Referat Activitatea diplomatica a lui Napoleon Bonaparte

NAPOLEON BONAPARTE

1. Napoleon - Introducere

La 15 august 1769, la Ajaccio, n insula Corsica, Napoleon s-a nascut ca supus francez. Corsica facuse parte din republica Genovei si fusese cedata Frantei de-abia cu un an n urma. Tatal lui Napoleon s-a opus cu nversunare ocupatiei franceze, dar dupa mult timp a realizat ca nu are dect de cstigat daca trece n tabara cealalta. Familia lui Napoleon era mare, fiind alcatuita din cinci fii si trei fiice. Unul dintre avantajele pe care le-a obtinut prin trecerea de partea francezilor a fost eliberarea unui act ce dovedea ca familia apartinea nobilimii, fapt ce I-a permis lui Napoleon sa nvete la o academie militara pe cheltuiala guvernului. La vrsta de noua ani, tnarul Napoleon a urmat un curs rapid de franceza, drept pregatire pentru urmatoarea cariera. El nu si-a pierdut nsa niciodata accentul italian si nu a nvatat sa scrie corect frantuzeste. De aceea, el dicta mereu toate documentele la sase secretari care dadeau textelor forma gramaticala corecta. El s-a apreciat ca a "scris" peste 80.000 de documente n timpul celor 15 ani n care a fost la putere. Desi originea lui era corsicana, el spunea mereu "Franta nainte de toate si pentru totdeauna". Este n mod sigur adevarat ca la nceput Napoleon a considerat Revolutia Franceza o ocazie pentru corsicani sa-si recapete independeta. Napoleon a studiat mai nti o scoala pregatitoare din Franta, apoi a mers la "cole Militaire" n Paris pe care a absolvit-o cu rezultate foarte bune, ca locotenent de artilerie, n 1785. n urmatorii patru ani si-a continuat instructajul ca ofiter de artilerie. Napoleon a fost unul dintre tinerii care au avansat rapid, datorita performantelor si a calitatilor. Prin 1793, la vrsta de 24 de 828c26i ani, era deja general de brigada. Caracterul lui Napoleon a fost complex. Cu prietenii putea sa fie fermecator si amuzant: " Nimeni nu putea sa fie mai fascinant dect el, cnd avea pofta". Dar furiile sale si supararea sa rece i ngrozeau pe cei din jur. "Sunt format din doi oameni diferiti" a afirmat el odata. Este un cliseu istoric faptul ca Napoleon a fost neobisnuit de scund. naltimea sa era de cinci picioare si doua degete (circa 1,67 m), iar naltimea minima pentru nrolare n armata a fost de de cinci picioare. n 1813 a fost redusa la patru picioare si doua degete. Foarte inteligent si plin de viata, el a fost foarte muncitor. Unele zile lucra chiar si 18 ore. Scrisul sau era indescifrabil, nu putea, zicea el, sa tina pasul cu gndurile. Deoarece ducea o viata tensionata si plina de stres, uneori devenea nelinistit si temator - n special n multime, cnd era chemat n public. n aceste momente era posibil sa sufere de colapsuri nervoase apropiate de epilepsii.

Dupa victoria de la Lodi n 1796 si-a dat seama ca era o fiinta superioara, destinata sa realizeze fapte mari. Nu i era rusine sa recunoasca ca are o ambitie nemarginita. Dupa ce a vizitat Moscova n 1812 prietenii sai au remarcat o schimbare nfricosatoare la Napoleon. Memoria ncepuse sa-l lase, devenise mai autoritar si mai intolerant fata de punctele de vedere ale altora. ncepea sa ia greutate, devenind mai nepasator si ncet. "Puterea vine prin teama" spunea el n acea vreme. n anii 1790, Napoleon era nca suplu si activ, desi nu foarte frumos. Istoricii spuneau ca el avea parul lins si unsuros, era mbracat saracacios si nengrijit si avea o fata palida. Acest lucru ar putea fii o ncercare de a ajunge mai aproape de popor, dat fiind faptul ca oamenii Frantei erau saraci si nengrijiti n acea perioada. n martie 1796 s-a casatorit cu frumoasa mondena, ramasa vaduva Josephine de Beauhearnais si a fost numit comandantul Armatei din Italia. Ca rezultat al succeselor sale militare n Italia (1796-1797) si apoi n Egipt (1798-1799), n 1799, el a venit la putere prin lovitura de stat de la 18 Brumar, prin care a devenit Prim Consul si conducatorul necontestat al Frantei. Ca Prim Consul (1799-1804) si apoi ca mparat, pna n 1814, Napoleon a avut un guvern puternic centralizat si autoritatea sa ca singur conducator al Frantei. Regimul sau era de fapt o dictatura. Napoleon s-a mentinut la putere timp de 14 ani datorita coruptiei pe care a mnuit-o perferct. El oferea din belsug terenuri si bani pentru a-si cumpara sprijinul si pentru a bloca orice ncercare de libera gndire si de exprimare. Napoleon a folosit propaganda pentru a fii sigur ca nu va ntmpina nici o opozitie. El si-a petrecut ultimii ani din viata pe insula Sf. Elena (aflata departe n sudul Atlanticului), unde a murit din cauza cancerului la stomac n anul 1821. Caracterul sau era unul vicios si parsiv. El a fost egoistul suprem "singurul om pe care-l recunostea era el nsusi", restul fiiintelor erau simple cifre. Probabil ca singura persoana pe care a iubit-o cu adevarat, n afara de el nsusi, a fost Josephine.

2. Brumar

n anul 1795, a fost adoptata o noua constitutie, nai moderata. Guvernul era condus de un executiv format din cinci Directori, dar avnd puteri limitate, nu aveau control asupra legislatiei, de exemplu, aceasta fiind prerogativa a doua consilii. Primul se numea Consiliul celor Cinci Sute, putea initia legi, dar nu le putea vota. Aceste legi erau trimise apoi Consiliului Batrnilor (format din 250 de persoane cu vrsta de peste 40 ani) care nu le puteau discuta, ci doar vota. Aceste proceduri, cu scopul de a mpiedica instaurarea dictaturii, au adus la o serie de conflicte si impasuri politice. Directorii nu puteau sa insiste nct Consiile sa adopte o anumita lege, nici nu aveau drept de veto pentru orice lege adoptata de acestea. Ei nu puteau dizolva Consiile, iar procedurile care le-ar fi permis o modificare a Constitutiei ar dura noua ani pna ar fi fost puse n vigoare si sa aiba efect legal. Directorii, ale caror puteri era si armata, au nceput sa foloseasca forta pentru a mai mblnzii Consiile.

n 1797, armata a fost folosita ntr-o lovitura pentru excluderea recentei alese majoritati regaliste din rndul deputatilor, iar n 1798, Directorii au anulat alegerile din acel an, deoarece rezultase o majoritate iacobina. n 1799, Directorii au hotart sa foloseasca din nou armata si au nceput sa caute un general popular si de succes, care sa poata organiza o armata puternica pentru a forta modificarea Constitutiei si care sa se poata retrage elegant din viata politica. Acest general a fost Napoleon. Rezultatul nu avea sa fie totusi cel asteptat sau cel dorit. n anul 1799, Napoleon era n campanie n Egipt si a aflat de nfrngerile francezilor din Europa dintr-un ziar mai vechi. El a plecat spre Paris, lasnd conducerea armatei nlocuitorului sau la comanda, declarnd ca "circumstantele n care se gaseste Franta fac imperativa datoria mea de a ma ntoarce acolo". El a debarcat n sudul Frantei la nceputul lui octombrie si s-a ndreptat spre Paris. Pe drum, Napoleon a fost aclamat cu entuziasm de multimile de oameni care se strngeau oriunde se ducea. Populatia civila stia de victoriile sale din Italia si din Egipt si l considera un erou, pe cnd armata l considera ca pe conducatorul necesar pentru rasturnarea unui guvern slab. Odata ajuns la Paris, Napoleon a avut o serie de ntlniri secrete cu Sieys, unul dintre Directori care era nemultumit de constitutia existenta. Avea sa fie convocata o ntrunire n dimineata zilei de 9 noiembrie, n care membrii Consiliului Batrnilor trebuiau convinsi ca anarhistii si strainii pregateau un complot pentru distrugerea Republicii. Ei trebuiau sa cada de acord cu deplasarea Consiliilor n suburbiile Parisului si cu numirea lui Napoleon la comanda garnizoanei Parisului. El ar fi putut sa "ia toate masurile necesare pentru siguranta reprezentantilor natiunii" care "la adapostul bratelor sale protectoare, ar putea discuta n pace schimbarile pe care interesul public le impune ca necesare". Consiliul Batrnilor l-a rugat sa depuna un juramnt de loialitate fata de ei. A doua zi, pe 10 noiembrie, Consiliile au aflat ca Directoratul nu mai exista. Napoleon, pierzndu-si rabdarea, a intrat n camera n care dezbatea Consiliul Batrnilor. Nu prea este sigur ce discurs a purtat Napoleon cnd a intrat n camera. Secretarul lui spunea ca a fost o blbiala completa, nu se ntelegea nimic. Dar versiunea oficiala a discursului, prezentata de Napoleon nsusi a fost publicata a doua zi. El a spus Consiliului Batrnilor ca nu este un tradator, iar ca majoritatea Directorilor siau dat demisia ori sunt sub protectia politiei. Napoleon I-a amenintat ca daca oricare dintre ei ar cere punerea lui n afara legii, atunci traznetul razboiului l va lovi. Lasndu-I pe Batrni sa-si continue dezbaterea, a intrat, nsotit de patru grenadieri, n sala Consiliului celor Cinci Sute. Acolo, multimea era majoritara iacobina. Acestia l suspectau pe Napoleon ca ar complota pentru a ajunge conducatorul militar al Frantei. Multimea a navalit pe el, dar cu ajutorul grenadierilor a scapat. Escortat de soldati n curte, acesta l-a ntlnit pe Lucian Bonaparte (fratele lui Napoleon Bonaparte), care a fost recent numit presedintele al celor Cinci Sute. Aratndu-I ranile de pe fata (pe care probabil si le-a facut cu unghiile) I-a zis ca a intrat n camera doar ca sa-I informeze pe deputati de mijloacele de salvare a Republicii, cnd acestia sau napustit asupra lui. Lucian, lundu-I apararea, a dizolvat Consiliul celor Cinci Sute si a jurat n fata lumii ca l va ucide pe loc pe Napoleon daca va ameninta libertatea francezilor. Apoi I-a zis lui Napoleon sa-I alunge pe deputati.

Astfel, Consiliul Batrnilor a decis sa numeasca trei consuli provizorii: Sieys, Ducos si Napoleon.

3. Napoleon si Europa - victorie si nfrngere: principalele evenimente

.Drumul catre victorie

a) Primele campanii - Italia si Egipt, 1796-1799

Campania italiana din 1796-1797, cu vreo douasprezece victorii n mai putin de un an, a fost cea care a dat renumele lui Napoleon ca general. n acea vreme armata era demoralizata, dar stia ca Napoleon era persoana care-I va conduce spre victorie. Multe legende sunt exagerate, spunnd ca acest general a cstigat de partea sa pe ofiterii veterani ai Armatei din Italia. De fapt Napoleon era deja cunoscut ofiterilor respectivi, care chiar l respectau. Armata nu mai avusese succese pna atunci pentru ca era prost hranita si echipata. La o luna de la sosirea n Italia, cucerise si ocupase Piemontul, iar la nceputul lui mai 1796 trecea rul Pad, urmarind armata austriaca n Lombardia. Ultima batalie de la Lodi si int rarea n Milano au fost momentele n care si-a dat seama ca i este destinat sa realizeze lucruri mari. Prin cucerirea orasului Mantua, n februarie 1797, cucerirea Italiei de nord s-a ncheiat. Napoleon a pornit apoi mpotriva Austriei si peste o luna era la 60 de mile de Viena, unde a facut o pace preliminara cu austriecii. El si-a ncheiat campania din Italia cu cucerirea Genovei, pe care a transformat-o n Republica Ligurica. Tratatul de la Campo Formio (octombrie 1797), negociat de Napoleon, consolida cuceririle franceze n noua formata Republica Cisalpina (Modena, Ferrara, Reggio, Bologna si Romagna, plus Lombardia si fostele tinuturi venetiene din Insulele Ioniene si o parte din Dalmatia). Acest stat vasal a primit un sistem de guvernare bazat pe constitutia franceza din 1795 si corpurile sale executiv si legislativ erau numite de nsusi Napoleon. nca odata a fost aclamat ca un erou la Paris. Nevoia de a-l tine pe acest tnar potential periculos si pe armata lui departe de politica, I-a determinat pe Directori sa-l trimita n Egipt. n ciuda faptului ca si-a pierdut flota de la nceput (imediat dupa debarcare) din cauza generalului Nelson n golful Aboukir n iulie 1798, el a obtinut numeroase victorii la Piramide. Egiptul a fost repede ocupat. Napoleon, prea ncrezator n armata sa, dupa ce a ocupat portul Jaffa din Siria si-a pierdut jumatate din forte la asediul Acrei.El a plecat n Franta n august 1799, lasndu-si armata abandonata fara jena.

b) Razboaiele Consulatului si ale primei perioade imperiale, 1800- 1807

Nevoia de a-si ntari pozitia de Prim Consul dupa lovitura de stat din noiembrie 1799, l-a facut pe Napoleon sa revina n Italia. Acolo, n iunie 1800, I-a nvins decisiv pe austrieci la Marengo. Victoria de al Hohenlinden, n Bavaria, peste sase luni a adus pacea de la Lunville, prin care erau recunoscute ca apartinnd Frantei, Belgia (arile de Jos austriece), malul stng al Rinului si cuceririle din Italia. Austria a pierdut controlul asupra nordului Italiei, cu exceptia Venetiei, iar influenta acesteia n Germania a fost considerabil redusa. La sfarsitul anului 1803, Napoleon a ncercat sa rezolve conflictul dintre Anglia si Franta. El a construit o flota si o armata mare la Boulogne. Din cauza faptului ca a trimis navele sa invadeze Anglia pe timp de furtuna, le-a pierdut pe toate. nfrngerea armatei austro-ruse la Austerlitz, n decembrie, a determinat Rusia sa se retraga din calea lui Napoleon si Austria sa ncheie tratatul de pace de la Pressburg, prin care recunostea suprematia Frantei n nordul Italiei si pierderea autoritatii n Germania. Negocierile complicate dintre Napoleon si Prusia au adus la razboiul dintre cele doua tari. Prin bataliile gemene de la Jena-Auerstdt (octombrie 1806), Napoleon a zdrobit Prusia. n februarie 1807, Napoleon a pornit n mars prin Polonia pentru a ataca Rusia. El a cstigat batalia de la Eylau. nfrngerea majora de la Friedland, I-a obligat pe rusi sa ncheie pacea, n anul 1807 la Tilsit, printr-o ntlnire personala dintre Napoleon si tarul Alexandru I.

.Drumul catre nfrngere, 1808-1814

ntr-una din ultimele sale expeditii militare, Napoleon a anexat Statele Papale. n acel moment, Italia apartinea ntregime Frantei, cu exceptia Siciliei. Vaznd ca nu avea sanse sa nvinga Anglia prin mijloace militare directe, Napoleon s-a gndit sa i blocheze Angliei comertul cu India si Europa.

a) Campania din Spania

Campania spaniola (sau mai bine descrisa drept razboiul iberic) n care a fost implicata si Portugalia, a dus la pierderea n final a circa jumatate din cei 600.000 de soldati francezi care au luptat acolo. Scopul acestei campanii nu a fost ndeplinit. Acesta a fost de a distruge comertul britanic cu Europa. De fapt, exportul englez s-a dublat ntre anii 1808 si 1809. Spania era condusa de fratele lui Napoleon, Joseph care nu era respectat de niciun spaniol. Auzind ca austriecii faceau o mobilizare spre Dunare, Napoleon a plecat spre rasaritul Europei.

De data aceasta, armata austriaca a fost condusa de capabilui arhiduce Carol. n aprilie 1809, la Eckmhl, a obtinut o victorie. Apoi a fost nfrnt la Aspern (Essling) si s-a retras pe o insula din Dunare. A treia confruntare , de la mijlocul lunii iunie la Wagram, a fost favorabila lui Napoleon. n octombrie a fost semnat Tratatul de Pace de la Schnbrunn, prin acesta, Austria pierdea Provinciile Ilirice, 150.000 de soldati si a fost obligata sa plateasca patru milioane de lire (franci sau schilingi). Aunci cnd mparatul Austriei s-a plns n legatura cu severitatea conditiilor impuse, Napoleon a raspuns simplu: daca Austria ar fi respectat pacea ncheiata n 1801 la Lunville, ambele tari ar fi putut sa evite multe suferinte. La sfrsitul anului 1809, Napoleon a divortat de Josephine si s-a recasatorit cu MarieLouise, fiica mparatului Austriei, n speranta de a avea un mostenitor.

b) Campania din Rusia, 1812

n aceasta perioada, relatiile dintre Rusia si Franta erau tensionate. Ambii se suspectau de scopuri expansioniste ostile n Marea Baltica, Europa Centrala si n Balcani. n urmatoarele 12 luni, el si-a edificat Marea Armata (La Grande Arme) cu peste 450.000 de oameni plus 150.000 auxiliari si mai mult de 1.000 de tunuri. n anul 1812, Napoleon a trecut rul Niemen. Strategia clasica a lui nu a functionat. Armatele mici rusesti avansnd repede spre centrul Rusiei. Astfel, proviziile armatei se diminuau si deja murisera 60.000 de oameni din cauza bolilor. Cnd au ajuns la Smolensk, au gasit orasul devastat de rusi, demoralizndu-se astfel si mai mult. Kutuzov, recent numit comandant, a decis sa lupte cu Napoleon n satul Borodino, cu o armata de 120.000 de soldati. Napoleon a iesit victorios din aceasta lupta. Peste cteva zile a cucerit Moscova. Armata a nceput retragerea pe 19 octombrie din cauza lipsei de mncare. Armata mai avea 107.000 de soldati. Atacurile din flanc ale armatelor rusesti I-au mpins spre nord, spre Borodino. Cnd au ajuns la Smolensk, n mijlocul lui noiembrie, ramasesera doar 50.000 de soldati. Rusii au ajuns la rul Berezina naintea francezilor si au distrus podurile. Dar Napoleon a avut un moment de inspiratie nainte de a trece rul prima data. El a mai construit un pod. Dintre cei 40.000 care au trecut podul, doar 25.000 au ajuns n Germania. c) Ultimele campanii, 1813- 1815

Incurajat de evenimentele din 1812, tarul a initiat formarea celei de-a patra coalitie contra lui Napoleon. Comandantul francez nu putea sa organizeze o armata att de repede, asa ca el a hotart ca dupa cstigarea victoriei de la Bautzen sa ncheie un armistitiu. Aceasta a fost o greseala fatala deoarece Austria, Rusia, Prusia si Anglia aveau armatele deja pregatite.

Luptele s-au reluat n august si dupa cteva victorii minore si o serie de confruntari nedecise, Napoleon a pierdut la Batalia Natiunilor de la Leipzig (16-19 octombrie). Coplesit din punct de vedere numeric si surprins tactic, Napoleon a pierdut Germania, Baden-ul, Bavaria, Wrtemburg-ul si alte state din Confederatia Rinului. Jerome fusese izgonit din Westphalia, Saxonia a cazut n mna Prusiei si Marele Ducat al Varsoviei se dezintegra. ntr-o saptamna, francezii au fost alungati din Olanda, Provinciile Ilirice au trebuit sa fie abandonate iar Spania era deja pierduta. Singurele teritorii ramase erau Belgia, Elvetia si Italia. n anul 1814, Napoleon a cstigat cteva victorii mici dar impresionante. Dar aceste victorii au fost insuficiente, Aliatii intrnd n Paris la sfrsitul lui martie. El a fost nevoit sa abdice. Vaznd ca otrava pe care a nghitit-o nu a avut efect ( otrava fusese luata n Campania din Rusia, pierzndu-si efectul de-a lungul timpului), el si-a dat seama ca nu trebuie sa moara. Acceptnd oferta aliatilor de a-l expulza pe Insula Elba, Napoleon s-a retras. Peste zece luni, Napoleon s-a napoiat, ncercnd sa recstige ce a pierdut. Dar Consiliul de Stat nu l-a sprijinit. Astfel, pe 8 iulie, Ludovic al XVIIIlea a intrat pentru a doua oara n Paris.

Memoriile lui Napoleon:

La 4 aprilie 1814, Napoleon, nfrnt, renunta la tronul Frantei, semnnd, la Fontainebleau, primul act de abdicare, iar la 20 aprilie isi lua adio de la ostasii din garda sa cu cuvinte simple si emotionante, spunndu-le intre altele: ,,Am consimtit sa supravietuiesc numai pentru a servi inca gloria voastra; vreau sa scriu despre marile fapte pe care le-am savarsit mpreuna". Asa s-a nascut ideea scrierii memoriilor de catre Napoleon, idee care se va materializa mai trziu, in timp in care fostul imparat era captiv pe insula Sfnta Elena. Din pacate, memoriile cuprind doar o parte din activitatea sa politica si militara si pentru a le intelege este necesara o privire asupra ntregii sale vieti, care asa cum avea sa spuna el a fost un ,,formidabil roman".

Viata si opera. In anul 1768 conducatoriii republicii Genova, vindeau insula Corsica, regelui Frantei, Ludovic al 15-lea. Cnd primele trupe franceze au debarcat ca sa o ia in primire, corsicanii s-au ridicat la lupta pentru a-si apara libertatea. Sub conducerea lui Pasquale Paoli ei au obtinut initial unele succese, dar sosindu-le mari ntariri francezilor ei i-au nfrnt pe rasculati, in anul urmator, intr-o lupta foarte sngeroasa. Capetenia invinsilor s-a refugiat in Anglia si multi dintre locotenentii acestuia, intre care si tanarul avocat Carlo Bounaparte, s-au aliat noilor stapnitori. In aceasta atmosfera de depresiune generala, dupa nfrngerea suferita, s-a nascut cel de-al doilea fiu al lui Carlo Bounaparte, la 15 august 1769, la Ajaccio, caruia parintii i-au dat numele putin obisnuit, de Napolione. El isi va frantuzi cu timpul att numele cat si prenumele si va intra in istorie ca Napoleon Bonaparte Dupa ce a invatat sa scrie si sa citeasca in insula natala, micul Napoleon a venit in Franta, unde tatal sau obtinuse o bursa pentru el, si la vrsta de 10 ani a intrat la scoala militara din orasul Brienne. Taciturn, incapatanat, certaret si chiar bataus, n-a excelat la invatatura cu exceptia matematicii, unde isi depasea colegii. Dupa 5 ani, la 17 octombrie 1784, pleca la Paris, unde avea sa urmeze scoala de ofiteri de artilerie. Nici aici nu s-a destins in mod deosebit. La

vrsta de 16 ani si 15 zile era avansat la gradul de sublocotenent de artilerie si repartizat intr-un regiment din orasul Valence, in sudul Frantei. Aici isi ndeplinea in mod constiincios serviciul, iar in orele libere citea, devora cartile. Intr-o perioada de 4-5 ani a acumulat enorme cunostiinte, din toate domeniile, dar a avut predilectie in materiile de istorie; toata viata avea sa fie un cititor pasionat si ca urmare va fi unul dintre cei mai culti oameni din epoca sa. Izbucnirea revolutiei burgheze din Franta, in anul 1789, l-a gasit locotenent de artilerie, in vrsta de 20 de ani. El era adept al ideilor inanitate si valul revolutionar avea sa-l mpinga in primele rnduri ale sprijinitorilor revolutiei. Rasturnnd puterea nobilimii si a clerului si proclamnd principiile libertatii, egalitatii si fratiei in toate clasele si paturile sociale, revolutia franceza extindea si consolida bazele unei noi ornduiri sociale. Monarhii feudali din europa si fortele care ii sprijineau, simtindu-si dominatia amenintata, si-au unit eforturile pentru stingerea revolutiei si restabilirea in Franta a vechilor oranduiele. Atunci masele de oraseni si tarani s-au ridicat la lupta, sub conducerea burgheziei, si insufletite de idealurile revolutiei au format, cu piepturile lor, un scut de nentrecut, in fata agresorilor. In anul 1793 armatele franceze strajuiau la hotarul de nord est amenintat de fortele prusiene, la cel de est si la cel de sud amenintate de imperiul hamsburgis, in timp ce o mica grupare comandata de generali nehotarati, lincezea in fata Toulonului ocupat de englezi. Din randurile armatei de Toulon s-a detasat putin figura stranie a unui ofiter de artilerie cu fata bolnavicios de maslinie, cu ochi patrunzatori, cu hainele prea largi, cu palaria prea mare si sabia prea mare pentru trupu-i putintel, care avea sa joace un rol insemnat la eliberarea acestui port si baza navala la Marea Mediterana, ci si in istoria Frantei si in istoria universala. Duap o aventura in Corsica, care putea sa-l coste viata, tanarul Bonaparte se intorsese in Franta, fusese avansat la gradul de capitan, si printr-o intamplare norocoasa, ajunsese in fruntea artileriei armatei de Toulon. Energia sa clocotitoare, activitatea sa neobosita, vaste sale cunostiinte, acumulate in lecturile nesfarsite din anii trecuti, l-au impus tuturor inclusiv comisarilor atasati armatei, dintre care unul era temutul frate al lui Robespiere. Zi si noapte in mijlocul soldatilor, era iubit siapreciat de acestia, care in ziua atacului au urmat cu elan si aplicand cu vigoare planul intocmit de el au reusit sa alunge trupele engleze, au eliberat dusmanul si au izgonit flota dusmana din zona. Acest succesa a creeat o bresa in frontul coalitiei dusmane, si a adus micului capitan gradul de general; avea atunci varsta de numai 24 de ani. Era primul succes si prima ocazie a lui Napoleon Bonaparte de a-si arata exceptionalele calitati de comandant. Victorioasa, armata de la Toulon s-a dizolvat si proaspatul general a fost trimis comandant al artileriei armatei din Italia. Erau aici multe de facut si Napoleon a inceput o activitate febrila pantru a scoate din amorteala aceasta armata si pe comandantii ei, dar evenimentele politice petrecute in Franta aveau sa-i franeze momentan elanul si aproape sa-l aduca sub cutitul ghilotinei. In adevar, la Paris un grup de complotisti l-a rasturnat pe Robespiere si pe adeptii sai, si puterea executiva a fost incredintata ,,Directoratului", compus din cinci membrii; era un indicu ca burghezia franceza incepea sa se transforme intr-o forta reactionara. Socotit, fara temei, adept si colaborator al lui Robespierre, Napoleon Bonaparte a fost arestat si intemnitat in fortul Antibes. Judecat si achitat a fost pus in libertate, dar a gasit postul pe care il detinuse in cadrul armatei de Italia ocupat. Intors la Paris si refuzand comanda ce i se oferise, a traversat o perioada penibila de lipsuri materiale, dar evenimentele politice l-au scos din nou la suprafata. Regalistii pregateau o lovitura contrarevolutionara si generalul Carnot, care raspundea in cadrul Directoratului de problemele militare, si-a adus aminte de energicul artilerist de la Toulon, si i-a incredintat sarcina de a lichida contrarevolutia. Si loviturile de tun de la 13 vendemiaire ( 15

octombrie 1795 ), care au inecat in sange puterea regalistilor de a recuceri puterea politica in Franta, au marcat un moment hotarator si in cariera politica si militara a lui Napoleon. Numit comandant al fortelor armate din interiorul tarii, a devenit cunoscut si apreciat in cercurile politice, iar apoi comanda armatei de Italia i-a dat largi posibilitati de afirmare. Campaniile din 1796-1797 aveau sa strneasca o admiratie unanima si sa-l consacre definitiv ca unul dintre cei mai mari comandanti de osti din istoria omenirii. Pentru anul 1796, guvernantii francezi se credeau in masura sa treaca deja la ofensiva si planul lor de campanie prevedea inaintarea concentrica spre Viena cu trei armate:,, Armata de Rin", ,,Armata de Sambre si Meusse", si ,,Armata de Italia". Rolul principal revenea primelor doua, cea din Italia fiind ca o flangarda, care avea de parcurs un drum foarte lung si multe obstacole, ca Muntii Apenini, fluviul Po si Muntii Alpi; ca urmare nu asteptau mare lucru de la ea si i-au acordat forte foarte putine, aproximativ 25.000 de oameni. Armata de Italia avea in fata o armata austriaca care acoperea Lombardia, provincia aflata sub dominatie habsburgica, si o armata a Piemontului, care acoperea capitala acestui satulet, orasul Torino. La 26 martie Napoleon Bonaparte sosea la Nisa, la punctulde comanda al armatei de Italia, unde era primit cu ostilitate de comandantii de divizii, care in considerau, ,,un protejat al femeilor", a carui glorie era ,,ca ucisese populatie civila la Paris". El a stiut sa le impuna repede respect si dupa o scurta perioada de pregatire si organizare, in cursul careia a dovedit calitati deosebite si in acest domeniu, a trecut la ofensiva; intr-o inaintare vijelioasa si-a condus armata din victorie in victorie, de pe coasta Mediteranei, peste Muntii Apenini, pana pe malurile lacului de Garda; armata piemonteza era zdrobita si regele silit sa ceara armistitiu, iar armata austriaca a fost zdrobita si silita sa se retraga din bogata provincie lombarda. Apoi trei armate trimise succesiv de catre imperiul habsburgis ca sa recucereasca provinvcia, au fost nimicite si o noua ofensiva a generalului francez Bonaparte a condus armata aproape de portile Vienei. Monarhul uneia din marile puteri europene a trebuit sa se recunoasca invins si obligat sa accepte conditiile unui armistitiu impus de invingator. In timpul tratativelor Napoleon s-a dovedit foarte abil si in arta diplomatica, precum era in cea militara. Imbinand amenintarile cu unele concesii, secventele de furie calculata cu cele de desavarsita politete, facand tranzactii reprobabile pe spinarea unor state mici, generalul a obtinut prin pacea de la Campo- Formio, satisfacerea dorintelor anexioniste ale burgheziei franceze, clasa al carei reprezentant era, si cu ale carei interese se identificase. Frontiera de est a Frantei era impinsa pana la Rin, puternic obstacol natural, iar Lombardia, luata de habsburgi se constituie in republica Cisalpina; in aceste teritorii se introduceau noile oranduieli, abolindu-se fudalismul; in schimb republica Venetia, vechi stat independent, era data de catre generalul victorios drept compensatie Austriei. Bonaparte isi dezvaluia in aceste situatii, momente, una din cel mai negative trasaturi de caracter, dispretul fata de independenta si libertatea unor popoare straine. O atare trasatura va contribui, in final, la caderea sa. Spre sfarsitul anului 1797, Napoleon se intoarce la Paris incarcat de glorie, aclamat de mase care credeau ca le aduce pacea, si temut de Directorat, care isi simtea pozitiile tot mai subrede, de marea lui polpularitate. De altfel, in discursul pronuntat la receptia oficiala organizata la Paris in cinstea sa, nu s-a sfiit sa strecoare o amenintare directa: ,,Cand fericirea poporului francez va

fi intemeiata pe legi mai bune, Europa intreaga va fi libera". Era o aluzie nevoalata la incompetenta guvernantilor de atunci ai Frantei si un prim indiciu asupra ambitiei sale. Minte larg cuprinzatoare, Napoleon vedea mai multe decat interesele inguste ale burgheziei franceze. Era constient de rolul pe care avea sa-l joace in istoria omenirii si inca de atunci revendica, cu deplin temei, gloria autentica, pe care nimeni nu i-o poate contesta, de a fi dat lovitura de moarte feudalismului si de a fi initiat unificarea Italiei. In discursul amintit de el mai spunea azcunzandu-se ( dar cu o perdea transparenta) in spatele poporului francez: ,,Voi ati reusit sa largiti teritoriul marii Natiuni pana la marimile lui naturale. Ati facut ceva mai mult: cele mai frumoase tari din Europa ( Franta si Italia ) , vestite prin stiinta, arta si geniile lor, vad pline de speranta spiritul libertatii iesind din mormintele stramosilor lor.Acestea sunt piedestale pe care se inalta doua puternice natiuni." Dar tratatul de la Campo-Formio n-a adus linistea si pacea visate de poporul francez. Anglia se simtea amenintata de instalarea dominatiei franceza in teritoriile belgiene si olandeza si guvernul sau era hotarat sa continue lupta cu inversunare mai mare. Austria, infranta, a fost silita sa accepte conditiile invingatorului, dar conducatorii lor asteptau o ocazie prielnica ca sa reinceapta ostilitatile, pentru a-si lua revansa si pentru a recupera teritoriile ocupate. Asa cum remarca, pe buna dreptate, unul din biografii sai, fiecare pace incheiata de Napoleon punea bazele unui nou si apropiat razboi.