La ceas de tain

De prea mult negru am s mor.

De prea mult alb am s cobor.
De prea mult verde am s zbor.
Iar de genunchiul mi-ar mpietri,
osia inimii s-ar osteni
s smulg din rdcin pietrele,
s plng cu jale doar stelele
pe care nu le-a vzut niciodat
nclecnd laolalt pe-o roat,
cnd sufletul ngheat se cunun
cu degetele lunii pe-o strun,
ntins cu dor i amar
ntre clipa din urm i rar
de veghe - nfurnd osul tcerii,
mucnd pn la snge din traista durerii,
urlnd odat cu lupii pustiului
pe crengi de-ntuneric, deasupra sicriului
n care copilul luminii se odihnete
cu mna pe buze, ca-ntr-o poveste
a lui a fost i nu mai este,
a lui de-ar fi chiar pn peste minunea psrii celeste,
ascuns-n ou la ceas de tain
din primvar pn-n iarn.
A cta oar se-nconjoar
cu cntec singur de vioar?

duminic, 5 aprilie 2015, 20:33