Tulburarile de personalitate Intru si le citesc neaparat de pe site pentru ca am plin de link-uri prin ele si mai ales ca mai sunt

articole in josul paginii!!

http://www.sfatulmedicului.ro/Schizofrenia-si-alte-tulburari-psihice/tulburarile-depersonalitate_7496#Tulburarea_de_personalitate_antisociala

Generalitati Tulburarile de personalitate reprezinta o serie de comportamente distinctive si anormale adoptate dupa anumite modele si care asigura anumite raspunsuri emotionale. Aceste tulburari sunt caracterizate de modul in care o persoana reactioneaza in fata unui eveniment sau actiunii unui om, care pot afecta capacitatea de comportament. Diversitatea personalitatii este un alt factor care ofera unicitate oamenilor! Tulburarile de personalitate au tendinta de a se manifesta inca din adolescenta si persista pe tot parcursul vietii. Comportamentul pacientilor poate fi excentric, dramatic, anxios sau inhibat. Medicii considera ca este necesara stabilirea unui diagnostic atunci cand actiunile unei persoane au consecinte grave. Drogurile nu schimba personalitatea unei persoane, dar psihoterapia o poate ajuta sa recunoasca ca se confrunta cu o problema care conduce la manifestarea unui comportament social deviat. Cuprins articol 1. Generalitati 2. Clasificare 3. Tulburare de personalitate paranoida (completez) 4. Tulburare de personalitate schizoida 5. Tulburarea de personalitate schizotipala 6. Tulburarea de personalitate antisociala

7. Tulburarea de personalitate borderline 8. Tulburare de personalitate histrionica 9. Tulburarea de personalitate narcisica 10. Tulburare de personalitate evitanta (completez) 11. Tulburare de personalitate dependenta (completez) 12. Tulburare de personalitate obsesiv-compulsiva Clasificare Sus Exista 10 tulburari de personalitate recunoscute de medicina de specialitate; acestea sunt clasificate in 3 grupe dupa cum urmeaza: Neprevazut / Excentric - Tulburare de personalitate de tip paranoid - Tulburare de personalitate schizoida - Tulburarea de personalitate schizotipala Dramatic / Eratic - Tulburarea de personalitate antisociala - Tulburarea de personalitate borderline - Tulburare de personalitate histrionica - Tulburarea de personalitate narcisica Anxios / Inhibat - Tulburare de personalitate evitanta - Tulburare de personalitate dependenta - Tulburare de personalitate obsesiv-compulsiva

Tulburare de personalitate paranoida Sus Aceasta tulburare este caracterizata prin neincrederea fata de ceilalti si prin suspiciunea permanenta ca oamenii din jur au ganduri sinistre. Totodata, pacientii cu aceasta tulburare au o incredere excesiva in

propriile cunostinte si abilitati, sunt in cautarea sensurilor ascunse si manifesta un comportament ostil. Simptome: - refuza sa ierte orice fel de greseala; - manifesta o sensibilitate excesiva in fata esecurilor; - au o incredere in sine excesiva; - interpreteaza actiunile celor din jur ca fiind deliberat amenintatoare; - in viata de cuplu sunt suspiciosi si gelosi fara motiv; - se simt usor atacati, persecutati; Informatii suplimentare: Aceasta tulburare este dificil de tratat deoarece pacientii sunt extrem de suspiciosi pe cadrele medicale. Adesea, tratamentul care ajuta la ameliorarea simptomelor consta in medicatie si psihoterapie. Tulburare de personalitate schizoida Sus Este o tulburare care se manifesta la nivelul echilibrului emotiilor si gandirii; pacientii cu aceasta boala se izoleaza de oamenii si de activitatile lor, optand pentru o intimitate extrema si ocupa locuri de munca care nu presupun contactul social. Persoanele cu aceasta tulburare sunt percepute ca fiind lipsite de umor si distante, adesea, fiind numite "singuratice". Simptome: - slabe abilitati interpersonale; - nu raspund la critici sau laude; - apetit sexual scazut; - adesea, manifesta halucinatii si delir; - actioneaza dezordonat; - pur si simplu vor sa fie singuri; - nu exprima sentimentul de furie, nici cand este provocat. Informatii suplimentare: Tulburarea de personalitate schizoida este o boala cronica si necesita tratament toata viata. Barbatii sunt frecvent diagnosticati cu aceasta tulburare, inclusiv cu formele severe ale acesteia. Adesea, tulburarea este confundata cusindromul Asperger. Tulburarea de personalitate schizotipala Sus Majoritatea oamenilor cred ca tulburarea de personalitate schizotipala reprezinta o forma mai usoara de schizofrenie. Tulburarea schizotipala se caracterizeaza prin gandire dezorganizata si comportament bizar si adesea manifesta dorinta de a se izola de ceilalti. Totodata, acestia cred ca beneficiaza de

capacitati extrasenzoriale, manifesta un comportament excentric si prezinta dificultati de concentrare pe perioade lungi de timp. Discursul acestora este deseori mult prea elaborat si greu de urmarit. Simptome: - comportament si manifestari excentrice; - sunt superstitiosi si preocupati de fenomenele paranormale; - nu au logica in vorbire; - sentiment de anxietate in situatii sociale; - sunt suspiciosi si paranoia; - sunt persoane timide si retrase. Tulburarea de personalitate antisociala Sus Aceasta tulburare este caracterizata prin lipsa de consideratie fata de lege si de drepturile celor din jur. Persoanele cu aceasta afectiune sunt predispuse la comportamente infractionale, crezand ca victimele lor sunt slabe si merita sa fie exploatate. Totodata, acesti pacienti au tendita de a minti si de a fura, nu se gandesc niciodata la consecintele faptelor lor, sunt agresivi, si sunt mai preocupati de propriile necesitati decat de ale celor din jur. Simptome: - sunt iresponsabili si implusiv in luarea deciziilor; - nu manifesta remuscari fata de raul facut; - mint si fura; - manifesta un comportament criminal; - neglijeaza siguranta lor si a altora; - sunt indiferenti fata de sentimentele celorlalti. Informatii suplimentare: Majoritatea criminalilor din inchisori sufera intr-o anumita masura de tulburarea de personalitate antisociala. Instituierea unui tratament se face cu un grad mare de dificultate, iar simptomele adesea se amelioreaza odata cu inaintarea in varsta. Tulburarea de personalitate borderline Sus Tulburare de personalitate borderline este caracterizata prin instabilitate, stare de spirit proasta si imagine de sinedistorsionata. Persoanele cu aceasta tulburare sunt predispuse schimbarilor frecvente de dispozitie si acceselor de maniesi furie, ajungand chiar pana la prejudicierea propriului corp. Totodata, comportamentul si amenintarile suicidare sunt manifestari comune. Pacientii cu personalitate borderline au dificultati in controlarea emotiilor si sunt deseori in stare de revolta sau conflict.

Simptome: - comportament suicidar; - sentimente puternice de furie si manie; - anxietate si depresie; - comportament impulsiv; - se confrunta cu dependenta de alcool si abuzul de substante; - relatii instabile cu prietenii, familia. Informatii suplimentare: Aceasta tulburare apare cu predispozitie in randul femeilor si afecteaza pana la 2% din adulti. Aproximativ 20% dintre spitalizarile de cauza psihica sunt asociate acestei tulburari. Tratamentul presupune psihoterapie si medicatie; astfel, pacientul invata sa vorbeasca despre sentimentele lui si nu despre modalitati distructive si autodistructive. Medicatia este recomandata in special pentru tratarea dependentei de alcool si abuzul de substante. Tulburare de personalitate histrionica Sus Persoanele diagnosticate cu tulburare histrionica manifesta dorinta permanenta de a atrage atentia celor din jur; astfel, simt nevoia sa se afle in centrul atentiei, in timpul unei discutii doresc sa domine discutia, folosesc un limbaj grandios pentru a descrie evenimente banale si sunt vanatorii cuvintelor de lauda. De regula, aceste persoane se imbraca provocator si exagereaza asupra propriei stari de sanatate tocmai pentru a castiga atentia celor din jur. Mai mult, persoanele cu aceasta tulburare manifesta un comportament manipulator. Simptome: - simt nevoia de a se afla in centrul atentiei; - se imbraca si se comporta provocator; - schimbare frecventa de comportament; - caracter superficial; - sustin discursuri dramatice, uneori teatrale; - usor influentabili. Tulburarea de personalitate narcisica Sus Principala caracteristica a acestei tulburari este egocentrismul. Asemeni pacientilor cu tulburare histrionica, persoanele cutulburare de personalitate narcisica doresc sa se afle in centrul atentiei si sa primeasca numai cuvinte de lauda. Pacientii diagnosticati cu aceasta tulburare exagereaza cand vine vorba despre realizarile lor, asteptand ca ceilalti sa le recunoasca superioritatea; de asemenea, acestia au dificultati in legarea prieteniilor deoarece considera ca nu oricine este demn de prietenia lor. La prima vedere aceste persoane lasa o impresie buna, insa au mari dificultati in mentinerea relatiilor de

lunga durata, deoarece nu sunt interesati de sentimentele celorlalti si adesea profita de ele. Simptome: - nevoia permanenta de lauda si admiratie; - profita de pe urmele celorlalti; - sunt lipsiti de empatie; - mint in permanenta; - sunt obsedati de faima, putere si frumusete; - manifesta complexul de superioritate. Informatii suplimentare: Adesea, aceasta tulburare de personalitate este diagnosticata in randul barbatilor. Majoritatea persoanelor diagnosticate sufera si de alte forme de tulburari mentale. Tulburare de personalitate evitanta Sus Acest tip de tulburare este caracterizat de anxietate sociala extrema. Adesea, pacientii evita evenimentele sociale si opteaza pentru locurile de munca care nu presupun contactul cu alte persoane. Persoanele cu aceasta tulburare se tem ca vor fi respinsi, exagereaza asupra dificultatii de socializare si isi creaza o lume fantastica pentru a o substitui pe cea reala. Spre deosebire de tulburarea de personalitate schizoida, persoanele cu aceasta tulburare isi doresc sa socializeze, sa fie implicate in relatii de cuplu, insa simt ca nu le pot obtine. Mai mult, aceste persoane sufera de depresie si nu au incredere in sine. Simptome: - inhibare sociale, se retrag de teama respingerii; - preocupare excesiva ca ar putea fi respinsi sau criticati; - teama pentru rezultatele activitatilor prestate, motiv pentru care se evita realizarea de noi activitati; - sentimente de incapacitate sociala; - imagine de sine distorsionata; - dorinta permanenta de imbunatatire a relatiilor sociale. Tulburare de personalitate dependenta Sus Aceasta tulburare se caracterizeaza prin dorinta de a fi protejat de catre ceilalti si teama intensa de a nu fi abandonat, astfel, persoana cu aceasta tulburare se agata cu disperare de o anumita persoana si ii este frica ca o va pierde. Aceste persoane manifesta comportamente suicidare cand despartirea (abandonul) este iminenta. Totodata, acesti pacienti permit altor persoane sa decida in locul lor, trec rapid de la o relatie la alta, stabilindu-se de cele mai multe ori in relatii abuzive. Adesea, aceste persoane se simt neajutorate si deprimate.

Simptome: - dificultatea in luarea deciziilor; - sentimente suicidare cand sunt singuri; - comportament suicidar in caz de abandon; - supunere; - profund afectat de criticile usoare sau dezaprobare; - incapabilitate de a satisface cerintele vietii cotidiene. Tulburare de personalitate obsesiv-compulsiva Sus Oamenii cu tulburare obsesiv-compulsiva sunt fixati pe ordine si perfectiune, pun accent pe detalii si pierd imaginea de ansamblu, stabilesc standarde nejustificat de ridicate pentru ei si ceilalti, tind sa fie critici atunci cand ceilalti nu se ridica la standardele stabilite si prezinta dificulati in exprimarea emotiilor. Aceste persoane evita sa lucreze in echipa, crezandu-i pe ceilalti neatenti si incompetenti. De asemenea, evita luarea deciziilor din teama ca vor face greseli si nu sunt generosi cand vine vorba despre timpul sau banii lor. Simptome: - nevoia excesiva de perfectiune si disciplina; - preocupare pentru ordine si organizare; - inflexibilitate; - lipsa de generozitate; - focusare pe detalii si reguli; - devotament excesiv. Informatii suplimentare: Este tulburarea de personalitate cu cel mai mare potential de ameliorare a simptomelor. Un tratament care consta in psihoterapie si medicatie adecvata genereaza rezultate pozitive.

1. Schizoida
Definitie Tulburarea de personalitate schizoida este o conditie in care persoana evita activitatile sociale si, in mod constant, se indeparteaza de interactiunea cu ceilalti. Persoanele cu aceasta tulburare sunt in general

singuratice cu profunde inabilitati de a se conecta cu altii si de a forma relatii interpersonale. Pentru cei din jur, persoanele cu tulburare de personalitate schizoida pot parea distanti, plictisitori sau lipsiti de umor, si sunt deseori ignorati in situatii sociale. Persoanele cu aceasta conditie exprima o gama restransa sau aplatizata de emotii, si pot parea indiferenti la ce se intampla in jurul lor. Totusi, viata lor interioara poate fi intensa, cu nevoi emotionale profunde, sensibilitate si confuzie despre lumea din jurul lor. Este neclar daca persoanele cu tulburare de personalitate schizoida se izoleaza de buna voie, sau isi doresc intimitate, dar considera relatiile interpersonale prea dificile. Ce este cert este faptul ce persoanele cu tulburare de personalitate schizoida se retrag chiar si din relatiile cu persoane la care tin, inclusiv sotii. Cauzele tulburarii sunt necunoscute, dar se pare ca atat factorii genetici cat si cei de mediu joaca un rol. Terapia acestor pacienti este dificila intrucat ei considera psihoterapia ca fiind prea intruziva. Totusi, unele abordari terapeutice si medicatia pot ajuta la ameliorarea simptomelor. Cuprins articol 1. Definitie 2. Simptome 3. Cauze 4. Factori de risc 5. Consult de specialitate 6. Diagnostic 7. Complicatii 8. Tratament 9. Preventie Simptome Sus Persoanele cu tulburare de personalitate schizoida sunt singuratice. In general: - aleg activitati care nu implica interactiune cu ceilalti - pun pret pe singuratate si independenta - deseori sunt incapabili sa raspunda in mod adecvat la aluziile de tip social, cand se gasesc intr-o situatie sociala - nu doresc sau au putin interes pentru experientele sexuale cu altii

- pot parea plictisitori sau indiferenti pentru ceilalti - nu sunt lideri de grup, mai degraba urmeaza un lider. Unele tendinte pot apare in copilarie si continua de-a lungul adolescentei, pana la adultul tanar. Persoanele cu tulburare de personalitate schizoida pot parea detasate pentru cei din jur, dar sunt specialisti care considera ca ei sunt sensibili si isi doresc intimitatea. Totusi, ei sunt incapabili de a lega si mentine relatii interpersonale sau se simt sufocati si anxiosi in compania celorlalti. Astfel se retrag in lumea lor interioara si ii vad pe ceilalti intr-un mod confuz, sau cauta sa lege relatii pentru siguranta, pentru ca apoi sa le rupa in mod repetat. Deseori, persoanele cu tulburare de personalitate schizoida populeaza franjurile vietii lucreaza schimbul de noapte la magazine sau supravegheaza proiectorul la cinematograf. Pot locui la subsolul casei parintesti sau in unele cazuri sunt fara locuinta si refuza ajutorul comunitatii. Simptomele tulburarii de personalitate schizoida includ: - raceala sau distantare emotionala - indiferenta la lauda sau la critica si la sentimentele celorlalti - are cel mult unul sau doi prieteni apropiati, inclusiv membrii familiei - retragere sociala, evitare continua a activitatilor sociale - emotii aplatizate sau lipsa responsivitatii emotionale - inabilitatea de a simti placere (anhedonie) - senzatie generala de disconfort sau neliniste (disforie) - vorbire laconica - lipsa motivatiei si a perseverentei (avolitie) - tendinta la performante scazute la scoala si in profesie. Spectrul schizofrenic Tulburarea de personalitate schizoida faca parte din spectrul schizofrenic care include si tulburarea de personalitate schizotipala si schizofrenia. Aceste afectiuni au simptome similare, cum ar fi incapacitatea de a forma relatii sociale si inexpresivitatea emotionala. Diferenta principala este ca persoanele cu personalitate schizoida nu au de obicei distorsiuni ale perceptiei, paranoia sau delir, asa cum se intampla in cazul tulburarii de personalitate schizotipala si nici episoade psihotice ca in schizofrenie. Desi din vorbirea lor lipseste entuziasmul, lucrurile pe care le spun cei cu personalitate schizoida sunt rareori anormale sau ciudate, asa cum este patternul de conversatie al celor cu personalitate schizotipala.

Cauze

Sus Cauzele exacte ale tulburarii de personalitate schizoida nu sunt cunoscute, desi o combinatie de factori genetici si de mediu ce actioneaza in special in copilarie se considera a contribui la dezvoltarea acestei personalitati. O persoana cu tulburare de personalitate schizoida poate avea un parinte rece sau care nu a raspuns la nevoile emotionale ale copilului, sau e posibil sa fi crescut intr-un orfelinat unde nu a primit afectiune. Sau, intrucat acestia sunt deseori descrisi ca fiind hipersenzitivi la pubertate, nevoile lor emotionale au fost tratate cu indignare sau indiferenta. Un istoric familial pozitiv cum ar fi un parinte cu tulburare de spectru schizofrenic creste riscul de a dezvolta aceasta tulburare. Factori de risc Sus Dezvoltarea personalitatii este influentata atat de factori genetici cat si de factori de mediu, in mod particular in timpul copilariei. Factorii care cresc riscul de dezvoltare al tulburarii sunt: - parinte sau ruda apropiata cu tulburare de personalitate schizoida - un mediu familial in care copilul a fost neglijat sau privit cu indignare - prezenta abuzului in copilarie - prezenta unui parinte detasat emotional. Consult de specialitate Sus Intrucat personalitatea tinde sa devina de neschimbat cu timpul, tratamentul tulburarilor de personalitate este cu atat mai eficient cu cat se incepe mai precoce. Persoanele cu tulburare de personalitate schizoida tind sa evite interactiunea cu personalul medical si nu vor solicita ajutor decat la insistentele rudelor sau profesorilor, sau prin interventia justitiei. Daca o persoana banuieste ca un apropiat al sau sufera de aceasta afectiune, se recomanda sa urmareasca semnele si simptomele cum ar fi detasarea emotionala permanenta si izolarea sociala. Poate sugera in mod delicat pacientului sa solicite ingrijiri medicale, incepand cu medicul de familie sau profesionistul insanatate mentala. Diagnostic Sus Nu exista teste specifice pentru tulburarea de personalitate schizoida, diagnosticul se stabileste dupa un interviu medical minutios. In timpul interviului, medicul va pune intrebari despre simptome si starea de bine mental, si va face un istoric medical, psihiatric si social. Examenul fizic va exclude alte afectiuni.

Pentru a se stabili diagnosticul de tulburare de personalitate schizoida, trebuie indeplinite cel putin patru din urmatoarele criterii: - nu doreste, nici nu-i fac placere relatiile apropiate, inclusiv a face parte dintr-o familie - aproape intotdeauna alege activitati solitare - are putin sau nu are deloc interes pentru experientele sexuale cu o alta persoana - se bucura de putine activitati si rareori prezinta emotii puternice - nu are prieteni apropiati sau confidenti, altele decat membrii familiei - pare indiferent la lauda si critica - prezinta raceala si detasare emotionala sau aplatizare emotionala. In plus, simptomele nu trebuie sa apara in timpul unui episod de schizofrenie, o tulburare de dispozitie cu elemente psihotice, alta tulburare psihotica sau o tulburare pervaziva de dezvoltare (cum ar fi autism sau sindrom Asperger). De asemeni, diagnosticul nu poate fi pus daca simptomele se datoreaza efectelor fiziologice ale unei alte afectiuni. Ceea ce complica diagnosticul este faptul ca tulburarea de personalitate schizoida are simptome comune cu autismul sau sindromul Asperger. Complicatii Sus Persoanele cu tulburare de personalitate schizoida au un risc crescut pentru: - dezvoltarea tulburarii de personalitate schizotipala, a schizofreniei sau a altor tulburari psihotice - consumul de droguri, in special droguri psihedelice - dependenta de alcool - depresie majora - tulburare de anxietate - tulburarea de panica - fobia sociala - alte tulburari de personalitate. Mai mult, persoanele cu tulburare de personalitate schizoida pot avea dificultati in interpretarea unor stimuli sociali si nu pot tolera comportamentul agresiv al celorlalti. Ca rezultat ei sunt mai predispusi la victimizare mai mult decat alte persoane. Tratament Sus Tulburarea de personalitate schizoida poate fi greu de tratat deoarece pacientii prefera sa mearga pe drumul ales de ei si nu doresc sa aiba contact cu profesionistii in sanatate mentala. Mai mult, uneori ei se complac in existenta lor impovarata emotional. Cand vin pentru tratament indemnati de familie sau obligati de sistemul juridic pot avea probleme in

comunicarea cu terapeutul si reactioneaza intr-o maniera afabila si detasata. Totusi, cand medicul arata respect pentru spatiul lor personal si pentru gandurile intime, acesti pacienti pot raspunde eficient la tratament. Tratament medicamentos Nu exista un tratament specific pentru personalitatea schizoida. Totusi, medicul poate prescrie medicamente care pot ajuta la ameliorarea simptomelor, dar si a conditiilor asociate cum ar fi anxietatea si depresia. Spre exemplu, inabilitatea psihologica de a simti placerea poate fi tratata cu bupropion. Risperidona si olanzapina pot ajuta la ameliorarea aplatizarii emotionale si a problemelor de socializare. Psihoterapia Terapia cognitiv-comportamentala - se axeaza pe modificarea gandirii si a comportamentului care determina problemele poate ajuta o persoana cu tulburare de personalitate schizoida sa dezvolte abilitati sociale si sa creasca sensibilitatea la aluziile interpersoanle. Spre exemplu, o persoana cu tulburare de personalitate schizoida poate invata cum sa reactioneze adecvat in situatii sociale, cum ar fi sa faca cunostinta cu cineva la o petrecere. Scopul tratamentului este sa devina suportiv si practic si eliminarea anxietatii sociale si a izolarii. Terapia de grup Tratamentul poate fi mai eficient cand pacientul poate interactiona cu altii si poate practica noile abilitati de relationare interpersonala dobandite. Terapia de grup poate de asemeni oferi persoanelor cu tulburare de personalitate schizoida o structura de suport si o motivatie sociala mai mare. Totusi, terapia de grup nu este eficienta pentru toti pacientii Preventie Sus Intrucat tulburarea de personalitate schizoida isi are originea in mediul familial din perioada copilariei, interventia timpurie poate ajuta la diminuarea dezvoltarii problemelor de comportament.

2. Schizotipala
Definitie

Sus Tulburarea de personalitate schizotipala este o conditie serioasa in care pacientul are foarte putin sau deloc relatii apropiate cu semenii sai. Aceste persoane au tendinta mai mult de a se inchide in sine decat de a interactiona cu ceilalti, si dezvolta anxietate extrema in situatii sociale. Persoanele cu personalitate schizotipala au deseori probleme in a comunica cu cei din jur si de aceea par distanti din punct de vedere emotional. Pentru ei izolarea sociala este dureroasa, si pana la urma dezvolta o perceptie distorsionata despre cum se formeaza relatiile interpersonale. De asemeni pot avea comportamente ciudate, raspund nepotrivit in situatiile sociale si au credinte bizare. Ca rezultat, persoanele cu personalitate schizotipala oscileaza de la o activitate la alta, esuand in incercarea de a lega relatii sociale de-a lungul vietii. Tulburarea de personalitate schizotipala este o afectiune cronica. Manifestarile tipice apar in anii tineretii, de obicei, si se mentin de-a lungul intregii vieti. Nu exista un tratament care sa vindece tulburarea de personalitate schizotipala, darpsihoterapia si unele mediamente pot ameliora simptomele. Cuprins articol 1. Definitie 2. Simptome 3. Cauze 4. Factori de risc 5. Consult de specialitate 6. Diagnostic 7. Complicatii 8. Tratament 9. Prevenire Simptome Sus In mod clasic, persoanele cu personalitate schizotipala sunt niste singuratici care au putine relatii apropiate sau nu au deloc. Ei prezinta anxietate sociala, deseori asociata cu lipsa increderii in ceilalti si mai degraba cu inabilitatea de a comunica, decat cu o imagine de sine negativa. Ei se vad ca straini si singuratici, si aceasta izolare le provoaca durere pe masura ce se desprind si mai mult de relatiile cu ceilalti si se retrag fata de lumea exterioara.

Deseori persoanele cu personalitate schizotipala au un mod particular de a vorbi, si vorbesc fara sfarsit despre subiecte tangente cu discutiile in desfasurare. Se pot imbraca intr-un mod particular si au un mod ciudat de a vedea lumea din jurul lor. Deseori au idei neobisnuite, cum ar fi credinta in extraterestrii sau in al saselea simt. Uneori cred ca pot influenta in mod magic gandurile, actiunile si emotiile altor oameni. In adolescenta, semnele personalitatii schizotipale pot debuta ca preferinte pentru activitati solitare sau prezenta unui grad inalt de anxietate sociala. Copilul poate avea rezultate scolare slabe sau sa nu fie integrat in grupul de colegi si din acest motiv devine deseori subiect al ironiei si agresivitatii celorlalti. Simptomele tulburarii de personalitate schizotipala includ: - interpretarea incorecta a evenimentelor externe ca avand o semnificatie personala - gandire, credinte si comportamente ciudate - credinta in abilitati speciale, cum ar fi telepatia - alterari perceptuale, in unele cazuri iluzii somatice incluzand dureri fantoma sau alte distorsiuni ale simtului tactil - vorbire idiosincretica, vorbire vaga si cu tendinta de a devia de la subiect - suspiciune sau idei paranoide - aplatizare emotionala sau raspunsuri emotionale inadecvate - lipsa prietenilor apropiati in afara membrilor familiei - anxietate sociala excesiva sau persistenta care nu se amelioreaza in timp. Personalitatea schizotipala poate fi usor confundata cu schizofrenia, care se caracterizeaza prin psihoza intensa, o stare mintala severa caracterizata prin pierderea contactului cu realitatea. Persoanele cu personalitate schizotipala pot avea episoade psihotice scurte cu delir si halucinatii, dar care nu sunt atat de pronuntate, frecvente si intense ca in cazul schizofreniei. Ambele afectiuni, impreuna cu tulburarea de personalitate schizoida, apartin tulburarilor numite general spectrul schizofrenic. Personalitatea schizotipala cade in mijlocul acestui spectru, cu tulburarea de personalitate schizoida in capatul mai usor si cu schizofrenia in cel mai sever.

Cauze Sus Personalitatea umana este suma totala a felului in care persoana simte, gandeste, se comporta si reactioneaza la mediul sau. Este rezultatul unei combinatii de factori genetici si experiente timpurii de viata. Cand o persoana se simte si se poarta in mod frecvent intr-un mod nepotrivit, acea persoana

sufera de o forma de tulburare de personalitate. In dezvoltarea normala, copiii progreseaza de-a lungul mai multor stadii de constiinta sociala si invata cum sa interpreteze corect aluziile si intentiile celorlalti. In cazul personalitatii schizotipale acest tip de cognitie sociala este afectata, determinand dezvoltarea unor credinte ilogice, gandire magica si ganduri paranoide, cum ar fi suspiciunea suparatoare ca ar fi hartuit, persecutat pe nedrept. Motivul exact sau cauza acestei inabilitati nu este cunoscut. Unii experti considera ca abuzul asupra copilului, neglijarea sau stresul determina disfunctii cerebrale care duc la aparitia simptomelor schizotipale. Atat factorii genetici cat si circumstantele de mediu par sa joace un rol in apartia acestei tulburari. Un istoric familial incarcat cum ar fi prezenta unui parinte cu schizofrenie sau personalitate schizotipala creste riscul de dezvoltare a acestei afectiuni. O serie de factori de mediu pot contribui de asemeni cum ar fi un mediu familial in care copilul este neglijat sau abuzat. Factori de risc Sus Dezvoltarea personalitatii este influentata de factori genetici ca si de cei de mediu, cum ar fi experiente stresante in copilarie. Factorii care cresc riscul de aparitie al personalitatii schizotipale sunt: - o ruda cu schizofrenie - cresterea intr-un mediu in care copilul este neglijat - abuzul asupra copilului - traume psihice in copilarie - prezenta unui parinte neimplicat emotional. Consult de specialitate Sus Deoarece personalitatea tinde sa devina de neschimbat pe masura ce omul inainteaza in varsta, e bine ca pacientul sa solicite tratament pentru tulburarea de personalitate cat mai curand posibil. Pacientii cu personalitate schizotipala cel mai probabil solicita tratament doar indemnati de prieteni sau rude. Persoanele din jurul pacientului pot sugera in mod delicat ca acesta sa se prezinte la medic, pentru inceput la medicul de familie sau direct la psihiatru. Diagnostic Sus Nu exista teste de laborator pentru tulburarile de personalitate, astfel ca in mod obisnuit diagnosticul se pune dupa un interviu clinic foarte amanuntit. Medicul va pune intrebari despre simptome si despre

starea de bine general si va face oanamneza medicala, psihiatrica si sociala. O examinare fizica poate ajuta la eliminarea altor afectiuni. Pentru diagnosticul tulburarii de personalitate schizotipala trebuie indeplinite cel putin cinci din urmatoarele criterii: - interpretarea incorecta a evenimentelor - credinte ciudate sau gandire magica care sunt nepotrivite pentru normele culturale - perceptii neobisnuite, incluzand delirul - gandire ciudata si vorbire particulara - suspiciozitate si gandire paranoida, cum ar fi credinta ca cineva ii vrea raul - aplatizare emotionala, se tine de-o parte si este izolat - comportament sau infatisare ciudate, excentrice, bizare - absenta unor prieteni apropiati si a confidentilor, altele decat rudele - anxietate sociala extrema ce nu se amelioreaza odata cu familiarizarea cu situatia. In plus, pacientul nu trebuie sa indeplineasca sau sa fi indeplinit vreodata criteriile pentru alta tulburare schizofrenica. Pentru a diferentia intre schizofrenie si personalitate schizotipala, medicul va cauta prezenta psihozei si daca pacientul a prezentat halucinatii si delir. Complicatii Sus Persoanele cu personalitate schizotipala au risc crescut de: - a dezvolta schizofrenie - suferi de depresie majora - tulburare de anxietate, caracterizata prin ingrijorari prelungite - distimie, o forma de depresie usoara care dureaza mai mult de doi ani - tulburarea de panica, caracterizata prin izbucniri de teama asociata cu simptome somatice (tahicardie, transpiratie, senzatie de moarte iminenta) - fobie sociala, caracterizata prin anxietate coplesitoare si autoconstientizare excesiva in situatii sociale obisnuite - tulburarea de personalitate evitanta caracterizata printr-un pattern pervaziv de inhibitie sociala si sentimente de inadaptare - tulburarea obsesiv-compulsiva, caracterizata prin ganduri recurente nedorite si comportamente repetitive - tulburarea de personalitate borderline, caracterizata printr-o stare constanta de neliniste emotionala. Tratament Sus Tratamentul tulburarii de personalitate schizotipala poate fi o combinatie de tratament medicamentos si una sau mai multe tipuri de terapie.

Tratament medicamentos Nu exista un tratament specific pentru aceasta tulburare; totusi, medicul poate prescrie antidepresive sau antipsihotice pentru a preveni aparitia unor afectiuni asociate cum ar fi anxietatea, depresia sau tulburarile de dispozitie. Spre exemplu, tratamentul pentru gandirea distorsionata poate fi prescrierea risperidonei sau a olanzapinei. Psihoterapia Construirea unei relatii de incredere in terapie poate ajuta persoanele cu personalitate schizotipala sa contrazica neincrederea si disconfortul pe care le au in dezvoltarea relatiilor interpersonale. Terapia comportamentala Persoanele cu tulburare schizotipala au deseori nevoie sa invete abilitati specifice de relationare si noi comportamente, deoarece ei au deseori dificultati in a raspunde potrivit in situatiile sociale. Spre exemplu, pot invata sa-si exprime adecvat sentimentele sau sa-si ajusteze expresia faciala si vocea ca reactie la anumiti stimuli. Terapia cognitiva Persoanele cu personalitate schizotipala pot beneficia de exercitii care se concentreaza pe intreruperea gandurilor distorsionate. Spre exemplu, acest tip de terapie poate folosi exercitii de gandire pentru a clarifica confuzia sociala si a depasi gandurile de invinovatire, mai ales in situatii interpersonale. Terapia de familie Tratamentul poate fi mai eficient cand sunt implicati si membrii familiei. Solicitarea consilierii profesionale ca grup ar putea diminua confruntarile agresive sau distantarea emotionala ce pot apare in familie. Terapia de familie poate de asemeni oferi persoanei afectate reasigurarea suportului din partea familiei si cresterea increderii. Prevenire Sus Intrucat tulburarea de personalitate schizotipala isi are originea in familie si experientele copilariei, interventia timpurie poate ajuta la diminuarea dezvoltarii problemelor comportamentale.

3. Antisociala
Definitie Sus Tulburarea de personalitate antisociala este o conditie in care persoana arata lipsa de consideratie fata de lege si de drepturile celor din jur. Persoanele cu tulburare de personalitate antisociala tind sa minta sau sa fure si nu-si indeplinesc obligatiile profesionale si cele de parinte. Termenii sociopat sau psihopat sunt uneori folositi pentru a descrie o persoana cu tulburare de personalitate antisociala. Debutul adolescentei reprezinta o perioada critica pentru dezvoltarea tulburarii de personalitate antisociala. Oamenii care cresc intr-un mediu abuziv sau in care sunt neglijati prezinta cel mai mare risc, iar adultii care prezinta aceasta tulburare au avut debutul simptomelor de conduita inainte de varsta de 15 ani. Tulburarea de personalitate antisociala este de trei ori mai frecventa la barbati decat la femei si este mult mai prevalenta in populatia din inchisoare decat in populatia generala. Tulburarea de personalitate antisociala este o conditie cronica si reprezinta una dintre cele mai dificil de tratat tulburari de personalitate. Totusi, psihoterapia si unele medicamente pot ajuta la ameliorarea simptomelor. In multe cazuri, simptomele tulburarii de personalitate antisociala descresc odata cu inaintarea in varsta. Cuprins articol 1. Definitie 2. Simptome 3. Cauze 4. Factori de risc 5. Consult de specialitate 6. Diagnostic 7. Complicatii 8. Tratament 9. Preventie Simptome Sus

In mod clasic persoana cu personalitate antisociala este indiferenta la nevoile celorlalti si pot manipula prin minciuna sau intimidare. Acesta arata o lipsa de respect galagioasa pentru ce e bine si ce e rau, poate avea probleme in a-si mentine un loc de munca, si deseori esueaza in a-si plati datoriile si a-si indeplini obligatiile parentale. De obicei sunt singuratici. Persoanele cu tulburare de personalitate antisociala pot fi violenti si agresivi si e foarte probabil sa aiba probleme cu legea. Totusi, unii dintre acestia pot avea farmec si prezenta de spirit. Caracteristicile comune ale celor cu tulburare de personalitate antisociala sunt: - mint si fura in mod persistent - dificultati recurente cu legea - tendinta de a viola drepturile altora (la proprietate, fizica, sexuala, legala, emotionala) - agresivitate, comportament violent; deseori este implicat in lupte - inabilitatea de a pastra un serviciu - persistenta unei dispozitii agitate sau depresive (disforie) - inabilitatea de a tolera plictiseala - lipsa de interes fata de siguranta sa si a altora - diagnostic de tulburare de conduita in timpul copilariei - lipsa regretului ca au facut rau altora - prezenta unui farmec superficial - impulsivitate - un simt extrem de indreptatire - inabilitatea de a-si face sau a mentine prietenii. Intensitatea maxima a simptomelor apare in anii adolescentei si la adultul tanar si tind sa scada cu varsta. Nu se stie sigur daca acesta este rezultatul imbatranirii sau a constientizarii consecintelor comportamentului nebunesc. Totusi, desi o persoana cu tulburare de personalitate antisociala are risc mai mic de a comite o crima la varsta mai inaintata, acea persoana poate continua sa fie un sot sau un parinte inadecvat sau un salariat pe care nu se poate pune baza.

Cauze Sus Personalitatea este suma felului in care o persoana gandeste, simte, se poarta si reactioneaza la mediul sau de viata. Cand cineva, in mod constant, se poarta si simte intr-un mod nepotrivit, cel mai probabil acea persoana sufera de o tulburare de personalitate. Cauzele exacte ale tulburarii de personalitate antisociala nu sunt cunoscute, dar expertii cred ca atat factorii ereditari cat si circumstantele de mediu influenteaza dezvoltarea acestei conditii. Un istoric familial cu aceasta tulburare cum ar fi un parinte antisocial creste riscul de dezvoltare a

tulburarii. De asemeni pot contribui un numar de factori de mediu din casa, scoala si comunitate, factori care actioneaza in copilarie. Spre exemplu, multi adulti cu tulburare de personalitate antisociala au crescut intr-un mediu haotic, cu conflicte familialeconstante si absenta supravegherii. Parintii au fost alcoolici abuzivi sau consumatori de droguri si, ca rezultat, copiii au dificultati in realizarea legaturilor emotionale. Au putine modele de comportament sanatos si nu exista recompense pentru actiuni acceptate social. Ei pot ajunge sa vada lumea ca fiind periculoasa si imprevizibila si in consecinta se apara. Un mediu familial extrem de punitiv sau un mediu scolar de acest tip reprezinta de asemeni un factor puternic de corelatie. Spre exemplu, un copil care este agresat de parinte sau de profesor se poate izola sau poate reactiona prin vandalism si provocarea de certuri cu un frate sau un coleg de scoala. Cand nu exista reguli clare pentru conduita si disciplina, copilul poate crede ca pedeapsa este data la intamplare si poate deveni confuz in ce priveste comportamentele acceptate si neacceptate. Factori de risc Sus Dezvoltarea personalitatii este influentata atat de factori genetici cat si de factori de mediu, cum ar fi experientele din copilarie. Majoritatea factorilor care cresc riscul de aparitie a tulburarii de personalitate antisociala sunt legati de genetica si de un mediu familial in care copilul este neglijat sau abuzat. Factori de risc pentru tulburarea de personalitate antisociala: - adult care a suferit abuzuri in copilarie - mediu in copilarie cu neglijare si deprivare afectiva - parinte cu tulburare de personalitate antisociala - parinte alcoolic - implicarea intr-un grup de prieteni care au comportament antisocial - prezenta tulburarii hiperkinetice cu deficit de atentie - prezenta unei tulburari de invatare. Consult de specialitate Sus Se recomanda consult medical de urgenta daca o persoana are ganduri de a se rani sau de a rani pe altii. Prietenii sau rudele unei persoane cu personalitate antisociala, daca suspecteaza prezenta acesteia, trebuie sa caute anumite semne. Spre exemplu, persoana poate avea dificultati in a-si indeplini obligatiile profesionale sau pe cele financiare, si poate reactiona violent sau agresiv. Rudele ii pot sugera, in mod delicat ca ar avea nevoie de ajutor medical, care poate incepe cu consultarea medicului de familie. Eventual, medicul poate trimite pacientul la specialistul in sanatate mentala. Diagnostic Sus

Nu exista teste de laborator pentru a stabili diagnosticul de tulburare de personalitate. Acesta se pune dupa o evaluare psihiatrica atenta. Medicul va pune intrebari despre simptome, starea sanatatii mentale si va face un istoric medical, psihiatric si social. Examinarea fizica va exclude alte afectiuni. Diagnosticul de tulburare de personalitate antisociala este, in general, rezervata pacientilor cu varsta peste 18 ani. Totusi, un diagnostic pozitiv necesita identificarea unui diagnostic de tulburare de conduita inaintea varstei de 15 ani. Aceste tulburari de conduita includ agresarea altora, furtul, minciuna, cruzimea fata de animale, vandalismul si fuga de la domiciliu. Un diagnostic necesita, de asemeni, prezenta a cel putin trei din urmatoarele criterii: - esecul in a se conforma normelor sociale - escrocherii si inselaciuni - impulsivitate sau esecul de a planifica - iritabilitate si agresivitate - un dispret constant fata de munca si obligatiile familiale - un dispret constant fata de siguranta sa si a celor din jur - lipsa regretului si a remuscarilor. Complicatii Sus Persoanele cu tulburare de personalitate antisociala au un risc crescut pentru: - deces datorat unei traume fizice, cum ar fi un accident - abuz de droguri si alcool - suicid - crima - alte afectiuni mentale cum ar fi depresia, tulburarea bipolara si anxietatea - alte tulburari de personalitate cum ar fi borderline si tulburarea de personalitate narcisica - comiterea unor infractiuni serioase care pot determina incarcerarea. Tratament Sus Tulburarea de personalitate antisociala este considerata cel mai greu de tratat dintre toate tulburarile de personalitate. Persoanele care sufera de aceasta afectiune rareori cauta tratament din proprie initiativa si pot cauta terapia doar daca le este impusa de justitie. Pot abuza de medicatia prescrisa sau pot neglija sa o ia. In general, tratamentul tulburarii de personalitate antisociala are o rata scazuta de succes, dar exista abordari care pot ajuta la ameliorarea simptomelor. Tratament psihofarmacologic Persoanele cu tulburare de personalitate antisociala deseori sufera si de afectiuni asociate cum ar fi depresia, anxietateasi abuzul de substante. Medicul poate prescrie antidepresive sau medicatie antipsihotica pentru a ajuta la ameliorarea afectiunii. Din nefericire, majoritatea pacientilor cu tulburare de personalitate antisociala nu urmeaza tratamentul asa cum a fost prescris.

Psihoterapia Aceasta poate ajuta pacientul sa dezvolte abilitati adecvate de relationare interpersonala si sa imprime un cod moral. O parte critica a terapiei este dezvoltarea si mentinerea unei relatii puternice intre terapeut si pacient. Acest lucru poate fi dificil, intrucat pacientul este deseori furios, instabil emotional, inadecvat in relatiile interpersonale si cu un comportament impulsiv. In unele cazuri, medicul recomanda terapie de grup sau de familie atunci cand terapia individuala nu a avut succes. In unele cazuri, cand exista riscul de vatamare a propriei persoane sau a altora, persoanele cu tulburare de personalitate antisociala necesita spitalizare si supraveghere permanenta. Abilitati de a face fata cu tulburarea Pentru persoanele apropiate unui pacient cu tulburare de personalitate antisociala este important sa invete sa comunice cu pacientul intr-un mod clar si nonpunitiv si sa ajute la definitivarea unui set de reguli pentru interactiunea sociala. Preventie Sus Intrucat tulburarea de personalitate antisociala isi are radacinile in primii ani ai adolescentei, interventia timpurie poate ajuta la diminuarea dezvoltarii tulburarilor de conduita. Se recomanda ca parintii si profesorii sa fie atenti la copiii antisociali pentru a interveni la timp pentru prevenirea sau ameliorarea problemelor comportamentale. Acestea pot include: - reducerea metodelor punitive de control al comportamentului - oferirea de reguli clare despre comportament si disciplina - minimizarea esecului scolar - invatarea de abilitati de a interpreta corect mesajul interlocutorului si a lega relatii cu alti oameni - constanta in a aplica consecintele pentru comportamentul nepotrivit - invatarea respectului pentru diferentele etnice, culturale sau religioase dintre oameni.

4. Borderline

Definitie - tulburarea reglarii emotionale

Tulburarea de personalitate borderline poate fi o conditie medicala suparatoare, atat pentru pacient cat si pentru cei din jurul sau. Pacientul cu personalitate borderline are dificultati in controlarea emotiilor si este deseori in stare de revolta probabil datorita unor experiente traumatice in copilarie sau unor disfunctionalitati cerebrale. In cazul acestei tulburari imaginea de sine a pacientului este distorsionata, facandu-l sa se simta fara valoare si in mod fundamental imperfect. Mania, impulsivitatea si frecventele schimbari de dispozitie il pot indeparta de cei din jur, desi pacientul isi doreste cu disperare relatii afectuoase. Constientizarea crescuta si cercetarile despre aceasta afectiune ajuta la imbunatatirea tratamentului si la o mai buna intelegere a personalitatii borderline. Noile date indica faptul ca tulburarea de personalitate borderline se amelioreaza in timp, astfel incat pacientii pot avea o viata fericita si implinita. Cuprins articol 1. Definitie 2. Simptome 3. Cauze 4. Factori de risc 5. Consult de specialitate 6. Diagnostic 7. Complicatii 8. Tratament 9. Stilul de viata si remedii la domiciliu Simptome Sus Tulburarea de personalitate borderline afecteaza felul in care persoana se vede pe sine, felul in care relationeaza cu ceilalti si felul in care se comporta. Pacientul are sentimentul unei nesigurante fata de cine este el. Acest lucru inseamna ca imaginea de sine a acestuia sufera schimbari rapide si repetate. Uneori se poate vedea ca fiind foarte rau, iar alte ori sa se simta ca si cum nu ar exista deloc. O imagine de sine instabila poate duce la schimbari frecvente ale locului de munca, prietenilor, scopurilor, valorilor si identitatii de gen. De obicei pacientul are relatii agitate. Poate avea relatii de tip dragoste-ura cu ceilalti. Poate idealiza la un moment dat pe cineva pentru ca apoi sa se schimbe dramatic si brusc in furie si ura, din cauza unor greseli marunte sau a unor neintelegeri minore. Acest lucru se intampla intrucat persoanele cu aceasta

tulburare accepta cu dificultate zonele gri pentru ele lucrurile sunt ori albe ori negre. Spre exemplu, in ochii unei persoane cu tulburare de personalitate borderline, cineva poate fi ori bun ori rau. Si aceeasi persoana poate parea buna intr-o zi si rea in urmatoarea. Alte semne si simptome ale tulburarii de personalitate borderline sunt: - comportamente impulsive si riscante, cum ar fi condus periculos, relatii sexuale neprotejate, joc de noroc compulsiv siabuzul de droguri ilicite - emotii puternice care se schimba in mod frecvent - episoade intense dar scurte de anxietate sau depresie - manie nemotivata, uneori ajungand pana la confruntare fizica - dificultati in controlarea emotiilor si impulsurilor - comportament suicidar - teama de a ramane singur.

Cauze Sus Desi lipsesc date definitive, incidenta tulburarii de personalitate borderline este de 1-3%. Ca si in cazul altor afectiuni psihice, cauzele tulburarii de personalitate borderline sunt complexe. Numele a aparut in urma teoriilor din anii 40-50 cand se considera ca afectiunea era la granita (border) dintre nevroza si psihoza. Aceasta viziune nu mai reflecta gandirea prezenta. In fapt, anumite grupuri fac presiuni pentru schimbarea denumirii, inlocuindu-l cu tulburarea reglarii emotionale. Intre timp, cauzele tulburarii de personalitate borderline raman necunoscute, si nu exista nici o cale de a o preveni. Posibilele cauze sunt: - factori genetici: unele studii pe gemeni si familii indica faptul ca tulburarea de personalitate ar putea fi mostenita - factori de mediu: multi pacienti cu aceasta tulburare au un istoric de abuz in copilarie, neglijare sau separare de ingrijitori sau persoanele dragi - anomalii cerebrale: cateva cercetari au aratat unele modificari in anumite arii cerebrale care regleaza activitatea emotionala, impulsivitatea si agresivitatea. In plus, anumiti neurotransmitatori cerebrali, responsabili pentru reglarea dispozitiei, cum ar fi serotonina, nu functioneaza normal. Cel mai probabil, o combinatie a acestor factori duc la aparitia tulburarii de personalitate borderline. Factori de risc Sus

Personalitatea se formeaza in timpul copilariei. Este modelata atat de tendinte mostenite cat si de factorii de mediu, sau de experientele din copilarie. Exista anumiti factori legati de dezvoltarea personalitatii care pot creste riscul de aparitie a tulburarii de personalitate borderline. Acestia sunt: - predispozitia ereditara: prezenta afectiunii la un membru al familiei mama, tata sau frate creste riscul de aparitie la alti membrii - abuzul in copilarie: multe persoane cu aceasta tulburare afirma ca au suferit un abuz fizic sau sexual in copilarie - neglijarea: unele persoane cu aceasta tulburare descriu deprivare severa, neglijare si abandon in timpul copilariei. De asemeni, personalitatea borderline este mai frecventa la femei decat la barbati. Consult de specialitate Sus Persoanele cu personalitate borderline deseori se simt neintelese, singure, goale si lipsite de speranta. In mod tipic ei sunt plini de ura si de repulsie fata de propria persoana. Ei pot fi deplin constienti ca comportamentul lor este distructiv si sa fie tulburati de acest lucru. Impulsivitatea poate cauza probleme cu jocul de noroc, condusul imprudent sau chiar probleme legale. Ei pot realiza ca multe arii ale vietii lor sunt afectate, inclusiv relatiile sociale, profesia si scoala. Se recomanda ca pacientul sa consulte medicul imediat ce a observat unele simptome dintre cele descrie mai sus. Un tratament corect il poate ajuta sa se simta mai bine, sa fie mai stabil si sa aiba o viata mai implinita. Familia si prietenii pot ajuta pacientul sa solicite ajutor. Dar trebuie retinut ca nimeni nu-l poate forta pe cel de langa el sa ceara ajutor. Diagnostic Sus Tulburarile de personalitate se diagnosticheaza pe baza semnelor si simptomelor si prin evaluare psihologica. Pentru a putea fi pus acest diagnostic este nevoie sa fie indeplinite criteriile din manualul de diagnostic. Pentru tulburarea de personalitate borderline trebuie sa fie prezente cel putin 5 dintre urmatoarele criterii: - teama intensa de abandon - un model de relatii instabile - imagine de sine instabila - comportamente impulsive si autodistructive - comportament suicidar si automutilare - schimbari frecvente de dispozitie - sentiment cronic de gol interior

- manie fara motiv - episoade de paranoia si de pierdere a contactului cu realitatea. Diagnosticul de tulburare de personalitate borderline este pus doar la adulti, nu la copii sau adolescenti. Acest lucru deoarece semnele si simptomele tulburarii de personalitate prezente la varste mici pot dispare odata cu maturizarea. Complicatii Sus Tulburarea de personalitate borderline poate afecta multe arii ale vietii. Relatiile interpersonale, profesia, scoala, activitatile sociale si imaginea de sine pot fi afectate in mod negativ. Pierderile repetate ale serviciului si divorturile sunt frecvente. Automutilarea, cum ar fi taierea pielii sau arderea, pot duce la aparitia unor cicatrici si la spitalizari frecvente. Rata sinuciderilor intre persoanele cu personalitate borderline este foarte mare, ajungand pana la 10-15%. In plus, ei pot avea si alte afectiuni mentale, cum ar fi: - depresie - abuz de substante - tulburari de anxietate - tulburari de alimentatie - tulburare bipolara - alte tulburari de personalitate. Datorita comportamentului riscant, impulsiv sunt mai vulnerabili la sarcini neprogramate, boli cu transmitere sexuala, accidente rutiere si agresiuni fizice. De asemeni pot fi implicate in relatii abuzive, fie ca abuzatori sau ca abuzati. Tratament Sus Tratamentul tulburarii de personalitate borderline s-a imbunatatit in ultimul timp prin adoptarea unor tehnici specifice destinate pacientilor cu aceasta afectiune. Tratamentul poate include psihoterapie, medicatie sau spitalizare. Psihoterapia Psihoterapia este tratamentul principal in tulburarea de personalitate borderline. Exista doua tipuri de terapii potrivite: - terapia comportamentala dialectica: aceasta terapie a fost creata special pentru tratamentul personalitatii borderline. De obicei se realizeaza prin consiliere individuala, de grup sau prin telefon, si consta in insusirea unor abilitati de baza pentru invatarea pacientului cum sa-si regleze emotiile, sa tolereze sentimentele si sa imbunatateasca relatiile. - psihoterapia centrata pe transfer: aceasta terapie se centreaza pe relatia dintre pacient si terapeut

ajutand pacientul sa inteleaga emotiile si dificultatile inevitabile intr-o relatie. Apoi pacientul poate aplica in relatiile sale ce a invatat in terapie. Tratament medicamentos Medicamentele nu pot vindeca tulburarea de personalitate borderline, dar pot trata problemele asociate cum ar fi depresia, impulsivitatea si anxietatea. Se pot folosi antidepresive, antipsihotice si medicatie antianxioasa. Spitalizarea Uneori poate fi necesar un tratament mai intens intr-un spital psihiatric. Spitalizarea poate, de asemeni, asigura siguranta pacientului care se automutileaza. Deoarece tratamentul poate fi intens si de lunga durata, pacientul are mai multe sanse de reusita daca apeleaza la un specialist in tratarea acestei tulburari. Stilul de viata si remedii la domiciliu Sus Poate fi dificil de trait cu aceasta afectiune. Pacientul poate realiza ca gandurile si comportamentele sale pot fi autodistructive si sa nu fie capabil sa le controleze. Tratamentul il poate ajuta sa gaseasca cai de a face fata aceste tulburari. Exista si alte lucruri care il pot ajuta sa-si controleze propria viata: - urmarea fara abatere a planului de tratament - continuarea sedintelor de terapie atat cat este nevoie - practicarea unor cai sanatoase de eliberare a emotiilor dureroase, in locul provocarii de leziuni cutanate - sa nu se invinovateasca pentru ca are aceasta tulburare, dar sa recunoasca responsabilitatea tratarii ei - observarea pentru a vedea ce lucruri determina exploziile de manie si comportamentul impulsiv - sa nu fie jenat de aceasta tulburare - tratarea problemelor asociate cum ar fi abuzul de substante - educarea despre tulburare pentru a intelege cauzele si tratamentul - discutii cu persoane care au aceeasi tulburare pentru a impartasi experiente. De retinut! Nu exista un drum sigur de recuperare din tulburarea de personalitate borderline. Afectiunea pare mai grava la tinerii adulti si se amelioreaza cu varsta. Multe persoane cu aceasta afectiune isi gasesc echilibrul si stabilitatea la varsta de 30-40 ani. Cu varsta tumultul interior descreste si pacientul poate sustine relatii iubitoare si avea cariere de succes.

5. Histrionica (teatralismul)
Generalitati Sus Tulburarea histrionica de personalitate (teatralismul) este diagnosticata in special la femei si se manifesta prin dorinta permanenta de a atrage atentia celor din jur. Comportamentul acestor pacienti solicita constant aprobarea sau atentia celorlalti, sunt autodramatice, teatrale, egocentrice, cu tenta sexuala in situatii inadecvate inclusiv in relatii sociale si profesionale. Barbatii si femeile cu personalitate histrionica se confrunta cu o emotivitate excesiva, astfel, au tentinta de a privi lucrurile intr-o maniera emotionala. De asemenea, pacientii cu aceasta tulburare sunt caracterizati ca fiind persoane impresionante, pline de viata si energie, si se evidentiaza prin farmecul, entuziasmul si deschiderea lor, prin abilitatea dezvoltata de a flirta. Alte caracteristici: - isi asuma rolul de suflet al petrecerilor; - cand relationeaza pun accent pe interesele personale; - se folosesc de aspectul fizic pentru a atrage atentia asupra lor; - comunicarea este metaforica; - stilul de exprimare este dramatic si lipsit de detalii, iar teoriile formulate nu sunt sustinute sau justificate. Indivizii cu personalitatea histrionica manifesta un mare succes la locul de munca, daca aceasta solicita imaginatia si creativitatea, dar vor intampina dificultati in rezolvare sarcinilor care implica gandirea logica sau analitica. Cuprins articol 1. Generalitati 2. Semne si simptome 3. Cauze 4. Factori de risc 5. Criterii de diagnosticare 6. Diagnosticare 7. Tratament Semne si simptome

Sus Pacientii cu tulburare histrionica au abilitati dezvoltate de socializare, dar au tendinta de a folosi aceste deprinderi pentru a-i manipula pe altii, astfel incat sa se posteze in centrul atentiei. Histrionicul deseori ii percepe pe cei din jur ca fiind ostili, iar orice refuz sau chiar incitare sunt percepute ca drame. Alte caracteristici ale persoanelor cu personalitate histrionica: - se simt incomod in situatiile in care nu se afla in centrul atentiei; - se imbraca provocator si au un comportament sexual deviat, seducator; - trec rapid de la o stare emotionala la alta, de la o traire la alta; - se manifesta dramatic, teatral, ca un actor in fata unei audiente: cu emotii si expresii exagerate, dar lipsite de sinceritate; - cauta in mod constant aprobarea si confirmarea celorlalti; - sunt excesiv de sensibile la critica sau dezaprobare; - au toleranta scazuta la frustrare si se plictisesc usor de rutina. Deseori incep diverse proiecte fara insa a le finaliza. Nu au fluenta si rabdare in a urmari etapele de rezolvare; - nu gandesc inainte de a actiona; - deseori, deciziile sunt luate in pripa; - sunt centrate pe sine si rareori sunt preocupate de ceilalti; - prezinta dificultati in mentinerea relatiilor, adesea manifestand falsitate si superficialitate; - ameninta si chiar au tentative de sinucidere sau automutilare in incercarea de a atrage atentia.

Cauze Sus Cauzele apartiei acestei tulburari nu sunt cunoscute, dar pot fi implicate atat componente ereditare cat si evenimente din copilarie. Astfel, un individ are tendinta de a manifesta aceasta personalitatea daca exista inclinatii genetice in acest sens, sau daca unul dintre parinti manifesta aceasta personalitatea iar copilul pur si simplu i-a copiat comportamentul. Factorii de mediu care ar putea fi implicati includ lipsa de norme, repere, critici sau pedepse in timpul copilariei - copilul va fi laudat si i se va acorda atentie doar cand manifesta comportamente aprobate de parinti. Toate acestea duc la confuzie cu privire la tipul de comportament care castiga simpatia parintilor. Tulburarea histrionica de personalitate apare frecvent la femei deoarece unele simptome ale acestei afectiuni sunt specifice femeilor. De exemplu, femeile sunt cele care cauta atentie prin manifestari

sexuale, desi acest comportament este mai putin acceptat social in cazul femeilor decat in cazul barbatilor. Deseori, indivizii cu acest tip de personalitate pot necesita un tratament impotriva depresie la finalul unei relatii romantice. Aspecte care pot duce la riscul de a dezvolta depresie: Nu privesc intr-un mod realist situatia in care se afla, dramatizeaza si exagereaza. Nu isi asuma responsabilitatea pentru un esec sau o dezamagire si transfera vina celorlalti. Isi doresc cu ardoare sa traiasca lucruri intense si fac orice sa nu se plictiseasca, din acest motiv uneori vor fi implicati in situatii periculoase. Factori de risc Sus Persoanele care au trecut prin experiente traumatizante in timpul copilariei sunt predispuse dezvoltarii acestei tulburari de personalitate dar si a altora. Criterii de diagnosticare Sus Criteriile pentru diagnosticarea tulburarii histrionice de personalitate mentionate in Manualul de Diagnostic si Statistica a Tulburarilor Mentale (DSM). Persoanalitatea histrionica este un model de manifestare afectiva sau emotionalitate excesiva, care solicita atentia incepand inca din maturitatea timpurie. In functie de contexte, criteriile de diagnostic sunt: - se simt inconfortabil in situatii in care nu sunt in centrul atentiei; - interactiunea cu ceilalti este deseori caracterizata prin comportament sexual deviat, provocator sau seducator; - superficialitate: trece rapid de la o emotie la alta; - este folosit aspectul fizic pentru a atrage atentia; - un stil de exprimare care impresioneaza si care este lipsit de detaliu; - comportament teatral, pacientul dramatizeaza si manifesta emotii exagerate, extreme; - usor de influentat de altii sau de circumstante; - relatiile cu ceilalti sunt percepute mai intime decat sunt in realitate. Diagnosticare Sus Diagnosticul de tuburare histrionica de personalitate este complicat, intrucat anumite elemente ale aceste afectiuni se pot manifesta simultan cu cele ale altor tulburari de personalitate. DSM a introdus in 1994 criteriul sugestibilitatii si criteriul de supraestimare a intimitatii interumane cu

rolul de a sustine exactitatea criteriilor de diagnostic stabilite in cazul tulburarii histrionice. Inainte de a stabili tipul de tulburare de personalitate implicata, specialistii trebuie sa evalueze daca trasaturile specifice tulburarii histrionice afecteaza subiectul intr-un mod evident. Potrivit DSM, simptomele care provoaca unei persoane o suferinta semnificativa, pot sta la baza unei tulburari de personalitate. Frecvent, diagnosticul de tulburare histrionica de personalitate se pune pe baza istoricului individual si a rezultatelor obtinute la interviurile psihologice nestructurate si structurate. Un individ cu aceasta tulburare prezinta cinci sau mai multe din urmatoarele criterii: - Se simte inconfortabil in situatii in care nu este in centrul atentiei; - Interactiunea cu ceilalti este deseori caracterizata prin comportament inadecvat sexual, seducator sau provocator; - Trece rapid de la o stare emotionala la alta si afiseaza emotiile in mod superficial (labilitate emotionala); - Se foloseste constant de aspectul fizic pentru a atrage atentia celorlalti; - Are un stil de a vorbi prin care doreste sa impresioneze dar care este lipsit de amanunte; - Manifesta dramatizare de sine, teatralitate si isi exprima emotiile intr-un mod exagerat; - Este usor influentabil atat de ceilalti cat si de situatii; - Abordeaza relatiile sociale intr-un mod mai intim decat ar trebui. In plus, la argumentele anterioare se vor adauga rapoartele de autoevaluare (bazate pe descrierea experientei personale) ale pacientilor si testele proiective. Rezultatele testelor de inteligenta indica lipsa perseverentei in cazul sarcinilor care necesita concentrare. Scopul diagnosticului diferential este de a deosebi o tulburare psihica de alte afectiuni similare. De exemplu, exista situatii in care se face confuzie intre tulburarea histrionica de personalitate si tulburarea de personalitate borderline. Caracteristici precum tentativele de suicid, confuzia privind identitatea dar si relationarea dificila sunt mai putin intalnite in cazul personalitatii histrionice. Se pot face confuzii si intre tulburarea histrionica de personalitate (THP) si tulburarea de personalitate de tip dependent. Cele doua au in comun nevoia intensa de apartenenta, insa numai tulburarea de personalitate de tip dependent se caracterizeaza prin dependenta psihica la un nivel inalt. O alta diferentiere este aceea ca pacientii cu THP epateaza si folosesc seductia pentru a socializa, sunt orgoliosi, in timp ce persoanele cu tulburari de personalitate de tip dependent tind sa manifeste un comportament de supunere. Tratament Sus De regula, persoanele cu tulburare histrionica nu recunosc ca ar avea nevoie de tratament, fapt care face dificila stabilirea si urmarea unui plan de tratament. Cu toate acestea initiativa de a apela la un specialist ar putea apartine si persoanei cu tulburare histrionica de personalitate daca sufera de o

depresie majora in urma unei pierderi sau relatii recent incheiate sau a altor probleme care le provoaca suferinta. Psihoterapia este, in general, tratamentul de electie in cazul tulburarilor histrionice de personalitate. Scopul tratamentului este de a ajuta pacientul sa descopere motivatiile individuale si temerile asociate cu gandurile si comportamentul sau, dar si de a ajuta pacientul sa se raporteze la cei din jur intr-un mod pozitiv, mai putin egocentric. Medicatia este recomandata pentru a trata simptomele depresiei si anxietatii, in cazul in care acestea se manifesta. Majoritatea persoanelor cu aceasta tulburare nu intampina dificultati in stabilirea relatiilor sociale sau cele profesionale; problemele apar cand vine vorba despre relatii intime, care necesita o implicare profunda. Comportamentul suicidar poate fi intalnit si la persoanele care sufera de personalitate histrionica. Aceasta tendinta se poate manifesta atunci cand pacientul doreste sa atraga atentia prin gestul sau. De regula, actul sinuciderii este planificat, motiv pentru care gandurile si modul de actiune ale persoanei cu personalitate histrionica trebuie tratate cu seriozitate. Pentru ca si automutilarea este o actiune caracteristica histrionicului, si acest aspect ar trebui urmarit si luat in calcul pe parcursul terapiei.

6. Narcisica
Definitie Sus Tulburarea de personalitate narcisica este o afectiune mentala in care pacientul are un simt crescut al propriei importante si o nevoie profunda de a fi admirat. Ei cred ca sunt superiori celorlalti si au putina consideratie fata de sentimentele acestora din urma. Dar in spatele mastii de incredere foarte mare sta o imagine de sine fragila, vulnerabila la cea mai mica critica. Tulburarea de personalitate narcisica este una din cele cateva tipuri de tulburari de personalitate. Tulburarile de personalitate sunt afectiuni in care oamenii au caracteristici care ii fac sa se simta si sa se poarte dezagreabil in preajma celorlalti, limitand abilitatile lor de a functiona in cadrul relatiilor sau in alte arii ale vietii, cum ar fi profesional sau scolar. In mod particular, personalitatea narcisica este caracterizata de un comportament dramatic, emotional, intrand in aceeasi categorie cu tulburarile de personalitate histrionica, antisociala si borderline. Tratamentul tulburarii de personalitate narcisica se centreaza pe psihoterapie.

Cuprins articol 1. Definitie 2. Simptome 3. Cauze 4. Factori de risc 5. Consult de specialitate 6. Diagnostic 7. Complicatii 8. Tratament 9. Preventie 10. Stilul de viata si remedii la domiciliu Simptome Sus Simptomele tulburarii de personalitate narcisica cuprind: - credinta ca este mai bun decat ceilalti - prezenta unor fantezii despre putere, succes si atractivitate - exagerarea propriilor realizari si talente - asteptarea continua de lauda si admiratie - credinta ca este special - esuarea in a recunoaste emotiile si sentimentele celorlalti - convingerea ca ceilalti trebuie sa fie de acord cu ideile si planurile sale - profitare de bunavointa celorlalti - dispretul fata de persoanele pe care le considera inferioare - gelozie fata de altii - credinta ca ceilalti sunt gelosi fata de persoana sa - probleme in mentinerea unor relatii sanatoase - stabilirea de scopuri nerealiste - se simte rapid respins si ranit - incredere in sine fragila - aparenta de persoana cerebrala si neemotionala. Desi unele caracteristici ale personalitatii narcisice pot da impresia ca persoana are multa incredere si o imagine de sinebuna, acest lucru e doar aparent. Personalitatea narcisica trece de granitele increderii si

a imaginii de sine sanatoase, pana la a gandi atat de inalt despre propria persoana incat se pune pe un piedestal. In schimb, persoanele care au o incredere si o stima de sine sanatoasa, nu se valorizeaza mai mult decat ii apreciaza ceilalti. O persoana cu tulburare de personalitate narcisica, da impresia ca ar fi orgolioasa, pretentioasa. Deseori monopolizeaza conversatia. Ii poate dispretui sau ii poate privi de sus pe oamenii pe care ii crede inferiori lui. Poate avea un sentiment al indreptatirii. Si cand nu primeste tratamentul special la care considera ca are dreptul, devine nerabdator si nervos. Poate cauta sa se imprieteneasca cu persoane pe care le considera ca au aceleasi talente, calitati si puteri persoane pe care le vede egalele sale. Poate insista sa aiba cel mai bun din orice cea mai buna masina, club sportiv, ingrijire medicala sau relatii sociale, spre exemplu. Dar dedesubtul acestei grandiozitati deseori se afla o stima de sine fragila. Poate avea probleme sa accepte orice care poate fi perceput drept critica. Poate avea un sentiment secret de rusine si umilinta. Si pentru a se simti mai bine, poate reactiona cu manie sau dispret si eforturi de a umili alte persoane pentru a se pune pe sine intr-o imagine cat mai buna.

Cauze Sus Nu se cunosc cauzele tulburarii de personalitate narcisica. Ca si in cazul altor tulburari psihice, cauza este complexa. Exista dovezi care leaga cauzele de o copilarie disfunctionala, cum ar fi supraprotectia din partea parintilor, asteptari extreme de mari din partea parintilor, abuzul sau neglijarea. Alte dovezi indica factori genetici si psihobiologici legatura dintre creier, comportament si gandire. Factori de risc Sus Tulburarea de personalitate narcisica se considera a fi rara, afectand mai putin de 1% din populatie. Afecteaza mai frecvent barbatii decat femeile. Tulburarea de personalitate narcisica debuteaza deseori la adultul tanar. Desi unii adolescenti par sa aiba trasaturi de narcisism, poate fi datorata varstei si nu inseamna ca vor dezvolta tulburare de personalitate narcisica. Desi cauzele sunt necunoscute, specialistii continua sa invete mai multe despre factorii care pot creste riscul aparitiei acestei conditii. Acesti factori de risc sunt: - un temperament ultrasenzitiv in copilaria mica - indulgenta exagerata sau supraevaluarea din partea parintilor - admiratie excesiva care nu este niciodata echilibrata de un raspuns realist

- ingrijire imprevizibila sau instabila din partea parintilor - abuz emotional sever in copilarie - primirea de laude exagerate pentru felul in care arata sau pentru diferite talente, din partea parintilor - invatarea unui comportament manipulativ de la parinti. Consult de specialitate Sus O persoana cu tulburare de personalitate narcisica nu doreste sa se gandeasca ca ceva este in neregula asemenea ganduri nu s-ar potrivi cu imaginea de sine puternica si perfecta. Dar prin definitie, tulburarea de personalitate narcisica determina probleme in multe arii ale vietii cum ar fi relatiile, munca, scoala si afacerile financiare. Persoana poate fi nefericita si confuza datorita unui amestec de emotii aparent contradictorii. Ceilalti pot sa nu se bucure de prezenta sa, si persoana poate simti ca relatiile nu o implinesc. Daca cineva observa acest fel de probleme in viata proprie, se recomanda un consult psihiatric. Urmarea unui tratament adecvat poate ajuta ca viata sa devina mai placuta. Diagnostic Sus Tulburarea de personalitate narcisica se diagnosticheaza pe baza semnelor si simptomelor si pe o evaluare psihologica amanuntita. Medicul va solicita descrierea semnelor si simptomelor pe care pacientul le prezinta care sunt, cand apar, cat de intense sunt si de cat timp dureaza, spre exemplu. Eventual pacientul va fi rugat sa completeze un chestionar de evaluare psihologica. Desi nu exista teste de laborator pentru a diagnostica tulburarea de personalitate narcisica, medicul poate efectua un examen fizic pentru a se asigura ca nu este prezenta o alta afectiune care sa determine simptomele respective. Unele caracteristici ale tulburarii de personalitate narcisica sunt similare cu cele ale altor tulburari de personalitate. Medicul va avea grija sa puna diagnosticul corect. Este posibil ca un pacient sa fie diagnosticat cu mai mult de o tulburare de personalitate, in acelasi timp. Pentru a se pune acest diagnostic trebuie indeplinite criteriile din manualul de diagnostic. Criteriile de diagnostic pentru tulburarea de personalitate narcisica sunt: - prezenta unui simt exagerat al propriei importante - preocupare cu iluzii de succes, putere si frumusete - credinta ca este special si se poate asocia doar cu persoane la fel de speciale - solicitarea constanta de admiratie din partea celorlalti - prezenta unui sentiment de indreptatire - profitarea de cei din jur - inabilitatea de a recunoaste nevoile si sentimentele altora - prezenta invidiei fata de altii - comportament arogant si plin de demnitate.

Complicatii Sus Daca nu este tratata, tulburarea de personalitate narcisica poate avea urmatoarele complicatii: - consum de substante ilicite - abuz de alcool - depresie - ganduri si comportament suicidar - tulburari de alimentatie, in special anorexia nervoasa - probleme de relationare - probleme profesionale si scolare. Tratament Sus Tratamentul tulburarii de personalitate narcisica se centreaza pe psihoterapie. Nu exista un tratament medicamentos specific pentru aceasta tulburare. Totusi, daca pacientul prezinta simptome de depresie, anxietate sau alte afectiuni, medicamentele de tipul antidepresivelor si antianxioaselor pot fi de folos. Tipurile de psihoterapie folosite in tratamentul tulburarii de personalitate narcisica sunt: - Terapia cognitiv-comportamentala. In general aceasta terapie ajuta la identificarea credintelor si comportamentelor nesanatoase si negative si inlocuirea lor cu unele sanatoase, pozitive. - Terapia de familie. In general, terapia de familie aduce intreaga familie, impreuna la sedintele de terapie. Impreuna sunt explorate conflictele, dificultatile de comunicare si de rezolvare a problemelor, pentru a ajuta la construirea unor relatii armonioase intre membrii familiei. - Terapia de grup. In cazul acestei terapii, pacientul se intalneste cu un grup de persoane cu afectiuni similare si poate fi de ajutor in invatarea unei mai bune relationari cu ceilalti. In acest fel pacientul poate invata cum sa-i asculte pe ceilalti, sa le recunoasca sentimentele si sa ofere suport. Intrucat trasaturile de personalitate pot fi dificil de schimbat, terapia poate dura cativa ani. Scopurile pe termen scurt ale psihoterapiei pentru tulburarea de personalitate narcisica se adreseaza unor conditii comorbide cum ar fi abuzul de substante sau alcool, depresia, increderea scazuta in sine si rusinea. Scopurile pe termen lung sunt de reformare a personalitatii, macar partial, astfel incat modul de gandire care distorsioneaza imaginea de sine sa fie schimbata si sa se creeze o imagine de sine realista. Psihoterapia il poate ajuta pe pacient sa relationeze mai bine cu ceilalti, astfel incat relatiile sa fie mai intime si mai placute. Il poate ajuta pe pacient sa inteleaga cauzele emotiilor si ce il impinge sa fie in competitie, sa nu aiba incredere in altii si chiar sa se dispretuiasca pe sine si pe ceilalti. Preventie Sus

Nu exista o cale sigura de a preveni aparitia tulburarii de personalitate narcisica. Poate fi de ajutor tratarea cat mai precoce a oricarei afectiuni psihiatrice in copilarie. Terapia de familie poate ajuta familia sa comunice mai eficient si sa faca fata conflictelor si emotiilor negative. Parintii cu tulburare de personalitate pot beneficia de ore de parenting si sprijin din partea terapeutilor si a asistentilor sociali. Stilul de viata si remedii la domiciliu Sus Indiferent daca decizia de a solicita tratament apartine pacientului sau a fost sugerata de membrii familiei, prieteni sau angajator, pacientul poate considera ca tratamentul nu este necesar. Natura tulburarii de personalitate narcisica il poate face pe pacient sa gandeasca ca terapia si terapeutul nu merita timpul si efortul sau si va fi tentat sa renunte. E bine ca el sa se mentina deschis si sa se concentreze pe recompensele tratamentului. De asemeni, sa fie sigur ca: - urmeaza corect planul de tratament: sa participe la orele de terapie programate si sa ia corect medicatia prescrisa; de retinut ca poate fi o munca grea si ca pot exista recaderi - se informeaza despre tulburare: educatia pacientului despre boala ii va oferi acestuia sansa de a sti mai multe despre simptome, factori de risc si tratament - sunt tratate abuzul de substante si a alte probleme psihiatrice; adictiile, depresia, anxietatea si stresul se pot autointretine, determinand un cerc de durere emotionala si comportamente nesanatoase - poate invata tehnici de relaxare si management al stresului; exista tehnici de reducere a stresului ca meditatia, yoga, tai-chi; acestea pot determina relaxare si calm - se concentreaza pe scopurile tratamentului; recuperarea din tulburarea de personalitate narcisica poate dura mai mult timp. Scopurile tratamentului pot fi motivatia de care are nevoie pacientul pentru a-l continua, la fel ca si ideea ca doar el poate repara relatiile afectate de comportamentul sau, fiind astfel mai implinit.

7. Obsesiv-compulsiva
Generalitati In cadrul acestei maladii psihice, o persoana devine blocata mental intr-un model de ganduri si comportamente repetitive care sunt lipsite de sens si suparatoare, dar sunt dificil de depasit. De exemplu, gandul obsesiv ca o persoana se poate contamina prin atingerea clantelor de la usa sau a altor obiecte "murdare", face ca o adolescenta sa petreaca ore intregi spalandu-se pe maini. Mainile ii devin rosii si inflamate si ii ramane putin timp pentru alte activitati sociale, dar obsesiade a-si spala mainile, continua.

Un alt exemplu este cel al unui barbat intre doua varste care este terorizat de gandul ca ii poate rani pe ceilalti datorita neatentiei sale. Pleaca foarte greu din casa pentru ca intai trebuie sa parcurga un ritual indelungat al verificarii si reverificarii robinetelor de gaz sau de apa, pentru a fi sigur ca sunt oprite. Alt exemplu, este al unei tinere mame care este cuprinsa de gandul infricosator ca isi va vatama copilul. Oricat de mult incearca, nu se poate elibera de aceasta idee dureroasa si ingrijoratoare. Refuza si sa atinga cutitele de bucatarie si alte obiecte ascutite, deoarece ii este teama ca le-ar putea folosi ca arme. Daca boala obsesiv complusiva devine suficient de severa, aceasta poate distruge capacitatea unei persoane de a functiona normal acasa, la scoala sau la serviciu. Cuprins articol 1. Generalitati 2. Diagnostic Diagnostic Sus Diagnosticul obsesiei este valabil doar daca cele 3 criterii de mai jos sunt respectate: - idei recurente, impulsuri sau imagini considerate lipsite de sens si intruzive incercarea de a ignora, reprima sau neutraliza aceste ganduri cu ajutorul altor ganduri sau fapte - recunoasterea de catre pacient a faptului ca aceste ganduri sunt un produs al propriei sale minti si nu sunt impuse de factori externi - simptomele sa nu apartina altei afectiuni mentale, cum ar fi sentimentul de vinovatie in depresia majora sau dorinta de a obtine drogul din dependenta de substante psihoactive Diagnosticul compulsiei e valabil doar daca cele 3 criterii de mai jos sunt respectate: - comportamente repetitive, intentionate, cu scopul de a raspunde unei obsesii, in functie de anumite reguli sau intr-o maniera stereotipa - comportamente care intentioneaza protejarea de un disconfort sau de o situatie de temut, dar care nu corespund realitatii, fiind excesive - recunoasterea de catre pacient a faptului ca aceste comportemente sunt nerezonabile Diagnosticul bolii obsesiv compulsive e valabil doar daca obsesia si/sau compulsia sunt diagnosticate conform criteriilor de mai sus, cauzeaza un disconfort major, consuma timp (cel putin 1 ora pe zi) sau interfera in mod semnificativ cu rutina normala, munca sau relatiile interumane.

8. Nevroza
Nevroza este o afectiune psihogena unde simptomele sunt expresia simbolica a unui conflict psihic ce-si are radacinile in istoria infantila a subiectului si constituie compromisuri intre dorinta si aparare (Laplanche: dictionar de psihanaliza).

Din punctul meu de vedere, noi avem cu totii, in anumite momente, comportamente nevrotice care nu raspund pe deplin situatiei prezente. Ele rezulta cel mai adesea din mecanismele de aparare. Sunt esecurile in comunicare sau comportamentele contaminate de conflictele neincheiate din trecut. Prefer sa aduc exemple concrete in care o persoana aduce in prezent conflictele sale din prezent. Nevroza este: - incapacitatea de a fi prezent in prezent; - incapacitatea de a avea acces la adevaratele sale nevoi, de a le identifica si de a gasi un raspuns; - a avea prejudecati, principii, ideologii in loc sa privesti in fata realitatea prezenta; - a se servi de trecut pentru a justifica prezentul: obiceiurile, traditiile fixe, ritualurile care fac viitorul previzibil (introiectii); - a da prioritate trecutului si cunoscutului asupra prezentului si necunoscutului; - a da prioritate viitorului si proiectelor asupra prezentului si actiunii; - a se servi de ceilalti pentru a-si justifica pozitia: si ceilalti fac la fel; - a-l acuza pe celalalt cand reproseaza ceva in loc sa asculte: Si tu atunci ; - a-si pregati raspunsul in loc de a-l asculta pe celalalt; - a vorbi ca sa se afle in treaba (evitare); - a vorbi pentru a spune ceva; - a dori sa fie mereu tot mai perfect si a se simti vinovat ca nu a reusit; - a manipula in loc sa ceara, sa spuna in fata sau sa actioneze; - a trai cu regrete pe care cauta mereu sa le satisfaca; - a se simti vinovat (transfer) cand este vorba sa fie responsabil sau sa repare; - a astepta regulat ca celalalt sa faca primul pas: a reactiona in loc de a actiona (dependenta, simbioza); - a trai prost si a nu lasa nici pe ceilalti sa traiasca; - a nu-si accepta corpul, varsta, calitatile sau defectele; - a fi in mod obisnuit gelos prin posesie sau din frica de a fi abandonat (simbioza); - a se plange adesea sau niciodata din principiu (introiectie); - a reprosa celorlalti ca sunt cauza sentimentelor sau comportamentelor sale: din cauza ta; - a se supune in mod regulat parerii celorlalti: gura lumii (introiectie); - a dori sa aiba dreptate si sa domine in mod obisnuit; - a cumpara dragostea cu bani, datoria sau obligatiile; - a face glume fara incetare (evitare si adesea devalorizarea celuilalt ; - a generaliza; - a privi in alta parte; - politete excesiva; - a-si bate joc ; - a-si reprima in mod obisnuit spontaneitatea; - a face judecati critice sau a acuza; - a raspunde la o intrebare printr-o alta intrebare.

9. Psihoza
tulburare mintala caracterizata printr-o dezorganizare a personalitatii, pierderea simtului realului si transformarea in delir a experientei traite. Limbajul medical curent rezerva termenul psihoza pentru bolile mintale nelezionale, care se caracterizeaza prin simptome esentialmente psihologice, cum sunt psihozele acute (bufeul delirant la acces delirant care apare si dispare in mod brusc schizofrenia, delirele cronice - paranoia, parafrenia) si psihoza maniaco-depresiva. Tratament si prognostic - In ansamblu, terapeuticile moderne au ameliorat mult prognosticul psihozelor, candva pesimist. Aceste terapeutici asociaza un tratament medicamentos (neuroleptice, litiu) unei psihoterapii individuale sau colective ale caror modalitati sunt foarte variate, in decursul conversatiei medicul trebuie sa caute o buna distanta relationala, nici prea apropiata, nici prea indepartata. De indata ce pacientul admite ca ideile sale delirante sunt patologice, se poate intrevedea vindecarea sau, cel putin, o ameliorare in viitorul apropiat.

10. Eficacitatea terapiilor si a comunicarii (placebo)

Efectul placebo Mai multe cercetari neutre, pluridisciplinare si obiective despre eficacitatea terapiilor arata ca nu exista nici o diferenta semnificativa intre metodele psihoterapeutice. O alta cercetare a incercat sa evalueze mai pe larg ceea ce este eficient in terapie. Eficacitatea depinde in principal de trei factori: calitatea personala a clientului care face terapia (40%), calitatea personala a terapeutului (30%), si metoda utilizata (20%). Acest procentaj redus al metodei utilizate explica de ce este dificila evaluarea diferentelor intre diferitele terapii. Cuprins articol 1. Eficacitatea terapiilor si a comunicarii 2. Clientul 'placebo pozitiv' - 40% 3. Terapeutul, profesorul, functionarul sau patronul ... eficace placebo pozitiv - 30% Clientul 'placebo pozitiv' - 40% Sus Partea clientului este optima (40%) cand acesta este placebo pozitiv si acordor . Pacientii placebo pozitiv reactioneaza bine la toate medicamentele, adevarate sau false, prezentate ca fiind eficace, sunt

satisfacuti de ingrijirile acordate, de vizitele pe care le primesc si de medicul lor. Ar putea fi comparati cu acordorii. In psihoterapie, ei raspund mai bine la toate metodele si la toti terapeutii. Sunt de acord cu solutiile sau exercitiile propuse. Pacientii placebo negativ reactioneaza slab la medicamente si nu sunt multumiti nici de ingrijiri, nici de vizite, nici de medicul lor. Ar putea fi comparati cu desacordorii. Efectul placebo pozitiv se construieste progresiv cand clientul: - isi indreapta atentia asupra procesului care se deruleaza in interiorul lui prin intermediul organelor sale senzoriale (a vedea, a asculta, a simti), - isi pastreaza credinta in valoarea terapeutului, - se abandoneaza senzatiilor si emotiilor sale (acceptare), - se exprima liber verbal si corporal, - devine constient de ceea ce era ascuns in interiorul lui si isi integreaza mai armonios trecutul in prezentul linistit si protector al relatiei sale cu terapeutul. Putem sa-i facem pe clientii nostri mai mult placebo pozitivi ? Un renumit specialist in cure de slabire, foarte eficace, administra medicamente (pentru reducerea poftei de mancare, hormoni tiroidieni si laxative foarte concentrate) si un regim sever. Daca intr-o luna nu ati slabit 4 kg, nu mai veniti sa stam de vorba. Cum avea multi clienti (15 minute de consultatie), sala de asteptare era mereu plina. Ultimul venit ii auzea pe ceilalti vorbind, evident toti pe cale de vindecare, deci pacienti placebo pozitivi fortati. Un psihiatru de bun simt dadea sfaturi si pretindea schimbari rapide de comportament. Sala de asteptare devenea o terapie spontana de grup cu participanti vindecati deja partial. Cand lucram la spital, multi pacienti veneau pentru a gasi un doctor anonim care avea sa-i vindece si asteptau mai mult medicamente. In practica mea privata, oamenii vin sa ma vada ca urmare a recomandarii unor fosti pacienti pentru a gasi un ajutor in reducerea conflictelor lor. Selectionez, fara sa vreau, pacienti placebo pozitivi. Vindecarea spontana poate face parte din efectul Placebo. Ea intervine cu atat mai mult cu cat terapia este mai lunga (psihanaliza de exemplu). Cand chirurgul deschide abdomenul pentru a realiza o operatie, el coase la loc cele doua capete ale taieturii si rana se vindeca de la sine. Ambroise Pare, medic celebru la Paris, spunea acum doua secole: Eu il pansez, Dumnezeu il vindeca. Asta se intampla in majoritatea bolilor altfel am ramane cu cicatrice. Pe plan psihologic, se intampla la fel. Majoritatea conflictelor pe care le traim gasesc o anumita portita mai mult sau mai putin linistitoare: pacientul poate gasi alternative, sa-si schimbe locul de munca, partenerul sau sa-si rezolve cat de cat problemele intalnite fara sa faca neaparat o terapie. In filozofia hindusa, vorbim despre efemeritatea lucrurilor: totul vine si pleaca. Conflictele interioare fac adesea problemele de nerezolvat. Terapeutul, profesorul, functionarul sau patronul ... eficace placebo pozitiv - 30%

Sus Cercetari independente despre metodele terapeutice au subliniat calitatile terapeutului. Calitatile personale cele mai eficiente la un terapeut sunt caldura umana sau empatia, comunicarea (vezi B) si coerenta intre ceea ce spune si ceea ce face sau traieste. Cand indrum grupuri de profesori sau de functionari, ei imi confirma ca aceste valori sunt eficiente si in domeniul lor de activitate. A. Caldura umana presupune o ascultare empatica in doua etape: in primul rand simpatia (identificarea pentru inceput cu pacientul, a-l insoti in tristetea si bucuria lui ca si cum am fi una cu el), si in al doilea rand, empatia sau distantarea mai obiectiva (nu eu sufar), si aceasta fara judecata critica sau interpretare. Eficienta lui terapeutica depinde si de alti factori: credinta pe care o are in el insusi si in metoda utilizata sau in medicamentul administrat, forta lui interioara, usurinta in contactul sau vizual si corporal, increderea in pacient. In dragoste este si mai evident. Tandretea se exprima in special prin caldura umana si comunicare. Intr-o relatie creativa fiecare este capabil sa faca pasul urmator cand celalalt este pregatit. Nu putem sti acest lucru decat daca celalalt este transparent si vizibil si daca suntem niste fini observatori si stim sa ascultam. B. Comunicarea 1. Canalele comunicarii Specialistii in comunicare spun ca mesajul se transmite prin patru canale: Cuvintele: 10% Tonul vocii: 30% Expresia fetei, privirea si mimica: 30% Expresia intregului corp, limbajul corpului: 30%. O alta cercetare a aratat ca mesajul terapeutic se transmite in proportie de 52% prin expresia fetei si a ochilor. Este suficient sa faceti apel la experienta dumneavoastra in dragoste pentru a va convinge ca cea mai mare parte a comunicarii se realizeaza prin aceste canale. 2. Cuvintele Este surprinzator sa citesti ca in transmiterea mesajului cuvintele intervin atat de putin. Ele sunt totusi esentiale pentru mesajul comunicarii. Totusi, se poate observa cum reusesc cuvintele sa impresioneze auditoriul sau persoana careia ne adresam. Cand revad in trecutul meu atentia pe care o acordam mesajelor verbale imi dau seama cum comunicarile verbale monocorde imi induc o stare de somnolenta si imi distrag atentia: cursuri, lecturi sau prezentari monotone tinute de profesori, conferentiari sau lectori care vorbesc pentru ei insisi fara sa priveasca publicul si fara sa-i observe reactiile. Mi se intampla sa adorm cand, printre altele, sala este intunecata si supraincalzita.

Sunetul vocii Daca oratorul si-ar modela vocea in timpul cursului sau conferintei, daca ar face o pauza dupa fiecare fraza si daca tonul ar fi clar, ferm, modulat si armonios, atunci as fi mai atent. Pe de alta parte am o amintire mai vie despre profesorii care-si tineau cursurile fara notite, privindu-si auditoriul in fata. Mai ales daca dadeau exemple, povesteau intamplari si mai faceau din cand in cand cate o gluma. Expresia fetei si privirea Sunt mai atent atunci cand interlocutorul meu ma priveste adesea si are o mimica expresiva. In plus, Paul Eckman, un cercetator american, a demonstrat ca expresia emotiilor este aceeasi in toate culturile. Este deci un limbaj universal, intercultural, care nu este influentat de educatie. Exista optsprezece feluri de a zambi. Un zambet spontan este diferit de un zambet simulat. Un ofiter al lui Cear putea sa-i spuna cand un diplomat strain venea sa-l salute si pronunta Ave Cear daca acesta era sincer sau nu. Multi oameni disting zambetele de placere de zambetele de jena sau de zambetele prefacute, dar nu stiu sa specifice semnele obiective care stau la baza convingerii lor si nici nu pot sa spuna de unde stiu acest lucru. Expresia intregului corp Vazand pe cineva, noi stim multe lucruri, dar nu stim ce stim si nici de unde stim. Terapia ne ajuta sa descoperim ceea ce era ascuns in noi. Cand cineva devine constient de ceva in comportamentul sau, i se intampla sa spuna: descopar ca intr-o oarecare masura stiam acest lucru, dar nu-mi dadeam seama. A descoperi ceea ce era acoperit. Ni se intampla, de asemenea, sa ghicim uneori ce gandesc ceilalti despre noi dupa comportamentul lor tacut: simpatie, neincredere, manie sau mila. Intrand in acest restaurant, puteti imediat sa va dati seama cine este patronul. La banca ghiciti cand este momentul potrivit pentru a va adresa functionarului. Un grafolog competent poate sa ghiceasca multe din caracteristicilepersonalitatii reflectate in scris care este un comportament psiho-motor. Cand un profesor sau un conferentiar se misca, scrie la tabla sau arata si explica ceea ce a proiectat pe ecran, priveste publicul, pune eventual intrebari si interactioneaza cu publicul, atunci atentia mea este captivata si retin mai bine ceea ce spune. 3. Calitatile comunicatorului A acorda Este o dimensiune dezvoltata de PNL. A fi in acord cu sau a acorda (to match, a face echipa pentru a castiga), inseamna: - a vedea jumatatea plina a paharului, partea pozitiva in fiecare situatie, punctele comune intre persoane, - a asculta ce spun ceilalti, a-i valoriza, a-i considera mai degraba parteneri decat adversari sau dusmani, - a le stimula raspunsurile si a le valoriza sugestiile pozitive sau solutiile alternative, - a accepta si eventual a integra opinia celuilalt pentru a o modifica sau completa pe a sa, a arata clar acordul, dezacordul sau sugestiile sale tinand cont de nevoile sale, - a negocia pentru a gasi sau dezvolta convergente si acorduri,

- a cauta mai degraba solutii la probleme decat probleme la solutii, - a transforma intrebarile intr-o opinie, - a insoti si dirija in acelasi timp, - a uni mai degraba decat a desparti. Putem fi in acord cu sau placebo pozitiv in terapie, ca terapeut sau client, dar si in viata, la serviciu, la bucatarie sau in dragoste. A dezacorda A fi in dezacord sau a dezacorda (mis-match), inseamna: - a vedea jumatatea goala a paharului, partea negativa a fiecarei situatii, punctele divergente sau dezacordul intre persoane, - a nu asculta ce spun ceilalti, - a-i considera pe ceilalti adversari sau dusmani, - a nu lua in consideratie raspunsurile, sugestiile sau solutiile adversarilor, - a refuza opinia celuilalt, a nu-si exprima acordul sau dezacordul, - a refuza sau a evita sa-si schimbe parerea sau sa negocieze, - a dezvolta divergente, dezacorduri, - a separa mai degraba decat a uni, - a cauta probleme la solutii. Cei care sunt in dezacord critica adesea, nu sunt multumiti de ceilalti (nici de ei insisi), se revolta adesea, contesta a priori si creeaza mai mult conflicte. C. Formarea profesionala concreta a terapeutului este mai importanta decat informarea sa Cum am vazut, cercetarile independente nu pot dovedi ca o terapie este mai eficienta decat alta. In plus, utilizarea acestei terapii nu intervine decat pentru 20% in vindecare. Este deci imperativ, dincolo de terapie, sa va dezvoltati talentele personale ale terapeutului care sunt prezentate mai sus . S-ar mai putea adauga aici credinta terapeutului in metoda pe care o utilizeaza, increderea pe care o are in el insusi, in pacient si in medicamentul pe care-l propune. Formarea terapeutului consta adesea intr-o invatare a tehnicilor fara sa abordeze si comportamentele reale ale terapeutului cand utilizeaza aceste tehnici. In terapia cognitivo-comportamentala, terapeutul utilizeaza module de raspunsuri sau de comportamente in functie de raspunsurile pacientului, dar aceasta invatare ramane teoretica. Este probabil singura metoda, destul de paradoxal, care nu abordeaza si comportamentele reale ale terapeutului. Se crede ca este suficient sa cunosti procesul pentru a-l aplica corect. In alte terapii ca psihanaliza, supervizarea consta in a raporta, eventual cu un text inregistrat, o secventa de terapie unui supervizor care nu vede cum se petrece ea in realitate. Se lucreaza atunci doar comportamentele reale ale terapeutului (inregistrare), adica asupra teritoriului asa cum s-a intamplat, dar si asupra hartii terapeutului care raporteaza ceea ce s-a intamplat intr-adevar. Se lucreaza deci asupra credintelor (adica harta sa) pe care terapeutul le are despre comportamentele sale. Ca in majoritatea relatiilor sau conflictelor, credem adesea ca avem dreptate. PNL ne-a aratat ca exista o diferenta importanta intre ceea ce noi credem ca facem si ceea ce facem intr-adevar, adica teritoriul.

Observand direct sau pe video terapeuti celebri si considerati a fi eficienti, fondatorii PNL au descoperit ca exista o diferenta importanta intre ceea ce facea terapeutul si ceea ce credea ca face. In Gestalt si in analiza tranzactionala, supervizarea consta in a realiza secvente de terapie in prezenta formatorului si a supervizorului. Aici se lucreaza pe comportamentele reale ale terapeutului. Lucrand pe secvente scurte in care se pot vedea comportamentele pacientului si raspunsul terapeutului, ne dam seama ca este mai importanta calitatea raspunsului decat raspunsul in sine. Daca, de exemplu, realizam un joc de roluri in care clientul spune: cred ca este ultima mea primavara si se cere la trei terapeuti succesivi care nu se vad sa dea un raspuns la acest comportament, ne dam imediat seama ca acelasi raspuns bun nu este neaparat valabil in functie de felul cum il utilizeaza terapeutul sau felul in care clientul il primeste. Trebuie sa puteti prevedea sentimentul subiacent al pacientului, eventual mesajul ascuns si sa dati un raspuns, pe cat posibil, cat mai empatic. In mare parte, terapeutii cred ca sunt empatici. Dar in jocurile de rol ne dam seama ca este o calitate intr-adevar dificil de dezvoltat. Cand am invatat bine o metoda si o aplicam bine (20% din eficacitatea terapiei), se poate dezvolta printre altele efectul Placebo care nu este nici un artefact, nici un inconvenient, ci dimpotriva ceva care este mai important decat metoda in sine. Pentru aceasta, este important sa se lucreze calitatile terapeutului cum ar fi caldura umana, empatia, canalele comunicarii, coerenta terapeutului, congruenta, deschiderea si transparenta sa etc. D. Coerenta terapeutului Ceea ce spune corespunde cu ceea ce gandeste, traieste sau face. Este autentic, transparent si previzibil. Nu se ascunde pentru a spune ceea ce gandeste. Nu spune tot ceea ce gandeste, dar gandeste intradevar tot ceea ce spune. Relatia de iubire este strans legata de atasament [parintii nu se ocupa cum trebuie de copii in sensul ca relatia pe care o au cu ei este una distanta in care ei nu le inteleg nevoile copiilor, de aici si urmatorul articol pe care il voi uni cu acesta si voi aduce aici si copii invata ceea ce traiesc] [eu practic trebuie sa fiu in terapie un adult in rol de parinte pentru client, in asa fel incat sa primeasca acum tot ce nu a primit in copilarie si sa isi poata repara scenariul]

Cum poate atasamentul sa dea nastere unei relatii de iubire?

Atasament-liant = prima relatie de dragoste intre mama si copil. Succesul sau esecul relatiei fiind raspunzator de calitatea relatiilor viitoare - formeaza stima de sine, asteptarile de la ceilalti si abilitatea de a atrage si mentine o relatie sanatoasa. Suntem nascuti cu un set de predispozitii native in a ne lega de persoanele din jurul nostru, in mod special de mama, de la care "invatam sa simtim, sa reactionam, fie prin frica, fie prin furie sau

bucurie. Limbajul nonverbal sta la baza acestei prime relatii si de aceea acest tip de limbaj va determina felul in care ne vom raporta la ceilalti, vom emite semnale de atractie sau respingere. Confuzia, teama, separarea traite in relatia cu mama ne vor transforma in adulti imaturi, care nu-si pot intelege propriile sentimente, nu empatizeaza, nu pot sa se deschida in fata altora, limitand astfel abilitatea lor de a construi si mentine o relatie sanatoasa. Atasamentul-liant dintre mama si copil este responsabil pentru: - Abilitatea de a mentine un echilibru emotional - Capacitatea de a fi impacat/fericit cu tine insuti si cu ceilalti - Succesul sau esecul viitoarelor relatii intime - Capacitatea de a-ti reveni dupa un esec, o dezamagire, o deceptie etc. Interactiunea sanatoasa copil mama va determina un atasament solid in care adultii sunt constienti de emotiile si sentimentele celorlalti. O relatie adulta sanatoasa este dependenta de abilitatea celor doi de: - A gestiona stresul - A fi in armonie cu propriile emotii - A folosi limbajul nonverbal - A ierta si reconstrui relatia Acelasi studiu a mai descoperit ca atasamentul nesigur poate fi cauzat de abuz dar la fel de bine poate fi determinat si desinguratate si izolare. Creierul copilului este profund influentat de acest atasament liat care ia nastere o data cu prima dragoste a copilului. Cand mama reuseste sa gestioneze stresul copilului, sa-i ofere liniste, sa empatizeze cu acesta intelegandu-i starile, cand reuseste sa se bucure impreuna cu el si sa-l invete ce inseamna iertarea copilul traieste atasamentul sigur. O fundatie solida a unui atasament solid ii ofera copilului incredere in sine, optimism si confort in fata obstacolelor vietii. Ca adult acesta va fi flexibil, creativ, increzator si optimist. Atasamentul solid ne dezvolta abilitatea: - De a ne simti in siguranta - De a explora lumea - De a gestiona stresul - De a fi echilibrati din punct de vedere emotional - De a ne simti confortabil si in siguranta - De a gasi sensul vietii noastre - De a avea asteptari sanatoase de la relatiile cu ceilalti Atasamentul liant este la fel de unic ca fiecare dintre noi. Persoana pentru care dezvoltam acest tip de

atasament nu trebuie sa fie perfecta, nu este obligatoriu sa fie mereu in rezonanta cu emotiile noastre dar ajuta foarte mult daca copil simte disponibilitatea permanenta a adultului de a empatiza. Atasamentul nesigur afecteaza relatiile adulte Insecuritatea poate deveni o problema semnificativa in viata noastra. Copilul are nevoie de ajutor, de securitate, de intelegere si de recunoastere pentru a putea dezvolta un atasament solid. Nesiguranta poate duce la : - Insecuritate daca parintele nu empatizeaza sau este prea intruziv, copilul va deveni anxios si temator, fara a stii la ce sa se astepte. Ca viitor adult acesta va parea disponibil intr-un moment pentru ca imediat apoi sa para inabordabil. - Dezorganizare, agresivitate si furie atunci cand nevoile noastre emotionale primare nu sunt satisfacute sau cand comportamentul unui parinte este terifiant problem,ele nu intarzie sa apara. Ca viitori adulti nu vom putea sa ne apropiem cu usurinta de ceilalti si vom deveni insensibili la nevoile partenerului. - Dezvoltare lenta aceste intarzieri se manifesta in planul sanatatii psihice si sociale. - Dezinteres - daca parintii nu sunt disponibili este foarte posibil ca cei mici sa isi construiasca o lume interioara a lor si sa evite apropierile si legaturile emotionale cu ceilalti. Ca adulti vor deveni foarte distanti fizic si emotional intr-o relatie. Felul in care stilul parental conduce la un tip de atasament si mai apoi felul in care acest tip de atasament isi pune amprenta asupra adultului de maine este prezentat in cele ce urmeaza: Intre parintii care empatizeaza cu nevoile copilului si acesta se construieste un atasament solid care va da nastere unui adult capabil sa dezvolte si sa intretina relatii sanatoase, sa empatizeze si sa stabileasa limite adecvate. Parintii care nu raspuns nevoilor copilului sau il resping pe acesta vor dezvolta in relatia cu micutul un atasament de tip evitant ceea ce va face ca viitorul adult sa fie rigid, critic, intolerant si distant emotional in relatiile cu ceilalti. Atasamentul ambivalent ia nastere ca urmare a inconsecventei parintilor in ceea ce priveste relationarea cu copilul, acest lucru ducand la anxietatea si nesiguranta adultului de maine. Atasamentul dezorganizat apare in urma ignorantei nevoilor copilului si a unui stil parental foarte autoritar care va da nastere unui adult insensibil, abuziv si lipsit de incredere in propriile forte. Intre copil si parintii sai total neimplicati si neinteresati de nevoile copilului se va dezvolta un atasament de tip reactiv care va da nastere unui adult incapabil sa stabileasca si sa intretina o legatura sanatoasa cu ceilalti. Aceste tipuri de atasamant, influentate de stilurile parentale, sunt prezente in randul populatie indiferent de grupul socio-economic din care face parte individul. Cauze ale atasamentului nesigur

- Neglijare fizica hrana de proasta calitate, probleme de natura medicala - Abuz emotional acordarea de atentie insuficienta, abuz verbal, depunerea unui efort mult prea mic pentru a intelege emotiile copilului- Abuz fizic sau sexual viol sau agresare fizica - Separarea de parinti divort, moarte, boala, adoptie - Experiente traumatizante boala sau accidente - Depresia postpartum lipsa suportului si a griji materne - Dependenta mamei de alcool sau alte substante - Varsta frageda a mamei si lipsa de experienta - Schimbarile de domiciliu frecvente In concluzie reusita relatiilor dintre adulti este dependenta de comunicarea nonverbala. Bebelusii nu pot vorbi dar fac apel la limbajul nonverbal pentru a se asigura ca nevoile lor vor fi auzite si satisfacute. Nounascutii nu stiu de ce anume au nevoie, ei simt ceea ce doresc si comunica acest lucru in modul corespunzator lor. Atunci cand nevoile copilului sunt intelese de parinte si satisfacute, copilul se simte in siguranta si dezvolta in relatia cu parintele un atasament sigur. Iubirea adictiva inseamna dependenta de cineva exterior sinelui care sa raspunda unor nevoi nesatisfacute, de a evita temeri sau suferinta emotionala, de a rezolva probleme si a mentine echilibrul. Paradoxal, aceasta iubire se naste din incercarea de a tine viata sub control, tentativa soldata cu pierderea controlului prin atribuirea unei puteri personale altcuiva decat propriei fiinte. In incercarea de a ne satisface foamea noastra tot mai mare de siguranta, de senzational, de putere, de apartenenta si de sens al vietii, iubirea adictiva este concomitent o forma de pasivitate: nu ne rezolvam singuri problemele, ci incercam sa complotam cu altii, astfel incat sa aiba grija de noi si de problemele noastre iar in schimb, ne ocupam de altii, cu pretul propriilor emotii sau cautam sa-i controlam pentru a ne satisface nevoile pe seama lor. Asteptand ca altii sa ne elibereze de temerile, durerea sau disconfortul resimtite, toleram sau impunem comportamente abuzive. Iar aceste persoane importante din viata noastra de care ne agatam pot fi: copii, parinti, prieteni, sefi, sot sau sotie, iubit sau iubita. nu avem nevoie neaparat de iubire pentru a supravietui fizic insa, fara experienta de a fi fost un copil iubit, reteta unei vieti implinite si sanatoase ramane incompleta. Posibilele dificultati in dezvoltarea stimei de sine, a iubirii fata de ceilalti si a dragostei de viata vin din lipsa de iubire. Oamenii care pot trai fara dragoste intampina dificultati in a se iubi pe sine, pe ceilalti, si sunt cei carora le-au lipsit in copilarie dragostea neconditionata si atentia parintilor. Avem nevoie ca in copilarie sa fim iubiti asa cum suntem, chiar daca uneori nu facem, nu spunem si nu gandim asa cum le-ar place parintilor nostri. Nevoia de apropiere de ceilalti oameni, dorinta de a fi special pentru cineva este atat de adanc inradacinata, incat legaturile emotionale au evoluat de la faza de functionalitate biologica, devenind parteneriate bazate pe atasament emotional. Iar la nivel biologic, separarea poate provoca o angoasa profunda. Iubirea dependenta Relatiile de dragoste de la maturitate isi au adesea sursa in relatii de iubire vechi in special in legaturile cu parintii din copilarie. Dragostea nu inseamna numai atractie sexuala, poveste de iubire si

compatibilitate relationala. In sistemul familial, chiar daca incestul fizic nu are niciodata loc, consecintele psihologice pentru copil se pot dovedi mai tarziu la fel de grave. In lucrarile de specialitate se vorbeste de incest emotional. Cand copilului i se cere repetat, in mod direct sau indirect, sa aiba grija de sentimentele parintilor, copilul interpreteaza gresit aceasta seductie drept dragoste parinteasca. Venita din partea parintelui de sex opus, cererea devine o invitatie mascata la incest. Parintele ii cere copilului sa se transforme in partener surogat in care rolurile sunt inversate. La maturitate acesti copii au parte de relatii de iubire dependenta si confuzii privind intimitatea reala. Pentru mintea inconstienta, iubirea adictiva este ceva firesc si este resimtita ca o conditie necesara supravietuirii. Pentru cel dependent de iubire, chiar si o relatie patologica poate parea normala si necesara. Cand incepem sa intelegem temerile noastre si modul in care folosim iubirea adictiva, ele isi pierd adesea din putere. Intensitatea iubirii adictive este direct proportionala cu intensitatea sentimentului nevoilor nesatisfacute in copilarie. Iar iubirea adictiva intensa se asociaza frecvent cu stima de sine scazuta. Iubirea adictiva este egocentrica si egoista. Tendinta de a renunta la controlul asupra propriei vieti se naste din teama de durere, de deprivare, teama de a-i dezamagi pe altii, teama de esec, teama de vina, furie sau respingere, teama de a fi singur, teama de imbolnavire sau nebunie si nu in ultimul rand, teama de moarte. Dependentii de dragoste traiesc cu iluzia ca relatia lor activa ii va elibera de temerile lor. Germenii iubirii adictive sunt ingropati in biologia umana, in sistemul nostru educational, in cautarile noastre spirituale si in convingerile noastre psihologice. Ea este atat de comuna, incat n-o recunoastem decat atunci cand ne-a distrus viata amoroasa.

Imaginea de sine, stima de sine si increderea in sine

Generalitati

Auzim adesea in jurul nostru formulari de genul "are incredere in sine" sau "nu are incredere in sine", "se respecta" sau "nu se respecta". Ce este increderea in sine? De unde stim ca o persoana are incredere in sine si o buna stima de sine si o alta nu are incredere in sine si are o stima de sine scazuta? Care sunt semnele obiective care ne ajuta sa tragem aceste concluzii? Dar cum gandim despre noi insine? De unde stim daca avem incredere in noi si o stima de sine pozitiva? Cum se manifesta o imagine de sine pozitiva? Dar o imagine de sine negativa? Care sunt consecintele unei imagini de sine pozitive/negative? Care sunt factorii care favorizeaza dezvoltarea stimei de sine? Ce legatura exista intre imaginea de sine, stima de sine si increderea in sine? Stima de sine se merita sau

trebuie castigata? Cum se construieste increderea in sine? Toate aceste intrebari m-au ajutat sa vad mai limpede in gandurile mele si sa-mi structurez ideile referitoare la imaginea de sine, stima de sine si increderea in sine, conditii esentiale pentru Imaginea de sine Imaginea de sine este definita de modul in care ne percepem propriile noastre caracteristici fizice, emotionale, cognitive, sociale si spirituale care contureaza si intaresc dimensiunile eului nostru. in functie de perceptia noastra la un moment dat al dezvoltarii noastre, de ceea ce ne-am dori sa fim sau ceea ce am putea deveni, putem distinge mai multe ipostaze ale eului nostru: eul actual, eul ideal si eul viitor. Imaginea de sine ne influenteaza comportamentele, de aceea este important sa ne percem cat mai corect, sa dezvoltam convingeri realiste despre noi insine. Exista persoane care, desi au o infatisare fizica placuta, se percep ca fiind fie prea slabe sau prea grase, prea inalte sau prea scunde, insuficient de inteligente etc. Perceptia de sine nu reprezinta adevarul despre noi, ci este doar o "harta" pentru propriul "teritoriu" ("Harta nu este teritoriul" PNL), un barometru al starii noastre de bine. Relatiile armonioase cu membrii familiei si cei din jur, performantele profesionale, asumarea unor responsabilitati in acord cu resursele proprii indica o imagine de sine pozitiva, in timp ce absenta motivatiei sau o motivatie scazuta, agresivitatea defensiva, comportamentele de evitare, rezistentele la schimbare sunt principalii indici pentru o imagine de sine negativa. Stima de sine Stima de sine reprezinta modul in care ne evaluam pe noi insine in raport cu propriile asteptari si cu ceilalti si este direct proportionala cu constientizarea valorii noastre. Fiecare fiinta umana este unica si are o valoare care merita sa fie respectata. Valoarea unei fiinte umane este data de suma comportamentelor, actiunilor si potentialitatilor sale trecute, prezente si viitoare. Capacitatea fiintei umane de a se proiecta in viitor, de a-si constientiza, dori si anticipa devenirea prin raportarea la experientele si succesele anterioare si credinta despre propria eficacitate contribuie la intarirea stimei de sine. Am auzit multi parinti spunand: "Nu faci bine, lasa ca fac eu ca stiu mai bine" sau "Esti prea mic, nu poti tu sa faci asta". Astfel de fraze pot ucide in fasa increderea in sine. Din dorinta de a-i feri de suferinte si esecuri in viata, multi parinti isi supraprotejeaza copiii mentinandu-i dependenti si impiedicandu-i astfel sa-si dezvolte increderea in sine. Increderea in sine Increderea in sine depinde mai mult de capacitatea noastra de a face anumite lucruri, in timp ce stima de sine reprezinta rezultatul unei autoevaluari si are un rol foarte important in stabilirea identitatii noastre. O stima de sine pozitiva se bazeaza pe perceptia pozitiva despre propriile noastre comportamente. De aceea este important sa ne respectam nevoile si limitele pentru ca actiunile noastre

sa ne puna in valoare, sa fie viabile in ochii nostri.

Increderea in sine nu este innascuta si nu depinde doar de educatia pe care am primit-o in copilarie cand parintii nostri ne-au invatat sa facem impreuna cu ei si ne-au stimulat sa ne asumam responsabilitati pentru a deveni autonomi in viata. increderea in sine este realista si predictibila, deoarece se sprijina pe rezultate concrete obtinute in trecut, pe experientele reale pe care o persoana le-a trait si care-i permit sa prezica rezultatele la care se asteapta in viitor. Deci incredera in sine nu este oarba si prezinta o anumita doza de incertitudine. Ea se bazeaza pe constientizarea propriilor cunostinte si competente intr-un anumit domeniu, pe rezultatele pozitive obtinute anterior si este intretinuta prin abordarea treptata a altor experiente in scopul de a fixa si transfera competentele, precum si pentru a descoperi alte competente de care nu eram constienti.

Este important ca experientele noi sa fie abordate treptat, deoarece esecurile repetate la experiente noi pentru care nu reusim sa gasim o explicatie pot avea efecte negative asupra increderii in sine si a stimei de sine. Daca suntem flexibili si putem recadra actiunile si experientele noastre astfel incat sa vedem partea buna, pozitiva a lucrurilor si sa invatam ceva din ceea ce ni se intampla, reusim sa ne construim increderea in sine si sa ne intarim stima de sine. Convingerile noastre ne dirijeaza comportamentele, de aceea este important sa pastram acele convingeri care sunt bune pentru noi si ne ajuta sa ne schimbam cadrele de referinta. Abordarea unei situatii dintr-o alta perspectiva ne permite sa ne schimbam reactiile, sa dezvoltam comportamente noi, mai adecvate situatiei prezente si sa obtinem astfel rezultate mai bune in viata.