Vous êtes sur la page 1sur 14

[Type text

]

[Type text ]

[Type text ]

Dilectologie anul III - ZI

Particularităţi ale dialectului aromân

DIALECTELE LIMBII ROMÂNE – PREZENTARE GENERALĂ În multe studii referitoare la istoria limbii române s-a încercat să se refacă, pe baza unor fenomene lingvistice, istoria politică şi socială, insuficient de cunoscută prin documente, şi să se tragă de aici concluzii în legătură cu patria primitivă a dacoromânilor, aromânilor, meglenoromânilor şi istroromânilor. Acest efort s-a izbit însă totdeauna de faptul că : „nicio limbă nu reflectă istoria socială integral şi cu perfectă fidelitate”. Istoria dialectelor româneşti – origine, constituire, dezvoltare – este parte componentă a istoriei limbii şi a poporului român. Ipotezele explicative privind geneza principalelor variante teritoriale ale limbii române sunt numeroase şi divergente, dar, în pofida diversităţii de opinii, există puncte teoretice comune :   „Apariţia celor patru dialecte nu s-a produs simultan, ci în faze şi în împrejurări istorice Cea dintâi breşă a fost reprezentată de desprinderea aromânilor, respectiv a aromânei.”

distincte ;

DACOROMÂNA Vorbită pe teritoriul vechii Dacii şi la României de azi, constituie aspectul cel mai evoluat şi msi unitar al limbii române. Puţine popoare au o limbă aşa de unitară cum are poporul român. În timp ce un italian din Lombardia şi unul din Sicilia, un german din Bavaria şi unul din Hamburg sau un francez din sud şi altul din nordul ţării trebuie să facă apel la limba literară ca să se poată înţelege, în ţara noastră, un maramureşean cu un dobrogean, un bănăţean cu un bucovinean, vorbind graiul local, se pot înţelege foarte bine. Şi aceasta, în ciuda unei îndelungate perioade istorice, când provinciile româneşti au fost despărţite. Această unitate se datoreşte continuului contact social şi economic, peste graniţele politice, dintre români. În perioada formări limbii române, ca şi mai târziu, la unitatea limbii noastre a contribuit şi transhumanţa, adica continua peregrinare a păstorilor de la munte la câmpie, în funcţie de anotimp. „În Carpaţi, inima patriei noastre, s-au întâlnit „baciul moldovean, ungurean (adică din părţile ungurene, transilvănean) şi vrâncean”, cum se spune în balada Mioriţa. Urcând vara „pe un picior de plai” şi coborând iarna la câmpie, populaţia română a fost mereu în contact, fapt care, pe lângă strânse relaţii economice şi sociale, a contribuit la unitatea limbii.”

Iacob Gh. Sorin

1 din 14

poate conferi unui fapt lingvistic „o valoare de probă indiscutabilă”. încât prezenţa lor implică o origine comună. Şi alţi lingvişti. proveniţi din aceeaşi patrie primitivă cu aromânii. Faptele invocate în sprijinul acestei afirmaţii nu constituie însă o probă. care se bazează în cea mai mare parte pe graiul satelor din sud. ISTROROMÂNA Istroromânii continuă. singur. Pătrunderea şi expansiunea turcilor în Balcani a provocat deplasarea istroromânilor în Peninsula Istria. Gustav Weigand) şi-au întemeiat expunerile mai ales pe material cules din satele sudice.[Type text ] [Type text ] [Type text ] Dilectologie anul III . Capidan a combătut acest fel de a vedea. Sorin 2 din 14 . populaţia romanizată sud-dunăreană din regiunile nord-vestice ale Peninsulei Balcanice. de asemenea şi ideea că istroromânii sunt la origine români nord-dunăreni. unde ar fi suferit influenţa aromânei. Aromâna şi meglenoromâna posedă laolaltă trăsături fonetice de aşa natură. precum şi a eventualului lor statut de colonie dacoromană în sudul Dunării. teoria lui Densusianu. Structura fonetică a meglenoromânei nu confirmă. pentru dialectologia română şi pentru istoria limbii române. desprinşi din blocul daco-român . S-a susţinut. în consecinţă şi dialectul pe care îl vorbesc ar fi un grai al dacoromânei. aşadar. Alţi savanţi conturează ipoteza originii nord-dunărene a megleniţilor. din toate punctele de vedere. care. în acelaşi timp. a meglenoromânilor şi a istroromânilor în diferite zone ale Peninsulei Balcanice nu presupune neapărat „autohtonia lor exact în aceleaşi regiuni”. Varietatea sudică a istroromânei e foarte bine cunoscută datorită studiilor lui Sextil Puşcariu.ZI Particularităţi ale dialectului aromân MEGLENOROMÂNA Majoritatea specialiştilor acceptă şi argumentează originea sud-dunăreană a meglenoromânilor. Dar. satele din nord au o însemnătate mult mai mare. care s-au ocupat de istroromână (de exemplu Iosif Popovici. probabil. Chiar şi dintr-o simplă schiţă de istorie a dialectelor româneşti sud-dunărene se poate desprinde constatarea că actuala prezenţă a aromânilor. deoarece în Iacob Gh. cuprinsă probabil între secolele al XII-lea – al XIII-lea. dar el admite că strămoşii meglenoromânilor au rămas câtva timp în contact cu dacoromânii. după care acest dialect ar fi o ramură a dacoromânei transportate la sudul Dunării. Retragerea lor în zone mai sudice s-a petrecut însă la o dată mai târzie. Meglenoromâna este o ramură a aromânei care a suferit o puternică influenţă bulgărească. ele nefiind caracteristice şi lipsindu-le caracterul de unicitate.

Johann Thunmann. presupunând că aici voi afla cele mai vechi elemente de limbă. împreună cu meglenoromânii. cronicarul bizantinKekaumenos. Sorin 3 din 14 . din timpul dominaţiei habsburgice)”. AROMÂNA Ramura aromânilor este reprezentată de urmaşii populaţiei romanizate autohtone în Moesia (regiunea sud-est dunăreană). provenite din limbile italiană şi slovenă. Despre istroromână şi studiul acesteia Radu Flora nota : „Cercetările mele personale în Istria datează de aproape trei decenii. sunt urmaşii românilor primitivi din sud-estul Dunării. „Deplasarea şi prezenţa unor grupuri de aromâni la sud de Munţii Balcani este atestată documentar începând cu secolul al X-lea (anul 976)”. mai puţin şi din germană (din domeniul administrativ. două sunt tezele formulate cu privire la patria primitivă a aromânilor : Teza n o n a u t o h t o n i e i lor : s-au pronunţat pentru o patrie primitivă a aromânilor în alte locuri decît cele pe care le ocupă astăzi (în apropierea Dunării) . în cronica lui Ioannes Scylitzes.[Type text ] [Type text ] [Type text ] Dilectologie anul III . am descins pe teren cu un chestionar pregătit dinainte. Gustav Weigand. pe coasta dalmatiabă. din graiurile croate înconjurătoare (şi în a căror ambianţă. Densusianu. de regulă. Spre deosebire de românii de la nord de Dunăre. strămoşii istroromânilor trăiau în secolele precedente). aromânii au trăit toată vremea în împărăţia bizantină şi au văzut de aproape armatele acesteia luptând uneori ca oşteni în rândurile ei . apoi au străbătut în lung şi-n lat ca neguţători şi cărăvănari. Cu unele deosebiri de nuanţă. cuvinte de necesitate imediată. Populaţi romanizată de la sud de Dunăre era cunoscută de bizantini sub numele de „vlahi”. cu patru descinderi (anchete dialectale) la faţa locului şi o anchetă suplimentară. DATE CU PRIVIRE LA AROMÂNI Aromânii. „declinarea sintetică şi o serie de elemente lexicale”. Aplicând postulatele geografiei lingvistice. fondul de bază. preluate. Puşcariu.ZI Particularităţi ale dialectului aromân graiul lor s-a păstrat o serie de trăsături arhaice care s-au pierdut în graiul din sud. celelalte. dar şi ceva mai larg. S. Acesta (cu circa 280 de întrebări de bază) era de tip lexical şi viza. de pildă. drumurile Peninsulei Balcanice şi au avut putinţa să se familiarizeze cu viaţa de toate zilele din provincia bizantină. integrate ulterior. ca. cele de origine latină. O. Ulterior am stabilit – contrar unor aprecieri anterioare – că nu sunt deloc de neglijat nici elementele lexicale. în primul rând. prin corespondenţă şi informaţii obţinute pe această cale. AI. încă în prima anchetă (1954). Iacob Gh.

Bitule). . Capidan. "W. iar mai spre nord în jurul oraşelor Yeria şi Salonic.ZI Particularităţi ale dialectului aromân Philippide. şi-unele toponime) şi Th. Parţial. Capidan ş. trebuie să facem de la început distincţia între: a) b) c) nume pe care şi le dau ei înşişi nume cu care îi denumesc populaţiile înconjurătoare nume date de savanţi.. centru cultural înfloritor al aromânilor în acea vreme. se întinde marea ramură a aromânilor yrîmustén\ î n A l b a n i a trăiesc aşa-numiţii muzălcapi (din cîmpia Muzalda) şi făpşipot (din regiunea Koreei). grupuri răzleţe apar însă în toate oraşele de la Belgrad în jos. multe familii aromâne trăiau în Voskopojë (arom.Konstantin. D. Sorin 4 din 14 .Kumas. Hasdeu susţin provenienţa nord-dunăreană a aromânilor. Teza-a u t o h t o n i e i aromânilor : sunt pentru autohtonie totală : A. Avdela. mase compacte de aromâni se întîlnesc la vest şi nord-vest de Bitola (arom. Cei mai mulţi trăiesc însă în G r e c i a : aşezări străvechi se întîlnesc pînă în Acarnania şi Etolia .. Numele acestora din urmă provine de la numele localităţii Fraşari (<aib. aromânii îşi zic fâpşipoţ (cei din satele Albaniei). romanus. Larisa. Aromânii sunt r ă s p î n d i ţ i î n întreaga Peninsulă Balcanică. Cu privire 1a nu m e l e aromânilor. fraxinus. Tirana.a. admit unele oaze de. În toate oraşele Albaniei (mai ales în jumătatea de sud a ţării : Berat. Museopule). Pînă către sfîrşitul secolului al XVIII-lea. distrus de Aii -Paşa. Iacob Gh. recent. Ei înşişi îşi zic ar(u)mân/ Fumăn\ rămăn1 (sg. particularităţile muzicii. grupe compacte apar în Thesalia şi Epir. Keramopulos. y rîmtisten1 (cei din regiunea muntelui Framos) ete. deosebite-de ale dacoromânilor. Durrës. P. Konstantin Nikolaidi.Tramos. în partea de apus a ţării însă. Apostolos Vakalcpulos şi. de-a lungul muntelui Pind. Î n I u g o s l a v i a . Centre importante : Meţovo (arom. ale portului şi dansului la aromâni. şi înspre sud. Populaţiile înconjurătoare îi numesc mai ales vlahi. între altele. Th. ei sunt răspîndiţi prin numeroase localităţi. Perivole. Sokrate Liakos.. Martin-Leake şi B. Dintre nonautohtonişti. Spre răsărit. ar(u)mânu1 rumăn rămănu). Mbasan) se întîlnesc numeroşi aromâni. reflexe — cu diferite realizări fonetice — ale lat. cu rotacizarea lui -n~). Aminciu). grupuri de aromâni trăiesc în regiunea muntelui Olimp. Spre apus.aromâni autohtoni: Tache Papahagi (Oare invocă. Aromânii din B u l g a r i a nu formează grupuri omogene. După regiunile în care trăiesc.[Type text ] [Type text ] [Type text ] Dilectologie anul III . frashër „frasin" dat. în regiunea muntelui. Bamarina.

t ä t e . Australia. deplasîndu-se continuu în căutare de păşuni.. în cîmpia Muzaciiia). cunoştinţele noastre despre stadiul a c t u a l al aromânilor rămân. aratrum arom. aromânii şi-au diversificat graiul (proces întîlnit şi în cazul istroromânei. mai ales a celor din Thesalia şi Epir. PARTICULARITAŢI ALE DIALECTULUI AROMÂN Limba aromânilor nu este unitară. Cel dinţii text datat. aşa cum s-a arătat mai sus. scris in aromână cu litere greceşti. modificată de date noi. Cu toate că. . -îs. aflîndu-se în contact cu populaţii de limbi diferite. în absenţa unei norme supradialectale. brăzdar" lat. în consecinţă.ogor"< lat.[Type text ] [Type text ] [Type text ] Dilectologie anul III . A g r i c u l t u r a este o îndeletnicire rar întîlnită la aromâni. infra. totuşi.ZI Particularităţi ale dialectului aromân Mulţi aromâni au emigrat în România şi în alte ţări din Europa. sex. adeseori în grupuri izolate.numai aromânii au un trecut cultural. grad de instrucţie fiind. Dintre româniisud-dunăreni. tocmai datorită acestor condiţii. în Statele Unite ale Americii. vomer. Sorin 5 din 14 . reduse şi. textele n e d a . sociale. Varietatea lingvistică a aromânei este mai ales g e o g r a f i c ă . este p ă s t o r i t u l ( î n descreştere rapidă astăzi). Totuşi. care pot fi mai vechi decît cele datate). deosebirile de vîrstă. De aceea. ci a rămas un ansamblu de graiuri nestandardizate. America Latină. este Inscripţia lui Nectarie Tărpu din 1731. O c u p a ţ i a principală a aromânilor. susceptibilă de a fi raportată la dacoromâna standard. ceea ce nu trebuie să surprindă : răspîndiţi pe un teritoriu atît de întins (din Balcani pînă la sud de Pind şi de la Marea Adriatică pînă la Marea Egee). pînă nu de mult. Începuturile scrisului în aromână nu sunt cunoscute. totuşi. teritorială. vom prezenta aromâna ca pe un grup de graiuri între care există o serie Iacob Gh. cu o răspîndire mai puţin spectaculoasă decît aceea a aromânei). pierdute în dacoromână : ' ăgru . eventual. Cele mai vechi texte d a t a t e sunt de ia începutul secolului al XVIII-lea. mărturie stau trei cuvinte de origine latină din terminologia agricolă. mai puţin relevante. aromâna nu a reuşit să se ridice la rangul de limbă comună (în forma sa cea mai îngrijită : literară). vomeră. S t a r e a c u l t u r a l ă la aromâni. Canada. Agrum arătu „plug"< lat. cîndva. vomiră „fierul plugului care taie brazda. imaginea pe care o oferim poate fi. Olimp şi din comuna Livăd. agricultura trebuie să fi fost ceva mai răspîndită. dat fiind că solul nu o permite decît în puţinele regiuni de cîmpie (mai ales în sudul Albaniei. viaţa spirituală a aromânilor a fost destul de bogată — dacă avem în vedere condiţiile cu totul nefavorabile în care s-a desfăşurat ea — . este de presupus însă ca se va fi scris în aromână înainte de această dată (v.

i/. manifestat la toate nivelurile limbii (fonetică-fonologie. în vecinătatea albanezei. Iacob Gh. În aceste graiuri. deci. e/ şi minim /u. u /). aromâna. capitolul „Româna comună" . tot româneşti) nu exclude i n o v a ţ i a : o serie de trăsături ale aromânei au apărut după separarea celor patru grupuri de români şi contribuie. o/ sunt ocurente numai în silabă accentuată. constatăm şi aici trei serii distinctive de localizare : seria anterioară /e. p. Trăsăturile arhaice ale aromânei o apropie foarte mult de româna comună (primitivă). ă.[Type text ] [Type text ] [Type text ] Dilectologie anul III . Sorin 6 din 14 . (î). la conturarea individualităţii acestui dialect. Ca şi în dacoromână. pe de altă parte. între altele. HLR I. Spre deosebire de dacoromână. Numărul mare de arhaisme (stadii mai vechi. pentru care nu există nici un fel de texte (v. sintaxă. medială / a. e. i/. în general mai rezistente). Aceasta a permis. care îl individualizează—prin raport cu celelalte dialecte româneşti. lexic — mai pregnant însă în primele două compartimente. care fac specificul aromânei (sau chiar al celor trei dialecte sud-dunărene) în raport cu dacoromâna. cu seria centrală incompletă. aromâna prezintă. Dacă din punctul de vedere al inventarului deosebirile dintre aromână şi dacoromână nu sunt prea importante. ceea ce constituie o trăsătură a r h a i c ă a acestora din urmă. pe de o parte. deosebirile următoare: Graiurile de tip fărşerotesc (de tip F) au un sistem vocalic identic cu acela al românei comune. are un caracter mai c o n s e r v a t o r . u/ şi trei grade distinctive de deschidere : un grad maxim /a/. în urma fuziunii latinei cu ilîra"). i. care îşi mărise inventarul cu fonemul /o/. 321 : „Din cele ce am spus pînă acum reiese că macedoromâna trebuie să prezinte româna primitivă. în aromână (ca şi în celelalte dialecte sud-dunărene) vocalele nu sunt atît de puternic influenţate de timbrul vocalei din silaba următoare. în schimb există o serie de fapte de d i s t r i b u ţ i e a vocalelor (explicabile istoric). graiul romanic sud-dunărean care s-a format. de trăsături care caracterizează întregul ansamblu. ă. şi Densusianu.. o reconstrucţie a acestei faze din istoria limbii române. morfologie. în comparaţie cu altele. Majoritatea graiurilor aromâneşti (de tip A) are însă un sistem vocalic cu seria centrală completă (ca şi dacoromâna — dacoromâna literară). o. o. În comparaţie cu sistemul vocalic al românei comune {/a. mediu /o. v. ă (î)/ şi posterioară /o.ZI Particularităţi ale dialectului aromân întreagă de a s e m ă n ă r i . ceea ce duce în ultimă instanţă la reducerea numărului de unităti u. fonemele de apertură medie /e. şi în raport cu româna comună. inexistent în latină. Sistemul vocalic aromânesc nu prezintă deosebiri faţă de dacoromână din punctul de vedere al i n v e n t a r u l ui. de aceea. Din acest punct de vedere. ILR II. ca şi celelalte dialecte sud-dunărene.

în cuvintele terminate în grup consonantic -u fiind plenison. asilabic.[Type text ] [Type text ] [Type text ] Dilectologie anul III . în dacoromână. Iacob Gh. aromâna a păstrat vechiul -u (final) latin. *peru ^drom. din toate dialectele româneşti. cu excepţia unor graiuri dacoromâne şi de poziţia . spune ete. munţi. specifică dialectelor sud-dunărene şi care este încă o dovadă a rezistenţei vocalice faţă de natura vocalei din silaba următoare. vînd O particularitate care separă aromâna de toate celelalte dialecte şi care este tot un fapt de distribuţie. se conservă e după labiale. vzdeo >rom. consoanele nefiind ocurente în această poziţie.com *ventu (vintu) ■drom. în celelalte contexte e> ă) : / arom. văd (dar vezi) Tot aşa se conservă şi diftongul ea (după labiale şi indiferent de timbru vocalei din silaba următoare): /arom. zvmtu lat. e se conservă numai cînd în silaba următoare se află o vocală prepalatală : e sau i. păr (dar peri) /arom. doi. indiferent de natura (timbrul) vocalei din silaba următoare (în timp ce. vedw lat. vînt arom. *measă measî (A) ^ drom..). vindu lat. ţine. Repartizarea geografică a lui -u în aromână este. me(n)sa> rom. este p r o t e z a lui a. Această stare de lucruri se datorează faptului că. este păstrarea lui % în poziţie nazală. vendo > rom. următoarea : graiurile de tip F prezintă un -u scurt. este structura silabei finale : aromâna are întotdeauna silaba finală v o c a l i c ă . dau. *vedu / \drom. Sorin 7 din 14 . după orice consoană simplă sau grup consonantic. dar cu consecinţe esenţiale pe plan morfologic) opune acest dialect celorlalte trei. în timp ce graiurile de tip A prezintă acest -u scurt numai după consoană simplă. pierdut. masa O altă conservare. pe lîngă finalele vocalice general româneşti (ca în : casă. com. 1).muta cum liquida". Cea mai importantă trăsătură a aromânei.înaintea cuvintelor care încep cu consoană (mai ales r. measă (F) lat. care (ca şi proteza. vîns. cu aproximaţie.com*vendu' ■ drom. silabic. pilii (m) > rom. com. Fenomenul este o inovaţie a aromânei (mai cu seamă a graiurilor de tip A). peru lat. precedat de labială (indiferent de timbrul vocalei din silaba următoare): ■arom. ventum > rom. com.ZI Particularităţi ale dialectului aromân Astfel.

ayini „vie". exemple la Caragiu. sunt distinctive : modul de articulare. Palatalizarea labialelor este g e n e r a l ă în aromână (în sensul că se produce la toate labialele.ca împrumuturi din alte limbi — cauze e x t e r n e ) .[Type text ] [Type text ] [Type text ] Dilectologie anul III . lierbu „fierb". În unele contexte însă. ea este general aromânească : este cazul desinenţelor substantivale de sg. MVn „fiu" yinu „vin". dr o m. H. yiţâlu „viţel". Icâtrî „piatră". stadii intermediare. âlgi „albi" nari „miere". fie. În raport cu faza anterioară de evoluţie (româna comună) şi cu dacoromâna sau cu celelalte dialecte sud-dunărene. Sorin 8 din 14 . stadiile atinse fiind f i n a l e . atît prin trăsăturile ei arhaice.nevastă" fudimu > vdimu „plecăm" (cf. locul de articulare şi prezenţa sau absenţa sonorităţii (consoanele perechi fiind legate între ele prin semnul ~). s-au creat în aromână consoanele /lt. Consecinţa imediat următoare a influenţei poziţiei neaccentuate — în aceleaşi graiuri — este s i n c o p a r e a vocalelor neaccentuate: niveastî > mveastî . tier „fier" gini „bine". Ca şi în dacoromână.). în toate cuvintele în poziţii identice şi în toată aromâna) şi totală (în sensul că modificarea fonetică are loc pînă la capăt. Structura gramaticală a aromânei. m/ şi labiodentale /f. Fono-morf. nedu „miez" %eru „fier". cum apar în dacoromână. nicu „mic".ZI Particularităţi ale dialectului aromân Aşa cum s-a arătat la descrierea inventarului vocalic în silabe neaccentuate vocalele de apertură medie /e. Ca urmare a p a l a t i z ă r i i consoanelor b i l a b i a l e /p. ă. se constată un număr de unităţi în plus : unele sunt a r h a i s m e . o/ nu sunt ocurente. nu sunt cunoscute): keptu „piept". alginî „albina". situează idiomul mai aproape de tipul romanic comun decît dacoromâna. care dispar în prezenţa articolului hotărît (enclitic). fug im) mîcâmu > ngămu „mîncăm" muşaV1 > mşaiu „frumos" Sincopa nu apare în toate graiurile de tip A (mai frecventă este în aromâna vorbită în sud — Tesalia. -u şi -e. y/. cît şi prin propria ei „tehnică" de evoluţie. n. regiunea Veriei). Această restricţie în distribuţia lor caracterizează numai graiurile de tip A (v. b. g. Iacob Gh.. v/ sub influenţa unui iod (dezvoltat între labială şi vocala prepalatală următoare). Epir. altele sunt inovaţii (apărute fie ca rezultat al unei evoluţii normale — cauze i n t e r n e .

-¿Şeg. pl. -o. general româneşti (cu structură vocalică) : -i realizat ca [-i] : ţergi „cerbi" . în sensul că. [-1] = fraf „fraţi" (formantul -i apare după consoane „dure") . ~ean (< e/n)-ad% (rar . -in1 (în cele de tip A) : titW „părinţi" (plural al lui tâtî „tată") lîlin1 „unchi" (plural al lui lâlî „unchi". formînd pluralul unor feminine: Iacob Gh. care se adaugă la substantive nume de familie şi are sens colectiv: Bobeau1 „cei din familia Bobea" Caragan* „cei din familia Carâgu" VrStan1 „cei din familia Yreta" Acest formant provine din sl. formelelatineşti: tataj ialanis > taiane : mammal mammanis> mammane. 55) şi este aplicat numai în aceste cîteva cuvinte. scdmne „scaune" [-i] în graiurile de tip A : câsi. desinenţă specifică substantivelor masculine cu finală vocalică accentuată {-â. Sorin 9 din 14 ' 1 . -ate (în graiurile de tip F). şi drom. v. frăţiăi. frăţine. cf. alb. .[Type text ] [Type text ] [Type text ] Dilectologie anul III . laie) mumvh? „mame" (plural al lui mumî „mamă") Formantul descris mai sns este de origine latină (cî. diferenţa dintre singular şi plural este marcată prin formanţi specifici (să se compare cu istrcromâna. p. -an1. Se constată în aromână o serie de formanţi proprii. -i) : amirdă1 „împăraţi" (plural al lui amirâ „împărat") misticddî „taine.âcV). ILR II. -é. cu foarte rare excepţii. [-i] : boi „boi" . Pe lîngă formanţii. lalla. tătîni.Cf. lat. iar substantivele cărora li se adaugă la plural sunt împrumuturi relativ recente din greacă şi turcă. -aii (în graiurile de tip A). scâmni -le realizat ca : [-le] în graiurile de tip F : sie ale „stele" [-li] în graiurile de tip A : steâli -uri : vimtur1 „vînturi" (neutru) lâpîur* „lăpturi" (plural colectiv neutru). moşteniţi din latină sau împrumutaţi din alte limbi: -an1 (în graiurile de tip F).ZI Particularităţi ale dialectului aromân SUBSTANTIV În ce priveşte n u m ă r u l . latine. 51. unde neutralizarea opoziţiei de număr este foarte frecventă). se constată că opoziţia are un randament funcţional ridicat.[-*]: ficor1 „feciori" [-î] : munţi „munţi" -e realizat ca : [-e] în graiurile de tip F : case. secrete" (plural al lui mistico „taină") cafinedd? „cafenele" (plural al lui cafine „cafenea") cafigăd? „cafegii" (plural al lui cafigi „cafegiu") Desinenţa în discuţie vine din gr.

şi o altă formă de plural pentru toate cazurile. fenomenul poate fi însă vechi (românesc comun) — în acest caz.. deeît. tipol.a aromânei (ca şi a celorlalte dialecte româneşti. Flexiunea cu doi termeni opozabili la feminine (în loc de trei. dacoromâna fiind aceea care a inovat constituindu-şi un tip flexionar feminin distinct de al masculinelor şi neutrelor la singular În ce priveşte acuzativul. Gradele de comparaţie : C o m p a r a t i v u l se formează cu adverbul ma sau cama (<ca -f ma) + adjectivul nearticulat : Nisî eăsti (ca)ma muşâtî di tini „ea este mai frumoasă ca tine" Ficorlu eăsti (ca)ma mări ăi fcăta „băiatul este mai maredecît(ca) fata" Complementul comparativului se introduce prin prepoziţia di (de J (cf. cea mai importantă trăsătură a aromânei (comună cu celelalte dialecte sud-dunărene) este exprimarea obiectului direct individualizat f ă r ă pe (cf. trei sau două forme. drom. TypoL)). care. Trăsătura cea mai caracteristică . cf. sud-damib. evoluţiei şi constituirii lui (v. pentru toate cazurile. în sensul concepţiei lui Eugenio Coseriu asupra tipului romanic. la m a s c u l i n e ş i neutre. aromâna prezintă. jRom. adjectivul poate avea patru. şi Caragiu. diacr.) a evoluat în sensul pierderii opoziţiilor cazuale. Iacob Gh. utilizînd pentru exprimarea funcţiilor elemente formal autonome şi antepuse (v. un tip flexionar preponderent cu doi termeni opozabili (o formă de singular nearticulat. C a z u l substantivelor nearticulate pune probleme deosebit de interesante pentru evoluţia românei comune şi pentru plasarea aromânei în cadrul României. dacoromâna) : Va-V* niclu ! „ia-1 [pe] cel mic !" nn-lu cl'imdi frati-nula numtî „nu l-am chemat [pe] frate-miu la nuntă" nu-V1 dvdu fiêorhi „nu-1 aud [pe] băiat" mutreă-u dada cumu tçdrti „priveşte-o [pe] mama cum toarce".) poate fi o inovaţie a aromânei. potrivit unei „tehnici" specific romanice. drom. ADJECTIV Ca şi în celelalte dialecte româneşti. suddunărene) este absenţa (pierderea1?) flexiunii bicazuale la feminine: Ca în toate dialectele româneşti. ca) : v. Sincr.. exemplele de mai sus. Coseriu. Sorin 10 din 14 . slove" (plural al lui yrdmî „literă") 0âmati „minuni" (plural al lui 8dmî „minune") Şi acest îormant provine din greaca (< -«Ta)..[Type text ] [Type text ] [Type text ] Dilectologie anul III .ZI Particularităţi ale dialectului aromân yrămati „litere.

folosit în aceeaşi situaţie. Să se compare cu v. PRONUME Pronumele p e r s o n a l pune o serie de probleme legate de inventarul de forme şi de flexiune. ma sau cama. dar cu adjectivul articulat enclitic : Toma eăsti (că)ma marii di noi „Toma este cel mai mare dintre noi". Numerale c a r d i n a l e : unu. sub forma yingif. folosit în aceeaşi situaţie. ordinale. de obicei. care este de origine slavă şi care apare în toate dialectele româneşti. alături de forma dauîdâf „douăzeci" şi pe urmaşul lat. Sorin 11 din 14 . Pronumele d e m o n s t r a t i v e prezintă următoarele particularităţi mai importante: În primul rînd. drom. S u p e r l a t i v u l absolut se formează cu ajutorul adverbului multu (_[_ adjectivul nearticulat) : Tana eăsti unîfeâtî méltu bûnî „Tana este o fată foarte bună". dâuă fdâuî) trei p âiru ţinti şase (şasi) şapte (şapti ) opiu nâuă (nâuî) diâţe (daţi) Iacob Gh. de obicei. mult. una (unî) doi. modelul substantivelor. distributive sunt de origine latină şi sunt aceleaşi ca în dacoromână. drom. Să se compare cu v. în timp ce seria „de depărtare" continuă formele întărite. Flexiunea adjectivelor urmează. viginti. aromâna are aceleaşi numerale ca şi dacoromâna : cu excepţia lui sută (sutî. Flexiunea adjectivelor urmează. Ari fîê6ri mûltu-mvifdi „Are copii foarte învăţaţi". Ari fîê6ri mûltu-mvifdi „Are copii foarte învăţaţi". seria „de apropiere" continuă formele latineşti neîntărite cu adverbul ecce. S u p e r l a t i v u l absolut se formează cu ajutorul adverbului multu (_[_ adjectivul nearticulat) : Tana eăsti unîfeâtî méltu bûnî „Tana este o fată foarte bună". modelul substantivelor . Căsili di la noi suntu mûltu vécl'i „Casele de la noi sunt foarte vechi". NUMERAL Sub raportul inventarului de forme. Căsili di la noi suntu mûltu vécl'i „Casele de la noi sunt foarte vechi".[Type text ] [Type text ] [Type text ] Dilectologie anul III . toate formele de bază ale numeralelor cardinale. Maria cu Vénéra séntu (câ)ma biinili feâti di Véryia „Maria şi Venera sunt cele mai bune fete din Yeria". în plus. aromâna a conservat. adverbiale. mult. yiyinf.ZI Particularităţi ale dialectului aromân S u p e r l a t i v u l relativ se exprimă cu ajutorul aceloraşi elemente.

prez. Este un timp simplu. şi perfecte „slabe". cu accentul pe radical. în dacoromână). „analitic". care. a 3-a pl. de marea specifică se. a 3-a sg. prin infinitiv. ca se. aceeaşi care stă şi la baza drom. imperfect. foloseşte infinitivul. Ca şi în latină. Imperfectul. se deosebeşte de indicativ prezent numai la pers. în dacoromâna actuală însă. c. dialectal). ca pretudindeni în România. româna comună şi continuatoarele sale din sudul şi din nordul Dunării au conservat şi chiar au consolidat adeseori flexiunea verbală. şi pl. unde desinenţa de pers. perfect şi mai mult ca-perfect. prin raport cu latina. Sorin 12 din 14 .ZI Particularităţi ale dialectului aromân VERB Ca şi celelalte limbi romanice. Această neutralizare a opoziţiei de număr se datoreşte faptului că pers. m. ca şi în dacoromână. ele s-au pierdut. pf.să. este etimologică în aromână (lat. generaîizîndu-se la toate clasele de verbe. dacă exista. cu accentul pe sufix. ceea ce se explică prin faptul că apare acolo unde în alte dialecte româneşti sau în alte limbi romanice se . si. aromâna inovează prin neutralizarea opoziţiei dintre indicativ şi conjunctiv la verbe de conjugarea I (cu desinenţa -â la ind. realizată. La toate clasele de verbe. La nivelul m o d u r i l o r . elu vided — eln videâ etc. care se extinde şi la conjunctiv.. aşteptat din conjunctivul latinesc} cf. ele aparţin de obicei perioadei precedente de evoluţie (româna comună) (v. tipul „slab". Fostele perfecte „tari" din latină s-au păstrat şi în dacoromână pînă în secolul al XVI-lea (şi chiar mai tîrziu. Cele patru forme stat precedate. cantabant> cinta. Marca conjunctivului provine din conjuncţia condiţională latinească si. şi cu dacoromâna pe de altă parte. cel mai bine reprezentat. nu sunt totuşi prea numeroase şi. Are patru timpuri: prezent. în funcţie de contextul fonetic (structura fonică a cuvîntului următor) şi de apartenenţa la un grai sau altul. se constată absenţa „supinului" (ca şi în meglenoromână şi istroromână şi ca în celelalte limbi romanice). pe de o parte. Spre deosebire de aceasta însă. imperfectul aromân prezintă sincretismul formelor de persoana a treia singular şi plural: elu cîntâ — elu cîntâ. cintău. Prezentul. ca şi cantabat> cînta. Conjunctiv. condiţionalul „sintetic"— constituite încă din româna comună).[Type text ] [Type text ] [Type text ] Dilectologie anul III . exceptînd dacoromâna. m. dr'om. întîlnim în aromână două feluri de perfect simplu : perfecte „tari". Perfectul simplu. s-. Iacob Gh. de ex. a 3-a pl. ca şi în dacoromână. Este un mod eu o frecvenţă foarte mare în aromână. funcţiile acestuia sunt redate. injra. sî. Inovaţiile din aromână. creîndu-şi noi distincţii menite să reducă numărul sincretismelor apărute în latina tîrzie. -ti este analogica şi relativ recentă). c f . în loc de -e.

turceşti. graiul celor din Iugoslavia (din Muluvisti şi Gopeşi. lexicul de bază este de origine latină -J. originară din orăşelul Hrupişte. bulgăreşti. -e la -î. Această repartizare nu poate fi însă acceptată. avînd un grai cu particularităţi aparte) etc. ca şi în cazul dacoromânei — pînă la înregistrarea ei cu metode geografice. italieneşti.cîteva elemente autohtone . de conj. şi de obicei indirect (prin intermediul limbilor oficiale respective). diversitatea teritorială aromânească a fost grupată după ramurile etnogeografice existente: graiul îărşeroţilor. or. O împărţire mai largă. sunt neomogene din toate punctele de vedere). Albania. De obicei. numele grecesc Axjos Orestikon). elfi) cintî „(el. ei) să cînte / (el." acgdpirî „să acopere / acoperă" Timpurile trecutului sunt : imperfectul. Capidan. localităţi din sudul Iugoslaviei. celelalte două sunt timpuri compuse. dat fiind că. întotdeauna. feâte). Sorin 13 din 14 . a IY-a :(elu. perfectul şi mai mult ca perfectul. Ceea ce ne putem permite în aceste condiţii ar fi numai unele observaţii cu privire la particularităţile regionale ale aromânei aşa cum reies ele din studiile şi materialele existente. s-au introdus şi termeni noi din afara domeniului lingvistic balcanic (franţuzeşti. toate timbrele vocalice de deschidere medie se închid. pe de altă parte. CONFIGURAŢIA DIALECTALA A AROMÂNEI În absenţa unui atlas al graiurilor aromâneşti din cele patru ţări balcanice unde se vorbeşte aromâna (Grecia. al aromânilor din Olimp. aşa cum s-a arătat la capitolul consacrat fonologiei. in ultima vreme englezeşti). pe baze lingvistice. a dat Tli.[Type text ] [Type text ] [Type text ] Dilectologie anul III . în silabe neaceentuate. problema r e p a r t i z ă r i i acestora nu se poate pune (cu atît mai mult cu cît aceste graiuri se vorbesc pe teritorii diferite. Iacob Gh. peste aceste straturi s-au aşezat ulterior numeroase cuvinte împrumutate din limbile populaţiilor învecinate (greceşti. imperfectul este un timp simplu. Aromâna de sud se caracterizează prin închiderea vocalelor finale ~ă. graiurile de nord păstrează intacte aceste vocale finale (feâtă. pe de o parte. albaneze. foarte puţine. LEXIC Ca în toate dialectele româneşti. Iugoslavia şi Bulgaria). există şi în nord-graiuri care prezintă aceste închideri (de pildă chiar graiul autoarei acestei lucrări. -i (ca în : feâtă >ffâtî.ZI Particularităţi ale dialectului aromân Opoziţia este neutralizată la verbe de conj. închiderile în' discuţie sunt privite ca fenomene izolate şi nu ca fapte de sistem. I şi la cîteva verbe. ei) cîntă" s-lucreâdî ~ " lucreddî „să lucreze / lucrează" s-acQdpirî . respectiv. sîrbeşti) şi foarte rar. feâte >feâti). elH) s-cîntî = (eltl. care opune aromâna de sud aromânei de nord.

Sorin 14 din 14 . Trăsăturile cele mai importante ale graiurilor de tip F sunt: — — — seria centrală incompletă (lipseşte fonemul /î/ sistemul vocalic neaecentuat identic cu cel accentuat posibilitatea de ocurenţă a structurii silabice finale — (O)CC + tt. î. în analiza structurii fono-morfologice pe care am efectuat-o asupra u n u i grai aromânesc. ceea ce duce la deosebiri în realizarea formanţilor Un morfologia substantivului. pe de o parte.. i.). f. u/ (altfel spus. avău).unor locu > loeu > vocM „loc" l >p (uvular): po „loc" r > P(Ţ) : capte „carte" un fonem în plus : /r / ( = r apical vibrant — cu mai multe vibraţii) transformări proprii (fricatizări cu localizare yelară. 18 seq. Graiurile de tip A se caracterizează prin : — — sistem vocalic cu seria centrală completa (ca In dacoromână ] sistemul vocalelor neaccentuate redus la patru termeni (în loc de şapte cît are sistemul vocalelor accentuate): /a. vocalele de deschidere medie /e. Tl reduse Ia o singură consoană. Caragiu. o. Fono-morf. Iacob Gh. după orice grup de două sau mai multe consoane nu sunt ocurente elemente de tip asilabic — aşanumitele vocale „scurte"). particularităţi fac specificul fiecărui grup dialectal în parte. toate consecinţele pe plan morfologic ale acestei. ă/ nu apar în silabă neaccentuată. — structura silabică finală — (C)CG + % S 1 nu este ocurentă (în alţi termeni. în vederea descrierii diasistemului aromânei. şi asupra întregului ansamblu de graiuri.[Type text ] [Type text ] [Type text ] Dilectologie anul III . \4 tea î n : 'alb*f ţepbu. Acelaşi r se întîlneşte însă şi la iniţială: râu „rău" (faţă de arom. velarizări ale unor foneme non-velare): care se opune lui r velar sau uvular: iar a „iarna" / iapa „iar" căra „carnea" / câ$a „dacă" soră „soarele" / sopă(sop) „soră" Să se observe că acest T provine în cazurile de mai sus din grupurile consonantice rn. rămănu „rămîn" (faţă de ar om. am grupat graiurile aromâneşti în graiuri de tip fărşeroteşc (graiuri F) şi graiuri de tip aromânesc (graiuri A) (v. arău). adjectivului şi verbului) — localizarea posterioară (velară şi uvulară) are un randament ridicat datorită. pe de altă parte. armânw) etc.ZI Particularităţi ale dialectului aromân Fără să ne propunem o repartizare propriu-zisă a graiurilor aromâneşti. p.