B T E PSIHOLOGIE

PSIHOLOGIA MEDICAL

SUPORT DE CURS NUMAI PENTRU UZ DIDACTIC

BLAGA S EUGENIA

PSIHOLOG---PSIHOLOGIE CLINIC I PSIHOTERAPIE

NGRIJIRI: ASPECTE GENERALE

1. IMPRESII I PUNCTE DE VEDERE

Introducere
n societate oamenii i formeaz cele mai ciudate idei despre pacienii cu tulburri de
funcionare.Deseori aceste idei sunt prejudeci care se bazeaz mai cu seam pe lipsa
decunoatere a problemelor.Aceste idei i prejudaci sunt n mare msur
hotrtoareasupra modului nostru de comportament i gndire fa de aceti oameni

Impreia i puncte de vedere

Se spune n general despre pacienii cu tulburri psihice c nu sunt
normali.Ce nelegem prin normal?Prerile sunt mprite.Faptul c un anumit
comportament este considerat normal sau nu este influenat de o multitudine de
factori.Avem tendina de a califica pe cineva nebun sau anormal atunci cnd
comportamentul lui difer de propriul nostru ablon.Prin aceasta l separm de noi,
utiliznd frecvent cuvinte jignitoare(nebun, icnit, scrntit) creind prin aceasta o
imagine deformat a realiti.Acest lucru se numete prejudecat.Prejudecile au o
funcie pentru om:l ajut s se distaneze fa de anumite grupuri de oameni.Teama
fa de alte grupuri de oameni izvort din necunoarerea lor genereaz prejudeci.n
ultimele decenii s-a trecut la schimbarea impresiei despre aceti pacieni .

1din74
Cadrul medical mediu i prejudecile lui
A avea prejudeci despre pacient ngreuneaz ngrijirea lui.Este important s -i
cunoti propriile prejudeci i cauza lor pentru a-i putea da seama dac sunt corecte.A fi
bolnav psihic i a avea tulburri de funionareExist o deosebire ntre cele dou concepte

2 . P R IN C IP I I D E B A Z A N N G R IJ IR E A P A C IE N I L O R C U T U LB U R R I
D E FUNCIONARE

ngrijirea medical este o activitate desfurat de om pentru oameni

Avem de a face cu omul ca pacient, cu omul ca aparintor al pacientului i cu omul
n calitate de personal medical ngrijitor.i principiile care stau la baza ngrijirii pacientului
care sufer de tulburri de funcionare.

ngrijirea medical acordat pacienilor cu tulburri de funcionare

O tulburare psihic influeneaz funcionarea global a pacientului (imposibilitatea de

a se ngriji pe sine), n aa msur nct acesta nu va putea de unul singur s se adapteze la
cerinele unei viei armonioase n societate.Omul respectiv este ndrumat s pre
ngrijirea psihiatric temporar sau permanent.Pacientul va fi ajutat s -i regseasc
modul de funcionare normal, unii devenind capabili s se ngrijeasc complet pe sine
nii, alii,cum ar fi pacienii psihiatrici cronici, vor rmne dependeni de ngrijiri.Pentru
conceperea unui plan de ngrijire va fi hotrtoare formarea unei imagini despre pacient.
Aceasta difer n funcie de religie, modelul cultural al societii n care triete, perioada
istoric etc.

Puncte de vedere principale privind omul-pacient utilizate n ngrijirea pacienilor cu

tulburri de funionare:

-.Fiecare om reprezint o unitate psihic, somatic , social i n ce privete

principiile asupra vieii; interaciunea dintre acestea influeneaz existena fiecrui om
-Fiecare om este unic n felul su: aceast idee este valabil n oricare dintre situaiile ncare
un om s-ar afla
-.Omul nu poate fi analizat separat de mediul su social: omul are nevoie de oameni
n jurul su pentru a putea fi om
-Fiecare om are o istor ie avieii sale: prezentul este o continuare a trecutului
i areinfluen asupra viitorului.

VIZIUNI ASUPRA NGRIJIRII BOLNAVULUI

1.ntroducere
Cadrul medical trebuie s priveasc pacientul pe care -l abordeaz ca pe un
individ fcnd parte din societate i avnd propria sa constitiie
psihosomatic, propria sa convingere religioas i un caracter propriu, gata
format.Modul de lucru al cadrului medical nu se bazeaz pe intuiie sau
ntmplare, ci este sistematic i cu un scop.ngrijirea bolnavului ncepe din ce n ce
mai mult s devin o disciplin aparte, fiind n cutare de o fundamentare
tinific i de o structurare a procedeelor din situaiile practice.Modelul de
gndire, modelul de acionare metodic i sistematic poate fi aplicat n cadrul
planificrii, executrii i evalurii activitii de ngrijire a bolnavului

2din74
 2.Rezolvarea problemelor

O problem poate fi rezolvat numai dac suntem contieni de existena ei.Se vorbete de
noiunea de problem dac situaia prezent este diferite de cea dorit.Dac vrei s ajungi
ntr-un timp ct mai scurt la situaia dorit, va trebui s rezolvi problema
ntlnit, ntr-un mod contient, sistematic, intit i eficient. Pentru fiecare va f iclar de ce
doreti ceva i de ce faci ceva.Pentru abordarea unei probleme n mod contient,
sistematic, intit i aficient se poate folosi modelul rezolvrii de probleme:
1.Recunoaterea problemei
2.Formularea problemei
3.Stabilirea scopului
4. Planuri de aciune
5.Ducerea la ndeplinire a planului
6.Evaluarea situaieiAplicarea modelului rezolvrii unri probleme n practica ngrijirii
pacienilor .

ACTIVITATE

1.Primul lucru care va trebui fcut la venirea unui nou pacient n secie, este obinerea dedate
referitoare la el. Cu alte cuvinte i se va lua o anamnez de ctre cadrul medical.
2.Din datele obinute, mai ales dac acestea sunt ordonate i corelate una cu alta, se poatetrece
la formularea problematicii legate de ngrijirea medical.
3.Avnd ca punct de plecare problemele puse n cadrul ngrijirii medicale, se trece la
schiarea rezultatelor pe care (mai devreme sau mai trziu), vrem s le obinem cu
acest pacient.Bineneles c va trebui s fim ateni ca scopurile propuse sa fie realiste
.4.Dup aceasta, se va pune la punct un plan care s redea modul n care ne -am gndit
s putem duce la ndeplinire cele propuse.Cine, ce , cum i cnd va face ceva?Ce
mijloacesuplimentare vor putea fi folosite?
5.Urmtorul pas este executarea planului, conform celor stabilite dinainte.
6.Dup o anumit perioad, de exemplu de dou sptmni, se va face o
evaluare de etap, mai ales, dac planul de lucru a fost bun.n cazul n care nu ne -am
atins scopurile propuse, sau dac procesul nu s-a desfurat aa cum am fi dorit, nu ne
rmne nimic altceva de fcut dect s ncepem totul de la nceput.

3.Observarea i raportarea

Observarea,
este o constatare contient, care are loc n anumite situaii, avnd un anumitscop i care se
desfoar conform unui anumit sistem.Prin raportare nelegem un schimb de informaie ntre
persoane

RAPORTAREA,

.Raportarea poate avea loc att prin informaii scrise ct i prin comunicare
verbal.Orice persoana care prin profesia sa este implicat n ngrijitea
pacientului va trebui s fie pus la curent cu evoluia strii acestuia.Raportarea
corect scade sau chiar nltur posibilitatea de eroare.Salariaii care lucreaz n ture i care

3din74
nu pot avea ntotdeauna contact unii cu alii vor trebui totui s comunice unii altora
diverse observaii i indicaii prin intermediul raportri
,astfel,;

1.n caz contrar se va uita foarte mult.Detaliile care sunt de multe ori aa de
importantesunt trecute cu vederea
2.Poi s citeti dup un timp observaiile notate de un coleg de-al tu.
3.Raportarea i d o imagine global
.4.Spiritul de observaie i crete.Aceasta este o cerin pentru a putea descrie ct
mai bine ceea ce observi. Nu rareori vei constata c observaiile notate de tine
nu au fost suficient de amnunit prezentate.Aceasta te stimuleaz ca pentru data
viitoare s fii i mai atent n descrierea celor observate.
5.Observaiile notate de tine n raport vor constitui o surs de date importante
pentrucolegul care urmeaz s lucreze n tura urmtoare.Raportul tu va trebui s fie
ct mai complet posibil i ntr-o exprimare limpede.
Raportarea este deci un mojloc important care asigur continuitatea n
ngrijirea pacientului i ofer posibilitatea de evaluare a situaiei.Raportarea scr is se
face prin ceea ce noi n spital cunoatem sub numele de

Foaie de observaie.

a.Foaia de observaie conine n mod curent date despre pacient care sunt
importante pentru acordarea de asistenz medical.Se adun i se pun n ordine date
din mai multe domenii.
b.Foaia de observaie i ngrijire a bolnavului, conine date importante n acordarea
de asisten medical de ctre cadrul medical.

Rubrici:
- Informaii luate la internare sau anamneza bolnavului.- Planul de ngrijire al bolnavului.-
Foaia pentru nregistrarea temperaturii, pulsului, greutii, ADL, activiti zilnice etc.-
Raportarea zilnic a cadrului madical.- Medicaia bolnavului.- Foaia consulturilor de
specialiate.

Cerine:

- Scrierea raportului nu trebuie s se petreac la pre mult vreme de la observare.- Descrierea

datelor despre bolnav trebuie s fie ct mai concis i limpede.- Prezentarea datelor
trebuie s rmn doar o culugere de nformaii (fr concluzii .personale)-
Raportarea trebuie s fie clar exprimat i lizibil.
Foarte important este s nelegi raportul scris de un coleg de-al tu.Dac nu neleg ivreo
informaie citit sau nu ai auzit sau neles ceva suficient de bine, cu att ma repede s
clarifici lucrurile.Cere s i se repete informaia sau s-i fie explicat,acolo unde
consideri c acest lucru este necesar

Cerinele raportrii scrise:

- Expresiile utilizate vor corespunde scopului propus: observarea pacientului.- Scrisul s fie
clar. Altfel pot aprea situaii periculoase.- De avut n vedere limbajul utilizat (evitare
expresiilor populare pentru a nu jigni).- Utilizarea unui limbaj oficial i evitarea expunerelor
prea lungi.- S nu foloseti prescurtri..

4din74
4.Foaia de tratament i ngrijire a bolnavului

Inc din momentul internrii pacientului i pe tot parcursul asistrii acestuia n spital este
extrem de important culegerea de informaii. Acest lucru se poate face prin discuia
cu pacientul (anamneza), discuia cu aparintorii (heteroanamneza) ct i, mai ales
prin observarea comportamentului bolnavului n secie fr ca acesta s i dea
seama i menionarea acestor aspecte n raportul de predare a turelor.n schema alturat
este redat relaia dintre procesul de ngrijire i foaia de ngrijire:

PROCESUL DE INGRIJIRE

1Culegerea de informaii
2.Formularea problemelor
3 . F o r m u l a r e a s c o p u r i l o r n p r o c e s u l d e ngrijire
4.Punerea la punct a planuluide ngrijire
5 . D u c e r e a l a n d e p l i n i r e a p l a n u l u i d e ngrijire
6.Evaluarea

FOAIA DE NGRIJIRE I TRATAMENT

1.Rubrica pentru anemnez

2.Rubrica pentru inventarierea problemelor
3 . R u b r i c a p e n t r u s c o p u r i l e p r o p u s e n ngrijiri.
4.Rubrica planului de ngrijire a pacientului
5.ntre altele, rubrica pentru raportare
6.Rubrica de predare a serviciului.

.Teorii cu privire la ngrijirea pacientului i descrierea noiunilor de ntrebuinare

Generaliti referitoare la teoria i practica ngrijirii bolnavului psihic/psihologic

Se spune c ntre teorie (nvmnt) i practic (secia medical) exist

adesea o prapastie.Aparent s-ar putea crede c teoria se distaneaz mult de practic,
ducnd o existen independent care nu ar avea nici o importan practic.tiinific se
afirm c teoria ar fi un ntreg format din enunuri cu o nlnuire logic,care
ncearc s dea o explicaie, cel puin n partea, realitii. Astfel, de fapt,
realitateadevine baza teoriei.Cadrele medicale vor aprofunda cunoaterea practicii,
vor medita asupra celor observate i vor formula teorii punnd ntr-o legtur logic
cele observate.Apoi vor verifica respectivele teorii confruntndu-le cu realitatea i vor vedea
dac ideile au fost bune. Privind astfel lucrurile putem observa c teoria este
strns legat de practic. Formarea i formularea teoriei duce la mbuntirea
calitii execuiei practice.In practica medical ne lovim adesea de aciviti
ca au devenit obiceiuri, ritualuri, chiar rutin. De aceea este foarte important ca cei care
exerseaz profesiunea de cadru medical s aibe o gndire critic i independent,
s renune la rutin. Dac se dovedete necesar.teoriile cu privire la ngrijirea
pacientului au un grad sczut de abstractizare, sunt cel mai adesea teorii despre aspecte
practice.Teoriile privitoare la acordarea de ngrijirii pacientului au ca elemente de baz

5din74
omul,mediul nconjurtor, sntatea i ngrijirea bolnavului.Este important s
realizm c teoriile despre ngrijirea pacientului se vor schimba n acord cu definiia
dat sntii precum i cu evolua fiecrei perioade de timp i de cultur.Exist
cteva teorii mai importante referitoare la ngrijirea bolnavului psihic, care pot fi
consultate detaliat .

SOMATICA aceast seciune se refer la aspecte cum ar fi:

1.Igien splarea minilor .
2.ndeprtarea paraziilor tegumentari
.3.Urmrirea balanei hidrice.
4.Ergoterapie .
5.Urmri ale imobilitii, complicaii i msuri pentru prevenirea lor.
6.Gestionarea crizelor epileptice .
7.Sarcina cadrului medical mediu n n administrarea terapiei .8.Administrarea
medicamentelor pe cale injectabil.

-SOCIAL Aceast seciune are ca obiective principale urmtoarele aspecte

:1.Comunicarea dintre cadrele medicale i pacieni
2.Coordonarea activitilor
3.Modul de lucru n ergoterapie-coordonarea activitailor

Diferenieri semantice.

Obiectul i sarcinile psihologiei medicale.

Daniel David, n "Psihologie clinic i psihoterapie" fcea cteva delimitri
conceptuale n ceea ce privete psihologia clinic, definit ca tiina care studiaz
mecanismele psihologice implicate n sntate i boal, menionnd dou
componentefundamentale ale acesteia:
1) investigarea mecanismelor psihologice implicate n promovarea i optimizarea
sntii i n prevenirea patologiei;
2) investigarea mecanismelor psihologice implicate n sntatea i patologia mental.
Termenul "clinic" desemneaz caracterul individual al demersului curativ, al
abordrii strii sale de sntate i boal.
Dup unii autori, psihologia clinic este o particularizare a psihologiei medicale la
nivelul patologiei psihice, pe cnd, dup alii, psihologia medical este un demers
tiinific independent desemnat cel mai bine prin sintagma "aspecte psihologice ale
medicinei"(Iamandescu 2005), dar nefiind o disciplin medical, ci identificndu-se
cu zona de intersecie dintre medicin i psihologie.
G. Ionescu (1985), n ncercarea sa de a trasa hotarele dintre psihologie clinic i
psihologie medical, asemna relaia dintre cele dou cu aceea dintre psihopatologie
i psihiatrie, n care prima, distanat de nivelul individual al bolii, generalizeaz
datele concrete ale cazului particular, iar cea de-a doua se preocup n mod esenial
de respectiva problematic.Incontestabil este faptul c psihologia medical are un
domeniu mai vast dect psihologia clinic i cuprinde, n plus fa de aceasta, i
aspectele strns legate de boal:atitudinile bolnavului, relaiile sale sociale, stilul de

6din74
via al pacientului, relaia cu echipa terapeutic, relaiile din cadrul echipei
terapeutice i caracteristicile membrilor acesteia aspectele psihologice ale tulburrilor
somatice. Pe cnd psihologia clinic are drept obiectiv cunoaterea aprofundat a
pacientului, individualizarea, concretizarea travaliului terapeutic, axarea ferm pe
pacient.
Dup cum evideniaz i denumirea obiectului, psihologia medical este o disciplin
ce se adreseaz cu precdere cadrelor medicale, oferindu-le acestora detalii despre
aspectele psihologice ale bolilor i bolnavilor i formndu-le abiliti i deprinderi de
consiliere psihologic, att de necesare n relaia cu pacienii. Prin urmare, psihologia
medical vizeaz att relaia cadru medical-pacient, ct i (un aspect ignorat
adeseori) instruirea suplimentar a primilor, pentru o mai bun cunoatere a propriilor
reacii (gnduri, emoii, sentimente, atitudini) i limite n faa bolnavului i, n final,
pentru o calitate sporit a actului medical.
Exist, n schimb, un acord cvasiunanim n ceea ce privete subramurile psihologiei
medicale (Psihologia Sntii, Psihosomatic, Medicin Comportamental) i
obiectul de studiu al acestora, i anume analiza impactului bio-psiho-social al bolii,
care determin conduita bolnavului fa de medic i echipa terapeutic, dar i fa de
rigorile tratamentului, atitudine care i modific i viaa i relaiile cu cei din jur
(Iamandescu,2005).
Psihologia Sntii se ocup de studiul atitudinilor individului i ale societii fa de
sntate, al aciunilor pentru promovarea, meninerea/mbuntirea i redobndirea
sntii.
Psihosomatica are ca obiect de studiu ansamblul relaiilor dintre planul somatic i cel
psihic, din punct de vedere psihologic i fiziologic.
Medicina comportamental vizeaz aplicarea teoriilor n legtur cu sntatea i
boala, situaia specific, uneori excepional de bolnav i relaia cadru medical-
pacient la prevenire, diagnostic, tratament i recuperare.
Este de la sine neleas relaia strns dintre psihologie i medicin care deriv din
caracterul indisolubil al legturii dintre soma i psyche, tradus n predispoziii, funcii,
nevoi, sisteme, cu implicaii n ambele capete de relaie. Numrul exemplificrilor
poate tinde spre infinit, ns ne putem opri pentru un moment la exemplul att de des
ntlnit n zilele noastre al manifestrilor somatice ale stresului, care pot lua forma
fluctuaiilor tensionale, urticariilor, eczemelor etc. Bolnavul apare n faa cadrului
medical mpreun cu suferina i starea sa, mpreun cu caracterul deosebit al
situaiei sale, ce determin comportamente i credine infinite i variabile. La acestea
se adaug i expectaiile nalte ale sale i ale familiei fa de echipa terapeutic, a
crei intervenie poate fi asemnat cu cea divin, evoluia favorabil fiind o
certitudine: boala, suferina, indiferent de ce tip ar fi ea, sunt experiene cu
ncrctur afectiv negativ imens, pe care cadrul medical trebuie,poate s o
nlture, mai ales c are la dispoziie rezultatele exploziei evoluionale a resurselor
tehnologice i terapeutice.
Mai mult, ambele tiine au un istoric comun, ilustrat poate cel mai bine de una dintre
teoriile de baz ale psihologiei formulat de Galenus i Hypocrates, cea privind
explicaiile teoretice ale temperamentelor ce au la baz modul n care se amestec
umorile organice,din care au rezultat cele patru tipuri de temperament. Numele
tipurilor de temperamente propuse de ntemeietorii medicinei antice au rmas
pstrate pn n prezent (coleric,sangvinic, flegmatic i melancolic), chiar dac
modelul teoretic s-a dovedit a fi naiv.
Prin urmare, terenul mprit de medicin i de psihologie se va dovedi fertil pentru
parteneriate sau echipe interdisciplinare, indiferent de formarea de baz a celui care

7din74
dirijeaz investigaia, scopul fiind acelai - realizarea unei adaptri eficiente a
persoanelor cu probleme medicale sau psihice.
Psihologia medical "este, n acelai timp, clinic i experimental, colectiv i
individual, normal i patologic, profilactic i terapeutic" (Lamache, Burloud,
Davost,960

1
Factor, sntate/boal, sanogenez, traum psihic, adaptare psihofiziologic, exprimare
emoii, pulsiune(instinct), imitaie, identificare,simptome psihosomatice (spasm, HTA, vertij
versus manie, agresivitate)
2.

Relaii asistent medical-pacient intraciune social; afiliaie ( proximitate fizic,contact prin

priviri, rspunsuri calde, prietenoase); autostima i egoidentitate(acceptarea autoimaginii de
ctre alii i acceptarea imaginii pe care o au alii despresine); comunicarea diagnosticului de
boal, empatie, motivaia de a fi pacient
3.

Psihologiasituaional existenial a bolnavului:dependena (acceptare, ajutor, protecie);

separarea de habitatul personal; compliana pacientului (fuga n boal,neacceptarea bolii);
psihosociologia spitalului (organizare administrativ-social, rolde bolnav i rol de pacient,
nevroza de spital);
4.
Stres i disfuncionaliti:
cauze, vulnerabilitate la stres (mecanisme de coping, locus
of control, reea de sprijin); trsturi imunogene i disimunogene ale personalitii;
diagnostic de stres-clini
c i de laborator; grila de evaluare a stresului; factori de risc pentru profesia medical.

PSIHOLOGIA MEDICAL

Definiia:---elementul care convinge n relaia lor spre om aflat n 2 ipostaze:Medic-

pacient.Psihicul este un asmblu de stri ,nsuiri,fenomene,procese subiective,care depind
de interaciunea cu lumea obiectiv,ndeplinind funciile de raportare la lume,i la sine prin
orientare,reflecie,planificare medical,i aciuni transformatoare (Paul Popescu Neveanu).
W.HABLEY (1992), surprinde trei dimensiuni clasice ale psihologiei medicale:1)situaia de a
fii bolnav,2)relaia pacient-medic,3)psihologia profesional medical.Psihologia medical
este parte a psihologiei i nu a medicinei,inscriindu-se n aria sa problematica psihologic a
bolnavului,ct si atitudinea omului sntos fa de boal(popescu Brum(2000)

Sntatea este o stare pe deplin favorabil att fizic, mintal ct i social, i nu doar
absena bolilor sau a infirmitilor
. Mai trziu a fost inclus n aceast definiie icapacitatea de a duce o via productiv
social i economic

8din74
. Noiunea de sntate sau boal exprim stri relative, deosebit de complexe, dificil de
identificatseparat i de cuantificat, de la sntate la boal existnd o infinitate de stri
intermediare.

Sntatea
este starea natural de bine, dinamic, ce tinde s pstreze echilibrul funcional al
organismului n mediul su biologic, natural i social. Aprecierea strii de "sntate" nu e
egal cu absena bolii i diagnosticul de sntate este mai greu de stabilit dect diagnosticul de
boal. Sntatea este un proces din amic ntr - o continu remaniere i nu o situatie static, e o
curb nu doar un singur punct care se poate aprecia la un moment dat dup criterii pozitive,
negative sau statistice.
Punctul de vedere modern este acela c, sntatea are cteva dimensiuni

emoional,intelectual, fizic, social i spiritual.

, fiecare dintre acestea contribuind la condiia de bunstare aunei persoane. Pentru meninerea
unei snti bune, o persoan trebuie s- i examineze fiecare dintreaceste dimensiuni i s se
orienteze n sensul n care i se permite nu doar s triasc o perioad lung detimp, ci de
asemenea s se bucure de via pe de-a-ntregul.
n 1967, OMS a declarat c sntatea este o stare de bunstare fizic, mental i social i nu
n principal absena bolii sau a unei infirmiti. Sntatea este definit ca starea de bine fizic,
mental isocial a fiecrei persoane. Sntatea nu este doar absena bolii sau a infirmitii
(OMS; 2000). Sntatea i boala este influenat nu doar de factorii biologici, chimici sau
genetici, ci i de factorii psihologici i sociali.
Dimensiunile sntii

Sntatea include mai mult dect funcionarea fr piedici a organismului. De asemenea,

implicrelaiile mental-emoional, intelectuale i sociale ct i valorile spirituale. Astfel,
pentru o mai bun nelegere a sntii este necesar s exprimm n profunzime fiecare dintre
aceste dimensiuni, careluate mpreun constituie sntate i bunstare n ansamblu. Iat n
continuare o schem a dimensiunilor implicate.
Specialitii au identificat 7 dimensiuni ale sntii:
1.
Sntatea fizic

reprezint activitatea normal a organismului. Include igiena personal alimentaia corect i

somnul suficient.
2.
Sntatea social

reprezint relaiile dintre persoan i societate i influena lor reciproc:relaiile n comunitate,

acas,la servici, la coal.
3
Sntatea personal

este respectul de sine i ncrederea n sine, autoaprecierea. Fiecare persoan are valori i
scopuri ale vieii.
4.
Sntatea emoional

9din74
este modul de exprimare a sentimentelor, nelegerea emoiilor i a sentimentelor, inclusiv
controlul asupra acestora.5.
Sntatea mental

este receptarea, analiza i aplicarea informaiei. nseamn a ti de unde icum se obine

informaia, prelucrarea ei adecvat adaptrii la medui.
6.
Sntatea spiritual

presupune cutarea sensului i scopului existenei umane. Ea include dezvoltarea unei

aprecieri profunde a vieii i formarea unui puternic sistem de valori.
7.
Sntatea ecologic
reprezint mediul ambiant care corespunde normelor. Este vorba de relaiiledintre oameni i
animale, natur, plante, sol, ap, timp, etc. s te afli n stare de slbiciune
, boala fiind aproape n toate cazurile suferin, atingerecorporal i limitare a posibilitilor
fizice, uneori chiar invaliditate;-s te afli n situaie de dependen, ca un corolar al strii de
slbiciune;-resimirea durerii, care reprezint un simptom tip al strii de boal i care reflect
situaiade slbiciune i de dependen. A fi bolnav nseamn a lua contact cu instituiile
medicale, cu unul sau mai muli medici, cu personalul medical auxiliar. Pacientul se
prezint de la nceput ntr -o condiie de inferioritate, adiclipsit de unul dintre atributele care
l defineau nainte de mbolnvire, i anume sntatea. Ca persoancare a pierdut ceva din
chiar fiina sa, pierdere pe care nu o poate evalua nici valoric, nici temporal, bolnavul triete
n primul rnd cu nelinite noul statut i se vede n situaia ca o alt persoan s decid asupr a
viitorului su imediat sau ndeprtat. Contactul cu instituiile sanitare, cu
ierarhizareafuncional a asistenei medicale devine greu de suportat, mai ales pentru subiecii
pn atunci perfectsntoi. n cazul spitalizrii, schimbarea total a mediului ambiental,
pierderea contactului cu familia,ptrunderea n microuniversul spitalicesc, confruntarea cu
relaiile noi din salon, secie, cu situaiineobinuite ca: suferina celorlali, agresivitatea unor
explorri medicale, regimul alimentar diferit, programul nou, fac ca, cel puin n primele zile,
bolnavilor s le creasc anxietatea, iar unii s triasc un veritabil sindromde dezadaptare

BOALA

reprezint un experiment natural de privare, n sensul unei deprivri senzoriale, afectivei

sociale, complementare unor simptomatologii paralele i concomitente cu cea generat
deetiopatogenie. Amplitudinea clinic a bolii este generat, dupG.Ionescu, de o serie de
factori:Gradul de cronicitate
Reacia la boal

Durata privrii Severitatea privrii Amplitudinea

Experiena patologic Reacia la boal Antecedentele Personalitatea

Momentele de cumpn din timpul bolii sunt eseniale pentru relaia pe care medicul
ostabilete cu pacientul. El este sau ar trebui s fie-un conintor , n sensul teoriei lui
Bion, prelund anxietile pacientului i oferind n schimb certitudini, speran i calm A fi
bolnav echivaleaz cu o ngrdire parial i temporal a condiiei existeniale a fiecruia, a
libertii personale. Acceptarea unui statut inferior, de regres, chiar a unei modificri n

10din74
totalitate acelui ce a fost individul, fr ca aceast acceptare s aib un corespondent n starea
de sntate, este oconduit deviant, un abandon de la propria condiie. Lupta cu boala este o
lupt pentru propriaidentitate biologic, psihologic i social, realizat cu ajutorul alianei
terapeutice stabilite cu medicul.Subiectivitatea bolnavului se reflect n concepia despre
boal pe care i-o face fiecare individ i n modul su de a se exprima prin intermediul ei i de
a tri. Se poate vorbi despre un stil personal de a fi bolnav.
Noiunea de vindecare este strns legat de aceea de sntate
. Este mai degrab o construcieactiv, implicnd ntr -un mod f oarte dinamic bolnavul, dect
ca o stare static. Bolnavul trebuie s nvee s triasc cu fragilitatea sa, cel puin potenial
i s utilizeze mai bine ansamblul decapaciti defensive, fizice psihice, medicamentele fiind
adesea un suport preios, chiar indispensabil,pentru acestea. Este necesar o reamenajare
profund a imaginii pe care bolnavul o are despre el nsuii doliul unui anumit ideal
narcisic, pentru a adopta o alt imagine, mai adaptat situaiei.n aceast adaptare, un rol
foarte important i revine medicului, cu ajutorul cruia bolnavul vanva mai bine s se
cunoasc i s perceap situaiile susceptibile s genereze repercusiuni asupra strii lui de
sntate. Cu ajutorul medicului (i n funcie de atitudinea pe care acesta o dezvolt fa
de bolnav), acesta nva s vorbeasc despre emoiile lui i s-i utilizeze aparatul psihic ca
pe uninstrument de protecie i de tratament a informaiei i stimulrilor venite din interior i
din exterior, nvederea adaptrii la noua situaie existenial.n faa confruntrii cu simptomele
care anun o stare de boal, subiectul poate dezvolta mai multemodaliti de reacie:

a)Recunoaterea bolii i acceptarea situaiei de bolnav,

cu dou variante:-varianta realist, raional un individ echilibrat emoional, cu un nivel de
cultur sanitarsatisfctor i fr probleme existeniale presante recunoate boala i situaia
de dependengenerat de boal.-contiina disproporionat a bolii fa de substratul organo-
lezional.
b) Adaptarea
care reprezint reacia pe care medicul le valorizeaz i le ateapt de la pacient. Aceasta
presupune o adaptare supl i echilibrat a bolnavului, care-i permite s-i schimbemodul
obinuit de reacie fr ca acest lucru s duc la dezorganizare psihic.
Adaptarea nseamn c reacia depresiv provocat de boal a fost elaborat i controlat
dectre pacient i c acesta a realizat un nivel de regresie acceptabil pentru toat lumea:
suficient pentru aaccepta dependena normal i necesar, dar suficient de controlat pentru ca
bolnavul s nu devinabandonic i s nu-i satisfac n boal nevoi pe care nu i le poate
satisface n alt fel.Adaptarea se poate realiza n mai multe feluri, dintre care se disting dou
moduri de reacie adaptativ:-o stare demare dependen n raport cu medicul, care este
resimit, trit de ctre pacienta, de la care ateapt atenii i gratificaii. Aceast atitudine este
perceputuneori de medic ca excesiv, dar ea i este necesar bolnavului i dobndete sens n
relaiecu istoria de via a bolnavului;-o atitudine regresiv i revendicativ, care ilustreaz
dificultatea pacientului de a-i accepta starea de dependen i de a-manifesta emoiile.
Pentru unii pacieni, ns, aceasta este singura cale de a-i salva onoarea i stima de sine,
acceptnd, totodat, ngrijirile.Aceti bolnavi critici n raport cu ngrijirile, cu medicamentele
(i cu efectele secundare aleacestora), ncercnd adesea s preia controlul relaiei, au n
mod paradoxal anse mai mari de vindecare. Reaciile lor pot reflecta, de fapt, o mai bun
capacitate de defens.ngrijitorii trebuie s surprind semnificaia acestor atitudini, s
aprecieze valoareaadaptativ a acestora, ceea ce va duce la evitarea unor reacii neadecvate,
care ar putea rupeechilibrul fragil al pacienilor. La reaciile neadecvate ale medicilor n raport
cu acest gen dereacii ale pacienilor, acetia din urm pot dezvolta reacii emoionale
patogene, careantreneaz bolnavul n conduite inadaptate, consumatoare de energie i uneori
periculoase.

11din74
c) Ignorarea bolii
, care apare n condiii de:-nivel redus de cultur sanitar;- boal psihic;- boal neurologic
anosognozia;-ignorarea bolii datorit focalizrii ateniei asupra altor probleme.
d) Negarea, refuzul strii de boal
Unii bolnavi refuz boala, mai rar n mod contient i deschis, cel mai frecvent printr -o
negare incontient, adesea camuflat sub un pseudo-raionalism, care se poate traduce prin
refuzul de a se supune exigenelor tratamentului, prin persistena unor atitudini nocive, printr -
o activitate excesiv.Uneori, un asemenea mecanism defensiv apare n strile terminale ale
unor maladii mortale. Negarea poate avea consecine grave prin refuzul ngrijirilor i prin
ignorarea total a pericolului, indiferent de comportamentul medicului. Aceast negare este
adesea expresia unei profunde fragiliti psihice, subiectul protejndu-se mpotriva riscului de
prbuire psihic prinrecurgerea la acest mecanism arhaic. Reacia medicului trebuie s
mearg n direcia linitirii pacientului, mai ales prin calitatea relaiei pe care o stabilete cu
acesta.Reacia de negare poate aprea datorit unor condiii cum sunt:- dificultatea de a-i
modifica modul de existen datorit bolii;-amnarea a deciziei pe baza speranei n
caracterul ei trector, n condiiile n care individul nu-i permite (din cauze
economice,profesionale etc. s se mbolnveasc;-autoamgirea, prin mecanisme incontiente
de aprare, la simptome care sugereaz o boal grav.

e)Reacia persecutorie
, care este adesea consecina negrii. Pentru a evita depresia, bolnavul proiecteaz cauza
nefericirilor sale: cineva i vrea rul, este prost ngrijit, calitatea ngrijirilor fiind
ceaconsiderat cel mai adesea cauza problemelor sale. Acest lucru poate merge pn la un
tablou clinic detip revendicativ- procesoman, care ncearc s obin o reparaie a
prejudiciului, a atingeriinarcisice induse de boal. Aceast reparaie nu poate veni dect din
exterior.

e) Izolarea
se traduce prin absena aparent a afectelor, a emoiilor, n condiiile contientizrii bolii.
Bolnavul vorbete de bun-voie despre boala sa, n termeni tiinifici, se documenteaz intens
petema bolii i pare a se simi mult prea bine nraport cu condiia sa. n spatele acestei
atitudini, afectelereprimate sunt lsate la voia ntmplrii i pot avea efecte nefaste. De
asemenea, o supraadaptare a bolnavului predispune la tulburri psihosomatice i poate
conduce la o agravare secundar a bolii.
Toate aceste atitudini se datoreaz faptului c bolnavul reacioneaz la boala care l atinge ca
la boala SA, adic rspunde la ea cu ntreaga sa personalitate. Acest lucru este cunoscut sub
numele de com pl i cit a t e a bolnavului cu boala sa. Aceast co mpl i c i t at e poate juca
un rol n declanarea bolii sau se poate manifesta doar ntr -un al doilea timp, dup instalarea
bolii. Aceast relaie foarte intim a bolnavului cu boala sa poate fi explicat prin beneficiile
bolii. Acestea pot fi:
a)Beneficii secundare

acestea reprezint consecine ale bolii, fr a interveni direct n geneza acesteia. Ele pot
favoriza instalarea n boal a subiectului i devine un factor de perenizare.- unele dintre aceste
beneficii sunt contiente i recunoscute de bolnav. Ele vizeaz obinerea unor satisfacii sau a
unor beneficii imediate. Un aspect important este faptul c acest beneficiu secundar contient,
care poate aprea ca motivaie sau ca i cauz a prelungirii unor boli, funcioneaz n general
ca un ecran, care mascheaz beneficii, sau nevoi mult mai profunde.Aceste beneficii
secundare contiente reprezint compensarea social a bolii. Ele sunt

12din74
instituionalizate,admise, cu condiia ca bolnavul s-i asume statutul de bolnav.- alte
beneficii sunt incontiente,permind: sustragerea de la relaii frustrante, care-l pun pe
bolnav n faa unor exigene excesive; favorizarea introversiei, prin retragerea din cadrul
anturajului i concentrarea pe propriile senzaii, emoii, care dobndesc o importan
major;retragerea n imaginar i n gndirea magic: adultul normal trebuie s rmn n
lumea logic i raional, n timp ce bolnavul are libertatea de a visa, de a fantasma i de avea
o percepie oarecum infantil asupra lumii; recunoaterea statutului de bolnav

Factor ( factum lat.) Cel care sau cine actioneaza- Sanatate / boala- Sanatatea este o stare
fiziologica ( normal naturala ) in care organele . functioneaza normal si regulat fiind
determinata de o armonie completa intre somatic ( corp )si psihic .-Boala ( maladie este
modificarea organica sau functionala al echilibrului normal a l organismului datorata
unor factori interni sau externi.-Sanogeneza este o ramura a medicinei care se ocupa cu
asigurarea starii de sanatate a populatiei prin studiul mediului social ca factor patologic-
Trauma psihica este o emotie violenta care modifica personalitatea unui individ
prin hipersensibilizare astfel incat la emotii asemanatoare nu va mai reactiona normal-
Adaptarea psihofiziologica este capacitatea individului de modificare si corelare a
structurii morfologice si a functiilor psihice sub actiunea diversilor factori interni sau
externi.-Exprimarea de emotii reprezinta transmiterea pe cale verbala sau
nonverbala a trairilor sisentimentelor proprii unei persoane sau grup de persoane cu scopul
de impartasire a unei experientetraite.-Pulsiune ( instinct ) este un complex de reflexe
innascute, neconditionate, specifice indivizilor unor specii cu scopul dezvoltarii
organismului, alimentare, reproducere si aparare.-Imitatie este un proces de
reproducere a unor comportamente si actiuni care au la baza surse externe de
inspiratie (modele)-Identificare este actiunea de stabilire a identitatii, de
recunoastere si plasare a unei persoane,unei fiinte sau obiect in cadrul unei specii sau
unei clase.-
Simptome psihosomatice ( spasm, HTA, vertij versus manie, agresivitate )
A)Spasmul contractie involuntara musculara brusca si violenta a unui muschi sau a unei
grupede muschi ( convulsie - grimasa
B)HTA hipertensiune arteriala crestere constanta sau tranzitorie a presiunii sangelui
latrecerea prin artere sau vasele sanguine din cauza unor stari de natura nervoasa sau
somatica( afectiunicardiovasculare, renale, endocrine sau de alta natura )
C)VERTIJI senzatie de lipsa a echilibrului in spatiu ( ameteala )
d.Manie afectiune de natura psihica ce se caracterizeaza prin euforie exacerbata,
instabilitate,logoree, incoerenta cognitiva, obsesie patologicae
.Agresivitate comportament ostil si distructiv al unei persoane, indreptat impotriva celorlalti
sau impotriva propriei persoane ( actiuni automutilante sau tentative suicid Psihologia
medicala este un domeniu de interferenta a doua mari practici care privesc individul uman in
starile lui fundamentale de sanatate si boala.Organizatia Mondiala a Sanatatii (O.M.S.)
defineste starea de sanatate ca fiind ,,o stare completade bine din punct de vedere psihic,
mental si social si nu neaparat in absenta durerii. Aceasta definitie este o recunoastere a
faptului ca starea de sanatate este mai mult decat absenta durerii. Este ostare de armonie, o
stare de bine cu privire la evolutia complexului biologic, psihologic si adimensiunilor sociale
ale comportamentului uman. Boala este definita ca o serie de modificari biologice si/sau
dizabilitate sau un risc crescut spre distres si/sau dizabilitate.Boala are mai multe componente:
1 . M a n i f e s t a r i . Fiecare boala presupune anumite modalitati de manifestare, un anumit
tablou clinic(in anumite situatii, boala poate sa nu aiba tabloul clinic identificabil sau usor

13din74
identificabil).Tabloul clinic, numit i simptomatologia pacientului, contine semne si simptome.
Semnele (din lat signum-semn, marca) sunt forme de manifestare a bolii care pot fi
identificate de clinician sau de alta persoana (inclusiv de catre pacient pe baza simturilor
proprii), independent de ceea ce declara pacientul (de exemplu, modificari ale culorii pielii,
modificari in comportament).Simptomele (dingr.symptoma ceea ce se produce, apare, derivat
de la sy impreun - sipiptein cadea) sunt acele manifestari ale bolii care apar in primul rand
in sfera de perceptie a bolnavului si sunt simtite de acestala nivel subiectiv. Ele pot fi
cunoscute de clinician doar indirect, prin intermediul declaratiilor pacientului (de exemplu
starea de frica). Unele semne si simptome au tendinta s apara impreuna,constituind sindroame
(din gr. syn impreuna - sidromos cale, cursa). Spre exemplu, conceptiil enegative legate de
propria persoana considerata in prezent si in viitor tind sa apara impreuna,constituind un
sindrom depresiv. Un sindrom poate avea o etiologie multipla. Daca mecanismele
etiopatogenetice ale unui sindrom sunt cunoscute, atunci, in principiu, putem vorbi despre
boala.
Tratamentele care vizeaza direct reducerea acestor manifestari, fara a schimba cauzele si
mecanismele care le-au generat, se numesc tratamente simptomatice.
2 BOALA presupune anumiti agenti si/factori etiologici (cauzali). Dou criterii sunt
mai importante in clasificarea acestor factori etiologici. Dupa natura lor, ei seclasifica in
agenti exogeni si agenti endogeni. La randul lor, agentii exogeni pot sa fie fizici(mecanici,
termici, electrici etc.), chimici (acizi, baze, saruri), biologici (microbi, virusuri,
paraziti,ciuperci, diferite macromolecule organice etc.) si psiho-sociali (de exemplu stresul,
un stil de viatanesanatos). Agentii endogeni (cum ar fi factorii genetici) pot fi considerati
primari, producand diferitetipuri de anomalii ereditare; in ultima instanta, ei sunt insa agenti
exogeni, care au actionat fie asupraaparatului genetic al strmosilor nostri, fie asupra
aparatului nostru genetic, in cursul existenteinoastre. Dupa functia lor, agentii
etiologici(factori) se impart in;
:a ) F a c t o r i d e c l a n s a t o r i
b)Factori determinanti
c)Factori favorizanti
d) F a ct o ri p r edi sp oz ant i s a u d e r i s c e ) F a c t o r i d e m e n t i n e r e
a) Factorii declansatori se refera la acei factori care produc in mod direct simptomatologia. Ei
sunt factori necesari declansarii tabloului clinic, dar adesea nu sunt si suficienti. Unul dintre
factorii declansatori cei mai importanti in psihopatologie se refera la discrepanta cognitiva
dintre motivatia pacientului (scopuri, motive, dorinte, expectante) si evenimentele propriu-
zise care au loc. Cu ct aceasta discrepanta este mai mare, cu atat problemele psihologice sunt
mai severe.
b) Factorii determinanti au aceleasi caracteristici ca si cei declansatori produc in mod direct
simptomatologia, dar ei sunt legati specific de un anumit tablou clinic (cum ar fi bacilul Koch
pentru tuberculoza), in timp ce factorii declansatori nu sunt specific legati de un tablou clinic
(de exemplu,stresorii ca factori declansatori pot genera tulburari depresive sau anxioase). In
psihopatologie, pan acum au fost clar identificati putini factori determinanti, mai ales de
natura psihosociala
.c) Factorii favorizanti joaca in psihopatologie rolul pe care catalizatorii il joaca in reactiile
chimice. O serie de reactii chimice se pot desfasura si fara catalizatori, dar prezenta

14din74
acestoraeficientizeaza intregul proces. Similar, factorii favorizanti eficientizeaza actiunea
factorilor declansatori si determinanti in aparitia tabloului clinic.
d) Factorii predispozanti sunt acei factori care au un caracter general, apartin pacientului, au
fost prezenti inainte de instalarea tabloului clinic si care, prin interactiune cu factorii
declansatori,determinanti si/sau favorizanti, duc la aparitia tabloului clinic
.e) Factorii de mentinere au rolul de a sustine simptomatologia. Acest rol poate fi jucat de
factorii declansatori, determinanti, favorizanti sau predispozanti care au declansat tabloul
clinic, dar si de ali factori care au aparut dupa generarea tabloului clinic. Toti acesti factori
etiologici descrisi aici interactioneaza pentru a genera un anumit tablou clinic, dar aceasta nu
inseamna ca de fiecare datacand apare un anumit tablou clinic, trebuie sa fie prezenti factori
din fiecare categorie mentionat (de exemplu, in anumite situatii, factorii favorizanti pot sa nu
fie prezenti, iar in psihopatologie este adesea dificil sa se identifice factorii determinanti )
Tratamentele care vizeaza modificarea acestor factori si, prin acestea, reducerea tabloului
clinic se numesc tratamente etiologice, ele vizand cauza manifestarilor bolnavului

Bolile psiho-somatice

Termenul de boli psihosomatice se refera la acele afectiuni medicale a caror aparitie

si/sau evolutie este afectata de factori psihologici.
Suferinele n plan psihologic pot s genereze nu numai boli psihice, ci i boli
somatice (denumite psihosomatice); in plus, anumite boli somatice, ca de exemplu
tumorile cerebrale, insuficienele de organ (hepatice, renale sau chiar respiratorie i
cardiace) pot antrena tulburri psihice importante (mergnd pn la stri delirante
sau comatoase).
Cu toate ca, in principiu, orice afectiune este influentata, fie si intr-o mica masura, de
factorii psihologici, exista un numar de afectiuni pentru care aceasta legatura psihic-
somatic este evidenta.

Chiar daca pentru unele din aceste boli se descopera agenti cauzali organici sau
chiar infectiosi, totusi, declansarea sau evolutia lor ramane influentata de factorul
psihic. De exemplu, chiar dupa descoperirea implicarii Helicobacter pilori in
patogeneza ulcerului gastroduodenal, se accepta ca factorul de stres psihogen
determina declansarea bolii la un purtator pana atunci sanatos de Helicobacter, iar
factorul personalitate / stil de adaptare la stres poate explica de ce dintre toti
purtatorii sanatosi de Helicobacter pilori doar o parte fac boala.

Intelegerea genezei si mentinerii bolii psihosomatice:

In bolile psihosomatice, factorul genetic si factorii de mediu orienteaza

vulnerabilitatea catre un organ, fixand tinta pe care vor actiona factorii psihologici -
stresul, afectele negative, stilul de adaptare la stres.

Criterii de diagnostic (conform diagnosticarii internationale DSM IV-TR)

A. Este prezenta o afectiune medicala generala (a apatatului
respirator,cardiovascular,digestiv,renal,ginecologic,hamatologic,chirurgical,dermatolo
gic,oftalmologic,ORL,neurologie,endocrinologie,infecioase,etc,care determin

15din74
individul s prezinte pe lng afeciunea somatic afeciuni psihice
ca.anxietate,team,nelinite,emotivitate,teama de necunoscut,pierderea stimei de
sine vulnerabilitate ......).
B. Factorii psihologici afecteaza negativ afectiunea medicala generala intr-unul din
urmatoarele moduri:
- factorii psihologici au influentat cursul afectiunii medicale generale si anume
dezvoltarea, exacerbarea sau intarzierea vindecarii afectiunii medicale generale;
- factorii interfereaza cu tratamentul afectiunii medicale generale;
- factorii constituie un risc suplimentar pentru sanatatea individului;
- raspunsuri fiziologice legate de stres precipita sau exacerbeaza simptomele
afectiunii medicale generale.

Factorii psihologici se refera la:

1) O tulburare psihica ce afecteaza o conditie medicala generala (de exemplu,

depresia majora intarzie recuperarea dupa infarct miocardic);
2) Simptome psihologice (anxietatea care exacerbeaza astmul etc.);
3) Trasaturi de personalitate sau stil de a reactiona la stres
4) Comportamente maladaptative (sedentarism, dependente etc.);
5) Raspuns legat de stres (exacerbarea la stres a ulcerului, a hipertensiunii arteriale,
aritmiei etc.)

Debutul afectiunilor psihosomatice

Aceste afectiuni se pot manifesta pentru prima oara in copilarie, in adolescenta

(anorexia mentala, astmul bronsic, uneori diabetul etc) sau la varsta adulta in urma
unui soc emotional puternic.
La inceput manifestarile au un caracter reversibil, dar pe masura ce simptomele se
repeta, ele pot instaura o conditie medicala alterata, prin slabirea rezistentei generale
a organismului sau afectarea functiilor anumitor organe. In general afectiunile
psihosomatice se centreaza la nivelul anumitor organe predilecte: in sfera digestiva;
in sfera respiratorie si alergica sau cardio-vasculara, etc.

Cum diferentiem tulburarea psihosomatica de o afectiune organica?

Bolnavii suferind de tulburari psiho-somatice se diferentiaza de cei cu afectiuni

somatice prin cateva aspecte de baza:
1. multitudinea simptomelor (tahicardie, greata, constipatie/diaree, dificultate in
respiratie, sensibilitate alergica excesiva la diferiti stimuli, scaderea
ponderala/obezitatea, astmul bronsic, angina pectorala etc.);
2. convingerea bolnavilor de existenta unei cauze organice in ciuda examinarilor
repetate care nu pun nici un diagnostic si adesea neacceptarea explicatiilor de ordin
psihologic;
3. uneori preocuparea excesiva fata de starea sanatatii personale, centrarea pe
simptom
4. caracterul repetitiv al manifestarilor;
5. persistenta in timp, in ciuda tratamentului dat de internist, cardiolog,
gastroenterolog, etc;

16din74
6. uneori asocierea mai multor afectiuni psihosomatice la acelasi individ
7. antecedentele de aceeasi natura din cadrul familiei;
8. incidenta crescuta a manifestarilor in perioadele de stres crescut sau dupa
anumite evenimente (certuri in familie, dificultati financiare etc.);
9. existenta unui eveniment traumatic psihic sau expunerea de lunga durata la un
stres major, care a consumat in timp resursele energetice ale persoanei si a redus
capacitatile adaptative ale acesteia;
10. in unele cazuri, existenta in prim plan a unei alte tulburari psihice prealabile,
dominante in sfera psihica a individului (depresie, anxietate, etc.).

Tratamentul bolilor psiho-somatice

Obiective terapeutice:
1. Reducerea anxietatii, depresiei si, in general, a dispozitiei negative (cu ajutorul
farmacoterapiei, dar si al psihoterapiei).
2. Facilitarea constientizarii si a exprimarii propriilor afecte, imbogatirea vietii
imaginative, diferentierea senzatiilor de sentimente.
3. Ameliorarea functionarii personale si autonomiei
4. Ameliorarea relationarii in familie, grup social, grup profesional, diminuarea
afectelor negative acumulate
Sentimentele negative neexprimate (de exemplu, furia retinuta) sunt factori
psihologici ce afecteaza negativ bolile psihosomatice (de exemplu, cardiopatia
ischemica) si trebuie inlaturate
5. Ameliorarea imaginii de sine, inclusiv a imaginii corporale.

Tratament farmacologic:
Antidepresive
Folosirea antidepresivelor in bolile psihosomatice este foarte utila mergand de la
administrarea lor in cardiopatia ischemica pentru preventia recidivelor de infarct
miocardic pana la folosirea in sindrom de oboseala cronica, fibromialgie, colon iritabil.
Anxiolitice
Folosirea anxioliticelor este utila in scaderea anxietatii mai ales in situatii acute ale
bolilor psihosomatice (puseul de rectocolita ulcerohemoragica, infarctul miocardic
etc.), dar si pe termen mai lung, de obicei ca adjuvant al medicatiei antidepresive si
sub un control psihiatric al prescriptiei.

Psihoterapia cognitiv-comportamentala
Psihoterapia cognitiv-comportamentala este utila in afectiunile psihosomatice pentru:
- diminuarea impactului factorilor psihologici in afectiunea pacientului;
- schimbarea atitudinilor disfunctionale si maladaptative;
- modificarea comportamentelor nefavorabile sanatatii;
- restructurarea cognitiilor eronate generatoare ale acestor comportamente.

Relatii asistent medical pacient

-Interactiunea sociala reprezinta o actiune reciproca intre doua sau mai multe
persoane camembri ai unei comunitati sociale ( in cazul nostru asist. med. si pacient )-
Afiliatia ( proximitatea fizica, contact prin priviri, raspunsuri calde, prietenoase )
ca actiune deapropiere sau asociatiune. Are la baza teroriile comunicarii prin care se
folosesc toate mijloacele,social acceptate, de transfer de informatii de la bolnav la asist. med.

17din74
si invers pentru aplicarea procedurilor terapeutice in scopul redobandirii starii de sanatate a
bolnavului.

-Autostima si egoidentitatea
( acceptarea autoimaginii de catre altii si acceptarea imaginii pe care o au altii despre
sine). Stima de sine reprezinta valoarea personala asociata de catre un individimaginii pe care
o are despre sine.
Egoidentitatea este reprezentarea pe care o persoana si-o facedespre sine insusi in relatie cu
rolurile si statutul social din cadrul unui grup.-Comunicarea diagnosticului de boala
reprezinta momentul in care medicul , in baza unor elemente de investigatie clinice si
paraclinice, face o previziune sau lanseaza o ipoteza asupra evolutieistarii de sanatate viitoare
( pe termen scurt si mediu ) a pacientului. Tot acum bolnavul intra in posesia unor informatii,
pe care pana la momentul de fata nu le-a putut interpreta si i-a act de motivulsuferintei sale.
Poate fi considerat inceputul procesului de vindecare prin acceptarea situatiei de facto pe care
orice bolnav o traverseaza.
-Empatia este o forma de intuire a realitatii prin identificare afectiva.
Form de cunoatere a altuia, n special a eului social , apropiat de intuiie; interpretare a
eului altora dup propriul nostrueu.-
Motivatia de a fipacient
reprezinta elementul de identificare cu bolnavul si empatie cu acesta pentru o mai buna
aplicare a planului de tratament. Altfel spus, se cauta sa se realizeze o transpunere ( la nivel
mental ) si o racordare la suferinta bolnavului pentru a-i intelege cat mai fidel nevoile si
trebuintele in procesul amplului l de vindecare.Experiena de via din setul de cunotiine
practice i de abiliti de abordare a bolnavului ,a cazului social,ar trebui adugate cteva
reguli de aur care mrete deschiderea pacientului pentru comunicare cu asistentul medical
sau social.:
-s rmn calm ,s foloseasc un ton relaxant n timp ce vorbete ,un limbaj obinuit.
-s ndrume pacientul spre o activitate sau spre un alt subiect mai ales dac este ceva
suprtor care apare n interviu ,dac apar stereotipii.
-s fac afirmaii de incurajare ,s ridice tonusul psihic al pacientului.
-s foloseasc modaliti verbale i practice de a expune i arta un fenomen o activitate de
urmat.
-s delimiteze sarcinile pacientului ,s le prezinte pe rnd pt a fi nelese.
-s asculte activ ,s repete ce spune pacientul, pentru a i mri convingerea acestuia c a fost
ascultat ,c este o persoan de care se ocup cineva.
-s aprobe s valideze punctul de vedere al pacientului cadrul lui de referin pentru a-l avea
n aceeiai tabr mai ales n bolile grave ori n cazurile de intervenie
social(adopie,plasament etc.)
-s ncurajeze pacientul mai ales dac este n stare s-i aminteasc propriile performane i
mpliniri din trecut (mai ales amintirile din tineree cele pozitive care sunt bine conservate)
-s ncurajeze verbal,gestic orice fapt pozitiv arict de mrunt ar fi.
-s reacioneze la sentimentele pacientului acordndu-i o ans prin ncurajare verbal
,druire afectiv i considerarea oricrui semen drept a unui OM, care nu poate fi ignorat.

RELAIA MEDIC- PACIENT-

Practica medical craeaz multe relaii ,anumite legturi ntre medic-pacient.Aceste relaii
care sunt n fond atitudini se ncarc de specificul fiecrui termen al ecuaiei.Astfel bolnavul
aduce cu sine plngeri,nemulumiri,acuze de ordin somatic i ateapt de la medic un
rspuns competent profesional care s-i atenueze suferinele,i simptomele La prima

18din74
vedere acest gen de relaie poate s ne apar ca un dialog profesional,care nu ar lua n
consideraie trsturile de personalitate att ale medicului ct i ale pacientului .Acest aspect
de apartenen depersonalizare este rezultatul faptului c medicul incadreaz acuzele ntr-
un sindrom ,ori ntr-un diagnostic i indic medicaia.(care trebuie strict respectat),In
realitate dincolo de cuvintele bolnavului exist un ALT individ cu neliniti i temeri legate n
special de boala pentru care vine la medic.Simptomele sunt tritr diferit de fiecare pacient
,iar boala capt o sewmificaie intrisec raportat la structura personalitii individului.Se
tie c toate organele i sistemele din corp au o anume investiie psihic ,iar lezarea uneia
dintre ele determin o semificaie specific individului..In acest context trebuie subliniat
faptul c boala nu este o simpl sum de simptome ori un ansamblu de acuze pur somatice
,ea este un proces care se infiltreaz n viaa omului transformndu-l fizic i psihic.Medicina
psihosomatic remarc i dezvolt nelesul pe care trebuie sa-l capete interdependena
intre organicitate i psihism.De-a lungul timpului medicina a acionat asupra bolii prim
medicamente ,iar medicul prin atitudinile sale acioneaz n asamblu asupra bolnavului.SE
admite c ntre cei doi se stabilete un diolog verbal la care se adaug dialogul non verbal
(mimic,gesturi,atitudini,inut,privire,),creia trebuie s se acorde maxima atenie.Pentru
unele persoane este posibil ca boala s rup echilibrul adaptiv aducnd n prim plan
elemente conflictuale care s nu accepte rolul de bolnav(bolnav sau sntos).somatic sau
psihic.Atitudinea unui om fa de boala sa este un produs de team,i ateptare fa de
felul n care medicul ,aplica tipurile de investigaii,ce fel de diagnostic stabilete,i medicaia
aplicat cu dorina de a se vindeca repede.Dac medicul nu reuete di mai multe motive s
stabileasc un diagnostic pote caracteriza c medicul nu este destul de competent ,ori c-i
ascunde o boal grav.In acest context se adreseaz altui medic ,apoi la la treilea caz care
traverseaz o stare psihic grav putnd ajunge la suicid. Dei posibilitile terapeutice de
astzi au schimbat mult interrelaia medic-pacient ,anumite influene ale comportrii
pacienilor sunt datorate nivelului lor socio-cultural nenelegerii ori necunoaterii
mecanismelor proceselor morbide ,cunotiinelor mrginite ineriei n problema
noului.Sintetiznd ROLUL BOLNAVULUI ntr-o societate (SCHAD 1979),concluziona
urmtoarele

-pacientul nu are obligaiile unui om sntos

-nu este tras la rspundere pentru starea n care se afl,

-se ateapt ca el s se strduiasc pentru a se nsntoi repede

-pacientul trebuie s contribuie activ la nsntoirea sa ,s urmeze indicaiile medicului.

BOALAca proces are o serie de caracteristici care sunt ntr-o strns legtur att cu
agentul patogen cauzator ct mai ales cu nsuirile i trsturile de personalitate ale
individului bolnav.El intr n rolul de bolnav,pentru perioade diferite de timp ,avnd atitudini
extrem de diverse fa de boal,... PARSON(1979), accept c tipul de rol de bolnav al
oamenilor depinde de:felul bolii(somatic,psihic)

--gravitatea bolii---

--cronicizarea bolii

---genul de tratament (ambulator,staionar,spital) BEKMAN vorbete de pacieni care se

ncadreaz n rolul de dependenti timizi,(intr majoritatea bolnavilor ),care ateapt ca

19din74
medicul prin interes i msuri de ocrotire s le schimbe starea lor sufleteasc.Unii se
consider deosebii de bolnavi i lipsii de ajutor ateptnd de la medic nelegere pentru
orice fel de problem.De aceea ei consider medicul drept o pesonalitate important n
stabilirea unui contact cu orice chip.,relaia medic-pacient presupune mai mult dect
diagnosticul i tratamentul n bolile somatice,,ea este o relaie interpersonal,un tip de
relaie profesional important deoarece pacientul n mod obinuit vine la medic pentru
tratamentul afeciunilor somatice dar se constat c adresabilitatea a crescut pentru sprijin
n orice problem socio-emoional.Sunt foarte muli pacieni convini c sufer de o
anumit boal somatic i de aici ncredinarea c medicul ar trebui s se mrgineasc doar
la consultarea corporal.odat venii la consultaie pacientul sugereaz medicului unele
accente privind starea lor intim (psihic),dar pentru acetia psihoterapia nu ar avea o mare
eficien.

Exist suficieni pacieni care se aga de concepiile generale despre moral,i comportare
,ateptnd de la medic un procedeu rapid pentru insntoire fizic i psihic. Un alt grup il
alctuiesc aa numiii suprasntoi care sunt bolnavi n mod obiectiv ,ei nu tiu acest lucru,
i refuz s cread,rar consult medicul pentru c tiu de anumite boli mai ales cei cu
tulburri grave psihice sau cei cu neoplasme In strns legtur cu rolul de bolnav se
subliniaz faptul c numeroase persoane nu se nscriu din punct de vedere al comportrii i
atitudinile n media de conduite a populaiei ,fiind dificil pentru medic i ca atare sunt
adesea evitai. Atitudinea omului depinde de motivele pe care acesta le gsete ca fiind
rspunztoare de apriia bolii.Muli pacieni au concepii laice asupra modului n care se
instaleaz boala .Aceast etiologie laic este fie expresia proceselor psihofiziologice
necunoscute ori rezultatelor cunotiinelor mrginite,Ei urmeaz tratamentul dar pstreaz
cocepiile lor personale.Unii privesc medicaia cu puin seriozitate,alii dimpotriv
consider medicul capabil pentru prescrierea medicamentului. In alte cazuri anunarea unei
intervenii chirurgicale trezesc temeri nesiguran nelinite anxietate,emotivitate ducnd la
depresii majore,i nesiguran din partea medicului. Mai este descris atitudinea de
dependen a bolnavului care se poate expreima prin dorina de restabilire i setul de
refuz.A)Dorina de restabilire-----este legat direct de suma de informaii asupra diagnozei i
prognozei----absolut necesare omului pentru a evita spaima ,teama iraional mai ales cnd
sunt propuse intervenii chirurgicale .B)Setul de refuz ----reprezint tot o atitudine de
dependen alctuit din teama de diagnozei ,teama de consecinele terapeutice i nteama
de interaciunea cu persoane autoritare.Diagnoza medical este un produs al interaciunii
dintre medic i pacient,alctuit din recunoaterea ,diferenierea i evaluarea simptomelor
,sindroamelor,Este urmat de msuri terapeutice preventive,curative de rreabilitare.
BEKMAN (1979),ncearc s ncadreze majoritatea medicilor ntr-o tipologie axat pe rolul
medicului acceptnd c medicul nu se refer la stabilirea unei diagnoze i tratarea bolnavului
dar el decide starea de om bolnav-om sntos disponibilitile pacientului i face griji
pentru viaa omului.Din punct de vedere al pacientului medicul este considerat ca un
semizeu n alb un om competent un conductor al pacientului ,un om obiectiv,cel ajut,i
care crede n problemele i temerile acestuia.Are loc un proces de descifrare pe care l
realizeaz medicul, proces n care multiple informaii sunt mijlocite nonverbal ,i care au o
deosebit influen att n stabilirea diagnozei ct i mesul terapiei. CONVORBIREA
MEDICAL----se poate realiza de ctre medic n relaie cu pacientul n moduri diferite
:LANGEN,(!1979)chiar afirm c forma de explicaie trebuie potrivit examinrii pacientului
,iar CINOTTI(1978-i 1993 ),arat c nu orice terapeut este potrivit pentru pacient.Se
consider c n momente mai dificile ,nu trebuie dat pacientului un sfat limitat ci soluii

20din74
echivalente ,medicul este chemat doar s creeze situaia care s-i ngduie gsirea soluiei.
IN funciile convorbirii 9dialogului),medicale enumerm::-procurarea de informaii,---
clarificarea i descrcarea pacientului,----deschiderea spre o relaie empatic,-----
colaborarea.,ROGERS(1983),indic 3 caracteristicinecesare pentru desfurarea dialogului :::
:1)preuirea pozitiv i cldur emoional ,
2)autenticitate i omenie,
3)verbalizarea strilor emoionale.
Ele sunt relaii directe,repetate,devenite intens afective.IN aceast ecuaie (de exemplu
medic-pacient,psihoterapeut-bolnav,profesor-elev)este important ce simpte cellalt i este
necesar un echilibru al conduitelor ,atitudinilor.Relaia ntre terapeut i bolnav,poate implica
un grad ridicat de confesiuni ,dar difer de relaiile intime pentru c nu este
reciproc.,deoarece de la terapeut nu se ateapt s se confeseze fac schimb de
sentimente ,atitudini,manifestri reciproce..terapeutul poate s tac pe tot timpul edinei
de psihoterapie,i s nu fac nici un fel de aprecieri pentru c ar putea s apar un conflict
din cauza acestei inegaliti n conduite.<iar dac se respect anumite limite numite reguli se
evit conflictul..Regulile de comportare de grup (elective),sunt viabile pentru c ele implic
efectiv reguli speciale fiind ntre primul care vreav s vindece, i al doilea care trebuie s
urmeze tratamentul indicat.Relaia interpersonal medic-pacient este important chiar
pentru o simpl plngere somatic banal ,de aceea au fost considerate consultaii bune cele
realizate cu participarea afectiv (emoional),a medicului.Condiiile n care o consultaie
este bun,(HENDERSON P,1988),i care presupune c medicul transmite pacientului
ncredere sunt:1),medicul s-l fac pe pacient increztor i s se asigure c l
ascult.2)medicul s-l fac pe pacient s nu considere consultaia acordat ca o pierdere de
timp,3)medicul s-l determine pe pacients se simpt bine i relaxat,4)compotamentul
medicului s fie prietenos ,nelegtor,Intruct se accept c acesta ar asigura succesul
interrelaiei medic-pacient se adaug reguli generale care asigur rezultate pozitive pentru
medic i pacient..REGULI PENTRU MEDIC...
...s asculte pacientul cu atenie,---s-i explice totdeauna totul foarte clar.---sa-l sftuiasc
privind medicaie profilactic,--
--sa fie cinstit i deschis,---s ppstreze secretul profesional,---s respectedorinele ,--
--s nu-l critice n public,-
---s-l priveasc n ochi n timpul conversaiei,--
--s-i respecte intimitatea,--
--s-i arate sprijin emoional,-
---s precizeze clar diagnosticul,--
--s nu se implice n relaii personale cu pacientul ,-
--s nu manifeste indispoziie ,ingrijorare,nelinite,--
--s apar n lumina cea mai bun n faa pacientulyui.....
REGULI PENTRU PACIENT....
...s consulte medicul dac are neclariti,--
--s ofere toate informaiile corect,--
---s urmeze atent indicaiile date de medic,--
--s fie cinstit,--
---s se supun examinrilor medicale,-
---s nu iroseasc timpul medicului,-
---s nu aib pretenii nejustificate,---
--s aib ncredere n medic,---

21din74
--s respecte intimitatea medicului,---
--s se uite la medic n timpul conversaiei,,-
---s-i spun de la nceput medicului toate problemele care-l frmnt,,,,

Psihologia situational-existentiala a pacientului

.
-Dependenta ( acceptare, ajutor, protectie ) reprezinta starea pe care bolnavul o
adopta invederea obtinerii celor mai bune mijloace de tratament. In momentul in care
bolnavul acceptarealitatea situational existentiala si intelege problema pe care o are de
infruntat, dezvolta un comportament de intelegere, solicita ajutor si protectie din partea
personalului medical.Astfel el ( bolnavul ) se va supune tuturor procedurilor necesare ce ii vor
fi aplicate pentru redobandirea starii de sanatate deci isi va incredinta propria securitate
personala si uneori viata celor care prin cunostintele lor de specialitate pot duce la
redobandirea starii de sanatate.-Separarea de habitatul personal reprezinta perioada
de timp in care bolnavul parasestelocuinta personala in favoarea cazarii spitalicesti pentru
o perioada oarecare de timp in vedereasolutionarii problemelor de santate acute sau a unor
afectiuni cronice acutizate. Este o perioada in carestarea de boala este amplificata de lipsa de
confort, spatiul restrans al unui salon, prezenta altor bolnavi cu manifestari mai mult sau mai
putin evidente, regimul alimentar, unele fobii legate deadministrarea injectabila a unor
medicamente, igiena corporala limitata etc.-Complianta ( fuga in boala, neacceptarea
bolii ) reprezinta in cazul nostru adeziunea bolnavului la mijloacele terapeutice
necesare ameliorrii strii sale de sntate. Este o expresiefigurata care desemneaza faptul ca
subiectul cauta in nevroza o cale de a scapa de propriile conflicte psihice. Modalitate prin care
subiectul formuleaza dorinte, ganduri, sentimente pana atunci refulate,dar continua sa se apere
de ele, negand ca i-ar apartine.-Psihosociologia spitalului ( organizare administrativa
sociala, rol de bolnav si rol de pacient,nevroza de spital ) Insasi institutia spitaliceasca,
din punctul de vedere al organizarii administrativa sociala, ridica unele probleme celor, care
fara voia lor, sunt obligati sa si-o insuseasca. Astfel sistemulde functionare a unui spital, care
dealtfel este deservit de catre alti oameni, este un factor de stres,
datorita faptului ca exista o oarecare rigurozitate, restrictii, reguli stricte si care in combinatie
cu unelereactii mai zgomotoase ale unor bolnavi suferinzi amplifica starea de disconfort. Daca
mai adaugam timpii de asteptare, birocratia completarii documentelor medicale, aglomeratia
de pe holuri sifrustrarile celor mai nerabdatori putem spune ca tabloul creat de institutia
spitaliceasca nu este unaidilica. In societate fiecare dintre noi jucam un rol. Cel profesional,
de parinte, frate, sot, prieten dar si cel de pacient uneori din pacate. In mod evident ca este cel
mai nedorit rol pe care cineva si l-ar doridar totusi se mai intampla ca starea de sanatate sa se
altereze si chiar sa degenereze in afectiuni cenecesita asistenta medicala spitalicesca. In acest
moment se declanseaza rolul de pacient care pentrumajoritatea oamenilir este inedit si foarte
greu de acceptat. Este necesara o perioada de timp ca aceastastare pasagera sa fie insusita si
aplicata in mod natural si depinde foarte mult de cei care asiguraasistenta medicala ca
pacientul sa reactioneze conform convingerilor sale pozitive in interpretareaacestui tip de rol.
Nevroza este o afectiune psihogena in care simptomele sunt expresia simbolica aunui conflict
psihic avandu-si radacinile in istoria subiectului si se caracterizeaza prin compromisuriintre
dorinta si aparare. Nevroza de spital este des intalnita la pacientii care in timpul copilariei
au petrecut suficient de mult timp in institutia spitaliceasca, unde au suferit tot felul de
interventiimedicale sau au intrat in contact cu suferinta altor pacienti ca i-au impresionat in

22din74
mod negativ. Chiar siizolarea de societate poate provoca acest tip de nevroza prin restrictiile
ce pot aparea in timpul procesului curativ.

STARE DE BINE

Caracteristicile strii de bine:

1)acceptarea de sine,aciune pozitiv,fa de propria persoan

2)relauie pozitiv cu alii-ncredere n oamenii sociabili,intimi,empatie,cldur.

3)controlul-sentiment de competen i control personal

4)sens,scop,scopuri de via,viitor

5)dezvoltarea personal,deschidere spre experiene noi,sentiment de valorizare.

Deci se stabilete identitatea strii de bine,psihic,somatic,social,al individului,lipsa de

simptome

Normal i patologic. Sntate i boal.

. 1. Accepiunile normalului

Cuvntul normal provine din termenul latinesc norma, care semnific unghi drept.
Una din interpretri ar fi care nu se abate nici n stnga, nici n dreapta i nici de la
medie. n dicionarul de psihologie (Vocabularul Psihologiei Henri Piron)
normalitatea este definit ca un ansamblu de caracteristici ale aceleiai persoane,
caracteristici care se situeaz n interiorul marjelor de variaie ale populaiei din care
face parte.
Noiunea de normalitate, din punct de vedere statistic, este reprezentat grafic de
distribuia sub forma curbei lui Gauss.
Conceptul de normalitate, a crei definire s-a impus n condiiile ncercrii de
identificare a criteriilor de clasificare a tulburrilor psihice, considerate ca abateri de
la normalitate, se poate asocia cu starea de echilibru n plan intern, intrapsihic i n
planul extern al individului. Normalul nglobeaz ntre limitele lui noiunile divers i
diferit, astfel aprnd:
a) normalul ca indicator standard al valorilor culturale;
b) diferitul ca o alt form posibil a normalitii i
c) diversul ca i variant de tip formal a normalitii.
O asociere des ntlnit este aceea dintre normalitate i adaptare. Adaptarea este un
simplu proces de acceptare oferit din exterior individului de societate i mediu. Dac
privim adaptarea ca fiind un consum de energie necesar pentru ca persoana s se
poat integra sau s poat rezista n faa presiunii exercitate asupra sa de
psihotraumele sociale sau de tensiunea legturilor sociale, atunci putem considera
c procesul de socializare reprezint achiziia pentru a putea efectua eforturile de
adaptare social continu, pentru a-i nsui sau menine rolurile sociale dobndite.
(Mucchinelli,apud. C. Enchescu, 2005)
Cu toate acestea, s-a constatat faptul c pentru un individ normal este imposibil s
se poat adapta la toate grupele sociale. Din acest motiv, unii autori prefer s
utilizeze drept criteriu al normalitii "adaptabilitatea", argumentnd prin aceea c

23din74
individul normal nu este niciodat complet adaptat, n schimb un individ cu diverse
patologii este o persoan inadaptabil.
M. Sabshin distinge un evantai variat coexistent n sfera normalului:
1. normalitatea ca sntate
2. normalitatea ca utopie
3. normalitatea ca medie
4. normalitatea ca proces

1)Normalitatea ca sntate este perspectiva tradiional prin prisma creia se

consider normalitatea ca starea de sntate cu caracter universal.

2)Normalitatea ca utopie acest concept formuleaz un ideal, o normalitate ideal,

individual i comunitar. Descrie n formulri prescriptive, invoc i promoveaz
tipuri ideale. Nu poate fi atins i variaz n funcie de spaiul socio-cultural i
geografic.

3)Normalitatea ca medie se bazeaz pe descrierea statistic a fenomenelelor

(biologice, psihice, fizice, chimice) ca fiind repartizate conform curbei lui Gauss, n
care zona median este cea mai important (i deci nomal), iar extremele sunt
considerate deviante.

4)Normalitatea ca proces este perspectiva asupra normalitii care accentueaz

faptul c un comportament normal nu este altceva dect fianlitatea subsistemelor
care interacioneaz ntre ele.
Cu alte cuvinte, normalitatea ca proces, consider mai importante schimbrile i
procesele dect o definire transversal a normalitii.

Att normalitatea, ct i anormalitatea depind de variaiile de mediu exterior n ceea

ce privete capacitile de adaptare ale individului, fapt care va declana suferina.
Strns legat de aceste dou concepte este dimensiunea istoric a individului, a
factorilor de via care pot interveni fie n sens protector, fie cu semnificaie de risc
"morbigenetic".
Studiile au pus n eviden faptul c manifestri psihocomportamentale considerate
patologice ntr-un anumit spaiu cultural, pot fi normale n altul, iar bolnavul i pierde
capacitatea de adaptare flexibil la condiiile oferite de mediu, n raport cu indivizii
normali care dispun n mod liber de aceast aptitudine.

2. Aspecte, criterii i coordonate ale sntii.

Sntate i boal. Organizaia Mondial a Sntii definete sntatea ca o stare

de bine fizic, psihic i social.
Boala este definit ca o serie de modificri biologice i/sau psiho-comportamentale
care genereaz o stare de distres i/sau dizabilitate sau un risc crescut spre distres
i/sau dizabilitate (dup American Psychiatric Association - 1994). Strns legate de
conceptul de boal sunt cele de inciden (numrul de cazuri noi dintr-o boal
anume, care apar ntr-o unitate de timp specificat) i prevalen(numrul de cazuri
dintr-o boal anume, existente la un moment dat).
Termenii au avut o evoluie ampl, reuind s trezeasc interesul mai multor
specialiti, poate n mai mare msur dect oricare alii din psihologie. Pentru a

24din74
putea lucra cu anumite concepte sau dimensiuni, trebuie mai inti s le delimitezi, s
le defineti, s le cunoti, s le operaionalizezi etc.
Astfel, pe la mijlocul anilor '60, n Frana, sntatea era mplinirea, relizarea de sine,
satisfacia, un mijloc/instrument extrem de important pentru a putea face orice,
inclusiv pentru a munci, pe cnd la englezi, ea era fie o absen a bolii, fie o
capacitate optim de munc. Pentru cei mai n vrst era puterea de a rezista,
capacitatea de a funciona, dublat i de o dimensiune moral.
Din punct de vedere biologic, sntatea poate fi definit ca acea stare a unui
organism neatins de boal, n care toate aparatele, organele i sistemele
funcioneaz normal, stare n care funciile se ndeplinesc i se mpletesc n mod
armonios.
Din punct de vedere psihic, sntatea poate fi descris ca fiind armonia dintre
comportamentul cotidian i valorile fundamentale ale vieii asimilate de individ,
mbinarea elastic dintre gnd, afect i comportament. Este acea stare a
organismului n care capacitile sunt optime, referindu-ne aici, pe lng capacitatea
de a munci, de a studia, de a efectua anumite activiti, i la
capacitatea de a nelege emoiile, de a ne stpni, de a rezolva/a face fa
problemelor cotidiene sau celor stresante, fr a recurge la modaliti distructive de
adaptare la ele (cum sunt alcoolul, drogurile etc.). Presupune capacitatea de a munci
productiv, de a iubi, de a ne preocupa de ceilali, presupune o via cu sens, trit
armonios.
C. Herzlich propune trei dimensiuni ale sntii:
- absena bolii
- constituie genetic bun
- starea de echilibru a organismului, ca fiind capacitatea de adaptare a individului la
mediul su de via.
M. Lalonde atribuie sntatea factorilor:
- biologia uman: motenire genetic, procese de maturizare/mbtrnire
- mediul: apa potabil, medicamentele, poluarea, bolile transmisibile, schimbrile
sociale rapide
- stilul de via: hran, activiti fizice, alcoolism, etc.
- organizarea asistenei medicale: cantitatea/calitatea resurselor medicale, accesul la
-, tipul de relaie ntre persoane i resurse n asistena medical.
A. Ellis enumer 13 parametri ai sntii mintale:
1. coniina clar a interesului personal;
2. conitiina limpede a interesului social;
3. auto-orientarea ca fiind capacitatea de a se conduce i orienta singur n via;
4. nivel nalt de toleran a frustrrii;
5. acceptarea incertitudinii i capacitatea de ajustare la incertitudine;
6. angajarea n activiti creatoare;
7. gndire tiinific, realist i obiectiv;
8. auto-acceptarea ca fiind capacitatea individului de a se accepta asa cum este el,
cu
pri bune i rele; capacitatea de a se bucura de via;
9. angajarea moderat i prudent n activiti riscante;
10. realism i gndire anti-utopic;
11. asumarea responsabilitii pentru tulburrile emoionale proprii;
12. flexibilitatea n gndire i aciune;
13. mbinarea plcerilor imediate cu cele de perspectiv.

25din74
A. H. Maslow n 1976 teoretizeaz forma suprem a sntii psihice introducnd
conceptul de personalitate autorealizant, cu urmtoarele trsturi:
1. Orientare realist n via;
2. Se accept pe sine, pe alii i lumea nconjurtoare;
3. Are un nalt grad de spontaneitate;
4. Este centrat pe probleme i nu pe tririle subiective;
5. Atitudine de detaare i nevoie de intimitate;
6. Autonomie i independen;
7. Aprecire elastic a lucrurilor i a oamenilor, lipsit de stereotipii;
8. Are experiene spirituale sau mistice profunde, dei nu n mod necesar cu caracte
religios;
9. Se identific cu omenirea, are interese sociale puternice;
10. Relaiile sale afective, intime sunt profunde i cu mare ncrctur emoional,
practicate cu puien persoane, i nu superficiale dar cu multe persoane;
11. mprtete atitudini i valori democratice;
12. Nu confund mijloacele cu scopurile;
13. Simul umorului este superior, detaat filosofic, nu ostil i vindicativ;
14. Are mare potenial creator;
15. Se opune conformismului cultural;
16. Transcede mediul lui de via, nu se conformeaz acestuia.

Din punct de vedere social, este acea stare a organismului n care capacitile
individuale sunt optime, astfel nct persoana i ndeplinete adecvat, fr a produce
ru celor din jur, rolurile sociale (de parinte, coleg, prieten, vecin, so, iubit etc.).
Mai merit amintit aici i conceptul de sntate pozitiv propus de Downie (1992),
care presupune dou componenete:
1. Bunstarea psihic, fizic i social;
2. Fitness forma fizic optim, incuznd cei patru S (lb. englez):
a. Strenght for fizic;
b. Stamina vigoare (rezisten fizic);
c. Suppleness suplee fizic;
d. Skills ndemnare (abilitate) fizic
Concluzia evident de aici, este aceea c resursele se afl concentrate n cel de-al
patruleafactor, iar cauzele bolii rezid n primele trei. Sntatea poate aprea ca
unitate a trei puncte de vedere: sfera biologicului, sfera psihicului, sfera socialului.
Conceptele de boal i sntate sunt concepte evaluative, ce pot fi analizate din
mai multe puncte de vedere. Saxon G., n 1960, afirma c sunt circumscrise de
dezvoltarea cunoaterii biomedicale, de orientrile intelectuale ale culturii i de
sistemul axiologic al societii. Deoarece reprezint un mod de via, cultura joac
cel mai important rol n condiionarea reaciilor fa de boal i a sntii ca
fenomen social. De aici rezult ca exist diferene semnificative n ceea ce privete
statutul bolnavului, starea normal sau patologic a acestuia, funcie de cultura i
tipul de societate din care acesta face parte, sau de stadiul de dezvoltare al
comunitii de care aparine. De pild, indienii din Amazonia de Nord, considerau
spirochetoza a crei prevalen era extrem de ridicat ca pe un semn de
sntate. Absena acesteia la un individ era considerat boal i determina
interzicerea cstoriei.
Medicii sunt cei care definesc boala riguros-tiinific n urma anamnezei, a
rezultatelor de

26din74
laborator, a investigaiilor clinice, etc. Exist ns, n medicina actual anumite
nempliniri care se constituie n continue surse de echivoc n definirea sau
circumscrierea exact a bolilor.
Dificultile/divergena de diagnostic, prognostic sau profilaxie pentru unele boli
contemporane
(marile necunoscute: SIDA, cancer), fac ca noiunii de boal sa-i corespund
coninuturi diferite deoarece semnele, simtomele recunoscute n acest sens nefiind
mereu univoce.
Prezentm n continuare componentele bolii, pentru a putea nelege mai bine felul n
careaceasta este definit:

a) manifestri - reunite sub numele de tablou clinic sau simptomatologie, ce conine

semne i simptome (de studiul lor ocupndu-se semiologia). Semnele (lat. signum -
semn, marc) sunt forme de manifestare a bolii, care pot fi identificate de cadrul
medical sau de alt persoan (inclusiv pacient), independent de ce declar pacientul
(de exemplu, modificri ale culorii pielii sau modificri n comportament). Simptomele
(lat. symptoma - ceea ce se produce, apare) sunt manifestrile care apar n primul
rnd n sfera de percepie a bolnavului i, implicit, sunt simite de acesta la nivel
subiectiv, ele fiind cunoscute de cadrul medical numai prin declaraiile pacientului.
Unele semne i simptome pot aprea mpreun, alctuind sindroamele (ce pot avea
etiologie multipl), cum ar fi de exemplu sindromul depresiv, care este constituit din
convingerile negative
legate de propria persoan, aa cum este ea considert n trecut i n prezent.

b) egeni/factori etiologici - ce pot fi clasificai dup natura lor n ageni exogeni (fizici,
chimici, biologici i psiho-sociali) i ageni endogeni (cum ar fi cei genetici), iar dup
funcia lor n factori declanatori (produc n mod direct simptomatologia), factori
determinani (i ei produc n mod direct simptomatologia, dar sunt strns legai de un
anumit tablou clinic), favorizani (cu rol catalizator), de risc (aparin pacientului, sunt
prezeni dinaintea instalrii tabloului clinic i, mpreun cu cei menionai mai sus, duc
la apariia tabloului clinic) i de meninere (susin simptomatologia).

c) reaciile de rspuns al organismului la aciunea factorilor etiologici - ce pot fi

specificesau nespecifice, fiecare din ele, la rndul lor, putnd fi locale sau cu caracter
general i putndu-se manifesta la nivel biologic sau psihologic.
Noiunea de boal, la fel ca cea de sntate, are sens numai n funcie de omul privit
ca un tot: fiin bio-psiho-social, iar conceptul de boal este rezultatul localizrii
suferinei n spaiul corporal (considerat spaiul fiziologic att al proceselor normale,
ct i al proceselor patologice) al persoanei.
Un alt fenomen care apare este cel al modei n tratarea unor boli: binecunoscuta
psihanaliz (pentru tratarea nevrozelor), tratamente naturiste, tehnnici yoga,
medicamentaie homeopatic, reflexoterapie etc.

Chirurgia plastic model de normalitate ca utopie (idealul frumuseii) , atitudinea

fa de avorturi, controlul sarcinii cu ajutorul anticoncepionalelor sunt doar direcii
prin care societatea i cultura traseaz limitele normalului i ale patologicului.
Astfel rezult c neputina fizic sau psihic de a corespunde acestor standarde este
catalogat drept boal.
ns pentru C. Bernard, sntatea i boala nu sunt dect dou moduri de a fi
esenialmente diferite i nu trebuie considerate ca entiti distincte ce i disput ntre

27din74
ele organismul viu. ntre ele nu exist dect diferene de grad: exagerarea,
disproporia, dizarmonia fenomenelor normale
constituie starea de boal. Iar dac privim problema normalitii i a anormalitii
dintr-o perspectiv antropologic, sntatea va avea un caracter relativ, iar tipul de
"om normal" devine, n cazul acesta, o abstracie ideal.

Noiunea de boal
.1 Definire
Dei ramurile Psihologiei Medicale studiaz aspectele psihosociale ale bolilor fizice
(somatice), importana cunoaterii dimensiunilor psihologice ale sntii (n plan
mental i n planeste furnizat de faptul c barajul - reprezentat de o sntate mentala
perfect n faa solicitrilor mentale aprute sub forma stressului psihic - nu este, cel
mai adesea, perfect i, din acesta cauz, el poate fi strpuns prin zonele de "slab
rezisten " psihologic. Aceste zone sunt reprezentate de anumite trsturi de
personalitate cu rol permisiv fa de propagarea stresului indus de factori externi sau
de factori interni, ca de exemplu, puternica rezonan la disconfortul somatic generat
de boal.
Un al doilea argument este acela c, n practica medical, se pot ntlni destul de
frecvent pacieni la care coexist boli somatice cu tulburri psihice ce necesit
diagnostic i tratament, cum este cazul unor mari nevrotici cu boli psihosomatice
asociate (de ex., ulcer duodenal + astm bronic+ hipertensiune arterial, etc. la un
acelai bolnav cu o stare depresiv) (Iamandescu 1980).
n definirea sntii mentale, criteriile de apreciere a normalitii sunt mai puin
riguroase (au un grad mai mic de cuantificare) dar pot, totui, s ofere suficient
garanie pentru o apreciere, mai ales cnd observaia clinic se coroboreaz cu
elemente ale distribuiei statistice (raportarea la majoritatea de cca 68% din zona
medie+/- minoritatea de cca 27% - incluse n normalitate) (Minulescu) i, mai ales cu
utilizarea testelor psihologice din domeniul psihodiagnozei.
ntr-o tentativ global de a defini sntatea din punct de vedere psihologic, trebuie
s pornim de la cele dou laturi intercorelate ale psihismului: procesele mentale i
actele comportamentale. n esen, vom avea n vedere, ca i n cazul sntii
somatice, o latur extern (comportamental), mai uor de evaluat - deoarece
comportamentul este, prin definiie, observabil din exterior - i o latur intern
(activitatea mental), abordabil numai de ctre subiect prin introspecie.
ntruct sntatea mental reprezint rdcinile (interne) ale comportamentului
(acesta este pus n micare prin decizia luat n plan mental, dup o "larg
dezbatere" a instanelor psihismului), vom pstra acest termen (sntate mental)
ntr-un sens echivalent cu cel de sntate psihic.

Definiia 1

Vom porni totui de la o definire "comportamental" a sntii mentale, care poate fi

considerat ca un mod de a gndi, simi, i mai ales, a se comporta, al unei
persoane, n conformitate cu normele (regulile) impuse de colectivitate. Prin aceast
definiie de lucru, vom accentua caracterul de afiliere la normele sociale, incluznd i
particularitile socio-cultural istorice ale acestor reguli, care, uneori, pot s creeze
confuzii neeseniale. De exemplu, un individ care fluier ntr-o biseric ortodox sau
ntr-o o moschee comite un lucru considerat anormal (dac o face fr
discernmnt), iar o femeie avnd cu capul acoperit cu turban este considerat
excentric ntr-o ar cretin i perfect normal ntr-o ar musulman.

28din74
Totui normalitatea psihic (pstrm i aici sinonimia cu sntatea mental) nu este
total superpozabil normelor socio-culturale, inclusiv juridice, existnd multe cazuri n
care micile abateri, ca de exemplu de la "codul manierelor elegante" sau de la
regulile de circulaie, pot s provin din ignoran sau dintr-o rea intenie a individului
i s nu aib un caracter constant. Aceste exemple impun includerea
discernmntului ntre atributele normalitii.

Definiia 2

Avnd n vedere c perspectiva psiho-medical de apreciere a sntii mentale este

mai larg, mai explicit dar i mai adecvat dect cea socio-cultural, vom considera
ca valabil definiia dat de Mihaela Minulescu: "O persoan sntoas mental
prezint o structur unitar a personalitii, n care toate componentele
complementare funcioneaz integrat, nu disruptiv, este
contient de propriile limite i poate face fa acestora; de asemenea, include i
icapacitatea de anva din experiena de via". Potrivit aceleiai autoare,
sntateamental poate fi definit prinurmtoarele caracteristici:
o capacitatea de contientizare, acceptare i corectitudine n modul cum se concepe
pe sine;
-stpnirea mediului i adecvarea n modul de a face fa cerinelor vieii;
-integrarea i unitatea personalitii;
-autonomia i ncrederea n sine;
-perceperea realist i sensibilitatea social;
-continuitatea dezvoltrii personale spre auto-actualizare.
.
Parametrii bio-psiho-sociali ai sntii mentale

Sntatea mental este, n primul rnd condiionat de o baz biologic reprezentat

de structurile sistemului nervos central, mai ales ale scoarei cerebrale. Aceast
afirmaie este susinut de existena unor tulburri psihice n cazul tumorilor
cerebrale dar i n cazul unor intoxicaii precum cea alcoolic sau din cursul unor
insuficiene de organ (uremie), encefalopatie portal, etc.
Un celebru adagiu latin exprim plastic aceast relaie: mens sana in corpore sano".
Referitor la interaciunea individului cu mediul psiho-social, Onion model" elaborat
de Dahlgren i Witehead n 1991, ofer posibilitatea unei vederi de ansmblu asupra
modului n care nucleul biologic al individului respectiv (vrst, sex, ereditate) este
nvelit n straturi concentrice, de la interior spre exterior, de ctre influena altor
determinani ai sntii", reprezentai de:
1. factori ai stilului de via
2. influene social-comunitare (la nivel de grup)
3. condiii de via i munc
4. condiii generale social-economice, culturale i de mediu macrosocial.
Sntatea mental trebuie apreciat n cadrul condiiilor de dezvoltare ale individului
i mai ales, n funcie de vrst. Astfel de exemplu, la copilul mic i la vrstnicii fr
boli degenerative avansate, performanele cognitive, aspectele afectivitii,
comportamentul, etc. sunt foarte diferite de nivelul maximal al sntii mentale
specifice adultului i care este denumit prin sintagma "maturitate psihic".
Potrivit stadializrii concepute de Erickson (citat de Luminia Iacob), etapele de
"dezvoltare psihosocial" sunt marcate de adaptarea i asimilarea la factorii sociali
determinani (ibidem):

29din74
prinii (0- 6 ani), coala i familia (6-12 ani), grupele de aceeai vrst (adolesceni
13-18 ani),
prietenii i relaia de cuplu (tineree), familia i societatea (adultul matur),
pensionarea i apropierea de sfritul vieii (btrnee).
Adultul matur i formeaz comportamente de asumare a responsabilitii asupra
deciziilor sale, pune n centrul valorilor sale familia i societatea i -facultativ- i
exprim valenele creatoare (sau stagneaz).
Copilul de diferite vrste aspir la (i dobndete) autonomie i competene specifice
vrstelor pe care le parcurge, adolescentul - identitatea, tnrul - intimitatea sau
izolarea (n relaia de cuplu, cu prietenii), adultul - puterea de a genera, iar vrstnicul
- evaluarea reuitelor din cursul vieii i nelepciunea (sau disperarea).

Sntate mental i adaptare

Un individ sntos din punct de vedere mental (psihic) posed o adaptare supl i
armonioas la cerinele mediului predominant social.
Pe scala normalitii psihice adaptarea la mediul natural i psiho-social constituie un
criteriu de departajare a gradelor de adaptare, motiv pentru care distingem mai multe
tipologii n raport cu normalitatea definit mai sus. Astfel, vom distinge:

Bolnavul nevrotic

Bolnavul nevrotic are o serie de tulburri mentale (n special n sfera afectiv), dar
reuete s se adapteze, este drept, cu mari eforturi, la cerinele vieii cotidiene i
normelor sociale (cf Hochapfel i Hoffmann). Datorit simptomelor sale psihice el
cere, n mod repetat (uneori excesiv),ajutorul doctorilor deoarece este contient de
boala sa.

Bolnavul psihotic (prototip schizofrenicul)

Este rupt de reeditate, triete ntr-o lume a sa, frecvent delireaz, i nu recunoate
faptul ceste bolnav, n ciuda unor tulburri mentale severe.

Tulburri de personalitate

Dac sindroamele nevrotice i psihozele ntrunesc elementele de definiie ale bolii

(cu un debut, o perioad de "platou" i, n final, o ameliorare - cel mai adesea - sau
chiar vindecare, mult mai rar), tulburrile de personalitate (termenul mai vechi de
"psihopatii") nu sunt considerate boli.
Ele reprezint o structurare timpurie, ncremenit, a unor trsturi de personalitate
ntr-un pattern comportamental specific fiecreia dintre ele, dar avnd ca numitor
comun inadaptarea sau o defectuoas adaptare la viaa social. Aceti indivizi se
comport de o aa manier nct, fie c i complic singuri existena (de exemplu,
tipurile de personalitate anancast sau emotiv), fie c "i fac s sufere pe ceilali" (K.
Schneider) de exemplu, tipul borderline, tipul de personalitate disociat, paranoid,
etc. (DSM IV). Aceast din urm grup de tulburri de personalitate recruteaz
indivizi cu un comportament antisocial, adeseori delicveni care - dei au
discernmnt - nu reuesc s nvee din propria lor experien, de oameni certai cu
legea i pedepsii de ctre aceasta.

30din74
Clasificrile psihiatrice mai noi i scot pe aceti indivizi cu "personaliti dizarmonice"
din categoria bolnavilor deoarece tulburrile lor comportamentale sunt constante, au
o evoluie cvasipermanent, nefiind, n general, receptivi la psihoterapie sau la
medicaie psihotrop i nici la coreciile aplicate de lege prin detenie (ibidem).

Personaliti accentuate (Leonhard)

Se consider de ctre psihologi i se adeverete de ctre marele public faptul c

indivizii care se ncadreaz n normalitatea postulat de ctre testele psihologice,
dei sunt foarte preuii de ctre cei din jurul lor pentru corectitudinea i eficiena lor
n plan mental i comportamental - dau, n genere, impresia unor mediocriti" puin
cam plicticoase, uniforme, mai ales pe termen lung", ceea ce poate s creeze un
fenomen de saturaie afectiv, mai puin pentru colegii de serviciu, ct
pentru membrii de familie i n special pentru partenerul conjugal.
Ca o opinie ,nesusinut de probe tiinifice, avem impresia c aceti oameni, ca la
carte", (n special brbaii) ajung s produc - n cadrul conjugal, mai ales - o
senzaie de iritare ascuns (n cazul n care ei reprezint modelul"), sau de
monotonie exasperant, motiv pentru care apar multe infideliti sau divoruri
declanate de soiile respectivilor normali". n cazul partenerelor normale la teste",
soul nu prezint o astfel de tendin la separaie fie din cauza atraciei fizice - care
compenseaz monotonia" - fie din cauza existenei unei supape" reprezentate de
mici infideliti conjugale, acceptate mai uor n spaiul balcanic (cnd autorii lor sunt
brbaii).
Revenind la normalitatea plicticoas" postulat de testele psihologice de
personalitate, este demn de apreciat tentativa lui Karl Leonhard de a ntreprinde un
efort - sprijinit de clasificrile anterioare ale tipurilor de psihopatii, n special a lui Kurt
Schneider, - de a considera, pe clinice, existena unei zone de tranziie ntre normalul
personalitii i patologicul reprezentat de tulburrile de personalitate.
Criteriul care permite diferenierea fa de anormalitate este, n opinia psihologilor,
meninerea evoluiei persoanei respective n cadrul unei adaptri sociale, cel puin
acceptabile, fr situaii conflictuale zgomotoase cu sine i cu lumea din jur. n cadrul
acestei zone de tranziie se situeaz o serie de trsturi accentuate de personalitate
(ex. emotivitatea, impulsivitatea, tendinele obsesive, paranoide, etc.) a cror
prezen la un individ (una sau chiar mai multe) confer acestuia un grad de
originalitate, adeseori apreciat de ctre cei din jur .
n ceea ce privete adaptabilitatea acestor personaliti accentuate" - din rndul
crora se recruteaz valorile tiinifice, artistice, etc - ale societii - exist
posibilitatea unei derapri" spre personaliti dezarmonice, n cazul unor mprejurri
ale vieii nefavorabile (Minulescu).
Redm mai jos tipologia de baz a personalitilor accentuate creat de Leonhard,
nu nainte de a recomanda lucrarea fundamental (fascinant!) n care ele au fost
expuse: Personaliti accentuate n via i literatur", carte ce ilustreaz nc o
contribuie original a autorului, aceea de a exemplifica diversele trsturi accentuate
de personalitate prin celebre personaje ale literaturii mondiale (create de
Shakespeare, Tolstoi, Balzac, etc).
Clasificarea sa cuprinde ca trsturi accentuate ale firii:
-tipul hiperperseverent (susceptibilitatea i ambiia);
-tipul hiperexact (contiinciozitatea i seriozitatea sunt exagerate);

31din74
-tipul demonstrativ (teatral, se autolaud i autocomptimete);
-tipul nestpnit (irascibil, indispoziie cronic, devieri n direcia
alcoolismului, sau sexuale).
Combinaiile trsturilor de caracter accentuate conduc spre:
-tipul hipertimic (locvace, cu o constant bun dispoziie);
-tipul distimic (posomort, seriozitate exagerat);
-tipul emotiv (triri afective puternice, determinate att de evenimente triste
ct i fericite);
-tipul exaltat (excesiv oscilaie a afectelor ntre euforie i depresie);
-tipul anxios.
Combinaiile trsturilor de caracter i temperament accentuate:
-tipul introvertit (triete preponderent n lumea imaginaiei);
-tipul extravertit (triete preponderent n lumea percepiei);

Stres si disfunctionalitati

Dupa cum se stie stresul este o stare patologica de incordare sau tensiune neuropsihica,
provocat defactori de mediu ce au ca si consecinta reactii anormale de raspuns si aparare ale
organismului uman.Printre cei mai importanti factori de stres intalnim : zgomotul prin
intensitate si natura lui, calduraexcesiva, aglomeratia urbana, diferentele de presiune
atmosferica, divortul, schimbarea locului demunca, decesul unui membru al familiei sau al
unei persoane apropiate, frigul excesiv, imobilizareainvoluntara etc.Stresul este un fenomen
ce nu poate fi evitat, astfel psihologii au cautat strategii de control sauajustare a stresului. Este
vorba despre ceea ce este denumit generic ,,coping.Copingul desemneaza un efort cognitiv
si comportamental de a reduce, stpani sau tolera solicitarile interne sau externe care depasesc
resursele personale. (Lazarus, Folkman, 1984).
nav, de ctre medic i persoanele apropiate, ceea ce-i confer o poziie privilegiat, .
Stresul psihic(SP),=reacie general nespecific a organismuluin la aciunea extern a unor
factori sau ageni stresori de natura camai sus plus biologic, psihic.care acioneaz pe calea
organelor de sim aupra creierului punndu-se n micare datorit legturilor cortico-limfatice
cu hipotalamusul i dau un ntreg de reacii neuro-vegetative i endocrine,cu rsunet asupra
organismului .Strsul face cumul de diconfort ,conflicte ,dificulti ,deficit,deziluzii,,denumite
mai trziu AGENI STRESORI,care cumulate se mai definesc ca totalitatea conflictelor
personale sau sociale ale individului care nu-i gsete soluia .
Atunci cnd agenii stresori pot declana un stres psihic se clasific astfel:
a)cei care sunt reprezentai prin cuvintele ideale i procesele gndirii (situaii
psihotraumatizante),
b)cei senzoriariei externi (putnd fi ageni stresori atunci cnd se bombardeaz scoarta
cerebral timp ndelungat i cu o intensitate crescut i/sau o semificaie pentru
subiect.)ALEXANDRU L(2000),clasific pe cel din urm n 8 grupe cu aplicabilitate la orice
nivel innd cont de vrsta i de sistem de boli psihice sub forma:
-GRUPA Astresul excepional-sau catastrofe se refer la stresuri masive acute,de regul
neateptate ,evenimente ieite din comun,din cotidian,care determin dezastre i calamiti
naturale,rzboaie,poluri,bombardamente,accidente colective,violene nesexuale/sexuale.
-GRUPA B-stresul vieii-include stresuri coordonate sau necoordonate cu etape
ericksoniene,de via cu intensitate moderat medie,mare care afecteaz practic pe oricine dar
in msuri variabile.Include 6 subgrupe de:

1)stresuri scurte pierderi reale(cunotiine,rude,prieteni)

2)stresuri legate de boal tranzitorie.

32din74
3)stresuri ca post efecte prelungite ,pierderi reale (partener,copii,marital,pierdere material).
4)stresuri cu aciune prelungit suprasolicitare prelungit boal cronic,conflicte cronice.
5)stri stresante stresul existenei ca handicap sau ca sechelar grav,condiii financiare.
6)stresuri legate de schimbri majore de statut mediu condiii de via.
-GRUPA C-stresuri care decurg din desfurarea neobinuit a unor acte de via obinuite
-GRUPA D-stresul necazurilor i al solicitrilor cotidiene specifice sau al grupului de
apartenen (aceste stresuri induc cel mult manifestri tranzitorii sau frustare)
-GRUPA E-stresul endemic stresul general i impersonal constituit de vetile proaste ale
zilei sau perioadei ,inflaie,omaj.(are rol de fond)
-GRUPA E,1-stresurile speciale condiionate de expuneri particularev ,include stresul unor
profesii,sau ocupaii cunoscute ca stresante ,i al altor profesii ce implic risc individual.
-GRUPA E.2-stresurile condiionate de vulnerabiliti individuale particulare
a)-stresul determinat de fobic pacienii cu schizofrenie epilepsie
b)stresul determinat de comportament delirant halucinator ,psihoze, majore.
c)stresul amintirilor.
d)stresul srbtorilor singuratate.
e)stresul unei patologii somatice.
-GRUPA F-stresori speciali ce se constituie ca atare prin vunerabiliti i expuneri
particulare.
-GRUPA G-stresuri care se refer la proceduri de laborator.
-GRUPA H-stresul unui mediu intens nefavorabil.

TULBURAREA SE STRES POST TRAUMATIC

Tulburarea de stres post-traumatica se poate dezvolta dupa un eveniment traumatic

care ameninta siguranta individului sau ii da sentimentul de neajutorare. Cele mai
multe cazuri asociate cu aceasta conditie implica soldatii din razboaie, dar orice
experienta de viata traumatica poate declansa emotii impredictibile si necontrolabile.
Conditia poate afecta pe cei care experimenteaza personal catastrofa, care sunt
martori si cei care participa la ajutorarea victimelor, incluzind personalul medical de
urgenta, militari si pompieri. Poate apare chiar si la prieteni sau membrii ai familiei
celor care au trecut prin trauma

Tulburarea de stres post-traumatic se dezvolta diferit de la persoana la persoana. De

obicei simptomele se dezvolta in orele sau zilele care urmeaza evenimentului
traumatic, dar uneori pot necesita saptamini, uni sau chiar ani inainte de a apare.
Evenimentele traumatice care pot declansa aceste simptome pot cuprinde: razboaie,
dezastre naturale, accidente de masina, decesul subit al unei persoane iubite, violul,
rapirea, acte de violenta, neglijarea in copilarie.

Evenimentele traumatice care pot conduce la tulburarea de stres post-traumatica

sunt de obicei atit de coplesitoare si infricosatoare incit intristeaza pe oricine.
Aproape orice persoana dupa astfel de intimplari experimenteaza cel putin unele
dintre simptome. Frecvente sunt cosmarurile, frica si dificultatea opririi gindurilor
obsesive asupra evenimentului. Acestea sunt reactii normale la evenimente
anormale.
Pentru majoritatea persoanelor insa aceste simptome sunt de scurta durata. Pot tine
citeva zile sau chiar saptamini, dar progresiv vor ceda. Insa pentru persoanele
afectate de stresul post-traumatic simptomele nu diminua ci se agraveaza. Dupa
evenimentul dezastruos, mintea si corpul sunt in soc. Dar pe masura ce persoana

33din74
realizeaza ce s-a intimplat si isi proceseaza emotiile, iese din aceasta stare. In cazul
patologic individul ramine in soc psihologic. Pentru a depasi conditia este important
ca acesta sa faca fata amintirilor si emotiilor.

Simptomele tulburarii de stres post-traumatic pot apare brusc, gradat sau intermitent
in timp. Uneori simptomele par sa apara fara nici un factor declansator sau alteori
sunt declansate de ceva care reaminteste individului evenimentul traumatic original,
cum ar fi un zgomot, o imagine, unele cuvinte sau un miros. Exista trei tipuri de
simptome principale: re-trairea evenimentului traumatic, evitarea reamintirii traumei si
cresterea anxietatii si a excitarii emotionale.

Tratamentul conditiei amelioreaza simptomele ajutind individul sa faca fata traumei

traite. Acesta va fi incurajat sa-si reaminteasca experienta si sa proceseze emotiile si
senzatiile din timpul evenimentului original. Terapiile psihologice ajuta persoana
afectata sa-si exploreze gindurile si sentimentele legate de trauma, sa lucreze asupra
sentimentului de vina si neincredere, sa invete cum sa-si controleze amintirile
invadante.

CAUZE I FACTORI DE RISC

Se considera conditia a fi cauzata de trauma fizica sau psihologica sau mai frecvent
o combinatie a celor doua. Probabil mai frecventa dupa evenimente precum violul,
razboaiele sau atacul terorist, decit dezastrele naturale. Evenimentele care pot
determina aceste simptome cuprind asaltul violent, rapirea, atacul sexual, tortura,
starea de ostatic, prizonieratul in razboi, dezastrele, accidentele violente auto sau
diagnosticul unei boli mortale. Cercetarile arata ca abuzul copiilor interactioneaza cu
o mutatie intr-o gena legata de stres si creste riscul de stres post-traumatic la adult.

Neuroendocrinologie:
Simptomele conditiei pot apare cind un eveniment traumatic determina un raspund
adrenalinic excesiv care formeaza cai de transmitere neurologice puternice. Aceste
cai pot persista mult dupa eveniment facind individul hiper-responsiv la situatiile
anxioase viitoare. Tulburarea determina modificari biochimice in creier si corp care
difera de alte tulburari psihiatrice cum ar fi depresia majora. Indivizii afectati raspund
mai puternic la testul de supresie al dexametazonei decit cei diagnosticati cu
depresie clinica. In plus, majoritatea persoanelor prezinta secretie de cortisol si
catecolamine in urina.

Factori de risc:
Desi majoritatea oamenilor intilnesc trauma pe parcursul vietii, doar 8% dezvolta
tulburarea. Vulnerabilitatea la stresul post-traumatic apare din interactiunea diatezei
biologice, experientele de dezvoltare din copilarie si severitatea traumei. Factorii de
risc cuprind trauma in copilarie, adversitatea cronica si stresorii familiali. Acest efect
al traumei in copilarie, care nu este bine inteles poate fi un marker pentru
experientele traumatice si problemele de atasament. Proximitatea, durata si
severitatea traumei sunt importanti de asemenea.
Multi factori de risc cuprind natura evenimentului in sine. Evenimentele traumatice
determina conditia mai ales cind implica o amenintare severa la viata sau siguranta
personala: cu cit sunt mai extreme si prelungite amenintarile cu atit riscul de a
dezvolta stresul post-traumatic ca raspuns este mai mare. Amenintarea umana,

34din74
intentionata cum este violul, asaltul si tortura, tind de asemenea sa fie mai traumatice
decit dezastrele natural, accidentele impersonale. Masura in care trauma a fost
neasteptata, incontrolabila si inexplicabila joaca un rol de asemenea.
Alti factori de risc pentru stresul post-traumatic cuprind:
- experiente traumatice anterioare, mai ales in copilarie
- istoric familial de stress post-traumatic sau depresie
- istoric de abuz sexual sau fizic
- istoric de abuz de substante
- istoric de depresie, anxietate sau alte tulburari mentale
- nivel ridicat al stresului in viata de zi cu zi
- lipsa sprijinului emotional dupa trauma si absenta modelelor de copiere.

Semne si simptome:

Tulburarea de stres post-traumatic este o conditie anxioasa severa care se dezvolta

dupa expunerea la orice eveniment care determina trauma psihologica. Acest
eveniment implica amenintarea cu moartea individului sau a altora, sau amenintarea
integritatii fizice, sexuale sau psihologice, depasind capacitatea de a procesa si face
fata a individului. Ca efect al traumei psihologice, conditia este mai putin frecventa si
mai de durata decit raspunsul acut la stres, tulburare mai frecventa.
Simptomele de diagnostic cuprind re-experimentarea traumei originale prin cosmaruri
si amintiri violente, evitarea stimulilor asociati cu trauma si cresterea excitarii - cum ar
dificultatea adormirii sau mentinerii somnului, furia si hipervigilenta. Criteriile de
diagnostic cer ca simptomele sa se mentina mai mult de o luna si sa determine
afectare semnificativa a functionarii sociale, profesionale si in alte domenii.

Tulburarea de stres post-traumatica este clasificata ca o tulburare anxioasa,

caracterizata de experiente aversive legate de frica, comportamente si raspunsuri
psihologice care se dezvolta dupa expunerea la un eveniment traumatic psihologic.
Manifestarile sale se mentin mai mult de 30 de zile, diferentiind-o de tulburarea de
stres acuta. Are trei forme: acuta, cronica si cu debut tardiv.
Simptomele re-experimentarii traumei:
- amintiri intrusive, suparatoare ale traumei
- deja-vu: se comporta sau se simte ca si cum traieste trauma
- cosmaruri asupra traumei in sine sau alte lucruri infricosatoare
- sentimente de stres intens cind isi reaminteste evenimentul
- reactii fizice intense la amintirile traumei (palpitatii, respiratii rapide, greata, tensiune
musculara, transpiratii).
Simptome ale evitarii amintirii traumei:
- evitarea activitatilor, locurilor, gindurilor sau emotiilor care reamintesc de trauma
- inposibilitatea de a-si aminti aspecte importante ale traumei
- pierderea interesului fata de activitatile si viata normala in general
- sentiment de detasare fata de altii si izolare emotionala
- sentiment de viitor incert, limitat (nu se asteapta sa aiba o durata normala de viata,
sa se casatoreasca, sa aiba o cariera).
Simptome ale cresterii anxietatii si a excitarii emotionale:
- dificultate in a adormi sau a mentine somnul
- iritabilitate si crize de furie
- dificultatea atentiei

35din74
- hipervigilenta
- se simte mereu pe fuga, sare la orice zgomot.

Alte semne si simptome frecvente ale tulburarii de stres post-traumatic:

- furie si iritabilitate, vina, rusine sau autoblamare
- abuz de substante, sentimente de neincredere sau tradare
- depresie si neajutorare, ginduri suicidale
- sentimentul de a fi izolat, crampe musculare si dureri corporale.

Simptomele tulburarii la copii:

La copiii foarte mici simptomele stresului post-traumatic pot fi foarte diferite fata de
cele ale adultilor.
Acestea cuprind urmatoarele:
- frica de a fi separat de parinte
- pierderea aptitudinilor anterior castigate cum ar fi mersul la toaleta
- probleme ale somnului si cosmaruri fara un continut recunoscut
- joaca compulsiva in care se repeta aspecte sau teme ale traumei
- noi fobii si anxietati care par a nu fi legate de trauma, cum ar fi frica de monstri
- repetarea traumei prin jocuri, povesti sau desene
- crampe si dureri fara nici o cauza aparenta
- iritabilitate si agresivitate.

Abuzul de substante:
In timp, persoanele netratate sunt succeptibile la deterioarea relatiilor personale si de
lucru si la dezvoltarea abuzului de substante sau a dependentei. Se pare ca femeile
au rate mai mari de dependenta la cocaina decit barbatii, precum si pentru alcool.
Aceste descoperiri arata posibilitatea diferentelor legate de sex in patologia stresului
post-traumatic.

Diagnostic:

Teste de laborator:
Nivelele de cortizol pot fi scazute, norepinefrina si epinefrina pot fi ridicate iar
acitivitatea axei hipotalamo-adrenalo-pituitare poate anormala la pacientii cu stres
post-traumatic, totusi aceste elemente sunt inca folosite doar pentru cercetare.
Opiaceele naturale care sunt produse de corp pentru a masca durerea in fata
pericolului, pot fi la nivele ridicate chiar si dupa ce pericolul a trecut. Acestea pot
conduce la emotii ascunse si confuze observate la aceste persoane.

Criteriile de diagnostic cuprind:

Expunerea la un eveniment traumatic:
Acesta trebuie sa implice pierderea integritatii fizice sau riscul de leziuni severe sau
deces, al individului sau altor persoane si raspunsul la eveniment care implica frica
intensa, oroare sau neajutorare sau la copii raspunsul trebuie sa implice
comportament agitat sau dezorganizat. Evenimentul trebuie sa determine simptome
de stres semnificative la aproape oricine si se afla in afara domeniului experientelor
umane obisnuite.

Re-experienta persistenta:

36din74
Una sau mai multe dintre urmatoarele trebuie sa fie prezente la victima: amintiri
bruste, cosmaruri repetate, re-experimentarea subiectiva a evenimentului traumatic
sau raspuns psihologic sau fiziologic negativ intens la orice amintire obiectiva sau
subiectiva a acestuia.

Evitarea si teama emotionala persistenta:

Aceasta implica un nivel suficient alevitarii stimulilor asociati cu trauma cum ar fi

anumite ginduri sau sentimente sau discutia despre eveniment:
- evitarea comportamentelor, locurilor sau a persoanelor care pot conduce la amintiri
stresante
- incapacitatea de a-si aminti parti din eveniment sau implicarea diminuata in
activitatile semnificative ale vietii
- diminuarea capacitatii de a simti anumite emotii
- credinta ca viitorul individului va fi marcat intr-un anume fel, anormal fata de al
altora.

Simptome persistente ale cresterii excitarii, care nu au fost prezente inainte:

Acestea sunt probleme ale raspunsurilor psihologice cum ar fi dificultatea de a
adormi sau probleme cu furia, concentrarea sau hipervigilenta.

Durata simptomelor peste o luna:

Daca toate criteriile sunt prezente dar nu au trecut 30 de zile, individul este
diagnosticat cu tulburare acuta de stress.

Afectarea semnificativa:
Simptomele raportate trebuie sa conduca la afectare sau stres clinic semnificativ ale
majoritatii domeniilor importante ale vietii, cum ar fi relatii sociale, activitati
profesionale sau alte zone ale functionarii.

Tratament:
Tratamente preventive:
Eliberarea psihologica: prima forma de tratament preventiv este cea a eliberarii
psihologice. Aceasta este cea mai folosita masura. Un motiv principal pentru aceasta
metoda este relativa usurinta cu care acest tratament poate fi administrat indivizilor,
imediat dupa eveniment. Consta in interviuri care permit persoanelor sa confrunte
direct evenimentul si sa-si impartaseasca emotiile consilierului, ajutind la structurarea
amintirilor. Totusi, in timp ce acest tip de terapie este cel mai folosit este si cel mai
putin eficient.

Tratamentele preventive:

Aciunea psihobiologice sunt de succes, mai ales cele cu cortizol. Tratamentele

psihobiologice tintesc modificarile biologice care apar dupa evenimentul traumatic.
Incearca sa modifice chimic formarea amintirilor si invatarea. Cortizolul este frecvent
scazut la peersoanele care sunt la risc de stres post-traumatic, astfel prin cresterea
nivelului de cortizol la normal s-a aratat reducerea excitarii post eveniment.

37din74
 Terapia curenta:

Tratamentul cuprinde aborduri farmacologice si psihologice. Medicatia poate fi

necesara pentru a controla simptomele fiziologice care nu pot fi tolerate. Pentru
adolescent si copii tratamentul este mai mult psihoterapeutic. Acesta consta din
terapia de grup, individuala si de familie, terapia cognitiva comportamentala, terapia
prin jocuri, terapia prin arta, controlul anxietatii, hipnoza si tehnici de relaxare.
Tehnica de reprocesare si desensitizare a miscarilor globilor oculari are succes in
ajutarea supravietuitorilor diferitelor traume, cum ar fi violenta domestica, abuzul
sexual, crima si razboiul. Metoda implica psihoterapia care combina diferite aborduri
terapeutice de stimulare ritmica pentru a stimula mecanismele de procesare a
informatiilor cerebrale.

Cum sa te ajuti singur?

Ce sa faci:
- continua-ti viata cit mai normal posibil
- revin-o la rutina obisnuita
- vorbeste despre ce s-a intimplat cu cineva de incredere
- incearca exercitii de relaxare
- intoarce-te la serviciu
- maninca si fa exercitii regulat
- reintoarce-te la locul unde a avut loc evenimentul traumatic
- pastreaza timp sa stai cu prietenii si familia
- fii atent cind conduci masina - atentia iti este diminuata
- fii mai atent in general-accidentele sunt mai frecvente in aceasta perioada
- vorbeste cu un doctor
- gindeste-te ca viata va fi mai frumoasa.

Ce sa nu faci:
-nu te blama singur pentru trauma-aceste simptome nu sunt un semn de slabiciune;
sunt o reactie normala, a oamenilor normali la experiente terifiante
- exprima-ti emotiile: daca ai dezvoltat simptomele impartaseste-le medicului pentru
ca tratamentul este eficient
- nu evita sa vorbesti despre ce s-a intimplat
- nu astepta ca amitirile sa dispara imediat
- nu astepta prea mult de la tine
- nu te izola de alte persoane
- nu consuma alcool, cafea sau alte substante
- nu te obosi extrem
- nu trece peste mesele de baza ale zilei
- nu pleca in vacante singur.

Prognostic:

Tulburarea de stress post-traumatica poate apare la orice virsta, incluzind copilaria.

Simptomele debuteaza de obicei in primele 3 luni de la trauma, desi poate exista o
intirziere de citeva luni sau chiar ani, inainte ca acestea sa apara. Frecvent persoana
prezinta mai intii tulburarea acuta de stres in imediata perioada de dupa trauma.

38din74
Durata stresului post-traumatic, cu recuperare completa la aproape 3 luni intervine la
jumatate dintre persoanele afectate, multi avind simptome pentru mai mult de 12 luni
de la trauma. In unele cazuri evolutia este caracterizata de aparitia si disparitia
simptomelor. Reactivarea simptomelor poate apare ca raspuns la reamintirea traumei
originale, stresorii vietii sau noi evenimente traumatice. Severitatea durata si
proximitatea expunerii unui individ la trauma sunt factori importanti ai dezvoltarii
tulburarii. Afectiunea se poate dezvolta la persoane fara nici un factor predispozant
mai ales daca stresorul este extrem.
La pacientii care primesc tratament, durata medie a simptomelor este de 36 de luni,
comparat cu 64 de luni pentru cei care nu primesc tratament. Totusi mai mult de o
treime dintre pacientii care au conditia nu se recupereaza niciodata. Factorii asociati
cu un prognostic bun includ angajarea rapida in tratament, sustinerea sociala
precoce, evitarea retraumatizarii, functionare premorbida pozitiva si absenta altor
tulburari psihiatrice sau abuz de substante.

facilitatori dinamici ai vietii, produc zapaceala si durere, relatii zgomotoase si linistite.

Sunt ca un sistem meteorologic intern care ne motiveaza spre o schimbare, ne dau
ocazia sa ne revizuim trecutul dar ne ofera si sansa sa ne directionam viitorul.

Sentimente si emotii

energia starilor afective si nu mai fac distinctie intre aceste stari.

Important de mentionat este faptul ca trebuie sa facem mereu o distinctie intre

caracteristicile principale ale proceselor afective. Aceste caracteristici sunt durata,
intensitatea, polaritatea si expresivitatea starilor afective. Durata proceselor afective
se refera la persistenta trairilor, a emotiilor sau a sentimentelor. Gandurile noastre
sunt orientate de emotiile pe care le simtim la un moment dat. Experientele traite sau
imaginate sant codificate in retelele neuronale cu tot cu incarcatura energetica
afectiva aferenta si de fiecare data cand accesam acea experienta vom primi intreg
complexul de trairi.

, emotiile si sentimentele sunt ca niste musafiri care ne viziteaza in trecere. Uneori

musafirii vin anuntati si par a fi prieteni, alteori nu este deloc asa si ne trezim cu ei pe
cap. Fiecare ne dorim sa avem doar musafiri dragi si pozitivi insa nu de fiecare data
se si intimpla exact cum ne dorim. Dar sa le luam pe rand si sa le asezam acolo unde
le sant locurile.

Sentimentele au un caracter mai durabil si mai complex ca emotiile si exprima

atitudinea omului fata de realitatea concreta. Si aici putem da exemple cum sant
dragostea fata de cel de alaturi, fata de semeni, dragostea de tara, de natura, orice
tip de dragoste manifestata. Pasiunea este la randul sau un sentiment puternic,
statornic, indelungat. Pasiunea se manifesta printr-o concentrare de intentii si forte,
orientate spre un tel unic. Pasiunea inseamna avantul, atragerea, orientarea tuturor
aspiratiilor si fortelor personalitatii intr-o unica directie, concentrarea lor asupra unui
singur tel.

Obiectele sentimentelor pot fi imagini si notiuni care formeaza continutul constiintei

morale a omului. Sentimentele inalte se refera la valorile si idealurile spirituale. Ele

39din74
ocupa un loc important in formarea personalitatii fiecaruia dintre noi. Sentimentele
influenteaza comportamentul omului si pot motiva faptele lui. Sentimentele sunt mai
intelectualizate si traite mai intens. Ca si emotiile, ele sunt foarte numeroase.

Cuvintul emotie vine de le latinescul emovere a nelinisti, a excita.

Dar ce sunt in realitate emotiile? Emotiile reprezinta o stare afectiva provocata de o

anumita situatie sau de un obiect oarecare. Dar in acelasi timp emotiile sunt ca niste
profesori buni pentru fiecare dintre noi. Ele ne invata prin experienta trairii diverselor
stari, pozitive, negative sau neutre. Suferinta, de exemplu, ne deschide posibilitatea
de a vedea altfel lucrurile. Cand suferim, intensitatea durerii ne determina sa dorim
sa facem ceva pentru a-i pune capat. Disperarea ne deschide calea spre actiuni pe
care inainte eram neincrezatori sa le intreprindem. Bucuria, ca si emotie, este
catalizatorul multor reusite, iar cautarea fericirii, in momentul in care se
materializeaza ca si sentiment, devine un scop in sine.

De multe ori o emotie o mascheaza pe alta. Astfel, o furie poate fi masca unei frici, a
unei neincrederi sau a singuratatii. Agresivitatea poate ascunde nevoia de caldura,
afectiune asa cum invidia poate masca dorinta de autoperfectionare, de stima de
sine. Bucuria si optimismul pot, in unele cazuri, sa se transforme in entuziasm
razboinic, care poate duce si la urmari nefericite. In acest mod, in functie de situatia
concreta, una si aceeasi emotie poate contribui la adaptare si la inadaptare, poate
duce la dispersie sau poate inlesni comportamentul constructiv. Altfel spus, toate
emotiile au o latura pozitiva si una negativa. Atunci cand suntem constienti de
puterea acestei laturi afective, in care recunoastem ambele parti ale emotiei, abia
atunci putem traim un echilibru emotional benefic.

Emotiile noastre sunt foarte inteligente, sunt sunt traite mult mai puternic decat la
orice alta varsta. De multe ori, conflictele dintre semeni, dintre generatii se datoreaza
faptului ca una dintre parti interpreteaza gresit mesajul sentimentelor si emotiilor
celeilalte persoane. Uneori, pur si simplu, nu ne dam seama cat de intense sunt
sentimentele cuiva si le tratam ca fiind un foc de paie din spatele unei emotii. Poti
incepe constientizarea emotiilor tale prin a le sorta si prin a te lamuri ce urmareste
fiecare.

Emotii pozitive: bucuria, simpatia, incantarea, recunostinta, atasamentul, stima,

increderea, mandria, entuziasmul, siguranta, exaltarea.

Emotii negative: tristetea, furia, frica, necazul, disperarea, regretul, invidia,

dezamagirea, mahnirea, plictiseala, vinovatia, zapaceala, supararea, indignarea.

Emotii neutre: mirarea, curiozitatea, indiferenta, nelinistea, ingandurarea, simtul

raspunderii.

Definirea dar si descoperirea emotiilor si sentimentelor ne pot fi de folos in

intelegerea semnificatiei acestora. Vestea buna este ca asa cum fiecare dintre noi a
invatat sa citeasca, tot asa putem invata sa ne recunoastem emotiile, sa le simtim in
intregime, sa ne gandim la ceea ce ne transmit, sa descoperim situatiile si
evenimentele care le-au provocat. Si pe masura ce vom invata toate acestea,
musafirii se vor transforma treptat din neinvitati in prieteni. De aici incolo se

40din74
deschide un spatiu care ne permite sa traim si sa simtim o gama larga de emotii,
care ne dau un sens mult mai bogat al vietii.

Sentimentul e vesnic nou, iar cuvantul a fost intrebuintat mereu, de unde neputinta
de a reda o emotie prin cuvinte. Victor Hugo

RSPUNSURI SOMATICE ALE EMOIEI:

Rinoree(curg secreii din nas adic un fel de ap uor srat),stnut n salve(10-17

ori),crize de astm sau dispnee asmatiform,hiperventilaie sau respir
foartedes(polipnee)

.(tahicardie,HTA,crize anxiogene,hipotensiune arterial,(vasoconstricie)paloare

vasodilataie,eritem cutanat,prurit,erupie,

Pilorospasm,deschineziebiliar,hipersecreie
HCL,hiperaciditate.,meteorism,balonare,obezitate,hipeinsulinism

Colici renale,tulburri de diurez,t ulburri sexuale.

Afeciuni de origine phihogen,boal ulceroas,colon iritabil,astm

pulmonar,HTA,tulburri menstruale

Sntatea ca problem a colectivitii

Sntatea unei naiuni este o problem de ordin social i nu una de ordin

personal"(Bandura-2005).
Problematica sntii a fost abordat, cu mai mult hotrre i amploare, de la
jumtatea unei veritabile politici a sntii a venit odat cu progresele medicinii care
au permis creterea duratei de via lal vrste care "permit" dezvoltarea unor boli
cronice de uzur pn la un stadiu n care s ating nivelul unor suferine pn
atunci ignorate (cteva exemple: ateroscleroza coronarian i cerebral,diabetul
zaharat insulinodependent, reumatismul cronic degenerativ). Prin urmare, prevenirea
unor astfel de boli ar trebui asigurat printr-un comportament sntos, adoptat de
timpuriu sub influena unei educaii bazate pe considerarea i combaterea factorilor
psihosociali implicai n geneza unor conduite nocive, de risc pentru mbolnvire. O
astfel de orientare asigur condiiile desfurrii vieii prelungite (extended life") cu
ct mai puin durere, infirmitate i dependen. (Fries i Crapo - 1981).
Printr-un model general al sntii conceput mai ales ca rezultat al unor obiceiuri de
via sntoase (diet, micare, odihn, etc. echilibrate) dect al utilizrii unor
medicamente ("pentru slbit", "pentru calmare" etc) se poate frna procesul de
"medicalizare a problemelor vieii, realizat pn acum printr-un marketing public
agresiv al unor medicamente scumpe, prescrise pentru aceste probleme". n plan
psihologic individual, apare ca necesar formarea unei mentaliti asupra propriei
snti, selfmanagement model" (Bandura, 2005), conform creia orice om trebuie
s i autoadministreze sntatea ntr-un mod contient i responsabil, ca parte
integrant a stilului su de via, care s-i respecte particularitile sale motivaionale

41din74
adaptate la cele biografice. O astfel de individualizare a comportamentului
salutogenetic implic plasarea interesului individului, mai ales a celui vrstnic, n
sfera unor oferte, din partea societii, cu privire la posibiliti de promovare a
sntii adecvate problemelor sale personale sau specifice grupului social de
apartenen (de ex. excursii organizate n grup pentru septagenari i octogenari, ce
dezvolt autonomia plurivalent a vrstnicilor).
Asistm astfel la o "redirecionare a eforturilor societii de la practicile de ofert
aelai autor propune din aceast perspectiv implementarea unor "programe
desntate psihosocial" pe internet capabile s ofere unei largi populaii - la nivel
mondial- repere comportamentale generale pentru pstrarea sntii. n acelai
timp, internetul poate oferi posibilitatea unor "modele efective de furnizare a unei
instruiri personalizate", menit s schimbe sau s atenueze obiceiurile nesntoase
ale individului interesat de o astfel de schimbare i care poate gsi informaiile
respective ntr-un mod facil, cu costuri reduse i avnd - pe aceast cale a
internetului - senzaia de anonimat care l protejeaz de jena frecvent ntlnit la cei
cu vicii, cnd ncearc s obin acelai gen de informaii de la o alt persoan
(Muniz i col. cit de Bandura)

BOALA

Definiia---dezechilibru l fiinei umane cu lumea dizarmonie,suprare,ameninare,fisur

(mbolnviri grave)

BOALA psihic-anuleaz capacitatea de autodepire i de creaie a subiectului care poate

conduce la forme i intensiti de defect psihic, grav.

DINTRE ANORMALITATE I BOAL

ANORMALITATEA =abaterev de la norm,=perturbarea de fundal ,un disconfort la

disfuncionalitatea n cadrul comunicrii cu semenii i apatenenei sau nu la
comunitate.,poate s duc la disfuncional, dezaprobare,creaz prejudeci,suspiciun
(IAMANDESCU 2002)

ENCHESCU C(2000),surprinde evoluia spre anormalitate,n 4 tipuri:

1)comportament tip criz biopsihologic

2)compotrament tip carenial legat de element de frustare

3)comportament de tip sociopatic conduite agresive

4)comportament de tip patologic reversibil de natur exogen ,endogen,sau mixt

HIPOCRAT---nu exist boli ci numai bolnavi,fapt ce denot c boala se dezvolt n funcie de

reactivitatea bio-psihic a individului cu coeficientul de psihogenie pe care l dezvolt fa
de agresiunea psihic sau somatic.

STILUL DE VIA ;ELEMENTUL DE VIA; VULNERABILITATEA

42din74
STILUL DE VIA

AMPRENTA PSIHOLOGIC(LUPU ;---;SNDULESCU C (2000),arat ca stilul de via este un

comportament repetitiv habitual condiionat de nivelul de cultur i nivelul de a tri sub
controlul limitat al familiei i individului n cadrul impus de resursele lor economice.Este
pesonalizat i anume.(WEBER M 1993),

1)comportament de via opional pe care oamenii le au n alegera unui anumitr stil de

via.

2)ansele vieii posibilitatea realizarii practice a acestor opiuni personale avnd n vedere
condiiile structurale necesare obinerii unui sti de via.

5)stilul de via-etic,moral,stilul de alimentaie vicii(alcool,tutun,drog).

DRCICOLL R,-i ECKSTEIN D. Au elaborat o tipologie a stilului de via folosind

descrieriimportante din lumea animal:

1) Tigrul=persoan agresiv autoritar ,s fie in centrul ateniei.

2) Camelonul=conformist flexibil,nfrunt problemele,n mod direct
3) Broasca estoas=persoan retras,discret,serioas,descurcrea,plin de zel,via
stabil,echilibrat
4) Vulturul=individualist,egoist,nu ine seama de prerea opiniei publice,calc n
picioarev interesele altora,pentru a-i realiza interesele.
5) Somonul=persoan drz opozant,nnoat mpotriva curentului,nu mprtete
valorile dominante din comunitatea care triete.
6) Dup aceiai not stilul de via distinge 2 secvene i anume:OPTIMISMUL i
PEISIMISMUL.---(SELIGMAN M EP 2004).----OPTIMISMUL=talerul balanei echilibrului -
--are caracteristici specifice ---ncredere n sine,alii,dorina de schimbare a
noului,dorina de a fi sntos,nu se ntristeaz,are spirit social,rezist n faa unor
evenimente situaii de criz,este vesel,privete ral situaiile de moment sau
viitor.PEISIMITII---favorizeaz neajutorarea vede totul ru,starea duce la
depresie,neplceri,lips de speran,nu rezist n faa situaiilor dificile,i transform
necazul ntr-un dezastru sau catastrofe ,induce boala,nu are ncredere n nimeni,nu
dorete o schimbare n bine,nu are spirit social.

EVENIMENTUL DE VIA

DEFINIIE:+=structurasa intern i caracteristicile de a tri ,impactul pe care-l

realizeaz,discontinuitatea,disconfortul,i modificrile unei stri de fapt cunoscute
asupra persoanei care este sau nu pregtit pentru a face fa situaiei create.

TUDOSE FL(2003),-----este un eveniment indiferent care este angajarea lui,care este n

msur s arunce o persoan deja vulnerabil pe plan psihologic intr-o stare patologic

DIMENSIUNILE EVENIMENTULUI sunt

43din74
a)Indezirabilitatea =depresie schizofrenie,(privete sntatea mintal)

b)Absena sentimentului de stpnire control(tulburri tip depresie)

c)Anticipaia=schimbri neateptate neprevzute (omajul,boala,divor,moartea)

ROLUL SOCIAL AL VIEII

TIPURI DE ROLURI----CLASIFICARE----

a)c onvingerile datoriei-disproporiile ntre venit i efortul depus sau explorarea unor
atitudini care se remarc prin cele 2 extreme a cmpului ocupaional.1)cu sarcini
repetitive,2)n posturi de mare responsabilitate.

b)conflicte interpersonale=sunt cu att mai mari cu ct individul este angajat in acest rol,iar
relaiile sunt condiionate ntre 2 persoane.

c)multiplicarea rolurilor i conflictelor interpersonale,=apar mai ales la persoane care au

posibilitatea s deplaseze unul dintre roluri pe un loc secundar n favoarea altuia.

d)nepenirea n rol=persoanele care sunt nemulumite de rolul n care sunt captive.

e)schimbarea rolurilor=eveniment critic (intrarea i ieirea din rol)

d)restructurarea rolurilor=tensiune foarte mare n situaia schimbrii intr-o relaie care s-a
legat la o anumit persoan sau inhibiia determinat de compotamente nvate i
adaptarea unor comportamente contrare pot produce o tensiune foarte mare .

VULNERABILITATEA CA STARE DE FAPT

PUNCT VULNERABIL=partea slab a cuiva ,punctul sensibil,nevralgic a unei persoane.TUDOSE

FL(2003)definete vulnerabilitatea ca un catalizator care amplific efectul unui agent
declanator ,fie eveniment major sau dificultatea de via serioas i care nu este eficace
dect n legtur cu aceasta.Printre factorii de vulnerabilitate cei mai ntlnii si care se
justific sunt:1)factori biopsihologici,2)factori genetici,3)noxei din perioada prei post
natal.4)o personogenez deficitar..Vulnerabilitatea si poate modifica cursul condiionat
fiind de:1)perioada de criz,2)modificarea statutului de rol social,3)existena suportului
social,4)absena suportului social.Toate ducnd la declanarea bolilor psihice i o situaie ca
individul s devin dependent de ceva/si/sau cineva lsnd spre starea de regres
autoevaluarea.In faa acestor situaii individul devine vulnerabil dobndind o sensibilitate ce
poate duce la boal psihic n care echilibrul existenial este zbuciumat sau nlocuit cu altul
nou,

ECHILIBRUL

TUDOSE FL (2003),resemific o stare relativ stabil pe care o resimpte subiectul raportat la

cei din jur ,la orizontul socio-cultural .Toate perioadele evoluiei umane pot trece prin
anumite crize,ale vieii sale existeniale ,important este cum reueste individul a le depi
,fr a determina apariia elementelor patologice.Toate categoriile de vrst reuesc la un
moment dat din punct de vedere psihologic de a declana o criz existenial,cu toate
ingredientele specifice perioadei de a le depi .

44din74
 CADRUL CONCEPTUAL STRESUL

Definiii
Hanss Selye - printele stresului" - l definite ca pe o reacie general nespecific a
organismului la aciunea extern a unor factori - ageni stresori - de natur variat
(fizic,chimic, biologic i psihic).
Lazarus i Folkman definesc stresul drept un efort cognitiv i comportamental (cu
exprimare afectiv preganant, am aduga noi) de a reduce, stpni sau tolera
solicitrile externe sau interne care depesc resursele personale" (1984) (teoria
cognitiv a stresului).
Definiia reputatului profesor i cercettor romn M. Golu : stare de tensiune,
ncordare, disconfort, determinat de ageni afectogeni cu semnificaie negativ (sau
pozitiv, am aduga noi,n cazul eustresului), de frustrare sau reprimare a unor
motivaii (trebuine, dorine, aspiraii -inclusiv subsolicitarea, n.n.), de dificultatea sau
imposibilitatea rezolvrii unor probleme".
Completrile noastre la aceast definiie (Iamandescu, 1998-1999), n afara
sublinierii dihotomiei semnificaiei puternice pentru organism a agenilor stresori
negativi (distres) i pozitivi (eustres), sunt reprezentate de includerea n rndul
situaiilor generatoare de stres a suprasolicitrii cognitive-afective i voliionale (chiar
n cursul unei activiti pasionante pentru subiect!) i a efectelor, insidios propagate
la scoara cerebral, ale unor ageni fizici (zgomotul,adesea avnd i o rezonan
afectiv negativ), chimici (noxele ambientale) i biologici (boala, ca surs a unor
reflexe aferente viscero-corticale), toi aceti stimuli non-psihologici producnd n
ultim instan - un stres psihic secundar" (Iamandescu, 1993).
Revenind la definiiile bazate pe evaluarea n plan cognitiv (dar cu ecou afectiv) a
discrepanei percepute (eronat sau nu) de ctre subiect, ntre cerinele sarcinii i
posibilitile sale de a leface fa, - definiii ce postuleaz i caracterul anticipativ al
reaciei de stres - se cuvine s exprimm cteva rezerve asupra capacitii lor de
cuprindere n totalitate a sferei noiunii de stres. Astfel, o imagine cu impact afectiv
major (revederea unei persoane foarte dragi sau, din contr, imaginea unui accident
cu victime masacrate, ori un vis de comar) - dar mai ales instalarea insidioas a
unui stres de suprasolicitare ntr-un climat afectiv pozitiv - ca i eustresul n general,
nu au aproape deloc de-a face cu anticiparea unui dezechilibru de fore" n faa unei
ameninri. (Se poate specula totui- n astfel de situaii, lipsite de o ameninare
direct a subiectului - asupra ameninrii" momentane a echilibrului su sufletesc
dar aa ceva se ntmpl i n timpul unui filmhorror",gustat" de ctre spectator i
inclus, de regul, n rndul eustresului).
n alt ordine de idei, toate definiiile de pn acum ale stresului psihic, inclusiv cele
menionate, accentueaz latura contientizrii de ctre individ (ca i anticiparea,
realizat la nivelul evalurii cognitive) a potenialului nociv al agenilor stresori
avndu-se, deci, n vedere distresul.
Prin aceasta se omite, cum am ncercat s sugerm mai sus, includerea n definiie a
eustresului, concept similar din punct de vedere al intensitii strilor afective (ns cu
polaritate opus) i al reaciilor psihosomatice aprute, inclusiv implicaiile sale n
patologia acut (de exemplu, criza de astm declanat de o bucurie neateptat),
dar total diferit n perspectiva repetrii sale petermen lung (implicaii pozitive privind
longevitatea).
n 1998, Derevenco prezint o definiie psiho-biologic a stresului, inspirat de teoria
cognitiv a stresului elaborat de coala lui Lazarus. Astfel, n aceast definiie
accentul este pus pedezechilibrul biologic, psihic i comportamental dintre cerinele

45din74
(provocrile) mediului fizic, ambiental sau social i dintre resursele - reale sau
percepute ca atare - ale omului, de a face fa (prin ajustare sau adaptare) acestor
cerine i situaii conflictuale" (Derevenco, 1998).
Referitor la definirea stresului PSIHIC (SP), se cuvine s repetm faptul c el
reprezint un caz particular de stres, nscris n sfera noional a stresului general",
fiind declanat de anumii ageni stresori: cei psihologici. Acetia sunt dotai cu
semnificaie negativ (inductori de distres) sau pozitiv (eustres) pentru indivizi i
opereaz n planul contiinei numai dup decodificarea lor i evaluarea sarcinii" pe
care ei o pun n faa individului (Iamandescu, 1998).
In ultimele decenii, accentul definiiei acestui veritabil sindrom s-a mutat pe
mecanismele de coping interesnd prioritar psihologul sau pe caracterizarea
ansamblului manifestrilor ce compun aceast reacie (tulburri psihice i/sau
somatice multiple i polimorfe), n scopul analizrii impactului su asupra activitii
unor organe i aparate dotate" cu disfuncii poteniale sau actuale.
n plus, efectele SP se exercit cu precdere asupra unor indivizi cu o anumit
constituie psihic, predispus (ereditar sau prin traume psihice anterioare) apariiei
unor tulburri cu implicaii disadaptative comportamentale (obiective de interes att
pentru medic ct i pentru psiholog).
Dac ceea ce se definete, n mod obinuit, prin stres psihic, reprezint, n opinia
noastr, stresul psihic primar (cu ageni stresori psihici posesori ai unei semnificaii,
ca de exemplu, cuvntul cutremur", capabil s declaneze instantaneu reacia de
stres), n cazul stresului psihic secundar" este vorba tot de o reacie de stres psihic
dar care survine n continuarea (sau aproape instantaneu) unui stres primar,
declanat de ageni stresori nepsihogeni (exemplu cazurile de insolaie, o senzaie
dureroas sau o stare febril).
Cel mai elocvent exemplu l constituie stresul psihic secundar reprezentat de boal,
n cadrul creia simptomele psihice sau somatice genereaz stres psihic secundar
nou, cauzat de disconfortul psihic i somatic (dar i un stres psihic primar prin
semnificaia de pericol pentru via sau integritatea individului ori pentru inseria lui
socio-profesional).
ncercnd o unificare a diferitelor definiii ale stresului psihic date de autori ca Selye,
vonEiff, Pichot, M. Golu, i Bruchon-Schweitzer, putem considera c stresul psihic
(SP), n ipostaza sa cel mai frecvent invocat de distres, reprezint o reacie a
ntregului organism la unul sau mai muli excitani corespunznd aa-numitului cel
de-al doilea sistem de semnalizare" descris de ctre Pavlov (limbajul), dar i la
stimuli nonverbali ce posed o semnificaie cu o larg rezonan afectiv pentru
subiectul n cauz.
Reacia de stres psihic se manifest sub forma unui sindromnespecific", n linii
generale Deci stresul reprezint o stare de tensiune ,incordare,disconfort
determinat de ageni afectogeni,cu semificaii negative,de frustare sau reprimare a
unor motivaii trebuine dorine,aspiraii,i imposibilitatea rezolvrii unor
probleme.IAMANDESCU(2002),prezint unii termeni ca pri componente a unor
definiii de stress psihic(SP) sub forma de:
1)-ameninare-anticiparea unui pericol.
2)-conflict-motivaii opuse,
3)-frustare-a ntrerupe un obstacol ,realizarea unui scop.
4)-rezolvarea- unor probleme-imposibil soluionat
5)-suprasolicitarea peste limitele capacitii intelectuale (tulburri a ateniei,memoriei)
6)-remanena unor stri afective negative (pierderea unei fiine dragi eec
profesional).

46din74
 7)-suprasolicitarea ,lipsa de informaie sau lipsa de activitate soldate cu o gam larg
de stri psihice mergnd pna la simpla plictiseal sau izolare extrem.Agenii
stresori psihologici mai ales cei verbali au importan deosebit pentru o persoan
fiind i cei ce pot declana un parcurs al stresului psihic care ine cont de
particularitile personalitii (bibliografia individului,vulnerabilitatea)
Distres vs. Eustres

Distresul,(IAMANDESCU 2002), desemneaz stresurile care au potenial nociv pentru

organism cunoscut sub formula de stress negativ i care dup acelai autor are ca i
caracteristici-1)-calitatea agenilor stresori (amenintori suprasolicitani)--.2)-tipuri de reacie
=active (furie,ruine.groaz)--3)tipuri de situaii conflict frustare divor,deces,concedier--.4)-
reacie endocrin =creterea cortizonului plasmatic.---5)-sistem imun rezisten sczut la
infecii--- 6)-aparat cardio-vascular=Ta mare, AV rapid---7)-modificari psihice=scderea
memoriei,pn la nencredere n sine,lipsa de speran iritabilitate.

-EUSTRESUL(IAMANDESCU 2002),definete ca o stare de stress numit pozitiv.Diferena

intre DISTRES VS EUSTRES este fundamental att din punct de vedere al agenilor stresori
(excitaii plcute, al combinaiei,sau triri psihice positive ,ori palpitante de la emoii pna la
sentiment),ct i al consecinelor sale pentru organism care sunt n general favorabile.Mai este
necesar a se pune ntrebarea legat de echilibrul dintre distress vs eustres ?important rmne
faptul de a nu confunda eustresul cu orice emoie plcut.IAMANDESCU(2002),(eustresul
se consider extreme de util pentru concentrarea numeroaselor i variantelor tentative
antistress spontane sau psihoterapeutice capabile s genereze o activitate psihoendocrin cu
un sfort fizic de intensitate medie.DISTRESUL i EUSTRESUL se pot codifica n relaia
sntate-boal- atribuind primului DISTRESULUI -factor de risc pentru boal ---i
EUSTRESUL premisa longevitii atunci cnd produce o creterea imunitii autoinfecioase
i antitumorale.Atunci cand va confruntati cu situatii sau sarcini pe care le percepeti ca fiind
amenintatoare sau dificile, de regula dezvoltati raspunsuri sau conduite ce va pot pune pericol
integritatea psihica si fizica. Relatia care exista intre psihic si trup este foarte stransa, starea
psihica influentand starea de sanatate a corpului. Acest tip de raspuns, ce exprima o reactie
generala nespecifica a organismului la actiunea externa a unor factori agenti stresori de
natura variata (fizica, chimica, biologica si psihica) poarta denumirea de STRES. Majoritatea
oamenilor considera stresul ca fiind o reactie negativa a organismului la factori perturbatori.
In realitate exista doua tipuri de reactii la stres:Una negativa, ce poarta denumirea de distres,
de mare incarcatura energetica si cu potential nociv pentru organism, care va impiedica sa
dezvoltati mecanisme de coping adecvate solicitarii sau, astfel spus, sa faceti fata cerintelor
mediului si care se manifesta prin patru tipuri de reactii:

reactii fizice/fiziologice (dureri de cap sau migrene, oboseala, dureri musculare, apetit
alimentar crescut sau scazut, insomnii, stare de rau general etc.)
reactii cognitive (blocaje in gandire, scaderea capacitatii de concentare, dificultati de
reactualizare a informatiilor, diminuarea creativitatii, dificultati in luarea deciziilor, ganduri
negative despre Sine, lume si viitor, cognitii pesimiste).
reactii emotionale (iritabilitate crescuta, proasta dispozitie, pierderea interesului, instabilitate
emtionala, atitudine si conduita oscilanta, anxietate, depresie,( neincredere in viitor)
reactii comportamentale (performanta scazuta, lipsa entuziasmului, fumat excesiv, consum
exagerat de mancare si alcool, tulburari de somn, comportament impulsiv, comportament
agresiv) Pe de alta parte, exista si o reactie pozitiva la stres, denumita eustres, ce prezinta
incarcatura emotionala moderata, prin intermediul careia reusiti sa va canalizati resursele

47din74
 personale pentru a reduce, stapani si/sau tolera solicitarile mediului. Eustresul se diferentiaza
de distres prin:
-modul de perceptie a agentilor stresori, in cazul eustresului acestia devenind stimuli cu
semnificatie benefica pentru dumneavoastra,

excitanti placuti ai ambiantei sau trairi emotionale pozitive ori palpitante.

tipul consecintelor pentru organism, care, in cazul eustresului, sunt in general favorabile. In
cursul eustresului are loc cresterea secretiei de adrenalina, ca si cresterea endorfinelor
cerebrale, ca neurohormonii moderatori ai placerii. In eustres apar stari de bucurie, surpriza
placuta, triumf, exaltare, veselie, extaz etc. Stresul benefic, numit si eustres este provocat de
competitie, de cerintele motivante din viata de zi cu zi sau de la locul de munca si de dorinta
de a duce la bun sfarsit un lucru inceput. Starea de eustres va va ajuta sa gasiti acele strategii
care va pot ajuta sa reduceti efectul situatiilor dificile si/sau amenintatoare asupra propriei
persoane, sa dezvoltati mecanisme de coping centrate pe problema (presupune confruntarea
propriu-zisa cu obstacolul pentru a vedea cum poate fi depasit), ce va vor favoriza realizarea
solicitarii, si anume:

veti putea evoca o experienta anterioara cand ati avut succes

veti solicita informatii si veti cauta mijloace
veti elabora un plan de actiune
veti re-evalua problema, ce consta in reducerea diferentei dintre gradul de amenintare si
resursele dumneavoastra personale, situatia ajungand sa fie perceputa pozitiv. Starea de
distres conduce catre manifestarea unui coping evitant centrat pe emotii (emotiile mult prea
puternice va impiedica sa ganditi limpede si sa cautati solutii pentru rezolvarea problemei).
Acest tip de mecanism exprima o strategie pasiva, de evitare, mergand spre abandonarea
tentativelor de rezolvare a problemei si, chiar, adoptarea unui comportament defensiv (negare,
resemnare, fatalism, agresivitate). (DR. Anamaria Iulian)=

PSIHOLOGIA PACIENTULUI DIN CONVALESCEN

Convalescena i reabilitarea
Fiecare persoan n convalescen dup infarct miocardic acut are dou scopuri
principale:

dezvoltarea unui plan de refacere a capacitilor sale pentru a tri o via ct mai
apropiat de normal;
controlul factorilor de risc pentru a reduce posibilitatea repetrii infarctului.
n absena complicaiilor, pacienii nu trebuie s rmn n pat mai mult de 12 ore.
Activitatea zilnic trebuie reluat progresiv, n mod individualizat, n funcie de starea
general, vrst i capacitatea fizic a pacientului.
Stadiul 1 (zilele 1-2)
n timpul primei zile pacientul(a) rmne n pat, putndu-se hrni singur() cu ajutorul
unei mese-suport. Va primi asisten complet pentru toalet. Cu ajutor, va realiza
micri pasive ale braelor i picioarelor.

48din74
n cea de-a doua zi, pacientul(a) poate sta pe marginea patului sau pe un fotoliu
pentru 1-2 ore pe zi. El (ea) poate s-i mite activ minile/picioarele timp de 5-10
minute pe zi.
Stadiul 2 (zilele 3-4)
Pacientul(a) i poate face toaleta i se poate mbrca, dar pstrnd poziia eznd.
Se poate aeza pe scaun sau fotoliu orict de des dorete, i se poate plimba prin
salon.
n cea de-a patra zi, pacientul(a) poate face un du n picioare sau aezat (utilizarea
unui scaun reduce anxietatea i teama de a cdea). Face plimbri de 50-100 m sub
supraveghere de cteva ori pe zi.
Stadiul 3 ( zilele 5-7)
Pacientul(a) poate face plimbari de circa 100 m de 3 ori pe zi. Se poate brbieri sau
spla pe cap (activiti care presupun ridicarea braelor deasupra capului). Poate s
urce/coboare scri sub supraveghere.
De obicei, cele mai bune rezultate se obin cnd n programul de recuperare sunt
implicate mai multe persoane. Familia trebuie s fie nelegtoare i s participe activ
la programul pacientului. ns, o familie excesiv de protectoare sau care are ateptri
prea mari de la rapiditatea refacerii poate s i ntrzie progresele. Medicul este cel
care indic creterea progresiv a activitii, exerci iile i tratamentul.

COMPETENA 2

ABORDAREA PACIENTULUI N PERSPECTIVA HOLISTIC

Tipuri somatice: Ectomorf, Endomorf si Mezomorf.

Toata lumea trebuie sa stie ca o persoana nu poate fi 100% ectomorf, endomorf sau
mezomorf. Fiecare dintre noi este o combinatie intre cele trei tipuri somatice si nu trebuie sa
incercam sa ne incadram intr-un anume tip somatic.

Clasificarea in cele trei tipuri somatice se face foarte simplu dupa cateva criterii evidente:
masa musculara, inaltime, tesut adipos, grosimea oaselor. Tipul somatic al fiecaruia dintre noi
trebuie sa reflecte anumite caracteristici evidente si constante, insa trebuie avut in vedere
faptul ca desi tipul somatic ramane constant de-a lungul vietii, aspectul corpului se poate
modifica in urma antrenamentelor. De exemplu, o persoana supraponderala (endomorf) poate
arata ca un mezomorf (genul atletic) in urma unei cure de slabire combinata cu un program de
dezvoltare a masei musculare.

49din74
SECTOMORFUL genul de om slab, inalt, cu masa musculara redusa, grasime putina, oase
subtiri. Principala sa problema si principalul obiectiv este acumularea de masa musculara
(chiar si tesut adipost). Aici gasim hardgainer-ii, adica pe acei indivizi care reusesc cu mare
greutate sa isi dezvolte musculatura. Metabolismul ectomorfului este rapid, ceea ce
ingreuneaza acumularea de masa musculara. Ei nu au forta si rezistenta prea mare, de aceea le
este greu sa participe la antrenamente dificile. Uneori pot fi dominati de frustrare datorita
progreselor lente, ceea ce poate conduce la instalarea unor complexe psihice si o imagine
proasta despre sine. Rabdarea si perseverenta reprezinta elementele cheie, pentru ca multi
incepatori ectomorfi, din dorinta de a progresa mai rapid, se antreneaza prea mult si prea rapid
si ajung la supraantrenament. Progresele pot fi mai rapide la inceput insa dupa primele luni de
antrenament se ajunge la stagnare; atunci este momentul sa se revizuiasca regimul alimentar si
cel de suplimentare.

Ectomorfii au frecvent probleme cu febra musculara, de aceea timpul de recuperare intre

antrenamente trebuie sa fie suficient de lung. Este recomandat sa se antreneze cate o singura
data pe saptamana fiecare grupa, maxim de doua ori.
Ceea ce trebuie sa aiba in minte ectomorful este ca lupta lui se duce la nivelul transformarii
nutrientilor in muschi, deci nu ar trebui sa iroseasca energia din hrana cu alte activitati, in
special cu antrenamente aerobe (daca scopul sau este dezvoltarea masei musculare). Evident,
pentru un incepator conditionarea cardiorespiratorie este necesara, insa cand va intra in forma
si se va concentra pe acumulare de masa musculara este de preferat sa renunte la aerobice.

In privinta alimentatiei, ectomorful este un om fericit pentru ca poate manca orice, fara a fi
ingrijorat nici macar de aportul de lipide. Regimul sau alimentar va trebui sa devina mai bogat
caloric decat era inainte, cu o impartire procentuala astfel: 20-25% proteine, 50-55%
carbohidrati, 25-30% lipide. Suplimentele de baza sunt concentratele proteice, glutamina,
creatina.

MEZOMORFUL individul cu cel mai mare potential pentru fitness si culturism. El are o
constitutie musculoasa, umeri lati, talie ingusta, strat adipos redus. Este genul daruit de la
natura, care arata bine chiar fara antrenamente, insa cu ajutorul acestora are sanse foarte bune
sa castige usor masa musculara, fara a acumula grasime. Cei mai multi culturisti de
performanta sunt mezomorfi. Au un metabolism foarte eficient. Isi controleaza usor greutatea
corporala si procentul de grasime. De asemenea, isi dezvolta usor asa musculara si forta,
obtinand rezultate aproape cu orice tip de antrenament.

ENDOMORFUL genul care se ingrasa usor, are tesut adipos bine reprezentat, dar si masa
musculara pe care o poate acumula relativ usor. Principala lui problema este stratul care
acopera muschii si de aceea trebuie sa fie foarte atent la regimul alimentar si trebuie sa faca
eforturi suplimentare pentru definire.

Are oase si articulatii mari, membre scurte, forme rotunde, talie si solduri late. Metabolismul
sau este lent, de aceea va elimina mai greu depozitele adipoase. Acest lucru se realizeaza prin
combinarea exercitiilor cu greutati cu cele aerobe, iar eliminarea grasimii trebuie privita nu
numai din perspectiva estetica, ci si ca mijloc de prevenire a bolilor asociate obezitatii
(ateroscleroza, boli coronariene, diabet etc).

Deci pe scurt, avem trei tipuri somatice:

50din74
 ectomorf lung, slab, incheieturi subtiri, masa musculara redusa, fara grasime
mezomorf atletic, lat in umeri, masa musculara bine reprezentata, grasime putina
endomorf inaltime mica, tesut adipos mai bine reprezentat, masa musculara moderata

Trebuie insa sa retineti ca nimeni nu este 100% ectomorf, endomorf sau mezomorf Fiecare
persoana in parte este o combinatie intre cele trei tipuri somatice.

Tipurile constitutionale au aparut din dorinta medicilor de a corela aspectul

morfologic al unei persoane cu predispozitia catre anumite afectiuni. Prin
tip constitutional se intelege totalitatea caracteristici lor morfologice,
fiziologice si psihice ale unui individ.Tipurile constitutionale prezinta un
caracter orientativ in medicina.Prima clasificarea tipurilor constitutionale a
fost acuta de catre Hipocrate:

- tipul sanguin - domina sangele

- tipul flegmatic - predomina flegma
- tipul coleric - predomina in bila galbena
- tipul melancolic - predomina bila neagra
Aceata descriere a fost folosita ulterior pentru a caracteriza din punct de
vedere psihic individul.
Scoala franceza ca definit tipurile in functie de predominanta unui aparat:
cerebral, muscular, respirator, digestiv.
Scoala italiana - a clasificat tipurile in persoane breviline sau glorie poate
fi stenica sau astenica.Scoala psihiatrica germana a descris urmatoarele
tipuri:
- individul normal, atletic
- tipul picnic - scurt, stenic
- tipul leptosom - inalt si slab

Tipurile individuale comportamentale sunt clasificate in functie de

reactivitatea psihica a individului:
- tipul comportamentala A - persoane active, ambitioase
- tipul comportamentala B - persoane mai putin active, mai apatice

Atitudini: Introversiune i Extraversiune

Potrivit lui Jung, exist dou atitudini se exclud reciproc extraversie i introversiune.
"Fiecare persoan pare a fi energizat mai fie de lumea exterioar (extrovertire) sau lumea
intern (introversiune)."Introvertit este mult mai confortabil cu lumea interioar a gndurilor i
sentimentelor, astfel nct acestea vor vedea lumea n termeni de cum i afecteaz. n timp ce
extrovertit se simte mai acas cu lumea obiectelor i a altor persoane, i este mai preocupat de
impactul lor asupra lumii.

51din74
Introvertiti sunt mult mai confortabile locuiesc singure i de a fi de la sine. Acestea depind lor
mi-time pentru a rencrca; devin cufundat n lumea lor interioar i a alerga riscul de a
pierde contactul cu mediul nconjurtor sau lumea lor exterioar. De asemenea, ele tind s fie
introspectiv i s pstreze cercul lor social limitat.

Extrovertii, dimpotriv, sunt implicai activ n lumea de oameni i lucruri; ele sunt active
social i mai contieni de ceea ce se ntmpl n jurul lor. Le place s fac parte din grupuri,
comuniti i locuri probabile n cazul n care obine o ans de a interaciona. Ideea de a fi
singur le ngrozete, lsndu-le nstrinat de la sinele lor interior.

Jung a remarcat c nici unul dintre noi nu sunt complet extrovertit sau introvertit, dar ne
conectm cu siguran la unul sau altul atitudine. n noi toi, se afl o minte inconstienta una
care nu este contient de sentimentele i gndurile tot timpul, dar aceste sentimente i gnduri
sunt de natur s afecteze vieile noastre, cu toate acestea.

Dac luai un extrovertit, vei gsi incontient su are o calitate introvertit, pentru c toate
calitatile extravertit sunt jucate n contiina lui i introvertit sunt lsate n incontient. (Jung
n McGuire & Caren, 1977, 342)Acum, n cazul n care extrovertii se dezvolta pentru a ti
cum i cnd s aduc introversiune lor incontient n compoziie i n mod similar, cnd
introvertitii tiu cnd s aduc extrovertire lor incontient n compoziie, ei ar avea comanda
asupra lor spaiu mental i nu invers.

De exemplu, extroverts depind de mediul lor extern tot timpul. Dar n via am toate situaiile
n care se confrunt cu soluia la problemele noastre se afl n noi. n aceast situaie, dac
extroverts s nvee s introspecie, ei s-ar salva de la o mulime de anxietate i nelinite.

Asemntor, introvertitii depinde de gndurile i sentimentele lor prea mult. Mult de cercetare
a fost facut care arat introvertitii sunt la un risc mai mare de a cdea n depresie din cauza
obiceiului lor special de a se izola n vremuri tulburtoare.Aici este un frumos video luate de
la Ancient Aliens, n cazul n care introvertit lucreaz contient la activarea calitatea
extrovertit latente i alege s vorbeasc cu oamenii despre lui / problema ei, care ar putea
mbunti situaia lor. n cazul n care nimic, se obine o perspectiv diferit de cea a face
runde n capul nostru. Unul trebuie s lucreze la alegerea dreptul de atitudine care se
potrivete n context cu situaia. La ori introversiune este mai potrivit; i, uneori, a fi
extrovertit este o modalitate mai bun de a face cu o situaie. n cazul n care o dezvolt
abordare flexibil pentru a face fa cu personalitatea lor, atunci ele nu sunt redus de limitrile
de a fi afiliat la tipul lor de personalitate unic.
PERSONALITILE DE TIP A I DE TIP B

52din74
Teoria personalitii de tip A/B dateaz de la sfritul anilor 1950 i a fost dezvoltat de
medicii cardiologi Meyer Friedman and Ray Rosenman n urma observrii unei conexiuni
ntre anumite tipuri de comportament i incidena bolilor de inim. Cei doi cercettori au
descoperit c scaunele din sala de ateptare a cabinetului lor prezentau semne de uzur
neuniform, vizibile exclusiv pe marginea din fa i pe braele scaunelor. Faptul sugera un
comportament agitat din partea pacienilor respectivi care se foiau n scaun, ajungnd s stea
efectiv pe marginea acestuia.

Cei care stteau pe marginea scaunului au fost denumii personaliti de tip A. Un individ
de tip A triete n permanen ntr-o stare de stres i dovedete un fals sim al urgenei. n
orarul juctorului de tip A nu exist ziua de mine. Proiectele i obiectivele trebuie duse la
ndeplinire ct mai repede cu putin, noiunea de timp mort este inexistent i, prin urmare,
multitaskingul devine norm. n aceast curs contracronometru, indivizii de tip A devin
nerbdtori i ostili fa de ceilali i au tendina de a face din nar armsar. Sunt prin
excelen ambiioi, independeni, posed un spirit de competiie nflcrat i inepuizabile
rezerve de energie i motivaie.

Spre deosebire de tipul A, personalitile de tip B adopt o atitudine de via mult mai
relaxat. Nu sunt att de obsedai de timp sau de munc, nu au un spirit de competiie att de
acerb i i gsesc satisfacia mai degrab n relaionare i colaborare social i profesional.
Juctorii de tip B au mai mult rbdare, o mai mare atenie pentru detalii, petrec mai mult
timp concentrndu-se asupra proiectului de realizat i lucreaz ntr-o manier flexibil i
creativ. Personalitile de tip B au o mai mare putere de concentrare i nu se las distrase de
la activitaile principale. Totui, tipul B nu se bucur de abiliti prea bune de gestionare a
timpului, nereuind s-l valorifice aa cum se cuvine.
Pesonalitile de tip A (aa-numiii workaholici sau dependeni de munc). Agresivitatea i
spiritul de competitiie par a fi reeta succesului dar acest lucru nu este ntotdeauna valabil.

Adevrul este c ambele personaliti au propriile lor puncte forte i slbiciuni i ambele pot fi
la fel de productive. Ideal ar fi s existe o combinaie proporionat de A i B. Ambele
tipuri pot nva din exemplul bun al celuilalt, iar diversitatea de perspective nu poate fi dect
un factor stimulator de creativitate. Perfecionistul hiperactiv de tip A poate fi temperat de
atitudinea flexibil a tipului B. Personalitile de tip B ofer o surs de calm i sprijin n
situaii dificile, precum i o manier mai creativ de abordare n soluionarea problemelor. La
rndul lui, tipul A l poate ajuta pe tipul B s contientizeze mai bine noiunea de timp i s
dezvolte o atitudine mult mai prompt atunci cnd este nevoie de aciuni imediate.

Este important s nelegem c ceea ce denumim cu termenul de personaliti de tip A sau

B reprezint pure tendine comportamentale i nu date absolute ale personalitii umane.
Ambele tipuri sunt capabile s construiasc pe fundamentul lor pozitiv i s mbunteasc
aspectele sub-optime ale performanei lor. Un colectiv mixt de A i B nu poate fi dect
benefic pentru o organizaie.de munc

PsihologieAutocunoatere

Oamenii de stiinta spun ca aproximativ jumatate din variatiile personalitatii umane sunt
definite de factorii genetici. Cu toate acestea, personalitatea este construita din doua

53din74
trasaturi complet diferite: caracterul si temperamentul. Cei mai multi dintre dintre noi
suntem un amestec unic al celor patru tipuri diferite de personalitate, si toate trasaturile
acestora sunt prezente, intr-o anumita masura, in noi. Unele trasaturi de personalitate sunt
insa predominant, iar acestea dicteaza personalitatea noastra de baza.

DIFERENA DINTRE CARACTER I TEMPERAMENT

Trasaturile de caracter se nasc in urma experientelor de viata pe care le-am avut fiecare
dintre noi, si sunt influentate de obiceiurile, preferintele si valorile parintilor nostrii, de
normele societatii in ceea ce priveste exprimarea iubirii si urii, de ceea ce considerau a fi
normal si acceptabil persoanele apropiate si multe alte aspecte culturale.

Temperamentul, spre deosebire de caracter, este trasatura care echilibreaza personalitatea.

Trasaturile de temperament sunt tendinte innascute, mostenite de la parinti si se manifesta
prin modul personal de a vedea lucrurile, de a gandi si de a simti care isi face aparitia in
copilaria timpurie.

Cele 4 tipuri principale de personalitate

Inca de pe vremea Greciei Antice se stie ca exista patru tipuri de personalitate: sangvinic,
flegmatic, coleric si melancolic. Aceste patru tipuri de personalitate sunt, mai mult sau mai
putin, prezente in fiecare dintre noi si definesc modul in care gandim, simtim si ne purtam.

Cu mult timp in urma, fiecare din aceste tipuri de personalitate a fost asociat cu existenta
unei umori dominante, prezente in organism: tipul sangvin - sange, tipul flegmatic - flegma,
tipul coleric - bila galbena si tipul melancolic - bila neagra. Cercetarile recente arata ca aceste
patru tipuri de personalitate de baza sunt asociate cu anumite substanae chimice, cum ar fi
dopamina pentru tipul sanvinic, estrogen pentru tipul flegmatic, testosteron pentru tipul
coleric i serotonina pentru tipul melancolic.

Caractersticile celor 4 tipuri de personalitate

Sangvinicul
Personalitatea sangvinica este caracterizata prin spontaneitate, optimism, entuziasm,
energie la cote maxime, flexibilitate in modul de gandire, cautarea de nou, impulsivitate si
curiozitate. Toate aceste trasaturi sunt asociate cu anumite gene influentate de nivelul de
dopamina. Oamenii sangvinici au de obicei fete expresive. Cuvintele lor preferate sunt
''aventura'', ''energie'', ''nou'', ''distractie'', ''activitate'', ''calatorie''.
Flegmaticul
Personalitatile de tip flegmatic sunt in principal definite prin aptitudinile lor sociale,
capacitatea de a-si exprima sentimentele si a citi alte persoane dupa expresiile fetei si
limbajul corpului. Flegamticii se pricep de minune sa faca legatura intre fapte si au
capacitatea de a vedea "imaginea de ansamblu" a unei probleme sau situatii. Ei au o mare
capacitate de empatie, de a-i ingriji pe ceilalti, sunt agreabili si expresivi din punct de vedere
emotional. Unele dintre aceste trasaturi de personaliatte sunt legate de estrogen, care este
prezent atat la femei, cat si la barbati. Din punct de vedere fizic, flegmatici au pielea neteda,
buze pline, fata rotunda si nas mic. Cuvintele lor preferate sunt "pasiune", "pasional",

54din74
"sensibilitate" si "dulce".
Colericul
Tipul coleric este asociat cu nivelul de testosteron din organism, care, de asemenea, este
prezent la barbati si femei. Colericii sunt oameni directi, concentrati asupra sarcinii pe care o
au de indeplinit, duri, analitici, logici si au o mare capacitate de a elabora strategii. Sutn
foarte curajosi si le place competitia. Fizic, ei au adesea maxilare patrate, pometi mari si
fruntea mare. Folosesc des cuvinte ca "inteligenta", "ambitie", "provocare".

Melancolicul

Cei care apartin tipului melancolic, tind sa fie calmi, loiali si ordonati. Melancolicii
sunt precauti si se poarta intotdeauna dupa normele conventionale ale societatii. Acest tip
de personalitate este legat de nivelul de serotonina. Cuvintele preferate ale melancolicilor
sunt "familie", "loial", "respect", "grija", "valori" si "moral".

COMPETENA 3

IATROGENIA PSIHOGEN (mesaj verbal i non-verbal)

Printre cei dini care au studiat limbajul non-verbal au fost A.Mehrabian i M.Weiner (
Decoding of Inconsistent Comunication,1967), rezultatul cercetrii lor indicnd o proporie
surprinztoare n comunicarea oral: 7% mesaje lingvistice, 38% paralingvistice(intonaie,
inflexiune a vocii, ritm, tonalitate, accentuare, rs, plns, oftat, separatori vocali etc), 55%
mesaje non-lingvistice(n principal expresia fetei, gesturi, posturi, dar i proximitate,
temporalitate, artefacte, etc.). Totui n timp ce mesajele non-verbale au un caracter mai
limitat, reflectnd n special afectele, preferinele i atitudinile interlocutorului, avnd cu
precadere un caracter de neintenaionalitate. Dar tocmai prin ceea ce exprim, ct i prin
elementul de sinceritate pe care l implc, comunicarea non-verbal are o deosebit
importan, reprezentnd n multe situaii cheie de nelegere corect a sensului comunicrii
verbale. n acest sens, mesajul non-verbal nu trebuie studiat ca unitate izolat, ci integrat
procesului de comunicare, pentru c n acest context pot fi identificate valenele i funciile
sale.

Posibilitile de comunicare non-verbal a fiinelor umane sunt multiple:

- Kinetice, ce in de aciunile corpului (caracteristici fizice, gesturi, posturi, expresii ale feei i
ohilor, comunicare tactil etc);
- Ale ambientului( proximitatea, teritorialitatea, temporalitatea, artefactele etc.);
- Paralingvistice ( vocea i calitile sale, caracteristici vocale, separatori vocali etc.)
a) Mesaje kinetice. Se pote spune c nsi prezena personal a individului comunic un
anumit mesaj.
De asemenea exist anumite atitudini privind legtura dintre forma corpului/aspectul
exterior i personalitate.
De exemplu o persoan care arat bine este asociat automat cu o persoan care are

55din74
succes pe plan social, profesional.
Comunicarea prin expresia feei include mimica ( ncruntarea, ridicarea sprncenelor,
ncreirea nasului, micarea buzelor), zmbetul ( prin caracteristici i momentul folosirii) i
privirea ( contactul sau evitarea privirii, expresia/direcia privirii).
Astfel faa poate fi considerat cea mai expresiv parte a corpului i un mijloc de comunicare
extrem de important, n special i pentru faptul c aceste expresii se produc involuntar,
putnd fi lesne decodate i utilizate n nelegerea intuitiv a inteniilor partenerului. Pentru
decodarea mimicii, n cultura noastr exist expresii bine stabilite:
- fruntea ncruntat semnific preocupare, nemulumire, mnie, frustrare;
- sprncenele ridicate cu ochii larg deschii mirare, surpriz;
- nas increit neplcere;
- nri lrgite nemulumire, mnie;
- buze strnse nesiguran, ezitare, ascunderea unor informaii etc.
n ceea ce privete zmbetul, acesta este un gest extrem de complex, exprimnd o gam
larg de stri sufleteti, de la bucurie i plcere/satisfacie pn la jen sau chiar cinism.
Decodarea corect a sensului unui zmbet este destul de dificil tocmai prin multitudinea
strilor exprimate, dar i prin modificrile de sens atribuite lui n diferite culturi.

La rndul su, privirea exprim nevoia individului de aprobare, acceptare, ncredere sau
prietenie.
A privi sau a nu privi pe interlocutor capt un sens. Astfel:
- privirea ndreptat asupra unei persoane semnific interesul acordat acesteia;
- interceptarea privirii partenerului dorina de a comunica;
- privirea direct poate fi interpretat ca exprimnd onestitate la nivelui frunii i ochilor,
intimitate cnd coboar sub nivelul brbiei, dar i ameninare n amunite condiii;
- un contact intermitent i scurt al privirii poate indica lips de prietenie;
- micarea ochilor n sus ncercarea interlocutorului de a-i aminti ceva, iar n jos, tristee,
modestie, timiditate sau ascunderea unor emoii;
- a nu privi spre interlocutor denot lips de interes fa de acesta, rceal;
- privirea ntr-o parte sau evitarea privirii nseamn ascunderea sentimentelor/a adevrului,
stare de inconfort sau chiar vinovie. n general indivizii ce nu sunt siguri de ei, sau au ceva
de ascuns vor ocoli privirea interlocutorului prin faptul c se simt ameninai, dar o vor cuta
n situaii favorabile, cnd doresc sprijinul etc.

Comunicarea prin intermediul corpului are n vedere gesturile, posturile i modul de micare
a corpului. n ceea ce privete gesturile, cultura noastr are n vedere o controlare
aproximativ a acestora, precum i un mod destul de precis de a le decoda sensurile. Astfel:
- braele decshise semnific sinceritate, acceptare;
- pumnii strni fie mnie/ostilitate, fie hotrre/solidaritate, n funcie de context;
- capul sprijinit n palm oboseal, plictiseal, dar palma(degetele) pe obraz denot,
dimpotriv interes maxim;
- minile inute la spate pot exprima fie superioritate, fie ncercare de autocontrol;
- ncruciarea picioarelor este asociat n moduri diferite cu formalitatea, competiia,
tensiunea etc.

Postura corpului comunic n principal statutul social al individului, dar i modul n care
indivizii i coreleaz strile atitudinale reciproce. Astfel o persoan cu un statut superior

56din74
tinde s in capul ndreptat n sus, iar cea cu un statut inferior va ine capul nclinat n jos.
Posturile pe care indivizii le adopt, ca urmare a relaiilor existente ntre ei, pot fi clasificate
n urmtoarele categorii:
- de includere/neincludere; prin aceast postur se definete spaiul disponibil activitii de
comunicare, limitndu-se accesul n cadrul grupului.
- de orientare corporal; indivizii prefer s se aeze fa n fa, indic interesul pentru
conversaie, sau paralel(alturi), indic neutralitatea.
- de congruen/necongruen; postura indic intensitatea cu care un individ se implic n
ceea ce spune/face interlocutorul; participarea intens conduce la o postur similar cu a
interlocutorului(congruena); n cazul n care ntre parteneri exist diferene de
statut/opinii/divergene, posturile vor fi necongruente(indivizii nu se privesc, nu
interacioneaz, se disocieaz etc)

n ceea ce privete modalitile de micare ale corpului, Joanne Yates ( Advanced Managerial
Comunication, 1991) le clasific n trei categorii avnd ca punct de pornire micarea de
strngere a minii, dnd i o interpretare a acestora viznd calitile de personalitate i
comunicare ale individului:
- miscari laterale: daca in momentul in care da mana, partenerul isi misca bratele in laturi, in
miscare circulara, cu tendinta de a efectua miscari predominant pe lateral, este un bun
comunicator.
- miscari fata spate: daca partenerul isi extinde mainile direct in fata cand da mana, iar
cand vorbeste se inclina in fata, poate fi caracterizat ca un om de actiune.
- miscari verticale: in timp ce da mana, partenerul se va desfasura pe verticala, iar la
asezarea pe scaun se va aduna si va tine mainile in jos; individul poate fi considerat ca avand
putere de convingere.
Comunicarea prin mesaje non-verbale kinetice include si atingerea sau comunicarea tactila,
cuprinzand modul de a da mana, luarea de brat, batutul pe umar, imbratisarea, sarutul etc.
Modul cum se realizeaza acest tip de comunicare, precum si decodarea mesajelor incluse aici
difera de la o cultura la alta.
De exemplu, japonezii nu apreciaza atingerea, simpla inclinare a capului inlocuind strangerea
de mana. Pentru culturile europene si nord-americane, studiile au constatat ca la inceput
unei simple conversatii acestia isi dau mana.
b) Mesaje ambientale. Mediul inconjurator, prin spatialitate si temporalitate, poate sa
transmita mesaje aupra interlocutorilor si sa influenteze caracterul comunicarii
interpersonale. Astfel proxemica(initiata ca stiinta de Edward Hall) studieaza modul in care
indivizii isi structureaza spatiul din jur in interactiunile zilnice, elementele principale fiind
orientarea relativa, distanta fata de interlocutor, spatiul personal si locul ales intr-o incapere.
Relatiile spatiale pot influenta calitatea si cantitatea comunicarii, dimensiunea neadecvata a
spatiului inhiband fluxul liber al informatiei. De asemenea, spatiul dintre interlocutori are
diverse semnificatii. De aceea, in functie de relatia cu interlocutorul si de contextul
comunicarii se fac referiri la spatiul intim, personal, social si public. Atata timp cat aceste
zone sunt respectate, comunicarea se desfasoara firesc; incalcarea lor de catre partener
poate determina reactii negative, producand disconfort si nervozitate. Astfel:
- o apropiere exagerata de partener pote comunica o atitudine amenintatoare sau
incercarea de a crea relatii de natura personala total nepotrivite;
- dimpotriva departarea excesiva poate comunica aroganta, importanta, un statut superior,
dorinta de a adopta atitudine distanta.

57din74
Si spatiul ca atare poate transmite un anumit mesaj; astfel:
- incaperile mici sunt percepute ca fiind prietenoase, calde, apropiate;
- cele mari sunt asociate cu puterea, statutul, importanta; un interlocutor se poate simti
intimidat intrand intr-un spatiu vast, inalt, cu mobilier masiv.

Obiectele inconjuratoare ( mobilier, accesorii) cat si culoarea si iluminarea reprezinta

elemente de limbaj non-verbal care contribuie la realizarea unei anumite atmosfere. Astfel:
- lumina scazuta nu indeamna la comunicare si poate fi chiar un element de stres capabil sa
conduca la stari depresive;
- iluminarea prea puternica poate genera agitatie.
Culoarea, la randul sau, poate afecta comunicarea:
- culorile calde ( galben, portocaliu, rosu) stimuleaza comunicarea, in timp ce culorile reci (
albastru, verde, gri) o inhiba;
- monotonia si varietatea excesiva de culoare, fie ca inhiba, fie ca distrag.
Vestimentatia ca si lucrurile personale ( locuinta, automobilul, mobila, biblioteca, accesoriile
etc.) ca si prelungire a personalitatii umane, transmit de cele mai multe ori intentionat sau
nu mesaje despre posesor, reflectand statutul social, autoritatea, importanta,
preocuparile, modul de viata, avutia etc.
Mesaje pot fi de asemenea transmise si prin modul de percepere a timpului, si anume,
corelat cu precizia timpului, temporalitate si timp ca simbol. Astfel timpul este perceput ca
un bun personal si de valoare, structurarea sa de catre interlocutor comunicand o diferenta
de statut. Pentru societatea noastra, a fi punctual sau a intarzia la o intalnire comunica in
mod sigur un mesaj privind atitudinea fata de interlocutor, fata de respectiva activitate,
statutul si puterea, respectul si importanta acordate. Intarzierea transmite un mesaj ce
poate irita sau este considerat ca o insulta. Cu cat oamenii sunt facuti sa astepte mai mult,
cu atat ei se simt mai umiliti, se simt desconsiderati si inferiori ca statut social. Astfel,
limbajul timpului se poate folosi, in mod voit sau nu, pentru a manipula, supune sau
controla, sau pentru a comunica respect si interes.
c) Mesaje paralingvistice. O arie noua de cercetare in domeniul comunicarii non-verbale o
constituie mesajele paralingvistice, in care important este si cum s-a emis mesajul, nu numai
ce s-a emis. Deprinderea de a folosi in mod adecvat limbajul paralingvistic este foarte
importanta in special in comunicarea de influentare, de convingere si suportiva.
Paralingvistica ( stiinta vocii umane) are in vedere, in contextul comunicarii, urmatoarele
aspecte:
- calitatea vocii: domeniul de frecvente, controlul miscarii buzelor, articularea cuvintelor,
rezonanta vocii, vitez de vorbire;
- caracteristicile vocale: ras, plans, oftat, tuse, mormait;
- parametrii vocali: intensitate, inaltime, extensie a vocii;
- separatorii vocali: pauzele, perioadele de tacere, diverse sunete( ii,aa, mmetc.).
Multe mesaje sunt transmise doar prin aceste multiple fatete ale vocii si cei avizati au multe
de aflat prin identificarea si decodarea lor intr-un mod corect. Cercetarile experimentale au
indicat ca, daca un mesaj lingvistic este contrazis de cel paralingvistic folosit, se tinde sa se
acorde mai multa crezare tonului vocii decat continutului mesajului.
De exemplu, identificarea multiplelor sensuri ale cuvantului nu atribuindu-i chiar si sens
pozitiv in functie de elementele de paralimbaj ce il insotesc. De asemenea ritmul prea
rapid poate genera neintelegerea mesajului, iar cel prea lent, plictiseala, indicand la randul

58din74
sau , indiferenta. O voce blanda, joasa indica simpatie fata de partener, in timp ce o voce
inalta indica iritare sau chiar manie.
Pauzele intre propozitii sau cuvinte, separatorii vocali, pot fi folosite pentru a acorda timp de
gandire, a accentua anumite parti, a genera anticipatia sau a-l forta pe interlocutor sa spuna
mai mult. La randul sau rasul ( ca opus al plansului) poate fi interpretat ca o manifestare a
spiritului critic, transmitand mesajul si sub forma ironiei sau a glumei.
Ticurile verbale, ezitarile/repetarile necontrolate reprezinta erori paralingvistice ce trebuie
constientizate de interlocutor si eliminate dintr-o comunicare ce se doreste eficienta.
d) Pastrarea tacerii. In cadrul comunicarii, pastrarea tacerii este de o mare importanta,
aceasta avand si anumite functii communicative:
- consolideaza sau tensioneaza relatia,
- poate deranja sau incuraja,
- ascunde sau scoate in evidenta informatii,
- exprima acordul sau dezacordul,
- indica o atitudine de precautie sau reflectie etc.

Se poate afirma ca, intrucat tacerea ne permite sa ne organizam gandurile si, in acelasi timp,
permite interlocutorului sa reflecteze asupra propriilor idei, reactii sau sentimente, ea este
utila in urmatoarele situatii:
- dupa ce s-a exprimat o intrebare,
- dupa ce s-au expus aspecte importante pentru a le spori impactul,
- dupa ce s-au receptionat un volum important de informatii,
- cand exista o stare emotionala puternica.

Dimensiuni tipologice in biografie. Reactii la boala.

Exista mai multe variante de acceptare sau de amanare ori chiar de refuz al bolii.

a) Recunoasterea bolii

Recunoasterea bolii si acceptarea situatiei de bolnav

Exista urmatoarele modalitati de recunoastere a bolii si a situatiei de bolnav:
Prima varianta este cea realista, rationala, in cadrul careia un individ echilibrat emotional,
cu un nivel de cultura sanitara satisfacator si fara probleme existentiale presante, considera ca,
in fata unor tulburari de ordin somatic sau psihic aparute cu sau fara cauza aparenta, trebuie
sa-si adapteze comportamentul prin masuri igieno-dietetice provizorii pana la prezentarea la
medic, considerata obligatorie (sau sa se limiteze la tentative terapeutice simple, daca ele
conduc la disparitia simptomelor, iar acestea nu se mai repeta).
Un alt mod de acceptare este cel definit ca o constiinta a bolii disproportionata fata de
substratul real organo-lezional.
b) Ignorarea bolii
Cel mai adesea, ignorarea simptomelor se datoreaza unei desconsiderari a lor, chiar de
catre indivizi cu un psihic normal si cu o atitudine realista in viata de toate zilele, dar aflati
intr-un moment de puternica incordare, cu focalizarea intereselor asupra unor probleme care ii
fac surzi fata de propriile lor suferinte.

59din74
c) Negarea, refuzul starii de boala in conditiile constientizarii unor tulburari ce pot constitui
semne ale bolii
Este un caz foarte frecvent, deoarece este incomod pentru cineva sa recunoasc faptul ca
este bolnav, in primul rand prin aceea ca, in mod necesar, el trebuie sa se supuna unor
exigente legate de tratarea bolii, care-i modifica uneori substantial modul sau de existenta.
Sunt oameni care se simt deranjati si violent stresati prin simplul fapt ca nu au voie sa iasa din
locuinta cateva zile, in timp ce altii sunt foarte linistiti in fata unor perspective mult mai
neplacute. Prima categorie va nega ideea de boala prin subestimarea simptomelor, chiar daca
va recunoaste boala, nu va accepta starea de boala, riscand agravarea simptomelor prin
,,sfidarea regulilor jocului.
Negarea starii de boala, in conditiile in care subiectul percepe o serie de simptome care-l
atentioneaz ca ,,ceva nu este in regula cu corpul sau chiar cu psihicul sau, poate sa aiba la
baza doua atitudini fundamentale:
- amanarea deciziei prin sperante vagi in caracterul ei trecator sau lipsit de gravitate, intalnita
atunci cand urmarirea perseverenta a unui scop important nu-i permite individului sa adopte
situatia de bolnav chiar daca simptomele sunt evidente.
- autoamagire, prin mecanisme inconstiente de aparare, la bolnavii ale caror simptome
constientizate de ei sugereaza posibilitatea unei boli foarte grave.
Ambele situatii de negare a starii de boala sunt puternic generatoare de stres psihic.
d) Resemnarea
Atitudinea de resemnare, de dezinteres fata de soarta proprie, o manifesta de obicei bolnavii
cu o stare depresiva mai mult sau mai putin exprimata, dar si alti bolnavi ale caror
conceptii psihofizice sau religioase cu iz fatalist ii predispun la astfel de reactii, vecine cu
starea de indiferentism (proprie in special misticilor).
Cum am putea intelege ce se intampla cu psihicul nostru in aceasta situatie?
Imaginea de sine este o parte a eului fiecaruia si reprezinta forma subiectiva prin care
constientizam si ne reprezentam propria persoana. Ea este influentata si conditionata de o
buna autocunoastere, de increderea in noi insine, precum si de ceea ce vad ceilalti in noi, de
realizarile, esecurile, asteptarile noastre.
Pe parcursul vietii trecem in mod normal prin schimbari datorate dezvoltarii biologice, sociale
sau culturale, inerente, pe care le acceptam si carora ne adaptam astfel incat ne pastram
identitatea personala.
Alte schimbari sunt cauzate de evenimente neprevazute, cum ar fi boala sau accidentele care
provoaca modificarea schemei corporale. Acestea antreneaza alterarea imaginii de sine si
aparitia unor probleme de ordin psihologic, biologic, relational, care ne fac sa ne simtim
debusolati. In aceste momente suntem nevoiti sa gasim motivatii bune pentru care sa ne
putem aduna toate fortele vointei, pe care sa le folosim pentru adaptarea la noua situatie.
Psihologia femeii in timpul sarcinii
In timpul sarcinii se intalnesc o serie de modificari psihologice de mica intensitate, care nu
depasesc sfera normalitatii (facand parte tot din asa-numita ,,psihologie a gestantei). Dintre
aceste modificri amintim: hiperestezia senzitivo-senzoriala, prin scaderea pragului
sensibilitatii generale (manifestata adesea prin modificari ale gustului si mirosului, prin repul-
sie si greata la diferite mirosuri etc), apetit capricios (tendinta de foame pentru anumite
alimente, pofte" ale gravidei), scaderea pragului de toleranta la frustratie, care duce la stari
de iritabilitate, instabilitate, irascibilitate, reactii disproportionate; stari de plans si alte
izbucniri afective; tulburari ale activitatii cu scaderea controlului, care duc uneori la
impulsiuni cleptomanice; modificari minore in sfera cognitiva exprimate prin oarecare
lentoare ideativa, hipoprosexie, hipomnezie.

60din74
Majoritatea femeilor traverseaza fara tulburari psihice seria de evenimente din secventa
conceptie - gestatie - nastere - lauzie - lactatie - maternitate. O parte din gravide prezinta
insa tulburari psihopatologice care debuteaza sau reapar in perioada gravido-puerperala.
Aceste psihoze de gestatie" sau nevroze de gestatie" nu sunt determinate de modificarile
specifice sarcinii. Fiecare entitate psihiatrica inregistrata in timpul graviditatii este
determinata de acei factori cauzali care intervin si in afara maternitatii (incat mai adecvata
este denumirea de nevroza" ori psihoza asociata cu gestatia"). Aceste boli psihice care
debuteaza ori reapar in perioada graviditatii prezinta totusi o serie de particularitati clinice,
imprimate de stresul biologic (asa-numita baie hormonala", care modifica toate
metabolismele) si stresul psihosociologic al gestatiei.
Psihologia femeii in timpul lauziei
Perioada de lauzie incepe imediat dupa nastere, si dureaza intre 6 si 8 saptamani. In aceasta
perioada, proaspata mamica trece printr-o serie de modificari fiziologice care marcheaza,
dincolo de aspectele oarecum neplacute si incomode, primul pas in procesul revenirii in urma
sarcinii si aducerii pe lume a unui copil. Pe langa modificarile de ordin fiziologic, se produc si
o serie de efecte de ordin psihologic, mai mult sau mai putin subtile, cu efect inevitabil asupra
dispozitiei mamei. Din aceste motive, imediat dupa nastere intreaga familie a lauzei are
tendinta, pe buna dreptate, de a face tot posibilul pentru a menaja proaspata mamica si de a-i
asigura o stare de confort fizic. In unele situatii insa, aspectele care tin de confortul
psihologic sunt neglijate, in conditiile in care nevoile lauzei de suport psihic sunt foarte mari
in aceasta perioada .
Odata cu nasterea copilului, statutul femeii se schimba brusc, aceasta vazandu-se in situatia de
a face fata unei situatii noi, si de a fi capabila, in primul rand sa ofere dragoste si afectiune
neconditionate copilului, sa raspunda nevoilor acestuia de dependenta. Este lesne de inteles ca
pentru o adaptare reusita la noua situatie, mama are nevoie de sprijin si de echilibru psihic.
Odata cu aceasta trecere brusca, femeia este in totalitate acaparata de rolul de mama, negasind
timp, pe perioada lauziei, pentru a se mai ocupa de rolul de femeie, sotie, fiica, prietena. Din
aceste motive, proaspata mama are nevoie de sprijin afectiv din partea familiei si a sotului,
pentru a duce la capat cu bine aceasta perioada si pentru a se afla intr-o stare optima si a fi
capabila sa raspunda nevoilor copilului.
Iata cateva dintre emotiile si temerile pe care le poate trai lauza, si care trebuiesc abordate cu
multa afectiune, sprijin neconditionat si suport emotional din partea familiei:
Teama de a nu fi o mama suficient de buna. Nimeni nu se naste invatat, iar a avea grija de un
copil care este in totalitate dependent de tine se poate dovedi un lucru deloc usor. Mama poate
dramatiza greseli minore pe care le face in ingrijirea copilului, ajungand la concluzia ca nu
este suficient de buna si de capabila pentru a face fata unei asemenea responsabilitati. Un mic
sprijin din partea familiei o poate ajuta sa depaseasca aceasta temere si sa abordeze copilul cu
mai multa incredere.
Imaginea de sine este afectata datorita modificarilor fizice survenite in timpul sarcinii si in
momentul nasterii. Mama se teme ca nu isi va recapata feminitatea, ca nu va mai fi placuta si
atragatoare, ca nu isi va putea recapata silueta avuta inaintea sarcinii. Nevoia de a se simti
acceptata neconditionat in aceasta perioada este sporita, iar cei din jur vor trebui sa raspunda
acestei nevoi pentru a o ajuta pe proaspata mamica sa isi redobandeasca increderea in sine.
Teama ca nu mai este la fel de importanta. Odata cu nasterea copilului, acesta devine centrul
universului familiei, iar mama se poate simti neglijata, poate simti ca nu mai primeste la fel de

61din74
multa afectiune. De aceea este indicat ca familia sa nu isi schimbe atitudinea protectoare si
plina de grija fata de lauza.
Senzatia de dependenta fata de sot poate fi impovaratoare pentru o femeie care inainte de
nastere a fost foarte activa. Ea poate ajunge sa se simta neajutorata si inferioara, pierzandu-si
increderea in sine si in propria capacitate de a fi independenta.
Echilibrul psihic al mamei depinde in mare masura de sprijinul primit de la familie, de
afectiunea neconditionata pe care aceasta este capabila sa i-o ofere pentru a-i asigura o stare
de armonie psihica.

Psihologia actului chirurgical

Trasaturile cu implicatii psihologice ale actului chirurgical sunt:
a) Este o relatie transanta, lipsita cel mai adesea de echivocuri, bolnavul avand perspectiva
unei vindecari rapide si, de regula, definitive;
b) Este dominat totusi de riscuri, uneori majore - amenintand integritatea si, uneori, viata
bolnavului;
c) Incarcatura emotionala este maxima si se refera nu numai la pacient ci si la chirurgul care
opereza, acestuia nefiindu-i indiferent un eventual esec al interventiei (inclusiv efectele
secundare sau complicatiile postoperatorii);
d) Intreaga desfasurare a actului chirurgical poarta pecetea unui dramatism generat, in primul
rand, de riscul chirurgical perceput de bolnav, si in al 2-lea rand de numeroasele surprize ce
pot apare in dinamica actului operator;
e) Bolnavul poate avea senzatii si sentimente generate de ideea de ,,prejudiciu corporal in
cadrul unor exereze interesand segmente sau organe ale propriului corp;
f) Anxietatea, care este o dominanta in plan psihologic a bolnavului, este extrema si ea
domina bolnavul aproape pe tot parcursul actului chirurgical, incepand cu momentul
internarii, continuand cu pregtirea preoperatorie (ganduri despre riscul operator) sau cu
momentul anesteziei (griji referitoare la posibilitatea de ,,a nu se mai trezi), amplificandu-
se, paradoxal - dupa reusita interventiei chirurgicale (,,ganduri negre despre posibilele
sechele sau complicatii, ca si despre viitoarea sa reinsertie socio-profesionala).
Cauzele anxietatii perioperatorii :
internarea in clinica: separarea de familie si de prieteni -mediu strain, zgomote si mirosuri
(mai intense decat in alte servicii),-ingrijiri de rutina,-griji cu privire la recuperarea sanatatii si
a capacitatii de efort in familie, profesie,-teama de necunoscut, iminenta contactului cu
acesta,-pierderea stapanirii de sine in relatiile cu cei din jur, constiinta neajutorarii,
comunicarea dificila cu lumea exterioara, desfasurarea neobisnuita a zilelor de spital ,-
relatarile unor pacienti despre nereusitele sau sechelele operatiilor ori accidentele anesteziei ,-
relatarile din presa despre esecurile sau greselile intra-si postoperatorii.
Interventia chirurgicala: operatia ca o leziune si agresionare a corpului si sufletului aprecieri
prin prisma experientei personale (alte operatii sau recidiva) Temeri cu privire la:rezultatul
interventiei chirurgicale (daca isi va mai reveni la vechile capacitati) eventualele ,,surprize

62din74
negative intraoperatorii (ex. cancer) urmarile operatiei (griji cu privire la recuperarea sanatatii
si a capacitatii de efort in familie, profesie, pierderea ,conditiei fizice) ingrijiri adiacente (
sonde, perfuzii, cateterizare, etc.)vesti proaste inaintea operatiei ,anestezie ,teama de moarte
senzatia stranie de ,,pseudomoarte, datorita pierderii cunostintei in cursul anesteziei
sentimentul unui abandon total ,.teama excesiva de complicatiile anesteziei (ex. alergice)-
,grija fata de momentul trezirii neplaceri cauzate de perfuzii, -injectii,- masca- ,teama de a nu
se comite indiscretii asupra intimitatilor sale- experiente anterioare neplacute -,momentul
trezirii din anestezie si al evaluarii imediate a rezultatelor operaiei -,griji cu privire la
recuperarea sanatatii si a capacitatii de efort,-pierderea conditiei fizice.
g) Atat asupra bolnavului, cat si a medicului, impactul psihologic al bolii chirurgicale este
crescut. Sentimentul responsabilitatii la chirurg nu dispare odata cu sfarsitul operatiei. Acest
sentiment este accentuat, sau apare ca raspuns si la suprainvestirea medicului de catre pacient,
si uneori ca urmare a suprasolicitarii radicalitatii interventiei terapeutice;
Patrunderea in lumea spitalului, nefamiliara, rece, confruntarea cu suferintele, eventual
decesul altor bolnavi, ruperea puntilor de legatura cu mediul inconjurator sunt de asemenea
factori ce ridica serioase probleme psihologice.
Momentul postoperator este cel care, prin durata lui relativ sporita si prin anumiti factori
obiectivi sau subiectivi, are o importanta deosebita in plan psihologic. In perioada
postoperatorie precoce disconfortul este mixt: fizic, prin dureri, varsaturi, meteorism,
impotenta functionala, dar si posibil psihic (numai ideea cazul psihozelor post-partum- sau
chiar prezenta mutilarii, sechelelor, infirmitaii - ca de ex. in amputatiile de necesitate).
In aceast perioada, de multe ori, ritmul progresului starii de sanatate, al recuperarii este
neconcordant cu al asteptarilor bolnavului. Acest lucru este perceput dureros de persoanele
vulnerabile la frustrare (ex. tipul psihocomportamental A, care are o motivatie de tip social, de
autoafirmare, foarte pregnanta).
In perioada postoperatorie precoce, pacientul este confruntat eventual si cu esecul interventiei
terapeutice, cu rezultate disproportionat de mici sau chiar dramatice, raportate la expectatiile
medicului sau ale pacientului (ex. descoperirea intraoperatorie a unui cancer inoperabil). Tot
acum, bolnavul este mai susceptibil la stresul psihic iatrogen (disconfortul ,,minim in alte
situatii este amplificat, pregatirea psihologica a pacientului se centreaza cel mai adesea pe
acceptarea si desfasurarea momentului operator, si mai putin sau deloc pe perioada
postoperatorie).
In perioada postoperatorie tardiva se pot manifesta doua tendinte cu sens contrar; pe de-o
parte, recidiva/recaderea (corelata cu suprasolicitarea anterioara de catre pacient a interventiei
chirurgicale) erodeaza puternic fundamentul increderii in medic: ,,Daca nu chirurgia, atunci
ce?; pe de alta parte, in aceasta perioada se rup adesea legaturile cu terapeutul (de regula,
ele se mentin doar scurt timp dupa operatie, iar problemele aparute tardiv sunt gestionate
adesea de medicii de medicina generala sau internisti, pana devin critice).
Desigur, in cadrul factorilor de prognostic prost in plan psihologic, se pot include in aceasta
perioada si complicatiile generate de insasi interventia chirurgicala (granulom de fir,
eventratii, evisceratii, etc.).

Dependenta medicamentoasa

63din74
Anual, sute de mii de persoane sunt spitalizate in urma consumului excesiv de medicamente.
La fel ca si alcoolul, tutunul sau drogurile, medicamentele psihotrope (antidepresivele,
somniferele) actioneaza asupra creierului modificand comportamentul persoanelor care le
consuma.
Intrucat problemele de natura psihica sunt persistente in timp, oamenii tind sa nu isi schimbe
medicamentele si sa le ia constant pe cele prescrise anterior. Acest lucru duce la o toleranta
crescuta a corpului la agentii activi din medicamente. Mai departe, ei simt nevoia sa isi
mareasca dozele din ce in ce mai mult, iar daca nu urmeaza un tratament pentru a-si indeparta
problema, risca sa ajunga la stadiul de supradoza.
Simptomele dependentei:
1. Incapacitatea de a rezista fara medicamente - persoana respectiva simte ca nu mai poate sa
adoarma fara sedative, nu face fata stresului de peste zi fara o pastila ,,minune", nu mai are
incredere in capacitatile propriului organism si nu si-l poate controla.
2. Anxietate - in cazul absentei pastilelor: daca nu si-a luat pastila ca de obicei, persoana
dependenta devine anxioasa, agitata, nelinistita. Ea este obsedata de ideea ca trebuie sa isi
faca rost cat mai repede de medicament.
3. Sentimentul pierderii controlului - acesta se manifesta atat in absenta medicamentelor cat si
in timpul consumului.
Medicamentele adresate sanatatii psihice au efecte terapeutice reale insa riscul ca o
administrare simpla si terapeutica sa se transforme intr-una nociva, toxica, este foarte mare.
Asa ca, specialistii recomanda sa nu se consume medicamente decat sub supravegherea unui
medic.

Efectul placebo

In dictionarul medical, efectul placebo este atributul acordat oricarui medicament prescris
unui bolnav in scopul de a-i face placere mai degraba decat a-i fi util. Acest medicament poate
fi o substanta de forma farmaceutica, dar neutra din punct de vedere farmaco-dinamic, folosita
in scop terapeutic experimental.In cazul persoanelor ce raspund la substantele placebo, unele
reactioneaza favorabil, in sensul ca se simt bine, alte reactioneaza negativ. S-a demonstrat ca
femeile raspund pozitiv, mai intens si in numar mai mare decat barbatii. Copiii si adolescentii
raspund mai putin la fenomenul placebo, pentru ca aparitia acestui fenomen se bazeaza pe
increderea pacientului in pregatirea profesionala a medicului. De aceea fenomenul se
manifesta frecvent la persoanele varstnice. Efectul placebo insoteste orice act terapeutic, el nu
se limiteaza doar la actiunea unei substante farmacologice ci la orice diferenta intre rezultatul
asteptat si rezultatul obtinut de un medicament.

Automedicatia

Automedicatia este o practica destul de frecventa in ziua de azi si reprezinta tratarea

problemelor de sanatate cu medicamente destinate special acestui scop, fara supravegherea
unui medic. Vorbim de automedicatie si in momentul in care un pacient interpreteaza dupa
bunul plac tratamentul care i-a fost prescris, intrerupandu-l inainte de termenul precizat de
medic sau modificand dozele si modul de administrare, ori luand chiar alte medicamente
decat cele prescrise de medic. Automedicatia este o practica obisnuita omului atunci cand este
vorba de o migrena, tuse sau durere in gat sau cand apar boli de sezon (viroze respiratorii sau

64din74
sindroame gripale). Nu exista niciun pericol atata timp cat pacientul isi administreaza
medicamentul care i-a fost prescris, problemele pot aparea in momentul in care pacientul se
afla sub un alt tratament, pentru ca pot exista interactiuni intre cele doua tipuri de medicatie
cu efecte negative asupra organismului.

ASISTENA psihologica a pacientilor neoplazici

In asistenta medicala, comunicarea este o nevoie fundamentala si trebuie sa fie o arta pe care
slujitorii stiintei medicale o innobileaza in relatia cu omul bolnav si familia acestuia.
In cazul bolnavilor cu boli incurabile, asa cum sunt bolile neoplazice, dar si alte boli
degenerative, neurologice, cardio-vasculare, de nutritie, dementele, SIDA, s.a., comunicarea
reprezinta o nevoie stringenta a acestora si presupune unele abilitati relationale, care constau
in abordarea unor strategii menite sa stabileasca relatii interpersonale, empatice.
Demersul paliativ, care se afla in complementaritatea celor preventive, terapeutice si de
recuperare, vizeaza satisfacerea tuturor nevoilor fundamentale si cuprinde pe langa
tratamentele medico-chirurgicale, toate ingrijirile ,, nursing" si toate sustinerile psihologice si
spirituale, destinate sa aline suferintele somato-psihice, sa amelioreze calitatea vietii si sa
asigure respectarea demnitatii conditiei umane.
In demersul paliativ, bolnavul incurabil este abordat plenar, bio-psiho-social, cultural si
spiritual, in interrelatie permanenta cu mediul familial si cu valorile, cu principiile sale de
viata si cu credintele sale, adica este abordat global integrativ sau holistic.
In cadrul demersului paliativ, acompaniamentul relational este esential, fiind o expresie a
solidaritatii umane si a respingerii abandonului, echivalent cu un gest eutanasic, o filosofie a
intrajutorarii umane si a respectului vietii, o terapie morala.
Pentru realizarea unei comunicari eficiente, sunt necesare:

acordarea de timp suficient pentru stabilirea unei relatii cu bolnavul, bazata pe incredere
reciproca; ascultarea activa a bolnavului, cu respectarea opiniilor si credintelor sale, intr-un
climat de confidentialitate, in virtutea faptului ca fiecare persoana are dreptul la propriile
credinte si convingeri religioase, care trebuie acceptate si respectate, chiar daca difera de ale
celui (celor) din echipa multidisciplinara de ingrijire; abordarea cu empatie a comunicarii,
pentru a incuraja bolnavul si apropiatii acestuia sa se exprime deschis si neingradit; incredere
si intelegere prin oferirea de raspunsuri empatice bolnavului; informarea corecta, fara
ambiguitati, a membrilor familiei in legatura cu orice aspect relevant, referitor la ingrijirile
acordate.
Comunicarea vestilor proaste
In fata unui bolnav cu o maladie incurabila sau aflat in faza terminala a acesteia, cadrele
medicale, traiesc de cele mai multe ori sentimentul vinovatiei, nestiind cum sa comunice
aceste vesti pacientului sau familiei. Primul pas in comunicarea unei vesti proaste este
pregatirea cu atentie a momentului respectiv, a intregului personal de ingrijire.

65din74
Reactiile emotionale ale bolnavului sunt de cele mai multe ori imprevizibile, facand dificile
comunicarea si ingrijirea ulterioara: teama de moarte; teama de durere fizica; starea de
depresie (pacientul devine introvertit, retras, disperat, apatic, lipsit de speranta); sentimentul
de abandon; izolarea sociala; pierderea autocontrolului, autonomiei, confortului; rusine,
manifestata de starea de dependenta, ca urmare a evolutiei bolii; autocompatimire; furie,
agresivitate, revolta; negare, culpabilizare; plans, umor, rugaciune; acceptare, atunci cand
ratiunea este inaintea emotiilor.
Familiei ii revine un rol important in cadrul ingrijirilor paliative, fiind adesea componenta a
echipei de ingrijire. In fata realitatii crude, membrii familiei pot dezvolta reactii ce pun in
dificultate actiunile viitoare si ingrijirea pacientului.
Terapii psihologice si practice ce pot fi indicate:

- psihoterapie cognitiva, cognitiv-analitica, sau axata pe rezolvarea problemelor; participarea

intr-un grup de discutii, analiza si suport; terapie prin muzica, prin arta, prin creatii literare;
tehnici de relaxare; hipnoterapie; activitati practice in functie de hobby-ul persoanei
respective.
Aceste indicatii pot fi folosite si pentru membrii echipei de ingrijire in vederea rezolvarii
problemelor psihologice survenite in timpul acordarii ingrijirii paleative,
fie intr-o directie pozitiva (atitudine de luptator, acceptare) sau una negativa (abandon,
disperare, izolare, depresie, chiar autoliza). Comunicarea vestilor proaste, pacientului si
familiei sale, este un act de responsabilitate uriasa, cu impact asupra calitatii vietii si
compliantei la tratament.
Abordare si consiliere psihologica in HIV pozitiv
La pesoanele seropozitive apar o serie de manifestari psihopatologice. Stresul generat de
particularitatile HIV/SIDA ca boala fara un tratament care vindeca, modificarea stilului de
viata, multiplele pierderi suferite, povara pastrarii secretului, discriminarea perceputa
permanent in jur sunt probleme care, de multe ori, provoaca pierderea echilibrului psiho- logic
al persoanelor afectate, generand tulburari psihice majore.
Manifestarile psihopatologice ale adultului se refera la afectiunile psihiatrice cu prevalenta
cea mai mare printre adultii HIV pozitiv sunt tulburarile anxioase (atacul de panica, fobiile,
tulburarea obsesiv-compulsiva, anxietate generalizata, sindromul de stres post-traumatic,
tulburarea de adaptare), tulburarile afective (episoade maniacale, tulburare bipolara, depresia),
tulburarile somnului si abuzul de substante (alcoolism, dependenta de medicamente,
dependenta de droguri).
La copilul/adolescentul seropozitiv apar o serie de manifestari psihopatologice precum:
anxietate, crize de afect, stari depresive, agresivitate, regresie. Aceste manifestari difera in
functie de varsta, dezvoltarea psihoafectiva, educatia primita si sustinerea din partea familiei.
Un alt obiectiv pe care il are de indeplinit consilierul in cadrul consilierii post-test seropozitiv
este acela de reducere a transmiterii HIV. In primul rand aceasta se realizeaza prin reducerea
riscului de transmitere sexuala astfel:
1) Transmiterea HIV poate fi prevenita prin abstinenta, adica lipsa relatiilor sexuale de orice
natura.

66din74
 2) Riscul de transmitere a infectiei HIV poate fi redus in cursul relatiilor sexuale prin
utilizarea corecta a prezervativului, insa acesta reduce riscul dar nu-l elimina in totalitate.
3) In cazul refolosirii prezervativului riscul de infectie creste.
4) Trebuie furnizate informatii privind prevenirea sarcinii la femeia HIV pozitiva, consilierul
sa precizeze ca pilulele contraceptive nu reduc transmiterea infectiei HIV.
O alta metoda de reducere a transmiterii HIV se face prin reducerea riscului de transmitere la
utilizatorii de droguri injectabile, astfel:
1) Transmiterea HIV poate fi prevenita daca nu se refoloseste instrumentul cu care s-au
facut injectii (ace, seringi) si respectiv daca nu se imprumuta, aceasta regula fiind valabila nu
doar pentru utilizatorii de droguri ci si pentru cei care obisnuiesc sa-si efectueze la domiciliu
diverse tratamente injectabile.
2) O alta cale de prevenire a infectiei HIV este ca utilizatorii de droguri administrate
intravenos sa renunte la ele.
3) Un sfat pentru consumatorii de droguri administrate intravenos este acela ca inainte si
dupa utilizare sa dezinfecteze acele si seringile.
De asemenea, pentru reducerea altor riscuri pacientii testati seropozitiv vor fi sfatuiti: sa nu
donze sange, sperma, tesuturi, lapte; sa nu imprumute periuta de dinti, aparate sau masini de
barbierit sau epilat, pedichiura sau alte obiecte care pot fi contaminate; sa spele si sa
dezinfecteze suprafetele murdarite cu sange sau secretii care ar putea contine sange sau
sperma.
Consilierul stabileste un plan individual de supraveghere care va contine servicii sociale si
medicale de care urmeaza sa beneficieze pacientul. Pacientul HIV pozitiv trebuie incurajat sa
declare ce parteneri are pentru ca acestia sa fie consiliati pre-test si/sau post-test. Este
important pentru pacient sa cunoasca statusul HIV al partenerilor: daca sunt pozitivi pot
beneficia de consult si evaluare clinica si de laborator precum si de un tratament complex
precoce care poate incetini evolutia infectiei; daca sunt negativi pot fi consiliati cum sa
reduc riscul infectiei HIV pe viitor.
Pacientul trebuie atentionat in legatura cu faptul ca este seropozitiv, deoarece acest lucru
atrage dupa sine o serie de probleme cum ar fi: pierderea serviciului, a locuintei, daca sta in
chirie, refuzul incheierii de asigurri, iar in cazul copiilor acest fapt duce la excluderea lor din
colectivitati (gradinite, scoli).
Cu ocazia consilierii trebuie intocmit un document in care este scris rezultatul testului,
trimiterea la serviciile medicale de specialitate, planul de supraveghere, recomandarile cu
privire la situatiile de discriminare, declaratiile referitoare la parteneri etc.Informatiile privind
pacientul sunt confidentiale. In cazul in care un document trebuie transmis unui alt serviciu
medical trebuie obtinut consimtamantul pacientului.
Terapia pierderii la copil
Cand o persoana draga moare este destul de dificil sa-i explicam unui copil ce se intampla si
sa-l ajutam sa depaseasca pierderea, mai ales ca este necesar sa ne descurcam si noi cu
durerea. Copiii inteleg despre moarte atat cat le permite varsta, experienta de viata si
personalitatea. Exista, insa, niste aspecte ce ar trebui luate in considerare in toate cazurile.
Este necesar sa fim sinceri cu copiii pentru a le incuraja astfel intrebarile ce ar putea veni din

67din74
partea lor. Este posibil sa nu avem raspuns pentru toate intrebarile copiilor dar este bine sa
creem o atmosfera confortabila si sa-i impartasim copilului credintele noastre despre
spiritualitate si moarte. Copiii nu vor reactiona precum un adult in momentul pierderii cuiva.
Uneori pot sa nu planga sau sa devina hiperactivi. Indiferent de reactia copilului este necesar
sa-i fim alaturi, sa-l intelegem si sa avem rabdare.

Terapia prin joc

In cadrul terapiei prin joc, jucariile sunt percepute ca si instrumente de verbalizare ale
copilului, iar jocul ca si limbaj al copilului. Asadar, terapia prin joc este pentru copil ceea ce
este consilierea sau psihoterapia pentru adult. In terapia prin joc, functia simbolica a jocului
este cel mai important aspect, asigurand copiilor posibiltatea de a-si reprezenta simbolic
emotiile interioare si experientele semnificative din punct de vedere emotional prin
intermediul jocului.

Obiectivele terapiei prin joc pentru copii

Jocul permite copiilor sa isi transfere temerile, emotiile, fanteziile, visele si sentimentele de
culpabilitate asupra obiectelor mai repede decat asupra altor persoane. In acest fel copiii
resimt siguranta fata de propriile lor sentimente si reactii, deoarece jocul le permite sa se
distanteze de evenimentele si experientele traumatizante pe care le-au trait. In acest mod,
copiii nu sunt coplesiti de propriile lor actiuni, deoarece acestea au loc in imaginatia lor.
Terapia prin joc dezvolta: -personalitatea copilului -vocabularul si simtul comunicarii -
capacitatea de integrare si adaptare la grup (grup scolar, familie sau grup de joaca) stima de
sine si ajuta la constientizarea rolului si sentimentului de apartenenta la grup creativitatea
copilului

Sustinerea psihologica a bolnavului n faza terminal si a familiei.

Sustinerea psihologica a bolnavului. Majoritatea bolnavilor din faza ireversibila prezinta o

stare de anxietate si de depresie psihica. De aceea bolnavul aflat in faza ireversibila trebuie
sustinut psihologic de medicul de familie.. Desi nu ne putem astepta la o imbunatatire a starii
de sanatate a bolnavului, este necesara o psihoterapie de sustinere, pentru combaterea
anxietatii si a depresiei, care agraveaza starea bolnavului.

Sustinerea psihologica a familiei. Deoarece imbolnavirea unui membru al familiei reprezinta

un stres foarte important, iar decesul unui membru al familiei reprezinta un stres si mai mare,
medicul de familie trebuie sa acorde importanta cuvenita si sustinerii psihologice a familiei.
In acest sens, mf trebuie sa informeze corect familia si sa o pregateasca, sa o invete ce are de
facut.

Sustinerea spirituala a bolnavului. Desi sustinerea spirituala a bolnavului este necesara in

toate cazurile, dar probabil ca in nici o alta situatie, sustinerea spirituala a bolnavului nu este
mai necesara ca in fazele terminale ale vietii. Pentru ca in nici o alta situatie a vietii bolnavul
nu este mai tentat sa se intrebe asupra semnificatiei vietii si a mortii.

De aceea mf trebuie sa il asculte pe bolnavul care abordeaza aceste probleme. Sa il ajute sa

inteleaga sensurile profunde ale vietii si ale mortii. In acest sens, ar fi bine ca mf sa
colaboreze cu preotul, cu psihiatrul si cu psihologul.

68din74
MODALITI DE OPTIMIZARE A ACTULUI DE NGRIJIRE A PACIENILOR CU
AFECIUNI PSIHOLOGICE I PSIHICE I SOMATOGENE

Aceast categorie de bolnavi necesit o ngrijire special pentru c ei pot veni n conflict cu
anturajul, devenind periculoi att pentru cei din jur, ct i pentru ei nii. Agitaia
psihomotorie poate aprea: n afeciuni psihice (marea criz anxioas, confuzie mintal,
isterie, manie, melancolie, schizofrenie); n boli somatice (ischemie cerebral, epilepsie);
n cadrul infeciilor, intoxicaiilor, autointoxicaiilor (stri febrile: hiperpirexii, septicemii,
neuroinfecii); intoxicaii cu medicamente: plumb, opiu, beladon; autointoxicaii (come:
diabetic, insulinic); stri precomatoase (din insuficiena hepatic i uremie).Caracteristici de
manifestare a bolnavilor agitai psihomotor: vorbire incoerent, dezorientare n timp, spaiu
i/sau asupra propriei persoane, logoree, ipete, acte periculoase, loviri, rniri de persoane,
deteriorri de bunuri, micri necontrolate, necoordonate, bolnavul alearg pe coridoare.
ngrijirea bolnavilor agitai i psihici se realizeaz dup ce bolnavul a fost tranchilizat, prin
msuri de urgen i ngrijiri generale.

CONDUITA (MSURI) DE URGEN

1.

Asistenta medical care lucreaz n serviciul cu bolnavi agitai i psihici va avea ntotdeauna
pregtit un material minim necesar: pentru imobilizare (unul-dou cearafuri, cmi de
protecie, chingi); pentru tratamente parenterale (truse sterile, medicamente sedaive);
deschiztor de gur.

Imobilizarea manual Imobilizarea bolnavului prin forta manuala cere o atitudine energica si forta muscu
de urgenta si trebuie facuta cu energie, dar fara brutalitate.Bolnavul agitat poate fi facut inofensiv cel mai uso
incheieturilor.

Asistenta va recurge la ajutor, bolnavul va fi culcat in pat, se vor fixa umerii bolnavului
prin apasare pe suprafata patului.

Se imobilizeaza membrele superioare, tinandu-se la nivelul articulatiilor radio-carpiene.Se

exercita o presiune asupra genunchilor.

ATENTIE!

Imobilizarea (trebuie evitata brutalitatea), trebuie sa fie imbinata cu linistirea psihica a

bolnavului, nu se va folosi tonul ridicat, bolnavul nu va fi contrazis. Imobilizarea nu va
depasi 1-2 ore, pentru ca tinerea bolnavului legat ii creeaza stari de neliniste si mai grave.

. Calmarea bolnavului pe cale medicamentoas4.1. Imediat ce bolnavul a fost fcut inofensiv,

trebuie calmat pe cale medicamentoas, cu psihotrope sedative, neuroleptice, hipnotice sau
tranchilizante la indicaia medicului, n funcie de diagnostic.

Dup ce medicul alege preparatul, fixeaz doza i ritmul de administrare, asistenta va aplica

69din74
tratamentul.

n funcie de gravitatea i particularitatea cazului, medicamentele necesare pot fi urmtoarele: n

cazuri uoare: se administreaz pe cale oral:

Meprobamat (0,04-0,1 g/zi);

Clordelazin (0,25-0,5 g/zi);

Haloperidol (0,005-0,01 g/z);

n czui n care bolnavui opune rezisten, se administreaz n injecii intramusculare:

Amital (0,2-0,8 g/zi);

Clordelazin (0,0025-0,01 g/zi);

Romtiazin sau Plegomazin;

Raunervil (0,01-0,04 g/zi);

n caz de agitaie extrem se folosesc:

-tranchilizante (Diazepam 2-6 fiole 0,01 g/zi n injecii i.m.);

-neuroleptice (Levomepromazin 3-10 fiole a 0,025 g/zi n injecii i.m.; Romtiazin 2-6 fiole a 0,03
g/zi n injecii i.m. sau i.v.) sau se folosesc combinaii litice (Diazepam, Levomepromazin,
Raunervil);

n formule uoare de anxietate se ncearc cu:

Pasinal (3-6 lingurie/zi);

tinctur de valerian (20-80 picturi/zi);

poiuni cu bromuri (2-3 linguri/zi);

bromur de calciu i.v.;

se asociaz doze mici de fenobarbital (0,03-0,10 g/zi);

Nitrazepam (0,005-0,03 g/zi);

Hidroxizin (0,05-0,2 g/zi).

. Pentru a se preveni hipotensiunea, lipotimia, colapsul, se va msura repetat T.A. (mai ales n
cazul administrrii de neu- roleptice sedative: Levomepromazin, Plegomazin, Romtiazin etc.).

. n cazul administrrii de neuroleptice severe (de exemplu, Haloperidoi), se asociaz Romparkin

70din74
pentru a evita apariia sindromului extrapiramidal.

n alcoolism se contraindic administrarea de amital sodic, alte barbiturice sau bromuri.

. Asistenta va asigura i efectuarea mijloacelor terapeutice etiopatogenetice recomandate de

medic.

1 ngrijiri generale

Obiective Msuri de realizare

1. Asigurarea 1.1. Camera va fi izolat, aerisit, linitit, temperatura 16-
condiiilor de 21C.1.2. Ferestrele vor fi prevzute cu transperante sau obloane.
mediu
1.3. Paturile vor fi prevzute cu gratii, plase sau aprtori laterale,
improvizate din scnduri care vor fi cptuite cu pturi, perne,
pentru a mpiedica lezarea bolnavului n caz de agitaie.

1.4. Se vor izola prizele electrice.

2.Alimentaia2.1. n caz de negativism alimentar, asistenta va recurge la
bolnavului alimentarea bolnavului prin sond (o va introduce prin nas pentru a
nu fi retezat cu dinii) sau pe cale parenteral.
2.2. Bolnavul agitat consum o cantitate mare de energie i pierde lichide i
sruri minerale prin transpiraie i tahipnee, de aceea hidratarea se ncepe
imediat ce bolnavul s-a calmat (per os, prin sond sau perfuzie).
3. Urmrirea 3.1. Medicaia va fi administrat de asistenta numai dup ce bolnavul a fost
i aplicarea trat imobilizat.Nu se vor lsa medicamente la ndemna bolnavului psihic (pericol
amentelorATE de suicid)
NIE!
3.2. Asistenta va participa alturi de medic la aplicarea metodelor terapeutice:
electrooc, insulinoterapie, psihoterapie, somnoterapie.
4. Aplicarea Electroocul = producerea unui acces convulsiv cu ajutorul unui curent
electroocului electric slab, introdus prin electrozi aezai pe tmplele bolnavului.4.1. n
(electroterapia timpul ocului, bolnavul va fi ferit de privirile celor din salon, fie printr-un
convulsivant) paravan, fie c se va aplica ntr-o camer izolat.
OBSERVAIE
4.2. Asistenta va avea ntotdeauna pregtit o trus de prim- ajutor pentru a
putea interveni n caz de accidente (stop cardiac, subluxaie sau luxaie
scapulo-humerai i de mandibul).

4.3. Asistenta se va ngriji ca naintea electroocului, bolnavul s nu mnnce,

dar s urineze.

4.4. Asistenta va aeza bolnavul n decubit dorsal, fr pern.

4.5. I se va introduce n gur o garnitur de cauciuc nvelit n tifon pentru

protejarea danturii i evitarea mucrii limbii n timpul convulsiilor.

4.6. Dou persoane vor proteja articulaiile scapulo-humerale i vor susine

71din74
 mandibula bolnavului pentru evitarea eventualelor luxaii.

4.7. Asistenta pregtete aparatul de electrooc, nvelete electrozii aparatului

n tifon, i nmoaie ntr-o soluie de elec- troliti i i aplic pe tmplele
bolnavului, apoi medicul aplic ocul electric.

4.8. Criza convulsivant dureaz aproximativ un minut, perioad n care

bolnavul se afl n apnee total. n tot acest timp, asistenta nu-l prsete, l
supravegheaz i i controleaz funciile vitale. La trezire el prezint amnezie
total a episodului.

n prezent, electroocurile se efectueaz protejate sub observarea medicului

specialist n secii de reanimare-terapie intensiv.
5. insulino- = producerea unei stri de oc hipoglicemic prin administrarea unor
terapia doze crescute de insulin.5.1. Asistenta pregtete materialul necesar
pentru administrarea insulinei.

5.2. Urmrete bolnavul n timpul comei hipoglicemice, care dureaz

1 1/2-2 ore.

5.3. Pentru scoaterea bolnavului din com se pregtesc cele necesare i

se administreaz i.v. glucoz 40%. (Dac venele nu sunt abordabile se
introduce glucoza n stomac prin sond).

5.4. Imediat ce bolnavul poate nghii, i se dau 100-200 g zahr

dizolvat n ceai.
6.Psihoterapia 6.1. Alturi de medic, asistenta particip i pregtete metodele de
psihoterapie special ca: psihoterapia individual (psihanaliza:
convorbiri, persuasiune, hipnoz, sugestie) i psihoterapia de grup;
ergoterapia = terapie prin munc; meloterapia = terapia prin muzic;
psihoterapia familial; psihoterapia de relaxare etc.
7.Somnoterapia = scoaterea bolnavului de sub influena factorilor de mediu prin
administrarea medicamentelor neuroplegice.7.1. n acest caz asistenta
supravegheaz bolnavul, schimb poziia, asigur hidratarea (dac
somnoterapia ine mai mult de 24 de ore, hidratarea se face prin sond
duodenal introdus pe cale nazal).
8. 8.1. Se schimb lenjeria de corp a bolnavilor ori de cte ori transpir
Igienabolnav-ul (bolnavii agitai) sau pierd urin (bolnavii cu crize epileptice
)8.2. Ori de cte ori este nevoie se schimb i lenjeria de pat.
8.3. Igiena cavitii bucale se face folosind deprttorul de maxilar,
prevzut cu cremalier. Degetele vor fi protejate cu aprtoare
metalice pentru degete.
9. Urmrirea, 9.1. Pulsul, T.A., respiraia, temperatura vor fi msurate i nregistrate
notarea i se anun imediat medicul n caz de modificri (tahicardie,
funciilor vitale hipertensiune arterial, tahipnee, modificri pupilare).9.2. Se urmresc
i vegetative pierderile de lichide prin diurez, prin transpiraie i tahipnee.

9.3. Se urmrete tranzitul intestinal (la nevoie clism).

10. Urmrirea 10.1. Crizele convulsivante (apariia i desfurarea lor).10.2. Se
schimbrilor supravegheaz tonusul muscular, reflexele osteo- tendinoase i

72din74
care survin i reflexele cutanate, apariia de edeme.
care trebuie
semnalate 10.3. Se observ pupila dimensiune (midriaz=nceputul crizei de
medicului agitaie psihomotorie, n anxietate mare).

10.4. Se supravegheaza si raporteaza medicului orice modificare de

comportament; se urmareste somnul agitat sau prea linistit.

Important!

Ingrijirea acestor bolnavi necesita multa rabdare si prezenta de spirit,

curaj si munca de calitate.

11. Legatura cu familia

Se va pastra legatura cu familia bolnavilor psihici pentru a putea apela

si la ei in anumite situatii.

Prin mentinerea legaturii cu apartinatorii se urmareste:

completarea datelor anamnestice

linistirea familiei;
educarea apartinatorilir pentru intelegerea bolii psihice si
conduita ce trebuie sa o aiba fata de bolnav, necesitatea
tratamentului;
facilitarea unor masuri de orientare sau reorientate
profesionala;
psihoterapia familiala, socioterapia.puternic.

EUGENIA BLAGA . PSIHOLOG ._PSIHOLOGIE CLINICA i PSIHOTERAPIE . COD

PARAF 14900..

73din74
SUPORT DE CURS DUP URMTORII AUTORI

BIBLIOGRAFIE:

B.Iamandescu.I. Manual de psihologie .Editura Infomedia 1993.

B.Iamandescu .I.Manual de psihologie.Editura .I?nfomedia.1995.

B.Iamandescu.I.Dinamica Psihologic a practicii .Editura .Infomedia.2003.

Athanasiu A.Tratat de psihologie medical .Editura Oscat Prin.Bucureti 1998.

B.Iamandescu.I.Psihologia medical vol.I.Editura Infomedia .Bucureti.2003.

Lupu.I.Zang I.Sociologie Medical .Teorie i aplica.Editura Polirom.Iai 1004.

Mitrofan I.Buzdurea D.Psihologia pierderii i teoria durerii.Editura Sperana .Bucureti 2002.

Nicolau.A.(coord).Psihologia social Editura polirom.1996.

Rcanu R..Psihologia medical i asistena social .Editura Societii tiina .Bucureti

.1997.

Romila Diagnostic de sntate mintal (DSM IV)

74din74