24.

Abraham în religiile monoteiste

Renaşterea iudaismul ce s-a accentuat în ultimele două secole,

reafirmarea liberă de constrângeri a iudaismului după întemeierea statului
Israel pe pământurile biblice ale evreilor, dezvoltările intelectuale pe care
iudaismul le-a cunoscut în ultimii zeci de ani, rămân fapte grăitoare ale
istoriei inteectuale a lumii civilizate.

Astăzi a devenit evident pentru toată lumea că Noul Testament,

corpusul Scripturilor fundamentale ale creştinismului, poate fi înţeles numai
în legătură cu Vechiul Testament şi cu istoria evreilor. După cum a arătat
Hans Kung, religia creştină a trecut prin schimbări de paradigmă şi printr-o
mare afirmare culturală. Creştinismul a rămas cel mai influent curent
spiritual al modernităţii. Mai ales în ultimul secol, creştinismul şi-a regăsit
filiaţia originară şi a dobândit un nou potenţial de susţinere a culturii.

De asemenea, un alt fapt foarte clar în minţile noastre, este

acelă că prin Coran, islamismul s-a desprins din tradiţia religioasă pe care o
exprimă Vechiul Testament şi Noul Testament şi aparţine constelaţiei din
care face parte şi iudaismul şi creştinismul, ca a treia religie monoteistă a
modernităţii.

Asumarea originii comune a iudaismului, creştinismului şi

islamului şi a convergenţelor dintre cele trei religii monoteiste nu se face de
la sine şi nici nu pare a înainte uşor.

Abraham reprezintă o figură tutelară a istorie în cartea Facerea

din Pentateuh. Dumnezeu l-a scos pe Abraham din timpurile Mesopotamiei şi
l-a dus în Canaan pentru ca apoi, Abraham să facă legământ cu Dumnezeu
pentru a avea copii şi pământurile pe care şi le dorea. La sfatul Sarei, care nu
putea ave copii, Abraham l-a avut pe Ismail cu slujnica Sarei, Haganar.
Dumnezeu i-a promis apoi un fiu cu Sara, pe nume Isaac. După naşterea lui
Isaa, Haganar şi fiul ei, Ismail, au fost nevoiţi să plece din casa lui Abraham.
Dumnezeu apoi, l-a pus la încercare pe Abraham, cerându-i să-l jertfească pe
Isaac, pe un rug. Acesta a făcut precum i-a cerut Dumnezeu şi în ultima clipă
Dumnezeu l-a oprit pe Abraham din a-şi jertfi propriul copil.

Prezentarea din Vechiul Testament prezintă virtuţile şi

slăbiciunile omeneşeti ale lui Abraham şi are o structură vizionară şi istorică
pe care iudaismul a evidenţiat-o. Abraham este primul căruia Dumnezeu i se
revelează, el este cel care face legământ cu Dumnezeu. El se supune în
totalitate unui singur Dumnezeu, acelui Dumnezeu al întregii tradiţii biblice.
Cu el începe monoteismul , Talmudul prezintă iudaismul ca o continuare a
monoteismului abrahamaic şi îl consideră pe Abraham sursa de inspiraţie cea
mai adâncă din istorie.

Noul Testament îl evocă pe Abraham în peste 70 de locuri. Nu

numai Evangheliile, ci şi Epistolele din Noul Testament îi asigură un loc
important lui Abraham. În faptele Apostolilor se evocă slava lui Abraham faţă
de Dumnezeu de pe când era încă în Mesopotamia şi legământul acestuia cu
Dumnezeu.

Potrivit Coranului, Dumnezeu s-a adresat fiilor lui Israel, pe care

i-a ales pentru a se revela. După ce l-a supus încercării pe Abraham, iar
acesta a îndeplinit poruncile întocmai, Dumnezeu l-a făcut ca păşitor pe
drumul ce drept înainte oamenilor. Apoi Dumnezeu a încheiat un legământ
cu Abrahama şi Ismail, cerându-le supunere necondiţionată la poruncile sale.
Coranul arată că nu descendenţa asigură o bună călăuzire, ci o anumită
conduită, care a prins contur mai întâi în Abraham. Abraham apare în Coran
drept cel care l-a descoperit pe Dumnezeu cel adevărat şi care îi urmează
supus poruncile. Abraham a descoperit monoteismul şi i-ar preceda astfel pe
toţi cei care au venit pe urmele sale.

Observăm din evocarea imaginii lui Abraham în Vechiul

Testament, în Noul Testament şi în Coran, că toate cele trei religii
monoteiste încep cu Abraham. Abraham îşi asumă credinţa în Dumnezeu
lăsând deoparte pretenţiile altor idoli. Lui Abraham, Dumnezeu se revelează
şi cu Abraham, Dumnezeu încheie legământul. Abraham este gata să-şi
sacrifice şi fiul ca dovadă a credinţei nelimitate pe care acesta o are în
Dumnezeu, astfel încât pentru Abraham, Dumneze este mai presus de orice.

Există totuşi şi câteva diferenţe care nu ar trebui lăsate la o

parte.

Pentru iudaism, Abraham este tatăl lui Isaac, iar fiul lui Isaac este
Iacob, numit şi Israel, este cel care încheie un legământ veşnic cu Dumnezeu
şi stă la originea poporului evreu. Disponibilitatea lui Abraham de a-şi
sacrifica pentru Dumnezeu, fiul pe care îl iubeşte necondiţionat, reprezintă
proba tăriei credinţei.

Pentru creştinism, Abraham rămâne cel care a primit porunci de

la Dumnezeu şi a făcut legământ cu Dumnezeu, dar şi cel care şi-a pus viaţa
sub semnul credinţei nelimitate în Dumnezeu.
 Pentru islam, Abraham este tatăl lui Ismail, care stă la originea
popoarelor arabe. Abraham este întruchiparea supunerii necondiţionate a
omului în faţa lui Dumnezeu. El este primul muslim, nu este nici iudeu, nici
creştin, el precede atât iudaismul cât şi creştinismul

Într-o carte foarte bine dcumentată, Karl Joseph Kuschel a

refăcut întregul dosar al lui Abraham în iudaism, creştinism şi islam. El
pleacă de la premisa conform căreia, convieţuirea evreilor, creştinilor şi
musulmanilor în diferite societăţi, pe cale de globalizare, necesită o
înţelegere mutuală, iar această înţelegere este realizabilă numai dacă
originea comună a religiilor monoteiste este conştientizată suficient, dar şi
asumată.