Vous êtes sur la page 1sur 1

Duminicile, de la Sfintele Pati pn la Ziua Treimii, de la Naterea Domnului i pn

la Botez, i la praznicele Schimbrii la Fa i al nlrii Sfintei Cruci (la care se fac doar
trei metanii mari, ctre Cruce), Sfinii Apostoli opresc cu strnicie ngenuncherea i
metaniile mari, lucru despre care Sf. Vasile cel Mare a scris fericitului Amfilohie.

ntaiul i cel de-al aselea Sobor Ecumenic au hotrt, de asemenea, aceasta, ntruct
Duminicile i celelalte praznice ale Domnului slujesc ca aducere-aminte a infierii noastre
de ctre Domnul, potrivit Apostolului: Astfel dar, nu mai eti rob, ci fiu (Gal. 4:7): cci
nchinciunile potrivite robilor nu sunt potrivite fiilor.

Cretinii ortodoci nu ngenuncheaz dup voia lor, ci mai degrab la cuvintele


preotului (sau diaconului), Iar i iar cu pace...; obiceiurile ngenuncherii dup voie i
al lovirii pieptului cu mna vin de la ereticii apuseni i nu sunt ngduite n Biserica
Ortodox.

Cretinii ortodoci, potrivit rnduielii Bisericii, fac nchinciuni la vremea potrivit,


plecndu-se cu fruntea pn la pmnt i sculndu-se de ndat.

n biseric, de fiecare dat cnd credincioii sunt blagoslovii cu Crucea sau cu


Evanghelia, cu o icoan sau cu potirul, i fac semnul Crucii i i pleac capetele.

Cnd sunt blagoslovii cu lumnri, cu mna sau sunt tmiai cu cdelnia, cretinii
ortodoci nu se cuvine s fac semnul Crucii, ci doar s i plece capetele.

Totui, n vremea sptmnii Sfintelor Pati, atunci cnd preotul cdelnieaz avnd
Crucea, toi ne facem semnul Crucii i rspundem Adevrat a nviat!

Astfel se cuvine s deosebim ntre nchinciunile datorate lucrurilor sfinte i cele


datorate persoanelor, chiar de sunt din rndul preoilor.

Informaii culese de pe pagina mnstirii Sraca.

Vous aimerez peut-être aussi