Vous êtes sur la page 1sur 37

CONTRACTUL DE ASIGURARE

MOTTO

,,Dacă ar fi după mine, aş scrie cuvântul ”asigurare” pe uşa fiecărei case şi pe fruntea fiecărui om
pentru că sunt convins că pentru sacrificii neconceput de mici, familii întregi pot fi protejate
împotriva catastrofelor care le-ar putea distruge pentru totdeauna.... Abia atunci aş putea fi
mulţumit, căci asigurarea protejează familia în cazul ivirii unei nenorociri şi a unor pagube
ireparabile..”

Winston Churchill

1
CUPRINS

Argument ............................................................................................................................3
Cap.1 Necesitatea existenţei si practicării asigurărilor..................................................... 8
1.1. Trasăturile asigurărilor.........................................................................................9
1.2. Asigurările sub aspect juridic, economic şi financiar......................................... 9
1.3.Modalităţi de constituire şi de folosire a fondurilor de rezervă şi asigurare ... 10
1.4. Funcţiile asigurărilor......................................................................................... 13
1.5 Importanţa asigurărilor........................................................................................ 13
1.6 Instituirea şi evoluţia asigurărilor în România................................................... 14
Cap.2 Elementele asigurărilor..........................................................................................21
Cap.3 Contractul de asigurare........................................................................................ .25
Cap.4 Studiu de caz la S.C. ASTRA............................................................................ .33
Concluzii .......................................................................................................................... 36
Bibliografie ...................................................................................................................... 37

2
ARGUMENT

Oamenii indiferent de clasele sociale din care fac parte sunt predispuși pericolelor, care le
pot schimba cursul vieţii. Acest lucru trebuie să ne determine să prevenim riscurile şi
ameninţările din viaţa noastră cu ajutorul asigurărilor.Unele dintre riscuri sunt evenimente
probabile, ele pot afecta sau nu, dar există riscul de, deces, care este o certitudine, întrebarea este
doar când se va întâmpla.
Asigurările ocupă un loc din ce în ce mai important în vieţile noastre deoarece avem
nevoie de siguranţă, protecţie, independenţă, de un venit suplimentar şi foarte important, avem
nevoie de o viaţă liniştită.
Necesitatea apariţiei activităţii de asigurare este legată de existenţa unor posibile
evenimente, care reprezintă un pericol pentru integritatea bunurilor materiale sau pentru viaţa
oamenilor: calamităţi, accidente, incidente.În faţa acestor pericole nevoia oamenilor de a se
proteja a condus la solidizarea acestuia în procesul de prevenire a efectelor evenimentelor
(riscurile de asigurare).
Acest domeniu îmi trezeşte interes şi îmi doresc să aflu cât mai multe despre asigurări,
motiv pentru care am ales să studiez contractul de asigurare.
Contractul de asigurare este acordul de voinţă prin care asiguratul se obligă să plătească o
primă asiguratorului, iar acesta se obligă ca la producerea unui anumit risc, să plătească
asiguratului sau beneficiarului despăgubirea sau suma asigurată, denumită indemnizaţie, în
limitele şi termenele cuvenite.
Contractul de asigurare este forma juridică pe care o îmbracă asigurarea de viaţă.
Eu consider că asigurările au un rol foarte important în vieţile oamenilor, deoarece ele prezintă o
formă specială de protecţie.

3
CAP.1 NECESITATEA EXISTENŢEI ŞI PRACTICĂRII ASIGURĂRILOR

Existenţa şi dezvoltarea societăţii omeneşti, viaţa oamenilor nu sunt de conceput fără


muncă, fără producerea continuă a bunurilor materiale şi spirituale.În desfăşurarea procesului de
producţie ,activitatea umană poate fi supusă unor primejdii care perturbă capacitatea de muncă
sau distruge bunuri materiale, afectează integritatea corporală ,sănătatea şi chiar viaţa
oamenilor.Apariţia asigurărilor este legată de necesitatea ca oamenii să se ajute reciproc în cazul
daunelor în permanentă creştere, iar a reasigurărilor pentru sprijinirea între ei a celor care
administrează fondurile şi activităţile de asigurare.Astfel spus este vorba de preluarea daunelor şi
a procesului de dezdăunare pe cât mai multe umere.
Necesitatea apariţiei activităţii de asigurare este legată de existenţa unor posibile
evenimente, care reprezintă un pericol pentru integritatea bunurilor materiale sau pentru viaţa
oamenilor: calamităţi, accidente, incidente etc.În faţa acestor pericole nevoia oamenilor de a se
proteja a condus la solidizarea acestuia în procesul de prevenire a efectelor evenimentelor
(riscurile din asigurări).De-a lungul timpului societatea a încercat să găsească mijloace eficiente
de prevenire şi limitare a consecinţelor acestor evenimente, însă experienţa ne arată ca
desfăşurarea lor nu poate fi în totalitate prevăzută sau stopată.
Asigurările s-au născut din nevoia imperioasă de protecţie a omului şi a avutului său
agonisit cu trudă, împotriva forţelor distructive ale naturii, accidentelor şi bolilor ,din nevoia
constituirii unor mijloace de existenţă în condiţiile pierderii sau reducerii capacităţii de muncă în
urma accidentelor, bolilor sau atingerii unei anumite vârste.

1.1 Trăsăturile asigurărilor

Asigurarea are următoarele trăsături caracteristice:

a) riscurile se compensează prin crearea unei comunităţii de risc şi suportarea daunelor se


face potrivit principiului mutualităţii.Acesta presupune existenţa şi producerea unor riscuri
preluate de asigurare sub protecţia sa; existenţa unei comunităti de risc; mutualitatea în
constituirea şi folosirea fondului de asigurare în formă bănească şi suportarea daunelor;

4
b) evenimentul trebuie să fie întâmplător, adică producerea riscului să fie independentă de
voinţa asiguratului şi asiguratorului;
c) evenimentul trebuie să se poată evalua pe baza calculelor statistico-matematice privind
frecvenţa şi proporţiile valorice ale fiecărui risc;
d) asiguraţii trebuie sa fie egal ameninţaţi de riscurile respective;
e) plata primei de asigurare şi respectiv,a îndemnizaţiei de asigurare.

1.2 Asigurarea sub aspect juridic

Abordarea juridică este frecventă şi justificată, întrucât asigurarea, pentru a fi operantă,


trebuie sa capete formă juridică.O asemenea formă i-o conferă contractul, care constituie ”legea
părţilor”, precum şi legea propriu –zisă, care emană de la puterea legislativă.
În Codul civil român definiţia dată contractului de asigurare a suferit îmbunătaţirii
succesive.Astfel, în conformitate cu prevederile art.49 din Legea pentru constituirea şi
funcţionarea întreprinderilor private de asigurare şi reglementarea contractului de asigurare
adoptată în 1930, ”prin contractul de asigurare întreprinderea de asigurare se obligă ca în
schimbul unei prime să ia asupra sa un risc”.Potrivit dispoziţiilor art 57 din Decretul Consiliului
de Stat nr 471/1971 ”prin contractul de asigurare, asiguratul se obligă să plătească o primă
Administraţiei Asigurărilor de Stat, iar aceasta ia asupra sa riscul producerii unui anume
eveniment, obligându-se ca, la producerea evenimentului, să plătească asiguratului sau unei terţe
persoane, denumită beneficiar, o indemnizaţie-despăgubire sau sumă asigurată-în limitele
convenite”.
Potrivit art.2 din Legea 32/2000 privind societaţile de asigurare şi supravegherea
asigurărilor asigurarea este operaţiunea prin care un asigurator constituie, pe principiul mutalităţii
,un fond de asigurare, prin contribuţia unui număr de asiguraţi, expuşi la producerea unor anumite
riscuri, şi îi indemnizează pe cei care suferă un prejudiciu pe seama fondului alcătuit din primele
încasate, precum şi pe seama celorlalte venituri rezultate ca urmare a activităţii desfăşurate.

Asigurarea sub aspect economic


Acoperirea pagubelor de diverse fenomene sau evenimente se poate realiza pe seama a trei
categorii de fonduri băneşti:

5
 fonduri de rezervă constituite în mod individual
 fonduri de rezervă şi/sau de asigurare constituite în mod centralizat
 fonduri de asigurare propriu-zisă constituite la dispoziţia unor societăţi comerciale sau a
unor organizaţii mutuale de asigurare prin plăţi (prime sau cotizaţii) descentralizate.
Dintre acestea numai fondul ce se constituie la dispoziţia unei organizaţii specializate, prin
metode adecvate, poartă denumirea de fond de asigurare.

Asigurarea sub aspect fianciar

Majoritatea specialiştilor susţin modul tradiţional de abordare a asigurării,potrivit caruia


asigurarea constituie un mijloc de a repartiza asupra unui număr de persoane fizice şi juridice,
paguba provocată de un fenomen sau complex de fenomene unui număr redus dintre acestea.
Însă,alţi specialişti susţin şi alte aspecte ale problematicii asigurării, iar unul dintre aceste
aspecte îl reprezintă ”tratarea asigurărilor ca o ramură prestatoare de servicii, un intermediar
financiar şi activ financiar într-o economie plină de incertitudini”.

Asigurarea ca ramură prestatoare de servicii

Asigurarea apare ca mijloc de a pune la adăpost persoanele asigurate, de pericolele care le


ameninţă, de a le oferi ”securitate”în cazurile convenite.Deoarece această ”securitate” este un bun
necorporal, asigurarea poate fi considerată ca o ramură a economiei prestatoare de servicii unei
categorii distincte de beneficiari: asiguraţii.
Societatea care încheie asigurări de viaţă nu este numai prestatoare de servicii în favoarea
asiguraţilor, dar şi un intermediar financiar între persoanele fizice asigurate, care plătesc prime
eşalonat, şi persoanele juridice şi fizice care au nevoie de resurse financiare suplimentare.Rolul
intermediar financiar îl indeplinesc, în special societăţile de asigurări de viaţă, chiar dacă şi
societăţile de asigurării de bunuri şi de răspundere civilă dispun de anumite resurse financiare
temporar libere,pe care le oferă spre plasare pe piaţă.

1.3. Modalităţi de constituire şi de folosire a fondurilor

de rezervă şi de asigurare

6
Apărarea împotriva forţelor naturii, accidentelor, bolilor, prevenirea şi lichidarea urmărilor
lor, refacerea bunurilor avariate sau distruse, reluarea neîntârzâiată şi continuarea normală a
procesului de producţie, întregii activităţi umane, reclamă constituirea din timp, prin diferite
metode, a mai multor feluri şi forme de fondurii de rezervă şi de asigurare.Există şase modalităţi
principale de constituire şi de folosire a fondurilor de rezervă şi anume:
a) formarea şi utilizarea de fonduri prin autoasigurare (autoprotecţie);
b) crearea şi folosirea unor fonduri centralizate de rezervă;
c) constituirea şi folosirea fondurilor de asigurare propriu-zise;
d) fondul de protejare a asiguraţilor;
e) fondul de protecţie a victimelor străzii;
f) fondul naţional pentru protejarea producătorilor agricoli.
a) Autoasigurarea, autoprotecţia sau asigurarea individuală este o metodă de creare
autonomă, descentralizată şi independentă a unor fonduri de rezervă în natură de către anumiţi
agenţi economici sau persoane fizice.Autoasigurarea este folosită, cu deosebire, de către
gospodăriile agricole individuale şi unităţile agricole prin constituirea unor fonduri de rezervă, de
seminţe, de furaje, de alimente, de materii prime etc.
Practic, această formă de protecţie este denumită impropriu ”asigurare”, deoarece nu
se bazează pe o relaţie contractuală, nu există părţi contractante, asiguratul este în acelaşi timp şi
asigurator şi nu îndeplineşte principiul mutualităţii, care este obligatoriu în oricare asigurare.
b) Fondurile centralizate de rezervă sau de asigurare se formează şi se utilizează atât în
unităţi naturale, cât şi în bani: ele se constituie, în principiu, pentru agenţii economici cu capital
de stat.
Fondurile centralizate de rezervă sunt de mai multe feluri şi anume:
-rezervele de stat materiale formate din materii prime (seminţe, alimente, combustibilii,
utilaje, piese de schimb etc.)
-fondul de rezervă bugetară din bugetul de stat la dispoziţia Guvernului;
-fondul de intervenţie pentru înlăturarea efectelor calamităţilor naturii;
-fondurile de rezervă la nivelul departamentelor şi ministerelor din care se compensează daunele
provocate de calamităţile naturii agenţilor economici aflaţi în subordine;
-fondurile de rezervă din bugetele locale aflate la dispoziţia prefecturilor şi primăriilor judeţene şi
municipiului Bucureşti;

7
-excedentul bugetar care se poate crea în timpul anului.
Fondurile de rezervă care se constituie de către stat în mod centralizat sunt folosite tot centralizat,
însă- de regulă-numai pentru refacerea bunurilor proprietate publică şi care au fost distruse de
calamităţi ale naturii şi accidente.
c) Fondurile de asigurare propriu- zise se constituie din primele de asigurare ce se
încasează de la asiguraţi, persoane fizice şi juridice, şi se utilizează pentru finanţarea acţiunilor de
prevenire, limitare şi combatere a daunelor, pentru plata despăgubirilor în caz de pagube
provocate bunurilor asigurate, plata sumelor asigurate pentru persoanele afectate în caz de
accidente, boli, decese, pentru repararea unor prejudicii de către asiguraţii răspund potrivit legii.
Fondurile de asigurare propriu-zise se formează pe, principiul mutualităţii, în mod
descentralizat , şi anume prin încasarea primelor de asigurare de la agenţii economici şi
compensarea daunelor şi plata sumelor asigurate.Utilizarea centralizată a fondului de asigurare
propriu-zis permite repartizarea pagubelor pricinuite de fenomele naturii şi de accidente între toţi
asiguraţii.Fondurile de asigurare propriu-zise se prezintă numai sub formă bănească; ele se
constituie pentru asigurările de persoane, de bunuri şi de răspundere civilă, asigurări care iau
naştere pe bază de lege sau contract.
d) Fondul de protejare a asiguraţilor se constituie din cota procentuală anuală de 0,5%
stabilită de Ministerul Finanţelor, care aplică asupra volumului de prime brute încasate de
societăţile de asigurării şi reasigurării, cu excepţia asigurărilor de viaţă .Din acest fond plătesc
despăgubiri şi sume asigurate asiguraţilor în caz de faliment al societăţilor comerciale din
domeniul asigurărilor.Gestionarea fondului se face de către Comisia de Supraveghere a Activităţii
de Asigurării şi Reasigurării.
Eventualele disponibilităţi rămase nefolosite până la finele anului se raportează pe anul
următor cu aceleaşi destinaţii.
e) Fondul de protecţie a victimelor străzii se constituie pe seama unei cote procentuale ce se
aplică asupra volumului de prime brute încasate pentru asigurarea obligatorie de răspundere
civilă auto de către societăţi de asigurări autorizate.Fondul se constituie şi se administrează de
către Biroul Asigurărilor de Autovehicule,care stabileşte şi cota de alimentare a fondului,cu
avizul Ministerului Finanţelor.

8
Fondul se foloseşte pentru protecţia victimelor accidentelor de circulaţie auto, soldate
vătămări corporale sau decese, în care autorul a rămas neidentificat, autovehicolul este neasigurat
ori societatea la care autovehicolul este asigurat se află în stare de faliment.
f) Fondul naţional pentru protejarea producătorilor agricoli se constituie din
iniţiativa Ministerului Agriculturii,Alimentaţiei şi Pădurilor pentru asigurarea (protejarea)
culturilor agricole şi a efectivelor de animale împotriva factorilor naturali de risc (calamităţilor
naturii).Sunt considerate calamităţi ale naturii: grindina, îngheţurile târzii de primăvara şi
provocate de cauze naturale, alunecările şi prăbuşirile de teren ocupate de culturi şi construcţii
agricole, secetă excesivă şi persistentă în timp care afectează terenurile neirigate, ploile
abundente şi de durată, topirea bruscă a zăpezilor care provoacă inundaţii, revărsări de râuri şi
băltiri,temperaturile excesiv de scăzute, sub limita biologică de rezistenţă a plantelor pe timpul
iernii, uraganul.
Sursele de constituire a fondului sunt:
-0,5% din veniturile realizate din vânzarea bunurilor şi serviciilor de către agenţii economici, pe
întreaga economie naţională;
-1% din primele brute încasate anual toate societăţile de asigurări din ţară;
-5% din suma drepturilor de redevenţă încasate de Agenţia Domeniilor Statului;
-cotizaţia percepută de la producătorii agricoli pentru înscrierea ca membri la fond şi taxa anuală
calculată în funcţie de valoarea asigurată;
-donaţii, contribuţii ale unor persoane fizice şi juridice
-cota de 10% din cuantumul anual al taxelor vamale aferente importurilor de produse
agroalimentare;
-cota de 10% din volumul accizelor aferente băuturilor alcoolice şi tutunului;
-valoarea taxelor încasate din eliberarea avizelor sanitar-veterinare şi fitosanitare pentru
operaţiunile import-export.
Din acest fond despăgubirile se acordă producătorilor pentru: culturi agricole şi plantaţiile
afectate de calamităile naturii pentru daune ce depăşesc 30% din volumul producţiei, nivelul
maxim al despăgubirii fiind de 70% din cheltuielile efectuate până la data producerii riscului.
Pentru animale, despăgubirea reprezintă maximum 80% din valoarea de înlocuire diminuată cu
valoarea supraproducţiei rezulatate.

9
1.4. Funcţiile asigurărilor

1. Funcţia de repartiţie se manifestă în primul rând prin procesul de formare a fondului


de asigurare pe seama primei suportate de persoanele fizice şi juridice cuprinse în asigurare.
2. Funcţia de control urmăreşte modul în care se încasează primele de asigurare şi alte
venituri ale organizaţiei de asigurare, cum se efectuează plăţile cu titlu de indemnizaţie de
asigurare, cheltuielile de prevenire a riscurilor; etc.
Asigurarea se manifestă ca ramură prestatoare de servicii în momentul în care o societate
comercială de asigurare, în schimbul primelor încasate de la persoanele fizice sau juridice, oferă
acestora un serviciu şi anume obligaţia de a prelua asupra sa efectele negative ale producerii
unui anumit eveniment sau complex de evenimente.

1.5. Importanţa asigurărilor

Asigurările de persoane, bunuri şi de răspundere civilă prezintă cu o deosebită importanţă


economică, socială şi financiară.
În primul rând, asigurările contribuie la dezvoltarea economiei naţionale, iau măsuri pentru
prevenirea daunelor, compensează pagubele care survin, asigură desfăşurarea continuă a
procesului de producţie şi reproducţie,ocrotesc şi împletesc interesele generale cu cele locale şi
personale.Asigurările sprijină dezvoltarea economică a gospodăriilor agricole, stimulează
creşterea producţiei vegetale şi animale, contribuie la dezvoltarea cooperativelor meşteşugăreşti
şi de consum şi a celor de credit.
În al doilea rând, asigurările de răspundere civilă acordă despăgubiri pentru repararea
prejudiciilor de care asiguraţii sunt răspunzători.
În al treilea rând, asigurările de persoane-care reprezintă un mijloc suplimentar de
economisire şi prevedere-dau posibilitatea asiguraţilor şi familiilor acestora ca, în caz de
producere a evenimentelor asigurate-accidente,împlinirea unei anumite vârste, decesul –să
încaseze sumele asigurate.
În al patrulea rând, asigurările îndeplinesc un rol educativ. Astfel,asiguraţii sunt stimulaţi şi
obligaţi sa ia cele mai eficiente măsuri pentru buna conservare a bunurilor proprietate publică,
mixtă, cooperatistă, privată şi personală. Asigurările cultivă asiguraţiilor spiritul griji şi al

10
răspunderii faţă de bunurile personale şi cele publice, îl stimulează să-şi întreţină bunurile
asigurate în condiţii normale, să prevină incendiile, să aplice măsurile agrotehnice cuvenite şi să
respecte regulile zootehnice şi sanitar-veterinare.
În al cincilea rând, fondurile de asigurare păstrate în conturi la unităţile bancare şi
rezervele de prime constituite la asigurările de viaţă depuse în cont la bănci sau la CEC sunt
folosite ca resurse de creditare a economiei naţionale şi deci contribuie la realizarea reproducţiei
sociale.Pe lângă latura materială legată de compensarea daunelor produse de calamităţi ale naturii
şi accidente, asigurările cuprind şi latura morală care constă în aceea că asiguraţilor li se creaeză
o anumită stare psihică,o senzaţie de linişte, de siguranţă care permite să se concentreze asupra
activităţilor lor specifice.Asigurările trebuie să fie eficiente, ele sunt rentabile pentru societăţile
de asigurări, convenabile ţi accesibile asiguraţilor
Importanţa asigurărilor rezultă şi din incidenţa lor asupra vieţii economico-sociale, care se
manifestă şi se propagă în următoarele direcţii principale:
-crează locuri de muncă;
-oferă capital de împrumut pe piaţa financiară
-reduc incertitudinile economie;
-fac posibilă reluarea şi continuarea normală a activităţii economico-sociale;

1.6 Instituirea şi evoluţia asigurărilor


Originile asigurărilor sunt atît de îndepărtate, încît este practic imposibil de a stabili o dată
exactă de apariţie a acestora. La sf.sec.XIX etnograful, istoricianul şi arheologul american
L.Morgan (1818-1881) şi economistul german F. Enghels (1820-1895), au elaborat periodizarea
cultural-istorică, conform căreia, societatea umană în dezvoltarea sa a parcurs trei epoci:
sălbăticia, barbaria, civilizaţia, fiecare la răndul său incluzînd trei trepte: inferioară, mijlocie,
superioară. Riscul apare la sfîrşitul treptei inferioare al sălbăticiei, cînd omul sălbatic începe să
conştientizeze ce este riscul. Doar sălbaticul care nu înţelege ce e moartea, nu are sentimentul
fricii faţă de ea. Sărind de pe o stîncă pe alta, el nu înţelege că riscă cu viaţa.
Asigurarea apare în forma sa naturală ca protecţie împotriva foamei în anumite perioade ale
anului. Oamenii primitivi congelau sau uscau alimentele, făcînd rezerve pentru zilele grele.

11
Punctul de pornire al acestei etape, e considerat nu începutul demarării procesului delimitării
omului de maimuţă, dar apariţia Homo sapiens, aproximativ 40 mii ani î.e.n.
Ca punct final vom considera perioada apariţiei mărfii-intermediar, cu alte cuvinte, a
produsului destinat schimbului, aproximativ 8 mii ani î.e.n. Apariţia mărfii-intermediar
corespunde epocii barbare, ce este legat de apariţia statelor. Se elaborează legi, ce sunt reguli de
viaţă atotcuprinzătoare pe teritoriul unui stat oarecare. Unele din primele legi ce a ajuns în zilele
noastre, au fost legile adoptate în Mesopotamia aproximativ în anul 2000 î.e.n. Ca document
economic mai clar şi mai clasic, sunt legile lui Hammurabi, adoptate aproximativ în anul 1800
î.e.n. Această perioadă în dezvoltarea asigurărilor a durat pînă în a.550 î.e.n., când în statul Lidian
au apărut primele monede de aur. Apariţia banilor metalici marchează începutul civilizaţiei. Din
momentul intrării în epoca civilizaţiei, asigurarea capătă în mod vădit caracter sau formă
bănească. Deci, putem face concluzia, că asigurarea nu s-a putut organiza decît pe acea
treaptă de dezvoltare a societăţii umane în care au apărut plus produsul, ca sursă de creare
a fondului de asigurare şi banii cu funcţiile lor de mijloc de plată şi de acumulare.
Spre deosebire de alte popoare, în Roma Antică s-a dezvoltat preponderent asigurarea
reciprocă în cadrul diverselor uniuni profesioniste, colegii, fondate pe baza unui statut. Conform
regulilor stabilite, fiecare membru ce adera la colegiu, era obligat să depună o plată de intrare, iar
apoi să achite lunar o primă anumită. În cazul decesului membrului acestui colegiu, din fondul
acumulat, se ahita o sumă necesară pentru înmormîntare. E interesant de menţionat, că în statutul
colegiului Lanuvian erau stipulate temeiurile de refuz de plata sumei asigurate, la care se
atribuiau – sinuciderea şi neachitarea primelor la termenele cuvenite. Datorită evoluţiei dreptului
roman, în Roma antică a apărut primul contract de asigurare, care se numea contract de
Împrumut. Era vorba de un împrumut care acoperea sau garanta un transport de mărfuri cu
destinaţie îndepărtată. Dacă mărfurile nu ajungeau la destinaţie în bune condiţii, cel care garanta
cu bani pierdea definitiv dreptul de rambursare a sumei împrumutate.
În Evul Mediu în statele vest-europene au apărut primele bresle de asigurare a
comercianţilor şi a meşteşugarilor. La sfîrşitul sec.XV, cînd europenii au început tot mai mult să
călătorească în Asia şi America, călătorii care ulterior au dus la aşa numita „revoluţie comercială”
( predecesoarea „revoluţiei industriale” ), conceptele de „risc” şi „fond comun” s-au contopit în
unul comun. Dacă de exemplu, o flotilie de corăbii reuşea să ajungă din Europa în Indonezia, să
facă comerţ acolo şi să se întoarcă încărcate de mărfuri exotice, exista riscul că nu toate corăbiile

12
se vor întoarce. De aceea oamenii care investeau în construcţia acestor corăbii au ales două
modalităţi de a repartiza între ei în mod proporţional riscurile, pentru ca anume corabia în care au
investit să nu fie cea pierdută.
Prima modalitate consta în crearea unei întreprinderi comune, prin intermediul căreia
investitorii investeau bani în cоteva corabii cu încărcătură comună, repartizînd între ei riscurile
pierderilor şi veniturile ce puteau să se formeze. A doua modalitate era asigurarea, un sistem, prin
care proprietarul corabiei sau al mărfii, oferea o anumită sumă de bani unor oameni, care erau de
acord să compenseze pierderile în cazul în care corabia va naufragia.
Astfel, un grup de oameni sau companii colectau prime de bani (premium) în schimbul
promisiunii de a plăti o despăgubire (indemnity) proprietarului corabiei în cazul pieirii acesteia.
Aceşti asigurători creau un fond comun şi ofereau promisiunea de-al utiliza, de a achita
despăgubiri celor asiguraţi, la survenirea riscului.
La etapele incipiente ale acestui proces, dacă se producea un caz asigurat, asigurătorul era
nevoit să vîndă o anumită proprietate (sau să scoată bani de pe contul în bancă) şi să achite
despăgubirile asiguratului. Acest principiu, apropo, e folosit pînă în prezent de Corporaţia Lloyd.
De la începutul secolului al XVIII-ea şi până în secolul al XlX-ea, pe plan internaţional s-au
practicat trei mari forme de asigurări: maritime, de incendiu şi de viaţă. Progresele acestora sunt
strîns legate de dezvoltarea activităţii economice şi evoluţia dreptului.
Prima poliţă de asigurare maritimă dovedită până azi a fost semnată în anul 1347 la Genova,
iar prima intervenţie a statului pe piaţa asigurărilor datează din anul 1435. Prin ordonanţa de la
Barcelona, dată de Jacques I d'Aragon se reglementau clauzele contractului de asigurări maritime.
Două secole mai târziu, creşterea puterii maritime engleze este însoţită de o dezvoltare foarte
importantă a camerelor de asigurări maritime, care vor conduce la apariţia societăţii Lloyd's.
Odată cu dezvoltarea modului de producere capitalist, ca trăsătură specifică a asigurării
burgheze devine obţinerea profitului. Asigurarea trece din forma “de frăţie” în cea „comercială”,
transformîndu-se într-o activitate obişnuită de comerţ. La etapa iniţială a apariţiei societăţii
burgheze forma de bază era asigurare maritimă. Creditorul oferea proprietarului corabiei o suma
de bani necesară pentru organizarea expediţiei, cu condiţia, că în cazul rezultatului pozitiv al
expediţiei, această sumă va fi returnată împreună cu procente stabilite de către părţi. În cazul în
care corabia şi marfa vor pieri, proprietarul corabiei era eliberat de obligaţia de a returna suma
primită de la creditor şi procentele. În sec.XIV-lea forma notarială a împrumutului maritim, ce era

13
destul de complicată, a fost înlocuită de poliţa bănească, ce era emisă de asigurător proprietarului
corabiei, ca dovada încheierii contractului. Prima poliţă a fost emisă în Barcelona în anul 1374.
Iar în anul 1468 apare Codul din Veneţia al asigurărilor maritime. Apoi asigurarea maritimă se
dezvoltă rapid în Anglia, unde în anul 1601 a fost adoptat primul act juridic, ce a reglementat
constituirea unor instanţe speciale, ce soluţionau conflicte din domeniul asigurărilor maritime.
Sfera primară de aplicare a eforturilor companiilor de asigurare a fost asigurarea de
incendii. În oraşele secolului XV-XVII-lea, majoritatea caselor erau construite din lemn şi exista
un risc sporit de incendiu. De aceea, orăşenii erau gata să plătească o anumită sumă de bani
companiilor de asigurare, care la rîndul lor, le promiteau la survenirea incendiului două lucruri:
primul - serviciile pompierilor (localizarea focului pentru preîntîmpinarea răspîndirii acestuia
asupra construcţiilor vecine) şi al doilea - de a plăti persoanelor asigurate o despăgubire care ar
acoperi cheltuielile necesare pentru angajarea specialiştilor care ar repara sau ar reconstrui
locuinţa arsă.
Paralel cu fondurile de asigurare împotriva incendiilor au fost create fonduri de asigurare
de viaţă.
Primele societăţi de asigurare au apărut la sf.sec.XVII-lea în Anglia, Franţa, Italia,
Danemarca, Suedia. În a doua jumătate a sec.XIX-lea au apărut uniuni da asigurare de tip cartel şi
concern, ce erau formate din zeci de societăţi de asigurare. Au fost create şi primele societăţi
internaţionale de asigurări - ruseşti, austriece, suedeze. Intens se dezvoltau noi tipuri de asigurări
comerciale, iar pe baza lor au apărut multe forme, modalităţi, variante noi de asigurări.
Un loc deosebit în dezvoltarea asigurărilor o ocupă Anglia, în care în anii 80-ci al sec.XVII-
lea au apărut primele societăţi de asigurare în domeniul asigurării de la incendiu. Ca imbold
pentru apariţia acestora, a servit incendiul ce a avut loc la Londra în anul 1666, în care au pierit
70 mii persoane. În aceiaşi perioadă apar primele societăţi de asigurare în domeniul asigurărilor
riscurilor maritime: Franţa în anul 1686 (Paris), Italia оn anul 1741 (Genova), Danemarka în anul
1741 şi Suedia în anul 1750.
În asigurările internaţionale vădit s-a evidenţiat corporaţia engleză Lloyd, care este astăzi
cea mai mare şi importantă piaţă internaţională de asigurări şi cel mai mare centru informaţional
privind comerţul şi navigaţia maritimă. Corporaţia Lloid a apărut din Casa de cafea Lloid,
proprietarul căreia era Edvard Lloid. Prima menţiune despre casa de cafea a lui Loid a fost
semnalată în anul 1688. În acest local, aveau loc întîlniri regulate al comercianţilor, asigurătorilor

14
şi proprietarilor de corăbii. Din anul 1696 Edvard Lloid începe pubicarea unui ziar de asigurări
Lloid News, iar din 1734 apare Lloid List. Оn anul 1760 în sistemul lui Lloid apare prima
societate de clasificare din lume - registrul de corăbii. În anul 1871, prin actul Parlamentului
englez, uniunea asigurătorilor Lloid a obţinut statut oficial de corporaţie al asigurătorilor.
Patria asigurărilor de viaţă e considerată Anglia, în care în anul 1699 pentru prima dată a
apărut o organizaţie profesionistă, ce se ocupa cu asigurarea orfanilor şi văduvelor, iar apoi a fost
creată compania de asigurări Eckvatedl, ce se ocupa cu asigurări de persoane.
Patria reasigurărilor este considerată Germania. Prima companie de reasigurare a fost
fondată de Cologne în anul 1846, apoi a apărut Societatea de reasigurare de la Munhen. În 1885
apare "Societatea rusă de reasigurare", ce se ocupă de reasigurarea riscurilor de incendii. Din sec.
XIX-lea pe poziţiile din frunte se află uniuni de asigurare de tip cartel şi concern. Un cartel
puternic a fost creat în 1874 la Berlin, ce purta caracter interanţional şi era constituit din 16
societăţi de asigurare (ruseşti, suedeze, austriece ş.a.) În anul 1920 el îngloba deja 230 societăţi
din 26 de ţări. Factorii determinanţi, care au condus la apariţia asigurărilor contemporane, sunt
cei economici şi sociali, dar cel mai important – apariţia unei activităţii raţionale capitaliste cu
orientare spre valorile raţionalităţii formale.
Dintre factorii economici vom menţiona :
a) Schimbarea condiţiilor economice generale. Trecerea de la o economie exclusiv agricolă
la una diversificată (breasla, industrie, comerţ) a dus la creşterea şi adîncirea raporturilor dintre
oameni şi implicit, a cauzelor generatoare de pagube. De asemenea, importanţa banilor în relaţiile
comerciale a favorizat ideea compensaţiei băneşti a pagubelor;
b) Dezvoltarea schimburilor internaţionale. Succesul marilor tîrguri şi înmulţirea
expediţiilor pe mare au arătat necesitatea asigurării mărfurilor şi navelor împotriva riscurilor în
timpul transportării.
La rîndul lor, factorii sociali se referă la:
a) Accentuarea procesului de urbanizare. Concentrarea populaţiei în oraşe şi apariţia noilor tipuri
de locuinţe au încurajat apariţia evenimentelor producătoare de pagube;
b) Organizarea breslelor care a favorizat solidaritatea acestor grupuri, în care membrii lor îşi
acordau ajutor reciproc în caz de pagube.
Dezvoltarea societăţii a dus, pe de o parte, la creşterea avuţiei naţionale, iar pe de altă parte, a
plasat omul în procese de producţie mai complexe, cu un grad de periculozitate mărit. A sporit

15
astfel interesul omului pentru acţiunile de previziune. Secolul XIX-lea e marcat de o nouă etapă
în dezvoltarea asigurărilor, fapt legat de implicarea activă a statului în asigurări. Înţelegănd rolul
enorm economic şi social al asigurărilor, statul doreşte să se folosească de avantajele lor în interes
propriu.
În secolul al XX-lea asistăm la o perfecţionare continuă a mecanismului de asigurare. Una
din cele mai importante trăsături ce caracterizează dezvoltarea sistemului mondial de asigurări la
ora actuală este globalizarea pieţii mondiale de asigurări, care se prezintă printr-un proces de
lichidare treptată a barierelor economice şi legislative ce separau pieţile de asigurări a unor state.
Unul din exemplele elocvente ce confirmă această tendinţă, este crearea unui spaţiu de asigurări
unic în ţările Uniunii Europene.
Caracteristic pentru piaţa mondială de asigurări este: existenţa unui număr important de
companii de asigurare ce funcţionează în diverse forme organizaţional-juridice, concentrarea la
ele a unui capital şi active enorme, o gamă extrem de largă de operaţiuni şi produse de asigurare
oferite, existenţa unei legislaţii dezvoltate ce ţine de domeniul asigurărilor şi a unui sistem de
supraveghere de stat viabil, existenţa diverselor asociaţii şi uniuni a asigurătorilor şi asiguraţilor,
un sistem dezvoltat al intermediarilor, firme de consultaţii şi de raiting

CAP.2 ELEMENTELE ASIGURĂRILOR

16
Actele normative care reglementează asigurările cuprind noţiuni, termeni elemente
specifice care se utilizează în teoria şi practica asigurărilor,cum sunt următoarele:
1.Asiguratorul este persoana juridică, societatea de asigurări, care în schimbul primei de
asigurare de la asigurat îşi asumă răspunderea de a acoperi pagubele produse bunurilor sau
serviciilor asigurate.
2.Asiguratul este persoana fizică sau juridică ce se asigură împotriva unor evenimente ce
pot apărea în viaţa sa, care îşi asigură bunurile împotriva unor calamităţi naturale sau care asigură
pentru prejudiciul pe care îl poate produce unor terţe persoane.
3.Beneficiarul asigurării este persoana care are dreptul să încaseze despăgubirea sau
suma asigurată, fără ca acesta sa fie parte la contractul de asigurare. Terţa persoana care devine
beneficiarul asigurării este indicată de către asigurat în contractul de asigurare, sau este
desemnată în cursul executării contractului de asigurare prin declaraţie scrisă, comunicată de
asigurat societăţii de asigurare, ori prin testament.
Beneficiarul asigurării poate fi: soţul/soţia, copiii sau alte persoane stabilite de către asigurat.
4. Contractantul de asigurare este element specific asigurărilor facultative şi reprezintă
persoana fizică sau juridică care poate încheia o asigurare, fară însă ca aceasta să obţină calitatea
de asigurat. Astfel, un agent economic poate încheia o asigurare de accidente pentru salariaţii săi,
care în acest caz au calitatea de asiguraţi.
5. Contractul de asigurare este actul juridic prin care se reglementează raporturile
juridice dintre părţile contractante. Este format dintr-un ansamblu de documente:
-cererea de asigurare
-poliţa de asigurare
-condiţiile contractuale pentru asigurarea de bază şi pentru clauzele suplimentare ataşate
Condiţii contractuale
O primă condiţie este aceea că producerea evenimentului pentru care se încheie
asigurarea, să fie posibilă, deoarece daca un bun nu este ameninţat de nici un fel de risc,
asigurarea acestuia nu devine necesară.
A doua condiţie se referă la faptul că evenimentul trebuiesa aibă caracter întâmplător.
A treia condiţie are în vedere faptul că acţiunea evenimentului să nu depindă de voinţa
asiguratului sau benefiarului de asigurări. În cazul în care asiguratul sau beneficiarul asigurării a
contribuit direct sau indirect, la producerea riscului asigurat,pentru că astfel să poată primi

17
despăgubirea de asigurare sau suma asigurată, aceasta va pierde toate drepturile conferite de
asigurare şi va suporta rigorile legii.
6. Riscul asigurat este evenimentul care odată produs, datorită efectelor sale, obligă pe
asigurator să plătească asiguratului sau beneficiarului asigurării, despăgubirea sau suma
asigurată. Riscul asigurat este folosit în sensul de probabilitate a producerii evenimentului
împotriva căruia se încheie asigurarea.
Cu cât acest eveniment are o frecveţă mai mare,cu atât este mai mare pericolul de producere a
pagubei şi apare necesară asigurarea.
7. Evaluarea în vederea asigurării este element specific asigurărilor de bunuri.
Evaluarea în vederea asigurării reprezintă operaţiunea prin care se stabileşte valoarea bunurilor în
vederea cuprinderii lor în asiguarare.Valoarea cu care sunt cuprinse bunurile în asigurare este
necesar să fie stabilită în deplină concordanţă cu valoarea reală a acestora, deoarece orice
exagerare ( în plus sau minus) poate avea consecinţe negative pentru asigurator, să fie asigurat.
8. Suma asigurată este parte din valoarea de asigurare pentru care asiguratorul îşi asumă
răspunderea în cazul producerii evenimentului pentru care s-a încheiat asigurarea.
Suma asigurată reprezintă în toate cazurile limita maximă a răspunderii asiguratorului şi
constituie unul din elementele care stau la baza calculării primei de asigurare.
Suma asigurată nu poate fi în nici un caz mai mare decât valoarea bunului asigurat,deoarece
asigurarea este astfel concepută încât să nu permită sub nici o formă acordarea unor despăgubiuri
mai mariilor, decât pierderileefectiv suportate de asiguraţi.
9. Norma de asigurare este elementul specific asigurărilor de bunuri prin efectul legii.
Norma de asigurare reprezintă suma asigurată, stabilită prin lege, pe unitatea de obiect asigurat,
ea fiind întâlnită numai în cazul asigurărilor de bunuri obligatorii (de ex.clădirile aparţinând
populaţiei, norma de asigurare era stabilită pe metru pătrat de suprafaţa construită, iar cuantumul
ei era diferenţiat atât în funcţie de mediul rural sau urban în care era situată clădirea, cât şi în
funcţie de felul şi destinaţia clădirilor, deoarece toate acestea sunt elemente care influenţează
nivelul valorii clădirii resapective.)
10. Prima de asigurare reprezintă suma de bani dinainte stabilită pe care asiguratul o
plăteşte asiguratorului, pentru ca acesta să-şi poată constitui fondul de asigurare necesar achitării
despăgubirilor de asigurare sau a sumei asigurate la producerea riscului asigurat.Din primele de
asigurare încasate, asiguratorul îşi constituie, pe lângă fondul necesar achitării despăgubirii sau a

18
sumelor asiguratr, şi alte fonduri prevăzute prin dispoziţiile legale îţi acoperă cheltuielile privind
constituirea şi administrarea fondului de asigurare.
11. Durata asigurării reprezintă perioada de timp în care rămân valabile raporturile de
asigurare între asigurator şi asigurat aşa cum au fost ele stabilite prin contractul de asigure.Durata
de asigurare diferă de la un tip de asigurare la altul.
12. Paguba sau dauna reprezintă pierderea valorică la un bun asigurat ca urmare a
producerii fenomenului împotriva căruia s-a încheiat asigurarea.
Paguba poate fi:
-totală în cazul în care bunul a fos distrus în întregime;
-parţială atunci când pierderea este mai mică decât valoarea bunului.
13. Despăgubirea de asigurare este suma de bani pe care asiguratorul o datorează
asiguratului în vederea compensării pagubei produse de riscul asigurat.
Despăgubirea de asigurare poate fi egală sau mai mică decât paguba.
14. Cazul asigurat este evenimentul pentru care a fost încheiată asigurarea.
15. Franşiza este partea de daună care rămâne în sarcina asiguratului şi care se deduce
din cuantumul despăgubirii pentru fiecare eveniment asigurat.
Franşiza temporală este perioada de timp calculată în număr de zile sau săptămânii şi
menţionată în Poliţă, pentru care nu se plătesc nici un fel de sume asigurate sau compensaţii.
16. Fondul de asigurare este format din partea de investiţii alocată din prima de
asigurare, şi ale cărui valoare creşte anual în funcţie de dobânda obţinută de către societate.
17. Vârsta de asigurare se referă la vârsta pe care trebuie să o aibă asiguratul ( în cazul
asigurărilor de viaţă).
18. Poliţa de asigurare este documentul emis de asigurator în baza şi cu respectarea
prezentelor condiţii de asigurare şi a convenţiei cadru de asigurare, prin care se stabilesc
condiţiile specifice ( limita răspunderii/poliţa, perioada de asigurare, prima de asigurare, franşiza)
în care se încheie asigurarea unui risc specificat.
Acesta cuprinde: formularul de poliţă, condiţiile de asigurare, precum şi alte anexe sau
suplimente care sunt convenite între asigurat şi asigurator ca făcând parte din contractul de
asigurare.
19. Reasigurarea constă în cedarea de către asigurator, către alte societăţii, a părţii din
riscul subscris care depăşeşte reţinerea sa proprie.

19
20. Prima de asigurare se stabileşte într-un cuantum determinat pentru o anumită
acoperire prin reasigurare sau într-o cotă procentuală care se aplică la volumul primelor încasate
de asigurator, aferente acoperirii prin reasigurare.
21. Coasigurarea-operaţiunea prin care doi sau mai mulţi asiguratori subscriu acelaşi
risc, fiecare asumându-şi o cotă-parte din acesta.

CAP.3 CONTRACTUL DE ASIGURARE

Art 192 din Codul civil român defineşte contractul în felul următor: ,,acordul între două
sau mai multe persoane spre a constitui sau a stinge între dânşii un raport juridic”.

20
Contractul de asigurare este un contract cu caracter civil. Orice asigurare este o activitate
comercială pentru societatea de asigurării şi foarte adesea şi pentru asigurat. Contractul de
asigurare este strict bilateral şi nu se poate încheia cu titlu gratuit.Din punct de vedere juridic,
contractul de asigurare face parte din categoria contractelor aleatorii.
Contractul de asigurare este actul juridic consensual, aleatoriu, sinalagmatic, cu titlu oneros
şi cu executare succesivă, prin care asiguratul se obligă să plătească o anumită sumă de lei numită
primă de asigurare, în schimbul căreia asiguratorul îşi asumă obligaţia ca la producerea
evenimentului (riscul asigurat) să plătească asiguratului sau beneficiarului despăgubirea de
asigurare sau suma asigurată, în limitele convenite, precum şi onorarea obligaţiilor de răspundere
civilă ce revin asiguraţilor faţă de terţi.
Din definiţia de mai sus rezultă trăsăturile juridice caracteristice ale contractului de
asigurare. Acestea sunt următoarele:
a) este un contract personal întrucât obiectul asigurării poate fi o proprietate, un bun sau un
interes: prin contractul de asigurare se asigură persoana sau persoanele şi proprietatea.Dacă
asiguratul vinde proprietatea asigurată, noul proprietar nu este asigurat în baza aceluiaşi contract,
decât dacă societatea de asigurări acceptă acest fapt.
b) este un contract consensual ,ceea ce înseamnă ca se încheie valabil prin simplu
consimţământ al părţilor, fără să fie nevoie de vre-o formă specială de exprimare a voinţei
acestora.Contractul de asigurare se încheie în formă scrisă, însă aceasta nu este cerută ad
validatem ci numai ad probationem.În consecinţă, lipsa formei scrise nu atrage nulitatea
contractului, ci determină numai limitarea posibilităţii de a dovedi existenţa şi conţinutul
acestuia.
c) este un contract cu caracter aleatoriu. Aceasta înseamnă că la încheierea contractului părţile
nu cunosc existenţa sau întinderea avantajelor patrimoniale ce vor rezulta pentru ele din contract.
Este vorba de un eveniment viitor şi incert care poate duce la obţinerea de câştig sau pierdere
pentru fiecare parte. În cazul asigurării, evenimentul produce numai pierdere.Noţiunea de
aleatoriu provine de la cuvântul latin care înseamnă primejdie, risc, pericol, noroc
d) are caracter sinalagmatic, acesta însemnând că părţile contractante îşi asumă obligaţii şi
drepturi reciproce şi interdependente (art. 943 Codul civil român ).
Asiguratul se obligă să declare exact bunurile şi riscurile, să plătească prima de asigurare, iar
societatea de asigurări să ofere protecţia pentru riscul asigurat, fapt care se concretizează în

21
despăgubirea sau suma asigurată plătite pentru pagubele produse de riscul asigurat.Realizarea
obligaţiei societăţii de asigurări depinde de îndeplinirea prealabilă a obligaţiei asiguratului
e) este un contract cu titlu oneros, ceea ce înseamnă că fiecare parte urmăreşte să obţină un
folos, un avantaj, o contraprestaţie în schimbul obligaţiei ce-şi asumă (art.945 din Codul civil
român).Pentru asigurat avantajul constă în faptul că în schimbul primei de asigurare plătite, el
obţine protecţia pentru sume mai mari pe toată durata contractului, fapt ce îi asigură stabilitatea
financiară. Societatea de asigurări are avantajul că fructifică primele de asigurare prin alimentarea
fondului de asigurare, prin efectuarea de investiţii etc.
f) este un contract cu executare succesivă, adică eşalonează în timp şi nu se execută dintr-o
dată, fiind valabil pe o perioadă mai lungă de timp.Asiguratul ştie care este perioada în care va
primi despăgubirea sau suma asigurată daca se produce riscul asigurat.
g) contractul de asigurare este unic pentru întreaga sa durată. Unicitatea contractului de
asigurare se menţine pe toată durata prevăzută a contractului. Contractul de asigurare este
guvernat de condiţiile stabilite la semnarea lui, iar prima anuală se calculează prin raportarea la
întreaga durată a contractului, fapt care determină consecinţele juridice ale unicităţii. În cadrul
unei perioade de asigurare determinată, contractul de asigurare poate fi modificat la cererea
asiguratului pentru includerea unui risc suplimentar. În acest caz se calculează şi se achită o
primă de asigurare suplimentară.
h) este un contract de adeziune, ceea ce înseamnă că – deşi, de regulă este redactat şi
imprimat de asigurator – la el aderă şi asiguratul. Unele contracte se negociază, altele nu.
i) este un contract de bună-credinţă, fapt ce presupune ca încheierea şi executarea acestuia să
se realizeze cu bună credinţă între părţi. Încălcarea acestui principiu conduce la decăderea din
drepturi a asiguratului.

3.1. Condiţii de valabilitate a contractului de asigurare

Conform prevederilor Codului civil român (art.948), pentru a fi valabil, contractul de asigurare
trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
a) Capacitatea părţilor de a contracta.Codul civil român (art.949) prevede ca oricare
persoană poate contracta, dacă nu este declarată necapabilă de lege.Sunt inapţi de a contracta:

22
minorii, interzişii judecătoreşti şi în general, toţi cei cărora legea le-a interzis anumite contracte,
respectiv persoanele care nu au capacitate de exerciţiu (art.950).
b) Consimţământul valabil al părţilor semnatare.Codul civil român (art.953)
stipulează: ,,cosimţământul nu este valabil când este dat prin eroare, smuls prin violenţă sau
surprins prin dol”.Art 954 prevede că ,,eroarea nu produce nulitate decât când cade asupra
obiectului convenţiei..”
Nulitatea contractului de asigurare este determinată şi de dol, adică de folosirea mijloacelor de
viclenie de către una din părţi la semnarea contractului. Folosirea mijloacelor dolsive conduce la
nulificarea contractului
c) Obiectul contractului de asigurare îl constituie ce anume s-a asigurat, ca de exemplu:
atribute ale persoanei-viaţa sau incapacitatea de muncă-în cazul asigurărilor de viaţă; bunuri, la
asigurările de bunuri; despăgubirile sau/şi sumele asigurate datorate terţelor persoane, în cazul
asigurărilor de răspundere civilă.
d) Cauza contractului de asigurare să fie licită şi morală.Orice contract de asigurare îşi
exprimă valabilitatea prin cauza sa licită şi morală. Codul civil român (art.968) prevede: ,,Cauza
este nelicită când este prohibită de legi, când este contrarie bunelor moravuri sau ordinii
publice”.Se consideră că un contract de asigurare are o cauză ilicită dacă el s-a încheiat cu
încălcarea ordinii publice şi a bunelor moravuri ale ţării (ţărilor) respective.De pildă, nu se poate
contracta o asigurare referitoare la bunuri rezultate din săvârşirea unei infracţiuni, bunurile
dobândite ilicit, din contrabandă etc.

3.2 Conţinutul contractului de asigurare

În general, contractul de asigurare se realizează în forma scrisă. Astfel se dovedeşte


existenţa contractului şi este posibilă stabilirea certă a unor elemente ca momentele încheierii,
intrării în vigoare, începerii şi încetării răspunderii asiguratorului etc.., constituind o garanţie a
îndeplinirii obligaţiilor părţilor şi evitând neînţelegerile ulterioare.
Contractul de asigurare este format din poliţa de asigurare, condiţiile principale, adiţionale
şi anexele.Cele mai multe contracte de asigurare sunt standardizate datorită reglementărilor
juridice sau impuse de practică. Contractul se formează prin acordul de voinţă al părţilor şi se
emite de societatea de asigurări.

23
Contractul de asigurare cuprinde două părţi principale:
-prima parte conţine clauzele imprimate; condiţiile generale care reglementează raporturile dintre
asigurat şi societatea de asigurări.
-a doua parte cuprinde părţile neimprimate ale contractului, care urmează a fi completate cu
prima de asigurare, suma asigurată, menţionarea riscurilor, durata contractului.De regulă
contractul se întocmeşte în două exemplare.

3.3 Încheierea contractului de asigurare

1.Întocmirea declaraţiei (cererii) de asigurare


Declaraţia (cererea) de asigurare este un document special elaborat de asigurator,prin
completarea şi semnarea căruia asiguratul îşi manifestă voinţa de a încheia contractul.Se prezintă
sub forma unui chhestionar întocmit de asigurator, în care sunt menţionate persoanele, bunurile
sau răspunderea civilă, după caz, şi riscurile care constituie obiectul asigurării şi pe baza căruia se
stabilesc primele de asigurare şi se eliberează poliţa de asigurare.
Declaraţia de asigurare conţine informaţii referitoare la:
-identificarea declarantului: (nume, prenume,denumire, adresă, sediu,etc.)
-obiectul de activitate
-componenţa
-locul unde se află şi gradul de uzură a bunurilor care urmează să se asigure
-împrejurările referitoare la risc pe care le cunoaşte
-descrierea riscului
-suma asigurată
-pentru persoane se menţionează: starea de sănătate, vârsta, antecedentele medicale, mediul de
lucru în cazul asigurărilor de accidente, durata asigurării, semnătura asiguratului.
Prin prezentarea unei declaraţii de asigurare inexacte, incomplete sau necomunicarea
imediată către asigurator a schimbărilor survenite în împrejurările esenţiale cu privire la risc dă
dreptul societăţii de asigurării sa propună asiguratului modificarea corespunzătoare.
Societatea poate chiar să denunţe contractul în cazurile în care, dacă ar fi cunoscut împrejurările,
n-ar fi contractat asigurarea. Dacă se constată că asiguratul a fost de rea credinţă în completarea
declaraţiei de asigurare, asiguratorul denunţă contractul şi refuză plata indemnizaţiei de asigurare.

24
2. Analiza declaraţiei (cererii) de asigurare
Analiza declaraţiei de asigurare are ca finalitate acceptarea sau nu a asigurării şi stabilirea
mărimii primei de asigurare.Dacă sunt întrunite condiţiile, asiguratorul nu poate refuza încheierea
contractului.Refuzul asiguratorului de a semna contractului trebuie să fie bine motivat şi să ofere
ofertantului alte variante de asigurare.
3. Momentul încheierii contractului
Contractul de asigurare cuprinde drepturile şi obligaţiile părţilor, este emis de asigurator şi
constată acordul de voinţă al asiguratului şi asiguratorului.Consimţământul trebuie exprimat în
scris, neputând fi dovedit cu martori.Contractul se consideră încheiat odată cu semnarea lui, plata
celei dintâi rate a primei de asigurare şi emiterea documentului de asigurare.

3.4 Durata contractului de asigurare

Durata contractului de asigurare cuprinde perioada de timp în care acesta este valabil şi în
care se execută drepturile şi obligaţiile părţilor.În contractul de asigurare se precizează anul, luna,
ziua şi ora începerii şi expirării asigurării.
Contractele de asigurare pot fi încheiate pe o perioadă determinată (fixă) sau nelimitată
(nedeterminată).În general, în cazul asigurărilor de persoane, contractul de asigurare se încheie pe
o durată nelimitată.Există însă şi excepţii.De exemplu, în asigurările de accidente contractul se
încheie pe o durată limitată.La asigurările de bunuri şi de răspundere civilă contractele pot fi
încheiate pe maxim un an.
În cazul în care contractul se încheie pe o durată determinată, atunci când expiră termenul,
dacă niciuna dintre părţi nu preavizează sau nu denunţă contractul, acesta se reînnoieşte pentru o
nouă perioadă egală cu cea anterioară.

3.5 Proba contractului

Consimţământul valabil al părţilor trebuie să fie exprimat în scris. El nu poate fi dovedit cu


martori. Părţile sunt interesate să adopte forma scrisă deoarece un act ce nu se poate proba este
echivalent din punct de vedere juridic cu un act care nu există.Prin contractul scris este posibilă
stabilirea certă amomentului încheierii contractului, a datei intrării în vigoare, a începutului şi

25
încetării răspunderii societăţii de asigurări. Forma scrisă a contractului stabileşte cu precizie
condiţiile asigurarii.

3.6 Interpretarea contractului

Contractul de asigurare trebuie să fie întocmit în termeni foarte clari şi precişi, fără a da
naştere la interpretării eronate sau confuzii. Riscul trebuie să fie precis şi clar definit, deoarece
trebuie evitate confuziile, neînţelegerile ulterioare care ar putea fi determinate de o interpretare
diferită sau chiar eronată de către părţile contractante.
Prima trebuie să fie precis calculată şi să aibă termene de plată.

3.7 Drepturile şi obligaţiile asiguratului şi asiguratorului

OBLIGAŢII:
Obligaţiile asiguratului sunt următoarele:
1. Asiguratul are obligaţia de a plăti primele datorate, la termenul prevăzut în contract sau, în
cazul în care acesta decedează, obligaţia de plată a acestor prime revine moştenitorilor.
2.Asiguratul este obligat să notifice asiguratorului împrejurările care modifică manifestarea
riscului, fară de cea iniţială, luată în considerare la încheierea contractului.
3.După producerea riscului, asiguratul trebuie să anunţe asiguratorul în legătură cu riscul
produs.
4.De asemenea trebuie să furnizeze asiguratorului informaţii şi documente în legătură cu
producerea riscului asigurat şi să participe alături de reprezentanţii asiguratorului la stabilirea
pagubei rezultate.

Obligaţiile asiguratorului sunt următoarele:


1.Asiguratorul are obligaţia de a plăti indemnizaţia cuvenita asiguratului, după producerea
riscului asigurat.
2.Obligaţia de a elibera un duplicat al contractului dacă asiguratul a pierdut originalul.
DREPTURI:
Drepturile asiguratului sunt următoarele:

26
1.Dreptul de a modifica unele prevederi contractuale, cum ar fi modificarea numelui
beneficiarului sau modul de plată al ratelor de primă.
2.Dreptul de a încheia modificări suplimentare care pot fi ataşate contractului iniţial.
3.Dreptul de răscumpărare, dreptul de a participa la tragerile de amortizare (specifice unor
contracte tradiţionale de asigurări de viaţă).
Drepturile asiguratorului sunt următoarele:
1.Dreptul de a verifica existenţa şi felul cum este întreţinut bunul asigurat.
2.Dreptul de a aplica sancţiuni dacă asiguratul nu a respectat obligaţiile de întreţinere a
bunului respectiv.

3.8. Subrogarea societăţii de asigurări în drepturile asiguratului

Subrogarea constă în susbstituirea societăţii de asigurare în toate drepturile asiguratului


sau beneficiarului de asigurării – în limitele indemnizaţiei de asigurare plătite la asigurările de
bunuri şi răspundere civilă –contra celor răspunzători de producerea pagubei. Subrogarea
urmăreşte menţinerea echilibrului financiar al societăţi de asigurare între cuantumul primelor
încasate şi despăgubirile plătite.În acelaşi timp mai urmăreşte şi obligarea celor care au provocat
o daună la repararea ei.
Subrogarea nu poate avea loc în cazul asigurărilor de persoane.
Subrogarea poate opera de drept numai de la data plăţii despăgubirii de asigurare.Plata
acestei despăgubiri constituie baza şi măsura subrogării.
Pe calea subrogării, societatea de asigurări dobândeşte dreptul asiguratului cu toate
garanţiile şi accesoriile sale; ea beneficiază de orice mijloc de probă, precum şi de
prezumţiile legale pe care asiguratul le-ar putea folosi.De asemenea, în cazul subrogării, termenul
de prescripţie rămâne acelaşi cu cel pe care l-ar fi avut asiguratul.
Prin instituirea subrogării asiguratul nu mai exercită vreo acţiune contra celor vinovaţi de
daună şi toate drepturile şi acţiunile sale împotriva acestora trec legal şi de drept asupra societăţii
de asigurare.
Repararea integrală a prejudiciului, adică a primirea indemnizaţiei de asigurare şi a
despăgubirii de la terţul vinovat, nu este admisibilă deoarece aceasta ar conduce la îmbogăţirea
asiguratului fără justă cauză.

27
3.9. Încetarea contractului de asigurare

Încetarea contractului de asigurare constă în sistarea lui. Contractul de asigurare cu


durata determinată încetează la data când a ajuns la termen, respectiv la expirarea perioadei
pentru care a fost încheiat.
În unele cazuri contractul de asigurare încetează la producerea evenimentului asigurat
(la asigurările de viaţă şi de accidente a persoanelor când are loc cazul asigurat).
Metodele prin care se poate încheia contractul de asigurare:
1.Denunţarea - desfacerea contractului, o modalitate de încetare a contractului de
asigurare înainte de expirarea duratei sale şi înainte de producerea cazului asigurat prin
manifestarea unilaterală de voinţă a societăţii de asigurări sau a asiguratului.
Societatea de asigurări are dreptul să denunţe contractul de asigurare în situaţia în care
asiguratul, cu prilejul întocmirii declaraţiei de asigurare, a dat răspunsuri inexacte sau incomplete
ori nu a comunicat imediat schimbarea împrejurărilor esenţiale referitoare la risc,pentru care nu s-
ar fi contractat asigurarea.
Denunţarea contractului de asigurare nu poate produce, de regulă, efecte retroactactive,
ci numai efecte de viitor.
2.Rezilierea contractului de asigurare – încetarea, desfacerea pentru viitor a
contractului ca urnare a neexecutării obligaţiei uneia dintre părţi din cauze care i se pot imputa.
Efectele rezilierii nu pot fi retroactive ci se produc numai pentru viitor.
În momentul rezilierii contractului creditorul are dreptul să ceară executarea silită a
tuturor obligaţiilor scadente care nu fuseseră executate până la acea dată; de asemenea poate
pretinde despăgubiri pentru prejudiciile care i s-au cauzat ca urmare a neexecutării respectivelor
prestaţii şi a rezilierii contractului de asigurare. De exemplu, reziliera are loc atunci când riscul
asigurat s-a produs înainte de a fi început răspunderea societăţii de asigurări.
3.Nulitatea contractului de asigurare – sancţiune de drept civil care constă în
desfiinţarea cu efect retroactiv, adică de la data încheierii contractului cu nesocotirea normelor
juridice de asigurare.

28
Nulitatea se poate invoca pe cale de excepţie, adică atunci când partea cealaltă cere executarea,
ori pe cale de acţiune, care se poate deschide fie înainte fie după executarea obligaţiei rezultate
din contractul nul.
Nulitatea contractului poate fi:
 expresă- sancţiunea este clar prevăzută într-un act normativ
 virtuală-sancţiunea se desprinde din caracterul imperativ al normelor juridice de asigurări
nesocotite
 relativă- când s-a nesocotit o măsură de asigurare care ocroteşte în mod deosebit un
interes personal
 absolută- când s-a încălcat o normă juridică imperativă care ocroteşte cu deosebire unele
interese generale.

STUDIU DE CAZ LA SOCIETATEA DE ASIGURĂRI ASTRA

Valorile Companiei

29
"Pentru a veni in sprijinul clienţilor noştri si pentru a le oferi servicii de maximă calitate si
promptitudine, am inovat pe toate planurile: am deschis centre de daună amplasate în spaţii
moderne, uşor accesibile, ne-am diversificat portofoliul de produse, am intrat pe nişe si am
accesat canale de vânzare alternative. Am investit în tehnologie de vârf cu care ne-am dotat forţa
de vânzare, ne-am dezvoltat pe online. Ne-am consolidat poziţia pe piaţă cu fiecare an care a
trecut. Azi suntem compania No.1 in Topul Asiguratorilor români."(Radu Mustatea – Preşedinte
Directorat).
"Pentru noi, conceptul de Angajament nu este o simplă afirmaţie. Traducem acest lucru
în practică prin concentrare asupra nevoilor fiecărui client în parte astfel încât să propunem acele
soluţii care răspund exact asteptărilor si cerinţelor clienţilor."
"Suntem o companie în continua dinamica. Cu fiecare zi pe care o parcurgem, ne dorim sa
fim mai aproape de români, oferindu-le servicii prompte, de calitate. (...) Am urcat pe Locul 1 in
Topul Asiguratorilor din România, acest fapt obligandu-ne să fim şi mai buni, mai prompţi, mai
eficienţi, mai aproape de clienţii si colaboratorii care ne-au acordat încrederea lor. Abordăm
fiecare client cu seriozitate, in plus, seriozitatea echipei Astra este garanţia suplimentară a
calităţii serviciilor pe care le oferim. Este important pentru noi sa ne menţinem practicile de
imagine şi de business constante, motiv pentru care nu ne putem permite sa coborâm
standardele."
Compania ASTRA Asigurări a intrat pe piaţa asigurărilor drept un jucător puternic şi
stabil încă din anul 1991, când s-a desprins din fosta companie de stat ADAS, beneficiind astfel
de o vastă experienţă pe piaţa naţională şi internaţională a asigurărilor.
Suntem o companie cu tradiţie, am strans aproape două decenii de continuitate, astfel, am
dobândit experienţă, credibilitate şi notorietate, avem istorie in spate şi planuri îndrăzneţe de
viitor.
Cu peste 240 unităţi teritoriale în toată ţara, oferind peste 60 de tipuri de asigurări
generale, de viaţă şi de sănătate, ASTRA Asigurari are o acoperire teritorială completă asumandu-
şi responsabilitatea pentru siguranţa viitorului clienţilor noştri si preluând riscurile acestora.
Pentru noi, responsabilitatea este parte din strategia de afaceri – este angajamentul continuu
asumat de companie de a contribui la îmbunătăţirea vieţii clienţilor.
De asemenea, ASTRA Asigurări este compania care a plătit cea mai mare daună din
istoria asigurarilor din România pentru o aeronava Tarom, un Boeing 737-300, care efectua in

30
30.12.2007 o cursa spre Sharm El Sheikh. In timpul decolării de pe Aeroportul Internaţional
Henri Coandă, aeronava a lovit un autovehicul utilitar aflat pe pista. În baza poliţei Airline
Hull&Liability (Casco şi Răspunderi Linie Aeriană), ASTRA a plătit companiei TAROM
valoarea asigurată a aeronavei, in sumă de USD 10.000.000, precum și USD 432.400
reprezentând cheltuieli pentru mutarea epavei.
Aceasta a fost o situaţie în care am demonstrat ataşament faţă de client şi ne dorim să le
demonstrăm în continuare clienţilor noştri că suntem alături de ei, ne ţinem promisiunile şi
suntem corecţi in relaţia de parteneriat pe care o avem, acţionând corect in orice
situaţie. Ne dorim să fim percepuţi de clienţi ca aliat de nădejde pe termen lung.
De aceea, promisiunea făcuta clienţilor noştri este respectată fără excepţie.

SOCIETATEA COMERCIALĂ DE ASIGURARE - REASIGURARE ASTRA S.A.

Decizia de autorizare: D 6/23.10.2001


Obiect de activitate: Asigurări generale + Asigurări de viata
Adresa: Bucureşti, Str. Alexandru Puskin, nr. 10, sector 1
Telefon: 231.80.80
Fax: 230.52.48, (78), (88)
Web: http://www.astrasig.ro
Observaţii:

Istoric:

ASTRA ASIGURĂRI este una din companiile private de elită din România, situându-se
pe locul III in topul asiguratorilor in ceea ce privete mărimea capitalului său social.
ASTRA ASIGURARI s-a desprins in 1991 din fosta companie ADAS, beneficiind de
experieţa de peste 30 de ani a acesteia. De atunci s-a extins continuu, ajungând in scurt timp una
din cele mai puternice instituții financiare din România.
În condiţiile unei pieţe competitive, ASTRA ASIGURĂRI mizeaza pe urmatoarele avantaje:
 acoperire teritorială completă - peste 160 de sucursale si agenţii în toată ţara

31
 putere financiară ridicată - peste 10 milioane $ capital social
 flexibilitatea portofoliului de produse - peste 70 de tipuri de asigurări
 experienţa şi profesionalismul angajaţilor.
La începutul lunii august 2002, a fost semnat contractul de privatizare ASTRA cu societatea
NOVA TRADE S.A. NOVA TRADE a demarat procesul de investiţii, mărind capitalul social de
la 54 miliarde lei la 345 miliarde lei. Astfel la nici un an de la privatizare, ASTRA ASIGURĂRI a
trecut pe locul II în topul societăţilor de asigurări generale din România, funcţie de mărimea
capitalului social.
Gradul de solvabilitate:
Potrivit Raportului CSA privind activitatea companiilor de asigurări in 2017, ASTRA
ASIGURĂRI avea la sfarşitul anului 2017 un grad de solvabilitate de 2.26 pentru asigurarile
generale si 10.05 pentru asigurarile de viaţa. Normele CSA prevăd un prag al marjei de
solvabilitate de 2 pentru ca o companie de asigurări sa fie considerată în afara oricarui risc.
ASTRA in cifre - 2017 (milioane lei)

Prime brute subscrise 925,102

Prime brute încasate 821,214

Cifra de afaceri 855,461

Daune plătite 381,747

Profit brut 1,344


Unul din principalele atuuri ale ASTRA ASIGURĂRI îl constituie programul sau de
reasigurare pe care ASTRA îl desfăşoara. ASTRA are încheiate contracte pentru întreaga gama de
riscuri si colaborează cu unele dintre cele mai importante companii de reasigurare din toata
lumea: SWISS RE, MAPFRE, LLOYD’S SYNDICATE, GE FRANKONA, MUNICH RE,
GOTHAER RE, HANNOVER RE, SCOR, acoperind prin reasigurare întreagul spectru de riscuri
subscrise de companie.
Polita IMOBILIA cuprinde trei secţiuni:

32
Sectiunea I – Asigurarea locuinţei si a bunurilor din aceasta.
Poliţa de asigurare este de tipul “Toate Riscurile”, fiind asigurate urmatoarele:
* Incendiu, trăsnet, explozie, caderea pe clădirea/bunurile asigurate a unor corpuri, izbirea de
catre vehicule, cutremur de pământ, prăbuşiri sau alunecări de teren, inundaţie provocata de
fenomene naturale, aluviuni, grindina, furtuna, vijelie, tornadă, ploaie torenţiala, greutatea
stratului de zăpada/gheaţa, avalanşa, îngheţarea apei în conducte, rezervoare, vase, etc.
* Furtul prin efracţie al bunurilor asigurate;
* Furtul prin acte de talharie al bunurilor asigurate;
* Furtul instalaţiilor sau a elementelor acestora, montate la exterior;
* Urmările distructive ale furtului sau tenţativei de furt, vandalism, greve, revolte, tulburări
civile;
* Pagube determinate de masurile de limitare si lichidare a unor daune produse de oricare din
riscurile de mai sus.
De asemenea, ASTRA ASIGURĂRI, acordă despăgubiri şi pentru urmatoarele cheltuieli
ocazionate de un risc asigurat:
* Cheltuieli cu demolarea, cheltuieli de limitare a daunelor, stingerea incendiului, curatarea
terenului;
* Cheltuieli de mutare a familiei determinate de producerea unui risc asigurat;
* Cheltuieli referitoare la închirierea unei noi locaţii, in limita unei sume;
* Cheltuieli efectuate cu schimbarea sistemelor de închidere a uşilor de acces in clădirea
asigurată.
In schimbul plăţii unei prime suplimentare, se mai acorda despăgubiri pentru (suplimentar
faţă de riscurile de mai sus):
* Spargerea geamurilor tip termopan (interioare şi exterioare) şi a tamplăriei aferente din
alcătuirea clădirii asigurate, produse de accidente de orice fel (inclusiv cele produse de animale)
sau de variaţii de temperatura;
* Avarii accidentale ale instalaţiilor (inclusiv centrale termice), bunurilor electrocasnice şi
electronice asigurate prin Secţiunea I.
Secţiunea II – Asigurarea de raspundere civilă legală a Asiguratului şi a membrilor
familiei
ASTRA ASIGURĂRI acordă despăgubiri pentru:

33
* Sumele pe care Asiguratul sau membrii familiei sale sunt obligaţi să le plătească pentru
prejudicii de care aceştia răspund în baza legii faţă de terţe persoane păgubite;
* Cheltuieli făcute de asigurat sau de catre membrii familiei sale în procesul civil;
Se acordă despăgubiri şi pentru riscul de inundaţii/infiltraţii produse vecinilor din neglijenţa
Asiguratului şi a membrilor familiei sale (produse prin neînchiderea robineţilor de apă).
Asigurarea este acordată GRATUIT pentru o suma asigurată de 1000 euro!
Secţiunea III – Asigurarea de accidente a Asiguratului şi a membrilor familiei.
ASTRA ASIGURĂRI se obligă ca la producerea evenimentului asigurat să plătească
despăgubirile cuvenite Asiguratului/membrilor familiei sau moştenitorilor acestora, în urma unui
accident suferit de către Asigurat/membru al familiei în perioada asigurată şi în spaţiul asigurat,
independent de voinţa lui, astfel:
* În cazul în care Asiguratul sau un membru al familiei acestuia decedează în urma accidentului,
ASTRA ASIGURĂRI va plăti moştenitorilor suma asigurată pentru deces;
* În cazul în care Asiguratul sau un membru al familiei acestuia va suferi în urma accidentului o
invaliditate permanenta, ASTRA ASIGURĂRI va plăti Asiguratului sau membrilor familiei, în
funcţie de gradul de invaliditate pana la 100% din suma asigurată pentru invaliditate permanenţa
totala, pentru fiecare persoana.
Asigurarea este acordata GRATUIT pentru urmatoarele sume asigurate:
-125 Euro pentru deces
-250 Euro pentru invalididate

Subsemnatul Cluci Costel a incheiat o asigurare de locuinţă Astra Pad Plus din care am scos
următoarele informaţii:
Poliţa : Seria PADP Nr.SV0143110007414
Numele asiguratului: Cluci Costel, CNP:1750916335031
Contractant : Cluci Costel, CNP:1750916335031
Adresa asiguratului: Jud Vrancea, Loc Focsani, Strada Florilor, Nr.28
Data emiterii: 02.03.2017

34
Perioada de asigurare: 03.03.2017-02.03.2018
Locaţia asigurată: Jud. Vrancea, Loc. Focsani, StradaFlorilor, Nr.28
Suma asigurată clădire: 20.000.00 EUR
Suma asigurată conţinut: 2.000,00 EUR
Riscuri asigurate de bază: Dezastre naturale ( Cutremure de pământ, Alunecări de teren,
Inundaţii)
Riscuri suplimentare: -Incendiu, trăsnet, explozie, cădere de corpuri, izbire de către
vehicule, fenomene atmosferice (inclusiv grindină), greutatea stratului de zăpadă, avalanşă;
-Apă de conductă
-Furt (inclusiv acte de vandalism produse cu ocazia furtului)
Prima de asigurare anuală :20.00 EUR
Mod de plată: Integral; Scadenţa ratelor
Valoarea ratei de primă: 84.216 RON
Mentiuni speciale:-

CONCLUZII

Asigurările satisfac o nevoie principală a oricărui individ, nevoia de siguranţă.


Conform unui studiu MedNet: doar o treime dintre români au încheiat un contract de asigurare
de viaţă şi puţin peste un sfert au semnat un contract de asigurare a locuinţei.
Din punct de vedere al motivului asigurării, studiul mai arată faptul ca peste 80% din
participanţii la sondaj au încheiat un contract de asigurare pentru mai multă siguranţă, doar 16%

35
au făcut acest lucru pentru că este necesar, 12% au încheiat un contract din obligaţie, în timp ce
6% au fost atraşi de o ofertă avantajoasă.
Majoritatea nu a mai încheiat un contract de asigurare din cauza banilor, a crizei
financiare, dar şi a neîncrederii în ofertele companiilor de asigurări.
În concluzie, deşi riscurile sunt foarte mari, fiind necesară încheierea unei asigurări,multe
persoane refuză să facă acest lucru fără a se gândi la consecinţele grave în cazul în care riscul se
petrece. De-a lungul anilor am întâmpinat veşti cutremurătoare despre persoane care datorită
pierderii de bunuri sau valori pentru care nu aveau asigurare,au decis să-şi pună capăt zilelor.
Acest comportament de pasivitate începe să scadă, din ce în ce mai multe persoane
decizând să încheie asigurări.
Referitor la studiul de caz am tras urmatoarele concluzii:
ASTRA ASIGURĂRI este una din companiile private de elită din România, situându-se
pe locul III in topul asiguratorilor in ceea ce privete mărimea capitalului său social.
Polita atasata la anexe face referire la asigurarea de locuinta, de aceea va vom prezenta
riscurile pe care le acopera asigurarea astra in asigurarea de locuinta: incendiu, trăsnet, explozie,
caderea pe clădirea/bunurile asigurate a unor corpuri, izbirea de catre vehicule, cutremur de
pământ, prăbuşiri sau alunecări de teren, inundaţie provocata de fenomene naturale, aluviuni,
grindina, furtuna, vijelie, tornadă, ploaie torenţiala, greutatea stratului de zăpada/gheaţa, avalanşa,
îngheţarea apei în conducte, rezervoare, vase, etc., la furtul prin efracţie al bunurilor asigurate;
furtul prin acte de talharie al bunurilor asigurate; furtul instalaţiilor sau a elementelor acestora,
montate la exterior; urmările distructive ale furtului sau tenţativei de furt, vandalism, greve,
revolte, tulburări civile; pagube determinate de masurile de limitare si lichidare a unor daune
produse de oricare din riscurile de mai sus.

BIBLIOGRAFIE

1. Gheorghe D.Bistriceanu -,,Asigurări și reasigurări în România”, Editura Universitară,


București,2006
2. Gheorghe D.Bistriceanu -,,Dicționar de asigurări”, Editura Științifică, București 1991
3. Ciurel V -,,Asigurări și reasigurări: abordări teoretice și practici
internaționale”,ed.All Beck Buc.2000

36
4. Dobrin Mitică -,,Asigurări și reasigurări”, Editura Fundației România de Mâine,
București 2006
5. P.Tănăsescu, -,,,Teoria și practica asigurărilor”, P.Tănăsescu, Editura
Dobrin Mitică Economică, București 2003 .
6. *** -Legea privind societățile de asigurare și supravegherea asigurărilor
nr 32/10 aprilie 2000, publicată în Monitorul Oficial
7. *** - Legea privind asigurările și reasigurările în România nr 136/29
decembrie 1995 publicată în Monitorul Oficial
8. *** -Revista ,,Finanțe, asigurări și bănci”, 2006
9. *** - http://www.astra-asigurări.ro

37