Aci sosi pe vremuri

Ion Pilat
Aparitia: Poezia a fost inclusa in ciclul Trecutul viu,care face parte din volumul Pe Arges in sus
,aparut in anul 1923,deci interbelic.Volumul descrie spatiul copilariei poetului (mosia Florica),casa
parinteasca si natura campeneasca
insufletita de amintirile de altadata.

Tema: Tematica rurala isi subsumeaza in poezia lui Pillat doua teme de circulatie
universala,anume iubirea si timpul.Universul rural este ales ca topos al concretizarii iubirii,care
se manifesta atat in planul trecutului,al timpului recuperat prin amintire, cat si in cel al
prezentului,al trairii celui care nu face altceva decat sa repete experienta celor dinaintea lui.Astfel
ca,poezia devine o meditatie nostalgica pe tema trecerii ireversibile a timpului, tema asociata cu
repetabilitatea destinului uman,a ciclicitatii vietii.
Aceasta surgere neincetata a timpului ii provoaca eului liric o enorma suferinta, din perspectiva
careia ,autorul va descrie spatiul rural pe fundalul caruia va proiecta criza launtrica provocata fie
de aceasta trecere ireversibila a timpului,fie de instrainarea fata de satul natal,argument ce
indreptateste afirmatia ca Pillat este poet traditionalist doar ptin recuzita,dar modern prin viziune.

Semnificatia tilului: Titlul este metaforic si simbolic.Sintagma titlului contine doua repere
deictice(de spatiu ,adverbul de loc cu forma regionala aci si de timp,locutiunea adverbiala pe
vremuri)precum si forma verbala de perfect simplu sosi care desemneaza o actiune recent
incheiata si asumata de poet.
Interpretat in corelatie cu intregul text,cel dintai element deictic,spatiul lui aci anuntat de
titlu,desemneaza casa amintirii, o casa devenita posesiune sufleteasca,proprietate aflata in
stapanirea memoriei.Din acest punct de vedere,reperul spatial devine elementul stabilsustras
devenirii,un topos ce isi subordoneaza dimensiunea temporala unui prezent etern.Cel de-al doilea
element,vremurile contine acceasi sugestie a trecerii prezente care eternizeaza in amintire.

Daca locul cu lanurile sale de secara si umbrele berzelor neschimbate in rotirea anotimpurilor
pare a fi acelasi,vremurile dau impresia ca sunt mereu altele datorita ciclicitatii prezentelor
umane,care formeaza noi cupluri. Toate aceste elemente morfologice sugereaza ideea ca
experientele vietii omenesti sunt reluate de generatiile care se succed. Asadar, stabilirea cadrului
in care iubirea iubirea idilizata va fi evocata din dubla perspectiva a trecutului si a prezentului,face
ca perspectiva poetica sa se circumscrie unui timp si spatiu ca de basm,mitic,nedefinit.

Compozitia exterioara: Din punct de vedere compozitional,poetul nu renunta la rigorile

prozodiei,chiar daca opera lui se afla in confluenta dintre traditionalism si modernism. Pillat
alcatuieste textul poeziei din 19 distishuri si un vers final,liber,un monostih (care indeplineste rolul
de lait motiv al poeziei),pastrand ritmul (iambic),rima (imperecheata) si masura (de 13-14
silabe),conferindu-i astfel poeziei traditionaliste o structura de tip clasic.
Comunicarea poetica se realizeaza atat in registrul lirismului obiectiv(cu elemente de narativitate
simbolica si meditatie cu caracter general-uman) cat si a lirismului subiectiv(marcat de prezenta
eului liric,comunicarea directa a trairilor si a sentimentelor la persoana I singular,sentimentul
elegiac,meditativ),subiectivitatea fiind sustinuta de prezenta marcilor lexico-gramaticale
specifice(verbe la persoana I si a II-a singular,pronume personale,adjective posesive) si elemente
deictice
spatio-temporale aci-accolo, acum-atunci.
Structura de profunzime:Se organizeaza in 3 mari secvente lirice :
Secventa I cuprinde primele 3 distihuri (6 versuri) in care se regasesc indici spatiali ai unui cadru
rustic si intim,precum si indici temporali ce compun campul semantic al amintirii.In opozitie cu
timpul perceput la nivel individual,timpul universal,macrotimpul,se scurge dupa alte
dimensiuni,dandu-i omului impresia de incremenire.Privita din perspectiva fiintei umane
trecatoare,axa temporala cosmica ii trezeste eului liric un peternic sentiment de neputinta si
nostalgie,in timp ce trecutul este vazut ca un timp al vitalitatii,idee sugerata prin aluzia la haiduci
si la poteri.
Secventa a II-a contine urmatoarele sapte distihuri (14versuri) in care se reconstituie scenariul
erotic de altadata,ai carui protagonisti sunt bunicii.Prin recuzita bunicii(berlina,criolina)si prin
aluziile culturale la cele doua poeme romantice recitate de bunic este sugerat trecutul.Dincolo de
aceste elemente,se insista asupra portretului bunicii,dominat de motivul ochiilor de peruzea,ca
simbol al privirii protectoare a femeii,pentru ca apoi imaginea auditiva neasteptata introdusa in
text sa sporeasca doza de ambiguitate(Si cum sedeaudeparte,un clopot a sunat).Ambivalenta
spatiului sacru,care celebreaza unirea celor doi,reaminteste de conditia de muritor a individului,pe
care poetul incearca sa o compenseze cu iluzia eternizarii clipei de dragoste.
Secventa a III-a contine opt distihuri(16 versuri) si debuteaza prin realizarea legaturii dintre
scenariul erotic trecut si cel prezent.Motivul fotografii exprima drama trecerii timpului,acest
intermezzo dand o tonalitate grava poemului,astfel incat pe fundalul scenariului erotic este
proiectata drama instrainarii de timpul copilariei,dar si cea a efemeritatii fiintei umane.Povestea
de dragoste din prezent ii are ca protagonisti pe nepoti care vor repeta gesturile buniciilor peste
timp.Legatura dintre generatii se realizeaza cu ajutorul unui aparent nesemnificativ detaliu al
ochiilor,amanunt care devine unul spiritualizatin momentul in care portretul fizic al iubitei se
intregeste.Diferentele dintre cupluri tin de moda vremii,insa cadrul pastreaza acelasi fundalin care
se schimba doar cateva elemente de decor. Ca intr-un ritual,epilogul cuprinde ultimele trei versuri
in care se reia una din imaginile auditive din cea de a doua secventa,respectiv bataia clopotului,
care pastreaza
aceeasi nota de ambiguitate,nunta semnificand consfintirea ritualului erotic,iar moartea asumarea
conditiei umane.

Elemente de opozitie si simetrie: Cele 2 planuri ale poeziei,trecutul si prezentul(distihurile 3-9) si

prezentul (distihurile 12-19)sunt redate succesiv prin utilizarea elementelor de simetrie si opozitie
a planurilor,construite pe relatia acum-atunci,rolul lor fiind acela de a accentua ideea de
ciclicitate a vietii si a iubirii. Povestea de dragoste a celor 2 cupluri are o multime de puncte
comune,unul fiind chiar luna care devine martora iubirii dintre oameni,si implicit, a ideilor
buniciilor si nepotiilor. Un alt element comun al peisajului care gazduieste cele 2 povesti este
lanul de secaraprezent atat pe vremea bunicilor,cat si pe vremea nepotilor. Recitarile apartin
atat bunicului,cat si nepotului acestuia,in incercarea celor doi de a-si cuceri iubita.