Armamentul Armatei României în

Primul Război Mondial

Înzestrarea cu armament a Armatei României după Războiul de Independență s-a făcut
aproape exclusiv prin achiziții din străinătate. Având în vedere aderarea Regatului României la
Tripla Alianță, aceste achiziții s-au făcut cu precădere de la firmele germane - pentru
armamentul de artilerie - și austriece, pentru armamentul ușor de infanterie. Pe de altă parte,
înzestrarea aeronauticii și a marinei militare s-a făcut prin intermediul firmelor franceze,
britanice și italiene.
În acest sens, generalul Dumitru Iliescu remarca cu amărăciune că, „arsenalul adevărat,
pirotehnia și pulberăria noastră se aflau în Essen-Krupp (pentru tunuri) sau în Austria, la Steyr
(pentru puști) și Hirtenberg (cartușe), la Bluman, Troisdorf și Rottweil (pentru pulberi)”.
La începutul anului 1914, Ministerul de Război a întocmit un plan de completare a
materialului de război, care prevedea achiziționarea din străinătate, în special din Germania si
Austria, a următoarelor echipamente militare: 200 000 de puști, 134 de mitraliere, 582 de pusti-
mitralieră, 22 000 de carabine, 45 000 de pistoale; 85 000 de pumnale; 60 de baterii de câmp
de 75 mm, 26 de baterii de tunuri grele de 155 mm, 100 de milioane de cartușe de infanterie,
4.000 de proiectile de obuziere de 150 mm.
Izbucnirea războiului a oprit importurile, până în august 1914 ajungând în țară doar 24
de mitraliere, 102.806 puști și 29.535 carabine Mannlicher.

La izbucnirea războiului, Armata României, din punct de

vedere al nivelului capacității de luptă, nu putea asigura instrumentul
de forță la îndemâna conducerii politice a țării pentru atingerea
scopurilor unei eventuale participări la ostilități. Această stare de fapt
se datora unei neglijări permanente a armatei de către decidenții
politici. După cum arăta Ion G. Duca: „Expediția din Bulgaria din
anul precedent ne dovedise că puterea noastră militară era fictivă, că
armata noastră n-avea cadre suficiente, că rezervele ei nu erau
organizate, că lipseau echipamentul, munițiile, armamentul, artileria
grea, serviciile dinapoi, medicamentele”.
Sub impactul acestor lecții identificate, noul guvern liberal
instalat la începutul anului 1914 a decis demararea unui program
masiv de recuperare a întârzierilor și întărirea capacității de luptă a armatei, aflată într-o situație
critică pentru că, după cum arăta generalul Dumitru Iliescu, sub-șef al Marelui Stat Major, „la
1 ianuarie 1914 armata se găsea în cea mai mare lipsă de tot ce-i era neapărat trebuincios pentru
a intra în campanie”.
În acest context, Ministerul de Război - al cărui titular era chiar premierul Ion I.C.
Brătianu - și Marele Stat Major au elaborat patru planuri de reformă a armatei având ca obiectiv
general creșterea capacității combative a acesteia, printre care și „Planul de completare,
transformare și reparare a armamentului, munițiilor și materialelor de război” și „Planul pentru
completarea echipamentului de toate categoriile și acela pentru hotărârea subzistențelor
oamenilor și animalelor la toate eșaloanele de luptă și studierea înființării centrelor mari de
aprovizionare de nutriment si echipament”.
Pentru punerea în practică a acestor planuri au fost alocate fonduri importante, atât prin
buget cât și prin credite extraordinare. Bugetul Ministerului de Război a crescut de la
73.000.000 lei în 1913 la 115.000.000 lei (18% din bugetul de stat) în 1916. În același timp,
până în toamna anului 1916 suma creditelor pentru armată a atins 700.000.000 lei, iar până la
intrarea României în război la 838.841.215 lei.
 In privința completării armamentului și echipamentului militar, responsabilii militari au
fost nevoiți să facă față la două situații critice: lipsa unui personal și a mijloacelor calificate
pentru producția internă de război și restrângerea surselor de aprovizionare externe, cele două
coaliții aflate în luptă fiind reticente atunci când era vorba de onorarea comenzilor statului
român. De asemenea, diversitatea de tipuri de calibre a armamentului a avut un impact negativ
asupra instruirii trupelor, nepermițând o uniformizare a instrucției și a adus greutăți în
aprovizionarea cu muniții în timpul războiului mondial.
Rezultatul eforturilor din anii neutralității au avut ca efect transformarea armatei române
într-un instrument de luptă, având însă două mari limitări: o inferioritate a înzestrării tehnice -
ca rezultat al greutăților în asigurarea cu armament și muniție ca urmare a izbucnirii războiului
– și o lipsă de pregătire și instruire privind noile metode, tactici și procedee de ducere a luptei
utilizate pe fronturile de război.

Arme de foc
- Puşcă Mannlicher
- Mitralieră Maxim

Pistoale și revolvere
- Revolver Saint Etienne, Md. 1892 cal. 8 mm
- Revolver Smith&Wesson, Md. 1914, cal. 11 mm
- Revolver Bayard, Md. 1915, cal. 8 mm
- Pistol automatic Steyr, md 1912, cal 9 mm

Puști
- Pușcă cu repetiție Mannlicher, Md. 1893, cal. 6,5 mm
- Pușcă cu repetiție Mannlicher, Md. 1888, cal. 8 mm
- Pușcă cu repetiție Mannlicher, Md. 1895, cal. 8 mm
- Pușcă cu repetiție Lebel, Md. 1886/1893, cal. 8 mm
- Pușcă cu repetiție Berthier, Md. 1917/1915, cal. 8 mm
- Pușcă Vetterly-Vitali, Md. 1870/1887, cal. 10,35 mm
- Pușcă Henry-Martini, Md. 1879, cal. 11,43 mm

Puști mitraliere
- Pușcă-mitralieră Hotchkiss, Md. 1909, cal. 8 mm
- Pușcă-mitralieră Chauchat CSRG Md. 1915, cal. 8 mm
- Pușcă-mitralieră Lewis, Md. 1912, cal. 7,62 mm

Mitraliere
- Mitralieră Maxim, Md. 1909, cal. 6,5 mm
- Mitralieră Maxim, Md 1910, cal. 7,62 mm
- Mitralieră Chattellerault,Md. 1907, cal. 8 mm
- Mitralieră Schwarzlose, Md. 1907/1912, 6,5 mm
- Mitralieră Vickers Mk. 1, cal. 7,7 mm
- Mitralieră Colt, Md. 1895/1916, cal. 7,62 mm
- Mitralieră Hotchkiss, Md. 1914, cal. 8 mm

Arme albe
- Sabie de ofițer, Md. 1893
- Sabie de ofițer de infanterie, Md. 1916