Arnautu Tudor

An II, 2013-2014
Istoria arhitecturii universale, sem.1
Manoliu Raluca

Pantheonul - exponent la
Iluminismului

Ar fi eronat sa privim neoclasicismul in arhitectura ca o simpla reactie adversa

la adresa curentelor baroc si rococo. Pare naiv, insa, vrem sa credem ca societatea
secolului al XVIII-lea nu a fost constransa sa treaca printr-o transformare ideatica, ci
din contra, schimbarea de paradigma a fost una intuitiva.
Prin definitie, neoclasicismul a insemnat reiterarea valorilor specifice
Antichitatii, iar noul tipar arhitectural avea sa fie expresia ultim pentru o societate in
care oamenii tind spre perfectiune; astfel, discutam despre o arhitectura simpla,
impozanta,iar in anumite cazuri chiar minimalista. Compozitional totul se reduce la
cele doua notiuni fundamentale ale structurii elenistice, respectiv romane, echilibru si
simetrie; in vederea sustinerii acestei compozitii observam cultivarea ubicua a unor
motive ca: frontonul, coloana, domul sau planimetria carteziana (elemente ce fac apel
la formele geometrice sacre).
Astfel, comparand barocul si neoclasicismul, remarcam doua directii stilistice
complet diferite; era complet normal ca cea dintai sa puna ornamentul in prim plan
deoarece se ajunsese in stadiul in care singurul scop al expresiei arhitecturale era sa
era sa exubereze statutul unei individualitati, pe cand neoclasicismul era clar dedicat
maselor. Din acest motiv, din dorinta proiectarii unor spatii interioare publice
pertinente, dar totodata de inspiratie clasica, se recurge la o profunda rationalizare.
Un alt aspect important in ceea ce priveste arhitectura neoclasica este ca in
ciuda formalismului evident, acesta poseda calitatea de a fi proportionat
corespunzator, si, spre deosebire de manierism, acest nou tip de arhitectura isi atinge
intr-adevar scopul si anume cel de a ordona un anumit spatiu.
Pe de alta parte, putem considera miscarea neoclasicista ca facand parte din
demersul initiat de Andrea Palladio in perioada Renasterii (secolul al XVI-lea),
relevante fiind creatii ca: Villa Rotonda, Villa Foscari sau Il Redentore; nu numai ca
acesta a propus utilizarea unui model constructiv specific Antichitatii, dar a pus bazele
unui stil ce avea sa acapareze nu doar spatiul european ci si cel al coloniilor, respectiv
Statele Unite ale Americii. In consecinta, Panteonul din Roma va constitui un izvor
istoric veritabil in vederea elaborarii programelor de arhitectura. Asadar, motivele
arhitecturale mentionate anterior (porticul definit de coloane corintice, frontonul, sau
domul) nu vor mai fi caracteristice unor spatii de cult, ci si diverselor insitutii publice,
precum si locuintelor individuale.
In Franta, intregul proces de proiectare ce a stat sub semnul neoclasicului a
fost concretizat in doua etape: stilul Ludovic al XVI-lea (de remarcat fiind Micul
Trianon, 1768, Ange-Jacques Gabriel) si stilul Directoire, si cum se poate observa si
din denumirea acestuia, a fost o directie stilistica clar marcata de schimbarea
regimului politic, mai exact intemeierea Republicii.

1
 Un exponent major al perioadei Directoire este si edificiul proiectat de
Jacques-Germain Soufflot, Pantheonul din Paris. Initial, gandit ca o catedrala dedicata
Sfintei Genoveva, la ordinul Adunarii Starilor Generale, Pantheonul a fost
'reprogramat' ca monument-simbol al noii puteri instaurate.
Soufflot a dorit ca Pantheonul sa fie rezultatul unei simbioze dintre
flexibilitatea goticului si formalismul elenistic. Insa in cadrul demersului analitic vom
descoperi ca planul acestuia va suferi o serie de transformari mai mult sau mai putin
adecvate. Pe langa faptul ca situl
in sine nu era deloc favorabil din
punct de vedere structural,
Soufflot a fost supus unei critici
vehemente din parte clericilor
care nu agreau ideea de plan in
forma de cruce greceasca. Insa,
spre deosebire de cazul unor
catedrale ca Sfantul Paul
(Londra) sau Sfantul Petru
(Vatican), Soufflot a incercat sa
respecte pe cat posibil dorinetele
monahilor, insa fara a renunta la
planimetria originala; astfel nava principala si corul vor fi bordate de o serie de spatii
secundare delimitate prin coloane corintice, pe cand altarul va fi mutat de la
intersectia cu transeptul la capatul axului longitudinal, in speranta atenuarii egalitatii
celor patru brate.
Pe de alta parte urma o schimbare si mai radicala, si anume aditia unei cripte,
fapt deloc prevazut in planurile initiale. Primele schite pentru aceasta cripta prevad
angajarea unor coloane dorice intr-o maniera originara din orasul antic Paestum, insa,
in final, s-a recurs la utilizarea coloanei toscane, fapt ce a provocat alte reactii
negative, motivul fiind acela ca acest spatiu se asemana mai mult cu o temnita,
temnita a carei dimensiuni crescusera pana in punctul in care aceasta se intindea pe tot
bratul estic. Dat fiind acest fapt, Soufllot a propus ca la intersectia celor doua axe sa
se regaseasca accesul spre cripta, marcat printr-un baladachin menit sa creeze aceeasi
imagine ca si in cazul catedralei Sfantul Petru. De asemenea, in vederea realizarii
acestei compozitii, Soufflot a
propus ca cele patru Virtuti sa
fie intruchipate prin
intermediul unor statuete
apartinand renascentistului
Germain Pilon, in contextul in
care acesta considera ca
sculpturile moderne erau
grotesti, iar cele gotice
stangace.
Tot la nivelul spatiului
interior se observa faptul ca
Soufflot renunta la elementele
berniene propuse in 1764,
preferand o atmosfera mai
austera. Totodata, spatiile
subordonate navei principale

2
au o cota mai mare, insa fara a se modifica si raportul coloanelor, acestea parand sa se
inalte direct din pardoseala. In ceea ce priveste boltile ce sustin cele cinci domuri,
acestea sunt 'perforate', astfel luand nastere o serie de balcoane menite sa 'deschida'
spatiul interior, dar care in acelasi timp slabeau pilastrii centrali.
Concomitent cu constructia Pantheonului pana la nivelul cornisei principale,
pe directia nordului, in cadrul Pietei Genoveva apare Facultatea de Drept din Paris,
cladire care va fi intr-o relatie de complementaritate cu cea dintai prin intermediul
fatadei; aceasta, desi curba, este definita prin motive formale similare: porticul
corintic, 'ingreunat' de un fronton.
Referitor la aspectul exterior, Soufflot decide sa renunte la basoreliefurile ce
dublau golurile, optand pentru o friza ce preceda antablamentul; in acest mod fatadele
nu mai pareau a fi atat de fragmentate, fapt ce denota maturizarea proiectantului din
punct de vedere profesional, dat fiind faptul ca in aceeasi perioada contribuia si la alte
proiecte de anvergura (Palatul Louvre sau Gradinile Tuileries).
In anul 1776, imediat dupa inceperea ridicarii domului principal, s-a
descoperit ca doi din cei patru pilastri centrali nu mai erau integri din punct de vedere
structural, fapt ce a declansat o noua dezabatere in ceea ce privea sustenabilitatea
metodei alese pentru acoperire. Dupa ce s-a demonstrat ca vina apartinea de fapt
mesterilor, s-a reluat constructia dupa ultimul model propuse de Soufflot, mai exact
cel in doua trepte, inspirat fiind de Donato Bramante. Din pacate, Soufflot nu va avea
prilejul sa-si admire creatia indelung criticata, acesta murind inainte ca cupola sa fie
finalizata.
Lucrarile la Catedrala Sfanta Genoveva vor fi duse la bun sfarsit de catre
Brebion, Soufflot 'le Romain' si Rondelet care au incercat sa pastreze indicatiile celui
dintai arhitect. Insa un an mai tarziu (1791), respectiv la doi ani dupa izbucnirea
Revolutiei Franceze, are loc un proces de secularizare, rezultand astfel Pantheonul
proriu-zis. Asadar, vor urma alte transformari sub tutela lui Antoine Chrysostome
Quatremere de Quincy, unul dintre teoreticienii cei mai rigizi din perioada respectiva.
Acesta a vazut in intentia lui Soufflot de a crea un spatiu similar cu cel al unei
catedrale gotice un adevarat viciu ('le vice de legerete'). Acesta a confirmat
insemnatatea istorica a cladirii insa a considerat ca anumite elemente (inclusiv
iluminarea generoasa) ca fiind impertinente pentru o catedrala, care, in viziunea lui
trebuia sa presupuna o linie simpla, forme severe, spatii mai inchise si economie in
ornament. In consecinta, Quatremere a impiedicat ridicarea celor doua campanile din
capatul axului longitudinal, a umplut majoritatea golurilor si a indepartat o mare parte
din decoratiile de la nivelul fatadelor. De asemenea, a existat un moment in care se
dorea fie suprimarea cupolei, lasand coloanele domului libere, fie 'incastrarea' intregii
cladiri intr-o piramida, acestea ramanand, din fericire, la stadiul de proiect.
Desi din vedere conceptual, propunerea lui Soufflot nu a fost deloc originala,
concludente fiind planurile unor bazilici ca San Marco sau Saint Perigueux sau forma
in sine a Panteonului roman, ce a fost intr-adevar ingenuu s-a concretizat in rezolvarea
structurala a modelului propus, inclusiv utilizarea fierului impreuna cu masoneria fapt
ce totusi a condus la un proces de restaurare laborios ce continua si in ziua de azi.
De altfel, in urma modificarilor aduse de Quatremere este clar ca Pantheonului
i se acorda o noua valenta. Perceput din exterior ca un spatiu extrem de introvertit si
aproape inaccesibil, la interior, experienta este cu totul alta. Formele simple, realizate
la o scara covarsitoare, nepangarite de o ornamentatie excesiva si potentate de lumina
iscoditoare propun un cadru in care rationalul se imbina cu ocultimsul dar si religia;
de aici este evidenta relatia dintre acest tip de arhitectura si iluminism, ambele
presupunand o anumita rupere fata de Biserica.

3
 De asemenea, continuand in aceeasi directie 'iluminista', trebuie subliniata
importanta Pantheonului ca monument istoric si din perspectiva calitatii sale de
mausoleu pentru personalitati ilustre ca: Jean-Jacques Rousseau, Victor Hugo, Marie
Curie, Emile Zola, Voltaire, Andre Malraux, Jean Jaures, Jean Moulin. Revenind
astfel la Panteonul roman, un templu dedicat zeilor Romei antice, putem considera
Pantheonul din Paris nu doar ca un experiement arhitectural al unei individualitati ci
un templu cladit de o intreaga societate si dedicat unor zei ei Epocii Moderne.
'Stilul autentic'. Aceasta a fost denumirea pentru neoclasicism pana la finele
secolului al XIX-lea, iar justificarea rezida in faptul ca acest curent a insemnat mai
mult decat o simpla preluare a unor motive arhitecturale caracteristice Antichitatii, a
insemnat rafinarea acestora pentru a genera o serie de forme si spatii menite sa inspire
omului de rand un simt al mandriei. Deci este normal sa vedem in neoclasicism
arhetipul 'de facto' al arhitecturii utopice, iar, in concluzie, acesta a aparut datorita
spiritului de reforma al iluminismului, fie ca vorbim despre revolutia tehnologica, fie
despre o noua filosofie, filosofie ce presupunea ca omul sa faca parte dintr-un tot
unitar.

Bibliografie
1. The Architecture of French Enlightenment - Allan Braham
2. A Global History of Architecture - Francis D.K. Ching
3. Neoclassical Architecture - Benjamin Pearson
4. http://www.essential-humanities.net/
5. Symbolic Space: French Enlightenment architecture and its legacy - Richard
A. Etlin
6. http://www.greatbuildings.com/gbc.html
7. http://archiseek.com/
8.http://www.theartnewspaper.com/articles/Facelift-for-Panthon-Pariss-
grande-dame/28959