2.

AŞEZAREA ÎN CERC SAU ÎN FORMĂ DE U

Obiectivele acestei tehnici: dezvoltarea siguranţei, promovarea educaţiei participative,
îmbunătăţirea concentrării, diminuarea conflictelor în sala de clasă, reducerea
conversaţiilor între elevi.

Odată, pe când eram în primul an din ciclul gimnazial, clasa mea a fost împărţită în
grupe. Fiecare grup trebuia să prezinte o lucrare în faţa clasei. Mulţi din grupul meu au
refuzat să execute o faptă atât de eroică. Eu, mai îndrăzneţ, am mers înainte.
Niciodată n-am tremurat atât. Vocea părea sufocată. Când eram în camera mea, mi se
părea atât de uşor să vorbesc, dar în faţa clasei nu reuşeam să-mi coordonez ideile. Astăzi
ţin conferinţe pentru mii de oameni. Dar nu a fost uşor să depăşesc acest conflict.
De ce ne este atât de greu să vorbim despre ideile noastre în public? De ce multora le este
greu să ridice mâna într-un amfiteatru şi să pună întrebări?
De ce unii oameni sunt elocvenţi şi siguri pe ei când vorbesc cu apropiaţii lor, dar foarte
inhibaţi când îşi discută opiniile cu străini sau în grupuri de lucru? Una dintre marile
cauze se află în sistemul şcolar. În ciuda faptului că înşiruirea elevilor în sala de clasă,
unii în spatele celorlalţi pare atât de inofensivă, acest aranjament e nociv, generează
distrageri şi blochează inteligenţa, înşiruirea elevilor le distruge spontaneitatea şi
siguranţa în a-şi expune ideile. Generează un conflict caracterizat de teamă şi inhibiţie.
Mecanismul implicat este următorul: când ne aflăm într-un ambient social, se
declanşează, într-o fracţiune de secundă, un fenomen inconştient numit declanşatorul
memoriei, care deschide anumite arhive ce conţin nesiguranţă şi blocaje, generând stresul
care face imposibilă citirea altor arhive şi îngreunează manifestarea capacităţii de a gândi.
Marile teorii legate de educaţie nu au studiat funcţiile memoriei. De aceea, ele nu au
înţeles că sunt suficienţi doi ani în care elevii se aşează înşiruiţi în clasă, pentru a genera
o traumă inconştientă.
Este o traumă care îi împiedică să-şi exprime opiniile în adunări, să spună „nu", să
discute despre nelămuriri în sala de clasă. Unii capătă o frică cumplită de a nu fi ţinta
criticilor şi, de aceea, tac tot timpul. Alţii sunt excesiv de preocupaţi de ceea ce gândesc
şi spun ceilalţi despre ei. Dumneavoastră aveţi această traumă?
Şcoala clasică generează conflicte la elevi, fără să-şi dea seama de acest lucru. Pe lângă
faptul că blochează capacitatea de a discuta, înşiruirea elevilor pune gaz pe focul
sindromului gândirii accelerate, SGA. Gândirea elevilor funcţionează cu o mie de turaţii
pe oră. Pentru adulţi este greu de suportat oboseala, anxietatea şi agitaţia din SGA. Astfel,
imaginaţi-vă ce se întâmplă cu copiii şi tinerii obligaţi să stea aşezaţi, imobili, şi, pe
deasupra, având ca peisaj în faţa lor, ceafa colegilor de clasă? Ca să nu explodeze de
anxietate, ei deranjează mediul înconjurător, poartă conversaţii între ei, îşi provoacă
prietenii.
E o chestiune de supravieţuire. Nu-i învinovăţiţi. învinovăţiţi sistemul. Cum să rezolvăm
această problemă? Făcând ca elevii să se aşeze în formă de semilună, de U sau în dublu
cerc. Ei au nevoie să-şi vadă chipurile unii altora. Vă rog, scoateţi elevii - de la grădiniţă
până la universitate - din înşiruirea unii în spatele altora.
Ea alimentează inerţia intelectuală.
A educa cu ochii: sculptorii emoţiei
Ţineţi minte această frază. Sala de clasă nu este o armată de oameni tăcuţi şi nici un
teatru în care profesorul este unicul actor, iar elevii, spectatori pasivi. Toţi sunt actori ai
educaţiei. Educaţia trebuie să fie participativă.
După părerea mea, a cincea parte din durata orelor ar trebui să fie consumată cu predarea
de către elevi în faţa clasei. Profesorii s-ar relaxa în acest timp, iar elevii s-ar angaja în
educaţie, şi-ar dezvolta capacitatea critică, raţionamentul schematic şi ar depăşi fobia
socială.
îi rog pe dascăli să dea o atenţie specială elevilor timizi. Ei au diferite grade de fobie
socială, o mare teamă de a-şi exprima ideile în public. Fabricăm o masă de tineri timizi.
Timizii vorbesc puţin, dar gândesc mult - şi uneori se chinuiesc cu gândurile lor. Am spus
deja şi o repet, de obicei timizii sunt excelenţi pentru ceilalţi, dar foarte păguboşi pentru
ei înşişi. Sunt etici şi grijulii cu societatea, dar nu se îngrijesc de calitatea vieţii lor.
Educatorii sunt sculptori ai emoţiei. Educaţi privind în ochi, educaţi cu gesturile: ele spun
tot atât de mult cât şi cuvintele. Aşezarea în formă de U sau în cerc linişteşte gândirea,
îmbunătăţeşte concentrarea, diminuează neliniştea elevilor.
Climatul din clasă devine agreabil şi interacţiunea socială face un mare salt înainte.

(extras din A. Cury)