şi nicio putere omenească nu îl
va putea îndoi”. Cuvântul acesta este felul în care au
gândit toţi strămoşii noştri adevăraţi. Nu cei care au
căzut din neamul nostru, lepădându-se, ci cei care au
dus neamul mai departe, mărturisind cu linişte şi cu
deplină încredere în Dumnezeu.
Deci, nu vă temeţi! Nu vor putea niciodată să ne
înfrângă! Biserica nu va putea fi niciodată învinsă.
Desigur, se vor deschide porţile iadului, căutând să
AT I T U D I N I 
o înghită. Vor crede că au înghiţit-o şi se vor trezi
că i-a ars şi că s-au prăbuşit. Nu poate fi distrusă
Biserica lui Hristos. Pot fi omoraţi oamenii, pot fi
dărâmate zidurile, dar Duhul este Dumnezeu şi
este nemuritor, şi din pietre ridică iarăşi Biserica
lui Hristos. Iar cei care, dând mărturia cea bună
au căzut, n-au căzut, ci doar au înviat şi se bucură
în ceruri. Ne rugăm sfinţilor care L-au mărturisit
pe Hristos în închisorile comuniste, cel puţin unii
dintre noi. Eu ştiu câte minuni au făcut şi fac, pentru
că au stat drepţi, mărturisind credinţa până la capăt,
fără să se înfricoşeze întru nimic de cei potrivnici,
după cum ne spune Sf. Ap. Pavel în Epistola adresată
către Filipeni, strămoşii noştri: „Nu vă înfricoşaţi
întru nimic de cei potrivnici. Acest lucru pentru ei
este semn de pieire, iar pentru voi de mântuire şi
aceasta este de la Dumnezeu”.
Ce trebuie să facem? Sf. Ap. Pavel, în Epistola către
Filipeni, după ce le vorbeşte cu multă dragoste şi
admiraţie pentru credinţa lor înflăcărată, pentru
curajul lor şi pentru dărnicia lor, se apleacă, dar
nu oricum, ci cu o dragoste fără margini, asupra
lipsurilor lor şi îi sfătuieşte: „Faceţi-mi bucuria
deplină ca să gândiţi la fel, având aceeaşi iubire,
aceleaşi simţiri, aceeaşi cugetare”. Se vede că şi acolo
erau unele lipsuri în unitate, cum şi astăzi se întâlnesc
pe ici, pe colo, peste tot pe unde sunt românii. „Nu
faceţi nimic din duh de ceartă, nici în slavă deşartă,
ci cu smerenie. Unul pe altul socotească-l mai de
cinste decât pe el însuşi. Să nu caute nimeni numai
ale sale, ci fiecare şi ale altuia”. Acest îndemn la
unitate rămâne încă neascultat de către mulţi dintre
noi. Şi de aici multă durere şi însingurare. Ceea ce s-a
întâmplat în ultimele săptămâni, nu sunt înfrângeri,
ci biruinţe. Lupta împotriva sistemului de control
poliţienesc asupra oamenilor a fost întâmpinată
la început cu dispreţ, luată în râs, batjocorită,
dar în ultimele zile au ajuns cei care râdeau să se
îngrijoreze, cei care batjocoreau, să vorbească serios,
cei care credeau că le ştiu pe toate să îşi dea seama
că n-au înţeles bine. Sunt îngrijoraţi, tulburaţi şi
discută: „Ce se întâmplă?”, „Chiar aşa e?” „Atunci
ce facem?” Îşi pun întrebări. Este o mare victorie,
este o biruinţă. Noi nu avem nici un control asupra
  AT I T U D I N I
U stir ht
O a
TR nă rig
-V e
Ă
mass-media, altele sunt forţele care o controlează.
D
PE Mă py
Şi totuşi, Dumnezeu a lucrat în aşa fel încât mass-
Co
media, care era la început atât de dispreţuitoare faţă
de poziţia ortodoxă, astăzi să dispreţuiască poziţiile
prea puţin ortodoxe ale unora. Că vor fi sau nu
respinse până la urmă, vom vedea, dar noi trebuie
să luptăm cu toată încrederea că, făcând acest lucru,
facem voia lui Dumnezeu.
Dar iată încă o biruinţă. Cel mai delicat lucru este
Comunicatul venit de la Patriarhie. Acel comunicat,
în cinci puncte, din care primul laudă pe cei care
au emis documentele electronice pentru că au fost
amabili şi au dat un răspuns înşelător, al doilea se
ocupă de un document legat de implanturi, deşi nu
despre asta a fost discuţia, al treilea spune că, dacă
sunt unii care au probleme, ar trebui să li se acorde o
alternativă. E adevărat că sunt unii care au probleme,
milioane de români şi zeci de milioane de oameni
din restul Europei. Iar următoarele două puncte
încearcă să ne reducă la tăcere. Este o încercare,
care, pe cât e de absurdă, pe atât e de imposibilă. A
crede că o problemă de interes general bisericesc
trebuie dezbătută strict în eparhie este absurd,
pentru că nu mai putem vorbi de lăcomie. Lăcomia
este o patimă care se întâlneşte pretutindeni, este o
problemă de interes general bisericesc. Mai putem
vorbi la predică despre lăcomie sau nu? Dar despre
frică şi laşitate mai putem vorbi? Că şi asta e o
problema de interes general bisericesc. Dar despre
Învierea lui Hristos mai putem vorbi? Că şi aceasta
este o problemă de interes general bisericesc. Se
face o confuzie între problemele administrative şi
cele teologice. Dar care este biruinţa aici? Faptul că,
deşi se face această confuzie, s-a constatat că există
problema acestor acte, problemă asupra căreia se
închideau ochii până acum. Este deschisă o cale
şi, mai presus de această victorie, există şi biruinţa
de la Cluj. Sinodul de la Cluj a dat o hotărâre de
mare însemnătate. Dumnezeu a lucrat, pentru că
s-au rugat mulţi oameni. Aici a fost puterea care
a biruit complotul, mişcarea aceasta de acoperire
a primejdiei.
Dar arma rugăciunii o avem tot timpul şi trebuie să
o folosim. Trebuie să ne rugăm împreună, pentru
buni conducători ai Bisericii, ai neamului şi ai ţării.
Dumnezeu, auzind rugăciunea noastră, fie îi va
lumina pe cei care nu sunt buni, fie va ridica alţii
în locul lor, după cum socoteşte El. Dacă ne vom
ruga pentru buni conducători ai Bisericii, întâi
pentru aceştia, pentru că mai presus de toate este
Dumnezeu, ai neamului - pentru că neamul nu se
limitează la ţara aceasta -, şi ai ţării, Dumnezeu
ne va auzi. Neamul românesc se va ridica din nou,
aşa cum a făcut-o de-atâtea ori de-a lungul istoriei.
Au crezut că ne-au înecat şi ne-am ridicat din nou.
Şi se va întâmpla lucrul acesta iar şi iar, până la
sfârşitul veacului.
Fiecare dintre noi este parte a acestei istorii şi fiecare
va merge înaintea lui Dumnezeu să spună cum a
dus mai departe moştenirea strămoşilor noştri, a
sfinţilor din Ardeal, a celor care s-au jertfit să ducă
mai departe Muntenia şi Moldova libere de islam, a
celor care în locurile ocupate de islam au marturisit pe
Hristos - de la Ioan Valahul până la românii ucişi în
Pind în secolul XVI, XVII, XVIII sau XIX pentru
apărarea dreptei credinţe. Eroii români, pe care noi nu-
i ştim, pentru că istoria noastră este cu totul stricată
în manuale, eroii care au eliberat Grecia, Serbia sau
Bulgaria, punându-şi pieptul înaintea armelor celor
care încercau să distrugă credinţa. Macedonia de
astăzi are ca sărbătoare naţională ziua de Sf. Ilie.
Ştiţi de ce? Pentru că de Sf. Ilie, în 903, românii
s-au ridicat la luptă pentru o Macedonie liberă. Au
fost singurii care au stat. Trebuia să se ridice toţi din
Macedonia şi bulgarii şi albanezii şi toţi ceilalţi care
erau acolo. Dar singurii care au avut curajul să rămână
până la capăt au fost românii, care au luptat pentru o
Albanie liberă, în care toţi creştinii să fie fraţi.
Suntem urmaşii tuturor acestora şi, venind mai
aproape de noi, suntem urmaşii celor din închisori.
Din închisorile comuniste, ale căror moaşte le iubim,
ale căror vieţi, cei mai mulţi dintre noi le cunoaştem
şi avem chipurile lor înaintea noastră şi chinurile lor.
Iar chinurile lor sunt o mângâiere pentru noi, pentru
că noi nu suferim nici a mia parte din cele ce au suferit
şi suferă ei. Într-un fel, ei şi astăzi suferă.
Aşa cum Măicuţa Domnului plânge pentru neamul
omenesc, şi aceşti sfinţi ai noştri plâng pentru neamul
AT I T U D I N I 9
românesc. Ei plâng nu pentru că noi trecem prin încercări, ci plâng pentru
că uneori noi devenim laşi şi aproape întotdeauna dezbinaţi. Deci dacă
îi avem înaintea noastră, dacă vrem să nu repetăm greşeala lui Adam şi
Eva, dacă vrem să ne adunăm comoară în ceruri, iar nu aici pe pământ, să
învăţăm să privim către Învierea lui Hristos, cu linişte şi cu încredere vom
trece peste toate celelalte. Cine are învierea lui Hristos în sufletul lui nu poate
fi distrus de nicio forţă, nici pământeană, nici subpământeană. Cel care are
învierea lui Hristos în inima
lui va trece peste toate, pentru
că el deja se împărtăşeşte de
această înviere şi merge către
veşnicie cu fruntea sus. Să
ştiţi ceva: strămoşii noştri au
luptat nu doar ca să ne lase o
casă sau un pământ, un cal,
sau o maşină, sau altceva.
Mai presus de toate, ei au
zidit, cum ne arată Sfânta
Scriptură că se zideşte de
către oamenii duhovniceşti,
au zidit, o altă Românie, care
este în ceruri, o Românie
duhovnicească, care creşte
cu fiecare om care slujeşte
lui Hristos, şi se îmbogăţeşte cu fiecare lucru sfânt pe care-l săvârşim. Neamul românesc se va
Şi noi putem să zidim această Românie, şi suntem chemaţi să zidim ridica din nou, aşa cum a
această Românie, să ne pregătim în ceruri locul nostru, plaiul nostru, făcut-o de-atâtea ori de-a
bucăţica noastră de Românie, în care să putem fi aşezaţi, atunci când lungul istoriei. Au crezut că
vom fi chemaţi la Domnul. Să înţelegem acum, înaintea Postului Mare, ne-au înecat şi ne-am ridicat
că toate încercările sunt cale către mântuire şi cale către înviere şi să din nou. Şi se va întâmpla
ne aţintim ochii către Cel care este începătorul tuturor, Iisus Hristos, lucrul acesta iar şi iar, până la
Domnul nostru care pentru ceea ce stătea înainte, nu s-a uitat nici la sfârşitul veacului.
ruşinea crucii, nici la durerile care veneau, ci a primit toate asupra Lui
ca prin moartea Lui să ne curăţească şi să ne mântuiască pe noi. Să
privim către înviere, împreună cu strămoşii noştri. Să ridicăm ochii
către ceruri şi să îndrăznim să-i vedem cum ne aşteaptă acolo, şi cum ne
întăresc de acolo, şi ne sprijină de acolo şi să mergem către ei cu fruntea
sus peste toate încercările. Aşa să ne ajute Dumnezeu!

U stir ht
O a
TR nă rig
-V e
Ă
D
PE Mă py
Co
Noi nu suntem decât nişte
mărturisitori; din punct
de vedere biologic suntem
terminaţi, dar din punct
de vedere spiritual avem
datoria de a lăsa nişte măr-
turii pentru generaţiile
care ne urmează, şi dumnea-
voastră, care sunteţi tine-
ri, vă revine o misiune
extraordinară, şi trebuie să
vă pregătiţi foarte serios
pentru acest act de jertfă pe
care va trebui să-l prestaţi
în faţa lumii întregi.
0 AT I T U D I N I
proorocIe DeSpre româNIA
p condiţia noastră. Noi am fost obiectul acestei minuni, pe noi ne-a scos Maica
virgil maxim
Agatanghel trăia la 273 în insula Rhodos. Pentru viaţa lui îmbunătăţită,
Dumnezeu i-a făcut nişte descoperiri. Şi el reprezintă viziunea pe care a
avut-o, începând cu Renaşterea, despre care spune că în perioada aceea
oamenii se vor întoarce la antropocentrism. Trupul omului a devenit
atunci beatificat – în toată creaţia Renaşterii vedem această frumuseţe
a trupului omenesc expusă la stadiile cele mai
grandioase, un fel de infuzie păgână în creştinism
care a dus la această idealizare a trupului, încă
stăpână în Apus, până astăzi, în forma de gândire
catolică - satisfacţia vieţii pământeşti; toţi sfinţii,
Maica Domnului, Dumnezeu chiar, sunt prezentaţi
în frumuseţea aceasta trupească, spre deosebire de
Bizanţ, care sublimează trupul, îl transfigurează.
T ece Agatanghel şi ajunge la revoluţia de la 779,
Tr
marea revoluţie franceză, pe care o prezintă ca
momentul în care oamenii înlocuiesc Raţiunea
Divină ca subiect de adoraţie, cu raţiunea omenească.
Aşa s-a şi întâmplat, zeiţa raţiunii a fost arborată
ca simbol al acestei revoluţii. Şi lasă să se înţeleagă
că degringolada va duce la nişte stări de degradare
extraordinară a vieţii spirituale europene. Ajunge
la revoluţia de la 848. (În proorocie erau aceşti ani
înscrişi ca ani exacţi.) Şi după ce vorbeşte despre
revoluţia de la 848, începerea descompunerii
marilor imperii, ajunge la 920, la constituirea
statelor naţionale. Ce m-a impresionat în mod deosebit a fost ceea ce
spunea despre Ţara Românească:
„În vremea aceea, (920) va apare în ţara aşezată pe Carpaţi până la Dunăre,
ţara de la gurile Dunării, sau ţara Lupului, va apare Fiul Omului încins cu
sabia de arhanghel. Acesta va face o organizaţie numita Legheon, iar membrii
acestei organizaţii vor fi persecutaţi, vor fi închişi, omorâţi la răspântii de
drumuri, mulţi vor fugi peste hotare persecutaţi fiind de capul statului şi de
poporul vrăjmaş lui Dumnezeu. Şi în timpul acesta tot poporul acesta de pe
Carpaţi şi alte popoare vor intra în mare suferinţă, dar după o vreme, Maica
Domnului şi Sfântul Ioan va aduna sângele lor în potire şi se va prezenta cu
el în faţa tronului Fiului Său. Şi nu pentru vrednicia lor, ci pentru rugăciunile
Maicii Sfinte, cei ce vor mai fi rămas vii vor fi scoşi afară din temniţe”.
Fraţilor, noi suntem obiectul acestei minuni! Ne cutremurăm gândindu-
ne de atenţia care ni s-a dat, nu pentru vrednicia noastră, ci pentru
rugăciunile Maicii; e un dar special pe care Maica Domnului îl face
neamului nostru, să mijlocească la Fiul ei rugăciuni pentru noi, pentru
AT I T U D I N I 
Domnului din închisoare! Şi socotesc eu că nu ne-a scos la întâmplare.
Deci până la eliberarea noastră noi am putut să urmărim împlinirea acestei
proorocii care este pe 700 de ani, 273-973. Rămâne să se împlinească
această ultimă parte a proorociei, care continuă: „Şi atunci va porni de
pe culmile acestei ţări o acţiune de încreştinare a tuturor neamurilor”, şi
aici noi ne-am cutremurat. Iată deci misiunea neamului nostru, iată harul
pentru care Maica Domnului a intervenit. Noi nu suntem
decât nişte mărturisitori; din punct de vedere biologic
suntem terminaţi, dar din punct de vedere spiritual avem
datoria de a lăsa nişte mărturii pentru generaţiile care ne
urmează, şi dumneavoastră, care sunteţi tineri, vă revine o
misiune extraordinară, şi trebuie să vă pregătiţi foarte serios
pentru acest act de jertfă pe care va trebui să-l prestaţi în faţa
lumii întregi. Dacă noi am avut misiunea să mărturisim
aici, deşi în toată lumea s-a răspândit despre aceasta,
dumneavoastră va trebui să preluaţi această ştafetă pe
plan mondial, şi iată, zic eu că bătălia deja a început.
Orice minune este contestată, pentru că mărturisitorul
nu vorbeşte de la sine, el este un investit haric şi săvârşeşte
un act de continuitate. Niciodată apostolii, mai pe urmă
ucenicii lor, şi episcopii şi preoţii, nu s-au auto-investit; ei au
primit investitura invocându-se asupra lor harul special al preoţiei. Când De aceea, actul politic
Dumnezeu alege, rânduieşte mai bine zis, ca cineva să realizeze şi din punct trebuie să concorde cu actul
de vedere social o lucrare în planul istoric, îl pregăteşte încă din pruncie, moral, cu actul spiritual.
în chip potenţial el posedă nişte daruri pe care le dezvoltă, îşi dă seama de Dacă iese din această
ele, le face să ajungă la formele cele mai înalte, şi putem să ne dăm seama concordanţă, atunci istoria
de ce toţi care au fost pe linia aceasta a mărturisirii, de ce n-au cedat în faţa este o tragedie. Şi la acest
tuturor adversităţilor şi adversarilor, văzuţi şi nevăzuţi: pentru că aveau act de conştiinţă, cea mai
conştiinţa misiunii pe care trebuiau să o îndeplinească. Şi fără intenţia de mare contribuţie o au
a denigra sau minimaliza meritele altora din punct de vedere intelectual, pedagogii. Dacă învăţătorul
artistic, organizatoric; toate acestea, dacă nu sînt puse în slujba adevărului nu are conştiinţa că ceea
pe linia descendentă, servesc altcuiva. Dumnezeu nu ia darurile cu care ce predă el ucenicului,
ne-a investit, dar tu le oferi altcuiva. Şi atunci tot ce ţi-a dat Dumnezeu se elevului, va determina în
întoarce împotriva ta. Noi avem certitudinea că nu suntem înafara harului acesta o poziţie pro sau anti
pentru faptul că ori de câte ori am făcut această mărturisire a adevărului ni hristică, dacă nu are această
s-au opus cei care n-au putut să-şi justifice actele pe care le-au săvârşit. În conştiinţă pedagogul, el
numele cui vorbesc ei? Domnul Trifan avea un cuvânt: “cui slujeşti”? va provoca o serie întreagă
După martiriul Sfântului Arhidiacon Ştefan, creştinii s-au răspândit şi au de nenorociri, zidind în
trecut dincolo de hotare, propovăduind Evanghelia. Deci această risipire sufletul acestuia libertinajul.
determinată de prigoana care începuse, a făcut să se împânzească lumea cu
cuvântul Adevărului, a fost o împrăştiere a seminţei, vântul care a purtat
pe aripile lui polenul pentru a fecunda şi celelalte suflete să rodească în
Hristos toate neamurile.

U stir ht
O a
TR nă rig
-V e
Ă
D
PE Mă py
Co
... mi se pare că din punctul
de vedere al adevărului,
istoria ar fi altceva,
ar fi răspunsul lui
Dumnezeu la atitudinile
noastre. Deci Dumnezeu nu
intervine în actul libertăţii
voii noastre, noi facem
ce vrem. Dacă intrăm în
concordanţă cu Voia Lui,
atunci şi pasul nostru se
înscrie în pasul Lui,
dar dacă nu, atunci pasul
strâmb l-am făcut noi,
Dumnezeu rămâne drept
în judecăţile Lui.
 AT I T U D I N I
Îndrăznesc, fără intenţia de a-l jigni pe marele nostru Petre Ţuţea, să spun
un lucru care pare puţin contradictoriu faţă de ceea ce a afirmat el. El a
spus că „istoria reprezintă paşii lui Dumnezeu pe pământ”. Ar fi foarte bine
dacă ar fi aşa. Dar observăm că aceşti paşi nu sunt întotdeauna la înălţimea
dumnezeirii; oare calcă Dumnezeu strâmb? Ca metaforă, e frumos ce
spune Ţuţea, dar mi se pare că din punctul de vedere al adevărului, istoria
ar fi altceva, ar fi răspunsul lui Dumnezeu la atitudinile noastre. Deci
Dumnezeu nu intervine în actul libertăţii voii noastre, noi
facem ce vrem. Dacă intrăm în concordanţă cu Voia Lui,
atunci şi pasul nostru se înscrie în pasul Lui, dar dacă nu,
atunci pasul strâmb l-am făcut noi, Dumnezeu rămâne
drept în judecăţile Lui. Deci istoria ar fi, după părerea
mea, reflectarea atitudinii noastre din planul acesta
imanent, în planul transcendent. De aceea pentru omul
politic este cea mai mare nenorocire în momentul când îşi
închipuie că el, pentru el, pentru comunitatea lui naţională,
ar putea face altceva spre binele ei decât ar vrea Dumnezeu.
De aceea, actul politic trebuie să concorde cu actul moral,
cu actul spiritual. Dacă iese din această concordanţă,
atunci istoria este o tragedie. Şi la acest act de conştiinţă,
cea mai mare contribuţie o au pedagogii. Dacă învăţătorul
nu are conştiinţa că ceea ce predă el ucenicului, elevului,
va determina în acesta o poziţie pro sau anti hristică,
dacă nu are această conştiinţă pedagogul, el va provoca
o serie întreagă de nenorociri, zidind în sufletul acestuia
libertinajul. Copilul trebuie îndrumat, trebuie educat de
mic, de la ţâţă, să cunoască pe Dumnezeu şi să împlinească Voia Lui.
Importul cel mai mare este în actul cunoaşterii şi actul trăirii. Cunoştinţa
simplă la sfârşit ne va acuza mai mult pentru că am ştiut şi n-am făcut.
Împlinirea, măcar în parte, ne va îndreptăţi că măcar atât cât am cunoscut
am împlinit. Mereu suntem datori pe planul împlinirii faţă de ceea
ce cunoaştem, dar Dumnezeu are în vedere actul strădaniei noastre,
al efortului nostru. Niciodată nu ajungem la starea cea mai înaltă, la
împlinirea desăvârşită a cunoştinţelor despre Dumnezeu. Dar Dumnezeu
completează, cu darul Lui, având în vedere strădania noastră, ceea ce ne-a
lipsit. Şi pentru omul politic, chiar dacă n-a putut să facă întocmai ceea
ce şi-a propus pentru împlinirea Voii lui Dumnezeu, dar măcar să se fi
străduit să împlinească această voie, să nu ducă neamul în rătăcire. Să
aducem neamul la Biserică! Atunci se liniştesc toate, şi vin şi celelalte
binecuvântări: „Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea
Lui, şi toate celelalte vi se vor adăuga vouă.”
AT I T U D I N I 3
evANgHelIA mâNTUITorUlUI IISUS HrISToS,
cHeIA ANIHIlărII
TerorISmUlUI INTerNAţIoNAl
preot gheorghe calciu Dumitreasa
Buletinul nostru parohial nu poate fi indiferent faţă de tragedia petrecută
în ziua de  septembrie a. c., în S.U.A., ca de altfel şi faţă de tragediile
americane anterioare. Dar nici cu privire
la drama pe care o trăieşte acum populaţia
civilă, nevinovată a Afganistanului,
Irakului, sau a altor ţări aflate sub riposta
„americană”… Suntem îndureraţi şi plini
de îngrijorare. Îndureraţi pentru miile
de vieţi omeneşti ucise şi pentru alte mii
care-şi părăsesc casele pentru a se refugia
în munţi sau în ţările vecine. Nu mai puţin
pentru soldaţii trimişi în luptă, de ambele
părţi, unde sunt aşteptaţi de părinţi, soţii,
copii, etc. În acelaşi timp suntem plini de
îngrijorare în faţa probabilităţii extinderii
conflictului şi al escaladării atrocităţilor,
sub anumite forme, chiar şi pe teritoriul
ţării noastre. Aceasta este pentru că
„aleşii noştri” au hotărât să ne comportăm
ca membri plini ai N.A.T.O., deşi s-ar
putea să nu fim ca atare niciodată….. Ba
au mai aprobat şi 60 miliarde lei pentru
susţinerea ripostei americane, fără să ni se
fi cerut această sumă, în condiţiile în care ţara se zbate într-o acută criză
financiară. Nu vrem, Doamne fereşte, să fim înţeleşi greşit. Terorismul
internaţional este o realitate şi, evident, trebuie eradicat. Dar ne îndoim
că metodele americane actuale vor rezolva favorabil lucrurile. Iar noi, fără
să ne fi cerut cineva ceva, ne-am oferit, credem, cu prea mare uşurătate
serviciile. În aceste condiţii, nu este exclus ca unii islamici fanatici să-
şi îndrepte atacurile teroriste şi asupra României, ca ţară „prietenă” şi
„aliată” cu americanii! Iată de ce suntem plini de îngrijorare…
De aceea, opinăm că acest mare conflict nu va putea fi aplanat, sau măcar
limitat decât în duh creştin autentic. Numai în acest duh România poate
şi este datoare să-şi ofere serviciile. Desigur, problema nu este deloc simplă
din mai multe puncte de vedere. Întâi, pentru că părţile beligerante refuză
parcă să vadă cauzele adevărate ale conflictului, care au deja o „tradiţie”
de zeci de ani. Ce vor în fond „teroriştii” islamici? În esenţă, ca americanii
să nu mai facă legea în ţările lor. Dar „americanii”? Să nu mai fie ţintă
teroriştilor aşa cum s-a întâmplat de multe ori în ultimii ani, dar nici să
  AT I T U D I N I AT I T U D I N I 

U stir ht
O a
TR nă rig
-V e
Ă
piardă controlul în aceste ţări musulmane, cu deosebire în zona Orientului hazardate în schimbul unei ipotetice includeri în NATO şi UE. Căci Evident, trebuie să fim

D
PE Mă py
Mijlociu (se înţelege, controlul economic, politic, militar)… Am folosit dacă s-ar solicita cu fermitate respectarea Evangheliei Mântuitorului realişti şi să înţelegem
Co

Apropo, de ce nu
ar fi acuzate şi de
„antiromânism”,
în condiţiile în care
prezintă, într-o proporţie
excesivă, total nepedagogic,
numai relele şi murdăriile
din societatea românească?
mai sus ghilimelele pentru „terorişti” şi „americani”, întrucât nu prea se iar americanii ar recepta ca nişte buni creştini, cum se declară, această că niciunii nici alţii nu
cunoaşte (sau puţini cunosc!) identitatea lor. Mai ales, nu se ştie cât de solicitare, atunci n-ar mai sufoca (citeşte strânge de gât) politic, economic, vor lua în seamă degrabă
„americani” sunt cei care fac legile, atât în ţinuturile musulmane, cât în militar, pe islamici care vor să respire şi să trăiască după tradiţia Coranului, mesajul iubirii evanghelice,
însăşi America…În consecinţă, actuala ripostă „americană” şi această sfântă pentru ei. În aceste condiţii, credem că înşişi islamicii, chiar şi al toleranţei, al bunei-
„pedepsire” în care este târâtă, cu sau fără voie, nu urmăreşte de fapt „fundamentaliştii” ar fi mai receptivi faţă de ceea ce-i învaţă Coranul lor, convieţuiri ş. a.
alte interese ale aceloraşi americani, fără identitate
precisă. Apoi, de cealaltă parte, segmentul fanatic
şi fundamentalist al islamicilor, se pare că vrea să
pună tot mai mult piciorul în teritorii creştine care
nu le-au aparţinut niciodată, în care au fost primiţi
cu bunăvoinţă cândva, aşa cum s-a întâmplat cu
unele zone din fosta Iugoslavie, iar acum se declară
proprietari şi ridică moschei fără să ţină seama de
nimeni şi de nimic. De aceea, este foarte greu, dacă
nu cumva imposibil să ne dăm seama cine sunt
teroriştii şi cine sunt cei terorizaţi de fapt. Acestei
nebuloase i se adaugă şi o sumedenie de diversiuni,
propagate şi alimentate copios de mass-media
(inclusiv cea românească), cârmuită din umbră
de comandanţi care dispun de fonduri fabuloase,
cu care, în opinia lor, pot cumpăra orice, oriunde.
Căci este de-a dreptul grotesc, dar şi revoltător, să
observi cum unele canale mass-media (atât radio-tv,
cât şi ale presei scrise) se fac pur şi simplu că plouă
în loc să spună lucrurilor pe nume, obiectiv, sine ira
et studio, de teamă să nu fie acuzate, chipurile de
xenofobism, antisemitism, etc. Mai degrabă, de fapt, de teamă să nu-şi
piardă „mărinimoşii” finanţatori. (Apropo, de ce nu ar fi acuzate şi de
„antiromânism”, în condiţiile în care prezintă, într-o proporţie excesivă, care în esenţă proclamă, la rândul său, pacea, facerea de bine, toleranţa, Asta nu înseamnă însă, că
total nepedagogic, numai relele şi murdăriile din societatea românească?). etc. E adevărat, nu la înălţimea Evangheliei, dar suficient cât adepţii lui să nu trebuie proclamat, nu
Dar, cauza-cauzelor declanşării şi întreţinerii conflictelor, constă în nu mai facă victime pentru a-şi cere şi apăra drepturile elementare. trebuie propus spre analiză,
faptul că, atât creştinii „americani”, cât şi „teroriştii” islamici, gândesc şi În sfârşit, pentru ambele tabere (inclusiv pentru susţinătorii lor), trebuie mai ales marilor puteri, ai
acţionează departe de duhul Evangheliei Mântuitorului Iisus Hristos. notate spre luarea aminte două afirmaţii, cu valoare veşnică şi universală căror şefi se declară creştini
Evident, trebuie să fim realişti şi să înţelegem că nici unii, nici alţii nu ale Mântuitorului: şi depun jurământul pe
vor lua în seamă degrabă mesajul iubirii evanghelice, al toleranţei, al . „Cine scoate sabia, de sabie va pieri!” (Mt. 26:52); Biblie.
bunei-convieţuiri ş. a. Asta nu înseamnă însă, că nu trebuie proclamat, nu 2. „Fericiţi făcătorii de pace, că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema!”
trebuie propus spre analiză, mai ales marilor puteri, ai căror şefi se declară (Mt. 5:9).
creştini şi depun jurământul pe Biblie. Cu deosebire, nu avem dreptul să
nu sperăm că într-o bună zi, printr-o fericită trezire a conştiinţelor, părţile
beligerante vor recepta, în sfârşit, mesajul evanghelic. Aceasta trebuie
să fie, credem, „oferta” României, ca de altfel a tuturor ţărilor creştine.
Nu culoare de zbor pentru bombardierele „americane”, sau promisiuni
  AT I T U D I N I
U stir ht
O a
TR nă rig
-V e
Ă
părINTele IoAN SAbăU,
p acoperite cu obloanele toate ferestrele, văruite, să nu
D
PE Mă py
mărTUrISITorUl şI preoTUl lUI HrISToS
Co
reportaj văzut de monahia gudiila
Anul acesta, 6 februarie, a mai plecat la Domnul unul din marii
duhovnici şi luptători ai neamului nostru. Purtând într-o mână sabia
curajului şi într-alta lacrima smereniei, Părintele Ioan Sabău s-a arătat ca
un biruitor în faţa prigonitorilor lui Hristos şi ca un dibaci
pescar de suflete, însufleţind inimile tinerilor spre a rezista
apostaziilor societăţii de azi.
Născut în Ţara Haţegului şi împrumutând parcă din duhul
lui Iancu de Hunedoara, Părintele Ioan a fost un stâlp de
foc de temut pentru hoardele străine, atât neamului, cât şi
Bisericii lui Hristos. Martor al celor două războaie mondiale
şi pătimitor în închisorile comuniste, a petrecut un veac de
frământări luptând cu trezvie pentru învierea sufletului
neamului românesc.
Absolvent al Facultăţii de Teologie din Cernăuţi, suferă prima
arestare în 938, pe când era preot la biserica din Renghet,
urmând să fie eliberat în două săptămâni. În 945 este din
nou arestat, de data aceasta fiind preot în localitatea Vinerea,
biserică ridicată din temelii împreună cu credincioşii din
Vinerea, pentru care şi-a pus sufletul ca un adevărat păstor
al turmei lui Hristos. Este închis petru doi ani în lagărele
Haţegului, dar nu apucă să guste prea mult din bucuria
libertăţii, că este iară arestat în 948 pentru patru ani. Dar
Domnul vrând să lămurească sufletul celui care a înţeles că
suferinţa este ochiul prin care Îl poţi vedea pe Dumnezeu, este din nou
arestat în 957, de data aceasta pentru opt ani, având să cunoască şi mai
bine bucuriile suferinţei în temniţa Aiudului, alături de mari personalităţi
precum: Părintele Stăniloae, Părintele Ilarion Felea, Nichifor Crainic şi
alţii, de care Părintele îşi aminteşte cu multă admiraţie.
Iată cum povesteşte părintele una din minunile din puşcăria Devei:
„În 949, în pușcăria din Deva, de Paști, s-a cântat Hristos a înviat!
Același maior, Mohoreanu, care m-a lăudat pe mine şi a spus că îmi face
propunere de eliberare, să vedeţi acum ce era în stare să facă! S-a auzit
Hristos a înviat! A cântat toată închisoarea. După vreo jumatate de oră a
venit maiorul la noi: „Bestie de popă! – s-a răstit înfuriat la mine –, aici o
să-ţi putrezească oasele! Eu te-am propus pentru eliberare, eu te ucid”!…
I-am răspuns: „Domnule maior, nu am meritul ăsta să fi organizat eu
cântarea”! „Stii ce înseamna asta”? mi-a spus. Condamnare la moarte!
Aici îți putrezesc oasele”! Eu atât am mai zis: „Domnule maior, să ştiţi
că nimeni nu a organizat! S-a organizat de la sine. Celulă din celulă s-
a cântat, până ce a ajuns în toată închisoarea”! După două ore au fost
AT I T U D I N I 
acolo sus, numai atunci ne mai putem realiza ca
se mai vadă şi să se audă în parc, ne-a izolat complet. mişcare când putem să vă sărutăm reverenda şi
El s-a dus grozav de nervos, să se răzbune. Eu tot picioarele pentru sfinţenia vieţii. Abia atunci se
timpul m-am rugat să nu condamne oamenii, să facă realizează mişcarea”. În altă parte ştiţi bine că spunea:
lot. Pentru că lotul era teribil pentru ei. Fără lot „Noi nu luptăm nici ca Mussolini, nici ca Hitler, nici
rămâneai cu condamnari mici: până la 0-5 ani. Cu ca Napoleon cu duşmanul de afară. Noi luptăm cu
lot, primeai de la 20-25 ani, pe viaţă, moarte… Ăsta duşmanul din noi. Păcat, trebuie să vă gândiţi că
era sistemul lor de a condamna când era lot, adică
organizare. Pentru că asta îi înspăimânta pe ei cel
mai tare. Eu m-am rugat. Dimineața, vin gardienii,
ne bat în uşă şi ne spun: „Băi, a murit diavolul
vostru”! Am crezut că a murit Stalin… Murise însă
maiorul. În ziua de Paşti. Tuturor le era frică de el,
era un tiran! Lovea cu bocancul unde nimerea. Mi-
aduc aminte că la anchete ne băga şi în coteţ de porc,
de raţe, şi un tânăr de , 90 m aproape nu a apucat să
se ridice repede la raport. Până să se scoale, că dădea
cu capul de pat, a apărut maiorul: „Uite, bestia, nici
nu se scoală”! Şi-l loveşte în ochi, şi-i scoate ochiul!
Un tânăr frumos, cuminte… L-au înmormântat a
doua zi de Paşti, cu funerarii naţionale, cu sute de
coroane. Noaptea s-au aprins toate coroanele de pe
mormântul său, vreo 200 de coroane. Toată Deva a
fost în alarmă, cu pompieri, Securitate, Miliție, că
arde Deva”.
Din ’64 de când a fost eliberat, Părintele Ioan Sabău
nu a încetat să mărturisească noii generaţii adevărul
pus în lanţuri de comunişti şi sfinţenia vieţii celor
care au pătimit pentru Hristos. am dus multe biruinţe politice cum le-am dus dar
Adesea mărturisea că „suntem singura naţie avem încă o misiune: să ne biruim pe noi înşine”.
care-l mai poate apăra pe Dumnezeu astăzi”. Ori la ora actuală nici nu există mai mare confuzie
Dacă pentru noi este prea greu să înţelegem spirituală în lume ca acum. Ştiţi de ce? Pentru că noi
taina acestor cuvinte să îl ascultăm chiar pe suntem profeţiţi de Mântuitorul Hristos. Nu noi
Părintele într-una din cuvântările de la Aiud: am fost profeţiţi, neamul celălalt care nu L-a primit,
când i-a spus: „ce-Mi cereţi Mie semne şi minuni?”
îndemn către tinerii români Că spuneau: „Arată-ne un semn”. Mântuitorul le-a
Acum este o altă bătălie, bătălia pentru frontul răspuns: „Nu li se dă lor niciun semn, în afară de
duhovnicesc. Vă aduceţi aminte şi două cuvinte acela care s-a dat lui Iona”. Iisus Hristos ca şi Iona
ale căpitanului la o înmormântare prin ’36-’38? care a stat în pântecele chitului…..va sta sub pământ
M-am nimerit la Bucureşti. Căpitanul a vrut să ţină şi va învia. Aceasta ei n-au crezut-o. Din păcate cu
o şedinţă cu preoţii legionari. Era tocmai momentul aceste cuvinte pe care le-a spus El iudeilor: „Neam
când intram în perioada electorală. A spus aşa: curvar şi păcătos şi viclean”, acestea s-au răsfrânt din
„Cucernici părinţi, nu vreau să vă întinaţi reverenda păcate şi asupra noastră. Noi, creştinii, am devenit
cu praful maşinii electorale. Dumneavoastră sunteţi aşa din momentul în care noi nu mai cunoaştem
  AT I T U D I N I
U stir ht
O a
TR nă rig
-V e
Ă
datoria noastră de creştini. Imaginaţi-vă la ora
D
PE Mă py
actuală, un mare front care se numesc creştini, au
Co
abandonat piramidele principale. Maica Domnului
şi Ioan Botezătorul şi Crucea nu le au. Există un text
în Apocalipsă, Maica Domnului va apărea în luptă
cu balaurul, înveşmântată în soare, la picioare cu
luna, cu douăsprezece stele pe cap. Va duce război
împotriva balaurului, războiul acela care acum a
început şi nu ne dăm seama. Antihrist terfeleşte
dogmele ortodoxiei şi amestecă toate religiile, să
creeze aceste confuzii. De aceea pentru noi cei
care avem pe morţii aceştia sub glie, ăştia sunt
martirii care au murit pentru cauza de atunci, dar
acum urmează cauza viitorului. Războiul sfânt cu
Maica Domnului împotriva lui antihrist. Va trebui
să gândim că va fi un război mai greu decât acesta
pe care-l duc rachetele balistice. E mai greu pentru
că trebuie să ne biruim pe noi înşine. Aici este
mandatul pe care îl avem de la morţii noştri, de la cei
care am fost cu o credinţă cu ei .Aceste păcate despre
care vorbesc acum,curvia şi vicleşugul desfiinţează
familia şi desfiinţează societatea. Uitaţi-vă astăzi
când a fost familia mai decăzută? Când a fost mai
încurajată să se piardă? Acuma când este prostituţie,
când sunt avorturi, homosexualii şi toate acestea.
Vor să le legifereze. În momentul în care am pierdut
familia, am pierdut viitorul, am pierdut orice.
Iubiţilor credincioşi, aş vrea să citesc şi un mesaj
de-al părintelui Stăniloae pentru tineretul de
acum de după ’89. Mai întâi avertizarea lui Mircea
Eliade. „Omul nu s-a născut niciodată din mişcarea
politică, ci totdeauna dintr-o revoluţie spirituală
într-o vastă prefacere lăuntrică” – ne spune nouă,
mai departe: „Să fim conştienţi de acest război
sfânt …profeţit încă de proorocul Isaia care spune
împotriva acestui antihrist cu care ne vom lupta:
«Va fi ucis de o sabie dar nu condusă de un om»”. Nu
simţiţi că-i sabia lui Mihail, arhanghelul Mihail care
vine şi în ajutarea Maicii Domnului în acest sfinţit
război? Scriptura spune clar: „În mâna Domnului e
cârmuirea pământului. El ridică la timp cârmuitorul
potrivit, cum zice Isus Sirah. Să nu uităm că în Piaţa
Universităţii, imediat după revoluţia din 989,
cel mai mare teolog al veacului al 20-lea şi peste
protestanţi şi peste catolici, a fost Stăniloae şi zice:
„Iubiţi tineri ai României, Hristos a Înviat! Vă trimit
acest salut în scris deoarece neputinţa bătrâneţilor
nu-mi permite să vin direct în faţa voastră. Vă rog
să fiţi tari şi uniţi în credinţă. Precum ne iubeşte El
să ne iubim şi noi unii pe alţii. Aşa va birui poporul
nostru greutăţile prin care trece, aşa ne vom păstra
ca un popor puternic şi ne vom impune lumii întregi.
Aşa ne vom păstra unitatea şi identitatea noastră
spirituală ca neam românesc care avem ceva de dat
lumii”. Nu se poate un răspuns mai clar. De aceea eu
închei cu versurile lui Radu Gyr:
„Nu eşti înfrânt atunci când sângeri
Nici când în lacrimi ochii ţi-s
Adevăratele înfrângeri
Sunt renunţările la vis”.
Suntem bătrâni toţi, dar la vise nu renunţăm şi să
le sădim în sufletul tinerilor noştri. Ei sunt cei care
trebuie să ducă războiul sfânt, cu Mihail în frunte şi
cu Maica Domnului!
părintele oprea crăciun despre părintele
Ioan Sabău
Părintele Ioan a înţeles următorul lucru: Mântui-
torul după învierea Sa din morţi spune ucenicilor
Săi: „Precum M-a trimis pe Mine Tatăl, aşa vă
trimit şi Eu pe voi”. Aceasta le spune ucenicilor Săi.
A priceput apoi că orice om, din clipa în care este
 Părintele Oprea Crăciun este preot paroh în satul Cinciş,
Hunedoara, coleg de temniţă cu Părintele Sabău şi duhovnic al
acestuia, în cele din urmă.
AT I T U D I N I 9
botezat, este un fiu al împărăţiei lui Dumnezeu şi în o favoare deosebită şi o stare de binecuvântare,
măsura în care ajunge la această conştiinţă şi trăieşte când rămâne însărcinată. Bunul Dumnezeu le-a
în smerenia lui Hristos şi trăieşte în strădania de învrednicit cu un suflet care poate avea rostul lui Ioan
despătimire sau de păstrare a curăţeniei botezului, şi Botezătorul sau a altui om trimis de Dumnezeu în
conştiinţa de a trăi urmând pilda vieţii Mântuitorului lume cu o misiune. I se încredinţează să lucreze cu
şi a Maicii Domnului, în măsura aceea îşi face loc Dumnezeu la formarea unui om care trebuie să fie
în cer, şi-şi împlineşte rostul aici pe pământ, loc pe fiu al împărăţiei lui Dumnezeu. Absolut toţi oamenii
care ni l-a pregătit Dumnezeu dinainte. Părintele vin în lume ca să se întoarcă înapoi în împărăţia lui
Ioan a trăit această conştiinţă, învăţând-o de la mama
sa. Şi în cazul unui proroc, şi în cazul Sf. Apostol
Pavel, există această afirmaţie: „Din pântecele maicii
tale te-am chemat”. Se face o concurenţă azi între
concepţia atee a lui Darwin şi între concepţia noastră
creştină. Foarte mulţi o iau pe calea aceea. Omul
acesta (doctorul Nicolae Paulescu) rămâne în istorie
prin credinţa sa în Dumnezeu şi prin mărturisirea lui
Dumnezeu. Omul acesta, preţuit deosebit de mult în
străinătate, în cadrul universităţii din Paris, a repetat
experienţele lui Darwin şi în cartea aceasta („Noţiunile
de suflet şi Dumnezeu în fiziologie”) pe care bine ar fi
să o aveţi toţi – este prezentat darwinismul şi erorile
lui Darwin. Şi prezintă rătăcirile lui Darwin şi a celor
care s-au folosit de el pentru a-L scoate pe Dumnezeu
din inimile lor şi din inimile noastre ale tuturor. Bine
ar fi s-o aveţi fiecare acasă; cartea aceasta, editată în
anul 2007, este ca o necesitate de a preîntâmpina sau
elucida credinţa noastră creştină şi rătăcirea atee a lui
Darwin. Iertaţi-mă, e o glumă, – noi, oricâţi pui ar fi Dumnezeu şi asta depinde în primul rând de mamă.
să naştem, nu eliminăm pe niciunul, nu suntem neam A rânduit Dumnezeu ca tocmai mamele, femeile, să
barbar. caute în mod deosebit, în mod intuitiv Biserica într-
o proporţie de 80% mai mult decât bărbaţii. Apoi,
cheia formării oamenilor părintele Arsenie zise acel lucru, el a fost crescut
este inima mamelor de mamă care, aşa ca şi părintele Ioan, a rânduit
Cheia formării oamenilor este inima mamelor, pe care Dumnezeu să rămână văduvă, în curăţenie, şi să
aşa a făcut-o Dumnezeu să poată iubi dumnezeieşte, trăiască pentru fiu. Dacă văduva îşi păstrează curăţia
dacă vor. Bunul simţ care lipseşte foarte mult azi îl ca şi cum ar fi din nou fecioară şi pentru totdeauna,
are mama şi numai ea îl poate transmite cu iubire aceasta are un deosebit atu înaintea lui Dumnezeu
de muncă, de adevăr şi de dreptate, cu îndelungă şi mult efect asupra societăţii…
răbdare. Toate le avem în mod firesc de la mama
lăsată de Dumnezeu. De aceea, Părintele Arsenie părintele Sabău – simbol pentru preoţii
Boca, care a fost un prieten deosebit al Părintelui de azi şi de mâine
Ioan, ca şi părintele Ilarion Felea, punea extrem de Părintele Ioan, scrisese aici pe o hârtie, socotise un
mult preţ pe felul în care mama va naşte şi va creşte simbol, indiferent cum înţelegea el acest simbol; în
copilul; în ce măsură mamele sunt conştiente că e coperţile lui nu scria nimic decât nişte poezii din
 0 AT I T U D I N I
U stir ht
O a
TR nă rig
-V e
Ă
puşcărie. Simbol este părintele Sabău pentru preoţii
D
PE Mă py
de azi şi de mâine. Trebuie să vezi cum îi poţi trezi
Co
şi orienta pe tinerii aceştia să-şi înţeleagă rostul pe
care li l-a dat Dumnezeu. Părintele Ioan a fost un om
conştient atât de slăbiciunile sale şi, în acelaşi timp,
şi de chemarea pe care i-o face Dumnezeu nu numai
oricărui preot ci oricărui fiu care vine în lume. A fost
student la cea mai deosebită universitate din vremea
aceea din ţara noastră, la Cernăuţi, şi cele ce le ştiu
despre părintele şi despre maica preoteasă sunt
datorită unor împrejurări şi prima dată vina este şi a
P. S. Timotei care spunea că se cuvine să ne completăm
în problemele cele duhovniceşti, în taina spovedaniei,
care este taina cea mai deosebită care ne pregăteşte pe
noi în toată vremea, mai ales în Postul Paştelui, pentru
a fi cât de cât vrednici de a ne împărtăşi cu Trupul şi
Sângele Mântuitorului Iisus Hristos. Şi când rămâi
cu tine însuţi, e imposibil să nu găseşti petele pe care
le avem şi neputinţele şi ariile care le moştenim de
la Adam şi până acum, de când l-a alungat din rai
şi care le moştenim de la înaintaşii noştri şi care se
observă, cu multe generaţii înainte, că se oglindesc în
fiinţa noastră, şi care pot fi o binecuvântare sau poate
fi un blestem. La universitatea aceea, părintele a fost
preşedintele asociaţiei studenţeşti pentru teologi şi i-
a dat Dumnezeu un grai puternic.
Nicolae Popovici, care a fost episcopul Oradiei
pentru o vreme, ar fi vrut, cunoscându-l, să-l aibă
în preajma sa tocmai pentru darul acesta deosebit
de a „traduce” experienţa Vechiului Testament
şi a proorocilor de acolo care aveau misiunea să
trezească la conştiinţa lucrării lui Dumnezeu în
noi şi a pedepsei lui Dumnezeu cu grijă…
Părintele Ioan avea o dragoste faţă de toţi, nu
numai faţă de cei din neamul lui. Este absurd
să crezi că un creştin cu mintea întreagă a fost
vreodată împotriva iudaismului, darmite împotriva
lui Hristos. Oricine v-a orientat altfel, să credeţi
despre orice român că a fost antisemit, vă înşală.
Şi am vrea să nu fim înşelaţi.
De aceea, Părintele Ioan, preşedintele Asociaţiei
studenţeşti a teologilor din Cernăuţi, a fost
rânduit să predice. Şi era un bun predicator, încât
şi maica Alexandra a rămas impresionată.
Părintele avea conştiinţa răspunderii pentru
sufletele care îi erau încredinţate. De aceea, vinerea,
când venea târziu câteodată de la câte o slujbă, erau
porţile încuiate, la câte un creştin. Unde auzea
că-i larmă, îi ceartă, sărea peste gard, întra în casa
omului şi-l lua de piept, şi nu pleca de acolo până nu
îi împăca. Era doritor de pace.
Părintele a înţeles că trebuie să ne reîntoarcem la
această tradiţie de oameni trăitori, trebuie să ne
întoarcem azi, dacă vrem să trăim în societate şi
ca indivizi, şi ca neam, nu numai români ci neam
creştin. Cinstim pe orişicine, indiferent de neam,
de ce neam este; eu să-l tratez ca om, să-l preţuiesc
şi să consider că Hristos, care luminează pe tot
omul ce vine în lume, îl luminează şi pe acesta.
Şi chiar dacă-i păgân, tot îi luminează şi pe aceia,
după cum citim prin Proloage. De aceea aşa de
bine ne-ar prinde şi nouă, şi întreg neamul nostru
românesc şi creştinesc şi toate neamurile, să ne
găsim loc în casa lui Dumnezeu cât mai des, să
ne găsim linişte şi orientare în Noul Testament
în primul rând, în pildele Vechiului Testament,
dar mai ales în Evanghelii, care ne protejează şi
împotriva ispitelor care ne vin de la satana. Cam
conştiinţa aceasta se cuvine nouă să fie trezită
întru noi încât să nu existe nici desfrânate, nici
desfrânaţi, nici beţivi, nici ucigaşi, nici oameni cu
două feţe, – căci a face politică, însemnează să fii
diplomat. Cei care au fost deţinuţi politici din ţara
noastră în vremea aceea, n-au fost diplomaţi, au fost
oameni mărturisitori şi căutători ai lui Dumnezeu,
şi au ieşit la suprafaţă toţi aceia care şi-au pus
toată nădejdea în rugăciunile Maicii Domnului,
şi L-au căutat pe Hristos cu toată seriozitatea,
cunoscându-şi şi silindu-se să-şi cunoască starea lor
interioară, să se lupte împotriva tuturor păcatelor
şi, aşa trăind, am trăi cu smerenia părintelui Ioan
care nu se credea niciodată sfânt, dar simţea nevoia
să fie laolaltă cu cei care se duceau pe la mănăstiri
şi oriunde, în această strădanie de a-L cunoaşte şi
a-L sluji pe Dumnezeu.
AT I T U D I N I 
mArTIe mAgHIAr – o rANă
pe TrUpUl româNIeI
victor roncea
Aniversarea de către unguri a anului revoluţionar 848 este pentru
românii din Transilvania o ofensă sinistră ce aduce aminte de uciderea a
peste 40.000 români care nu înţelegeau să intre în „raiul maghiar”.
Revoluţia maghiară a nimicit peste 230 de sate româneşti.
În fiecare sat românesc au murit între 0 şi 20 de oameni.
Preoţi sugrumaţi, mii de români tăiaţi, împuşcaţi,
spânzuraţi, arşi de vii. 40.000 în total. Spre comparaţie,
Revoluţia franceză din 789 a avut doar 5.000 de
victime...
Lajos Kossuth, omul al cărui rol a fost determinant în
Revoluţia din 848 din Ungaria, nu a recunoscut niciun
drept naţiei române în afara „dreptului” de a se dizolva în
naţiunea ungară fără a avea niciun drept în noua structură
statală care urmărea refacerea regatului „Coroanei
Sfântului Ştefan”. Kossuth dorea să le ia românilor ceea
ce aproape un mileniu de teroare nu reuşise să le ia:
identitatea naţională.
„Eu niciodată, dar niciodată sub sfânta coroană maghiară,
altă naţiune sau naţionalitate decât cea maghiară nu voi
recunoaşte. Ştiu că sunt oameni şi rase de oameni, care
vorbesc altă limbă, dar mai mult de o naţiune aici nu e”
(Magyarország története, VI/, Budapest, 979, p.64).
În timp ce revoluţia ungară avea drept scop destrămarea
statului habsburgic, Kossuth declara într-un discurs ţinut în Dieta de la Academicienii şi universitarii
Pozsony (Bratislava): „Dorinţa românilor de a se bucura de o existenţă atrăgeau atenţia într-un apel
politică naţională deosebită (de cea a maghiarilor n.n.) este irealizabilă public, disperat, că
deoarece ea ar duce la distrugerea unităţii statului ungar. (...) De va fi „în două judeţe din mijlocul
nevoie, sabia va tranşa chestiunea” (ML G. Bariţiu, 223). României – pământ natal
T t Kosuth în faimoasele sale proclamaţii din 0 octombrie şi 22
To al poporului român cu cea
decembrie 948 îi ameninţă pe români cu represalii îngrozitoare numin- mai mare densitate de cetăţi
du-i «gunoaie ingrate», «mercenari plătiţi», «hoardă mai josnică decât dacice şi castre romane după
vita», «bandiţi valahi», şi îndeamnă pur şi simplu la «exterminarea» ţara Haţegului, se produce
românilor şi a tuturor duşmanilor! un fenomen antieuropean
Masacrele au urmat neîntârziat. de enclavizare nemaiîntâlnit
Din 848, fiecare lună martie, în care ungurii şi-au celebrat crimele în Europa. Comunitatea
împotriva românilor nu a fost decât o redeschidere a rănilor însângerate. maghiară se transformă
într-o masă etnică închisă,
Teroarea maghiară - premiată blocată între propriile
Şi acest martie care a trecut, a însemnat încă o palmă peste obrazul frontiere mentale, obsesiv
românilor. UDMR l-a premiat pe ungurul care aproape a ucis în bătaie segregaţioniste.

U stir ht
O a
TR nă rig
-V e
Ă
D
PE Mă py
Co
Majoritatea statelor
sunt plurietnice,
multiconfesionale şi
pluriculturale, în consecinţă,
acceptarea enclavizărilor,
a fărâmiţărilor, ar distruge
bazele juridice ale statelor
suverane, readucând haosul
şi conflictele interetnice în
inima Europei.
 AT I T U D I N I
un român – Mihail Cofariu. Sub pretextul comemorării victimelor
evenimentelor din martie 990 de la Târgu Mureş preşedintele UDMR,
Béla Markó, preşedintele executiv, Hunor Kelemen, preşedintele executiv
al organizaţiei judeţene Mureş, Árpád Szabó, şi directorul cabinetului
preşedintelui UDMR, László Szepessy, s-au întâlnit în data de 20 martie
cu Pál Cseresznyés, Ferenc Szabadi, respectiv Ilona Juhász, condamnaţi
pentru participarea criminală la evenimentele din martie 990, fără
executarea pedepsei, deoarece au fost
graţiaţi de Emil Constantinescu.
În cadrul întâlnirii, conform tradiţiei,
reprezentanţii UDMR au oferit bani celor
menţionaţi. Pál Cseresznyés, cel care l-a
ologit pe viaţă pe Mihail Cofariu după ce
a fost graţiat de Constantinescu, a devenit
ca al unei mişcări antiromâneşti mili-
cap
tante fiind numit de UDMR preşedinte de
onoare al organizaţiei extremiste „Mişcarea
Tinerilor din cele 64 de Comitate”, interzisă
în Canada şi Slovacia.
miza secesiunii Ardealului
Martie 990 a însemnat pentru România
un moment critic, în care s-a pus în operă de către Budapesta un plan
care urmărea internaţionalizarea chestiunii maghiare din România şi
obţinerea secesiunii sau autonomiei unor judeţe în care se aflau şi maghiari
- operaţiune care ar fi dus de facto la refacerea Regiunii Autonome
Maghiare din perioada stalinistă. După adevăratul genocid etnic de care
au avut parte românii din Transilvania de Nord, în anii care au urmat
Dictatului de la Viena (940-944), minoritatea maghiară a beneficiat
în continuare de noi privilegii, într-o Transilvanie ocupată de sovietici şi
administrată de foştii funcţionari horthyişti maghiari, deveniţi proaspeţi
comunişti (944-945).
Visul autonomiei teritoriale a „Secuimii” a fost realizat în 952 când, sub
presiunea URSS, a fost înfiinţată Regiunea Autonomă Maghiară. Creată
după modelul regiunilor autonome sovietice, această formă de organizare
administrativ-teritorială a creat şi perpetuat privilegii populaţiei maghiare
în raport cu cea românească.
Lovitura din 989 a fost considerată o ocazie propice de către Budapesta
pentru a încerca reluarea raporturilor de dominaţie şi recâştigarea
privilegiilor dobândite în perioada stalinistă, în detrimentul românilor.
La începutul anului 990, UDMR a iniţiat reorganizarea învăţământului
în judeţele Mureş, Harghita şi Covasna, pe principiul segregării, al
separării de români. În data de 9 ianuarie 990 Consiliul judeţean
Mureş al FSN a hotărât separarea etnică a liceelor mureşene. UDMR a
trecut la scoaterea cu forţa a profesorilor români din
şcoli. Elevii români au fost supuşi maltratărilor de
către colegii lor maghiari.
Operaţiunea s-a continuat în Sf. Gheorghe, la
Odorheiul Secuiesc, la Tg. Secuiesc şi la Miercurea
Ciuc. Numele româneşti ale şcolilor au fost înlocuite
cu nume ungureşti, printre care apare şi numele unui
unoscut criminal de război ungur, Wass Albert.
În data de 5 martie sub pretextul sărbătoririi
revoluţiei de la 848 în Transilvania au sosit
numeroase autobuze cu „turişti unguri” – peste
5000 – în contextul deschiderii largi a graniţelor
ţării începând cu decembrie 989.
În data de 9 martie 990, CPUN Mureş lansează
ideea (re)înfiinţării Regiunii Autonome Maghiare
– susţinută de liderii maghiari Kincses Elod, Király
Károly, Jakobffy Attila, Tokés András, Smaranda
Enache, o persoană extrem de apropiată de Kincses
Elod. Enache fusese activistă a UTC, şefă a
Asociaţiei Studenţilor Comunişti şi secretar al BOB
a PCR, înainte de 989 şi colaboratoare a Securităţii.
Imediat după 989 Smaranda Enache se numără
printre principalii promotori ai separatismului şcolar
şi universitar contribuind la escaladarea tensiunilor
care au dus la evenimentele din martie 990 de la
Tårgu Mureş.
„Comandanţii” locali ai operaţiunii din martie 990
au fost Király Karoly, vicepreşedinte al C.P.U.N.
Bucureşti, Sütö András, preşedintele UDMR
Mureş şi Kincses Elöd, vicepreşedinte al C.P.U.N.
Mureş. Alături de aceştia şefi de formaţii şi echipe,
selecţionate şi pregătite în Ungaria şi la Tårgu-
Mureş, cât şi în alte localităţi din Transilvania au
pus la cale o serie de măsuri care ar fi urmat să ducă
la obţinerea autonomiei Ardealului.
martie însângerat
La Târgu Mureş izbucneşte violenţa în stradă.
Manifestanţii maghiari între care se află oameni
înarmaţi şi bine organizaţi blochează accesul în oraş
al manifestanţilor români. Confruntările sângeroase
sunt soldate cu 6 morţi şi 263 de răniţi, în cea mai
mare parte români (4 morţi şi 98 răniţi). La Ernei,
Dumbrăvioara, Sângeorgiul de Mureş se ridică
AT I T U D I N I 3
bariere, românii sunt agresaţi cu furci, lopeţi, bare,
pietre, etc. Fabrica de pâine lasă fără pâine populaţia
română a municipiului.
S-au organizat greve, provocări la adresa armatei,
distrugerea de statui româneşti, acţiuni de
impunere a înscrisurilor maghiare, de sfidare a
limbii române, care au culminat cu manifestări de
stradă masive şi cererea sprijinului politic şi militar
pentru consolidarea enclavei din Transilvania sau
obţinerea independenţei Ardealului. Echipe de
filmare din Occident, au prezentat lumii europene
reportaje în care ungurii erau sistematic prezentaţi
drept victime iar românii agresaţi, cum ar fi Mihai
Cofariu, maltratat sălbatic de unguri, erau descrişi
drept „victime maghiare ale agresiunii româneşti”.
Smaranda Enache a fost cea care a pretins, la
televiziunea franceză, că Mihai Cofariu era un
ungur călcat în picioare de români, contribuind la
durabila diversiune a victimizării ungurilor şi la
transformarea călăilor în victime, parte a unui război
imagologic declanşat de Budapesta ce durează de
câteva decenii.
La data de 4 octombrie 990, Televiziunea naţională
franceză a difuzat o emisiune în care Smaranda
Enache a comentat, dramaticele evenimente din 20
martie 990 de la Târgu-Mureş. La mai bine de o
jumătate de an de la ciocnirea interetnică, folosită
prompt în Occident pentru a acredita ideea falsă că
la Târgu-Mureş a avut loc un „pogrom împotriva
minorităţii maghiare”, se stabilise cu certitudine
că victima acelei halucinante scene în care un om
doborât la pamânt, în stare de inconştienţă, lovit
în continuare cu bestialitate, era românul Mihail
Cofariu. Cu toate acestea, Smaranda Enache a
exclamat, când pe micul ecran a apărut atrocea
secvenţă: „Iată de ce e în stare poporul român!”
Pentru „meritele” sale Smaranda Enache a fost
numită de Emil Constantinescu ambasador al
României în Finlanda. Anul trecut, extremistul
maghiar Laszlo Tokeş, a propus-o preşedintelui
Traian Băsescu drept consilier prezidenţial pe
probleme de minorităţi. Băsescu a preferat să aducă
în iatacul de la Cotroceni un activist ungur al
homosexualităţii, Peter Ekstein, lider UDMR.
  AT I T U D I N I
U stir ht
O a
TR nă rig
-V e
Ă
Adevărul despre morţii şi răniţii
D
PE Mă py
din
di
d n martie 
in 990
990
Co
Extrase din Raportul Mânzatu – Comisia de
Anchetă a Parlamentului României: „Au fost rănite
2699 persoane, dintre care 35 de naţionalitate
română şi 33 de naţionalitate maghiară şi un ziarist
englez. Au fost devastate sediile filialelor Uniunii
„Vatra Românească”, hotel „Grand” şi restaurantul
„Furnica”, fiind incendiate sau distruse prin
lovituri de topor 9 autobuze, autocamioane şi
autobasculante.
În piaţa „Bulgarilor”, un grup de tineri maghiari au
incendiat autobuzul în care se aflau locuitori din
comuna Ibăneşti, iar cînd aceştia au încercat să se
salveze, ieşind din autovehicolul în flăcări, au fost
loviţi cu diferite obiecte contondente, provocându-
li-se leziuni grave. Au fost grav rănite 2 persoane,
dintre care una, Frandes Simion, din comuna
Hodac, a decedat ulterior în spital.
Alte două decese s-au produs în centrul muni-
cipiului unde şoferul Preda Marin, conducînd o
autobasculantă cu care venise din oraşul Reghin,
a fost lovit cu pietre de manifestanţii maghiari şi a
pierdut controlul asupra maşinii. A fost lovit mortal
cetăţeanul Kiss Zoltan din comuna Gheorghe Doja
şi rănit grav Rusu Teodor din Reghin care a decedat
ulterior în spital. Au avut loc incidente grave şi în
localităţile din apropierea oraşului, îndeosebi în
comuna Ernei, unde zeci de autovehicole în tranzit
au fost interceptate de locuitorii de naţionalitate
maghiară, care i-au molestat pe şoferii şi pe pasagerii
de naţionalitate română şi au degradat mijloacele
de transport, în două împrejurări de acest fel,
ambele petrecute în comuna Ernei. Şoferii, pentru
a evita molestarea de către locuitorii aflaţi pe şosea,
au forţat trecerea şi au accidentat mortal două
persoane: pe Csipor Anton şi pe Gemes Ştefan din
această localitate.
În noaptea de 20/2 martie 990, autori neidentifi-
caţi au incendiat biserica ortodoxă din comuna
Vărgata, satul Iobageni”.
opinia specialiștilor
„Lovitura de la Târgu Mureş din 5 Martie 990 a fost
cea mai violentă încercare de rupere a Transilvaniei
de ţară de după 940. Realizată, din fericire, prost, cu
concursul agenţilor infiltraţi în România în decembrie
989 şi imediat după, ea a urmat direcţiile trasate de
Declaraţia de la Budapesta din iunie 989, semnată
şi de unii intelectuali pseudo-români, (şi asumată
ulterior de membri ai aşa numitului GDS, centrală a
neo-kominternului fondată de vechiul agent bolşevic
Silviu Brucan. El a fost acela care a insistat ca soţii
Ceauşescu să fie omorâţi în Sfânta zi de Crăciun şi tot
în aceeaşi zi, într-o simbolistică căutată, s-a înfiinţat
şi UDMR-ul - n.n)”.
Declaraţia unui specialist
al serviciilor secrete
„Declaraţia de la Budapesta“ din iunie 1989 şi
Autonomia
Marko Bela, preşedintele UDMR, a afirmat public,
într-o emisiune televizată din aprilie 2008, că
Uniunea Democrată Maghiară din România s-a
înfiinţat la 25 decembrie 989 pentru a marca ziua în
care au fost executaţi solţii Ceauşescu, iar obiectivul
principal al acestei formaţiuni, ţelul UDMR, „este
autonomia teritorială, care ni se cuvine”, am încheiat
citatul. Însă actul premergător înfiinţării UDMR a
f st „Declaraţia de la Budapesta“, din iunie 989,
fo
unde se formulează ideea că românii şi maghiarii s-ar
fi format în acelaşi spaţiu geografic şi că Transilvania
ar fi „un spaţiu de complementaritate”, drept pentru
care „zona” are nevoie de garanţia „autonomiei“
pentru a se dezvolta independent.
Semnatarii iniţiali au fost, din partea românească,
Stelian Bălănescu (din partea Cercului Român din
R.F.G.), Mihnea Berindei (vice-preşedinte al Ligii
pentru apărarea drepturilor omului în România
- LDHR, Paris), Ariadna Combes (vicepreşedinte
LDHR, fiica Doinei Cornea), Ion Vianu (LDHR
- Elveţia), Dinu Zamfirescu (din partea Partidului
Naţional Liberal), Mihai Korne (directorul revistei
„Lupta” - Paris). Din partea maghiară, au semnat
lideri ai Frontului Democratic Maghiar (Antal
G. Laszlo, Balogh Julia, Biro Gaspar, Fur Lajos,
Keszthely Gyula, Molnar Gustav, Illyes Maria şi
viitorul ministrul de externe, Geza Jeszenski).
Geza Jeszenski va fi arhitectul ideii transformării,
prin mijloace economice, a regiunii Transilvaniei
în zona de complementaritate a Ungariei: „Ideea
înfiinţării unor zone şi regiuni economice comune se
încadrează într-o concepţie mai veche de împărţire
a Europei de Est, care a fost lansată anterior prin
„Planul Valev”...
Ungaria nu a încetat să gândească tot felul de
combinaţii ce vizează constituirea unor fomaţiuni
suprastatale de cooperare economică regională, prin
care se smulge de sub tutela guvernelor centrale
zonele locuite de maghiarii din ţările vecine, facilitând
totodată accesul său la materii prime şi permeabilizarea
graniţelor, până la desfiinţarea lor în fapt...
La început, trebuie să constituim subregiuni de
colaborare economică transfrontalieră care să asigure
circulaţia liberă a bunurilor şi persoanelor peste
graniţele comune actuale, dar în fapt urmărim ca
Transilvania să devină un spaţiu de complementaritate
al economiei ungare, iar ca scop politico-strategic,
unirea maghiarilor în graniţele lor existente înainte
de Trianon. Înfiinţarea Euroregiunii Carpatice repre-
zintă doar începutul care conturează perspectiva
reîntregirii Ungariei Mari, prin măsuri preponderent
economice”.
 vezi Mihai Stratulat, Revizionism şi neorevizionism ungar, Ed.
Globus, Bucureşti, 994, pag. 322.
AT I T U D I N I 
Conceptul „spaţiului de complementaritate” este un
eufemism pentru ideea transformării Transilvaniei
în hinterland („periferie”) al Ungariei, factor de
ruptură economică şi socială a acestei zone de
restul ţării. Ideea fracturii „frontierei interne” a
României izvorăşte din Declaraţia de la Budapesta
care conţinea nucleul acestei argumentaţii, servind,
evident Budapestei. Majoritatea semnatarilor
dinspre partea „română” au devenit membri de vază
ai GDS şi ai „Comisiei Tismăneanu”. Înţelegerea
„părților” a fost parafată în data de 6 iunie 989.
Ulterior, au mai semnat, din partea maghiară şi
alte persoane şi organizaţii (Rockenbauer Zoltan
şi Vagvolgyi Andras pentru Federaţia Tineretului
Democrat), Partidul Liber Democrat, Asociaţia
Maghiarilor din Transilvania prin Kiss Bela,
preşedinte, redacţia revistei „2000”, prof. Bela
Kalmann, Bojtar Endre etc. Textul Declaraţiei s-
a transmis, în forma unui Apel către românii din
România, în ziua de 8 iunie 989, atât la BBC cât
şi la „Europa Liberă”.
Presa din Ungaria a publicat Apelul o zi mai târziu.
Au mai semnat, ulterior, şi alţi români, printre care:
Monica Lovinescu, Virgil Ierunca, Neagu Djuvara,
Vladimir Tismăneanu, Ileana Vrancea, Doru Braia,
Bujor Nedelcovici, Dan Alexe, Daniel Boc, Theodor
Cazaban, Matei Cazacu, Antonia Constantinescu,
Sofia Cesianu, Florica Dumitrescu, Eugen Ionescu,
Marie-France Ionesco, Adrian Niculescu, Alain
Păruit, Alex. Sincu, Sanda Stolojan, Vlad Stolojan,
George Barbul, Dina Brătianu-Missirliu, Al.
Missirliu, Ileana Verzea.
  AT I T U D I N I
U stir ht
O a
TR nă rig
-V e
Ă
La o lună după difuzare, într-o marţi, 4 iulie 989,
D
PE Mă py
fostul rege Mihai a primit la reşedinţa sa de lângă
Co
Geneva o delegaţie din grupul românilor care au
redactat la Budapesta Declaraţia comună împreună
cu Forumul Democratic Maghiar. Această delegaţie
compusă din Dna Ariadna Combes, dr. Ion Vianu
şi Dinu Zamfirescu a înmânat fostului rege textul
declaraţiei de la Budapesta. Mihai a aprobat
întrutotul conţinutul declaraţiei care exprima
convingerile sale privind relaţiile dintre popoarele
român şi maghiar. Fostul rege a fost de acord şi a
aprobat „autonomia Transilvaniei”, ideea de „spaţiu
de complementaritate” pentru Ardeal, legitimitate
egală pentru români şi maghiari în acelaşi spaţiu
geografic, echivalentul ideii unei Confederaţii
româno-maghiare, ce reapare ulterior în rândurile
unor grupuri marginale de intelectuali (de stânga)
ardeleni şi unguri din Cluj şi Târgu Mureş.
Semnalul de alarmă al Academiei române
Anii au trecut fructuos pentru UDMR şi „com-
plementaritatea” prevăzută în Declaraţia de la
Budapesta până într-acolo încât recent, anul trecut,
Academia Română a tras „un semnal de alarmă
pentru opinia publică, Administraţia Prezidenţială,
Cabinetul Primului Ministru, Parlamentul şi alte
instituţii ale statului român în legătură cu situaţia
de o gravitate excepţională a comunităţii românilor
din judeţele Harghita şi Covasna, în contextul politic
intern şi internaţional actual. Era semnalată în special
utilizarea forţată a situaţiei din Kosovo ca şi precedent
pentru România de către înalţi oficiali străini şi lideri
ai minorităţii maghiare din România”.
Academicienii şi universitarii atrăgeau atenţia într-
un apel public, disperat, că „în două judeţe din
mijlocul României – pământ natal al poporului
român cu cea mai mare densitate de cetăţi dacice şi
castre romane după ţara Haţegului, se produce un
fenomen antieuropean de enclavizare nemaiîntâlnit
în Europa. Comunitatea maghiară se transformă
într-o masă etnică închisă, blocată între propriile
frontiere mentale, obsesiv segregaţioniste.
Nu mai există locuri în Europa în care populaţia
majoritară dintr-o ţară să fie asimilată de o alta
declarată minoritate. În acest fel, comunitatea
românească se regăseşte segregată după principii
medievale în propria ţară – accesul românilor la
locurile de muncă, la decizii şi la resurse financiare
fiind restricţionat de 8 ani de dictatura etnocratică
a formaţiunilor politice maghiare.
Limba română, ca limbă oficială a statului român,
e eliminată din spaţiul public, fiind înlocuită de
limba maghiară. Judeţele Harghita şi Covasna sunt
supuse unui proces constant de epurare etnică iar
Administraţia publică este pe punctul de a fi scoasă
total de sub autoritatea statului român.
Acţiunile etniciste şi autonomiste ale elitei politice
din Transilvania, de tip UDMR, UCM, CNS şi
altele din aceeaşi categorie, nu numai că provoacă o
contractare a spaţiului românesc, dar redeschid un
proces frontalier şi deci fenomenul frontierei într-o
zonă interioară a statului român.
De aceea, prin voinţa întregii societăţi româneşti, noile
structuri autonomiste, de genul Consiliului Naţional
al Secuilor, trebuie respinse categoric Europa, nefiind
dispusă să încurajeze autonomiile pe criterii etnice,
bazate pe separatism şi intoleranţă. În condiţiile în
care, drepturile persoanelor care aparţin minorităţilor
naţionale sunt garantate de România la standardele
UE, organizaţiile maghiarilor din România (inclusiv
UDMR) înţeleg să promoveze concepte cu vocaţie
de suveranitate, la adăpostul retoricii drepturilor
minorităţilor, cu depăşirea standardelor acceptate în
UE. Viziunile segregaţioniste şi separatiste pe criterii
etnice sunt în dezacord profund cu practicile şi teoriile
privind minorităţile.
Faţă de cele arătate, putem concluziona că ne aflăm
în faţa unei încercări nelegitime de impunere a
autonomiei, organizată de asociaţii conduse de
liderii nostalgici, rupţi de realitate, care întreţin şi
exploatează 'visul Ungariei Mari' şi neacceptarea
realităţilor politico-statale ireversibile de după
Marea Unire de la  Decembrie 98, încercând
cu orice chip forţarea legiferării unei anatomii
anacronice, de tip medieval”.
Ameninţarea „modelului” Kosovo
„România nu va putea câştiga sufleteşte Transilvania
AT I T U D I N I 
– care, din acest punct de vedere, nu i-a aparţinut niciodată, decât dacă îi
va reda maghiarimii, cea mai mare etnie minoritară din Europa, drepturile
pe care să şi le poată exercita liber. (…)
Fără aceste drepturi, această ţară nu ar putea fi reprezentată pe hartă ca
stat unitar, în niciun caz. Dacă maghiarimea îşi va primi toate drepturile
sale, dacă schimbarea compoziţiei etnice a zonelor locuite de maghiari şi
promisiunile false vor înceta, atunci România nu va avea un Kosovo, nu va
fi ameninţată de intenţii de deznaţionalizare”.
Sylveszter Lajos, Fiecare stat are un Kosovo, “Haromsek”
nr. 2663/6.06.999
UDMR şi organizațiile centrifuge ale UDMR, reprezintă pericole majore
pentru însăşi existenţa României ca stat articulând strategii clare referitoare
la „autonomizarea, federalizarea, controlul economic şi în final obţinerea
unei co-suveranităţi asupra Transilvaniei” – strategii elaborate şi aplicate
cu sprijinul substanţial şi constant al Budapestei”. Organizarea internă
a UDMR, prin Consiliul Reprezentanţilor – un fel de miniparlament,
şi crearea unor direcţii regionale cu rol executiv, care se ocupă de cadrele
didactice, de problemele economice, de agricultură, de învăţământ – ce
imită activitatea ministerelor, arată deja intenţia organizării maghiare de
tip statal pe teritoriul României. Transformarea Transilvaniei în hinterland
(„periferie”) a Ungariei, contribuie la ruptura economică a acestei zone de ... prin voinţa întregii
restul ţării, ceea ce contribuie la redesenarea frontierei interne a României. societăţi româneşti, noile
În Secuime s-a trecut de mult la utilizarea vechilor sigle şi embleme din structuri autonomiste, de
timpul ocupaţiei hortiste, în consilii şi primării se foloseşte exclusiv limba genul Consiliului Naţional
maghiară, la întruniri şi sărbători se cântă imnul de stat maghiar, deci, de al Secuilor, trebuie respinse
facto, funcţionează „insule de autonomie” cu atribute statale, ce străpung categoric, Europa nefiind
„frontiera internă” a României. Referendumurile organizate anual, în dispusă să încurajeze
fiecare lună martie, în ultimii ani, ce promovează autonomia aşa zisului autonomiile pe criterii
„Ţinut Secuiesc” urmăresc doar oficializarea stării de fapt. etnice, bazate pe separatism
Enclavizarea şi seccesiunea minorităţii maghiare, respectiv expansiunea şi intoleranţă.
frontierei ungare în înteriorul teritoriului României ar putea constitui În condiţiile în care,
un model exploziv, un precedent susceptibil de a pulveriza stabilitatea drepturile persoanelor
întregii Europe. Majoritatea statelor sunt plurietnice, multiconfesionale care aparţin minorităţilor
şi pluriculturale, în consecinţă, acceptarea enclavizărilor, a fărâmiţărilor, naţionale sunt garantate
ar distruge bazele juridice ale statelor suverane, readucând haosul şi de România la standardele
conflictele interetnice în inima Europei. UE, organizaţiile
Încercarea de reluare abruptă a modelului Kosovo, în România, ar putea maghiarilor din România
arunca în aer întreaga Europă. Maghiarii vor alege aşadar politica paşilor (inclusiv UDMR) înţeleg
mărunţi, ca şi până acum, erodând abraziv câte puţin din suveranitatea să promoveze concepte cu
României în propriul său teritoriu, iar pe viitor, planul Jeszenski se vocaţie de suveranitate,
va consolida treptat, pe fondul surpării autorităţii statului român în la adăpostul retoricii
Transilvania. drepturilor minorităţilor.

U stir ht
O a
TR nă rig
-V e
Ă
D
PE Mă py
Co
Noi vrem să fim cu
Adevărul şi nu luăm seama
la amăgirile şi nebunia
voastră, căci nu ne temem
de ameninţări. Scris este că
numai de Dumnezeu trebuie
să te temi, iar de oameni nu
avem temei să ne temem şi,
de aceea, ne îmbărbătăm să
vă zicem: nimeni nu ne poate
sta împotrivă, căci cu noi
este Dumnezeu, Care drept
este şi dreptatea o iubeşte.
 AT I T U D I N I
IISTorISIre DeSpre NăvălIreA
pApISTAşIlor îN SfâNTUl mUNTe ATHoS
În vremea domniei împăratului bizantin Alexie Vuka Martzaflos, Latinii,
cu oaste mare, au cucerit de la Greci Constantinopolul împreună cu multe
cetăţi şi sate din Bizanţ.
În acelaşi timp, Bulgarii luau tribut de la Împărăţia Grecilor şi nu trăiau în
pace cu Grecii din pricina feluritelor probleme. Aflându-se
într-o situaţie critică, Grecii au făgăduit că vor împlini toate
cererile Bulgarilor, numai să îi ajute împotriva Latinilor.
Ţarul Bulgar Kaloian a venit în ajutorul Grecilor, a cucerit
Frigia şi i-a eliberat pe Greci de Latini. Cei doi împăraţi
au prăznuit această biruinţă cu mare fast. După aceea,
împăratul Grec, deoarece nu dorea să împlinească cererile
împăratului Bulgar, a vrut să-l ucidă, dar Kaloian a ocolit
toate cursele Paleologului şi s-a întors în pământurile sale.
Înăbuşind revolta izbucnită atunci în imperiul său, Kaloian
aştepta un moment prielnic să se răzbune pe împăratul
viclean şi nelegiuit. Găsind un astfel de prilej, el a năvălit cu
oaste mare în hotarele Împărăţiei Grecilor, a distrus nu puţine cetăţi, a luat
pe locuitori robi şi a pustiit ţinuturile Propontidei, Traciei, Macedoniei,
Thessaliei, Elladei, până în Peloponnez.
V eme îndelungată (204-26), Imperiul Bizantin s-a aflat sub stăpânirea
Vr
Latinilor şi se găsea în starea cea mai vrednică de plâns.2
 Traducere de Valentin-Petre Lică după originalul în limba bulgară, Aкатист и Житие
на Светите Двадесет и Шест Зографски Преподобномъченици и други полезни за
опазване на вяарата слова, Света Гора, Атон, Славянобългарски манастир „Свети
Бмчк Георги Зограф“, 2005, carte în curs de apariţie la Editura Predania.
2 Expediţiile cruciate, care oficial aveau ca ţel eliberarea Locurilor Sfinte din Palestina din mâinile
necredincioşilor, au fost folosite în realitate de Papii Romei pentru a-şi atinge ţelurile proprii –
supunerea Răsăritului ortodox autorităţii duhovniceşti a Romei. Papalitatea s-a folosit de cruciaţi
pentru sădirea Latinităţii în aceste pământuri. Clerul romano-catolic a insuflat cruciaţilor ura sa faţă
de Răsăritul ortodox. Populaţia ortodoxă a trebuit să îndure din partea Latinilor aceleaşi nenorociri
înfricoşătoare pe care le îndurau şi din partea Turcilor. Creştinii ortodocşi erau înspăimântaţi de
batjocorirea şi profanările lăcaşurilor lor de cult de către cruciaţi. La cucerirea Thessalonicului
(85) şi a capitalei imperiale, Constantinopol (204), fanatismul Latinilor a luat forme pe care
nimeni nu le-ar crede cu putinţă, dacă ele nu ar fi confirmate de mărturii neîndoielnice, care dau în
vileag atrocităţile săvârşite de cruciaţi.
După cuvintele istoricului Grec Nikita Honiates (sec. XII-XIII) „Latinii azvârleau pe pământ
icoanele lui Hristos şi ale celor bineplăcuţi Lui, le călcau în picioare, le luau podoabele, le aruncau
la răscruci de drumuri sau le foloseau pentru foc în loc de lemne. Unii dintre ei se urcau pe Scaunul
Împărătesc, jucau pe el, cântând cântece barbare... Una dintre căpetenii a intrat călare pe calul
său în biserica Sfântului Mare Mucenic Dimitrie. Mirul care izvora din mormântul mucenicului
era strâns de Latini în ulcioare şi vase, pentru ca apoi să prăjească cu el peşte în tigăi, îşi ştergeau
cu el ghetele şi altele asemenea. În biserică fiind, ei vorbeau cu voce tare, ţipau cu neruşinare, îi
strângeau de gât pe cei ce cântau, întrerupând în felul acesta cântarea, strigau cântece neruşinate şi
lătrau precum câinii.” Alţi scriitori bisericeşti din acea epocă, ca de pildă Mitropolitul Evstatie al
Thessalonicului, completează relatările privind fărădelegile săvârşite de Latini în Thessalonic.
Cucerirea Constantinopolului a fost şi ea însoţită de imagini înfricoşătoare de fanatism religios.
Iarăşi, după mărturia lui Nikita Honiates, contemporan al evenimentelor, fărădelegile Latinilor
au fost de necrezut: „Părţi din trupurile mucenicilor erau azvârlite în diferite locuri necurate.
Dumnezeiescul Trup şi Sânge al Mântuitorului Hristos a fost aruncat şi vărsat pe pământ. Sfintele
Vase au fost luate din biserică pentru a fi folosite în casă. Cruciaţii au tăiat în bucăţi preţiosul Scaun
Împărătesc din Sfânta Sofie şi au împărţit bucăţile între ei...”
Pretutindeni unde se opreau, cavalerii apuseni săvârşeau fărădelegi nemaiauzite. Dacă uneori Papii
mustrau cruciaţii pentru silniciile săvârşite în Răsărit, aceasta era numai o manevră diplomatică
AT I T U D I N I 9
Aşa a rămas şi după izgonirea Latinilor din Constantinopol, în timpul
domniei împăratului bizantin Mihail Paleologul (26-282). Strâmtorat
de pretutindeni, şi văzând întărirea pregătirilor acestora de a ataca imperiul,
Mihail Paleologul a trimis o solie numeroasă către Papa de la Roma cu „ …pentru ca pomenirea
epistole tainice, scrise de mâna sa, în care, printre altele, spunea: „Pentru nevoinţei muceniceşti a celor
toate cele ce s-au făcut vouă de Skiţii (Bulgarii) cei mândri noi nu suntem douăzeci şi şase de mucenici
vinovaţi, căci acestea s-au întâmplat din pricina tiraniei lor, căci şi noi ne să fie păstrată, toţi fraţii
temem de ei. Urmând Biserica Romei, noi nici mai înainte nu ne-am lepădat din mănăstirea Zogafu au
să credem, să mărturisim şi să cugetăm aşa precum voi. Vă rugăm, aşadar, să hotărât într-un cuget să înalţe
alergaţi spre ajutorul şi ocrotirea noastră, cei de-un cuget cu voi, căci pierim pe acel loc un monument.
din pricina acestor mârşavi barbari, Bulgarii. Dacă nu veţi veni degrabă spre Aceasta s-a întâmplat în
al nostru ajutor şi ocrotire, numele nostru se va şterge de pe faţa pământului 1873. Monumentul trebuia
şi fi-veţi pedepsiţi de Dumnezeu Atotţiitorul pentru pieirea noastră.” să fie sfinţit chiar în ziua în
Când solii au ajuns în Italia, toţi conducătorii apuseni catolici s-au ridicat care se prăznuia pomenirea
şi s-au hotărât să pornească spre Constantinopol, dar nu pentru a veni în mucenicilor. În ajun, după
ajutorul împăratului Mihail Paleologul, cel de-un cuget cu ei, ci pentru apusul soarelui, a început
a-l nimici pe acesta. Pe drumul spre Constantinopol, aceştia s-au năpustit privegherea de toată noaptea.
asupra Sfântului Munte Athos şi au pornit să-i prigonească pe toţi cei ce Pretutindeni domnea liniştea.
vieţuiau acolo. Mai întâi, s-au năpustit asupra Lavrei Sfântului Athanasie şi În timpul slujbei, chiar la
au cerut monahilor de aici să primească credinţa lor cea Latină şi să intre în miezul nopţii, când, după
părtăşie cu ei. Monahii, temându-se, şi tâlcuind greşit cuvintele Apostolului prima cathismă, a început să
„daţi loc mâniei”,3 au încuviinţat, printr-unul dintre preoţii afurisiţi, să se se citească viaţa şi pătimirile
unească cu ei, după care au părăsit şi mănăstirea. Mai târziu, aceşti monahi Sfinţilor Mucenici de la
au fost mustraţi şi pedepsiţi de Dumnezeu.4 Dar noi, nevrând să mustrăm Zografu, deasupra bisericii
mânăstirea, vom tăcea despre acestea. noi nu ne vom uni în veac cu voi! s-a arătat, în chip neaşteptat,
Apoi, Latinii au mers la Lavra Iviriţilor (Georgienilor) şi au cerut un stâlp de foc care a luminat
monahilor de acolo să se unească cu ei. Dar călugării din această mănăstirea şi împrejurimile
mănăstire nu au încuviinţat la aceasta, şi mustrându-i pe necredincioşi, atât de puternic încât
i-au dat anatemei, după cuvintele Apostolului5 pentru înnoirea adusă. puteau fi văzute şi cele mai
Iar nelegiuiţii, auzind acestea, s-au aprins de mânie şi au scos afară cu mărunte lucruri. Acest stâlp
necinste pe toţi din mănăstire, i-au urcat pe bătrâni în corabia mănăstirii minunat, după ce a stat
şi i-au înecat împreună. Astfel, aceşti fericiţi monahi, pentru că nu s-au deasupra bisericii vreo 3-4
supus nelegiuiţilor, au primit cununa muceniciei şi a mărturisirii. Iar pe minute, s-a mutat deasupra
monahii mai tineri, de neam din Iviria (Georgia), care s-au făcut asemenea monumentului, unde s-a
lui Iuda şi după nărav, i-au luat în robie împreună cu averea mănăstirii oprit iarăşi preţ de câteva
în Italia unde, lepădându-le veşmintele monahale, i-au vândut Iudeilor. minute, după care a început
De la Lavra Iviriţilor, Latinii au pornit către mănăstirea Vatopedi. Aici au să se înalţe şi s-a preschimbat
într-un cerc, asemenea unei
din partea lor. Ei vedeau în expediţiile cruciate un mijloc foarte folositor de întărire a autorităţii lor
asupra Răsăritului şi, de asemenea, un mijloc de catolicizare a populaţiei ortodoxe de aici. cununi, care încununa din cer
3 Rom. 2:9. monumentul şi locul unde
4 După o tradiţie locală, monahii căzuţi de la Ortodoxie, care au primit unirea cu Latinii şi au
slujit împreună cu aceştia, au fost îngropaţi într-o peşteră pe malul mării, lângă Vigla, în preajma pătimiseră Sfinţii Mucenici.
Marii Lavre, într-un loc ascuns, departe de ochii oamenilor. După cum dau mărturie persoane de
încredere, trupurile lor zac acolo până astăzi, neputrezite şi negre precum cărbunele, iar feţele lor
au căpătat trăsături înspăimântătoare, asemănătoare cu ale diavolilor, pentru a înfricoşa şi spre
zidirea tuturor celor care le vor vedea şi spre pomenirea lepădării acestora.
5 Gal. :8.
 90 AT I T U D I N I
U stir ht
O a
TR nă rig
-V e
Ă
aflat numai călugări bolnavi şi bătrâni, care, când i-au
D
PE Mă py
întrebat unde sunt ceilalţi, le-au răspuns:
Co
- Se ascund în pădure, prin hăţişuri, ca să-şi păzească
credinţa şi să nu se întineze cu necinstitorii de
Dumnezeu.
După ce i-au ucis pe aceşti sfinţi mărturisitori, Latinii
s-au coborât, de îndată, în împrejurimile mănăstirii şi,
aflându-l pe egumen şi pe ceilalţi monahi, la început
căutau cu linguşire să-i înduplece să se facă de-un
cuget cu ei. Dar egumenul le-a spus:
- Mai bine este nouă să fim bineplăcuţi lui Hristos, iar
nu lui Antihrist!
Iar ei i-au întrebat:
- Oare noi nu suntem ai lui Hristos, ci ai lui
Antihrist?
Sfântul le-a răspuns:
- Da, pentru că tot cel ce se împotriveşte Evangheliei
lui Hristos este Antihristul şi el este cel ce acum
vă ajută. Căci ce părtăşie poate avea lumina cu
întunericul?6 Noi în veac nu ne vom uni cu voi!
Auzind toate acestea, luptătorii împotriva Duhului şi-
au acoperit urechile şi nu numai că nu s-au încredinţat
6 2 Cor. 6:4
de adevărul credinţei ortodoxe, ba chiar şi-au întins
nelegiuitele lor mâini asupra păzitorilor Legii şi i-au
spânzurat pe toţi monahii aceştia în locul în care i-
au aflat. De atunci până astăzi locul acela se numeşte
Furkovuni, adică Dealul Spânzurătorilor.
mucenicia de la Zografu
După aceea, Latinii au trecut de cealaltă parte a
Sfântului Munte şi au ajuns la mănăstirea Sfântului
Mare Mucenic Gheorghe, zisă Zografu. În vremea
aceea mănăstirea era cârmuită de Cuviosul Egumen
Toma, care se încunoştiinţase cu câteva zile mai
înainte despre năvălirea ereticilor celor fără-de-lege
asupra Sfântului Munte şi despre silniciile ce se vor
abate asupra lor din următoarea întâmplare: un bătrân
monah, întărit în fapta bună, vieţuia în via mănăstirii
mai sus-pomenite, care se afla cale de o jumătate
de ceas la miazănoapte de mănăstire. Acesta ţinea
cu sine, pentru rugăciunile sale de chilie, o icoană a
Preasfintei Născătoarei-de-Dumnezeu, pe care în
fiecare zi o tămâia şi înaintea căreia în fiecare zi citea
Imnul Acatist (pe care Grecii îl numesc Heretismì,
din care pricină locul se numeşte până astăzi Herovo).
Iar când batjocoritorii de Dumnezeu din Roma se
năpustiseră asupra Sfântului Munte cu gânduri
nelegiuite şi ieşiseră din corăbiile lor pe mal, acest
bătrân bineplăcut lui Dumnezeu, şezând în obişnuita
sa rugăciune înaintea icoanei Preasfintei Născătoarei-
de-Dumnezeu şi rostind cuvintele „Bucură-te”, a auzit
ieşind din sfânta icoană cuvintele acestea:
- Bucură-te şi tu, Gheronda! Degrabă fugi de aici,
ca să nu ţi se întâmple vreo nenorocire! Mergi în
mănăstire şi spune fraţilor să se zăvorască, căci Latinii
potrivnici lui Dumnezeu au năvălit asupra acestui loc
binecuvântat de mine şi sunt aproape.
Iar bătrânul, căzând la pământ înaintea icoanei Maicii
lui Dumnezeu, a zis:
- Cum pot eu, Stăpână, să te părăsesc aici pe tine,
mijlocitoarea mea?
La aceste cuvinte, glasul din icoană i-a răspuns:
- Nu te griji tu de mine, ci mergi degrab!
Când a pornit către mănăstire ca să vestească cele
auzite, în aceeaşi clipă, sfânta icoană, cu putere
nebiruită şi în chip neştiut, a părăsit locul acela,
l-a întrecut pe bătrân şi s-a oprit înaintea porţilor
mănăstirii. Ajungând înaintea porţilor şi văzând
sfânta icoană şezând deasupra acestora, bătrânul
s-a înfricoşat şi a vestit tuturor descoperirea pe
care a primit-o. Monahii, văzând icoana Preasfintei
Născătoarei-de-Dumnezeu şi aflând despre această
mare minune L-au proslăvit pe Dumnezeu şi pe
Preacurata Sa Maică. Iar egumenul, cunoscând
astfel necazul ce se va abate asupra obştii, a început
să-i povăţuiască pe fraţi şi pe părinţi să fie tari şi să
nu aibă teamă.
Astfel le spunea el:
- Părinţi şi fraţi! „Oricâţi cu Duhul lui Dumnezeu
se poartă, aceştia sunt fii ai lui Dumnezeu. Pentru
că nu aţi luat iarăşi duhul robiei spre temere, ci aţi
luat Duhul punerii de fii, întru care strigăm: Avva,
Părinte. Însuşi Duhul mărturiseşte dimpreună cu
duhul nostru că suntem copii ai lui Dumnezeu. Iar de
suntem copii, suntem deci şi moştenitori; moştenitori
adică ai lui Dumnezeu şi împreună-moştenitori ai lui
Hristos, de vreme ce pătimim împreună cu dânsul, ca
să ne şi proslăvim împreună cu dânsul. Că socotesc
că nu sunt vrednice pătimirile vremii de acum a
se asemui cu cea viitoare slavă care se va descoperi
nouă.”7 Aşa vă spun şi eu, împreună cu Apostolul. Cei
dintre voi care sunt neînfricaţi şi gata de mucenicie,
să rămână cu mine în mănăstire, iar cei ce se tem de
munci să ia sfintele vase bisericeşti şi să se îndepărteze
cu ele până ce va trece urgia ereticilor, ca nu cumva să
cadă în păcatul hulei prin lepădarea credinţei lor.
Atunci, cei ce se temeau de chinuri s-au ascuns
prin văi, peşteri şi hăţişuri, iar sfântul egumen
a intrat împreună cu ceilalţi călugări în turn, nu
din frică, ci ca să folosească vremea pentru a da în
vileag nelegiuita erezie. Chinuitorii au înconjurat
mănăstirea din toate laturile şi au început să strige
către monahii aflaţi în turn:
- Deschideţi-ne, deschideţi!
Dar cuviosul egumen le-a răspuns:
- Nu vă ştiu pe voi de unde sunteţi.8
Chinuitorii au adăugat:
7 Rom. 8:4-8.
8 Lc. 3:25-27
AT I T U D I N I 9
- Suntem robi ai lui Hristos şi venim să-i întoarcem
pe cei rătăciţi la calea cea adevărată!
Dar sfântul iarăşi le-a răspuns:
- Depărtaţi-vă de la noi cei ce lucraţi fărădelegea,9
căci Apostolul spune: Ci măcar deşi noi sau înger din
cer va binevesti vouă afară de ceea ce am binevestit
vouă, anátema să fie.0 Ce alt dascăl căutaţi? Altul
caută numai cei vădit nebuni. Spuneţi-ne învăţătura
voastră şi, de este de la Dumnezeu, ne vom uni cu voi
şi vă vom primi ca pe fraţi ai noştri; însă de nu este de
la Dumnezeu, să vă depărtaţi de la noi!
Laa auzul acestor cuvinte, ereticii au răspuns:
- Noi suntem de la Dumnezeu şi credem în Domnul
Iisus Hristos şi propovăduim Sfânta Evanghelie.
Suntem trimişi de Preafericitul Papă al Romei, care
este Capul Bisericii, ca să vă vestim vouă, necugetaţilor,
ceea ce voi nu pricepeţi, ca să vă înţelepţiţi, să înţelegeţi
rânduielile bisericeşti şi să rostiţi drept în sfântul Crez
că Sfântul Duh purcede de la Tatăl şi de la Fiul, iar
la proscomidie să jertfiţi azimă, iar nu pâine dospită;
preoţii voştri să-şi taie barba şi cu aceasta să nu mai
greşească slujba dumnezeiască, căci sunt Miri ai
Bisericii. Dacă veţi împlini toate acestea, veţi primi de
la Atotputernicul curăţire şi noi, cu bucurie, pentru a
voastră pocăinţă, ne vom milostivi. Dacă însă nu veţi
încuviinţa la acestea, fără milă vă vom pierde, ca să nu
f ceţi zadarnic umbră pământului.
fa
După ce au sfârşit de rostit acestea şi alte asemenea
cuvinte de hulă, ereticii au aşteptat un răspuns de la
preacuvioşii monahi. Aceştia le-au răspuns astfel:
- Noi vrem să fim cu Adevărul şi nu luăm seama la
amăgirile şi nebunia voastră, căci nu ne temem de
ameninţări. Scris este că numai de Dumnezeu trebuie
să te temi, iar de oameni nu avem temei să ne temem
şi, de aceea, ne îmbărbătăm să vă zicem: nimeni nu ne
poate sta împotrivă, căci cu noi este Dumnezeu, Care
drept este şi dreptatea o iubeşte. Însuşi Domnul Iisus
Hristos a spus în Sfânta Evanghelie: „Iar când va veni
Mângâitorul pre care eu voi trimite vouă de la Tatăl,
Duhul adevărului care de la Tatăl purcede, acela va
mărturisi pentru Mine.” Şi iarăşi: „Şi eu voi ruga pe
9 Ps. 6:9; Mt. 7:23
0 Gal. :8.
 In. 5:26.
 9 AT I T U D I N I
U stir ht
O a
TR nă rig
-V e
Ă
Tatăl şi alt Mângâietor va da vouă, ca să rămâie cu voi în
D
PE Mă py
veac, Duhul adevărului.”22 Şi încă: „Iar Mângâietorul,
Co
Duhul cel Sfânt, pe care va trimite Tatăl întru numele
Meu, acela pe voi va învăţa toate şi va aduce aminte
vouă toate cele ce am spus vouă.”3
Ca mărturie a adevărului şi pentru a amuţi gura celor ce
spun că Duhul Sfânt purcede şi de la Fiul, preacuvioşii
monahi au repetat în câteva rânduri aceste cuvinte.
Mai mult, ei au adăugat şi mărturiile următoare:
- Dacă nici acestea nu le credeţi, luptători împotriva
Duhului, învăţaţi-vă atunci de la Înainte-mergătorul
şi Botezătorul Domnului, Ioan, care a văzut Duhul
Sfânt pogorându-se în chip de porumbel, din ceruri,
şi petrecând peste Fiul. Din aceasta pricepeţi că
Duhul Sfânt purcede numai de la Tatăl. Această
învăţătură o ţine Maica noastră, Sfânta sobornicească
şi apostolească Biserică, din care îşi adapă toţi fiii, şi
care izvorăşte nu din Eden, ci din dumnezeiasca gură
a lui Hristos, Cel ce spune: „Mergeţi în toată lumea,
propovăduiţi Evanghelia la toată zidirea. Cel ce va
crede şi se va boteza, se va mântui, iar cel ce nu va
crede se va osândi.”4 Şi încă: „Pentru aceasta zic vouă:
Tot păcatul şi hula se va ierta oamenilor, dar hula
împotriva Duhului nu se va ierta oamenilor. Şi oricine
va zice cuvânt împotriva Fiului Omului, ierta-se-va
lui; iar celui ce va zice împotriva Duhului Sfânt, nu se
va ierta lui nici în veacul de acum, nici în cel viitor.”5
Căci toţi prorocii, apostolii şi dascălii, învăţaţi de
Duhul Sfânt, au botezat, au învăţat şi au propovăduit
oamenilor din toate laturile lumii să recunoască pe
cei patru evanghelişti: Matei, Marcu, Luca şi Ioan, iar
cine va adăuga un al cincilea evanghelist, acela să fie
blestemat. Cel ce va sminti pe unul dintre aceşti fraţi
ai Mei mai mici, spune Mântuitorul, vrednic este de
chinuri, iar cel ce va sminti lumea întreagă, cum faceţi
voi, ce îndreptăţire va avea ca să scape de cuvenita
pedeapsă? Care dintre cele Şapte de-Dumnezeu-
însuflate Soboare a-toată-lumea spune că Sfântul Duh
purcede de la Tatăl şi de la Fiul, ori care dintre acestea
a hotărât că trebuie să aducem jertfă de azimă şi să
2 In. 5:6.
3 In. 4:26.
4 Mc. 6:5-6.
5 Mc. 2:3-32.
ne tăiem părul capului nostru şi barba noastră, aşa
cum poftiţi voi? Tu, luptătorule împotriva Duhului,
plin de alte şapte duhuri viclene, în care Hristos ne
înveţi să credem? Tu nu propovăduieşti Evanghelia, ci
învăţătura lui Antihrist. Un al cincilea evanghelist noi
nu cunoaştem, decât numai pe Mahomed Saracinul6,
Înainte-mergătorul lui Antihrist, care a semănat pleavă
înainte de erezia voastră pierzătoare de suflete. Iar cât
despre jertfele moarte de azimă pe care voi le aduceţi,
aceasta este o datină a Iudeilor. Dar voi spuneţi: „Oare,
Hristos, după cuvintele Sfintei Scripturi, nu a mâncat
paştile, cu brâul încins şi cu toiag în mână?” Da, vom
zice şi noi. El a mâncat paştile, dar le-a preschimbat,
aşa cum a făcut şi cu tăierea-împrejur şi cu altele. După
paştile Iudeilor, şezând împreună cu cei douăsprezece
ucenici ai Săi în Muntele Sion, El a rânduit Paştile Sale.
La Cina cea de Taină a luat pâinea, binecuvântându-
o şi frângându-o, a dat-o ucenicilor, zicând: „Luaţi,
mâncaţi, acesta este Trupul Meu...” Iată adevărata
Taină! Scris este: „a luat pâinea,”7 adică pâine dospită,
iar nu azimă, cum faceţi voi, slujind împotriva legii,
asemenea ereziei lui Apollinarie...
Cuvintele acestea rostite de fericiţii bărbaţi au fost la fel
de plăcute auzului Latinilor precum sunt pentru lup
pietrele aruncate după el. Aceştia s-au năpustit şi au
aprins, din toate laturile, sfânta mănăstire, iar pricina
pentru toate aceste fărădelegi a fost călcătorul de lege
şi nelegiuitul Paleolog, acest nou Navuhodonosor.
rugăciunea mucenicilor
Înconjuraţi fiind de flăcări, în turn, Preacuvioşii şi
de-Dumnezeu-purtătorii părinţi şi-au înălţat rugă-
6 Este vorba de Mahomed, întemeietorul Islamului.
7 În Evanghelii, la Mt. 26:26, Mc. 4:22, Lc. 22:9, precum şi în
prima epistolă a Sfântului Apostol Pavel către Corintheni ( Cor.
:23), la întemeierea Tainei Sfintei Euharistii este folosit cuvântul
„artos,” care în greceşte înseamnă „pâine dospită.” Pentru pâine
nedospită (azimă), în Sfânta Scriptură se foloseşte cuvântul „azimon”
(Lc. 22:). „Deoarece Cina cea de Taină a avut loc în noaptea de 4
Nissan, zi în care, potrivit literaturii rabinice, până la apusul soarelui
era oprită folosirea pâinii dospite, a fost folosită pâine dospită. Astăzi,
ca şi în trecut, Taina Sfintei Euharistii (în Biserica Ortodoxă) se
săvârşeşte cu pâine dospită.”
La început, pâinea euharistică care se folosea în Apus, ca şi în Răsărit,
era pâine obişnuită, dospită. Pr. Sirmon, membru al ordinului iezuit,
recunoaşte că în Apus, ca şi în Răsărit, pâinea dospită a fost folosită
în primele zece veacuri, şi că Biserica Romei a schimbat vechiul obicei
în perioada dintre sfârşitul veacului al IX-lea şi prima jumătate a
veacului al XI-lea. Folosirea de către romano-catolici a azimei este
rezultatul unei influenţe iudaice târzii.
ciunea către Hristos Dumnezeu, asemenea celor Trei
Tineri:
- Stăpâne, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul
nostru, Fiule, Unule-Născut şi Cuvântul lui
Dumnezeu, Care ca un miel fără prihană spre
junghiere Te-ai dat pentru neamul omenesc! Tu,
Doamne, Care preacuratul Tău sânge l-ai vărsat
pentru Biserica Ta, şi ai zis că puterile iadului nu o
vor birui pe ea, păzeşte această Biserică a Ta de lupii
cei ce caută să o nimicească. Înmulţeşte, Doamne,
moştenirea Ta în lumea întreagă, dintr-o latură într-
alta. Păzeşte în veci neschimbat şi neclintit locul cel
ales al Preacuratei Maicii Tale, pe cei ce vieţuiesc într-
însul îi sfinţeşte, împreună cu Tine îi proslăveşte şi-i
miluieşte, lăcaşurile sfinţilor Tăi le înalţă întru slava
Ta şi spre pomenirea noastră. Primeşte rugăciunea
gurilor noastre ca pe o tămâie cu bună-mireasmă şi
Te milostiveşte spre noi, precum Te-ai milostivit de
jertfa lui Avraam şi de arderea-de-tot a lui Iefthae,
căci bun eşti şi de-oameni-iubitor.
Îndată ce au terminat de rostit rugăciunea, din cer s-a
auzit glas:
- Bucuraţi-vă şi vă veseliţi, că plata voastră multă este
în ceruri!
Auzind acest glas neobişnuit, chinuitorii s-au
înspăimântat foarte, dar întunericul care le acoperea
ochii sufleteşti nu le-a îngăduit să priceapă cele
întâmplate, căci Duhul Sfânt, pe Care ei Îl huleau,
nu a alungat acest întuneric de la ei. Astfel, fericiţii
părinţi şi-au încredinţat sufletele în mâinile lui
Dumnezeu. Au pierit prin foc la anul 276, iar după
mărturia unui manuscris Grecesc ce se păstrează
laa Protaton şi mănăstirile Iviron şi Vatopedi, la 0
octombrie 280.
Sfinţii Mucenici de la Mănăstirea Zografu au fost
în număr de douăzeci şi şase, dintre care douăzeci
şi doi erau monahi, iar patru mireni, ale căror nume
nu ne sunt ştiute. Numele monahilor sunt: Toma,
Varsanufie, Kiril, Miheia, Simon, Ilarion, Iacov, Iov,
Kiprian, Savva, Iacov, Martinian, Cosma, Serghie,
Mina, Iosif, Ioanikie, Pavel, Antonie, Eftimie,
Dometian şi Parthenie Paraclisierul. Cel dintâi
dintre ei, Toma, a fost cel care a vorbit cu Latinii, iar
cel din urmă, Partenie paraclisierul, a rămas viu şi a
AT I T U D I N I 93
izbutit să coboare de acolo. El le-a povestit fraţilor
care s-au întors toate cele ce s-au întâmplat, iar după
ce a mai vieţuit încă 30 de ani şi-a încredinţat sufletul
lui Dumnezeu la 0 noiembrie, primind, împreună
cu fraţii săi, cununa mucenicească.
ciuperca minunată de la
piciorul Sfintei mese
După ce şi-au săvârşit silnicia, nelegiuiţii Latini s-au
răspândit cu mânie mare în întreg Sfântul Munte
şi nicio mânăstire, turn, schit sau chilie n-a rămas
ferită de ei. Au ars şi-au nimicit totul, au jefuit averile
mânăstirilor. Cu mari pierderi, au cucerit în cele din
urmă şi Protatonul. Şi aici au făcut mare vărsare de
sânge, nimicind şi arzând toate chiliile. După ce a fost
supus la chinuri îndelungate, Preacuviosul Protos8 a
fost spânzurat în faţa mânăstirii Protaton, pe malul
mării, în locul numit Halkos.
De aici, nelegiuiţii Latini au trecut de cealaltă parte
a muntelui, spre sud, unde călugării din mănăstirea
Xiropotamu i-au întâmpinat cu ramuri în mâini,
închinându-li-se cu aceste cuvinte:
- Pacea lui Hristos fie cu voi!
Latinii le-au răspuns:
- Este şi va fi!
Şi îndată după aceea au intrat împreună cu acei
monahi în mânăstire. Aici le-au dăruit acestora o
parte din bogăţiile furate şi şi-au luat numele de
ctitori ai mănăstirii. Călugării (ce rătăcire!) s-au unit
cu ereticii, dar în vremea slujbei, pe când se rugau
„Pentru arhiepiscopul nostru Papa Romei şi pentru
binecredinciosul împărat...,” Dumnezeu a privit din
ceruri şi i-a făcut pe oameni să se cutremure. Locul acela
în care stăteau nevrednicii monahi, precum şi zidurile
mânăstirii şi toate clădirile, s-au prăbuşit asemenea
zidurilor Ierihonului în vremea lui Isus Navi. Numai
un zid al mânăstirii a rămas în picioare, ca să slujească
drept pildă urmaşilor. Mulţi dintre Latini au pierit
8 Este vorba de Sfântul Cosma. Πρωτος, în greceşte „cel dintâi,” este
numit conducătorul administraţiei bisericeşti a mânăstirilor athonite,
pe care le cârmuieşte alături de egumenii celorlalte mânăstiri ca primul
între egali. În a doua jumătate al secolului al XVII-lea, Sfântul Munte
era deja condus de o sinaxă a egumenilor, iar începând cu secolul
al XVIII-lea şi până astăzi este condus de către Sfânta Chinotită
(consiliu sau adunare) din care fac parte reprezentanţi ai tuturor
mânăstirilor din Sfântul Munte, în număr de 20.
 9 AT I T U D I N I
U stir ht
O a
TR nă rig
-V e
Ă
în vremea acestui cutremur, murind pe loc, iar alţii,
D
PE Mă py
văzând această mare minune, cu ruşine şi cu frică au
Co
fugit la corăbiile lor. Unii dintre ei, însă, s-au pocăit
şi au rămas ca monahi în Muntele Athos. Ruşinaţi
de Dumnezeu, călugării din mănăstirea Xiropotamu
şi-au înţeles fărădelegea şi au plâns amarnic. Apoi,
asemenea păsărilor rămase fără cuib, rătăceau prin
păduri fără să afle adăpost, căci mănăstirea le fusese
nimicită pentru fărădelegile lor. Tot atunci a încetat
să se mai săvârşească în această mănăstire minunea
ce se făcea până atunci întru pomenirea şi slava celor
40 de mucenici.
Iată care era această minune. După ce fericitul şi
vrednicul de pomenire împărat Roman Lekapenul a
ridicat şi împodobit biserica mănăstirii, un arhiereu
a fost chemat să o sfinţească. În timpul slujbei de
sfinţire, când arhiereul a rostit cuvintele: „În numele
celor patruzeci de mucenici,” s-a săvârşit o minune.
La piciorul Sfintei Mese a crescut o ciupercă mare,
cu o scară şi capete în chip de măr, patruzeci la
număr, după numărul sfinţilor mucenici. Această
ciupercă s-a răsucit în jurul Scaunului Împărătesc.
Toţi au înălţat slavă lui Dumnezeu şi mucenicilor
Săi pentru această minune. Toţi bolnavii care se aflau
acolo atunci au gustat din ciuperca aceea şi îndată s-
au tămăduit de boală. Vestea minunii întâmplate s-a
răspândit în întreaga ţară. Bolnavii care au venit apoi
pentru a afla tămăduire neputinţelor s-au vindecat,
iar cei ce nu puteau veni până la mănăstire trimiteau
daruri şi primeau părticele din această plantă dăruită
de Dumnezeu şi, îndată ce le mâncau, se tămăduiau.
Din pricina mulţimii de norod care venea aici, planta
se isprăvea la 9 martie, zi în care Biserica prăznuieşte
pomenirea Sfinţilor 40 de Mucenici. Atunci creştea
din nou. Minunea ce se săvârşea cu această ciupercă
minunată întrecea minunea ce se întâmpla în fiecare
an la scăldătoarea Siloamului. Acolo se tămăduia
numai cel care intra primul în apa scăldătoarei, pe când
ciuperca îi vindeca pe toţi, pretutindeni unde cineva
gusta din ea, atât de mare era minunea! Dar diavolul,
vrăjmaşul dreptslăvitorilor Creştini, care încă de la
început a urât binele, neputând să rabde şi să privească
această minune, a început să lupte, până ce dorinţa i
s-a împlinit. El i-a atras pe monahii cei slabi cu duhul
să se adune la aceeaşi masă şi să slujească împreună cu
luptătorii împotriva Duhului. Din această pricină, de
atunci, minunea nu s-a mai săvârşit. Aşa i-a pedepsit
Dumnezeu pe cei ce dispreţuiesc Adevărul. Aşa i-au
răsplătit Latinii cei fără-de-lege, luptători împotriva
Duhului, pe monahii potrivnici lui Dumnezeu
pentru părtăşia cu ei, căci jertfa necinstitorilor nu
este bineplăcută lui Dumnezeu. Dacă aceştia cred
că vor fi în numărul celor aleşi, Dumnezeu le arată
dimpotrivă, ca aceşti nelegiuiţi să nu aibă niciun
temei ca să se mărească, ci să se ruşineze acum, ca şi la
a doua venire a lui Hristos. Iar ortodocşii, chiar dacă
rabdă suferinţe aici, în veacul acesta, au nădejdea că
vor primi de la Hristos A-toate-dătătorul răsplăţile
cele gătite lor – ceea ce cu adevărat se va şi împlini!
Unde este Dumnezeul lor?
Ceilalţi monahi au ieşit din ascunzişurile lor după
plecarea Latinilor şi s-au întors în chiliile lor arse şi
pustiite, plângându-şi cu amar fraţii ucişi. Întregul
Munte Athos, asemenea Rahelei, îşi plângea fiii!
Şi cine nu ar fi plâns, privind la aceste grozăvii?
Tânguirea şi suspinul s-au înălţat până la cer,
când monahii, asemenea lui David, se rugau aşa:
„Doamne, au venit necinstitorii, cei de altă credinţă,
în Grădina Preacuratei Tale Maici, au întinat sfintele
Tale biserici, trupurile robilor Tăi le-au dat hrană
păsărilor şi fiarelor, ca apa le-au vărsat sângele lângă
chiliile lor, şi nu era cine să-i îngroape. Varsă mânia
Ta peste noroadele care te hulesc şi peste ţările care
s-au lepădat de dreptslăvitoarea credinţă. Trimite
peste noi binefacerile Tale, căci multe necazuri am
răbdat. Ajută-ne, Doamne, Mântuitorul nostru, întru
slava numelui Tău. Doamne, izbăveşte-ne şi pentru
numele Tău curăţeşte păcatele noastre, ca nu cândva
să zică necinstitorii „Unde este Dumnezeul lor?”, şi
să vadă ochii noştri pedeapsa lor, pentru că au vărsat
sângele robilor Tăi. Iar noi, robii Tăi, în veci Te vom
slăvi, Dumnezeule, şi din neam în neam Te vom lăuda,
păzind minunatele învăţături şi predanii ale Sfinţilor
Părinţilor noştri.”
Nelegiuitul împărat Mihail Paleologul, care poftea să
vină în Sfântul Munte şi să-i nimicească ortodoxia, nu
a izbutit, căci domnia i s-a sfârşit curând... În timpul
unei campanii împotriva Ţarului Duşan al Sârbilor,
împăratul s-a îmbolnăvit şi, în decembrie 282, a
murit în tabăra sa din apropierea oraşului Ber, neunit
cu Biserica Apuseană şi afurisit de cea Răsăriteană.
Fiul său, Andronic Paleologul, care era împreună cu
el, din pricina nemulţumirii poporului, nu a îndrăznit
să-şi îngroape tatăl cu cinstea cuvenită unui împărat,
ci a poruncit să fie îngropat noaptea, într-o mănăstire
din apropiere. Văduvei lui Mihail, Theodora, i s-a
cerut să dea şi să iscălească o mărturisire de credinţă
în care să recunoască ortodoxia: „Măria mea,” scria
ea, „urăşte şi socoteşte josnică această faptă, unirea,
care s-a săvârşit nu demult în Biserică şi pe toţi a
tulburat. Aşa cum Biserica lui Dumnezeu l-a osândit
pe Patriarhul Vekkos pentru învăţăturile sale cele
hulitoare de Dumnezeu şi împreună cu dânsul pe
Melitiniot şi Metohit, aforisindu-i, astfel şi Măria
mea, alegând mai presus de toate frica lui Dumnezeu
şi ascultarea de Sfânta Biserică, încuviinţez şi primesc
această hotărâre şi nimeni nu mă va sili să săvârşesc
schimbări pentru sufletul soţului şi stăpânului meu.”
Pomenirea mucenicilor care au pătimit atunci se
prăznuieşte împreună cu cea a tuturor Sfinţilor
Nevoitori din Sfântul Munte Athos, în întâia
duminică de după Duminica tuturor Sfinţilor.
Aparte se prăznuieşte pomenirea cuvioşilor mucenici
Gruzini din mănăstirea Iviron şi a celor vatopedini
din Vatopedi.
Turnul în care au pătimit Sfinţii Mucenici şi
acolo unde a rămas icoana făcătoare de minuni a
Maicii Domnului s-a păstrat parţial până în 873.
Deoarece se înălţa deasupra părţii de miazănoapte a
mănăstirii şi, din pricina vechimii, era în primejdie
să se prăbuşească, a trebuit să fie dat jos. Dar pentru
ca pomenirea nevoinţei muceniceşti a celor douăzeci
şi şase de mucenici să fie păstrată, toţi fraţii din
mănăstirea Zogafu au hotărât într-un cuget să înalţe
pe acel loc un monument. Aceasta s-a întâmplat în
873. Monumentul trebuia să fie sfinţit chiar în ziua
în care se prăznuia pomenirea mucenicilor. În ajun,
după apusul soarelui, a început privegherea de toată
noaptea. Pretutindeni domnea liniştea. În timpul
slujbei, chiar la miezul nopţii, când, după prima
cathismă, a început să se citească viaţa şi pătimirile
AT I T U D I N I 9
Sfinţilor Mucenici de la Zografu, deasupra bisericii
s-a arătat, în chip neaşteptat, un stâlp de foc care a
luminat mănăstirea şi împrejurimile atât de puternic
încât puteau fi văzute şi cele mai mărunte lucruri.
Acest stâlp minunat, după ce a stat deasupra bisericii
vreo 3-4 minute, s-a mutat deasupra monumentului,
unde s-a oprit iarăşi preţ de câteva minute, după
care a început să se înalţe şi s-a preschimbat într-
un cerc, asemenea unei cununi, care încununa din
cer monumentul şi locul unde pătimiseră Sfinţii
Mucenici. Această arătare minunată a durat aproape
5 minute. Martori oculari ai minunii au fost
fraţii mănăstirii şi mulţi dintre oaspeţii mănăstirii
– pustnici şi vieţuitori în schiturile din preajma
mănăstirii, veniţi la Zografu pentru praznic.
Astfel, Atotputernicul Dumnezeu, prin acest semn
ceresc arătat asupra monumentului, ridicat pe locul
pătimirii muceniceşti a monahilor mărturisitori în
chiar ziua prăznuirii pomenirii lor, a arătat limpede
tuturor cât de bineplăcută este înaintea lui nevoinţa
acestor pătimitori pentru credinţa cea adevărată şi
pentru credincioşia faţă de Biserica Ortodoxă… Iar
Preacurata, Preabinecuvântata, Pururea-fecioara,
Stăpâna noastră Născătoarea-de-Dumnezeu, care
prin icoana sa le-a vestit monahilor săi venirea
Latinilor celor nepoftiţi, cruzi şi potrivnici lui
Dumnezeu, a dat mărturie, prin aceasta, de deosebita
sa bunăvoinţă faţă de cei care o cinstesc dreptslăvitor
şi a arătat că toţi cei ce cu foc şi sabie şi prin orice
silă răspândesc împreună cu credinţa Creştină
amestecul propriilor lor învăţături şi amăgiri sunt
potrivnicii ei şi ai Fiului Său dumnezeiesc.