Muzica n antichitate

Etimologia cuvntului muzic mousa- ne arat c originea ei este de natur

divin i este limbajul prin care omul este inspirat s i exprime sentimentele.

Antichitatea este perioad a istoriei corespunznd mai multor civilizaii vechi:

antichitatea oriental i antichitatea clasic. Ea se ntinde din perioada preistoric i, dup
unii istorici, pn la mpratul bizantin Heraclius, sec. VII d.Ch.

Din cate se stie, omul a aparut acum 50 000 ani in Africa si de acolo a inceput
raspandirea sa. Dac azi se constat c orice trib, fie el ct de izolat are forma sa de
muzic, ritm i melodie, se poate presupune c nceputul acestei arte a fost tot pe
continentul African. Primele sunete omul le-a creat cu propria-i voce, tuind, fluiernd,
ngnnd i cntnd. Dac la nceput omul a fost atent la sunetele din natur, cu timpul
i-a creat instrumente poate pentru a o imita, apoi pentru a-i exprima emoiile, mai ales
prin revelaiile legate de divinitate. Materia primelor instrumente era cea la ndeman:
lemn, piatr, lut, os, piele i mai trziu metal, abordarea acestora realizndu-se prin
percuie, suflare, ciupire.

Lgturile cu vechile civilizaii se realizeaz prin surse, ncepnd cu cele

arheologice, apoi cu cele scrise, cea mai studiat fiind Biblia. n urma spturilor
efectuate n aezri pornind din preistorie i terminnd cu epoca clasic, s-au gsit
fragmente de instrumente ce puteau fi regsite pe basoreliefuri, figurine n poziii de dans.
Cum dezvoltarea civilizaiilor s-a produs diferit, instrumentele musicale apar i se dezvolt
n corelaie cu acestea, dar mereu nsoind omul pe calea devenirii sale. Cele mai vechi
urme de locuire uman cunoscute sunt de pe vile Tigrului i Eufratului, unde aveau s
apar i primele ceti-orae. Din Ur provine cel mai vechi cantec scris, n cuneiform, cu
4000 ani . Ch., alturi de basoreliefuri cu scene de lupt sau de via ale conductorilor,
i acestea nelipsite de muzicani destinai mbrbrii sau delectrii.

n extremul orient, n China, referiri la instrumente muzicale sunt din sec V . Ch.,
iar din sec II . Ch. sunt chiar indicaii privind ritmul si notaia noional a sunetelor.
Sistemul muzical era alctuit din cinci sunete.
 n India cele mai vechi documente presupuse a fi muzicale, sunt legate de
divinitate, sunetele fiind i simboluri spirituale. Veda, cel mai vechi poem indian, transmis
oral si notat in sec al II-lea . Ch., are i texte de imnuri, cntece de ritualuri magice.

Muzica arab s-a dezvoltat n contact cu aceea a populaiilor cucerite. La nceput

era stns legat de accetul cuvintelor, cntate pe subdiviziuni de ton, nedepind o ter.
Cu timpul s-a produs o simbioz ntre muzica diferitelor culturi, dar muzica arab nu i-a
pierdut specificul microintervalelor.

Apropiindu-ne de muzica egiptean, intrm n contact cu spaiul geografic

mediteranean, leagnul cultural al Europei. Reprezentrile iconografice ne introduc n
bogata via muzical: ceremonii religioase, protocol regal, instrumente cu coard, de
suflat i de percuie. De pe teritoriul egiptean, din spturile arheologice efectuate n
Oxyrhynchos, dateaz cel mai vechi manuscris muzical cretin, din sec. III. Este vorba
despre un imn pentru coborrea Sfntului Duh, scris n limba greac pe un papirus, avnd
linia melodic notat prin vocale ale limbii vechi greceti, avnd ntinderea pe o octav.

Biblia i tradiia sinagonal ne dau nenumrate dovezi ale existenei muzicii

evreieti, aflat la baza celei cretine.

Cultura greceasc st la baza culturii moderne, manifestndu-se n toate

domeniile. Ea a reuit s sintetizeze cunotinele acumulate de civilizaiile cu care a intrat
n contact. Aflate la grania dintre civilizaiile orientale i cea egiptean, ocrotite de asprimi
climaterice, n oraele ceti s-au dezvoltat mpletindu-se i stimulndu-se, toate artele,
filosofia i mitologia. Urmrind anumite caracteristici, se pot discerne urmtoarele
perioade:

perioada cretan- 2000-1400 .Ch. caracterizat prin influene orientale i egiptene.

perioada elenic- pn n sec V .Ch.- apar aezii- poei muzicieni itinerani. Din aceast
epoc ne-au rmas epopeele Iliada i Odisea. De cele mai multe ori recitarea era nsoit
de instrumente muzicale.
perioada atic sau clasicismul grecesc- dup 480 .Ch., are ca noutate apariia nomelor
cntece religioase pentru solist i acompaniament de fluier sau khitar ce cuprind o
invocaie i o povestire adresate unui zeu- , a tragediei, comediilor satirice i poeziei lirice.
Se fixeaz modurile
perioada elenistic- 320-30 .Ch.- ncheie aportul grecesc la cultura universal renscnd
n cultura roman. Terminologii ca symphonia, dyaphonia, polyphonia, armonia, cromatica,
orkestra, choros .a. precum i noiuni de teorie muzical vor fi baza a ceea ce se tie azi.
Sunt de menionat cele 8 moduri greceti, patru autentice (dorian, frigian, lidian i
mixolidian) i patru plagale (obinute prin deplasarea unei cvarte inferioare), avnd fiecare
ethosul lui.
Muzica cuceritorilor romani este cntat de sclavii greci, educnd astfel ptura nobiliar.
Romanii au fcut ca n teritoriile cucerite s se cunoasc i uneori asimileze practici noi
de cult. Dac n orae ia amploare muzica rsuntoare n spectacolele de circ, n cadrul
armatei muzicanii aveau rol bine detrminat. Instrumentele muzicale se diversific i pot
fi grupate n categorii: idiophone: cymbalum, tympanum, systrum, crotalum;
aerophone: tibia (grecescul aulos), utriculus (la greci symphonia, instrument ce apare
descris n cartea lui Daniel, utilizat n Babylon la curtea lui Nabudonosor al II-
lea), syrinx (syringa Panos), tuba, bucina i instrumente cordophone: lyra, kytara, harpa i nu
n ultimul rnd orga hidraulic descris de arhitectul Vitruviu n sec I d. Ch astfel:

Pe o platform de lemn e aezat un bazin de bronz. Pe platform, la dreapt i la stnga,

se nal stlpi stlpi aezai n form de scar pe care se sprijin nite mici cilindrii de bronz cu
fundul mobil, lucrai cu ngrijire la strung; fundurile mobile au, nfipt la mijloc, cte un bra de
fier legat cu articulaii la o cumpn i sunt nvelite n piei de oaie cu ln cu tot. n partea de
sus, cilindrii au guri cam de 3 degete.
Lng aceste guri, delfini de bronz montai cu articulaii au, agate cu lanuri de gura
lor, discuri care sunt trase n sus de arcuri sub gurile cilindrilor.
n bazinul de pe platform, n spaiul ocupat de ap, e cufundat un clopot ca o plnie ntoars;
sub el, supori nali cam de trei degete menin un interval ntre buza clopotului i fundul bazinului.
Legat de gtul clopotului, o ldi susine capul aparatului numit n grecete hanon mousinos
n lungimea acestuia se fac canale: 4 dac orga e tetracord, 6 dac e hexacord, 8 dac e
octocord.
n fiecare canal e mbucat cte un robinet prevzut cu mner de fier. Aceste robinete, cnd sunt
ntoarse, fac s comunice canalele cu gurile cutiei.
Orga are, plecnd din canale, guri aezate transversal, corespunznd altor guri din
placa de sus, numit n grecete pinas.
ntre aceast plac i org sunt interpuse nite riglete gurite la fel i frecate cu ulei pentru a se
putea mica uor nainte i a se ntoarce napoi; alunecnd, ele ntlnesc acele guri i se cheam
plintide. Micarea lor ntr-o parte i n alta astup sau destup orificiile. Aceste riglete au intuite
pe ele resorturi de fier n legtur cu nite clape; atingerea acestor clape antreneaz deplasarea
rigletelor.
Deasupra gurilor plcii superioare, prin care iese suflul din canaluri, sunt lipite inele n
care se mbuc limbile tuturor tuburilor orgii.
Pornind din cilindri, o serie de conducte sunt puse n legtur cu gtul plniei i n
comunicaie cu gurile din ldi.
In dreptul acestor guri sunt montate nite clapete lucrate la strung i aezate acolo unde evile
se ntlnesc cu ldia, pentru ca atunci cnd aceasta prinde suflul, nchiznd deschizturile , s
nu permit aerului s se ntoarc napoi.
n felul acesta, cnd cumpenele se mic, braele mping pn jos pistoanele din cilindri, iar
delfinii, prini n pivoi cu articulaii, mping discurile n pistoane i cilindrii se umplu cu aer.
Apoi, cnd braele ridic pistoanele n cilindri, presiunea puternic a aerului, mpingnd n
discuri, astup cu acestea gurile de sus. Constrns de presiune, aerul nchis aici trece n evi i,
prin acestea, umple clopotul. De aici, prin gtul lui, trece i umple i ldia.
 n continuare, comprimat nencetet prin micarea puternic a cumpenelor, suflul ptrunde
n golul robinetelor i umple canalurile.
n felul acesta, cnd clapele, atinse de mini, antreneaz micarea nainte i ndrt a rigletelor,
astupnd i destupnd alternativ gurile, ele scot dup legile muzicale, note sunnd n multe i
variate melodii.
M-am strduit ct am putut i am ncercat s expun limpede, n scris, lucruri obscure; dar
acest subiect nu e uor i nelegerea lui nu e la ndemna tuturor, ci numai a celor care sunt de
specialitate. i dac cineva a neles puin din scris, cnd va avea sub ochi obiectul, negreit va
gsi c totul e cu deosebit grij i subtil alctuit.

Bibliografie:

Grigore Constantinescu, Irina Boga, O cltorie prin istoria muzicii, Ed. Didactic i
Pedagogic, 2007
Vasile Tomescu, Musica Daco-Romana, Ed. Muzical, Buc. 1982
Dumitru Tudor, Arheologia Roman, Ed, tiinific i Enciclopedic, Buc., 1976
Enciclopedia Arheologiei i Istoriei Vechi a Romniei, Ed. Enciclopedic, 1994

Ioana tefnescu, O istorie a muzicii universale, Editura Fundaiei Culturale Romne, 1995
 Cultura muzicala in evul mediu

Primele compoziii dateaz din secolul al XII-lea reprezentnd balade cntate de

trubaduri. Poezia liric a trubadurilor se bazeaz pe conveniile iubirii curteneti. Cntecul
presupune o dubl invenie, a cuvintelor i a muzicii la care se adaug un ipotetic
acompaniament.

Cele mai importante manuscrise au aparut n lcae speciale de studiu, care de obicei
erau n strns legatur cu biserica i de aceea n mod inevitabil aveau o baz religioas.
Deoarece tiparnia nu fusese nc inventat, dac o lucrare muzical trebuia s fie reinut,
ea ar fi trebuit s fie copiat de ctre clugri, care srguincioi scriau muzic pentru biseric.

Primele mari centre muzicale erau n biserici. n timpul acestei perioade, pna n jurul
anului 1100 marea majoritate a muzicii era monofonic ceea ce nseamn o singur linie fr
acompaniament. Ctre sfritul acestei perioade polifonia a nceput s fie folosit n muzic.
Acest lucru nsemna folosirea a mai mult de o singur linie melodic n acelai timp.

Dintre compozitorii care i-au adus o contribuie definitorie n acea perioad, putem
cita:

Perotin organist i compozitor francez din secolele XII, XIII, continuitor al lui Leonin n
coala de la Notre-Dame. coala de la Notre-Dame reunete primii compozitori de muzic
religioas polifonic. Perotin este cel dinti compozitor de muzica polifonic pentru trei i
patru voci, crend dou capodopere care constituie apogeul genului prin puternicul impuls
ritmic i prin invenia melodic.

Guillaume de Machaut (1305-1377) compozitor i poet francez, reprezentant de frunte

al perioadei Ars nova. Termenul de arta nou este introdus de lucrarea cu acest titlu prin
care Philippe de Vitry teoretiza tendina noului curent muzical n opoziie cu Ars antiqua,
arta veche care desemna muzica compozitorilor colii de la Notre-Dame. Diferite genuri,
balade, rondeluri cu tematic eroic, tratate de ctre trubaduri n manier monodic devin n
aceast perioad, datorit compoziiilor lui Machaut, compoziii polifonice. Guillaume de
Machuat a mai scris motete i o mess Messa de la Notre-Dame, cu ocazia ncoronrii lui
Carol al V-lea, pies vocal-simfonic ce are la baz texte de cult catolic, corespunztoare
liturghiei.

Motetul - din latinescul motetus cuvnt- este n acelai timp genul cel mai important
i procedeul de emancipare muzical cel mai ndrzne al muzicii medievale. Motetul va
solicita din ce n ce mai mult instrumentele, mai ales n secolele al XVI-lea i al XVII-lea,
adeseori nelsnd vocii dect partea superioar, n principal n Italia. Motetul devine mai
complex n secolul al XIV-lea, dnd natere unui dispozitiv a crui logic ne este astzi
stranie.
 Messa este cel mai important i probabil cel mai vechi gen de muzic religioas din
istoria muzicii europene. Din secolul al IV-lea, cnd latina se impune ca limb liturgic
nlocuid greaca, messa este celebrat n public de un oficiant care nchin lui Dumnezeu
pinea i vinul (simboluri ale trupului i sngelui lui Cristos) aa cum Isus le-a oferit
apostolilor la Cina cea de Tain nainte de a chema credincioii s le consume la rndul lor
n timpul imprtaniei.

Muzica bizantina
Ea are puterea sa inalte sau sa corupa; ea poate fi folosita in slujba binelui sau a raului; ea
are puterea de a supune firile aspre si necultivate; puterea de a inviora gandirea si a trezi
simpatia, de a contribui la armonia in actiune, si de a alunga intristarea si acele prevestiri care
distrug curajul si slabesc efortul." Educatia, p 168 (original).

Cum aratau melodiile sfinte de la inceputul zidirii ?

Negresit ca erau melodii infinite, asa cum este muzica sferelor care prin miscarea lor in
spatii produc o muzica linistita continua. Muzica naturii, a valurilor, a frunzelor, a lanurilor de
grau, ne sugereaza intrucatva caracterul acelei muzici date omului odata cu stapanirea asupra
Edenului. Ea era fara rimt in acceptiunea moderna a cuvantului, se canta la unison si nu avea un
centru tonal de gravitatie. Maniera aceasta de cantare a durat aproximativ cinci mii de ani, mai
precis pana la sfarsitul primului mileniu crestin, cand in muzica de cult isi face aparitia cantarea
pe doua si pe trei voci in cvinte, cvarte si octave paralele. Noua forma de cant armonic este
atribuita calugarului Hucbald, precum si lui Guido d' Arezzo, acestia doi fiind cei care au notat
astfel de tehnici corale; apoi apare (sec.XI-XII) cantarea in terte si sexte paralele, care in mod
curent se numea "faux-bourdon".

Din aceste tehnici primitive de armonizare se dezvolta la inceputul sec.XIV arta

contrapunctului, cu regulile ei precis determinate.
Revenind la vechea cantare de cult ebraica putem trage conluzia certa ca ea se executa la unison
in trei maniere: solo sustinut de cantor, cor la unison dublat de instrumente care raspundeau la
unele fraze cantate de cantor, cantatul coral al comunitatii. Popoarele antice nu cunosteau
cantarea polifonica si nici evreii nu foloseau alt mod de cantare decat cel monodic (unison).
Ritmul acestor cantari era cel vorbit (parlando rubato).
Acest fel de cantare a fost practicat si de primii crestini din Asia Mica sau chiar din
Europa. Melodiile ebraice au trecut odata cu doctrina crestinismului in toate comunitatile nou
intemeiate. Limba de propagare era limba greaca. Adaptarea cantecelor ebraice la limba literara
greaca s-a realizat odata cu asimilarea de intonatii populare specifice fiecarei regiuni. La
procesul de cristalizare a noii muzici numite bizantine dupa numele celui mai mare centru
cultural est-european, Bizantis, care in anul 330 va deveni capitala Imperiului Roman de Rasarit
cu numele imparatului roman Constantin, au participat trei factori: melodiile ebraice initiale,
cultura muzicala greaca, cu o teorie muzicala si o notatie de mai multe secole stabilita si cultura
populara romana.
Din Orient diferiti calatori, calugari sau preoti (unii veniti la studii, altii fiind in exil) duc
spre occident muzica crestina bizantina impreuna cu sistemele modale grecesti in care se canta
aceasta muzica de cult. Printre acestia mentionam pe Hilarie din Poitiers, Ambrozie din Milano
si viitorul papa Grigore cel Mare, care a avut functia de ambasador la Constantinopol. Acesta din
urma era un om erudit si un muzician de mare cultura; el studiaza muzica bizantina si "importa"
acel "okto-ehos", cele opt glasuri pe care biserica romano-catolica le va numi moduri. Primul era
( , protos ehos (glas de re) si simboliza aerul. Al doilea era ( deuterus ehos, (glas de mi) si
simboliza pamantul, al treilea era ( tritros ehos, (glas de fa) si simboliza apa, al patrulea
(tetrardos ehos, (pe nota sol), simbolizand focul. In afara de aceste patru glasuri (moduri), care se
numeau autentice, grecii mai aveau inca patru moduri derivate din acestea numite plagale si
incepeau cu o cvinta mai jos decat modurile autentice de unde si prefixul de "hipo" (dedesubt) -
de exemplu: autenticul dorian genera plagalul hipodorian (Mi - La).
Fara a intra in amanuntele constructiei acestor moduri sau glasuri bisericesti vom afirma
ca acest sistem muzical preluat de catre occidentali pe vremea Papei Grigore cel Mare (sec.VI
spre sfarsit) va forma baza teoretica a muzicii cultice si culte pentru o lunga perioada istorica ce
se masoara cu secolele (aproximativ 12 secole). Abia pe vremea lui Bach teoreticienii pun bazele
teoriei tonalitatilor temperate, asa cum le cunoastem azi, pornind de la modurile medievale
sistematizate de Gioseffo Zarlino (1517-1590): ionianul (do major) si eolianul (la minor) cu
variantele lor si cu transpunerea acestora pe toate treptele scarii cromatice.
Sa revenim insa la primele secole crestine pentru a urmari caracterul muzicii de cult
promovate si recomandate de catre oamenii lui Dumnezeu din vremea aceea, ca si unele opinii al
esteticienilor vremii in legatura cu aceasta muzica.
O privire atenta asupra muzicii clasice romanesti conduce la concluzia ca aceasta isi are
sursa de inspiratie in vechea muzica populara romaneasca, precum si in muzica bizantina si a
psalmilor. Aceste din urma surse stau la baza genului de muzica religioasa.
Scolile componistice importante au aparut in secolul al XIX-lea in Moldova, acolo unde isi
desfasurau activitatea Gavril Muzicescu, Ciprian Porumbescu, Eusebiu Mandicevschi, si in
Transilvania si Banat, acolo unde creau Gheorghe Dima, Iacob Muresanu si Ion Vidu.
Adevarata muzica de inspiratie folclorica precum si tonalitatile sublime ale muzicii bizantine,
eliberate de influentele sonore si ritmice proprii scolilor componistice romantice din Germania si
Franta, patrund o data cu infiintarea Coralei "Carmen", la sfarsitul secolului al XIX-lea, o
societate muzicala preocupata de creatiile cu adevarat valoroase. In acest cadru isi incep
activitatea D. G. Kiriac si George Cucu.
Acum se manifesta asa-numita "generatie a frontului", generatia care a luptat pe front in
al doilea razboi mondial. Aceasta generatie a purtat geniul tutelar a lui George Enescu si a inclus
in randurile ei talente componistice de exceptie cum au fost Mihail Jora, Mihail Andricu, Sabin
V. Dragoi, Dimitrie Cuclin, Martian Negrea, Constantin Dimitrescu.
Urmasii generatiei de compozitori aflate sub geniul muzical enescian, au contribuit deopotriva la
perfectionarea scolii componistice romanesti. Ei sunt Paul Constantinescu, Sigismund Toduta,
Zeno Vancea, Ion si Gheorghe Dumitrescu, Alfred Mendelsohn, Constantin Silvestri, Tudor
Ciortea, Theodor Rogalski. Generatia poetului Nicolae Labis numara compozitori de marca ca
Tiberiu Olah, Stefan Niculescu, Aurel Stroe, Anatol Vieru, Dumitru Capoianu, Pascal Bentoiu,
Theodor Grigoriu, Cornel Taranu, si ulterior Nicolae Brandus, Liviu Glodeanu, Mihai Moldovan,
Octavian Nemescu, Corneliu Cezar.
 Stilul de creatie al scolii componistice romanesti este divers, plecand de la mijloace de
expresie prezente in muzica occidentala, luate ca teza, pana la cele intalnite in muzica populara,
luate ca antiteza, ajungand astfel la o sinteza originala.
Creatiile compozitorilor romani s-au desavarsit sub minunatul indemn al istoricului Nicolae
Iorga: "Viata este un dar, restituiti-l cu respectul cuvenit si deplina recunostinta".
Muzica bizantina. Locul unde s-a format acest tezaur valoros de cantari bisericesti,
capatand forme specifice cultului, infrumusetandu-se continuu din punct de vedere melodic, pe
parcursul multor secole, a fost Bizantul medieval, marele centru politic, cultural si religios al
fostului Imperiu Bizantin. Din aceasta cauza, cercetatorii contemporani o numesc: Muzica
bisericeasca bizantina sau ortodoxa, intrucat Bizantul era si centrul patriarhiei Ecumenice.
Muzica bizantina a fost, insa, o opera de sinteza. Ea poarta pecetea universalitatii, exprimata intr-
un cod ce nu cunoaste granite si nu reprezinta monopolul capitalei imperiului. Dimpotriva,
muzica bizantina insumeaza contributiile reunite intr-un tipar specific simtirii orientale, venite
din tinuturi diferite. Intreaga comunitate afalta sub influenta binzantina contribuie la edificarea
unei cantari unitare, capabile sa obtina, in virtutea generalizarii unor formule structurale,
aderenta si raspandire. Fiind, prin caracterul ei, universala, muzica bizantina nu revendica
paternitati atunci cand este vorba de teritoriile in care a controlat cantarea ecleziastica.

MUZICA GREGORIAN
- Muzica religioasa din apusul Europei
- Desi nu s-a mai folosit dupa 1600, a renviat in secolul 19 n Biserica Catolica si cea
Anglo-Catolica
- Muzica gregoriana a fost organizata, codificata si notata in secolele 9 10 dar textele
si multe melodii si au originile cteva secole mai devreme
- Totusi organizatorul acestei muzici este Papa Grigore cel Mare (pontificat n 590)
- Dup numele lui s-a pastrat denumirea de muzica gregoriana
- Este muzica ritului Roman cntat n cadrul liturghiei.
- Muzica gregorian a nlocuit (impus) celelalte cntari bisericesti straine (indigene)
devenind muzica oficiala din cadrul Liturghiei
- Cu toate astea muzica Ambrozian (Milanez) (Sf. Ambrozie) ramne pna astazi n
Milan, fiind studiata de muzicologi n paralel cu muzica gregoriana.
- Muzica gregoriana n zilele noastre nu mai este obligatorie insa este considerata de
catre biserica catolica, cea mai potrivita pentru acest cult.
- De-alungul a 20 de secole, muzica gregoriana a suferit o muzicologica si populara
renatere Caracteristici:
- vocala
- omofona
- amensurala (lipsa msurii)
- cu valori de note lungi si scurte
- are la baza tot 8 moduri, diferite de cele bizantine
- Muzica era cntata de cor de barbati sau baieti n biserica

Din muzica gregoriana apar:

- polifonia vocala
- coralul protestant
- ncadrarea n masura