Actiunea civila Actiunea civila este mijlocul legal cel mai important de aparare a drepturilor incalcate sau a intereselor

ocrotite de lege . Cu alte cuvinte, ori de cate ori un drept subiectiv este contestat sau incalcat titularul sau poate recurge, prin intermediul actiunii civile, la protectia judiciara organizata de stat. - Actiunea civila cuprinde in continutul sau totalitatea mijloacelor formale organizate de lege pentru apararea drepturilor subiective recunoscute de ordinea de drept. Se impun unele precizari : a) actiunea civila este de conceput numai in legatura cu protectia drepturilor subiective civile si a unor interese aparate de lege, pentru acestea calea justitiei este obligatorie (exemplu: cererile posesorii, divortul etc.); b) actiunea civila cuprinde totalitatea mijloacelor procesuale organizate de legea procesuala pentru protectia dreptului subiectiv sau a altor interese care se pot realiza numai pe calea justitiei; c) indiferent de dreptul ce se valorifica, actiunea civila cuprinde aceleasi mijloace procesuale, este uniforma; d) actiunea se individualizeaza, devine proces imediat ce titularul dreptului subiectiv apeleaza la actiune Natura juridica a actiunii. Corelatia dintre actiune si dreptul subiectiv litigios Cu privire la natura juridica, sunt necesare urmatoarele precizari^1 : a) notiunile de "drept subiectiv" si "actiune civila", desi sunt in stransa legatura, apartin unor ramuri diferite de drept: drept civil si respectiv, drept procesual civil; b) notiunea de actiune nu este sinonima cu cererea de chemare in judecata, intrucat au functii diferite. Dreptul subiectiv si actiunea trebuie sa existe inainte de a introduce cererea, acesta fiind actul prin care se declanseaza procesul civil, actul de investire a instantei; c) legatura dintre dreptul subiectiv civil si actiunea civila este dreptul la actiune care constituie o garantie a realizarii dreptului subiectiv Din definitia actiunii, ca mijloc legal pus la dispozitia titularului dreptului subiectiv pentru a obtine, prin mijlocirea organului de jurisdictie competent, recunoasterea acestui drept, in cazul contestarii sale sau realizarea lui in cazul incalcarii, rezulta urmatoarele trasaturi fundamentale^2 : a) actiunea este un mijloc juridic legal care permite persoanei sa solicite instantei sa hotarasca asupra cererii sale ; b) actiunea presupune ca titularul dreptului recurge la un organ competent, investit cu atributii jurisdictionale (ceea ce o deosebeste de sesizarea adresata unui organ administrativ ierarhic superior, in vederea exercitarii controlului de legalitate) ; c) actiunea are ca scop apararea unui drept al unei persoane, care se pretinde a fi titular si care, fiind oprita de lege a-si face dreptate singura, recurge la instanta pentru ca, prin constrangere judiciara, sa-si realizeze dreptul. Promovarea actiunii civile nu este insa conditionata de existenta dreptului material afirmat in justitie, astfel cum nici celelalte componente ale actiunii civile nu sunt conditionate de existenta unui asemenea drept. In domeniul justitiei temeinicia sau

netemeinicia unei cereri este tocmai obiectul investigatiei judiciare. Daca este asa, si evident ca o alta sustinere nu poate fi primita^3 , atunci ne apare cu multa evidenta ca actiunea civila se exercita independent de existenta vreunui drept subiectiv sau cum se exprima unii autori chiar si atunci cand pretentia care o insoteste a fost neintemeiata^4 . Care este totusi elementul de legatura dintre dreptul subiectiv civil si actiunea civila? S-a aratat ca acest element, punct de legatura nu poate fi decat "dreptul la actiune"^5 cu privire la a carei natura juridica au fost insa de asemenea" exprimate puncte de vedere diferite. Astfel, s-a aratat ca "dreptul la actiune constituie o parte integranta a dreptului subiectiv, o garantie a realizarii sale"^6 sau ca este "acea putere, intrinseca si specifica dreptului subiectiv, in virtutea caruia titularul poate face apel, cand dreptul este incalcat, a constrangerea de stat 1. Partile Intrucat actiunea este legata de dreptul subiectiv, aceasta nu poate fi conceputa fara existenta cel putin a unei persoane care sa fie interesata in apararea dreptului sau subiectiv nesocotit sau incalcat^1 . In momentul in care actiunea este exercitata, intervine si a doua persoana, aceea care a tulburat exercitiul normal al dreptului subiectiv. Asadar, vom intalni o persoana care pretinde nesocotirea sau incalcarea dreptului subiectiv si alta care se opune acestor pretentii 2. Obiectul actiunii civile Actiunea civila trebuie identificata si printr-un element obiectiv. Acesta este tocmai obiectul actiunii. Ce se intelege prin obiect al actiunii civile? Legislatia noastra procesuala nu ne ofera elemente definitorii cu privire la obiectul actiunii civile. Dincolo de teorii si definitii, conceptul de obiect al actiunii civile se raporteaza la pretentia afirmata in justitie, adica la ceea ce se pretinde de reclamant prin cererea de chemare in judecata, adica plata unei sume de bani, predarea unui bun mobil sau imobil . Cauza actiunii civile In pofida acestei diversitati de solutii doctrinare este evident ca actiunea civila nu se poate identifica deplin numai prin parti si obiect. Este indispensabil si un al treilea element, care practic raspunde la intrebarea pentru ce se judeca partile?^1 . Raspunzand la aceasta intrebare aflam cauza actiunii civile. Si in legatura cu acest element al actiunii opiniile din literatura sunt impartite. Unii autori considera cauza actiunii ca fiind temeiul juridic al cererii, fundamentul legal al dreptului pe care una din parti il valorifica impotriva celeilalte parti (de ex. titlul de proprietate, contractul) ^2 . Intr-o alta opinie cauza este identificata cu neintelegerea sau conflictul care exista intre reclamant si parat cu privire la temeiul dreptului subiectiv

I. Actiunile in realizarea dreptului Aceste actiuni mai sunt numite si in adjudecare, in condamnare sau in executare si sunt acele actiuni (cereri) prin care reclamantul, ce se pretinde titularul unui drept subiectiv, solicita instantei sa-l oblige pe parat la respectarea dreptului, iar daca acest lucru nu mai este posibil, la despagubiri pentru prejudiciul suferit^1 . Actiunile in realizarea dreptului, denumite si actiuni in adjudecare, sunt acele actiuni prin care reclamantul, ce se pretinde a fi titularul unui drept, cere prin intermediul justitiei, respectarea acestui drept de catre persoana - paratul - care i l-a incalcat (de exemplu, prin deposedare sau refuzul executarii prestatiunii), iar in cazul cand lucrul acesta nu mai este posibil, sa-l despagubeasca pentru prejudiciul suferit, ceea ce, din punct de vedere patrimonial, este o executare prin echivalent. Categoria actiunilor in realizarea dreptului este cea mai numeroasa^2 . Cu titlu de exemplu, indicam actiunea in revendicare, actiunea prin care se cere predarea unei sume de bani, predarea unui legat ori evacuarea dintr-un imobil, actiunea prin care se cere indeplinirea unor obligatii contractuale, rezilierea sau rezolutiunea unui contract, actiunea prin care se cere interzicerea unor anumite fapte, precum incetarea tulburarii posesiei ori interzicerea ridicarii unei constructii^3 , actiunea care valorifica o creanta, cea prin care se cer daune-interese pentru repararea pagubei cauzate printr-un fapt ilicit, predarea unui legat etc. II. Actiunile in constatare Practica a invederat ca uneori este necesar sa te adresezi justitiei nu pentru realizarea unui drept, ei cu un scop limitat si anume sa se constate daca exista sau nu un raport juridic, deci pentru clarificarea unor raporturi juridice pe calea judecatoreasca^1 . In acest sens, actiunile in constatare sau in confirmare sunt acele actiuni prin care se urmareste sa se constate existenta sau inexistenta unui drept^2 . Reclamantul cere instantei ca prin hotararea sa numai sa constate existenta dreptului sau - de exemplu, existenta unui anumit raport juridic intre el si parat - sau inexistenta unui pretins drept al paratului impotriva sa, fara ca instanta sa condamne la executarea unei prestatiuni^3 . Remarcam totusi ca art. 111 C. proc. civ se refera la constatarea existentei sau neexistentei unui drept. In realitate actiunea in constatare vizeaza, in mod firesc, constatarea existentei sau inexistentei unui raport juridic. Aceasta deoarece insasi activitatea procesuala presupune existenta sau inexistenta unui anumit raport juridic intre parti. Este vorba desigur de afirmarea unui drept sau a unei pretentii in justitie sau chiar de inexistenta unui raport juridi Actiunile in constatare se clasifica astfel^15 : a) actiuni pozitive - prin care se cere constatarea existentei unui drept al reclamantului, cum ar fi de exemplu actiunea prin care, in timpul casatoriei, unul dintre soti cere sa se constate ca un bun imobil intabulat numai pe numele celuilalt sot este un bun comun^16 ; b) actiuni negative - care au ca scop constatarea inexistentei unui drept al paratului fata de reclamant. Exemplu este actiunea pentru dovada inexistentei raportului de rudenie dintre bunici si nepotul infiat^17 ; c) actiuni declaratorii - cele prin care se cere instantei sa constate existenta sau inexistenta unui raport juridic;

d) actiuni interogatorii - acele actiuni in care titularul dreptului, in mod preventiv, cheama in judecata o persoana care ar putea sa-i conteste dreptul, pentru a raspunde si a se lua act daca recunoaste sau nu dreptul. e) actiuni provocatorii - actiunile in care titularul unui drept cheama in judecata pe cel care, prin atitudinea sau prin actele sale ii cauzeaza o tulburare serioasa in exercitiul dreptului sau. Prin chemarea in judecata, aceasta persoana este fortata sa-si valorifice pretentiile, respectiv sa incerce sa-si dovedeasca dreptul, in cazul in care nu poate sa-1 dovedeasca pierzandu-si dreptul de a-1 invoca III. Actiunile in constituire de drepturi Aceste actiuni, numite si in transformare sunt acele actiuni (cereri) prin care reclamantul solicita aplicarea legii la anumite fapte si date pe care le invoca, pentru a deduce consecintele ce se impun, in vederea crearii unor situatii juridice noi. Altfel spus, sunt acele actiuni care tind la schimbarea sau desfiintarea unor raporturi juridice, vechi si la crearea unor raporturi juridice noi intre parti^1 . In cazul acestor actiuni - spre deosebire de celelalte - hotararile pronuntate produc efecte numai pentru viitor (ex nunc). Intra in aceasta categorie, actiunea de divort, actiunea pentru desfacerea" adoptiei, actiunea pentru punerea sub interdictie etc. Actiunile personale Actiunile personale sunt acele actiuni (cereri) prin care se valorifica un drept personal, de creanta. Numarul actiunilor personale este nelimitat, deoarece nelimitat e si numarul drepturilor de creanta. Deci au acest caracter toate actiunile prin care se valorifica un drept de creanta care se naste dintr-un act juridic, lege, fapt cauzator de prejudicii etc. Cu titlu de exemplu, enumeram cateva asemenea actiuni: actiunea proprietarului pentru plata chiriei ori in evacuare, actiunea pentru plata pensiei de intretinere, actiunea in revocarea unei donatii, actiunea in hotarnicie, actiunea in reductiunea liberalitatilor si cea prin care se pretinde raportul Actiunile reale Actiunile reale sunt acele actiuni (cereri) prin care se valorifica un drept real. Categoria actiunilor reale este limitata in mod natural de numarul limitat al drepturilor reale^1 . Au acest caracter: actiunea in revendicare prin care se apara dreptul de proprietate, actiunea confesorie si negatorie (prin care se apara, respectiv se contesta un drept de servitute, superficie, uzufruct, uz si habitatie) ^2 , actiunea prin care se valorifica un drept real accesoriu (actiunea ipotecara sau actiunea creditorului gajist). Actiunile reale sunt^3 : - mobiliare - este actiunea prin care se exercita un drept real care poarta asupra unui bun mobil^4 (exemplu actiunea in revendicare a unui bun mobil de la posesorul de reacredinta); - imobiliare - cand dreptul valorificat are ca obiect un bun imobil (exemplu actiunea in revendicare a unui bun imobil).

Actiunile imobiliare se impart la randul lor in actiuni petitorii si actiuni posesorii, dupa cum urmaresc apararea dreptului de proprietate sau a altui drept real imobiliar, ori doar posesiunea bunului imobil (deci o situatie juridica de fapt). Actiunea posesorie, este o actiune reala, imobiliara, prin care se urmareste apararea posesiei ce se exercita asupra unui bun. Folosirea actiunii posesorii este legata de indeplinirea cumulativa a conditiilor prevazute de art. 674 alin. (1) C. proc. civ.: sa nu fi trecut un an de la tulburare sau deposedare, reclamantul sa faca dovada ca inainte de aceasta data a posedat bunul cel putin un an, posesiunea intruneste conditiile cerute de art. 1846 si 1847 C. civ. In cazul detentorului precar, acesta va fi trebuit sa dovedeasca indeplinirea primelor doua conditii prevazute de art. 674 C. proc. civ., cat si titlul care ii da dreptul sa detina bunul. Daca deposedarea sau tulburarea s-a facut prin violenta, cel ce formuleaza actiunea in justitie, trebuie sa dovedeasca numai faptul ca nu a trecut mai mult de un an de la tulburare sau deposedare In doctrina se discuta si asupra existentei actiunilor mixte. Actiunea mixta este aceea al carui obiect poarta atat asupra unui drept real, cat si asupra unui drept de creanta^1 . In literatura juridica actiunile mixte sunt impartite in doua grupe^2 : a) Actiunile care urmaresc executarea unui act juridic, care a ere sau transferat un drept real asupra unui imobil, dand nastere totodata unor obligatii personale. Exemplul clasic este cel al actiunii in predarea unui imobil, intemeiata pe contractul de vanzare, in sistemul contractelor consensuale din codul civil. Intr-adevar, intr-un atare sistem, cumparatorul devine proprietar al bunului in momentul acordului de vointe si din acest moment cumparatorul are la dispozitie actiunea reala pentru apararea dreptului de proprietate. Dar in temeiul contractului de vanzare, cumparatorul devine in acelasi timp, creditor al obligatiei de predare si, cu acest titlu, dispune de o actiune personala in predarea imobilului, in aceste conditii, intrucat cumparatorul sesizeaza instanta in dubla sa calitate de proprietar si creditor, actiunea sa poate fi introdusa deopotriva la instanta domiciliului vanzatorului parat sau la instanta locului situarii imobilului. Este solutia consacrata in dreptul nostru de art. 10 pct. 2 c. proc. civ. b) actiunile in anulare sau rezolutiune a unui act juridic prin care se transmite sau se constituie un drept real imobiliar, ca de exemplu actiunea in revocare a donatiei unui imobil pentru neexecutarea de sarcini, cand reclamantul isi valorifica un drept personal, decurgand din contract, dar in acelasi timp urmareste si revendicarea bunului, ca o consecinta a admiterii laturii personale a actiunii. Categoria aceasta de actiuni, contestata chiar de unii autori, este astazi restransa. Uneori chiar legea califica o actiune care ar putea fi mixta, ca reala. Astfel procedeaza, de exemplu, art. 1368 C. civ. care prevede ca "actiunea vanzatorului pentru rezolutiunea vanzarii este reala"^3 . S-a decis ca nerespectarea de catre cumparatori a clauzei prin care s-a constituit in favoarea vanzatoarei im .drept real imobiliar de abitatie, chiar in cazul in care culpa acestora ar fi dovedita, nu justifica solutia de rezolutiune a contractului, deoarece ei si-au executat obligatiile din contractul de vanzare-cumparare, iar in vederea valorificarii dreptului derivand din actul juridic cu caracter constitutiv incorporat in contractul incheiat in forma autentica, vanzatoarea are la dispozitie, la alegere, pentru a reintra in spatiul locativ a

carui folosinta si-a rezervat-o, fie o actiune reala (confesorie), care indeplineste pentru titularul dreptului de abitatie acelasi rol pe care-l are actiunea in revendicare pentru proprietar, fie o actiune personala fondata pe actul juridic care constituie titlul abitatiei Clasificarea actiunilor in functie de calea procedurala aleasa de parte, pentru apararea dreptului ei^1 Potrivit acestui criteriu actiunile (cererile) se impart in principale, accesorii si incidentale. Actiunile accesorii si incidentale pot fi intalnite in cazul in care exista o actiune pusa in miscare. Asa de exemplu, reclamantul formuleaza o cerere cu un obiect principal, cum ar fi desfacerea casatoriei si in acelasi timp solicita instantei solutionarea unor cereri accesorii (cum ar fi: cererea pentru incredintarea copilului minor, pentru stabilirea pensiei de intretinere etc.)a caror examinare depinde de solutia data asupra cererii principale. Actiunile formulate intr-un proces care a inceput, se numesc actiuni incidentale (exemplu, cererea principala a unui tert care solicita sa fie introdus in proces pentru a-si valorifica un drept propriu in legatura cu obiectul procesului, sau cererea de chemare in garantie^2) . Clasificarea prezinta interes din mai multe puncte de vedere. Retinem, cu titlu de exemplu, urmatoarele aspecte^3 : a) sub raportul competentei, actiunile accesorii si incidentale sunt ui caderea instantei competente sa judece actiunea principala (art. 17 C. proc. civ.); b) exista actiuni care se pot formula numai pe cale principala sau numai pe cale accesorie. Din prima categorie face parte, de exemplu, actiunea in tagaduirea paternitatii, deoarece sotul mamei nu poate face acest lucru nici pe cale de exceptie si nici pe calea unei cereri reconventionale, intr-un alt proces, de exemplu divort^4 . Intra in a doua categorie cererea sotului care in caz de divort solicita instantei sa-i incuviinteze sa poarte si in continuate numele dobandit prin casatorie. Asupra acestei cereri se poate pronunta numai instanta de divort, cu ocazia solutionarii divortului^5 ; c) exista actiuni accesorii care trebuie rezolvate din oficiu de catre instanta sesizata cu actiunea principala. Astfel in procesele de divort instanta este obligata sa se pronunte din oficiu in legatura cu incredintarea copiilor minori si stabilirea pensiei de intretinere (art. 42 Codul familiei); d) formuland intr-o actiune principala si actiuni accesorii sau incidentale, hotararea este supusa termenului de apel sau de recurs prevazut de lege pentru actiunea principala, chiar daca calea de atac priveste numai solutia data asupra actiunii accesorii sau incidentale si care daca ar fi exercitata separat ar fi supusa termenului de drept comun^6 ; e) tertul care introduce o actiune incidentala dobandeste calitatea de parte si hotararea care se va pronunta ii va fi opozabila. Actiunea civila in cadrul procesului penal Multe din infractiunile savarsite provoaca un prejudiciu care face sa devina eficient principiul raspunderii civile izvorat din dispozitiile art. 998 c. civ., potrivit caruia "orice fapta a omului, care cauzeaza altuia prejudiciu, obliga pe acela din a carui greseala s-a ocazionat, a-l repara". Aceasta imprejurare constituie temeiul juridic care face, ca in cazul unei infractiuni producatoare de prejudiciu, odata cu dreptul la actiunea penala sa se

nasca si un drept la o actiune civila. Dreptul celui vatamat prin infractiune de a urmarii tragerea la raspundere civila pe cale judiciara a faptuitorului se materializeaza pe plan procesual in exercitiu unei actiuni civile^1 . Asa fiind, actiunea civila, ca institutie a dreptului procesual penal, este mijlocul legal prin care o persoana care a suferit un prejudiciu material sau moral prin infractiune cere repararea acestuia in cadrul procesului penal. Ca actiune judiciara, actiunea civila este, in esenta, o institutie de drept civil, devenind o institutie a dreptului procesual in masura in care este exercitata in cadrul unui proces penal^2 . Actiunea civila este definita ca fiind mijlocul legal cel mai important de proteguire prin constrangere judiciara a drepturilor civile incalcate sau a intereselor ocrotite de lege. Pe calea actiunii civile, un subiect de drept (persoana fizica sau persoana juridica) cere organului de jurisdictie fie recunoastere unui drept subiectiv preexistent ori constituirea unei situatii juridice noi, fie incetarea piedicilor puse in exercitare dreptului sau de catre o alta persoana sau plata unei despagubiri atunci cand instituirea si executarea unor asemenea obligatii este necesara in vederea realizarii dreptului respectiv