Partidele politice moderne si originile lor din secolul XIX: Indezirabila aparitie a politicii

bazate pe partide.

Cel mai ideal mod de a observa trecerea la politica bazata pe partide este de a avea in vedere
evolutiile politice din secolul mentionat. Putem incepe de la etimologia cuvantului partid, care
aparent are ca origine latinul Partir ce se traduce prin divizare. Dar , trecand la specific,
initial termenul de partid era asemuit celui de factiune, in sens negativ, de aici si indezirabilitatea
intiala. Spre exemplu, Lord Bolinbroke definea partidul in secoul XVIII ca fiind un rau politic,
iar factiunea ca versiunea sa cea mai nociva, pentru ca se urmarea interesul privat. Dar ulterior in
secolul XIX definitiile s-au concentrat in jurul celei date de Burke, unde prima interesul national
ca obiectiv al partidelor.

Proeminenta si extinderea inflentei politice a partidelor in acest secol este legata si de doua
evolutii distincte, dar inrudite. Si anume, transferul puterii politice la Legislativ si expansiunea
electoratului. Duverger mentiona o cauzalitate de tipul: Prima data apar grupurile parlamentare
apoi aparitia colegiului/comitetului electoral pentru ca in final sa rezulte o conexiune permanenta
intre aceste 2 elemente. Pe de alta parte, Sartori gandea ceva similar in sensul ca: Legislatia a
devenit mai responsabila, partidele mai importante iar competitia intre partide a condus la
motivatia acestora sa incerce sa castige avantaj electoral prin identificarea unor nise de cetateni,
sa ii convinga, sa ii faca recunoscatori, iar odata atrasi sa incerce sa ii pastreze in timp.

Aceste doua modele propuse de Duverger si Sartori se aplica bine Marii Britanii pentru a
explica emergenta partidelor, dar nu se aplica de exemplu si altor state, unde partidele s-au
dezvoltat mai diferit in functie de specificul contextului lor.

Asadar, desi nu exista un singur model de a explica de ce au aparut partidele si cand anume,
statele se pot categoriza in 3 grupe din acest punct de vedere: 1. Acele state in care luarea
deciziilor politice a inceput sa fie pasata Legislativului(Parlamentizare), dar inainte sa existe un
electorat masiv. 2. Acele state unde suveranitatea legislativa s-a dezvoltat numai dupa ce
electoratul masiv a aparut si 3. Acele state unde atat puterea legislativa cat si electoratul s-au
dezvoltat simultan.
 De asemenea, dupa explicatiile aparitiei partidelor s-a trecut ulterior la analiza tipurilor de
partide, iar un exemplu in acest sens e Klaus Von Beyme care identifica evolutiile unor familii
de partide: Partidele radicale au aparut in acele state unde miscarile socialiste au si devenit
puternice dar mai tarziu, iar Partidele Conservatoare au aparut ca partid secund, deci ca directa
reactie la provocarile Liberalizarii si si Radicalismului.

In concluzie, capitolul acesta a incercat sa evidentieze originile partidelor moderne care au

avut ca punct de inceput semnificativ secolul XIX. Aparitia acestora a fost neasteptata, sau chiar
nedorita, ca effect al liberalizarii si democratizarii din acea perioada.

Statele au abordat si adoptat era partidelor in mod diferit, dar in final in majoritatea lor
partiedele representative au coordonat actiunile legislative si executive, mobilizarea electoratului
si recrutarea candidatilor. De aici a pornit si studierea fenomenului mai in profunzime decat de
obicei. De exemplu, daca in secolul XIX scriitorii politici si-au bazat tezele pe definitia generala
data de Burke care spunea ca partidele erau grupari unite ce aveau ca scop cautarea si
indeplinirea interesului national, la finalul secoulul s-a produs o schimbare de abordare a acestei
viziuni. Deja s-a trecut la o critica mai accentuate, iar unii analisti politici vedeau partidele ca
fiind grupuri politice care promovau intr-adevar bunastarea nationala, dar nu pentru ca urmareau
neaparat interesul national ci acela particular lor, ce le aduceau lor beneficii de fapt, deci s-a
produs o antagonizare intre interesul national si cel specific partidelor. O definitie in acest sens a
fost data de exemplu de americanul Anson Morse care spunea: Adevaratul scop al unui partid
este, in vremurile actuale, nu promovarea interesului general, dar al aceluia de clasa, a unei
sectiuni a cetatenilor. Totusi, odata cu democratizarea si efectele sale directe (participare masiva,
vot, putere reprezentativa etc) s-a observant inevitabilitatea necesitatii partidelor competitive ca
mediatori intre doleantele/interesele individuale si cele colective de grup, pluralismul politic
fiind decisiv pentru existenta noii ordinii politice democratice din secoul XX.