1.

Anatomia clinic, fiziologia i metodele de examinare ale urechii

externe i nsemntatea lor pentru stomatologie.
Urechea este compus din 3 compartimente: urechea extern, mijlocie i
intern.
Urechea extern este alctuit din pavilionul urechii i conductul auditiv
extern.
Conductul auditiv extern are legturi anatomice cu structurile i organele vecine
ca urmare a legturii anatomice a peretelui anterior al acestuia cu mandibula. Peretele
inferior al conductul auditiv extern se gaseste n raport strins cu glanda parotid.
In peretele posterior al canalul auditiv ext. se afl canalul Falope prin care trece n.fascial.
Urechea medie. In structura urechii medii deosebim:
cavitatea timpanic (casa timpanal, csua timpanic, cutia timpanic);
trompa eustache;
antrumul;
aditusul ad antrum i sistemul de celule pneumatice ale procesului
mastoidian.
Timpanul mpreun cu cavitatea timpanic au rolul de a recepiona, de a
transforma i de a transmite vibraia undelor sonore spre urechea intern.
Urechea intern asigur att percepia sunetelor,cit i meninerea organismului ntr-o poziie
permanent adecvat de echilibru. Urechea intern, situat n grosimea stncii temporalului, este
alctuit din:
labirintul osos, cu caviti osoase mai mari, n comunicare unele cu
altele;
labirintul membranos, organ senzorial al auzului i proprioreceptiv al
orientrii, situat n interiorul celui osos i alctuit din caviti membranoase
mai mici, n ai cror perei iau natere fibrele nervului acustico-vestibular
Fiziologia analizatorului auditiv
Analizatorul auditiv este alctuit din trei regiuni: periferic (urechea extern,
urechea mijlocie i urechea intern), cile de conducere a impulsurilor nervoase
i regiunea cortical a analizatorului auditiv, unde are loc analiza i sinteza
informaiei auditive recepionate.
Din punct de vedere funcional, regiunea periferic a analizatorului auditiv
se mparte n aparatul de transmisie i cel de percepie a sunetului.
Aparatul de transmisie se compune din urechea extern, urechea medie i
spaiul endolimfatic i perilimfatic ale urechii interne, membranele (lama) bazilar
i vestibular, cohlee. Aparatul de percepie este reprezentat de organul spiral
(Corti), care sevete pentru transformarea procesului mecanic de vibraie ntr-un
proces de excitaie nervoas, asigurnd astfel transmiterea sunetelor ctre
celulele de percepie auditiv.
Otoscopia. Prin otoscopie se exploreaz conductul auditiv extern i membrana
timpanic. Explorarea se face cu ajutorul speculului auricular prin care
se proiecteaz lumina de la oglinda frontal sau de la lampa "Clar
Pentru o mai bun vizualizare se face tracia pavilionului, redresind
curba conductului auditiv extern. Palparea cu stiletul butonat este
practicat pentru diferenierea formaiunilor polipoase,
corpilor strini, .a. Membrana timpanic se inspecteaz apoi din punctul
de vedere al poziiei, culorii, reperelor i al integritii anatomice. Se cerceteaz

mobilitatea, bombarea sau retracia, hiperemia sau congestia membranei

timpanice, ngroarea sau atrofia membranei timpanice, pierderea de substan
i sediul perforaiilor. n condiii normale timpanul este de culoare gri, strlucitoare.

2. Anatomia clinic a urechii medii, particularitile ei la copii.

Urechea medie este compartimentul cel mai des atacat de infecia banal
i virotic. In structura urechii medii deosebim:
cavitatea timpanic (casa timpanal, csua timpanic, cutia timpanic);
trompa eustache;
antrumul;
aditusul ad antrum i sistemul de celule pneumatice ale procesului
mastoidian.
Timpanul impreun cu cavitatea timpanic au rolul de a recepiona, de a
transforma i de a transmite vibraia undelor sonore spre urechea intern.
In prezent sunt bine precizate dou funcii importante ale trompei Eustache
- funcia echipresiv, sau de egalare a presiunii (ventilaie i protecie), i funcia
de drenaj. Exist dou mari sindroame funcionale ce caracterizeaz patologia
tubar:
sindromul de hiperpermeabilitate "beance tubaire" descris de autorii
francezi, foarte rar ntlnit;
sindromul de obstrucie tubar, mult mai frecvent diagnosticat, cu
consecine grave asupra funciei auditive.

3. Fiziologia aparatului de transmisie al urechii.

Din punct de vedere funcional, regiunea periferic a analizatorului auditiv
se mparte n aparatul de transmisie i cel de percepie a sunetului.
Aparatul de transmisie se compune din urechea extern, urechea medie i
spaiul endolimfatic i perilimfatic ale urechii interne, membranele (lama) bazilar
i vestibular, cohlee. Aparatul de percepie este reprezentat de organul spiral
(Corti), care sevete pentru transformarea procesului mecanic de vibraie ntr-un
proces de excitaie nervoas, asigurnd astfel transmiterea sunetelor ctre
celulele de percepie auditiv. Muchii cavitii timpanice-muchiul tensortimpani i muchiul
stapedian
- ndeplinesc dou funcii: de acomodare i de protecie. Prima asigur condiii
optime pentru sistemul de transmisie i transformare a sunetelor n cavitatea
timpanic. Funcia de protecie se manifest prin reglarea intensitii sunetelor,
selectarea frecvenelor medii, prevenind astfel distrugerea timpanului.
Pentru transmiterea i transformarea energiei mecanice a sunetului
pn la membrana bazilar sunt necesare urmtoarele condiii:
funcionarea normal a ferestrelor;
existena diferenei de presiune sonor pe ambele ferestre;
funcionarea normal a trompei Eustache;
presiunea egal pe ambele pri ale timpanului.

4. Anatomia i fiziologia cohleii, structura organului spiral (Cortii).

Teoriile surdiiei.
Cohleea (melcul osos) reprezint un canal osos care formeaz dou i
jumtate rotaii n jurul unei formaiuni osoase conice - columel (modiolus). Cohleea
membranoas sau canalul cohlear (ductus cohlearis), este situat
n rampa vestibular i are o form triunghiular. Peretele inferior este reprezentat
de membrana bazilar, cel extern este partea extern a cohleei osoase, iar cel
de-al treilea este alctuit din membrana Reisner. Canalul cohlear conine

endolimf. Organul spiral (Corti), componentul principal al

analizatorului auditiv, este situat pe membrana bazilar, fiind constituit din celule
senzoriale-auditive care contacteaz cu dendritele celulelor nervoase.

5. Anatomia i fiziologia canalelor semicirculare.

Canalele semicirculare au forma unor caviti tubulare circulare n numr
de trei (anterioar, posterioar i lateral), care se deschid n vestibul prin cele
dou extremiti. Aceste canale se deosebesc prin orientare. Cel anterior este
orientat n plan frontal, posterior - sagital, iar cel lateral - orizontal. Canalul
anterior are o lungime de 18 mm, cel posterior- 15-16 mm, iar cel lateral - 12 mm.
Canalele semicirculare membranoase sunt situate n interiorul celor osoase,
imitnd configuraia lor. Ele se deschid prin cele dou extremiti n utricula. Pe
partea intern a ampulelor canalelor semicirculare membranoase se gsete
cte un mic repliu transversal, sub forma unor proeminene, numite creste
ampulare, n care ajung filetele nervoase dendritice din nervul vestibular i n
care se gsesc celule specializate, senzoriale ciliate i de susinere, alctuind la
un loc receptorul vestibular. Cilii celulelor senzoriale sunt cuprini ntr-o mas
amorf cupida terminal.

6. Anatomia i fiziologia vestibului.

Vestibulul reprezint partea central a urechii interne, situat ntre cutia
timpanic i conductul auditiv intern. El comunic anterior cu cohleea, posterior
cu canalele semicirculare, extern cu cutia timpanic prin fereastra oval i intern
cu conductul auditiv intern. n literatura de specialitate vestibulul este descris
ca o cavitate osoas de form cubic avnd 6 perei: extern, intern, anterior,
posterior, superior i inferior.
Vestibulul membranos cuprinde utricula i sacula sub form de vezicule.
In utricula i sacul se gsesc organele de recepie a acceleraiei liniare, denumite
macule, cte 3 pentru fiecare labirint. Maculele sunt acoperite cu un epiteliu cu
celule prizmatice de susinere, printre care se afl celule senzoriale ciliate. Cilii
acestora ptrund n substana gelatinoas, n care se gsesc concreiuni calcare
numite otolite (statoconii) - dup NAP membrana statoconiorum. Prin
greutatea i ineria lor, la schimbarea poziiei corpului otolitele exercit traciuni
asupra cililor. Vestibulul comunic cu cohleea prin intermediul ductusului
reuniens. Utricula comunic cu sacula prin ductusul utricul-sacularis, care
descind n ductus endolimfatic, iar acesta se termin cu sacul endolimfatic
situat sub dura mater pe faa posterioar a stncii temporalului.

7. Examenul auzului (formula acumetric).

Timpanometria este utilizata pentru a efectua o diagnosticare diferentiala a bolilor urechii
medii; examinarea ofera o idee despre starea functionala a perechilor de nervi cranieni VII si
VIII si a trunchiului cerebral. In timpul examinarii, un dop special este introdus in urechea
pacientului, dopul este conectat la aparatul care masoara rezistenta. Cu aparatul, se formeaza o
presiune pozitiva si negativa in meatul auditiv extern si mai departe, aparatul transmite diverse
sunete. Durata 10 pana la 20 de minute.

8. Examenul audiometric.
Cel mai important test este asa-numitul audiometrie la prag tonal sau simplu
audiometrie, examinarea pragului auditiv la diferite frecvente. Examinarea este efectuata intr-o
cabina speciala sau intr-o camera izolata fonic. O pereche de telefoane intra-auriculare sau un set
de casti sunt utilizate de catre un medic pentru a trimite sunete de diferite frecvente si intensitati
pacientilor. Pacientii atunci indica medicului prin apasarea unui buton ca au auzit sunetul. Dupa

aceea, examinarea continua pentru a transmite sunetul printr-un aparat numit vibrator osos, in
locul setului de casti vibratorul este atasat pe frunte sau pe osul din spatele urechii (procesul
mastoid - processus mastoideus).

9. Examenul aparatului vestibular.

Timpanometria este utilizata pentru a efectua o diagnosticare diferentiala a bolilor urechii
medii; examinarea ofera o idee despre starea functionala a perechilor de nervi cranieni VII si
VIII si a trunchiului cerebral. In timpul examinarii, un dop special este introdus in urechea
pacientului, dopul este conectat la aparatul care masoara rezistenta. Cu aparatul, se formeaza o
presiune pozitiva si negativa in meatul auditiv extern si mai departe, aparatul transmite diverse
sunete. Durata 10 pana la 20 de minute.

10.Traumatismele urechii externe i a timpanului.

Cel mai supus traumatismelor este pavilionul urechii.
Simptomatologia: durere, hemoragii, plag cu implicarea pericondrului i
a cartilajului n ntregime. Leziunile conductului auditiv extern sunt diverse. Traumaii acuz
durere
de intensitate diferit, hemoragie. Tratamentul presupune calmarea durerii,
oprirea hemoragiei.
toaleta plgii;
aplicarea suturilor pe plaga produs acum 6 ore;
antibiotice, antiinflamatoare, analgezice.
In urma loviturilor pavilionului e posibil formarea othematomului, care n
dimensiuni nu prea mari se poate resorbi de sine stttor dup bagijonarea cu
tinctur de iod de 5% i aplicarea unui pansament steril compresiv. Atunci cnd
othematomul are dimensiuni mari, se va efectua puncia cu evacuarea sngelui
i a chiagurilor, badijonarea cu soluie de iod de 5% i aplicarea pansamentului
compresiv. n othematomul infectat se practic incizii prin care se elimin
coninutul abcesului i se prescriu antibiotice, proceduri fizioterapice.
Arsurile i degeraturile urechii externe de asemenea necesit un ajutor de
urgen. Simptomul principal este durerea. Tratamentul include msuri terapeutice
generale (combaterea durerii cu antinevralgice, sedative) i locale (nchis cu
pansament steril; deschis sub aciunea razelor solux). Flictenele se deschid.

11.Fracturile stncii osului temporal.

Simptomatologia: oc, cu pstrarea cunotinei, hemoragie, licvoree
auricular, echimoze nregiunea auricular, mastoidian, perforarea membranei
timpanice. n fracturile transversale i oblice labirintul este distrus n ambele
segmente (cohlee i vestibul), inducnd o surditate de percepie total i tulburri
de echilibru. n fracturile longitudinale labirintul poate fi cruat.
Tratamentul: msuri antioc, ser antitetanic, sedative.
Vibraia, zgomotul, schimbrile brute de altitudine, anoxia relativ,
acceleraiile liniare i unghiulare prin aciunea lor asupra analizatorului acusticovestibular
provoac tulburri de auz i de echilibru. Semnele clinice - hipoacuzie,
dureri, vertij, vom, greuri.

12.Corpii strini auriculari. Dopul de cerumen.

Etiopatogenia. Corpii strini c.a.e. se ntlnesc deopotriv la brbai i la
femei, dar cu o frecven mai nalt la copii. Originea lor este variat: exogen
(obiecte mici, insecte, semine de floarea soarelui, de harbuz, porumb etc);
endogen (dopul epidemic i dopul de cerumen).
Simptomatologie: durere auricular (otodinie) n caz de corp strin ascuit;

hipoacuzie de tip transmisie. Otoscopia pune n eviden prezena corpului strin

n conductul auditiv extern (c.a.e.).
Tratamentul expune extragerea corpului strin din c.a.e. Cea mai sigur,
simpl este metoda lavajului (spltura) c.a.e.
nainte de a efectua spltura c.a.e. medicul precizeaz dac traumatizatul
nu sufer de otit medie cronic supurat. n caz de otit medie cronic supurat
i n lipsa dereglrilor labirintice spltura c.a.e. se poate face folosind dezinfectante,
sau corpul strin se va extrage cu ajutorul unor instrumente speciale.
Tehnica splrii c.a.e.: traumatizatul se aaz pe un scaun. Pe umrul lui
se pune un ervet, iar pe acesta o tvi renal. Medicul ia seringa Guyon cu
mna dreapt, iar cu degetul mare i indicele minii stngi trage pavilionul urechii
la maturi napoi i n sus, iar la copii napoi i n jos pentru a ndrepta direcia
c.a.e. Degetul mijlociu al minii stngi se aplic la captul distal al seringii cu
scop de a o fixa pe peretele postero-superior al conductului auditiv extern n
timpul splturii.
Apa sau soluia dezinfectant trebuie s fie de 36-37C. Apa sau lichidul
dezinfectant (Furacilin, Rivonol, Dioxidin, Miramistin etc.) se introduce n
jeturi succesive spre peretele postero-superior.

13.Erizipelul urechii externe i pericondrita pavilionului urechii.

Este o inflamaie acut a tegumentelor pavilionului i prezint, de regul,
propagarea pe ureche a unui erizipel facial.
Diagnosticul se stabilete n baza examenului obiectiv: tegumentele
pavilionului i ale regiunilor nvecinate sunt roii, lucioase, separate de zonele
sntoase prin burelete erizepelos. Pe alocuri apar zone flictenulare.
Diagnosticul diferenial se face cu pericondrita i condrita pavilionului urechii
i a conductului auditiv extern, afeciuni ce nu antreneaz lobul auricular.
Tratamentul este general i local. Cel general const n administrarea penicilinei,
antihistaniinicelor, antiinfiamatoarelor i vitaminelor. Local se aplic
comprese cu rivanol de 1-2%.
14. Furunculul conductului auditiv extern i otita extern difuz.
Boala apare de regul pe leziunile tegumentelor
conductului auditiv extern produse de gratajul cu chibritul, cu acul, cu degetul,
sau este declanat de baia n ap poluat, sau apare pe fondul unei otite medii
pruriginoase.
Flora microbian, care infecteaz tegumentele pavilionului i conductului,
este reprezentat, n ordinea frecvenei, de stafilococul piocianic, proteus,
streptococ, colibacili. Excesul de sebum i stagnarea cerumenului pot favoriza
exacerbarea virulenei saprofite locale. Factori favoriznd locali sunt eczemele
constituionale, reaciile alergice locale determinate n special de pulverizrile
medicamentoase. Factori favorizani ai maceraiilor locale sunt cldura, dopurile
de vat, bolile de piscin, supuraia urechii mijlocii. Factorii favorizani generali
diminueaz rezistena organismului. Printre acestea se numr: diabetul zaharat,
tuberculoza, surmenajul accentuat, convalescena, alergia
Furunculul conductului auditiv extern este situat la
nivelul conductului cartilaginos i respect poriunea sa osoas unde nu exist
foliculi pilosebacei. Durerea apare de timpuriu, iradiaz n hemicraniu i
se exacerbeaz n timpul micrilor de masticaie. Bolnavul, n funcie de etapa
evolutiv a furunculului, acuz o stare general alterat i insomnii provocate
de durere. Din punct de vedere funcional, bolnavul poate avea i o uoar
hipoacuzie, n cazul cnd furunculul produce o obstrucie mai accentuat a

conductului. Se mai nregistreaz febr i frisoane. Se recomand bi auriculare cu soluii

antiseptice
(alcool boricat), cu antibiotice: Penicilin, Aureocicline, Cloramfenicol. La
tratamentul local se va aduga un tratament general susinut de autovaccin,
vitaminoterapie, fizioterapie.
otita extern difuz
Inflamaia pielii conductului este determinat de o iritaie local,
care poate avea cauze multiple, cele mai frecvente fiind urmtoarele:
- scurgerile auriculare, ntreinute de otite medii supurate;
- eczemele infectate ale conductului auditiv;
- furunculozele persistente ale conductului auditiv;
- iritaiile mecanice locale ale tegumentelor conductului cu chibrituri,
scobitori, ace de pr. Otita extern difuz poate fi uni- sau bilateral. Din
punct de vedere subiectiv, bolnavul acuz la nceput o mncrime intens nsoit
de o senzaie de tensiune i cldur la nivelul conductului. Dac afeciunea
progreseaz, apar dureri vii, care iradiaz n hemicraniu i se exacerbeaz n
timpul masticaiei. Apsarea asupra tragusului se dovedete mai puin dureroas
dect n furuncul. Temperatura corpului este subfebril sau normal. Antibiograma este
obligatorie. n lipsa acesteia se va administra o antibioterapie
antistafilococic pe cale general. Local se va urmri efectuarea zilnic sau cel
puin o dat la dou zile a unei toalete riguroase, de preferat prin aspirarea secreiilor.
Se vor instila sub form de picturi sau pe mee soluii de Rivanol 2%; Cloramin
1%; Dalibaur; alcool 80; Fenosept.

15.Otita medie acut.

Este o afeciune generat de o inflamaie acut a mucoasei urechii medii,
care cuprinde concomitent toate compartimentele urechii medii: cavitatea
timpanic, tuba auditiv (Eustache), aditus ad antrum, antrul i sistemul de celule
pneumatice ale procesului mastoidian.
Etiopatogenie. Cauza determinant a bolii n majoritatea cazurilor este
infecia, care poate fi de origine viral, bacterian, micotic, asociere de diveri
factori patogeni.
Perioada preperforativ corespunde invaziei microbilor n csua
timpanic, producerii i acumulrii exsudatului purulent n urechea medie.
Simptomul patognomonic: otodinie brusc, violent, pulsatil, profund, exacerbat
de deglutiie, iradiat n ntregul masiv cranio-facial de partea urechii bolnave. Aceti bolnavi
acuz acufene (zgomote), ameeli,
cefalee, vrsturi, agitaie. Starea bolnavului este profund alterat, atacat de
febrilitate (39-41 C), nsoit de frisoane. Se constat astenie, inapeten,
tahicardie, insomnie.
perioada perforativ se caracterizeaz prin apariia perforaiei
spontane a timpanului, asigurndu-se drenajul csuei timpanice, ceea ce duce
la o ameliorare vdit a strii generale a bolnavului. Durerea otic i senzaia
de tensiune otic se atenueaz, febra scade sau dispare complet.
Perioada postperforativ. n aceast perioad toate simptomele subiective
i obiective cedeaz sau dispar treptat. Starea general se normalizeaz. Otoreea
devine mucoas i din ce n ce mai puin abundent. Timpanul nu este hiperemiat
i infiltrat. Reperele timpanului revin la normal. Perforaia ncepe s se nchid.
Febra i otodinia, cefaleea, insomnia i alte simptome dispar. De regul OMA
se vindec dup 2-4 sptmni.
Tratament :
Sulfamidele

Amoxiclavul - intravenos sau oral.

Augumentinul.
Cefalosporine orale
Tratamentul chirurgical. Odat format, colecia de puroi va trebui urgent
drenat prin timpanotomie, fr a se atepta perforarea spontan,

16.Otita medie cronic.

cefalee, slbiciune general, febr, tahicardie,
bradicardie etc, simptome caracteristice i altor boli. Ageni cauzali sunt: infecia aerob,
anaerob, gramnegativ,
gram-pozitiv i mixt, streptococii, stafilococii, pneumococii, bacilul Koch,
micoplasmele, hlamidiile, Otoscopic se determin o
perforaie larg antero- sau posteroinferioar
mpars tenza a timpanului; puroi
filant i pstrarea inelului timpanic
(flg.53). Prin perforaie uneori se vede
mucoasa promontoriului, care este
infiltrat, ngroat.
Tratamentul
Toaleta i a cavitii timpanice cu mee sau tampoane de vat
sterilizat. Dup aceea se fac instilaii sau chiar splaturi auriculare, efectuate
zilnic sau chiar de cteva ori pe zi.
Folosirea local a diverselor medicamente cu efect dezinfectant, astringent,
antiseptic, antibacterian, antifungic, bactericid, cicatrizant, hemostatic.
17. Otita medie acut supurat.
Infectia urechii medii (otita medie) este oinflamatie sau infectie a urechii medii. Infectia
incepe adesea cand o raceala cauzeaza o umflare si o inchidere a tubului de legatura dintre
urechea medie si gat, tub numit Trompa lui Eustache. Lichidul, care in mod normal curge, in caz
de raceala se acumuleaza in urechea medie. Bacteriile sivirusurile se dezvolta in urechea medie
si cauzeaza infectia urechii.
Aceasta conditie se intalneste cel mai des la copiii mici, pentru ca in cazul lor, trompa lui
Eustache este mai scurta si se poate bloca mai usor decat la copiii mari sau adulti.
Simptoame:
febra
- secretia care se scurge din ureche este subtire si galbena. Daca secretia contine si sange asta
denota faptul ca timpanul s-a rupt
- scaderea apetitului, varsaturi, irascibilitate
- tulburari ale somnului
- este posibila pierderea auzului.
Simptomele acumularii de secretie includ:
- pocnete, tiuituri sau senzatia de plenitudine sau presiune in ureche. Copiii adesea au dificultati
in descrierea simptomatologiei. Copiii isi freaca urechile in incercarea de a-si usura suferinta
- pierderea auzului. Copiii care isi pierd auzul pot parea visatori sau neatenti, parand tafnosi sau
irascibili
- ameteala si pierderea echilibrului
- otita medie supurata este acumularea unei secretii in urechea medie, fara infectie. Copilul poate
sa nu prezinte simptomatologie de boala, dar secretia poate determina pierderea auzului sau
senzatia de "ureche infundata".

18.Particularitile evoluiei clinice ale otitei medii acute la noinscui i sugari.

OMA a nou-nscutului
Este o afeciune rar ntlnit. Apare de regul la a 3-a sptmn dup
natere i este generat de ptrunderea lichidului amniotic n csua fimpanic
i de infeciile nazofaringiene. Diagnosticul este foarte dificil, deoarece lipsete
anamnez, copiii nu pot prezenta localizarea durerii. Otoscopia poate prezenta
erori, deoarece prezena lichidului amniotic i a esutului mixoid n cavitatea
timpanic nu pennit examinarea complet a strii cavitii timpanice. La aceti
copii timpanul este ngroat, opac i are o poziie mai mult orizontal, dect
vertical. Conductul auditiv este mult mai ngust dect la maturi i la copiii mai
mari.
OMA la sugari i copiii mici
Etiopatogenie: streptococi, pneumococi, stafilococi, virusuri etc. Factorii
favorizani sunt particularitile anatomomorfologice i funcionale ale
organismului copilului n general, i ale urechii n particular; i anume: copiii suport frecvent
boli infecioase, n cutia timpanic se afl esut mixoid, tuba
auditiv este mai scurt, dreapt, permanent deschis i are o direcie orizontal,
imunitatea local i general redus, fac deseori pusee de rinite, adenoidite etc.
Simptomatologie. Simptomul principal - durerea n ureche - este mai
pronunat la copiii mici i poate lipsi la sugari. Copilul este nelinitit, refuz
snul, are insomnie, nvrtete capul, iar la vrsta de 5-7 luni micuul se apuc
cu mna de urechea bolnav. In snge se atest leucocitoz. Otoscopia prezint
unele dificulti condiionate de particularitile anatomice ale urechii la aceast
vrst.
La sugari i copiii mici avem de a face cu otoantrit, otomastoidit i cu
meningismul, cu semne generale preponderent. De obicei boala ncepe acut,
temperatura corpului se ridic la 39 - 41C. Uneori se observ urmtoarele
sindroame: toxic, respirator, digestiv, nervos etc. ntruct la copii timpanul este
mai gros se complic perforaia, precum i diagnosticul: la copii nu se poate
observa niciodat un tablou otoscopic caracteristic celui descris la maturi.
19. Particularitile evoluiei clinice a otitei medii acute gripale.
Se nregistreaz n timpul epidemiilor de grip. Simptomatologia
este cea a gripei i a otitei acute. Otoscopia pune n eviden prezena
flictenelor de culoare violacee-nchis pe suprafaa membranei timpanice, n
fundul conductului auditiv extern
20. Diagnosticul diferenial dintre otita medie acut supurat i furunculul
perforativ al conductului auditiv extern.
Infectia urechii medii (otita medie) este oinflamatie sau infectie a urechii medii. Infectia
incepe adesea cand o raceala cauzeaza o umflare si o inchidere a tubului de legatura dintre
urechea medie si gat, tub numit Trompa lui Eustache. Lichidul, care in mod normal curge, in caz
de raceala se acumuleaza in urechea medie. Bacteriile sivirusurile se dezvolta in urechea medie
si cauzeaza infectia urechii.
Aceasta conditie se intalneste cel mai des la copiii mici, pentru ca in cazul lor, trompa lui
Eustache este mai scurta si se poate bloca mai usor decat la copiii mari sau adulti.
Simptoame:
febra
- secretia care se scurge din ureche este subtire si galbena. Daca secretia contine si sange asta
denota faptul ca timpanul s-a rupt
- scaderea apetitului, varsaturi, irascibilitate

- tulburari ale somnului

- este posibila pierderea auzului.
Simptomele acumularii de secretie includ:
- pocnete, tiuituri sau senzatia de plenitudine sau presiune in ureche. Copiii adesea au dificultati
in descrierea simptomatologiei. Copiii isi freaca urechile in incercarea de a-si usura suferinta
- pierderea auzului. Copiii care isi pierd auzul pot parea visatori sau neatenti, parand tafnosi sau
irascibili
- ameteala si pierderea echilibrului
- otita medie supurata este acumularea unei secretii in urechea medie, fara infectie. Copilul poate
sa nu prezinte simptomatologie de boala, dar secretia poate determina pierderea auzului sau
senzatia de "ureche infundata".
Boala apare de regul pe leziunile tegumentelor
conductului auditiv extern produse de gratajul cu chibritul, cu acul, cu degetul,
sau este declanat de baia n ap poluat, sau apare pe fondul unei otite medii
pruriginoase.
Flora microbian, care infecteaz tegumentele pavilionului i conductului,
este reprezentat, n ordinea frecvenei, de stafilococul piocianic, proteus,
streptococ, colibacili. Excesul de sebum i stagnarea cerumenului pot favoriza
exacerbarea virulenei saprofite locale. Factori favoriznd locali sunt eczemele
constituionale, reaciile alergice locale determinate n special de pulverizrile
medicamentoase. Factori favorizani ai maceraiilor locale sunt cldura, dopurile
de vat, bolile de piscin, supuraia urechii mijlocii. Factorii favorizani generali
diminueaz rezistena organismului. Printre acestea se numr: diabetul zaharat,
tuberculoza, surmenajul accentuat, convalescena, alergia
Furunculul conductului auditiv extern este situat la
nivelul conductului cartilaginos i respect poriunea sa osoas unde nu exist
foliculi pilosebacei. Durerea apare de timpuriu, iradiaz n hemicraniu i
se exacerbeaz n timpul micrilor de masticaie. Bolnavul, n funcie de etapa
evolutiv a furunculului, acuz o stare general alterat i insomnii provocate
de durere. Din punct de vedere funcional, bolnavul poate avea i o uoar
hipoacuzie, n cazul cnd furunculul produce o obstrucie mai accentuat a
conductului. Se mai nregistreaz febr i frisoane. Se recomand bi auriculare cu soluii
antiseptice
(alcool boricat), cu antibiotice: Penicilin, Aureocicline, Cloramfenicol. La
tratamentul local se va aduga un tratament general susinut de autovaccin,
vitaminoterapie, fizioterapie.

21.Mastoidita.
Mastoida face parte din osul temporal al craniului. Poate fi palpata ca o proeminenta
osoasa posterior si usor superior lobului urechii. Contine spatii mici pline cu aer
(celule aeriene). Este conectata cu urechea medie, si astfel atunci cand exista o colectie
lichidiana in urechea medie, este prezenta o cantitate mica de lichid si in spatiile cu aer
din mastoida.
Simptomele initiale ale mastoiditei pot fi aceleasi cu simptomele din faza initiala infectiei urechii
mijlocii.
Pielea care acopera mastoida devine eritematosa (inrosita), inflamata si sensibila, iar urechea
externa este impinsa in lateral si inferior.

Alte simptome prezente sunt febra, durere in jurul sau in ureche, scurgeri cremoase din ureche.
Durerea tinde sa fie persistenta si pulsatila.
Afectarea auzului se poate inrautati progresiv.
l cauzator si pentru a determina care antibiotice vor fi mai eficiente in distrugerea bacteriei.
Antibioticele pot fi administrate oral odata ce bolnavul incepe sa se recupereze, iar administrarea
lor se continua pentru cel putin 2 saptamani.
In cazurile foarte grave care afecteaza chiar osul mastoidian, cu formarea colectiilor purulente
(abcese), este necesara drenarea abcesului si chiar indepartarea chirurgicala a mastoidei
(mastoidectomie).
Mastoidita se caracterizeaza prin erodarea septurilor osoase dintre celulele pneumatice
mastoidiene. Pacientii cu mastoidita acuta prezinta durere, sensibilitate si tumefactie la
nilul mastoidei. In cazul existentei unui abces subperiostal sau a celulitei, pavilionul
auricular este impins in exterior si in fata. CT poate evidentia distractie osoasa sau un
abces
mastoidian
drenabil.
Datele referitoare la bacteriologia mastoiditei au variat. Unele cazuri implica
microorganisme similare celor implicate in OMA (S. pneumoniae, H. influenzae); altele pot
fi atribuite S.aureus si bacililor gram-negativi, inclusiv Pseodomonas. In mod ideal,
tratamentul trebuie ghidat dupa rezultatele culturilor din fluidul de la nilul urechii medii,
obtinut prin timpanocenteza.

22.Mastoiditele exteriorizate.
Este vorba de o inflamatie a mastoidei, care se exteriorizeaza in pielea din spatele urechii.
Cauze - O mastoidita exteriorizata constituie o complicatie a unei otite acute.
Simptome si semne - Copilul are febra, frisoane, dureri te cap, este obosit, are dureri de ureche si
aude mai putin bine. Exista o reactie inflamatorie la inaltimea mastoidei, inflamata in spatele
pavilionului urechii: pielea este rosie si sensibila uneori ea este umflata de un abces subcutanat.
Tratament - Tratamentul consta in luarea de antibioticemtate si, adesea, in mastoidectomie.

23.Diagnosticul diferenial dintre limfadenit i mastoidit.

Limfadenita-- Boala care consta in inflamarea ganglionilor limfatici. O adenita este cel mai
adesea de origine infectioasa: ea poate fi virala (mononucleoza infectioasa), parazitara
(toxoplasmoza), cauzata de un germene obisnuit sau piogen (generator de puroi: adenita supurata
cu aparitia de adenoflegmoane), sau de bacilul lui Koch (adenita tuberculoasa). Localizarile
obisnuite ale adenitei sunt pe gat, subsuoara, plica inghinala, dar unele sunt mai profunde,
mediastinale sau abdominale, si pot comprima organele din vecinatate.
Simptome si evolutie - Cel mai adesea o adenita nu provoaca nici un simptom. Uneori se
manifesta prin dureri abdominale si febra. Boala cea mai caracteristica, adenita mezenterica,
frecvent de origine virala, se intalneste la copil, care simuleaza o criza de apendicita.
Tratament - Tratamentul consta in administrarea de analgezice, pentru a calma durerile, de
antipiretice, pentru a scadea febra, si de antibiotice cand infectia este de natura microbiana.

Mastoidita se caracterizeaza prin erodarea septurilor osoase dintre celulele pneumatice

mastoidiene. Pacientii cu mastoidita acuta prezinta durere, sensibilitate si tumefactie la
nilul mastoidei. In cazul existentei unui abces subperiostal sau a celulitei, pavilionul
auricular este impins in exterior si in fata. CT poate evidentia distractie osoasa sau un
abces
mastoidian
drenabil.
Datele referitoare la bacteriologia mastoiditei au variat. Unele cazuri implica
microorganisme similare celor implicate in OMA (S. pneumoniae, H. influenzae); altele pot
fi atribuite S.aureus si bacililor gram-negativi, inclusiv Pseodomonas. In mod ideal,
tratamentul trebuie ghidat dupa rezultatele culturilor din fluidul de la nilul urechii medii,
obtinut
prin
timpanocenteza.

24.Otita medie cronic: clasificarea, tabloul clinic, profilaxia i

dispensarizarea.
Se cunosc 4 forme de OMC:
- benign: mezotimpanit, otoree benign, otoree tubar, OMC - simpl;
- malign: epitimpanit, otoree fetid, OMC propriu-zis, OMC colesteatomatoas;
- mezoepitimpanit sau epimezotimpanit;
- OMC la bolnavii care anterior au suportat o intervenie chirurgical
pe ureche, iar otoreea i hipoacuzia persist i l deranjeaz pe bolnav.
OMC simpl se caracterizeaz printr-o otoree mucopurulent, hipoacuzie
de transmisie. Starea general nu este alterat. Otoscopic se determin o
perforaie larg antero- sau posteroinferioar
mpars tenza a timpanului; puroi
filant i pstrarea inelului timpanic. Prin perforaie uneori se vede
mucoasa promontoriului, care este
infiltrat, ngroat.
Profilaxia acestei forme de OMCS const n condiii decente de via,
alimentaie normal; tratamentul adecvat i la timp al otitei medii acute, profilaxia
bolilor infecioase, tuberculozei; asanarea focarelor cronice de infecie i
asigurarea unui tratament adecvat al bolnavilor cu boli cronice: diabet zaharat,
alergie, nefropatii, hepatite

25.Tratamentul conservator i chirurgical al otitelor medii cronice.

Permeabilizarea tubei auditive prin administrarea n nas a vasoconstrictoarelor:
Naftizin, Galazolin, Efedrina sau Adrenalin 0,1% de cteva
ori pe zi.
3. Toaleta c.a.e. i a cavitii timpanice cu mee sau tampoane de vat
sterilizat. Dup aceea se fac instilaii sau chiar splaturi auriculare, efectuate
zilnic sau chiar de cteva ori pe zi.
4. Folosirea local a diverselor medicamente cu efect dezinfectant, astringent,
antiseptic, antibacterian, antifungic, bactericid, cicatrizant, hemostatic
Nitrofurai (Furacilin) se utilizeaz extern - 1 comprimat la 1 OOml de ap.
Verde de Briliant, soluie alcoolic de 1%.
Tinctur de glbenele. Aplicaii locale pe locurile lezate.
Tinctur de propolis.
Tratament general: proceduri fizioterapice-unde ultrascurte, vitaminoterapie,
calmante, antihistaminice.
Antibiotice dup rezultatul antibiogramei i aprecierea sensibilitii
microbiene la antibiotice

26. Diagnosticul diferenial al mezotimpanitei i epitimpanitei.

27. Labirintitele. Clasificarea. Labirintita seroas: etiopatogenia, tabloul clinic i

tratamentul.
Clasificarea labirintitelor
- Dup etiologie: specifice i nespecifice.
- Dup criteriul patogenic: timpanogene, meningogene, limfogene,
traumatogene, mixte.
- Dup tabloul clinic: acut i cronic (evident, latent).
- Dup caracterul rspndirii procesului patologic: labirintit circumscript
i difuz.
- Dup caracterul patomorfologic: labirintit seroas i necrozant.
n funcie de aspectul clinic deosebim:
- labirintite acute precoce care apar n primele 2-3 zile de boal;
- piolabirintit - labirintit precoce grav supurat;
- labirintit tardiv - apare ntre 7 i 30 zile de la debutul otitei acute;
- labirintitele acute survenite n cursul omes.
Simptomatologia specific de baz a labirintitei este urmtoarea:
- vertij nsoit de grea, vrsturi;
- nistagmus periferic;
- hipoacuzie de tip percepie;
- acufene;
- dereglri neurovegetative (transpiraii, paloare etc).
Starea bolnavului este alterat. Diagnosticul n caz de tablou clinic tipic nu
este dificil.
Tratamentul va fi conservator i chirurgical, n primele dou forme congestiv i exsudativ-excepional, conservator: antibiotice, antiinflamatoare,
antiedemice, antihistaminice, regim la pat, n caz de indicaii -paracentez.In
formele supurativ i necrotic - chirurgical - mastoidotomie sau evidarea
petromastoidian n funcie de forma otitei (acut sau cronic) care a cauzat
labirintit. Se asociaz i tratamentul medicamentos.

28.Labirintita supurat: etiopatogenie, tabloul clinic i tratamentul.

Labirintita reprezinta inflamatia labirintului urechii (sistem de cavitati si canale ce formeaza
urechea interna) si determina pierderea echilibrului. Situat in stanca osului temporal, labirintul se
afla in legatura cu urechea medie, cu sistemul nervos central si cu meningele.
Labirintita se manifesta prin aparitia vertijelor, insotite de greturi, varsaturi si o stare generala de
rau. Vertijul este o senzatie subiectiva de deplasare a obiectelor din jur si a propriei persoane, ce
poate fi resimtita ca o instabilitate usoara, mergand in cazurile grave pana la senzatia puternica
de rotire.
Labirintita poate afecta una sau ambele urechi. In marea majoritate a cazurilor, episodul acut
dureaza intre cateva zile si cateva saptamani. Recuperarea spontana este preponderenta; totusi,
recurenta este obisnuita, in special in primii 5 ani dupa primul episod. In cazuri rare, episodul
poate dura cateva luni sau chiar ani.
Pierderea functiei vestibulare si/sau auzului ca urmare a labirintitei bacteriene este severa si
permanenta.
Labirintita poate surveni la orice varsta, desi o incidenta crescuta se inregistreaza la pacientii de
40 ani

Labirintita supurata este consecinta unei otite medii (otita seromucoasa), caracterizata prin
prezenta unei efuziuni lichidiene in spatele timpanului, din cauza careia pacientul acuza o
senzatie de plenitudine auriculara si o reverberatie anormala a propriei voci. Labirintita supurata
poate antrena distrugerea timpanului sau o mastoidita (inflamatia mastoidei os situat in spatele
urechii).
TRATAMENT - unele medicamente sunt indicate pentru combaterea vertijelor si greturilor:
antihistaminice, anticolinergice (scopolamina) si antiemetice
- sedativele sunt prescrise pentru calmarea bolnavului (benzodiazepina, etc)
Tratamentul chirurgical
In cazuri rare, o interventie chirurgicala se impune pentru drenarea colectiei purulente din
urechea medie sau pentru indepartarea unui colesteatom.
29. Otita medie exsudativ.
Otita medie acut este o boal produs de bacterii sauvirui, care apare n general ca urmare a
unei infecii atractului respirator superior.
Acuzele i simptomele se schimb n funcie de stadiul de boal:
Stadiul nti: inflamaia exsudativ (1-2 zile): febr de 39-40 grade, n cazurile grave frison, n
cazul copiilor uneori apare durerea occipital, rigiditatea cervical.
Durerea este puternic, pulsatil, mai accentuat noaptea, dect ziua. Osul de dup urechi,
mastoidul, este dureros la presiune. n sincronitate cu pulsul se percep zgomote auriculare surde,
acuitatea auzului scade.
Faza a doua: Faza de delimitare (3-8 zile): Secreia purulent deobicei ptrunde prin timpan
spre meatul auditiv.
Ca urmare durerea cedeaz i bolnavul devine afebril. Dac la nceputul bolii am ntrodus un
tratament cu antibiotice, aceast faz se poate prescurta semnificativ, iar ruptura spontan a
timpanului poate fi chiar evitat.
Faza a treia: Vindecarea (2-4 sptmni): Scurgerea din urechi se oprete treptat, iar auzul se
normalizeaz.
La copii tineri pot s apar de multe ori vom, diaree,datorit scurgerii secreiilor purulente,
care poate irita astfel sistemul digestiv.
Deshidratarea care urmeaz tulburrilor digestive agraveaz i mai mult simptomele. Dac
tratamentul otologic corespunztor nu este urmat din timp, timpanul perforeaz spontan. n
momentul acesta durerile pacientului scad, datorit dispariiei tensiunii timpanului.
n cazul otitei medii pasul cel mai important este asigurarea aerisirii camerei timpanului i
ndeprtarea secreiilor.
De aceea este important practicareaperforrii artificiale a timpanului(paracentezei).
Cu ocazia acestei proceduri se taie un mic orificiu pe timpan, cu ajutorul unui instrument
asemntor unei lnci minuscule, prin care se extrag secreiile. Intervenia n general se practic
sub anestezie local.
Uneori se poate ntmpla ca orificiul s se nchid nainte de vindecarea complet. n asemenea
cazuri s-ar putea s fie nevoie de repetarea paracentezei.
Nu este de dorit s se atepte pn la ruperea, la perforarea spontan a timpanului, pentru c n
acest caz - datorit orificiului de perforaie la nivelul timpanului se produce o ran cu marginile
neregulate, care se vindec greu, lsnd o cicatrice relativ groas, crescnd astfel pericolul
apariiei hipoacuziei.
Prinii trebuiesc avizai n aceast privin, pentru c o crpare a timpanului poate avea
consecine mai grave, dect o ran minuscul produs de paracentez.
Pe lng tratamentul otologic, s-ar putea s fie nevoie i de administrarea antibioticelor.
Tratamentul se continu nc 2-3 zile dup dispariia simptomelor, pentru un minim de 5 zile.

Este bine s se nceap cu un derivat de penicilin cu spectru larg, care se va schimba n caz de
nevoie, n funcie de antibiogram. Vindecarea poate fi accelerat de picturi nazale, antipiretice
antiinflamatoare, sau picturi auriculare.
n cazuri recidivante, dac inflamaia este susinut de hipertrofia amigdalelor adenoide,
ndeprtarea chirurgical a acestora poate duce la soluionarea problemei.

30.Nevrita cohlear: surditate de percepie, clasificarea, diagnosticul,

tratamentul.
Surditatea de perceptie este produsa de leziuni ale urechii interne (melc) sau ale cailor
nervoase auditive. Bolnavul nu aude deloc vocea soptita dar aude slab vocea de conversatie si
sunetele subtiri. Vorbeste cu voce tare pentruca nu se aude pe sine.
Este o afeciune care se caracterizeaz printr-un proces patologic care
afecteaz:
- celulele senzoriale ale organului Spiral (Corti);
- cile de conducere ale analizatorului auditiv;
- centrii nervoi.
emoragie, tromboz, embolism, edem labirintic, spasm vascular (vasconstricia
arterial); vasodilataie excesiv; hipercoagulabilitatea sanguin.
Simptomatologia este predominat de hipoacuzia de tip percepie de divers
grad, acufene de un timbru acut. La simptomele descrise mai sus se asociaz
simptomele bolii care a generat surditatea.
Tratamentul. Bonavii trebuie spitalizai. Se vor administra: vasodilatatoare,
oxigenoterapie, anticoagulante, hormoni (Prednisolon, Dexametazon), vitamine,
Cavinton, dezintoxicante.

31.Sindromul Meniere.
Sindromul Meniere se datoreaza distensiei compartimentului endolimfatic al urechii interne.
Leziunea primara este localizata in sacul endolimfatic care este responsabil pentru filtrarea si
excretia endolimfei (lichidul care umple cavitatile labirintului membranos al urechii).
Etiopatogenia
bolile generale: diabetul zaharat, hipertonia, hipotonia
alergia;
endocrine
etc;
- avitaminozele, mai ales a vitaminei C;
- tulburrile metabolismului apei, srurilor minerale;
- infeciilor de focar;
Simptomele clinice ale bolii sunt:
Hipoacuzia de tip percepie; acufene. Vertijul i hipoacuzia se dezvolt
concomitent. Durata crizei este de la cteva minute pn la 1-2 ore,
hipoacuzia este unilateral. Crizele se pot repeta n aceeai zi sau la un
anumit interval de timp. La examenul bolnavului n perioada dintre
crize se pune n eviden persistena hipoacuziei, hiperrefiexiei, care
trece apoi n hiporeflexie labirintic.
Dereglri de echilibru.

Tratamentul este medicamentos i chirurgical.

Tratamentul medicamentos prevede administrarea:
Spasmoliticelor.
Cardiotonicelor.
Calmantelor.
Antihistaminicelor.
Se administreaz: Sol. Atropini 0,l%-0,5-l,0 ml, Sol. Platifilini Q,2%-l-2
- 150 ml s.c.
Sol. Pipolfeni 2,5%-2 ml;
Trental 100 mg, 15 ml n fiol:
Bicarbonat de sodiu 5-7% -l 50 ml i/v n picurtoare, 120 picturi
pe min;
Cavinton (comprimate 5mgN50, sol. injectabil 10mg/2ml n
fiole N10).
Se interzic toate produsele alimentare toxice, excitante (alcoolul, tutunul,
cafeaua), se reduce lichidul i sarea.

32.Otoscleroza (otospongioza).
Otoscleroza este o boala cu transmitere genetica ce consta in aparitia unor modificari
osoase la
nivelul capsulei otice, antrenand blocarea articulatiei dintre scarita si urechea interna. Se
produce astfel o anchiloza a lantului de osisoare din urechea medie, care impiedica
transmiterea eficienta
a sunetelor de la timpan la urechea interna.
Otoscleroza se manifesta prin scaderea progresiva a auzului.
Pacientii acuza o progresie lenta (pe parcursul a 5 10 ani) a hipoacuziei de transmisie,
insotita (uneori) de zgomote in ureche si autofonie (pacientul isi aude propria voce mult
mai intens).
Pacientii pot descrie si ameteala si pierderea echilibrului, in situatii grave
aparand vertijul rotator sever. Cand vertijul apare doar ca expresie a otosclerozei, se numeste
sindrom otosclerotic de ureche medie.
Operatia de corectie se numeste stapedectomie si este o procedura frecventa in practica
chirurgicala ORL. Dureaza intre 1 ora si 2 ore, se poate realiza sub anestezie locala sau generala,
iar pacientul poate fi externat la cateva ore dupa ce se trezeste din anestezie

33.Surditatea neurosonsorial: etiologie, diagnosticul, reabilitarea,

profilaxia.
Simptomele pierderii auzului sunt urmatoarele:
- auzul redus (estompat);
- dificultatea de a intelege ceea ce se vorbeste in jur, in special cand in fundal se aud si alte
sunete sau voci (persoana afectata poate auzi interlocutorul vorbind dar, nu poate distinge
cuvintele rostite de acesta);
- ascultarea televizorului sau radioului la un volum mai ridicat decat in trecut;
- evitarea conversatiei si interactiunii sociale. Situatiile sociale pot deveni astfel obositoare si
stresante in cazul pierderii auzului; persoana respectiva va evita aceste situatii din ce in ce mai
mult pe masura pierderii auzului;
- depresia - foarte multi dintre adulti devin depresivi datorita faptului ca pierderea auzului le
afecteaza viata sociala.

tiuit, uruit, suierat, zumzet in urechi (tinitus);

- dureri de urechi;
- puroi sau alte secretii ce se scurg din urechi; acestea pot fi datorate ranirilor sau infectiilor care
determina pierderea auzului;
- vertijul, care poate aparea odata cu pierderea auzului in boala Meniere, neuromul acustic sau
inflamatiile labirintului (labirintite)
Tratamentul pentru pierderea auzului temporara sau reversibila, depinde de obicei de cauza care
a determinat pierderea auzului. Tratamentul pentru pierderea definitiva a auzului implica
folosirea protezelor auditive.
- protezele auditive: acestea amplifica sunetele; desi protezele auditive imbunatatesc functia
auditiva si in consecinta determina o comunicare mai usoara, ele nu pot restabili auzul normal;
- dispozitive care faciliteaza auzul, dispozitive de alarma si alte dispozitive care ajuta
comunicarea.

34.Complicaiile intracraniene otogene: etiologie, cile de ptrundere

a infeciei.
35.Meningita otogen.
Simptomele principale care stau la baza stabilirii diagnosticului:
Cefalee difuz, foarte pronunat,insuportabil.
Starea general grav alterat: insomnie, anorexie, fatigabilitate.
Poziia "opistotonus" a bolnavului, picioarele trase spre abdomen, iar
capul reflectat.
Bolnavul este foarte sensibil la orice excitant (fotofobie).
Semne de intoxicaie: febr, frisoane.
Leucocitoz, VSH accelerat.
Schimbri n starea lichidului cefalorahidian: presiunea mrit, tulbure,
pleiocitoz - 1000-10000 -20000 i mai multe cu preponderen
neutrofile, zahrul i clorurile sunt micorate, mrit concentraia de
proteine.
Semne meningiene: redoarea cefei, semnele Kernig, Brudzinski .a.
Pozitiv
Tratamentul are ca scop:
a) Eliminarea focarului infecios al urechii medii.
b) Combaterea strii generale grave a organismului prin administrarea
de cardio- i vasotonice, calmante.
c) Decompresia creierului. Se administreaz soluii hipertonice ntru
micorarea tensiunii intracraniene; se deschide fosa cranian medie i
posterioar, se decoleaz dura mater.
d) Administrarea preparatelor antiinfecioase i antiinflamatorii: antibiotice,
hormoni.
e) Efectuarea unui tratament simptomatic n funcie de simptome.

36. Diagnosticul diferenial dintre meningita otogen, meningococic

(cerebrospinal) i tuberculoas.

37.Tromboflebita sinusului sigmoidean (lateral). Septicopiemia

otogen.
Este o inflamaie a sinusului lateral cu sau fara sepsis otogen. Are loc o
periflebit, endoflebit, tromb sub perete, tromb obturator steril sau septic.
Simptomatologia. Febr, frisoane, pulsul este n concordan cu
temperatura. Tegumentele palide, limba uscat. Anorexie, grea, vrsturi,
leucocitoza, VSH accelerat, dereglarea funciilor ficatului, rinichilor.
Formele clinice:
pioemic: temperatur nalt, frisoane, n funcie de ptrunderea
embolusurilor septice n marea sau mica circulaie a sngelui: oprirea
lor n capilarele creierului, articulaiilor, rinichilor, esutului cutanat,
plmni;
latent sau fr septicemie;
tifoid: splenomegalie, epistaxis;
forma meningee.
Tratamentul. Combaterea focarului infecios, asanarea strii generale i
un tratament simptomatologie.

38.Abcesul lobului temporal otogen.

39.Abcesul cerebelos otogen.
Abcesul cerebelos este o colecie de puroi n substana cerebelului. Aceste
abcese se ntlnesc cu mult mai rar dect cele cerebrale. Pot fi localizate anterior,
cnd infecia provine din labirint; i posterior n localizarea infeciei n sinusul
lateral afectat. Debutul abcesului cerebelos coincide cu renclzirea otitei
cronice i mbrac de obicei aspectul general al unui sindrom de hipertensiune
intracranian: vrsturi, cefalee, reacie meningian.
Tratamentul. Drenarea coleciei, combaterea infeciei, redarea strii
generale, sanarea focarului otic.

40.Tratamentul i profilaxia complicaiilor intracraniene otogene.

41.Anatomia clinic i metodele de examinare a piramidei i foselor
nazale.
Piramida nazal este o formaiune anatomic impar, situat n centrul
feei, delimitat de regiunile din vecintate prin anurile nazogeniane, nazopalpebrale
i nazolabiale. Oasele nazale, propriu-zise, spina nazal a osului
frontal, apofiza frontal a maxilarului superior, precum i cartilajele laterale i
cele alare ale nasului formeaz scheletul nasului extern. In structura nasului
extern deosebim: rdcina, dosul, streina, lobul, narinele, aripile.
Cavitatea nazal este situat deasupra cavitii bucale. Septul
nazal o mparte n dou fose nazale. Acestea comunic prin narine cu exteriorul,
iar prin coane cu faringele i implicit cu laringele, formnd calea respiratorie
superioar. La nivelul vestibulului nazal se gsesc foliculii piloi i glandele
sebacee. Aici se pot dezvolta furunculii nasului.

42.Anatomia clinic i metodele de examinare ale sinusurilor

paranazale, particularitile la copii.

Sinusul maxilar este situat n grosimea maxilarului superior i este cel

mai mare dintre sinusurile feei. Acest sinus poate fi comparat cu o piramid a
crui baz o constituie peretele intersinusonazal, iar vrful este ndreptat spre
apofiza zigomatic a maxilarului superior.
Sinusurile frontale, dou la numr, sunt situate n grosimea osului frontal,
desprite printr-un sept osos subire. Peretele anterior are o grosime de 4 mm,
cel posterior (cranian) este mai subire i prezint raporturi cu lobul frontal,
meningele i sinusul longitudinal.
- lama perpendicular median;
- dou lame ciuruite;
- masele laterale etmoidale n grosimea crora se afl celulele etmoidale.
Arhitectonica acestor celule amintete un fagure de miere.
Labirintul etmoidal este situat ntre fosa nazal i orbit. Partea nazal a
etmoidului formeaz peretele lateral (extern) al foselor nazale, iar peretele lateral peretele medial al orbitei. Etmoidul are legturi cu planeul sinusului frontal, cu
sinusul maxilar, situat inferior, i cu sinusul sfenoidal, situat posterior.
Sinusul sfenoid este situat deasupra rinofaringelui, naintea apofizei bazale a
occipitalului i posterior de fosele nazale. Are n medie un volum de cea 7-8 cm3.
I'eretele anterior al sinusului vine n raport cu cavitatea nazal i cu etmoidul.
Orificiul de drenare a sinusului sfenoid se afl pe acest perete n poriunea
nazal, n spatele cornetului superior. Peretele posterior vine n raport cu fosa
cerebral posterioar. Cel superior are raporturi cu:
- glanda pituitar (hipofiza) din eaua turceasc;
- hiasma optic;
- bandeletele olfactive;
- partea antero-intern a lobului frontal.

43.Caracteristica mucoasei foselor nazale i sinusurilor paranazale.

Mucoasa nazal (pituitar) este de tip:
a) respirator:
epiteliu cilindric ciliat i stratificat;
corion din esut conjunctiv lax;
glande mucoase i seromucoase.
a) olfactiv, situat n meatul nazal superior. Epiteliul mucoasei olfactive
conine celule:
bazale, cu funcie de substituie sau regenerare a epiteliului i
esutului aezat pe o membran bazal foarte subire, care desparte
epiteliul olfactiv de corion;
de susinere;
senzoriale.
Corionul este format din esut conjunctiv n care se gsesc capilare sanguine,
capilare limfatice i fibre nervoase amielinice.
Vascularizarea nasului i a sinusurilor paranazale este foarte abundent,
deoarece se efectueaz din dou surse - artera carotid extern i artera
carotid intern. Artera carotid extern, prin ramurile sale: facial, numit i
maxilara extern i artera sfenopalatin, numit i artera maxilar intern, i artera carotid
intern prin ramura sa - artera oftalmic - anastomozeaz,
asigurnd alimentaia arterial a nasului i a sinusurilor paranazale.
Reeaua venoas a nasului este bine dezvoltat. Venele nasului duc sngele
n vena facial, iar ultima se vars n vena
jugular intern. Vena unghiular se

anastomozeaz cu vena oftalmic care

strbate sinusul cavernos.

44.Vascularizarea arterial a nasului i sinusurilor paranazale.

Importana n clinic.
Vascularizarea nasului i a sinusurilor paranazale este foarte abundent,
deoarece se efectueaz din dou surse - artera carotid extern i artera
carotid intern. Artera carotid extern, prin ramurile sale: facial, numit i
maxilara extern i artera sfenopalatin, numit i artera maxilar intern, i artera carotid
intern prin ramura sa - artera oftalmic - anastomozeaz,
asigurnd alimentaia arterial a nasului i a sinusurilor paranazale. Astfel se
explic epistaxisul frecvent, de divers grad, i hemostaza dificil, iar prin prezena la
nivelul poriunii antero-inferioare a septului nazal, a petei vasculare Kissellbach hemoragiile nazale

45.Particularitile anatomice a reelei venoase a nasului i

sinusurilor paranazale. Importana n clinic.
Reeaua venoas a nasului este bine dezvoltat. Venele nasului duc sngele
n vena facial, iar ultima se vars n vena
jugular intern. Vena unghiular se
anastomozeaz cu vena oftalmic care
strbate sinusul cavernos. De aceea o
infecie nazal poate genera tromboza sinusului
cavernos, fenomen nregistrat n caz de
furuncul al nasului, traumatism nazal cu
infectarea esutului feei, nasului i a
sinusurilor paranazale. Venele posterioare se
vars n vena sfeno-palatin. Exist legturi
directe dintre venele nasului i venele
endocraniului, fapt ce condiioneaz pericolul
dezvoltrii complicaiilor endocraniene n caz Fig. 11. Zona Kissellbach.
de patologie rinosinuzal.
Limfaticele. Vasele limfatice de la nas i sinusurile paranazale se vars n
ganglionii submandibulari, cervicali profunzi, retrofaringieni i jugulo-carotidieni.
Inervaia este asigurat de nervul oftalmic, trigemen, parasimpatic i
simpatic.

46.Funciile nasului. Enumerarea lor. Funcia respiratorie.

Sindromul de obstrucie nazal.
Nasul este unul din cele mai importante organe din sfera O.R.L. care
exercit urmtoarele funcii:
- respiratorie;
- olfactiv;
- de aprare;
- de rezonan;
- estetic.
Funcia respiratorie a nasului este cea mai important, cu influen asupra
luturor organelor i sistemelor organismului. O respiraie nazal bun se poate
compara cu o comoar de nepreuit. Fosele nazale au perei neregulai, ceea ce
duce la ncetinirea curentului de aer i crearea condiiilor pentru un debit maiconstant

de aer.
Aerul inspirat la trecerea prin nas suport urmtoarele modificri: se
nclzete, se umezete, se purific. nclzirea lui n fosele nazale este condiionat
de forma rulat a cornetelor nazale,
Purificarea aerului inspirat este asigurat n primul rnd de activitatea
aparatului mucociliar. Particulele mai mari din aerul inspirat sunt reinute cu
ajutorul vibrizelor, firioare de pr de la nivelul vestibulului nazal.

47.Funciile nasului. Enumerarea lor. Funcia de aprare.

Nasul este unul din cele mai importante organe din sfera O.R.L. care
exercit urmtoarele funcii:
- respiratorie;
- olfactiv;
- de aprare;
- de rezonan;
- estetic.
Funcia respiratorie a nasului este cea mai important, cu influen asupra
luturor organelor i sistemelor organismului. O respiraie nazal bun se poate
compara cu o comoar de nepreuit. Fosele nazale au perei neregulai, ceea ce
duce la ncetinirea curentului de aer i crearea condiiilor pentru un debit maiconstant
de aer.
Aerul inspirat la trecerea prin nas suport urmtoarele modificri: se
nclzete, se umezete, se purific. nclzirea lui n fosele nazale este condiionat
de forma rulat a cornetelor nazale,
Purificarea aerului inspirat este asigurat n primul rnd de activitatea
aparatului mucociliar. Particulele mai mari din aerul inspirat sunt reinute cu
ajutorul vibrizelor, firioare de pr de la nivelul vestibulului nazal

48.Malformaiile congenitale ale nasului.

Malformaii congenitale. Forma nasului poate fi motenit. Ereditatea
alcoolic, luetic, tuberculoas, saturnian pot duce la malformaii nazale.
Traumatismele abdominale, intoxicaiile (n special cele medicamentoase) hiposau
avitaminozele, luesul sau diverse viroze, tratamentul cu antibiotice, razele
roentgen n primele luni ale sarcinii de asemenea pot genera malformaii ale
nasului i sinusurilor paranazale.
Se intilnesc diverse deformaii ale septului nazal: proeminente, depresiuni
n plan frontal, sagital, creste, pinteni, ngrori ale septului nazal. n plan general
doar 6-8% din septurile nazale pot fi considerate normale.

49.Furunculul nasului i complicaiile eventuale.

Etiologie i patogenie. Apariia unui furuncul este cauzat de o infecie,
de factori favorizani i de slbirea imunitii locale i generale. Furunculul nasului
se dezvolt mai frecvent la suferinzii de diverse tulburri de ordin hepatic,
gastrointestinal, metabolic, neuroendocrin i mai ales la bolnavii cu diabet zaharat.
Agentul patogen de cele mai multe ori este stafilococul auriu.
Simptomatologie. Bolnavii acuz dureri violente la nivelul nasului, stare
general grea, febr, cefalee, indispoziie. La deschiderea furunculului se elimin
puroi.
Obiectiv. Nasul n regiunea furunculului este rou, tumefiat, infiltrat, dureros
i edemaiat.
Complicaii. Limfadenita obrazului; tromboflebita sinusului cavernos;
furuncul antracoid; septicopiemie; diverse complicaii endocraniene.

Tratamentul. Se aplic metode de tratament generale i locale.

Metodele generale presupun tratarea afeciunilor endocrine, gastroenterale,
vitaminoterapie, balneoterapie.
Metode de tratament local. Se vor evita aciunile care ar putea traumatiza
tegumentele din regiunea furunculului i din cele adiacente. Se recomand
pansamente cu alcool rectificat, iar la deschiderea furunculului - aciuni pentru
drenarea coninutului acestuia (mee, tampon cu soluie hipertonic de soluie
fiziologic). Se administreaz o terapie antimicrobian (antibiotice), antihistaminice,
sedative, antitermice, antiedemice.

50.Rinita acut (coriza sau guturaiul).

Anatomia patologic. n debutul bolii se dezvolt o vascularizaie
pronunat, nlocuit apoi de o tumefiere edematoas a mucoasei. Capilarele se
dilat.
faza de debut acuzele subiective se manifest sub form de
uscciune a foselor nazale, uneori a epifaringelui, indispoziie general, senzaie
de frig, oboseal, cefalee, anorexie. Pruritul nazal, strnutul, obstrucia foselor, Se constat
roeaa conjunctivelor, lcrimarea
i senzaia de ureche nfundat. Mucoasa devine turgescent, roie-uscat,
cornetele hipertrofiate, lumenul inexistent.
Infuza de stare, care dureaz aproximativ 5-6 zile, rinoreea din seroas
devine mucopurulent, glbuie, uneori cu stricturi sanguine. Fenomenele subiective,
cefaleea, pruritul, strnutul, anosmia, hipoacuzia etc, dispar progresiv.
Obiectiv, rinoscopic se constat o pituitar congestionat, hipertrofiat, cu secreii
abundente pe planeul foselor i pe suprafaa mucoasei.
faza terminal, cu o durat de 2-A zile, simptomele sunt mult diminuate,
dispar obstrucia nazal i secreia. Otoscopic fosele nazale revin la starea
normal.
Tratamentul
combaterea strii febrile;
- combaterea strii de indispoziie;
- prevenirea complicaiilor.
1. Restabilirea permeabilitii foselor nazale se efectueaz cu unul din
vasoconstrictoarele enumerate n continuare:
- Nafazolin, Oximetazolin
Toaleta foselor nazale: suflarea corect a nasului, aspiraia secreiilor nazale
cu aspiratorul electric la aduli sau cu para de cauciuc la copii, spltura cavitilor
nazale

50.Rinita acut (coriza sau guturaiul).

Rinitele se intalnesc ca boli de sine statatoare sau insotesc unele, boli
infectioase si virotice (gripa, rugeola, erizipel s.a.).
Incidenta sporita a afectiunilor localizate in regiunea nazosinuzala se explica
prin raspandirea pe larg a factorilor de mediu nocivi.
intrucat in ultimii ani o serie de manifestari patologice cu localizare in
regiunea nazosinuzala sunt greu de diagnosticat, pe langa metode clasice de
investigatii se aplica si microendoscopia nazosinuzala, ultrasonografia,
termografia, tomografia, explorarea mucoasei sinuzale la microscopul electronic,
diagnosticul radiotopografic si rezonanta magnetica nucleara etc.
Rinita acuta banala -guturai, coriza: reprezinta una dintre cele mai frecvente boli din
patologia umana, ce apare la toate virstele, avind caracter epidemic. Boala este initial

virala, ulterior flora microbiana nazala devenind virulenta, transformind coriza in rinita
mucopurulenta.Factori favorizanti ai rinitei acute: cauze de obstructie nazala, alergia
nazala, frigul, umezeala, atmosfera poluata, scimbarile bruste de temperature, stresul,
oboseala, tutunul, alcoolul,etc.Simptomatologia rinitei acute banale: - la debut se manifesta
prin:cefalee, frisoane stranuturi, astenie mialgii, secretii nazale apoase, obstructie nazala,
hiposmie-anosmie. - in stadiul urmator secretia devine mucopurulenta, iar
simptomatologia generala scade in intensitate.Boala evolueaza de cele mai multe ori spre
vindecare completa. Rareori se poate complica cu: sinuzite, otite, faringite,
laringotraheobronsite, complicatii oculare.Tratamentul consta in administrarea de
antiinflamatoare( ibuprofen,diclofenac, etc.) antitermice( paracetamol), antalgice,
antialergice, dezinfectante nasofaringiene( instilatii nazale de picaturi de vasoconstrictoare
de 2-3 ori pe zi), antiseptice locale, vitaminoterapie, inhalatii, aerosoli.In caz de
suprainfectie se administreaza antibiotic, de preferinta dupa efectuarea antibiogramei din
secretiile nazale.Tratamentul igienodietetic presupune repaus la pat in camera
aerisita,alimentatie usoara,bai calde la piciare.

51.Rinita cronic: etiologie, clasificarea, tabloul clinic, tratamentul.

Se disting urmatoarele grupe de rinite cornice
Clasificare: - rinita cronica banala: catarala, hipertrofica, atrophic
- rinita cronica specifica din bolile infectocontagioase
- rinita cronica micotica.
Rinoscleromul, rinitele micotice, rinitele cronice specifice, rinitele alergice,
polipoza nazala, rinitele vasomotorii dupa evolutie pot fi considerate rinite cronice.
Tabloul clinic depinde de forma rinitei, de varsta bolnavului, de tratamentul
aplicat si se caracterizeaza prin obstructie nazala, rinoree, hiposmie, algie de divers
grad, uscaciune in nas (rinita atrofica banala si ozena), miros fetid din nas (ozena).
Tratamentul este profilactic, medicamentos si chirurgical.
Tratamentul conservator se va efectua in caz de rinite cronice forma
calaraia, forma hipertrofica faza congestiva, forma hipotrofica banala, forma
Litrofica simpla si ozena.
Tratamentul conservator include:
- anticongestionante (Nafazolina, Oximetazolina, Zetrizolina);
- instilatii cu solutii dezinfectante de Colargol 2%;
- aspirarea secretiilor;
- spalaturi nazale cu solutie fiziologica de 0,9%;
- aerozol cu cortizon;
- emoliente si protectoare ale mucoasei nazale;
- Finazol circa 0,5 cm unguent de 3-4 ori pe zi in fiecare fosa nazala;
- Mentoclar, inhalatii: intr-un vas cu 0,5 litri apa fierbinte (65C) se introduc
2,5-5 ml (0,5-1 lingurita) Mentoclar. Bolnavul acopera capul cu un
prosop si inhaleaza vaporii adanc cu gura deschisa sau prin nas timp
de 5-10 min. Procedura se repeta de 2-3 ori pe zi.
- cure sulfuroase in statiunea Govora sau Slanic-Moldova;
- excluderea factorilor nocivi.
Tratamentul ozenei consta in:
- inlaturarea crustelor;
- administrarea Streptomicinei local sub forma de comprese sau
pulverizare;
- vitaminoterapie generala; se administreaza vitamina A uleioasa in
instilatii locale;
- pcnsulatii ale mucoasei nazale cu solutia Lugol;
- masajul mucoasei nazale;
- ultrasonoterapia.
in rinitele cronice hipertrofice in stadiul fibros (rinita ireversibila) tratamentul
va fi chirurgical.

52.Ozena (rinita atrofic ozenoas): etiologie, diagnosticul diferenial cu rinita

atrofic, tratamentul.
Rinita cronica atrofica ozenoasa (ozena) Rinita cronica atrofica ozenoasa apare mai frecvent la
femei, cu debut in perioada pubertatii. Afecteaza mai des rasa galbenaIn etiologia bolii au fost
elaborate mai multe teorii ( anatomice, fiziologice, infectioase, metabolice,
traumatice)Simptomatologie: obstructie nazala, senzatie de uscaciune, rinoree purulenta cronica
fetida, cacosmie initial subiectiva apoi obiectiva,cefalee.La examinarea ORL se observa la
nivelul foselor nazale cruste de culoare verde murder, fetide, mucoasa nazala este atrofiata,

fragila; fosele nazale sint largi.Evolutia rinitei cronice atrofice ozenoase poate fi descendenta,
cuprinzind faringele, laringele, traheea.Tratamentul medical in rinita cronica atrofica
vizeaza:1.modificarea troficitatii mucoasei nazale prin: aerosoli cu apa de mare, apa termala, apa
iodata; aeroterapie aplicarea de substante caustice chimice( glicerina iodata 1%),
vitaminoterapie( vit. A, E, D2, PP)2. modificarea florei microbiene: pensulatii cu glicerina
glucozata, aerosoli cu antibiotice,vaccinare.3.tonificarea starii generale: calciu, vitamine,
proteinoterapieTratamentul chirurgical in rinita cronica atrofica vizeaza eliminarea crustelor,
combaterea formarii lor si micsorarea calibrului foselor nazale prin interventii la nivelul septului
nazal, peretelui extern al foselor nazale sau la nivelul planseului foselor nazale.

53.Rinita vazomotorie: clasificarea, tabloul clinic, tratamentul.

Rinita vasomotorie reprezinta inflamarea mucoasei foselor nazale prin tulburarea controlului
fluxului sangvin de la acest nivel, rezultand vasodilatatie si edem al mucoasei. Mai poate fi
denumita si rinita nonalergica, deoarece factorul declansator nu este alergic.
Apare la orice varsta, dar este mai frecventa la adultul tanar. S-a observat ca persoanele
diagnosticate cu rinita vasomotorie sunt predispuse spre anxietate si depresie.Cauzele pot fi de
natura:
ocupationala: la persoanele care lucreaza in mediu cu praf, vapori toxici;hormonala: la femei
in sindromul premenstrual si in stari cu dezechilibru hormonal, prin ingrosarea mucoasei nazale);

medicamentoasa: prin administrarea unor medicamente care scad tensiunea arteriala;

senila: manifestata prin hidroree (secretie nazala apoasa, abundenta) indusa de frig;
indusa de stres;
de cauza rara: infectioasa, alimentara (fast-food), umiditate scazuta sau atmosfera
uscata.Tabloul clinic este dat de urmatoarele semne si simptome: rinoree, obstructie
nazala cu anosmie, stranut in salve, congestia mucoasei nazale. Exacerbarea
simptomelor este produsa de aerul rece, mirosurile tari, alte substante volatile iritante,
stresul.Examenul clinic: la examinarea foselor nazale prin rinoscopia anterioara,
mucoasa este violacee, secretanda, edematiata sau in unele cazuri doar o simpla congestie
a acesteia. Se poate evidentia deviatia septului nazal, hipertrofia cornetelor nazale
inferioare si mijlocii, urmand ca acestea sa fie tratate chirurgical.Evolutia bolii este
ondulanta, in pusee, pe parcursul mai multor luni, cu remitere partiala sau totala dupa
indepartarea factorului declansator.Diagnosticul diferential se face cu: rinita alergica la
care factorul declansator este alergenic, cu participarea sistemului imun umoral, in speta
IgE; tabloul clinic este asemanator in cele doua boli; infectiile de tract respirator
superior: sinuzite, faringite, amigdalite, viroze;polipoza rinosinusala.Tratamentul este
de doua tipuri: medicamentos si chirurgical.1. medicamentos:

vasoconstrictoarele locale:- bromura de ipratropium Atrovent spray nazal 0,03% 2

puffuri/zi, max 3 zile
corticosteroizi topici
antihistaminice:
cromoglicat disodic Intal spray nazal 40mg/ml 1puff x3-4/zi
imunstimulare nespecifica intre crize Cantastim 1ml (conform schemei), BronchoVaxom, Ribomunil.2. chirurgical:indicatii:

- rinita vasomotorie refractara la tratamentul medicamentos la fumatori

-corectarea: deviatiei de sept nazal
- hipertrofiei cornetelor nazalemetode:

- rezectie submucoasa a septului nazal

- termoterapie radiofrecventa bipolara aplicata submucos pe cornetele nazale inferioare

54.Polinozele.
Polinoza reprezinta o alergie la polenul diferitelor plante. Polenul se transmite pe caleea aerului
si provoaca, la contactul cu mucoasa nazala sau oculara, o reactie alergica imediata (de tip 1).
Simptomatologia se manifesta de obicei sezonier si cedeaza in perioadele cu ploaie.
Etiologie
Polinoza poate fi declansata de polenul diferitelor tipuri de plante, cum ar fi: graminee (secara),
ierburi, pomi (mesteacan, stejar), arbusti (alunul) si plante medicinale (pelinul negru). In functie
de perioadele de polenizarea ale acestor plante, polinoza poate sa apara de mai multe ori pe an.
De obicei polinoza se asociaza si cu o reactie incrucisata la alimente care contin proteine a caror
structura moleculara e similara cu a alergenului polen. Se intampla adesea ca persoanele alergice
la polenul de mesteacan, de exemplu, sa reactioneze alergic si la alune.
Simptomele tipice din polinoza sunt : lacrimarea, senzatia de arsura la nivel lacrimal, stranut,
rinoree, nas infundat, tuse, gat iritat, reactii alergice ale pielii (inflamari si roseata). Pot sa apara
de asemenea probleme de concentrare si de somn. Cazurile grave se asociaza cu dispnee si pot
duce la astm bronsic de etiologie alergica. Riscul persoanelor alergice la polen de a se imbolnavi
de astm este 3 ori mai mare decat al celor non-alergice.
In paralel cu reactiile alergice specifice, polinoza poate determina si o hipersensibilitate nazala
fata de factori iritanti nespecifici cum ar fi fumul de tigara, praf, substante mirositoare, schimbari
de termperatura, care se manifesta prin stranut
TratamentPrima atitudine terapeutica in polinoza este evitarea, pe cat posibil, a contactului cu
factorul alergen. Dat fiind faptul ca polenul se poate transmite pe distante kilometrice pe calea
aerului, aceasta masura profilactica poate fi greu de realizat. Una din metodele anevoioase de
prevenire a polinozei o constituie voiajul in acele zone climatice care nu corespund cu locul de
resedinta in privinta perioadelor de inflorire. Incidenta alergenilor este mai mica in tinuturile
muntoase si la mare.Pentru ameliorarea simptomelor acute din polinoza se adminstreaza
antihistaminice cu actiune rapida, solutii de glucocorticoizi si corticoterapie inhalatorie. Singurul
tratament etiologic il reprezinta hiposensibilizarea. Unele produse cosmetice care contin
Dexpantenol, uree sau aloe vera pot ameliora unele reactii alergice la nivelul pielii: senzatiile de
arsura si urticaria.
Evolutie Polinoza ramane de regula toata viata. Netratata, alergia poate migra de la nivelul
cailor respiratorii superioare si al conjunctivei oculare la nivelul cailor aeriene inferioare,
cauzand simptome astmatice.
Preventie Odata ce se stie natura alergenului, exista mai multe metode de prevenire a unui atac
de polinoza:
Incercati sa evitati campiile inflorite sau aleele cu mesteceni si informati-va in legatura cu
incarcatura de polen a aerului;
Obisnuiti-va sa va spalati parul inainte de culcare si nu lasati articole de imbracaminte in
dormitor, pentru a evita transportul polenului in camera de dormit.
55.Corpii strini nasali. Rinolitul.
Pot fi exogeni sau endogeni, cei exogeni patrunzand accidental in fosa nazala si sunt intalniti
aproape in exclusivitate la copii mici. Sunt foarte variati, imaginatia pacientului fiind
hotaratoare: de la jucarii de plastic, musama, nasturi, pina la boabe de fasole, de porumb etc. Cei
endogeni sunt mai rari, se intalnesc mai ales la adulti si de obicei au o structura calcaroasa si se
numesc rinoliti.
Simptomatologia corpilor straini intranazali se caracterizeaza prin obstructie respiratorie nazala
cel mai frecvent unilaterala asociata cu rinoree purulenta, fetida.
Diagnosticul este sustinut de simptomatologia descrisa si de examenului rinoscopic, care dupa
aspirarea secretilor purulente si o eventuala vasoconstrictie locala, evidentiaza corpul strain.

Tratamentul consta in extragerea corpului strain cu ajutorul penselor sau a unor instrumente
agatatoare, tip croseta. Este contraindicata manevra de impingere a corpului strain in
rinofaringe, intrucat de aici el poate fi aspirat, accident foarte grav.
In cazul corpiilor straini narinari, usor vizibili, medicul de familie poate efectua extractia
acestora prin comprimarea narinei.
In cazul corpilor straini nazali profunzi, greu diagnosticabili, sau care au depasit narina (limen
nasi), pacinetul se indruma la medicul specialist ORL.
56.Hematomul i abcesul septului nazal, clinica i tratamentul.
Hematomul septal, apare de obicei in urma unui traumatism nazal cu fractura septului, in care
se produce acumularea de sange intre septul cartilaginos fracturat si pericondrul
supraiacent.Clinic se manifesta ca o bombare bilaterala a septului, cu obstructia foselor nazale.
Tratamentul consta in evacuarea hematomului si administrarea de antibiotice pentru prevenirea
suprainfectiei bacteriene, complicatie ce ar duce la transformarea hematomului septal in abces
septal. Aceasta complicatie impune administrarea de antibiotice si evacuarea abcesului prin
incizia mucoasei nazale de ambele fete ale septului. Aceste cai de drenaj ale abcesului trebuie sa
fie in planuri diferite, decalate pentru a preveni aparitia perforatiei septale. Netratat abcesul
septal, se poate complica cu condrita septului, a carui vindecare duce la deformarea piramidei
nazale, sau in cazuri de agresivitate crescuta a germenilor patogeni la instalarea unei tromboze
de sinus cavernos, datorita propagarii infectiei prin intermediul venei oftalmice.
57.Hemoragia nazal (epistaxisul): etiologie i tratamentul.
Epistaxisul (sangerarea nazala) este un accident obisnuit, mai ales la copii si poate fi tratat foarte
simplu. Apare de obicei ca rezultat al unor mici traumatisme cauzate de scobirea in nas sau
suflarea nasului. Poate apare si in urma unei infectii a mucoasei care determina uscare si aparitia
de cruste.
Exista doua tipuri de epistaxis, anterior si posterior, in functie de locul de origine al sangerarii.
Daca epistaxisul este anterior sangerarea provine din septul inferior (peretele ce desparte cele
doua fose nazale). Numita si zona Little aceasta parte a nasului contine o vascularizatie bogata
care poate fi usor lezata.
Principalele cauze ale epistaxisului anterior sunt:
- zgarierea mucoasei nazale datorita unei unghii ascutite
- suflarea cu putere a nasului
- o lovitura usoara in nas
- raceala sau gripa
- nas infundat sau uscat, determinate de obicei de o infectie
- altitudinea mare
- folosirea excesiva a decongestionantilor nazali
- folosirea excesiva a cocainei.
De cele mai multe ori copiii au epistaxis anterior care poate fi tratat cu usurinta la domiciliu.
Tratament chirurgical pentru epistaxisul recurent
O procedura minora de cauterizare a locului de unde se produce sangerarea poate avea succes in
oprirea epistaxisului recurent. Aceasta procedura implica atingerea zonei sangerande cu un
tampon de vata imbibat cu o substanta chimica coroziva. Daca pacientul prezinta vase de sange
care sangereaza se poate interveni prin chirurgie endoscopica (folosind instrumente foarte fine)
pentru a lega capetele vaselor si a opri sangerarea.
Daca vasul care sangereaza este posterior sau este dificil de compresat, poate fi necesara
chirurgia majora. Exista cazuri rare in care este necesara ligaturarea unei artere principale care
vascularizeaza fosele nazale.
Daca pacientul prezinta deviatie de sept nazal, poate fi necesara interventia de corectare.
58.Traumatismele nasului i a sinusurilor paranazale.

Studierea acestor afectiuni are o mare importanta deoarece in ultimul timp

se observa o crestere a incidentei lor. In majoritatea cazurilor ele necesita
asistenta medicala de urgenta. Cazurile netratate la timp suscita ulterior o
rinoplastie, care este greu de realizat si nu totdeauna reuseste. Mai mult ca atat,
traumele rinosinusogene in majoritatea cazurilor sunt insotite si de alte afectiuni.
Etiologia si patogenia. Nasul, din cauza pozitiei sale destul de proeminenta
pe masivul craniofacial, este adesea expus diverselor traume. La copii aces
traume sunt destul de frecvente, insa consecintele lor imediate nu sunt grave,
deoarece nasul nu este inca osificat. in schimb urmarile tardive uneori sunt
grave.
La adulti aceste traume de asemenea sunt frecvente si in majoritatea
cazurilor sunt legate de accidente de munca, transport, sport (fotbal, box, rugbi
schi, motociclism etc). La barbati traumele nazale se intalnesc mai des decat la
femei.
Simptomatologia. Bolnavii prezinta diverse plangeri in functie de forma
raumatismului si alte circumstante. Simptomele pot fi locale si generale. Cele
generale se manifesta prin: dureri, slabiciuni, paloarea fetei, hemoragii etc. in
raumatisme grave simptomatologia este mult mai accentuata si mai periculoasa.
Bolnavii in aceste cazuri suporta o comotie cerebrala, lipotemie.
Din simptomele locale mentionam: epistaxis, tumefactie, echimoze. Plaga
are o forma zdrobita, taiata, piramida nazala deformata, mai ales in fractura
oaselor nazale. La unii bolnavi se poate constata emfizem subcutanat, crepitati
osoase etc. Prin rinoscopia anterioara se exploreaza starea foselor nazale.
Acestea pot fi permeabile ori obturate cu cheaguri de sange; septul nazal poat
fi deplasat ca unnare a traumei sau hematomului. Lezarea sau turgescent
cornetelor nazale poate provoca obstruarea foselor nazale. Un simptom importan
constituie scurgerea de lichid cefalorahidian din fosele nazale.
Pentru precizarea diagnosticului este necesar sa se faca radiografia nasului
din fata si din profil. Multitudinea de simptome pot fi incluse in trei sindroame: dureri,
hemoragii,
dereglari functionale. Acuitatea acestora determina tactica medicala.
Tratamentul are ca scop combaterea socului, hemoragiei, prelucrarea plagii.
Aceste manipulari vor fi efectuate de catre medicul O.R.L. de garda, impreuna
cu chirurgii ori alti specialisti de garda. insa, in majoritatea cazurilor, examenul
primar al acestor bolnavi este efectuat de catre medicul de familie si deci el va fi
acela care va acorda asistenta medicala de urgenta. Este important de a retine ca
prelucrarea plagii trebuie facuta cat mai devreme posibil, cat mai econom si mai
amplu. Folosind diverse manevre extra- si intranazale, se vor repune in pozitie
anatomica normala capetele osoase sau cartilaginoase fracturate.
59.Osteomielita acut a maxilarului la sugar.
Osteomielita sugarilor si copiilor mici este cauzata de obicei de infectii rinogene si otice:
rinitele supurate si sinuzitele se complica cu osteomielita, deoarece cavitatile sinusale nefiind
dezvoltate, osul poate fi invadat mai usor
In maxilare sunt implantati dintii, care foarte frecvent au focare septice acute si cronice si pot
astfel insamanta osul; maxilarele au rapoarte stranse cu cavitatea bucala, fosele nazale, sinusurile
maxilare, de la care infectia se poate propaga la os; maxilarele sunt acoperite in mare parte cu o
mucoasa aderenta, astfel incat leziunile septice traumatice sau patologice pot infecta direct osul;
maxilarele sufera o serie de procese de transformare continua, prin formarea si eruptia dintilor,
astfel incat terenul devine favorabil pentru apelul infectiilor generale.

60.Sinuzitele acute: etiopatogenie, clasificarea.

Sinuzita acuta dureaza de obicei sub patru saptamani. Ea se manifesta ca o infectie a
tractului respirator superior, in general de origine virala. Suprafetele tesuturilor distruse
din punct de vedere viral sunt, dupa aceea, infectate de bacterii, cel mai des acestea fiind
Haemophilus influenzae, Streptococcus pneumoniae, Moraxella catarrhalis precum si
Staphylococcus aureus. Alti patogeni de tip bacterial includ specii de streptococi, bacterii
anaerobe si, mai rar, bacterii negative din perspectiva retinerii unor anumite substante (ce
au rol important in indicatorii pH-ului). In mod normal organismul este rezistent la
streptococi si alte bacterii, dar in conditii de imunitate scazuta acestea pot produce infectii
in sinusuri. O alta posibila cauza a sinuzitei pot fi problemele stomatologice care afecteaza
sinusul maxilarului. Episoadele acute ale sinuzitei pot fi cauzate uneori de infectii ale
ciupercilor. Pacientii ce sufera de diabet sau alte deficiente ale sistemului imunitar (cum ar
fi virusul HIV) au risc crescut de a suferi de episoade recurente de sinuzita acuta.

61.Inflamaia acut a sinusului maxilar.

Este o boala conditionata de inflamatia mucoasei sinusului maxilar.
Simptomatologia. Bolnavii acuza o senzatie de plenitudine nazosinuzala,
de tensiune, durere localizata la nivelul fosei canine, hemifetei. Durerea are un
caracter periodic, cu intensitate si durata diferita, provocata de nevrita infiamatorie
trigeminala. Acumularea exsudatului in sinus de asemenea poate genera durere.
Dereglarile de olfactie (hiposmia) sunt o consecinta a afectarii terminatiilor
nervoase ale nervului olfactiv si a insuficientei respiratiei nazale care micsoreaza
aportul aerian al moleculelor odorivectoare. Bolnavii au o voce nazonata, ca
urmare a edemului, infiltratiei si hipertrofiei cornetelor nazale.
Rinoscopic se stabileste ca mucoasa nazala este hiperemiata, edematiata,
in fosa nazala (proces unilateral) sau in fosele nazale (proces bilateral), in meatul
nazal mijlociu - acumulari de puroi de culoare galben-verzuie, mai abundente
dimineata la trecerea in pozitie ortostatica.
Obstructia nazala, consecinta a congestiei mucoasei, infiltratiei si edemului
ei, duc la blocarea meaturilor. La inceput obstructia nazala este unilaterala, apoi
devine bilaterala. Insuficienta respiratiei nazale este mai accentuata noaptea,
din care cauza bolnavii au un somn nelinistit si de scurta durata. Acesti bolnavi
de multe ori trec la respiratie bucala. Hiperemia si congestia mucoasei nazale duc la ruperea
capilarelor, urmata
de epistaxis. Functional la acesti bolnavi se stabileste insuficienta respiratorie
nazala uni- sau bilaterala, hiposmie, hipoacuzie, lacrimatie, fotofobie si hipognezie. Simptome generale: febra, cefalee, nevralgii ale fetei, inapetenta, tuse.
Deosebim cateva forme clinice de sinuzita maxilara:
Sinuzita rinogena (rinopatica) si odontogena.
Forma catarala, exsudativa seroasa, supurata, alergica, osteitica, ulceronecrotica, proliferativa.
Forma supraacuta, acuta si subacuta.
Diagnosticul diferential se va face cu:
- Sinuzita maxilara cronica.
- Sinuzita etmoidala acuta si cronica.
- Sinuzita frontala acuta.
- Sinuzita sfenoidala acuta.
- Nevralgia trigemino-faciala esentiala.
- Corpi straini nazali ignorati.
- Chistul paradentar.
- Gingivoperiostita maxilara.

Sinuzita maxilara acuta poate sa evolueze spre: vindecare; cronicizare;

complicare.
Tratamentul are ca scop combaterea durerii, febrei, atenuarea congestiei
mucoasei nazale. Se vor administra antibiotice, in functie de antibiograma,
antihistaminice, antiinflamatoare. Sunt indicate procedurile fizioterapice: inhalatii,
raze ultraviolete si de frecventa inalta.

62.Inflamaia cronic a sinusului maxilar.

Sinuzita maxilara cronica
Este o inflamatie cronica a mucoasei sinusului maxilar. Se intalneste cu
aceeasi frecventa la ambele sexe. Majoritatea datelor statistice arata ca peste
40-60% din totalul sinuzitelor cronice sunt maxiloetmoidite.
Etiopatogenia.De cele mai multe ori aceasta forma de sinuzita maxilara este generata de actiunea
mai multor factori favorizanti cum ar fi: vegetatiile adenoide,adenoidita acuta si cronica, rinitele
acute si cronice, deviatia de sept nazal, avitaminoza, tulburarile metabolice, conditiile structuralanatomice ale cavitatilor sinusurilor maxilare, scaderea imunitatii locale si generale, noxe de
productie etc. in majoritatea cazurilor sinuzita maxilara cronica se instaleaza dupa o rinita sau
sinuzita maxilara
acuta netratata sau tratata insuficient, sub influenta altor factori nocivi.
Simptomatologia. Bolnavii acuza cefalee accentuata din partea sinusului
afectat, obstructie nazala, rinoree purulenta cu un puroi gros, galben sau verde.
Rinoscopia anterioara stabileste o rinoree uni- sau bilaterala franc purulenta pe
planseul fosei nazale sau in meatul mijlociu.
Diagnosticul se bazeaza pe analiza foarte minutioasa a anamnezei, tabloul
clinic, rezultatelor rinoscopiei, metodelor auxiliare de investigatie descrise i
sinuzitele acute. Tratamentul este dificil, deoarece fortele de rezistenta ale organismului
sunt diminuate, modificarile mucoasei, iar uneori si cele ale peretilor ososi, devin
ireversibile. Se cere o atentie deosebita in aprecierea justa a rolului altor factori
in evolutia bolii si anihilarea actiunii lor (cariesul dentar, alergia, devierile de sept
nazal, patologia nazofaringelui, prezenta altor boli, dezechilibrul imunologic etc)
Tratamentul medical este acelasi ca si in sinuzitele acute. Suplimentar se
efectueaza drenarea sinusului cu un tub de polietilena (Edinac) prin care se pot
face spalaturi sinuzale cotidiene.
Scopul principal al tratamentului chirurgical consta in deschiderea sinusului,
indepartarea tuturor modificarilor patologice locale si formarea unei stome largi
cu fosele nazale pentru eliminarea libera a continutului patologic al sinusului.
Tratamentul chirurgical se poate efectua prin metode endoscopic
microchirurgicale si prin metode chirurgicale radicale.
Prin metode endoscopice microchirurgicale se efectueaza punctionarea
unui chist, ablatia unui granulom, deschiderea larga a sinusului maxilar la nivelul
meatului inferior cu drenaj temporar larg. in aceste cazuri este utilizata tehnica
medicala respectiva: sinusoscopul, microscopul etc.
Prin metode chirurgicale radicale se deschide larg sinusul maxilar afecta
se chiureteaza si se inlatura toate procesele patologice si se efectueaza o anasto63.Frontita acut i cea cronic.
Frontita acuta Constituie o afectiune inflamatorie acuta a mucoasei sinusului frontal.
Etiopatogenia este comuna cu cea a sinuziteor descrise anterior.
Tabloul clinic si evolutia bolii. Bolnavii acuza insuficienta respiratorie
nazala uni- sau bilaterala in functie de raspandirea procesului inflamator; senzatie
de plenitudine, de tensiune intranazala si frontoorbitopalpebrala; eliminari nazale,
uneori abundente, de diferit caracter.

Rinoscopic se constata ca mucoasa nazala este infiltrata, hiperemiata si

edematiata. In meatul nazal mijlociu este puroi, cornetele nazale sunt marite in
volum. Frontita acuta, ca si celelalte sinuzite, poate evolua spre vindecare,
cronicizare sau poate genera complicatii.
Tratamentul este medicamentos. Se administreaza antibiotice, antiseptice,
anticongestionante, antiflogistice, antialergice si analgezice. Pentru evitarea
complicatiilor se va aplica un tratament mixt, medico-chirurgical, prin practicarea
trepanopunctiei sinusului frontal.
Frontita cronica
Este o afectiune cronica caracterizata printr-o inflamatie cronica a mucoasei
cavitatii sinusului frontal care dureaza mai mult de 3 luni.
Factorii predispozanti si etiopatogeni sunt comuni cu ale altor forme
de sinuzita.
Tabloul clinic se manifesta prin respiratie nazala insuficienta, cefalee,
dureri in regiunea sinusului afectat, rinoree mucopurulenta, purulenta franc. La
palparea tegumentelor peretelui anterior si anteroinferior se stabileste sindromul
algic. Endonazal se observa reducerea impermeabilitatii fosei sau a foselor nazale
(daca procesul este bilateral), prezenta secretiilor purulente in meatul nazal
mediu, tumefactiei si hiperemiei mucoasei nazale.
La precizarea diagnosticului, in afara de anamneza, se va lua in considerare
tabloul clinic si rezultatele investigatiilor suplimentare (radiografia, tomografia
computerizata etc). Punctia sinusului frontal, ca de altfel si cateterizarea lui,
confirma sau infirma diagnosticul.
64.Etmoidita acut i cea cronic.
Inflamatie acuta a sinusurilor etmoidului. Etmoidita atinge mai ales copiii intre 2 si 4 ani.
Ea este datorata unei infectii rinofaringiene care urca in canalele prin care sinusurile
comunica cu fosele nazale. Ea se traduce printr-o afectare grava a starii generale (febra,
deprimare), o scurgere de puroi prin nas, un edem progresiv al pleoapelor incepand cu
unghiul intern al ochiului. Infectia risca sa evolueze rapid, intinzandu-se in jurul globilor
oculari (risc de cecitate ulterioara) sau catre meninge si creier. Copilul trebuie sa fie
spitalizat de urgenta. Tratamentul se bazeaza pe administrarea de antibiotice pe cale
intravenoasa.
Etmoidita cronica
Este o boala cronica conditionata de inflamatia cronica a mucoasei celulelor
sinusului etmoidal.
Etiopatogenia este comuna cu a sinuzitelor maxilare cronice, specifice
fiind urmatoarele:
Se intalneste cu mult mai frecvent decat este diagnosticata.
In majoritatea cazurilor evolueaza concomitent cu sinuzita maxilara,
frontala sau sfenoidala.
Se intalneste cu aceeasi frecventa atat la copii cat si la maturi.
Semiologia etmoiditei cronice nu este accentuata, asemanandu-se cu ale
altor forme de sinuzite sau rinite, ceea ce pe de o parte conditioneaza erorile de
diagnostic, iar pe de alta parte face ca aceste sinuzite sa ramana nediagnosticate.
Semnele subiective:
durere in regiunea unghiului internai orbitei;
insuficienta respiratorie nazala de diferit grad;
hiposmie, hipoacuzie;
rinoree mucopurulenta sau purulenta franc;
tensiunea intranazala si in regiunea proiectiei etmoidului;
cefalee, incapacitate de munca, insomnie, inapetenta.

La palparea regiunii sinusului etmoidal (la compresia cu degetul pe osul

lacrimal, pe partile moi ale unghiului intern al orbitei) se stabileste hipersensibilitate.
Rinoscopic se constata ingustarea lumenului foselor nazale din cauza
hipertrofiei, infiltratiei si edemului cornetelor nazale. Puroiul se depisteaza ori in
meatul nazal mijlociu, ori superior si in rinofaringe.
Diagnosticul se bazeaza pe anamneza, tabloul clinic si pe rezultatele
examenului paraclinic.
Tratamentul poate fi medical si chirurgical, si are ca scop restabilirea
respiratiei nazale, combaterea durerii, administrarea preparatelor antiinfectioase
(antibiotice), antihistaminice, vitamine.
Indicatii pentru interventii chirurgicale servesc complicatiile orbitale,
endocraniene, polipoza nazala, toxiinfectiile la distanta, esecul tratamentului
conservator.
65.Complicaiile intraorbitale ale sinuzitelor, cile de rspndire a infeciei
Introducerea antibioticelor cu spectru larg a redus substantial
incidenta complicatiilor sinusitelor. Cu toate acestea, infectia sinusala se
poate extinde catre orbita sau endocraniu, conducand la tulburari de vedere
permanente, orbire, meningite, abcese cerebrale sau chiar moarte.
Datorita acestor semne si simptome ale sinusitelor acute si croni ce,
medicul trebuie sa invete sa reactioneze la acestea si sa instituie un
tratament agresiv. Tratamentul complicatiilor determina o abordare
multidisciplinara. Orice semn de extensie intraorbitara sau intracraniana
trebuie sa impuna de urgenta un examen CT la nivelul capului. Extensia
intraorbitara:Complicatiile orbitare ale sinusitelor progreseaza in urmatoarea ordine:
- Celulita priorbitara (edem palpebral)
- Celulita orbitara
- Abces subperiostal
Abces orbitar
Tromboza de sinus cavernos
Infectia sinusala se poate extinde usor la nivelul ochiului, deoarece
sinusurile etmoide si maxilare comunica, iar sinusurile etmoidale sunt
separate de orbita numai printr-o lama osoasa subtire (lama papiracee).
1. Celulita periorbitara si orbitara se poate produce prin extensie
directa vasculara a infectiei sinusale. Manifestarile initiale sunt dominate de
edem si eritem in unghiul intern al orbitei. Extensia infectiei sinusului
maxilar si frontal determina edemul si congestia planseului si plafonului
orbitar.
Celulita periorbitara cuprinde tesutul celular subcutant anterior de
septul infraorbitar si este usor vizualizata pe CT ca si un tesut moale, bine
exprimat. Fara un tratament agresiv cu antibiotice, celulita periorbitara poate
progresa si atinge ochiul (celulita orbitara). Celulita orbitara se prezinta ca:
Edem conjunctival (chemozis)
Protuzia ochiului
Durere si tensiune oculara
Hipomobilitate oculara
Aceasta complicatie necesita tratament agresiv, cu doze mari de
antibiotice, intravenos.
2. Abcesul subperiostal si orbitar prezinta urmatoarele semne
clinice:
Scaderea acuitatii vizuale
Chemozis

 Protozis
Oftalomologie
Tomografia computerizata in abcesul subperiostal, in mod normal,
releva edem al muschiului drept medial si deviere in jos si lateral a globului
ocular. Cand celulita orbitara progreseaza in aria din spatele globului ocular
(abces cerebral), C.T. evidentiaza obliterarea musculaturii extraoculare si a
nervului optic cu o masa constituita intr-un abces. In abces poate fi prezent
aerul, daca infectia este cauzata de bacterii anaerobe. Interventia
chirurgicala este indicata daca exista:
Protozis progresiv
Abces vizibil pe C.T.
Scaderea sau pierderea acuitatii vizuale
Nici o imbunatatire a semnelor clinice, dupa 24 sau 48 ore de
tratament cu antibiotice, intravenos.
Extensia orbitara bilaterala este o cauza importanta a trombozei de
sinus cavernos. Cu o administrare masiva de antibiotice, intravenos, si
drenaj cavernos. Extensia intracraniana este adesea secundara sinusitelelor
frontale, dar infectia oricarui sinus poate duce la aceste complicatii.
Inflamatia focala ( osteita) a osului frontal poate duce la necroza avasculara,
osteomielita tabliei anterioare si posterioare a frontalului. Extensia
posterioara poate apare direct sau via tromboflebita venelor diploice,
conducand la meningita, abces peridural sau abces cerebral. Semnele
extensiei intracraniene sunt:
Cefalee severa
Iritatie meningiala
Greata si vomismente
Diplopie
Fotofobie
Edem papilar
Semne neurologice de focar
Coma
Semnele oculare se pot dezvolta, de asemenea, si la ochiul controlateral. Diagnosticul poate fi confirmat prin CT-scan.
Tratamentul extensiei intraoculare a infectiei implica administrarea
intravenoasa a unei doze mari de antibiotice cu spectru larg, eliminarea
sechelelor osoase si drenajul sinusului, evacuarea abcesului de catre ORList, in colaborare cu un neurochirurg.

66.Complicaiile intracraniene ale sinuzitelor, cile de rspndire a infeciei

Tromboflebita
Tabloul clinic depinde foarte mult de localizarea tromboflebitei supurative la nivel intracranian.
Simptomele comune sunt cefaleea si sindromul de hipertensiune intracraniana. Intr-adevar,
tromboflebita intracraniana poate sa interfere cu scurgerea normala a lichidului cefalorahidian
rezultand o acumulare a lichidului in interiorul cutiei craniene si implicit dezvoltarea
sindromului de hipertensiune intracraniana. Totusi, cresterea presiunii intracraniene nu este atat
de importanta ca in cazul unor procese expansive intracraniene. Probabilitatea dezvoltarii
deficitelor neurologice este in relatie directa cu drenajul venos colateral. Daca drenajul venos
colateral este deficitar, apar tulburari ale starii de constienta, crize convulsive focale sau
generalizate, hipertensiune intracraniana si manifestari neurologice de focar, cum ar fi o
hemipareza. Atunci cand este afectata emisfera dominanta apare afazia globala.
Meningita este o infecie a esuturilor creierului (meningele) i uneori i a lichidului
cefalorahidian (LCR) care nconjoar creierul i mduva spinrii. Meningita const n tumefierea

(umflarea) esuturilor creierului i n unele cazuri i a esuturilor mduvei spinrii numit

meningita spinal. Atunci cnd esuturile creierului sunt tumefiate la celulele creierului ajunge
mai puin snge i prin urmare mai puin oxigen. Dac nu se trateaz, n unele cazuri pot aprea
sechele ale creierului. Infecia apare mai frecvent la copii, la adulii tineri cu vrsta cuprins ntre
15 i 24 de ani, la adulii n vrst i la persoane care au o afeciune cronic, precum o scdere a
sistemului imunitar (sistemul de aprare al organismului). Meningita poate mbrca forme uoare
sau severe, ce pot amenina viaa. De regul, severitatea depinde de microorganismul care a
cauzat infecia i de vrsta persoanei, precum i de starea general de sntate a organismului n
momentul infectrii.

67.Cauzele obstruciei nazale i influena ei n dezvoltarea copilului.

Sindromul de obstructie nazala se manifesta clinic prin: jena in respiratia nazala (daca obstructia
este unilaterala) sau respiratie bucala (daca obstructia este bilaterala), nas infundat, sforait
nocturn iar la copiii mai mari se poate constata hipoosmie (perceperea redusa a mirosurilor) si
rinolalie inchisa (voce nazonata).
Cauzele acestui sindrom pot fi datorate fie unor afectiuni ale foselor nazale, fie unor afectiuni
ale rinofaringelui.
La copil, cauzele obstructiei nazale ar fi urmatoarele:
malformatii congenitale nazale (atrezie narinara, coanala);
rinitele acute (gonococice, luetica)
adenoiditele acute;
vegetatiile adenoide (polipii);
traumatismele nazale;
corpii straini nazali;
rinitele cronice;
alergia nazala;
hemangioamele, limfoangioamele nazale;
fibromul nazofaringian.
Cea mai frecventa cauza de obstructie nazala cronica la copii este prezenta vegetatiilor adenoide;
intr-adevar in unele cazuri, dupa excizia vegetatiilor adenoide (mai des daca se efectueaza la
varste mici, sub 1 an) acestea se pot reface.
Dar nu sunt excluse nici celelalte cauze posibile; se poate sa fie vorba despre o rinita alergica
(inflamatia mucoasei nazale cauzata de alergia la diversi alergeni).

68.Tumorile benigne i maligne ale nasului si sinusurilor paranazale

Tumorile nasului si sinusurilor paranazale se clasifica in tumori
benigne, tumori intermediare si tumori maligne.
Tumorile maligne ale nasului si sinusurilor paranazale sunt rare,
fiind estimate la mai putin de 0,5% din toate tumorile organismului si la mai
putin de 0,5% din toate tumorile cailor aerodigestive superioare
TUMORILE BENIGNE ALE NASULUI SI SINUSURILOR
PARANAZALE
Tumori benigne ale tesuturilor moi
Papilomul este o tumora epiteliala benigna, cu potentialul cel mai
mare de degenerare maligna. De cele mai multe ori are aspect pediculat,
localizat pe tegumentul vestibulului nazal sau pe mucoasa nazala, de obicei
din jurul vestibulului nazal.
Se indeparteaza chirurgical, fara probleme.
Chistul dermoid al nasului se prezinta ca o tumora fluctuenta, cu
largirea dosului nasului. Uneori se poate decela un mic orificiu pe linia
mediana a dosului nasului, prin care pot creste fire de par. Alteori se poate
asocia cu o mica fistula pe linia mediana. Chistul contine elemente din par si

piele; se poate infecta. Tratamentul este chirurgical si consta in ablatia

completa a chistului pentru a nu recidiva.
Condromul se dezvolta din pericondrul nazal, este mai putin agresiv
decat enchondromul dezvoltat din resturile de cartilaj din os. Condromul se
dezvolta precoce, insa se manifesta clinic numai la adult. Se dezvolta de
obicei din sept, dar si din celulele etmoidale.
Tratamentul de electie consta in ablatia chirurgicala pentru eliberarea cailor
respiratorii; poate recidiva dupa o perioada de timp, in ablationarile
incomplete.
TUMORILE MALIGNE ALE NASULUI SI SINUSURILOR
PARANAZALE
Carcinomul scuamocelular este cea mai frecventa tumora maligna
a nasului si sinusurilor paranazale, intalnindu-se la peste 80% dintre
pacienti.
Carcinomul scuamocelular bine diferentiat se dezvolta cel mai
frecvent in sinusul maxilar si portiunea anterioara a foselor nazale, fata de
carcinomul nediferentiat (anaplazic) care se dezvolta cu predilectie in etmoidul posterior si
portiunea posterioara a foselor nazale. Metastazele
ganglionare regionale se intalnesc rar, chiar si in stadii avansate de evolutie.
Carcinomul scuamocelular se asociaza frecvent cu papilomul
inversat (1015% din cazuri), acesta din urma fiind, din punct de vedere
histologic, o tumora benigna.
Limfosarcomul se intalneste frecvent in oasele lungi. La copii se
poate localiza in regiunea fetei, interesand oasele nazale si sinusale, sinusul
maxilar fiind cel mai frecvent implicat. Este constituit din celule
nediferentiate cu nuclei hipercromatici, limfocite atipice. Aceste tumori
prezinta un mare potential infiltrativ, tratamentul obisnuit fiind radioterapia.
Nu exista un tratament curativ. Radioterapia asociata cu chimioterapia are
un efect slab.
Plasmocitomul extramedular se intalneste rar la acest nivel,
supravietuirea, la 5 ani dupa tratament chirurgical si iradiere, fiind de 50
60% din cazuri.
Condrosarcomul este o tumora maligna intalnita, in special la copii.
Se dezvolta de obicei in etmoid, dar si in sept, este foarte agresiva,
distrugand structurile din jur, frecvent, deformeaza si piramida nazala.
Sarcomul Ewing se intalneste predominant la copii si adolescenti,
este o tumora foarte maligna, intereseaza frecvent oasele lungi, se poate
intalni si ca tumora primara in sinusul maxilar si mandibula.
Osteosarcomul este o tumora osoasa deosebit de maligna, se
dezvolta in etmoid, de unde se extinde in fosele nazale. Se intalneste la orice
varsta. Se intalneste de trei ori mai frecvent la barbati decat la femei. Se
poate detecta pentru prima data ca o tumefactie externa, histopatologic
prezinta osteocite imature; supravietuirea este in jur de 3 ani.

69.Anatomia clinic, fiziologia i metodele de examinare ale faringelui.

Faringele prezinta un compartiment important al organelor sferei O.R.L.
impreuna cu nasul si laringeie formeaza calea respiratorie, iar cu cavitatea
bucala si esofagul - calea digestiva.
Faringele, ca organ anatomic, are raporturi stranse cu:
- nasul (prin intermediul coanelor);
- urechea medie (prin intermediul trompei Eustache);
- gatul (mai ales cu pachetul vasculo-nervos - artera carotida externa si

interna, vagusul si vena jugulara interna);

- cu laringeie si cu cavitatea bucala.
In structura anatomica a laringelui se disting trei portiuni:
A. Portiunea superioara Cu varsta aceasta formatiune limfatica se atrofiaza.
Hipertrofia ei la copii poate duce la obstructia coanelor cu dezvoltarea insuficientei respiratorii nazale de diferit grad, ori la dezvoltarea diverselor afectiuni
ale urechii medii (otita medie acuta, otita medie recidivanta si otita medie
secretorie). La adolescenti induce angiofibromul adolescentului.
Spatiul retrofaringian (prevertebral), aflat intre fascia prevertebrala si
adventitia faringelui, contine doi ganglioni limfatici (a lui Gillette), cate unul de
fiecare parte, umpluti cu tesut celular lax. Acest spatiu serveste ca loc pentru
colectarea limfei de la nivelul rinofaringelui si al valului palatin
B. Portiunea mijlocie a faringelui, numita mezofaringe sau bucofaringe,
este situata intre linia prelungita de la radacina limbii pana la partea posterioara
a faringelui si nivelul superior-prelungirea valului palatin catre peretele posterior
al faringelui.
Prin istmul bucofaringian, constituit din marginea inferioara libera a valului
palatin, stalpii amigdalelor palatine si baza limbii, cavitatea bucala comunica cu
mezofaringele, iar ultimul cu esofagul alcatuind impreuna calea digestiva.
La nivelul mezofaringelui se gasesc cele mai importante formatiuni limfatice
- amigdalele palatine (prima si a doua din inelul Waldeyer). Importanta acestor
formatiuni limfatice consta in faptul ca ele participa la mecanismul imunitar al
organismului. in celulele lor se dezvolta atat limfocitele de tip T - timu
dependente, cat si de tip B - producatoare de anticorpi.
C. Portiunea inferioara a faringelui, numita faringolaringe, se intinde de
la baza limbii pana la vestibulul laringelui, unde se afla, ca si la radacina limbii,
tesut limfatic. Asadar, faringele este bogat in tesut limfatic cu o insemnatate
fiziologica deosebita, descris de Waldeyer si numit inelul limfatic al faringelui
Waldeyer.
Hipofaringele poate fi considerat oglinda laringelui si a esofagului. insa in
unele cazuri el nu se examineaza la timp, ceea ce duce la erori de diagnostic.
Pentru a le evita in cazul cand bolnavul acuza dureri (odinofagie) in faringe,
dereglari de deglutitie (disfagie), uscaciune, tuse, disconfort, medicul este obligat
sa examineze toate segmentele anatomice ale faringelui.
Faringele primeste sange arterial din artera faringiana ascendenta, artera
palatina descendenta si din arterele palatine ale arterei carotide externe. Uneori
in amigdalele palatine patrund pana la 140 de surse arteriale. De aceasta
circumstanta se va tine cont la efectuarea amigdalectomiei, pentru a evita
hemoragia de proportie.
Fiziologia faringelui
Faringele nu are o functie specifica. intrucat este situat la raspantia cailor
digestive si respiratorii, participa la exercitarea functiilor de respiratie si de
digestie.
Functia de aparare imunitara este cea de a treia functie a faringelui,
conditionata de prezenta tesutului limfatic. in afara de aceasta, faringele
protejeaza laringele de patrundere in el a diversilor corpi straini.

70.Anatomia clinic i fiziologia inelului limfatic faringian Waldeyer-Pirogov.

71.Hipertrofia amigdalelor faringiene (vegetaiile adenoide) i celor palatine:

etiologie, clasificarea, tabloul clinic, tratamentul.
Hipertrofia amigdalei faringiene prezinta marirea in volum a tesutului limfoid
localizat in rinofaringe. Deoarece lipseste inflamatia, marirea in volum a acestei
formatiuni limfoide poarta denumirea si de vegetatii adenoide. Trebuie de subliniat
ca este foarte greu de stabilit in care cazuri are loc hipertrofia "pura", fara
elemente de inflamatie, si cand are loc o inflamatie "pura", cronica (adenoidita).
Etiopatogenia. Patologia data este generata de mai multe cauze: diateza
exsudativa; limfatism; carenta de vitamine sau avitaminoza
Anatomia patologica. Vegetatiile adenoide ating dezvoltarea maxima intre
37 ani. Dupa gradul de hipertrofie, vegetatiile adenoide se impart in:
- vegetatii adenoide mici de gradul 1 - ocupa o parte neinsemnata sau o
treime din coane ori din vomer;
- vegetatii adenoide mijlocii sau de gradul II - ocupa o jumatate din
coane sau o jumatate din vomer;
- vegetatii adenoide mari sau de gradul III - obstruiaza complet coanele
is ocupa tot vomerul.
Simptomatologia vegetatiilor adenoide se manifesta prin sindromul de
obstructie nazala, precum si prin multiple tulburari inflamatorii de ordin local si
general. Rinoscopia anterioara depisteaza fose nazale pline cu secretii mucopurulente. Prin
examenul bucofaringoscopic se stabileste ca valul palatin este stramt si inalt (ogival). Rinoscopia
posterioara sau tuseul cavumului prezinta diagnosticul. Otoscopia indica fie congestie, fie
opacifierea si retractia timpanului.
Complicatii: otita medie, otita recidivanta, rinosinuzita, laringita, amigdalita
cronica, abces retrofaringian, laringotraheobronsite, dacriocistite, conjunctivite,
patologii ale aparatului gastrointestinal etc.
Tratamentul este profilactic si chirurgical. Cel profilactic se realizeaza
prin asistenta medicala buna, ridicarea nivelului de trai etc. Tratamentul chirurgical consta in
efectuarea adenotomiei. in unele situatii
se recomanda amanarea operatiei: puseul inflamator adenoidian acut sau
subacut; adenoidita complicata de o otita in cursul unor vaccinari; epidemiile de
boli infectocontagioase Tratamentul profilactic cuprinde: masuri igienice, imbracaminte corespunzatoare anotimpului, cultura fizica, alimentatie rationala, precum si tratamentul altor focare
infectioase (carii dentare, sinuzite, faringite, amigdalite s.a.).
Hipertrofia amigdalelor palatine
Hipertrofia amigdalelor palatine prezinta marirea in volum a tesutului limfoid
din lojile amigdaliene. Se deosebesc trei grade de hipertrofie: gradul I amigdalele palatine ocupa o treime din istmul bucofaringian; gradul II amigdalele palatine ocupa o jumatate din acest spatiu; gradul III - amigdalele
palatine ocupa tot istmul bucofaringian (fig.24).
Simptomatologia, Bolnavul acuza tulburari de respiratie, oboseala, indispozitie, inapetenta, sforait, rinolalie inchisa s.a.
Tratamentul este medical, profilactic si chirurgical in functie de gradul de hipertrofie,
simptomatologia care persista, precum si de complicatii. Reducerea in volum a amigdalelor
palatine se numeste amigdalotomie. Pregatirea catre amigdalotomie este asemanatoare celei
pentru adenotomie.
72.Faringita acut i cea cronic.
Faringitele prezinta o inflamatie a mucoasei faringelui. Dupa caracterul
inflamatiei deosebim faringite acute si cronice, iar dupa sediul inflamatiei rinofaringite, mezofaringite si hipofaringite. Faringitele pot fi: banale, cauzate
de streptococi, stafilococi si alti factori microbieni, si faringite din cursul bolilor

infectioase. De cele mai multe ori faringitele se instaleaza in urma actiunii

factorilor nocivi din mediul ambiant asupra mucoasei faringelui.
Faringita acuta este o inflamatie difuza a tunicii mucoase a faringelui
conditionata de actiunea asocierii microbiene existente in faringe si cavitatea
bucala sub actiunea factorilor nocivi de mediu. Factorii microbieni cauzali ai
faringitei acute sunt: streptococii, stafilococii, virusurile. Faringita acuta poate fi
is un simptom al multor boli infectocontagioase: gripa, tularemie, tifos abdominal,
agranulocitoza, limfogranulomatoza, leucemie, glomerulonefrita etc.
Aceasta afectiune se intalneste cu aceeasi frecventa la toate varstele, dar
mai frecvent la barbatii in varsta, ca urmare a expunerii acestora actiunii
nefavorabile a intoxicatiilor cronice cu alcool, tutun etc.
Faringitele cronice se impart in catarale, hipertrofice si atrofice.
Etiopatogenia. Cauzele, precum si mecanismele de dezvoltare ale faringitelor cronice, sunt multiple si foarte diverse. Printre ele putem aminti: faringitele
acute, tabagismul, alcoolismul, praful, amigdalectomia, bolile cronice, diabetul
zaharat, pielonefritele, dispepsiile, hepatitele, gastritele, dereglarile respiratiei
nazale si pulmonare. Un rol deosebit il joaca avitaminoza si dereglarile imunitatii
locale si generale. Simptomele bolii sunt: odinofagia, disfagia, uscaciunea, zgarieturile si
senzatie de corp strain in faringe s.a.
Tratamentul faringitelor cronice este foarte dificil ca urmare a multitudini
cauzelor si factorilor favorizanti. Eficacitatea lui depinde de corectitudinea
diagnosticului stabilit.
Distingem tratament cauzal, local, general si profilactic. Tratamentul local
consta din aplicari, pensulari si inhalatii cu substante anticongestionante,
antialergice si dezinfectante. Solutiile pentru inhalatii trebuie sa fie calde. Se
vor utiliza inhalatii cu bicarbonat de sodiu de 0,5-1%. Aceste inhalatii se pot
efectua de 2 ori pe zi, timp de 10-15 zile. La bolnavii ce sufera de faringita
cronica forma catarala se va efectua badijonarea mucoasei faringiene cu sol.Lugol.
Alimentatia in faringitele cronice trebuie sa fie bogata in vitamine,
predominant semilichida, calda, fara condimente. Alcoolul si fumatul sunt interzise.
73.Tonzilitele acute (anginele): clasificarea. Anginele primare (banale): etiopatogenie,
tabloul clinic.
Notiunea de angina deriva de la cuvantul latin "angere" - a strange, a
ingusta, a gatui, a sufoca, a inadusi s.a._Angina este o boala infectioasa, nespecifica, acuta a intregului organism conditionata de schimbari histologice (alterare,
exsudatie si proliferare) in tesutul limfatic a unuia din grupurile limfatice din
inelul Waldeyer.
Se cunosc mai multe clasificari ale tonzilitelor acute precum este clasificare lui Soklatov si
Portmman insa Noi ne conducem dupa urmatoarea clasificare:
urmatoarele clasificare a anginelor:
1. Dupa agentul etiologic:
- angina streptococica, stafilococica, pneumococica etc.
- angine virale;
- angine micotice.
2. Dupa criteriul etiopatogenic si clinic:
- angine primare;
- angine secundare.
3. Angine specifice.
4. Angine nespecifice.
5. Dupa aspectul faringoscopic:
- angine rosii (oreion, rugeola, scarlatina, gripa, poliomielita);

- angine cu false membrane (difteria);

- angine ulceroase (angina herpetica, zosteriana, aftoasa, penfigoida);
- angine ulcero-necrotice (angina ulceroasa tip Maure, angina ulceromembranoasa Simanovski-Plaut-Vincet, angina scorbutica, angina
gangrenoasa, angina necrotica leucemica, angina agranulocitara, angina
monocitara).
6. Dupa prezenta complicatiilor:
- angine cu complicatii;
- angine fara complicatii.
7. Dupa rezistenta la tratament:
. angine care se supun tratamentului antibacterian (anginele streptococice,
stafilococice);
- angine care nu cedeaza tratamentului antibacterian (anginele virale,
anginele ulcero-necrotice s.a.);
- angine care necesita tratament in spitalul de boli infectioase;
- angine care se vor trata la domiciliu.
Tabloul clinic al anginei banale depinde de mai multi factori: varsta
is sexul bolnavului, forma anginei, cauza si factorii favorizanti, intervalul de timp
de la stabilirea diagnosticului si pana la aplicarea tratamentului.
In continuare vom descrie tabloul clinic tipic al anginei banale nespecifice
pe exemplul unui bolnav de varsta mijlocie (25^10 ani) cu o reactivitate normala
a organismului.
Toate abaterile de la tabloul clinic tipic al anginei indica ca la astfel de
bolnavi reactivitatea organismului este scazuta, ori ca angina este consecinta
altor boli.
Simptomele tipice anginei banale nespecifice:
- Dureri vii (odinofagie), acute, uneori greu de suportat, in faringe, care
iradiaza in urechi, mandibula si in alte regiuni.
- Debut acut, brusc.
- Starea generala grav alterata.
- Cefalee.
- Febra, uneori insotita de frisoane.
- Sialoree.
- Incapacitatea de munca.
- Intoxicatia organismului (febra cu frisoane, tahicardie, insomnie,
inapetenta etc). Obiectiv. Bolnavul este nevoit sa stea la pat (intoxicatie, inapetenta, febra,
frisoane, slabiciune etc). Cavitatea bucala este semiinchisa. La unii bolnavi se
inregistreaza sialoreea. Mucoasa suprafetei mediane a amigdalelor palatine si a
stalpilor este hiperemiata, edematiata. Lueta, valul palatin si suprafata amigdalei
palatine sunt rosii (fig.15).Uneori amigdalele sunt marite in volum, acoperite cu exsudat pultaceu
albicios, cremos, punctiform, care se extinde apoi pe toatan suprafata amigda-lei (angina
foliculara eritemopultacee) (Jig.16). Ganglionii submaxilari sunt mariti in volum si durerosi.
Leicocitoza 3 ajunge pana la 12000 elem/mm . Evolutia bolii are o durata de cel putin 5-10 zile.

74.Tratamentul i profilaxia anginelor primare (banale).

In cazul cand boala evolueaza fara complicatii sau cand starea generala
este putin alterata sau satisfacatoare, bolnavii se vor trata ambulator. La un
tablou clinic violent, cu alterarea starii generale, simptome ale unor complicatii
bolnavii trebuie tratati in stationar. Anginele cu un tablou clinic grav se trateaza
in spitalul de boli infectioase, iar flegmonul periamigdalian in sectia O.R.L. in
conditii de casa bolnavul cu angina trebuie izolat. Vesela si lenjeria bolnavului se

va spala separat, cu folosirea dezinfectantilor. in angina sunt indicate examenele urinei, sangelui,
iar in suspectia la difterie,
is examenul bacteriologic corespunzator.
Tratamentul. Se indica dieta lactovegetariana, vitamine, mai ales C si B.
Cu scop dezintoxicant se recomanda din abundenta ceaiuri cu zmeura, lamaie,
apa calduta cu diferite siropuri si sucuri de fructe
In caz de contraindicatii la antibiotice se recomanda aerosoli - Dioxizol de
4 ori pe zi. Se administreaza Faringosept, preparate disensibilizante (Dimedrol,
Suprastin etc), compresa calda la gat, in regiunea ganglionilor limfatici
submaxilari. Nu se recomanda badijonarea amigdalelor cu diverse medicamente.
Preparatele de alternativa in caz de angina sunt: Eritromicina; Macrolidele
noi (Clarotromicina, Azitromicina, Diritromicina etc); Cefalosporine oral
(Cefalexina, Cefaclor, Cefuroxim axetil, Ceftibuten etc).
Antinevralgicele, somniferele au o mare valoare in asemenea cazur
(Amidopirina, Analgina, Baralgina etc). Timp de 12-14 zile (daca nu apare o
complicatie) boala se vindeca.
Bolnavul poate relua lucrul numai dupa normalizarea rezultatelor de laborator
(sangelui, urinei, ECG). Medicul de familie si pediatrul sunt obligati sa
supravegheze timp de o luna bolnavii ce au suportat angina, pentru a preveni
dezvoltarea complicatiilor.

75.Abcesul periamigdalian.
Flegmonul periamigdalian este o inflamatie supurativa a tesutului celular
lax care separa capsula amigdaliana de peretele musculoaponevrotic faringian.
Etiopatogenia. Apare la ambele sexe cu aceeasi frecventa. Cel mai des
sunt afectati adolescentii si adultii (15-50 ani). Aceste flegmoane apar ca regula
in a 48-a zi de la debutul anginei, ultima prezentand de cele mai multe ori o
reincalzire a amigdalitei cronice. Infectia patrunde prin mecanismul "percontinuetatum" in tesutul celular lax periamigdalian din amigdale in cursul unei angine.
Cele mai frecvente sunt flegmoanele anterosuperioare. Infectia determinatoare
este sreptococul P-hemolitic din grupa A, iar factori favorizand: raceala, diferenta
de temperatura, alimentatia irationala si necalitativa, avitaminozele sau carentele
de vitamine, sinuzitele, faringitele, rinitele, dereglarile de respiratie nazala, bolile
cronice (diabetul zaharat, ateroscleroza, pielonefrita etc.)
Anatomia patologica. Procesul inflamator prezinta in aceste cazuri 3
faze de dezvoltare. in prima faza are loc edemul tesutului afectat, de aceea unii
autori numesc aceasta forma de flegmon angina edematiala. in a doua faza
tesutul celular lax sufera o infiltratie, care se extinde in spatiul periamigdalian,
afectand si tesutul amigdalei (mai ales stalpii palatini si palatul moale). Aceasta
infiltratie uneori se raspandeste si pe mucoasa mezo- si hipofaringelui si chiar a
laringelui. Urmatoarea este faza de abces.
Reiesind din cele trei faze de dezvoltare ale flegmonului periamigdalian edem, infiltratie, abces, ar fi mai corect sa spunem flegmon periamigdalian (faza
1-2 -3), decat abces periamigdalian. Diagnosticul se va nota astfel: flegmon
periamigdalian anterosuperior- faza de infiltratie.
in continuare descriem tabloul clinic si evolutia fiecarui flegmon in parte,
deoarece atat semnele subiective, si mai ales cele obiective, sunt diferite in
functie de localizarea procesului patologic.

76.Abcesul laterofaringian.
Adenoflegmonul laterofaringian este inflamatia supurativa a lantului
ganglionar carotidojugular.

Simptomatologia: odinofagie, disfagie si tumefactia regiunii subangulomandibulare, care poate sa se raspandeasca apoi sub muschiul sternocleidomastoidian. Apare torticolisul si redoarea cefei.
Flegmonul visceral laterofaringian se dezvolta intre peretele faringian
is lama conjunctiva a vaselor mari. Aici predomina disfagia, spre deosebire de
adenoflegmon, la care torticolisul apare pe prim-plan.

77.Abcesul retrofaringian.
Abcesul retrofaringian se asociaza frecvent cu adenoidita acuta. In
prezent se intalneste rar, datorita utilizarii pe scara larga a antibioticelor. La
adult se intalneste, de asemenea, foarte rar, datorita involutiei ganglionilor si
glandelor retrofaringiene. Ganglionii retrofaringieni (Gillette) involueaza
dupa varsta de 2 ani, de aceea, adenoflegmonul retrofaringian il intalnim, cu
frecventa ridicata, la sugar si copilul mic.
Infectia spatiului retrofaringian este cauzata de o infectie acuta
rinofaringiana, germenii microbieni intalniti fiind: Streptococul,
Stafilococul si Pneumococul.
Abcesul retrofaringian se poate extinde inferior, producand
fenomene de insuficienta respiratorie, sau la mediastin, producand medias
tinita grava. Simptomatologie
Copilul cu abces retrofaringian prezinta obstructie nazala, dispnee si
stridor, capul este in extensie.
Bucofaringoscopia deceleaza bombarea peretelui posterior al
orofaringelui, mucoasa de acoperire este rosie, intinsa, fluctuenta la palpare,
iar bombarea poate fi extinsa in sus, spre rinofaringe, sau in jos, spre
hipofaringe.
Radiografia cervicala de profil releva o bombare a mucoasei
faringiene.
Tratamentul chirurgical consta in incizia si drenajul abcesului pe
cale endofaringiana. In timpul inciziei trebuie o aspiratie eficienta, pentru a
evita aspiratia continutului purulent. Este contraindicata asteptarea unei
abcedari spontane, deoarece exista pericolul aspiratiei puroiului, cu asfixie.
Pe langa tratamentul chirurgical este indicata antibioterapia masiva.

78.Anginele n hematopatii (mononucleoza infecioas, agranulocitoza,

leucemia).
in cursul unor sindroame hematologice, din seria alba, pe langa o reactie
leucocitara, apar si tulburari din partea faringelui. Leziunile bucofaringiene ale
anginelor din cursul bolilor hematologice difera intre ele, de aceea le vom descrie
pe fiecare aparte.
Leucemia acuta este o afectiune generalizata, caracterizata printr-o
hiperplazie excesiva a aparatului leucopoietic, insotita de o inmultire exagerata
a leucocitelor in sangele periferic. Se intalneste atat la copii, cat si la adolescenti.
Boala are un debut brusc cu febra insotita de frisoane, tahicardie. Bolnavul
devine adinamic, uneori acuza greata, varsaturi si somnolenta. Printre simptomele
precoce figureaza purpura si hemoragiile mucoaselor (epistaxis, gingivoragie,
hematemeza, melena). La nivelul amigdalelor palatine, a valului palatin apar
infiltrate leucemice. La examenul obiectiv impresioneaza paloarea fetei si a
tegumentelor. Ganglionii limfatici submaxilari si stemocleidomastoidieni precum
is splina sunt marite.
Tratamentul. Se combate hemoragia. Se administreaza vitamine, alimentatie echilibrata, se folosesc citostatice, antibiotice, antiseptice. Se efectueaza

gargarisme, dezinfectarea orofaringelui.

Agranulocitoza este o afectiune cu evolutie supraacuta, caracterizata prin
alterarea foarte grava a starii generale a bolnavului, leucopenie pana la 50 el/mm
cu o disparitie aproape totala a granulocitelor (polinucleare neutrofile), acestea fiind
inlocuite cu elemente mononucleare (70% limfocite si 20-30% monocite). Pe
amigdalele palatine se observa leziuni ulcero-necrotice.
Tratamentul: combaterea sindromului hematologic, prevenirea infectiei
secundare prin administrarea de penicilina. Sunt indicate de asemenea acid
nucleic, folie, ACTH, Calciu, vitaminele C si B|2, miere etc.
Angina monocitara sau febra ganglionara a fost semnalata si descrisa
mai intai de Filatov (1885) si Pfeuffer (1889) care au numit-o febra ganglionara.
Cauza bolii nu este cunoscuta. Caracteristic pentru aceasta boala este debutul
vertiginos cu febra (39-40) si semne caracteristice in sange (numarul de
mononucleare ajunge pana la 50%, iar uneori si pana la 70%), marirea ganglionilor
limfatici submaxilari si a celor ai gatului, axilari, inghinali. De asemenea are loc
spleno- si hepatomegalia. Amigdalele palatine in aceste cazuri prezinta o forma de angina
catarala
sau foliculara. In cazurile de boala cu o evolutie mai avansata amigdalele devin
edematiate, ulcerate, acoperite cu niste membrane cu cruste surii-murdare.
Tratamentul. Se recomanda repaos la pat, gargarisme si spalaturi
faringiene cu solutii alcaline; pensulatii cu solutie de Penicilina 30000 UI/cm sau
pastile de
Tratamentul anginelor secundare se rezuma la combaterea bolii de baza
(gripa, scarlatina ori a bolii hematologice) si a anginei.

79.Angina difteric: etiopatogenie, tabloul clinic, tratamentul.

Difteria este o boala infectioasa acuta, transmisibila provocata de
Corynebacterium diphteriae, descoperit si descris de Klebs, Loefler.
Etiologia. Difteria este raspandita pe intreg globul pamantesc. in
regiunile tropicale domina infectiile inaparente, cutanate, iar in regiunile temperate
- angina si crupul difteric sever. Purtatorii difteriei constituie 1-5%. Sursa de
infectare o prezinta bolnavul de difterie, purtatorul de bacili. Transmiterea infectiei
are loc pe urmatoarele cai:
- aeriana;
- cu produse alimentare (lapte);
- cu diverse obiecte (jucarii, lenjerie etc).
Patogenia si anatomia patologica. Bacilii difterici neavand putere
invaziva se multiplica la poarta de intrare. in organism patrunde doar exotoxina
produsa de acestea. Local exotoxina induce un proces de inflamatie a mucoasei
cu necroza epiteliului si alterarea peretilor vasculari. Rezulta un edem intens si
un exsudat fibrinos sub forma unor false membrane consistente si aderente.
Tabloul clinic. in trecut difteria era spaima mamelor si a pediatrilor. A
urmat o perioada de acalmie, iar in zilele noastre se inregistreaza o noua crestere
a incidentei acesteia. Perioada de incubatie a difteriei este de 2-7 zile. Faringele este sediul
preferential. Debutul bolii este lent, febra este moderata, oboseala insa intensa. Bolnavii acuza
greturi, varsaturi, anorexie, dureri moderate in gat. Uneori acestea pot lipsi.
Obiectiv Faringoscopic se determina la inceput o roseata de
nuanta inchisa, cu formarea unui exsudat, care se transforma rapid in false
membrane foarte consistente. in perioada de stare, falsele membrane se extind
extrem de rapid, sunt greu de detasat, iar dupa detasare se produc sangerari
locale. Este un edem faringian intens, care se poate extinde si in regiunile
submaxilara si cervicala. Ganglionii limfatici regionali sunt puternic

mariti.
Simptomele generale de toxemie sunt: febra, greata, varsaturi, astenie intensa, facies pal,
tahicardie, puls slab si superficial, hipotensiune arteriala. in sange se constata leucocitoza. in
stadiile tardive ale bolii se dezvolta paralizia valului palatin cu consecinte grave - lichidele si alimentele la inghitire nimeresc in nas, glasul devine nazonat - rinolalie deschisa, rinofonie. Analiza bacteriologica (absolut indicata in astfel de cazuri)
pune in evidenta bacteria Clebsiela-Loeffler.
Evolutia. Angina difterica netratata sau tratata tardiv cu ser antidifteric
este grava, cu sfarsit letal (40-60%).
Formele clinice:
- usoare;
- grave;
- localizate;
- raspandite;
- toxice de gradele i, ii, iii;
- hemoragice.
Tratamentul. Se administreaza:
1. Ser antitoxic antidifteric: in functie de varsta si greutatea bolnavului,
gravitatea, forma si gradul de toxicitate al bolii de la 10000 pana la
200000 de unitati in cazurile grave. Doza necesara se administreaza
unimomentan, nedivizata in mai multe doze.
2. Antibioterapie - Eritromicina, Benzilpenicilina, Tetraciclina, Cloram- 3. Cardiovasotonice.
4. Dezintoxicante.
5. Corticoterapie- Hydrocortizon.
6. Regim la pat - spitalizare in spitalul de boli infectioase.
7. Vitaminoterapie.
8. Tratament simptomatic.

80.Diagnosticul difrenial dintre angina lacunar i difteria faringelui.

Difteria faringelui constituie 40-70% din toate cazurile de difterie, cea a
laringelui 20-30%; a nasului 4-12%.
Difteria faringelui:
a. Forma localizata - membranele sunt localizate numai pe amigdalele
palatine.
b. Forma raspandita (difuza) - membranele se raspandesc la alte regiuni
ale faringelui.
c. Forma toxica:
- schimbari grave si multiple;
- adenopatie;
- edem al tesutului gatului;
- intoxicatia organismului.
Forma toxica poate fi: hipertoxica, hemoragica, gangrenoasa.
Complicatiile anginei difterice sunt:
- insuficienta suprarenala;
- miocardita precoce si tardiva;
- nervoase: paralizii sau nevrite periferice - paralizia valului palatin, care
aparte intre a 11 si a 21-a zi de la debutul bolii; paraliziile oculare;
paraliziile nervilor cranieni - III, IV, IX, X.
Angina rujeolica Moure (Angina lacunara) Se intalneste la
persoane tinere. Are un debut insidios cu odinofagie, adinamie, oboseala generala.
La examenul Obiectiv se stabileste prezenta unei ulceratii necrotice pe polul
superior al amigdalei palatine. Un simptom important il constituie adenopatia

subanguloman-dibulara. Boala are o evolutie de 10-14 zile si se poate vindeca

spontan.
Tratamentul este medical si profilactic. Cel medical consta in aplicarea
dezinfectantelor faringiene, efectuarea badijonarilor mucoasei faringiene
(ulceratiile) cu clorura de zinc 1/30; cu solutie de albastru de metilen 33%;
antibioterapia. Cu scop profilactic se recomanda de a efectua amigdalectomia
dupa 4 saptamani de la vindecarea anginei.

81.Amigdalita cronic: etiologie, clasificarea, tabloul clinic, dispensarizarea.

Afectiunea este conditionata de un proces inflamator cronic al amigdalelor
palatine.
Etiopatogenia. Cauzele tonsilitei cronice sunt multiple si diverse. Printre
ele putem numi:
1. Predispozitie ereditara.
2. Factori anatomici si anatomotopografici: localizarea tesutului limfoid
amigdalian la raspantia cailor respiratorii cu cele digestive
3. Anginele si peritonsilitele repetate.
4. Sinuzitele si rinosinuzitele acute, cronice si cele recidivante.
5. Faringitele acute si cronice.
6. Afectiunile sistemului gastrointestinal.
Patogenia tonsilitei cronice este complicata si diversa. Legaturile etiopatogenice dintre amigdalita cronica si alte boli intercurente nu sunt stabilite.
Clasificarea tonsilitelor cronice. Se deosebesc doua forme de
tonsilita cronica: simpla si toxi-alergica. Au fost propuse si alte clasificari ale
tonsilitelor cronice. Aceasta clasificare
include tonsilitele cronice specifice (tuberculoasa, sifilitica si scleromatoasa) si
tonsilitele cronice nespecifice cu cele doua forme: compensata si
decompensata.
Propunem urmatoarea clasificare a tonsilitelor cronice nespecifice dupa
mai multe criterii:
I. Imunobiologic:
a) tonsilita cronica nespecifica, forma compensata. Indicii imuni sunt in
limitele normei. Tratament conservator;
b) tonsilita cronica nespecifica, forma tranzitorie. Are loc o disimunoglobulinemie care dupa un tratament bine pus la punct poate disparea,
amigdalita cronica tranzitorie trecand in cea compensata. in caz contrar
tonsilita cronica poate progresa in tonsilita cronica, forma decompensata;
c) tonsilita cronica nespecifica, forma decompensata. Tratament
chirurgical.
II. Anatomic:
a) compensata. Poate fi efectuat lavajul lacunelor amigdaliene, prin care
se va evacua continutul lor. Tratament conservator;
b) compensata. Lacunele sunt cicatrizate sau lipsesc. Tratament chirurgical;
III. Dupa caracterul complicatiilor generate de tonsilita cronica IV. Etiopatogenic si clinic:
a) compensata;
b) decompensata.
V. Dupa volumul amigdalelor palatine:
a) atrofiate;
b) normotrofice;
c) hipertrofice.

VI. Dupa continutul lacunelor:

a) purulent;
b) cazeos.
Obiectiv la bolnavii cu tonsilita cronica se atesta mai mult de lOsimptome:
1. Simptomul Gize (fig.25).
2. Simptomul Zac (fig. 26).
3. Simptomul Preobrajenski (fig, 27).
4. Puroi in lacune (fig. 28).
5. Mase cazeoase in lacune (fig. 29).
6. Cicatrice (fig. 30).
7. Suprafata brazdata a amigdalelor palatine (fig. 31).
8. Abcese (fig.32).
9. Chisturi (fig.33).
10. Micropolipi (fig.34).
11. Adenopatie regionala (fig. 35).
12. Edem, infiltratie si ingrosarea tesutului din jurul criptelor. Acest simptom
obiectiv in literatura de specialitate nu este descris, insa anume el are
o valoare deosebita mai ales la selectarea metodelor de tratament a
amigdalitei cronice (fig. 36).
13. Compartimentarea amigdalelor palatine de catre cicatrice si aderentele
amigdaliene (fig. 37).
Asadar, semnele obiective ale amigdalitei cronice sunt multiple si diverse,
seea ce necesita de la medicul curant o deosebita atentie in analiza fiecaruia in
vederea stabilirii corecte a diagnosticului.

82.Tratamentul amigdalitei cornice.

Indicatiile pentru tratamentul medicamentos:
- amigdalita cronica, forma compensata;
- amigdalita cronica, forma tranzitorie;
- amigdalita cronica decompensata cand:
bolnavii nu doresc sa fie supusi interventiei chirurgicale;
exista contraindicatii absolute si relative pentru operatie.
Indicatii pentru tratamentul chirurgical:
- amigdalita cronica, forma decompensata;
- amigdalita cronica, forma tranzitorie, daca indicii imuni nu se normalizeaza dupa 1-3 cure de tratament conservator;
- amigdalita cronica, forma compensata, in absenta conditiilor anatomice
pentru efectuarea tratamentului conservator (lipsesc lacunele, arcurile
tonsilare acopera amigdalele palatine etc), iar lacunele amigdaliene contin
puroi, dopuri de cazeum ori lacunele sunt inchise, cicatrizate etc.
Tratamentul medicamentos trebuie sa fie complex si sa se aplice sistematic
(1-3 cure pe an) dupa urmatoarea schema: spalarea criptelor (fig. 38) cu un lichid antiseptic (1 %
- sol.Dioxidina, Furacilina 1:5000, Miramistina 0,01 %-l 00
ml si 500 ml, Clorhexidina si alte dezinfectante orofaringiene). Dupa lavajul
lacunelor se efectueaza badijonarea mucoasei amigdalelor palatine cu solutie
Lugol. Bolnavilor li se administreaza acid ascorbic 0,3-0,5 de trei ori pe zi timp
de o luna, Dimidrol 0,05g o pastila de 1-2 ori pe zi. De asemenea se recomanda
tratamentul cu unde ultrascurte pe proiectia amigdalelor palatine (10-15 sedinte),
sunt recomandate antinevralgicele. Aceste cure de tratament se vor aplica iarna,
primavara si toamna.
O mare importanta in tratamentul amigdalitelor cronice il are tratamentul
profilactic si masurile sanitaro-igienice. Dintre ele putem numi:

- Restabilirea respiratiei nazale daca ea este compromisa prin deviatie

de sept nazal, polipi nazali, rinita cronica hipertrofica etc;
- Asanarea sinuzitelor, rinosinuzitelor, faringitelor, cariesului dentar si altor
patologii ale cailor respiratorii;
- Supravegherea prin dispensarizare a bolnavilor cu faringite acute si
angine;
- Asigurarea alimentatiei normale;
- Ridicarea nivelului de cultura medicala a populatiei.

83.Tumorile benigne i maligne ale faringelui.

Tumori benigne
Epiteliale Papilomul
Tumori de glande salivare mici
Chiste de retentie
Mezenchimale Fibromul
Lipomul
Hemangiomul
Limfangiomul
Neurinomul
Tumori maligne
Carcinom squamocelular
Tumori ale glandelor salivare mici
Limfoame
Sarcoame
Melanomul
TUMORILE BENIGNE
Sunt mult mai putin raspandite comparativ cu tumorile maligne.
Cele mai frecvente sunt descrise in continuare:
Papilomul
Este de obicei pediculat cu punct de plecare din amigdala, palatul
moale sau pilieri. De cele mai multe ori asimptomatic poate fi descoperit
accidental de catre pacient sau de catre medic. Cand creste determina iritatii
locala la nivelul gatului. Tratamentul consta in excizie chirurgicala.
Hemangiomul
Se poate localiza pe palat, amigdala, peretele posterior si lateral al
faringelui. Poate fi de tip capilar sau cavernos. Hemangiomul capilar sau
asimptomatic nu necesita intotdeuna tratament. Se trataeza doar daca creste
in dimensiuni sau determina simptome ca sangerarea sau disfagia.
Tratamentul consta in coagulare diatermica sau injectarea de agenti
sclerozanti. Crioterapia sau coagularea cu laser sunt foarte eficace.
Adenomul pleiomorf
In cele mai multe cazuri este observat la nivelul submucoasei,
palatului moale sau dur. Are potential malign si trebuie excizat in totalitate.
Chistul mucos
Este localizat de obicei la nivelul valeculei. Are culoare galbena si
poate fi sesil sau pediculat. Cand creste in dimensiuni determina senzatie de
corp strain la nivelul gatului. Tratamentul consta in excizie chirurgicala daca
este pediculat sau in incizie si drenaj cu inlaturarea peretilor chistului.
Angiofibromul nazofaringian juvenil
Este cea mai importanta tumora benigna cu localizare faringiana. Tumora se
intalneste sporadic si la femei, chiar la adolescente.
Angiofibromul nazofaringian juvenil reprezinta sub 0,5% din toate

tumorile capului si gatului.

Etiologia afectiunii nu se cunoaste, dar sunt incriminati o serie de
factori genetici, endocrini (insuficienta androgenica) etc.
Aceasta tumora se dezvolta din tesutul fibrocartilaginos ce acopera vertebra
cervicala superioara, de unde protubereaza in rinofaringe si uneori in nas. In general,
tumora se extinde de-a lungul planurilor tisulare naturale si, obisnuit, nu invadeaza
tesuturile.
Tumori maligne
Cancerul nazofaringian isi are originea in celulele epiteliale ale
rinofaringelui. Se exclud alte tumori maligne ale cavumului, cum sunt
carcinoamele glandelor salivare, limfoamele si sarcoamele.
Carcinomul nazofaringian se intalneste la orice varsta si poate crea
dificultati de diagnostic datorita simptomatologiei subtile de aparitie, cat si
varietatii foarte mari de simptome.
CARCINOMUL BAZEI LIMBII
Leziunea ramane asmptomatica pentru o lunga perioada de timp iar
pacientul se prezinta la medic cand si-au facut aparitia metastazele in
nodulii cervicali. Simptome precoce ca: dureri in gat, senzatie de nod in gat
si usoara disfagie sunt adeseori ignorate sau atribuite patologiei amigdalelor
linguale. Simptomele tardive sunt: otalgia, disfagia, hemoragia din cavitatea
bucala si modificari ale vorbirii.

84.Anatomia clinic, fiziologia i metodele de examinare ale laringelui.

Esofagul este organul musculofibros al tubului digestiv care uneste cavitatea
bucala si faringele cu stomacul. La adulti el are o lungime de 25 cm. Pe traiectul
lui, el strabate urmatoarele regiuni profunde: cervicala, toracica si abdominala
(fig. 40).
Partea superioara a esofagului, numita si "gura esofagului", se afla la nivelul
cartilajului cricoid si se proiecteaza in dreptul vertebrei C6, iar partea inferioara
(cardia) la nivelul vertebrelor D,0 ,,. in structura esofagului se disting trei istmuri
situate la diferite distante de arca dentara: superior (crico-faringian), la o departare
de 15 cm de la arca dentara; mijlociu (aorto-bronhic), 25 cm; inferior (diafragmal),
35 cm.
Regiunea superioara a esofagului vine in raport cu:
- coloana vertebrala cervicala;
- trahee;
- glanda tiroida;
- pachetul vasculo-nervos al gatului.
in partea posterioara a esofagului se afla spatiul mediastinal bogat in tesut
celular lax. Prin inflamatia acestuia se produc mediastinite.
Regiunea toracica contacteaza cu:
- coloana vertebrala toracica;
- canalul toracic;
- vena azigos;
- trahee;
- pericard;
- inima;
- pleura mediastinala; arcul aortic stang; nervul vag.
Regiunea abdominala prezinta relatii cu lobul stang al ficatului si nervul
vag. Peretele esofagului este format din
urmatoarele tunici: mucoasa, submucoasa,

musculara, adventitie.
Vascularizatia arteriala a esofagului este
asigurata de.
- aa. tiroidiene inferioare;
- aa. esofagiene;
- aa. bronsice;
- aa. frenice;
- aa. gastrice.
Venele esofagiene forrneaza plexul venos submucos si plexul venos periesofagian. Din aceste
plexuri sangele venos se varsa in venele tiroidiene inferioare, venele azigos si venele stomacale.
In portiunile inferioare ale esofagului venele esofagului anastomozeaza cu sistemul port si cav
superior.
Functia esofagului este cea de deglutitie.

85.Anatomia clinic, fiziologia i metodele de examinare ale traheei i

bronhiilor.
Traheea reprezinta un organ tubular care continua laringele si se continua la randul sau cu bronhiile primitive. Directia traheei este de sus in jos si dinainte inapoi, astfel, daca la origine ea este
situa-ta la 15-20 mm de tegument, ajunge la nivelul incizurii sternale la 45 de mm, iar la
terminatie la 75 mm de tegument.Structura traheei cuprinde un schelet fibrocartilaginos invelit
de adventitie si captusit de mucoa-sa. Scheletul fibrocartilaginos este alcatuit din 15-20 de inele
cartilaginoase unite intre ele prin liga-mentele inelare. Cartilajele sunt incomplete in portiunea
lor posterioara; la acest nivel traheea prezin-ta un perete membranos. Acest perete permite
destinderea esofagului la trecerea bolului alimentar prin esofag. De asemenea, peretele
membranos este tapetat pe fata interioara de muschiul traheal, care intervine in reflexele de
aparare, apropiind extremitatile cartilajelor, reducand lumenul traheei. Importanta anatomica a
raporturilor traheei este data de apropierea acesteia in lateral cu lobii tiroidieni, nervii recurenti,
manunchiul vasculo-nervos al gatului, anterior cu glanda tiroida si trun-chiul venos brahiocefalic
stang, posterior cu esofagul cervical.
Bronhiile principale sunt doua conducte fibrocartilaginoase, rezultate din bifurcarea traheei la
locul de bifurcare,in interiorul traheei se afla pintenele traheeal.Bron-hiile principale ajung la
lobul pulmonar prin care patrund in plaman ,ramnificandu-se si formand astfel arborele
bronsic.Structura bronhiilor este aceiasi cu a traheei.

86.Laringita acut i cea cronic.

Laringitele acute sunt de obicei de etiologie virala sau microbiana. In
unele cazuri, si afectiunile autoimune se pot manifesta la nivelul laringelui,
simuland o reactie inflamatorie acuta. Din punct de vedere histologic, in
toate cazurile exista o reactie edematoasa a mucoasei si submucoasei
laringiene. Laringitele acute pot fi diferentiate in mai multe entitati clinice,
care vor fi prezentate in continuare.
Laringita acuta simpla
Etiologie
Laringita acuta simpla sau catarala este cea mai frecventa forma clinica
intalnita. Este asociata sau secundara infectiilor acute de cai respiratorii. Initial
este de etiologie virala (adenovirusuri si virusul influenzae). Modificarile de la
nivelul mucoasei favorizeaza suprainfectia microbiana. Cele mai frecvente
bacterii sunt: Moraxella catarrhalis, Streptoccocus pneumoniae si Hemophilus
influenzae. Factori favorizanti sunt clima rece si umeda, precum si rezistenta
scazuta a organismului. Semnele principale in laringita acuta sunt raguseala, tusea iritativa,
disconfortul local si general si, uneori, durerea locala. Uneori, vocea poate fi complet
compromisa (afonie). Semnele generale sunt in functie de afectarea

concomitenta a altor segmente ale tractului respirator.

Tratamentul laringitei acute depinde de prezenta infectiei
concomitente la nivelul tractului respirator si de gradul modificarilor locale
de la nivelul laringelui.
In majoritatea cazurilor se recomanda repausul vocal, inhalatii,
evitarea frigului, umezelii, fumatului si alcoolului. Se mai pot administra
mucolitice pentru a favoriza expectoratia mucusului. Dupa acest tratament,
majoritatea laringitelor acute virale se vindeca in cateva zile. In caz de
laringita acuta se recomanda antibiotice cu spectru larg (doxiciclina,
eritromicina, amoxiciclina, cedax etc.).
Laringita cronica se diagnosticheaza prin anamneza si laringoscopie
indirecta si directa. Uneori este indispensabil examenul histopatologic din
mucoasa laringiana. Fara aceste investigatii, diagnosticul nu poate fi facut.
Laringitele cronice se clasifica in mai multe entitati clinice:
Laringita cronica difuza simpla
Din punct de vedere clinic, afectiunea se manifesta prin raguseala si tuse
iritativa o lunga perioada de timp. Simptomatologia are un debut lent, insidios,
uneori dupa o infectie de cai respiratorii superioare.
Examenul laringoscopic evidentiaza o mucoasa laringiana congestionata.
Corzile vocale isi pierd culoarea alba caracteristica, sunt rosietice si uneori
edematiate. Mobilitatea corzilor vocale este normala. Diagnosticul se stabileste pe
aspectul obtinut la laringoscopia indirecta.
Pacientii sunt in general fumatori, lucreaza in conditii de macro- si microclimat
nefavorabil (praf, caldura, umezeala, frig etc.). Daca mucoasa
laringiana este neteda si regulata, biopsia trebuie evitata.
Tratamentul este: repaus vocal, inhalatii, aerosoli, antiinflamatorii,
vitamina A. Antibioticele sunt recomandate numai in caz de reacutizari. Se
recomanda, pe cat posibil, inlaturarea noxelor profesionale, fumatului si
alcoolului. Aceasta forma clinica de laringita cronica poate fi reversibila in
cateva saptamani de tratament adecvat.
87.Laringotraheita stenozant acut: etiologie, patogenie, clasificarea, tabloul clinic i
tratamentul.
Afectiunea se intalneste la copii, cel mai frecvent afectati fiind cei
sub 7 ani. Afectiunea poate fi cauzata de orice germen patogen intalnit la nivelul cailor
respiratorii, insa cel mai frecvent incriminat este Streptococul
hemolitic. In general, suprainfectia microbiana se produce secundar unei
infectii virale de cai respiratorii.
Patogenie
Laringotraheobronsita acuta afecteaza intreg arborele respirator.
Mucoasa laringotraheobronsica este edematiata, congestionata si acoperita
cu mucus care este greu de expectorat. Secretiile devin ulterior consistente,
fibrinoase sau chiar pseudomembranoase si apar tulburari grave de
respiratie. Secretiile bronhopulmonare pot cauza obstructia totala a
bronsiolelor mici, ducand la atelectazie pulmonara.
Tablou clinic
Formele usoare de laringotraheobronsita virala se pot vindeca cu
tratament simptomatic si urmarire atenta a micului pacient. Formele grave,
cu suprainfectie microbiana, dezvolta tabloul clinic complet si caracteristic.
Temperatura este la toate cazurile foarte crescuta, pana la 41 C si toxemia
se instaleaza rapid. La febra se asociaza tuse uscata si stridenta, disfonie si
stridor. Secretiile traheobronsice sunt greu de expectorat, iar la acestea se

adauga edemul intens al mucoasei, care accentueaza fenomenele de

insuficienta respiratorie. Concomitent creste consumul energetic muscular.
Copiii cu laringotraheita acuta si cu temperatura peste 38,5 C
trebuie internati, investigati si monitorizati in spital.
Tratament
Tratamentul laringotraheobronsitei acute este energic si trebuie facut in spital. De la inceput
trebuie administrate antibiotice cu spectru larg,
eventual in perfuzie. Si aici, ca si la laringita subglotica, tratamentul cu
corticoizi, pentru reducerea edemului mucoasei, este discu tabil. Cand
tulburarile de respiratie devin grave, se pare ca au un efect benefic, dar nu
trebuie utilizate mai mult decat necesar, in general cateva zile. Mucoliticele
pe cale orala sau in aerosoli favorizeaza expectoratia si fluidificarea
secretiilor traheobronsice.
Copilul trebuie monitorizat cardiac si respirator, alimentatie si
hidratare cand este cazul, prin tub nazogastric sau parenteral. Intubatie
nazotraheala sau traheostomie, cand este nevoie de respiratie asistata.

88.Stenozele laringiene acute: clasificarea, etiologie.

Stenoze acute cu o durata de dezvoltare de la cateva ore pana la 24
de ore. Pot fi provocate de angina laringiana, edemul laringelui,
combustie, laringotraheobronsita striduloasa.
Aceste forme de stenoza pot fi provocate de:
- laringotraheobronsita striduloasa la copii;
- difteria laringelui;
- corpii straini ai laringelui;
- edemul circumscript acut, edemul angioneurotic Quincke;
- epiglotita.
Comun pentru stenozele acute sunt:
- incidenta inalta, mai ales printre copii;
- dispneea este simptomul comun tuturor formelor de stenoze;
- tabloul clinic zgomotos cu debut acut;
- periclitarea vietii bolnavului in caz de nediagnosticare la timp si
incorecta;
- asistarea medicala de urgenta a bolnavului;
- varietatea complicatiilor generate: invaliditate, afectiuni ale plamanilor
is altor organe etc.
89.Difteria laringelui (crupul difteric): etiologie, tabloul clinic, tratamentul. Diagnosticul
diferenial cu laringotraheita stenozant.
Difteria este o boala infectioasa acuta transmisibila, provocata de bacilul
Klebs-Loeffeur, care ramane cantonat la poarta de intrare unde se multiplica si
provoaca fenomene locale sub forma de edem si false membrane. Prin difuzarea
in organism a unei exotoxine foarte puternice bacilul induce fenomene toxice l
distanta in diferite organe.
Epidemiologia. Difteria este raspandita pe tot globul. in regiunile tropicale
domina infectiile inaparente si cutanate, iar in cele temperate angina si crupul
difterie sever. Purtatorii difteriei constituie 1-5% din populatie.
Patogenia si anatomia patologica. Bacilii difterici se multiplica numai la
poarta de intrare (mucoasa, plaga, tegumente), neavand putere invaziva. Numai
exotoxina difterica difuzeaza in organism determinand fenomenele toxice, care
alcatuiesc tabloul difteriei. Local produce un proces de inflamatie a mucoasei
cu necroza epiteliului si alterarea peretilor vasculari. Ca urmare se formeaza un

edem intens si un exsudat fibros, care se constituie sub forma unor false membrane consistente si aderente, caracteristice difteriei. Falsele membrane sunt de culoare albcenusie sau brune, hemoragice in difteria maligna. Toxina ataca
sternal, intercostal si incordarea muschilor sternocleido-mastoidieni.
in primul rand epiteliul, apoi vasele sanguine, peretii carora devin permeabili si
Perioada terminala poate sa duca la vindecarea completa a bolnavului,
transparenti pentru exsudat, bogat in fibrina si fibrinogen.
iar daca diagnosticul nu a fost stabilit la timp si tratamentul a fost incomplet,
Tabloul clinic si evolutia bolii. Difteria laringelui alcatuieste 20-30% din
tabloului clinic; perioadei de incubatie; prezentei pe mucoasa laringelui a falselor
toate cazurile de difterie a organelor din sfera O.R.L. Perioada de incubatie
membrane aderente de culoare gri-murdara; edemului mucoasei laringelui si
constituie in medie 2-7 zile. Simptomatologia bolii si evolutia ei depinde in mare
edemului tesutului celular lax al regiunii cervicale; rinitei sau faringitei
masura de urmatorii factori:
concomitente si halenei specifice; examenului bacteriologic.
- forma difteriei: localizata, difuza sau generalizata, toxica, hemoragica s.a.
In forma localizata procesul morfopatologic afecteaza in exclusivitate
Crupul fals, sau laringotraheobronsita striduloasa, se deosebeste de crupul
laringele. in cea difuza se afecteaza nu numai laringele, dar si alte regiuni ale
difterie prin debutul acut, simptomatologia zgomotoasa, etiologia virala.
Difteria laringelui trebuie diferentiata si de corpii straini laringieni,
Tratamentul.
Seroterapia. Serul antidifteric (antitoxina difterica). in cazurile usoare
se administreaza 10000-20000UI, iar in cazuri severe 50000-100000UI. Doza
necesara se administreaza unimomentan, neesalonata - in mai multe subdoze.
Corticoterapia.
- Hidrocortizon, Prednisolon;
- Glucoza;
- Hemodeza;
- Albumina;
- Cocarboxilaza;
- Regim la pat;
- Antibiotice: Eritromicina, Clindamicina, Tetraciclina, Cloramfenicol.

90.Stenozele laringiene acute: etapele clinice, tratamentul conservator.

91.Traumatismele laringelui i traheii: tabloul clinic, primul ajutor i
tratamentul.
Etiopatogenie:
- accidente (rutiere, sport, profesionale etc);
- corpi straini cu o suprafata ascutita, neregulata;
- investigatii (laringoscopia directa, intubatia, investigatiile chirurgicale
pe glanda tiroida etc);
- proiectile, gloante, cartuse etc. pe timp de razboi.
Anatomie patologica. Pot fi prezente urmatoarele modificari patomorfologice: - contuzia laringelui;
- plagi deschise si inchise;
- echimoze;
- emfizem cutanat;
- hemoragie etc.

Simptomatologie. Bolnavii
vor adresa la medic prezentand umatorul cortegiu de simptome:
- durere, care poate fi foarte, acuta, generand starea de soc
- dispnee de divers grad, care necesita uneori efectuarea conicotomiei
sautraheotomiei;
- disfonie sau chiar afonie;
- disfagie.
Obiectiv starea bolnavului poate fi satisfacatoare, grava sau foarte grava.
Traumele laringelui de cele mai multe ori sunt asociate cu lezarea faringelui,
esofagului, traheei, tesuturilor moi ale gatului etc. De aceea simptomatologia,
precum si semnele obiective ale traumatismelor laringotraheobronsice vor Fi
multiple si diverse. Astfel, atunci cand va fi traumat si gatul, vom stabili rani in
regiunea cervicala, iar daca va fi traumata si traheea, si esofagul se va constata
ca bolnavul nu se poate alimenta sau ca este abolita respiratia. in toate aceste
cazuri medicul de familie trebuie sa examineze foarte minutios bolnavul si sa
solicite consultatia specialistilor respectivi.
Tratamentul prevede masuri de combatere a durerii, hemoragiilor si de
restabilire a respiratiei si alimentatiei bolnavului. Plaga va fi prelucrata dupa
toate cerintele chirurgiei moderne - indepartarea tesuturilor necrotizate cu
crutarea la maxim a celor viabile, prevenirea infectarii plagii. Se vor administra
antibiotice, calmante, antihistaminice si alte preparate in functie de necesitate.
Traumatismele traheei si ale bronhiilor
Cauzele, precum si mecanismele de producere a acestora, difera de la
caz la caz. Simptomele subiective sunt asemanatoare cu ale traumatismului
laringian - durere, insuficienta respiratorie, hemoragie, emfizem etc. Diagnosticul
se stabileste in baza datelor anamnezei, examenelor clinice si paraclinice.
Tratamentul poate fi de urgenta si planic. Tratamentul de urgenta presupune masuri de restabilire a respiratiei bolnavului - traheotomie. in tratamentul
planic se vor aplica diverse variante de plastie a traheei.

92.Corpii strini i laringelui i traheii : tabloul clinic i tratamentul.

insemnatatea cunostintelor despre corpii straini ai laringelui, traheei si
bronhiilor pentru medicii este motivata prin urmatoarele circumstante:
- Corpii straini necesita un diagnostic cat mai timpuriu si corect.
- Letalitatea prin corpi straini la maturi constituie 2-3%, iar la copii circa
30%.
- Profilaxia traumatismelor prin corpi straini presupune ridicarea nivelului
de cunostinte sanitaro-igienice ale populatiei.
- Patologia data se intalneste mai frecvent la copii.
La nivelul laringelui corpii straini se intalnesc mai rar decat in trahee sau
bronhii. Aici se opresc de obicei corpuri ascutite sau voluminoase care nu pot
depasi orificiul glotic (bucati de carne).
Etiopatogenie..
Corpii straini pot ajunge in laringe din cavitatea bucala, rinofaringe, esofag
sau din bronhii. Din orofaringe provin corpii straini de natura alimentara; protezele
dentare sau obiectele tinute intre dinti (ace, cuie etc). Din rinofaringe pot cadea
fragmente de instrumente care se rup cu ocazia unei interventii chirurgicale,
portiuni din amigdala faringiana sau chiar vegetatiile adenoide in intregime in
caz de adenotomie.
Anatomie patologica. Schimbarile patomorfologice in caz de corpi straini
laringieni poarta un caracter polimorf, fiind in raport cu forma corpului strain,
marimea, caracterul si cu durata prezentei lor in caile respiratorii. in stadiile de

debut are loc iritarea mucoasei laringiene, hiperemia, tumefierea si edemul

acesteia
Tabloul clinic si evolutia bolii. Inhalarea unui corp strain trebuie privita
ca o afectiune foarte serioasa, care necesita un diagnostic cat mai precoce si
mai corect.
Evolutia clinica a corpilor straini si, deci, starea generala este foarte diferita
is imprevizibila, cu multe necunoscute.
Simptomele corpilor straini sunt asemanatoare cu cele intalnite in pneumonie,
difterie, crup fals etc.
Schematic in simptomatologia corpilor straini laringotraheobronsici pot fi
evidentiate patru stadii succesive:
Stadiul I de debut. Tabloul clinic are o alura dramatica: dispnee intensa,
tuse, cianoza, apnee, urmata uneori de sincopa sau moarte subita.
Stadiul II se caracterizeaza prin toleranta corpului strain de catre organul
afectat.
Stadiul ///-terminal, cand reapar simptomele primului stadiu, la care se
suprapun tahicardia sau din contra, bradicardia, agravarea starii generale,
respiratia superficiala si neregulata, dereglarea sistemului cardiovascular etc
Stadiul IV se caracterizeaza prin dezvoltarea complicatiilor. Starea
bolnavului ajuns la acest stadiu depinde atat de prezenta corpului strain, cat si
de complicatiile induse de acesta.
Complicatiile pot fi usoare, incepand de la o usoara hipoventilatie a aparatului respirator, pana la emfizem, atelectazie pulmonara, abces pulmonar,
mediastinita, tromboza, sepsis s.a.
Diagnosticul. Corpul strain laringian se diagnosticheaza usor in cazurile
cand datele anamnestice sunt certe si este posibila laringoscopia. Bolnavul sau
membrii familiei precizeaza imprejurarile in care s-a produs accesul brusc de
tuse spasmodica, insotit de dispnee, vome
Tratamentul. Bolnavul, la care se presupune prezenta unui corp strain
laringotraheobronsic si care nu este in stare de asfixie, va fi trimis de urgenta la
specialist. Corpul strain trebuie extras imediat, pentru a evita edemul laringelui.
Extractia se va executa sub controlul vederii.
In caz de asfixie se efectueaza traheotomia de urgenta sau laringotomia
intercricotiroidiana, iar corpul strain situat subglotic sau in trahee poate fi expulzat
sau extras cu o pensa prin trahee sau laringostoma.
Corpii straini trahealiLa nivelul traheei corpii straini sunt mobili, flotanti. Din acest motiv
simptomatologia este intermitenta:
dispneea si tusea initiala evolueaza ulterior sub forma unor crize paroxistice, care se produc
n momentul deplasarii corpului strain n sus, catre spatiul subglotic sau n jos, catre pintenul
traheal, la cea mai mica schimbare de pozitie a copilului;
tiraj toracic, care apare la schimbarea pozitiei copilului si alterneaza cu perioade de calm
absolut;
cianoza;
accese de sufocare;
raguseala:
wheezing si zgomotul audibil (flfit de drapel sau de du-te vino) sau palpabil la
nivel laringian, n momentul impactului corpului strain la nivel subglotic, n timpul expirului
(atesta mobilitatea corpului strain);
dispneea capata uneori caracter mixt (inspiratorie si expiratorie);

n intervalele dintre crizele paroxistice, corpul strain poate fi bine tolerat, copilul
prezentnd doar o usoara durere retrosternala;
fixarea corpului strain la bifurcarea traheei (cu efect reflex inhibitor vagal) poate antrena
decesul brusc.

93Corpii strini bronici: inclavai (obstructivi i ventili, tabloul clinic,

tratamentul.
Corpii straini inclavati se localizeaza de cele mai multe ori in bronhii.
Sindromul de penetratie in acest caz este suportat de bolnav destul de bin
Pana la aparitia fenomenelor de infectie, tulburarile respiratorii sunt putin
exprimate. Diagnosticul se precizeaza prin radioscopia toracica.
Faza tardiva a corpilor straini traheobronsici se inregistreaza in cazurile
cand acestea n-au fost diagnosticati la timp sau sunt de natura necunoscuta.
Simptomatologia in aceasta faza se manifesta printr-o tuse cu expectoratie
abundenta, febra si dispnee, simptome caracteristice unei traheobronsite acute
sezoniere sau unui astm bronsic. Stabilirea diagnosticului in aceasta faza trebuie
sa se bazeze pe anamneza caracteristica a unui corp strain, unilateralitatea
leziunilor, tratamentul ineficient al traheobronsitelor. in caz de atelectazie, pri
obstructia unui bronh, se pune in evidenta retractia peretelui toracic, imobilizarea
toracelui la respiratie, abolirea vibratiilor, submatitate si liniste respiratorie de
partea afectata, deplasarea plamanilor afectati si a mediastinului spre partea
unde s-a localizat corpul strain (simptomul Goldhsnet-lacobson). in prezent
emfizemului pulmonar produs de un corp strain cu rol de supapa, ce nu permite
expirarea completa a aerului patruns in plamani, organele mediastinului si plamanul
afectat se vor deplasa spre partea sanatoasa.
Diagnosticul diferential se cere facut cu o bronsita acuta sezoniera sau
cu astmul bronsic in baza unui examen toracic complet: anamneza
unilateralitatea leziunilor, tratamentul ineficient al traheobronsitei.
Complicatiile: bronsita, abces pulmonar, pneumonie etc.
Tratamentul: extragerea corpului strain.

94.Intubaia i traheotomia: indicaii, tehnic, complicaii, ngrijirea

postoperatorie.
Interventia chirugicala ce are drept scop deschiderea traheei cervicale se numeste
traheotomie.Orificiul traheal mentinut deschis prin introducerea unei canule traheale mai mult de
7 zile se numeste traheostomie.De cele mai multe ori, din cauza unei insuficiente respiratorii
superioare acute obstructive, aceasta interventie se practica de urgenta. In functie de locul de
deschidere a traheei, deosebim:
- traheotomia inalta, cand deschiderea traheei se face supraistmic (situatie de maxima urgenta);
- traheotomia medie, interventie situata la nivelul istmului tiroidian (dupa sectionarea si
ligaturarea acestuia);
- traheotomia subistmica, efectuata sub istmul tiroidian, interventie practicata adeseori la copiii
mici.
In conditii normale se recomanda insa practicarea traheotomiei medii, deoarece rata
complicatiilor postoperatorii este redusa.
Indicatii
Indicatiile traheotomiei sunt variate, de la afectiuni care necesita interventie de maxima urgenta
pana la afectiuni in care traheotomia reprezinta o metoda preliminara altor interventii.
Dispneea laringiana acuta si cronica reprezinta principala indicatie a traheotomiei.
Obstructia mecanica a cailor respiratorii:
Insuficienta respiratorie datorata secretiilor persistente sau unei respiratii inadecvate

Tehnica chirurgicala
1. Pozitia bolnavului este culcat pe spate, acolo unde insuficienta respiratorie o permite. Daca
insuficienta respiratorie se agraveaza in pozitia decliva posterioara, jumatatea superioara a
corpului, se poate ridica pana la vertical, bolnavului administrandu-i-se oxigen pernazal sau oral.
2. Timpii operatori:
- incizie medio-cervicala, de la incizura cartilajului tiroid si pana la furculita sternala. In cazurile
premergatoare unei interventii laringiene (ex. laringectomie totala), incizia tegumentului si a
muschiului pielos al gatului poate sa fie si orizontala la aproximativ 1,5cm de furculita sternala;
- decolarea planului grasos, cu ligatura sau cauterizarea vaselor sanguine sectionate;
- decolarea musculaturii pretraheale;
- sectionarea si decolarea fasciei cervicale mijlocii pana la evidentierea capsulei tiroidiene;
- disecarea istmului tiroidian, decolarea acestuia de pe peretele anterior al traheei, clamparea la
capetele lui cu doua pense Pean lungi, urmat de sectionarea lui intre cele doua pense si ligatura
celor doua bonturi istmice. De cele mai multe ori, istmul tiroidian este situat in dreptul inelelor
traheale 2-3-4.
- eliberate de istmul tiroidian, inelele traheale 2-3-4 sunt sectionate median, dupa o prealabila
anestezie endotraheala efectuata prin membrana interinelara 2-3 sau 3-4;
- confectionarea unei clapete traheale care sa se deschida spre exterior si suturarea acesteia la
marginea inferioara a incizurii cutanate( suprasternala);
- contolul hemostazei ( pericol de aspiratie a sangelui);
- toaleta plagii, sutura marginilor plagii, mai ales a celei superioare, cea inferioara fiind lasata
nesuturata, pentru a preveni evetualul emfizem subcutanat postoperator ( mai ales la persoanele
cu reflex tusigen accentuat sau cu suferinta pulmonara) si
- introducerea canulei traheale.
Complicatiile acestei interventii chirurgicale pot sa fie: a. Intraoperatorii:
- hemoragia din glanda tiroida, din vase sanguine sau din tumora ce depaseste peretii traheali;
- lezarea cartilajului cricoid, ceea ce poate sa duca la stenoze subglotice;
- lezarea domului pleural sus situat poate sa duca la pneumotorax;
- paralizia recurentiala prin lezarea intraoperatorie a recurentiilor;
- stopul cardiac
b. Postoperatorii:
- hemoragie secundara cu aspirarea sangelui( din plaga operatorie);
- hemoragie datorita eroziunii vaselor prin canula traheala prost pozitionata;
- emfizemul subcutanat cervical, traheita, celulita cervicala, mediastinita,
Ingrijirea postoperatorie
- supravegherea postoperatorie a respiratiei, hemostazei, eventual a posibilului emfizem
subcutanat cervical;
- administrarea de antibiotice, antitusive, mucolitice;
- aspirarea regulata a secretiilor traheale ( de mai multe ori pe zi), asigurarea unui aer respirator
umidificat;
- toaleta stomei trebuie efectuata zilnic;
- curatarea canulei trebuie efectuata zilnic, a mandrenului, canula putandu-se schimba din a 3-a
zi;

95.Stenozele laringiene cronice: cauzele, diagnosticul i tratamentul.

Stenoze laringiene cronice:
stenozele congenitale
laringitele cronice specifice
stenozele cicatriciale posttraumatice, postinflamatorii, postoperatorii
stenozele tumorale (edemul post radioterapie)
Tabloul clinic al stenozelor cronice depinde de sediu, modul de aparitie,
forma si dimensiunile stenozei. Simptomele principale sunt:

 dispneea de divers grad;

disfonia, odinofagia;
disfagia, mai ales in localizarea procesului patologic ce a conditionat
stenoza in regiunea epiglotei, spatiului intern aritenoidian, plicele aritenoepiglotice si in vestibulul laringelui.
Prezinta interes deosebit faptul ca la unii bolnavi cu stenoza cronica, laringoscopic se stabileste lipsa rimei glotice. Bolnavul insa suporta relativ usor aceasta
lipsa. Deci, putem conchide, ca organismul se adapteaza la aceasta insuficienta
respiratorie cronica insotita de hipoxie, hipoxemie.
Prognosticul in majoritatea cazurilor este rezervat atat din punct de vedere
anatomic, cat si functional.
Tratamentul stenozelor cronice ale laringelui urmareste:
recuperarea respiratiei prin repermeabilizarea conductului aerian;
reabilitarea functiei vocale.
Metodele de tratament se selecteaza in functie de factorul cauzal. Bolnavii
cu stenoze cronice necesita un tratament specializat in sectiile si serviciile O.R.L.,
unde se utilizeaza cele mai mederne metode de tratament: dilatare, inlaturarea
membranelor cu ajutorul procedeelor chirurgicale, laserului chirurgical, plastiile
laringelui si trahieei, utilizarea pe larg a metodelor paraterapeutice - fizioterapie,
acupunctura, imunocorectia etc.
Profilaxia stenozelor cronice ale laringelui presupune:
Diagnosticarea corecta si la timp a afectiunilor laringelui si traheei:
laringotraheobronsita striduloasa, difteria, trauma, paralizia etc.
Tratamentul adecvat, corect si la timp.
Crearea conditiilor bune de trai si de activitate profesionala.
Supravegherea bolnavilor cu factori de risc - procese proliferative si
tumorile la adulti, papilomatoza la copii.
96.Scleromul cilor respiratorii superioare: etiologie, clasificarea, diagnosticul i
tratamentul.
Este o boala infectioasa cu caracter cronic, putin contagioasa, caracterizata
prin catar cronic cu infiltratie stenozanta si invadanta a nasului, faringelui,
laringelui, traheei si chiar a bronhiilor. Varsta cea mai afectata este de 15-30
ani.Boala este determinata de diplobacilul descoperit de Frisch si cultivat de
Volcovici, numit Clebsiella rhinoscleromatis.
Anatomia patologica. In dezvoltarea scleromului se disting 4 stadii:
Stadiul I, caracterizat prin infiltratii dense cu celule inflamatoare diferite:
limfatice, plasmocite, histiocite si neutrofile. Printre acestea incep sa se
diferentieze celule mai mari "umflate" cu aspect vacuolar, cu un diametru
de 20-50 microni, cu protoplasma abundenta si nucleu excentric, bogat
in cromatina. Aceste celule au fost descrise de Miculitcz.
in stadiul II predomina infiltratia histiocitara. in celule si tesuturi au loc
modificari continuie pentru a transforma unele din ele in celule Miculitcz.
Aceste celule contin bacilul Frisch si corpusculul Rousel, formatiuni
hialine cu diametrul de 30-40 microni, translucide.
Stadiul III se caracterizeaza prin inmultirea celulelor Miculitcz.
in ultimul, al IV-lea stadiu, se produce ingrosarea stromei con-junctive
is formarea de nodul i sclerosi.
Tabloul clinic. Debutul clinic se caracterizeaza printr-un catar nazal cronic
cu semne de rinita cronica si atrofie a pituitarei, din care cauza afectiunea poate fi confundata cu
ozena, rinita atrofica banala. in aceasta perioada se pot
determina ingrosari neinsemnate ale mucoasei planseului foselor nazale si

vestibulului nazal. Bolnavul acuza tuse uscata, insuficienta respiratorie periodica, uscaciune, vocea este schimbata. Boala are o evolutie foarte lenta. Sunt descrise cazuri cand
boala a evoluat timp de 20 de ani.

97. Tuberculoza laringelui: clasificarea, tabloul clinic, tratamentul.

Tuberculoza laringelui imbraca de cele mai multe ori un aspect tumoral sau
de laringita hipertrofica trenanta, sifilis sau sclerom al laringelui.
Dintre toate organele din sfera O.R.L., laringele este localizarea preferabila
a tuberculozei.
intrucat tuberculoza laringelui prezinta cea mai frecventa si cea mai
redutabila complicatie a tuberculozei pulmonare, incidenta ei depinde de forma
tuberculozei plamanului, de schimbarile morfologice in aceasta patologie.
Localizarea tuberculozei in laringe are loc pe:
plicele vocale, cu predilectie in comisura posterioara;
in spatiul interariienoidian - cea mai frecventa localizare;
benzile ventriculare;
spatiul subglotic;
epiglota;
cartilajele aritenoide.
Tabloul clinic si evolutia bolii. Simptomatologia tuberculozei laringelui
epinde de reactivitatea organismului, de forma tuberculozei plamanilor si prezinta
nele particularitati: circa 10% din tuberculoza laringelui decurge fara simptome
inice. Aceste forme asimptomatice pot fi generate de infiltrate locale, izolate
ulceratii, ce nu deregleaza functiile de respiratie, deglutitie si de formare a
ocii. In stadiile incipiente ale tuberculozei laringelui, simptomele bolii coincid
u simptomele faringitelor, laringitelor s.a.
Bolnavii de tuberculoza laringiana acuza:
diverse grade de disfonie - de la oboseala temporara a vocii, pana la
epuizarea completa - afonie. Disfonia are un caracter lent progresiv
insotit de disfagie dureroasa;
durere, care poate fi de sine statatoare sau legata de deglutitia bolului
alimentar si a salivei;
dispnee de divers grad;
tuse;
voma;
varsaturi;
slabiciunea bolnavului;
pierderea capacitatii de munca, transpiratii.
Tratamentul. Se utilizeaza cu succes Streptomicina, Rifampicina, Isoniazida, Piramizamida, Etambutolul s.a.
98.Sifilisul faringelui i laringelui.
Sifilisul
Pana nu demult sifilisul era o raritate, insa in ultimii ani morbiditatea prin
acest flagel este in crestere, mai ales in randurile tineretului si a locuitorilor de la
orase. in anul 1990 numai in municipiul Chisinau au fost inregistrati 561 de
bolnavi de sifilis; in 1991-810; 1992-1887; 1993-3776, dintre care 5 cazuri de
sifilis innascut, iar in 6 luni a anului 1994 au fost depistati 2913 bolnavi de sifilis.
Cresterea morbiditatii populatiei prin sifilis se explica prin:
migratia masiva a populatiei;
nesupravegherea medicala obligatorie a persoanelor, ce constituie "grupul
de risc";

 tratamentul clandestin al acestor bolnavi;

necunoasterea cailor de contaminare.
Sifilisul poate fi innascut si dobandit. Sifilisul dobandit la nivelul laringelui
este comparativ mai rar intalnit, decat cel nazofaringian. Sancrul, ca semn al
sifilisului primar, se localizeaza cel mai des pe suprafata externa a epiglotei, pe
pliurile ariteno-epiglotice si mai rar pe plicile vocale. Infectia poate ajunge in
laringe cu diverse instrumente utilizate cu scop de diagnostic sau tratamen
(sonde, catetere, oglinzi, laringoscoape etc). Contaminarea poate avea loc folosind
tacamurile si vesela infectata.
Simptomatologia sifilisului laringelui este polimorfa. Uneori otorinolaringologul primul poate stabili corect diagnosticul. La nivelul laringelui sifilisul
primar apare ca un infiltrat limitat usor, confundabil cu o tumoare, cu un sclerom
sau cu tuberculoza laringelui. Acest infiltrat repede se ulcereaza,, iar leziunea
produsa este dureroasa, indurata, acoperita de o falsa membrana cu aspect
murdar sau difteroid. Afectul primar se cicatrizeaza spontan in 4-6 saptamani.
Forma secundara se caracterizeaza prin placi mucoase albe cenusii sau
papuloase pe fondul caracteristic al mucoasei laringelui. De asemenea pot fi
prezente eritemul, infiltratia, eroziunile sau ulcerele. Tabloul clinic poate imbraca
simptomatologia unei laringite cronice catarale, tradusa printr-o disfonie trenanta,
rezistenta la tratamentele obisnuite.
Stadiul tertiar apare la 3-6 luni dupa stadiul primar, rareori dupa 10-20
ani. Uneori insa poate fi foarte precoce, urmand imediat leziunilor fazei
secundare. Leziunea patomorfologica caracteristica pentru acest stadiu este
goma, cu evolutia sa particulara de infiltratie, ramolire, evacuare si cicatrizare.
Tabloul clinic este dominat de cele mai multe ori de tulburari respiratorii.
Diagnosticul se bazeaza pe simptomatologia descrisa mai sus, precum si
pe rezultatele serologice. Uneori se poate efectua si examenul anatomopatologic
pentru a exclude evoluarea concomitenta a unei tumori.
Diagnosticul diferential SQ face cu: laringitele cronice, cancerul de laringe,
tuberculoza laringiana, scleromul laringelui, condrita, pericondrita.
Tratamentul'se cere efectuat sub controlul specialistului dcrmatovenerolog.
Otorinoiaringologul supravegheaza acesti bolnavi si efectueaza controlul evolutiei
locale a procesului inflamator in urma tratamentului aplicat. in caz de stenoza
se folosesc mijloace chirurgicale pentru recalibrarea laringelui.

99.Tumorile benigne ale laringelui.

Tumorile benigne -; includ urmatoarele leziuni:
1.Polipul laringelui este o tumora benigna aparuta pe un fond inflamator cronic, favorizat de
efortul vocal prelungit intr-un mediu de munca poluat zgomotos. Polipul este de marime
variabila, de la marimea unui bob de piper la marimea unei cirese, el este aparut unilateral, este
pediculat mai frecvent si mai rar sesil.Polipul prezinta o culoare fie alb-cenusiu, fie rosie, este
fixat la nivelul corzii vocale in zona 1/3 anterioara si mai rar la nivelul comisurii anterioare.
Tratamentul este chirurgical si vizeaza ablatia polipului prin laringoscopie directa suspendata
sau mai rar prin indirectoscopie. Examenul histopatologic este important pentru a evita
posibilitatea unui debut de tumora maligna.
2.Papilomatoza laringiana a copilului este o proliferare epitelio -; conjunctiva a mucoasei
laringiene determinata virotic (virus Epstein Barr). Incidenta maxima de aparitie este la varsta
primei copilarii (2-6 ani);prin aparitia disfoniei cu caracter permanent si evolutie progresiva,
insuficienta respiratorie laringiana, tuse iritativa, la un copil afebril.
Tratamentul vizeaza ablatia papiloamelor pe cale endoscopica cu ajutorul pensei sau, mai
modern, distrugerea cu laser cu bioxid de carbon. La cazurile cu dispnee accentuata se impune
efectuarea traheostomiei, care poate fi pastrata pana la varsta pubertatii, cand se produce o

ameliorare a situatiei prin cresterea in volum a laringelui.

3.Papilomul laringian al adultului este o tumora benigna cu o structura epitelio-conjunctiva cu
tendinta spre hiperkeratoza, este adesea unic si mai rar doua-trei. Laringoscopic se evidentiaza
prezenta unui papilom muriform de culoare deschisa, de consistenta ferma, fixat la nivelul corzii
vocale in zona 1/3 anterior.
4. Angioamele laringelui sunt considerate displazii vasculare de origine embrionara,prezentand
un aspect rosu - violaceu, cu un volum variabil. Ele afecteaza mai frecvent epiglota, plicile
ariteno-epiglotice si coarda vocala, dar poate exista concomitent in hipofaringe si la baza limbii.
Tratamentul se face prin injectii sclerozante, crioterapie sau mai rar extirpare chirurgicala.
5. Tiroida aberanta este situata la baza limbii, pe fata linguala a epiglotei si este dezvoltat pe un
rest embrionar existent pe traiectul canalului tireo-glos. Tiroida aberanta poate prezenta un
volum de la marimea unei cirese la marimea unei nuci, este de obicei sferica, foarte bine
vascularizata, mobila si nedureroasa. Simptomatologia este determinata de cresterea in volum si
este reprezentata de disfagie usoara, dispnee progresiva, eventual salivatie cu striuri
sanguinolente. Diagnosticul se face pe baza datelor clinice prin examen scintigrafic si RIC.
Tratamentul se face dupa o prealabila traheostomie si intubatie traheala si vizeaza ablatia
tumorii sau modificarea pozitiei ei.
100.Cancerul laringelui: clasificarea, tabloul clinic, simptomatologie
precoce, factorii de risc, tratamentul.
Cancerul laringian reprezinta macroscopic forma infiltro-vegetanta sau infiltro-ulcerata.
Simptomatologia de debut este diferita de la un caz la altul, in functie de etajul laringian afectat
de tumora.Din punct de vedere anatomo-clinic se poate vorbi de urmatoarele tipuri de tumori
laringiene:
1. Cancerul supraglotic -; afecteaza epiglota si vestibulul laringian (situat deasupra unui plan
orizontal care trece prin benzile ventriculare).Debutul este relativ lent, prin senzatia de corp
strain hipofaringian, durere usoara, odinofagie si apoi disfonie. Are tendinta la extindere spre
zona glotica, baza limbii si sinusurile piriforme.
2. Cancerul glotic -; afecteaza coarda vocala, determina disfonie permanenta cu evolutie
progresiva, tuse iritativa Laringoscopic se evidentiaza tumora infiltro vegetanta care afecteaza
coarda vocala in 1/3 anterior, cu tendinta la extinderea spre comisura anterioara. Mobilitatea
corzii vocale se reduce treptat, devenind apoi imobila, dar tumora determina tarziu matastaze
ganglionare datorita unei vascularizatii limfatice mai sarace.
3. Cancerul subglotic -; este de tip infiltrativ, stenozant reducand progresiv lumenul acestui etaj
si apoi invadeaza corzile vocale si traheea.Dispneea este simptomul dominant, insotit apoi de
disfonie si adenopatie metastatica
4. Cancerul faringo laringian -;debuteaza la nivelul plicii ariteno -; epiglotice, cu invadarea
peretelui faringo-laringian si aparitia unei simptomatologii dominata de disfagie, odinofagie,
apoi dispnee si adenopatie metastatica precoce, hipersalivatie cu miros fetid. Diagnosticul
tumorilor maligne laringiene se stabileste pe baza anamneziei, examenului obiectiv, examenului
radiologic si tomografic, examenului endoscopic, a biopsiei si examenului histopatologic.
Tramentul se face in functie de marimea tumorii, de gradul de extindere, de incadrarea TNM,
de varsta bolnavului, de prezenta unor leziuni cronice decompensate cardio-hepatorenale,
precum si de dorinta bolnavului. In prezent majoritatea cazurilor sunt tratate printr-o metoda
chirurgicala + radioterapie..Tratamentul chirurgical este adaptat la fiecare caz in parte, in functie
de gradul leziunilor si se pot practica urmatoarele tipuri de interventie partiala:
-Cordectomia -; reprezentata de ablatia unei corzi vocale prin laringo fisura, dupa o prealabila
traheostomie. Mai rar se efectueaza cordectomie pe cale endoscopica prin laringoscopie
suspendata.
- Laringectomia partiala fronto-laterala -;care vizeaza extirparea corzii vocale si partial a corzii
vocale de partea opusa si comisura anterioara.

- Hemilaringectomia verticala, care are ca scop asigurarea respiratiei si fonatiei laringine.

- Laringectomia partiala orizontala supraglotica si epiglotectomia, are ca scop indepartarea
formatiunii tumorale si conservarea fonatiei si respiratiei laringiene, cu o afectare temporara a
deglutitiei (faza de readaptare).

101.Anatomia clinic, fiziologia i examenul esofagului.

Esofagul este organul musculofibros al tubului digestiv care uneste cavitatea
bucala si faringele cu stomacul. La adulti el are o lungime de 25 cm. Pe traiectul
lui, el strabate urmatoarele regiuni profunde: cervicala, toracica si abdominala
(fig. 40).
Partea superioara a esofagului, numita si "gura esofagului", se afla la nivelul
cartilajului cricoid si se proiecteaza in dreptul vertebrei C6, iar partea inferioara
(cardia) la nivelul vertebrelor D,0 ,,. in structura esofagului se disting trei istmuri
situate la diferite distante de arca dentara: superior (crico-faringian), la o departare
de 15 cm de la arca dentara; mijlociu (aorto-bronhic), 25 cm; inferior (diafragmal),
35 cm.
Regiunea superioara a esofagului vine in raport cu:
- coloana vertebrala cervicala;
- trahee;
- glanda tiroida;
- pachetul vasculo-nervos al gatului.
in partea posterioara a esofagului se afla spatiul mediastinal bogat in tesut
celular lax. Prin inflamatia acestuia se produc mediastinite.
Regiunea toracica contacteaza cu:
- coloana vertebrala toracica;
- canalul toracic;
- vena azigos;
- trahee;
- pericard;
- inima;
- pleura mediastinala; arcul aortic stang; nervul vag.
Regiunea abdominala prezinta relatii cu lobul stang al ficatului si nervul
vag.
Peretele esofagului este format din
urmatoarele tunici: mucoasa, submucoasa, musculara, adventitie.
Vascularizatia arteriala a esofagului este asigurata de.
- aa. tiroidiene inferioare;
- aa. esofagiene;
- aa. bronsice;
- aa. frenice;
- aa. gastrice.
Venele esofagiene forrneaza plexul venos submucos si plexul venos periesofagian. Din aceste
plexuri sangele venos se varsa in venele tiroidiene inferioare, venele azigos si venele stomacale.
In portiunile inferioare ale esofagului venele esofagului anastomozeaza cu sistemul port si cav
superior.
Functia esofagului este cea de deglutitie.

102.Arsurile chimice ale esofagului (esofagita coroziv). Primul ajutor n

ingestia de substane corozive.
Prezinta o afectiune a esofagului cauzata de ingestia accidentala sau
voluntara a unor substante caustice: soda caustica, acizi (sulfuric, azotic, clorhidric, acetic sau oxalic), sublimat, amoniac, cloroform, petrol etc.

Ingestia substantelor corozive este favorizata de: nesupravegherea copiilor,

neglijenta in manipularea si pastrarea substantelor corozive.
Ingerarea substantei otravitoare este urmata de contractie spastica reflexa
a esofagului, cu oprirea deplasarii spre stomac a substantei ingerate si cu staza
ei la nivelul stramtorilor anatomice ale esofagului. Contactul prelungit al substantei corozive cu esofagul genereaza o serie de leziuni.
Deosebim 4 faze evolutive ale esofagitei corozive:
1. Prezenta hiperemiei si edemului mucoasei.
2. Aparitia ulceratiilor si necrozelor.
3. Dezvoltarea granulatiilor.
4. Dezvoltarea cicatricelor stenozante.
Deosebim doua forme clinice ale esofagitei corozive: grava si clinica moderata.
in forma grava, bolnavul se afla in soc traumatic, prezinta intoxicatie, tahicardie, hipotonie, respiratia este superficiala, este palid, anxios, buzele sunt
cianotice. Se atesta febra 39-41C, voma sanguinolenta, scaun hemoragie si
oligurie cu albuminurie sau chiar anurie. in debut tabloul clinic este mai putin
pronuntat, predomina odinofagia si disfagia.
Tratamentul variaza in functie de faza evolutiva a bolii si include trei
etape:
1. Asistenta medicala de urgenta.
2. Spitalizarea bolnavului in sectia de toxicologie sau de reanimare.
3. Spitalizarea bolnavului in sectia sau clinica O.R.L.
Obiectivele principale ale tratamentului sunt combaterea socului si, pe cat
e posibil, anihilarea efectului nociv al substantei corozive si neutralizarea ei.
Masurile si volumul terapiei medicale variaza in functie de starea bolnavului,
rezultatele investigatiilor de laborator. Bolnavul se va alimenta parenteral. Se
vor administra antibiotice pentru a preveni infectiile secundare.
Se administreaza: sol.Promedoli 1%- 1-2 ml; sol.Atropini 0,1% -0,5-1
ml; sol.Dimedroli 1%- 1 ml; sol. Glucoazae40%-20ml.
Daca starea generala a bolnavului permite, peste 5-7 zile acesta se
transfera in sectia O.R.L. pentru tratament. Dilatarea esofagului se efectueaza
cu sonde din material plastic si cu tuburi-sonde din peritoneu de bovine, propuse
de prof. M.Gh.Zagarskih. Se administreaza vitaminoterapia si alte medicamente
dupa necesitate.

103.Tratamentul esofagitei n perioada acut i profilaxia stenezei

esofagiene.
Esofagitele sunt procese inflamatorii cu localizare in esofag. Pot fi acute, cronice, specifice si
nespecifice. Esofagitele acute nespecifice de cele mai multe ori sunt secundare unui proces de
vecinatate ori de la distanta. Astfel deosebim esofagite acute nespecifice: - descendente, cauzate
de secretiile din rino-, mezo- si hipofaringe; - ascendente, produse de hiperaciditatea sucului
gastric; - prin infectii din vecinatate: flegmoane, dilatari, corpi straini, pleurezii, adenite,
esofagite postcaustice etc.
Tratament
In faza acuta a) masuri generale, indiferent de etiologie
- indepartarea cauzei
- alimentatie parenterala, reluarea alim per os - treptat
- Medicamente - antialgice, protectoare ale mucoase - geluri b) masuri specifice, dependent de
etiologie
- esofagita post-caustica - inactivarea agentului coroziv, antibiotice, cortizon
- esofagita micotica -;antimicotice

104.Corpii strini esofagieni: clasificarea, tabloul clinic, tratamentul.

Corpi straini ai esofagului se intalnesc mai frecvent la copii, decat la
adulti. Orice obiect, substanta ori fragment al unui obiect ce trece prin cavitatea
bucala si parcurge in mod normal sau accidental lumenul esofagului, dar se
opreste la un anumit nivel al acestuia, constituie un corp strain al esofagului.
Corpii straini pot fi:
- organici (alimente, oase, piese de material);
- anorganici (cuie, suruburi, ace, lame de barbierit, proteze dentare,
monede, nasturi etc);
- toleranti (de obicei de consistenta moale - alimentele);
- intoleranti (corpi straini ascutiti, rugosi, metalici).
Majoritatea corpilor straini voluminosi se opresc la prima ingustare a
esofagului, iar cei ascutiti - la orice nivel al acestuia. Cauzele ce duc la oprirea
corpilor straini in esofag sunt:
- neatentia in timpul mesei;
- dereglari ale sensibilitatii bucofaringiene;
- tahifagie (gurmani); nesupravegherea copiilor;
- obiceiul urat de a tine in gura sau intre buze diferite obiecte;
- inghitirea voluntara in scop suicid;
- neatentia la prepararea bucatelor, masticatia incorecta, stenozele si
spasmele esofagiene. Anatomia patologica. Prezenta corpului strain in esofag genereaza
infiltratie inflamatorie, edem, ulceratii, supuratii, flegmoane, granulatii, perforatii
ale peretelui esofagului, periesofagite si mediastenite.
Tabloul clinic si evolutia bolii depinde de perioada acesteia.
1. Perioada sau faza de debut - bolnavul acuza dureri violente care se
intensifica la miscari si la tentative de deglutitie.
2. Perioada sau faza de toleranta - durerea diminueaza, iar bolnavul se
obisnuieste cu prezenta corpului strain in esofag.
3. Perioada sau faza complicatiilor- la semnele clinice descrise mai sus
se asociaza infectia (esofagita acuta), hemoragia esofagiana, tulburari
mecanice, perforatii esofago-traheale, mediastinite etc.
Diagnosticul de corp strain esofagian se pune in baza anamnezei,
examenului obiectiv, esofagoscopiei si a radiografiei esofagului.
Tratamentul este instrumental si medicamentos. Cel medicamentos
prevede ameliorarea starii generale a bolnavului cu care scop se administreaza
calmante, cardio- si vasotonice. Se va efectua si tratamentul antiinfectios
(antibiotice) si anti inflamator.
Tratamentul instrumental presupune efectuarea esofagoscopiei cu
extragerea corpului strain. Pentru aceasta operatie accidentatii vor fi trimisi la
clinicile de specialitate.

105.Traumatismele esofagului: clasificarea, tratamentul n etapele de

evacuare.
Aceste patologii necesita un ajutor medical specializat cu caracter de
urgenta.
Traumatismele esofagului pot fi izolate, asociate, externe si interne. Atat
traumatismele externe, cat si cele interne pot fi asociate cu traumatismele gatului,
nasului, sinusurilor paranazale, faringelui, laringelui si traheei.
Cauzele traumatismelor esofagiene sunt diverse si multiple:
- cauze accidentale (prin agenti chimici, mecanici, micsti);
- cauze iatrogene (in timpul unei esofagoscopii sau a unei dilatari a

esofagului);
- corpi straini esofagieni (cu margini ascutite).
Anatomia patologica a traumatismelor esofagului prezinta plagi, rupturi,
perforatia si inclavarea corpilor straini in tesuturile peretilor esofagului. La aceste
schimbari patomorfologice se pot asocia hiperemia, edemul, infiltratia, tumefactia,
semne caracteristice unei inflamatii secundare.
Tratamentul prevede masuri medico-chirurgicale de urgenta:
- combaterea durerii, in caz de necesitate, si a socului;
- stoparea hemoragiei;
- toaleta chirurgicala primara a plagilor posttraumatice;
- suturarea leziunilor;
- administrarea cardio- si vasotonicelor, antibioticelor;
- repaosul esofagului (aproximativ o saptamana);
- alimentarea bolnavului parenteral si prin sonda.
Prognosticul de cele mai multe ori este imprevizibil, de aceea in toate
cazurile de traumatism esofagian medicul de familie trebuie sa urgenteze
acordarea primului ajutor in combaterea durerii, stoparea hemoragiei, aplicarea
pansamentului steril, administrarea vasotonicelor si sa trimita accidentatul in
centrele specializate O.R.L. sau toracoabdomina

106.Dezvoltarea otorinolaringologiei n Moldova i n Europa.

Oto-rino-laringologia* este specialitatea care se ocupa de patologia malformativa, traumatica,
inflamatorie si
tumorala ce intereseaza urechea, osul temporal, nasul si sinusurile paranazale, cavitatea bucala,
faringele,
laringele, traheea, esofagul, precum si structurile adiacente. Ea cuprinde deasemeni
investigarea si
tratamentul medical, recuperator si chirurgical al afectiunilor aparatului acustico-vestibular,
simturilor
gustului si mirosului, tulburarile si afectarile nervilor cranieni precum si deficientele de auz si de
emisie
sonora, functii de o mare importanta in comunicarea interumana.
In rezumat, Oto-rino-laringologia* cuprinde studiul functiilor si patologia urechii, sasului
si sinusurilor
paranazale, cavitatii bucale, faringelui, laringelui, traheei si esofagului, precum si a regiunilor
adiacente
acestor organe si cavitati. Specialitatea se ocupa de asemeni de problemele legate de comunicare
generate de
tulburarile de auz si limbaj.
Ramuri importante ale specialitatii sunt deasemeni: audiologia (inclusiv audiologia
pediatrica),
otoneurochirurgia, foniatria si neurologia legata de patologia nervilor cranieni.
108.Puncia rahidian (lombar) i importana ei n diagnosticul
complicaiilor intracraniene rinosinusogene i otogene.
Tehnica - Medicul trebuie sa se asigure ca nu exista contraindicatii pentru o punctie lombara
(P.L.) si indeosebi ca bolnavul nu este afectat de o hipertensiune intracraniana, depistata printrun examen al fundului de ochi. In absenta contraindicatiilor, punctia lombara nu prezinta
pericol.
Introducerea unui singur ac fin combinat cu un sistem de schimbare a seringilor permite, la
nevoie, diferite operatii succesive: prelevarea de lichid cefalorahidian (L.C.R.) apoi introducerea
unui produs de contrast inainte de efectuarea unei saccoradiculografii. In majoritatea cazurilor, o

punctie lombara nu este deosebit de dureroasa. Ea este efectuata de cele mai multe ori sub
anestezie in cadrul unei spitalizari pentru un sindrom meningean sau pentru o afectiune
degenerativa a sistemului nervos central, de exemplu.
Pacientul va trebui sa ramana alungit timp de 24 ore dupa interventie pentru a evita aparitia
durerilor de cap.

109.Antibiotice cu aciune ototoxic.

Ototoxicitatea (otrvirea urechii) se datoreaz medicamentelor sau substanelor chimice ce
lezeaz urechea intern sau nervul vestibulo-cohlear, ce transmite informaii legate de auz sau
echilibru de la urechea intern spre creier. Ototoxicitatea poate produce deficite temporare sau
permanente de auz, echilibru sau ambele.
Substanele ce pot produce ototoxicitate cuprind:
Antibioticele aminoglicozidice, cum ar fi gentamicina, streptomicina, kanamicina, tobramicina,
neomicina, amikacina, netilmicina, dihidrostreptomicina, sau ribostamicina. Toate antibioticele
din aceast familie sunt bine cunoscute pentru capacitatea lor cauza ototoxicitate permanent.
Ele pot ajunge la nivelul urecii interne pe cale sangvin, prin inhalare sau prin difuziune n
urechea intern de la nivelul urechii medii. Cea mai mare concentraie n snge o ating atunci
cnd sunt administrate intravenos. Medicaia antineoplazic (anticanceroas), cisplatinul fiind
recunoscut ca producnd pierderea auzului, care n multe situaii este semnificativ i
permanent. Carboplatinul a fost incriminat de asemenea.
Diureticele de ans, incluznd bumetanida (Bumex), acidul etacrinic (Edecrin), furosemidul
(Lasix) sau torsemida (Demadex). Aceste medicamente pot produce iuit n urechi i scderea
auzului ce sunt reversibile la ntreruperea administrrii. De menionat c hidroclortiazida
(HCTZ) i Maxidul, diuretice prescrise n mod curent la pacienii cu boal Meniere sau alte
forme de hidrops endolimfatic, nu sunt diuretice de ans.
Aspirina i derivaii de chinon pot cauza ototoxicitate temporar, n special tinitus, dar pot s
reduc i acuitatea auditiv.
110.Folosirea hormonilor glucocorticoizi i fermenilor proteolitici n
afeciunile otorinolaringologice.
111.Influena factorilor nocivi externi n patologia ORL.
112. Afeciunile micotice ale organelor (otomicoza, faringomicoza,
sinuzitele micotice).
113. Crioaplicaia n otorinolaringologie.

114. Folosirea LASER-ului n patologia organelor ORL.

LASER-ul exercita asupra tesuturilor vii efecte termice, fotochimice si mecanice. Aplicatiile
medicale principale ale LASER-ului sunt in oftalmologie si chirurgie. Utilizarea LASER-ului in
medicina este in continua extensie. Un domeniu de mare interes, indeosebi in cercetare, este
microscopia optica de baleiaj folosind LASER.
- In otorinolaringologie, laserul permite tratarea unor leziuni ale corzilor vocale si ale laringelui.
115. Utilizarea ultrasunetului n otorinolaringologie.

116. Glandele salivare: gl. parotid, gl. submandibular, gl. sublingual.

Anatomia.
Parotida prezinta un lob superficial si unul profund. Lobul profund este in raport cu stiloida si cu
spatiul parafaringian. Parotida este invelita intr-o fascie care este mai subtire in partea posterosuperioara, care reprezinta o zona slaba ce permite extinderea spre ureche. Cei doi lobi sunt
separati de ramurile nervului facial, care se ramifica in interiorul glandei intre aceasta si

muschiul maseter. Relatia cu nervul facial prezinta importanta clinica deoarece majoritatea
tumorilor se dezvolta in lobul superficial, iar parotidectomia trebuie sa conserve nervul facial.
Drenajul limfatic se face in ganglionii preauriculari superficiali situati in fata tragusului. De aici
limfa se varsa in ganglionii cercali superficiali situati de-a lungul venei jugulare externe care
comunica cu ganglionii jugulari interni. Exista si ganglioni intra-parotidieni superficiali si
profunzi (subparotidieni).
Glanda submaxilara se gaseste in triunghiul digastric marginit de cele doua portiuni ale acestui
muschi. Prezinta un raport important cu ramul mandibular al facialului care inerveaza orbicularul
buzelor. Fata profunda a glandei ne in contact cu nervul lingual, care insoteste canalul Wharton.
Glanda sublinguala este cea mai mica dintre glandele salivare majore, fiind situata sub mucoasa
seului bucal anterior.

117. Glandele salivare: gl. parotid, gl. submandibular, gl. sublingual.

Fiziologia.
Saliva este produsul de secreie a trei perechi de glande mari, situate n grosimea pereilor
cavitii bucale (glande parotide, submaxilare, sublinguale) i a numeroase glande mici,
diseminate n mucoasa care tapeteaz cavitatea bucal. Prin canalele de excreie saliva se vars
n cavitatea bucal:

canalul STENON al glandei parotide (gland seroas) se deschide n

vestibulul bucal n dreptul celui de al doilea molar superior;

canalul WARTHON al glandei submandibulare (gland mixt) se

deschide n cavitatea bucal lng frul limbii;

canalul BARTHOLIN din sublingual (gland mixt) se deschide aproape

de canalul WARTHON, lng frul limbii;

canalele accesorii RIVINIUS din sublingual se deschid n cavitatea

bucal sub limb n partea anterioar.