RITM. Termenul provine, potrivit "Dictionarului de termeni literari", din fr. rythme, lat.

rythmus, gr. rythmos, "miscare regulata si masurata", "cadenta melodica". Reprezinta repetarea
ordonata a silabelor accentuate si neaccentuate si a pauzelor intr-un vers. Prin imbinarea silabelor
accentuate si neaccentuate (in antichitate a silabelor lungi cu cele scurte), se ajunge la formarea
unei unitati ritmice, numita picior metric.
in versul romanesc, elementul fundamental este unitatea ritmica formata din 2, 3, 4, 5 si 6 silabe,
in functie de care se definesc tipurile de ritm:
Ritmuri binare, in care unitatea metrica (piciorul metric) este formata din 2 silabe: a) ritmul
trohaic, cu unitatea metrica numita troheu, prima silaba fiind accentuata, iar a doua
neaccentuata: "Doina,/ doina/cantec/ dulce" ("Doina"), 1_ V/ 1_ VI _ VI 1_ VI; b) iambic, cu
piciorul metric numit iamb, cu a doua silaba accentuata: "in vaduri ape repezi curg" (G. Cosbuc),
V _/ V _/ V _/ V !_/•

Termenul TROHEU provine din fr. trochee, gr. trohaios, "alergator", ritmul trohaic fiind alert,
dinamic, intalnit mai ales in poezia populara, potrivit pentru dans.

IAMBUL (din fr. iambe, lat. iambus, gr. iambos, de la Iambo, preoteasa a cultului zeitei
Demeter) creeaza un ritm ascendent, lin, specific poeziei culte, indeosebi elegiilor si meditatiilor,
folosit frecvent de Eminescu, de unde si referinte poetice asupra lui: "Iambii suitori, troheii,
saltaretele dactile".

Ritmuri ternare: a) dactilic, bazat pe un dactil: _ V V: "Ard departarile" (M. Eminescu), ^_V
Vll_VV; b) anapestic, numit si ritm antidactilic, cu ultima silaba accentuata, V V _: "De-mi
vorbiti ma fac ca n-aud" (M. Eminescu), V V !_/ V l__ VI __ V, vers poliritmic, format dintr-un
anapest, un
amfibrah si un troheu.; c) ritmul amfibrahic (bazat pe un amfibrah, V ___V: "in linistea serii"
(M.
Eminescu), V __ VI V __ V; d) ritmul eretic, bazat pe unitatea eretica, opusa amfibrahului,
formata din doua silabe accentuate si una neaccentuata, __ V _: "Sa-mi fie somnul lin" (M.
Eminescu), V 1_ VI l V!_, amfibrah+cretic.

DACTILUL (din fr. dactyle, lat. dactylus, gr. daktylos, "deget") formeaza un ritm descendent,
care atenueaza armonia sonora a versului.

AMFIBRAHUL (din fr. amphibraque, gr. amphi, "din doua parti", brachys, "scurt") creeaza un
ritm unduitor, larg, deschis, al spatiilor cosmice, fiind folosit frecvent de Eminescu.
Ritmuri cuaternare, bazate pe unitatile ritmice de 4 silabe, dintre care una poarta accentul: a)
peon 1,1_ V V V: "Valurile, vanturile" (M. Eminescu), _ V V VI _ V V V; b) peon II,V : V V:
"Luceafarul asteapta" (M. Eminescu), V : V VI V _ V (peon II + amfibrah); c) peon III, VV^V:
"O mreaja de vapaie", V L_ V / V V _ V, amfibrah + peon III; d) peon IV; V V V _: "Sa ma
lasati sa mor" (M. Eminescu), VVVWV1 (peon IV + iamb).

PEONUL (din gr. paian, dupa numele Paionios, "Tamaduitorul", dat lui Apollo) forma in
Antichitate un ritm solemn, folosit mai ales in imnurile pagane. Eminescu ii aprecia valoarea
eufonica: "Si-i diamant, peonul, indraznetul...".
Cuaternar este si ritmul coriambic, imbinare de un troheu si un iamb, __ V V 1_: "Stelele-n
cer.../ Pana ce pier" (M. Eminescu), !_V V _;
Exista si ritmuri mai rare: cvinar, alcatuit din unitati metrice de cinci silabe, V V V _JV;
mesomacru: "Pe-un prund de oseminte" (M. Eminescu), __ VI V V V 1_V (iamb + mesomacru);
senar, hipermesomacru, alcatuit din unitati ritmice de sase silabe, V V V ^_V V: "Pe
miscatoarele carari" (M. Eminescu), V V V _V VIV __ (hipermesomacru si iamb), sugerand, prin
cadenta larga a versului, marile deschideri ale spatiului poetic eminescian.
Ce-ti pasa tie, chip de lut,/ Dac-oi fi eu sau altul?" (M. Eminescu); - feminina, cu accentul
principal asupra penultimei silabe, fiind bisilabica si posibila in cadrul ritmului trohaic sau
amfibrahic: "Din umbra falnicelor bolti/ Ea pasul si-1 indreapta/ Langa fereastra, unde-n colt/
Luceafarul asteapta." (M. Eminescu); b) rima complexa, cand rimeaza cuvinte ce includ, pe
langa accentele principale, si accente secundare: - rime dactilice: "Clatind catargele/ tremura
largele" (M. Eminescu); - rime hiperdactilice, cand accentul cade pe a patra silaba, in cazul
peonilor: "malurile.../ valurile".