P. 1
MPGaprilie2012 v4

MPGaprilie2012 v4

|Views: 145|Likes:
Publié parzirimia

More info:

Published by: zirimia on Jun 11, 2012
Droits d'auteur :Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

08/11/2013

pdf

text

original

CUPRINS

Forum
2 6 14 25
Gazele naturale – cea mai eficientă sursă de energie primară – Dr.ing. Gheorghe RADU, Dr.ing. Valentin SANDU Odorizarea gazelor naturale – Dr.ing. Ion Irimia ZECHERU Studiu asupra unor capcane nestructurale din platforma moesică – Dr.geolog Aurică DAMIAN Surse energetice fosile, între probabile şi posibile; Şisturile bituminoase din România – Ing. Constantin CĂPRARU

LEX
35 36
Ordinul nr. 9 din 23 martie 2012 pentru modificarea Ordinului ministrului economiei, comerţului şi mediului de afaceri, al preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei şi al preşedintelui Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale nr. 1.284/27/160/2011 privind valorificarea cantităţilor de gaze naturale pe piaţa internă şi unele măsuri pentru întărirea disciplinei în sectorul gazelor naturale Ordinul nr. 118 din 15 martie 2012 privind aprobarea Listei perimetrelor pentru concesionarea de activitati de explorare privind concursul public de oferta - Runda nr. 77/2012

Evenimente – Viaţa ştiinţifică
41 42 43 44 45 46 47
Forumul Întreprinderilor Mici şi Mijlocii (IMM) – Ing. Mihai OLTENEANU Eficienţa energetică – condiţie esenţială pentru dezvoltarea durabilă – Ing. Mihai OLTENEANU Planul naţional de acţiune pentru eficienţă energetică – Ing. Mihai OLTENEANU Piaţa de energie regenerabilă din România – Ing. Mihai OLTENEANU Premiile de excelenţă pentru sectorul energetic din România – Romanian Energy Awards – Ing. Mihai OLTENEANU Fondurile europene – un motor de creştere în 2012 – Ing. Mihai OLTENEANU

Personalităţi
IN MEMORIAM: Academician GHEORGHE MURGEANU – Dr.ing. Florin A. RĂDULESCU

Info
49 53 59 60 63 64
Prospecţiunea CĂPRARU seismică de refracţie – Ing. Constantin Momente ale evoluţiei prospecţiunilor seismice pentru hidrocarburi – Ing. Constantin CĂPRARU Austeritatea nu stimulează încrederea – Dr.ing. Mircea HĂLĂCIUGĂ România a atras în cinci ani numai 6,3% din suma pusă la dispoziţie de Uniunea Europeană – Dr.ing. Mircea HĂLĂCIUGĂ Evoluţia cotaţiilor în 2008-2010 la principalele produse petroliere Cursul leului şi rata dobânzii în 2008-2010. Preţurile produselor petroliere la distribuţie. Preţurile principalelor produse alimentare în Bucureşti.

Revistă editată de Asociaţia „Societatea Inginerilor de Petrol şi Gaze“
Redacţia CP 200 OP 22 Bucuresti tel. 0372.160.599 0741.08.64.00 fax 0318.174.420 e-mail: violeta.dumitriu@petrom.com Director fondator
Gheorghe BULIGA Violeta ŞUFAN-DUMITRIU

Director executiv

Alexandru FLOAREA

Tehnoredactare:

www.est-cardinal.ro

NOTA REDACŢIEI: Responsabilitatea materialelor publicate aparţine în exclusivitate autorilor. Toate drepturile rezervate. Nici o parte din această publicaţie nu poate fi reprodusă, utilizată, stocată în diferite sisteme sau transmisă electronic, mecanic etc., fără permisiunea prealabilă scrisă a SIPG, proprietarul dreptului de copyright.

Tipar: S.C. COPERTEX S.R.L. ISSN 1583 - 0322

Forum Gazele naturale – cea mai eficientă sursă de energie primară

Dr.ing. Gheorghe RADU Director Romgaz S.A.

Dr.ing. Valentin SANDU Romgaz S.A. Cadru didactic asociat U.L.B. Sibiu

Abstract: Analyzing the experience and mechanisms of effective energy and gas use in UNECE region and major tendencies of energy markets development during the last few years the experts agreed that providing security of the energy supply to end customers will be one of the major tasks of the energy sector in the 21st century. According to the opinion of the contributing specialists, the future gas demand will exceed the existing forecasts, which increases the need not only in more efficient energy saving, but also in taking of concrete measures to increase energy security.
Energia este un produs indispensabil, cu o mare valoare economică, socială, strategică şi politică. Sectorul energetic este unul cu o constantă inerţială mare de timp, de cca 4-15 ani, între decizie şi realizare practică. Totodată, acest sector este principalul contributor la poluarea ambientală şi la schimbările climatice. România, de curând stat membru al Uniunii Europene, se găseşte într-o situaţie cu totul deosebită: pe de o parte, standardele ridicate ale UE privind energia şi impactul acesteia asupra mediului, iar, pe de altă parte, având de corectat deficienţe mari în sectorul energetic, rezultate dintr-un proces cumulativ. Ca priorităţi ale industriei energiei în România trebuie, în primul rând, menţionate: eficienţa energetică, cogenerarea şi alimentarea centralizată cu agent termic. Gazele naturale şi petrolul reprezintă circa 62% din resursele de energie primară în balanţa energetică a României. În acelaşi timp, acestea sunt într-un proces avansat de exploatare, rezervele cunoscute epuizându-se în circa 14-15 ani (raportat la nivelul consumului prezent). Gazele naturale sunt, totodată, principalul combustibil folosit pentru încălzire în energetica urbană.
2

Importul de gaze naturale reprezintă circa 30% din consumul total şi va creşte substanţial în viitor. Pe de altă parte, ţara noastră are o economie energointensivă şi cu o eficienţă energetică scăzută, datorită tehnologiilor învechite, cu randamente modeste şi a pierderilor mari de energie prin sisteme (transport, distribuţie). În acest context, odată cu creşterea importului şi liberalizarea pieţei şi, implicit, mărirea preţului gazelor naturale, se impune o politică susţinută în acest domeniu, urmărindu-se simultan scăderea pierderilor energetice în utilizarea gazelor naturale, reducerea dependenţei de o singură sursă a importului de gaze naturale şi a facturii aferente, creşterea suportabilităţii facturilor în sectorul industrial şi rezidenţial. Obiectivul general al dezvoltării sectorului din România, în perioada 2010-2020, îl constituie acoperirea integrală a consumului intern de energie în condiţii de creştere a securităţii energetice, de dezvoltare durabilă, cu asigurarea unui nivel corespunzător de competitivitate. Printre principalele direcţii de acţiune ale strategiei energetice a României, convergente cu cele ale politicii energetice a Uniunii Europene, se numără şi creşterea eficienţei energetice

Forum

Producerea energiei electrice în funcţie de sursa primară.

pe tot lanţul – resurse, producere, transport, distribuţie, consum. În această conjunctură, modernizarea sistemelor de măsurare a gazelor naturale prin implementarea sistemelor inteligente de monitorizare (smart grids), achiziţie a datelor de proces de operare şi comandă în vederea luării unor decizii în timp real, atât la transportator cât şi la producător, devin reglementări strategice la nivel naţional şi european impuse pe o piaţă a gazelor naturale care tinde spre o globalizare rapidă. Piaţa de gaze naturale a Uniunii Europene este matură, dar totuşi în continuă extindere, având cca 2,5% creştere anuală; importul de gaze naturale al Uniunii Europene se va mări, crescând astfel rolul politic şi geo-strategic al pieţelor regionale. În România, piaţa gazelor naturale este formată din segmentul concurenţial – care cuprinde comercializarea gazelor naturale între furnizori şi consumatori eligibili – şi sistemul reglementat – care înglobează activităţile desfăşurate în baza contractelor cadru (transport, înmagazinare, distribuţie) şi furnizarea către utilizatorii finali la preţ reglementat. În sistemul concurenţial preţurile se formează liber, pe baza cererii şi a ofertei, ca rezultat al mecanismelor concurenţiale. În segmentul reglementat al pieţei, sistemele de preţuri şi tarife se stabilesc de către Autoritatea de Reglementare, pe baza metodologiilor proprii elaborate în acest sens. În intervalul 2003-2007, numărul producătorilor s-a dublat, iar cel al furnizorilor a crescut cu peste 6,5%. Cel mai mare furnizor pe piaţa
Monitorul de petrol şi gaze ♦ 4(122) Aprilie 2012

liberă este ROMGAZ, cu aproximativ 36% din piaţă. Deschisă gradual începând cu anul 2001, piaţa gazelor naturale este, de la 1 iulie 2007, deschisă integral pentru toţi consumatorii, aceştia având libertatea de a alege un furnizor de gaze naturale dintre cei licenţiaţi de ANRGN şi de a negocia direct clauzele şi preţul pentru furnizarea gazelor naturale. Reabilitarea, exploatarea/operarea şi dispecerizarea sistemului de transport a gazelor naturale, implementarea sistemelor de comandă şi achiziţie în timp real, atât la transportator cât şi la producător, sunt măsuri strategice impuse pe o piaţă a gazelor naturale care tinde spre globalizare. Implementarea unui sistem modern de măsurare (SCADA) poate însemna reducerea cheltuielilor de operare, întreţinere şi, automat, micşorarea preţului la gazele naturale, identificarea şi localizarea în timp real a tuturor problemelor/evenimentelor legate de eventuale defecte, pierderi, echilibrare a întregului lanţ, cu precădere a SNT etc. Acest sistem oferă beneficiarului un acces rapid la informaţie şi, în consecinţă, la luarea deciziilor la momentul oportun, fapt ce determină optimizarea producţiei, reducerea pierderilor, evitarea emisiilor în atmosferă – mediu. Pierderile de gaze naturale în cazul intervenţiilor pe conductele de transport gaze naturale constituie, la rândul lor, o problemă deosebit de importantă ţinând seama de nivelul ridicat al consumului în cursul unui an, de criza energetică şi de preţul ridicat
3

Forum
pe piaţa mondială a gazelor. Intervenţiile la conductele scoase din funcţiune presupun, de regulă, secţionarea/izolarea tronsonului conductei şi intercalarea unei porţiuni noi de conductă, a unor armături (teu, cruci etc.). Înainte de efectuarea lucrărilor, gazul din tronsonul de conductă supusă intervenţiei trebuie evacuat şi recuperat. În cazul lucrărilor efectuate pe conductele de gaze naturale sub presiune, unele proceduri de lucru permit intervenţia directă pe conducta presurizată, situaţie care exclude evacuarea gazelor în atmosferă şi, implicit, eliminarea pierderilor de gaze. Refularea gazelor naturale din instalaţii şi conducte în atmosferă prezintă două aspecte: Pierderi importante de gaze naturale; Emisii care produc poluarea mediului ambiant (GHG – green house gas). Funcţie de presiunea gazelor din conductă, de diametrul şi lungimea acesteia, pierderile de gaze sunt în cantităţi însemnate, aspect care presupune aplicarea unor soluţii, tehnologii, echipamente în vederea recuperării acestora. O metodă de recuperare a gazelor constă în aspirarea, prin intermediul unui compresor, a gazelor naturale din conducta (tronsonul de conductă) supusă intervenţiei într-un rezervor de stocare, în altă conductă şi/sau în aceeaşi conductă, având aspiraţia în tronsonul izolat prin robineţi de izolare şi refularea după robinetul de izolare înspre consumatori. Metodele tehnologice de recuperare a gazelor în urma intervenţiilor pe conductele de transport gaze trebuie analizate prin prisma aplicabilităţii, folosind proceduri, tehnologii şi echipamente adecvate. Prin aplicarea noilor tehnologii la intervenţiile pe conductele de transport gaze naturale, se vor reduce pierderile şi se vor diminua emisiile de metan în atmosferă. Utilizarea metodelor de recuperare a gazelor naturale evacuate cu ocazia intervenţiilor la conductele de gaze naturale va conduce la eficientizarea activităţii operatorilor din domeniul gazelor naturale, în concordanţă cu legislaţia Uniunii Europene privind protecţia mediului. Sistemul naţional de transport este un sistem energetic care transportă o energie primară – „gaze naturale sub presiune”. Reducerea presiunii de la nivelul din conducta de transport (înaltă) la presiunea cerută de sistemul local de distribuţie (joasă) se realizează în staţiile de reglare-odorizaremăsurare prin intermediul regulatoarelor de presiune sau a robinetelor de laminare. Energia potenţială a gazelor naturale de
4

înaltă presiune se pierde la aceste puncte de trecere dintr-un sistem în altul. În situaţiile în care debitele de gaze şi căderile de presiune pe regulatoare sau pe robinetele de laminare sunt mari, pierderile totale de energie sunt la rândul lor semnificative. Dacă în locul regulatoarelor de presiune sau a robinetelor de laminare se foloseşte un turboexpander cuplat cu un generator electric, energia potenţială a gazelor de înaltă presiune poate fi folosită pentru a produce energie electrică. Un turboexpander este alcătuit, în principiu, dintr-o alternanţă de ajutaje şi palete rotative prin care curge, în regim staţionar, fluxul de gaze care se destinde de la nivelul unei presiuni înalte (din sistemul de transport, sistem de tranzit, depozite subterane etc.) la o presiune mică/joasă (reţeaua de distribuţie, utilizatori finali etc.) – interfaţa între sisteme. Turboexpanderele sunt proiectate astfel încât să funcţioneze în mod continuu, zi după zi, an după an, în condiţii extreme. Majoritatea aplicaţiilor pentru turboexpandere cere ca acestea să fie cuplate cu un generator electric. Turboexpanderele se conectează pe bypass-ul treptei de reglare a staţiilor de reglaremăsurare şi, în funcţie de soluţia aleasă, pot prelua o parte sau întreg debitul de gaze ce trebuie reglat. În practică, turboexpanderul asigură recuperarea unei energii, produse prin destinderea adiabatică a gazelor vehiculate prin conducte la presiuni mari, pentru a produce lucru mecanic (electricitate), având ca finalitate creşterea eficienţei cu care sunt utilizaţi combustibilii fosili. Parcurgând întreg lanţul tehnologic şi ajungând la utilizatorul final, se impune abordarea tehnicii condensaţiei la un randament supraunitar. Cele mai multe instalaţii de ardere utilizează combustibili fosili (solizi, lichizi şi gazoşi) sau alte materii prime din resursele naturale ale pământului, transformate în energie utilă. Combustibilii fosili reprezintă sursele de energie cele mai utilizate în momentul de faţă. Cu toate acestea, arderea lor are ca rezultat un impact diferit relevant şi, în timp, semnificant asupra mediului în întregul său. Procesul de ardere conduce la generarea de emisie în aer, apă şi sol; dintre acestea, emisiile în aer sunt considerate una dintre principalele probleme ale mediului. Noile tehnologii utilizate la aparatele care realizează încălzirea şi prepararea apei calde menajere au apărut ca soluţie la problemele actuale privind reducerea semnificativă a resurselor de combustibili convenţionali. Este clar că din punct de vedere al utilizatorului

Forum
final nu are o importanţă prea mare faptul că resursele de energie convenţională nu sunt inepuizabile. Pentru utilizatorul final este foarte important faptul că la aceste tipuri de aparate consumul se reduce substanţial, deci costurile ulterioare cumpărării acestui aparat scad foarte mult în comparaţie cu un aparat convenţional. Mai exact, consumul de combustibil se reduce cu până la cca 15-16%. Se observă, în ultima perioadă de timp, la nivel european şi mondial, în activităţile economice energofage în general, şi în sectorul energetic în special, punerea unui accent tot mai mare pe gradul de poluare; la nivel naţional ponderea poluării doar pentru activitatea de transport este de cca 18% din nivelul total. Prin introducerea tehnologiilor de vârf, cantitatea de noxe, monoxid de carbon şi dioxid de carbon se reduce considerabil, ceea ce face ca aceste echipamente şi tehnologii să fie indispensabile şi cu caracter obligatoriu în viitorul apropiat. În concluzie, se poate afirma că dezideratul României este să promoveze o politică şi o strategie consecvente pe termen mediu şi lung, prin care să reducă intensitatea energetică, în domeniile industrial, energetic şi al transporturilor, conducând la îmbunătăţirea eficienţei energetice pe întregul lanţul – resurse naturale, producere, transport şi distribuţie –, în conformitate cu angajamentele asumate în cadrul procesului de negociere cu UE, Protocolul de la Kyoto şi Conferinţa de la Copenhaga. Bibliografie:
1. Bourjas D., Hugout B. – Underground Gas Storage – Technological Innovations for Increased Efficiency, World Energy Council, 2007. Economic Commission for Europe (UN/ ECE) – Gas Saving to Reduce Natural Gas Demand and Enhance Energy Security, Geneva, 1999. Bellman, David K. – Power generation efficiency, NPC Global Oil & Gas Study, 2007.

2.

3.

im

tant por

„Ministrul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, Lucian BODE, s-a aflat, în data de 30 martie 2012, într-o vizită de lucru la Mediaş, unde s-a întâlnit cu reprezentanţii celor mai importante companii din domeniul gazelor naturale, ROMGAZ şi TRANSGAZ. Temele principale de discuţii la această întâlnire au vizat aspectele prioritare privind activitatea celor două companii la care MECMA în calitate de reprezentant al statului român deţine pachetul majoritar, armonizarea legislaţiei naţionale cu legislaţia comunitară în domeniu şi problemele legate de proiecte de dezvoltare de interes naţional. Vizita de lucru a D-lui Ministru Lucian Bode şi a oficialilor MECMA la sediul acestor companii, respectiv întâlnirea cu managementul, a deschis dialogul direct şi transparent în ceea ce priveşte activitatea curentă şi de perspectivă a SNGN ROMGAZ S.A. şi SNTGN TRANSGAZ S.A.“

Monitorul de petrol şi gaze ♦ 4(122) Aprilie 2012

5

Forum

Odorizarea gazelor naturale 1
Dr.ing. Ion Irimia ZECHERU S.I.P.G. – Bucureşti

Abstract: “Nothing is ever truly lost until you begin to look for it!” (Murphy’s Law). Such is true with odorization of fuel gases. Odorization exists as a normal part of gas operations, providing a smell to the product. Only when attempting to verify adequate odor levels do problems begin to creep in.
Gazele naturale în sistemele de transport şi distribuţie trebuie să conţină un odorant natural sau să fie odorizate astfel încât, la o concentraţie de 1/5 LEL, gazul să fie uşor detectabil de o persoană cu un simţ normal al mirosului (49 CFR §192.625). Eforturile odorizării vaporilor fără miros au apărut la început în Germania, în jurul anului 1880, când R. von Quaglios a folosit nitrobenzen şi etilmercaptan ca să detecteze separat scurgerile de „blue water gas” faţă de monoxidul de carbon. În 1911, producătorii germani de oţel odorizau gazul de furnal trecându-l printr-un pat de carbid în scopul încorporării acetilenei, tot ei fiind cei care au utilizat acest sistem de odorizare la încălzirea locuinţelor; din anul 1924 au folosit un odorizant solid la odorizarea gazelor. După 1926-1927, un odorizant de succes – Calodorant 3 – a devenit utilizabil în Statele Unite, după ce, între 1920-1930, Sharples Chemical Company a dezvoltat producerea de amyl mercaptan. Odorizarea gazelor naturale devine însă obligatorie numai după explozia din 18 martie 1937 de la o mică şcoală din comunitatea East Texas, New London care a afectat viaţa a 294 de copii (Figura nr. 1). Şocul incidentului a fost atât de mare, încât mulţi lideri politici de la acea vreme din întreaga lume şi-au exprimat condoleanţele, printre ei numărându-se şi Adolf Hitler. Două luni mai târziu, în iulie 1937 (instalaţia a fost înregistrată ca patent sub numărul 2.240.808 la 6 mai 1941), compania
1

Peerless Manufacturing din Dallas, Texas a produs primul odorizator de tip M, o invenţie a lui Donald A. Sillers din Dallas şi Alexander Clarke din Coleman, Texas. Operarea industrială începe din 15 mai 1942 când Morton Thiocol a instalat primul odorizator Peerless de Tip M cu seria 2105 la o instalaţie de gaze naturale a armatei americane de la Karnack.

Figura nr. 1: Explozia de la şcoala din East Texas (18 martie 1937) (Sursa: ASME).

Instalaţia nu diferă foarte mult de cele care operează în prezent, cea de la Karnack fiind înlocuită cu una modernă abia în 1992. Programul de odorizare include în principal: – selecţia odorizantului/odorantului; – alegerea sistemului de odorizare; – componentele sistemului de injecţie a odorizantului şi a ratei de odorizare;

Articolul este legat de accidentul din reţeaua de distribuţie a GN de la Sighetu Marmaţiei din 19 februarie a.c.

6

Forum
instruirea şi perfecţionarea personalului nominalizat pentru această activitate; – detectarea nivelului de odorizant. Alegerea odorizantului specific ce urmează a fi injectat trebuie să aibă la bază cunoaşterea şi înţelegerea compoziţiei chimice a gazelor naturale care urmează a fi tratate, caracteristicile fizice şi chimice ale odorizantului disponibil, descrierea – sistemului de conducte de transport sau distribuţie, echipamentul instalaţiei de odorizare, condiţiile mediului ambiant, nivelul de odorizare şi recunoaşterea mirosului specific al gazului odorizat de către populaţia locală. Odorizanţii comuni utilizaţi astăzi pentru a fi introduşi prin diverse metode în reţeaua de gaze naturale sunt prezentaţi în Tabelul nr. 1.

Tabelul nr. 1: Tipuri de odorizanţi (Sursa: Elf Atochem North America, Inc).

Monitorul de petrol şi gaze ♦ 4(122) Aprilie 2012

7

Forum
Caracteristicile de care trebuie să se ţină cont în alegerea odorizantului – pe lângă presiunea de vapori, rezistenţa la oxidare şi nivelul mirosului, contaminanţii din produs, capacitatea de distilare în conductă, absorbţia sulfului materialul ţevii şi coroziunea conductei – sunt cele legate de mediul înconjurător referitoare la penetrabilitatea solului şi amestecarea cu apă. Termenul „mercaptan” provine din latinescul mercurium captans care înseamnă „legătura mercurului”, deoarece legătura din radicalul – SH seamănă cu cea a elementului mercur. Metodele utilizate la producerea thiolilor sunt similare cu cele folosite pentru alcooli sau eteri. Reacţiile sunt rapide şi datorită faptului că anionii de sulf sunt mai buni nucleofili decât atomii de oxigen. Thiolii se formează când alcanii halogenaţi sunt încălziţi într-o soluţie de sulfură de sodiu: CH3CH2Br + NaSH → CH3CH2SH + NaBr Disulfurile pot fi rapid reduse cu agenţi de reducere astfel încât hidratul de Li-Al în eter conduce la formarea a doi thioli: R-S-S-R’ → R-SH + R’-SH Thiolii sunt lichide incolore, iar mirosul este specific, de usturoi. Introducerea odorizantului în reţeaua de GN trebuie să se facă simultan cu monitorizarea următoarelor aspecte (care se aplică şi în situaţia schimbării odorizantului): Informarea populaţiei; Informarea autorităţilor; Informare privind modificările survenite în activitate; – Calcularea cantităţilor şi debitelor de odorizant necesare configuraţiei şi zonelor reţelei de transport sau distribuţie supuse odorizării; – Pregătirea operaţiei şi instruirea staffului: – Construirea, eventual readaptarea, instalaţiei de odorizare; – Monitorizarea operaţiei şi măsurători ale ratelor de odorizare şi ale constanţei nivelului de odorizant. Odorizantul/odorantul trebuie să nu fie solubil în apă şi să nu fie periculos pentru populaţie, pentru materiale, respectiv pentru conductele reţelei de GN. Există situaţii de excepţie în care odorizarea GN nu se aplică, cum ar fi: – depozitarea subterană; – instalaţiile de procesare chimică; – instalaţiile de uscare/deshidratare; – operaţiile prin care odorizarea face ca produsul final să devină neutilizabil scopului pentru care s-a intenţionat producerea acestuia; – reducerea procentului de finalizare sau prelungirea duratei de desfăşurare a unor reacţii chimice; – reducerea activităţii catalizatorului (de exemplu în cazul gazului natural comprimat utilizat drept combustibil pentru motoarele de vehicule). Odorizanţii utilizaţi în reţelele de GN din Europa, precum şi concentraţiile acestora, sunt prezentaţi mai jos, în Tabelul nr. 2. – – –

Tabelul nr. 2: Odorizanţi utilizaţi în Europa (Sursa: MARCOGAZ). Cererea de odorizare transport transport distribuţie distribuţie Concentraţia de odorizant (minim-maxim) (mg/Nm3) 25 (15-40) 16-20 (min 10) Min 5-8 12-16 20 (17-34) 6 (5,4-7,1) 4 (min) 32 (min) 8 (min) 10-18 7,5 3 T (19…40 bar) T (18-30) dacă este cerut de autorităţi

Ţara Franţa Germania Belgia

Odorizant THT THT TBM + EM Scentinel THT Scentinel E Spotleak 2323 Scentinel 50 THT Scentinel E THT THT TBM + EM

Cerinţe speciale

Italia Danemarca Austria

distribuţie distribuţie distribuţie

8

Forum
Olanda Norvegia THT THT distribuţie distribuţie 18 (10-36) 12-15 În Sistemul Naţional de Transport gazul natural nu este odorizat (≥ 35 bar); în sistemele regionale de transport gazul natural este odorizat T (40…66,2 bar)

Marea Britanie

TBM + DMS

La ieşire din ST, distribuţie

(6-8)

Elveţia Irlanda Suedia Republica Cehă

THT TBM DMS THT THT TBM + DMS Scentinel F 35 Spotleak 1005

transport distribuţie Intrarea în ST, distribuţie distribuţie transport distribuţie

(15-30) 6-8 8-22 9-22 4-8

Metodele de odorizare sunt următoarele: cu fitil, prin picurare, prin absorbţie cu bypass, cu pompă de injecţie (Figura nr. 2), cu impuls electronic, respectiv cu pompă cu contor, cu scheme de funcţionare specifice echipamentelor. Din considerente ecologice, cercetătorii germani au produs un odorizant ecologic, fără sulf, denumit GASODORTM S-freeTM, a cărui compoziţie o redăm în Tabelul nr. 3, dar care, datorită componentelor sale – monomeri polimerizabili, îl face neutilizabil la comprimarea GN în vederea folosirii drept combustibil pentru motoare de vehicule.

Figura nr. 2: Metoda de odorizare cu pompă de injecţie.

Tabelul nr. 3: Compoziţia amestecului odorizant GASODORTM S-freeTM
(Sursa: GWF-Gas/Erdgas 144/2003, nr. 1).

Monomerii din compoziţia odorizantului fără sulf sunt incluşi pe lista Agenţiei Internaţionale de Cercetări în domeniul Cancerului – IARC (Carcinogenic classification
Monitorul de petrol şi gaze ♦ 4(122) Aprilie 2012

Group 28, possibly carcinogenic to humans NIOSH pericols concentration 300 ppm). Procesul de producere a metil şi etil acrilaţilor are la bază reacţia dintre acidul
9

Forum
acrylic şi metanol, respective etanol, în final rezultând metil, respective etil acrilat. De exemplu, în cazul etil acrilatului, reacţia este următoarea: În Figura nr. 3 este reprezentat modul de desfăşurare a traiectoriei surselor în funcţie de direcţia vântului, sursele punctiforme, liniare şi fugitive având traiectorii înguste, iar sursele de suprafaţă, volumice şi unele surse fugitive având traiectorii late; traiectoria caracterizează şi modul de dispersie a odoranţilor în cazul unor scurgeri de gaze naturale. Nasul este organul simţului mirosului şi al respiraţiei; aerul inspirat intră prin fosele nazale, care îl umidifică, îl încălzesc şi îl purifică datorită mucusului şi cililor care reţin impurităţile. Percepţia surselor de odorizanţi se realizează prin intermediul terminaţiile nervoase care recepţionează stimulii olfactivi ce se află într-o zonă mică în regiunea superioară a cavităţii nazale, denumită regiune olfactorie. Această zonă cuprinde tunica mucoasă olfactorie, conţine filetele nervului olfactiv şi milioane de celule olfactive (celule ciliate). Pe fiecare dintre aceste celule olfactive se află cel puţin o duzină de cili olfactivi, iar substanţele chimice producătoare de stimuli olfactivi sunt prinse de mucoasa care menţine nivelul de umiditate al cililor. Se presupune că atunci când inspirăm substanţe odorizante, acestea se dizolvă în mucoasa care acoperă cilii olfactivi şi astfel cilii sunt îmbăiaţi în diluţia substanţelor odorizante; în această situaţie cilii transmit semnale către celulele olfactive din blocul intermediar situat în trunchiul cerebral, de unde stimulii îşi continuă drumul către creier prin fibrele nervului olfactiv. Blocul cortical – unde sunt primite şi prelucrate excitaţiile nervoase olfactive – se află în regiunea din creier numită rinencefal, situată în lobul temporal, zonă care este mai puţin dezvoltată la om decât la majoritatea speciilor de animale (Figura nr. 4).

Etil acrilatul este un lichid incolor cu miros acru şi este miscibil cu mulţi solvenţi organici. Etil acrilatul conţine unul din următorii inhibitori care să prevină polimerizarea chiar în condiţii de depozitare: hidrochinonă, monometil-eter de hidrochinină sau fenotiazină (~1 ppm). Această afinitate la polimerizare a produs o serie de accidente, conducând chiar la explozia unor rezervoare de depozitare ca urmare a polimerizării acrilaţilor în fagurii opritoarelor de flăcări pe care i-au înfundat. Polimerizarea se produce mai ales la temperaturi ridicate, iar prezenţa amestecurilor de acrilaţi contribuie la accelerarea polimerizării. În cazul utilizării ca odorizant al GN, poate produce înfundarea duzelor arzătoarelor aparatelor consumatoare de combustibili gazoşi, iar în cazul GNC poate avea efectul gumelor din benzine. Conform Ghidului de răspuns în situaţii de urgenţă (Emergency Response Guidebook, USA), aceşti acrilaţi se încadrează la numărul 129 – Lichide inflamabile (polare/miscibile cu apa/otrăvitoare). Există cinci tipuri specifice de surse de scurgeri de odorizanţi: – surse punctiforme; – surse de suprafaţă; – surse volumice; – surse liniare; – surse fugitive.

(Sursa: Enescu Maria, Contribuţii la studiul impactului de mediu al centralelor termoelectrice din România, Teză de doctorat, 2006). 10

Figura nr. 3: Reprezentarea configuraţiei concentraţiei în cazul surselor de odorizanţi

Figura nr. 4: Rinencefalul.

Forum
Tabelul nr. 4: Sursele industriale şi odorizanţii chimici asociaţi (Sursa: Universitatea Mahidol, Tailanda).

Industria Rafinării de petrol

Grupuri de chimicale Mercaptani, compuşi fenolici, acizi, aldehide, sulfuri organice

Transporturi – produse de ardere Hidrocarburi, compuşi azotici incompletă Industria de celuloză şi hârtie Industria farmaceutică Textile Mercaptani, alcooli, terpene, camfor, produse rezultate din descompunerea amidonului Amine, compuşi de reducere a sulfului Uree, produse rezultate din descompunerea amidonului

Agrochimie – fertilizări, pesticide, Amine, mercaptani, compuşi de reducere a sulfului, gaze agricultură acide, compuşi cloruraţi, fenoli, alcooli, aldehide, cetone, esteri Industria chimică – fabricarea de Acizi, alcooli, aldehide, cetone, fenoli, mercaptani, amine, vopsele, răşini kettles, emailuri solvenţi organici cloruraţi, esteri pentru vase de bucătărie, producerea/compoundarea cauciucului, produşi chimici de la măcinare/pulberi Industria metalurgică Aldehide, hidrocarburi aromatice şi alifatice, acizi

Rata emisiei de odorizant (OER – Odorant Emission Rate) este măsurată în unităţi de odorizant pe unitatea de timp, adică OU/s sau OU/h, şi este utilizată pentru cuantificarea ratei de odorizant eliberată din sursele de odorizant. O unitate de odorizant reprezintă concentraţia unui odorizant sau a unui amestec de odorizanţi pe care 50% din populaţia unei locaţii o va detecta ca odorant/miros. Cele mai multe administraţii regionale folosesc, pe durata unei investigaţii, factorii FIDOL (Frecvenţă, Intensitate, Durată, Ofensivitate şi Locaţie) – ce ajută la determinarea dacă un odorizant sesizat/ mirosit este ofensiv sau neplăcut. Aceşti factori cuprind efectul impactului odorizantului şi recepţia mediului înconjurător (a populaţiei) acolo unde acesta se produce. Frecvenţa reprezintă numărul de detecţii a odorizantului în timpul unei investigaţii. Intensitatea se referă la percepţia sau concentraţia odorizantului; nu are legătură cu natura plăcută sau neplăcută a mirosului acestuia şi se încadrează pe o scară a intensităţii cu grade de la 1 la 5 faţă de ambient (Tabelul nr. 5). Durata reprezintă intervalul de timp la care populaţia este expusă odorizantului şi poate însemna o investigaţie în care odorizantul să persiste de la 1-2 secunde până la mai multe minute.
Monitorul de petrol şi gaze ♦ 4(122) Aprilie 2012

Ofensivitatea constituie rata de la care odorizantul devine neplăcut (esenţa hedonică); nu este necesar ca populaţia să aibă acelaşi grad de înţelegere în ceea ce priveşte condiţia hedonică2, aceasta fiind diferită de la individ la individ.1
Tabelul nr. 5: Gradele de intensitate a odorizantului.

Gradul 0 1 2 3 4 5

Descrierea Nedetectabil – nemirositor Foarte uşor – odorizant detectat care însă nu poate fi recunoscut Uşor – odorizant recunoscut Moderat – odorizant foarte recunoscut şi clar distins Puternic – odorizant pe care o persoană se străduieşte să-l evite Foarte puternic – odorizant covârşitor şi intolerabil

Locaţia este acolo unde odorizantul este detectat, fiind un factor esenţial în evaluarea efectelor adverse produse de odorizant. Locaţia este caracterizată de tipul zonei în care trăiesc persoanele potenţial afectate, de senzitivitatea de receptare a mediului înconjurător, respectiv de prezenţa sau absenţa unui background al odorizanţilor cu efect însemnat. Sunt
2

Hedonismul reprezintă concepţia filosofică care exprima ideologia aristocraţiei sclavagiste din Grecia antică conform căreia scopul vieţii este plăcerea.
11

Forum
trei grade de senzitivitate, caracterizate de nivelul densităţii populaţiei din locaţie: înaltă senzitivitate (specifică zonei rurale şi celei puternic industrializate), senzitivitate moderată (caracteristică zonelor rezidenţiale, comerciale, recreaţionale, turistice şi de conservare a patrimoniului cultural) şi senzitivitate uşoară (specifică zonei rurale şi celei puternic industrializate). Caracterizarea excepţională a mirosurilor specifice poluanţilor din apele uzate a fost realizată de Suffet şi reprezentată pe aşanumita „Odor Wheel” (roata mirosurilor). În cazul gazelor naturale, în scopul verificării eficacităţii odorizării, este necesară fie determinarea gradului de odorizare al gazelor prin metoda gazocromatografiei, fie determinarea intensităţii de miros la concentraţia de alarmă prin metoda rinoanalitică, recoltându-se eşantioane de gaze din puncte stabilite ale reţelei de distribuţie. Determinarea punctelor de prelevare din reţea trebuie să fie concepută astfel încât să fie reprezentativă pentru gradul de odorizare a întregii reţele de distribuţie. Distribuitorii pot folosi, pe lângă metodele specificate mai sus, şi alte metode de control. Metoda gazocromatografică permite determinarea gradului de odorizare al gazelor prin măsurarea concentraţiei de odorizant pe unitatea de volum a gazului, dar se pot folosi metode gazocromatografice alternative pentru determinarea compuşilor sulfuraţi ai gazelor naturale. Metoda rinoanalitică prevede execuţia unor probe olfactive de către o echipă de operatori pentru a determina intensitatea mirosului de gaze la concentraţia de alarmă. Recoltarea probelor de gaze trebuie efectuată astfel încât să garanteze reprezentativitatea şi repetabilitatea; în cazul analizei la distanţă va trebui garantată şi conservarea probei recoltate pentru timpul necesar trimiterii la laboratorul de analiză, cu acordarea unei atenţii speciale precauţiilor de securitate, prevederilor tehnice, materialelor utilizate la recoltarea probelor şi pregătirii generale a aparaturii. Eşantionul trebuie trimis către laboratorul de analiză la distanţă în cel mai scurt timp posibil, reducându-se la minimul posibil expunerea sa la lumină; pe timpul transportului nu trebuie să fie supus unor variaţii de temperatură faţă de cea din punctul de recoltare, care ar putea provoca fenomene de condensare sau de suprapresiune în interiorul recipientului de recoltat. Trebuie luate măsurile necesare evitării loviturilor, vibraţiilor şi altor fenomene,
12

care pot fi în mod normal prevăzute în timpul transportului şi care ar afecta recipientul de probă. Toate informaţiile importante pentru laborator trebuie să fie scrise clar şi lizibil pe o etichetă care însoţeşte proba. Conform legislaţiei europene, o scurgere de GN reprezintă evacuarea necontrolată a gazelor din reţeaua de distribuţie, existând următoarea clasificare a scurgerilor, în funcţie de gradul de intervenţie al operatorului reţelei de distribuţie: – scurgerea localizată este cea a cărei poziţie a fost determinată exact în reţeaua de distribuţie; – scurgere de clasa A1 reprezintă scurgerea de periculozitate maximă care necesită o reparaţie imediată, în termen de 24 de ore din momentul localizării acesteia; – scurgere de clasa A2 constituie scurgerea care necesită o reparaţie în termen de cel mult 7 zile de la localizarea sa; – scurgere de clasa B semnifică scurgerea care necesită o reparaţie în termen de maxim 30 de zile de la localizarea sa; – scurgere de clasa C înseamnă scurgerea care necesită o reparaţie în termen de peste 30 de zile de la localizarea sa, dar nu mai mult de 9 luni de la data localizării acesteia; – eliminarea scurgerii reprezintă intervenţia efectuată pe porţiunea de reţea unde s-a produs scurgerea de GN prin care se reface capacitatea părţii de reţea în cauză sau se elimină scurgerea. Gradul de odorizare a gazelor naturale este egal cu cantitatea de odorizant prezentă în unitatea de gaze naturale distribuită, măsurat în mg/m3 în condiţii standard. Numărul total al măsurătorilor gradului de odorizare al gazelor efectuate se calculează cu formula: unde: NOd este numărul total al punctelor i selecţionate nOdi pentru măsurătorile gradului de odorizare a gazelor efectuate în anul de referinţă în punctele specificate; fOdi – numărul de măsurători ale gradului de odorizare efectuate în anul de referinţă în acelaşi punct i selecţionat nOdi. Numărul convenţional anual de măsurători ale gradului de odorizare a gazelor pe mia de clienţi finali se poate calcula cu formula: NOd = [NMod/NC] x 1000 unde NC este numărul de clienţi finali deserviţi de reţeaua de distribuţie.

Forum
Numărul minim anual de determinări a gradului de odorizare, la 1000 de clienţi finali, se calculează cu formula: Sistemul trebuie dimensionat astfel încât să se evite acumularea de odorizant într-o cantitate mai mare decât cea necesară pentru odorizare şi un număr excesiv de transvazări. Trebuie, de asemenea, respectate şi următoarele condiţii: – să se efectueze cel puţin o reumplere pe an; – în perioadele de consum maxim, să treacă cel puţin două săptămâni între reumpleri succesive. Timpul de păstrare a odorizantului în instalaţie poate fi în mod excepţional de un an, cu condiţia să nu fie depăşită data de expirare indicată de producătorul odorizantului. Instalaţiile de odorizare trebuie să fie instalate: – imediat după instalaţiile de preluare a gazului natural (GN) din conducta magistrală; – imediat după centralele de vaporizare sau de amestec cu GPL (propan); – imediat după instalaţiile de producere a gazului manufacturat; – oricum înainte de reţeaua de distribuţie. Instalaţiile de transvazare trebuie să permită operaţia de transfer a odorizantului fără dispersii ale acestuia şi ale vaporilor săi. Circuitul de transvazare trebuie să fie cel mai scurt posibil; punctul de transvazare trebuie amplasat lângă butoiul metalic sau lângă rezervoarele de serviciu, într-un loc uşor accesibil şi dotat cu mijloace antiincendiu şi de securitate împotriva scăpărilor accidentale de odorizant. Instalaţiile de transvazare pot fi: – cu circuit închis; – cu circuit deschis, cu neutralizarea gazului de evacuare. Se pot folosi şi alte tipuri de instalaţii de transvazare dacă respectă criteriile minime de securitate.

Tabelul nr. 6: Coeficienţii α si β pentru calculul numărului minim de măsurători al gradului de odorizare.

(LAPMP +LBP)/NC NC ≤ 5 5 < NC ≤ 10 NC >10

α 0,005 0,001 0,0005

β 0,08 0,10 0,12

Tabelul nr. 7: Coeficientul γ pentru calculul numărului minim de măsurători al gradului de odorizare.

Tipul instalaţiei de odorizare a gazelor distribuite – cu fitil – cu injecţie directă şi determinare continuă a gradului de odorizare a gazelor

γ 1 0,8

Caracteristicile odorizantului trebuie să rămână neschimbate pentru o perioadă de cel puţin 2 ani. Odorizantul trebuie să fie nealterat şi mai ales să nu producă formarea de compuşi corozivi. Recipientele care intră în contact cu odorizantul trebuie să fie rezistente la coroziune. Instalaţiile de odorizare a gazului trebuie să fie dimensionate astfel încât să garanteze gradul de odorizare suficient şi constant. Introducerea odorizantului trebuie să fie proporţională cu volumul de gaz din reţea.

...ÎN ROMÂNIA: Preţurile reglementate de stat au crescut faţă de 1990 chiar şi de 37.000 ori, de 2 până la 10 ori peste rata inflaţiei din ultimii 21 de ani, topul fiind condus de apă şi salubritate, gaze, căldură şi electicitate, deşi liberalizarea unora nu s-a încheiat, iar privatizarea încă se negociază cu FMI. Din topul primelor 10 categorii de produse şi servicii cu cele mai mari scumpiri înregistrate în 2011 comparativ cu octombrie 1990, de când există date comparabile pe indicele preţurilor de consum, mai mult de jumătate sunt tarife din sectorul public şi preţuri controlate sau reglementate de stat, reiese din datele transmise de Institutul Naţional de Statistică la solicitarea MEDIAFAX.
Monitorul de petrol şi gaze ♦ 4(122) Aprilie 2012 13

Forum
STUDIU ASUPRA UNOR CAPCANE NESTRUCTURALE DIN PLATFORMA MOESICĂ

(continuare din numărul trecut)

Dr.geolog Aurică DAMIAN

1 – secvenţa de roci terigene din lias-dogger; 2 – calcare micritice, biomicritice şi pelmicritice calloviene superioare kimmeridgiene inferioare; 3 – areal de litofacies grosier (g); 4 – areal de întrepătrundere de litofacies grosier cu litofacies micritic; 5 – litofacies micritic (m); 6 – izobată la fundul bazinului sedimentar; 7 – linii ce sugerează dinamica apei marine de şelf; bv – baza valului. 14

Figura nr. 8: Diferenţierea litofaciesurilor carbonatice pe o ridicare morfostructurală şi în vecinătatea acesteia,pe platforma submersă, începând din kimmeridgianul superior, sugerată de datele seismogeologice:

Forum
Incidenţa climatului cald cu apele marine puţin adânci, limpezi ale şelfului moesic inundat eustatic a însemnat debutul etapei de sedimentare carbonatică; în cursul acesteia, începând din kimmeridgianul superior a avut loc constituirea de construcţii recifale. Sedimentarea recifală a fost în strânsă relaţie cu principalele momente de ridicare eustatică a nivelului marin din kimmeridgian, berriasian şi finele valanginianului–apţianul inferior. Creşterea sedimentară carbonatică se referă la aportul organismelor şi la cel total de material carbonatic precipitat şi/sau depus în diferite zone ale PIS. Participarea organismelor la activitatea de construcţie carbonatică a fost diferenţiată datorită unor atribute ecologice specifice: – preferinţa faţă de diverse medii de energie (înaltă, moderată, joasă); – rolul lor constructor (furnizori sau legători de particule scheletale sau constructori de osaturi înalte, rezistente); – rapiditatea de creştere şi proliferare. Prin aptitudinile lor diferenţiate, organismele, în relaţie cu alţi factori (batimetrie, energie fizică a mediului, subsidenţă, modificări eustatice ale nivelului marin), au determinat caracterul de banc sau recif, locul de amplasare (taluz, muchea şelfului, ridicare morfo-structurală de pe şelf, sau zonă costală) direcţia de dezvoltare şi geometria tridimensională (verticală, laterală spre bazin sau spre şelf) a construcţiilor carbonatice. În afară de diferenţierile ecologice, asociaţiile bioconstructoare au suferit variaţii în timp. În jurasicul superior principalele grupuri erau algele, coralii, briozoarele, brachiopodele şi spongierii; cretacicul inferior a cunoscut creşterea rolului constructor al rudiştilor şi explozia foraminiferelor. În timp s-a schimbat aportul grupurilor participante, dar procesul de constituire a construcţiilor s-a menţinut, esenţială fiind perenitatea activităţii constructive, nu prevalenţa vreunui grup. Litofaciesurile formaţiunilor carbonatice, diferenţiate după etapa de debut (cu sedimentare uniformă), au fost reprezentate (Vinogradov, Dragastan, 1975; Vinogradov, 1983) după cum urmează: – la Odobeşti şi Brâncoveanu – cbm cu Saccocoma sp, Globochacte alpina Lombard, crinoide, radiolari, kimmeridgiene superioare – tithonice inferioare; – la Butimanu – în partea de jos pelsparitice cu forme de Cylindroporella arabica Elliot, Mercierella dacica Dragastan, briozoare, echinide, tithonice şi calcare cu Clypeina jurassica Favre, briozoare şi hydrozoare, tithonice superioare; – la Videle – cbm algale şi cpm cu fragmente de Saccocoma, tithonice bazale; – la Săftica – bi algale şi cm recristalizate cu foraminifere şi Cayeuxia moldavica Frollo şi alte specii de alge, tithonice superioare;

Figura nr. 9: Distribuţia faciesurilor în timpul barremianului superior – apţianului inferior:
1 – faciesul mixt: marin-litoral (cu Palorbitolina şi Choffatella) cu secvenţe continentale; 2 – faciesul calcaros micritic cu Miliolidae; 3 – faciesul recifal-intraclastic (după Costea et al., 1978).

Monitorul de petrol şi gaze ♦ 4(122) Aprilie 2012

15

Forum
– la Frăsinet – cm şi cpm cu Lithocodium moricawi Endo, Acicularia elongata Carozzi, Cayeuxia moldavica Frollo, Mercierella dacica Dragastan, plăci de Saccocoma sp, Globochaete alpina Lombard, kimmeridgiene superioaretithonice inferioare, peste care stau dolomite; întregul ansamblu însumează 600 m grosime; aici se întrepătrund faciesurile pelagicplanctonic cu cel neritic-litoral şi recifal; la Călugăreni–Chiriacu – cm, cpm şi calcare pelsparitice cu briozoare; ostracode, pelecypode, tithonice, peste care stau dolomite; – la Urziceni, Snagov şi Potigrafu – ci şi bi algale cu Clypeina jurassica Favre, Cayeuxia moldavica Frollo, corali şi briozoare, tithonice superioare. Sedimentele au fost supuse intens proceselor de dolomitizare penecontemporană (Vinogradov et al., 1978). În partea de est a unităţii (Amara, Jugureanu, Cernavodă, Medgidia) formaţiunile tithonice superioare au îmbrăcat faciesul lagunar-evaporitic cu anhidrite, gipsuri şi local (Ciochina) baritină, cu care

Figura nr. 10: Diagrafie electrică în formaţiunile carbonatice jurasice superioare-cretacice inferioare deschise de o sondă din zona Frăsinet. (Se observă menţiunea privind pierderile de noroi până la 100% în partea de sus a coloanei datorită probabil unor importante goluri carstice.)

16

Forum
pot fi asociate micrite, dolomite sau calcare recifale. Finele jurasicului–începutul cretacicului a corespuns unei întreruperi a sedimentării, dovedită prin raporturile stratigrafice între formaţiunile tithonice şi cele cretacice (Pătruţ et al., 1983) şi prin fenomenele carstice evidenţiate de diagrafiile de sondă (Figura nr. 10). Regimul marin s-a reinstalat în berriasian, când sedimentarea carbonatică a înregistrat o pregnantă diversificare. În partea de est a spaţiului nord-dunărean (Pătruţ et al., 1983) au diferenţiat pe criterii paleontologice, în special microfaunistice, mai multe ansambluri: – asociaţia cu Favreina salevensis berriasiană-valanginiană, căreia îi corespund trei complexe: a. anhidrite, gipsuri şi calcare (la gura Văii Ialomiţei, Cernavodă şi Ovidiu); b. calcare cu Anchispirocyclina lusitanica şi c. cm, ci, marne şi argile roşii, verzui, brune cu ostrocode şi characee, ce marchează întreruperea sedimentării marine începută cu complexul b; – calcarele cu Trocholine, valanginiene superioare. Sedimentarea marină a fost reluată prin depunerea de ci, calcare biostromale (la Serdanu, Brâncoveanu, Cartojani, Talpa, Ciuperceni), calcare pelsparitice şi dolomite, în care este remarcabilă explozia de Trocholine (T. elongata Leupold, T. alpina Leupold, T. valdensis Reichel) şi forme macrofosile recifale (Nerinea, Diceras, Aporhais, Astarte, Entolium, Zeilleria, Rhynconella) şi alge; cu calcarele cu Trocholina a început ultimul ciclu de ordin inferior al sedimentării marine neojurasice–eocretacice. Deasupra acestora s-au depus: – cm şi ci cu Spirillinidae şi Miliolidae, hauteriviene; – cm cu Athaxophragmiidae şi Miliolidae barremiene inferioare, – cm, coo, cbm cu Pallorbitolina şi Choffatella, ce alternează cu formaţiuni terigene (microfacies marin-litoral) barremiene superioare apţiene inferioare (Figura nr. 9). Acestea au încheiat secvenţa. Independent, sau în conlucrare, cauzele ce au determinat schimbări ale adâncimii fundului de bazin, culminând cu retrageri şi reveniri ale apelor pe şelf, au făcut ca sedimentarea să fie întreruptă şi reluată de mai multe ori, căpătând un caracter ciclic. Modificările locurilor de acţiune şi ale intensităţii factorilor determinanţi ai sedimentării carbonatice au condiţionat formarea unei mari diversităţi temporalspaţiale de faciesuri, inclusiv a unui mare număr de edificii recifale. Profilele seismice au evidenţiat modele de construcţii din cuprinsul PIS, permiţând identificarea diferenţierii zonale a acestora. Un profil înregistrat pe panta şelfului la nord de Serdanu sugerează existenţa unei movile de detritus carbonatic lată de peste 2 km şi înaltă de cca 400 m (Figura nr. 11). Forma teşită a construcţiei a fost determinată de acumularea prin îngrămădire; pantele mici ale versanţilor exprimă unghiul natural de repaus al materialului. Grămezi de material bioclastic în formă de movilă au fost frecvent menţionate ca ocurenţe specifice zonelor de pantă către bazin (Wilson, 1974).

Figura nr. 11: Secţiune seismică de adâncime printr-o movilă formată prin îngrămădire de detritus carbonatic pe o treaptă a pantei şelfului, în timpul depunerii secvenţei carbonatice malm-neocomiene, la nord de Serdanu. (Se observă că aceasta se află între  2700-3300 m adâncime.)
Monitorul de petrol şi gaze ♦ 4(122) Aprilie 2012 17

Forum
Profilul seismic direcţionat V-E, care a traversat muchea şelfului în zona Blejeşti, arată existenţa în formaţiunile malmneocomiene a unei construcţii recifale bine dezvoltate (Figurile nr. 12 şi 13). Aceasta a fost deschisă şi prin foraje şi dovedită productivă de petrol la nivelul neocomianului (Figura nr. 14). Şi alte profile executate pe muchea şelfului arată prezenţa unor construcţii recifale foarte dezvoltate, cum este, spre exemplu, cea de la Bogdana–Putineiu (Figura nr. 15). Ca loc de impact al factorilor favorizanţi ai creşterii sedimentare carbonatice (veniri de ape reci bazinale bogate în nutrienţi în ape puţin adânci, cu încălzire, evaporaţie, concentrare şi precipitare chimică şi biochimică a carbonaţilor rapide), muchea şelfului a reprezentat cadrul ideal pentru o eficienţă maximă a construcţiei recifale. Creşterea sedimentară carbonatică recifală era însă în fiecare moment dependentă de menţinerea condiţiilor batimetrice necesare dezvoltării bioconstructorilor; de aceea trebuia să ţină pasul cu schimbările adâncimii apei; creşterea mai rapidă decât viteza subsidentei sau a ridicării eustatice a nivelului marin putea impune migrarea laterală a construcţiei către zone cu condiţii batimetrice favorabile, dacă aceasta era posibilă (Figura nr. 16): creşterea recifală prea rapidă putea duce la expunerea subaeriană „regresiune aparentă” (Epstein, Friedman, 1983). Materialul seismic înregistrat la marginea PIS arată că pe extremitatea vestică deschisă a şelfului moesic construcţiile carbonatice depăşesc puţin şi numai local bordura; progradarea construcţiilor spre bazin a fost probabil inhibată în cele mai multe locuri din cauza înclinării mari a pantei şi a lipsei unui suport care să asigure condiţii batrimetrice pentru dezvoltare în direcţia respectivă (Figurile nr. 16 şi 24); extinderea construcţiilor a fost posibilă, mai degrabă, pe direcţia longitudinală şi, până la un punct, pe cea transversală; dezvoltarea în acest fel ar putea explica tendinţa de fuziune a construcţiilor. După dezvoltarea construcţiilor, deasupra ridicărilor morfostructurale, cadrul depoziţional a favorizat extinderea şi fuziunea acestora şi constituirea unei bariere recifale cu orientare longitudinală faţă de bordura PIS (NE-SV) (Figura nr. 7).

Figura nr. 12: Secţiunea seismică de adâncime prin construcţia recifală malm-necomiantă de la Blejeşti.

Figura nr. 13: Secţiune seismică de timp prin construcţia carbonatică recifală de la Blejeşti.
(Se observă tendinţa de accentuare a curburii în jos a reflexiei subrecifale de la limita J3/J2 datorită vitezei mai mici a undelor seismice prin reciful ce a păstrat o valoare din porozitatea primară (intergranulară), sesizabilă seismic.)

18

Forum

Figura nr. 14: Secţiune geologică prin construcţia recifală, cu ilustrarea zăcământului de petrol din formaţiunea cretacică inferioară de la Blejeşti (după O. Oprea, din Paraschiv, 1979).

Figura nr. 15: Secţiune seismică de adâncime prin construcţia recifală neojurasică-eocretacică din zona Bogdana–Putineiu (după M. Voinea şi I. Gräf, 1982).

a. pe o pantă mică materialul de taluz poate asigura extinderea suportului morfostructural şi construcţia carbonatică poate prograda către bazin; b. pe o pantă abruptă materialul de taluz nu se înalţă îndeajuns spre a asigura extinderea suportului morfo-structural (condiţii batimetrice propice) şi progradarea construcţiei către bazin este inhibată.

Figura nr. 16: Posibilităţi de progradare ale unei construcţii recifale:

Monitorul de petrol şi gaze ♦ 4(122) Aprilie 2012

19

Forum
Şelful reprezenta un mediu deschis, de ape marine calde, cu salinitate normală. Un profil seismic înregistrat în partea de vest a acestuia, în zona Hobaia–Mârşa (Videle) (Figurile nr. 17 şi 18), sugerează prezenţa unei construcţii recifale bine dezvoltate, largă de ≈ 5 km, înaltă de ≈ 800 m, ce a acoperit toată întinderea ridicării morfostructurale suport. Şi alte construcţii recifale identificate pe materialul seismic în partea de vest a şelfului au o dezvoltare importantă; extinderea spaţială mare a recifilor, inclusiv pe orizontală, s-ar putea explica prin aportul mare de nutrienţi cu care ajungeau şi acolo apele venite din zona bazinală.

(Se observă: contactul între depozitele nestratificate (slab stratificate) ale recifului şi cele stratificate ale formaţiunii acoperitore care dă un contrast de rezistivitate acustică puternic, marcat prin reflexia ce evidenţiază limita superioară a edificiului recifal; acoperirea „onlap” a recifului, de stratele din litofaciesurile vecine; dimensiunile mari: ≈ 800 m înălţime şi ≈ 5 km extindere laterală a construcţiei recifale.)

Figura nr. 17: Construcţie carbonatică recifală evidenţiată pe o secţiune seismică de adâncime în zona Habaia–Mârşa (Videle), în partea de vest a PIS (după Căprărin, Solomon – IPGG, 1986).

Un profil seismic înregistrat mai la est, în zona Pasărea (NE Bucureşti) (Figura nr. 19), arată o construcţie recifală cu extindere laterală modestă (lăţime ≈ 2 km); o dezvoltare similară o are şi cea de la Şindriliţa (Figurile nr. 20 şi 21), din apropiere, şi altele din această zonă; exemplele sugerează că acolo conţinuturile de nutrienţi ale apei marine erau mai reduse; harta cu izobate şi localizarea construcţiilor recifale (Figura nr. 7) permit observarea, mai la est, în zona Tămădău–Cătruneşti (vezi şi Figura nr. 22), a unui grup de recifi aliniaţi, ce ar putea sugera tendinţa de formare a unei bariere; aceştia s-au constituit în apele puţin adânci, calde, de pe compartimentul vestic, ridicat al faliei intramoesice, consedimentare. Circumstanţele care au favorizat formarea acestui grup de recifi au putut fi: a) un fenomen de „up welling” similar celui de la muchea şelfului, dar de proporţii mai reduse, ce a putut asigura veniri de ape mai bogate în nutrienţi din apele mai adânci şi reci
20

ale compartimentului estic, afundat, către cele puţin adânci, calde ale celui ridicat şi b) faptul că pe compartimentul vestic şi ridicările morfostructurale mici au avut şansa ca deasupra lor apele să fie puţin adânci, favorabile dezvoltării recifale. Totuşi, contextul de acolo a oferit condiţii mai modeste pentru creşterea sedimentară carbonatică şi recifii s-au dezvoltat pe verticală, fără extinderi laterale. Activitatea de construcţie carbonatică de pe PIS a fost un proces geologic cu dezvoltare neuniformă în spaţiu şi timp. Două tendinţe principale evidenţiază creşterea sedimentară de pe şelful moesic: – în partea de vest, pe muchea şelfului şi în apropiere de aceasta creşterea a depăşit ritmul subsidenţei şi/ sau ridicării eustatice a nivelului marin, edificiile extinzându-se pe şelf, pe direcţie longitudinală şi/ sau transversală; astfel, construcţia

Forum
carbonatică a tins către fuziunea recifilor şi formarea unei bariere pe muchea şelfului şi edificarea unor construcţii recifale foarte dezvoltate în partea de vest a PIS; în partea centrală şi de est a PIS secţiunile seismice arată construcţii recifale înalte (Şindriliţa, Pasărea, Tamădău), dar cu extindere laterală mică (1,5-2 km). Fără abundenţă de nutrienţi şi fără extinderile laterale cunoscute în partea de vest, aici construcţia recifală a ţinut pasul cu subsidenţa şi/sau modificările eustatice ale nivelului marin; creşterea carbonatică s-a produs pe verticală, recifii luând forme de căpiţe sau turnuri („pinnacle”).

Figura nr. 18: Secţiune seismică de timp prin construcţia carbonatică recifală din zona Hobaia–Mârşa (Videle). (Se observă lipsa arcuirii în jos a reflexiei subrecifale (la reperul J3/J2), indiciu de lipsă a porozităţii
primare intergranulare sesizabilă seismic.)

În apele sublitorale din extremitatea de est a platformei (Ghergheasa, Oprişeneşti, Cernavodă, Ovidiu) s-au format recifi de tip franj. La finele etapei de sedimentare malmneocomiană moesică, dintre numeroşii recifi ce s-au constituit în cadrul secvenţei carbonatice unii reţinuseră, alţii nu, ceva

din porozitatea primară intergranulară; cei mai mulţi avuseseră şansa să dobândească porozitate secundară prin procese de dolomitizare şi dizolvare la nivelele subdiscordante; toţi au putut fi supuşi unor procese postdepoziţionale care să le modifice proprietăţile de porozitate şi permeabilitate.

Figura nr. 19: Secţiune seismică de adâncime prin construcţia carbonatică recifală de la vest de Pasărea. (Se observă: ridicarea morfostructurală suport de la limita J3/J2; faciesul seismic haotic
din interiorul edificiului; poziţia „onlap” a reflexiilor din unităţile de facies adiacente peste construcţia recifală.) Monitorul de petrol şi gaze ♦ 4(122) Aprilie 2012 21

Forum

1 – limita biohermului; 2 – limită de formaţiune; 3 – falie; 4 – orientarea secţiunii. (Se observă: ridicarea morfostructurală suport (la reflexia) de la limita J3/J2; compactarea diferenţiată a formaţiunii carbonatice: slabă (nulă) în zona recifului şi puternică în zona de litofacies adiacentă (de la SSE şi NNV) şi sistemul de falii şi fisuri croit între ele.)

Figura nr. 20: Secţiune seismică de adâncime prin biohermul diagenizat malm-neocomian de la Şindriliţa, căruia i s-a asociat un vast sistem de falii şi fisuri intraformaţionale (rezervor perirecifal, inelar cu porozitate secundară de fisurare):

Figura nr. 21: Secţiune seismică de timp prin biohermul diagenizat malm-neocomian de la Şindriliţa.

(Se observă accentuarea curburii în sus a reflexiei subrecifale (de la limita J3/J2), indiciu al diagenizării timpurii puternice şi a lipsei porozităţii primare intergranulare (arătat prin viteza mare a undelor seismice în recif) ce produce efectul menţionat.)

22

Forum

Figura nr. 22: Secţiune seismică de adâncime printr-o construcţie carbonatică din zona Tămădăul Mare (după M. Căprărin şi V. Neagu, 1982).

(Se observă: ridicarea morfostructurală suport; faciesul seismic haotic în interiorul construcţiei; acoperirea „onlap” de către formaţiunea adiacentă; draparea construcţiei recifale de către formaţiunile acoperitoare.)

Influenţe ale mişcărilor tectonice Construcţiile carbonatice malm-neocomiene moesice s-au format şi au evoluat sub influenţele câtorva faze de mişcări tectonice. Mişcările hercinice au fost responsabile de direcţiile structurale nordvest-sudestice „varisce” din partea de est a PIM (Popescu et al., 1967). Mişcările kimmerice (conform cu Schwan, 1981) s-au manifestat în Balcani numai în partea estică a masivului central (Sakar– Strandja). În Carpaţi nu se cunosc indicii clare asupra unor mişcări kimmerice la limita jurasic/cretacic. Situată între domeniul cu activitate limitată – al Balcanilor – şi cel inactiv – al Carpaţilor –, PIM s-a resimţit foarte puţin, sau nu s-a resimţit deloc de aceste mişcări. Se poate admite că mişcările kimmerice au reactivat elementele structurale schiţate de mişcările varisce. Morfostructura moştenită a fost un element esenţial al cadrului depoziţional al sedimentării carbonatice; aceasta a condiţionat diferenţierea litofaciesurilor şi, implicit, constituirea construcţiilor carbonatice recifale deasupra ridicărilor de pe şelf.
Monitorul de petrol şi gaze ♦ 4(122) Aprilie 2012

Construcţiile carbonatice s-au format în câmpul unor forţe tectonice consedimentare, de a căror desfăşurare au depins permanent. Datorită mişcărilor epirogenice, suprafeţe importante din părţile de NE şi NV ale PIS, care în jurasicul târziu erau încă sub ape, la începutul cretacicului s-au ridicat şi exondat (Costea et al., 1968). Astfel s-a modificat configuraţia batimetrică şi s-a produs redistribuirea litofaciesurilor, implicit restrângerea celor recifale către sud şi est. Secţiunile seismice arată că edificiile recifale de la muchea şelfului, cum sunt cele de la Blejeşti (Figurile nr. 12, 13, 14), Talpa (Figurile nr. 6, 7, 23), Bogdana–Putineiu (S. Vârtoapele) (Figurile nr. 6, 7, 15) şi Vârtoapele– Olteni (Figurile nr. 6, 24) s-au constituit şi au evoluat în contextul morfostructural determinat de jocul sistemului de falii ce separa zona bazinală vestică de PIS din partea central-estică. Chiar şi movila de nămol carbonatic de pe panta şelfului (N. Serdanu) (Figura nr. 11) s-a constituit pe o treaptă de falie aparţinând sistemului menţionat. Pe harta localizării construcţiilor recifale (Figura nr. 7) se pot face câteva observaţii: – un grup de construcţii recifale situate pe marginea compartimentului
23

Forum

(Se poate observa că prăbuşirea carstică semnalată la nivelul calcarelor neocomiene (Dicea et al., 1980) a avut loc în vecinătatea unei construcţii recifale afectată puternic de falii şi fracturi, ce au permis circulaţia apelor meteorice dizolvante, responsabile de formarea carstului.

Figura nr. 23: Secţiune seismică de timp în zona Talpa–Hârleşti.

vestic ridicat al faliei intramoesice, activă în malm-neocomian, şi numai câteva construcţii insulare, mai puţin dezvoltate, pe marginea compartimentului estic, afundat; adâncimi de îngropare actuale ale morfostructurii suport a secvenţei carbonice, ce diferă cu aproape 3000 m de la S spre N, ca rezultat al înclinării regionale şi căderii în trepte spre nord subsecvente, pe falii orientate V-E (sub influenţa mişcărilor alpine din Carpaţi şi afundării către aceştia a părţii de nord a PIM). Construcţiile carbonatice au suferit îngroparea şi, uneori, compartimentarea,

regăsindu-se ca segmente pe blocurile separate de faliile tinere. Faliile vechi reactivate şi faliile şi fisurile tinere ce afectează formaţiunile secvenţei carbonatice au facilitat penetraţia apelor meteorice, dizolvarea rocilor carbonatice, crearea de zone cu porozitate vacuolară, goluri carstice şi prăbuşiri subterane, cum a fost cazul la Talpa–Hârleşti (Figura nr. 23). tectonice vechi şi cele Mişcările consedimentare au avut roluri importante în distribuţia spaţială a construcţiilor recifale, iar cele subsecvente au reprezentat cauze ale unor transformări post-depoziţionale însemnate ale acestora.

... ÎN ROMÂNIA: Dacă rata inflaţiei a fost de 375.288,6%, tarifele la apă, canalizare şi salubritate au crescut în această perioadă cu 3.713.336%, adică de peste 37.000 de ori faţă de preţurile din 1990, şi indică cea mai mare scumpire din ultimii 20 de ani. Concomitent, tarifele la gaze naturale şi gaze lichefiate au urcat de peste 12.000 respectiv 15.000 de ori, iar preţul biletelor CFR a crescut de aproape 9.000 de ori. Faţă de octombrie 1990, energia termică s-a scumpit de 8.500 de ori, iar energia electrică de aproape 7.000 de ori. Pentru comparaţie, în ultimii 20 de ani preţurile au crescut pe medie de 3.750 de ori. Diferenţa se atenuează în ultimii zece ani, chiar când o parte din preţuri au fost dereglementate şi unele companii privatizate, deşi tarifele şi preţurile reglementate de stat rămân cu un ritm de creştere peste medie. Potrivit INS, preţurile au crescut în ultimii zece ani de aproape 2,5 ori faţă de 2001.
24

Forum
Surse energetice fosile, între probabile şi posibile. Şisturile bituminoase din România

Ing. Constantin CĂPRARU

Abstract: The bituminous schist/shale, is a natural rock that owns a combustion hydrocarbon ratio. Merged with a mineral matrix, the hydrocarbons, known as kerogene, they are nonsoluble in solvents. It is considered as a fossil energetic raw material, generated in ancient geologic times. By the natural outcroppings, the bituminous schists/shales were identified in Romania from long time ago. Geologically, on chronostratigraphic scale the presence is marked from Jurassic to Miocene age, spreaded in Carpathian Voreland and Intracarpathian units. The low content of bitumens in kerogene, 5%-10%, did not offered attractivity into a wider industrial energy utilization. During 1984-2002, energy capacity of bituminous schists have been tested at Anina, Caras-Severin District. A thermoelectricity complex was supplied by the local schists deposits. After eight years of pilot stage production, at that time, the objective it was declared noneconomic. Being the new figure of the energy market, controlled by the price of barrel crude oil, a reassessment of the reserves and economic utilization is required.

Monitorul de petrol şi gaze ♦ 4(122) Aprilie 2012

25

Forum

În familia resurselor energetice fosile sunt recunoscute acele corpuri materiale, produse pe cale naturală, preponderent din materii organice, care, în suita de procese metabolice înscrise în scara unor timpuri de paleoevoluţie geologică, au putut conduce la geneza, acumularea şi conservarea de substanţe combustibile. Din această familie fac parte petrolul şi cărbunele.

bază cantitatea şi calitatea materiei organice primare, la care se adaugă factorii variabili de reacţie – paleotemperatura şi timpul. Pe un asemenea parcurs materia organică poate căpăta calităţi diferite de stare, de stare fluidă, ca lichide şi gaze. Din locaşurile de generare hidrocarburile fluide migrează şi pot fi reţinute în capcane, zăcăminte, protejate în subsol de factorii de degradare atmosferici, respectiv oxidarea. În acest ultim caz, hidrocarburile fluide, prin pierderea şi alterarea fracţiilor volatile, se transformă în hidrocarburi solide. Aici ne plasăm în arealul nisipurilor bituminoase. Un alt areal natural al petrolului solid este legat de şisturile bituminoase. În cazul acestora avem de-a face cu matricea anorganică a rocilor, sursa din incubatorul primar al generării petrolului. Din bilanţul material al procesului de generare a petrolului rezultă că din roca sursă o parte este expulzată prin migrare, iar o altă fracţie rămâne intim legată de matricea rocii. Proporţia între expulzare şi remanent conferă gradul sau treapta de conţinut bituminic al şisturilor. Trebuie precizat că masa organică de origine marină, în procesele sale de acumulare, îşi poate afla găzduire în roci sedimentare clastice, cu granulaţie fină, preponderent pelite, şi/sau în roci de precipitaţie chimică, carbonatate. În categoria celor clastice sunt cuprinse şisturile petrolifere, iar în categoria carbonatice calcarele organogene. În matricea pelitelor, masa organică a putut avea reacţii metabolice cu constituenţi anorganici, cum ar fi sulful. Autorii V. Coman şi V. Cerchez, ca factori activi în evaluarea şisturilor bituminoase, păstrează şi astăzi o notă de virtualitate prin ceea ce au publicat. Considerăm interesant şi instructiv să redam in extenso înscrisurile autorilor amintiţi, cu completări din realul prezentului.

Petrolul, chiar dacă în procesele genetice incipiente, poseda factori comuni, respectiv materia organică, parcursul de generare este diferit. Diversitatea în identitate este specifică fiecărui bazin sedimentar petroligen, având la
26

Forum

Monitorul de petrol şi gaze ♦ 4(122) Aprilie 2012

27

Forum

28

Forum

Prin structură şi prin conţinut articolul structură u conţinut, n autorilor V. Coman şi V. Cerchez păstrează încă multe elemente de actualitate. Încă de acum 40 de ani era sesizat declinul resurselor convenţionale de petrol şi se impunea necesitatea de a evalua şi reevalua asociaţi neconvenţionali, cum sunt şisturile bituminoase. După o scurtă incursiune în periplul istoric apropiat al folosirii şisturilor combustibile în lume şi în România, sunt schiţate zonele mai importante observate în aflorimente ca depozitare a acestor resurse. Pentru teritoriul românesc sunt menţionate amplasamentele geografice şi geologice din
Monitorul de petrol şi gaze ♦ 4(122) Aprilie 2012

arealul extracarpatic. Anina, arealul extracarpatic La Anina cu şisturi u de vârstă jurasică, zona de fliş, cretacicpaleogen şi zona mio-pliocenă [10]. Legat de aceste zone, nu sunt prezentate valori de evaluare a resurselor şi încadrarea lor într-o categorie de cunoaştere, dar sunt menţionate preocupările pentru determinarea unor parametri calitativi ai şisturilor. Entităţile anilor ’60 cu preocupări de cercetare în acest domeniu se aflau în sistemul minier, petrolier şi geologic. La nivelul anului 2012, situaţiile statistice oficiale, ANRM, Ministerul Economiei (Strategia energetică 2020) nu consemnează şisturile bituminoase. Ocazional, în
29

Forum
conferinţe, simpozioane, publicaţii sunt receptate referiri generale. Fondul de date asupra resurselor de şisturi bituminoase din România nu a fost examinat într-un mod unitar, nu a parcurs fluxul de evaluare impus de normele în vigoare. O asemenea situaţie oferă suport în susţinerea unor considerente de clarificări între ce este posibil, ce este probabil, care poate fi nivelul între economic, profitabil şi neeconomic. Din punct de vedere al condiţiilor de administrare şi de valorificare, şisturile bituminoase se află sub incidenţa Legii minelor nr. 85/2003 şi a normelor ANRM nr. 93/1998. Algoritmul de evaluare-valorificare îmbracă trei axe consemnate în normele ANRM: axa geologică – axa de fezabilitate – axa economică. Cuantificarea.  Condiţiile de zăcământ constituie punctul de plecare pentru considerarea şi încadrarea ca resursă, acumularea substanţei minerale într-un moment şi situaţie specifice date. Factorii care trebuie definiţi se referă la aşezare şi formă structurală, dimensiunile 3D volumetrice, raporturi între conţinut util/steril.  Condiţiile de calitate şi tehnologice au în vedere identificarea şi dimensionarea unor factori de conţinut şi calitate, cum sunt: cuantumul substanţelor utile, sterile şi nocive; regimul tehnologic de valorificare a substanţei utile; coeficienţi de extracţie, conţinuturi reziduale.  Cuantificarea volumetrică a resurselor se realizează prin ecuaţii specifice de calcul şi exprimarea lor în valori uzuale de circulaţie. Fezabilitatea. Justificarea angajării unor proiecte de explorare sau dezvoltareexploatare trebuie să se bazeze pe factori geologo-tehnici, tehnologici şi economici. Se are în vedere:  Situaţia geologică a zăcământului;  Condiţii de cercetare în teren;  Condiţii de exploatare;  Condiţii de procesare, prelucrare;  Randamente de exploatare, procesare;  Situaţia resurselor/rezervelor, clasificarea pe grupe şi categorii. Valorificarea. Pentru faza de exploatare, valorificarea este indisolubil legată şi condiţionată de raportul cheltuieli/venituri. Se iau în considerare elemente de analiză, cum sunt:  Volumul şi calitatea rezervelor;  Nivelul costurilor pe unitatea de produs;  Analiza produselor valorificabile şi a pieţei;  Impacturi de mediu, impacturi sociale. Normele de clasificare a resurselor – împărţite în 7 categorii şi 3 grupe – reprezintă o sinteză a factorilor geologici, tehnologici, economici, legaţi de substanţele minerale solide, în care sunt cuprinse şi şisturile bituminoase.

Aici se grupează factorii decisivi, de etapă sau finali, pe un flux de la necunoscut spre cunoscut, de la posibil, exploatabil sau neexploatabil, la economic, rentabil exploatabil. Scurta prezentare a câtorva momente marcante din parcursul şisturilor bituminoase, atât în conceptul de geneză şi diageneză, în identificarea şi localizarea depozitelor, a normelor şi condiţiilor de
30

evaluare geologo-economică, a oferit un succint prilej de legătură cu trecutul apropiat. Ce ne oferă prezentul? Ce planuri proiective pot apărea? Resursele se pot accesa din poziţia de posibil în cea de probabil, de rezerve exploatabile? Într-un asemenea context schiţarea de considerente cu ţinte spre planuri aplicative ar putea oferi o înţelegere mai comprehensivă a unui segment de resurse energetice fosile.

Forum
Geneză, acumulare, localizare Din punct de vedere al evenimentelor geologice, actualul teritoriu al României a consemnat în scara cronostratigrafică, pe parcursul a circa 200 milioane ani, episoade favorabile pentru formarea hidrocarburilor. Debutul îl marchează Jurasicul cu un paleotimp de Liasic de 24 mil. ani, apoi Cretacicul, în care şisturile din BaremianApţian au parcurs aproximativ 18 mil. ani, disodilele din Oligocen, 10-15 mil. ani, iar şisturile din Tortonian 4 mil. ani. Totalul paleotimpului legat de geneza şisturilor bituminoase pe scara cronostratigrafică ar fi de circa 60 mil. ani. La un astfel de parcurs, cercetările au identificat un nivel paleobioclimatologic favorabil dezvoltării unor masive volume de biomasă, care au alimentat incubatoarele de formare a petrolului. Aceasta explică şi bogăţia resurselor de petrol descoperite până în prezent. Paleotethisul Pontic-Caspic-Persic a oferit un fond petroligen ridicat. Pe un asemenea fond s-au grefat şisturile bituminoase răspândite în acest areal şi pe verticala cronostratigrafică cretacic-paleogenă. Şisturile bituminoase nu pot fi disociate de procesul de formare a petrolului, formarea şi localizarea acestora fiind conectată la sistemul petrolifer, de bazin, de nivel stratigrafic. Ocazional, şi strict local, factorii cinematici decisivi, precum şi cei depoziţionali au putut îmbrăca un caracter aleator. Fiecare acumulare de şisturi bituminoase, pe traseul diferit de biomasă, paleocondiţii de geneză, conservare, reprezintă un caz particular. Acest lucru explică diferenţele de ordin cantitativ şi de conţinut calitativ, cu implicaţii în obiectivismul aprecierilor comparative, în limitarea extrapolărilor.

La resursele de prim-plan menţionate în zonele subcarpatice (Anina, Flişul cretacicpaleogen), se consideră că trebuie ataşate şi zonele intracarpatice. Bazinul Transilvaniei consemnează faciesuri bituminoase la nivel de Oligocen, în special şisturi, atât în zona de NV, la Ileanda Mare, şi în SE, la Şinca Veche–Vlădeni. [9] De asemenea, în Bazinul

Maramureş, la gresia de Borşa, oligocenă, cu conţinut de petrol, sunt asociate şisturi bituminoase. Parametri de conţinut Elementul definitoriu care conferă caracterul de şist bituminos este kerogenul.

KEROGEN: Materii organice fosile din roci sedimentare insolubile în solvenţi, dar prin distilare la cald pot rezulta diferite fracţii de petrol, lichid sau gaz.

Monitorul de petrol şi gaze ♦ 4(122) Aprilie 2012

31

Forum
Prin procedeele de piroliză la care este supus kerogenul, rezultă fracţii, în proporţii diferite, de conţinut organic. Diferenţele provin din situaţiile variabile înregistrate pe fluxul genetic, de la calitatea biomasei la factorii cinematici. Din puţinele date publicate în legătură cu şisturile bituminoase, valorile din tabelul de mai jos reflectă nivelul modest de conţinut organic al kerogenului, de maxim 10%.

Şisturi bituminoase Localizare Nivel stratigrafic Conţinut organic Anina suprafaţă Liasic 5% Anina suprafaţă Liasic 2-4% Anina galerie Liasic 10% Fliş suprafaţă Oligocen 4-5 % Carp. Or. supraf. Tortonian 4-5 % Extractul la rece, prin solvenţi, a arătat valori de până la 4% la o singura probă din mina de la Anina. Componenţii organici insolubili, obţinuţi la cald, prin piroliză, au înregistrat în medie 5%, cu un maxim de 10%. Fracţionarea analizei produsului organic obţinut din kerogen a arătat o medie de 40% spre un maxim de 70-80% în componenţi de petrol. Unele probe de petrol au prezentat fracţii de distilare de 22% benzină, 22% petrol lampant, 18% motorină, 38% reziduu. Soluţii tehnice de exploatare, procesare, valorificare S-a menţionat că în mediul genetic şisturile bituminoase sunt roci sedimentare, formate dintr-o aglomerare de substanţe organice şi o matrice de componenţi minerali. Ca atare, şistul brut, ca valoare energetică, are o componentă utilă şi o componentă sterilă în conţinut organic. Prin originea comună de facies petrolifer, şisturile bituminoase mai sunt denumite roci sursă (source rocks) sau roci mamă. O

Observaţii insolubil solubil insolubil insolubil insolubil

sursă din care fracţiile organice, de petrol, mai uşoare sub C15 au migrat, iar fracţiile nevolatile, peste C15, au rămas captive mediului sedimentar de origine. Această diferenţă în faza de stare a hidrocarburilor, fluidă pentru petrol şi solidă pentru şisturi, chiar dacă în fazele primitive, de pionierat, sistemul de exploatare a fost comun, ulterior, prin minerit, s-a diferenţiat. Sistemul de exploatare pentru petrol s-a generalizat prin foraj-sonde. De aici şi diferenţieri în adoptarea normelor de evaluare a resurselor, a clasificării lor, a criteriilor tehnologice de flux. După condiţiile naturale în care sunt localizate şisturile, exploatarea se realizează separat sau mixt, carieră-minerit. Ca valorificare, sporadic, şisturile din flişul paleogen au fost utilizate în mod artizanal pe plan local în stare brută, pentru scopuri de termoenergie. La Anina, şisturile din Liasic au fost extrase din cariere sau din mine cu adâncimi de până la o sută de metri şi valorificate într-o centrală termoelectrică. Combustia şisturilor s-a realizat în ajutaj cu păcura.

32

Forum
Termocentrala electrică Anina. Proiectată în anul 1972 pe un amplasament iniţial la Brădişor, lângă Oraviţa, obiectivul a fost mutat în 1976 pe raza localităţii Anina, la 20 km sud de oraş. Centrala a fost pusă în funcţiune, cu un generator, în septembrie 1984 şi a funcţionat 8000 de ore până în 1988. Din cauza dificultăţilor tehnologice de exploatare şi a reducerii subvenţiilor de dezvoltare, de inovare, Centrala Anina a fost oprită în anul 2002. Complexul industrial cu activele sale de imobilizări corporale a fost vândut pentru lichidare, demolare către firma Tomini SRL. Investiţiile la nivelul anilor ’80 sunt estimate a fi atins 7 miliarde lei. La imobilizări s-ar număra şi două generatoare achiziţionate, însă nemontate. O schemă logică pe fluxul exploatarevalorificare ne arată interdependenţa între faze şi diseminarea valorică energetică a şisturilor.

Schema de mai sus este în mare măsură valabilă şi pentru un scenariu autohton privitor la valorificarea energetică a şisturilor. În plan autohton, post-1989, pot fi identificate experienţe şi capacităţi tehnologice care să fie atrase în evaluarea şi valorificarea energetică a şisturilor bituminoase:  Exploatările prin cariere şi prin minerit sunt active în bazinele carbonifere ale Olteniei, Rovinari şi Petroşani;  Cercetările de laborator, specifice şisturilor bituminoase, pot fi accesate de entităţile economice de stat sau private, de capacităţile de cercetare, universitare, Ploieşti, Timişoara, Petroşani, de ICEMIN, ICEMENERG, Institutul Geologic;  Evaluarea, reevaluarea şi clasificarea resurselor pot fi activate sub răspunderea ANRM, prin strânse colaborări cu factori experimentaţi, de specialitate, interni şi externi;  Tehnologia de sortare şi separare a componentelor între substanţele utile şi sterile conferă similitudini cu practicile actuale din mineritul românesc, iar procesarea are suficiente tangenţe cu procesele de rafinare a petrolului;  Impacturile de mediu se pot dimensiona şi modela spre soluţii convenabile atât în aspectele nocive, cât şi în cele sociale. Nu putem omite faptul că în preocupările
Monitorul de petrol şi gaze ♦ 4(122) Aprilie 2012

de rezolvări tehnologice legate de exploatarea şi valorificarea prioritar energetică a şisturilor bituminoase, entităţile autohtone de studii şi de cercetări nu au avut prestaţii notabile, cum ar fi: ICEMENERG [11] cercetează şi oferă soluţii de optimizare a calităţii şisturilor bituminoase, prin aplicarea unor operaţiuni de spălare în medii dense; Institutul Politehnic Timişoara [12] a făcut cercetări asupra condiţiilor de ardere a şisturilor de Anina, cu aport de susţinere a combustiei prin gaze şi păcură; Uzina „23 August“ [13] a experimentat şi a urmărit procesul în care şistul bituminos de Anina evoluează în fazele de aprindere şi de ardere. Sunt oferite derivatograme, ca soluţii de optimizare a valorilor termice ce se pot exploata. Legat de specificul de depozitare naturală a şisturilor, România posedă anumite caracteristici de care trebuie să se ţină seama, ca de exemplu: ♦ Suprapunerea suprafeţelor peste aria altor resurse naturale ale solului, păduri, păşuni, zone agricole; ♦ Suprapunerea peste arii populate, localităţi rurale; ♦ Suprapuneri cu obiective de infrastructură locală, regională; impacturi de mediu cu acviferul freatic.

33

Forum
Volume si categorii de resurse Aşa cum s-a menţionat încă din partea introductivă a situaţiei fondului de resurse pentru depozitele de şisturi bituminoase din România, datele informative accesibile sunt sporadice, fără o sistematizare unitară. Opacitatea în prezentarea şi comunicarea datelor este un evident obstacol în abordarea de analize şi în exprimarea unor considerente. Unele surse de pe internet, fără o identitate exactă, se pronunţă asupra unor valori de rezerve.

Şisturi bituminoase în România. Principalele perimetre de extragere a şisturilor bituminoase sunt Anina-Doman, Argel-Vama, Putna-Suceviţa, Brodina-Molid, Slănic Moldova, HârjaPoiana Sărată, Basca Chiojdului-Valea Buzăului-Valea Fundul Nehoiului, Depresiunea Maramureşului şi Depresiunea colinară a Transilvaniei care ar totaliza o rezervă de cca 10 mld. tone. Din acestea pentru Anina-Doman rezerva estimată este de 1,3 mld. tone (www.1referat.ro/1193). O primă remarcă asupra volumelor enunţate este legată de neîncadrarea acestor valori la categoria de clasificare. Adică sunt Rezerva geol. şisturi (mil. tone ) 1300 10.000 Factor util/steril % 50 50 resurse posibile sau potenţiale? Sunt rezerve probabile sau dovedite? Rezerva utilă (mil. tone) Factor rec % 30 30

Brut (mil. tone) 750 5000

Recup. (mil. tep.) 225 1500

Localizare Anina Total

Prelucrarea datelor de mai sus, plecând de la valorile de rezerve anunţate, pot constitui un exerciţiu de caz. Factorii de transformare şi apropiere spre un tep comparabil economic au valori strict teoretice, dar legaţi de fluxul de valorificare a şisturilor. Astfel, factorul util/steril se consideră ca aparţinând fazei de separare şi curăţire a şisturilor brute. Factorul de recuperare este considerat ca fiind procentul net al volumelor cu valoare energetică, de nivel tep. Pierderile de bitumene, cenuşi, reziduuri, sunt legate de procesele tehnologice, distilarea prin piroliză, sau de remanenţele naturale captive în roca iniţială. Un asemenea scenariu ar depăşi în mod consistent, de două-trei ori, resursele de petrol convenţionale prevăzute a se mai descoperi în România. Consumul anual actual de ţiţei şi de gaze al ţării oscilează în jurul a 20 mil. tep. La un astfel de nivel, şisturile bituminoase în totalitatea lor ar putea asigura consumul ţării pe 75 de ani. Ne aflăm în faţa unei provocări la care responsabilii administratori ai resurselor naturale vor trebui să răspundă, să adopte soluţii şi să întreprindă acţiunile specifice clarificării şi mişcării fondului de rezerve al ţării. Delimitări între posibil şi probabil, între economic şi neeconomic. Balanţa energetică a ţării aşteaptă promovări şi inovări în influxurile purtătorilor de energie.
34

Bibliografie:
1. Tixier, M.P., Curtis, M.R. – Comunicare la cel de-al 7 lea Congres Mondial al Petrolului, Mexic, 1967. 2. Smith, J.W. – Comunicare la Simpozionul de la Tallin, 1968. 3. Bardsley, S.R. – Comunicare la Simpozionul de la Tallin, 1968; 4. Kislev, G.I. – Comunicare la Simpozionul de la Tallin, 1968 5. Utilization of oil shale, progress and prospects, United Nations, New York, 1967. 6. Makovski, J.A. – Comunicare la Simpozionul de la Tallin, 1968. 7. Steele, H.B. – Comunicare la Simpozionul de la Tallin, 1968. 8. Cameron, R.J. şi colab. – Comunicare la Simpozionul de la Tallin, 1968. 9. Ciupagea, D., et al. – Geologia Depresiunii Transilvaniei, 1970. 10. Paraschiv, D., – Zăcămintele de petrol şi gaze din România, 1979. 11. Bălan, Valentin et al., Icemenerg – Cercetarea experimentală privind îmbunătăţirea şisturilor bituminoase româneşti prin spălare în medii dense, „Energetica”, vol. XXXIII, martie 1985. 12. Ungureanu, Corneliu et al., Instit. Politehnic Timişoara – Unele aspecte ale arderii şistului bituminos de Anina în focarele puternic ecranate ale generatoarelor de abur, „Energetica”, vol. XXXIII, ianuarie 1985. 13. Goleşteanu, Ioana, Uzina „23 August“ – Viteza de ardere a reziduului carbonos, cu aplicaţie la sistemul bituminos de Anina, „Energetica”, vol. XXXIII, nr. 4, 1985.

LEX
Ordinul nr. 9 din 23 martie 2012
pentru modificarea Ordinului ministrului economiei, comerţului şi mediului de afaceri, al preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei şi al preşedintelui Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale nr. 1.284/27/160/2011 privind valorificarea cantităţilor de gaze naturale pe piaţa internă şi unele măsuri pentru întărirea disciplinei în sectorul gazelor naturale EMITENT: MINISTERUL ECONOMIEI, COMERŢULUI ŞI MEDIULUI DE AFACERI AUTORITATEA NAŢIONALĂ DE REGLEMENTARE ÎN DOMENIUL ENERGIEI AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU RESURSE MINERALE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 197 din 26 martie 2012 În baza prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 1.634/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, cu modificările şi completările ulterioare, ale Hotărârii Guvernului nr. 1.428/2009 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei, cu completările ulterioare, şi ale Hotărârii Guvernului nr. 1.419/2009 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale, în temeiul prevederilor Legii petrolului nr. 238/2004, cu modificările şi completările ulterioare, ale Legii gazelor nr. 351/2004, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 53/2011 pentru instituirea unor măsuri în domeniul gazelor naturale, ministrul economiei, comerţului şi mediului de afaceri, preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei şi preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale emit următorul ordin: Art. I. - Ordinul ministrului economiei, comerţului şi mediului de afaceri, al preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei şi al preşedintelui Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale nr. 1.284/27/160/2011 privind valorificarea cantităţilor de gaze naturale pe piaţa internă şi unele măsuri pentru întărirea disciplinei în sectorul gazelor naturale, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 441 din 23 iunie 2011, se modifică după cum urmează: - La articolul 1 alineatul (3), litera a) va avea următorul cuprins: “a) pentru consumatorii casnici şi producătorii de energie termică, numai pentru cantitatea de gaze naturale utilizată la producerea de energie termică în centralele de cogenerare şi în centralele termice destinată consumului populaţiei, structura amestecului de gaze naturale se stabileşte de Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), astfel încât să se asigure, până la data de 31 martie 2013, menţinerea nemodificată a valorii sumei fixe unitare pentru acoperirea costurilor de achiziţie a gazelor naturale furnizate în regim reglementat acestor categorii de consumatori, avută în vedere la aprobarea preţurilor finale reglementate în vigoare la data prezentului ordin;”. Art. II. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Ministrul economiei, comerţului şi mediului de afaceri, Lucian Nicolae Bode Preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei, Iulius Dan Plaveti Preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale, Alexandru Pătruţi

Monitorul de petrol şi gaze ♦ 4(122) Aprilie 2012

35

LEX
privind aprobarea Listei perimetrelor pentru concesionarea de activitati de explorare privind concursul public de oferta - Runda nr. 77/2012 EMITENT: AGENTIA NATIONALA PENTRU RESURSE MINERALE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 196 din 26 martie 2012 In temeiul art. 4 alin. (4) din Hotararea Guvernului nr. 1.419/2009 privind organizarea si functionarea Agentiei Nationale pentru Resurse Minerale si al art. 40 din Normele pentru aplicarea Legii minelor nr. 85/2003, aprobate prin Hotararea Guvernului nr. 1.208/2003, cu modificarile ulterioare, presedintele Agentiei Nationale pentru Resurse Minerale emite prezentul ordin. Art. 1. Agentia Nationala pentru Resurse Minerale, in calitate de autoritate competenta abilitata sa aplice prevederile Legii minelor nr. 85/2003, cu modificarile si completarile ulterioare, organizeaza concurs public de oferte pentru concesionarea de activitati miniere de explorare in perimetrele aprobate potrivit prezentului ordin. Art. 2. Se aproba Lista perimetrelor pentru concesionarea de activitati de explorare privind concursul public de oferta - Runda nr. 77/2012, inclusiv coordonatele topogeodezice si resursa minerala, prevazute in anexa care face parte integranta din prezentul ordin. Art. 3. (1) Ofertele redactate in limba romana vor fi depuse, in original si in copie, potrivit legii, la sediul Agentiei Nationale pentru Resurse Minerale din municipiul Bucuresti, str. I. D. Mendeleev nr. 36-38, sectorul 1. (2) Termenul de depunere a ofertelor este ora 15,00 a celei de-a 35-a zi lucratoare de la data intrarii in vigoare a prezentului ordin. Art. 4. Ofertele persoanelor juridice romane sau straine interesate vor cuprinde, cu respectarea prevederilor art. 42-45 din Normele pentru aplicarea Legii minelor nr. 85/2003, aprobate prin Hotararea Guvernului nr. 1.208/2003, cu modificarile ulterioare, urmatoarele documente si informatii: I. plic exterior: A. in cazul persoanelor juridice romane: a) declaratie de participare, semnata si stampilata de ofertant, fara stersaturi sau adaugari, care va cuprinde angajamentul de a mentine valabilitatea ofertei, mentionarea perimetrului la care se refera, respectiv denumirea, pozitia din anexa potrivit art. 2 si coordonatele topogeodezice, asa cum au fost publicate, precum si asumarea raspunderii ofertantului asupra datelor si declaratiilor din oferta. Mentionarea in cuprinsul declaratiei de participare a altor coordonate topogeodezice decat cele publicate in conformitate cu prezentul ordin atrage descalificarea ofertei, fara a se mai proceda la deschiderea plicului interior; b) declaratie cuprinzand date si informatii privind ofertantul, respectiv denumirea, sediul social, codul unic de inregistrare, capitalul social, asociatii/actionarii, precum si numele, functia, telefonul/faxul persoanei imputernicite de ofertant, cu care se vor face comunicarile; c) copii, certificate pentru conformitate, de pe actul constitutiv si certificatul de inregistrare ale ofertantului; d) certificat constatator privind ofertantul, emis de oficiul registrului comertului, in termen de valabilitate, in original sau in copie legalizata; e) lista cuprinzand mentionarea datelor si informatiilor incluse in Fondul Geologic National si/sau in Fondul National de Resurse/Rezerve Minerale, utilizate la elaborarea ofertei; in cazul utilizarii de date si informatii publice referitoare la resurse minerale se va indica sursa din care provin acestea; f) dovada privind detinerea legala a datelor si informatiilor incluse in Fondul geologic national si/sau in Fondul national de resurse/rezerve minerale, utilizate la elaborarea ofertei, respectiv factura emisa de Agentia Nationala pentru Resurse Minerale si ordinul de plata sau chitanta corespunzatoare, precum si acordul de confidentialitate pentru utilizarea datelor si informatiilor geologice incheiat intre ofertant si Agentia Nationala pentru Resurse Minerale;
36

Ordinul nr. 118 din 15 martie 2012

LEX
g) scrisoare de bonitate, in original sau in copie legalizata, cuprinzand urmatorii indicatori economici exprimati in procente: lichiditate globala, solvabilitate patrimoniala, rata profitului brut si rentabilitate financiara. Lipsa oricarui indicator economic solicitat atrage depunctarea ofertei. Prezentarea oricarui alt indicator decat cei mentionati nu se ia in considerare; h) certificate constatatoare/adeverinte, in original sau in copie legalizata, emise de autoritatile/institutiile publice care administreaza bugetul de stat, bugetul asigurarilor sociale de stat, bugetul Fondului national unic de asigurari sociale de sanatate, bugetul asigurarilor pentru somaj, bugetul asigurarilor pentru accidente de munca si boli profesionale, precum si bugetele locale; i) certificat de atestare privind capacitatea tehnica pentru intocmirea documentatiilor si/sau executarea lucrarilor de cercetare geologica si memoriu cuprinzand prezentarea activitatilor miniere executate sau in curs de executare, in cazul ofertantilor specializati si atestati de Agentia Nationala pentru Resurse Minerale; sau -documentatie privind dotarea tehnica a ofertantului, care va cuprinde cel putin informatii privind instalatiile si utilajele specifice activitatilor miniere de cercetare geologica, detinute de ofertant si titlul detinerii acestora, precum si personalul ofertantului, inclusiv personalul de specialitate specific activitatilor miniere, si un memoriu cuprinzand prezentarea activitatilor miniere executate sau in curs de executare, in cazul ofertantilor cu dotare tehnica proprie, neatestati de Agentia Nationala pentru Resurse Minerale; sau -copie de pe certificatul de atestare privind capacitatea tehnica pentru intocmirea documentatiilor si/sau executarea lucrarilor de cercetare geologica a persoanei juridice cu care urmeaza sa fie executate activitatile miniere, semnata si stampilata pentru conformitate, memoriu cuprinzand prezentarea activitatilor miniere executate de aceasta sau in curs de executare, precum si actul juridic prin care s-a convenit obligatia ferma de executare a activitatilor miniere, daca acestea ii vor fi concesionate, in cazul ofertantilor fara capacitate tehnica proprie. Pentru capacitatea tehnica se vor depune documente numai pentru unul dintre cele 3 cazuri prezentate anterior. In situatia in care un operator economic depune oferte pentru mai multe perimetre din lista aprobata prin prezentul ordin, originalele prevazute la lit. d), g) si h) vor fi prezentate in oferta aflata pe pozitia superioara din lista. Pentru celelalte oferte se prezinta copii certificate in conformitate cu originalul, cu specificarea expresa in care dintre oferte se gasesc originalele. Documentele prevazute la lit. d), g) si h) se vor prezenta in termen de valabilitate la data depunerii ofertei; B. in cazul persoanelor juridice straine, plicul exterior va cuprinde documentele si informatiile prevazute la pct. A. lit. a), b), e), f) si i), precum si urmatoarele: a) scrisoarea de bonitate, fara prezentarea indicatorilor prevazuti la art. 59 alin. (1) din Normele pentru aplicarea Legii minelor nr. 85/2003, aprobate prin Hotararea Guvernului nr. 1.208/2003, cu modificarile ulterioare; b) raportul anual auditat. Documentele cuprinse in plicul exterior se vor prezenta indosariate, cu paginile numerotate si fila finala; II. plic interior care, atat in cazul persoanelor juridice romane, cat si straine, contine oferta propriu-zisa, respectiv: a) programul de explorare propus; b) proiectul tehnic de refacere a mediului. Programul de explorare propus si proiectul tehnic de refacere a mediului vor cuprinde inclusiv volumele fizice de lucrari, defalcate pe ani contractuali, si valorile estimative corespunzatoare acestora. Art. 5. (1) In conformitate cu prevederile art. 72 alin. (4) din Normele pentru aplicarea Legii minelor nr. 85/2003, aprobate prin Hotararea Guvernului nr. 1.208/2003, cu modificarile ulterioare, lipsa oricarui document din plicul exterior atrage descalificarea ofertei, fara a se mai proceda la deschiderea plicului interior. (2) Lipsa oricarui document din plicul interior atrage descalificarea ofertei, conform art. 72 alin. (6) din Normele pentru aplicarea Legii minelor nr. 85/2003, aprobate prin Hotararea Guvernului nr. 1.208/2003, cu modificarile ulterioare. Art. 6. Monitorul de petrol şi gaze ♦ 4(122) Aprilie 2012 37

LEX
(1) In vederea formularii ofertelor, Agentia Nationala pentru Resurse Minerale pune la dispozitia persoanelor juridice interesate date si informatii geologice existente in Fondul geologic national si/sau in Fondul national de resurse/rezerve minerale. (2) Accesul la datele si informatiile geologice se face, conform art. 11 din Normele pentru aplicarea Legii minelor nr. 85/2003, aprobate prin Hotararea Guvernului nr. 1.208/2003, cu modificarile ulterioare, in baza solicitarii scrise, cu respectarea conditiilor impuse de legislatia privind informatiile clasificate, a acordului de confidentialitate si in conditiile achitarii de catre solicitant a tarifelor pentru consultarea si utilizarea de date si informatii din Fondul geologic national referitoare la resurse minerale, aprobate prin Ordinul presedintelui Agentiei Nationale pentru Resurse Minerale nr. 138/2010 privind aprobarea tarifelor percepute pentru actele eliberate de Agentia Nationala pentru Resurse Minerale in domeniul minier. Art. 7. Ofertele vor fi deschise la sediul Agentiei Nationale pentru Resurse Minerale la ora 10,00 a celei de-a 3-a zi lucratoare de la data implinirii termenului prevazut la art. 3. Art. 8. (1) Organizarea si desfasurarea concursului public de oferta pentru concesionarea de activitati de explorare se realizeaza in conformitate cu prevederile Hotararii Guvernului nr. 1.208/2003 privind aprobarea Normelor pentru aplicarea Legii minelor nr. 85/2003, cu modificarile ulterioare. (2) Modalitatea de evaluare a capacitatii financiare, capacitatii tehnice, programului de explorare si proiectului tehnic de refacere a mediului, precum si datele-limita ale evaluarii ofertelor si cea a declararii castigatorului pot fi obtinute gratuit de participantii la concursul public de oferta de la sediul Agentiei Nationale pentru Resurse Minerale. (3) Relatii suplimentare pot fi obtinute la sediul Agentiei Nationale pentru Resurse Minerale sau la telefon: 021 317.00.96, 021 317.00.18, 021 317.00.94 ori 021 317.00.95. Art. 9. Prezentul ordin se publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, si intra in vigoare in termen de 3 zile de la data publicarii. Presedintele Agentiei Nationale pentru Resurse Minerale, Alexandru Patruti

ANEXA LISTA perimetrelor pentru concesionarea de activitati de explorare privind concursul public de oferta Runda nr. 77/2012
Nr. crt. 1 Denumirea perimetrului Hotarul Crisului Repede Coordonate X 624421 625616 625855 625707 625246 624455 622641 622629 623380 623790 Y 254264 254872 255282 256107 256323 257280 257392 255253 254838 254973 Suprafata - km2 7,084 Judetul Bihor Substanta apa geotermala

38

LEX
2 Pilu 576141 574097 569766 569938 571378 572434 575255 3 Benko Borviz 490574 490626 489248 489191 4 Palas 632021 632033 631533 631521 5 Valea Nucului 402945 402945 402340 402408 402499 6 Calugareni 395575 395460 395479 395617 7 Macau 593875 593275 592250 592250 593275 8 Varful Cracegului 389500 389500 387000 386000 386000 386271 387811 388764 9 Pregheda Sud 369500 369500 367540 367000 366000 366000 369000 369000
Monitorul de petrol şi gaze ♦ 4(122) Aprilie 2012

219605 220889 221499 217772 218640 217300 218349 552494 554507 554538 552519 695955 696455 696467 695967 345806 346372 346409 345944 345806 328882 328869 328374 328513 372000 373526 372802 371225 370200 294400 294900 294500 293500 293114 293136 294005 294292 276500 277500 277110 277500 277500 276000 276000 276500

17,509

Arad

apa geotermala

2,785

Covasna

apa minerala terapeutica

0,250

Iasi

apa minerala terapeutica

0,322

Gorj

calcar

0,057

Gorj

calcar industrial si de constructie

3,511

Cluj

calcar ornamental

2,252

CarasSeverin

carbune brun

4,512

CarasSeverin

huila

39

LEX
10 Sarmasag Vest 654056 652500 652438 653450 654088 11 Valea Locei 365600 366540 365450 364450 12 Carpenisu Romanesti 340305 339166 339213 338226 337722 338120 339160 339516 339816 339982 340042 340141 13 Piscani 383224 384437 384190 383237 382813 14 Zegujani Floresti 368050 368240 369000 368100 367300 15 Talomir Bodoc 496650 496800 496400 495900 cu exceptarea perimetrului 496679 496684 496484 496479 16 Varghis 516160 516160 515650 515200 515200 334027 334357 334050 333950 333500 342200 343670 344640 342790 550637 551016 551571 551792 551432 550289 550173 550045 549762 549854 549951 550158 492768 494171 494430 493699 492946 335020 334970 335500 336300 336000 566400 568000 568000 566400 567704 567903 567908 567709 539200 539760 540000 539850 539300 0,625 Covasna calcar industrial si de constructie 0,880 Covasna apa minerala naturala 1,170 Mehedinti lignit 0,962 Arges nisip si pietris 2,727 Dambovita si Giurgiu nisip si pietris 2,616 Gorj lignit 0,479 Salaj lignit

40

Evenimente – Viaţa ştiinţifică
Forumul Întreprinderilor Mici şi Mijlocii (IMM)
În perioada 14-16 martie 2012, în Complexul Expoziţional Romexpo, la Sala „Nicolae Titulescu”, a fost organizat de către Romexpo, în parteneriat cu Camerele de Comerţ şi Industrie din România, în colaborare cu Guvernul României şi Agenţia pentru Implementarea Proiectelor şi Programelor pentru IMM-uri (AIPPIMM), Forumul IMM, un eveniment dedicat sectorului IMM-urilor din România. Forumul a oferit posibilitatea firmelor de a purta un dialog direct cu autorităţile şi instituţiile de profil, s-au organizat workshop-uri cu experţi din domeniu ce şi-au propus să contribuie la sprijinirea unui mediu competitiv prin dezvoltarea spiritului antreprenorial. Evenimentul a fost inaugurat în prezenţa Primului-Ministru al României, domnul Mihai Răzvan Ungureanu, şi a reprezentanţilor instituţiilor şi organizaţiilor publice şi private care s-au aflat faţă în faţă timp de trei zile. În zprima zi au fost abordate teme generale privind: Atitudini pentru a da curaj antreprenorilor români; Stimularea accesului la finanţare; Încurajarea spiritului creativ şi inovator al IMM-urilor şi creşterea competitivităţii acestora. În cea de-a doua zi a forumului au fost tratate următoarele teme: Dezvoltarea antreprenoriatului românesc în rândul tinerilor; Antreprenoriatul feminin; IMM-urile, partener şi contribuitor în relaţia cu statul. Ultima zi a fost dedicată Brandului antreprenorial în România. Reţinem din alocuţiunea doamnei Andreea Paul, ambasador al IMM-urilor din România la Comisia Europeană şi moderator al evenimentului: „Viitoarea mare putere a economiei mondiale o vor reprezenta femeile. Orice investiţie actuală în potenţialul antreprenorial al femeilor reprezintă o investiţie în capitalul uman al generaţiilor următoare. Femeile sunt un mare rezervor de energie care poate susţine creşterea economică pentru că acestea au spaţiu de manifestare şi aduc plusvaloare.” Miniştrii prezenţi la prima ediţie a Forumului IMM-urilor au concluzionat: IMM-urile au nevoie de mai mult sprijin, de acces la finanţare şi de banii europeni. Mihai OLTENEANU – jurnalist de ştiinţă

Monitorul de petrol şi gaze ♦ 4(122) Aprilie 2012

41

Evenimente – Viaţa ştiinţifică
Eficienţa energetică – condiţie esenţială pentru dezvoltarea durabilă
În ziua de 15 martie 2012, la Hotel Novotel din Bucureşti a avut loc o conferinţă dedicată eficienţei energetice (ediţia a VI-a), organizată de compania MedaConsulting şi având ca parteneri oficiali Federaţia Patronală Energetica, SunE şi ISPE. Moderatorul evenimentului a fost Ionuţ Purica, expert pentru energie şi mediu de la Academia Română, Institutul de Prognoză Economică. Lucrările s-au desfăşurat în două sesiuni.

Prezidiul, de la stânga la dreapta: Doina VISA, George GURAN, Ionuţ PURICA (la pupitru).

Prezidiul, de la stânga la dreapta: Aureliu LECA, Gheorghe ŢUCU, Doina VISA, George GURAN, Ionuţ PURICA (la pupitru).

În sesiunea I – Strategia energetică a României în domeniul eficienţei energetice – securitate şi siguranţă în alimentare, au fost prezentate următoarele comunicări: O viziune integrată asupra eficienţei energetice, Ionuţ Purica; Accesarea fondurilor structurale pentru finanţarea proiectelor de investiţii în sectorul energetic, George Guran, director, Organismul Intermediar pentru Energie, Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri; Rolul şi implicarea instituţiilor guvernamentale în promovarea unei eficienţe energetice ridicate, Doina Visa, expert politici energetice; Instrumente de co-finanţare pentru investiţii în sectorul energetic, Laurenţiu Dinu, manager Accreo România; Soluţii de cogenerare de înaltă eficienţă pe gaz şi biogaz, Gheorghe Ţucu, director general AB Energy România; Sisteme de încălzire centralizată – avantaje multiple, dar nevalorificate în România, Aureliu Leca, profesor Universitatea Politehnica din Bucureşti.
42

În sesiunea a II-a – Creşterea eficienţei energetice şi dezvoltarea durabilă a sectorului energie. Protecţia mediului. Surse regenerabile de energie, au fost susţinute comunicările: Contractul de performanţă energetică – sistem de finanţare public-privat pentru economia de energie, Irina Nicolau, consilier, Departamentul de Reglementare în Domeniul Energiei, Autoritatea Naţională de reglementare în Domeniul Energiei; Facilităţi de finanţare a proiectelor de eficienţă energetică şi a celor de energie regenerabilă la consumatori agro-industriali din România, Adrian Ghiţă, director proiecte, SE-GES, Societatea pentru Energie – Generare şi Servicii; EnergoBit ESCO, Companie de Servicii Energetice, Tudor Alexandru Socea, director general, EnergoBit ESCO; De la deşeu la energie, Jan Van den Bogaert, manager de proiect, Envisan NV Belgia – Sucursala Piteşti; Soluţii de creştere a eficienţei energetice în România, Marian Dobrin, şef secţie studiu şi finanţare proiecte, ISPE, şi Raluca Cindea, inginer ISPE; Reduceri de costuri energetice cu plata din economii, Claudiu Boca, director comercial, SERVELECT, şi Andrei Ceclan, auditor energetic, SERVELECT.

Mihai OLTENEANU – jurnalist de ştiinţă i şt

Evenimente – Viaţa ştiinţifică
Planul naţional de acţiune pentru eficienţă energetică
În ziua de 29 martie 2012, la sediul ISPE, a avut loc o conferinţă unde s-au dezbătut noile directive ale Uniunii Europene privind eficienţa energetică.
Evenimentul a fost organizat de Comitetul Naţional Român al Consiliului Mondial al Energiei (CNR-CME), în colaborare cu Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), iar moderatori au fost prof.dr.ing. Petru Lificiu, vicepreşedinte ANRE, şi dr. ing. Alexandru Săndulescu, director general Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri. Lucrările conferinţei s-au desfăşurat astfel: Directiva UE privind eficienţa energetică, dr. ing. Corneliu Rotaru – director ANRE; Performanţa energetică a clădirilor, drd.ing. Aurelia Simion – şef serviciu, Direcţia Generală Tehnică în Construcţii, Ministerul Dezvoltării Regionale va stabili ţinte obligatorii pentru fiecare stat membru. A fost prezentat conţinutul noi directive UE care este într-un stadiu avansat de negociere la nivelul Comisiei Europene. Aceasta conţine 24 de articole, dintre care reţinem: reguli pentru eliminarea barierelor şi eşecurilor de piaţă; ţinta naţională indicativă de eficienţă energetică (ţinta UE: maxim 1.474 milioane tone echivalent petrol (Mtoe) energie primară; 1.078 Mtoe energie finală; 368 Mtoe economie de energie primară); începând cu 1 ianuarie 2014, din suprafaţa totală a clădirilor administraţiei publice vor fi renovate anual pentru a întruni cerinţele art. 4 din Directiva 2010/31/EU; entităţile publice vor achiziţiona numai produse, servicii şi clădiri cu performanţe energetice ridicate; ţinta cumulativă de economie de energie la utilizare finală până la 31 decembrie 2020 prevede economii noi anuale de 1,5% din vânzările anuale către consumatorii finali, calculate din media ultimilor trei ani; stabileşte obligaţia autorităţilor de reglementare pentru suport dat prin tarife şi reglementări ş.a. În privinţa sectorului public: clădirile publice, transportul public, achiziţiile publice au un rol important în domeniul eficienţei energetice, fiind elemente cheie ale Planului de Acţiune pentru Energie Durabilă (PAED). Întărirea organismelor centrale şi locale cu atribuţiuni în domeniul eficienţei energetice. Creşterea eficienţei energetice în clădiri, conform Directivei 2010/31/UE, prevede: reducerea pierderilor de energie la clădirile existente prin retehnologizări; construcţia de noi clădiri cu performanţe ridicate; promovarea energiilor regenerabile pentru asigurarea locală a necesarului de energie; creşterea numărului de clădiri cu consum net aproape zero. Creşterea eficienţei energetice în industrie prin: implementarea standardelor de eficienţă energetică; instalarea de aparate de măsură; traininguri; atestare manageri energetici; scheme moderne de finanţare (leasing-uri, finanţare prin terţi, fonduri cu destinaţie specială, programe DSM – Demand Side Management – Managementul utilizării energiei). Alte direcţii principale de acţiune: implicarea furnizorilor/distribuitorilor de energie în acţiuni de eficienţă energetică la consumatorii finali; organizarea de campanii de informare şi educare; finanţarea cercetării-dezvoltării în domeniul eficienţei energetice (inclusiv pentru evaluarea cu grad ridicat de încredere a situaţiei actuale şi monitorizarea măsurilor implementate).

şi Turismului; Eficienţa energetică în sectorul public, ing. Camelia Raţă – director executiv Asociaţia „Oraşe Energie România” (OER); Eficienţa energetică în industrie, ing. Ticuţa Hristov – expert ANRE; Facilităţi de finanţare a eficienţei energetice. Studii de caz, ing. Daniela Leonte – director Departamentul Eficienţă Energetică, şi Mark Velody, Project manager Facilităţi de Finanţare BERD, Tractebel Engineering; Proiecte de eficienţă energetică – între legislaţie şi implementare, ing. Victor Cristescu, ing. Adriana Milandru, ing. Mădălina Anastasiu – ISPE. Iniţiativa strategică a Uniunii Europene Energie – Schimbări Climatice prevede: reducerea consumului de energie primară în anul 2020 cu 20% fără măsuri de eficienţă energetică; ponderea energiei din surse regenerabile în consumul final brut să atingă 20% (pentru România 24%); emisiile de gaze cu efect de seră să se reducă cu 20% faţă de anul 1990. În vederea realizării obiectivului politic al UE, Comisia Europeană (CE) a solicitat statelor membre să-şi stabilească ţinte proprii privind economiile de energie. Dacă prin însumarea ţintelor naţionale se va realiza obiectivul global, acestea vor fi adoptate. În caz contrar, CE
Monitorul de petrol şi gaze ♦ 4(122) Aprilie 2012

Mihai OLTENEANU – jurnalist de ştiinţă
43

Evenimente – Viaţa ştiinţifică
Piaţa de energie regenerabilă din România
Asociaţia Patronală Surse Noi de Energie (SunE), în parteneriat cu Camera Bilaterală de Comerţ şi Industrie România–Austria (CCIRA) şi Biblioteca Academiei Române, au organizat, în ziua de 2 aprilie 2012, ediţia a doua a colocviului referitor la piaţa de energie a regenerabilelor din România. Moderatorii evenimentului au fost ing. Manuela Drăghicescu, director executiv SunE, şi prof.dr. Nicolae Olariu, preşedinte SunE. La discuţii au participat: prof.dr. Florin Teodor Tănăsescu, secretar general al Academiei de Ştiinţe Tehnice din România (ASTR); prof.dr. Ion Visa, rector al Universităţii Transilvania din Braşov; dr.fiz. Wilhelm Kappel, director general al INCDIE ICPE CA; Emil Pop, preşedinte CCIRA; ing. Florin Bălaşiu, director Transelectrica; Christian Hagmann, Visual Network SRL; dr.fiz. Dan Ilie Teodoreanu, reprezentant în Platforma Tehnologică de Fotovoltaic Bruxelles, vicepreşedinte SunE; Costin Trandafir, director dezvoltare afaceri sectorul energiei, Kapsch Smart Energy Solution; Mihaela Sârbu, director general TUV Nord România; Arcadiu Munkacsi, director general Echipot, unic reprezentant pentru România KIPP&Zonen. tehnice şi al reglementărilor însoţite de tarife corespunzătoare şi scheme fiscale de ajutor. Asociaţia este partener în proiecte naţionale – ce privesc crearea platformei de formare la nivel naţional în domeniul regenerabilelor şi eficienţei energetice în clădiri – şi europene, precum valorificarea terenurilor marginale, identificarea de zone în care costurile de întreţinere sunt ridicate şi soluţii pentru reducerea acestora. România are un potenţial imens în domeniul regenerabilelor. Integrarea acestora în Sistemul Energetic Naţional (SEN) prezintă o serie de beneficii cum ar fi: eliminarea emisiilor de CO2; creşterea competitivităţii; crearea de sinergii noi în cadrul cooperării europene; creşterea bunăstării etc. Acest lucru este realizabil respectând condiţiile tehnice de integrare a centralelor regenerabile. Siguranţa sistemului este posibilă numai în colaborare cu Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE). În momentul de faţă au fost instalaţi în sistem 230 MW energie fotovoltaică, urmând a se instala încă 570 MW. Alegerea locaţiilor pentru investiţii în energii regenerabile este necesară în zone pentru întărirea reţelelor locale, acolo unde există linii de distribuţie. La nivel mondial, în 2011, situaţia se prezenta astfel: fotovoltaic instalat 27.650 MW. Pe locul întâi: Italia – 9000 MW; urmată de Germania – 7500 MW, China – 2000 MW. La data de 23 martie 2012, după statisticile existente (Transelectrica), fotovoltaic instalat în România – 453 MW. Piaţa mondială pentru energie eoliană – 42 GW capacităţi noi în 2011. Total instalat în lume în 2011 – 239 GW, ceea ce reprezintă 3% din consumul de electricitate mondial. Domnul prof.dr. Florin Teodor Tănăsescu a făcut o sinteză a evenimentului, ideile principale ale colocviului fiind următoarele: energiile regenerabile reprezintă un domeniu vital; este nevoie de mai multă informare; asociaţia SunE ar putea avea rolul de catalizator între mediul ingineresc şi cel economic; legislaţia ar constitui un stimulent pentru ambele părţi; necesitatea formării personalului în acest domeniu; crearea unei reţele în care să circule informaţia; crearea unui ghid pentru cel care doreşte să introducă o sursă nouă în reţea. Mihai OLTENEANU – jurnalist de ştiinţă

Prezidiul, de la stânga la dreapta: la pupitru prof.dr. Nicolae OLARIU – preşedinte SunE; dr.fiz. Wilhelm KAPELL – director general ICPE CA; Emil POP – preşedinte CCIRA.

Asociaţia patronală pentru domeniul energiilor regenerabile şi al eficienţei energetice la nivel naţional are drept principal obiectiv: asigurarea unui pachet complet şi competent de instrumente în baza cărora membrii săi să îşi poată dezvolta activitatea în condiţii corecte şi echitabile pe piaţa internă şi internaţională, prin crearea cadrului organizatoric legal, al normelor
44

Evenimente – Viaţa ştiinţifică
Premiile de excelență pentru sectorul energetic din România – Romanian Energy Awards
Un eveniment aşteptat cu deosebit interes l-a constituit premiile dedicate sectorului energetic din România, organizat de revista „The Diplomat-Bucharest”, care a avut loc în ziua de 4 aprilie 2012 la Hotel Crowne Plaza din Bucureşti. La decernarea premiilor au participat reprezentanţi ai autorităţilor (ANRE, Consiliul Concurenţei, Transelectrica, Hidroelectrica, Nuclearelectrica), producători de energie (CEZ, Monsson, Enel Green Power), furnizorii de echipamente (CE Energy, Vestas), case de avocatură (Wolf Theiss, PeliFilip, Muşat şi Asociaţii) şi instituţii finanţatoare (EBRD, Unicredit Leasing). Evenimentul a fost organizat sub egida Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri (MECMA), în parteneriat cu Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), Transelectrica, Asociaţia Companiilor de Utilităţi din Energie (ACUE), Comitetul Naţional Român al Consiliului Mondial al Energiei (CNR-CME) şi Asociaţia Română pentru Energie Eoliană – Romanian Wind Energy Association (RWEA). Premii pentru activităţi operaţionale: compania de energie convenţională a anului – Transelectrica; proiectul de energie convenţională al anului – Petrom (proiect: Petrobrazi); compania de energie regenerabilă a anului – Monsson Invest Group; proiectul de energie regenerabilă al anului – CEZ (proiect: Cogealac şi Fântânele).

Juriul Romanian Energy Awards a fost alcătuit din: Alexandru Săndulescu, directorul Direcţiei de Energie din cadrul MECMA; Zoltan Nagy-Bege, director general al Departamentului de Eficienţă Energetică din cadrul ANRE; Octavian Lohan, director general al Transelectrica; Iulian Iancu, preşedintele Comisiei de Industrii din Camera Deputaţilor, Parlamentul României; Silvia Vlăsceanu, director executiv al ACUE, şi Alexandru Valeriu Binig, director Financial Advisory Services/Energy&Resources/ Corporate Finance, Deloitte. Câştigătorii celor patru categorii de premii sunt:
Monitorul de petrol şi gaze ♦ 4(122) Aprilie 2012

Premii generale în energie: compania de energie a anului – Nuclearelectrica; managerul anului în energie – Octavian Lohan, director general Transelectrica; tranzacţia anului în energie – Enel Green Power (pentru achiziţia Elcomex EOL, proiect de 119,6 MW); personalitatea anului în energie – ambasadorul Mihnea Constantinescu; DIPLOMA – Recunoaştere pentru activitatea de lobby ce sprijină sectorul energetic românesc – Romanian Energy Center; DIPLOMA – Soluţii financiare inovatoare pentru sectorul energiei regenerabile – Unicredit Leasing. Premii pentru furnizorii de servicii profesionale: firma de avocatură a anului în energie – Wolf Theiss; avocatul anului în energie – Cristina Filip (PeliFilip); furnizorul de tehnologie al anului – General Electric. Premii pentru programe remarcabile: programul de eficienţă energetică al anului – EnergoBit, proiect ESCO; iniţiativa anului în energie regenerabilă – ANRE/Consiliul Concurenţei (autorizarea schemei de sprijin pentru producţia de energie din surse regenerabile); DIPLOMA – Recunoaşterea implementării în premieră de proiecte de eficienţă energetică – e-Mobility de CIGRE; premiul pentru întreaga activitate – Hermina Albert; Premiul „The Diplomat-Bucharest” – Vestas (pentru susţinerea proiectelor eoliene în România). Mihai OLTENEANU – jurnalist de ştiinţă
45

Evenimente – Viaţa ştiinţifică
Fondurile europene – un motor de creştere în 2012
În ziua de 5 aprilie 2012, Camera Franceză de Comerţ, Industrie şi Agricultură din România (Chambre de Commerce, d’Industrie et d’Agriculture Française en Roumanie – CCIFER) a organizat o masă rotundă având ca subiect oportunităţile oferite de fondurile europene, măsurile pentru accelerarea absorbţiei acestora, cu scopul de a elimina punctele de blocaj din programul actual şi de a identifica posibilităţile unui program viitor complex. Evenimentul a fost moderat de domnul Luca Niculescu, redactor-şef RFI. ca România, constituind o posibilitate de creştere economică. Prognozele existente pentru statele membre ale Uniunii Europene pe termen scurt nu sunt optimiste, deşi se vorbeşte de o recesiune. Pentru perioada 2007-2013, România a beneficiat de 35,4 miliarde de euro fonduri europene, distribuite pe diferite sectoare. Rata totală raportată la această sumă este de 25%. Din aceste fonduri, rata de absorbţie actuală este de 7,4% (6,56% pe site-ul ministerului). La nivelul fondurilor europene sunt dificultăţi legate de situaţia actuală şi de negocierile asupra bugetului UE pentru perioada 2014-2020. La nivelul tuturor statelor membre UE au fost suspendate programe operaţionale, analizându-se cu mai multă severitate şi duritate modul cum au fost gestionate aceste fonduri. De la înfiinţarea Ministerului Afacerilor Europene au fost modificate mai multe acte normative şi s-au făcut propuneri de simplificare a procedurilor. Există un set de documente standardizate, în special în domeniul mediului şi al transporturilor, care va uşura derularea procesului. Avansarea marilor proiecte va duce la creşterea ratei de absorbţie a fondurilor europene, cu 1% pentru 200 milioane de euro. Este necesar să se utilizeze experienţa unor instituţii financiare importante, precum BERD sau BEI. În perioada 2014-2020 va trebui creat un cadru instituţional mai flexibil care să permită diferite formule ce nu au fost utilizate, în special de către organismele private. Se impune utilizarea unor formule de inginerie financiară şi expertiza din piaţă; de asemenea, parteneriate cu mediul de afaceri, societatea civilă şi alte zone. În acest mod va putea rezulta un proces benefic pentru societatea românească şi pentru toate statele membre ale UE. S-a remarcat o lipsă de abordare unitară între diferitele instituţii implicate şi, chiar în cadrul aceleiaşi instituţii, a celor care elaborează caietul de sarcini şi a celor care evaluează diferite proiecte aflate în derulare. Nu există o aprobare a Comisiei Europene pentru alocarea de fonduri programului operaţional pentru eficienţă energetică. Mihai OLTENEANU – jurnalist de ştiinţă

Prezidiul, de la stânga la dreapta: Bruno ROCHE – preşedinte CCIFER, director general Apa Nova Bucureşti; Leonard ORBAN – ministru, Ministerul Afacerilor Europene; Nicole TAILLEFER – prim-consilier, Ambasada Franţei în România; Yvonick DAVID – director general GDF Suez Energy România.

În deschiderea lucrărilor au luat cuvântul: Bruno Roche, preşedintele CCIFER şi director general Apa Nova Bucureşti; Leonard Orban, ministrul Afacerilor Europene, şi Nicole Taillefer, prim-consilier, Ambasada Franţei în România. La discuţiile prilejuite de acest eveniment au participat: Yvonnick David, director general GDF SUEZ Energy România; Jerome Olive, director general Automobile Dacia; Jean François Fallacher, director general Orange România; Pierre-François Mahieu, director general Soufflet Agro România; Florin Bănăţeanu, KPMG România. Am reţinut ideile principale ale dezbaterilor, pe care le redăm mai jos. Absorbţia fondurilor europene este mai importantă ca oricând pentru ţări
46

Personalităţi
IN MEMORIAM

Academician GHEORGHE MURGEANU
(1901-1984)
După cel de-al doilea război mondial, studenţii Facultăţilor de Geologie, din cadrul diferitelor instituţii de învăţământ superior din Bucureşti, au avut privilegiul de a beneficia de cunoştinţele şi experienţa unei pleiade de iluştri profesori – de fapt ultima – formaţi la universităţi vestice de renume, care au înnobilat acest domeniu educativ, ce a contribuit, ulterior, la dezvoltarea economică a României. Dintre aceştia – toţi membri ai Academiei Române – dorim să-i menţionăm pe următorii: Gheorghe Macovei, Ion Atanasiu, Nicolae Petrulian, Alexandru Codarcea, Gheorghe Murgeanu, Ştefan Ghika-Budeşti, Sabba S. Şefănescu, Liviu Costantinescu, Iulian Gavăţ, Ion Băncilă, Mircea Savul, Dan Giuşcă, Virgil Ianovici şi Miltiade Filipescu. În afara activităţii didactice, toţi aceşti profesori au avut contribuţii notabile în domeniul cercetării legate de descifrarea structurii şi a particularităţilor geofizice ale subsolului şi de descoperire a substanţelor minerale utile, atât de necesare ţării. Subsemnatul, student în anul I al Facultăţii de Geologie a Institutului de Mine din Bucureşti (în anul universitar 19551956), a audiat cursul de Geologie generală, predat de domnul academician profesor Gheorghe Murgeanu. Îmi amintesc, deşi s-au scurs peste 50 de ani, farmecul şi erudiţia acestuia, atractivitatea orelor de curs şi, în special, a consultaţiilor ce aveau loc înaintea examenelor. I-am păstrat un respect şi o simpatie (chiar dragoste) deosebită. Puţin, ne-am revăzut şi mai târziu, după absolvirea facultăţii (în 1960), fiind un permanent sprijinitor al studiilor geofizice cu obiectiv economic. Un colaborator şi apropiat, mai tânăr, al profesorului – conferenţiar doctor Vasile
Monitorul de petrol şi gaze ♦ 4(122) Aprilie 2012

Lazărescu – i-a evocat personalitatea întrun articol din 1985 (în revista „Studii şi cercetări geologice, geofizice, geografice”) de unde am extras anumite repere din viaţa şi activitatea acestuia pe care le redau în cele ce urmează. Gheorghe Murgeanu s-a născut în Bucureşti, pe 30 iunie 1901, mama fiind franţuzoaică – Marie (1858-1959), iar tatăl – medic – Gheorghe (1863-1933), cu studii de specialitate în Franţa. A locuit (până la moarte) într-o căsuţă modestă (în care am fost o singură dată) de pe Str. Virgiliu nr. 17, care a fost demolată în 1989. Prestigioasa activitate didactică a profesorului Murgeanu a depăşit o jumătate de secol: preparator în 1921 şi asistent în 1931 la Şcoala Politehnică din Bucureşti, lector, conferenţiar (1940) şi profesor (în 1945). În 1948 a devenit rectorul noului Institut de Petrol şi Gaze din Bucureşti (până în 1951), şi a ocupat şi postul de şef al Catedrei de Geologie al Universităţii din Bucureşti (în perioada 1949-1952). A predat cursul de Geologie generală la Facultatea de Geologie Tehnică a Institutului de Mine (1952-1957) şi apoi la Institutul de Petrol, Gaze şi Geologie (1957-1961). Din 1961 devine profesor consultant şi consilier în cadrul Comitetului de Stat al Geologiei şi apoi al Ministerului Minelor, Petrolului şi Geologiei (până în 1970) (Lăzărescu, 1985; Rusu, 1999). În 1948 devine membru corespondent al Academiei Române, iar în 1955 membru plin. Ocupă, din 1968, preşedinţia „Societăţii Geologice din România”, calitate pe care a avut-o până la sfârşitul vieţii. A desfăşurat pe parcursul întregii vieţi importante cercetări geologice prin studii sedimentologice şi petrografice, precum şi stratigrafice în diferite arii tectonice
47

Personalităţi
ale ţării. Astfel, în perioada 1934-1945, a efectuat cercetări în flişul Carpaţilor, în regiunea Valea Doamnei–Valea Vâlsanului şi în Dobrogea (Babadag), care au permis interpretări geologice originale şi speculaţii paleogeografice. Sunt de menţionat studiile stratigrafice executate în depozitele senoniene din nordul Munteniei (1934), care au identificat formele de numuliţi – Rosalina linnei; împreună cu Miltiade Filipescu a stabilit prezenţa (1937) unei forme noi de Calpionella în formaţiunile jurasice şi cretacice (Lăzărescu, 1985). În perioada 1957-1960 a colaborat cu dr. Dan Patrulius în privinţa studiului Cretacicului din Masivul Leaota, din regiunea Pasului Predeluş şi din bazinul Văii Târlung. Publică împreună cu acesta (în 1960), în revista Institutului Geologic Ungar, o sinteză asupra depozitelor mezozoice din Carpaţii Româneşti şi din zona de avanfosă. Gheorghe Murgeanu a desfăşurat şi o activitate geologică aplicativă legată de studiul rezervelor de cărbuni plioceni din Depresiunea Getică, precum şi stabilirea zonelor de perspectivă pentru ţiţei (Mărgineni, Măgurele, Ceptura–Malu Roşu), susţinând ipoteza că stratele de Pucioasa pot fi importante roci generatoare de petrol. A făcut parte din comitetul redacţional al primei ediţii a Hărţii tectonice a Europei (1962); datele referitoare la teritoriul ţării noastre au fost sintetizate în Harta tectonică a României, elaborată de un colectiv condus de profesorul Ion Dumitrescu. Profesorul Gheorghe Murgeanu a îndrumat generaţii întregi de geologi şi geofizicieni, a avut o influenţă binefăcătoare asupra Geologiei româneşti, prin identificarea unor căi noi de cercetare, de integrare a informaţiilor geofizice în interpretările geologice. A fost un spirit generos, cu o atitudine modestă şi proteguitoare faţă de colaboratorii mai tineri. Pentru activitatea sa didactică şi ştiinţifică a fost recompensat cu Ordinul „Steaua României”, „Ordinul Muncii”, Ordinul „Tudor Vladimirescu” şi cu o distincţie iugoslavă pentru contribuţia sa la proiectarea barajului Hidrocentralei de la Porţile de Fier. Academicianul Gh. Murgeanu, alături de alţi predecesori sau contemporani iluştri, face parte din Panteonul Ştiinţei Româneşti, ce numără personalităţi ştiinţifice cunoscute şi apreciate în alte ţări ale lumii.

Dr.ing. Florin A. RĂDULESCU

...Preşedintele argentinian Cristina Fernandez a naţionalizat YPF, cel mai mare producător de petrol din ţară, preluând participaţia majoritară deţinută de grupul spaniol Repsol, după dispute între administraţie şi companie privind scăderea producţiei şi programul de investiţii. Directorul general al YPF a fost înlocuit cu ministrul Planificării, Julio De Vido, iar administraţia prezidenţială va trimite Congresului un proiect de lege privind naţionalizarea unei participaţii de 51% la companie, transmite Bloomberg. Fernandez controlează majoritatea în legislativ. Acţiunile Repsol s-au prăbuşit marţi dimineaţa, 17 aprilie 2012, la Madrid cu până la 9%, cea mai puternică scădere din ultimii trei ani. „Guvernul spaniol pregăteşte măsuri care vor fi anunţate în următoarele zile. Acestea vor fi clare şi decisive”, a spus ministrul spaniol al Industriei, Jose Manuel Soria. Repsol deţine 57,4% din acţiunile YPF, participaţie evaluată la finele anului trecut la 4,1 miliarde euro, a anunţat grupul spaniol într-un comunicat transmis bursei. Divizia argentiniană a generat anul trecut 21% din profitul Repsol şi a reprezentat destinaţia a 34% din bugetul de investiţii al grupului. Repsol a adăugat că are de recuperat 1,54 miliarde euro de la Grupo Petersen, al doilea acţionar al YPF după mărimea participaţiei. Compania spaniolă a calificat decizia administraţiei argentiniene drept „vădit ilegală” şi a anunţat că va lua toate măsurile legale.

48

Info

PROSPECŢIUNEA SEISMICĂ DE REFRACŢIE

Dr.ing. Florin A. RĂDULESCU
Abstract: The author presents world tendencies and some results of the seismic refraction prospection in Romania.

Elaborată şi aplicată în practica cercetării seismice chiar înaintea metodei undelor reflectate, prospecţiunea seismică de refracţie reprezintă, la rândul său, una dintre principalele metode de investigaţie geofizică ale subsolului. Metodica a fost patentată în Germania de Ludger Mintrop în 1919 şi a constat din utilizarea „primelor sosiri” ale undelor seismice frontale, unde elastice ce se propagă de-a lungul orizonturilor (limitelor) cu contraste de viteză de propagare. Mult mai târziu, în 1952, rusul G.A. Gamburţev şi colaboratorii săi au stabilit principiile utilizării în cadrul procesului de interpretare al înregistrărilor de refracţie a sosirilor ulterioare, prin intermediul unui sistem de hodografi urmăritori, care permite extinderea domeniului de urmărire al undelor respective. Acest tip de undă frontală (denumită şi „undă Mintrop”) a fost identificată anterior de seismologul A. Mohorovičić (1910) pe hodocronele unor cutremure de pământ, undă generată de discontinuitatea majoră din baza scoarţei (crustei) terestre, denumită mai târziu discontinuitatea Mohorovičić. În Figura nr. 1 sunt prezentate hodocronele unui cutremur din Germania din 1923 (după Mohorovičić, 1927). Unda Pn este unda frontală generată de limita crustă/manta, care se urmăreşte de la distanţa de 200 km de epicentrul seismului. Primele succese au fost obţinute în Statele Unite prin descoperirea unui dom gazeifer (în 1924) şi a unui dom de sare în domeniul marin (1927); la realizarea lucrărilor respective s-a utilizat tehnica „împuşcării în evantai”, folosită ulterior în multe alte situaţii.
Monitorul de petrol şi gaze ♦ 4(122) Aprilie 2012

Figura nr. 1: Hodocronele cutremurului produs în Germania la 28.11.1923 (după Mohorovičić, 1927).

Anii ’30 se disting printr-o serie de lucrări teoretice (şi apoi practice) valoroase, cum ar fi cele ale lui H.R. Thornburgh şi A.E. Ansel (1930), care introduc la interpretarea acestor unde (şi a celor reflectate) noţiunea de „front de undă”, o aplicaţie generală a principiului general al lui Huygens (Rădulescu, 1987). În planul interpretării datelor de observaţie apare metoda „întârzierilor de timp” (Nettleton, 1940) şi metoda „ABC” (Heiland, 1946). Către sfârşitul deceniului cinci se remarcă iniţierea pe plan mondial a studiilor seismice cu obiectiv adânc, pentru descifrarea structurii crustei terestre (deep seismic sounding) în Europa, Uniunea Sovietică şi Statele Unite. Acestea presupun înregistrări seismice la mari distanţe (peste 50-60 km şi chiar peste 100 km) de punctul de generare al undelor seismice. Spre deosebire de undele reflectate, care sunt înregistrate în apropierea punctelor de explozie, undele frontale apar la o anumită distanţă, în funcţie de unghiul critic al acestora, ce depinde de valorile vitezelor de propagare ale celor două medii geologice care vin în contact de-a lungul limitei respective
49

Info
de discontinuitate. Începutul s-a făcut prin explozii în lacuri (Rond des Rechilles, Masivul Pelvoux, Nègre, Masivul Mercantour şi Lagorai) şi în cariere (Eschenlohe). Într-un grafic timp-distanţă (hodograf redus) (Figura nr. 2), unda frontală generată de limita Moho (d – Pn) are o reprezentare caracteristică şi se înregistrează la distanţe mari, după impulsurile atribuite undelor reflectate şi frontale din cuprinsul crustei terestre. Pe acest hodograf se observă şi reflexia de la discontinuitatea Moho (c – PMP), care are amplitudini şi viteze aparente mari, ce o deosebeşte de restul undelor crustale (a, a-b). profilului de refracţie) se construiesc aşazişii „hodografi diferenţiali”, pe baza cărora se determină viteza de limită corespunzătoare undei frontale considerate, element util interpretării datelor. În această perioadă prospecţiunea de refracţie se aplică în cazul evaluării structurii de adâncime ale bazinelor de sedimentare, posibil purtătoare de acumulări de hidrocarburi lichide şi gazoase. Studiile se referă, în principal, la descifrarea configuraţiei discontinuităţii sedimentar/cristalin, care în numeroase cazuri nu generează o undă frontală, corelabilă pe înregistrări. În România, prospecţiunea de refracţie („metoda de corelare a undelor refractate“ – KMPV) se experimentează în zona Timişoara şi la sud de Bucureşti, cu ajutorul unor staţii sovietice cu 60 de canale (tip SS-3060). Bunele rezultate obţinute au determinat aplicarea metodei, din anul 1960, în Platforma Moesică (zona sud-Bucureşti, nord-Caracal) şi extinderea ei în anii următori şi în alte regiuni (Depresiunea Bârladului şi Depresiunea Transilvaniei). În legătură cu aceste prime lucrări de refracţie efectuate în Platforma Moesică, remarcăm obţinerea de informaţii utile de sub pachetul de formaţiuni calcaroase cretacice şi jurasice (cu grosimi mari), care atenuează puternic reflexiile de la orizonturile seismice (dolomitice şi calcaroase) din Triasic şi Paleozoic (Varodin, Rădulescu, 1988). Prospecţiuni de refracţie s-au executat în perioada următoare într-o serie de bazine intramontane, cum ar fi: Bazinul Haţegului, Streiului, Zarandului, Lăpugiului, Gheorghieni-Ciuc şi Sf. Gheorghe. Începând cu 1965, IPGG execută înregistrări de refracţie prin metoda de corelare la distanţă constantă, pe o serie de profile regionale din Platforma Moesică, Avanfosa Carpatică şi Depresiunea Transilvaniei. În Transilvania, prospecţiunea de refracţie a evidenţiat o serie de fracturi importante, cu corespondent gravimetric, şi a delimitat pe direcţia E-V ridicarea fundamentului din zona Pogăceaua (Zârnovan, Bucur, 1975). Din 1970 lucrările de referinţă din cadrul IPGG sunt abandonate şi datorită unor probleme legate de prelucrarea şi interpretarea înregistrărilor, cum ar fi apariţia şi evidenţierea fenomenului de pătrundere a undelor frontale, fapt ce îngreunează corelarea acestora prin intermediul hodografilor urmăriţi. Metodica cercetărilor de refracţie s-a utilizat în România în cadrul studiului de adâncime al crustei terestre, iniţiate în anul

Figura nr. 2: Hodograf redus schematic al undelor crustale.

În deceniul şapte al secolului trecut apar noi metode, cum ar fi „metoda de corelare la distanţa constantă“ (Clément, Layat, 1961), care implică înregistrări în zona punctului iniţial al undelor, cu avantaje legate de efectuarea înregistrărilor numai într-un sens de observaţie. În afara unor procedee grafice şi analitice de redare (construire) a limitelor de refracţie, dezvoltate în deceniul şase, apare o nouă modalitate de interpretare cantitativă a datelor de refracţie, „metoda termenului de timp” (Willmore, Bancroft, 1960), aplicată în special datelor sondajelor adânci, care evaluează întârzierile de timp corespunzătoare punctelor de generare şi ale celor de recepţie. De asemenea, se introduc perfecţionări legate de realizarea secţiunilor de viteze, pe baza caracteristicilor cinematice ale hodografilor de refracţie. În afara procedeului bazat pe evaluarea integralei WiechertHerglotz, se elaborează şi o serie de metode aproximative ale legilor de variaţie a vitezei cu adâncimea, care se pretează la aplicarea pe hodografi singulari (Kondratiev-Gamburţev, Nazarnâi, Levin, Giese, Geiko). Trebuie menţionat faptul că în cazul existenţei unor hodografi încrucişaţi (în cele două sensuri de observaţie de-a lungul
50

Info
1966. Lucrările s-au desfăşurat prin două variante de profilare: una continuă (până la distanţe de 50-60 km), destinată descifrării părţii superioare a crustei (până la nivelul discontinuităţii Conrad), şi alta, discontinuă sau punctuală (sondaje seismice, critice şi transcritice, pe dispozitive liniare sau circulare, la distanţe de 80-150 km), concepută în vederea înregistrării domeniului inferior al crustei, la nivelul limitei Moho sau sub aceasta (Figura nr. 3). Pe numeroase înregistrări ale sondajelor de refracţie a fost identificată reflexia de la discontinuitatea Mohorovičić, cu amplitudini mari în zona critică şi transcritică (Figura nr. 4). În Figura nr. 5 este redată seismograma unui sondaj circular din Munţii Apuseni, pe care se observă reflexia de la Moho (PMP).

Figura nr. 3: Amplasarea profilelor de sondaje seismice adânci.

Figura nr. 4: Raportul amplitudinilor undei PMP şi a undelor Pg şi Px (de la limita Conrad).

Figura nr. 5: Sondaj seismic circular în nordul Munţilor Apuseni (PMP – reflexia de la limita Moho).

Cercetările de refracţie cu obiectiv adânc au furnizat grosimi mari ale crustei terestre (40-55 km) pe aria orogenului carpatic şi în Platforma Moldovenească, intermediare (30Monitorul de petrol şi gaze ♦ 4(122) Aprilie 2012

40 km) în Platforma Moesică şi reduse (24-28 km) în Depresiunea Pannonică. Între aceste modele crustale s-au identificat structuri de tranziţie, în Avanfosa Carpatică, Depresiunea
51

Info
Transilvaniei şi Munţii Apuseni. În unele regiuni (în Platforma Moesică, Depresiunea Precarpatică, Depresiunea Pannonică şi Munţii Apuseni) s-a remarcat existenţa unor zone de tranziţie crustă/manta de grosime variabilă (2-10 km), în care s-au corelat mai multe contraste seismice, ce generează unde reflectate caracteristice (Varodin, Rădulescu, 1988). Importante şi interesante apar informaţiile privind „vitezele de limită” (vitezele de propagare a undelor seismice de-a lungul limitelor de contrast). Aceste viteze de limită reprezintă viteza de strat din cadrul carotajului seismic sau acustic ale discontinuităţilor din cuprinsul litosferei sedimentare şi cristaline (Rădulescu, 2005). Astfel, prospecţiunile de refracţie din Platforma Moesică au evidenţiat unde frontale caracteristice generate de complexe sedimentare cu valori mari ale vitezelor seismice, cum ar fi: suprafaţa calcarelor cretacice, complexul dolomitelor triasice şi secvenţa calcarelor paleozoice. În unele arii apare şi un reper seismic în Jurasic şi uneori se urmăreşte unda frontală generată de contrastul sedimentar – fundamentul cristalin. La vest de Jiu, lucrările de refracţie au indicat valori ale vitezelor în formaţiunile mai noi (Neozoic) şi mai vechi (Mezo-Paleozoic) (Năstase et al., 1969). Vitezele de limită corespunzătoare suprafeţei sedimentar-cristalin s-au situat în domeniul 5,8-6,2 km/s; o excepţie a constituit-o viteza de limită de 6,5 km/s (de la acest nivel) din estul Depresiunii Focşani, de pe profilul Focşani–Vişani (Enescu et al., 1972), unde această limită seismică (ko) este situată la adâncimi de 17-18 km (Figura nr. 6) (Rădulescu, 1981, 1989).

Figura nr. 6: Secţiune de adâncime în Depresiunea Focşani (profil XI1).

În Figura nr. 6 este prezentată secţiunea de adâncime pe acest aliniament, orientat N–S, situat pe flancul estic al depresiunii; orizontul k1 a fost interpretat drept discontinuitatea Conrad, iar M constituie limita Moho. Limita seismică k1 este afectată de o fractură (cu denivelare), reprezentând prelungirea faliei dobrogene Peceneaga–Camena. Înregistrările de refracţie de pe acest profil au evidenţiat existenţa unui mediu geologic cu variaţie continuă a vitezei (Vp) cu adâncime, cu o grosime de 5-6 km (Enescu et al., 1972).
52

Pe profilul internaţional XI (Galaţi– Oradea), în sectorul transilvan (Cluj–Ocland), s-a urmărit unda frontală de la limita Conrad (k1), a cărei interpretare a evidenţiat ridicarea maselor crustale din zona anomaliei gravimetrice Pogăceaua–Miceştii de Câmpie; limita k1 a fost plasată aici la adâncimea de 10 km (la vest de Târgu-Mureş). Discontinuitatea Moho este situată la adâncimi reduse, de 28-29 km (Rădulescu, 1981; Pompilian, Rădulescu, 1990). Un alt domeniu în care studiile de refracţie

Info
au avut contribuţii importante a fost cel al cercetărilor pentru minereuri. Astfel, în anii 1968 şi 1969 s-au efectuat primele lucrări cu aparatură seismică de înaltă frecvenţă, într-un perimetru cu roci bauxitifere din Munţii Sebeş (zona Ohaba–Ponor) (Spânoche et al., 1971, 1974; Spânoche, 1977). Autorii au evidenţiat rezultatele bune în condiţiile unor contraste seismice nu prea mari. Ulterior, tematica cercetărilor de refracţie s-a diversificat, aplicându-se şi pentru alte tipuri de zăcăminte (sare gemă, săruri de potasiu), precum şi în cadrul unor studii în subteran, în probleme de securitate minieră (Cornea et al., 1973; Cristea et al., 1980; Cristea, 1987). S-au executat lucrări de cercetare la salinele Ocna Mureş şi Slănic Moldova, în zona masivului de sare Ocnele Mari şi la Sovata (Varodin, Rădulescu, 1988). Cercetările de refracţie de înaltă frecvenţă s-au utilizat şi în studiul depozitelor neogene purtătoare de cărbuni şi a şisturilor cărbunoase din zonele Lugoj–Sinersig, Pui şi Bazinul Haţeg. Lucrările seismice respective s-au aplicat şi pentru apele minerale şi termominerale de la Horezu, Geoagiu-Băi, Moneasa, Vaţa, Băile Herculane şi Covasna. Se citează posibilităţile metodei de refracţie în identificarea fracturilor din complexele cristaline din sudul Masivului Leaota, prin stabilirea unor corelaţii dintre distribuţia vitezelor şi a coeficienţilor de absorbţie şi particularităţile tectonice ale formaţiunilor respective. În încheierea acestei succinte şi, evident, incomplete treceri în revistă a acestor cercetări, trebuie să menţionăm studiul zonei de viteze mici (ZVM), absolut necesar prospecţiunilor de reflexie (pentru compensarea întârzierilor introduse de acest strat superficial), precum şi cercetarea amplasamentelor unor obiective de importanţă deosebită, pentru calculul parametrilor elastici (dinamici) ai rocilor de fundare (în vederea unei proiectări antiseismice corespunzătoare). Bibliografie selectivă:
1. Pompilian, Al., Rădulescu, F. – Consideraţii asupra discontinuităţii seismice, crustă-manta din România, Şt. cerc. Fiz., 42, 3, 1990. 2. Rădulescu, F.A. – Crustal seismic studies in Romania, Rev. Roum. Géol. Géophys. Géogr., Sér. Geophys., 25, 1981, p. 57-74. 3. Rădulescu, F.A. – Cercetarea seismică de refracţie, preprint ICEFIZ-CFPS, 1987, 82 pp. 4. Varodin. V., Rădulescu, F.A. – Asupra metodelor de investigare seismică a subsolului din România (1929-1986), Şt. cerc. Geol. geofiz. geogr., Seria geofiz., 26, 1988, p. 71-85.

M O M E N T E A L E E VO L U Ţ I E I PROSPECŢIUNILOR SEISMICE PENTRU HIDROCARBURI
Dr.ing. Florin A. RĂDULESCU

Abstract: The author made a short review of the main moments of the seismic prospecting evolution in the 20th century. Într-un articol din iulie 2011, împreună cu ing. Mihai I. Barbu am punctat o serie de contribuţii ale specialiştilor străini în perioada de pionierat a metodelor seismice de investigare a subsolului. S-au amintit experimentele practice şi contribuţiile teoretice ale lui R. Mallet (1845), H.L. Abott (1876), Rayleigh (1877), J. Milne şi E. Gray (1885), Kirchhoff (1883), A. Schmidt (1888), Knott (1899), E. Wiéchert (1903, 1910) şi R. Fessenden (1917). Din cauza spaţiului, am
Monitorul de petrol şi gaze ♦ 4(122) Aprilie 2012

menţionat puţine evenimente metodice şi ştiinţifice consemnate în secolul trecut. Miam propus să completez acest tablou, fără pretenţia, însă, de epuizare a subiectului. Trebuie să amintim, pentru început, două momente memorabile care reprezintă actele de naştere ale celor două metode principale de investigaţie seismică: metoda undelor reflectate şi metoda de refracţie (metoda undelor frontale).
53

Info
Astfel, în 1917 americanul Reginald Fessenden patentează în Statele Unite „Metode şi aparat pentru localizarea zăcămintelor”, în urma căruia s-a născut metoda undelor reflectate, un instrument extrem de preţios în prospecţiunea pentru ţiţei şi gaze. Anterior acestui an, în Europa au existat preocupări şi contribuţii privind propagarea undelor seismice printr-un mediu cu discontinuităţi, cum ar fi cele ale lui C.G. Knott (1899), E. Wiechert (1907, 1910) şi K. Zoeppritz (1907, 1919) (Sweet, 1978; Cristea, 1981). În Europa, germanul Ludger Mintrop experimentează şi publică (1911) rezultatele experimentelor sale bazate pe generarea de şocuri prin căderi de greutăţi, iar în 1919 efectuează prima aplicaţie a patentului german de utilizare a seismografului de refracţie (Sweet, 1978). În 1919, în SUA, J.C. Karcher, împreună cu geologul J.A. Udden, studiază fezabilitatea aplicării metodelor seismice pentru prospecţiunile pentru petrol. Acesta publică în 1920, în Buletinul AAPG (American Association of Petroleum Geologists) lucrarea Sugestii pentru o metodă de observaţii în subsol. În acelaşi an J.W. Evans şi B. Whitney înregistrează un patent referitor la metoda utilizării seismografului de reflexie. În perioada 1921-1929 se execută primele cercetări seismice prin ambele metode (de reflexie şi de refracţie), pentru explorarea petrolului, în diferite zone ale Statelor Unite, pe coasta Golfului Mexic şi în Venezuela (Ştefănescu,1936; Sweet, 1978). Se descoperă numeroase domuri de sare (primul în 1927) şi un dom gazeifer în domeniul acvatic (1924). G.W.Sweet (1978) menţionează în monografia sa extragerea în 1935 a primului miliard de barili de ţiţei, iar în 1938 conturarea a 16 câmpuri petrolifere importante în California. Începând cu deceniul al patrulea al secolului XX, prospecţiunile seismice capătă o dezvoltare deosebită, în special în plan aplicativ. Structurile productive descoperite – de ţiţei şi gaze – încurajează aplicarea metodelor seismice pe scară din ce în ce mai largă. Tehnicile de achiziţie a datelor şi de prelucrare au fost însoţite de o perfecţionare continuă a echipamentelor de înregistrare, a receptorilor seismici şi a aparaturii în general. Creşte numărul de canale seismice, de la 6-12 (în 1930) la 1024 canale (în anii `80). În Europa, se raportează realizarea în 1936, la Institutul de Geofizică L. Eötvös (din Budapesta) a unei aparaturi seismice cu 6
54

canale de înregistrare, pe baza unui patent indigen. După război, în 1951, acelaşi institut construieşte echipamente seismice cu 24 canale şi înregistrare analogică. În cadrul sistemelor de înregistrare a undelor seismice (reflectate sau frontale) se perfecţionează amplificatoarele electrice, filtrele destinate eliminării frecvenţelor joase perturbatoare şi galvanometrii. Apar sistemele de reglare automată a amplificării (AVC), se introduce operaţia de mixaj a canalelor seismice. În această perioadă înregistrarea semnalelor seismice se face pe hârtie fotosensibilă, cu diferite viteze de rulare a acesteia. În 1930 apar lucrările lui H.R. Thornburgh şi E. Ansel care, independent unul de celălalt, introduc în procesul de interpretare a undelor seismice, noţiunea de „front de undă”, o aplicaţie a principiului general al lui Huygens (Gardner, 1939; Riznicenko, 1945, 1947; Heiland, 1946; Gamburţev, 1946). Autorii menţionaţi au definit „frontul de undă radiant” (generat de sursa seismică) şi „frontul de undă orientat” (determinat pe baza curbei observate timp-distanţă). Riznicenko (1945) fundamentează teoretic „metoda frontului de undă”, care permite reconstituirea poziţiei limitelor seismice pornind de la hodograful (curba timp-distanţă) observat, care poartă numele de „metoda câmpurilor de timp”. Metoda se poate aplica la construirea limitelor de reflexie şi a celor de refracţie (ce generează undele frontale); evident, este necesară cunoaşterea variaţiei vitezei undelor seismice cu adâncimea (Nettleton, 1940). În acest deceniu un instrument preţios al interpretării datelor seismice începe să devină „modelarea” matematică. Aceasta reprezintă o modalitate modernă de rezolvare a „problemei inverse” a prospecţiunilor seismice, adică din informaţiile conţinute în seismograma înregistrată să se obţină configuraţia limitelor (discontinuităţilor) care generează respectivele unde seismice. Modelarea presupune o serie de ipoteze simplificatoare, atât asupra mediului fizic în care se propagă undele elastice, cât şi asupra limitelor de contrast seismic. În cazul unui mediu în care este prezentă o limită de discontinuitate a vitezei, soluţiile generale ale undelor sferice au fost date de Cagniard (1939) prin utilizarea integralei Laplace. S-au analizat şi mediile stratigrafice printr-o metodă de trasare a razelor seismice, în cazul unor limite plane sau curbilinii. În deceniile următoare aceste tehnici s-au dezvoltat şi extins considerabil în cadrul prospecţiunilor pentru hidrocarburi.

Info
Un alt moment important al lucrărilor seismice a fost publicarea în 1956 a patentului privind tehnica acoperirii multiple (W.H. Mayne), o contribuţie remarcabilă la progresul seismicii de reflexie. A fost un moment de la care prospecţiunile pentru ţiţei şi gaze au cunoscut o dezvoltare fără precedent prin aplicarea pe scară largă a acestei metodici şi perfecţionarea prelucrării automate a datelor seismice. Trebuie menţionat că principiul acestei tehnici a fost utilizat anterior de către Goldstone, în 1939, la cartarea unui câmp petrolier din statul Louisiana (SUA). Tehnica respectivă constă în însumarea undelor seismice provenite de la un acelaşi punct de reflexie, de pe limita de discontinuitate; în acest fel se obţine o creştere substanţială a raportului semnal/zgomot, permiţându-se obţinerea de informaţii de la adâncimi din ce în ce mai mari şi de la contraste seismice slabe. S-a început cu acoperiri multiple de ordinul 6 şi s-a ajuns (în deceniul opt) la ordinul 512 (Rice et al., 1981). Pentru creşterea nivelului semnalelor seismice înregistrate se utilizează grupările de receptori (geofoni), de la 6 sau mai mulţi geofani pe canal; în paralel, se utilizează şi grupările de surse. În deceniul cinci se pregătesc condiţiile pentru apariţia echipamentelor de teren cu înregistrare magnetică, care facilitează aplicarea unor procedee adecvate de prelucrare a datelor primare. Eforturile specialiştilor au fost îndreptate în perioada următoare în direcţia elaborării unor algoritmi şi programe de prelucrare a înregistrărilor de acoperire multiplă, metodă cu rezultate mult superioare faţă de acoperirea simplă. Contribuţiile specialiştilor au conturat o schemă standard de prelucrare a datelor seismice, care cuprinde, în general, următoarele faze: demultiplexarea datelor de teren, refacerea amplitudinilor, filtrarea înainte şi după însumare, deconvoluţia (pentru atenuarea multiplelor), corecţii statice, analize de viteze, corecţii dinamice, însumarea traselor provenite de la acelaşi punct de adâncime, migrarea (deplasarea orizonturilor în poziţia lor reală) şi transformarea în adâncime (rezultând secţiuni de adâncime). Dintre fazele prelucrării datelor seismice primare, procesul de însumare este unul dintre instrumentele cele mai eficace de întărire a semnalului util reflectat şi de eliminare a zgomotului (care maschează reflexiile). Aplicarea corecţiei dinamice de înclinare (DMO – dip moveout) împiedică posibilitatea de distrugere a reflexiilor utile în cadrul procesului de însumare.
Monitorul de petrol şi gaze ♦ 4(122) Aprilie 2012

Începând din deceniul al şaptelea corecţia dinamică de înclinare devine un important instrument al prelucrării datelor (Sherwood et al., 1976). Tot în acest deceniu, în domeniul prospecţiunilor seismice pentru hidrocarburi M.R. Thomasson (1981) consideră anul 1969 drept începutul epocii de „explorare sinergistică”, care implică integrarea informaţiilor mai multor discipline, cum ar fi: geologia, geofizica, petrofizica, ingineria rezervoarelor. Operaţia respectivă a vizat valorificarea la un nivel superior a informaţiilor obţinute în cadrul prospecţiunilor seismice. Un alt moment important în evoluţia sistemelor de achiziţie a datelor seismice a fost introducerea şi dezvoltarea înregistrărilor digitale (Laster, 1985). Primele înregistratoare digitale (comerciale) DFS – Digital Field System au fost produse în SUA de Texas Instruments în anul 1963. Sistemul avea maxim 24 canale, cu înregistrarea magnetică, cu o singură rată de eşantionare. Înregistratoare de teren similare sunt testate şi în Europa, în Ungaria (1968), construite de Institutul de Geofizică L. Eötvös (Rădulescu, 1987). Aparatura a avut 24 canale, iar în deceniul următor se construiesc echipamente cu 98 canale. Apar şi se dezvoltă sistemele de telemetrare, care codifică semnalul digitizat (înregistrat de senzorul seismic) şi îl transmit prin radio la un înregistrator. Astfel, în SUA, apar asemenea sisteme (GUS-1000, MDS-16), cu un număr mare de canale şi înregistrare pe bandă magnetică. În fosta Uniune Sovietică apar îmbunătăţiri tehnologice legate de cercetarea seismică a zonelor cu structură complicată. Riabinkin et al. (1962) propun o nouă tehnică – „metoda recepţiei direcţionale reglabile“ (RDR) – care a implicat aparatură specială de înregistrare şi o prelucrare adecvată a observaţiilor. Deceniul al optulea se remarcă prin extinderea tehnicilor tridimensionale, analiza „bright-spot” (prelucrarea în amplitudini reale), folosirea microcalculatoarelor de teren şi o adevărată explozie a capacităţii aparaturii de înregistrare (Allen, 1982; Mayne, 1982). Puţine noutăţi din explorarea seismică au polarizat atenţia specialiştilor ca tehnica „bright-spot”, care permite detecţia directă a acumulărilor de gaze, pe baza prelucrării amplitudinilor reflexiilor utile. Prezentată în anul 1972, tehnica respectivă a repurtat rezultate promiţătoare în unele regiuni din Statele Unite (California, Coasta Golfului), Europa (M. Nordului) şi Indonezia (Lindsey, 1974). Anterior (în 1966), cercetătorii americani au observat pe unele înregistrări
55

Info
(seismograme) o creştere substanţială a energiei reflexiilor deasupra unui rezervor artificial de gaze. Tehnica „bright-spot” se extinde în anii următori şi pe mare şi pe uscat, în continentul nord-american, Golful Mexic şi în vestul Europei. Momentul poate fi considerat ca reprezentând trecerea de la „era geometrică” a seismicii de explorare, la „era litologică” în care a crescut considerabil posibilitatea evidenţierii directe a acumulărilor de ţiţei şi gaze. Anomaliile de amplitudine se corelează, în majoritatea cazurilor, cu existenţa unor nisipuri saturate cu gaze, dar există şi cazuri în care aceste indicaţii sunt legate de nisipuri îmbibate cu apă. Un succes remarcabil al tehnicii „bright-spot” a fost descoperirea câmpurilor gazeifere din Golful Mexic. În acest deceniu, apare şi se dezvoltă profilarea 3D, cea mai simplă geometrie fiind tehnica „profilului lat” (WLP – Wide Line Profiling). Primele înregistrări de teren (la scară mare) s-au executat în SUA, în anul 1971; geometria dispozitivelor de înregistrare a constat din linii paralele de receptori şi linii perpendiculare de surse vibratoare. De la această dată, lucrările seismice 3D au marcat o creştere considerabilă, aplicânduse, în special, în zone cu structură tectonică complicată. În România, înregistrările spaţiale prin metoda „profilului lat” s-au efectuat (în 1976) în sectorul central al Depresiunii Getice (Burcea, 1981; Varodin, Rădulescu, 1988). Trecerea la seismica tridimensională a necesitat dezvoltarea setului de programe de prelucrare a înregistrărilor, al căror rezultat final îl constituie hărţile migrate de izocrone şi hărţile cu izobate (Chişcan et al., 1979). Din 1983 se realizează reţele seismice „3D”, proiectate pe structurile petrogazeifere importante de pe uscat şi din domeniul marin, pe platoul continental al Mării Negre. Prelucrarea şi interpretarea datelor „3D” au relevat posibilităţile mari ale acestei tehnologii la descifrarea zonelor cu structură geologică complicată. Se dezvoltă în continuare capacitatea staţiilor seismice de înregistrare prin creşterea numărului de canale seismice. Apar staţii cu 240 canale (DFS), cu peste 500 canale (Sercel) şi Mandrel (MDS-8, MDS-10). Se citează un echipament de înregistrare cu 1024 canale, cu care s-au efectuat înregistrări 2D şi 3D, cu acoperire multiplă de ordinul 512 (Rice et al., 1981). În 1976 apare şi telemetrarea digitală a datelor seismice (Sheriff, 1985).
56

Se dezvoltă o adevărată „industrie seismică”, prin construirea de calculatoare specializate prelucrării datelor seismice primare, cu care se realizează productivităţi superioare perioadei anterioare. Prelucrarea observaţiilor progresează cu paşi rapizi în privinţa tehnicilor de migrare bidimensională şi a metodelor de inversie. În zonele cu structură geologică complicată, datorită existenţei difracţiilor laterale şi a suprafeţelor neregulate de reflexie, doar tehnicile 3D au fost în măsură să rezolve convenabil prelucrarea datelor seismice şi obţinerea unor rezultate bune. Nu se pot omite o serie de perfecţionări şi apariţii a unor noi surse seismice de suprafaţă, care să înlocuiască sistemele convenţionale de generare a energiei seismice (cu explozivi) prin surse neexplozie, cum ar fi şocuri neexplozive (căderi de greutăţi, sistemul Terrapak), surse ce utilizează energia amestecurilor de gaze (Dinoseis, Tun cu butan), surse ce folosesc energia plăcilor vibratoare (Vibroseis, Rogacord) şi surse ce utilizează energia descărcărilor electrice (Dyna-Pulse). Dintre acestea, sistemul Vibroseis a cunoscut o dezvoltare importantă în evoluţia prospecţiunilor seismice, înlocuind semnalul generat de explozia dinamitei (sau a altui exploziv) printr-un tren de undă cu spectru cunoscut, care a permis prelucrarea datelor cu elemente din teoria informaţiei. De la aplicarea sistemului pentru prima dată în SUA, în 1953 (de Crawford şi Doty), acesta a cunoscut o continuă perfecţionare, atât în privinţa vibratoarelor folosite, cât şi a echipamentelor şi tehnicilor de achiziţie şi de prelucrare a înregistrărilor. Tot în acest deceniu, în seismica de explorare apare noţiunea de „facies seismic”, care poate fi definit ca o unitate seismostratigrafică distinctă, cu caracteristici şi parametri seismici proprii, cum ar fi: amplitudinea reflexiilor, frecvenţa dominantă, polaritatea reflexiilor, abundenţa reflexiilor, geometria unităţii stratigrafice şi relaţiile cu alte unităţi (Sheriff, 1975). Acum apare şi conceptul de „stratigrafie seismică”, care are în vedere definiţia dată de Vail (1976) reflexiei seismice şi care s-a dezvoltat ca un instrument preţios al explorării (Sherwood, 1986). Un element important al acesteia este rezoluţia verticală, care este reprezentată de 1/4 – 1/8 din lungimea de undă dominantă. „Atributele” seismice (amplitudinea, frecvenţa, faza, viteza) sunt mărimi care pot fi determinate printr-o prelucrare adecvată a

Info
datelor primare de înregistrare. Astfel, s-au realizat o serie de programe de calcul privind: compensarea factorilor care afectează amplitudinile, corecţii statice reziduale, deconvoluţia adaptivă, analize continue de viteze, analize spectrale de entropie maximă, analiza Hilbert a semnalelor seismice etc. Vizualizarea acestor „atribute” seismice devine un pas esenţial în analiza stratigrafică a datelor seismice (Sherwood, 1986). Prin aceste tehnici se intră într-o nouă eră a explorării seismice, caracterizată prin extinderea tehnologiilor şi atingerea limitelor posibile de precizie şi eficenţă (Rice et al., 1981). Prelucrarea datelor seismice se îmbunătăţeşte prin aplicarea tehnicilor de inversie, bazate pe ecuaţia scalară a undelor, şi aplicate pe scară largă în această perioadă. Dintre aceste tehnici de inversie menţionăm seismogramele sintetice, care devin un instrument preţios al interpretării datelor seismice. Tot în această perioadă apar mai multe variante pentru deconvoluţia predictivă, deconvoluţia spike, deconvoluţia de entropie minimă şi tehnicile de filtrare Kalman. Tehnicile de deconvoluţie seismică (de comprimare a semnalului seismic) urmăresc îmbunătăţirea preciziei de estimare a răspunsului solului prin eliminarea efectelor negative ale surselor utilizate. S-au elaborat o serie de algoritmi pentru calculul filtrelor respective, pentru diverşi coeficienţi de reflexie, forme de undă şi distorsiuni ale semnalelor seismice. Tot în procesul de prelucrare a datelor se extind tot mai mult transformatele, Fourier, Hilbert, Radon şi în deceniul următor transformata „ciclu-octavă”. Se dezvoltă şi procesarea homomorfică, prin aplicarea tehnicilor de estimare a formei de undă, a deconvoluţiei şi eliminarea multiplelor. Dintre contribuţiile româneşti legate de perfecţionarea metodelor de prelucrare, se poate aminti procedeul de prelucrare optică a datelor seismice, elaborat de M. Alexandrescu şi C. Dănciulescu (1979), care permite obţinerea transformatei Fourier prin difracţie şi a imaginii filtrate în frecvenţă şi viteză aparentă. În cursul acestui deceniu se extind preocupările legate de generarea şi achiziţia undelor transversale (SV, SH). Se continuă experimentarea diverselor tipuri de surse seismice: ciocan orizontal, surse explozive cu radiaţie asimetrică, dispozitiv exploziv liniar pentru generarea undelor SH şi vibratorul orizontal. Se menţionează interesante apliMonitorul de petrol şi gaze ♦ 4(122) Aprilie 2012

caţii ale utilizării undelor transversale la estimarea litologiei şi a unor indicatori ai hidrocarburilor (porozităţi etc.). Pe baza raportului vitezelor undelor P şi S, se citează posibilitatea diferenţierii depozitelor clastice de cele carbonatate (Tatham, Stoffa, 1976; Benzing et al., 1983), concluzii verificate prin lucrări de foraj. Deceniul al nouălea debutează în SUA cu realizarea unui echipament de înregistrare cu 1024 canale (DFS-VII), utilizat în lucrările seismice 2D şi 3D, cu acoperire multiplă de ordinul 512 (Mayne, 1982). În domeniul achiziţiilor datelor seismice 3D se extind sistemele de înregistrare cu fibre optice. Unităţile de teren sunt conectate în timp real la o staţie centrală de înregistrare (MDS-14, MDS-16), capabilă să opereze cu până la 1016 canale seismice şi o rată de eşantionare de 2 ms. Noile tehnici seismice conţin în structura echipamentelor de înregistrare convertere analog-digitale de mare viteză, absolut necesare în prospecţiunea 3D. Se introduc capacităţi de prelucrare deja în teren, care permit o primă analiză a datelor înregistrate, în vederea corectării rapide a parametrilor de lucru. Astfel, apare în Statele Unite sistemul MEGASEIS (Seiscom Delta) care include şi un procesor matricial. Se practică şi transmisia datelor de teren prin satelit la un centru de prelucrare. În fosta Uniune Sovietică, cel mai substanţial progres în domeniul prelucrării seismice este legat de implementarea pe scară largă a sistemelor interactive. Sistemul INGOS-1 permite creşterea considerabilă a vitezei şi calităţii rezolvării problemelor cinematice inverse. Generaţia următoare a acestui sistem determină posibilităţi tehnice mult mai mari, concretizate în creşterea rezoluţiei verticale, prin exinderea frecvenţelor înregistrate. Se folosesc geofoni cu frecvenţa proprie de 40-100 Hz şi sistemul „Vibroseis“ cu sweep neliniar şi combinat (Gogonenkov, 1986). Eforturile specialiştilor sunt îndreptate în direcţia creşterii rezoluţiei orizontale şi verticale prin diferite modalităţi: îndesirea punctelor de observaţie, creşterea ordinului de acoperire multiplă şi a conţinutului în frecvenţe înalte a semnalelor înregistrate etc. Se intensifică cercetările pentru estimarea litologiei şi a fluidului din porii rocilor, prin estimarea amplitudinilor reflexiilor. Evaluarea corectă a indicatorilor direcţi de hidrocarburi depinde de prelucrarea adecvată a datelor seismice, prin păstrarea amplitudinilor adevărate. Procedeele de prelucrare vizau
57

Info
restituirea amplitudinii pierdute datorită divergenţei sferice, transmisiei, absorbţiei etc. Se dezvoltă tehnicile tomografiei seismice, ce furnizează structura de viteze, cu aplicaţii în ultimii ani în cadrul exploatării seismice marine (Neumann, 1981; Beskhout, 1984). Topografia seismică devine, astfel, un instrument important al modelării seismice, prin metoda inversiei liniare a datelor de reflexie (Clayton, Stolt, 1981) şi a inversiei neliniare, multidimensionale (Tarantola, 1984). Tomografia seismică se aplică şi datelor 3D, cu rezultate notabile în privinţa obţinerii vitezei undelor de volum şi a structurii 3D ale interfeţelor de reflexie. Rezultatele acestor prelucrări avansate sunt prezentate prin „falii” 2D (în orice direcţie) şi structuri vizualizate 3D. Tehnicile de prelucrare a datelor seismice au cunoscut un progres mai rapid decât tehnologiile lucrărilor de teren, prin: tehnicile de deconvoluţie, aplicarea corecţiei dinamice de înclinare (DMO), corecţii statice ale datelor 3D, migrarea 3D, decopertarea seismică, inversia directă, etc. (Nelson, 1981; Beasley, 1986). Apare conceptul de „migrare cinematică” (Wen, 1984) şi se dezvoltă un algoritm de migrare cinematică 3D, într-un mediu în care viteza de migrare variază liniar cu adâncimea. Progresele tehnologice în sfera calculatoarelor de mare putere şi a prelucrării datelor seismice a făcut posibilă abordarea interpretărilor interactive. S-au construit staţii automate de interpretare, cu ajutorul unor calculatoare specializate. Sistemele interactive permit intervenţia promptă a specialiştilor, prin modificarea parametrilor de lucru, în vederea obiectivului geologic urmărit. Dintre sistemele comerciale din întreaga lume menţionăm următoarele: Crystal (Western Geophysical, SUA), Conseis (Prakla-Seismos, Germania), Scintex Response-400 (Scintex American Corp., SUA), Aries II (Dipix Systems Ltd., Canada), Norseis (Geco, Norvegia) şi INGOS-1 (URSS). Dintre ultimele noutăţi ale sfârşitului de secol XX se subliniem tehnologiile de obţinere a imaginilor tridimensionale şi manipularea lor rapidă, astfel încât să se obţină efectul unei imagini cinematografice. Se realizează, astfel, un „film seismic”, ce se derulează în adâncime, permiţând interpretatorului să urmărească evoluţia structurii în adâncime, pe o imagine 3D. Tehnica este atât de flexibilă încât permite intervenţia acestuia oricând prin modificarea parametrilor datelor de lucru. Asemenea „filme seismice” au constituit o realitate în Statele Unite, în cadrul unui proiect de explorare. Succesele obţinute în explorarea seismică a zăcămintelor de ţiţei şi gaze din ultimii ani au conturat o nouă disciplină, denumită „geofizica rezervorului”, cuprinzând instrumentele şi tehnicile utilizate la definirea parametrilor fizico-geologici ai acestora: structură, porozitate, permeabilitate, conţinut fluide (Alam, 1987). Acest autor apreciază că media anuală de descoperire a ţiţeiului şi gazelor este de 30%, procent mult mai ridicat comparativ cu perioadele anterioare. Relevante sunt succesele seismicii în diferite părţi ale Globului: în Golful Mexicului, în Marea Nordului, pe şelful Marii Britanii, în Marea Caspică, pe şelful continental al Chinei etc. În anul 1980 producţia de hidrocarburi din zăcămintele marine se ridica la peste 40%, performanţă datorată exclusiv lucrărilor seismice. Autorul prezentelor rânduri nu cunoaşte direcţiile principale ale prospecţiunilor seismice din primul deceniu al sec. XXI, dar bănuieşte că s-au continuat şi perfecţionat tendinţele ultimilor ani ai sec. XX. Dintre acestea menţionăm dezvoltarea seismicii cvadri-dimensionale, utilizarea surselor neexplosive şi a unor sisteme de înregistrare în suprafaţă, cu densităţi mari, prelucrarea avansată a datelor seismice primare, capabilă să obţină elemente legate de geometria mediului, litologia şi procesul de sedimentare, etc. Trebuie reliefat faptul că informaţiile privind proprietăţile elastice ale subsolului şi variaţia în timp a acestora pot furniza elemente utile abordării problemelor de predicţie a cutremurelor de pământ.

Bibliografie selectivă:
– – – Heiland, C.A. – Geophysical exploration, Prentice-Hall Inc., 1946, New York; Nettleton, L.L. – Geophysical prospecting for oil, 1940, McGraw-Hill Book Co., New York; Rădulescu, F.A. – Din istoria prospecţiunii seismice (Partea I-a) (1948-1988), Bul. şt. tehn.-şt., IPGG, v.XVII, nr.4, 1987, p. 2762; Volvovski, I.S. – Cercetarea seismică a scoarţei terestre în URSS (în lb. rusă), 1973, Ed. Nedra, Moscova.

58

Info

Austeritatea nu stimulează încrederea

Dr.ing. Mircea HĂLĂCIUGĂ Expert al Comisiei Europene

În ultimul trimestru (trimestrul patru) al anului trecut, Uniunea Europeană a înregistrat un avans de 0,9%, iar zona euro de 0,7%, comparativ cu perioada similară din 2010, arată datele Eurostat. Pe de altă parte, raportat la trimestrul trei al anului trecut, performanţa economică a Europei din ultimele trei luni ale anului curent a lăsat de dorit, înregistrându-se un declin de 0,3%. Singurele state membre ale UE care au înregistrat, în perioada octombrie-decembrie 2011, o scădere a Produsului Intern Brut în ritm anual au fost: Grecia -7%, Portugalia -2,7%, Italia şi Cipru ambele cu -0,5%. Cele mai semnificative creşteri ale economiei au fost înregistrate de Letonia (5,3%), Lituania (4,5%), Estonia (4%), Slovacia (3,3%), România (2,1%) şi Germania (2%). „Ceea ce se întâmplă acum în Europa este un pact de sinucidere colectivă”, a avertizat analistul american Joseph Stiglitz, laureat al premiului Nobel pentru economie, în cadrul Forumului Financiar din Asia, desfăşurat în Hong Kong şi care a reunit recent peste 2.000 de economişti, oameni de afaceri şi oficiali guvernamentali din zona Pacificului de Est. Deşi au tot mai multe dovezi că austeritatea nu duce decât la prăbuşirea economiei, răspunsul politicienilor europeni rămâne acelaşi: mai multă austeritate, a mai adăugat economistul. În acelaşi context, acelaşi analist american a mai arătat că austeritatea nu stimulează încrederea. „Nu se va înregistra o restaurare a încrederii în pieţele financiare europene atâta timp cât economiile continuă să scadă, iar asta se va întâmpla până când politicienii vor schimba cursul economiei. ...Ori cred că asta e puţin probabil”. Stiglitz consideră că cel mai bun „tratament economic” îl reprezintă cheltuielile
Monitorul de petrol şi gaze ♦ 4(122) Aprilie 2012

în infrastructură, în special în proiectele de transport şi de energie şi, în acest sens, a dat exemplul Chinei, o ţară care a combătut cu succes criza financiară cu ajutorul unor pachete de stimulare fiscală. Ceea ce dezbat acum „mai marii europeni” nu este dacă zona euro se va dezmembra, ci cum şi când se va întâmpla asta. Discuţiile dintre economişti se rezumă până una alta la cel mai bun scenariu în care euro nu poate lua sfârşit, cu toate că este limpede faptul ca epopeea euro se încheia şi că acest lucru va contribui (sau provoca) în mod sigur la revoltele populare din ţările membre U.E. „În Spania, şomajul în rândul tinerilor a ajuns la peste 40% din 2008… Cât timp vor mai tolera această situaţie?”, se întreabă Stiglitz. Momentul-cheie în care moneda euro ar putea lua sfârşit este cel în care Banca Centrală Europeană va refuza să mai fie un creditor de ultimă instanţă pentru unele ţări, ca cele denumite „PIGS”. Realitatea este că de la începutul acestui an, fonduri de aproape 500 miliarde de euro împrumutate de Banca Centrală Europeană (BCE) băncilor comerciale în decembrie anul trecut au redus considerabil costurile curente de împrumut pentru Italia, Spania şi chiar pentru Belgia, compensând lipsa unei soluţii la criza datoriilor suverane. Costurile de împrumut pe termen scurt au scăzut semnificativ Astfel, „costurile de împrumut pe termen scurt au scăzut semnificativ, iar asta ajută la câştigarea de timp. În urmă cu şase săptămâni părea că va exista o criză de finanţare fără precedent, însă aceasta a fost evitată cu ajutorul BCE”, a afirmat directorul diviziei de cercetare a Nomura, Jens Nordvig, într-un interviu recent acordat Bloomberg.
59

Info
O parte a banilor de la BCE sunt investiţi probabil în obligaţiuni suverane, a afirmat la rândul său Fabrizio Fiorini, director de investiţii la compania Aletti Gestielle, unde supraveghează active de 8 miliarde de dolari. „O parte a sumelor împrumutate de la BCE vor ajunge la ţările de la periferia zonei euro. Asta ar trebui să permită Italiei şi Spaniei să se împrumute la costuri mai mici, cel puţin în primul trimestru al anului 2012”, a mai declarat Fiorini. Un raport din luna ianuarie a.c. a arătat că activele deţinute de BCE au urcat la 2.730 miliarde de euro, ceea ce confirmă posibilitatea ca Banca Centrală Europeană să ofere o nouă serie de împrumuturi pe trei ani la dobânzi convenabile băncilor europene. Pe de altă parte, este de notorietate în cercurile bancare faptul că pentru a evita furia contribuabililor, guvernanţii europeni apelează la practici „neortodoxe” pentru a ajuta financiar băncile cu probleme, fără ca publicul să afle. Astfel, în disperarea de a evita costurile şi jena provocate de un nou val de salvări ale băncilor cu fonduri publice, aşa cum s-a mai întâmplat în 2008-2009, tot mai multe guverne europene găsesc modalităţi inedite de a-şi sprijini băncile pe ascuns, notează jurnaliştii „The Wall Street Journal”. În Italia, de exemplu, guvernul încurajează băncile să cumpere proprietăţi ale statului care pot fi folosite ulterior de instituţiile de creditare drept garanţii pentru a obţine împrumuturi de la Banca Centrală Europeană. Mai mult, guvernele închiriază apoi respectivele proprietăţi de la bănci. Principalele cinci bănci italiene deţin obligaţiuni guvernamentale în valoare de 156 miliarde de euro, iar riscul asociat solvabilităţii guvernului italian a devenit o problemă majoră pentru sistemul bancar italian. În cazul Portugaliei, guvernul acestei ţări a elaborat o schemă financiară complicată prin care transferă către stat viitoarele responsabilităţi generate de fondurile private de pensii pe care le deţin băncile şi, în schimb, va primi active (bani, acţiuni şi obligaţiuni) în valoare de 6 miliarde de euro de la grupurile bancare. Fondurile obţinute astfel vor fi folosite pentru achitarea datoriilor companiilor de stat către bănci. La rândul său, Spania a folosit 5,2 miliarde de euro din fondul naţional de garantare a depozitelor pentru consolidarea a două bănci cu probleme, care au fost naţionalizate. Banii luaţi din fondul de garantare vor fi rambursaţi abia la începutul anului viitor, a declarat un purtător de cuvânt al Băncii Centrale a Spaniei. Aceste eforturi sunt emblematice pentru strategia „cu paşi mărunţi” pe care au aplicat-o până acum liderii europeni pentru combaterea crizei. Nu de alta, dar în acest fel speranţele continuă să fie plasate pe treptele Băncii Centrale Europene, care va oferi primele împrumuturi extraordinare cu scadenţa la trei ani pentru băncile comerciale. Concluzia este evidentă: dovada că depresiunea e inegală. Economia Germaniei a crescut în ultima perioadă slab, este adevărat, dar a crescut, cu 2% pe an, similar cu alte ţări, pieţele europene au rămas volatile, cu boomuri şi scăderi, fără ca Uniunea Europeană să recadă în recesiune, „deci lucruri bune încă se întâmplă”, nu e doar o apocalipsă.

România a atras în cinci ani numai 6,3% din suma pusă la dispoziţie de Uniunea Europeană
Dr.ing. Mircea HĂLĂCIUGĂ Expert al Comisiei Europene
Bancherii au scumpit creditele în lei la începutul anului 2012 şi, în paralel, au redus dobânzile plătite pentru depozitele atrase de la clientelă, în condiţiile în care caută săşi rotunjească veniturile utilizând marjele de dobândă pentru a acoperi pierderile din credite neperformante. Marja de dobândă la lei – ecartul dintre dobânzile percepute la credite şi cele plătite la depozite – a urcat în luna ianuarie la 4,9 %, cu 0,6 puncte peste nivelul de la finalul
60

anului trecut. Această marjă a fluctuat într-un interval larg în ultimul an şi jumătate, de la 3,4 puncte procentuale în decembrie 2010 la 5,3 puncte în luna februarie a anului trecut, arată datele BNR. Băncile şi-au îngroşat marjele în primele luni din acest an după ce costul mediu al creditelor în lei acordate firmelor şi populaţiei a urcat cu 0,3%, până la 10,7% pe an. Scumpirea creditelor s-a datorat exclusiv creşterii dobânzii medii la împrumuturile

Info
pentru companii, care s-a apropiat de 10% pe an. „Nu este normal să vedem o scumpire a creditelor în această perioadă pentru că dobânda BNR a scăzut, iar inflaţia se află la un nivel foarte jos. Din cauza volumelor mai mici de credite vândute, băncile au însă nevoie de marje mai mari pentru a-şi acoperi costurile. Nici nu mai au nevoie foarte mare de bani şi dobânzile la depozite cresc mai încet”, comentează analiştii financiari. Creşterea dobânzilor la credite se datorează exclusiv marjelor mai mari aplicate de bănci peste costurile proprii de finanţare, în contextul în care indicatorul Robor (dobânda medie la care se împrumută între ele cele mai mari bănci locale), care reprezintă un reper de preţ pentru creditele în lei, a scăzut cu precădere de la începutul anului. Problemele din segmentul firmelor mari şi medii încep să aibă o pondere din ce în ce mai grea în portofoliile de credite ale băncilor, în condiţiile în care o serie de companii ale căror credite au fost restructurate în criză nu au reuşit să reia plăţile din cauza prelungirii recesiunii. Între timp, creditele neperformante continuă să se acumuleze, iar băncile transferă gradual presiunea pe umerii clienţilor bunplatnici. Volumul total al creditelor în lei acordate companiilor şi populaţiei a scăzut cu echivalentul unui miliard de lei în ianuarie, până la 80,6 miliarde de lei, ceea ce demonstrează, de asemenea, apetitul scăzut al băncilor pentru credite în lei. Scăderea din ianuarie a venit ca o surpriză, mai ales că BNR presează bancherii să vândă mai multe credite în moneda naţională, prin relaxarea politicii monetare şi injecţii periodice de lichiditate în piaţă, ceea ce denaturează de altfel indicii fundamentali. Atragerea fondurilor europene a devenit o problemă în România, în condiţiile în care rambursările pe Programul pentru Dezvoltarea Resurselor Umane au fost blocate pentru o vreme îndelungată de către Bruxelles din cauza unor presupuse nereguli, în timp ce, per ansamblu, absorbţia efectivă a ajuns la 1,2 miliarde de euro, reprezentând 6,3% din total, potrivit ministrului Afacerilor Europene, Leonard Orban. La rândul său, ministrul Administraţiei şi Internelor, Gabriel Berca, declara recent că atragerea fondurilor UE a devenit o problemă „de siguranţă naţională” şi că fiecare şef de autoritate va răspunde „cu capul” pentru absorbţia greoaie. Berca a mai adăugat că nu susţine ideea acordării sporului de 75% tuturor funcţionarilor care lucrează cu fonduri europene, precizând că acest procent ar trebui dat doar celor care îşi fac treaba. „Nu cred în procentul de 75% dat tuturor. Cred în procentul
Monitorul de petrol şi gaze ♦ 4(122) Aprilie 2012

de 75% acordat celor care îşi fac treaba. Este clar că avem nevoie de mai multă implicare şi de mai mulţi profesionişti”, a spus ministrul. Studiu de caz – Reîntoarcerea la „mai bine” sau „reindustrializarea României” Fondurile UE, mirajul pentru care românii din străinătate s-au întors în ţară, îi fac să se gândească din nou la plecare. Intrarea României în Uniunea Europeană a însemnat posibilitatea de a pleca la muncă oriunde în Europa, miliarde de euro care au venit pe gratis de la Bruxelles pentru dezvoltarea comunităţilor şi deschiderea de mici afaceri şi, în general, speranţa unui trai mai bun. După cinci ani de la aderare, avem peste 2 milioane de români plecaţi la muncă în străinătate şi prea puţini bani folosiţi din fondurile europene. În opinia celor care vor să dezvolte afaceri cu bani europeni, cele mai mari probleme sunt legate de multitudinea de acte care trebuie completate şi de durata mare a procesării dosarelor. „În Spania, fondurile se accesau mai uşor şi nu erau atâtea controale. În România durează foarte mult – eu m-am apucat de acte în 2009, s-au aprobat în 2010, iar până acum am investit din surse proprii şi nu am primit nicio rambursare. Trebuie completate multe formulare, dosarele au câte 500-600 de pagini. Acesta este şi motivul pentru care se aprobă atât de greu, verificarea atâtor dosare cu atâtea pagini ia mult timp. Cred ca angajaţii îşi fac treaba, dar sunt prea puţini”, a explicat unul dintre cei care s-a întors în Romania în speranţa de a deschide o afacere productivă. Dacă la început s-a întors cu speranţa că va putea să facă în România măcar jumătate din cât a reuşit în Spania, tânărul întreprinzător reîntors se gândeşte că acolo, chiar şi pe criză, i-ar fi fost mai bine. „Aici am reuşit să cheltuim într-un an aproape tot ce am strâns acolo în 12 ani. Deşi acolo lucrurile nu mai merg în construcţii, ne reorientam spre altceva. Sigur că ne-ar fi afectat criza dacă rămâneam în Spania, dar acolo dacă muncea un singur membru putea întreţine toată familia şi aşa am fi făcut mult mai bine faţă crizei”. „Noi am încercat. Dacă nu reuşim în maximum un an, plecăm din nou, de data asta în Australia, care cred că este cea mai bună opţiune.” Acesta este concluzia la care a ajuns o familie de români care s-a întors din Spania pentru a deschide o afacere în România, cu bani europeni, concluzie la care au ajuns şi alţii ca ei şi care regretă decizia de a reveni în ţara de origine. Datele parţiale ale recensământului populaţiei din 2011 arată că peste 2 milioane de români au plecat în străinătate în ultimii
61

Info
10 ani. Potrivit asociaţiilor de români din străinătate, câteva mii s-au întors în ultimii ani pentru a-şi deschide afaceri cu banii câştigaţi acolo. Statistica spaniolă arată că, în prezent, românii sunt cea mai numeroasă categorie de imigranţi din Peninsula Iberică – peste 800.000 de persoane, majoritatea acestora lucrând în agricultură, turism şi construcţii. Criza europeană – Ne aflăm la nivel mondial în al treilea an de criză financiară/ economică şi încă lucrurile sunt confuze, există multe suspiciuni, încrederea încă nu a fost recâştigată, iar sentimentul oamenilor continuă să fie pesimist. După doi ani de austeritate şi programe menite să crească competitivitatea, rezultatele sunt modeste. Perioada de recesiune a fost concurată de una de inflaţie relativ ridicată. Costurile cu forţa de muncă au scăzut cu 9,5%, iar creşterea productivităţii s-a întors în teritoriu pozitiv abia la sfârşitul lui 2011, asta însă cu costul creşterii puternice a şomajului. FMI acuză rigidităţile preţurilor şi pieţei muncii pentru această evoluţie modestă şi aici ar trebui să ajute reformele la care Atena s-a angajat. Chiar şi cu reformă, ar trece peste un deceniu până ca ţara să-şi rezolve problema de competitivitate. Cei de la FMI analizează cazurile de ajustare internă şi au ajuns la concluzia că ţările care au monedă proprie liberă ies mult mai rapid din perioadele de recesiune decât cele care au fost în consiliu monetar sau în uniune monetară. Zona euro a înregistrat un deficit al schimburilor comerciale de 7,6 miliarde de euro în luna ianuarie a.c., după ce în decembrie 2011 se bazase pe un excedent de 9,1 miliarde de euro, potrivit primelor estimări publicate de Biroul European de Statistică (Eurostat). În luna ianuarie, faţă de decembrie, exporturile – ajustate sezonier – au crescut cu 1,3%, iar importurile cu 2,4%. Un an mai devreme, deficitul comercial al membrilor zonei euro se situase la nivelul de 16,1 miliarde de euro (revizuit), potrivit Eurostat. Cele douăzeci şi şapte de ţări ale Uniunii Europene au înregistrat împreună un deficit comercial ridicat în luna ianuarie 2012 (-23,8 miliarde de euro), după un excedent de 1,6 miliarde de euro în decembrie 2011. Măsurile de salvare PDL-Traian Băsescu Observăm cu stupoare cum întreaga opinie publică e concentrată pe imaginea şi capabilităţile premierului Mihai Răzvan Ungureanu. Toată suflarea, ziarişti, comen62

tatori, lideri sau analişti politici, toţi au stârnit o întreagă mişcare de analiză „multilaterală” a mult prea tânărului premier. Istoria recentă a României ne-a arătat, însă, că un precursor tehnocrat şi el, Mugur Isărescu, guvernatorul perpetuu al Băncii Naţionale a României, care avea aceeaşi funcţie şi în 1999, a acceptat la rândul său, în acele vremuri de restrişte economică, fotoliul de premier al guvernului CDR, cu misiunea de a salva economic şi social ţara, dar şi din punct de vedere politic acea alianţă de dreapta. Guvernul Isărescu a fost acceptabil ca performanţe, dar nu a reuşit să transfere din credibilitatea (nejustificată de altfel) primului-ministru către CDR sau către PNŢCD, principalul partid de guvernare de atunci. Cu toate eforturile lui Isărescu, atât alianţa cât şi PNŢCD au devenit din anul 2000 istorie politică pentru români şi pentru România. În 2012 preşedintele Traian Băsescu l-a chemat pe Mihai Răzvan Ungureanu, şeful Serviciului de Informaţii Externe, să servească ţara ca prim-ministru. România este la acest început de an 2012 pe fondul a trei ani de criză structurală profundă, cumulată cu efectele crizei mondiale, cu un milion de locuri de muncă mai puţin şi dezorientată economic de guvernarea Băsescu-PDL. Preşedintele şi PDL speră probabil ca Ungureanu şi cabinetul său să le redea cât de cât suflul politic pierdut, sau în proces de subţiere. În două cuvinte, îmi permit să afirm: tardiv şi exclus... Sau, cum ar spune „licuriciul în limba sa melodioasă”: „too little, too late”. Poate că domnul fost şef SIE dă bine cu imaginea sa de tehnocrat tânăr, inteligent, planificat... „Dă bine” dar nu prea poate să fie la înălţimea imaginii create nici prin experienţa sa scurtă de ministru de Externe şi nici de cea de spion-şef. Nu are suportul politic necesar şi nici măcar el însuşi nu este ceea ce se vede din punctul meu de vedere. Poate merge pe o cale ascendentă a popularităţii ca persoană – lucru de care mă îndoiesc, un timp, dar atât. Cu toate eforturile presei, nu cred că poate juca rolul de „erou salvator” la braţul lui Traian Băsescu, precum Moise şi Aaron care trec poporul iudeu prin deşert. În opinia mea, dl guvernator BNR Isărescu nu a salvat PNŢCD şi nici Ungureanu nu poate salva PDL. După o guvernare nereuşită, partidul de guvernământ – PDL – ar trebui trimis şi el la reciclare, dacă nu cumva în filele de istorie a măreţelor greşeli ale clasei politice româneşti, cu toate că o asemenea atitudine ar dăuna grav imaginii preşedintelui Traian Băsescu, cel care a păstorit „cu mână de fier” România în cele două termene de la Cotroceni.

Info

EVOLUŢIA COTAŢIILOR ÎN 2008-2012 LA PRINCIPALELE PRODUSE PETROLIERE

Monitorul de petrol şi gaze ♦ 4(122) Aprilie 2012

63

Info

64

You're Reading a Free Preview

Télécharger
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->