Abandonul

Prezentare tipica a schemei Aceti pacienti asteapta constant s piarda persoane apropiate. Cred ca acesti oameni ii vor abandona, se vor imbolnavi si vor muri, ii vor parasi in favoarea altcuiva, se vor comporta impredictibil sau vor disparea cumva. Asadar, traiesc in frica constanta si sunt intotdeauna atenti la orice semn ca cineva va pleca din vietile lor. Emotiile obisnuite sunt anxietate cronica in legatura cu pierderea oamenilor, tristete si deprimare cand exista o pierdere reala sau perceputa astfel i furie fata de oamenii care i-au parasit. Comportamentele tipice includ agatarea de persoane importante, posesivitatea si controlul, acuzatii la adresa altora de a-i fi abandonat, gelozie, competitie cu rivali toate pentru a opri celalalta persoana sa plece. Unii pacienti cu schema de abandon evita total relatiile intime, pentru a evita ceea ce ei anticipeaza a fi durerea inevitabila a pierderii. In concordanta cu aceasta schema, acesti pacienti aleg persoane relevante instabile, cum ar fi parteneri neangajanti sau indisponibili, care, foarte probabil, ii vor abandona. Intre ei si acesti parteneri exista de obicei o chimie intensa si, frecvent, se indragostesc obsesiv. Scopurile tratamentului Ajutarea pacientului sa devina mai realist in legatura cu stabilitatea relatiilor. Pacientii care au fost tratati pentru schema de abandon nu se mai ingrijoreaza tot timpul ca persoanele relevante de incredere vor disparea. Au invatat sa le internalizeze ca obiecte stabile. In cazul lor, este mult mai scazuta probabilitatea ca alti oameni sa ii abandoneze. Schemele legate de cea de abandon sunt si ele diminuate. Fiindca se simt mai putin subjugati sau dependenti ori imperfecti, abandonul nu mai este la fel de infricosator ca inainte. Se simt mai siguri in relatii, asa ca nu trebuie sa se agate, sa controleze sau sa manipuleze. Sunt mai putin furiosi. Aleg peroane relevante care sunt acolo pentru ei si nu mai evita relatiile intime. Un alt semn de imbunatatire la pacientii cu aceasta schema este ca pot sa suporte singuratatea pentru perioade lungi de timp, fara sa devina anxiosi sau deprimati si fara sa caute imediat sa intre in legatura cu cineva. Strategii principale in tratament Cu cat este mai severa schema de abandon, cu atat mai importanta este relatia terapeutica in tratament. Terapeutul devine o figura paternala temporara o baza stabila de la care pacientul se poate aventura in lume si forma alte legaturi stabile. Intai, pacientul invata sa depaseasca schema in relatia terapeutica, dupa care transfera ce a invatat asupra altor persoane relevante, din afara terapiei. Prin ``reparentare limitata`` terapeutul asigura pacientului stabilitate, iar pacientul invata treptat sa accepte terapeutul ca obiect stabil. Prin confruntare empatica terapeutul corecteaza simtul deformat al pacientului c terapeutul este tot timpul pe cale de a abandona pacientul. In final, terapeutul il ajuta pe pacient sa gaseasca pe cineva care sa-l inlocuiasca pe el ca relatie fundamnetala - cineva stabil, care nu va pleca - asa incat pacientul nu este dependent pentru totdeauna de terapeut, ca obiect stabil. Strategiile cognitive se concentreaza pe schimbarea perspectivei exagerate a pacientului ca ceilalti oameni vor pleca pana la urma, vor muri sau se vor comporta impredictibil. Pacientii invata sa puna capat gandurilor catastrofice despre separarile temporare de persoanele importante. In plus, strategiile cognitive se concentreaza pe schimbarea asteptarii nerealiste a pacientului potrivit careia persoanele importante trebuie sa fie disponibile la nesfarsit. Pacientii invata sa accepte ca ceilalti oameni au dreptul de a pune limite si de a stabili spatiu separat. De asemenea, focusarea pe reducerea concentrarii excesive a pacientului pe asigurarea ca partenerul este inca in preajma. In final, strategiile cognitive se adreseaza cognitiilor care se leaga de alte scheme - de exemplu, schimbarea viziunii ca pacientii trebuie sa faca ce vor alti oameni sa faca, caci altfel vor fi parasiti; ca sunt incompetenti si au nevoie de alti oameni sa aiba grija de ei; sau ca au defecte, iar ceilalti oameni vor afla si ii vor parasi. In termenii strategiilor experientiale, pacientii retraiesc imaginar experientele de abandon sau instabilitate. Terapeutul intra in imagine si devine o figura stabila pentru copil (...) Behaviourist, pacientii se focuseaza pe alegerea partenerilor care sunt capabili sa-si ia un angajament. Invata si sa nu mai indeparteze partenerii cu comportamente de oameni gelosi, agatatori, furiosi sau controlatori. Invata treptat sa tolereze singuratatea. Opunandu-se schemei care ii atrage spre instabilitate, invata sa iasa rapid din relatii instabile si sa se simta confortabil in relatii stabile. Isi trateaza si schemele legate: nu-i mai lasa pe altii sa-i controleze; invata sa se descurce mai bine in treburile cotidiene, lucreaza mai bine cu sentimentele.

Privatiunea emotionala
Prezentare tipica a schemei Aceasta este probabil cea mai comuna schema pe care o tratam, desi se intampla frecvent ca pacientii sa nu recunoasca faptul ca o au. Pacientii cu aceasta schema intra adesea in tratament simtindu-se singuri, acriti si deprimati, dar nestiind de regula de ce; sau se prezinta cu simptome vagi si neclare ce se dovedesc mai tarziu a fi legate de schema de privatiune emotionala. Acesti pacienti nu se asteapta ca alti oameni inclusiv terapeutul sa-i sprijine, inteleaga sau protejeze. Se simt privati emotional si pot simti ca nu primesc suficienta afectiune si caldura, atentie sau emotii adanci exprimate. Simt ca nu exista nimeni care sa le dea putere si indrumare. Astfel de pacienti se pot simti neintelesi si singuri in lume. Se pot simti tradati in dragoste, invizibili si goi. Exista trei tipuri de privatiune: privatiunea de sprijin, in care pacientii simt ca nu exista nimeni care sa ii sustina, sa le dea atentie si afectiune fizica; privatiunea de empatie, in care simt ca nu exista nimeni care sa asculte sau sa incerce sa inteleaga cine sunt si cum se simt; si privatiunea de protectie, in care simt ca nu exista nimeni care sa-i protejeze si sa-i indrume (desi ei dau des altora multa protectie si indrumare). Schema de privatiune emotionala este frecvent legata de schema sacrificarii de sine. Cei mai multi pacienti cu schema sacrificiului de sine sufera si de privatiune emotionala. Comportamentele tipice prezentate de acesti pacienti includ nesolicitarea a ceea ce au nevoie dpdv emotional de la persoanele relevante; neexprimarea dorintei de dragoste sau confort; focus pe intrebari puse celeilalte persoane, dar spunand putin despre sine; actioneaza mai in forta decat ar face-o cineva care se simte inferior; consolidarea privatiunii printr-un comportament care parca spune ca nu au nevoi emotionale. Fiindca aceste persoane nu asteapta suport emotional, nu il cer; in conscecinta, de obicei nu il primesc. O alta tendinta pe care o vedem la pacientii cu schema de privatiune emotionala este alegerea persoanelor relevante care nu pot sau nu vor sa ofere emotional. Aleg adesea oameni reci, distanti, centrati pe sine sau nevolnici, care au toate sansele sa-i priveze dpdv emotional. Altii, mai evitanti, devin solitari. Evita relatiile intime, fiindca oricum nu asteapta nimic de la ele. Ori stau in relatii foarte distante, ori evita cu totul relatiile.

Pacientii care supracompenseaza privatiunea emotionala tind sa ceara prea mult si devin furiosi cand nevoile lor nu sunt satisfacute. Acesti pacienti sunt uneori narcisisti (...) O alta tendinta, intalnita la un procent mic de pacienti cu aceasta schema, este aceea de a fi mult prea nevolnici. Unii pacienti exprima atat de multe nevoi intr-un mod atat de intens incat sunt considerati ca agatatori sau neajutorati, chiar histrionici. Pot avea multe suferinte fizice simptome psihosomatice (...), incercand sa atraga atentia si sa-i faca pe altii sa aiba grija de ei (desi aproape intotdeauna nu sunt constienti de acest lucru). Scopurile tratamentului Un scop major al tratamentului este acela de a ajuta pacientii sa devina constienti de nevoile lor emotionale. Poate fi atat de firesc pentru ei sa aiba nevoile emotionale nesatisfacute, incat nu sunt constienti ca ceva nu e in regula. Alt scop este acela de a ajuta pacientii sa accepte ca nevoile lor emotionale sunt naturale si corecte. Orice copil are nevoie de suport, empatie si protectie si, ca adulti, avem in continuare nevoie de aceste lucruri. Daca pacientii pot invata cum sa aleaga oameni potriviti, iar apoi sa ceara lucrurile de care au nevoie in moduri adecvate, atunci ceilalti oameni le vor da emotional. Nu este vorba de faptul ca ceilalti oameni ii priveaza orice ar fi; este vorba de faptul ca acesti pacienti au invatat comportamente care ori ii fac sa aleaga oameni care nu pot oferi, ori descurajeaza oameni care le pot oferi. Strategii principale in tratament Se pune un accent puternic pe explorarea originilor acestei scheme in copilarie. Terapeutul foloseste metode experientiale pentru a ajuta pacientii sa recunoasca faptul ca nevoile lor emotionale nu au fost satisfacute in copilarie. Multi pacienti nu si-au dat seama niciodata ca le-a lipsit ceva in copilarie, desi au avut simptome ca le-a lipsit ceva. Prin imagerie, pacientii iau contact cu Copilul Singur din ei i pun acest procedeu in legatura cu problemele pe care le au in prezent. Fac o lista cu toate nevoile lor emotionale nesatisfacute in copilarie si ce doresc sa fi facut parintele pentru a o satisface pe fiecare. Terapeutul intra in imaginile copilariei ca Adult Sanatos, care mangaie si ajuta Copilul Singur; apoi pacientul intra in imagine ca Adult Sanatos si mangaie si ajuta Copilul Singur. Pacientii scriu o scrisoare parintelui, ca tema (pe care nu o trimit), despre privatiunea descoperita prin imagerie. Relatia terapeutica este centrala. Aceasta este adesea primul loc in care pacientii au permis cuiva sa aiba grija de ei, sa-i inteleaga si sa-i indrume. Prin reparenting limitat, terapeutul asigura un antidot partial pentru privatiunea emotionala. Daca terapeutul are grija de pacient si il reparenteaza, sentimentul privatiunii va fi ameliorat. La fel ca si cu schema de abandon, relatia terapeutica asigura un model pe care pacientii il pot transfera apoi asupra altor persoane in vietile din afara terapiei. Ca si in schema de abandon, se accentueaza puternic relatiile intime ale pacientului. Cognitiv, terapeutul ajuta pacientii sa-si schimbe sentimentul exagerat ca persoanele relevante actioneaza egoist sau ii priveaza. Pentru a se opune gandirii in alb si negru, care sta la originea reactiilor exagerate, pacientul invata sa deosebeasca grade de privatiune sa vada mai degraba un continuum decat doi poli opusi. Behaviorist, pacientii invata sa aleaga parteneri si prieteni suportivi. Cer partenerilor sa vina in intampinarea nevoilor lor emotionale in moduri adecvate si accepta suport de la persoane relevante. Pacientii nu mai evita intimitatea. Nu mai raspund cu furie excesiva la niveluri mici de privatiune. Nu se mai retrag si nu se mai izoleaza, cand se simt neglijati de altii.