Malpraxisul este eroarea profesională generatoare de pagube. Pentru a ajunge la
evidenţierea condiţiilor de malpraxis va trebui să analizăm tipurile de erori. În primul rând propun o distincţie dihotomică, astfel împărţim erorile în erori subiective şi erori obiective - un mod primar de diferenţiere a erorilor.
Erorile subiective constau în reprezentarea greşită a realităţii psihologice
determinată de slaba pregătire profesională, implicit punerea defectuoasă în practică a tehnicilor şi manevrelor de specialitate. În aceleaşi condiţii de lucru, oricare altă persoană cu aceiaşi calificare era în măsură să evite prejudiciul datorat nepriceperii, îndoielii omisive, aprecierii superficiale a cazului sau a inaptitudinii. Erorile de diagnostic se pot datora necunoaşterii trecutului subiectului, examinării greşite, interpretării eronate a simptomelor, neefectuării unor teste sau neschimbării diagnosticului în cazul unui "tratament" care nu dă rezultate. Erorile subiective angajează responsabilitatea.
Erorile obiective sunt legate de diversele probleme ale organizaţiei, de
reactivitatea acesteia, de complexitatea problemelor, de informaţiile false puse la dispoziţie de cei din organizaţie, de sărăcia manifestărilor simptomatice sau caracterul lor nespecific. Eroarea obiectivă se datorează, cel mai frecvent, unei imperfecţiuni a ştiinţei la un moment dat, unei reactivităţi particulare a subiectului examinat sau unor particularităţi ale problemelor. Se află în eroare cu caracter obiectiv orice psiholog care în aceleaşi condiţii ar fi procedat la fel. În acest domeniu trebuie făcută precizarea privind eroarea de fapt, cauza ce înlătură răspunderea penală: art. 51 Cod pen. „făptuitorul în momentul săvârşirii acesteia nu cunoştea existenţa unei stări, situaţii sau împrejurări de care depindea caracterul penal al faptei”(ex.: organizaţia nu declara existenţa unor probleme de funcţionare) şi eroarea de normă care este imputabilă (ex.: nu este înlăturat caracterul penal al faptei de necunoaştere a legislaţiei în acest domeniu). Diferenţierea erorii obiective de cea subiectivă impune analiza condiţiilor de lucru concrete pe care psihologul le-a avut la îndemână. Se investighează dacă psihologul a făcut, apelând la conştiinciozitate şi rigurozitate în aplicarea cunoştinţelor sale profesionale, tot ce era posibil în acele condiţii, pentru a pune cel mai exact diagnostic şi a alege cea mai bună metodă de tratament în interesul subiectului. Dacă el a respectat cerinţele unei atitudini profesionale ireproşabile, neconcordanţa diagnosticului cu realitatea va fi o eroare obiectivă, deoarece orice psiholog ar fi ajuns la aceleaşi concluzii în aceleaşi condiţii. Dacă neconcordanţa diagnosticului apare prin folosirea prejudiciabilă, fără diligenţa şi conştiinciozitate a cunoştinţelor psihologului în condiţiile concrete de lucru atunci există eroarea subiectivă, imputabilă.
Soluţii pentru evitarea malpraxisului.
Calificarea examinatorului -pot utiliza teste psihologice doar profesionişti calificaţi care: au cunoştinţe asupra măsurării psihologice; cunosc istoricul probelor sau chestionarelor pe care le utilizează; au experienţă în utilizarea testelor; au cunoştinţe în domeniul în care aplică testele. Cataloagele care prezintă teste psihologice specifică şi nivelul de competenţă necesar cumpărării şi utilizării fiecărui teste. Utilizatorilor li se cere să aplice testele numai conform indicaţiilor date de autorii lor. Personale cu o formare profesională incompletă nu trebuie sa cumpere şi utilizeze teste decât prin intermediul şi sub supervizarea unei persoane competente. Calitatea procedurilor de examinare specifică interdicţia de a examina în condiţii necorespunzătoare şi în situaţia în care subiecţii prezenţi la examinare nu sunt pregătiţi sau nu-şi dau consimţământul. Obţinerea consimţământului include obligaţia psihologului de a explica motivul examenului, în unele ţări acordul consimţindu-se într-o formă scrisă, semnată de ambele persoane/oranizaţii . Pentru a nu fi afectate rezultatele examinării, nu se dau explicaţii detaliate despre test în situaţiile când intruziunea testului în viaţa particulară este minoră. Datorită surselor de eroare care pot afecta semnificaţia rezultatelor subiectului la teste, acestuia i se poate da posibilitatea de a corecta ceea ce consideră a fi o imagine nefavorabilă sau discordantă cu performanţele sale reale. Trebuie evitată afişarea rezultatelor examenului psihologic, recomandându-se doar afişarea persoanelor admise, fără comentarii are ar putea constitui o violare a intimităţii subiecţilor. Comunicarea rezultatelor se face în forma lor prelucrată şi interpretată. Raportul psihologic va fi întocmit conform cu solicitarea beneficiarului. Raportul trebuie redactat fără ambiguităţi, clar, evitându-se utilizarea termenilor tehnici, care pot antrena erori de înţelegere unor neprofesionişti. Nu se porneşte de la presupunerea că beneficiarul cunoaşte testul sau bateria de examinare în sensul că în raport sunt necesare explicaţii privind semnificaţia rezultatelor. De exemplu semnificaţia faptului că persoana a obţinut un anume Q.I şi a implicaţiilor. Datele comunicate trebuie să reflecte situaţia obiectiv, fără păreri subiective sau strict personale. Problema discriminării datorate în testarea psihologică intervine mai ales când proba este utilizată în selecţia profesională şi se utilizează un singur prag de admisibilitate. Dacă există grupuri minoritare care obţin scoruri mai mici decât alte grupuri, personale care fac parte din acestea au şanse mai mici de a fi selectate şi se constituie ca victime ale acestui tip de discriminare. În acelaşi sens, sunt prevăzute şi standarde pentru aplicaţiile particulare ale testelor, de exemplu testarea lingvistică a minorităţilor şi testarea indivizilor care prezintă condiţii handicapante. Exusta tendinţa să se includă următoarele categorii de probleme în reglementările de utilizare a testelor educaţionale: - Notificarea adecvată, dinainte, a standardelor cerute de testare; mai ales pentru testarea educaţională, cu sublinierea că elevilor, studenţilor şi profesorilor trebuie să li se ofere standarde de conţinut (cunoştinţe şi abilităţi cerute) dar şi de performanţă (nivel de performanţă); - Determinarea posibilităţilor elevilor şi studenţilor de a învăţa cunoştinţele şi abilităţile cerute; - Determinarea posibilităţilor reale de a avea succes (toţi elevii şi studenţii sunt familiarizaţi cu tipul de sarcini din evaluare, implicate în modul de administrare (inclusiv cele bazate pe computer), au acelaşi echipament standardizat de administrare şi scorare şi echipamentul cerut de testare; - Evaluarea reflectă practicile curente de instruire şi curriculare; - Existenţa unei încrederi supra sau sub-dimensionate în scoruri (performanţele la teste trebuie suplimentate cu alte informaţii de sprijin şi la îndemână pentru a forma un profil coerent al persoanei testate; performanţa la teste trebuie interpretată în cadrul unui context mai larg în care intră şi alţi indicatori relevanţi. - Posibilităţile de a trişa sau a "învăţa" testul - Considerarea fundalului cultural şi social al celui care este testat; - Excluderea unei largi proporţii de elevi şi studenţi care prezintă de obicei disabilităţi şi / sau dificultăţi lingvistice din studiile şi normele care monitorizează progresul educaţional şi care permit comparaţii sistematice (testările pe scară largă); - Utilizarea scorurilor la test pentru scopuri neintenţionate. Toate aceste aspecte privind codul deontologic al profesiei de psiholog intervin în percepţia psihodiagnozei de societate şi de cei cărora i se adresează, ca ştiinţă eficientă şi obiectivă sau ca amatorism inutil.
Bibliografie: Acte normative: Legea 213 / 2004. Codul deontologic al profesiei de psiholog: la adresa: www.copsi.ro, Comisia deontologică Codul Penal al Romaniei (2008)