Emil Cioran despre munc

Oamenii muncesc in general prea mult pentru a mai putea fi ei insisi.

Munca este un blestem. Iar omul a facut din acest blestem o
voluptate. A munci din toate fortele numai pentru munca, a gasi o
bucurie intr-un efort care nu duce decit la realizari irelevante, a
concepe ca te poti realiza numai printr-o munca obiectiva si
neincetata, iata ceea ce este revoltator si neinteligibil. Munca
sustinuta si neincetata tampeste, trivializeaza si impersonalizeaza.
Ea deplaseaza centrul de preocupare si interes din zona subiectiva
intr-o zona obiectiva a lucrurilor, intr- un plan fad de obiectivitate.
Omul nu se intereseaza atunci de destinul sau personal, de educatia
lui launtrica, de intensitatea unor fosforescente interne si de
realizarea unei prezente iradiante, ci de fapte, de lucruri. Munca
adevarata, care ar fi o activitate de continua transfigurare, a devenit o
activitate de exteriorizare, de iesire din centrul fiintei.. Este
caracteristic ca in lumea moderna munca indica o activitate exclusiv
exterioara. De aceea, prin ea omul nu se realizeaza, ci realizeaza
Faptul ca fiecare om trebuie sa aiba o cariera, sa intre intr-o forma de
viata care aproape niciodata nu-i convine, este expresia acestei
tendinte de imbecilizare prin munca.
Sa muncesti pentru ca sa traiesti, iata o fatalitate care la om e mai
dureroasa decit la animal. Caci la acesta activitatea este atat de
organica, incat el n-o separa de existenta sa proprie, pe cind omul isi
da seama de plusul considerabil pe care-l adauga fiintei sale
complexul de forme al muncii. In frenezia muncii, la om se manifesta
una din tendintele lui de a iubi raul, cind acesta este fatal si frecvent.
1

Si in munca omul a uitat de el insusi. Dar n-a uitat ajungand la

naivitatea simpla si dulce,ci la o exteriorizare vecina cu imbecilitatea.
Prin munca a devenit din subiect obiect, adica un animal, cu defectul
de a fi mai putin salbatic. In loc ca omul sa tinda la o prezenta
stralucitoare in lume, la o existenta solara si sclipitoare, in loc sa
traiasca pentru el insusi nu in sens de egoism, ci de crestere
interioara a ajuns un rob pacatos si impotent al realitatii din afara.
Ideea din spatele citatului este ca munca in exces diminueaza
personalitatea umana, cu cat muncesti mai mult, cu atat te transformi
mai mult intr-un automat, robot. Ti se diminueaza sau chiar dispare
timpul sa-ti pui intrebari, sa gandesti, timpul destinat
contemplatiei, artei, amicilor, persoanei iubite, adica exact ceea ce ne
defineste ca oameni. Viata ti se petrece intr-o rutina obositoare (de la
a da cu sapa, pana la a aduna cifrele intr-un cabinet de contabil si
chiar pana la a preda aceeasi materie, ani de-a randul, elevilor de
aceeasi varsta), pe care cand o termini, nu mai poti face altceva
decat sa dormi, pt a o putea lua de la cap a doua zi Munca in
exces dezumanizeaza si de aceea e imperativ sa vedem munca cel
mult ca pe un rau necesar, ce trebuie evitat sau scurtat ori de cate ori
avem ocazia, daca vrem sa ne pastram integritatea fizica si
sanatatea mintala. In consecinta, repet ca cei care umbla dupa
placeri scumpe, chiar daca au, uneori, un mic plus de satisfactie
dintr-o mancare luata la un restaurant de lux, fata de cea luata la
cantina, sunt per total in pierdere, daca au facut nesabuinta sa
munceasca pentru a avea banii pt respectiva distractie.
Emil Cioran
Comentariu Ion Coja :
Eu, unul, citind azi acest text pe care nu-l tiam, mi-am adus aminte
de o replic din Harap Alb. La curtea lui Rou mprat ne aflm
aadar, iar acesta i avertizeaz pe golanii din ceata lui Harap Alb:
ndat vi s-a aduce i demncare i butur, numai de-ai putea
dovedi ct v voi da eu; c, de nu-i fi mnctori i butori buni, v-ai
gsit beleaua cu mine, nu v par lucru de ag! i ce-i rspunde
Setil? Un rspuns cu totul memorabil: S ne dai ct se poate de
mult mncare i buturic, zise Setil, c din mncare i butur,
las dac ne-a ntrece cineva; numai la treab nu ne prea punem cu
toi nebunii.
2

Cred c lui Cioran i-ar fi plcut aceast replic, att de consonant cu

textul i consideraiile sale asupra muncii. De memorat aadar: La
mncare i la butur nu ne ntrece nimeni. Numai la munc nu ne
punem cu toi nebunii!
S fie aceasta o posibil definiie a romnului, n ipostaza sa de
chefliu? mi aduc astfel aminte de o vorb din tineree, auzit ntr-o
crcium din Obor: Frailor, viaa este scurt, n-o putem lungi!
Mcar s-o facem lat!