Aspecte etice legate de perioada de sfarsit a vietii si de deces

Sever Cristian Oana

Dr., redactor-sef "Observatorul medical", e-mail: observatorulmedical@alfa-net.ro

Chipurile mortii - moartea biologica (produsa de distructia federatiei de celule care este corpul),
moartea fizica (cresterea entropiei), moartea spirituala (pedeapsa divina pentru pacatele comise),
moartea psihica a bolnavului de nervi, moartea sociala (nascuta din izolare si marginalizare) - au
o trasatura comuna: capacitatea de ruptura "ce pune la distanta".

Romanii percep in mod traditional moartea ca o rupere a sufletului de trup, ca o opera de

distructie a existentei corporale a individului. Trupul fiind casa sufletului, pierderea trupului
insemna pierderea vietii, iar moartea devenea, astfel, un agresor care starnea frica. Discursul
teologic si cel literar au facut eforturi de explicare, au formulat definitii si, mai ales, au construit
imagini ce porneau de la toposul "mortii ca urmare a pacatului originar", cu scopul de a pregati
intampinarea crestineasca a "marii treceri".

Ganditorii moderni, in special cei preocupati de bioetica, au sesizat importanta fundamentala a

problemei. Dupa cum spunea Albert Camus in Mitul lui Sisif, "sa socotesti daca viata merita sau
nu sa fie traita inseamna sa raspunzi la intrebarea fundamentala a filozofiei". Indiferent de
convingerea filozofica sau religioasa a fiecaruia, viata este valoarea fundamentala a omului.
Valoarea vietii este, in acelasi timp, instrumentala, subiectiva si intrinseca.

Valoarea vietii este instrumentala in masura in care serveste interesele altora, adica in masura in
care ceea ce produce acea viata face viata altora mai usoara. De exemplu, viata lui Beethoven sau
a lui Pasteur au o mare valoare instrumentala, deoarece muzica sau medicina create de ei
amelioreaza viata foarte multor oameni.

Viata are o valoare subiectiva pentru subiectul care o traieste. Aceasta se mai numeste si valoare
personala, deoarece viata este cel mai important lucru pe care il poseda o persoana. Cand spunem
ca viata si-a pierdut valoarea pentru cineva aflat in mare suferinta, ne referim, in mod evident, la
valoarea subiectiva a vietii. In acest sens s-a exprimat si Emil Cioran in Revelatiile durerii:
"Suferinta este o negatie a vietii, negatie inchisa in structura ei inamenta".
Daca insa consideram ca viata oricarui om are o valoare intrinseca, indiferent daca are sau nu si o
valoare instrumentala sau personala, atunci trebuie sa protejam si sa onoram orice viata ca pe o
minune in sine. In acest din urma caz avortul, clonarea terapeutica si eutanasia devin
problematice din punct de vedere moral. Adeptii acestui punct de vedere considera viata sacra si
deci intrinsec valoaroasa, deoarece orice om exista doar o singura data.

Pentru a raspunde tuturor acestor interogatii si dileme, ganditorii si practicienii disciplinelor

biomedicale au pus la punct un set de principii, reguli si indrumari bioetice.

Principiile bioetice sunt principii de prima facie, termen care inseamna ca principiul este
obligatoriu, atata timp cat nu vine in conflict cu un alt principiu bioetic, caz in care trebuie sa
alegi intre cele doua.
Cele patru principii bioetice sunt:
1. Respectul autonomiei - obligatia de a respecta capacitatea de a lua decizii a persoanelor
autonome.
2. Beneficienta - obligatia de a produce beneficii si compararea beneficiilor cu riscurile.
3. Non-maleficienta - obligatia de a evita cauzarea raului.
4. Justitia - obligatia de a fi cinstit in distribuirea beneficiilor si riscurilor.
Regulile bioeticii pot fi formulate pornind de la aceste patru principii. Totusi, aceste reguli nu pot
fi deduse de-a dreptul din cele patru principii, deoarece sunt necesare interpretari si precizari
suplimentare.

Aceste reguli sunt:

- Regula spunerii adevarului;
- Confidentialitatea;
- Intimitatea;
- Fidelitatea.

Indrumarile (instructiunile) precizeaza atitudinea in probleme specifice precum: eutanasia,

consimtamantul informat, oprirea tratamentului, experimentarea clinica esantionata, clonarea
terapeutica, avortul terapeutic, chirurgia reconstructiva, alocarea protezelor si listele de asteptare,
ingrijirile paliative, transplantul etc.

Ma voi ocupa, in continuare, de cateva reguli derivate din principiul respectului autonomiei.
In cadrul ingrijirilor paliative, a trata oamenii ca scopuri in sine sau a le respecta autonomia are
numeroase implicatii de prima facia.

In primul rand, trebuie sa-i consultam, pentru a le obtine aprobarea inainte de a face ceva, deci
obligatia de prima facia de a obine consimtamantul informat de la pacienti.

In al doilea rand, obligatia de prima facia a confidentialitatii este o alta implicatie a respectului
pentru autonomia pacientului. In acest caz, nu este vorba de o obligatie universala a
confidentialitatii, ci de faptul ca personalul medical, explicit sau implicit, promite pacientilor sau
clientilor sa pastreze secrete informatiile pe care acestia le incredinteaza drept confidentiale.
Onorarea promisiunilor este un alt mod de a respecta autonomia oamenilor, deoarece nu poti sa-
ti conduci viata daca nu te poti baza pe promisiunile pe care altii ti le fac - daca cineva isi incalca
promisiunea fata de noi, ne afecteaza autoguvernarea personala si deci autonomia. Nu trebuie
trecut cu vederea faptul ca fara promisiunea de pastrare a confidentialitatii pacientii sunt mult
mai putin inclinati sa divulge informatii sensibile si private care pot fi esentiale pentru ingrijirile
paliative.

In al treilea rand, respectul autonomiei presupune sa nu ne inselam unii pe altii, deoarece a nu

insela este parte a intelegerii intre agentii morali atunci cand comunica unul cu altul. In cazul
ingrijirilor paliative, care reprezinta o circumstanta exeptionala, se considera ca inselarea este,
uneori, contextual permisa, cu scopul de a nu distruge ultimele sperante ale pacientului.
Punctualitatea la intalniri cu pacientul este pur si simplu o dovada de respect al autonomiei,
deoarece stabilirea unei intalniri este, de fapt, un fel de promisiune reciproca de care se leaga
sperantele pacientului de usurare a suferintei, iar neprezentarea la timp este o nerespectare a
promisiunii, urmata uneori de agravarea simptomelor.

Respectul autonomiei presupune si existenta unor abilitati practice, dintre care cea mai
importanta este capacitatea de a comunica bine cu pacientii si cu familiile lor. Esentiala este
capacitatea de a asculta, si nu doar cu urechile, precum si capacitatea de a vorbi si povesti, si nu
numai cu gura. Atunci, printr-o buna comunicare, pacientii pot primi informatii adecvate despre
interventia propusa, stiu la ce sa se astepte si, la randul lor, isi pot face cunoscuta parerea despre
cat este de acceptabila acea interventie. Tot datorita unei bune comunicari se poate afla cand
pacientii nu doresc informatii, de exemplu despre un prognostic prost sau cand nu doresc sa ia
singuri o decizie care priveste alegerea intre mai multe variante terapeutice si prefera sa o paseze
medicului. Respectarea acestor decizii nu inseamna altceva decat respectarea autonomiei
pacientului, asa cum si furnizarea informatiilor pe care le doresc inseamna respectarea
autonomiei. Din experienta, pot spune ca, daca li se ofera ocazia, pacientii doresc mai multa, si
nu mai putina informatie, si doresc sa fie implicati in deciziile care privesc ingrijirile paliative
care li se acorda (Tabelul 1).

Tabelul 1. Factori de care trebuie sa se tina cont atunci cand se discuta subiecte delicate legate
de ultimele zile de viata ale unui pacient

Locul unde are loc discutia

- Asigurati-va ca aveti la indemana toate insemnarile privind bolnavul. Intrebati pacientul cine
doreste sa asiste la discutie.
- Aveti destul spatiu? Asigurati-va ca dispuneti de suficient timp. Astfel de discutii dureaza
intotdeauna mai mult decat credeti sau decat sperati.
- De obiecei, o vizita la domiciliu ofera mai multa flexibilitate.
Verificati premisele discutiei
- Cat de mult stiu pacientul si rudele acestuia despre boala si stadiul actual?
- Rugati pacientul si apartinatorii sa va relateze ce s-a mai intamplat de la ultima vizita.
Verificati dorinta de informare a pacientului
- Pacientul poate sa para ca nu doreste sa stie mai multe cand, de fapt, el se teme sa puna
intrabari.

Incepeti cu blandete
- Prefatati discutia cu urmatoarele cuvinte: "Ma tem ca nu o sa va dau vesti prea bune".

Avansati lent
- Nu furnizati informatiile prea rapid.
- Faceti pauze intre diferitele informatii pe care le aduceti la cunostinta interlocutorilor.
Observati daca pacientul doreste sau nu sa continuati discutia.

Asteptati-va la ce e mai rau

- Unii pacienti raspund printr-o atitudine de negare, altii prin manie, iar altii sunt profund
tulburati de vestile aflate. Toate sunt reactii normale, dar greu de influentat.
Care sunt temerile pacientului?
- Incercati sa aflati care sunt temerile imediate ale pacientului.
- Unele sunt previzibile, cum ar fi teama de moarte sau de durere.
- Altele sunt mai putin previzibile si vor fi dezvaluite numai prin intrebari suplimentare.
Incurajati pacientul sa-si exprime toate sentimentele
- Pentru aceasta atitudine, pacientul va va fi mai tarziu recunoscator.

Faceti rezumatul discutiei

- Trecand in revista toate subiectele discutate, va asigurati ca sunteti pe aceeasi lungime de unda
cu pacientul.
- Cadeti de acord asupra planului de ingrijiri paliative.

Fiti accesibil
- Programati urmatoarea vizita la domiciliu si asigurati-va si rudele acestuia stiu unde sa va
contacteze la nevoie.

In a doua jumatate a secolului al XX-lea, miscarea feminista a abordat conceptul de autonomie,

din alta perspectiva. Aceasta abordare distinge acele circumstante in care este adecvata aplicarea
principiului si nu incearca aplicarea lui nediscriminatorie. Autonomia este adecvata relatiei dintre
straini si relatiilor pur profesionale, in contrast cu relatiile bazate pe ceea ce feministele descriu
drept o relatie de unire.

Feministele considera ca relatia de unire caracterizeaza viata si experienta femeilor, relatie

simbolizata initial de cordonul ombilical datorita caruia toate fiintele umane supravietuiesc in
fazele initiale de dezvoltare. Imaginea este proiectata ulterior asupra legaturii dintre mama si
copil, prin care acesta este ocrotit, rolul extinzandu-se ulterior asupra rudelor bolnave sau a
parintilor varstnici. Susan Sherman (1994) isi arata scepticismul fata de prioritatea acordata
autonomiei, deoarece aceasta este straina experientei femeilor. Ea scrie: "Modelele etice bazate
pe imaginea individului an-istoric, autosuficient, atomizat pur si simplu nu sunt credibile pentru
majoritatea femeilor. Femeile, de obicei, au responsabilitatea ingrijirii copiilor, batranilor si a
celor bolnavi, ca si cea a nutririi fizice si emotionale a barbatilor. De aceea majoritatea femeilor
percep lumea ca o tesatura complexa de relatii interdependente in care responsabilitatea ingrijirii
altora este implicita vietii ei morale".

In sprijinul acestui scepticism feminist vine si perceptia majoritatii corpului medical, ca

autonomia este inadecvat evidentiata cand oamenii sunt bolnavi si depind de altii pentru
mangaiere, sustinere si mijloace de trai. Autonomia nu da gres in principiu, dar, in mod sigur, da
gres in practica.

Relatia de unire dintre bolnavul terminal si familia care ii acorda ingrijirile terminale duce la
aparitia a numeroase probleme emotionale in randul apartinatorilor, o data cu decesul
pacientului. De aceea este obligatia echipei de ingrijiri paliative sa acorde sprijin si
apartinatorilor (Tabelul 2).

Tabelul 2. Sprijinul acordat apartinatorilor

- Recunoasteti rolul apartinatorilor in procesul de ingrijire, precum si problemele pe care le pot

avea.
- Analizati toate informatiile oferite de acestia.
- Tratati-i ca pe oricare alt membru al echipei de ingrijiri paliative; ascultati-le opiniile.
- Includeti-i in toate discutiile referitoare la pacientul pe care il ingrijesc.
- Acordati-le posibilitatea sa aleaga sarcinile de ingrijire pe care le pot duce la indeplinire.
- Intrebati si rudele ce probleme de sanatate sau psihologice au.
- Oferiti-le informatii cu privire la boala pacientului.
- Oferiti-le informatii utile pentru a-si duce la indeplinire cat mai bine sarcinile de ingrijire.
- Oferiti-le informatii cu privire la ajutoarele financiare disponibile la autoritatile locale.
- Furnizati-le informati cu privire la serviciile sociale ale primariilor.
- Deveniti avocatul cauzei apartinatorilor in lupta acestora pentru a asigura o calitate cat mai
buna a vietii pacientului pe care il ingrijesc.
- Intermediati-le legatura cu alte organizatii neguvernamentale sau cu autoritatile locale.
- Asigurati-va ca toti membrii echipei de ingrijiri paliative recunoasc statutul de cvasiegalitate al
apartinatorilor.
- Reactionati rapid si cu empatie la situatia de criza.

Intreruperea tratamentului

Salvarea vietii pacientilor a fost si va continua sa ramana scopul principal al medicinei clinice.
Cu toate acestea, procedeele si tehnicile de terapie intensiva nu fac, de multe ori, decat sa
indeparteze momentul mortii, cu pretul continuarii unei vieti mizerabile si de nesuportat. A muri
cu demnitate a devenit un slogan in lupta cu tentativele bazate pe tehnologie, de a prelungi o
viata devenita nefunctionala si care nu mai permite pacientului sa-si exercite controlul asupra
evenimentelor propriei vieti. Sa tratezi o persoana ca pe un simplu obiect ce trebuie mentinut viu
este degradant pentru demnitatea umana, iar respectul autonomiei reprezinta baza morala pentru
respingerea unui astfel de tratament.

Totusi, intre respectarea unui principiu etic si practica clinica exista un spatiu de dezbatere ce
trebuie acoperit de un consens intre medici, pacienti si familiile acestora. Acest consens nu poate
fi realizat in absenta comunicarii intre partile implicate, in absenta educarii personalului medical,
pentru ca acesta din urma sa tina cont nu doar de necesitatile organismului. O dificultate in plus
apare in cazul organizarii rigide a serviciului spitalicesc sau a profesiunii medicale, organizare
care pune regulile deasupra oamenilor.

Metoda eticii clinice - medicina paliativa - ne ajuta sa aplicam principiile etice in cazurile
concrete, atunci cand trebuie intrerupte, oprite sau retrase terapiile de prelungire a vietii. Prin
consens se considera ca, in urmatoarele cazuri, este etic justificabila interuperea tratamentului de
prelungire a vietii.

1. Cand pacientul refuza tratamentul

Se considera ca vointa pacientului prevaleaza fata de sanatatea pacientului. Aceasta consideratie

se bazeaza pe cel mai profund respect aratat principiului modern al autonomiei pacientului.
Expresia clasica a principiului autonomiei apartine judecatorului Benjamin Cardozo, emisa intr-o
hotarare din 1914: "Orice fiinta umana de varsta adulta si sanatoasa mintal are dreptul sa
hotarasca ce se va face cu corpul sau".
2. Cand suferintele nu sunt proportionale cu beneficiile

Acest principiu, al proportionalitatii, sustine, pe scurt, ca prelungirea tratamentului este

contraindicata atunci cand produce mai multa suferinta decat beneficiu. El deriva direct din
principiul fundamental al non-maleficientei ? in primul rand, sa nu faci rau. Declaratia
Vaticanului asupra eutanasiei confirma acest principiu, sustinand ca, din punct de vedere etic,
este justificabil sa intrerupi tehnicile de prelungire a vietii "... acolo unde rezultatele nu sunt pe
masura asteptarilor".

3. Cand tratamentele sunt destinate sa esueze

Este general acceptat ca pacientii nu sunt obligati sa suporte, iar doctorii nu sunt obligati sa
ofere, sa initieze sau sa continue tratamente inutile. Inutilitatea unei interventii este judecata din
punctul de vedere al obiectivelor clinice, pentru fiecare pacient. Intrebarea cheie este daca
interventia propusa va aduce pacientului un beneficiu in integralitatea sa ca persoana.
Antibioticele, de exemplu, pot vindeca o pneumonie la un pacient aflat in coma profunda si
ireversibila. Conceptul de inutilitate are doua componente - efectul fiziologic si beneficiul pentru
pacient. Unele tratamente sunt inutile, deoarece nu produc efectul fiziologic dorit - de exemplu,
nu pot opri metastazele. Altele sunt inutile, deoarece nu ating obiectivele clinice ale ingrijirii.

In exemplul de mai sus, daca obiectivul clinic este sa readuci pacientul la o viata constienta si
macar partial independenta, tratamentul penumoniei cu antibiotice nu face decat sa prelungeasca
agonia muribundului aflat in coma. La fel, resuscitarea cardiorespiratorie este inutila la un
pacient cu un cancer avansat, care face stop cardiorespirator. Resuscitarea nu-l va ajuta pe
pacient sa moara in pace, fara durere si fara suferinta. Aceasta atitudine nu inseamna
abandonarea pacientului.

4. Cand viata nu mai are nici o semnificatie

Supravietuirea intr-o stare persistenta de absenta a constientei nu este o existenta umana

semnificativa si poate fi mai rea decat moartea. Starile vegetative persistente nu necesita masuri
avansate de terapie intensiva si nici macar de hidratare si hranire asistata. In cadrul ingrijirilor
paliative ale pacientului muribund, hranirea si hidratarea asistata sunt necesare si utile, insotite si
de celelalte masuri de curmare a suferintei si durerii.

5. Cand evolutia bolii este nesigura

Evolutia clinica a pacientului implica, de obicei, momentul cand trebuie intrerupt tratamentul de
sustinere a vietii, iar pacientul poate muri in pace. Totusi, ce te faci cu pacientul "captiv",
pacientul perfect constient cu leziune medulara sau cu boala neuromusculara care depinde de
ventilatia asistata?
In acest caz, nu exista un protocol etic unic acceptabil, ci doar cateva consideratii orientative.
a. Nu exista obligatia clinica sau morala pentru medic sau familie sa se angajeze intr-o escaladare
a ingrijirilor din ce in ce mai complexe la un pacient care, probabil, nu va scapa niciodata de
terapia intensiva.
b. Din punct de vedere etic, nu exista o diferenta intre a nu incepe si a opri tratamentul de
prelungire a vietii.
c. Scopul resuscitarii si al terapiei intensive este de a reda unei fiinte umane aflate in colaps un
nivel rezonabil de viata normala. Resuscitarea si terapia intensiva si-au atins limita daca tot ceea
ce reusesc este doar sa mentina pacientul "captiv" al aparatelor de sustinere avansata a vietii.
d. Uneori, pacientii isi inteleg situatia si pot sa-si ajute familia si doctorii in adoptarea unei
decizii.

6. Cand familia se lupta cu medicul

In situatia ideala, decizia este luata in parteneriat de catre doctor si de catre familie, dupa ce
doctorul a furnizat toate explicatiile necesare si a cantarit avantajele si riscurile. In realitate,
familiile au interese particulare, iar, in cazul unui membru important al familiei, au loc lupte
pentru putere, chiar la capul patului bolnavului. Cea mai nefavorabila situatie este cea in care
familia preia rolul doctorului si cere in mod imperativ aplicarea anumitor proceduri sau tehnici
medicale. In acest caz, pacientul sufera inutil, iar doctorul este expus sanctiunilor legale sau
publicitatii negative.

7. Cand directivele prealabile duc la dileme etice

Strategia directivelor prealabile presupune ca pacientul constient sa dea directive scrise privind
cine, ce decizii sa ia in numele lui in cazul pierderii constientei, precum si care tratamente le
considera acceptabile si care nu. Este o iluzie sa credem ca in acest fel se elimina problema.
Pacientul insusi isi poate schimba parerea in cursul evolutiei bolii si poate sa doreasca tratamente
pe care, initial, le considera inacceptabile. La randul ei, persoana imputernicita s-ar putea sa fie
nesigura in ceea ce priveste optiunea pacientului sau pur si simplu sa nu poata lua o decizie clara.

8. Cand suferinta si durerea sunt coplesitoare

Este o veche dilema etica daca muribundul trebuie sedat puternic sau nu. Durerea si simptomele
sunt considerate refractare daca nu pot fi controlate adecvat, in ciuda unor eforturi agresive de a
identifica o terapie tolerabila care sa nu compromita constienta. Alegerea sedativului si a dozelor
tine de experienta medicului si de personalitatea bolnavului. Acest gen de dilema poate fi
rezolvat cel mai bine prin cercetari stiintifice de buna calitate privind efectele sedativelor. Daca
anxietatea, depresia si suferinta persista, in ciuda tratamentelor care urmaresc pastrarea
constientei, atunci este justificata sedarea masiva a muribundului. Aceasta sedare nu trebuie insa
confundata cu eutanasia.

Eutanasia

In Pavilionul cancerosilor, Aleksandr Soljenitan descrie moartea batranilor bolnavi ca fiind

blanda, impacata si usoara. Ei nu luptau cu moartea si nici nu pretindeau ca nu sunt pe moarte.
Se pregateau in liniste si plecau usor "ca si cum s-ar muta intr-o casa noua". Obsesia omului
modern este ca va duce o viata crepusculara, conectat la tuburi si la masini de respirat. Este ceea
ce exprima Michel de Montaigne in urma cu aproape jumatate de secol: "nu ma tem de moarte
cat de agonia ei".
Multe discutii sterile nu ar avea loc in mediile academice si in presa daca s-ar indeparta confuzia
care domneste asupra acestui subiect. Primul pas este adoptarea unei definitii clare. Cea propusa
in Oxford Textbook of Palliative Medicine este urmatoarea: "Eutanasia este terminarea
deliberata si nedureroasa a vietii unei persoane afectata de o boala incurabila si in evolutie, care
duce inexorabil la moarte". In acest sens, eutanasia inseamna administrarea mortii, muribundului.
Aceasta definitie presupune ca:

- terminarea vietii in acest fel a persoanei bolnave, in aceste circumstante, este motivata de
compasiune;
- terminarea vietii se aplica persoanelor afectate de o boala sau de o conditie care duce inexorabil
spre moarte, chiar daca aceasta moarte nu este iminenta;
- terminarea nedureroasa a vietii se va face prin administrarea parenterala sau orala a unei doze
letale dintr-un medicament sau dintr-o combinatie de medicamente;
- eutanasia este autoadministrata sau administrata de altcineva, de obicei personal medical;
- eutanasia este voluntara sau nevoluntara, depinzand daca bolnavul a cerut-o sau nu, ori si-a dat
consimtamantul informat pentru terminarea vietii;
- eutanasia asistata se produce cand o persoana bolnava doreste sa-si grabeasca moartea si cere
ajutorul unor profesionisti din domeniul medical, pentru a obtine dozele letale ale
medicamentului si instructiunile de folosire.

Eutanasia nu trebuie confundata cu oprirea tratamentului, combaterea durerii, a simptomelor sau

a distresului. Exista cel putin trei considerente majore, pentru a nu le confunda.
Primul considerent se refera la scopul medicinei paliative, care are responsabilitatea profesionala
si umanitara:
- de a ajuta pe cei care nu sunt amenintati de moarte iminenta sa traiasca o viata deplina, in
masura posibilului;
- sa-i ajute pe cei care nu mai pot trai sa moara la timp, nici prea devreme, nici prea tarziu;
- sa-i ajute pe cei care trebuie sa moara si sunt pe moarte sa o faca in pace si cu demnitate.

Al doilea considerent este ca doctorii nu au o autoritate nelimitata de a interveni asupra trupului

si vietii pacientilor. Orice interventie trebuie justificata, iar justificarea deriva din obiectivele
clinice ale ingrijirii bolnavului. De aceea intrebarea corecta nu este "daca doctorul are motive sa
opreasca tratamentul?", ci "daca doctorul are motive sa continue tratamentul?". A permite unei
persoane sa moara difera de eutanasie in intentie, in act si in mandat profesional.

In fine, al treilea considerent deriva din obiectivul clinic al medicinei paliative. Obiectivul
medicinei paliative este emanciparea sau eliberarea constiintei muribundului de sub imperiul
durerii si suferintei. Obiectivul eutanasiei este moartea.

In incheiere, sa ne amintim de ceea ce spunea Sfantul Ambrozie in De Officiis II, 30: "Sa nu
fugim de moarte, Fiul lui Dumnezeu nu a dispretuit-o!"

Bibliografie
[1]. Bauman, Z. Etica postmoderna, Ed. Amarcord, 2000.
[2]. Beauchamp, LT., Justifying Physician-Assisted Death. In: Ethics in Practice. Hugh
LaFollette (ed.), Blackwell Publishers, 2000; 40-48.
[3]. Dworkin, R., What is sacred? In: Bioethics. John Harris (ed.). Oxford University Press,
2001; 157-205.
[4]. Oana, SC., Etica medicala. In: Medical Update, vol. II (6-9), 1999.
[5]. Rawls, J., A theory of justice. In: Ethics in Practice. Hugh LaFollette (ed.), Blackwell
Publishers, 2000.
[6]. Roy, JD; McDonald N., Ethical issues in palliative care. In: Oxford Textbook of Palliative
Medicine. Oxford University Press, 1998.
[7]. Trif, AB., Datoria de a muri vs dreptul de a lupta impotriva mortii. Revista Romana de
Bioetica, 2004, vol. I, nr. 2, pag. 80.

Resurse Internet

HealthPathfinder: Bioethics
The American Society for Law, Medicine, and Ethics Non-profit educational and research
organization devoted to critical thought in health law, medicine, bioethics and patient care. ...
HealthPathfinder. Bioethics. Actionbioscience. Actionbioscience.org, a web site created and
managed by BioScience ...
www.lawlib.uh.edu/healthpathfinder/Bioethics.html

bioethics
... bioethics. bioethics, in philosophy, a branch of ethics concerned with issues surrounding
health care and the biological ...
www.infoplease.com/ce6/sci/A0807615.html

HumGen - Human genetics - University of Montreal - CRDP

[Skip Intro] [Passez l'animation]
www.humgen.umontreal.ca

- NATIONAL BIOETHICS COMMISSION

: Posted by
bioethics on: 29/05/2003
www.bioethics.gr/index.php

A Hotlist on Bioethics
... A Hotlist on Bioethics. An Internet Hotlist on Bioethics ...
www.kn.pacbell.com/wired/fil/pages/listbioethicka.html

Resources - Human Bioethics, Centre for - Arts - Monash University

Index of Bioethics web resources ... The Centre for Human Bioethics (CHB) provides a number
of webpages with links relevant to our students and others ...
www.arts.monash.edu.au/bioethics/resources
BioFirst > BioEthics
Internet sites with further information on bioethics ... What are bioethics? Bioethics could be
thought of as the study of moral or ethical issues arising from the principles ...
www.biofirst.nsw.gov.au/bioethics/index.asp

Bioethics & Health Care Ethics Resources on WWW

Biomedical & Health Care Ethics Resources on WWW If you're looking for print resources in
this area, check out our Starting Points in Health Care Ethics / Bioethics Back to... Suggest an
addition! This page is maintained for the C.A.E.
www.ethics.ubc.ca/resources/biomed