Caracterizarea personajului-Otilia Marculescu

Realist-clasic prin tema, conflict si prin realizarea unor tipologii, romanul Enigma Otiliei depaseste prin modenitate formula estetica preferata de scriitor fiind apreciat ulterior la balzacianism fara Balzac,in fapt,un roman polemic la adresa conventiilor balzaciene. In cadrul romanului din perioada interbelica, personajul joaca un rol extrem de important, deopotriva fiindca reprezinta viziunea autorului despre un model comportamental si din punctul de vedere al compozitiei care tine cont de formula estetica si narativa. El sustine conflictul pe toate nivelurile participand la actiune si activand in toate planurile narative. In conformitate cu formula estetica adoptata, personajul oscileaza intre tipologie si tip (cateodata in combinatie), intre exceptional si normalitate. Otilia este un personaj tipic realizat in puternice repere realiste, fapt care contrazice aparent intentia de clasicizare a autorului. Tehnica fundamentala este cea a pluriperspectivismului, a oglindirii prin intermediul celorlalte personaje. Intentia naratorului pare sa fi fost aceea de a prinde imaginea inefabilului intr-un corp, de a da viata unui portret specios, seducator (si pozitiv si negativ), imposibil de clasificat din perspectiva barbatului (perspectiva este a lui Felix Sima). Intre personajele feminine din literatura romana,Otilia ilustreaza in mod remarcabil dimensiunea eternului feminin ,dar si phihologia adolescentei si statutul social al femeii la inceputul secolului XX. Otilia este fascinata, este mereu imprevizibila, este dilematica. In opozitie cu aceste trasaturi care apartin portretului moral, personajul se alcatuieste cu greu ca o fizionomie, nefiind un personaj de creatie preponderent. Alte caracteristici o propun ca un personaj in continua devenire: Otilia este plina de dinamism, mereu noua din perspectiva comportamentului, chiar daca evolutia ei este previzibila si justificata de propriile cuvinte: noi nu traim decat 5-6 ani. De aceea aceasta evolutie sta sub semnul ludicului, pentru ca Otiliei ii face placere sa-si schimbe identitatea in fata celorlalti si sa se amuze in fata reactiei lor. Otilia se construieste la inceput pe motivul orfanului intr-un cuplu firesc cu Felix, pe care-l ia sub aripa sa protectoare chiar din prima scena, dovedind instincte materne, compensatorii fata de lipsa propriei mame. Tot pentru Felix, Otilia reprezinta iubirea adolescentina, fiinta care il ajuta pe drumul maturizarii, care ii apreciaza scanteia de genialitate si are puterea sa renunte la el, pentru a-i lasa cale libera spre realizare. Iubita de parintele sau adoptiv si de Felix, ocrotita de Pascalopol care oscileaza intre iubirea paterna si cea virila, Otilia este totusi un om foarte singur. Slabiciunea aceasta este bine ascunsa de toti ceilalti, printr-un joc al aparentelor care duce spre o fiinta puternica. Toate agresiunile la care este supusa de clanul Tulea, pe motivul unei presupuse rivalitati la mostenirea lui mos Costache, o intaresc si ii adauga un aer de eroina. Punctul culminant al portretului coincide cu tensiunea maxima din conflictul romanului. Caderea lui mos Costache reprezinta momentul de criza al Otiliei , pusa in situatia pierderii iminene a lui papa. Este momentul in care Otilia simte nevoia unei confesiuni si o face in fata lui Felix. Desi cunoaste structura de avar a batranului, Otilia ii scuza comportamentul, punandu-l pe seama agresiunii continue la care este supus. Dovada suprema de generozitate si altruism se produce dupa moartea lui Giurgiuveanu, cand Otilia ii lasa Auricai pianul, singurul obiect mostenit de la mama sa. Spre final (cand Otilia paraseste casa fara niciun ban) se produce eterizarea personajului. In acest sens, aparitia Otiliei doar ca imagine intr-o fotografie, in epilog, il constituie elementul de sprijin pentru universalizarea eternului feminin, pentru fixarea celor doua coordonate ale portretului:

schimbatoare si misterioasa. Se propune o revenire la titlu, in cerc, dupa modelul clasic. In acelasi timp se prezinta un personaj care ridica de la particular la general enigmaticul feminin. Portretul Otiliei, realizat prin tehnici modern : comportamentismul si reflectarea poliedrica, face exceptie de la tehnica de caracterizare balzaciana. Pana in capitolul al XVI-lea, Otilia este prezentata exclusiv prin comportamentism (fapte, gesturi, replici), fara a-I cunoaste gandurile din perspectiva unica a naratorului, cu exceptia celor marturisite chiar de personaj. Aceasta tehnica este dublata, pe acelasi spatiu narativ, de reflectarea poliedrica a personalitatii Otiliei in constiinta celorlalte personaje, ceea ce confera ambiguitate personajului, iar in plan simbolic sugereaza enigma, misterul feminitatii. Relativizarea imaginii prin reflectarea in mai multe oglinzi alcatuieste un portret complex si contradictoriu: fe-fetita cuminte si iubitoare pentru mos Costache, fata exuberanta, admirabila, superioara pentru Felix, femeia capricioasa cu un temperament de artista pentru Pascalopol, o dezmatata, o stricata pentru Aglae, o fata desteapta, cu spirit practic pentru Stanica, o rivala in casatorie pentru Aurica, cea mai eleganta conservatorista si mai mandra pentru colegii lui Felix care invidiaza familiaritatea tanarului cu Otilia.Aici se inscrie si legatura dintre camera aflata mereu in dezordine creativa si comportamentul fetei, simpatic de neastamparat. Nici portretul fizic nu este uitat, care justifica acest neastampar: e un copil neastamparat cu capul prelung si tanar, incarcat cu bucle cazand pana pe umeri. Accentele romantice sunt surprinse in antiteza angelic-demon, chiar in trasaturile fizice: par negru, ochi albastri. Prin Otilia, Calinescu a realizat un personaj complex, care se construieste din reveniri succesive. Otilia reprezinta o lume inedita, sensibila prin excelenta, care isi pastreaza pana la sfarsit o parte de mister. Pornind de la proiectia necesara a personajului din fresca sociala din care face parte, Otilia se contureaza ca prototipul femeii de conditie superioara, educata, rafinata, inteligenta, sclipitoare. Incadrarea ei intr-un trio erotic are sensul surprinderii devenirii reciproce. In acelasi timp, cadrul meschin in care trebuie sa evolueze, isi pune amprenta asupra existentei sale. Totusi, trasaturile generale raman pozitive: independenta si onestitatea degreveaza personajul de particularitati eventuale negative si il proiecteaza in universal, indreptand eticheta de ideal feminin. In opinia mea, Farmecul Otiliei rezida in amestecul de acte si trairi contradictorii, in dezinvoltura baieteasca al carei rezultat neasteptat este seductia pe care o provoaca, aflata in tensiune cu feminitatea cochetariilor sale adolescentine.Desigur ca inocenta acesteia este doar o aparenta ,caci Otilia este pragmatic si lipsita de idealisme,reusind sa conduca dupa reguli rationale si nu affective relatia sa cu Felix.Frivolitatea sa ,acuzata de Aglae si de Aurica ,este tot o aparenta,comportamentul dezinvolt demonstrand mai curand desprinderea ei de tipologia clasica si inscrierea pe coordonatele modernismului ,cand statutul psihologic si social al femeii sufera modificari importante.