Académique Documents
Professionnel Documents
Culture Documents
Cuza” - Iaşi
Facultatea de Drept
student
*******
I. Tribunalului arbitral.
Convenţia arbitrală
Condiţii referitoare la arbitri.
Numirea, revocarea sau înlocuirea arbitrilor
Efectele convenţiei arbitrale
INTRODUCERE
2
acestora, caracterul lipsit de publicitate al litigiilor deduse soluţionării
tribunalului arbitral, posibilitatea soluţionării litigiului în echitate etc.
Arbitrajul are o natură juridică mixtă, având atât caracter
jurisdicţional, cât şi un caracter contractual. Acesta din urmă este
dominant deoarece părţile sunt libere să recurgă sau nu la arbitraj, iar
în cazul în care ele optează pentru un astfel de mijloc de soluţionare a
litigiilor dintre ele au posibilitatea de a-l organiza astfel cum consideră
mai potrivit. Singura limitare este cea impusă de art. 5 Cod Civil care
prevede că nu se poate de3roga de la legile care interesează ordinea
publică şi bunele moravuri prin convenţii particulare.
Caracterul contractual contribuie la alegerea acestei forme de
soluţionare a litigiilor de către cei interesaţi. Aceştia au posibilitatea să
stabilească normele privind constituirea tribunalului arbitral, numirea,
revocarea şi înlocuirea arbitrilor, termenul şi locul arbitrajului, normele
de procedură pe care tribunalul arbitral le va urma în judecarea
litigiului precum şi alte norme privind buna desfăşurare a arbitrajului.
Pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României funcţionează
Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional, ca instituţie permanentă de
arbitraj, care are un Regulament propriu de funcţionare. Camerele de
Comerţ şi Industrie teritoriale care s-au înfiinţat au adoptat şi ele
Regulamente proprii de funcţionare. Se poate observa că
Regulamentele menţionate anterior conţin dispoziţii aproximativ
identice cu dispoziţiile în materie cuprinse în Codul de procedură civilă.
Cu toate acestea, am căutat în lucrarea de faţă să exemplificăm şi cu
prevederile cuprinse în Regulamentele acestor instituţii.
Bogata practică judiciară, atât în ceea ce priveşte problemele
legate de organizarea arbitrajului, cât şi cele de natură comercială
soluţionate de instanţele de arbitraj şi instanţele judecătoreşti investite
cu o cerere de anulare a hotărârii arbitrale, dovedesc larga utilizare în
practică a acestei modalităţi de soluţionare a litigiilor.
Tribunalul arbitral.
Convenţia arbitrală
Condiţii referitoare la arbitri.
Numirea, revocarea sau înlocuirea arbitrilor
Efectele convenţiei arbitrale
1. Convenţia arbitrală
3
În conformitate cu prevederile art. 341 alin. 1 C. proc. civ.,
arbitrajul se organizează şi se desfăşoară potrivit convenţiei arbitrale.
Ea se încheie, sub sancţiunea nulităţii, în scris, fie sub forma unei
clauze compromisorii, înscrisă în contractul principal, fie sub forma
unei înţelegeri de sine stătătoare, care poartă denumirea de
compromis. Totodată, se precizează că, sub rezerva respectării ordinii
publice şi a bunelor moravuri, precum şi a dispoziţiilor imperative ale
legii, părţile pot stabili, fie prin convenţia arbitrală, fie prin act scris
încheiat ulterior, fie direct, fie prin referire la o anumită reglementare
având ca obiect arbitrajul, normele privind constituirea tribunalului
arbitral numirea, revocarea şi înlocuirea arbitrilor, termenul şi locul
arbitrajului, normele de procedură pe care tribunalul arbitral trebuie să
le urmeze în judecarea litigiului, inclusiv procedura unei eventuale
concilieri prealabile, repartizarea între părţi a cheltuielilor arbitrale,
conţinutul şi forma hotărârii arbitrale şi, în general, orice alte norme
privind buna desfăşurare a arbitrajului.
1
Dan Mircea Băncioiu Arbitrajul comercial internaţional, RDC 12/2001, 150 – 152
2
Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional Bucureşti, hotărârea nr. 10/15 februarie 1995, în D. Mazilu, D.
M. Şandru Practică jurisdicţională şi arbitrală de comerţ internaţional, Editura Lumina Lex, Bucureşti,
2002, p. 213
4
Curtea de Arbitraj a considerat că, în speţă, clauza
compromisorie nu este valabilă deoarece contractul în care a fost
inserată nu a fost semnat de reprezentanţii pârâtei. Astfel, raporturile
derulate între părţi şi prestaţiile efectuate au avut valoarea unor
manifestări de voinţă privind livrarea mărfii şi plata preţului, dar nu şi
cu privire la clauza compromisorie.
Compromisul este o convenţie prin care părţile supun spre
rezolvare arbitrajului un litigiu existent între ele. El trebuie să exprime
voinţa liberă a părţilor ca litigiul să fie supus soluţionării. Trebuie
precizat dacă părţile au ales un centru permanent de arbitraj, cu un
regulament propriu de organizare şi funcţionare, să cuprindă numele
arbitrului unic sau al arbitrilor pe care părţile înţeleg să-i desemneze.
Nedesemnarea arbitrilor atrage nulitatea actului respectiv.
Clauza arbitrală din care rezultă competenţa instanţei arbitrale
este de strictă interpretare, aceasta privind numai părţile care au
încheiat-o şi litigiul la care se referă, indiferent de raporturile în care se
găsesc părţile3.
În lipsa unor atare prevederi, tribunalul arbitral va putea
reglementa procedura aşa cum va socoti mai potrivit, ceea ce de
regulă se întâmplă prin intermediul normelor speciale de soluţionare a
litigiilor arbitrale, adoptate de către fiecare Cameră de comerţ şi
industrie. În lipsa oricăror reglementări, vor fi aplicabile dispoziţiile
Codului de procedură civilă.
3
Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional Bucureşti, hotărârea nr. 10/15 februarie 1995, în D. Mazilu, D.
M. Şandru, op. cit., p. 218
5
sancţiunea nulităţii obiectul litigiului şi numele arbitrilor sau
modalitatea de numire a lor4.
În conformitate cu prevederile art. 344 din C. pr. civ., arbitru
poate fi orice persoană fizică, de cetăţenie română, care are capacitate
de exerciţiu deplină a drepturilor5. Prin convenţia arbitrală, părţile pot
conveni şi anumite condiţii de calificare sau alte condiţii referitoare la
arbitri, după cum instituţia de arbitraj permanentă poate stabili
anumite criterii de selectare a arbitrilor pe care îi înscrie pe lista sa de
arbitri6. Prevederi asemănătoare referitoare la condiţia ca arbitru să fie
o persoană fizică, nu şi una juridică, conţin şi legislaţiile unor alte state,
cum ar fi Noul Cod de Procedură Francez, unde în art. 1451 se prevede
că „misiunea de a fi arbitru nu poate fi încredinţată decât unei
persoane fizice”, sau legislaţiile italiene, portugheze etc7.
Spre deosebire de arbitrajul internaţional, în care partea străină
poate numi un arbitru de cetăţenie străină, Codul de procedură civilă
prevede pentru arbitrajul intern, în art. 344, necesitatea ca arbitrii să
fie de cetăţenie română. Aceste prevederi au fost apreciate în mod
negativ de către doctrina din ţara noastră, fiind considerate în
contradicţie cu autonomia de voinţă care caracterizează această
procedură şi cu natura voluntară a arbitrajului, fiind de dorit ca părţile
să poată numi arbitrii pe care şi-i doresc.8
Părţile vor stabili dacă litigiul va fi soluţionat de un arbitru unic
sau de mai mulţi arbitri. În cazul în care nu s-a prevăzut numărul lor,
completul va fi format din trei arbitri, câte unul numit de fiecare parte
sau de fiecare grup de părţi cu interese comune, cel de-al treilea
arbitru – supraarbitrul – fiind desemnat de către cei doi arbitri. Legea
4
Prevederi asemănătoare se regăsesc şi în Regulile de procedură arbitrală elaborate de Camera de Comerţ
şi Industrie Iaşi, atunci când, referitor la convenţia arbitrală, în art. 12, se face referire la art. 343 din Codul
de procedura civilă, iar prin clauza compromisorie, în conformitate cu prev. art. 13, părţile convin ca
litigiile ce se vor naşte din contractul în care ea este inserata sau în legătura cu acesta sa fie soluţionate pe
calea arbitrajului, arătându-se numele arbitrilor sau modalitatea de numire a lor. Validitatea clauzei
compromisorii este independenta de valabilitatea contractului în care a fost înscrisă. Prin compromis,
părţile convin ca un litigiu ivit între ele sa fie soluţionat pe cale arbitrajului, arătându-se potrivit art. 343^2
din Codul de procedura civilă, sub sancţiunea nulităţii obiectul litigiului şi numele arbitrilor sau modalitatea
de numire a lor. (art. 14). De asemenea, în Regulile de procedură arbitrală emise de Curte de Arbitraj
Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României se prevede că „prin clauza
compromisorie părţile convin ca litigiile ce se vor naşte din contractul în care ea este inserată sau în
legătură cu acesta, să fie soluţionate pe calea arbitrajului, arătându-se numele arbitrilor sau modalitatea de
numire a lor. În lipsa unei asemenea arătări şi dacă organizarea arbitrajului a fost încredinţată Camerei de
Comerţ şi Industrie a României sau direct Curţii de Arbitraj, numirea arbitrilor se face conform prezentelor
Reguli.” (art. 10)
5
Articolul 17 din Regulile de procedură arbitrală emise de Curtea de Arbitraj Internaţional de pe lângă
Camera de Comerţ şi Industrie a României prevede că „Poate fi arbitru orice persoană fizică de cetăţenie
română, care are capacitatea deplină de exerciţiu al drepturilor, se bucură de o reputaţie neştirbită şi are o
înaltă calificare şi experienţă în domeniul dreptului comercial sau al relaţiilor economice internaţionale”.
6
V. M. Ciobanu Tratat teoretic şi practic de procedură civilă, vol. II, Editura Naţional, Bucureşti, 1997, p.
601
7
V. Roş Arbitrajul comercial internaţional, Regia Autonomă „Monitorul Oficial”, Bucureşti, 2000, p. 246
8
V. Roş op. cit., p. 249
6
nu permite ca una din părţi să poată desemna arbitrul celeilalte părţi
sau să aibă dreptul de a numi mai mulţi arbitri decât partea adversă
(articolul 346 C. pr. civ.), sancţiunea fiind nulitatea acestei clauze din
convenţia arbitrală9.
9
Articolul 18 din Regulile de procedură arbitrală emise de Curtea de Arbitraj Internaţional de pe lângă
Camera de Comerţ şi Industrie a României prevede că „Nici una dintre părţi nu are dreptul să numească un
arbitru în locul celeilalte părţi sau să aibă mai mulţi arbitri decât cealaltă parte.”
10
V. M. Ciobanu, op. cit., p. 602
7
1. când el, soţul său, ascendenţii ori descendenţii lor au vreun
interes în judecarea pricinii sau când este soţ, rudă sau afin, până la al
patrulea grad inclusiv, cu vreuna din părţi;
2. când el este soţ, rudă sau afin în linie directă ori în linie colaterală,
până la al patrulea grad inclusiv, cu avocatul sau mandatarul unei părţi
sau dacă este căsătorit cu fratele ori sora soţului uneia din aceste
persoane;
3. când soţul în viaţă şi nedespărţit este rudă sau afin a uneia din
părţi până la al patrulea grad inclusiv, sau dacă, fiind încetat din viaţă
ori despărţit, au rămas copii;
4. dacă el, soţul sau rudele lor până la al patrulea grad inclusiv au o
pricină asemănătoare cu aceea care se judecă sau dacă au o judecată
la instanţa unde una din părţi este judecător;
5. dacă între aceleaşi persoane şi una din părţi a fost o judecată
penală în timp de 5 ani înaintea recuzării;
6. dacă este tutore sau curator al uneia dintre părţi;
7. dacă şi-a spus părerea cu privire la pricina ce se judecă;
8. dacă a primit de la una din părţi daruri sau făgăduieli de daruri ori
altfel de îndatoriri;
9. dacă este vrăjmăşie între el, soţul sau una din rudele sale până la
al patrulea grad inclusiv şi una din părţi, soţii sau rudele acestora până
la gradul al treilea inclusiv.
De asemenea, legea mai prevede că recuzarea mai poate fi
cerută şi pentru motive care sunt prevăzute în convenţia arbitrală, cum
ar fi cele referitoare la calificarea profesională11. O parte nu poate
recuza arbitrul desemnat de ea decât pentru motive care au intervenit
după numire, mai precis pentru cauze cunoscute după numire12.
Arbitru care cunoaşte existenţa unui motiv de recuzare cu privire la
propria sa persoană este obligată să înştiinţeze părţile şi ceilalţi arbitri
mai înainte de a accepta însărcinarea de arbitru. Dacă aceste cauze au
apărut posterior acestui moment, ea trebuie să se abţină de la
soluţionarea litigiului de îndată ce a luat cunoştinţă de ele. Cu toate
acestea, părţile pot declara în scris că nu vor să invoce în cauză
11
Articolul 26 – 27 din Regulile de procedură arbitrală emise de Curtea de Arbitraj Internaţional de pe
lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României prevăd că „Arbitrul poate fi recuzat pentru cauze care pun
la îndoială independenţa şi imparţialitatea sa. Cauzele de recuzare sunt cele prevăzute de lege pentru
recuzarea judecătorilor. Poate constitui o cauză de recuzare şi neîndeplinirea condiţiilor de calificare sau a
altor condiţii privitoare la arbitri, prevăzute în convenţia arbitrală. O parte nu poate recuza arbitrul pe care
l-a numit decât pentru cauze survenite după numire. Persoana care ştie că în privinţa sa există o cauză de
recuzare este obligată să înştiinţeze părţile şi ceilalţi arbitri mai înainte de a fi acceptat însărcinarea de
arbitru, iar dacă asemenea cauze survin după acceptare, de îndată ce le-a cunoscut. Această persoană nu
poate participa la judecarea litigiului decât dacă părţile, înştiinţate potrivit alineatului precedent, comunică
în scris că înţeleg să nu ceară recuzarea. Chiar în acest caz, ea are dreptul să se abţină de la judecarea
litigiului, fără ca abţinerea să însemne recunoaşterea cauzei de recuzare.”
12
Gabriel Boroi, Dumitru Rădescu Codul de procedură civilă comentat şi adnotat, Editura All, Bucureşti,
1994, p. 608
8
recuzarea respectivului arbitru, dar acesta din urmă poate decide
renunţarea la însărcinare.
Cererea de recuzare trebuie formulată în termen de 10 zile de la
data când partea a luat la cunoştinţă despre numirea arbitrului sau de
la data de la care a aflat despre survenirea cauzei de recuzare.
Sancţiunea nerespectării acestui termen procedural este decăderea
din dreptul de a mai cere recuzarea. Soluţionarea cererii aparţine
instanţei judecătoreşti şi se va face cu citarea părţilor şi a arbitrului în
cauză, în termen de 10 zile, printr-o încheiere care nu este supusă nici
unei căi de atac13.
În cazul abţinerii, recuzării, revocării, renunţării, împiedicării sau
decesului, atribuţiile arbitrului vor fi preluate de către arbitrul supleant.
Dacă acesta se află într-o situaţie asemănătoare sau nu a fost
desemnat, se va proceda la înlocuirea arbitrului, in condiţii de
procedură asemănătoare cu cele prevăzute pentru desemnarea lui.
13
Dacă arbitrajul este organizat de către o instituţie permanentă de arbitraj, în funcţie de prevederile
cuprinse în regulamentul său de organizare şi funcţionare, atribuţiile prevăzute de lege pentru instanţele
judecătoreşti în legătură cu nominalizarea arbitrilor şi recuzarea acestora, pot să revină respectivelor
instituţii. Aceasta este soluţia prevăzută şi de Regulile de procedură arbitrală emise de Curtea de Arbitraj
Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României, unde, în art. 2228, alin. 2 şi 3 se
prevede că „Cererea de recuzare se soluţionează de tribunalul arbitral, fără participarea arbitrului recuzat,
acesta fiind înlocuit de preşedintele Curţii de Arbitraj sau de un arbitru desemnat de el. În cazul în care
cererea de recuzare priveşte pe arbitrul unic, ea se soluţionează de preşedintele Curţii de Arbitraj sau de un
arbitru desemnat de el.”
14
I. Băcanu, Noua reglementare a arbitrajului în Codul de procedură civil român, Dreptul 1/1994, p. 21,
V. Ciobanu, op. cit., p. 600, CSJ, s. com., dec. nr. 776/1996, Dreptul 6/1997, p. 107, CSJ, s. com., dec. nr.
392/1997, Dreptul 10/1997, p. 119
9
expresă în acest sens. Astfel, într-o speţă15, clauza arbitrală avea
următoarea formulare: „Eventualele litigii între părţi se vor rezolva pe
cale amiabilă. În caz contrar litigiul va fi rezolvat de către Comisia de
arbitraj de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României sau de
instanţa judecătorească.” În acest caz, Curtea de Arbitraj a decis că
această clauză compromisorie are caracter alternativ, lăsând opţiunii
ulterioare a părţilor, aşa cum rezultă din conjuncţia „sau”,
determinarea organului de jurisdicţie competent, care, în speţă, este
instanţa judecătorească.
Instanţa care ar fi fost competentă să judece litigiul în fond, în
primă instanţă, dacă nu ar fi existat convenţia arbitrală, este însă
îndreptăţită, la sesizarea părţii interesate, să soluţioneze cererile
pentru soluţionarea cererilor pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi în
organizarea şi soluţionarea arbitrajului. Aceste cereri vor fi soluţionate
de către instanţă de urgenţă şi cu precădere, pe calea ordonanţei
preşedinţiale, în conformitate cu prevederile art. 343.
Tribunalul arbitral îşi verifică propria competenţă de a soluţiona
un litigiu şi hotărăşte în această privinţă printr-o încheiere, care poate
fi desfiinţată numai prin procedura acţiunii în anulare introdusă
împotriva hotărârii arbitrale, conform art. 364 C. pr. civ16.
15
Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României,
sentinţa arbitrală nr. 179/15 noiembrie 1999, RDC 5/2001, p. 144 – 145
16
în art. 15 din Regulile de procedură arbitrală emise de Curte de Arbitraj Comercial Internaţional de pe
lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României se prevede că „Încheierea convenţiei arbitrale exclude,
pentru litigiul care face obiectul ei, competenţa instanţelor judecătoreşti. Tribunalul arbitral îşi verifică
propria sa competenţă de a soluţiona litigiul şi hotărăşte în această privinţă printr-o încheiere care se poate
desfiinţa numai prin acţiunea în anulare introdusă împotriva hotărârii arbitrale, conform art. 69 - 71 din
prezentele Reguli.”
10
Soluţionarea litigiului de către tribunalul arbitral
11
La cererea de chemare în faţa tribunalului arbitral, în termen de
30 de zile de la primirea copiei de pe aceasta, pârâtul trebuie să
răspundă printr-o întâmpinare, sub sancţiunea decăderii, care trebuie
să cuprindă excepţiile cu privire la cererea reclamantului, răspunsurile
în fapt şi în drept la toate capetele de cerere, probele propuse în
susţinerea apărării. Copia de pe comunicare şi de pe înscrisurile
anexate se comunică de către pârât reclamantului şi instanţei
arbitrale. Excepţiile şi celelalte mijloace de apărare care nu au fost
arătate prin întâmpinare, pot fi ridicate cel mai târziu la primul termen
de înfăţişare. Dacă, prin nedepunerea întâmpinării, litigiul se amână,
pârâtul va putea fi obligat la plata cheltuielilor de arbitrare care au fost
cauzate prin amânare.
La cererea de arbitrare, pârâtul poate face şi cerere
reconvenţională, dacă are la rândul său pretenţii faţă de reclamant.
Trebuie subliniat că pretenţiile pârâtului trebuie să derive din acelaşi
raport juridic (ex pari causa), spre deosebire de dreptul comun, unde
se poate face o asemenea cerere chiar dacă obligaţiile provin din
cauze diferite (ex dispari causa). Cererea reconvenţională trebuie să
fie depusă în termenul în care se poate depune şi întâmpinarea, însă
nu mai târziu de primul termen de înfăţişare. Ea trebuie să cuprindă
aceleaşi elemente ca şi cererea de arbitrare.
2. Procedura arbitrală
12
va fixa un termen pentru începerea dezbaterilor, termen care nu poate
fi mai mic de 15 zile de la data comunicării citaţiei.
În conformitate cu prevederile art. 358 din C. pr. civ. în întreaga
procedură arbitrală trebuie să se asigure părţilor, sub sancţiunea
nulităţii hotărârii arbitrale, egalitatea de tratament, respectarea
dreptului de apărare şi a principiului contradictorialităţii.
Părţile pot participa la dezbateri personal sau prin reprezentanţi
şi pot fi asistate de orice persoană, putând solicita şi judecata în lipsă,
pe baza actelor de la dosar. Dacă părţile au fost legal citate,
neprezentarea lor la judecată nu împiedică soluţionarea litigiului, cu
excepţia cazului în care partea care lipseşte nu cere amânarea
litigiului. Acest lucru poate fi cerut o singură dată, pentru motive
temeinice, trebuind a fi încunoştiinţate atât partea adversă, cât şi
arbitrii.
În conformitate cu prevederile art. 358^8 C. pr. civ., înaintea sau
în cursul arbitrajului oricare dintre părţi poate cere instanţei
judecătoreşti competente să încuviinţeze măsuri asigurătoare şi măsuri
vremelnice cu privire la obiectul litigiului sau să constate anumite
împrejurări de fapt. La această cerere se vor anexa, în copie, cererea
de arbitrare sau, în lipsă, dovada comunicării prevăzute de art. 347
alin. 2 şi 3, precum şi convenţia arbitrală. Hotărârea instanţei
judecătoreşti competente cu privire la încuviinţarea acestor măsuri va
fi adusă la cunoştinţa tribunalului arbitral de către partea care le-a
cerut.
13
Cu privire la necesitatea procedurii prealabile de conciliere în
materie comercială, prevăzută de art. 720¹, trebuie precizat că în
arbitraj nu se aplică dispoziţiile articolului menţionat anterior, ci
dispoziţiile art. 341 alin. 2 potrivit cărora procedura unei eventuale
concilieri prealabile se stabileşte prin convenţia arbitrală. In practică18
s-a considerat că cele două dispoziţii legale mai sus menţionate au
caracter de dispoziţii speciale, derogatorii de la dreptul comun la
procesului civil şi, ca atare, sunt de strictă interpretare, chiar dacă au
unele trăsături comune şi urmăresc aceeaşi finalitate, ele se aplică
strict în contenciosul pentru care au fost edictate, prima în procesul
comercial judiciar, iar secunda în litigiul arbitral, fără ca, în lipsa unei
înţelegeri a părţilor sau a unei dispoziţii legale, să se aplice una în locul
celeilalte.
Administrarea probelor se face în şedinţa tribunalului arbitral dar,
spre deosebire de dreptul comun, se poate dispune ca acest lucru să
se realizeze şi doar în faţa unui singur arbitru care intră în compunerea
acestuia. Ascultarea martorilor şi a experţilor se face fără prestare de
jurământ, împotriva lor neputându-se recurge la mijloace de
constrângere sau la aplicarea de sancţiuni. În scopul aplicării unor
asemenea măsuri, părţile se pot adresa instanţei judecătoreşti
competente. Arbitrii vor aprecia probele în conformitate cu propria lor
convingere.
14
imparţialităţii şi independenţei judecătorilor. Legea admite unele
derogări de la această regulă atunci când dezbaterea publică a unei
cauze ar putea vătăma ordinea sau moralitatea publică sau pe părţi.
Însă arbitrajul este o justiţie privată care prezintă avantajul că detaliile
litigiului sunt sustrase publicităţii specifice justiţiei statale.
Confidenţialitatea este un principiu esenţial al acestei proceduri,
impunând drepturi şi obligaţii atât părţilor cât şi arbitrilor. Pentru
arbitri, aşa cum am mai precizat, Codul de procedură civilă prevede că
aceştia sunt răspunzători de daune dacă nu respectă caracterul
confidenţial al arbitrajului publicând sau divulgând date de care iau
cunoştinţă în calitate de arbitri, fără a avea autorizarea părţilor20.
Obligaţia asigurării confidenţialităţii dezbaterilor aparţine tribunalului
arbitral care nu va permite prezenţa altor persoane decât părţile,
reprezentanţii sau consilierii acestora21.
3. Hotărârea arbitrală.
15
arbitral. Ea se produce de drept în cazul decesului uneia dintre părţi
sau atunci când tribunalul arbitral este compus dintr-un număr cu soţ
de arbitri şi aceştia nu se pot hotărî cu privire la soluţia în cauză, fiind
necesară numirea unui supraarbitru. Trecerea termenului arbitrajului
nu poate constitui un motiv de caducitate a acestuia, afară de cazul în
care una dintre părţi a notificat celeilalte părţi şi tribunalului arbitral,
până la primul termen de înfăţişare, că înţelege să invoce caducitatea
(art. 353³ C. pr. civ.)22.
22
Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României,
sentinţa arbitrală nr. 79/28 aprilie 2000, RDC 3/2001, p. 163
23
Prevederi identice referitoare la menţiunile obligatorii ale hotărârii arbitrale sunt cuprinse şi în articolul
63 al Regulilor de procedură arbitrală emise de Curtea de Arbitraj Internaţional de pe lângă Camera de
Comerţ şi Industrie a României, precum şi de art. 62 al Regulilor de procedură arbitrală elaborate de
Camera de Comerţ şi Industrie Iaşi.
16
Dispoziţiile acestui articol sunt imperative. Din acest motiv lipsa
oricăreia dintre menţiunile enunţate poate duce la anularea hotărârii
pe temeiul art. 354 lit. i C. pr. civ.
4. Cheltuielile arbitrale
17
arbitral şi va putea modifica cuantumul onorariilor arbitrilor şi al
celorlalte cheltuieli arbitrale.
Plata onorariilor arbitrilor se va face după comunicarea către
părţi a hotărârii arbitrale. Dacă arbitrajul se întrerupe, fără a se
pronunţa o hotărâre în cauză, onorariile arbitrilor pentru activitatea
depusă se vor reduce în mod corespunzător.
În cazul arbitrajului organizat de o instituţie permanentă, taxele
pentru organizarea arbitrajului, onorariile arbitrilor, precum şi celelalte
cheltuieli arbitrale se stabilesc şi se plătesc conform regulamentului
acelei instituţii.
În cazul unui acord de conciliere, posterior introducerii unei
cereri de arbitraj, acord prin care părţile renunţă la toate pretenţiile
reciproc, cum ar fi dobânzi, daune şi alte cheltuieli legate de direct sau
indirect de executarea obligaţiilor contractuale, declarând că nu mai
insistă asupra cererii de arbitrare, se sting şi cheltuielile de arbitrare
ocazionate cu declanşarea procesului arbitral25.
18
Hotărârea arbitrală este definitivă şi obligatorie pentru părţi. Ea
se aduce la îndeplinire de bună voie de către parte care a pierdut, de
îndată sau în termenul prevăzut în hotărâre. În caz contrar, partea în
drept poate cere instanţei judecătoreşti învestirea ei cu formulă
executorie. Această cerere se va rezolva fără citarea părţilor, afară de
cazul în care există îndoieli cu privire la regularitatea ei. Hotărârea
arbitrală învestită cu formulă executorie constituie titlu executoriu şi se
execută silit întocmai ca şi o hotărâre judecătorească26.
26
V. M. Ciobanu, op. cit., p. 611
27
Gheorghe Beleiu Hotărârea arbitrală şi desfiinţarea ei, RDC nr. 6/1993, p. 14 – 15, V. M. Ciobanu, op.
cit., p. 612, V. Roş op. cit., p. 418 – 420
19
Desfiinţarea hotărârii arbitrale
20
unei hotărâri definitive, denumită acţiune în anulare. potrivit art. 365
C. pr. civ., instanţa competentă care va soluţiona acţiunea în anulare
este instanţa judecătorească imediat superioară, adică fie tribunalul,
fie curtea de apel, în funcţie de valoarea pretenţiilor. Caracterul special
al desfiinţării hotărârii arbitrale, prin acţiunea în anulare, concepută a fi
o cale de atac şi nu o acţiune propriu-zisă de soluţionare a litigiului
dintre părţi, poate fi dedus şi din reglementarea controlului judiciar,
căreia îi este supusă hotărârea judecătorească, care poate fi atacată
numai cu recurs potrivit art. 366 alin. final C. pr. civ.
21
dintre ele, în afară de acelea care privesc drepturi asupra cărora legea
nu permite a se face tranzacţie. Arbitrabilitatea litigiului este şi una din
condiţiile de valabilitate ale convenţiei arbitrale, iar nerespectarea
acesteia este sancţionată cu nulitatea convenţiei, dar şi a hotărârii
arbitrale.
22
că judecătorii trebuie să hotărască numai asupra a ceea ce face
obiectul cererii. Pentru a se stabili dacă s-a săvârşit o extra petitia
trebuie să ne raportăm la actele de procedură prin care s-a fixat cadrul
procesual. În cadrul arbitrajului, acestea sunt date de conţinutul cererii
de arbitrare, de misiunea încredinţată arbitrilor şi limitele în care
aceştia au fost investiţi32. În cazurile de minus petitia, partea interesată
are un drept de opţiune între o cerere de completare întemeiată pe
dispoziţiile art. 362 C. pr. civ. şi o cerere în anulare.
23
acest motiv s-ar putea încadra nemotivarea sentinţei, încălcarea
principiului contradictorialităţii şi egalităţii de tratament, a dreptului de
apărare etc.
3. Termenul de introducere a acţiunii în anulare şi instanţa
competentă material şi teritorial să soluţioneze acţiunea în
anulare.
24
asupra fondului cauzei. Singura cale de atac ce se poate exercita
împotriva hotărârii instanţei judecătoreşti este recursul (art. 365 – 366
C. pr. civ.).
Deşi, potrivit art. 304¹ C. pr. civ. recursul declarat împotriva unei
hotărâri care, potrivit legii, nu mai poate fi atacată cu apel nu mai este
limitat la motivele de casare prevăzute în art. 304, instanţa putând să
examineze cauza sub toate aspectele, se consideră că motivele de
recurs trebuie circumstanţiate, judecătorii fiind obligaţi să ţină seama
şi de limitele în care s-a desfăşurat judecata în faţa tribunalului arbitral
şi a instanţei investite cu judecarea acţiunii în anulare. În recurs se vor
aplica dispoziţiile Titlului V, Capitolul I din C. pr. civ., deoarece normele
de procedură referitoare la arbitraj nu conţin dispoziţii derogatorii în
această privinţă.
37
CSJ, s. com., dec. nr. 1914/ 14 mai 1998, RDC 1/2000, p. 118 – 119
25