INTERVIUL IN CONSILIEREA INDIVIDUALA

Brammer şi Macdonald descriu foarte cuprinzător esenţa consilierii

individuale, care ar presupune doi paşi: crearea legăturii client-consilier şi
facilitarea schimbării (a acţiunii pozitive), totul într-un context caracterizat de o
alianţă de lucru (work alliance). Autorii îşi expun punctul de vedere într-o
lucrare devenită de bază pentru toţi consilierii care îşi doresc să devină
practicieni eficienţi: “The Helping Relationship, Process and Skills”, aflată în
1996 la cea de-a şasea ediţie. Aici sunt expuse condiţiile atingerii unui nivel de
relaţie interpersonală care ar permite facilitarea schimbării şi dezvoltării:
consilierul trebuie să îşi pună în aplicare însuşiri personale speciale şi să
manifeste o serie de atitudini adecvate, în timp ce clientul răspunde cu
încredere şi cu disponibilitate (vezi figura). Autorii numesc relaţia de consiliere
helping relationship, relaţie de suport. Practic, în procesul de consiliere
individuală, un moment de maximă importanţă este cel al colectării
informaţiilor de la client.

Imagine de Imagine de
sine sine

Nevoi Nevoi

Valori consilier Relaţia client Valori

Sentimente Interviul Sentimente

Experienţe Experienţe

Aşteptări Aşteptări

Expertiză Probleme

Modelul relaţiei de suport la interviu, [Brammer, pg. 52]

Interviul de început de relaţie (numit şi intake interview) este prezentat

de Hackney şi Cormier ca un element crucial pentru atingerea unui nivel
dezirabil de eficienţă în relaţia de consiliere. Prezentat şi descris atât ca
moment de iniţiere a schimbului de informaţii consilier-client, cât şi ca o

1
metodă de assessment, intake interviul (numit şi history interview, interviul de
anamneză) este diferit de celelalte discuţii dintre client şi consilier şi presupune
colectarea informaţiilor referitoare la datele generale de identificare ale
clientului, stil de viaţă, probleme actuale, istoria personală şi de familie,
recomandări etc:

I. Date de identificare:
1. Numele, adresa, numărul de telefon, o scurtă descriere a spaţiului de locuit
– în familie, în campus, cu chirie, singur în cameră sau nu etc.
2. Vârstă, sex, starea civilă (dacă este cazul), clasa, locul de muncă (la elevi
sau studenţi care lucrează part-time).

II. Prezentarea problemei de consiliere:

1. Cât de des se manifestă problema şi când s-a manifestat pentru prima oara?
De cât timp se confruntă clientul cu problema?
2. În ce fel afectează apariţia problemei viaţa de zi cu zi a clientului?
3. Poate clientul să identifice un pattern specific problemei? Când se
manifestă? În prezenţa cui? În ce condiţii?
4. Care a fost factorul care a stat la baza deciziei clientului de a apela la un
consilier? De ce acum?

III. Stilul de viată curent al clientului:

1. Cum îşi petrece clientul o zi tipică? O saptamână obişnuită?
2. Ce activităţi sociale (religioase, în comunitate, în grupul de prieteni) sau
individuale preferă clientul în timpul liber?
3. Care este situaţia şcolară a clientului?
4. Caracteristici speciale ale clientului: apartenenţa la o minoritate religioasă,
sexuală, etnică; boli cronice, tratamente medicale pe care trebuie să le
susţină în general.

IV. Istoria familială:

1. Vârsta părinţilor, ocupaţia, personalitatea lor, rolurile în familie, relaţia
dintre ei, relaţia clientului cu membrii familiei sale sau cu alte rude.
2. Numele şi vârstele fraţilor clientului, situaţia lor, relaţia cu clientul.
3. Incidenţa bolilor nervoase în familia clientului.
4. Istoria profesională a familiei, gradul lor de stabilitate în spaţiu geografic –
modul în care aceste elemente îl afectează pe client.

V. Istoria personală:
1. Antecedentele medicale: boli neobişnuite, accidente din perioada prenatală
până în prezent.
2. Istoria educaţională: şcoli absolvite, incidente şcolare (exmatriculări, relaţii
cu colegii şi profesorii).

2
3. Situaţia stagiului militar.
4. Istoria vocaţională: slujbele şi relaţiile cu colegii şi superiorii.
5. Istoria sexuală şi maritală: Probleme semnificative pe parcursul maturizării
sexuale; logodne; căsătorii; divorţuri; motivul despărţirii de ultimul
partener; dezamăgiri, neîmpliniri amoroase. Clientul are copii?
6. Experienţe anterioare în consiliere.
7. Consumul de alcool, droguri şi medicamente (dependenţă).
8. Care este scopul personal în viaţă al clientului?

VI. Descrierea clientului în timpul interviului:

Elemente nonverbale (vestimentaţia, ţinuta, mimica, gestica, contactul vizual,
obiecte personale) şi paraverbale (tonul, timbrul, intensitatea vocii). Alte
aspecte: motivaţia, implicarea, deschiderea, disponibilitatea afectivă afişate de
client. Nivelul general de informaţie, vocabular, termeni tehnici, abilităţi.

VII. Sumarizare şi recomandări:

Consilierul formulează concluzii şi exprimă relaţii posibile între problema
clientului şi celelalte elemente descrise pe parcursul interviului. Cât este de
realistic motivul clientului de a apela la consiliere? Este nevoie de o
recomandare pentru un alt consilier (dacă este depăşit nivelul de expertiză)?
Consilierul prezintă un posibil scenariu al viitoarelor sedinţe şi un număr
aproximativ de şedinţe.
[adaptare dupa Hacney şi Cormier, 1996, pag. 82-83].

Având în vedere faptul că intake-interviul este, aşa cum am spus, diferit

de celelalte discuţii purtate în procesul de consiliere, clientul trebuie prevenit în
câteva cuvinte şi trebuie evitat jargonul profesional. Informaţiile obţinute aici
vor fi de mare folos în completarea fişei de observaţie a consilierului, pentru
fiecare client în parte. Această schemă de interviu poate fi cu uşurinţă adaptată
şi pentru activitatea de consiliere şcolară.
În cadrul relaţiei care se stabileşte, consilierul şi clientul nu trebuie să
uite nici un moment că sunt doi parteneri angajaţi într-un efort comun de
dezvoltare, caracterizat de scopuri individuale, dar şi de obiective comune:

Scopurile consilierului:
- conturarea unei atmosfere de lucru destinsă, confortabilă şi a unei relaţii
pozitive;
- explicarea amanunţită a procesului de consiliere şi fixarea unor reguli
comune cu clientul;

3
 - asigurarea confidenţialităţii;
- facilitarea comunicării;
- cultivarea încrederii clientului, menţinerea acesteia pe tot parcursul
relaţiei;
- identificarea nevoilor de consiliere ale clientului;
- iniţierea unei strategii de evaluare a nevoilor de consiliere;
- proiectarea (împreună cu clientul) a unui plan de acţiune.
Scopurile clientului:
- încercarea de a întelege procesul de consiliere şi implicaţiile şi regulile
sale;
- sinceritatea absolută în ceea ce priveşte motivele pentru care a apelat la
consiliere, sentimentele şi trăiriele sale;
- cooperarea strânsă cu consilierul în procesul de evaluare a nevoilor de
consiliere şi a potenţialităţilor proprii;
- asumarea unei responsabilităţi personale în ceea ce priveşte implicarea
în procesul de consiliere.

În final, putem aprecia că importanţa relaţiei individuale de consiliere

este una majoră în profesiunea de consilier. Formatorii consilierilor sunt cu toţii
de acord că experienţa în consilierea individuală reprezintă un stagiu necesar
pentru etapa următoare, practica în consilierea de grup. De fapt, toate celelalte
roluri ale consilierului (consultanţă, training, dezvoltare organizaţională) se
bazează pe abilităţi de comunicare şi de sprijin pe care un consilier nu le poate
exersa într-un alt cadru decât acela al consilierii individuale.