Académique Documents
Professionnel Documents
Culture Documents
2. Domeniul DIP.
In domeniul DIP intra institutii juridice specifice care formeaza ramura DIP. Acestea sunt;
1. Conflictele de legi
Conflictul de legi poate aparea in orice domeniu al vietii private; in cadrul raporturilor juridice de casatorie si
familiei, raporturle juridice civile, de antreprenoriat, testamentare, de autor, de transport etc. In mod normal,
conflictul de legi apare intdodeauna intre legea statului, a carei instanta sau autoritate este sesizata cu solutionarea
litigiului, si legea straina, care gratie elementului strain pastreaza legatura cu raportul juridic litigious si pare a fi
succeptibila de al guverna.
Dif; situatia in care un raport juridic cu element de extranietate este succeptibil de a fi guvernat de doua sau mai
multe legi apartinind unor sisteme de drept diferite.
In mod obisnuit conflictul de legi se naste intre legea tarii sesizata cu solutionarea litigiului ( lex fori) si legea
straina cu care raportul are legatura prin elemental sau international.
2. Conflictul de jurisdictii
Conflictul de jurisdictii apere in situatii cind unul si aelasi litigiu nascut dintr-un raport juridic ce element de
extranietate pare a fi in competenta citorva instante de judecata apartinind diferitelor state, se numeste in doctrina
DIP conflict de jurisdictii. Solutionarea lui inseamna determinarea competentei instantei de judecata de a solutiona
litigiul dat.
Raportul juridic cu element de extranietate poate da nastere la urmatoarele probleme de ordin procesual;
a) competenta jurisdictionala in DIP.
b) Procedura aplicabila in litigiul prvind un raport juridic cu element de extranietate
c) Efectele hotarirelor judecatorosti date de instantele judecatoresti straine
d) Efectele sentintelor arbitrale.
3. Conditia juridica a strainului.
Dif; ansamblul normlor juridice care se determina drepturile si obligatiile pe care le poate avea strainul, persoana
fizica sau juridica, intr-un alt stat decit statul caruia cetatenie o are.
Conditia juridical a strainului intereseaza capacitatea de folosinta a strainului si este determinate de legea statului in
care acesta se afla.
Regimul juridic al strainului ca persoana fizica sau juridical depinde de legea statului in care strainul se gaseste,
deoarece legislatia oricarui stat contine norme juridice prin care se determina drepturile si obligatiile pe care le
poate avea strainul, deci tine de asemenea de capacitatea persoanei fizice sau juridice. Si una si alta pot da nastere
conflictului de legi, deoarecea conditia juridica prescrisa de legea proprie a persoanei fizice si juridice straine nu
este deloc identica cu regimul juridic prescris de legea tarii in care se gaseste la moment persoana.
1
Legatura care exista intre conditia juridica a strainului si conflictul de legi consta in acea ca numai in masura in
care I se recunoaste strainului un anumit drept se pune problema conflictului de legi.
3. Obiectul DIP.
Obiectul de DIP il constituie raportul juridic civil cu elemente de extranietate. Deosebirea dintre cele doua ramuri
consta in aceea ca, daca dreptul civil are ca obiect de reglementare raportul juridic civil, DIP urmareste cadrul
international al unuia asemenea raport, caruia, in mod particular, ii este afectat un element de extranietate.
Obiectul disciplinii este constituit din raporturile de DIP cu element de extranietate. DIP, ca ramura a sistemului de
drept, reglementeaza numai anumite realatii cu element de extranietate. Obiectul disciplinii este format din
raporturile de drept civil, raporturile de dreptul familiei, raporturile de dreptul muncii, raporturile de procedura
civila si alte raporturi conexe cu ele. Raporturile mentionate constituie raporturi de drept privat cu element strain..
Pentru raportul ce element de extranietate, DIP stabileste domeniul de aplicare in spatiu a legilor si determina legea
competenta. Includerea in obiectul DIP a unor raporturi juridice din domenii diferite se explica prin posibilitatea
aplicarii dreptului strain.
4. Metoda DIP.
Metoda DIP se numeste metoda conflictuala . Acesata metoda poate fi interpretata in sens larg si in sens restrins. In
sens larg metoda conflictuala cuprinde;
- Aplicarea normelor materiale sau substantiale ( se mai numesc norme de aplicare directa), normele materiale
stabilesc drepturile si obligatiile cele substnatile trimit spre obligalitate, se foloseste pentru stabilirea conditiilor
juridice a strainilor si pentru reglementarea investitiilor straine.( Legea RM cu privire la statul juridic al strainilor si
apatrizilor in RM din 1994)
In sesns restrinns;
- Aplicarea normelor conflictuale reprezinta si metoda conflictuala in sens restrins + aplicarea normelor materiale.
Norma conflictuala este o norma specifica care nu reglementeaza raportul juridic propriu zis , dar indica legea
competenta sau aplicabila ( acea legea care-l v-a reglementa). CCivil 1857 vezi.
Metoda conflictuala poate fi rezolvata astfel; ori de cite ori instanta are de solutionat un litigiu cu privire la un rapor
juridic cu element de extranietate si sunt 2 sau mai multe sisteme de drept susceptibile de a se aplica, trebuie sa
recurga la norma conflictuala a forului ( la propriul sistem de DIP) sis a aplice lege desemnata de aceasta.
7
19. Ordinea publica in DIP.
Ordinea publica in DIP reprezinta un mijloc exceptional prin care se inlatura aplicarea legii straine cind este
contrara principiilor fundamentale ale legislatei forului.
Ordinea publica reprezinta ansamblu normelor juridice si al principiilor generale ale dreptului care consacra o
anumita orinduire. Dispozitiile referitoare la ordinea politica, economica si sociala au un character imperative.
Ordinea publica poate fi invocate daca sunt indeplinite cumulative 2 conditii. Prima, legea straina trebuie sa fie
competenta a reglementa raportul cu element de extranietate.. lgea straina aplicabila trebuie sa fie contrara
principiilor fundamentale ale dreptului instantei. Inlaturarea legii straine se produce atunci cind deosebirile dintre
reglementarile in prezenta sint esentiale.
Notiunea de ordine publica in dreptul intern si in DIP urmaresc acelasi scop, protejarea intereselor fundamentale ale
statului.
Caracterele esentiale ale ordinii publice sint configurate de modul in care actioneaza in DIP.
Ordinea publica este un mijloc prin care se limiteaza aplicarea legii straine in raporturile cu element de extranietate.
In fiecare imprejurare concreta, autoritatea locala va aprecia masura in care legea straina contravene principiilor
fundamentale ale propriului sistem de drept.
Ordinea publica este variabila in spatiu, deoarece continutul ei difera de la un sistem de drept la altul. In unele state,
o institutie juridica poate sa nu fie admisa ori sa fie permisa in conditii restrictive, determinind un anumit continut
al ordinii publice.
Ordinea publica este variabila in timp, intrucit continutul ei se poate modifica in cadrul aceluias sistem de drept.
Modificarea se produce produce prin schimbarea conceptiei legislative intr-un anumit domeniu.
8
Unul din elementele esentiale ale raportului juridic, inclusive ale raporturilor ce tin de DIP, de rind cu obiectul si
continutul raportului juridic, sint subiectele lui.
Persoana fizica este principalul subiect al raporturilor jurdice private sau al raporturilor civile in sensul larg al
cuvintului. Calitatea de participant ori subiect al acestor raporturi juridice este reglementata de legislatia statelor
caror apartine persoana fizica. In DIP apartenenta persoanei unei persoane fizice la un stat poate fi determinate fie
prin cetatenie, fie prin domiciliul ei. Aceste criterii au o anumita importanta pentru DIP, indeosebi pentru
determinarea regimului juridic al persoanei fizice straine si pentru solutionarea conflictelor de legi in acest
domeniu.Calitatea de subiect al raporturilor juridice in sensul larg al cuvintului este recunoscuta oricarei finite
umane, chiar daca persoana fizica nu poseda cetateania statului respective sau nu domeciliaza acolo si este
determiner de alte notiuni.
Personalitatea juridica a persoanei fizice stabileste regimul juridic de drept al individului uman sau capcitatea
juridica a lui si, de obicei, este constituita din citeva elemente esentiale. Aceste elemente sint capacitatea de
exercitiu si capacitatea de folosinta.
Capacitatea de folosinta a persoanei fizice este aptitudenea acestuia de a avea drepturi si obligatii juridice. Volumul
si continutul acestor drepturi este stability de legislatia statului, al carui cetatean este persoana fizica.
Capacitatea de exercitiu a persoanei fizice este aptitudenea persoanei fizice de a-si exercita drepturile si de a-si
asuma obligatiile prin savirsirea actelor juridice. Intre capacitatea de exercitiu si capaitatea de folosinta exista o
interdependenta, astfel incit capaciatea de exercitiu poate fi interpretata ca un drept al persoanei fizice de a
valorifica drepturile si obligatiile recunoscute ei prin capacitatea de folosinta. Aceste doua institutii juridice una
fara alta sint lipsite de sens.
Capacitatea de exercitiu si capacitatea de folosinta sint recunoscute fiecarei persoanei fizice, fiecarui individ uman.
Pentru a distinge o fiinta umana de alata , sint aplicate citeva institutii juridice; numele persoanei, cetatenia ei,
domiciliului, starea civila
Statutul juridic al persoanei fizice are o importanta deosebita pentru DIP. Statele contemporane reglementeaza in
mod diferit institutiile statutului personal al cetatenilor lor si statutul juridic al strainilor care se afla pe teritoriul
statului respective. Reglementarile diferite dau nastere aparitiei conflictelor de legi, care este material principala a
DIP.
9
4) In present procedura modificarii sau iesirii din cetatenia unui stat este reglementata in asa mod, incit face
practic imposibila pierderea sau iesirea din cetateania unui stat inainte de a dobindirea cetateniei altui stat,
fapt e prezinta in sine o garantie a protectiei drepturilor personale. S. alte principii
Cel de al doilea criteriu, al domiciliului.Sensul juridic al acestui criteriu de determinare a regimului personal al
persoanei fizice consta in faptul ca domiciliul este un centru principal al vietii economice si social cotidiane a
persoanei fizice, centru care creaza o legatura juridical intre persoana si statul.
In doctrina juridical a statelor are aplica criteriul domiciliului s-au formulat citeva principii ale domiciliului;
1) orice persoana fizica are domiciliul. Nu poate eista vrio persoana fara domiciliul. In scopul realizarii
acestei reguli statul recunoaste dreptul domiciliului al persoanei fizice locul unde acesta s-a nascut, adica
domiciliul de provenenta.
2) Omul nu poate avea doua sau mai multe domicilii in acelasi timp. Schimbarea domicilului de provenenta si
dobindirea altui domiciliu, la alegere,inseamna pierderea celui dintii domiciliu.
3) Domiciliul inseamna o legatura dintre persoana fizica si legile care functioneaza in acea localitate,
respective domiciliul este o apartenenta la “ circumscriptia legala”, la un teritoriu in care se aplica in mod
uniform anumite norme juridice.
Alegerea criteriul de determinare a legii personale proprii persoane fizice depinde in mare masura de traditiile
istorice ale statelor, de practical or judecatoreasca in domeniu.
11
Alte categorii de exceptii privitoare la anumite bunuri care, datorita naturii lor specifice sau pozitiei lor, nu se
supun acestei reguli;
- rex in transitu- marfurile in transit, adica bunurile aflate in curs de transport sunt supuse legii statului de unde au
fost expediate, afara de urmatoarele cazuri; a) partile au ales o alta lege aplicabila; b) bunurile sint depozitate intr-
un antrepozit sau puse sub sechestru( se va aplica legea locului unde bunurile au fost reasezate temporat, numai pe
perioada depozitului sau dic sechestrului)
- navele si aeronavele- datorita destinatiei lor economice de a tranzita mai multe tari se supun legii pavilionului pe
care il abordeaza si nu legii locului sitarii lor. S. a exceptii.
35. Determinarea legii competente in cazul in care partile contractului commercial onternational nu si-au
exprmat vointa cu privire la aceasta lege.
In lipsa unei legi unice cu privire la reglementarea raporturilor de DIP, organelle de jurisdictie din RM folosesc in
principiu, pentru identificarea lex contractus,in absenta convenirii expres sau implicit de catre parti, lex loi actus ,
iar daca prima se considera nepotrivita, se aplica lex loci executionis.Astfel isi gaseste aplicare solutia traditionala
in DIP, considerindu-se firesc ca actul sa fie guvernat de legea statului in care a luat nastere.
In ceea ce priveste identificarea lui lex contractus, se impune unele precizari. Astfel,in present, potrivit DIP, in
aceasta materiel ex contractus, este legea statului cu care contractul are cele mai strinse legaturi. Se condidera ca
cele mai strinse legaturi exista cu legea statului in care debitorul prestatiei caracteristice are, la momentul incheierii
contractului, domiciliul sau in lipsa, resedinta, ori fonful de comert sau sediul social.
Conform legislatiei in vigoare a RM, indiciul principal de localizare ramine, totusi, locul constituirii ( incorporarii)
debitorului- persoana juridical sau domiciliul debitorului- persoana fizica .
Este posibila ca partile unui contract sa nu-si exprimat vointa in privinta legii aplicabile acestuia si insusi contractul
sa nu fi putut localiza prin prestatia caractersitica. In asemeea situatii, in calitate de criteriu auxiliary, se aplica
formula de localizare lex loci actus,iar daca prima se considera nepotrivita, se aplica lex loci executionis. Spre
exemplu, solutia este aplicabila contractului de schimb, in cadrul caruia nu poate fi evedentiat nici una din prestatii,
in calitate de prestatie caracteristica. Principiu lex loci actus isi gaseste aplicare atit in cazul in care locul incheierii
contractului si locul executarii acestuia se gasesc pe teritoriul aceluiasi stat, cit si in cazul in care ocul incheierii
contractului si locul executarii contractului sint in state diferite. Locul incheierii contractului se bucura, de
prioritate, fata de alte criterii.
14
38. Norma conflictuala cu privire la faptele juridice.
Se numesc fapte juridice evenimentele si faptele voluntare ale persoaneor fizice si juridice care produc efecte
juridice, adica creeaza, modifica, transmit sau sting raporturi juridice concrete. Faptul juridic are doua sensuri; in
sens restrins, faptul juridic desemneaza evenimentele materiale, adica cele care se produc independent de vointa
omului, care produc insa efecte juridice ( ex; nasterea,decesul persoanei fizice, scurgerea timpului etc), precum si
faptele voluntare ale persoanelor fizice si juridice, savirsite fara intentia de aproduce efecte juridice, dar care
potrivit legii produc asemenea efecte. Prin act juridic se intelegea manifestarea de vointa facuta cu intentia de a
produce efecte juridice, adica de a naste, modifica,transmite sau stinge un raport juridic civil concret.In sens larg,
faptul juridic desemneaza atit faptul juridic in sens restrins cit si actul juridic. Problemele conflictuale cu privire la
faptele juridice se refera, in primul rind, la delictele civile, adica la raspunderea juridical delictuala.
In ceea ce priveste delictul civil ne intereseaza cazurile cind acesta contine unul sau mai multe elemente
internationale , ex; accidente rutiere, ciocniri de vase, pagube cauzate de traficul aerian si de zborurile in spatiul
extraatmosferic,accidentele de munca ale lucratorilor aflati in strainatate etc.
Solutii propuse pentru delictul civil ce element international.Pentru reglementarea delictului civil cu element
international sistemele de drept si autorii cunosc mai multe solutii si principii comune.
A. Legea locului unde a fost savirsit faptul illicit ( lex loci delicti commissi), este una din solutiile cele
mai traditionale si mai acceptate. Atit faptul illicit cit si obligatiile la care el da nastere, sint supuse
legii locului unde a fost savirsit delictului.
B. Legea proprie delictului ( the proper law of the tort), este o alta solutie propusa, considerindu-se ca
regula lex loci delictum commisi nu duce la rezultate satisfacatoare in toate situatiile, deoarece
locul savirsirii faptului illicit poate fi intimplator. Adica se va tine seama nu numai de locul
savirsiirii delictului civil, dar si de cetatenia ori domiciliul partilor, locul de inmatriculare a
vehiculului si alte puncte de legatura, aplicindu-se legea cu cea mai strinsa legatura cu delictul civil
, stfel legea palicabila poate sa difere de la un delict civil la altul.
Căsătoria între un cetăţean al Republicii Moldova şi un străin. O asemenea căsătorie se încheie în faţa
serviciilor de stare civilă din Republica Moldova cu respectarea condiţiilor de formă puse de lege. Delegatul de
stare civilă identifică pe viitorii soţi, constată că, în ce priveşte pe cetăţeanul Republicii Moldova, sunt îndeplinite
condiţiile de fond şi că nu există impedimente la încheierea căsătoriei, că nu există opoziţii întemeiate ori, dacă au
fost opoziţii, ele au fost respinse.
Dacă unul dintre soţi nu are domiciliul sau reşedinţa în localitatea unde urmează să se încheie căsătoria, el poate
face declaraţia şi la serviciul de stare civilă din localitatea unde are reşedinţa sau domiciliul.
Delegatul trimite declaraţia din oficiu şi fără întârziere la serviciul de stare civilă competent să încheie căsătoria.
Împreună cu declaraţia de căsătorie, viitorii soţi vor arăta că nu există nici o piedică la încheierea căsătoriei. Dacă
16
unul dintre soţi nu are domiciliul sau reşedinţa în localitatea unde urmează să se încheie căsătoria, el poate face
declaraţia şi la serviciul de stare civilă din localitatea unde are reşedinţa sau domici-liul.
Atestările sunt obţinute atât de la organele de resort din străinătate, cât şi de la oficiile consulare ale soţului străin
acreditate în Republica Moldova. Aceste atestări (certificate) sunt valabile pe teritoriul Republicii Moldova, timp
de 6 luni de la momentul eliberării şi pentru a fi valabile sunt supuse supra legalizării. Dacă nu poate produce o
atestare din partea organului competent din statul său, căsătoria se poate celebra, delegatul de stare civilă
constatând că străinul îndeplineşte condiţiile impuse de legea Republicii Moldova.
Viitorii soţi străini au ambii cetăţenii diferite. Dacă ei doresc să se căsătorească în Republica Moldova, au de
ales între a se prezenta în faţa autorităţii Republicii Moldova, serviciul de stare civilă şi a se supune legilor după
care delegatul de stare civilă încheie căsătoria, sau a se prezenta în faţa autorităţilor locale străine competente, care
sunt agentul diplomatic sau consular al ţării de care ei aparţin. Agentul diplomatic sau consular străin încheie o
căsătorie valabilă numai dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:
să existe între Republica Moldova şi statul străin o convenţie consula¬ră sau un tratat de asistenţă juridică
care să permită lucrul acesta;
legislaţia statului trimiţător să-l abiliteze să încheie o căsătorie în con¬formitate cu legislaţia statului
trimiţător.
Agentul diplomatic sau consular străin celebrează căsătoria după regulile de formă şi de fond prevăzute de
legislaţia naţională a viitorilor soţi.
43. Eficacitatea căsătoriilor încheiate în străinătate
Căsătoria încheiată în străinătate între un cetăţean al Republicii Moldova şi un cetăţean străin. În acest caz,
căsătoria se poate încheia fie în faţa autorităţii locale competente, fie în faţa agentului diplomatic sau consular al
Republicii Moldova ori a agentului diplomatic sau consular străin provenind din statul căruia îi aparţine prin
cetăţenie celălalt soţ. Referitor la stipulaţiile legislaţiei moldoveneşti, acestea impun unele explicaţii suplimentare.
În faţa autorităţilor locale, se procedează conform legii locale. Cetăţeanul nostru poate fi obligat să ateste dreptul de
a încheia căsătoria conform legii noastre. În acelaşi timp, pentru actele de stare civilă înregistrate în străinătate în
faţa autorităţilor competente străine, se impune o procedură specială de transcriere a acestora în registrele de stare
civilă. Astfel, actele de stare civilă ale cetăţenilor Republicii Moldova, întocmite de către organele competente ale
ţărilor străine au putere doveditoare în Republica Moldova numai dacă sunt transcrise în registrele de stare civilă
ale Republicii Moldova.
Căsătoria încheiată în străinătate este supusă legii locului. Putem admite că forma poate fi o înregistrare în faţa unei
autorităţi de stat, în faţa unei autorităţi religioase abilitată a încheia în acel stat căsătorii prin simplul consimţământ
după cutumele locale, o căsătorie privată în faţa unor rude după obiceiul local sau un alt fel de uniune privată sau în
ritualuri prevăzute de obiceiurile locale. În schimb, pe teritoriul Republicii Moldova singurele căsătorii valabile
sunt cele încheiate în faţa autorităţilor civile locale sau în faţa reprezentanţilor diplomatici şi consulari străini
abilitaţi a încheia căsătorii în ţara noastră între cetăţeni care aparţin statului trimiţător.
În ce priveşte căsătoriile celebrate în ţara străină după ritualurile admise acolo, ele vor fi în general recunoscute.
Ordinea publică ar putea interveni, dar numai eventual. Aprecierea o face autoritatea sau instanţa de la caz la caz.
44. Condiţiile de fond la încheierea căsătoriei în DIP
În cazul încheierii căsătoriei, se poate proceda separat la examinarea pentru viitorii soţi dacă îndeplinesc fiecare
după legea lor naţională, condiţiile de fond pentru a încheia căsătoria. Codul familiei prevede o aplicare distributivă
a legilor naţionale ale viitorilor soţi. Este posibilă, în unele cazuri, şi o aplicare cumulativă a legilor naţionale.
Problema condiţiilor de fond şi de formă privind încheierea căsătoriilor între naţionali şi străini prezintă aspecte noi
în unele ţări din Apusul Europei. Între Belgia şi Maroc a intervenit un Protocol de acord administrativ relativ la
aplicarea regulilor privind starea persoanelor pe teritoriul regatului Marocului şi al regatului Belgiei.
Acordul prevede că funcţionarii consulari marocani vor putea să acţioneze în calitate de notari şi de ofiţeri de stare
civilă. Ei vor putea încheia acte privind starea persoanelor după dreptul lor naţional.
Funcţionarul consular marocan va putea celebra mariaje între marocani şi belgieni (mariaje mixte) pe teritoriul
Belgiei, dar numai după ce căsătoria în cauză a fost precedată de o celebrare civilă după legea belgiană. În Maroc,
17
căsătoriile între musulmani şi necredincioşi (creştini) sunt interzise de Coran, în Maroc, funcţionarul consular
belgian nu va putea celebra căsătorii decât între belgieni.
Drepturile si obligaţiile personale nepatrimoniale şi patrimoniale ale soţilor se determină de legislaţia statului în
care îşi au domiciliul comun, iar în lipsa domiciliului comun – a legislaţiei statului unde aceştia au avut ultimul
domiciliu comun. Dacă soţii nu au şi nici nu au avut anterior un domiciliu comun, drepturile si obligaţiile lor
personale nepatrimoniale şi patrimoniale se determină pe teritoriul Republicii Moldova în baza legislaţiei
Republicii Moldova.
Efectele personale ale căsătoriei absorb aproape complet efectele patrimoniale. În relaţiile dintre soţi şi în exerciţiul
drepturilor faţă de copii, ei au drepturi egale. Soţul de bună credinţă la încheierea căsătoriei declarată nulă sau
anulată, are drept la întreţinere şi raporturile dintre ei sunt supuse, prin asemănare, dispoziţiilor privitoare la divorţ.
Soţii administrează şi folosesc împreună bunurile comune şi dispun de ele. Oricare dintre soţi, exercitând singur
aceste drepturi este socotit că are şi consimţământul celuilalt soţ. Cu toate acestea, nici unul dintre soţi nu poate
înstrăina şi nici nu poate greva un teren sau o construcţie care face parte din bunurile comune, dacă nu are
consimţământul expres al celuilalt soţ. La desfacerea căsătoriei, bunurile comune se împart între soţi, potrivit
învoirii acestora. Până la rămânerea definitivă a hotărârii de divorţ, soţii îşi datorează întreţinere. Soţul divorţat are
drept la întreţinere.
46. Desfacerea căsătoriei în DIP
În privinţa ocrotirii persoanelor lipsite de capacitate de exerciţiu sau cu capacitate de exerciţiu restrânsă, trebuie să
facem unele distincţii:
ocrotirea minorului născut din căsătorie sau înfiat, exercitată de părinţi ori, după caz, de tată sau de mamă;
ocrotirea minorului prin tutelă;
ocrotirea minorului care se găseşte în situaţii speciale.
Ocrotirea minorului, exercitată de către ambii părinţi sau de către unul dintre aceştia, este cârmuită de legea
aplicabilă raporturilor dintre copil şi părinte. Soluţia poate să difere în funcţie de poziţia copilului care poate fi din
căsătorie sau din afara acesteia. La fel, legea aplicabilă ţine de punctul de legătură instituit de dreptul internaţional
privat în această materie, care poate fi domiciliul sau cetăţenia copilului sau a părintelui.
Astfel, unele sisteme de drept fac distincţie dintre copilul din căsătorie şi cel din afara căsătoriei. Conform Legii
române de exemplu, ocrotirea minorului din căsătorie va fi guvernată, dacă soţii deţin aceeaşi cetăţenie, de legea
naţională comună a soţilor. Atunci când au cetăţenii diferire, relaţiile dintre copil şi părinţi va fi supusă legii statului
unde soţii îşi au stabilit domiciliul comun. În lipsa acestuia, relaţiile dintre părinţi şi copii vor fi cârmuite de legea
reşedinţei comune a soţilor ori de legea statului cu care aceştia întreţin cele mai strânse legături
Ocrotirea părintească a minorului din afara căsătoriei va fi guvernată, în contextul celor relatate, de obicei, de legea
naţională a copilului.
Alte sisteme de drept nu fac distincţie dintre copilul din căsătorie şi cel din afara căsătoriei în materia legii
aplicabile ocrotirii copilului incapabil sau redus în capacitatea de exerciţiu. Conform dreptului moldovenesc şi cel
rusesc, de exemplu, obligaţiile părinţilor de a-şi întreţine copiii vor fi supuse legii statului pe teritoriul căruia
aceştia îşi au domiciliul comun. Numai în lipsa unui asemenea domiciliu se va aplica legea naţională a copilului.
49. Adopţia internaţională
Copilul cetăţean al Republicii Moldova care urmează a fi adoptat poate să aibă domiciliul sau reşedinţa în
străinătate. Atunci, cererea se adresează la curtea de apel de la domiciliul (locul de aflare) al copilului.
Când copilul cetăţean al Republicii Moldova care urmează a fi adoptat are domiciliul în Republica Moldova,
cererea se adresează judecătoriei în raza căruia îşi are domiciliul (locul de aflare) copilul.
Adoptatorul trebuie să aibă în vârsta cel puţin 25 de ani, să îndeplinească cerinţe pentru a putea fi tutore şi să fie, cu
cel puţin 15 ani mai în vârstă decât cel pe care doreşte să-l adopte. Se poate totuşi încuviinţa adopţia dacă diferenţa
de vârstă este mai mică, dar pentru motive temeinice. Nu trebuie să fie impedimente la adopţie după dreptul
Republicii Moldova, cum ar fi rudenia naturală în linie dreaptă fără deosebire de gradul de rudenie, rudenie
naturală în linie colaterală de gradul al doilea, nu poate adopta un soţ pe celălalt soţ.
Adopţia dorită de un cetăţean al Republicii Moldova care domiciliază în străinătate este reglementată în acelaşi fel
ca adopţia pe care o cere un străin şi care se referă la un copil cetăţean al Republicii Moldova domiciliat în
Republica Moldova.
Astfel, adopţia unui copil care este cetăţean al Republicii Moldova de către cetăţeni străini sau apatrizi se admite
numai în cazuri excepţionale când nu există posibilitatea ca acest copil să fie adoptat sau pus sub tutelă
(curatelă):a) de către rudele copilului, indiferent de cetăţenia lor;b) de către alte persoane cetăţeni ai
Republicii Moldova.Adopţia, în cazurile prevăzute mai sus se face în conformitate cu prevederile generale şi dacă
s-a dovedit că, timp de cel puţin 6 luni din momentul luării copilului la evidenţă, acesta nu a fost acceptat pentru
adopţie sau luat sub tutelă (curatelă).Prevederile de mai sus nu se aplică dacă:a) soţul adoptă copilul celuilalt
19
soţ;b) copilul suferă de o boală gravă care necesită un tratament special ce nu poate fi acordat în
Republica Moldova.Codul familiei mai prevede că cetăţenii străini şi apatrizii care îşi au domiciliul în afara
hotarelor Republicii Moldova pot fi adoptatori ai copiilor cetăţeni ai Republicii Moldova numai dacă întrunesc atât
condiţiile impuse de legislaţia statului ai cărui cetăţeni sunt sau în care îşi au domiciliul, cât şi condiţiile impuse de
legislaţia Republicii Moldova, precum şi dacă ţara lor este membră a Convenţiei asupra protecţiei copiilor şi
cooperării în materia adopţiei internaţionale sau dacă în acest domeniu există un acord bilateral
între state.La fel,copiii cetăţeni ai Republicii Moldova pot fi adoptaţi de către cetăţeni străini sau apatrizi doar dacă,
conform legislaţiei statelor în care urmează să plece, li se vor asigura garanţii şi norme juridice echivalente celor de
care s-ar fi bucurat în cazul adopţiei în ţara natală şi dacă legislaţia statelor respective le garantează drepturile într-
un volum nu mai mic decât legislaţia Republicii Moldova.Autoritatea centrală pentru protecţia copilului, cu
sprijinul misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare ale Republicii Moldova, precum şi pe alte căi recunoscute de
normele internaţionale, este abilitată să pretindă de la autorităţile şi organizaţiile statelor ai căror cetăţeni sunt
adoptatorii sau în care îşi au domiciliul adoptatorii apatrizi asigurarea pentru copiii adoptaţi cetăţeni ai Republicii
Moldova a garanţiilor şi normelor juridice echivalente celor de care aceştia s-ar fi bucurat în cazul adopţiei în ţara
natală, să ceară informaţii cu privire la condiţiile de viaţă şi de educaţie ale adoptaţilor.
50. Legea aplicabilă contractelor prin voinţa părţilor
Legea aplicabilă poate fi aleasă expres şi tacit. Alegerea expresă constă fie în înserarea în contractul principal a
unei clauze în sensul alegerii legii aplicabile contractului, fie în încheierea de către părţi a unui contract separat,
având acest obiect.
Alegerea expresă, de către părţi, a legii aplicabile contractului lor poate fi, la rândul ei, de două feluri:
1. directă, atunci când părţile şi-au exprimat voinţa explicit, în chiar contractul principal sau separat,
2. indirectă, în cazul în care părţile au făcut referire, în contractul lor, la un contract tip, condiţii generale,
uzanţe codificate etc.
În ceea ce priveşte alegerea tacită, legislaţia noastră prevede că alegerea trebuie să rezulte neîndoios din contract.
Părţile aleg în momentul încheierii contractului, dar pot să-şi manifeste voinţa lor în această privinţă şi mai târziu.
Aceasta înseamnă că părţile pot să modifice alegerea lor după ce au încheiat contractul: ele mai pot să aleagă o lege
dacă în momentul încheierii nu şi-au pus problema.
51. Determinarea legii aplicabile de către instanţa de judecată
În ceea ce priveşte contractele, acestea sunt supuse localizării obiective în lipsa unei legi alese. Legea consacră
însă numai principiul conform căruia contractul este supus legii alese prin consens de părţi, modalităţile de
exprimare a voinţei părţilor – şi anume alegerea expresă şi tacită a legii contractului.
Aşadar, organul de jurisdicţie va putea proceda la localizarea obiectivă a contractului numai atunci când părţile nu
şi-au exprimat voinţa privind legea aplicabilă, nici expres, nici tacit. Aceeaşi afirmaţie este valabilă şi pentru actele
unilaterale.
52. Întînderea voinţei părţilor şi modificarea legii aplicabile contractelor prin voinţa părţilor
Întinderea voinţei părţilor. Acest aspect este reglementat în art. 1610, alin.2 Cod civil, conform căruia Părţile
contractului pot stabili legea aplicabilă atât întregului contract, cât şi unor anumite părţi ale lui.
Din textul apreciat, şi anume din posibilitatea recunoscută părţilor de a alege legea aplicabilă numai unei fracţiuni a
contractului lor, rezultă că dreptul Republicii Moldova nu exclude ipoteza ca părţile să supună diferitele elemente
de fond ale contractului unor legi aparţinând unor state diferite.
Modificarea alegerii legii aplicabile. Conform dispoziţiilor art. 1610, alin. 4 Cod civil, înţelegerea părţilor privind
alegerea legii aplicabile contractului poate fi modificată prin acordul acestora.
Modificarea acordului asupra legii aplicabile, convenită ulterior datei încheierii contractului, are efect retroactiv
(art. 1610 alin. 5 Cod civil), adică operează de la data încheierii contractului.
53. Noţiunea procesului civil internaţional
20
Proces civil internaţional – cercul de norme juridice, care reglementează soluţionarea unor probleme procesuale,
care apar în legătură cu valorificarea drepturilor subiective ale străinilor în faţa instanţelor de judecată sau arbitraj.
Problemele care ţin de dreptul procesual civil în legătură cu soluţionarea litigiilor de drept internaţional privat sunt:
determinarea competenţei instanţelor naţionale în soluţionarea litigiilor izvorâte dintr-un raport de drept
internaţional privat;
determinarea legii aplicabile procedurii de judecată în judecarea acestor categorii de litigii;
determinarea drepturilor procedurale civile ale persoanelor străine participante la proces;
imunităţile de jurisdicţie;
stabilirea conţinutului şi practicii de aplicare a legii străine competente (lex causae);
procedura executării comisiilor rogatorii internaţionale;
recunoaşterea şi executarea hotărârilor judecătoreşti străine, procedura exequatur-ului (pentru statele care
cunosc această noţiune);
legea aplicabilă procedurii actelor notariale;
recunoaşterea şi executarea hotărârilor arbitrale străine.
În soluţionarea conflictelor de jurisdicţii există o interdependenţă între competenţa în dreptul internaţional privat şi
competenţa în dreptul intern. Altfel spus, regulile competenţei în dreptul internaţional privat determină instanţele
judecătoreşti ale cărui stat, din cele aflate în conflict de jurisdicţie, sunt competente de a soluţiona fondul litigiului.
Astfel, dacă s-a stabilit că competente de a soluţiona litigiul de drept internaţional privat sunt instanţele de judecată
ale Republicii Moldova (s-a determinat competenţa în dreptul internaţional privat).Determinarea competentei în
dreptul internaţional privat înseamnă întâi de toate soluţionarea conflictului de jurisdicţii dintre instanţele de
judecată ale diferitelor state.
Principii de determinare a competenţei instanţelor naţionale în dreptul internaţional privat:
Principiului intentării acţiunii la instanţa domiciliului pârâtului. Astfel în lipsa unor prevederi speciale,
competenţa în dreptul internaţional privat se determină conform normelor naţionale referitoare competenţei
teritoriale în baza principiului intentării acţiunii la instanţa domiciliului pârâtului, deoarece domiciliul pârâtului
prezintă cea mai puternică legătură între raportul juridic litigios şi instanţa de judecată competentă de a-1 soluţiona
în fond.
Aplicarea criteriului cetăţeniei a părţilor raportului juridic cu element străin. Astfel, pentru ca instanţele de
judecată ale unui stat să se declare competente de a soluţiona litigiul în fond este destul ca una din părţi să posede
cetăţenia acestui stat.
Principiului prezenţă a pârâtului în raza jurisdicţiei unei instanţe naţionale. Asemenea principiu se aplică în
practica judecătorească engleză. Instanţa de judecată engleză se declară competentă de a soluţiona litigiul în fond,
dacă reclamantul prezentă proba citării pârâtului în instanţa de judecată engleză.
55. Competenţa jurisdicţională în dreptul internaţional privat moldovenesc
Instanţele judecătoreşti din Moldova sunt competente dacă pârâtul sau unul dintre pârâţi – persoană fizică – are
domiciliul, reşedinţa în Republica Moldova sau dacă pârâtul – persoană juridică – îşi are sediul sau organele de
administrare în Republica Moldova.
Prorogarea voluntară de competenţă nu este posibilă decât în cazurile în care se derogă de la normele de
competenţă cu caracter dispozitiv. Prin urmare, prorogarea voluntară poate privi numai competenţa relativă.
Exemplu: părţile nu pot conveni de pildă ca o acţiune reală privitoare la un imobil să fie introdusă la o altă instanţă
decât cea în circumscripţia căreia se află imobilul.
Competenţa exclusivă a instanţelor judecătoreşti. Este exclusivă în urm. Cazuri
imobilelor aflate în cuprinsul teritoriului Republicii Moldova sunt supuse legilor moldoveneşti chiar când
ele se posedă de străini.
despăgubiri în materie de asigurări, instituind competenţa jurisdicţiei moldoveneşti în ipoteza în care bunul
asigurat sau locul unde s-a produs riscul se află în Republica Moldova.
21
litigiile izvorâte dintr-un contract de transport atunci când locului de plecare sau de sosire este situat în
Republica Moldova
când procesul are ca scop declararea insolvabilităţii sau orice altă procedură judiciară privind încetarea
plăţilor in cazul unei societăţi comerciale străine cu sediu in Republica Moldova.
Capacitatea procesuală. Potrivit legii civile, capacitatea procesuală a fiecăreia dintre părţile în proces este
cârmuită de legea sa naţională. Se precizează, totodată că legea naţională este legea statului a cărui cetăţenie o are
persoana în cauză.
Calitatea procesuală. Codul de procedură civilă evidenţiază că legea care priveşte calitatea procesuală este cea
care reglementează fondul raportului juridic litigios.
Obiectul şi cauza acţiunii. Obiectul şi cauza acţiunii civile sunt determinate de legea care reglementează fondul
raportului juridic litigios.Obiectul să fie licit, posibil, determinat.
Regimul probelor. Mijloacele de probă pentru dovedirea unui act juridic şi puterea doveditoare a înscrisului care îl
constată sunt cele prevăzute de legea locului încheierii actului juridic sau de legea aleasă de părţi dacă ele aveau
dreptul să o aleagă. Când este vorba însă de proba faptelor aceasta, se face potrivit legii locului unde ele s-au
produs.
57. Condiţia străinului ca parte în proces
Egalitatea de tratament. Străinii sunt asimilaţi, în condiţiile legii, în drepturi civile, cu cetăţenii Republicii
Moldova. Asimilarea se aplică şi în beneficiul persoanelor juridice străine, se fac, în cuprinsul legii, o serie de
aplicaţiuni ale regimului naţional recunoscut străinilor. Egalitatea de tratament între străini şi cetăţenii Republicii
Moldova nu priveşte însă numai aspectele de fond ale raporturilor lor juridice ci şi aspectele procedurale.
Condiţia reciprocităţii. Cerinţa reciprocităţii nu trebuie privită ca o atingere adusă tratamentului egal recunoscut
de lege părţilor în proces ci dimpotrivă ca o confirmare a acestui tratament egal, căci ar apărea de neînţeles ca
străinul să se bucure în faţa instanţelor noastre de aceleaşi drepturi cu cetăţeanul Republicii Moldova, în timp ce
acesta ar fi supus unor dispoziţii discriminatorii în faţa instanţelor din statul de care aparţine străinul.
58. Noţiunea şi regimul juridic al hotărîrilor judecătoreşti străine
Hotărîrea judecătorească străină este o hotărîre pronunţată în pricina civilă de o judecată de drept comun sau de o
judecată specializată pe teritoriul unui alt stat.
Regimul juridic. regimul hotărârilor străine – hotărâri judecătoreşti, arbitrate, acte notariale etc. – este cârmuit de o
serie de principii care le predetermină şi pe care se pot întemeia soluţiile concrete. Sunt, în primul rând, principiile
fundamentale ale dreptului procesual civil precum principiul legalităţii, al adevărului, al independenţei
judecătorilor (arbitrilor), al egalităţii părţilor în faţa justiţiei, al respectării dreptului de apărare, al publicităţii şi
oralităţii dezbaterilor, contradictorialitatea şi dreptul de a vorbi în instanţă şi a pune concluzii prin interpret.
Materia efectelor hotărârilor străine, astfel cum îşi găseşte expresia în dispoziţiile Codului de procedură civilă este
cârmuită, totodată, şi de anumite principii de drept constituţional şi de drept internaţional. În această privinţă,
trebuie menţionat, în primul rând, principiul colaborării dintre state, la care ne-am referit mai sus, care prezintă o
importanţă deosebită într-o lume a interdependenţelor, astfel cum este comunitatea contemporană a statelor. Potrivit
acestui principiu dispoziţiile legale privind regularitatea internaţională a actelor de jurisdicţie străine trebuiesc
interpretate cu finalitatea de a promova eficacitatea lor.
Tot astfel, principiul suveranităţii statului exercită o influenţă asupra regimului hotărârilor străine. In virtutea
acestui principiu, fiecare stat are dreptul de a reglementa liber efectele pe care hotărârile străine le pot produce pe
teritoriul său.
Nu mai puţin important este principiul egalităţii drepturilor statelor care implică egalitatea între diferitele
jurisdicţii, indiferent de statul cărora ele le aparţin şi, deci, pe cale de consecinţă, egalitatea juridică între hotărârile
pronunţate de instanţele lor.
În sfârşit, principiul aplicării regimului naţional cetăţenilor străini, principiu consacrat expres de lege,
înseamnă, în primul rând, posibilitatea de a invoca în Republica Moldova un act jurisdicţional provenind dintr-un
22
alt stat, posibilitate pe care o are nu numai cetăţeanul Republicii Moldova ci şi străinul. Pe de altă parte, acelaşi
principiu implică deopotrivă consecinţa că străinul, ca şi cetăţeanul Republicii Moldova, nu ar putea fi supus
privaţiunii de libertate ca mijloc de executare silită în materie civilă.
59. Recunoaşterea hotărîrilor judecătoreşti străine
Legea R. M. recunoaşte hotărîrilor judecătoreşti străine următoarele efecte: recunoaşterea lor, spre a beneficia de
puterea lucrului judecat, încuviinţarea executării lor silite, în cazul în care nu sunt aduse la îndeplinire de bună voie
de către cel obligat prin hotărâre, şi forţa lor probantă cu privire la situaţiile de fapt ce constată.
Hotărârea străină se bucură în Republica Moldova de intangibilitate. Codul de procedură civilă al Republicii
Moldova distinge, sub raportul recunoaşterii hotărârilor străine, între recunoaşterea de plin drept şi recunoaşterea
sub rezerva îndeplinirii condiţiilor de regularitate internaţională.
Hotărârile străine sunt recunoscute de plin drept în Republica Moldova dacă se referă la statutul civil al cetăţenilor
statului unde au fost pronunţate sau dacă, fiind pronunţate într-un stat terţ, au fost recunoscute mai înainte în statul
de cetăţenie al fiecărei părţi.
Există 3 condiţii pentru ca hotărîrea judecătorească să fie pe deplin recunoscută în R. M.
1. a) hotărârea este definitivă potrivit legii statului unde a fost pronunţată;
2. b) instanţa care a pronunţat-o a avut potrivit legii sus menţionate competenţa să judece procesul;
3. c) există reciprocitate în ce priveşte efectele hotărârilor străine între Republica Moldova şi statul instanţei
care a pronunţat hotărârea.
4. Refuzarea recunoaşterii hotărîrilor judecătoreşti străine
Art.471, alin.1 prevede următoarele cazuri în care recunoaşterea hotărârii străine poate fi refuzată şi anume:
1. hotărârea, conform legislaţiei statului pe al cărui teritoriu a fost pronunţată, nu a devenit irevocabilă sau nu
este executorie;
2. partea împotriva căreia este emisă hotărârea a fost lipsită de posibilitatea prezentării la proces, nefiind
înştiinţată legal despre locul, data şi ora examinării pricinii;
3. examinarea pricinii este de competenţa exclusivă a instanţelor judecătoreşti ale Republicii Moldova;
4. există o hotărâre, chiar şi nedefinitivă, a instanţei judecătoreşti a Republicii Moldova emisă în litigiul dintre
aceleaşi părţi, cu privire la acelaşi obiect şi având aceleaşi temeiuri sau în procedura instanţei judecătoreşti a
Republicii Moldova se află în judecată o pricină în litigiul dintre aceleaşi părţi, cu privire la acelaşi obiect şi
având aceleaşi temeiuri la data sesizării instanţei străine;
5. executarea hotărârii poate prejudicia suveranitatea, poate ameninţa securitatea Republicii Moldova ori
poate să contravină ordinii ei publice;
6. a expirat termenul de prescripţie pentru prezentarea hotărârii spre executare silită şi cererea creditorului de
repunere în acest termen nu a fost satisfăcută de judecata Republicii Moldova;
7. hotărârea judecătorească străină este rezultatul unei fraude comise în procedura din străinătate.
8. Procedura recunoaşterii hotărîrilor judecătoreşti străine
Codul de procedură al Republici Moldova distinge două modalităţi procedurale: calea principală şi calea
incidentală.
Astfel, potrivit art.468 Cod de procedură civilă, cererea de recunoaştere se rezolvă pe cale principală de către curtea
de apel de drept comun în circumscripţia căreia îşi are domiciliul sau sediul cel care a refuzat recunoaşterea
hotărârii străine sau unde se urmează să se efectueze executarea sau la locul de aflare a bunurilor debitorului dacă
acesta nu are domiciliul sau sediul pe teritoriul Republicii Moldova.
Chiar dacă nu este prevăzut expres, cererea de recunoaştere poate fi rezolvată de asemenea pe cale incidentală, de
către instanţa sesizată cu un alt proces, în cadrul căruia se ridică excepţia puterii lucrului judecat întemeiată pe
hotărârea străină. De data aceasta competenţa (materială şi teritorială) de a soluţiona excepţia revine instanţei
sesizate cu judecata procesului principal, deoarece cererile accesorii sau incidentale sunt de competenţa instanţei
care judecă cererea principală.
62. Executarea silită a hotărîrilor judecătoreşti străine
23
Hotărârile străine care nu sunt aduse la îndeplinire de bunăvoie de către cei obligaţi a le executa, pot fi puse în
executare pe teritoriul Republici Moldova pe baza încuviinţării date, la cererea persoanei interesate de către curtea
de apel de drept comun în circumscripţia căruia urmează să se efectueze executarea.
Încuviinţarea executării silite a hotărârii străine este condiţionată de îndeplinirea cerinţelor de regularitate interna-
ţională pentru recunoaşterea hotărârii. Deci, şi în cadrul procedurii de exequatur se cere ca hotărârea să fie
definitivă potrivit legii statului unde a fost pronunţată, instanţa care a dat hotărârea să fi fost competentă potrivit
aceleiaşi legi şi să existe reciprocitate – de data aceasta reciprocitate de executare a hotărârilor – între Republica
Moldova şi statul instanţei care a pronunţat hotărârea.
63. Procedura de exequatur
Exequatur este o procedură în cadrul căreia se verifică îndeplinirea condiţiilor de regularitate a hotărârilor
judecătoreşti provenite dintr-un alt stat, spre a se încuviinţa executarea silită a acestora în ţara noastră.
Procedura încuviinţării executării silite a hotărârii străine are un caracter contencios, ceea ce implică, în mod
obligatoriu, citarea părţilor interesate, atât a creditorului reclamant cât şi a debitorului pârât. Caracterul
contradictoriu al procedurii asigură debitorului posibilitatea de a-şi valorifica mijloacele de apărare mai înainte de
începerea executării silite propriu zise.
Instanţa de exequatur încuviinţează executarea hotărârii străine în ţară printr-o hotărâre, atunci când sunt îndeplinite
condiţiile legale cerute în acest scop. Încheierea de încuviinţare a executării silite poate fi atacată de partea
interesată la Curtea supremă de justiţie. După ce hotărârea de încuviinţare a executării a rămas definitivă ori
irevocabilă se emite titlul executor în condiţiile legii Republicii Moldova. Practic hotărârea străină poate fi investită
cu formula executorie, prin aplicarea acestei formule pe traducerea legalizată, în limba de stat, a hotărârii străine.
Din acest moment hotărârea străină se bucură de putere executorie pe teritoriul Republicii Moldova.
24