Arhitectura renaterii

Din punct de vedere istoric, Evul Mediu se sfarseste in sec XV insa istoricii nu au putut
sa cada de acord asupra unui an. De la tara la tara anul exact difera, insa o data foarte
vehiculata ar fi anul 1453, anul caderii Constantinopolului, an care coincide in vest cu
sfarsitul Razboiului de 100 de ani.La sfarsitul Evului Mediu, in Europa de vest, in
special in Italia, sudul Frantei si Spania se inregistreaza epidemii devastatoare de
ciuma. In unele asezari lo cuitorii mor integral, in altele unde exista probabil
diversitate genetica, mor in proportie de 80 -90%.Orasul medieval Sienna. Locuitorii au
murit in proportie de peste 90%. Sienna a ramas astfel pentru o vreme un oras
fantoma, constructiile originale, de inainte de epidemie ramanand pana acum, aproape
intacte.Catedrala Santa Maria din Sienna. La o prima vedere s -ar putea spune ce este
Gotica insa nu este asa, este o bazilica romanica decorata in spiritul vremii. Fatada
detine logie Byzantina, fronton antic disproportionat, statui de ingeri, mozaicuri, arce
romanice. Toate aceasta tradeaza mostenirea latina puternica, chiar la sute de ani de
la disparitia Imperiului Roman de Apus.

Insa exista si cazuri mai fericite, cum ar fi orasul Florenta care reuseste sa faca fata cu
brio epidemiilor, instituind carantina, dar si prin faptul ca era un oras foarte civilizat si
curat, cu aductiuni de calitate, cu o canalizare foarte bine pusa la punct, iar nobilimea
din Florenta detinea inca biblioteci intregi cu carti de m edicina, unele datand din
antichitate, altele fiind volume provenind din Constantinopol unde ciuma din perioada
lui Iustinian din sec VI care omorase jumatate din Constantinopol fusese tratata de
medici specialisti si descrisa cu lux de amanunte in textele vremii dar si in tratate de
medicina.Avantajul cunoasterii si civilizatiei este cel care face diferenta intre viata si
moarte.La Florenta care desi era prin excelenta oras medieval, mostenirea stramosilor
fondatori, Romanii, se vede chiar in centrul orasu lui daca examinam o imagine aeriana.
Centrul este fondat de Romani sub forma standard de castru patrat cu strazi
ortogonale si paralele iar piata patrata din Florenta este in continuare fostul Forum
Roman.Imagine aeriana a centrului orasului Florenta. Patr atul central cu strazi paralele
este castrul Roman.Comunitatea din Florenta, unita si ambitioasa, religioasa dar si
ascutita la minte in acelasi timp, finanteaza constructia unei mari catedrale, de
dimensiuni nemaivazute pana atunci in Italia, pe care dore sc sa o acopere cu o cupola
la fel de mare ca cea din Constantinopol.

Era o chestiune de orgoliu si prestigiu al orasului, insa pentru a construi asemenea

lucrare era nevoie nu doar de resurse enorme ci si de proiectanti de elita, de talia lui
Isidor din Milet si Anthemius din Tralles, profesorii arhitecti de la Universitatea din
Constantinopol din Imperiul Roman de Rasarit, cei care proiectasera Sfanta Sofia.

Pana la baza cupolei lucrarile au fost proiectate si executate de cunoscatori ai vremii,

insa cand primaria a trebuit sa desemneze un proiectant pentru cupola, comisia cu
reticenta l-a desemnat pe unicul concurent ramas dispus sa isi asume un risc major,
pentru ca desi bibliotecile din Florenta inca mai detiteau lucrari de inginerie insa nu se
stia efectiv daca o cupola atat de mare poate fi executata in realitate doar din
caramida si daca peretii octogonului central nu se vor desface sub impingerile cupolei.

Filippo Brunelleschi este marele geniu care, desi neavand o pregatire de elita,
universitara sau imperiala, a reusit sa proiecteze, sa asiste executia si sa acopere cu o
cupola gigantica cea mai mare catedrala construita vreodata pana in acel moment in
vest, Santa Maria del Fiore din Florenta.Catedrala Santa Maria del Fiore din Florenta,
si cupola gigantica, opera a lui Brunelleschi.

Cupola Catedralei Santa Maria. In sectiunea din stanga se observa diametrul de

aproape 40m al cupolei dar si faptul ca aceasta are o structura compusa din 2 coji cu
aer (si nervuri) intre ele.

Brunelleschi, impreuna cu m ai tanarul Donatello, in urma unei vizite la Roma, au ramas

pentru tot restul vietii marcati de maretia decazuta a arhitecturii fostului Imperiu. Din
acel moment, Brunelleschi a cautat in mod obsesiv orice material legat de arta,
arhitectura si ingineria Romana.

Brunelleschi redescopera stiinta veche, uitata, a desenului arhitectural in perspectiva

si devine primul promotor al ideii de a proiecta in stil antic.

Cu mare stradanie acesta reuseste sa redescopere proportiile corecte si detaliile uitate

ale stilurilor antice, doric sau toscan, ionic si corintic, si isi foloseste statutul sau de
vedeta a Florentei spre a predica in cercurile nobiliare si artistice valorile civilizatiei si
stiintei Romane.La scurt timp, primaria si comunitatea elevata din Florenta finanteaza
un proiect de orfelinat fara precedent, Ospedale degli Inocenti.In mod normal,
bastarzii, copiii nedoriti, nascuti din adulter sau legaturi extraconjugale, erau ingrijiti
exclusiv prin mila bisericii si erau folositi si indoctrinati spunandu -li-se ca doar
ruganduse si eventual calugarindu-se pot obtine iertarea pacatului din care s -au
nascut, in felul acesta fiind pierduti practic pentru societatea civila.In opozitie cu
traditia si biserica, Florentinii ii considera pe acestia inocenti si fara de pacat, si prin
constructia orfelinatului si a unei educatii de calitate generatii intregi de copii devin
cetateni onorabili.Ospedale degli Innocenti Florenta. Creatia lui Brunelleschi.

Orfelinatul este interesant si unic pana atunci ca abordare deoarece are arhitectura
unei laturi a unui claustru de manastire insa nu este claustrat ci se deschide chiar
catre o piateta, direct in spatiul public. Trecatorii aveau astfel ocazia sa -i vada pe
copii, fapt care le dadea de gandit, ii facea sa se gandeasca la pr opriile greseli, la
moralitate, si astfel multi oraseni incercau sa -i ajute cum puteau.Brunelleschi
proiecteaza si executa frontoane antice la ferestrele orfelinatului, inspirat de fatadele
in ruina din Roma antica, desi asa ceva era neobisnuit, frontoanel e triunghiulare fiind
uitate sau asociate pana atunci cu religia pagana.In aceeasi perioada, la Florenta,
Brunelleschi si alti arhitecti restaureaza mai multe bazilici datand din Evul Mediu
timpuriu, carora le sunt adaugate cupole sprijinite pe 4 arce insa planul nu este treflat
ci de cruce latina cu colaterale inclusiv pe transept.Bazilica Santo Spirito in plan.
Aceasta ar fi avut multe abside pe toata lungimea insa ulterior s -au zidit continuu dupa
conturul cu linie punctata dreapta pe exterior.

Bazilica Santo Spirito. Se observa tavanul drept, semn ca nu exista bolta peste nava
principala. Este formula inginereasca antica de bazilica, Florentinii respingand ideea
unei catedrale Gotice in favoarea traditiei.Brunelleschi a fost primul dintr -o lunga
serie de artisti, sculptori si arhitecti ai secolului XV care prin geniul lor au schimbat
radical gusturile Italiei, de la regi si nobili bogati pana la oameni simplii. Alberti si-a
inceput cariera ca om de curte, primind el insusi de mic o educatie aleasa. Insa,
profitand de accesul sau la marile curti si case nobiliare din intreaga Italie, a profitat,
citind si copiind toate cartile pe care le -a gasit in bibliotecile private ale acestora.
Incepand cu Florenta, o moda de nestavilit s -a raspandit in intreaga Italie , nobilii
incercand sa procure copii ale cartilor antice care pana atunci fusesera tinute sub
sechestru de catre biserica sau oricum fusesera considerate ca neimportante
comparativ cu Biblia.

Alberti, care citise deja si invatase informatiile din foarte mu lte volume antice, mai
mult ca oricine in perioada respectiva se considera un om cu o educatie universala,
fiind cate putin si matematician, si poet, si artist, si om de stiinta, si scriitor, si
maestru de ceremonii, si profesor pentru copiii nobililor.La un moment dat in cariera
sa insa, Alberti citeste o carte care il va fascina: De Architectura, scrisa de arhitectul
antic Vitruvius, despre care am vorbit in primul curs.Alberti care probabil initial a avut
intentia de a traduce din latina antica in limba italiana de atunci cartea, care oricum
putea fi citita de orice persoana educata si in latina, a venit cu o idee proprie, de a
dezvolta informatiile si a le actualiza in contextul vremii sale. Cartea scoasa de Alberti,
De re Aedificatoria, structurata tot in 10 capitole majore (10 carti), la fel ca Vitruvius,
se pare ca nu ar fi continut nici o ilustratie ci doar text si contine urmatoarele capitole

1. Trasari (Aliniamente)

2. Materiale de constructie

3. Tehnici de constructie

4. Lucrari publice

5. Lucrari civile

6. Ornamentatie

7. Ornamente pentru constructii sacre (de cult)

8. Ornamente pentru constructii publice

9. Ornamente pentru constructii private

10. Restaurarea constructiilor antice

Recunoastem in capitolele cartii anumite discipline studiate si ast azi la facultatile de

constructii si arhitectura, cum ar fi stiintele materialelor, geometria, tehnologia
lucrarilor de constructii, studiul formei, restaurare.

Ideea de a restaura constructii antice cum ar fi termele sau teatrele era aproape
scandaloasa in contextul unei societati dominate de biserica, tinand cont ca accesul
intr-o terma s-ar fi facut dezbracat fiind, iar teatrul antic reprezenta locul
spectacolelor pagane. Totusi, ideea de revenire la gloria si civilizatia imperiala i -a
fascinat pe italienii din Florenta si ulterior din intreaga Italie, care, ca dupa un somn
lung al ratiunii, isi descopereau originile alese, faptul ca dominasera lumea candva,
faptul ca stramosii lor avusesera geniul de a construi monumente impunatoare si
inventasera aproape toate lucrurile inteligente care dau nasterii civilizatiei.Printre
lucrarile civile cele mai celebre ale lui Alberti se numara Palatul Rucellai din Florenta.
Acesta este de fapt o locuinta P+2, situata pe o strada ingusta a orasului medieval,
insa a carei fatada iese imediat in evidenta.Spre deosebire de cladirile normale pentru
evul mediu, cu geometrie inexacta, ferestre haotice, fatada Palatului Rucellai
contrasteaza prin ordine, logica si opulenta. Alberti foloseste elementele stilistice din
antichitate cum ar fi pilastrii cu capitel, antablamentele si mai ales cornisa, portalul
antic, pentru a crea senzatia unei locuinte mult mai fastoase si sofisticate. Singurul
element de ev mediu, fereastra bifora cu coloneta este reutilizat intr -un context cu
aparenta clasica.Bramante a primit aprobare pentru inceperea lucrarilor si in timpul
vietii lui s-au inceput lucrarile de fundatii dupa planul de mai sus, insa bineinteles, o
astfel de lucrare poate dura mai multe zeci de ani timp in care proiectul poate suferi i
modificari importante.In functia de arhitect al Vaticanului a urmat Rafael, de
asemenea un artist cu o pregatire vasta, care a incercat sa extinda si sa modifice
planul spre formula de plan treflat byzantin hibridizat cu planul bazilical vestic.Planul
de la San Pietro din Roma/Vatican, varianta lui Rafael Sanzio.Rafael este insa mai bine
cunoscut ca artist al Renasterii pentru picturile sale extrem de valoroase, iar in functia
de arhitect al Vaticanului i -a urmat mult mai capabilul Michelangelo
Buonarrotti.Michelangelo, la randul lui un artist genial, s -a dovedit a fi un arhitect de
mare calibru, proiectand pana in cel mai mic detaliu Catedrala Sf. Petru asa cum o stim
astazi, cu exceptia unor modificari ulterioare in zona intrarii.Pe langa faptul ca este de
dimensiuni colosale, bazilica Sf. Petru beneficiaza de o cupola nu doar cu o deschidere
foarte mare ci si foarte inalta care a necesitat solutii ingineresti
inovatoare.Michelangelo reuseste o fuziune perfecta intre elemente cultural disjuncte,
intre arhitectura fosta pagana, traditia locala a frescelor si mozaicurilor mai aproape
de byzant decat de arhitectura gotica.Spre exemplu, privind din interior cupola,
remarcam alternanta de frontoane triunghiular cu arc de cerc, pilastrii corintici,
cornisa, friza cu scris in latina. Dar, remarcam si mozaicuri, nuanta aurie dominanta,
cupola suprainaltata aproape tip turla, pandantivii cu sfinti, elemente
orthodoxe/byzantine.Michelangelo, ca arhitect, a mai lucrat atat in Roma cat si in
Florenta si desi a fost un fin observator al arhitecturii si artei antichitatii, nu s -a
limitat la a o copia ci a avut curajul sa incerce sa o depaseasca.David statuie
originala a lui Michelangelo. In acceptiunea istoricilor arta sculpturala a lui
Michelangelo este superioara anti chitatii.Celebra capela sixtina de la Vatican si in
centru, cadrul intitulat Creerea lui Adam, probabil cea mai cunoscuta pictura a lui
Michelangelo.Fiind arhitect si cunoscator al culturii antichitatii, Michelangelo a primit
sarcina de a amenaja spatiul d e pe colina Capitolina. Colina Capitoliului a fost in
antichitate un spatiu sacru al religiei pagane, locul in care ardea focul vesnic, si care
era considerat centrul spiritual al Romei. Toate templele erau construite la baza
Capitoliului flancand Forul Ro man, si pe panta Capitoliului fusese constuita arhiva
imperiala Tabularium, care mai exista sub forma unei constructii haotice de ev
mediu, ridicata peste ruinele antice, perfect vizibile la parterul dinspre for, mult mai
elegante ca arhitectura chiar si dupa 1500 de ani.

Michelangelo a incercat sa repuna la loc de cinste Capitoliul, proiectand o piata

simetrica, insa care avea sa rezulte trapezoidala indiferent de dorinta lui pentru ca
tabularium-ul si o fatada a unei manastiri (fatada din stanga in imag inea de mai jos)
era deja in constructie.
 Arhitectura bizantina
Evul mediu a fost o perioada de tranzitie, de la vastul Imperiu Roman,
atotputernic si civilizat, la mici regate si state efemere, perioada dominata de
razboaie si insecuritate. Evul mediu se intinde pe o perioada de aproximativ
1000 de ani, de la caderea Romei, ~410 A.D. pana la caderea Constantinopolului,
ultimul bastion al fostului Imperiu Roman de Rasarit, in 1453, eveniment care
coincide cu aparitia fenomenului numit Renastere si intoarcerea la valorile
civilizatiei in zona Italiei si ulterior a Europei Vestice.
Pentru a intelege cu adevarat arhitectura evului mediu, este necesara o buna
cunoastere a istoriei Europei din acea perioada. Din pacate, studentii, desi au
parcurs numeroase lectii de istorie in liceu, nu stapanesc acest capitol, intrucat
istoria Evului Mediu este complicata, greu de prezentat liniar, neclara, si foarte
tendentios prezentata.
Voi incerca asadar, in paralel cu prezentarea celor mai importa nte constructii
din Evul Mediu, sa fac o prezentare a contextului istoric.
Trebuie stiut asadar ca Imperiul Roman, incepand cu Imparatul Diocletian, a fost
divizat in 2, Imperiul de Rasarit si Imperiul de Apus. Fiecare imperiu avea un
imparat si un cezar, cezarul fiind un fel de executor suprem, de obicei mai tanar
si mai prezent in teritoriu.
Bineinteles ca acest sistem nu a functionat, cei cei 2 imparati si cei 2 cezari
ajungand la conflicte armate care au scindat si slabit imperiul.
Poate cel mai celebru imparat Byzantin a fost Iustinian. Acesta a construit cea
mai mare biserica crestina de pana atunci si care este in continuare cea mai
mare biserica crestina construita vreodata: Sfanta Sofia din Constantinopol.
Proiectantii au fost Antemius din Trales si Isidor din Milet, profesori la
Universitatea din Constantinopol, specialisti in mecanica si stereotomie. La
lucrari au fost folositi aproximativ 10.000 de muncitori specializati si materialele
scumpe, de cea mai buna calitate, au fost aduse din tot imperi ul, din Egipt, Siria,
Grecia. Constructia a fost terminata repede, in doar 5 ani si 10 luni, si a fost
inaogurata in anul 537.
Biserica Crestina din est, ulterior intitulata Biserica Ortodoxa, a beneficiat si de
alte tipologii predilecte de planuri de bise rici, printre care cele mai celebre sunt
crucea greceasca inscrisa in patrat, numita simplu si cruce greaca inscrisa. In
cruce greaca au fost construite majoritatea bisericilor de dimensiuni medii din
Constantinopol si intreg Imperiul Byzantin. Crucea grea ca poate suferi multiple
variatiuni, ca in imaginile de mai jos. O alta tipologie favorita Byzantina, folosita
inclusiv dupa caderea Constantinopolului, a fost planul treflat sau triconc.
Aceste biserici aveau 3 abside, una de capat si 2 laterale, rezultan d astfel o
cruce in plan. Majoritatea bisericilor din Romania si Serbia sunt treflate, dar
acestea pot fi regasite si in alte zone, inclusiv in zona catolica. In timp ce
Imperiul de Apus cu capitala la Roma este distrus complet de catre Goti
(Goth/Germani), Constantinopolul a fost un continuator al conceptului de viata
civilizata, urbana, protejandu-si milioanele de locuitori si, impreuna cu Biserica
Crestina pe care astazi o numim Orthodoxa, au dus un razboi de sustinere a
populatiei Crestine de toate etniile din zona de influienta, in special in Asia Mica
si Balcani In paralel, in zona vestului Europei, haosul se instaureaza dupa
caderea Romei si fostii cetateni romani isi mentin cu greu o umbra de civilizatie
la adapostul oraselor de provincie, adaptandu -se la lipsa de grane si la raidurile
barbare si invatand sa se apare singuri, sa se autoguverneze, si de multe ori
izolandu-se prin distrugerea drumurilor si podurilor romane.
Zonele mai indepartate si uneori intregi provincii cad prada aventurierilor
germani, numiti de romani barbari, ale caror triburi pun stapanire pe teritorii
intinse, exploatand populatia locala, de origine romana.
Practic, intreaga zona vestica ramane fara o putere militara majora,
faramitandu-se in mici forte armate care fie s-au stabilit intr-o regiune, fie au
continuat sa caute noi orase si zone civilizate spre a le distruge sau a le lua sub
stapanire.
Astfel, toata zona vestica, in cateva generatii devine intesata de orase
fortificate, capabile sa reziste si sa respinga atacul unei forte miliare din ce in ce
mai numeroase. Prin comparatie, orasele romane erau total neaparate,
deoarece in imperiu nu se punea problema unui atac asupra unui oras roman,
atacatorul fiind imperiul, in expansiune, cu forta militara, logistica si legiuni
bine puse la punct. Spre exemplu, orasele nordului Africii, orase romane majore,
cu sute de mii de locuitori, au fost pradate si distruse integral de catre
atacatorii Vandali, deoarece acestea, traind intr -un climat de pace timp de
multe sute de ani nu s-au preocupat suficient in organizarea unei defensive.
Practic, Evul Mediu vest european, numit in engleza si Dark Ages sau perioada
intunecata, a fost o perioada in care ori ce urma de civilizatie a disparut,
oamenii luptandu-se si ascunzandu-se dupa tot felul de ziduri, fortificatii sau in
salbaticie.
Singurul element coalizator si cerebral din vest a fost Biserica. Aceasta,
scindandu-se ca autoritate fata de cea din Constantinopol, a jucat un rol solitar,
de control si influienta politica asupra tuturor orase lor, regilor germanici sau a
altor persoane sau organizatii influiente.
In contextul haosului vest european, Biserica Catolica a luat cateva masuri care
s-au dovedit ulterior a fi hotaratoare. Prima masura a fost inchiderea bisericilor
si transformarea fostelor cladiri de tip basilica in biserica, prin zidirea peretelui
lateral. Spre deosebire de estul civilizat, se previne astfel furtul de obiecte
bisericesti dar se si restrictioneaza accesul necredinciosilor in biserica.
De asemenea, se construieste un turn de observatie, adeseori lipit de biserica.
De aici, un observator privea in zare alertand eventualul pericol al unui raid
barbar prin bataia unui clopot. Aceste constructii de tip turn, uneori foarte
ianlte, poarta numele de campanila.
O alta masura importanta a Bisericii Catolice este cenzura. Agentii Vaticanului
preiau prin diverse metode continutul bibliotecilor romane si informatia este
arhivata de obicei in manastiri, departe de lorzii germanici care ar fi putut -o
folosi in interes propriu.
Informatia consta in materiale scrise, carti de inginerie, chimie, fizica,
matematica, geometrie, astronomie, filozofie, poezie, istorie, medicina,
farmacie, tactica militara, harti imperiale cu reteaua de drumuri, harti
topografice etc. Toate au fost confiscate initial de la biblioteci si apoi de la
populatia care le mai detinea inca.
Populatia a fost descurajata sa mai invete sa scrie si sa citeasca. In lipsa
materialului scris, stiinta cade in derizoriu, la fel si civilizatia.
In schimb, din arhivele manastirilor, la cerere, personalul calificat calugarii,
puteau la cerere sa compileze franturi de informatie, la cerere, contra unor
preturi exorbitante, celor interesati. Chiar si asa, cenzorul putea clasifica
anumite capitole sau carti ca fiind periculoase, in formatia acestora devenind
secreta si neimpartasita nimanui.

Agentii bisericii circulau sub acoperire, la propriu, sub roba de pelerin, intre
manastiri si orase pe rutele de pelerinaj.
Sistemul de pelerinaj, incurajat de biserica, era singurul mijloc de c irculatie a
oamenilor de statut mediu sau modest intre orase. Chiar si asa circulatia era
periculoasa, insotita de multe riscuri. La trecerea dintr -un tinut intr-altul, se
platea, existand un fel de vama.
In schimb, la destinatiile religioase de importanta , calatorii erau rasplatiti cu o
masa gratuita si uneori calugarii, avand cunostinte de medicina din cartile
confiscate, puteau vindeca anumite probleme de sanatate, astfel incat ulterior
credinciosul sa impartaseasca si altora experienta sa de vindecare m iraculoasa.
In lipsa hartilor care devenisera secrete, perceptia asupra lumii in Evul Mediu
vest european era foarte distorsionata, plina de mister, amplificat si de
transmiterea orala, inexacta, a informatiilor.
Biserica a promovat astfel misterul, necuno asterea, ignoranta, promisiunea
vietii de apoi, speculand uneori in mod cinic necunoasterea oamenilor pentru a
ii manipula, uneori in scopuri nobile, spre a le asigura protectie, alteori doar
pentru a isi mari si conserva puterea.
Cert este faptul ca oamenii erau extrem de credinciosi traind intr -un mediu
violent, iar biserica era unica institutie care emana imaginea de securitate,
salvare, ordine si oarecare justitie.
Puterea de protectie a bisericii asupra oamenilor de orice rang se facea in mod
evident simtita in momentul in care un oras era cucerit. Atunci, toti locuitorii
care apucau se puteau refugia in biserica. Si daca atacatorul lua decizia
desabuita sa atace si biserica si sa omoare oameni aflati in biserica, Vaticanul
urma sa isi foloseasca influienta pedepsind indirect atacatorul care nu era un
bun crestin. In sensul ca alti regi erau convinsi oferindu -le diverse beneficii, sa-l
elimine pe cel care a atacat biserica.
In modul acesta, intr-o scurta perioada, regii locali germanici sunt subtil
controlati si manipulati si in scurt timp incep sa se si converteasca la crestinism,
recunoscandu-i superioritatea, fie doar si ca unealta in jocurile de putere.
Carol cel Mare, sau Charlemagne este cazul cel mai notabil, in care un rege
german, devenit credincios Crestin, primeste intregul set de harti ale Europei
vestice, in schimbul promisiunii de a ii crestina pe toti germanii de pretutindeni.
Carol reuseste aceasta mare performanta, si astfel, intreaga europa vestica
devine cu timpul dominata de catre Vatican.

Arhitectura moderna
Daca Art Nouveau a fost doar inceputul schimbarii artei si al ruperii de trecut si
clasicism, urmatorul pas, in jurul anilor 1920, a fost negarea totala a artei
traditionale. Acest fenomen, desi are particularitati, mijloace inovatoare si
variante de expresie foarte diferita, este cunoscut sub numele general de arta
avangardista.
In artele plastice, Dadaismul si in special Cubismul sunt incercari ingenioase de a
reconstrui forma, prin descompunere si recompunere geometrica.
Inclinatia unor artisti avangardisti spre a materializa viziunile formale in
arhitectura este una dintre sursele puternice de schimbare in arhitectura. Le
Corbusier este un astfel de artist devenit arhitect, a carui personalitate a marcat
profund arhitectura sec XX.
Un alt curent avangardist, Futurismul, este o sursa interesanta de inspiratie
pentru arhitectii sec XX, intrucat futuristii visau la un viitor tehnologizat,
dominat de forme inspirate din arhitectura militara.
NOUA TEHNOLOGIE A BETONULUI ARMAT
In cursul precedent am incercat sa prezint importanta pe care aparitia metalului
in domeniul constructiilor a reprezentat -o in arhitectura sec XIX.
Spre deosebire insa de metal, care a denaturat si furnizat noi mijloace pentru
arhitectura traditionala bazata pe aceleasi reguli estetice si pe decoratii,
aparitia betonului armat a revolutionat total arhitectura.Prima constructie cu
plansee de beton armat. W. Wilkinson, 1854. Sectiune cu indicarea armarii, intr -
un singur strat !!!, dispusa dupa directiile efortur ilor principale de intindere.

Moara de faina Weaver din Marea Britanie. Ing. Francois Hennebique (Fr). 1897,
cea mai veche constructie cu stalpi de beton armat. Foto din anii 60 inainte de
demolare.

Patentul lui Francois Hennebique pentru structuri in c adre de beton armat.

In jurul anilor 1920, odata cu expirarea patentului lui Francois Henebique,
tehnologia betonului armat devine disponibila tuturor, iar arhitectii de
pretutindeni incep sa il foloseasca fara rezerve.
Elementul unic al tehnologiei betonului armat, care este fundamental diferit si
inovator, il reprezinta planseul.
Planseul este un element subtire, orizontal, care asigura eficienta maxima
spatiului interior, rezistenta superioara la incovoiere si elimina necesitatea
realizarii de sisteme de bolti tipice arhitecturii clasice, costisitoare, complicate
si laborioase.
Coloanele se transforma in stalpi, de cele mai multe ori patrati, peretii pot fi
executati de asemenea din beton armat, insa betonul armat este atat de
performant ca material incat in zonele cu risc seismic redus se pot executa
constructii destul de inalte multietajate fara nici un perete structural, doar cu
stalpi ca elemente verticale, in tipologia structurala de tip cadre.
Betonul armat le-a usurat substantial munca arhitectilor dar in acelasi timp,
datorita formelor plane, rectangulare, geometrice, minerale rezultate la
decofrare, i-a obligat sa isi reinventeze meseria din punct de vedere formal si
estetic.
Despre al 3-lea motor al arhitecturii moderne, nevoia de a construi rapid si
eficient dupa distrugerile provocate de al II -lea razboi mondial, vom discuta
ulterior, aceasta nevoie fiind motivul raspandirii rapide a arhitecturii moderne.
CATEVA EXEMPLE DE TRANZITIE CATRE ARHITECTURA MODERNA
Unul dintre primii arhitecti care, des i format de scoala in directia arhitecturii
bazate pe arta decorativa renunta total la aceasta este arhitectul Ceho -Austriac
Adolf Loos.
Loos este autorul unui eseu intitulat Ornament si Crima in care critica aspru
modul irational de utilizare a ornametu lui in arhitectura, chiar si arta
ornamentala Vieneza, Seccesion, aflata undeva la granita intre Art Nouveau si
Arta Moderna.
Inca din 1911, la inceputul carierei sale, atunci cand amenajaza interiorul unei
cafenele, Adolf loos da dovada de o retinere nema intalnita pana atunci de a
utiliza decoratia.

In prezent cladirea este decorata cu flori si insemnele bancii, insa in viziunea lui
Loos, fatada acesteia era lipsita de ori ce decoratie, fatada fiind o simpla
matrice de patrate.
Publicul anilor 1910 nu a apreciat prea mult abordarea rationalista a
arhitectului, drept care designul acesteia a fost ironizat la vremea respectiva.In
1925, Adolf Loos construieste o locuinta destul de inovatoare la Paris pentru
scriitorul Dadaist Tristan Tzara. Relatia celor 2 n u era intamplatoare, caci modul
de gandire sintetic si inovator al lui Adolf Loos era de fapt compatibil artei
avangardiste care inflorea in aceeasi perioada la Paris.Aceasta este remarcabila
nu pentru aspectul exterior, care este deosebit de retinut, ci p entru modul
rational si inovator de gandire a spatiului interior.
Rezolvarea spatiului interior este in viziunea lui Loos o problema de geometrie si
functionalitate, intrucat, spune el, conceptia unei case nu se face in planuri si
elevatii ci printr-o gandire superioara a compunerii si legarii spatiului.
In prezent, arhitectii de pretutindeni sunt educati in universitati in spiritul
Raumplan, al conceptiei general spatiale a cladirii, iar in prezent gandirea
spatiala a arhitecturii este mult mai facila dato rita programelor 3D de modelare
si vizualizare.
Un alt aspect, adesea asociat Arhitecturii Moderne, insa in nici un caz echivalent
cu aceasta, sunt locuintele sociale sau blocurile, cum obisnuim sa le denumim
astazi.
Conceptul de locuinte comasate este unu l foarte vechi insa cateva aspecte cum
ar fi viziunea inovatoare a sociologilor, urbanistilor, arhitectilor sau societatii
civile din sec XIX si XX precum si ideile comuniste ale inceputului de secol XX au
modificat fundamental ideea de locuinta burgheza i n cea de locuinta proletara.
Paturile burgheziei erau pozitionate la propriu, una peste cealalta, de la saracii
de la mansarda la bogatii de la etajul 1, in toate marile orase vest europene, in
sec XIX si inceput de sec XX, dar comunistii visau la un viito r al oamenilor egali,
in care toti indivizii urmau sa dispuna de o locuinta asemanatoare, daca nu
identica, astfel incat sa nu mai fie nimeni privilegiat si nimeni injosit.
Istoria locuintelor social-comuniste este veche, incepand din Anglia revolutiei
industriale, insa vom prezenta ca exemplificare in acest moment doar Karl Marx
Hof din Viena, spre a exemplifica un caz de tranzitie de la arhitectura burgheza
la arhitectura comunista de masa.

Conceptul de pod care uneste comunitatea proletara este unul sim bolic, iar
ansamblul a fost intr-adevar construit de fortele politice de centru -stanga,
Partidul Social Democrat din Austria interbelica, fiind populat cu simpatizanti de
stanga, drept care a fost bombardat ulterior de fortele fasciste. In prezent,
statul Austriac, impartial, l-a restaurat, fiind considerat parte integranta din
istoria si cultura tarii si ansamblul functioneaza in continuare cu succes ca
imobil de apartamente.
SCOALA GERMANA BAUHAUS
In perioada interbelica, in Germania apare o scoala foarte noua si puternica de
design si arhitectura. Bazele scolii Bauhaus au fost date de industria germana
care devine lider de piata in domeniul mecanicii fine si dezvoltarii de noi
tehnologii de fabricatie.
Studentii scolii Bauhaus erau in acelasi timp si ucen ici, si muncitori executanti,
si designeri, dar bineinteles, si artisti. Ei erau la curent cu toate noile tehnologii
din domeniul industrial si al constructiilor si o mare parte din timp si -l petreceau
incercand sa creeze noi obiecte utile, casnice, de mob ilier sau sa aduca
imbunatatiri substantiale celor existente, sau sa reduca pretul de fabricatie, sau
sa creeze spatii si constructii utilizand ultimele produse de top ale industriei
germane. O parte dintre absolventi erau angajati direct de patronii din
industriile spre care se specializasera insa o parte au devenit designeri
industriali, arhitecti de interior sau chiar arhitecti generalisti.
Scoala Bauhaus beneficia nu doar de sali de curs ci si de ateliere proprii de
creatie, unde viitorii designeri isi creau pe cont propriu prototipurile,
imbunatatindu-le si adaptandu-le specificatiilor liniei de productie.
Liniile designului si arhitecturii de la Bauhaus sunt unele rationaliste iar arta
acestora era profund inspirata de arta Moderna.
Initial scoala a fost fondata la Weimer de catre un arhitect, Walter Gropius, in
1919, insa scoala nu avea o sectiune distincta de arhitectura, toate disciplinele
artei, designului si arhitecturii fiind practicate fara discriminare de catre
studenti. Cladirea beneficia de o suprafata vitrata neobisnuita, inspirata de
vitrajele din industria de mecanica fina si de armament, unde precizia de
executie era foarte importanta.
Universitatea Bauhaus Weimar, primul sediu, construit in 1919 de Arh. Beldian
Henry van del Velde. Foto: http://www.weimar-city-
park.net/images/weimar_5_large.jpg + edit
Ulterior, Bauhaus isi construieste un nou sediu, la Dessau, unde va activa intre
anii 1925-1932 fiind condusa de 3 directori diferiti, toti arhitecti: Walter
Gropius, Hannes Mayer si Mies van der Rohe.
Sediul de la Dessau este reprezentativ pentru modul de gandire estetic si
functional de la Bauhaus.
In compozitia de ansamblu se disting clar mai multe volume paralepipedice,
avand fatade realizate in tipologii diferite. Deoarece functiunea di n interior este
una diferita in fiecare corp de cladire, bineinteles ca si imaginea formala se
adapteaza fiecarei functiuni. Conceptul, enuntat de Louis Sullivan, arhitect
american al anilor 1890-1900: Form follows function este preluat si de Gropius
precum si de alti arhitecti europeni, constituindu -se ca baza a Functionalismului
european.
Bineinteles, sediul Bauhaus de la Dessau, in afara de designul inovator si rafinat
integreaza ultimele tehnologii ale anilor 30, cum ar fi peretele vitrat, structura
in cadre de beton armat si acoperisul de tip terasa. Peretele vitrat, numit astazi
perete cortina, era folosit in industria aeronautica si a fost pentru prima oara
integrat in arhitectura civila. Betonul armat fusese de cateva decenii introdus in
arhitectura civila, insa la Bauhaus pentru prima oara arhitectura nu ascunde
natura structurii ci o pune in valoare. Iar acoperisul de tip terasa, o tehnologie
foarte avansata pentru epoca respectiva, permite o volumetrie mai simpla a
cladirii, lipsita de acoperisul traditional.
Pentru neinitiatii in arhitectura, chiar si decenii mai tarziu, lipsa cornisei si a
acoperisului la o cladire a constituit indicatorul simplist dupa care acestia se
ghidau spunand despre o cladire ca este in stil Modern. Si acesta observatie era
foarte corecta, insa nu terasa este singurul atribut al arhitecturii moderne.
Constructia sediului scolii Bauhaus de la Dessau a fost un moment foarte
important in arhitectura sec XX, deoarece a reprezentat un exemplu clar de
urmat pentru toti arhitectii care intelegeau sa foloseasca noile tehnologii intr -o
arhitectura potrivita acestora si care le putea pune in valoare.
Un alt arhitect care a facut cariera la Bauhaus a fost Mies van der Rohe. Acesta
si-a inceput cariera artistica fiind necalificat in domeniul constructiilor insa
intelegerea sa asupra meseriei, inteligenta si cultura artei moderne i -au permis
rapid sa iasa in evidenta, sa termine scoala Bauhaus de care a si ramas atasat,
fiind numit in cele din urma director.
Germania si scoala Bauhaus ii acorda lui Mies van der Rohe, chiar si in lipsa unui
portofoliu de lucrari ca arhitect, sarcina de a proiecta si executa Pavilionul
Germaniei la Expozitia Internationala de la Barcelona din 1927. Germania
trebuia sa isi etaleze avansul sau tehnologic, sa impresioneze vizitatorii si sa
incerce sa vanda si niste produse locale.

NEOCLASICISMUL
Cu acest termen sunt desemnate transformarile artistice din perioda 1750 -
1830.Influentat de gandirea din Secolul luminilor ,neoclasicismul impune dominatia
rigorii ,avand drept modele de arta greaca si cea romana .Antichitatea se impune din
nou ,in opozitie cu conceptiile baroce .Scoate rea la lumina in 1748,a asezarilor romane
de al Pompei si Herculanum favorizeaza o interpretare nuantata a Antichitatii .Aceasta

"noua lectura" este menita sa duca la redescoperirea simplitatii si profunzimei naturii

,spre deosebire de trairile superficia le ale rococo-ului. Temele mitologice si antice
,sunt din nou prezente.In timpul primului Imperiu (1804 -1814) ,neoclasicismul devine
stilul oficial .Revolutia franceza se foloseste si ea de acest stil pentru a evidentia
virtutile patriotice ,regandind valo rile antice in termeni morali .Artisutul trebuie sa fie
acum o persoana angajata civil ,care sa -i invete pe ceilalti faptele eroilor
antici,simuland astfel virtutea.

Fara efecte decorative ,pictura neoclasica incearca perfectiunea

neteda, punand accent pe forta reprezentarii;ea se foloseste de gesturi
teatrale,sugerand eroismul.Artistul neoclasic isi controleaza inspiratia ,supunand -o
examenului ratiunii sale .

Arhitectura neoclasica regaseste sobrietatea si monumentalitatea

arhitecturii antice ,ale carei elemente frontonul,coloana,le foloseste.

J a c q u e s G e r m a i n Soufflot proiecte aza o opera grandioasa

pentru reconstituirea bisericii Sainte Genevievedin Paris devenita apoi Pantheonul.El
este construit dupa un plan in cruce greceasca ,inaltat cu o mare cupola. La Madelaine
din Paris proiectata de Pierre Vignon, este un templu perip ter simbolizand legatura
dintre puterea lui Napoleon (in onoarea caruia a inceput constructia ) Imperiul Roman
.

Manifestul neoclasicismului in pictura este considerat a fi lucrarea lui

Jacques Louis David (1748-1825) ,Juramantul Horatilor. Ea este riguros compusa pe o
retea de verticale si orizontale,intr -o gama cromatica retinuta,toate aceste ealemente
de limbaj plastic conferind operei lui David echilibru ,calm si armonie.

Elev al lui David, Jan Auguste Dominique Ingres (1780 -1867) este unul
dintre ultimii mari reprezentanti ai stilului clasic si conservator francez ,pictura sa
aducand in acelasi timp o inoire acestui stil ,care il poate situa printre
preromantici.Sustinator pasionat al predominati ei liniei asupra culorii el creaza forme
aproape sculpturale,opunandu -se prin aceasta unei cromatici abundente.Marea
Odalisca de la Luvru este considerata astazi ca o chintesenta a conceptiei artistice a lui
Ignes Nbudul este tratat sculptural ,cu o mare p recizie si,in acelasi timp ,cu o mare
delicatese a tusei.

Catre 1830 idealurile antice ale neoclasicismului se vor risipi in fata

idealurilor romantice care incepusera sa se manifeste.
 Arhitectura romanica
Organizand un vast imperiu, construind drumuri, poduri, viaducte si apeducte, romanii
au cladit orase cu o urbanistica perfecta, atat in Italia cat si in tarile cucerite. Arta lor
este pusa in primul rand in slujba preamaririi ideii d e putere (imperium), in slujba
glorificarii statului si capitalei sale.

Arta trebuie sa starneasca admiratie pentru statul si poporul roman si sa indeplineasca

un scop de utilitate publica. Totodata ea servea pe aristocratii imperiului roman, pe
conducatorii din Italia si din provinciile noi, cucerite de romani, pe proprietarii de
pamanturi si pe proprietarii sclavilor adusi in Italia ca prizonieri de razboi, pe aceia
care se imbogateau de pe urma comertului, etc.

Arta romana s-a dezvoltat la inceput la Rom a, primul oras-stat roman. Cu timpul,
aceasta arta a patruns in toata Italia si de acolo, mai departe, in provinciile romane.

La formarea artei romane au contribuit si unele elemente locale din provinciile

cucerite. Astfel, mai intai Etrucia, in perioada republicana a Romei, apoi Grecia, in
epoca ei imperiala, provincii cu traditii cultural artistice puternice, care au influentat
mult arta romana.

Ea a luat diferite elemente din arta altor popoare, contopindu -le intr-un tot unitar,
nou, original. Romanii au stiut ce sa ia, cum sa ia si cat sa ia din cultura popoarelor
cucerite pentru a-si face arta lor. Arta aceasta a inflorit intr -un timp scurt. Perioada ei
de apogeu se situeaza spre sfarsitul secolului I i.e.n., in timpul imperiului lui August si
al Antoninilor .

Arta romana s-a dezvoltat o data cu puterea economico -politica si militara a statului
sclavagist roman si a fost aservita rosturilor acestei puteri.

Aceste orase erau foarte civilizate. Aveau strazi pavate cu bolovani de rau sau cu
lespezi, aveau si canale de scurgere pentru apa murdara si conducte de piatra pentru
apa de baut si de spalat, adusa de la mari departari.

Pentru a aduce din munti apa curata necesara consumului de la orase, arhitectii au
construit apeducte, un fel de jgheaburi mari d e piatra, lungi de zeci de kilometri,
sustinute de stalpi grosi de zid, legati intre ei cu arcade, adesea in semicerc. Cunoscut
este apeductul care aducea apa la Roma, construit in timpul imparatului Claudius sau
dintre cele construite in alte provincii ro mane, ca apeductul de la Pont du Gard din
Franta. Fiindca acest apeduct trebuia sa treaca peste un rau, el a fost sustinut de trei
randuri de stalpi, legati prin trei randuri de arcuri (in trei etaje). Este o constructie
impunatoare, care, desi este pura i nginerie, fiind vorba doar de utilitate, are si un
aspect estetic.
In pietele publice din interiorul oraselor, numite Forum locuitorii se intalneau sa
discute treburile obstesti. Fiecare oras isi avea forumul sau. la Roma s -au construit mai
multe forumuri.

Mai insmnate au fost forumurile lui Augustus si al lui Traian. Erau incinde de forma
dreptunghiulara, inconjurate de ziduri. In interior aveau coloane, unite in partea
superioara prin lespezi de marmura. Forumurile adaposteau constructii diverse : arcuri
de triumf, temple, altare, statui etc.

Cu timpul s-a generalizat obiceiul ca pentru imparati, guvernatorii sau generalii care se
intorceau victoriosi din razboaie, sa se construiasca arcuri de triumf, care sa
comemoreze victoriile lor. In diferitele parti ale imperiului se gaseau asemenea
constructii. Cele mai insemnate s-au ridicat la Roma, capitala imperiului. Ale lui Titus,
Septimiu Sever si al lui Constantin cel Mare, sunt cele mai bine pastrate.

Un arc de trimumf avea piloni mari, legati (in partea su perioara) prin arcuri de zidarie.
Deasupra, zidaria constructiei era terminata in linie dreapta. Suprafetele pilonilor si a
partilor superioare erau impodobite cu reliefuri, cu inscriptii si ornamente. S-au
construit arcuri de triumf, cu una sau cu trei de schideri. In acest caz, pe langa arcul
principal, care era mai mare, la constructie se adaugau doua arcuri laterale mai joase.
Asa este arcul zis al lui Constantin.

Tot in amintirea razboaielor victorioase purtate de imparatii romani, s -au construit

columnele. Ele erau mari constructii cu aspect cilindric, depasind adesea, cu
postament cu tot, inaltimea de 20 de metri. In partea de sus a columnelor se gasea de
obicei statuia imparatului in vesminte de razboinic. Pe partea cilindrica, de jos in sus,
continuu, in spirala, se desfasurau frize cu basoreliefuri. Aceste sculpturi narative, cu
subliect istoric, infatisau scene din razboaiele celebrate prin aceste monumente. Cele
mai insemnate sunt Columna lui Traian si Columna lui Marc Aureliu, de la Roma.

In timpul imperiului, romanii au construit si amfiteatre. Amfiteatrele (sau arenele)

erau cladiri imense, cu mai multe etaje, de forma rotunda, in centrul carora se
disputau luptele gladiatorilor, luptele cu fiarele salbatice. Cunoscut este Colosseum -ul
de la Roma (italienii il numesc il Coliseo ), imens amfiteatru construit din ordinul
imparatului Vespasian. In acest amfiteatru incapeau comod saizeci de mii de
spectatori. Avea patru etaje in antichitate a fost considerat una din minunile lumii.

Printre constructiile publice importante se numarau si termele. Ele formau ansambluri,

cuprinzand sali de baie, biblioteci si sali de muzica, stadioane, galerii de tablouri,
parcuri de odihne etc. Termele erau si locuri de intalnire a cetatenilor care voiau sa
discute despre afacer.

Salile de baie aveau pardoseala din caramizi sau din placi de piatra, taiate in forme
diferite. Din aceste placi se combinau motive decorative geometrice deosebit de
frumoase. Uneori pavajul era lucrat din mozaic. Mozaicurile pavimentare reprezentau
scene din mitologie, pasari sau animale, scene contemporane sau ornamente. Unele
incaperi din terme aveau tavanele drepte, altele boltite in forma de leagan sau de
cupola. La Roma se gasesc ruinele Termelor lui Caracalla si ale lui Diocletian, primele
adapostind astazi stagiunile de concerte de opera din timpul verii, cele din urma
transformate in muzeu national de arheologie antica.
In cinstea zeilor romanii au construit si numeroase temple. Ele nu erau prea deosebite
de templele grecesti.

Panteonul a fost un templu ridicat de Agripa in cinstea tuturor zeilor (anul 27 e.n.). El
avea zidul de forma rotunda, cilindrica, acoperit de o cupola foarte bogat decorata in
interiorul sau si nu avea ferestre. In Panteon lumina intra printr -o deschidere rotunda
- de noua metri diametru din centrul cupolei. La intrare Panteonul avea un portic (un
sir de coloane) care-i dadea un aspect triumfal.

Romanii au mai construit si localuri de judecatorie, numite bazilici. Acestea erau

edificii dreptunghiulare, impartite deseori, la interior, prin doua randuri de coloane, in
trei parti, numite nave. Cele doua parti laterale (navele laterale) erau de multe ori
etajate pe o inaltime egala cu cea a navei centrale sau erau mai scunde decat etajulcu
coloane spre interior. In mijlocul curtii se gasea un bazin cu apa sau o fantana. Dupa
planul bazilicii romane, mai tarziu s -au construit bisericile crestine de tip apusean ;
chiar si numele de biserica vine de la denumirea romana basilica.

Romanii au amenajat si circuri (stadioane) vaste care erau ornate cu obeliscuri, statui
etc.

Teatrele romane se deosebeau prin planul lor de teatrele grecesti. Renumit a fost
Teatrul lui Marcelus de la Roma.

Palatele romane erau impunatoare. Dintre acestea mai renumit este Palatul lui
Diocletian.

Monumentele funerare, sarcofagele din morminte erau impodobite cu sculpturi din

piatra si marmura.

Arhtectura Greciei antice

Arhitectura, in mod special templele, nu era rezultatul muncii unui singur artist, ci a
celei de echipa, artistii insisi fiind specializati in mai multe domenii si tehnici.

Tipul de monument religios caracteristic este templul, care apare catre sfarsitul
secolului VIII i.Hr. La inceput era din lemn, apoi din piatra si a preluat tipul comun in
lumea egeeana. Consta dintr -o incapere rectangulara, cu o singura usa pe latura mica,
flancata de pilastri (coloane) care sustineau acoperisul. In fata usii se gasea un portic
cu 2 stalpi sau coloane, de asemenea 4 coloane erau amplasate in partea din spate a
templului. Cand templul era inconjurat de coloane pe toate cele petru laturi ale sale se
numea peripter. Amplasarea templelor era gandita in armonie cu mediul inconjurator,
pentru a sublinia efectul de maretie. Inca din perioada clasica apare un el ement tipic
al templului grecesc, coloana. Aceasta era realizata din cilindri de piatra suprapusi,
prinsi unul de altul iar trunchiul coloanelor avea santuri sapate de -a lungul lor, numite
caneluri. Spatiul interior cuprindea o incapere centrala, numita ce lla sau naos, care
adapostea statuia zeitatii carei ii era inchinat templul. La templele mai mari exista si o
incapere in fata celei, numita pronaos si o alta in spate, numita opistodom, in care
erau adapostite obiectele pretioase aduse ca daruri zeului. D imensiunile obisnuite ale
unui templu arhaic sau clasic erau de circa 3060 m sau mai mari. Desi planul general
se pastra in toata lumea greaca, nu exista doua temple identice din nici o perioada.

In perioada arhaica se contureaza doua stiluri diferite, p rin anumite elemente

arhitectonice, cum ar fi coloana sau partea din fata sus a intrarii in templu, numit
antablament, stiluri ce vor continua in epoca clasica. Acestea au fost stilul sau ordinul
doric si ionic, la care se adauga in perioada elenistica ce l corintic. Ordinul doric era
mai sever si mai greoi, coloana dorica este masiva, cu trunchiul usor tronconic, cu
capitelul (partea de deasupra coloanei, care sustine antablamentul) format din 2
elemente, echina si abaca. Ordinul ionic are coloana mai zvel ta, mai usoara si mai
subtire, dand impresia de mai multa gratie si armonie. Capitelul are forma de coarne
de berbec sau de melc. Ordinul corintic, de mai tarziu, are coloana cu un capitel ornat
cu frunze de acant, este in general mai bogat decorat.

Din epocile arhaica si clasica se pastreaza pana astazi temple precum cel al lui Zeus din
Olimpia, templele Herei si al lui Poseidon din Paestum, templul Olimpeion din
Agrigento, al Atenei din Siracuza, Olimpeionul din Selinunte etc.

Etalonul pentru geniul creator grec in arhitectura ramane insa ansamblul arhitectonic
de pe Acropola Atenei, refacut in timpul lui Pericle. Este constituit din patru edificii,
fiecare cu trasaturi particulare si alcatuind un ansamblu unitar. Propileele erau o
intrare monumetala, realizata din marmura, flancata de doua corpuri de cladiri cu
coloane dorice. Prin porticul central se deschideau 5 porti ce duceau spre incinta
sacra. Templul zeitei Atena Nike (Atena victorioasa) este un templu de stil ionic, de
mai mici dimensiuni, ri dicat pe locul unui vechi altar inchinat zeitei, impodobit cu
basorelifuri reprezentand figuri de zei si scene din bataliile impotriva persilor.
Parthenonul, templul Atenei fecioara era de fapt marele templu de expresie clasica,
cu coloane dorice in exterior si coloane ionice in interior. In naos fusese amplasata
statuia inalta de 15m a Atenei, realizata de sculptorul Fidias, intr -o tehnica speciala
care imbina lemnul cu aurul si fildesul. Statuia originala nu s -a pastrat, doar copii
romane mai tarzii, de mai mici dimensiuni si realizate in piatra. Partea superioara a
templului (frizele si frontonul) erau bogat decorate cu basoreliefuri. Pe toate cele
patru laturi, erau scene reprezentand lupta zeilor cu gigantii, a atenienilor contra
amazoanelor, a lapitilor contra centaurilor precum si cucerirea Troiei. Cele mai
importante basoreliefuri au fost realizate de Fidias si elevii sai, astazi ele se gasesc la
British Musem din Londra. Erechteionul este un templu de dimensiuni medii, care
adapostea 9 sanctuare. Cuprinde 3 corpuri de cladiri, fiecare avand un portic cu
coloane ionice. Unul dintre porticuri are trunchiurile celor 6 coloane in forma trupului
unor femei, numite cariatide.

In epoca elenistica, statutul artistului e diferit, el nu mai e considerat un simplu

mestesugar, ci o persoana cu un important statut social si o buna situatie materiala,
datorita numeroaselor comenzi pe care le primeste. Caracteristic acestei perioade in
arhitectura este gustul pentru colosal, pentru supradimensionarea monumentelo r.
Opere din aceasta perioada sunt templul lui Apollo din Milet, templul zeitei Artemis
din Efes, Altarul din Pergam, mausoleul din Halicarnas si multe altele. Decoratia
acestor monumente e mult mai bogata decat in epoca clasica, predomina stilul
corintic.

Arhitectura, in mod special templele, nu era rezultatul muncii unui singur artist, ci a
celei de echipa, artistii insisi fiind specializati in mai multe domenii si tehnici.

Tipul de monument religios caracteristic este templul, care apare catre sfarsit ul
secolului VIII i.Hr. La inceput era din lemn, apoi din piatra si a preluat tipul comun in
lumea egeeana. Consta dintr -o incapere rectangulara, cu o singura usa pe latura mica,
flancata de pilastri (coloane) care sustineau acoperisul. In fata usii se gas ea un portic
cu 2 stalpi sau coloane, de asemenea 4 coloane erau amplasate in partea din spate a
templului. Cand templul era inconjurat de coloane pe toate cele petru laturi ale sale se
numea peripter. Amplasarea templelor era gandita in armonie cu mediul inconjurator,
pentru a sublinia efectul de maretie. Inca din perioada clasica apare un element tipic
al templului grecesc, coloana. Aceasta era realizata din cilindri de piatra suprapusi,
prinsi unul de altul iar trunchiul coloanelor avea santuri sapate de -a lungul lor, numite
caneluri. Spatiul interior cuprindea o incapere centrala, numita cella sau naos, care
adapostea statuia zeitatii carei ii era inchinat templul. La templele mai mari exista si o
incapere in fata celei, numita pronaos si o alta in spate , numita opistodom, in care
erau adapostite obiectele pretioase aduse ca daruri zeului. Dimensiunile obisnuite ale
unui templu arhaic sau clasic erau de circa 3060 m sau mai mari. Desi planul general
se pastra in toata lumea greaca, nu exista doua temple identice din nici o perioada.

In perioada arhaica se contureaza doua stiluri diferite, prin anumite elemente

arhitectonice, cum ar fi coloana sau partea din fata sus a intrarii in templu, numit
antablament, stiluri ce vor continua in epoca clasica. Ac estea au fost stilul sau ordinul
doric si ionic, la care se adauga in perioada elenistica cel corintic. Ordinul doric era
mai sever si mai greoi, coloana dorica este masiva, cu trunchiul usor tronconic, cu
capitelul (partea de deasupra coloanei, care susti ne antablamentul) format din 2
elemente, echina si abaca. Ordinul ionic are coloana mai zvelta, mai usoara si mai
subtire, dand impresia de mai multa gratie si armonie. Capitelul are forma de coarne
de berbec sau de melc. Ordinul corintic, de mai tarziu, a re coloana cu un capitel ornat
cu frunze de acant, este in general mai bogat decorat.

Din epocile arhaica si clasica se pastreaza pana astazi temple precum cel al lui Zeus din
Olimpia, templele Herei si al lui Poseidon din Paestum, templul Olimpeion din
Agrigento, al Atenei din Siracuza, Olimpeionul din Selinunte etc.
Etalonul pentru geniul creator grec in arhitectura ramane insa ansamblul arhitectonic
de pe Acropola Atenei, refacut in timpul lui Pericle. Este constituit din patru edificii,
fiecare cu trasaturi particulare si alcatuind un ansamblu unitar. Propileele erau o
intrare monumetala, realizata din marmura, flancata de doua corpuri de cladiri cu
coloane dorice. Prin porticul central se deschideau 5 porti ce duceau spre incinta
sacra. Templul zeitei Atena Nike (Atena victorioasa) este un templu de stil ionic, de
mai mici dimensiuni, ridicat pe locul unui vechi altar inchinat zeitei, impodobit cu
basorelifuri reprezentand figuri de zei si scene din bataliile impotriva persilor.
Parthenonul, templul Atenei fecioara era de fapt marele templu de expresie clasica,
cu coloane dorice in exterior si coloane ionice in interior. In naos fusese amplasata
statuia inalta de 15m a Atenei, realizata de sculptorul Fidias, intr -o tehnica speciala
care imbina lemnul cu aurul si fildesul. Statuia originala nu s -a pastrat, doar copii
romane mai tarzii, de mai mici dimensiuni si realizate in piatra. Partea superioara a
templului (frizele si frontonul) erau bogat decorate cu basoreliefuri. Pe toate cele
patru laturi, erau scene reprezentand lupta zeilor cu gigantii, a atenienilor contra
amazoanelor, a lapitilor contra centaurilor precum si cucerirea Troiei. Cele mai
importante basoreliefuri au fost realizate de Fidias si elevii sai, astazi ele se gasesc la
British Musem din Londra. Erechteionul este un templu de dimensiuni medii, care
adapostea 9 sanctuare. Cuprinde 3 corpuri de cladiri, fiecare avand un portic cu
coloane ionice. Unul dintre porticuri are trunchiurile celor 6 coloane in forma trupului
unor femei, numite cariatide.

In epoca elenistica, statutul artistului e diferit, el nu mai e considerat un simplu

mestesugar, ci o persoana cu un important statut social si o buna situatie materiala,
datorita numeroaselor comenzi pe care le primeste. Caracteristic acest ei perioade in
arhitectura este gustul pentru colosal, pentru supradimensionarea monumentelor.
Opere din aceasta perioada sunt templul lui Apollo din Milet, templul zeitei Artemis
din Efes, Altarul din Pergam, mausoleul din Halicarnas si multe altele. Deco ratia
acestor monumente e mult mai bogata decat in epoca clasica, predomina stilul
corintic.
Casa Smith, construit n mijlocul pietrelor i copacilor de un an i jumtate de acri, are vedere la
Long Island Sound de pe coasta Connecticut. Un cluster dens de veminte se afl la intrarea n
proprietate. n spatele ei, pmntul se cur i se ridic n centrul sitului, apoi coboar brusc pe
rmul stncos i ntr-un gol mic, nisipos. Organizarea spaial a acestei case se bazeaz pe o
separare programatic ntre zonele publice i cele private. Partea privat a casei este la intrarea n
faa terenului, pdurii i drumului. O serie de spaii nchise, celulare, aceste zone private sunt
organizate pe trei niveluri n spatele unei faade opace, care este strpuns intermitent cu ferestre.
Spaiile publice, unde familia se ntlnete i se distreaz, se afl n spatele casei, cu vedere spre ap.
Acest sector public este alctuit din trei niveluri amplasate ntr-o incint din sticl tripl; din exterior,
solul i nivelele superioare apar ca plci solide, inute rapid n mullionele albe ale carcasei de sticl.
Vederea dramatic a mrii i a cerului care se ntlnete la intrare este ncadrat i intensificat n
pielea transparent a faadei din spate. Plasat direct vizavi de intrare, un emineu pictat din crmid
mpinge n afar prin rama strns. Suspendat ntre coul de fum i coloanele structurale din oel,
zidul glazurat creeaz o tensiune subtil care atrage ocupanii de-a lungul spaiului de locuit spre
exterior. Balustradele de nivel inferior i superior sunt retrase din sticl, amplificnd aceast
tensiune. Pe msur ce camera nregistreaz momentul unui eveniment, experiena schimbrii
luminii i a vremii activeaz suprafeele clare ale casei, n timp ce geamurile clare adun reflecii
subtile ale interiorului pe toat suprafaa sa. Natura natural i cea uman exist ca experiene
separate, elementare, totui este imposibil s se separe unul