ASPECTE ETICE IN PRACTICA MEDICALA

Etica este o disciplina derivata din filosofie si teologie, studiind aspectele ideale de
comportament uman si ntelegerea moralitatii raportata direct la valori pozitive si negative.

Etica are trei subdiviziuni principale: descriptiva, normativa (generala si aplicata) si

metaetica.

" Etica descriptiva se ocupa de studii comparative si interculturale.

" Etica normativa generala studiaza modelele de comportament si raportarea valorica.

" Etica normativa aplicata are drept preocupare centrala problemele de moralitate, iar "
metaetica studiaza semnificatiile si ratiunea eticii si moralitatii.

Partea aplicata a eticii normative, de care apartine si etica medicala, e diferit teoretizata.

Teoria deontologica afirma o etica a obligatiei n sensul prestabilirii unor norme de conduita
care sa produca un rezultat pozitiv.

Teoria teleologica sustine o etica a finalitatii n care un rezultat bun echivaleaza cu o

conduita buna. Primnd rezultatul, dar existnd o dualitate de perspectiva, se contureaza din
start doua maniere de conduita: egoismul sau maniera personala de a lua o decizie, si
utilitarianismul sau maniera practica, dincolo de subiectivitate.

Exista si teorii terte, mixte, care mbina aspecte din primele doua, adica:
 Etica aplicata opereaza cu multiple concepte, parte din ele folosite n enuntarile
precedente. Valoarea este o notiune complexa la care se face raportare, deci o masura a
rezultatului si o apreciere directa a conduitei. Valorile pot fi personale, de grup sau sociale;
aceasta stratificare nu are ntotdeauna corespondent real, valorile atribuabile fiind de multe
ori un compromis ntre cele trei categorii enuntate. Exista apoi raportarea la moralitate.

Practic, moralitatea e un cod al conduitei care poate avea drept surs? un contract social, legi
naturale, precepte divine sau standarde individuale. Doua concepte particulare trebuie exact
n?elese, fiind general valabile: oricine are, n orice situatie, obligatii si drepturi. Importanta
lor este egala n mod normal, iar ncalcarea uneia o exclude pe cealalta. Dihotomia
antinomica de la baza eticii (relatia bun-rau, sau pozitiv-negativ) se regaseste invariabil n
modul nostru de gndire: definim, de exemplu, virtuti (ntelegerea, integritatea) mult mai usor
prin aspectul contraponderal al viciilor (lacomia, nselaciunea), si invers.

Moralitatea nu este, prin urmare, o problema de optiune, ci mai degraba o raportare

bisensuala, cu att mai mult cu ct "pozitiv" sau "negativ" sunt situational relative.

Etica medicala

Asa cum am mentionat anterior, etica medicala este o ramura a eticii normative aplicate.
Aplicabilitatea ei trebuie nteleasa concordant cu aparitia de tehnologii noi si cu cerintele
publice privind practica medicala.

Aspecele morale pot fi raportate la doua grupuri valorice principale: valorile medicului si
valorile pacientului.

Exista reglementari specifice privind cele doua grupuri valorice si relatia dintre ele. Aceste
coduri de conduita profesionala includ: juramntul lui Hippocrate, principiile etice ale AMA
privind drepturile medicului si drepturile pacientului, si Legea privind drepturile pacientului.

Conform acestor prevederi, pacientii au dreptul legal de a participa la deciziile privind

ngrijirea medicala ce le va fi acordata, dreptul de a primi raspunsuri rezonabile la cererea de
ngrijire, si dreptul de a li se asigura o explicare a costurilor, indiferent de sursa de plata.
Decizia etica nu este ntotdeauna att de facila ct lasa de nteles profilul teoretic. Exista un
model general de urmat n astfel de decizii.

Premiza initiala n fata unui anume caz clinic stabileste ce ar trebui sau n-ar trebui facut n
cazul respectiv. Trebuie cunoscute si definite exact motivatiile (medicale, sociale, legale,
personale) de sustinere a premizei initiale, furniznd totodata si justificarea acestor motivatii -
ntr-un cuvnt, argumentul etic al premizei.

Pentru fiecare premiza trebuie definite una sau mai multe contrapremize, sustinute si ele de
motivatii si justificari.

Evaluarea consta n cntarirea diverselor motivatii stabilite, si alegerea celei mai justificate.
Cnd persista ndoiala, se poate apela la ajutor exterior (colegi, specialisti, pacient si familie,
comitete etice, alte forme de consiliere) pentru a clarifica aspectele generale ale cazului
(consistenta si coerenta argumentului), si pentru a stabili alternativa de urmat (acceptarea
premizei initiale, acceptarea contrapremizei, sau formularea unei noi premize ca rezultat al
modificarii premizi initiale sau a contrapremizei).

Actiunea medicului e dictata de decizia etica luata, si vizeaza ce este sau nu de facut.

Principii de etica medicala

Si n privinta principiilor generale de etica medicala exista o diicultate de aplicare practica.

Cel mai important lucru ar fi, logic, ca interventia medicului sa nu faca rau. De multe ori alte
principii primeaza, astfel ca stabilirea prioritatilor revine strict medicului, functie de caz.

Fidelitatea este obligatia de a urma juramintele asumate prin profesie, nsemnnd a spune
pacientului adevarul despre situatia lui si mentinerea confidentialitatii privind cazul respectiv.
Autonomia, mult ncurajata etic, presupune accesul liber al pacientului la informatii privind
situatia sa, participarea lui la formularea deciziilor, si ajutorul dat pacientilor deficienti pentru
a-si putea exercita autonomia.

Beneficienta presupune obligatia medicului de a face bine, de a ridica gradul de sanatate al

comunitatii respective.

Nonmaleficienta este obligatia de a nu face rau. Singurele acte de agresiune intentionata

acceptate n medicina sunt cele menite sa faca bine pacientului (ex. interventii chirurgicale,
ncalcarea confidentialitatii la cererea autoritatilor n cazul n care un pacient se constituie n
pericol pentru o alta persoana).

n anumite situatii medicul poate ncalca anumite reguli perfect constient de posibilele efecte
nedorite (ex. citostatice cu toxicitate crescuta peste dozele maxime) pe baza unui risc
calculat.

Justitia este chemata sa intervina n multe aspecte de natura etica. n probleme procedurale
(ex. primul venit, primul tratat), probleme de distributie a tratamentelor (mai ales cnd exista
resurse de tratament limitate), probleme de compensatie, si cele care interpun medicul ntre
pacient si societate (discriminarea persoanelor cu diverse handicapuri).

Probleme morale

Importanta lor nu e deloc neglijabila, cu att mai mult cu ct motivatiile nu sunt usor
acceptabile.

Limitarea tehnologiei este folosita avnd n vedere costurile ridicate ale tratamentelor.
Decizia de ncepere sau nu a sustinerii functiilor vitale, ntreruperea acestei terapii,
eutanasierea ridica probleme morale dosebite, ca si controlul/autonomia privind tehnologia
folosita.
Limitarea resurselor include doua aspecte: macroalocarea si microalocarea. Primul are n
vedere fondurile alocate sanatatii, direct corelat cu raportul dintre medicina si alte necesitati
sociale (aparare, cultura, educatie). Al doilea vizeaza alocarea fondurilor pentru fiecare
pacient n parte, necesitnd stabilirea unei prioritati privind dreptul la tratament - decizia
apartinnd n esenta medicului.

Limitarea cercetarii a fost iterata avnd n vedere unele antecedente istorice (experimentele
naziste practicate pe oameni). Trebuie sa existe si n acest caz un consimtamnt n cunostinta
de cauza al pacientului sau al reprezentantilor sai legali. n cazul copiilor nu este admisa nici
cercetarea nonterapeutica, chiar daca riscurile sunt mici.

Limitarea mbolnavirii priveste mai ales raspndirea bolilor infecto-contagioase. Un exemplu

particular l reprezinta SIDA. Problemele de sanatate publica gen fumatul, consumul de
droguri si alcool ridica semne de ntrebare privind controlul lor: cine si cum ar trebui limitat.