Vous êtes sur la page 1sur 55

METODICA PREDĂRII TEHNICII PROBELOR DE ATLETISM

Lect. univ. Gh. Lucaciu

Categorie

Tip

Capacităţi G E N E R A L E
• • • • • • • • • •

Capacitatea de a găsi şi analiza informaţii din diferite surse; Capacitatea de a transmite şi de a recepţiona informaţii teoretice şi practice; Capacitatea de adaptare rapidă la noi situaţii; Capacitatea de a genera idei noi (creativitate); Capacitatea de a concepe şi a asigura managementul unui proiect; Capacitatea de a lua decizii şi de a conduce; Capacitatea de a relaţiona şi a lucra în echipă multidisciplinară; Capacitatea de a observa şi înţelege diferenţele de structură; Capacitatea de a analiza şi evalua comportamentul uman; Capacitatea de a cerceta; Capacitatea de a asimila şi folosi cunoştinţele teoretice în practică. Capacitatea de înţelegere, explicare şi aplicare a conceptelor fundamentale specifice disciplinelor sportive; Capacitatea de înţelegere şi explicare a relaţiei dintre teorie şi practică; Capacitatea motrică de execuţie/demonstraţie; Capacitatea de integrare şi aplicare a informaţiilor relevante, în domeniul educaţiei fizice şi sportului; Capacitatea de sintetizare a cunoştinţelor complexe din cadrul ştiinţelor fundamentale şi de relaţionare cu cele ale disciplinelor de specializare şi opţionale. Capacitatea de execuţie practică a deprinderilor motrice; Capacitatea de observare şi analiză a procesului instructiv-educativ; Capacitatea de conducere şi direcţionare a procesului instructiv-educativ; Capacitatea de selectare a metodelor, mijloacelor, a sistemelor de acţionare pentru însuşirea deprinderilor şi formarea priceperilor motrice; Capacitatea de proiectare şi programare a activităţii de instruire; Capacitatea de evaluare analitică şi globală a capacităţii psihice şi motrice a individului; Capacitatea de identificare a caracteristicilor psihice şi a aptitudinilor psihomotrice; Capacitatea de a stabili obiectivele reale ale procesului instructiv-educativ şi etapele de realizare ale acestora; Capacitatea de a se adapta la particularităţile de dezvoltare ale subiecţilor. Capacitatea de conlucrare, colaborare şi întrajutorare; Capacitatea de acomodare cu particularităţile de diferitelor grupuri; Capacitatea de comunicare şi interrelaţionare; Capacitatea de a respecta opiniile celorlalţi.

C O M P E T E N Ţ E

ConCeptuale

• • • •

S P E C I F I C E

• • • •

Praxiologice

• • • • • • •

Sociologice

• •

Obiectivele educaţiei fizice

Obiective cu funcţii sanotrofice, care vizează dezvoltarea corectă şi armonioasă a corpului: - recreerea şi fortificarea organismului; - sporirea capacităţii de efort.  Obiective cu funcţii formative, din punct de vedere motric: - dezvoltarea capacităţilor motrice: forţă, viteză, rezistenţă, îndemânare, supleţe; - dezvoltarea deprinderilor motrice de bază: mers, alergare, săritură, aruncare, căţărare, târâre, împingere, tracţiune, transport de greutăţi; - formarea cunoştinţelor şi priceperilor necesare însuşirii unor acte motrice complexe (prin discipline sportive: gimnastică, atletism, jocuri sportive etc.).  Obiective cu funcţii formative în plan intelectual şi moral – volitiv: - dezvoltarea spiritului de observaţie, a imaginaţiei, a creativităţii, a gândirii tactice (specifice jocurilor sportive, dar şi unor sporturi individuale); - dezvoltarea spiritului de solidaritate şi cooperare, a respectului faţă de partener, adversar sau public (spiritul de fair-play), a atitudinii pozitive de conduită în colectiv; - dezvoltarea perseverenţei, dârzeniei, curajului, stăpânirii de sine etc.  Obiective cu funcţii sociale: - formarea obişnuinţei de practicare sistematică a exerciţiilor fizice în timpul liber (loisir) şi însuşirea unor cunoştinţe şi priceperi metodologice care să permită practicarea independentă a acestora; - dezvoltarea unei motivaţii intrinseci pentru activitatea de educaţie fizică, interesul pentru practicarea exerciţiilor fizice sub diferite forme trebuind să fie dobândit pe viaţă; - selecţionarea şi pregătirea indivizilor supradotaţi, în scopul implicării acestora în sportul de înaltă performanţă; - recuperarea sau reabilitarea indivizilor cu handicap motric sau organic, temporar sau definitiv.

Cerinţe
  

  

evitarea activităţilor periculoase; măsuri de protecţie; înţelegerea de către factorii de decizie şi de către elevi a importanţei practicării educaţiei fizice şi sportului; asigurarea condiţiilor materiale, didactice şi de timp; angrenarea elevilor la un număr raţional de activităţi (conţinut adecvat); îmbinarea raţională a educaţiei fizice şi sportului cu învăţătura , respectiv cu munca; luarea în considerare a posibilităţilor (tratarea diferenţiată) şi preferinţelor reale (caracterul opţional) ale tinerilor şi îmbinarea raţională a efortului cu odihna.

Învăţarea – concept, caracteristici
Dicţionarul explicativ ilustrat al limbii române (2007) dă verbului „a învăţa” mai multe sensuri:  A dobândi prin studiu; a însuşi prin eforturi susţinute; a studia, a asimila.  A face să capete cunoştinţe sau deprinderi într-un domeniu oarecare; a instrui în mod sistematic în ştiinţe, artă etc.; a iniţia, a pregăti.  A căpăta, a trage sau a face să capete sau să tragă învăţăminte sau experienţă; a pedepsi pe cineva.  A îndruma cu sfaturi, cu recomandări, arătându-i cum trebuie procedat într-o situaţie sau alta; a sfătui, a povăţui.  A reţine în memorie pentru a putea reproduce; a memora.  A căpăta sau a face să capete anumite deprinderi, a (se) obişnui cu ceva; a-i veni sau a face să-i vină gustul de a face ceva; a (se) deprinde. Se poate spune că toate structurile de care dispune un sistem viu la un moment dat (cunoştinţe, priceperi şi deprinderi motrice, instrumente de operare, algoritmi etc.) şi care nu sunt înnăscute reprezintă rezultatul învăţării. Încă de la naştere, fiinţa umană este capabilă să înveţe şi în condiţii de normalitate o şi face.

Această observaţie. fie creşterea preciziei sau fineţei coordonării răspunsului preexistent. a unei forme sau structuri mai mult sau mai puţin abstracte. recunoaşterea sau identificarea structurilor în condiţii de percepere dificile. perceperea detaliilor. constând din modificări structurale.se caracterizează prin aceea că reacţiile de răspuns sunt legate de componentele senzoriale de origine chinestezică sau proprioceptivă.  f) învăţarea inteligentă constă în descoperirea unui concept sau principiu. care distinge:  a) procesul condiţionării .  e) învăţarea verbală . la baza ei stând calităţile gândirii creatoare: originalitatea. cât şi faptul că în sport acţiunile sunt conduse nu numai pe baza informaţiei senzorial-perceptive. cum ar fi reducerea pragului sensibilităţii. reducerea iluziilor perceptive.ilustrat prin schema clasică a reflexelor condiţionate.  b) învăţarea perceptivă .  c) învăţarea senzori .motrică (perceptiv-motrică) constă din modificare comportamentului ca adaptare a unei forme de răspuns performant la condiţii perceptive noi. reacţii dobândite în cursul vieţii. a semnificaţiei cuvintelor şi a utilizării acestora în cadrul comunicării cu semenii. învăţare cognitiv-motrică. independenţa .  d) învăţarea motrică .Tipuri de învăţare Cea mai frecvent utilizată este clasificarea lui Montpellier. Montpellier arată că învăţarea motrică nu este radical deosebită de cea senzorimotrică.se exprimă în modificările sistematice ale reacţiilor perceptive. între care o însemnătate deosebită o au reacţiile de preparaţie anticipativă. ci mai ales pe baza prelucrării inteligente a informaţiei. implicând fie formarea de noi coordonări senzori-motrice. de natură extero sau proprioceptivă. de formare a unor reacţii prin asocierea cu diferiţi stimuli. l-au determinat pe Cratty să denumească acest tip de învăţare. flexibilitatea. Această învăţare a primit denumirea de învăţare prin descoperire. în condiţii de prezentare variată şi deosebită.constă în principal în învăţarea limbajului.

În învăţarea motrică. atât învăţarea perceptiv-motrică. . fiind ancorată în reacţiile motrice naturale.Învăţarea motrică Între tipurile de învăţare. cât şi cea cognitiv-motrică. proprioceptive sau raţionale sunt implicate cu ponderi diferite după natura activităţii şi acţiunilor care la compun. Învăţarea mişcărilor este necesară. ocupă un loc însemnat. Învăţarea motrică începe încă din stadiul iniţial al dezvoltării copilului. atât în actele utilitare. înnăscute. de joc. cât şi în actele gratuite. datorită faptului că stau la baza unui şir întreg de acte de comportament întâlnite în viaţa cotidiană (profesională ori nu). adaptative. elementele exteroceptive. învăţarea diferitelor structuri de mişcări fiind legic determinată de cerinţele vieţii. specifice dialogului cu natura şi cu semenii. din perspectiva lor de aspecte calitative ale învăţării motrice. Motricitatea răspunde în egală măsură nevoilor de dezvoltare şi de integrare socială. care se asociază cu stimulii externi ai alimentaţiei şi îngrijirii materne.

) a făcut obiectul unei învăţări rezultată din exersare. ceea ce rezultă dintr-o experienţă motrică activă. (voluntar) ce compune bagajul nostru motric (mers. care conduce la formare unor abilităţi motrice personale. . Motric învăţăm numai ceea ce experimentăm noi înşine. scris etc. fiecare gest motric.Învăţarea motrică se diferenţiază de celelate tipuri de învăţare.

 Activitatea motrică.  Acţiunea motrică.Motricitatea Mişcarea omului sau motricitatea este o însuşire a fiinţei umane (înnăscută. Elementele care definesc motricitatea fiinţei umane sunt:  Actul motric. ca răspuns la o serie de stimuli externi sau interni. în scopul armonizării relaţiilor sale cu mediul natural sau social în care există. deplasări ale segmentelor corpului sau ale acestuia în ansamblul său. dar perfecţionată pe parcursul vieţii). . La baza motricitatii stau o serie de factori neuro-endocrinomusculari şi metabolici care condiţionează deplasarea în spaţiu a corpului uman sau a segmentelor acestuia. de a efectua prin intermediul muşchilor scheletici.

realizat prin intermediul muşchilor scheletici. Deşi include şi actele reflexe. aplecarea capului etc. flexia antebraţului pe braţ. datorită intenţionalităţii şi finalităţii sale. sub controlul scoarţei cerebrale. efectuat în mod voluntar.  .Actul motric Reprezintă un fapt simplu de comportare. Actul motric specific educaţiei fizice şi sportului este exerciţiul fizic. Exemple de acte motrice: extensia gambei pe coapsă. în vederea obţinerii unui efect elementar de adaptare la mediu sau de construire a unei acţiuni de mişcare. strângerea degetelor în pumn. instinctuale sau automatizate. actul motric este de regulă.

prin urmare.  . în scopul rezolvării unor sarcini motrice imediate. scrisul. Ele sunt.Acţiunea motrică Reprezintă un ansamblu de acte motrice. căţărarea. care pot fi izolate sau înglobate în cadrul unei activităţi motrice. astfel structurate încât realizează un tot unitar. deprinderi de mişcare cu un mecanism bine pus la punct: alergarea. aruncarea la poartă. cusutul etc.

Exemple: educaţia fizică.  .Activitatea motrică Ansamblul de acte motrice încadrate într-un sistem de reguli şi forme de organizare în vederea obţinerii unui efect complex de adaptare a organismului şi de perfecţionare a dinamicii acestuia. activitatea competiţională etc. antrenamentul sportiv.

Cu alte cuvinte. de coordonare sau de rezistenţă. capacitatea motrică a omului este aptitudinea sa de a efectua mişcări dintre cele mai diverse. Deci. de amplitudine. reclamate de activităţile cotidiene (inclusiv practicarea exerciţiilor fizice) cu anumiţi indici de rapiditate.Capacitatea motrică Reprezintă "ansamblul posibilităţilor motrice naturale şi dobândite prin care se pot realiza eforturi variate ca structură şi dozare". de forţă.  . capacitatea motrică este formată din deprinderi motrice şi din calităţi motrice.

un nivel superior al indicilor somatici şi funcţionali constituind premisa unei însuşiri rapide şi corecte a deprinderilor de mişcare şi o bună dezvoltare a calităţilor motrice.deprinderi motrice de bază (mers... mobilitate. efectuarea exerciţiilor de dezvoltare a calităţilor motrice şi de însuşire a diverselor deprinderi motrice are ca efect influenţarea pozitivă a nivelului indicilor somatici şi funcţionali ai organismului.În educaţia fizică şi sport.procedee tehnice (deprinderi motrice specifice fiecărei ramuri sau probe sportive). capacitatea motrică este de două feluri: generală.. supleţe). etc. escaladare.calităţi motrice condiţionale (viteză. .. rezistenţă) şi coordinative (îndemânare. rezistenţă în regim de. iar în sens invers.. forţă. târâre. săritură. specifică practicării diverselor ramuri de sport: . dezvoltarea fizică şi capacitatea motrică se află într-o relaţie de influenţare reciprocă. cuprinzând: .. împingeretracţiune. .. În mod natural.. prinderearuncare) şi utilitar-aplicative (căţărare. ridicare şi transport de greutăţi). forţă în regim de. -calităţi motrice specifice: viteză în regim de. alergare.

Principalele deprinderi motrice. ea trebuind să fie “inventată” pe parcursul evoluţiei ontogenetice a omului.). Deprinderile motrice sunt considerate. alergarea.). de înarmare a subiecţilor cu deprinderi de mişcare. lanţuri de reflexe condiţionate sau stereotipuri dinamice. social sau cultural. fiind supusă astfel condiţiilor mediului înconjurător fizic. aruncarea etc. puţine dintre ele fiind supuse unui proces educaţional adecvat (scrisul.Deprinderi motrice Una dintre cele mai importante caracteristici ale motricităţii umane este aceea că la naştere. . schemele motoare sunt inexistente. în general. Cu alte cuvinte. ca fiind mijloace automatizate de îndeplinire a unor acte motrice conştiente. un rol deosebit de important îl joacă educaţia fizică. săritura. conduita motrică (bagajul de deprinderi şi priceperi motrice) nu este determinată genetic. desenatul etc. se formează prin activitatea spontană a copiilor (mersul. În acest proces organizat. La baza formării lor stă posibilitatea sistemului nervos central de a stabili legături temporare multiple între diverşi centri senzitivi şi motori din scoarţa cerebrală.

neprevăzute a sistemului de deprinderi motrice stăpânite de un subiect. prin crearea unor situaţii noi şi dificile ce trebuie rezolvate motric. capacitatea unui individ de a emite un răspuns motric pe baza cunoştinţelor şi a capacităţilor motrice dobândite anterior. Spre deosebire de deprinderile motrice. a căror consolidare se face prin repetări standard pentru formarea stereotipului dinamic. faza superioară de valorificare în condiţii variabile.  Priceperea motrică complexă reprezintă. formarea capacităţii de aplicare eficientă şi raţională a sistemului de deprinderi motrice în condiţii reale de viaţă. Ele constituie unul din scopurile procesului instructiveducativ de educaţie fizică. însă.Priceperi motrice Priceperea motrică reprezintă un nivel nou. superior perfecţionării deprinderilor motrice.  Priceperea motrică elementară este considerată a fi prima fază a învăţării motrice. în competiţii sportive. . concretizat în capacitatea de alegere şi aplicare în condiţii deosebite a celor mai potrivite procedee tehnice specifice ramurilor sportive. deci prin procedee metodice de tip algoritmic. priceperile motrice se consolidează prin "problematizare".

. norme. ele urmând a fi abordate corespunzător în cadrul acestei discipline şi că urmărim ca un scop imediat conturarea unei percepţii şi „acomodarea” cu unele noţiuni şi cu terminologia specifică din perspectiva însuşirii conţinutului disciplinei „Metodica învăţării tehnicii probelor de atletism”. am ales sistematizarea principiilor de instruire (identificate şi cu sintagma „principii didactice”). care reprezintă un cadru general de orientare a procesului desfăşurat în sensul îndeplinirii eficiente a obiectivelor generale ori specifice acestui proces.PRINCIPII Maximizarea efectelor procesului instructiv-educativ – din perspectivă generală (educaţie fizică şi sport) dar şi particulară (discipline sportive în general. Atletism în particular) – impune organizarea şi desfăşurarea acestuia în condiţiile respectării unor cerinţe. sub forma principiilor de instruire. fără a ignora sau nega importanţa principiilor de educaţie abordate pe larg de disciplina Pedagogie. Pornind de la realitatea că problematica principiilor educaţiei şi instruirii – indiferent de perspectiva abordării (psihologică sau pedagogică) – reprezintă domeniul Teoriei şi Metodicii Educaţiei Fizice şi Sportului. pe care le amintim doar.

 Principiul educaţiei prin şi pentru muncă.  Principiul intuiţiei.PRINCIPIILE EDUCAŢIEI ŞI INSTRUIRII PRINCIPIILE DIRIJĂRII EFORTULUI:  Principiul adaptării progresive a organismuli şi sistemelor funcţionale.  Principiul individualizării. PRINCIPII EDUCAŢIONALE:  Principiile educaţiei intelectuale. PRINCIPIILE ÎNVĂŢĂRII:  Principiul învăţării sistematice şi consecvente. .  Principiul conştientizării şi activizării.  Principiul educaţiei responsabilităţii.  Principiul sistematizării.  Principiul concordanţei dintre conţinutul instruirii şi sarcinile didactice.. patriotice etc.  Principiul educaţiei în şi prin colectiv.  Principiul educaţiei în.  Principiul propagării ondulatorii a efortului (alternarea efortului cu odihna).  Principiul proiectării didactice.  Principiul consolidării şi progresului continuu. prin şi pentru activitatea sportivă de performanţă.  Principiul creşterii solicitărilor intensive şi maxime.  Principiul accesibilităţii.  Principiul educaţiei comportamentului în activităţile extrasportive.  Principiul autodezvoltării şi dezvoltării armonioase a personalităţii. estetice.  Principiul individualizării. morale.

iniţiativă. devenind subiect al propriei formări.  Înţelegerea structurii actelor şi acţiunilor motrice (mecanismul de bază) care fac obiectul învăţării în scopul generalizării şi folosirii experienţei motrice în mod creativ (inclusiv în cazul utilizării exerciţiului fizic în timpul liber. mai ales în cadru neorganizat – activităţi motrice de timp liber). implică înţelegerea şi respectarea câtorva cerinţe:  Cunoaşterea semnificaţiei obiectivelor educaţiei fizice şi sportului şcolar. într-un proces dinamic. raportul optim volum-intensitate. din perspectiva „subiecţilor” actului instructiv-educativ dar şi din perspectiva cadrului didactic. Eficienţa acestui principiu. elevul transcede statutul de „obiect” al instruirii. activizarea şi implicarea nemijlocită a elevilor ca parte a procesului de instruire şi cu contribuţie directă la propria formare. adaptabilitate).Principiul participării conştiente şi active Implicând două caracteristici distincte ale participării (atât conştiente cât şi active). dar şi de explicare a eventualelor neajunsuri de ordin tehnic sau performanţial.  Motivarea elevilor în găsirea soluţiilor optime pentru rezolvarea sarcinilor motrice (independenţă.). implicarea conştientă şi activă „stoarce” din elev „combustibilul” necesar funcţionării optime a procesului de învăţare. Utilizând o comparaţie plastică. în acest fel. relaţia stimul-efect etc. necesitatea alternării efortului cu repausul. precum şi a consecinţelor aplicării acestora (efecte fiziologice ale practicării.  Stimularea capacităţii de evaluare şi autoevaluare a randamentului execuţiilor. . acest principiu are ca principală caracteristică.

. dar mai ales la vârste mici. concretă a obiectelor. lipseşte. funcţia raţională. la cunoaşterea raţională. fenomenelor. Dragnea şi col.Principiul intuiţiei Acest principiu mai este cunoscut ca „principiul corelaţiei dintre senzorial şi raţional. Cunoaşterea şi aplicarea acestui principiu este importantă indiferent de vârsta subiecţilor. Conform acestei accepţiuni. prin generalizare şi abstractizare. 2006). dintre concret şi abstract în procesul de învăţare” (A. acţiunilor prin intermediul simţurilor. când din cauza lipsei de maturizare a proceselor psihice.. paşii urmaţi în procesul de învăţare. presupun trecerea succesivă de la perceperea senzorială (cunoscută ca intuiţie) care constă în cunoaşterea nemijlocită. logică a cunoaşterii.

menite a conştientiza gradul de încordare musculară sau tensiune articulară necesare. ritmări vocale). – utilizarea unui fond muzical adecvat ritmului specific execuţiilor. – folosirea unor semne sau semnale sonore (fluier. auditiv. corectări). indicaţii. kinograme. explicaţii. Analizatorii tactil şi kinestezic sunt implicaţi în timpul execuţiilor prin menţinerea unor poziţii segmentare ori corporale. filme) ce redau aspectele esenţiale ale mişcărilor. bătăi din palme. . – utilizarea unor materiale „intuitive”(planşe. tactil ori kinestezic). – implicarea în observarea execuţiei altor subiecţi (observarea dirijată). se realizează astfel: Analizatorul vizual este implicat prin: – demonstrarea exerciţiului sau tehnicii ce urmează a fi învăţate.Sensibilizarea nivelului senzorial dorit (sensibilizarea analizatorului vizual. Analizatorul auditiv este implicat prin: – utilizarea comunicării verbale (expunerea temei.

pe lângă acestea. – trecerea de simplu la complex se raportează la dificultatea şi complexitatea mijloacelor şi structurilor motrice utilizate.Principiul accesibilităţii În linii generale. prin: – alegerea metodelor şi procedeelor metodice. – trecerea de la cunoscut la necunoscut implică folosirea elementelor însuşite anterior.  utilizarea unor reglatori metodici (exerciţii suplimentare) care să eficientizeze învăţarea. care să fie accesibil dar şi stimulator.  adaptarea expunerii la capacitatea de înţelegere a subiecţilor. a tipurilor de exersare şi a formaţiilor de lucru adecvate. de la cunoscut la necunoscut”. – selecţionarea mijloacelor (exerciţiile din succesiunea metodică) şi dozarea optimă a efortului. accesibilitatea conţinuturilor este garantată de documentele oficiale de planificare (curriculum şi programe de specialitate). . în practica educaţiei fizice şi sportului şcolar este necesar ca formatorul să urmărească:  Utilizarea unei metodologii de acţionare adaptată specificului colectivului. sintetizate în sintagma „trecerea de uşor la greu. astfel: – trecerea de la uşor la greu se referă la volumul de efort implicat în exersare.  Aplicarea regulilor clasice impuse de practica didactică a domeniului. de la simplu la complex. dar şi de gradul de implicare şi de progresul realizat.  diferenţierea evaluării în funcţie de rezultate.

priceperi. priceperi şi/sau deprinderi motrice). ani. corelând interdisciplinar cunoştinţe. Eficienţa aplicării principiului este condiţionată de respectarea cerinţelor următoare (Cârstea Gh. deprinderi motrice şi aşezându-le pe suportul constituit de experienţele anterioare. trebuie grupat şi eşalonat în concordanţă cu logica internă a componentelor vizate şi cu legăturile dintre aceste componente. 1993 şi Dragnea A. unităţi de învăţare/sisteme tematice. şi colab.  Conţinutul ce urmează a fi predat să se sprijine pe cel predat anterior şi să pregătească subiecţii pentru ce urmează a se preda.. calităţi. 2006):  Conţinutul care face obiectul predării (cunoştinţe de specialitate. semestre şi ani de studiu (etape.  Eşalonarea conţinutului de predat trebuie să ţină seama de legătura logică şi coerentă între lecţii. calităţi. .Principiul sistematizării şi continuităţii Semnificaţia acestui principiu rezidă în necesitatea organizării integrate a predării pe parcursul perioadei de influenţare.  Motivarea subiecţilor pentru o participare ritmică şi continuă la activităţile didactice sau la antrenamentul sportiv.. asigurându-se în eşalonarea conţinutului constituirea unor „sisteme tematice” (succesiunea logică a unităţilor de învăţare). stadii de pregătire pentru antrenamentul sportiv).

Principiul legării instruirii de cerinţele practicii (aplicabilitate practică) Pentru respectarea acestui principiu. Atât în educaţia fizică cât şi în antrenamentul sportiv. Raportarea conţinutului predat la experienţe posibile. permite evidenţierea unor consecinţe practice. tot ceea ce se cere a fi însuşit putând fi valorificat în activităţi cotidiene. de aplicare în condiţii variate şi schimbătoare a cunoştinţelor şi deprinderilor însuşite. un aspect important este cel care vizează dezvoltarea capacităţii de generalizare. cu efect imediat în conştientizarea subiectului în legătură cu importanţa şi aplicabilitatea practică a celor învăţate şi astfel constituind un suport motivaţional al activităţii. sportive de timp liber ori competiţionale. trebuie acţionat astfel încât instruirea să nu se transforme într-un scop în sine. . răspunzând astfel direct cerinţelor pe care le implică acest principiu.

dacă se asigură un conţinut accesibil.  Planificarea unui volum de învăţat în concordanţă cu durata unităţilor de învăţare (sisteme tematice) şi cu complexitatea conţinutului. prin stabilitatea posibilităţilor de exprimare motrică specifică şi nespecifică. şi colab. în sensul că durabilitatea şi stabilitatea conţinutului însuşit în procesul de instruire şi orientat spre utilitatea practică.. Dragnea A. apelând la memoria logică în transmiterea cunoştinţelor. nu se poate asigura decât în condiţiile respectării cerinţelor practicii (comanda socială). 1993. pentru asigurarea feed-back-ului. Respectarea acestui principiu.  Eficienţa respectării acestui principiu se verifică în timp. o sinteză a tuturor celorlalte principii.  Evaluarea ritmică şi continuă a gradului de însuşire a conţinutului predat. impune (Cârstea Gh. . 2006):  Stimularea înţelegerii mecanismelor de acţiune.Principiul însuşirii temeinice (durabile) Acest principiu reprezintă parţial..  Asigurarea unui număr de repetări suficient de mare (optim) pentru a asigura însuşirea corectă şi durabilă (profil brut al tehnicii automatizat) a conţinutului predat şi realizarea altor obiective specifice. sistematizat logic şi desfăşurat ritmic şi continuu.

forţă. precizie. executate adaptat cerinţelor mediului sau celor impuse de regulament.etapa mişcărilor grosiere sau insuficient diferenţiate (numită şi a mişcărilor încordate). . Dragnea (1999).Formarea deprinderilor motrice După A. în formarea unei deprinderi motrice se disting patru etape: . este considerată a fi şi etapa declanşării priceperilor motrice complexe. . pe baza explicaţiei şi a demonstraţiei directe sau mijlocite.etapa perfecţionării. a coordonării fine. în care are loc efectuarea primelor execuţii corecte din punct de vedere tehnic.etapa informării şi a formării imaginii mentale (echivalentul reprezentării ideomotorii). caracterizată de efectuarea corectă a mişcării. de regulă în condiţii standard şi cu indici superiori de viteză. ritm şi amplitudine. caracterizată de efectuarea mişcării în condiţii variate. .etapa consolidării mişcării. cu indici superiori de eficienţă. . de conducător etc.

preîntâmpinarea sau corectarea greşelilor tipice de execuţie. în condiţii standard. exersarea deprinderii în condiţii de întrecere (ştafete. a înălţimii gardurilor. a iniţierii în bazele tehnice de execuţie a unei deprinderi. etapa consolidării. a greutăţii obiectelor etc. cu următoarele obiective: unificarea elementelor componente ale mişcărilor şi formarea tehnicii de execuţie în concordanţă cu caracteristicile spaţiale. înlăturarea greşelilor de execuţie. având ca obiective următoarele: exersarea deprinderii în condiţii variate. exersarea deprinderii în condiţii tehnice întâlnite în practica sportivă şi în condiţii apropiate sau identice cu cele regulamentare. etapa învăţării. întărirea legăturilor temporare din scoarţa cerebrală prin exersarea independentă repetată. temporale şi dinamice ale mişcării. a formării stereotipului dinamic. în condiţii specifice probelor şi ramurilor sportive şi efectuarea lor în condiţii relativ constante. se apreciază că din punct de vedere metodic se parcurg trei etape în formarea unei deprinderi motrice: a.Etapele metodice ale formării deprinderilor motrice – schema tip În general.). formarea ritmului general de execuţie cursivă a mişcării. c. neobişnuite sau îngreunate (mărirea tempoului. a deprinderii motrice. având ca obiective: formarea unei reprezentări ideomotorii cât mai fidele a deprinderii pe baza demonstraţiei şi explicaţiei specialistului. includerea deprinderii într-o înlănţuire cu alte deprinderi motrice însuşite anterior.) şi de concurs (competiţii neoficiale sau oficiale). . etapa perfecţionării. b. parcursuri aplicative etc. descompunerea mişcărilor complexe în elementele componente şi însuşirea separată a acestora.

după un plan care în mod convenţional a fost structurat în trei etape. în această etapă se realizează stereotipul dinamic motric (al deprinderii motrice). ETAPA FUNDAMENTALĂ. 1. 3. ETAPA PREGĂTITOARE. 2. considerate necesare şi suficiente pentru a determina formarea şi perfecţionarea deprinderilor motrice. . care vizează introducerea în tehnica probei care urmează a fi învăţată. care vizează învăţarea propriuzisă. care vizează consolidarea şi perfecţionarea deprinderii motrice însuşite în etapa anterioară (este specifică specializării pe probe – în atletismul de performanţă). se urmăreşte formarea reprezentării – imaginii motrice a tehnicii probei. ETAPA FINALĂ.ETAPELE ÎNVĂŢĂRII Activitatea de predare şi de învăţare a tehnicii exerciţiilor/probelor de atletism se desfăşoară într-o formă unitară.

demonstraţie (globală şi specială. > Învăţarea tehnicii exerciţiilor/probelor de atletism se face prin exersare.> În toate cele trei etape.corectare. rol ce se manifestă prin: . . de un număr suficient de ori care să asigure învăţarea/perfecţionarea. învăţarea tehnicii presupune abordarea iniţială a exerciţiilor cunoscute ori a celor necunoscute dar care se însuşesc cu uşurinţă. de la uşor la greu.descriere. ilustrare. de la simplu la complex). explicaţie.îndrumare. . profesorul are un rol determinant. > Respectarea principiilor pedagogice. . iniţială şi pe parcurs). . dar mai ales a principiului accesibilităţii este esenţială (trecerea de la cunoscut la necunoscut.

. . .p. INDICAŢII METODICE: Referitor la enunţare: . Încercări de reproducere a tehnicii exerciţiului / probei. explicarea. nume de sportivi care au marcat istoria atletismului mondial şi naţional.v.d. CONŢINUT: Enunţarea (denumirea) exerciţiului / probei. Descrierea. ilustrarea tehnicii exerciţiului / probei... fapte deosebite etc. cât mai fidele şi durabile despre tehnica exerciţiului / probei care urmează a fi învăţat(ă).ale şcolii).denumirea corectă d. Precizarea etapelor învăţării şi a principalelor exerciţii utilizate.. terminologic. însoţită de unele informaţii despre structura tehnică. prin precizarea unor recorduri (mondiale.situarea exerciţiului / probei în sfera de interes a elevilor. teren şi instalaţii. Demonstrarea tehnicii exerciţiului / probei.ETAPA PREGĂTITOARE OBIECTIVE: Crearea unei reprezentări (imagini motrice) pe scoarţa cerebrală. reguli de concurs. materiale.

pe parcursul demonstraţiei elevii trebuie să fie atenţi pentru ca aceasta să fie eficientă. filme). .Referitor la demonstrare: . .limbajul utilizat trebuie adaptat nivelului de cunoştinţe şi posibilităţilor de înţelegere ale elevilor. aproape identică cu proba de concurs.pe parcursul învăţării se mai utilizează şi demostraţii speciale – care au caracter permanent. desene. care pot fi integrale accentuând anumite aspecte (cu viteză. . explicare. . în funcţie de ce se doreşte scos în evidenţă (plasamentul faţă de colectiv). . Referitor la descriere.colectivul trebuie să urmărească demonstraţia din cel mai potrivit unghi.presupune folosirea materialelor intuitive (schiţe. ilustrare: . fotografii. . ritm.demonstraţia este importantă pe tot parcursul învăţării şi consolidării.prima demonstraţie este globală. amplitudine diminuate). . sau parţiale (părţi / faze din exerciţiu / tehnică).se urmăreşte evidenţierea elementelor determinante pentru o execuţie corectă.

deoarece majoritatea exerciţiilor / probelor au o structură complexă.numărul execuţiilor de încercare (2-3) nu trebuie să fie prea mare. pentru a nu permite consolidarea greşelilor inevitabile.cunoaşterea activităţii în perspectivă. Referitor la precizarea etapelor învăţării: . nivelul de expresivitate a demostraţiei.pot fi abordate în cazul exerciţiilor / probelor cu structură simplă.este necesară parcurgerea unor etape. . crează premize favorabile pentru a realiza activizarea şi conştientizarea elevilor. deoarece oferă informaţii despre nivelul general de motricitate.Referitor la încercările de reproducere a exerciţiului / probei: . care nu prezintă pericol de accidentare. capacitatea de înţelegere a elevilor. . ce nu poate fi însuşită prin exersare globală. descrierii. explicaţiei şi ilustrării. . .sunt utile.

.însuşirea verigii principale a tehnicii probei în condiţii uşurate. .verificarea capacităţii de performanţă. .verificarea tehnicii (a gradului de însuşire a profilului brut al tehnicii). .însuşirea altor verigi în ordinea importanţei (structura motrică se complică treptat). prin intermediul activităţii efectuate de elevi şi conduse de profesor.însuşirea tehnicii în ansamblu (profilul brut al tehnicii probei). Obiective: . .Etapa fundamentală Este etapa în care se însuşeşte tehnica exerciţiilor/probelor de atletism. .însuşirea mecanismului de bază.

alte exerciţii cunoscute ori necunoscute dar care se însuşesc cu uşurinţă.50m = nota 10 . Complicarea treptată a execuţiei.alergarea de viteză cu start de jos pe distanţa de 100m. Verificarea gradului de însuşire al profilului brut al tehnicii probei: .40m = nota 10 F – 0. .alergarea peste obstacole joase cu ritm de 3 paşi: 4 obstacole cu distanţa minimă între ele de 7.!!!! TEHNICĂ FAZĂ - METODICĂ VERIGĂ Conţinut: 1.Săritura în lungime ghemuită: B – 4.15m = nota 5. . 4. Verificarea capacităţii de performanţă: . 3. 4. Efectuarea repetată a unor părţi din tehnica probei.20m = nota 10 .5m – B şi 7m – F.veriga principală simplificată la maximum. 5m = nota 10 F – 4m = nota 5. aceste părţi pot fi: . 5. urmărind însuşirea verigii principale.50m = nota 5. prin adăugarea la veriga principală a altor verigi. 1. 2. cu toate fazele care o compun.95m = nota 5. Efectuarea globală a tehnicii probei. fără a neglija veriga principală (execuţie cumulativă). 1.Săritura în înălţime cu păşire simplă: B – 1.

care dau forma generală a actului motric.Indicaţii: 1.exemple: -succesiunea obligatorie a unei mişcări ciclice (a pasului alergător) pentru alergările pe plat. aruncarea greutăţii fără elan etc. Mecanismul de bază nu se confundă cu tehnica şi nu face parte din aceasta. -succesiunea obligatorie a unei alergări şi treceri peste o serie de obstacole pentru alergarea de garduri.). săritura în lungime. în practică. . majoritatea probelor de atletism se bazează pe mişcări naturale (alergarea pe plat. trecerea în zbor liber a unei ştachete înalte şi aterizare pentru săritura în îmălţime. -succesiunea obligatorie a unui elan. însuşirea tehnicii fiind mai uşoară şi pentru că mecanismul de bază (baza generală a mişcării) este cunoscut. . Însuşirea mecanismului de bază este o condiţie fără care învăţarea tehnicii unor probe (cele cu structură mai complexă) este aproape imposibilă. -succesiunea obligatorie a unui elan. zbor lung şi aterizare pentru săritura în lungime. bătăi-desprinderi pe un picior. fiind doar fondul motric necesar pentru a uşura învăţarea tehnicii. bătăi-desprinderi pe un picior. au fost identificate structuri motrice similare mecanismului de bază (exemple).definiţie: Mecanismul de bază al tehnicii probelor de atletism reprezintă succesiunea obligatorie de mişcări întrunite în faze. .

impulsia orientată sub un unghi ascuţit faţă de pistă.2.... orientată spre verticală în tehnica săriturii în înălţime (impulsia astfel aplicată determină rotaţii ale corpului în faza de zbor. Învăţarea tehnicii începe cu însuşirea verigii sale principale (însuşirea mecanismului de bază este o etapă prealabilă învăţării tehnicii). veriga principală este cunoscută din “şcoala atletismului” sau din mecanismul de bază. în tehnica probelor de alergări pe plat. În unele cazuri. orientată oblicînainte-sus în tehnica săriturii în lungime şi triplusalt (impulsia astfel aplicată asigură un bun echilibru al corpului în faza de zbor. .G...impulsia aplicată necentral C.G. . al corpului.impulsia aplicată central C. al corpului.. cât şi compensatorii).G.G. care determină modul de execuţie a celorlalte componente (faze. . nu scurtează lungimea traiectoriei şi asigură o aterizare eficientă). eficienţa (randamentul) mişcării.angrenarea forţei întregului corp în mişcarea de. rotaţiile fiind atât reale-în jurul axului longitudinal şi transversal.“pasul peste gard” în tehnica probelor de alergări de garduri. Definiţie: Prin veriga principală se înţelege acea secvenţă motrică din ansamblul mişcărilor care alcătuiesc tehnica probei. verigi). . . Exemple: .

pentru ca treptat. execuţia să se apropie ca formă şi structură de profilul brut al tehnicii până la identificare.utilizarea mijloacelor ajutătoare (trambulină. se învaţă alte verigi în ordinea importanţei. suprafeţe înalte. Complicarea execuţiei înseamnă: .. a greutăţii obiectelor.reducerea amplitudinii mişcărilor. . pentru a nu deforma ansamblul tehnicii.). a cerinţelor de ritm şi viteză (antagonismul dintre intensitate şi tehnică). execuţia globală este simplificată la maximum. . Simplificarea se realizează prin: . până la formarea profilului brut al tehnicii probei. . prin complicări succesive. 4. .micşorarea distanţelor.utilizarea opusului elementelor de simplificare. a înălţimilor etc. fără a neglija veriga principală.adăugarea de elemente noi şi legarea lor în structuri. Învăţarea tehnicii se realizează prin exersarea globală. cu toate elementele de structură. După învăţarea verigii principale.3. la început. complicând traptat execuţia prin execuţii globale. pantă etc.

• de regulă. • imediate (cât persistă simţul chinestezic şi senzaţia mişcării). • nu se corectează mai multe greşeli concomitent. întâi se corectează greşeala principală. Evaluarea (tehnica şi capacitatea de performanţă) are funcţie de răspuns (feed-back) urmărind efecte de ameliorare a procesului didactic. corectările. nu tardive. Învăţarea şi consolidarea tehnicii se realizează prin exersarea globală a probei de către elev sub îndrumarea profesorului. • cauza greşelii se înlătură utilizând exerciţii puţine.greşelile care apar (inevitabil). clare.informaţiile. precise. verificate. • constructive. . trebuie să fie: • scurte. funcţie de “oglindă” (evaluare-autoevaluare) şi funcţie motivaţională. Indicaţii: . indicaţiile. directe. . • puţine. prin comunicare permanentă. trebuie depistate şi corectate. pentru a nu se consolida ca atare. specifice nu generale. 6. greşeala principală se localizează în veriga principală.5. însoţite de explicaţii şi doar până la dispariţia greşelii. motivante şi mobilizatoare.

Constituite din tehnica probei. urmărind dezvoltarea calităţilor motrice (exemple). sunt utilizate la începutul învăţării. fiind efectuate cu efort de intensitate medie în învăţare şi maxim în etapa de perfecţionare. cu structură simplă şi nu au caracter sau succesiune obligatorie (exemple).Clasificarea exerciţiilor de atletism din punct de vedere metodic Exerciţii introductive. Exerciţii pretehnice Exerciţii fundamentale. – acomodării cu obiectul de aruncat. pentru: – formarea/perfecţionarea mecanismului de bază. grupa cea mai importantă de exerciţii pentru învăţarea/perfecţionarea tehnicii. Exerciţii speciale Exerciţii pretehnice sau tehnice efectuate în condiţii speciale (exemple). sunt părţi din tehnica ce urmează a fi învăţată (tehnica simplificată sau veriga principală a tehnicii). Exerciţii de atletism Exerciţii tehnice Sunt identice cu tehnica probei. Exerciţii suplimentare. . sunt părţi din tehnica probei.

pentru dezvoltarea vitezei se utilizează alergări pe distanţe de 30-40 m. Exerciţii speciale constituite din exerciţii tehnice şi pretehnice efectuate în condiţii diferite: Exerciţii tehnice: alergare la vale (pantă) sau la deal (rampă). pentru sărituri. start de jos pe sub o ştachetă. tehnica startului din picioare şi de jos sau alergări pe distanţe de 60-80 m. Exerciţii speciale constituite din tehnica probei: . la deal etc. săltări alunecate cu haltera pe umeri pentru aruncarea greutăţii. .pentru devoltarea rezistenţei se utilizează alergarea de durată. având la bază tehnica pasului alergător lansat de viteză. având la bază tehnica pasului alergător de accelerare. Exerciţii pretehnice: paşi săltaţi sau săriţi efectuaţi cu centuri de îngreuiere.Exemple Exerciţii suplimentare: alergare pe linia culoarului. . care se bazează pe tehnica pasului lansat în tempo moderat (pasul lansat de semifondfond). succesiuni de paşi încrucişaţi cu mingea mică/suliţa. în nisip. start de jos cu lansare de la start pe semne.

INDICAŢII ◙ Însuşirea tehnicii probelor de atletism presupune existenţa unei baze de pregătire fizică generală (în special a calităţilor/capacităţilor motrice) realizată în etapa iniţierii în atletism (ca sport sau ca disciplină şcolară) mai ales prin intermediul exerciţiilor din “Şcoala atletismului”. dezvoltare ce se realizează tot prin intermediul exerciţiilor de atletism (exerciţiile speciale). un rol hotărâtor îl au exerciţiile pretehnice şi cele tehnice . ◙ Învăţarea şi perfecţionarea tehnicii probelor de atletism este condiţionată de dezvoltarea calităţilor/capacităţilor motrice la un nivel minim necesar. ◙ În învăţarea/perfecţionarea tehnicii.

1. mers accelerat cu trecere treptată în alergare.200m. – în coloană câte unul sau câte doi. – alergare în pluton cu start în linie dreaptă şi în turnantă pe distanţe de 150 . – cu distanţă de 1.METODICA ÎNVĂŢĂRII TEHNICII PROBELOR ALERGĂRI I. 1. 1. – alergare în grup neordonat cu evadare pe distanţe de 200 – 250m. 150m. alternări de mers cu alergare uşoară. Învăţarea tehnicii pasului alergător lansat în tempo moderat (pasul alergător de semifond-fond). .2.4. 1. – alergare în pluton cu finiş-sosire pe distanţe de 300-400m. ÎNVĂŢAREA TEHNICII ALERGĂRII PE PLAT. – alergare în grup neordonat „pas în pas” pe distanţe de 150 – 200m.3.1. tactica specifică alergării în pluton: – alergare în coloană câte unul pe distanţe de 150 – 200m. alergare în tempo moderat pentru formarea simţului tempoului: – pe distanţe ce cresc treptat (100m. 300m).5 – 2m între alergători. 1.1.1.1. 1. 200m.1.

2.2. . Învăţarea pasului alergător de accelerare.alergare accelerată cu start din picioare pe distanţe şi cu intensitate ce cresc progresiv. pe distanţa de 20 – 30 m... individual. individual apoi în grup...alergare accelerată alternată cu alergare liberă pe distanţe şi cu intensitate variabilă .cu lansare.cu lansare.luarea poziţiilor..alergare accelerată în turnantă. ..alergare accelerată cu start din picioare.. .... Învăţarea startului din picioare şi a pasului alergător de accelerare... la comandă. la autocomandă turnantă.luarea poziţiilor.. .fără lansare În linie dreaptă. . la comandă grup şi sub formă de concurs 1.luarea poziţiilor. .2.2. 1. în turnantă. apoi în ..alergare accelerată alternată cu alergare liberă. Învăţarea startului din picioare.1.1.. apoi în .

urmată de alergare liberă şi reducerea treptată a vitezei.1.3. apoi în turnantă.4. 1.3. alergare accelerată în linie dreaptă cu atingerea vitezei maxime (2530m) şi menţinere (10-20m).4.4. 1.2.3.3.4.2. alergare accelerată cu plecări din diferite poziţii (culcat dorsal şi facial. 1. cu faţa şi cu spatele spre direcţia de alergare).1. cu accent pe creşterea treptată a lungimii paşilor şi pe mărirea progresivă a frecvenţei.4.3. luarea poziţiei corespunzătoare comenzii „pe locuri”. trecere în poziţia corespunzătoare comenzii „gata” fără şi cu comandă. în linie dreaptă.4.pas lansat de viteză. start de jos cu lansare de la start 5 -10m fără şi cu comandă. . alergare accelerată în linie dreaptă cu atingerea vitezei maxime (2530m).1.4.4. Învăţarea pasului alergător lansat de viteză. 1. 1. 1. 1.3.3. start de jos cu lansare de la start 20 -30m fără şi cu comandă. 1. Învăţarea startului de jos şi lansării de la start. adaptarea startului de jos şi lansării de la start în turnantă. 1.4. alergare în tempo variat (alergare accelerată-pas lansat de vitezăalergare liberă-alergare accelerată. ghemuit.4.alergare liberă). 1. fără lansare.7.6. 1. alternarea poziţiei „pe locuri” şi „gata” fără şi cu comandă. 1.5.

1. Alergare de durată în grup. cu teren plat. vale.10. Alergare repetată în tempo moderat pe distanţe de 150 – 400 m. 2. 2. friabil (arătură. Alergare repetată în tempo moderat la vale. 2. pe distanţe de 100 – 200 m. pe distanţe ce cresc progresiv.II. 2. Alergare repetată în tempo moderat pe distanţe de 150 – 400 m. Alergare repetată în tempo moderat pe teren plat afânat. 2.2.) pe distanţe de 100 – 200 m. Alergare pe teren variat sub formă de concurs sau în competiţii. 2. cu start din picioare.5.4. pe distanţe de 100 – 200 m. 2. 2. Alergare repetată în tempo moderat la deal. Alergare repetată în tempo moderat pe teren plat. 2. Alergare de durată în grup.3.8.9. natură diferită a solului şi obstacole pe traseu. .7. Alergare de durată în tempo moderat pe teren variat.6. cu profil variat al terenului. cu trecerea unor obstacole. deal. nisip etc. ÎNVĂŢAREA TEHNICII ALERGĂRII PE TEREN VARIAT. 2.

.1.1.imitarea predării băţului de ştafetă liber şi la semnal. Transmiterea băţului de ştafetă. Transmiterea băţului de ştafetă fără deplasare: . 3. . .1. Transmiterea băţului de ştafetă din alergare: .3. .2. 4x100m).III.1. . 4x80m. ÎNVĂŢAREA TEHNICII ALERGĂRII DE ŞTAFETĂ. Transmiterea băţului de ştafetă din mers.1. 3.4.în zona de schimb.predarea-primirii băţului de ştafetă la semnal.1.imitarea primirii băţului de ştafetă liber şi la semnal.cu viteză egală de deplasare. 3. 3. 3. Alergare de ştafetă (4x60m.cu apropierea aducătorului de primitor.

cu lansare liberă.2.1.trecerea analitică a piciorului de remorcă din mers pe lângă unul şi mai multe garduri.trecerea exclusivă a piciorului de remorcă cu ritm de trei paşi între garduri. Etapa învăţării verigii principale – pasul peste gard. Etapa învăţării mecanismului de bază. .1.3.1. 4.trecerea exclusivă a piciorului de atac cu ritm de trei paşi între garduri.treptat creşte şi înălţimea obstacolelor. Învăţarea trecerii piciorului de remorcă: .trecerea analitică a piciorului de atac din mers pe lângă unul şi mai multe garduri. 4. .trecerea analitică a gardului din mers. 4.2.trecerea peste mai multe garduri cu ritm de trei paşi. . . 4.1. .1.3. 4. ÎNVĂŢAREA TEHNICII ALERGĂRII DE GARDURI. cu sprijin la perete.3. 4.se începe peste obstacole foarte joase. Învăţarea trecerii piciorului de atac: .IV. 4. 4.2.trecerea exclusivă a piciorului de atac din alergare uşoară. Atacul gardului la perete de pe loc şi cu 1-3 paşi de mers. crescând întâi distanţa dintre ele. 4.trecerea peste unul şi mai multe garduri cu lansare liberă. Alergare peste obstacole joase cu ritm de 3 paşi: . 4. Trecerea piciorului de remorcă peste gard. .trecerea exclusivă a piciorului de remorcă din alergare uşoară.3.2.2.3.3. Etapa învăţării unor părţi din tehnica pasului peste gard (exerciţii de încălzire specială). Învăţarea globală a pasului peste gard: . . Luarea poziţiei „pe gard” pe sol. .2.

cu distanţe regulamentare până la primul gard şi între ele. Lansare cu număr fix de paşi până la primul gard fără trecere.1.g.g. Etapa formării profilului brut al tehnicii alergării de garduri.4.4. Alergare cu start din picioare. 4.5.2.4.3.. Verificarea capacităţii de performanţă sub formă de concurs într-o probă adecvată (Fete – 60 m. Verificarea tehnicii cu toate fazele alergării de concurs.1.2. 4.5. Etapa învăţării lansării până la primul gard cu număr fix de paşi.5. 4.5. 4. . 4. 4. 4. 4.6.6. Adaptarea startului de jos la cerinţele alergării de garduri.).6. Băieţi – 90 m. Etapa verificării tehnicii şi capacităţii de performanţă. Alergare cu start de jos la comandă sub formă de întrecere. 4. Alergare cu start de jos peste 2-3 garduri.2.4.1.

1.3.3. Pas săltat cu elan ritmic intermediar de 2-4 paşi. 1.1. 1.2. Desprindere în pas săltat cu elan de 3-5 paşi. Pas săltat adaptat săriturii în lungime cu elan de 3-5 paşi şi aterizare pe piciorul de avântare în groapa cu nisip. 1. 1.3.SĂRITURI I. 1. Pas săltat cu elan de 3-5 paşi cu menţinerea pasului şi aterizare cu continuarea alergării în nisip.3. 1.2. trecere în pas sărit cu menţinerea poziţiei şi aterizare în fandat.2. Desprindere în pas săltat cu elan de 3-5-7 paşi.2. Pas săltat cu elan de 3-5 paşi şi aterizare pe piciorul de bătaie în groapa cu nisip.3. menţinerea poziţiei de pas sărit şi aducerea întârziată a piciorului de bătaie. 1. Săritura în lungime cu ghemuire.2.2. 1. 1. Etapa învăţării zborului şi aterizării. Etapa învăţării mecanismului de bază. Etapa învăţării verigii principale – bătaia-desprinderea.2.4. 1. cu aterizare pe .1.3.5. ÎNVĂŢAREA TEHNICII SĂRITURII ÎN LUNGIME CU 1 PAS ŞI ½ ÎN AER. 1.1. 1. Pas săltat cu elan ritmic intermediar de 3-5 paşi şi aterizare pe piciorul de avântare.1.2. Pas săltat alternativ.

cu elan de 7-9-11 paşi.5. . Verificarea tehnicii.4.1. 1.5.cu elan complet.sub formă de întrecere.2. Etapa verificării tehnicii şi capacităţii de performanţă. prin sărituri cu elan mediu. . Săritura în lungime cu 1 pas şi ½ în aer: .4. 1. 1. sub formă de concurs. Verificarea capacităţii de performanţă prin sărituri cu elan complet.5. Etapa formării profilului brut al tehnicii.1.1. . cu toate fazele tehnicii. 1.

cu şi fără sprijin la perete.cu elan de mers şi alergare. cu corpul vertical apoi oblic şi aterizare pe semne (piciorul de atac şi braţul de aceeaşi parte). cu desprindere.3.1.fără elan. Etapa învăţării verigii principale – bătaia-desprinderea şi pendularea activă a piciorului de atac. Din poziţia statică de bătaie. 2. fără elan. 2.1.2. 2. Exerciţiul anterior.spre obiecte suspendate.2. Etapa învăţării rotaţiei de 180º în jurul axului longitudinal al corpului şi mişcarea de „eschivă” a piciorului de bătaie. 2. .2. 2. 2. trecerea piciorului de atac prin „învăluire” (rotaţie internă) apoi a piciorului de bătaie flexat din toate articulaţiile prin rotaţie externă („eschivă”). 2.1. Bătaie-desprindere şi rotaţie 180º în jurul axului longitudinal al corpului. Trecere peste o ştachetă joasă cu rotaţie 180º în jurul axului longitudinal. ÎNVĂŢAREA TEHNICII SĂRITURII ÎN ÎNĂLŢIME CU ROSTOGOLIRE VENTRALĂ. Stând lateral faţă de o linie trasată pe sol.1.2. cu elan de 1-3 paşi. Bătaie-desprindere cu pendularea activă a piciorului de atac şi a braţelor: .2. .2.4.2. .1. 2.II. pendularea piciorului de atac cu ridicare pe vârful piciorului de bătaie.

.4. Verificare tehnicii.3. .2.sub formă de întrecere.5. 2.cu elan complet. sub formă de concurs.1. 5 paşi.fără elan. .cu elan de 3. prin sărituri cu elan complet.3.2.fără elan.2. 2. Trecerea ştachetei prin săritură cu rostogolire ventrală cu elan de 1-3 paşi: 2. Trecerea analitică a unei ştachete joase prin rostogolire ventrală din stând oblic faţă de ştachetă: . Etapa învăţării trecerii ştachetei cu învăluire paralelă şi aterizării. Din stând „călare” peste ştachetă cu trunchiul paralel. prin sărituri cu elan mediu. 2. fără desprindere. 2. cu toate fazele tehnicii.3.5.1. Verificare capacităţii de performanţă.1. Săritură în înălţime cu rostogolire ventrală: . 2. 2.3.5. cu desprindere. Etapa verificării tehnicii şi capacităţii de performanţă. Etapa formării profilului brut al tehnicii. trecerea piciorului de bătaie prin mişcarea de „eschivă”.3. .4. 2.

ARUNCĂRI I.3. ÎNVĂŢAREA TEHNICII ARUNCĂRII MINGII MICI/DE OINĂ CU ELAN. prin acţiunea braţului pe deasupra umărului şi rotarea trunchiului cu greutatea corpului repartizată uniform (cu mişcarea de rotaţie).2.1. Exerciţii din sprijinul bilateral al aruncării: . Învăţarea poziţiei iniţiale. ridicarea piciorului dinainte şi reaşezarea lui pe sol.1. 1.2.aruncări cu trecere din poziţia iniţială în cea fundamentală.2. 1. cu declanşarea mişcării de aruncare (pasul 4). . Din poziţia fundamentală (sprijin bilateral). Învăţarea prizei.aruncări fără elan. 1.translaţie). 1.1. .1.exerciţiul anterior. 1. 1. 1. Din poziţia fundamentală (sprijin bilateral). cu angrenarea rotaţiei trunchiului şi trecerea greutăţii corpului dinapoi – înainte (rotaţie .1.1. Etapa învăţării paşilor de aruncare şi a efortului final.rotaţie – translaţie/flexie).aruncări fără elan. ridicarea piciorului dinainte şi reaşezarea lui pe sol. .2. cu angrenarea extensiei piciorului dinapoi (ridicare/extensie . . declanşarea mişcării de aruncare cu trecerea peste piciorul dinainte şi efectuarea pasului de restabilire (pasul 4 + pasul 5). Etapa învăţării aruncărilor fără elan.2.

1.din mers.4. pasul încrucişat.1. 1. Din poziţia iniţială.4. apoi cu aruncare: . .mişcării de aruncare şi efectuarea pasului de restabilire (pasul 3 + pasul 4 + pasul 5). Verificarea tehnicii. efectuarea primilor doi paşi cu retragerea braţului de aruncare.2. . din mers. 1. 1.exerciţiile se vor efectua analitic. .5. din alergare uşoară. Exerciţiul anterior începând cu piciorul opus braţului de aruncare la semnul de control. fără şi cu aruncare. pasul de blocare cu declanşarea mişcării de aruncare şi efectuarea pasului de restabilire (5 paşi de aruncare).din alergare uşoară. ritm determinat de structura primilor 4 paşi de aruncare şi de aspectul accelerat al aruncării. 1.1. Etapa verificării tehnicii şi capacităţii de performanţă. 1.3.3.5.2. din alergare accelerată. .sub formă de întrecere.cu elan complet. Etapa învăţării elanului şi aruncării cu elan – formarea profilului brut al tehnicii.se va pune accent pe ritmul aruncării. Legarea elanului preliminar cu paşii de aruncare fără aruncare. . Indicaţii: .

BRAN. xxx . E. LUCACIU. . E.tehnica probelor". 1962. Didactica şi Pedagogică. Ed. Bucureşti. Ed. Crican. Ed.. F. 2. Ed. Ed."Atletism . 1996 4. Bucureşti."Metodica învăţării exerciţiilor de atletism". 2003 7. DRAGAN. Bucureşti. Didactică şi Pedagogică. 1992 6. DRAGAN. D. G. MARINAU. ŞTEF."Atletism". Bucureşti.. T. Universităţii din Oradea. . .1. DRAGAN. . 1996 5."Regulamentul concursurilor de atletism". . tehnica probelor".R."Atletism a b c" . ARDELEAN. ALEXANDRESCU. Universităţii din Oradea."Terenuri. instalatii. D. BRAN.A. L.R.. T. D. Universităţii din Oradea."Metodica predării tehnicii probelor de atletism". L.A. Ed. M."Atletism. Ed. . 2003 . 1983 TATU. M. reactualizată de F. Didactică şi Pedagogică. D.. materiale si organizarea concursurilor de Atletism". Oradea. 2010 8. . 1965 3.