Vous êtes sur la page 1sur 42
TEMAI SEMNALIZAREA RUTIERA 1, INDICATOARE Indicatoarele nutiere sunt instalate, de regula, pe partea dreapti a sensului de mers. Atunci end observarea lor este ingreunata, se pot instala sau repeta pe partea sting, in zona mediand a drumului pe un refugiu ori spagiu. interzis circulafiei vehiculelor, deasupra parjii carosabile sau de cealalta parte a intersectiei, in loc vizibil pentru tofi participantii la trafic. Semnificatia unui indicator este valabila pe intreaga latime a parti carosabile,cuexceptia celor care sunt instalate deasupra unei benzi de circulatie si care se adresea7 numai conduedtorilor care circulé pe acea banda. A) INDICATOARE DE AVERTIZARE Aurolul dea preveni conducditorii de vehicule asupra unor pericole pe sectorul de drum care urmeazi. La {ntdlnirea acestor indicatoare conducdtorii auto trebuie sa sporeasc’ atentia i siicircule cu prudenga, ‘Semnificatia indicatorului de avertizare incepe din locul unde este amplasat. In eazul indicatoarelor care avertizeazi sectoare periculoase, zona de actiune a indicatoarelor este reglementati prin plicute aditionale. INDICATOR | SEMNIFICATIE OBLIGATI ‘Curbs deosebit de periculoast anoutl suecesive pentru curde deosetit de periculoase Condveitorul auto este obliga sl circule cu 0 vitezh care Viteza maxima admisé in afara localititilor pentru auiovshiculele ai cdror conduedtori au mai pufin de un an praetic de conducere sau pentru persoanele care efectueazi pregitirea practic’ in vederea objinenii permisului de conducere este cu 20knw/h mai mic decit viteza maximd admisi pentru eategoriaddincare fac parteautovehiculeleconduse 7 Viteza maxima admis in afara localitailor pentru autovehiculele care tracteaza remorci sau semiremorci ete cu 10 km/h mai mic ‘decdt vitezamaximd admis pentru categoria din care face parteautovehiculul taigator. ‘Obs. Se interzice conducitorului de vehicul si reducd bruse viteza ori si efectueze o oprire neasteptatd, fri motiv intemeiat, Conducdtorul de vehicul este obligat si reduc viteza (9H circule cu o vitezi care sii nu depayeascd 30km/h, In locallith sau ‘SOkn/h in afara localitiilor), in urmiitonrele situatii: |-latrecereaprin intersectile cu circalaje nedinjata 2, laschimbarea drectiei de mersprin viraje, 3. latrecerile pentru pietoni nesemaforizat, semnalizate prin indicatoare si marcaje, edind drumul public are cel mult o banda pe sens, iar pietoni afta pe rotuar. in imediata apropiere a parti carosabile, intenfioneazi sise angajezc in raversare: 4.lncurbe deosebitde periculoase semnalizate ce atare saa in care vizbilitateaeste mai mic’ de 50m; 5. cind vizibilitatea este sub 100 dem in condi’ de ceata, plo torentiale, ninsoriabundente; {6.cand parteacarosabil este acoperti cu poles, padi bititoriti, mizgl sau pia cubied umedi; 7. pedrumuri cudeniveliri, semnalizateca tare; 8. inzona deactiune a indicatorului de avertzare Copii” in intervalul oar 07° -22", precum sia indicatorului yAccident”; 91 Ia trecerea pe lang grupuri organizate, colosne militare sau cortegii,indiferent daci acesiea se afld in mers sau stafionea7a pe parteacarosabildadrumurilorcuo singura banda de circulatiepe sens; 10.latrecerea pe ing’ animale care sunt conduse pe partea carossbili sau pe acostament, Altesituatii end legea obliga la reducerea viteret: 1, Semmnalul de culoaregalbendintermitent; 2. Balansarea pe vertical a bratulu poifstulai care dirijeazacirculatia, avind palma orientatécdtre sol semnifica reducereavitezei; 3. Petimpul nopii, laapropierea a dout vehicule care eircul dinsensur opuse; 4. La trecerea autovehiculelor cu regim de circulate prioritara care au in funetiune mijtoacele speciale de avertizare luminoasd de culoare albastr si sonore; 5.Lalintanireaindicatorului ,Cedeazi trecerea’ 6.Latrecerilelanivel cucaleaferaticurentd; 7. La apropierca de osiajie pentru mijloace de transport public de persoane previiuti cu slveold din care conducitorul unui asfel de ‘ehicul semnalizea7A intenja de aes), conducttorul de vehicul care cireuld pe banda de Hing acostament sau bordurieste obligat sireduci viteza si, lanevoie, s4 opreasedpentrua-i permite reintrarea intratie; 8. Poltigti de frontier, indrumatorii de circulaie din minister apiréri, agent de cale feat, personalul autorizat din zona Incrarilor pe drumurile publice pe nga semnalul de oprire) pot da. si sermnale de reducere a vitezei prin halansarea bratuli in plan vertical ,cupalma mainii orientata catre sol_precum si semnale de marirea vitezei prin rotirea vioaic a bratului. Bipt crRans 0722.366.029 / 021.420.47.51 Scoala de soferi la standarde europene www.biditrans. 15 4, INTERSECTII SI OBLIGATIA DE A CEDA TRECEREA La apropierea de o intersectie conducitorul de autovehicul trebuie si circule cu vitezd care sa i permit oprirea, pentru acorda priortate de trecere participanjilorlatrafic care au acest drept. Prin neacordare de prioritate se injelege obligarea celoreare au priortate de a-si modifica bruse directia sau viteza dedeplasare ori de oprire. Patrunderea unui vehicul intr-o intersectie este inter7isi daca prin aceasta se produce blocarea intersectiei In interscctii, conducatorii vehiculelor care vireaza spre stanga sunt obligati si acorde prioritate de wrecere ‘ehiculelorcu care se iniersecteaza si care circuladin partca dreapti. Conduetitorul de vehicul care se apropie de intrarca into intersectic, simultan cu un autovehicul cu regim de circulatic prioritara care are in funcjiune semnalele luminoase gi sonore, are obligatia sii acorde prioritate detrecere. Interseetia eu circulatienedirijata 1. Laintersectile cu circulatie nedirijata, conducdtorul de vehicul este obligatsa cedeze trecerea vehiculelor care vin din parteadreapta. 2. In intersectiile cu circulatie nedirijati, conducitorul de autovehicul este obligat sa acorde prioritate de trecere vehiculelor ‘care circuli pe sine. Acesteapierd prioritatea de trecere cid efectueaza virajul spre tinga sau cind semnalizarearutier’ dinacea zond stabileste oat regula de circulatie. 3. Laintersectia nedirijata conducdtorul de vehicul este obligat sAacorde prioritate de trecere si in urmatoarele situati: ~ atunci edd pitrunde pe un drum najional venind de peun drum judefean, comunal saulocal. ~atunei edind pitrunde pe un drum judetean venind de pe un drum comunal sautlocal. - atunei edd pitrunde pe un drum comunal venind de pe un drum local. Intersectia cu circulatie dirijati (inclusiv intersectile incare circulatia se desfagoaratin sens giratoriu) 1 .Laintersectile cu circulatie dirijata, conducatorul de vehicul este obligat sirespecte sernnificatia indicatoarclor, culoarea semaforului sau indicatile ori semnalele politistului rut 2. Vehiculul care cireulaipe un drum public pe care este instalat unul din indicatoarele avéind semnificatia: “Drum eu prioritate”, “Intersectie cu un drum fara prioritate” ssu“Prioritate fat de circulatia din sens invers” are prioritate de trecere. 3.Cand doua vehicule urmeaza si se ntalneasca intr-o interseetie dirijaté prin indicatoare, venind de pe dou drumuri publice unde sunt instalate indicatoare cu aceeasi semnificatie, vehiculul care vine din dreapta are rioritate. 4, Cand urmeazi sa pitrunda intr-o intersectie cu circulatiein sens giratoriu faja de cel carecircull in interiorul acesteia. Conduciitorul de vehicul este obligat si acorde prioritate de trecere siin urmatoarele situatii: |. Laapropierea de ostafie pentru mijloace de transport public de persoane previtzuta cu alveold, dincareconducdtorul unui astfel de vehicul semnalizeaz’ intentia dea iesi, conducatorul vehiculului carecirculd pe banda de linga bordurd sau acostament este obligat si reduca viteza si, la nevoie, sé opreasca pentru a-i permite reintrarea in trafic, 2.Conducétorii de vehicule sunt obliga si acorde prioritate de trecere pictoniloraflati pe pertea carosabili pentrua urea in ‘tramvai sau dupdice au coborit dinacesta, daca tramvaiul este oprit intro state fra refugiu 3.Conduecitorul vehiculului alcarui mersinainte este obturat de un obstacol sau de prezenta altor participangi la trafic, care impun trecerea pe sensul opus este obligat i reduca viteza si, la nevoie, s4 opreasca pentru a permite trecerea vehiculelor carecirculé dinsensopas. 4.Laiesirea din zoncle rezidentiale sau pictonale, conducatorii de vehicule suit obligati sf acorde prioritate de trecere tuturor vehiculelor cucare s¢ intersecteaza. $. Cand circuld in panti fay de cel care ured, dacd pe sensul demersal celui care ured seafli un obstacolimobil. In aceasti situatie manevranu este consideratd depisire 6. Cand se pune in miscare sautla patrunderea pe drumul public venind de pe o proprietate alaturataacestuia faa de vehiculul care circulape drumul public, indiferent de directiade deplasare, 7.Caind cfectucaza un viraj spre sténga sau spre dreaptai se intersecteaza cu unbiciclist care circuld peo pisti pentru biciclete, semnalizatd caatare. 8. Pietonului care traverseaz’ drumul public, prin loe special amenajat, mareat si serinalizat corespunzitor ori laculoarea verdea semaforului destinat lui, atuncicind acesta seafli pe sensul de mersal vehicutului 9. Pedrumurile publice ingustesi'sau cu declivitate unde trecerea vehiculelor care circuld din sensuri opuse, unelepe Langa altele, este imposibild sau periculoasa, se procedeaza dupa cum umeazai: la intinirea unui ansamblu de vehicule cu un vehicul acesta din urma trebuic sf manevreze cu spatele; -laintiinirea unui vehicul greucuun vehicul usor, conducdtorul acestuia din urma trebuie siimanevreze cuspatele; - Ia intalnirea unui vehicul care efectueazi transport publie de persoane cu un vehicul de transport mirfuri, eonduedtoral acestuia trebuie simanevreze cusspatele. ~ in cazul vehiculetor de acceas categorie, obligatia de a efectua manevra de mers inapoi revine conducstorului care ured | Bipt TRANS 0722.366.029 / 021.420.47.51 | ‘Scoala de soferi la standarde europene worw biditrans.ro 16 5, TRECEREA LA NIVEL CU CALEA FERATA, Ciind circulafia la trecerea la nivel cu calea ferata curenti este dirijaté de agenti decale ferat, conducdtorul de vehicul trebuie si respecte semnalele acestora. 1 Trecere la nivel cu calea ferata curenti fir bariere sau semibariere Obligat 1. Prudentd sporita gi vitezi redusa 2. Conducatorul de vehicul este obligat st opreasca, in ordinea sosirii in Jocul cu vizibilitate maxima asupra cAii ferate fir a trece de indicator sau, dupiicaz, inainteamarcajului pentru oprire. 3. Conducatorul de vehicul poate traversa calea feratd dupa ce s-a asigurat cA dinsténga sau din dreapta nu se apropie un vehicul feroviar. 2.Trecere la nivel eu cal semnalizare automata Obligatit: 1. Prudenfa sporitisi vitezi redusi 2. Conduedtorul de vehicul este obligat si opreascd inaintea marcajului de oprire iar in lipsa acestuia fir a trece de indicator, ‘une! clnd seminal ex lamin! rogi s'sau semnaal sonor sunt tn mnciune 3. Conducitorul de vehicul poate traversa calea feraté, daca semnalele luminoase sonore nu funetioneaza, iarsemnatul cu luminaalbaintermitenta cu cadena lentheste in functiune, dar cu obligatia si circule cu viteza redusa sisi se asigure ci din stnga sau <éindreapta muse apropie un vehieu!feroviar. 3.Trecere la nivel cu calea feratA curentd cu bariere sau semibariere previzuti cu instalatie de semnalizare automata Obligatii: 1. Prudenig sporitig vitez’ redusd 2. Conduedtorul de vehicul este obliget si opreascainaintea mareajuluide oprire ori abarierelor sau semibarierelor atunci cind: -barierele sau semibarierele sunt coborite, in curs de coborire sauridicare: semnalul cu lamin rosii i/sau semnalul sonorsunt in functiune; 3. Conduettorul de vehicul poate traversa calea ferati curenté previzuti eu bariere sau semibariere, dac& acestea sunt ridicate si semnalele luminoase si sonore nu finctionea7d, iar scmnalul cu lumina albi intermitenté cu cadenfa lent este In functiune dar cu obligatia si citcule cu vitezi redusi si si se asigure ei din stinga sau din dreapta nu se apropie un vehicul feroviat. 4.Trecere la nivel cu calea ferati industrial Obligagit: 1, Prudenta sporita 2, Conducdtorii de vehicule sunt obligajisi se conformeze semnificafici semnalelor agenilor de eale ferata. ncazulimobiizarii unui vehicul pecalea ferati: - conducdtorul acestuia este obligat si scoaté imediat pasagerii din vehicul si s& elibereze platforma cai ferate, iar cand mu este posibil, sf semnalizeze prezenta yehiculului cu orice mijlocadecvat. + participanti la trafic, care se glsesc in apropiere, sunt obligati si acorde sprijin pentru scoaierea acestuia sau, cdnd nu este posibil, pentru semnalizarea lu. Bibpt TRANS 0722.366.029 / 021.420.47.51 ‘Scoala de goferi la standarde europene ‘www biditrans.ro 7 TEMA II MANEVRE Reguli referitoarelamanevre Conducdtorul de vehicul care executd o manevra de schimbare a directiei de mers, de iesire dintr-un rind de vehicule stationate sau de intrare int-un asemenea rand, de trecere pe o banda de circulatic sau de virare spre dreapia ori spre stinga sau care urmeara si efectueze o intoarcere ori si mearga cu spatele este obligat si semnalizeze din timp si si se asigure c& poate face faré si perturbe circulatia sau si pund in pericol siguranta celorlalt participant latrafic. 1. DEPASIREA Definitie: este manevra prin care un vehicul trece inaintea altui vehicul ori pe Kinga un obstacol, aflat pe acelasi sens de circulatic, prin schimbarea directici de mers $i iesirea de pe banda de circulatie sau din sirul de vehiculein care s-aaflat initial. Mod de efectuare: depasirea se efectueazi numai pe partea sting’ a vehiculului depagit. Tramvaiul sau vehiculul al cérui conducitor a semnalizat intenfia si s-a incadrat corespunzittor parasirii sensului de mers spre stanga se depaseste prin partea dreapta Obs. 1: Tramvaiu! aflatin mers poate fi depasit si pe partea stanga atunci cdind drumul este cu sens unic sau ind intre sina din dreapta si marginea trotuarului nu exista spatiu suficient. Obs.2: Nu constituie depasire situatia in care un vehicul circulé mai repede pe una dintre benzi decdt vehiculele care circulé pe alti bands inacelasi sens de circulatic. Obligasiile conducitorului care urmeazi si fie depasit: {_ ~ Simumireasci viteza dedepiasare; \_ ~ sicircule cit mai aproape de marginca din dreapta a parti carosabile. Obligatiile conducitoruluidevehicul care efectueazK depisirea: ~ si se asigure cd acela care il urmeazii sau il precede nu a semnalizat intengia inceperii unei manevre similare $i cd poate depisi fird a pune in pericol sau stinjeni circulatia din sens opus; ~si semnalizeze intentia de efectuare a depisiri; ~ si pdstreze in timpul depasiriio distanta lateral suficienti fai de vehiculul depasit; si reintre pe banda sau in sirul de circulatie inijiale dupa ce a sernnalizat si s-a asigurat c& poate efectua aceastdi manevra in conditii de siguranii pentru vehiculul depasit si pentru ceilalti participangila trafic; ~atunci end prin manevra de depasire se trece peste axa care separ sensurile de circulatie, conducdtorii devehicule trebuie s& se asigure cd din sens opus nu se apropie un vehicul si cd dispun de spatiu suficient pentru areintra pe banda inifiald, unde au obligatia si revini dupa efectuarea manevrei de depasire. Depiisirea esteinterzisA (12 situati): 1) in intersectii cu circulatia nedirijata: 2)incurbe i morice alte locuri unde vizibilitatea esteredusa sub 50m; 3) in apropierea varfurilor de ramp, cAnd vizibilitatea este redusdisub 50m; 4)petrecerilela nivel cu calea feraid cuenta sila mai putin de SOm inainte de acestea; 5) pe pasaje denivelate, pe poduri, sub poduri si in tuneluri. Prin exceptie, pot fi depisite in aceste Locuri vehiculele cu tracjiune animala, motocictetele fra atas, mopedele si bicicletele, daca vizibilitatea asupra drumului este asiguratd peo distan(a mai mare de 20m, iar lijimea drumului este de cel putin 7m; 6) in dreptal statici pentru tramvai, atunci cind acesta este oprit, iar stajia nu este prevazuti cu refugiu pentru pietoni; 7) petrecerile pentru pietoni semnalizate prin indicatoare si marcaje; 8)inzona de actiune a indicatorului ,Depisirea interzisi”; 9) cfind pentru cfectuarea manevrei se inealed marcajul continu, simplu sau dublu, care desparte sensurile de ‘mers, iar autovchiculul cireula, chiar si partial, pe sensul opus, ori se inealed mareajul care delimiteaza spatiul deinterzicere; 10)cind din sensul opus se apropie un alt vebicul, iar eonducitorul acestuia este obligat si efectueze manevre de evitarea coliziunii; 11) pe seetorul de drum unde s-a format o coloand de vehicule in asteptare, daca prin aceasta se intrii pe sensul opus de circulatie; 12)se interzice depasirea coloanei oficiale (conducitorii de autovehicule care se apropie deo coloand oficial o pot depasi daca li se semnalizeazi aceast manevra de catre poliistul rutier). Bibi TRANS 0722.366.029 / 021.420.47.51 ‘Scoala de soferi la standarde europene ‘wew biditrans.r0 18 ‘durati, imobilizarea se considera station: 2, OPRIREA VOLUNTARA Definitie: imobilizarca voluntara a unui vehicul pe drumul public, pe o durati de eel mult $ min, Peste aceasta Mod deefectuarea maneyrei de oprire: = vehiculul oprit sau stafionat pe partea carosabili trebuie asezat ling’ sin paralel cu marginea acesteia, pe un singur rind, dac& printr-un mijloc de semnalizare nu se dispune altfel. Motocicletele fir atag, mopedele sibicicletele pot fi oprite sau stafionate $i cite dou, una Langa alta, ~ in localititi, pe drumurile cu sens unic, oprirea sau stationarea voluntari a vehiculelor este permisa si pe partea sting’, daca riméne liberi cel putin o banda de circulatie. = conducitorii autovehiculelor imobilizate pe drumurile publice care se indeparteazi de acestea sunt obligati si actioneze frdna de ajutor, s4 opreascd functionarea motorului si si cupleze o treapti de viteza. Oprirea voluntard este interzisi (16 situafii): 1) inzona de actiune a indicatorului ,Oprirea interzisa’ 2) petrecerile pentru pietoni ori lamai putin de 25m inainte si dupa acestea; 3) fn intersectii, inclusiv cele cu circulatie in sens giratoriu, precum si in zona de preselectie unde sunt aplicate marcaje continue, iar in lipsaacestora, lao distant mai mica de 25m decoltul intersectiei; 4) in statiile mijloacelor de transport public de persoane, precum si la mai putin de 25m inainte si dupa acestea; 5) incurbe siinaltelocuri cu vizibilitateredusdisub 50m; 6) _petrecerile lanivel cu calea ferata curenta sila distangd mai mica de SOminainte si dupaacestea; 7) pe platforma caii ferate industriale sau de tramvai ori la mai putin de 50 m de acestea, daca circulatia Yehiculelor pe sine ar putea fi stanjenitd sau impiedicatd; 8) pepoduri, pe sisub pasaje denivelate, precum gi pe viaducte; 9) indreptul altui vehicul oprit pe partea carosabila, daca prin aceasta se stdnjeneste circulatia a doud vehicule ‘enind din sensuri opuse, precum si in dreptul marcajului continuu, in cazul in care conducstorii celorlalte vehicule care circuld in acelasi sensar fi obligati, din aceasti cauzai, i treaci peste acest marcaj; 10) inlocul in care se impiedica vizibilitatea asupra unui indicatorsau semnal luminos; 11) inlocurite unde este interzisa depasirca; 12) pe sectoarele de drum unde sunt instalate indicatoarele cu semnificatia ,Drum ingustat”, ,Prioritate pentru circulafia din sensinvers” sau ,Prioritate fata de circulaia din sens invers”; 13) pe pistele obligatorii pentru pietoni si/sau biciclisti ori pe benzile rezervate unor anumite categorii de vehicule; 14) pe pistelepentrubiciclete; 15) pe trotuar, dacd nue sigur’ spatiu de cel pujin Im pentru circulafia pietonilor, 16) pe partea carosabil a autostrazilor, a drumurilor expres si acelor nationale europene (E). 3. STATIONAREA Stafionarea vehiculeloreste interzisA (6 situafii): a) fntoate cazurile in care este interzisi opritea voluntari; b)_inzona de acfiune a indicatorului cu semnificatia ,Stafionarea interzisA” si a marcajului cu semnificatia deinterzicereastationarii; ©) pedrumurile publice cuo lagime mai mica de 6m; 4) indreptul cailor de acces care deservese proprietiile akaturate drumurilor publice; €) inpante si inrampe; ) in locul unde este instalat indicatorul cu semnificatia ,,Stafionare alternanta”, in alta zi sau perioada decat cea permisa, sau indicatorul cu semnificatia "Zona de stayionare cu duratd limitata” peste durata stabilita, Obs.:Nu este permisd stationarea pe partea carosabil mopedelor. Obs.:Este interzis ocuparea trotuarelor cu vehicule imobilizate, iar cdind aceasta este permis’, conform indicatoarelor sau marcajelor, latimea minima a trotuarului lsat la dispozitia pictonilor trebuie sa fie de cel pufin un met, in timpul noptii, a tractoarelor, a remoreilor, si a 4. PARCAREA Se considera pareare staionarea vehiculelor in spatii special amenanjate sau stabilite si semnalizate corespunziitor. Bibi rrRaANS 0722.366.029 | 021.420.47.51 ‘$coala de goferi la standarde europene www biditrans.10 19 5. INTOARCEREA Pentru a putea intoarce vehiculul de pe un sens de mers pe celdlalt prin manevrare inainte si inapoi sau prin viraj, conducatorul acestuia este obligat si semnalizeze si si se asigure ci din fafa, din spate sau din lateral nu circuld in acel moment niciun yehicul. Seinterziceintoarcerea vehieutului (S situa 1) in locurile in care este interzisd oprirea voluntari a vehiculelor, cu exceptia intersectiilor; 2) in intersectiile in care este interzis virajul la stinga, precum si in cele in care, pentru efectuare, este necesari ‘manevrarea inainte si inapoi a vehiculului; 3) Inlocurile unde soliditatea drumului nu permite; 4) pe drumurile cu sens ut 5) pemarcajul pietonal; 6) inzonade actiune.a indicatorului “intoarcerea interzisa”, 6. MERSUL iNAPOL Se interzice mersul inapoi cu vehiculul (3 situatii 1) intoate locurile in care intoarcerea este interzisi cu excepfia drumurilor cu sens.unic; 2) peodistanta mai mare de 50m; 3) la iesireade pe proprictati alaturate drumurilor publ Obs.1.: in locurile in care mersul inapoi este permis dar vizibilitatea in spate este impiedicatd, vehiculul poate fi ‘manevrat inapoi numai atunci cind conducstorul acestuia este dirijat de cel pujin o persoand aflatd in afara vehiculului. ‘Obs.2.: Mersul inapoi se semnalizeazi cu luminile speciale din dotare (Luminile de mers napoi). 7, REMORCAREA Remorcarca unui autovehicul se face cu respectarea urmitoarelor reguli: 1.condueitorii autovehiculelor trigitor si, respeetiv, remorcat, trebuie si posede permise de conducere valabile pentru categoriile din care face parte fiecare dintre autovehicule; 2. remorcarea trebuie si se realizeze prin intermediul unei bare metalice in lungime de cel mult 4m. Autoturismul, al c&rui mecanism de directie si sistem de frénare nu sunt defecte poate fi remorcat cu o legatura flexibila ‘omologatd, in lungimede3-S m. 3.atunci end sistemul de iluminare si semmalizare nu functioneazd, este interzisd remorcarea acestuia pe timpul i in conditii de vizibilitate redusi, iar ziua poate fi remorcat daca pe partea din spate are aplicati inseripjia __Firiisemnalizare”, precum si indicatorul ,Alte pericole” 8, CIRCULATIA PE AUTOSTRAZI Conducatorii de autovehicule care intra pe autostrizi folosind bands de intrare (de accelerate) trebuic si cedeze trecerea autovehiculelor care circuld pe prima band a autostrazilor gi si nu stinjencascd in nici un fel circulatia acestora. Condueiitori care urmeazi si pitiseased| autostrada sunt obliga si semnalizeze din timp sisi se angajeze pe banda de iegire (de decelerare). Circulatia autovehiculelor destinate transportului public de persoane sau de mirfuri se efectueaza, de regula, numai pe banda marginala din partea dreapta a autostrazii, in sensul de mers. Peautostrazi seinterzice: ~ circulajia autovehiculelorcare, prin consiructie sau dinalte cauze nu pot depii viteza de SOkm/h (moped), wajarea conducerii unui vehicu sercarea prototipurilor de sasiuri si deautovehicule; ~manifestati, defiliri, caravane publicitare, antrenamentele si competitille sportive de orice fel, precum si cortegiile; = aostwemarerl de intoarcere sau mers inapoi; -circulajia, oprirea sau stationarea pe banda de urgemia cu exceptia cazurilor justificate, precum gi a autovehiculelorcu regim de circulatie prioritar. | BIpt TRANS 0722.366.029 / 021.420.47.51 ‘Scoala de soferi la standarde europene www.biditrans.ro 20 TEMA IV Obligatii. Interdictii. Infractiuni. Contraventii. Masuri tehnico-administrative. Masuri de prim ajutor 1. OBLIGATH iN CAZ DE ACCIDENT DE PE URMA CARUIA AU REZULTAT VICTIME Siiia misuri de anuntare imediati a politiei; ‘Sinumodifice sau si steargi urmele accidentului; SAnu paraseasca locul fapie (Fira incuviintarea politiei); Sinu consume biuturi alcoolice, substante ori produse stupefiante, fener 2. OBLIGATII IN CAZ DE ACCIDENT DE PE URMA CARI AU REZULTAT NUMAI PAGUBE MATERIALE 1. S& scoata imediat vehiculul in afara partii carosabile ori, daca nu este posibil, sil deplaseze edt mai aproape de bordurd sau acostament, semnalizandu-lcorespunziitor; 2. Saise prezinte in termen de 24 de ore la unitatea de polifie pe raza cdireia s-a produs aecidentul, in vederea intocmirit documentelor deconstatare $i eliberirii autorizatici dereparatie; 3. Sdnuconsumebauturialcoolice, substante ori produse stupefiante, 3. OBLIGATII PENTRU CONDUCATORII DE AUTOVEHICULE. 1. Conducitoral unui vehicul care cireuld in spatele altui vehicul are obligaiia de a patra o distan(a suficienta de acesta pentru evitarca coliziunii; 2. Conducdtorii si persoanele care ocupa locuri previzute prin constructie cu centuri de siguranta omologate sunt obligatisipoarte centura de siguranfé. Seexcepteazi dea obligatia dea puria centurade sigurania: ‘conducitorii deautoturisme pe timpul executirii manevrei de mers inapoisau care stayioneaz; femeilein tare vizibila de graviditate; ‘conducatorii deautoturisme care executa servieii de transport public de persoane, in regim de taxi; petsoanelecareau centficat medical; \- instructorii auto pe timpul pregatirii practice sau examinatorul in timpul desfigurarii examenului. (Obs. Copii cu varsta sub 12 ani sau cu indljimea sub 10cm trebuie si poarte centuri de siguranfi adaptate greutitit gi ) ABE ! l fe} fe] 9% | Fy schimbitorului de viteze se trage usor pana ajunge in punctul 0 si dupa o foarte | scurté pauzi se trage maxim stanga (mancia schimbatorului de viteze aa=8 4 eplasindu-se astfe! din punctul 0 in punctul 01) i apoi se trage cdtre inapoi in | reaptaa2. le} le! |e Introducerea manetei schimbatorului de viteze in treapta pentru mersul 3] 6) Inapoi se face astfel: maneta schimbatorului de viteze din punctul 0 se impinge ‘maxim dreapta panatin punctul 02 siapoise trage catre inapoi. aoe le} lo Oprirea autovehiculului 8) lao vitezi mai mare (peste 15-20 km/h) se procedeaza astfel; (- Scapasd progresiv pedala de frand pind cand se reduce viteza foarte mult; ~ seapasi pedala de ambreiaj pentru a decupla motorul de roti eviténdu-se astfel oprirea motorului. \ -seapasitin continuare pedala de fidnd pind cand autovehiculul se opreste. 5) lnoviteza mai mica (sub 15-20 km/h) se procedeaza astfel ~ se apasiipedala de ambreiaj pentru a decupla motorul de roti - seapasit progresiv pedala de fring pand cand autovehiculul se opreste. \ndu-se astfel oprirea motorului. Obs. Dupi ce autovehiculul s-a oprit (imobilizat) se scoate schimbatorul de vitezi la punctul 0 si apoi se died pedalade ambreiaj. Bipt TrrRANS 0722.366.029 / 021.420.47.51 Scoala de soferi la standarde europene www biditrans.ro 37 Mersul cu viteza foarte foarte redusa Pentrua mentine o viteza extrem de sciizuta a autovehiculului se procedeaza in fel urmator: a) se apasi pedala de ambreiaj sse introduce maneta schimbatorului de viteze in treapta I; b) se apasi pedala de acceleratie pand objinem o turatie corespunzitoare a motorului (aproximativ 1200- 1500 rotatii pe minut) adic o turatie care sa fie mai mare decat turatia de mers in gol (ralanti), dar sanune deranjeze la ureche, turatie care va ramane constant (la fel eala pornirea de pe loc); ©) se ridica pedala de ambreiaj (partial) pana in punctal de lucru si se menjine in acest punct (punctul de Jucru al ambreiajului se recunoaste prin fuptul cd scade tonul motorului, se ingroasa). In cateva fractiuni de secunda autovehiculul va porn foarte incet moment in care pedala se apasé din nou, usor, pentru a se reduce viteza; 4) dupa ce autovehiculul pomeste, pentru a mentine o viteza foarte mica se va ,jongla” cu ambreiajul in jurul punctului de lucru adic: atunci cind viteza tinde si creascd se va apaisa pedala de ambreiaj, foarte putin, atat cat sa iasd din punctul de lucru, iar atunci cdnd viteza scade prea mult se va ridica putin pedala de ambreiaj pani in punctul de lueru, Coneluzie: Mersul incet al autovehiculului se regleaza prin ridicarea pedalei de ambreiaj (viteza creste), respectiv apisarea pedalei de ambreiaj (viteza seade), acceleraia rimandnd constant’ (aproximativ 1200-1500 rotmin).. Mersul inapoi 4) se apasi pedala de ambreiaj si se cupleaza in treapta de mers inapoi b)se adoptit o pozitie care si asigure o vizibilitate foarte bund in spate: bustul risucit spre dreapta spate astfel incat si se poati privi prin luneta, ména dreapti rezemati de spatarul scaunului alaturat, iar mana stdinga fixati pe volan in dreptul ,orei 12” (in aceastd poriierojile sunt drepte); ©) se va circula cu o vitezA foarte redusi pentru a nu sedpa masina de sub control (se aplicd etapele pentru mersul foarte incet); 4d) manevrarea volanului se face cu mana stingi care se fixeaza ,la ora 12”, pozitiein care rotile sunt drepte, iarrotirea acestuia intr-o anumiti directie determin’ deplasarea autovchiculului in directia respectiva; Obs: Orice rotire a volanului prin care se doreste corectarea directici se face flrd a se desprinde mana de pe volan din poviia initial, iar atunci cind trebuie si se indrepte rotile, nu este nevoie si se privenscd volanul, cieste suficientsi se ridice mana sus (Impreund cu volanul)in pozitia ,orei 12”. ¢) mersul inapoi in linie dreaptd se realizeazd prin asezarea autovehiculului paralel cubordura simenfinerea rotilor drepte (de preferat ca autoturismul si fie asezat paralel cu bordura si rotile si fie drepte inainte dea incepe mersul inapoi); 4) corectarea directiei autovehiculului in cazul unei abateri mici dea directia dorita ) se fuce astfel: Se roteste volanul in directia opusa abaterii si se asteaptd pani autovehiculul a ajuns paralel cu bordura (s-aindreptat); - se indreapta rotile (se ridicd mana sus flird a se desprinde mana de pe volan, in dreptul ,orei 12”); ‘g)corectarea directiei autovehiculului in cazul unei abateri mari de la directia dorita se face astfel: ~ se roteste volanal in directia opus abaterii si se asteapta pind cAnd spatele ajunge pe directia dorita,; ~ se roteste din nou volanul in directia opusa primei rotiri (in aceeasi masur) pana cnd se indreapt: astfel incdt autovehiculul sa ajunga paralel cubordura; ~cdnd autovehiculul a ajuns parale! cu bordura se indreapta rotile, prin ridicarea mainii, impreund cu volanul in dreptul ,orei 12”. fata, Bibi rrRANS 0722.366.029 / 021.420.47.51 ‘Scoala de soferi la standarde europene woew-biditrans.r0 38 PASULI: PASUL2: PASUL3: PASUL4: Virajul la dreapta Pentru efectuarca virajului la dreapta trebuie si parcurgem urmatorii pasi: preselectia (aproximativ 200 si 100 m fata de intersectie). Daca nu ne aflam pe banda de ling borduradin dreapta (banda 1) trebuie si semnalizim dreapta, si neasigurdim sisi ne incadrdm pe banda de linga bordura din dreapta. reducerea vitezei si trecerea in treapta a Il-a de vitezai si semnalizarea schimbarii directiei de merscittre dreapta (intre 100 si50m). Se reduce foarte mult viteza, se ridicd piciorul de pe pedala de aceclerajie gi se apasi pedala de fran’, viteza a scdzut foarte mult (aprox. 15-20 kn/h) se apasi pedala de ambreiaj si se cupleaza schimbatorul in treapta a [I-ade viteza. Obs.1: La semnalul luminos de culoare rosie si galbend al semaforului nu este nevoie si reducem foarte mult viteza si si trecem in. treapta a 2-a ci trebuie si reducem progresiv viteza si si oprim inainte de marcajul de oprire sau in ipsa acestuia inainte de semafor. Obs.2: Semnalizarea schimbirii directiei de mers etre dreapta se face cu cel putin $0 m inainte de interseetie gise menjine pe tot parcursul virajului. . stabilirea ordinii de trecere prin intersectie (aprox-intreS0 si 20 m) Inainte dea patrunde in intersectie trebuie si identificim daci drumul pe care rulim este drumul cu prioritate sau flird prioritate. Pentru aceasta trebuie s observm mijloacele degemnalizare rutier’ careni se adreseazi, aplasate de regula pe partea dreapti a drumului public pe sensul de mers ; reducerea foarte mult a vitezei (autovehiculul aproape ca se opreste), asezarea angentiala pe asigurarea final (ultimii 10 minainte de intersectie). Se reduce inca.o data knV/h la o vitezi extrem de mici (masina aproape cA se opreste). Aceasti reducere se face prin apasarea pedalei de ambreiaj si apasarea usoardi.a pedalei de friind pana cand se reduce viteza foarte mult (masina aproape ci se opreste pe loc), maneta schimbatorului de viteze rimanand in treapta a 2-a de viteze. Dupa ce s-a redus viteza, pentru a continua deplasarea trebuie si se procedeze Ia fel ca in cazul mersului foarte incet (se ridic’ piciorul de pe pedala de fran, se apasi pedala de acceleratie, pand se objine o turatie corespunzatoare de 1200-1500 rotatii pe minut si apoi se ridica pedala de ambreiaj pani in punctul de lucru al ambreiajului, viteza foarte redusi ‘menginandu-se prin jonglarea cu ambreiajul in jurul punctului de lucru). Inainte dea patrunde in intersectie trebuie sa se roteasca usor volanul spre dreapta (folosind metoda ~nnd peste mina”) pentru a aseza autovehiculul tangential pe coltul intersectiei si apoi sa se intoarca capul spre stinga pentru aefectua asigurarea finald. TT “ee Bipit Trans 0722.366.029 / 021.420.47.51 ‘Scoala de soferi la standarde europene www.biditrans.ro_ 39 Virajul la stanga Pentru efectuarea virajului la stinga trebuie sf parcurgem urmitorii pasi: PASUL I: preselectia (aproximativ 200 si 100 m fafi deintersectie) In cadrul acestei etape trebuic si semnalizim stinga, sf ne asigurim si daca banda de langi axul drumului este liberi si ne incadrim pe ea. In cazul drumului eu sens unie preselectia se face pe ‘banda de ling’ bordura din stinga, iar in cazul unui drum cu linie de tramvai preselectia se face pe banda de ling linia tramvaiului. ‘Obs: daca banda de liingd axul drumului este ocupati atunei vom inversa pasul I cu pasul 2 adica se reduce foarte mult viteza gi se trece in treapta a Il-a de viteza si daci intre timp banda s-aeliberat se face preselectia, dacd nu s-a eliberat oprim autovehiculul, cupkim in treapta I de vitez, mentinem semnalul pus si se asteapti si se elibereze banda de lings axul drumului pentru a se putea face preselectia PASUL2: reducerea vitezei, trecerea in treapta a II-a de vitezi si semnalizarea schimbirii direcfici de mers cAtre stiinga (intre 100 si 50m) ‘incadrul acestei etape se reduce foarte mult viteza, se ridica piciorul de pe pedala de acceleratie si se apasi pedala de fréna, iar cénd viteza a sedzut foarte mult (aprox. 15-20 km/h) se apasa pedala de ambreiaj $i secupleaza maneta schimbitorului de viteze in treapiaa Il-a de viteza. Obs.: La semnalul luminos de culoare rosie gi galbend al semaforului nu este nevoie si reducem foarte mult viteza si si trecem in treapta a 2-a, ci trebuie si reducem progresiv viteza gi si oprim inainte de marcajul de oprire sau in lipsa acestuia inainte de semafor. ‘Obs.: Semnalizarea schimbarii directiei de mers citre stanga se face cu cel putin 50 m inainte de intersectie si se mentine pe tot parcursul virajului. PASUL3: stabilirea ordinii de trecere prin intersecfie (aprox.intre SO si 20m) inainte de a patrunde in intersectie trebuie sa identificdm daca drumul pe care rulimeeste drumul cu prioritate sau fird prioritate. Pentru aceasta trebuie s4 observiim mijloacele de semnalizare rutiera care ni se adreseazi, amplasate de regula pe partea dreapti a drumului public pe sensul de mers. PASUL 4: asigurarea si acordarea priorititii celorin drept (inainte de a patrunde in intersectie) a) se asigur’ la trecerea pentru pietoni care precede intersecfia si se acordd prioritate pietonilor care traverseaza daci trecerea de pietoni este nesemaforizati: )se asigura in partea stanga si apoi in partea dreapta a drumului transversal si se acorda prioritate vehiculelor care circula pe drumul transversal daca drumul transversal este drumul cu prioritate. ©) se inainteaza pind la centrul imaginar al intersectiei unde se acorda prioritate vehiculelor care circuld din sens opus (prioritate de dreapta), iar in cazul unui drum cu linie de tramvai se va acorda prioritate si tramvaielor care circuta din fagi i din spate d)se acorda prioritate pietonilor care traverseaza pe la trecerea de pietoni aflata la inceputul drumului pe care urmeazi sa intram. suuuianiet innit pay] i | rats Bipi TRANS 0722.366.029 / 021.420.47.54 ‘Scoala de goferi la standarde europene wor. biitrans. £0 40 ‘Trayersarea intersectiilor Pentruatraversa inteseefia pe directia inainte trebuie si parcurgem urmatorii pasi: PASUL: preselectia (aproximativ 200 si 100 m fat de intersectie) Dac nuexisti marcaje pentru preselectie, preselectia se face pe oricare dintre benz. PASUL2: reducerea vitezei gi trecerea in treaptaa I1-a de viteza (intre 100 $150 m) a) daca drumul pe care cireulim este fara prioritate (Intalnim indicatorul “CedeazA trecerea” sau “Oprire”) trebuie sd reducem foarte mult viteza, se ridicd piciorul de pe pedala de acceleratie si se apasa pedala de fina, iar cénd viteza a sedzut foarte mult (aprox. 15-20 km/h) se apasd pedala de ambreiaj si se cupleaz schimbatorul in treapta a II-a de viteza; »)atunei cand drumal pe care circulam este drumul cu prioritate, nu este nevoie sareducem viteza si i schimbam in treapta a 2-a de viteze decat in situatia cand trebuie s4 oprim peniru a acorda prioritate pietonilorangajati in traversare pe cele doua treceri de pietoni cu care ne vom intersecta; ©) la semnalul luminos de culoare verde al semaforului nu este nevoie si reducem viteza (cele dou treceri de pietonissi vehiculele care circuld pe drumul transversal au culoarea rosie); ¢) la sermnalul luminos de culoare rosie si galbend al semaforului nu este nevoie si reducem foarte ‘mult viteza si sd trecem in treapta a 2-a ci trebuie si reducem progresiv viteza sis oprim inainte de ‘marcajul de opriresau in lipsa acestuia de semafor. PASUL: stabilirea ordinii de trecere prin intersectie (aprox. intre 50 si 20m) Tnainte de a patrunde in intersectie trebuie si identificdm dacd drumul pe care rukim este drumul cu prioritate sau [Gra prioritate, Pentru aceasta trebuic si observam mijloacele de semnalizare rutier& care ni se adreseazii,amplasate de regula peppartea dreaptiia drumului public pe sensul demers. PASUL4: asigurare siacordarea priorititii celor in drept: a) se asigura la trecerea pentru pietoni care precede intersect si se acorda prioritate pictonilor care traverseazi daci trecerea de pictoni este nesemaforizati. }) se asigura in partea stingd si apoi in partea dreaptd a drumului transversal si se acordi prioritate Yehiculelor care circuld pe drumul transversal dacti drumul transversal este drumul cu prioritate. 2 Pasul 1 Pasul2 | Pasui3 | Pasul4 BIDt =HRaANnS 0722.366.029 / 021.420.47.51 ‘Scoala de $oferi ja standarde europene ‘wwnw.biditrans.10 41 Trecerile pentru pietoni Conducdtorul de vehicul este obligat si acorde prioritate de trecere pictonului care traverseaz drumul public prin loc special amenajat, marcat si semnalizat corespunzator ori la culoarea verde a semaforului, atunci cénd acesta seafli pe sensul de mersal vehiculului Desilegea obligd in mod expres la reducerea vitezei doar la trecerile pentru pictoni amplasate pe un drumcu co singuri banda pe sensul de mers gi cu pietoni in preajma cu intentia de a traversa (30 kmv/h in localititi sau 50 knv/hin afara localititilor), totusi pentru aevita si fim surpringi de aparitia pietonilor pe trecere se recomanda siise reducd foarte mult iteza in urmitoarele situatii: + trecere pentru pietoni pe un drum cu mai multe benzi pe sens fard Vizibilitate sau cu vizibilitate partiala). cumai multe benzi pe sens 5 cu pietoni aflati pe trotuar in imediata apropiere a pari carosbile care intentioneaza si se angajeze intraversare. Pornirea din rampa Pornirea din rampiicu ajutorul frénei de ajutor (frana de mana): a) se fixeaza o turafie corespunzitoare a motorului (1200-1500 rovmin-tonul motorului si nu ,supere la ureche”); b) seridicé pedala de ambreiaj pind in punctul de lucru (tonul motorului scade); ©) se fixeaza din nou o turatie corespunzatoare; 4d) se clibereazi frina de ajutor, Daci totusi autovehiculul nu pleacd de pe loc, se mai ridied foarte putin pedala de ambreia). Pornirea din rampi firi a folosifréna de ajutor (ramp cu o inclinatie mic): a) se apasi pedala de ambreiaj si se acfioneazi frina de serviciu (pedala de frini) pentru a imobiliza autovehiculul; b) se cupleaza in treapta | de vitezi (fri a decupla fina de serviciu); ¢) se dic pedala de ambreiaj pani in punctul de lucru (scade tonul motorului) apoi se ridica piciorul de pe fina de serviciu si se muti pe pedala de acceleratie unde se fixeazi o turafie corespunzitoare a motorului (sinu ,supere la ureche”). Dacd totusi autovehiculul nu pleacd de pe loc, se mai ridicd putin pedala de ambreigj. Obs.: Migcarea de mutare a piciorului de pe pedala de frand pe pedala de acceleratie trebuie si se cfectueze rapid pentru evita oprirea motorului.. BiIpDt TB ANSS 0722:366.029 / 021.420.4751 Scoala de ‘soferi la standarde europene www.biditrans.ro- a2 intoarcerea Pentru a putea intoarce autovehiculul, de pe un sens de circulatie pe celalalt sens, conduciitorul este obligat ‘si scomnalizeze si si se asigure ci din fata, din spate yi din lateral nu circulain acel moment alte vehicule. a) intoarcerea executata printr-unsingur viraj, se efectueaza acolo unde litimea drumului permite: a Pe strdzile care au doua sau maimulte benzide | Pe strivile cu linie de tramvai, intoarcerea se irculatie pe fiecare sens (sensurile de circulajie nu | incepe de pe bandade langi linia de tramvai Sunt separate prin linie continu), intoarcerea se ‘neepe depe banda de lang axul drumului, Pe strizile ale cdror sensuri de circulatie sunt separate prin scuar, intoarcerea se face prin ocolirea acestuia pe la ceamaiapropiatiintrerupere. b) intoarcerea executati prin manevrarea inainte si inapoi a vehiculului (,intoarcerea din trei ssisciri"), se efectucazd acolo unde lajimea drumului este mica si nu permite intoarcerea printr-un singur viraj gi pecsupune urmatorii pasi: 1) - sesemnalizeaza dreapta, sealege locul de intoarcere i se opreste langi bordurd (desi legea nu obl laoprire, serecomanda totusi oprirea autovehiculului pentrua reduce distanfa necesardintoarcerii). 2) /- sesemmnalizeazi stingasi seasigurd in fai, spate si lateral; | - sepomestecu o viteza foarte redusi si se roteste volanul maxim stinga; | +cind autovehiculul ajunge aproape perpendicular pe axul drumului gi s-a ajuns cu rofile din fats \ aproape de bordura din stanga, se incepe rotirea volanului citre dreapta dupa care se opreste. 3) /- se introduce mancta schimbatorului de viteze in treapta pentru mersul inapoi, concomitent cuo now | asigurare; se pomeste inapoi eu o vitezd foarte redusi si se continui rotirea volanului maxim dreapta (dacd acest lucrunus-aefectuat anterior), cursantul avand corpul intors in spate, pentru o asigurare temeini - spre sfirgitul deplasirii cu spatele se incepe rotirea volanului citre stinga si se opreste cu roata din \C stinga spate aproape de bordur’; 4) - seasiguradin nou instanga gi in dreapta, se semnalizeazi stfinga si se porneste vehiculul. Bipt TRANS 0722.366.029 / 021.420.47.54 Scoala de soferi la standarde europene www. biditrans ro 43 Parcarea laterala La efectuarea parciriilaterale se pareurg urmitorii pasi: Moment Actiune Pasull_ | -sc opreste paralel cu vehicululstafionat in fafa loculuiliber(vehicululin | - se opreste, se cupleaza in treapta spatele cinuia urmeazA si parcim), denumit in continuare vehiculul A, | pentru mersul inapoi si se 1a distant laterala de aproximativ 0.8 m, depisind cu partea din spate | pomeste exo vitezA foarte reds, ‘vehicululA,cuaproximatiy 2m. | rotile find drepte, Pasul2 | - cand coltul spate stinga al masinii A (denumit C1) dispare din cdmpul | - se opreste si se roteste volanul vizual oferitde luneti siapare in geamul lateral spate dreapta, maxim dreapta si se continud mersul fnapoi cu 0 vitezii foarte mie Pasul3 | -cindintre autovehicul si bordura sau intre autovehicul si axul drumului | - se opreste gi se roteste volamul se formeaza wn unghi de aproximativ 45°. oui ture stinga (se indreapti Obs.: Pentru a nu risca si depiisim unghiul de 45° se recomanda si se | rotile) si apoi se continua mersul opreasc masina atunci cand facem un unghi de 35-40° si si se mai | foarteincetinapoi continue foarte incet pana la45°, Pasuld | - end coltul C1 apare Ia coljul stergitorului de parbriz din dreapta | - masina se deplaseazi cu o viteza (tilpal dreapta fata), foarte recusd inapoi_concomitent cu rotirea volanului maxim spre stinga. Se continua mersul inapoi (volanul riméne maxim roti stinga) pani efind masina est paraleli cu bordura. ‘Obs.1: Pe intreaga duratd a efectuirii parcirii laterale cursantul trebuie si se asigure iar dacd din spate circula alte vehicule trebuie si opreasca si ile acorde prioritate. Obs.2: Reperele prezentate anterior sunt valabile si dau rezultate intr-o situatie normal’, adic3 autovehiculul in spatele cAruia urmeazi si parcim are dimensiuni normale (nu este camion) gi este parcat lao distant normal fal de bordura (aproximativ 20 cm), iar cursantul are o inaltime normalA respectiv seaunul nu este reglat nici foarte departe de volan, nici foarte aproape de volan, Peni situatiile speciale in care trebuie sd parcam instructorul vaajusta reperele. Ex.: ~atunci cand autovehiculul in spatele caruia trebuie sa paredim este mai lat (camion, autobuz) sau este parcat Jao distanta mai mare de bordura (peste 40 cm) la ultimul reper (pasul 4) rotirea volanului maxim stanga se va face putin mai tarziu (coltul C1 si fie vazut lajumatatea stergatorului. ~atunci cind autovehiculul in spatele edruia urmeazd s& parcdim este mai fngust sau lipit de bordur& (Tico tc.) laultimul reper rotirea volanului maxim stinga se va face pufin mai devreme (coltul C1 si fie vazutin dreptul oglinzi lateral dreapta. 0bs.3: Dupice autovehiculul a ajuns parale! cu bordura, volanul nu se indreapti (rimane rotit maxim sténga) pentru a putea iesi din parcare. Iesirea din parearese facein felul urmiitor: a, sesemnalizeazi si se asigurd in oglinda lateral tinga gi se intoaree capul spre stinga; b. sepomeste cuo vitezi foarte mici (vezi mersul foarte incet) cu ambreiajul in punctul de lucru; ¢. end colful fafd dreapta al autovehiculului care iese din parcare trece de coltul C1, se apasa pedala de ambreiaj pentru a reduce $i mai mult viteza $i se indreapta role (volanul se roteste de doud ori dreapta) si se continua mersul inainte cu vitezi foarte redusi; 4. cand colqul C1 ajunge la jumatatea autoturismului se roteste volanul maxim dreapta; ¢, Inainte dea intra pe noua traiectorie se inceperedresarea volamului. Bipit rrRans 0722.366.029 / 021.420.47.51 ‘Scoala de soferi la standarde europene www biditrans.10 4a a Depasirea rra de depasire este necesara atunei cind intre doud vehicule, care circuld in acelagi sens gi pe acecasi Send. cxistdodiferenta de viteza respectiy, vehiculul din faysare o vitezd mai mica sau este oprit. Depasirea este una dintre cele mai dificile manevre deoarece, de reguli, se executd la viteze de deplasare mari, fed orice migcare gresitd poate duce la producerea de accidente. Obligafi laefectuarea depasiri: 1. Asigurarea prealabili- seasigurd cd manevra este permis Semnalizarea - prin distanga de semnalizare se injelege acea distanta de minim 50 metri in localitate si 100 metri fn afara localititii parcursi din momentul actiondrii limpilor de semnalizare pani in momentul schimbarii direotiei demers. Intotacesttimp se continu asigurarea. 3. Asigurarea definitiva - inainte de inceperea propriu-zisa a depasi individual c& nu s-a angajat nici un vehicul in depasirea noastra (se priveste in oglinda retrovizoare interioara gicea lateral stinga si se intoarce capul in partca stingé pentru anularca unghiului mort), iar cd din sens opus nu circulé nimeni in acel moment sau se afld la o distant& suficient de mare. Dac& vchiculul din fafa noastra are un volum mai mare impiedicaind astfel vizibilitatea, pentru o asigurare temeinicd din fat este necesar si facem o fandare (deplasare laterala) spre stinga, avand capul cit mai insténga. De asemenea inainte de inceperea depasiri propriu-zise trebuie si avem o treapti de vitezd corespunzitoare care si ne asigure orezervd suficienta de putere a motorului. La asigurarea finali trebuie ssc find seama de distanja la care se afld vehiculul din faji si de spajiul necesar efectuarii depagiii, care este influenfat de viteza eu care circuld vehiculul ce urmeazd afi dep 4. Pastrarea unei distanfe laterale suficiente fati de vehiculul depigit. Acest lucru trebuie subliniat de cite instructor maialesin cazul vehiculelorcu tractiune animala, biciclistilor, pietonilor. Revenirea Ia traiectoria inifiali si se fack numai dupi ce s-a asigurat in oglinda retrovizoare interioari si oglinda retrovizoare lateral dreapta cd existi suficient spatiu pentru revenire gi nu se pune in pericol sutovehiculul depasit. Bipt TRANS 0722.366.029 / 021.420.47.51 | ‘Sé0aia de goferi la standarde europene www biditrans.f0 4s Gararea cu spatele Lacfectuarea gaririicu spatelese parcurg urmitorii pasi: Moment Actiune Pasull | - se opreste paralel cu axul drumului la o distanta laterala de aproximatiy | - se opreste, se cupleaza in treapta 1,5 m faji de vehiculul Kingi care urmeazd si garim, denumit in| pentru mersul inapoi gi se continuare vehiculul A si depisindu-t cu aproximativ 6 lungime de | pomeste cu o viteza foarte mica, autovehiculul, Totile ind drepre. Pasul2 | -candal doilea coll vehiculului A (C2) pare in colful geamului lateral | - se roteste volanul maxim dreapta dinspate dreapta. ‘si Se continu mersul inapoi cu Vitezd foarte mica. - ciind autovehiculul ajunge perpendicular pe axul drumului (paralel cu | ~ se opreste, se roteste volanul oui ture stinga (se indreapti rotile) si secontintd mersul inapot cu 0 vitezi foarte redusti pind ind masina intr in parcare. Obs: Pe intreaga durati a efectuarii gardrii cu spatele conduciitorul trebuie si se asigure gi si acorde prioritate vehiculelor din spate si din faa. Pasul 1 Al —_-_i ee Jesirea din locul de garare se facein felul urmator: a) se semnalizeazd dreapta, se asigurd stinga-dreapta; +b) se pomneste cu o vitezd foarte redusd cu ambreiajul in punctul de lucru, ©) cand coltul C1 ajunge la jumatatea autovehiculului care iese din parcare, se apasi pedala de ambreiaj pentru reduce si mai mult viteza si seroteste volanul maxim dreapta, 4) inainte de aintca pe noua traiectorie se incepe redresarea volanului. | Bipi rrRANS 0722.366.029 / 021.420.47.51 ‘Scoala de soferi la standarde europene ww biditrans.r0 46

Vous aimerez peut-être aussi