Académique Documents
Professionnel Documents
Culture Documents
65
67
68
69
71
74
75
76
ANEXA 6.
PREGATIREA BOLNAVULUI PENTRU EXAMENUL EKG.
Pregatirea bolnavului:
- psihica:
Pentru indepartarea factorilor emotionali se va transporta bolnavul
cu 10 15 minute inaintea inregistrarii pentru a se adapta cu sala de
inregistrare si i se va explica in ce consta tehnica, precum si faptul ca este o
tehnica infensiva necesara pentru precizarea diagnosticului;
- fizica:
Bolnavul va fi ajutat sa se dezbrace si va pastra repausul fizic 10
-15 min. inaintea inregistrarii.
Tehnica:
- bolnavul va fi culcat comod pe canapea, dezbracat si va fi rugat sa-si
relaxeze musculature;
- se verifica impamaintarea aparatului;
- se monteaza electrozii de inregistrare pe member si regiunea precordiala;
- se efectueaza etalonarea aparatului si apoi se efectueaza inregistrarea
propriu-zisa a traseului EKG.
- se imbraca bolnavul dup ace in prealabil se indeparteaza electrozii si se
sterg tegumentele de solutia electroconductoare si se transporta la salon;
- pe traseul EKG se noteaza: numele si prenumele bolnavului, varsta,
inaltimea, eventuala medicatie folosita in timpul examinarii, data si ora
inregistrarii, viteza de derulare a hartiei si semnatura celui care a inregistrat
traseul;
- se inregisreaza rezultatul in foaia de observatie (F.O.)
77
principal revine celei abdominale care obtine relatii asupra pozitiei uterului,
formei, volumului, regularitatii, consistentei, sensibilitatii la presiune si
mobilizare.
Timpul V de explorare a anexelor in care rolul principal il au
degetele plasate in fundul de sac lateral drept sau stang, ce tind sa se
intalnasca cu cele plasate in fosa iliaca respectiva. Se apreciaza distanta ce se
interpune intre uter si peretele abdominal si pelvian.
Normal sunt suple, iar trompele si ovarele sunt subtiri si fara
sensibilitate. Incepand cu timpul al doilea al examinarii intervine mana
abdominala ce are rol sa impinga in jos organele genitale interne, facandu-le
mai accesibile mainii vaginale. Daca este necesar pentru completare se poate
face examenul posibil pentru cercetarea afectiunilor ginecologice la copii si
virgine.
79
CAPITOLUL V
CONCLUZII
Hepatitele virale acute sunt boli infecto-contagioase ce se manifecta
cu o frecventa variata in toate regiunile globului sub forma sporadica,
endemica si uneori epidemica.
Azi, prin larga lor raspandire, indeosebi in tarile in curs de dezvoltare,
constituie o problema majora de sanatate publica in ciuda dezvoltarii
mijloacelor de diagnostic si imunizare de ultima ora.
In etiologia HVB rolul esntial il are virusul hepatitei B, virus ADN,
identificat sub forma unor particule virale particule DANE, continand
componenta centrala si un invelis glucido-lipido-proteic la exterior. El are in
componenta trei antigeni: Atg HBs (de suprafata), Atg HBc (central), Atg
HBe ce face parte tot din componenta de centru si care are existenta
temporara.
Dintre acestia Atg HBs de suprafata se poate afla si liber in sange,
secretii si excretii si se utilizeaza pentru diagnosticul HVB si are mare rol in
evolutia infectiei cu hepatia virala tip B.
Astfel, in 90% din cazuri, apare in sange la 7-14 zile de la infectie,
dupa care apar complexele immune ce se manifesta clinic prin artragii, febra,
eruptii urticariene iar in perioada de stare a bolii datorita citolizei pe care o
produce duce la cresterea aminotransferazelor TGP si TGO sau ALAT si
ASAT.
In 10% din cazuri se produce infectie persistenta rezultand fie o stare
de purtator cronic asymptomatic, fie cronicizarea hepatitelor, fie ciroza
hepatica.
Fiind o boala infecto-contagioasa are o evolutie ciclica in cadrul unui
proces epidemiologic cuprinzand: sursa de infectie, calea de transmitere si
masa receptiva.
Sursa de infectie: rezervorul de virus este reprezentat de om prin:
bolnavi cu hepatita virala A si B, bolnavi cu hepatita cronica, purtatori de
antigen HBs, cu ciroza hepatica post-hepatita B, cancer primitive hepatic si
purtatori cronici apparent sanatosi de Atg HBs, produsele umane pot contine
virusul VHB fiind: sangele si derivatele lui, sangele menstrual, bila, sperma,
lapte uman, saliva.
Caile de transmitere: Sunt parenterale, medicale, injectii,
transfuzii, tratament stomatologic, tatuaje, punctii, manevre chirurgicale,
acupunctura, etc. si nemedicale: autoinjectii, punctia lobului urechii,
ventuze, barbierit, manichiura, escoriatii sau plagi, precum si cai
80
82
BIBLIOGRAFIE
1. BALTA G.
5. MOZES C.
6. REPCIUC E.
7. TITIRICA L.
8. TITIRICA L.
9. TITIRICA L.
10. TITIRICA L.
83
CUPRINS
84