Prolog

De mai multe ori in viata m-am intrebat cum este sa fii in locul alcuiva, sa traiesti si sa vezi
lucrurile asa cum le vad altii. Am vrut sa imi imaginez, dar oricat am incercat nu m-am putut
desprinde de sentimentele si stilul de a gandi de pana acum.
Mult timp am crezut ca se poate sa creez o lume a mea, unde sa pot juca rolul unei alte persoane
si in care totul sa depinda numai de vointa mea.
Asa am inceput sa scriu, pentru ca mi-am dat seama ca nu e chiar atat de usor sa iti creezi zi de zi
acea lume a ta si sa iti reiei dupa aceea activitatile tale de zi cu zi.
Chiar daca nu am siguranta ca o sa va placa acest univers al mintii mele sper sa puteti sa
intelegeti adevaratul sens al cuvintelor si poate sa ma intelegi si pe mine.
Capitolul 1
Ei bine, totul incepe cu o fata de 15 ani, adica de varsta mea, care incearca sa faca fata la
provocarile care se ivesc in viata ei. Pe aceasta fata o cheama Elisa si este eleva la un liceu foarte
bun, chiar daca pentru ea singurul lucru important pentru ea este arta. Ea traieste in capitala
impreuna cu parintii ei intr-un apartament din apropierea de parcul Cismigiu. Acolo isi petrece
aproape tot timpul liber plimbandu-se si ascultand muzica, lucruri care ii placeau si o relaxau.
Nimic nu parea ca poate interveni in viata ei linistita, in special cand se apropiau sarbatorile de
iarna.
Intr-o zi insa, cand tocmai incepea sa se intunece, in timp ce statea in sufragerie, uitandu-se la
televizor si asteptandu-si parintii sa se intoarca de la niste rude din afara Bucurestiului, auzi
telefonul din hol sunand. Nimic de pana atunci nu o sperie atat de tare ca acel sunet strident al
telefonului. Dupa o secunda in care un fior rece ii strabatu sirea spinarii, se ridica din fotoliu si se
indrepta spre masuta pe care se afla telefonul. Ridica receptorul si auzi o voce groasa si rece de
barbat:
-Casa familiei Alecu?
-Da, raspunse cu o voce tremuratoare Elisa, presimtind parca ce va urma.
-As dori sa vorbesc cu domnisoara Elisa Alecu.
-Eu sunt. Imi puteti spune cine sunteti si de ce m-ati sunat?
-Sunt Daniel Gavrilescu, lucrez la Politia Rutiera Voluntari. Cu parere se rau va anuntam ca, in
timp ce parintii dumneavoastra se intorceau spre Bucuresti, au fost implicati intr-un accident
soldat cu multe victime. Din pacate, parintii dumneavoastra nu au putut fi salvati.

In momentul acela, Elisa simti cum totul in jurul ei se intuneca si devine ireal, credea ca viseaza
si ca se va trezi in fotoliul ei comod in care isi petrecuse pana atunci o mare parte din vacanta de
iarna, care incepuse de cateva zile. In ziua aceea trebuia sa mearga impreuna cu parintii ei sa-si
viziteze verii, dar nu se simtise prea bine, asa ca mama sa o lasase acasa, cu conditia sa-si faca
curat in camera imediat ce se va simti mai bine.
Gandul ca dimineata acceea a fost ultima data cand si-a mai putut vedea parintii si ca un Ne
vedem mai tarziu! a fost singurul lucru rostit in timp ce inchidea usa in urma lor.
Dupa ce si-a revenit, si-a dat seama ca politistul inchise telefonul si, dintr-o data, holul in care
inca mai plutea mirosul parfumului de levantica al mamei sale, i se paru de nerecunoscut; strain
de tot ce se intamplase pana atunci, un martor insensibil la tragedia care tocmai isi facuse loc in
viata ei.
Primul lucru care ii veni in minte a fost sa se duca in camera parintilor ei si sa ii mai simta inca o
data in preajma ei. Asta si facu. Cu lacrimi in ochi, abia abtinandu-se sa nu izbucneasca intr-o
criza violenta de plans, se duse in camera unde de dimineata parintii ei se agitau ca sa nu intarzie.
Mama ei ura sa intarzie, era foarte punctuala, in schimb tatal ei pierdea mereu notiunea timpului
si ii trebuiau cateva ore bune ca sa faca ceva ce isi programase sa faca in cateva minute. Probabil
acest lucru Elisa iubea cel mai mult la ei, faptul ca erau asa diferiti unu fata de celalalt si totusi
erau foarte fericiti impreuna. In momentul in care se aseza pe patul plin cu lucruri si de
asternuturi ravasite in care, cu o noapte inainte, parintii ei dormeau linistiti, o cuprinse si mai
mult dorul.
Dupa un timp, Elisa auzi taraitul metalic si patrunzator al soneriei, care o destepta din starea ei
de melancolie. Incet, foarte incet se dadu jos din pat si se indrepta spre usa cand, dintr-o data ii
veni ideea ca, toata aceasta poveste tragica nu era nimic altceva decat un lucru nascocit de
imaginatia ei si ca la usa o astepta mama incarcata cu daruri din partea matusii ei. Dar fericirea
se risipi, deoarece atunci cand deschise usa o vazu pe bunica ei stand in prag, toata imbracata in
negru si avand fata mai alba ca niciodata. Ea era singura ruda pe care o mai avea in afara de
unchiul si matusa sa, care locuiau in afara Bucurestiului.
Fericita ca vede un chip drag, dar parca si mai trista din cauza durerii bunicii, Elisa ii facu loc
acesteia sa intre, inchizand usa in urma ei. Intre timp, doamna Alecu se azeza pe canapea si
incepu sa planga incet, acoperindu-si fata cu mainile. Pentru Elisa era prima data cand isi vedea
bunica in felul acesta. In primul rand: de obicei aceasta nu plangea, nu era deloc o fire sensibila,
fiind foarte exigenta cu toti, exceptie facand fiul sau cel mare si nepoata sa favorita, adica Elisa.
Acum insa, aceasta impunatoare doamna devenea din ce in ce mai garbovita de durerea
ucigatoare a pierderii fiului ei si glasul ei rece si ferm devi tremurator.
- Imi pare rau, draga mea, ca te-am deranjat, dar cred ca ai aflat... ceea ce s-a intmplat, rosti in
cele din urma doamna Alecu dupa ce reusi sa isi potoleasca cat de cat plansul. Sper ca esti bine?.
Dupa cate vad esti cam palida, desi nici nu ma mir avand in vedere situatia.

- Daca as fi stiut....
- Nimeni nu ar fi putut sti ce se va intampla - ,dar sa trecem peste asa. Stiu ca iti este greu, dar
viata merge inainte. Ceea ce s-a intamplat nu mai poate fi schimbat si in nici un caz nu trebuie sa
ramai trista pentru tot restul vietii.
- Stiu, bunico, dar...
- Nici un dar, la urma urmei si ei nu ar fi vrut ca tu sa suferi atat de mult. Viata ta nu a luat sfarsit
odata cu a lor, spuse bunica cu un ton taios, ultimele cuvinte spunandu-le insa cu o voce
tremurata si sovaitoare.
- Da , bunico.
- Si acum ca am lamurit lucrul acesta, vreau sa discutam despre locul unde vei locui de acum in
colo, pentru ca nu vei mai putea locui in casa asta.
- Dar de ce, bunico?
- Pentru ca nu o sa te descurci singura si nu vei putea sa apelezi la ajutorul meu tot timpul, pentru
ca nu voi veni tot timpul sa te ajut din cauza problemelor mele de sanatate care ma obliga sa stau
mult timp in casa si nu vreau sa patesti ceva.
- Nu vreau sa plec. Aceasta este casa mea, locul unde am crescut si - cel mai important - ,imi va
aminti mereu de mama si de tata. Asa nu ii voi putea uita, vor fi mereu langa mine chiar daca ei
nu mai sunt pe lumea asta. Inca mai simt parfumul mamei, inca mai pot sa imi amintesc cum
erau imbracati de dimineata, mai simt si acum sarutul de pe care mi l-au dat amandoi inainte sa
plece, la fel cum imi amintesc sunetul scurt al usii inchizandu-se in urma lor.
- Draga mea, ei vor fi mereu langa tine, indiferent de locul unde te vei afla. Nu conteaza daca vei
fi aici sau in cealalta parte a lumii, important e sa ii ai mereu in inima ta si sa ii iubesti la fel de
mult ca acum. Pentru moment nu iti mai fa griji, spune-mi doar unde ai prefera sa stai. Trebuie
sa te gandesti ca eu nu mai am suficienta energie si timp ca sa te pot creste.
- Atunci voi merge la matusa Emilia.
- Dar nu ai mai vazut-o de mult timp si locuieste foarte departe de Bucuresti. Esti sigura ca vrei
sa locuiesti cu ea?
- Da. Nu pot sa stau cu tine si in nici un caz nu voi putea locui cu verii mei, mi-as aminti mereu
de ce s-a intamplat astazi si nu as putea suporta. In plus, cred ca mi-ar prinde bine sa locuiesc cu
matusa, ea e singura si as avea destul loc fara sa o incomodez.
- Daca asta iti doresti atunci am sa o sun pe Emilia si o sa o rog sa te primeasca, macar cateva
saptamani, dupa aceea vom vedea daca va intelegeti sau trebuie gasita o alta solutie. Avand in

vedere ca am cazut de acord in privinta asta, e timpul sa plec. Vreau sa ma suni mai incolo,
inainte sa te culci si nu uita sa incui usile si geamurile si sa dai drumul la centrala. Seara este
chiar foarte frig si nu vreau sa ingheti.
Elisa o conduse pe bunica ei pana in hol, o astepta sa se incalte si sa isi puna paltonul, dupa care
o imbratisa si ii spuse noapte buna inainte sa inchida usa. Tot ce facea ii producea o durere
insuportabila si era din ce in ce mai ametita, totusi nu voia sa isi ingrijoreze bunica asa ca nu ii
spuse nimic.
Imediat ce se asigur ca bunica ei pleaca, se reintoarse in camera pe care o parasise cu un timp in
urmaSe inveli cu o patura si, incet-incet, adormi in patul in care, cu o noapte in urma dormeau
parintii ei.
Capitolul 2
A doua zi, dupa o delunga lancezeala in pat, se ridica si se hotari sa mearga in parc. Incepu sa se
imbrace si, parca ii era din ce in ce mai greu sa se miste si realiza ca nu mai mancase de multa
vreme. Cauta niste bani prin casa, isi lua geaca si pleca. Cobori in graba scarile, simtind ca dura
o vesnicie sa coboare trei etaje si, in cele din urma ajunse afara. Aerul rece de afara o inviora si o
inveseli, amintindu-i de diminetile asemanatoare cu aceasta cand se intalnea cu prietena ei cea
mai buna, fie pentru o scurta plimbare inainte de scoala, fie pentru a merge la cafeneau lor
preferata atunci cand era weekend sau cand nu voiau sa mearga la ore.
Acum era sambata, dar prietena ei, Maria era plecata cu niste amici la Brasov si nu se intorcea
decat peste saptamana, asa ca nu avea nimic de facut decat sa vada daca mai era cineva cunoscut
prin oras la ora aceea.
Se indrepta spre parc si inconjura zecile de masini aflate pe alee. Ajunse la poarta Cismigiului pe
care o stia vesnic deschisa, dar azi se parea ca parcul se deschidea mai tarziu. Nu stia ce sa mai
faca in timpul ce ramasese ,pentru ca nici Monde Cafe nu se deschide decat la ora zece, unicul
inconvenient al cafenelei preferate.
Se hotari sa mearga prima data la magazinul din colt ca sa isi cumpere un croissant cu branza si
un suc de portoale, in opinia ei, cea mai buna mancare din lume.Dupa zece minute, cu o jumatate
de sticla de suc de portocale si la fel de mutl croissant, se intoarse la poarta parcului care o gasi
deschisa, asa ca...intra.
Lasa in spate zgomotul masinilor ce incepura demult sa circule grabite pe strazile nu prea
spatioase ale intregii capitale, formand ambuteiaje la fiecare intersectie, oferind pietonilor un
spectacol nu foarte placut, mai ales din punct de vedere fonic.
Chiar daca isi incepuse ziua foarte tarziu, lucru de care nu s-ar fi deranjat intr-o zi normala, se
simtea destul de obosita si fara prea mult chef de viata. Bunica ei nu o mai sunase dimineata asta,

dar lasase un mesaj de cu seara la vecina ei, transmitandu-i ca se va ocupa ea de tot ceea ce tine
de inmormantare si transferul ei la Iasi, unde locuia matusa Emilia.
Facu un ocol al parcului si se isi propuse sa incerce sa vada daca nu-si gaseste vreun coleg de-al
ei care sa o faca sa isi mai inbunatateasca starea de spirit. Se intoarse la un copac, sub care
obisnuiau prietenii ei sa vina atunci cand nu aveau ce face acasa sau chiuleau de la scoala si, spre
surprinderea ei, ii gasi pe Mihai si pe Anastasia stand sub aureola de frunze a batranului stejar. Se
simti atunci putin stanjenita, pentru ca cei doi stateau imbratisati, facand abstractie de cele ce se
intamplau in jurul lor. Totusi era fericita ca putea discuta cu ei, numai ca... nu putea pur si simplu
sa mearga sa ii salute avand in vedere situatia de fata. Ii veni in minte sa o sune pe Anastasia, dar
renunta in curand la aceasta idee, deoarece Mihai o vazu stand in spatele gardului viu ce delimita
zona verde a copacului si ii facu semn sa se apropie, in acelasi timp desprinzandu-se din
stransoarea Anastasiei.
Pentru prima data de cand il stia pe Mihai i se paru ca acesta era extrem de atragator. Din clasa a
doua si pana acum il considera doar prietenul ei slabanog si ciufulit din cauza caruia, in ultimele
opt luni nu mai putea petrece prea mult timp cu Anastasia. Acum insa, in timp ce el se apropia,
stomacul incepu sa se umple de fluturi jucausi pe cand inima isi marea numarul de pulsatii.
Atunci cand se apropie indeajuns de ea incat sa isi vada propia imagine micuta reflectata in ochii
lui albastrii-verzui, un fior ii zgudui tot corpul facand-o sa se clatine usor intr-o parte.
-Am auzit azi, la stirile de dimineata,ce s-a intamplat.Ah...Sigur esti bine? Pari un pic slabita si
cam palida.
-Nu am nimc. Inca e destul de aiurea, dar incep sa ma obisnuiesc asa ca ma simt din ce in ce mai
bine.
-Daca zici tu, spuse Mihai inca neincrezator.
Elisa isi dadu sema ce e cu adevarat ingrijorat pentru ea si un nou val de fluturi ii napadi
stomacul asa ca, pentru a nu-i da de banuit, schimba cursul conversatiei:
- De cand sunteti in parc? Acum o jumatate de ora nu era deschis.
- Am venit mai devreme si am sarit gardul. Nu era nimeni prin apropiere asa ca...
-In plus paznicul ne cunoaste si nu a fost deloc surprin sa ne vada atunci cand a facut ocolul
parcului.
Fata tresari, era atat de concentrata asupra lui Mihai incat nu a observat-o pe prietena ei care,
intre timp, s-a strecurat pana la ei si acum statea cu bratul lipit de cel al baiatului. Desi pana
atunci a considerat-o pe Anstasia cea mai buna prietena a ei, acum, pe langa fluturii din stomac,
mai simti cum spatiul in care ei dansau se stramteaza si deveni imposibil de mic pentru a mai
putea fi suportat.

- Sigur esti bine? repeta Mihai privind ingrijorat fata din ce in ce mai rosie a fetei care lua nuante
tot mai puternice.
- Mi-e bine, doar am mancat destul de putin in ultimele doua zile si nu cred ca a fost o alegere
prea buna sucul de portocale.
- Atunci, hai sa mergem sa mancam ceva, oricum m-am cam plictisit de cand stam aici si cred ca
rochia mea arata ingrozitor, spuse Anastasia afisand un zambet larg, care o facu pe Eisa sa se
simta si mai rau.
- Buna idee! Sa mergem la "2PM". Am auzit ca, acum ca s-a schimbat proprietarul, cafeneaua are
mai multi clienti si au o cafea mai buna ca inainte.
- Sunt de acord, si asa nu mai am ce face pana saptamana viitoare. Am timp berechet si imi mai
ramane acum ca...
- Dar ce faci saptamana viitoare? incerca Anastasia sa schimbe repede subiectul acum ca o lua
intr-o parte destul de stanjenitoare.
- Cred ca am uitat sa va spun - de fapt ieri seara am hotarat cu bunica - ma mut in Iasi la matusa
mea.
- Cum adica? Si te pomenesti ca ai fi plecat fara sa ne spui si noua. Si cu noi cum ramane?
intreba fata dezamagita ca cea mai buna prietena a ei omisese sa ii spuna ca se va muta in partea
cealalta a tarii- chiar daca nu e cine stie ce distanta.
- Voiam sa va anunt azi dupa ce ieseati de la scoala, dar se pare ca v-ati gandit la acelasi lucru ca
si mine.
- Stii foarte bine ca nu prea suport orele de azi, sunt plictisitoare si nu ma vor ajuta la nimic in
viitor. Asa ca prefer o plimbare prelungita in parc decat sa stau si sa ma uit pe pereti.
- Spuse domnul "Stiinte exacte".Totusi nu pot intelege de ce ai note maxime la toate obiectele
daca tu nu mergi nici la jumatate din orele pe care le avem.
- Daca ai un pic de minte si un pic de talent oratoric poti sa ii ametesti complet pe profesori asa
incat sa nu mai fie nevoie sa vin la ore, iar testele sunt floare la ureche.
- Adica vrei sa spui ca eu nu am nici minte, nici nu sunt in stare sa vorbesc cum trebuie? spuse
suparata Anastasia, care de acum se inrosise mai mult ca prietena ei.
" Omul asta are darul sa chinuie oamenii.", gandi Elisa in timp ce se uita la fata zambitoare si
destinsa a lui Mihai si la iubita lui, care acum nu era nici pe de departe atat de relaxata.
Era adevarat ca nici una dintre ele nu avea mediile la fel de mari ca ale lui, de fapt nimeni din
nici o scoala din oras nu le avea, exceptie facand o fata de la un colegiu din Sectorul 4. De multe

ori il tachinau spunandu-i ca daca va mai continua asa peste cativa ani nu va mai avea cum sa
treaca nici macar anul si ca ,probabil, va sfarsi intr-o clasa anonima dintr-un liceu anonim in care
va repeta iar si iar aceeasi clasa pana ce se va lasa de scoala. Pe el nu il suparau vorbele lor
prostesti si de multe ori le spunea ca in felul asta va putea sa vada cum isi traiesc ele viata de zi
cu zi.
Cu toate ca Anastasia inca mai era suparata pe spusele prietenului ei, o lua de brat pe Elisa,
afisand acelasi zambet larg si insuportabil si se indrepta spre poarta parcului fara a-l mai astepta
pe Mihai.
Obisnuit cu asemenea iesiri acesta se multumi sa-si spuna in minte:" Sa fiu al dracului daca mai
pot scoate o vorba fara sa o supar!" si sa le urmeze de la departare pe cele doua.
Capitolul 3
Cafeneaua "2PM" era aplasata intr-o clasdire intre Calea Victoriei si Bulevardul Regina
Elisabeta, astfel clientii se puteau bucura de imaginea unei zile cotidiene in timp ce ascultau
muzica jazz si isi savurau cafeaua cu arome orientale. Era deschisa de mult timp numai ca, pana
acum cateva saptamani, nu prezenta nici un interes pentru clientela bucuresteana, aflandu-se de
mai multe ori in pragul falimentului.
Acum era proaspat renovata, nemaiavand acele draperii pline de praf si acele mese si scaune
luate la mana a doua. Noul proprietar aduse cu el un nou stil, mult mai rafinat, dar totodata
contemporan, combinand clasicul cu modernul, vintage-ul cu futurismul intr-un mod ce era
placut si plin de stil.
Culorile erau alternate cu alb, negru si nuante de gri care aduceau o nunate de sobrietate
localului, iar tonurile de violet, albastru, verde si galben se completau perfect in spatiul imens al
cafenelei.
Cei trei intrara in cafenea cautand din priviri o masa libera in localul supraaglomerat. Spre
surprinderea lor, masa lor preferata, din care se puteau vedea ambele bulevarde, era libera. Asa
ca se asezara la ea si ii facura un semn chelnerului, care nici macar nu catadicsea sa isi intoarca
privirea catre ei.
Comandara toti ciocolata calda cu vanilie, rom si scortisoara plus o portie mare de bisciti de toate
sortimentele si incepura sa discute despre cat de mult s-a schimbat cafeneaua. Radeau zgomotos
din cand in cand, glumeau mult si vorbeau la fel de mult. Asa si-au petrecut aproape toata ziua,
epuizand toate subiectele de discutie posibile si comandand una dupa alta toate bauturile din
meniu si cheltuindu-si toti banii de buzunar pe o luna intreaga.
Gandurile Elisei alternau intre cele intamplate in urma cu doisprezece ore si amintirile in care era
si Mihai. In mod normal, nu ar fi incercat sa isi mai aminteasca lucruri intamplate acum cativa

ani, dar voia sa vada daca sentimentul ciudat de mai devreme fusese legat de ceva din trecut sau
doar a fost o intamplare ciudata intr-un moment de slabiciune.
Se uita pe furis la Mihai sa incerce daca roiul de fluturi revine, dar nu simti nimic, asa ca se
multumi sa zambeasca subtil si sa-si intrerupa sirul de ganduri, care incepea sa o oboseasca
ingrozitor.
Capitolul 4
Era ora 7 cand au plecat, in sfarsit, din cafenea.
Chiar daca era foarte obosita si mirosea toata a fum de tigara, ii trecu prin minte sa o viziteze pe
bunica ei, care statea in cartierul Armenesc, la un sfert de ora de mers pe jos. Nu mergea prea des
pe la ea, pentru ca, de multe ori, nu o gasea acasa sau era ocupata, asa ca renuntase de mult la
visitele pe care le obisnuia sa le faca, impreuna cu mama ei, in momentul in care aceasta
renuntase sa o mai insoteasca. Se opri in mijlocul strazii si se intoarse brusc, hotarandu-se sa
amane vizita pe alta data. Era mai bine sa se intoarca acasa si sa doarma decat sa riste sa umble
in miez de noapte prin oras.
In scara blocului era intuneric, asa ca nu vazu ca in fata usii ei se afla un cos de picnic legat cu o
funda mare de culoare albastra. De abia atunci cand dadu cu piciorul in el sesiza ca ceva este pus
in calea dintre ea si holul apartamentului si, evident, catre patul moale din camera ei.
Nu o surprinse, la inceput, existena acestui neasteptat obiect. Probabil din cauza ca, destul de
des, cand parintii ei erau plecati cateva zile, vecina de la apartamentul 13 ii aducea cate ceva bun
de mancare, iar atunci cand nu o gasea acasa, lasa pur si simplu mancarea in fata usii, invelita
intr-un stergar sau intr-un cos voluminos.
Totusi, acesta nu aducea nici pe departe cu vechiul si prafuitul cos de nuiele al vecinei sale. Asa
ca se apropie incet de el si dadu materialul albastru ce acoperea gura cosului.
Capitolul 5
Acum Elisa nu mai era trista. Se apropia momentul plecarii la Iasi, asa ca era mereu ocupata. In
plus catelul pe care il descoperise in cosul misterios cu cateva zile inainte.
In hol erau ingramadite peste cincizeci de cutii de diferite marimi in care fata isi puse lucrurile
care uramau sa populeze viitoarea ei camera din noua sa locuinta si, chiar daca era sigura ca nu
vor incapea toate intr-o odita de trei pe patru, neincapatoare dupa parerea ei, o va ruga pe scumpa
ei matusa sa ii imprumte si alte spatii de depozitare.
Camionul pentru lucruri trebuia sa soseasca in cateva ore, asa ca nu ii mai ramanea decat sa duca
cele cateva zeci de cutii si plase jos, in scara blocului, ca apoi sa le poata pune in masina.Desigur,
Mihai si Anastasia erau acolo sa o ajute.

Despartirea a fost destul de grea, dar dupa nulte promisiuni si reimprospatarea listei cu numere
de telefon, adrese de e-mail si alte numeroase conturi noi create special pentru a tine legatura,
acestia nu au mai avut ce face si, imbratisandu-se, si-au luat rama bun.
Drumul a fost infernal pentru Elisa, pe langa raul de masina adaugandu-se si gandurile negre care
se derulau rapid in mintea ei. Nu este usor sa te muti dintr-un oras in altul, mai ales daca lasi in
urma infernalul si aglomeratul Bucuresti, plin cu locuri si amintiri dragi si te indrepti spre Iasul
linistit, melancolic si boem, plin de studenti si camine, dar fara sa ai nici un prieten; in special
daca stii ca nu te mai poti intoarce niciodata in aceeasi casa veche si sa reiei totul exact din
momentul in care ai plecat, prefacandu-te ca nu s-a intamplat nimic.
Cand a ajuns in sfarsit la locuinta matusii sale, foarte aproape de Parcul Copou, de abia isi mai
putea simti picioarele din cauza ca a trebuit sa stea ingramadita pe un scaun minuscul din dreapta
soferului si sa tina in brate mai multe lucruri care nu au mai incaput in camion- incredil cate
lucruri poate avea o fata de 15 ani, fara sa isi dea seama.
Ca si in celelalte dati cand o vazu pe matusa Emilia, nu putea sa nu se abtina din zambit deaorece
fata femeii era, daca se poate spune asa, o combinatie dintre comic si tragic formata in timp din
cauza vietii agitate pe care o ducea. Avand trei copii si un loc de munca stresant, oricat de vesela
si draguta ar fi fost inainte de a se muta in Iasi, acum ridurile si cearanele ii sporeau melancolia si
tristestea cronica pe care le-a insuflat atat de bine mama ei prin nenumarate inceracari de a o face
distinsa "asa cum ar trebui sa fie orice doamna si domnisoara bine crescuta".