Hotel Continental – Bulevardul Revoluţiei Nr 3

Are o suprafaţă de 1500 mp şi 164 de camere. Se află la 10 km de aeroport şi la câteva

minute distanţă de principalele atracţii turistice.
Hotelul este unicul din Timişoara ce dispune de echipament special pentru afaceri şi
conferinţe.

Cazarma Transilvaniei
A fost construită în anul 1719 de către Contele Florimund de Mercy şi avea o lungime
de 483 metri şi era cea mai lungă clădire din Europa acelor vremuri.
Cazarma avea înspre actuala piaţă un imens turn de observaţie.
Între anii 1961 – 1965 cazarma afost complet demolată. Cazarma a fost construită pe
locul unde vechile şanţuri ale cetăţii.
În curtea cazărmii, pe unde trecea Bega, se afla portul Timişoarei ,până în sec XVIII.

Poşta Mare – Bulevardul Revoluţiei din 1989 Nr 2

Curentul arhitectural este cel secession geometrizat, a fost construită în anul 1911.

Palatul Administrativ – Palatul Prefecturii – Blv Revoluţiei din 1989

Clădirea în care astăzo se află Prefectura a fost construit în anul 1754, servind ca
sediu pentru guvernatorii Banatului.
Aici a locuit pt câteva zile împăratul Iosif al II – lea şi Francisc Iosif I în anul 1872.
Între anii 1779 şi 1848 este sediul Prefecturii ; între 1849 şi 1860 este sediul
Voivodinei ; de la 1861 până în prezent este sediul Prefecturii.
În anul 1939 – 1940 a fost sediul Rezidenţei Regale.
Stilul arhitectonic original a fost cel baroc.

Bastionul Cetăţii
Între anii 1723 – 1765, după cucerirea cetăţii Timişoarei de către armata imperială
austriacă, a început construcţia celei de-a 2 cetăţi a Timişoarei.
Pentru a apăra cetatea s – a construit un nou rând de fosrtificaţii de tip Vauban, care
avea următoarele bastioane şi porţi : Bastionul Carol , Bastionul Francisc , Bastionul
Theresia , Bastionul Iosif , Bastionul Hamilton, Bastionul Castelul, Bastionul Mercy,
Bastionul Eugeniu, Bastionul Elisabeth, Poarta Viena, Poarta Petrovaradin, Poarta
Transilvania.
În ziua de azi a mai rămas doar Bastionul Maria Theresia.
Bastionul Maria Theresia a fost construit între anii 1730 – 1735 şi este cea mai mare
bucată de zid păstrată din vechea Cetate a Timişoarei. Astăzi este folosit ca pasaj şi
momentan se află în reconstrucţie ; până nu demult aici se aflau spaţii comerciale,
restaurante, baruri, o discotecă şi o librărie, dar şi 2 expoziţii permanente ale
Muzeului Banatului dar şi Secţia de Etnografie a Muzeului Satului.

Fântâna punctelor cardinale

Biserica Evanghelică
A fost construită în anul 1830 şi sfinţiită în anul 1939. Biserica a fost cosntruită în stil
clasic. Aceasta este singura biserică evanghelică din oraş. Turnul bisericii a fost
construit în anul 1901 iar în 1903 au fostmontate în el 3 clopote.

1
Casa cu axa de fier
Identificare adresei după numărul de casă a apărut în Timişoara în sec XVIII. Înainte
casele trebuiau să aibă o particularitate, după care să fie recunoscute. Astefl au apărut
casele cu emblemă.
Casa cu axa de fier are fixată în nişa de la colţ o axă de fier, în lungime de 2,5 metri,
datând din sec XVIII. Legenda spune că este osia carului de luptă cu care Eugeniu de
Savoya a intrat în anul 1716 în Timişoara în fruntea armatei austriece şi i – a alungat
pe turci.

Palatul Dicasterial – Eugeniu de Savoya Nr 2

A fost cosntruit între anii 1855 – 1860 şi a fost proiectat iniţial ca reşedinţă a
guvernatorului Banatului.
Palatul are 404 camere : 273 birouri , 34 de camere pentru servitori, 34 de bucătării,
65 celarii, 27 de magazii.
Clădirea a fost ridicată în stil renascentist, imitând Palatul Medici din Florenţa.
Astăzi Palatul adăposteşte sediul Judecătoriei Timişoara, tribunalul Timiş şi al Curţii
de Apel Timişoara.

Domul romano – catolic – Piaţa Unirii

A fost zidit între anii 1736 – 1773 , în stil baroc, pe baza planurilor arhitectului vienez
Emanuel Fischer. În luptele cu turcii din anul 1788 a servit drept magazie militară.
Biserica are 9 altare şi planul unei cruci. Cripta catedralei adăposteşte osemintele mai
multor episcopi ai diecezei Cenadului.
Icoana Sf Gheorghe de pe altarul principal datează din 1754 şi este opera pictorului
vienez Mihail Unterberger. Edificiul are hramul Sfântului Gheorghe.
Cele 9 altare sunt decorate în stil baroc şi rococo ; orga este în stil Ludovic al XVI –
lea , copie a celebrei orgi din biserica Saint Suplice din Paris.

La cei 7 prinţi electori – Piaţa Unirii

Hotel şi restaurant încă din sec XVIII. Avea 36 de camere. În prezent în clădire se află
Liceul Lenau.
A fost construită în anul 1752, aparţinea lui Leopold Keyser , maistru brutar.
Stilul arhitectural iniţial a fost cel baroc vienez dar în a fost refăcut în stilul anilor
1900, cel secesion.

Casa cu lei – Piaţa Unirii

Prima casă a fost construită în anul 1758. Stilul arhitectural iniţial a fost cel baroc
vienez, casa a fost refăcută în 1900 în stil secession. Tot din 1900 datează şi leii care
dau denumirea clădirii.
Este fost reşedinţă a Principelui Eugeniu de Savoya.

Statuia ciumei – Monumentul Sfintei Treimi

Statuia se află în Piaţa Unirii şi este concepută în stil baroc. Statuia Sf Treimi
reprezintă figura Fecioarei Maria, a Sf Ioan Nepomuc patronul catolicilor din Banat,
Sf Sebastian cu săgeţi în piept şi Sf Rochus cu rană la picior.
Statuia a fost ridicată de către De Jean de Hannsen cetăţean al Timişoarei, de origine
franceză.
Piatra fundamentală a statuii se aşează în 21 noiembrie 1740. Pe soclul monumentului
Sf Treimi se văd aspecte din timpul ciumei : un nour greu care stă deasupra oraşului,

2
o mamă care imploră cerul cu braţele ridicate din care îi scapă copilul mort, un tată
care moare etc.
Monumentul este confecţionat din gresie, fiind creat la Viena şi adus la Timişoara pe
calea apei.

Fântâna cu apă minerală

Forajul fântânii a fost realizat de Seidl Gyula în anul 1890, care au realizat un foraj de
406 metri adâncime. La început a fost un foraj artezian, apa curgea liber, la ora
actuală se pompează. Şi aspectul fântânii s-a schimbat de mai multe ori, de la colibă şi
până la aspectul actual.
Apa este termominerală, are 24,5 grade C, bicarbonată, sodică, slab carbogazoasă,
hipotonică şi hipotermală.

Palatul Guvernatorilor – Palatul Baroc

Situat în partea de sud a Pieţei Unirii, palatul baroc este reprezentativ pentru arta
laică. Clădirea îngloba iniţial oficiul minier, existent în 1733 şi casieria militară.
Între 1779 şi 1848 edificiul devine Casa Comitatului, apoi sediul guvernatorilor
Banatului şi Voivodinei.
Construit în stil baroc, în acea epocă a avut renumele unuia dintre cele mai
reprezentative monumente din Banat.
În acest palat au fost găzduite de – a lungul timpului personalităţi de seamă ce au
vizitat Timişoara : împăratul Iosif al II – lea în 1767, regele şi împăratul Franz Iosef în
1872, regele Ferdinand I şi regina Maria în 1923.
Din anul 1984 găzduieşte Muzeul de Artă.

Catedrala Ortodoxă Sârbă

A fost construită între anii 1744 – 1748, restaurată şi complectată cu cele 2 turnuri la
1a 1791. Pictura iconostasului e opera mareului pictor bănăţean Constantin Daniel.
Biserica a fost restaurată în mai multe rânduri, ultima dată între anii 1993 – 1997,
când a fost renovată în întregime. Zidurile ei străjuiesc mormintele a 7 episcopi
ortodocşi sârbi şi a mai multor ctitori ai comunităţii sârbe.

Palatul Episcopal Sârb

Edificul a fost construit între anii 1745 – 1747 în stil baroc, iar faţada a fost
transformată cu elemente de arhitectură sârbă între 1905 – 1906.
Palatul adăposteşte o Colecţie muzeistică de artă bisericească care a fost deschisă
pubilcului în anul 1967.

Cazarma Vienei – Cazarma U sau Cazarma Franz Iosef

În anul 1752 s-a construit Cazarma Vienei, cu parter şi un etaj, cu contur inchis pe
toate cele patru laturi. Fatada in stil baroc austriac era indreptata spre Piata Marasti.
Clădirea a fost grav deteriorată în urma asediului din anul 1849.
După 1849 s-a reconstruit o nouă cazarmă cu trei niveluri (parter şi două etaje), cu
plan în forma de U deschis spre nord, spre Piata Mărăşti. În 1859 - se numea Cazarma
Franz-Joseph. În 1923 - Scoala Militara de Artilerie. La mijlocul sec. al XX-lea
adapostea depozite.
Precum se observă, această cazarmă era poziţionată la marginea cetăţii. De fapt, chiar
în faţa ei se afla Poarta Vienei – de aici şi numele primei cazarme construite aici.

3
Poarta Vienei asigura accesul spre nord-vest, spre drumul Szeged – Budapesta –
Viena.

Palatul Steiner – Strada Gh Lazăr Nr 1

În anul 1752 a fost construită prima casă cu parter şi etaj ce aparţinea maistrului
constructor Wenzl Lechner.
În anul 1908 a fost construită clădirea actuală ce aparţinea lui Miksa Steiner.
În anul 1908 clădirea adăpostea Banca de Scont.
Stilul architectural este cel secession. Se remarcă faţada clădirii, caracterizată prin
forme unduite ce corespun ultimei faze ale curentului architectural. Sunt expressive şi
ornamentele din ceramică smălţuită colorată.
Motivul stupului de albină ( tipic băncilor în perioada secession ) apare evident pe
frontonul de ceramică smălţuită, dar şi înglobat în portalul clădirii.

Casa Bruck – Strada Mercy Nr 9

Clădirea actuală a fost construită în anul 1910 de către Salamon Bruck. Clădirea
iniţială a fost construită în stil baroc vienez şi a fost reconstruită în stil secession. La
parterul clădirii se găseşte o farmacie unde se mai află piese din vechiul mobilier. Se
remarcă vitraliul din partea superioară a vitrinei pe care este scris „farmacie” în 3
limbi : română, germană şi maghiară.

Biblioteca Academiei

Biblioteca Filialei Timişoara a Academiei Române funcţionează în această clădire

eclectică-secesionistă ridicată în anul 1891. Este de fapt fosta casă Welauer, care a
fost modificată şi transformată în muzeu, pentru a găzdui colecţiile Societăţii de
Istorie si Arheologie, societate fondată în 1872, de Ormós Zsigmond. Ormós a început
colectarea obiectelor muzeistice, prin achiziţii şi donaţii.

Aceste obiecte au constituit baza societăţii de Istorie şi Arheologie, şi mai târziu a

Muzeul Banatului. În 1882 în calitate de prefect al Comitatului Timiş, Ormós
Zsigmond, a lansat o chemare de subvenţie pentru clădirea muzeului, căutând să
atragă cât mai mulţi membri fondatori. Însă datorită creşterii numărului de exponate,
la data terminării clădirea a şi devenit neâncăpătoare. Din 1941, aici a funcţionat
Biblioteca Comunală, iar din 1953 Biblioteca Academiei. În decursul anilor
basoreliefurile au dispărut, doar statuia Minerva a rezistat timpului.

Casa Artelor

La Trompetistul – Strada Pacha Nr 6

În 1752 casa aparţinea judelui urban Anton Seltmann. Se pare că de atunci funcţiona
şi ospătăria şi hanul “ La Trompetist” , conduse de un fost trompetist militar. A fost
hotel şi restaurant în secolul XIX, în acelaşi secol a fost reconstruit şi supraetajat.
Stilul architectural iniţial era cel baroc, astăzi este stilul eclectic istoricist.

Între 7 şi 8 martie 1866 aici a locuit domnitorul Alexandru Cuza aşteptând să ia trenul
pentru a putea pleca spre Europa Centrală în exil.

4
Palatul Episcopal romano – catolic – Strada Pacha Nr 4

Construcţia a început în anul 1743. În anul 1752 construcţia încă nu era terminată şi
era cunoscută sub denumirea de Casa Camerală Nouă şi adăpostea “ Serviciul de
Contabilitate”. În anul 1758 se numea Casa Provincială Nouă , având funcţii
administrative. Din anul 1783 este reşedinţă definitivă a episcopului catolic.

Este una dintre cele mai representative construcţii baroce din Timişoara. Este
remarcabil portalul baroc , cu unele elemente rococo, ce subliniază intrarea în clădire.

Palatul Mercy – Strada Proclamaţia de la Timişoara Nr 7

Este o construcţie cu două nivele, cu o intrare străjuită de patru coloane. La etaj,

deasupra intrării este un balcon. Istoria casei nu se cunoaşte cu exactitate. Se spune că
după retragerea turcilor, aici a fost reşedinţa primului guvernator al Banatului,
Claudius Florimund Mercy. Pe planul oraşului din 1758, în această zonă figurează un
grup de case, iar terenul din faţa lor poartă numele de Piaţeta Mercy. Este posibil să fi
locuit guvernatorul într-una din aceste case, dar se ştie că el, nu a mai fost în viaţă
când s-a construit această clădire, fiindcă a căzut în lupte în 1734, la Parma. Stilul
architectural al clădirii este cel neoclasic.

Palatul Deschan – Strada Proclamaţia de la Timişoara Nr 5

Început a se construi circa 1735 (în 1734 încă nu exista). În 1752 - aparţinea
consilierului Camerei Aulice Ungare von Deschan (de Jean), care a fost probabil şi
comanditarul iniţial al casei. În 1802 (sau1810 după alte surse) - corpul de casă de pe
latura de sud, cu intrarea principală, este reconstruit. În anul 1828 – aparţinea lui
Georg Mancziarly (Manzsarly pe alte documente).

Stilul architectural : laturile de nord, de est şi de vest păstrează volumetria iniţială, cu

două niveluri, tipică pentru construcţiile urbane din barocul provincial austriac. A fost
una dintre cele mai mari clădiri particulare din secolul al XVIII-lea. Corpul dinspre
str. Proclamaţia de la Timişoara a fost reclădit în stil clasicist.

În casă a funcţionat din 1843 primul cazino timişorean. În perioada interbelică a

secolului trecut edificiul s-a numit, după proprietarul de atunci, Casa Scherter. În faţa
acestei case a fost instalat iniţial „monumentul ciumei” (statuia Sfintei Treimi, actual
în Piaţa Unirii). Anton Deschan von Hansen şi-a pierdut prima nevastă în epidemia de
ciumă din perioada 1737-1738. În memoria ei a comandat Statuia Sfintei Treimi
(„monumentul ciumei”) la Viena. După sosirea la Timişoara, coloana a fost expusă în
1740 în faţa casei sale timp de 12 ani, ulterior fiind mutată la locul din Piaţa Unirii.

Copacul îmbrăcat în fier – casa cu Pomul Breslelor – Str Proclamaţia de la

Timişoara Nr 3

Această casă aparţinând Asociaţiei Calfelor din Timişoara de odinioară, a fost

renumită pentru pomul breslelor, care a fost plasat la colţul clădirii. Acest pom de fapt
era un trunchi de copac îmbrăcat în tablă de fier, fixat în perete cu o bară de fier

5
încuiată cu un lacăt care nu avea locaş pentru cheie. Calfele care vizitau Timişoara
veneau pregătiţi cu un cui cu un cap mare gravat cu iniţiala numelui lor, bătându-l în
trunchiul copacului. Originalul se află acum la Muzeul Banatului, dar cel expus în
colţul clădirii este o copie a originalului.

Casa iniţială a fost construită în anul 1752 în stil baroc vienez , mai apoi faţada a fost
refăcută în stil secession.

Bega Mică – Piaţa Sf Gheorghe

Este una dintre pieţele vechi ale Timişoarei. Din păcate, modificările survenite
imediat după defortificarea oraşului (acest proces a avut un corespondent şi în Cetate,
în ideea modernizării tramei stradale) au văduvit piaţa de elementul principal – asa-
zisa „biserică a seminarului”, ce purta hramul Sf. Gheorghe. Se presupune că biserica
exista încă dinainte de ocupaţia turcească – pe timpul stăpânirii otomane fusese
transformată în moschee.

După instaurarea administraţieie austriece, clădirea a fost predată iezuiţilor (sosiţi la

Timişoara în 1718) şi redeschisă ca şi biserică, după reparaţii şi un cu o nouă faţadă în
stil baroc; până la urma vechea clădire a trebuit demolată (1739) şi a fost construită o
biserică nouă. Între timp, ordinul iezuit a fost dizolvat la 1773. Adiacent clădirii
bisericii a fost construit seminarul catolic. Ulterior, în această clădire s-a deschis
prima instituţie de învăţământ superior laic din Timişoara, în anul 1845; avea două
facultăţi: pentru filozofie şi respectiv pentru drept. A avut din păcate o viaţă scurtă (a
fost închisă în turbulentul an 1848) şi din documentele epocii rezultă că sfârşitul i s-a
tras mai ales de la insubordonarea faţă de administraţia bisericească şi cea militară,
care nu privea cu ochi buni intelectualitatea, suspectând-o de simpatii pro-
revoluţionare. Următoarea ocazie pentru deschiderea unei universităţi avea să apară
abia în 1921.

Biserica seminarului era poziţionată oblic faţă de axul pieţei, adică pe diagonală –
ceea ce ducea la apariţia a două spaţii triunghiulare, unice in peisajul urban
timişorean.

Clădirea din dreapta a aparţinut dintotdeauna unei bănci; ea a fost construită cu

destinaţia de sediu pentru „Prima Casa de Economii” (Erste Temeswarer Sparkassa)
în 1855; instituţia în sine exista deja de la 1846. Deja dinainte de revoluţia din 1848
începuse munca la construirea noului sediu; însă în timpul lungului asediu din 1849
clădirea neterminată s-a prăbuşit, omorând şi doi muncitori.

Şi clădirea din stânga a fost şi este instituţie bancară. A apărut în peisaj după 1914
(când biserica şi seminarul au fost demolate) sub numele de „Palatul Băncii
Timişorene”; are un aspect foarte sobru, în faţada sa exhuberanţa Secession-ului
dominant la acel moment nu se reflectă aproape deloc; prezintă asemănări cu clădirile
bancare de pe Ringstrasse din Viena. O colecţie întreagă de urne decorează brâul
marcant al clădirii, între etajele 1 şi 2. Din păcate această clădire de mari dimensiuni a
redus semnificativ nu doar pitorescul Pieţei Sf. Gheorghe, dar aproape că i-a
înjumătăţit şi suprafaţa.

6
Pe latura de sud a pieţei (adică pe latura care are în spate blocurile socialiste) se află
case mai mici, care contrastează cu cele două impunătoare clădiri bancare. Pe cea
gălbuie se observă decoraţii Secesson (între altele: reprezentări de bufniţe) combinate
cu o arhitectură mai degrabă neoclasicistă. Tot pe această latură se află şi casa
Klapka; aici s-a născut Georg Klapka, fiul al faimoslui Josef Klapka, cel ce a fost
primar şi a întemeiat prima bibliotecă de împrumut public a Timişoarei (şi probabil
prima din imperiu). Georg Klapka urma să devină încă şi mai faimos – a devenit unul
dintre generalii armatei revoluţionare maghiare la 1848-1849. Bineînţeles şi-a
maghiarizat numele: Klapka Győrgy. Casa esta marcată cu o placă comemorativă
bilingva, adesea se văd aici şi coroniţe cu culorile naţionale ale Ungariei.

Abia în anul 1996 a apărut în piaţă statuia ecvestră a Sfântului Gheorghe în luptă cu
balaurul; monumentul comemorează evenimentele din Decembrie 1989; în toată zona
cuprinsă între Hotel Continental şi Piaţa 700 s-au dat pe 17, Dec. 1989 lupte de stradă
sângeroase între forţele de ordine şi manifestanţi. Monumentul Sfântului Gheorghe
este o creaţie din bronz a artistului Silvia Radu, arhitect Mihai Botescu. Pe elegantul
piedestal realizat de Ştefan Călărăşanu sunt trecute numele unor copii-martiri ai
Revoluţiei.

Este puţin cunoscut că în Piaţa Seminarului (Piaţa Sfântul Gheorghe de azi) s-a pus în
mişcare primul tramvai tras de cai, în iulie 1869. Aici urma să fie capătul de linie
pentru linia ce făcea legătura spre cartierul Fabric.

Prima casă de păstrare – BCR

Piaţa Libertăţii

Piaţa Libertăţii este fără îndoială cea mai veche dintre pieţele Timişoarei.
Locaţia Pietei Libertatii este şi amplasamentul nucleului iniţial de la care a pornit
evoluţia Timişoarei, primul loc în care s-au aşezat oamenii şi au locuit continuu pe
vatra oraşului actual.

Piaţa actuală a apărut ca urmare a reconstruirii complete a oraşului pe o tramă stradală

nouă, rectangulară, proiectată „la planşetă” la sfârşitul anilor 20 ai sec. al XVIII-lea.

Piaţa adăposteşte unele dintre cele mai vechi construcţii existente în oraşul actual:
Comenduirea Garnizoanei (fostul Generalat, clădire existentă în anul 1727), fosta
Cancelarie de Război (de asemenea existentă în 1727, formează astăzi aripa de est a
Primăriei Vechi), Primăria Veche (1731 – 1734) şi Cazinoul Militar (construit
începând din 1744, când s-a iniţiat execuţia corpului de pe str. actuală Brediceanu, la
colţ cu str. Mărăşeşti). Acolo unde se află astăzi faţada principală a Cazinoului Militar
în anii 1746 – 1747 încă se mai afla fosta „Moschee a Silahdarului”. Abia pe planul
din 1773 corpul de clădire cu faţada cazinoului spre piaţă apare ca fiind în construcţie,
ple planul din 1788 este terminat.

Până după anul 1788 pe locul Casei Makry (Piaţa Libertăţii 1) se afla o „casă
turcească”, având o cu totul altă orientare decât o au strada şi piaţa actuală, care au
fost proiectate abia în jurul anului 1727. După unele surse, aici şi-a avut casa un
„paşă de Timişoara”. Familia Makry a cumpărat terenul abia în 1803. Atunci s-a
construit actuala „Casă cu Atlanţi”, existentă în 1808.

7
Denumită Piaţa de Paradă, piaţa a adăpostit de la început mai multe clădiri cu
funcţiuni militare.

Denumirea de Piaţa Libertăţii apare în perioada Revolutiei din 1848-1849. Pe data

de 18.03.1848 s-a ţinut o adunare populară in „Piaţa Prinţului Eugen” - acestei
adunări i se datoreşte schimbarea denumirii; populaţia Timişoarei era in bună parte
pătrunsă de spiritul Revolutiei maghiare (deşi maghiarii erau in clară inferioritate
numerică, acest spirit îi atinsese însă pe cetăţenii de origine germană şi evreiască). În
centrul acestei curent timişorean se afla însuşi primarul Preyer, ceea ce a condus la
inevitabile tensiuni între garnizoana cetăţii (comandantul cetăţii, baronul Rukavina, s-
a plasat ferm în apărarea monarhiei) şi societatea civilă, ce nutrea „simpatii secrete”
pro-revoluţionare.

Cazinoul Militar, unde se mai păstrează părţi din faţada iniţială, este în stil baroc cu
unele influenţe rococo. Celelate clădiri sunt în stil clasicist, în stilul anilor 1900 –
curentul szeceszió şi în alte stiluri.

Centrul istoric al Timişoarei posedă un sistem format din trei pieţe urbane, unic în
România, fiecare piaţă prezentând dimensiuni, rezolvări plastice şi stiluri arhitecturale
diferite. Constituind veriga de legătură între Piaţa Unirii şi Piaţa Victoriei, Piaţa
Libertăţii constituie elementul central, placa turnantă a sistemului urban al
Timişoarei.

În piaţă se încrucişează cele mai importante legături de transport în comun ale

locuitorilor Timişoarei, legăturile între cartierele situate în cele patru direcţii
cardinale, între cartierele din nord şi cele din sud, cele din est şi cele din vest.

În cadrul unor lucrări de „modernizare” exagerată a oraşului au fost demolate la

începutul secolului XX unele monumente valoroase. De exemplu în colţul nord-vestic
al Piaţei Libertăţii (colţul dintre primăria veche şi cazinoul militar, unde astăzi se află
o casă Secession) se găsea biserica franciscană; claustrul fostei mănăstiri a
franciscanilor mai există şi astăzi (e clădirea următoare). Este vorba de franciscanii
din provincia bosniacă (aşa numiţii „franciscani superiori”, spre a-i deosebi de
„franciscanii inferiori” sau „salvatorieni”, care şi ei primiseră dreptul de a se aşeza la
Timişoara). Biserica în sine era valoroasă – era un monument tipic baroc; fiind
terminată deja în 1736 era cea mai veche biserică baroc a oraşului.

Primăria Veche – Piaţa Libertăţii Nr 1

În 1731 a fost depusă piatra de temelie a primăriei vechi, zis la vremea respectivă şi
primăria nouă sau primăria germană. În 1735, în clădirea nouă a fost reales primarul
Peter Solderer. Pe frontispiciul clădirii, se vede şi astăzi sigiliul oraşului, o poartă
deschisă, între două turnuri ale unei cetăţi fortificate. Dea lungul istoriei faţada
primăriei a fost refăcută de mai multe ori. Vechea faţadă era simetrică, cu o poartă în
mijloc, deasupra căreia este un balcon şi cele 4 ferestre arcuite ale fostei săli de
şedinţe. Primăria a funcţionat în această clădire până în 1949.

8
Stilul architectural este eclectic, cu elemente clasice, tipic pentru perioada de la
jumătatea secolului XIX.

Cazinoul Militar – Piaţa Libertăţii Nr 7

Cazinoul Militar este una dintre cele mai importante construcţii militare ale oraşului
secolul XVIII, a fost terminat în anul 1775. În decursul anilor clădirea a fost
supraetajată şi completată cu o terasă mare. Sala mare de festivităţi a jucat un rol
important în viaţa socială a tinerilor, fiindcă aici se desfăşurau celebrele baluri ale
ofiţerilor. În 1924 aici a fost organizată Expoziţia de trandafiri la care a fost prezentat
pentru prima dată trandafirul negru şi albastru. Din 1996 găzduieşte Muzeul şi Cercul
Militar.

Stilul architectural al clădirii este barocul târziu.

Statuia Sf Ioan Nepomuk – Monumentul Sfintei Maria

Statuia Feciorei Maria se află în Piaţa Libertăţii în faţa Primăriei Vechi. A fost
ridicată în amintirea a celor pieriţi în epidemia de ciumă ce s-a abătut asupra oraşului.
Basoreliefurile la baza statuii oglindesc scene din perioada epidemiei. Statuia a fost
sculptată în 1740 la Viena, şi a fost amplasată în zona hotelului Continental. În 1952 a
fost mutată în Piaţa Libertăţii. La iniţiaţiva Asociaţiei Şvabilor Bănăţeni din
Germania, statuia a fost restaurată în 1994.

Generalatul Nou – Piaţa Libertăţii Nr 5

În 1727 apare deja pe planurile oraşului. Este numită “Generalatul Nou”. Dacă
clădirea era deja tencuită în interior, înseamnă că aici a locuit contele de Mercy
începând din 1727.

În 1752 avea la partea din faţă, dinspre piaţă două caturi şi o locuinţă la mansardă.

Stilul architectural iniţial este cel baroc. Se mai păstrează pe faţada dinspre Str. Alba
Iulia unele elemente baroce la unele ancadramente ale ferestrelor.

Acest imobil este cea mai veche clădire din oraş, care îşi păstrează până astăzi, în
foarte mare parte, volumetria iniţială. De fapt, cea mai veche clădire din oraş este
castelul, actualul Muzeu al Banatului. Dar aspectul său actual, ceea ce se vede astăzi
din clădire, datează din anul 1856.

Casa cu atlanţi

Casa cu Atlanţi este o clădire istorică, amplasată în centrul oraşului. Numele ei vine
de la coloanele cu atlanţi ce se vede pe faţada clădirii. A fost construită în 1812 în stil
neoclasic, de către comerciantul Toma Naum Makri, cu destinaţia clădire de închiriat,
având 40 de camere. După moartea proprietarului casa a fost moştenită de fiica
acestuia, căsătorită cu un sârb. Ulterior casa a fost donată comunităţii sârbe, apoi a
fost în proprietatea Bisericii Sârbe, din 1966 a Statului Român iar după ' 89 a devenit
proprietate privată şi a fost renovată. În umătorii ani a avut mai mulţi locuitori, şi
mulţi proprietari.

9
Spitalul şi Biserica Mizericordienilor –

Evoluţia acestui complex de clădiri aflat la marginea de vest a cetăţii este legată de
ordinele catolice active în Timişoara secolelor XVIII-XIX.

Într-o primă fază, la cererea unor funcţionari din administraţia locală, franciscanii
provinciei bosniece întemeiază în 1726 "Asociaţia Fraţilor de Cruce ai Sfântului Ioan
de Nepomuk" (cunoscuţi şi ca "fraţii nepomuceni"), asociaţie deosebit de activă în
primii zece ani de existenţă. Pe lângă ridicarea acelei primei statui a Sf. Nepomuk,
care iniţial era poziţionată în mijlocul Pieţei Libertăţii, asociaţia reuşeşte să
construiască şi un spital şi o farmacie, între 1735 şi 1737. Era primul spital din
Timişoara.

La terminare, spitalul şi farmacia sunt predate Ordinului Mizericordienilor, chemat

la Timişoara în 1737 special pentru aceasta. Mizericordienii erau un ordin catolic cu
activităţi multiple în îngrijirea bolnavilor. Primii şase mizericordieni soseau la
Timişoara de la Belgrad, sub conducerea vicarului Paulinus Temel.

Sosirea mizericordienilor în 1737 poate fi considerată o întâmplare fericită, căci peste

doar un an Timişoara avea să fie lovită de epidemia de ciumă. Se pare că de această
dată ciuma fusese adusă din Transilvania (unde deja bântuia epidemia) în Banat de
către un regiment de infanterie. La acel moment spitalul acesta era încă singurul din
oraş şi, ţinând cont de numărul mare de decese (cca. 1000) este uşor de înţeles ce
sarcină eroică a căzut pe umerii călugărilor. Dealtfel, patru dintre cei şase fratres vor
muri aici, cei doi rămaşi nemaiputând face faţă sarcinilor; cei decedaţi au fost înlocuiţi
ulterior de alţii nou-veniţi.

Sprijiniţi financiar de persoane private, dar şi de administraţia locală, mizericordienii

se dezvoltă încetul cu încetul. O donaţie substanţiala lăsată testamentar de către fostul
guvernator al Banatului, baronul von Englshofen, în 1760 le-a permis să instaleze
paturi de spital pentru femeile nevoiaşe în cadrul mănăstirii Sf. Ecaterina. Tot în
sarcina mizericordienilor cădea şi îngrijirea bolnavilor mintal (cel puţin a foştilor
preoţi suferinzi).

Mizericordienii şi-au construit şi o biserică, dar aceasta nu a fost totuşi prioritară

pentru ei. Construcţia începe abia la 1748 şi se termină în mare la 1753; însă probabil
că nu era terminată la detaliu. Biserica cu hramul Sf. Iosif, o frumoasă clădire baroc, a
fost grav avariată în timpul asediului din 1849, trebuind refăcută – în consecinţă
aspectul baroc este în bună parte pierdut. Astăzi aceasta funcţionează ca biserică
parohiala greco-catolică, cu acelaşi hram.

Farmacia mizericordienilor a funcţionat cu mari întreruperi, fiind închisă din lipsă de

fonduri între 1760-1825. A fost redeschisă sub numele "Zum Granatapfel" (Farmacia
"Rodia").

Spitalul Municipal – Strada Mărăşeşti Nr 3 – 5

10
Între anii 1744 - 1745 - începe construirea Spitalului Civil.În anul 1757 – se termină
partea cu etaj (str. Mărăşeşti).În 1849 – bombardat în timpul asediului, reconstruit
mijl. sec. al XIX-lea.

Stilul architectural este barocul provincial. Se remarcă frontoanele unduite ale

portalelor corpului de clădire de pe str. Mărăşeşti, cu forme ondulate tipice limbajului
plastic baroc.

Spitalul Militar – Strada Gh Lazăr Nr 7, Strada Brediceanu Nr 6

A fost construit între anii 1764 – 1766.În anii 1817 - 1818 a devenit supretajat. În anul
1849 a fost bombardat şi reconstruit la mijl. sec. al XIX-lea. În anul 1894 a fost
renovat.

Clădirea şi-a pierdut mare parte din decoraţiile, care îi confereau caracteristicile
stlistice. Se păstrează bosajele puternice, de factură clasicistă, care ritmează expresiv
faţadele. Clădirea este de mari dimensiuni – practic ocupă singură un cvartal întreg,
ceea ce vorbeşte de la sine de rolul de oraş-garnizoană pe care l-a jucat Timişoara
după 1716. Are trei curţi interioare (fără elemente deosebite) legate succesiv, cu
treceri pe sub bolţi.

Se povesteşte, că în anul 1843, în acest spital s-ar fi operat pentru prima oară pe
teritoriul actual al României utilizându-se anestezia. O placă fixată pe faţada dinspre
Str. Mărăşeşti ne aminteşte acest lucru.

Sinagoga din Cetate – Strada Mărăşeşti Nr 6

Sinagoga din cartierul Cetate de rât mozaic a fost construită între 1863-65 la iniţiativa
rabinului Mauriciu Hirschfeld, a fost proiectată de arhitectul vienez Ignatz
Schuhmann, în stil eclectic, şi maur. În perioada interbelică existau la Timişoara
aproape 13.000 de evrei, în prezent sunt circa 700. Balcoanele şi spatiul de la parter
asigură o capacitate de 3.000 de locuri.

Edificiul a beneficiat de două inaugurări oficiale, la a doua din 1872, a participat şi

împăratului Franz Josef I. Faţada este placată cu cărămizi aparente şi plăci ceramice.
Clădirea are două turnuri şi o cupolă. In interior, este o orgă Wegenstein instalată în
1866. Aici este înmormântat rabinului David Opelheim. Sinagoga în 1985, a fost
închisă din cauza degradării şi a scăderii populaţiei evreieşti. În următorii 20 de ani,
edificiul a avut de suferit din cauza neglijenţei şi a vandalismului. În 2001
Filarmonica a încheiat un contract de comodat cu Comunitatea evreilor pentru 50 de
ani.

În schimbul folosirii sinagogii drept sală de concerte, va suporta cheltuielile de

renovare, a clădirii. Astfel lăcaşul se va transforma într-un spaţiu multifuncţional, cu
sală de conferinţe, de expoziţii, etc.

11
Casa prinţului Eugeniu de Savoya

Această clădire a fost ridicată în prima jumătate a secolului XIX pe locul Porţii
Forforoza. Prin această poartă au intrat în 1716 trupele austriece conduse de Eugeniu
de Savoia şi au alungat pe turci. În urma sistematizării în 1817, poarta Forforoza a
fost demolată. Reproducerea ei s-ar putea vedea deasupra intrării clădirii cu două
nivele, fiindcă se află sub sticlă, dar din păcate este "invizibilă".

Casa Muhle

Sediul Teatrelor – Strada Mărăşeşti Nr 2

În 1872 – 1875 se construieşte ansamblul teatrului sub numele oficial de „Teatrul

Franz Joseph”, conţinând şi hotelul „Kronprinz Rudolf, „reduta” (sala de dans şi de
festivităţi), un restaurant şi o cafenea.

La 1 mai 1880 clădirea arde şi este „reconstruită” 1880 – 1882, se pare în acelaşi stil.
În 1920 arde din nou. Este reconstruită 1923 – 1928 (mai ales interiorul). Între 1934 –
1936 faţada principală este modificată fundamental. În 2003 suprafeţele laterale ale
faţadei principale îşi recapătă înfăţişarea iniţială.

Teatrul iniţial a fost construit în stil eclectic istoricist, tipic pentru a doua jum. a sec.
al XIX-lea. Autorii afirmau că ar fi utilizat unele elemente oferite de “Renaşterea
Italiană” târzie, aşa cum se întâmpla în arhitectura eclectică a sec. al XIX-lea.

Între 1923 – 1928 interiorul este refăcut în stil neoromânesc. Doar cele trei arcuri de
intrare de la parter sunt înlocuite cu o poartă de intrare mai amplă; la nivelul
acoperişului se construieşte un rezervor de apă, rezolvat sub forma unei cupole în stil
Napoleon III. Restul faţadei rămâne neschimbat.

Între 1934 – 1936 faţada principală este modificată fundamental, prin construirea unui
arc uriaş în stil modern. Cele trei arcade istoricist–eclectice de la etajul I sunt înlocuite
cu 3 arcade în stil neobizantin.

Palatul Lyod – Piaţa Victoriei Nr 2

Palatul Lloyd este o clădire monumentală cu trei etaje, amplasată pe corso-ul

Timişoarei. A fost construită în stil ecclectic cu influenţe seccesion între 1910-1912
după planurile arhitectului Leopold Baumhorn. Aici a funcţionat la etajul I.Bursa
Agricolă, societatea Lloyd, iar la etajele II şi III erau locuinţe. La parterul clădirii se
afla Café Lloyd, înainte de război Café Wien, locul de întâlnire al elitei timişorene.
Din 1948 adăposteşte sediul Rectoratului Universităţii Politehnica din Timişoara, iar
la parter funcţionează restaurantul Lloyd.

Din luxul de odinioară se mai păstrează astăzi porţiuni de lambriuri, oglinzi, rămăşiţe
din vitralii şi câteva candelabre.

Palatal Neuhaus – Piaţa Victoriei Nr 4

12
Palatul Neuhausz este o clădire simetrică. Partea de mijloc a faţadei ieşite în afară este
acoperită cu un acoperiş de aramă. Deasupra lui este un fronton semicircular, în
mijloc cu o fereastră ovală. La parterul clădirii cu 4 nivele, sunt spaţii comerciale. A
fost construit în anul 1910 în stil secession.

Palatul Merbl – Strada N Păulescu Nr 2

Palatul Merbl situat în Piaţa Victoriei a fost construit după planurile arhitectului
Arnold Merbl. El a fost conducătorul firmei Arnold Merbl Co., cunoscut şi în afara
oraşului. A fost construit în anul 1911 în stil secession.

Palatal Dauerbach – Strada N. Păulescu Nr 1

Palatul Dauerbach din Piaţa Victoriei, a fost construit între anii 1912-1913 după
planurile arhitectului László Székely. Clădirea este cunoscută sub numele de Palace,
după cafeneaua şi restaurantul Palace, carea au fost amenajate chiar la terminarea
clădirii. În partea nordică a parterului a funcţionat şi o farmacie. Faţada clădirii este
împărţită în cinci părţi, una centrală alcătuită din trei părţi, mai înaltă, care la nivelul
acoperişului are trei frontoane de forma unei acolade ogivale. Cele două părţi laterale
au câte doi pilaştrii, iar la nivelul superior au un fronton, şi un acoperiş mai scund.
Stilul architectural este secession.

Palatul Vogel –

Palatul Hilt-Vogel se află în Piaţa Victoriei, şi este una din clădirile construită în stil
art-nouveau proiectat de renumitul arhitect László Székely. A fost ridicată între 1912 -
1913. Este lipită de o altă clădire Palatul Széchenyi proiectată de acelaşi arhitect.

Palatul Szechenyi – Piaţa Victoriei Nr 8

Palatul Széchenyi din Piaţa Victoriei, a fost construit între anii 1900 şi 1914 de
Societatea Széchényi după planurile arhitectului László Székely. Este ultima clădire
de pe Corso, în capătul dinspre catedrală. Este o clădire cu patru nivele, la parter sunt
prevazute spaţii comerciale. La nivelul etajelor sunt portiuni ieşite in afară, dar fiind
legate între ele prin balcoane, colţurile se netezesc. Aceste zone pe partea superioară
se termină în frontoane triunghiulare cu bazorelief. Colţul clădirii este prevăzut cu un
turn. Stilul arhitectural al clădirii este secession.

Complexul piariştilor – Piaţa Regina Maria Nr 1

A fost construit între 1908 – 1909. Stilul arhitectural este stilul anilor 1900, curentul
szeceszión.Unul dintre cele mai reprezentative monumente ale stilului anilor 1900 din
Timişoara. Impozantul ansamblu este flancat de trei străzi importante ale centrului
actual al Timişoarei.

La biserică se remarcă elementele eclectice şi de istorism – de ex. contraforţii falşi ai

turnului, sau coiful conic al turnului. Totuşi este singura biserică din Timişoara care
se înscrie în mod clar în „arhitectura 1900” - căci, chiar şi în acea perioadă, pentru
biserici erau preferate neogoticul sau neoromanicul, fiind mai sobre şi mai
impunătoare. Aspectul Secession se menţine în bună parte şi în interiorul bisericii.

13
Intrând în curtea complexului (dinspre Bvd. Republicii) se observă dispunerea
interesantă a bisericii în cadrul complexului piarist: nava şi corul bisericii sunt dispuse
oblic faţă de corpurile de clădire învecinate, făcând cu acestea un unghi de 45 grade şi
înaintând spre centrul curţii.

Parcul Central –

Pe acest loc a fost iniţial un cimitir militar care s-a închis în 1770, iar, un secol mai
târziu, osemintele au fost mutate în Cimitirul din Calea Lipovei, la ordinul generalului
Anton Scudier care dorea aproape de Cetate un loc de promenada. Parcul a preluat
numele generalului, fiind cunoscut în epocă drept Parcul Scudier, iar până la începutul
secolului trecut, exista şi o statuie a generalului. Acum adaposteşte un Monument al
Eroilor, şi câteva statui, fântâni şi bănci.

Catedrala Ortodoxă Română – Bld Regele Ferdinand

Proiectul ambiţios al catedralei ortodoxe cu o capacitate de 5000 de persoane a fost

realizat de arh. Ion Traianescu. Stilul arhitectural îmbină tradiţia religioasă bizantină
cu cea moldovenească. Din cauza terenului mlăştinos edificiul stă pe o placă de beton
susţinută de peste 1.000 de piloni de beton armat, înfipţi la 20 m adâncime.

Lucrările de construcţie au durat 4 ani (1936-1940), însă picturile au fost terminate

doar în 1946. La inaugurarea din 1946 a fost prezent Regele Mihai şi primul ministru
Petru Groza. Catedrala cu lungimea de 63 m şi lăţimea de 32 m are 11 turle, cea mai
mare având 83,7 m.

O atenţie specială merită cele şapte clopote, armonizate de compozitorul Sabin

Drăgoi, ale căror sunet impresionează prin rezonanţa neobişnuită şi se aude pe tot
cuprinsul oraşului. Picturile au fost realizate de Atanasie Demian. Catedrala
adăposteşte la subsol o bogată colecţie de artă bisericească bănăţeană veche şi o
valoroasă colecţie de icoane. Muzeul deţine 3.000 de cărţi bisericeşti rare, peste 800
de icoane şi picturi, peste 130 de obiecte bisericeşti. Aici se găseşte Noul Testament
de la Bălgrad (1648) şi Cazania lui Varlaam (1643) şi aici se află şi moaştele sfântului
Ioan cel Nou de la Partoş, protectorul ortodocşilor români din Banat. Partea de subsol
dinspre altar cuprinde necropola mitropoliţilor Banatului.

Sala şi grădina Capitol

Monumentul Răstignirea Paul Neagu

A fost realizat de către sculptorul Paul Neagu, un artist contemporan, denumit de

multe ori cel mai bun artist român de la Brâncuşi încoace. Crucificarea sau
Răstignirea este un monument ridicat în cinstea eroilor Revoluţiei din 1989.

Primăria – Bld C.D Loga Nr 1

Primăria oraşului funcţionează în clădirea fostului Liceu comercial. Primul curs

comercial în limba germană a fost inaugurat în anul 1838 şi a fost condus de Franz
Stiben. Cursul de un an, în 1841 a devenit de doi , iar în 1844 de trei ani. În 1873,
Wiessner a deschis un alt curs comercial, introducând şi limba maghiară. Din 1895

14
devine liceu comercial, în 1899 liceu de stat, iar în 1919 a fost preluat de Statul
Român. Şcolile lui Stiben şi Wiessner nu au avut sedii, până în 1914, când a fost
depusă piatra de temelie a noului liceu. Din cauza războiului construcţia a fost
finalizată doar în 1925, iar tencuiala în 1929. Din 1946, clădirea este destinată
administraţiei locale.

Lupoaica

Statuia Lupoaicei din Timişoara este o statuie înfăţişînd pe legendarii întemeietori ai

Romei, fraţii Romulus şi Remus, alăptaţi de o lupoaică. Statuia redă legenda
întemeierii Romei, conform căreia cei doi fraţi care au întemeiat oraşul au fost îngrijiţi
de o lupoaică. Monumentul, aflat în Piaţa Victoriei, reprezintă un cadou făcut
Timişoarei de către municipalitatea oraşului Roma, ca un simbol al latinităţii care
uneşte popoarele român şi italian. Este amplasată în centrul oraşului, în piaţa dintre
Operă şi Catedrala ortodoxă. Statuia este o copie a celebrei „Lupa Capitolina” din
capitala Italiei, amplasată pe o coloană de 4,96 m.

Fântâna cu peşti

În 1957 în Piaţa Victoriei s-a construit această fântână arteziaznă, cunoscută sub
numele de Fântâna cu peşti, şi în scurt timp a devenit locul preferat al fotografilor,
tinerilor şi vârstnicilor. Este oaza de relaxare a pieţii, învigorează atmosfera creată de
clădirile monumentale din jur.

Ceasul şi porumbeii

Castelul Huniazilor – Piaţa Huniade Nr 1

Primul castel al Huniazilor a fost construit de Iancu de Hunedoara între anii 1443 -
1447, pe ruinele unui vechi castel din secolul XIV. construit de Carol Robert de
Anjou. El în urma unei vizite în 1307 a hotărât să construiască o reşedinţă la
Timişoara. Construcţia a fost terminată probabil în 1315, pentru că, în 1316, regele
era stabilit în noul său castel unde a locuit 8 ani. Edificiul s-a dezvoltat în jurul unei
curţi patrulatere cu turnuri de colt. Iancu de Hunedoara a deţinut funcţia de comite de
Timişoara între 1441 şi 1456.

El a dispus ridicarea unui nou castel, pe ruinele vechiului castel regal, grav avariat de
un cutremur. Castelul nou a servit drept reşedinţă pentru toţi regii care până în 1552
au poposit la Timişoara. În perioada ocupaţiei otomane (1552-1716), a fost reşedinţă a
comandanţilor militari ai Paşalâcului de Timişoara. În timpul recuceririi Banatului de
catre armata imperială, castelul a fost deteriorat. După renovare a devenit cazarmă de
artilerie şi depozit militar. În anul 1849, revoluţionarii maghiari, asediind Timişoara,
au distrus castelul.

Lucrările de reconstrucţie şi renovare s-au terminat în 1856. Partea superioară a

faţadei este crenelată ceea îi conferă un aspect de cetate. Turnul castelului este de
formă rectangulară, cu creneluri. Intrarea principală este flancată de doi pilaştri masivi
ce au în partea superioară câte o colecţie de arme specifice Evului Mediu. Din 1947,
castelul găzduieşte Muzeului Banatului. În faţa castelului se află două felinare, sub

15
care se pot citi în mai multe limbi, că Timişoara a fost primul oraş al Europei, care în
1884, a întrodus iluminatul public electric.

Piaţa Victoriei

Piaţa Victoriei fostă Piaţa Operei este piaţa centrală a oraşului Timişoara. Este locul
unde s-au adunat revoluţionari timişoreni şi unde Timişoara a fost proclamată în 20
decembrie 1989 primul oraş liber din România. La polii opuşi ai pieţei se găsesc la
nord Opera, iar la sud Catedrala Mitropolitană. Dinspre Operă spre Catedrală
promenada de pe dreapta se numeşte "Corso", iar cea de pe stânga "Surogat". Ambele
au ansambluri arhitecturale de importanţă istorică.

În jurul pieţei se găsesc importante instituţii cum ar fi: Opera Română, Teatrul
Naţional, Teatrul Maghiar de Stat, Teatrul German de stat, Catedrala Ortodoxă,
Cinamatografele Timiş, Capitol şi Studio, Muzeul Banatului, Galeriile de artă precum
şi multe magazine.

Piaţa Victoriei a fost concepută la începutul secolului XX când zidurile vechii cetăţi
erau în curs de demolare, iar centrul Timişoarei era reproiectat pentru a permite
dezvoltarea oraşului. Iniţial pe teritoriul actualei pieţe se găseau fortificaţiile vechii
cetăţi. Edificiul Teatrului Naţional a fost construit încă din 1872. Crescând importanţa
lui s-a ridicat şi necesitatea de a remodela spaţiul înconjurător, aşa că la început a fost
conceput încă din 1906 ca pe un vast bulevard-esplanadă. Până în 1948 s-a numit
Bulevardul Regele Ferdinand, după care a luat numele de Bulevardul 30 Decembrie.
Abia în 1988-1989, odată cu scoaterea liniilor de tramvai, a devenit complet
pietonală.

"Corso" este denumirea promenadei care porneşte de la Operă spre Catedrală, pe

partea dreaptă. În trecut acesta era locul de plimbare al înaltei societăţi timişorene,
bine iluminat, cu restaurante şi magazine de lux.

Vizavi de clădirea Operei, pe dreapta, se află clădirea veche a Hotelului Timişoara

(1928-1929). Lângă acesta, la începutul Bulevardului Republicii se găseşte Palatul
Weiss (1912). De aici începe promenada propriu-zisă, cu Palatul Lloyd (1912) care
adăposteşte sediul Politehnicii, iar la parter şi faimosul restaurant Lloyd. În ordine
urmează Palatul Neuhausz şi Palatul Merbl, Palatul Dauerbach (1913), Palatul Hilt şi
la capăt Palatul Szechenyi (1913).

"Surogat" este promenada opusă, pe partea stângă, şi continuare directă a străzii Alba
Iulia. Aici se plimbau în trecut doar tinerii şi muncitorii. Elevii nu aveau acces decât
cu permisiunea şcolii, iar soldaţii trebuiau să dovedească că sunt în permisie pentru a
se putea plimba aici.

Prima clădire este Palatul Löffler, după care urmează Palatul Camerei de Comerţ, lipit
de care s-a construit în 1938, pe strada laterală, Cinematograful Scala, ulterior
schimbat în Studio. La capătul promenadei se află o serie de clădiri de locuinţe
construite între 1961-1963. Dintr-un capăt în celălalt, la parter se găsesc numeroase
magazine.

Piaţa Unirii

16
Până în anul 1716 suprafaţa actuală a pieţei era străbătută în diagonală, din coltul de
sud-est până în cel de nord-vest, de valul de apărare al oraşului interior. Fortificaţia
era executată din pământ, protejată spre exterior de o palisadă din trunchiuri masive
din lemn, tencuite cu var. In fata valului, spre exterior, se afla santul principal al
cetatii. Avariat in timpul asediului din anul 1716, valul este ulterior reparat.

Până după anul 1786, pe careul aflat la sud de Domul Catolic, formând latura de sud a
frontului de est al pieţei, încă nu era construit nimic. Abia ulterior frontul acesta al
pieţei a fost complet construit şi Piaţa Unirii a devenit un spaţiu urban închis.

În final s-a realizat o piaţă de dimensiuni foarte mari (150 x 110 m) în raport cu
suprafaţa oraşului fortificat din acel timp (fortificaţiile noi, bastionare, construite în
1732 - 1761, au înglobat o suprafaţă mult mai amplă decat fortificaţiile anterioare,
cele noi fiind mult în afara pieţei actuale). Timp de trei secole, piaţa a devenit locul
unor manifestări religioase, parade militare şi alte evenimente politice şi culturale de
prestigiu. Fronturile pieţei au fost ocupate de unele dintre cele mai de seamă instituţii
ale oraşului.

Stilul arhitectural este cel baroc, clasicist, stilul anilor 1900 – curentul szeceszió,
eclectic istoricist.

Astăzi piaţa reprezintă cea mai importantă rezervaţie de arhitectură barocă din oras.
Cele mai însemnate clădiri sunt cele doua catedrale, cea romano-catolica si cea
ortodoxa, astazi sarbeasca, precum şi Palatul Baroc si Monumentul Sfintei Treimi,
toate aprtinand stilui baroc - exceptand unele elemente ale bisericii ortodoxe, care
sunt in stil clasicist. Ulterior au aparut si cladiri aparţinând altor stiluri. În forma
actuală piaţa a fost amenajată în anii 1988 - 1989 (arh. Serban Sturdza).

Strada Proclamaţia de la Timişoara

Se află în continuarea străzii Brediceanu şi devine Bulevardul Revoluţiei din 1989 în

momentul în care se intersectează cu strada Martin Luther. Pe strada Proclamaţia de la
Timişoara se găsesc : Palatul Deschan şi Palatul Episcopiei Romano – Catolice, dar şi
Hotelul Continental, Casa Mercy , Copacul îmbrăcat în fier. Strada are o orientare de
la vest la est.

Bulevardul Revoluţiei

Se află în continuarea străzii Proclamaţia de la Timişoara. De la Podul Decebal devine

Bulevardul 3 August. Are orientare de la vest la est. Se găsesc următoarele obiective
turistice : Prefectura, Poşta Mare.

Piaţa M.L King

Strada Gheorghe Lazăr

Strada începe de la intersecţia Bulevardului Cetăţii cu strada Cloşca. Strada Gh Lazăr

este continuarea străzii Cloşca. Strada are o orientare N-V spre S-E. Pe această stradă
se găsesşte Palatul Steiner.

17
Strada Alecsandri

Strada Alecsandri face legătura dintre Piaţa Unirii şi piaţa Libertăţii. Are orientare de
la nord la sud. Pe această stradă se află Casa Steiner.

Strada Alba Iulia

Face legătura dintre Piaţa Libertăţii şi Piaţa Victoriei. Este singura stradă diagonală
din Cartierul Cetate. Are orientare N-E spre S-V. Pe această stradă se găsesşte Casa
cu Atlanţi şi Sediul Teatrelor.

Strada Eugen Ungureanu

Este o stradă paralelă cu strada V. Alecsandri, şi la fel face legătura dintre Piaţa Unirii
şi Piaţa Libertăţii. Strada are orientare de la nord la sud. Pe această stradă se găseşte
Muzeul Memorialul Revoluţiei, Biserica Ortodoxă Sârbă.

Strada Mărăşeşti

Face legătura dintre Strada Gh. Dima şi Piaţa Victoriei. Este paralelă cu strada Eugen
Ungureanu şi cu strada V. Alecsandri. Are orientare de la nord la sud. Aici se găsesc :
Sinagoga din Cetate, Spitalul Civil.

Strada Eugeniu de Savoya

Face legătura dintre strada Mărăşeşti şi strada M.L. King, este o stradă paralelă cu
Piaţa Unirii şi Piaţa Libertăţii. Are orientare de la vest la est. Aici se află Palatul
Dicasterial.

Memorialul Revoluţiei

Clădirea apare ca terminată deja pe planul de la 1758. În anul 1828 îi aparţinea lui
Ioan Stoianovici. În secolul al XIX-lea a fost reconstruită în stil neobaroc. Familia
proprietarului locuia la etaj, iar la parter se afla restaurantul „Le Palatin”, cu mâncare
simplă dar bună, şi care avea drept de a comercializa vin din producţia proprie.

În perioada interbelică a funcţionat aici Cafe Spieluhr, loc preferat de întâlnire al

artiştilor timişoreni (şi al intelectualităţii în general); unii dintre ei locuiau sau îşi
aveau atelierele pe aceste străduţe, alţii erau funcţionari la instituţiile din zonă:
primărie, Muzeul Banatului.

Clădirea de astăzi se află în administrarea Asociaţiei „Memorialul Revolutiei”. Cu

finanţare provenită din diferite surse, asociaţia a renovat în bună parte clădirea (aspect
ce se poate observa mai ales în curtea interioară). În subsolul renovat, dar auster, al
clădirii se află o colecţie de pancarte, lozinci mobilizatoare şi imagini din „Epoca de
Aur” - perioada regimului Ceauşescu; se pune accent pe cultul personalităţii practicat
în acele vremuri nu prea îndepărtate.

18
La parter s-a amenajat, între altele, o capelă interconfesională, ecumenică – aici se
află o pictură originală reprezenând pe Sf. Ioan de la Partoş (un sfânt ortodox ce a trăit
în Banat, catedrala ortodoxă poartă hramul său) şi pe Sf. Gerhard (Gerhard de
Sagredo a fost primul episcop al diocezei de Cenad, precursoare a diocezei de
Timişoara, si el a fost sanctificat). La etajele 1 şi 2 se află săli de expoziţie dar şi
spaţiile în care se păstrează voluminosul fond documentar al asociaţiei. Chiar şi podul
clădirii este utilizat pentru expunerea a diverse materiale.

19
20
.

21