Virusul este definit ca fiind un agent patogen care, odata aflat in contact cu celulele vii, provoaca boli infectioase.

Are dimensiuni foarte mici (dimensiuni submicroscopice, 12-300 nanometri) putand fi observat doar cu ajutorul microscopului electronic. Virusurile au o structura total diferita de a celorlalte microorganisme. Acestea sunt alcatuie dintr-un singur acid nucleic, acidul nucleic putand fi ARN sau ADN, invelit intr-o capsula de proteine numita capsida inreg corpul fiind numit nucleocapsida; la unele virusuri poate exista si un al doilea invelis, de aceasta data lipoproteic, numit peplos. Aceasta structura extrem de simpla a virusului nu-i da acestuia posibilitatea sa creasca si sa se dezvolte pe cont propriu (din acest motiv nu poate fi numit celula vie deoarece nu indeplineste nicio caracteristica a fiintelor vii, nu are metabolism propriu). Pentru a se dezvolta el trebuie sa paraziteze o celula gazda. Pasteur a fost primul care a vorbit despre virusuri, incercand sa demonstreze ca boala turbarii este cauzata de un virus, dar nu a reusit sa demonstreze existenta acestora. Cel care a reusit sa demonstreze existenta virusurilor a fost W.M. Stanley (1935), care a izolat o proteina formata dintr-un singur acid si invelis proteic ce provoca boala numita mozaicul tutunului. Virusurile au inceput a fi studiate pentru prima data, cu ajutorul microscopului electronic, abia in 1939 de catre G. Kausche, E. Pfankuch i E. Ruska.

Virusurile pot fi clasificate dupa mai multe criterii:

Dupa tipul acidului nucleic avem:

o virusuri cu genom ribonucleic - ribovirusuri;

o virusuri cu genom deoxiribonucleic - deoxiribovirusuri.

Dupa dimensiuni:

o Virusuri mici (20-50 nm);

o Virusuri medii (50-100 nm);

o Virusuri mari (>150 nm).

Dupa tipul de simetrie al capsidei:

o Virusuri helicoidale;

o Virusuri cubice;

o Virusuri mixte.

Dupa compozitia chimica:

o Virusuri simple;

o Virusuri mixte.

Dupa gazda care ii primeste:

o Virusuri patogene pentru bacterii bacteriofagii;

o Virusuri patogene pentru vegetale superioare virusurile plantelor;

o Virusuri patogene pentru nevertebrate virusurile insectelor;

o Virusuri patogene pentru vertebrate.

S-a constatat ca virurile plantelor au o structura mult mai simpla decat cea a virusurilor pentru nevertebrate si vertebrate.

Virusurile sunt specifice. De exemplu, virusurile specifice pentru plante nu infecteaza animalele ci doar grupe de plante asemanatoare. Exista virusuri specifice si pentru animale majoritatea virusurilor pentru animale ataca o singura specie ( de exemplu, virusul imunodeficitar felin ataca doar pisicile).

La om, contaminarea cu virusuri se poate face pe cai diferite: respiratorie, digestiva, cutanata, sangvina, etc. Exista virusuri care, odata intrate in contact cu organismul, declanseaza secretia de anticorpi specifici. Mentinerea in organism a acestor anticorpi are efect benefic asupra organismului, acesta nemaiputand fi infectat cu acelasi virus.

Odata patruns in organism, virusul va cauta o celula gazda care sa il ajute sa se reproduca. In functie de virus, acesta se va fixa astfel: daca este un virus ce provoaca gripa, se va fixa pe caile respiratorii sau digestive; virusul HIV care provoaca SIDA, se va fixa pe celulele T ale sistemului imunitar.

Virusurile urmeaza urmatoarele etape in inmultire:

Atasarea de celula gazda (adsorbtia);

Transmiterea de informatii genetice celulei gazda;

Atragerea de enzime de la celula gazda prin materialul genetic transmis;

Constructia partilor unui nou virus din enzime;

Particulele nou formate se constituie intr-o noua molecula de virus;

 In etapa finala, are loc eliberarea virusurilor nou formate.

Un singur virus poate infecta intreg organismul deoarece, odata eliberate virusurile nou formate, acestea vor ataca alte celule.

Organismul va incerca sa se apere de virus prin intermediul sistemului imunitar. Depistarea imbolnaviri cu virusuri se face prin cautarea anticorpilor in serul sangvin (serologie), sau cu ajutorul culturilor celulare cu ajutorul bilogiei moleculare (se poate depista virusurile din sange, saliva, urina etc.). Proprieti

Din punct de vedere chimic, virusurile sunt constituite din nucleoproteide. La un nalt grad de puritate ele pot cristaliza. La virusul herpesului capsida este prevzut cu prelungiri proteinice (capsomeri) care acoper toat suprafaa virionului. Deosebiri fa de bacterii: Virusurile au dimensiuni foarte mici (de la 8 nm pn la 500 nm, astfel c pot traversa filtrele poroase ce rein bacteriile. Reproducerea virusurilor este posibil numai n interiorul celulelor vii, n organisme sau n medii de cultur care conin astfel de celule. Au rezisten mare la glicerin i la solvenii lipoidelor, fa de care sunt sensibili majoritatea microbilor. Virusurile sunt ageni patogeni ai unor boli denumite generic viroze. n general, virusurile dau imunitate, dar infecia poate fi determinat i de acizii nucleici extrai din virusuri; n acest caz nu se obine imunizare, datorit lipsei proteinei. Exemple: virusul variolei, virusul turbrii, virusul encefalitei, HIV, virusul gripal, etc. Exist i viroze ale plantelor, cel mai cunoscut agent fiind Virusul mozaicului tutunului.

Clasificare

ncrengtura Virophyta cuprinde numai ordinul Virales, mprit n 3 subordine: Subordinul Phytophagineae (virusurile plantelor), cuprinznd ribovirusuri care produc fitoviroze. Subordinul Zoophagineae (virusurile animalelor), grupnd dezoxivirusuri sau adenovirusuri care paraziteaz animalele i omul (virusul gripei, turbrii, poliomelitei, variolei etc.) Subordinul Fhagineae (virusuri bacteriofage), grupeaz adenovirusuri parazite n celulele bacteriene, distruse prin liz. Dup gazda care i primete, se mpart n patru grupe: virusuri patogene pentru bacterii: bacteriofagi: virusuri patogene pentru vegetalele superioare: virusurile plantelor; virusuri patogene pentru nevertebrate: virusurile insectelor; virusuri patogene pentru vertebrate, cuprinznd cinci grupe: virusuri al cror tropism este marcat pentru ectoderm (vaccin, variol), virusuri neurotrope pure (turbare), virusuri endoteliomezodermice (limfogranulomatoz veneric la om), virusuri septicemice (rujeol, rubeol), virusuri proliferative (sarcomul lui Roux, leucoze i leucemii transmisibile).

Dup proprietile fizico-chimice:

Dup tipul de acid nucleic pe care l conin (clasificarea actual uzual) Virusuri care conin n genomul lor ARN sau ribovirusuri Virusuri care conin n genomul lor ADN sau deoxiribovirusuri

VIRUSURILE HEPATICE

Hepatitele virale acute sunt bolii specific umane ce se manifesta prin fenomene generale infectioase,digestive si hepatice,insotite sau nu de icter.Ele sunt provocate din cate se cunoaste pana in prezent de cel putin 5 virusuri patogene pt.om.

VHA-este un virus ARN de dimensiuni mici,sferic si face parte din familia Picornaviridae genul Enterovirus.Principalul sau antigen este antigenul hepatic A iar anticorpi corespunzatori sunt antihepatic A si 2 imunoglobuline IgG si IgM.

VHA este o boala usoara fara manifestari extrahepatice si adeseori anicterica si asimptomatica.Rezervorul de virus A este constituit din bolnavi cu icter sau asimptomatici.Agentul patogen este excretat prin fecale iar transmiterea se face aproape excusiv pe cale fecalo-orala prin contrast direct sau indirect prin intermediul alimentelor sau a apei contaminate.

Receptivitatea la boala este generala iar imunitatea specifica este solida si durabila.Profilaxia bolii se face prin izolarea bolnavilor si controlul contactiilor,educatie sanitara,protectia apei si alimentelor,controlul igienico-sanitar al colectivitatilor si localitatilor.Profilaxia specifica se poate face pe cazuri individuale gama globulina normala.

VHB-este un virus ADN de forma sferica si face parte din familia Hepatdnaviridae. Principalele sale antigene:HBS-antigen de suprafata,HBC-antigen central,HBE-este un antigen legat de antigenul central.

HBS reprezinta invelisul extern al virusului si are o structura complexa lipoglicoproteica,contine un determinant antigenic care poate fi cuplat in diverse combinati.HBS apare in sangele bolnavilor inainte de debutul clinic al hepatitei astfel ca depistarea sa serveste la diagnostic.Anticorpi antiHBS apar in covalescenta iar prezenta lor semnifica vindicare. Nucleocapsida este alcatuita din capsida,ADN polimeroza si genomul viral,capsida este compusa din 180 capsomere si contine un polipeptid formand antigenul central al virusului,el se gaseste in celulele hepatice dar absent in sange.

Anticorpi anti-HBC sunt specifici imunoglobulinei M(IgM)si reprezinta o infectie sigura in organism si dispar odata cu vindecarea bolii.HBE este un polipeptid solubil care apare in sangele bolnavilor de timpuriu odata cu HBS.Cand evolutia bolii se accentueaza dupa o luna de la aparitia icterului apar si anticorpi anti-HBC. VHC-un virus post transfuzional care se transmite prin sange;anticorpi corespunzatori antigenului HC apar in covalescenta sau in hepatita cronica. VHD-agentul etiologic al hepatitei D apare ca o suprainfectie la bolnavi cu hepatita D agravand mersul bolii.Existenta acestui tip de infectie se explica prin faptul ca virusul D nu se poate replica decat in prezenta virusului B.

Anticorpi anti-HD sunt anticorpi Ig M si Ig G si pot fi depistati ca si antigenul cu intesteserologice. VHE-se transmite pe cale enterala iar aparitia anticorpilor HE denota instalarea unei imunitati impotriva HE. Diagnostic de laborator-pt acest diagnostic ne sunt necesare date epidemiologice,date clinice si mai ales rezultatele unor teste nespecifice hematologice:VSH,hemoleucograma,biochimie TGO si TGP(transaminaza glutampiruvica)si(transaminaza glutamaxacetica),fosfataza alcalina. Diagnostic de certitudine se pune dupa efectuarea unor examene de laborator care au ca obiectiv identificarea antigenelor de la bolnavi si exista cateva teste:testul radioimunologic(RIA),iar mai rapid si mai specific testul Elisa. EPIDEMIOLOGIA-principalul rezervor de virus este omul bolnav si purtatori cronici si asimptomatici.Principalele cai de transmitere sunt calea orala,VHA,VHE si in special prin intermediul alimentelor si a apei contaminate si VHA,VHB,VHC prin transfuzi de sange,derivate de sange contaminate,seringi nesterilizate sau incorrect sterilizate sau instrumentar chirurgical sau stomatologic folosit la mai multi pacienti fara sterilizare. Receptivitatea la boala este generala iar imunitatea dobandita fata de un anumit tip de virus hepatic este solida si durabila.

Profilaxia- depistarea precoce a bolnavilor precum si o evidenta a contactiilor si a purtatorilor de virus constituie obiective importante in combaterea hepatitei virale.Prevenirea transmiterii virusurilor hepatice se face prin controlul corect al sangelui destinat transfuziilor;folosirea unor seringi de unica folosinta si instrumentarul stomatologic si chirurgical corect sterilizat.Pe cale orala se iau masuri igienico-sanitare prin protectia alimentelor si a apei potabile. Pentru VHB in stadiu actual se poate face vaccinare specifica cu preparate obtinute din plasma purtatorilor de antigen HBS sau cu vaccin hepatitic cu AND recombinant.