Prin urmare, are loc un proces concomitent de multiplicare si adancire a legaturilor

dintre elementele componente ale sistemului.

In viziunea realista, principala regula de functionare a sistemului international o
reprezinta autoreglarea, caracterizata de lipsa unei autoritati centrale si redistribuirea
continua a puterii in cadrul sau.
Sistemul international actual poate fi descris ca un sistem:
- geografic inchis;
- uni-multipolar (desi din punct de vedere militar exista o unica superputere - SUA - mai
multe centre de putere isi disputa preeminenta pe plan mondial);
- care se autoregleaza prin redistribuirea permanenta a puterii in cadrul sau;
- competitiv, dar care impune cooperarea (chiar intre adversari);
- care evolueaza printr-un proces de structurare, destructurare si restructurare continua,
ce conduce la regenerarea sistemului.
Actorii sistemului international.Din punct de vedere istoric, actori ai sistemului
international au fost, rand pe rand: colectivitatile umane; orasele-state ale lumii grecesti;
imperiile antichitatii; structurile teritoriale atomizate si orasele evului mediu; si statul
national Atributele acestuia din urma sunt populatia, teritoriul si suveranitatea guvernului
asupra ambelor. Un rol important in asigurarea coeziunii statale si a individualitatii
actorilor l-a avut piata. Dezvoltarea economico-sociala a condus, pe de o parte, la
consolidarea statului national ca principal actor al sistemului international, iar, pe de alta
parte, la multiplicarea atat a tipurilor de actori (firme, organizatii internationale,
persoane, etc) cat si a raporturilor dintre acestia.
In prezent, din categoria actorilor sistemului international fac parte atat actori statali -
statele nationale si organizatiile internationale guvernamentale (OIG) - cat si actori non-
statali - organizatiile internationale neguvernamentale (OING), corporatiile
Potrivit unor autori, aceasta multiplicare ar fi insotita, de o deplasare de accent dinspre
statul national catre celelalte tipuri de actori datorata, pe de o parte, pierderii inevitabile
de substanta a statului national prin delegarea de suveranitate atat "in sus", spre
organizatii internationale, cat si "in jos", inspre regiuni, si, pe de alta parte, concentrarii
acesteia la nivelul celorlalti actori, cu precadere corporatiile transnationale.
Intre argumentele pe care le aduc adeptii diminuarii rolului statului se numara:
multiplicarea surselor de autoritate si putere; diminuarea capacitatii statelor de control al
economiilor nationale - ca rezultat al globalizarii si interdependentei; incapacitatea de
control al informatiilor si ideilor ca urmare a revolutiei tehnico-stiintifice; tendinta spre
descentralizare si crestere a rolului autoritatilor locale si provinciale in dauna guvernului
central (Tara Bascilor, devolutia in Scotia si Tara Galilor, etc); dependenta crescuta a
majoritatii statelor de resurse naturale externe. Alti analisti considera ca statul continua
sa pastreze o pozitie predominanta in sistemul international: statele detin monopolul
folosirii legitime a fortei pentru a tine sub control tulburarile interne sau pentru a
raspunde unor crize internationale; reprezentantii guvernelor nationale sunt factori
decidenti in organizatiile internationale sau regionale; competitivitatea si cresterea
economica, securitatea sociala, asigurarea materiilor prime, etc. raman in competenta
guvernelor nationale; iar companiile transnationale depind inca de statele de origine
pentru protectie directa sau indirect