Eseu

La limba şi literatura română

“Importanta operelor eminesciene in viata tinerelor
generatii”

„A exista înseamnă a suferi...”

Pe parcursul vieţii, poezia marelui poet, Mihai Eminescu, a

evoluat. Aceasta capătă noi dimensiuni, o frecvenţă semnificativă.
Poetul care percepuse „lumea senină” descoperă acum şi
reversul, proiectat pe un plan interior, „lumea-mi neagră”. Alteori,
extensia de sens duce la imagini îmbibate de un puternic
pesimism liric şi negator. Adevărata esenţă a acelui "pesimist
incurabil” îl precizează Nietzsche: “Artistul tragic nu este pesimist,
el spune da la tot ce e problematic şi teribil…”. Aceasta ne ajută
să înţelegem mai bine adevărata esenţă a viziunii autorului asupra
lumii.
Din momentul în care relaţia dintre conştiinta poetului şi
starea lumii ca iluzie se destramă, Eminescu începe sa dea
creaţiei sale un suport existenţial tragic. El devine astfel poetul
situaţiilor-limită. Viaţa, moartea, iubirea, istoria, etc., totul este
convertit într-un simbol al condiţiei umane proiectate pe fundalul
unui final tragic.
Atît spaţiul cît şi timpul capătă în poezia eminesciană o
puternică coloratură afectivă. Oricum, universul din poezia lui
Eminescu are dimensiunile cele mai stranii precum e si societatea
de azi.
Între poet şi lume se formează o mare prăpastie, aceasta
generînd acea dramă existenţială stimulată de teroarea timpului şi
setea de absolut. Anume tragismul operelor sale este intensificat
de descoperirea terorii timpului, care instaurează fiorul rece al
nefiinţei. Timpul este principalul generator de nelinişti, tulburări
dar şi melacolii care limitează veşnicia şi infinitul.
Omul eminescian este omul tragic, omul de excepţie, firea
superioară (geniul) mereu distanţat, proiectat în infinit. Drama
existenţială a poetului are loc în cîmpul valorilor, tragicul se mişcă
în sfera raporturilor de valori, acolo unde putem întîlni ceva în
geniul întîmplărilor tragice.
Viata zilnica insa este acel montan sufleu al inspiratiei si al
ratiunii,a carei divergente este desigur omul!Zilnic consideram ca
simplitatea vorbirii,exprimarii ne este-n ajututor pentru a colabora
cu prietenii,colegii,familia,insa nu ne-am gindit niciodata prin a
cui silabe pronuntam cuvintul
„mama”,”patrie”,”bastina”.Literatura romana acum inca-si mai
aminteste de poetii nostri,pentruca au lasat in urma amprenta
care predomina printre carti,poezii,citate.Individualitatea fiecaruia
din noi nu mereu ne permite exprimarea sentimentala,libera insa
cu ajutorul operelor eminesciene adolescentii,maturii chiar si copii
isi manifesta gindurile bazindu-se pe realitatea expusa in versuri.
Astazi a devenit de multa vreme un loc comun faptul ca o
data cu si poeziile lui Eminescu literatura româna a intrat pentru
prima data în circuitul larg al valorilor culturii universale. De o
mare importante sunt ideile inspirate si anume:Dragostea
apreciabila catre femeie,om,natura,sinceritatea catre tine
insuti,aceste opera ajuta societatea sa devina mai libera mai
desavirsita. Poeziile eminesciene serveste ca etalon în măsurarea
bogăţiei spiritualităţii româneşti. Este simbolul unităţii neamului si
tradiţionalismului. În acelaşi timp, prin universalitatile sale, ne
putem situa alaturi de oamenii de geniu europeni, precum
globalizarea, de care nu putem face abstracţie, integrându-ne în
familia europeană îmbogăţind-o dar şi păstrându-ne identitatea.
O importanta neexplicabila,o valoarea feerica,un ajutor de
nedescris ne daruie opera eminesciana.!