Editori

Silviu Dragomir
Vasile Dem. Zamfirescu

Director editorial
Magdalena Mărculescu

redactor
Victor Popescu

DESIGN
Alexe Popescu

Director producţie
Cristian Claudiu Coban

Dtp
Răzvan Nasea

Corectură
Elena Bițu
Lorina Chițan

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale Titlul original: Hypnosis. A Brief History

a României Autori: Judith Pintar și Steven Jay Lynn
Pintar, Judith
Hipnoza / Judith Pintar Copyright © 2008 Judith Pintar and
şi Steven Jay Lynn ; trad.: Anacaona Steven Jay Lynn
Mîndrilă-Sonetto. - Bucureşti : Editura Ediție publicată prin acord cu editura
Trei, 2012 Wiley-Blackwell, parte a grupului
Bibliogr. editorial John Wiley & Sons.
ISBN 978-973-707-622-9
Copyright © Editura Trei, 2012
I. Lynn, Steven Jay pentru prezenta ediţie
II. Mîndrilă-Sonetto, Anacaona (trad.)
C.P. 27-0490, Bucureşti
159.962 Tel./Fax: +4 021 300 60 90
159.964.2 e-mail: comenzi@edituratrei.ro
615.851.2 www.edituratrei.ro

ISBN 978-973-707-622-9
În memoria lui John F. Chaves (1941–2008)
Cuprins

Ilustraţii ........................................................................... 10

Prefaţă ..............................................................................11

1 Trilby şi Svengali ............................................................ 17

Relaţia hipnotică ....................................................... 19
Natura hipnozei ....................................................... 24
Evaluarea miturilor despre hipnoză ....................... 27
De la Trilby la Svengali .............................................29

2 Magnetismul animal şi somnul magnetic ...................32

Originea magnetismului animal ............................. 34
Magnetism şi exorcism .............................................36
Magnetismul pus în practică ....................................39
Atac asupra magnetismului ..................................... 43
Mesmerismul transformat ....................................... 46
De la magnetismul animal la somnul magnetic .....49

3 Magnetismul şi hipnoza ............................................ 54

Fluidism şi animism ................................................. 56
Mesmerismul la Spitalul Colegiului Universitar ....60
Magnetismul în salon şi pe patul de boală ............. 65
Anestezia prin mesmerism ...................................... 68
Neurohipnologia ....................................................... 71
De la magnetism la hipnoză .................................... 76
4 Trup şi suflet ..............................................................83
Mesmerismul în Statele Unite ................................ 84
Frenomagnetismul şi electrobiologia ..................... 87
Mesmerism şi spiritualism .......................................93
Mesmerismul şi doctrina lui Swedenborg ..............96
Noua gândire şi ştiinţa creştină ............................. 100
De la trup la suflet ................................................... 105

5 Salpêtrière şi Nancy ..................................................109

Hipnoza la Salpêtrière ............................................. 110
Concepţia despre hipnoză a şcolii de la Nancy ...... 115
Decăderea hipnozei ................................................. 120
Hipnoza devine demodată ...................................... 125
De la Salpêtrière la Nancy ........................................ 131

6 Laboratorul şi clinica ................................................136

Cercetările în domeniul hipnozei
la începutul secolului XX ........................................ 138
Cercetările în domeniul hipnozei
în timpul războaielor mondiale ............................. 143
Vindecarea psihologică la începutul
secolului XX ............................................................. 148
Reînvierea hipnozei clinice ..................................... 151
Ascensiunea hipnozei populare ............................. 154
Din laborator în clinică ........................................... 158

7 Stare şi trăsătură .......................................................162

Teoria neodisocierii ................................................ 163
Teoriile stării de conştiinţă modificate .................. 166
Teoriile „non‑stării“ .................................................171
Convergenţa din disputa „stare“ – „non‑stare“ ..... 177
Disputa pe tema trăsăturii .......................................181
De la stare la trăsătură ............................................ 183
8 Memorie şi identitate ............................................... 184
Refularea amintirilor traumatice ........................... 186
Hipnoză şi memorie ................................................. 191
Disocierea şi amintirile traumatice ....................... 193
Provocările la adresa modelului posttraumatic .... 196
Hipnoza şi disocierea identităţii .............................199
De la memorie la identitate ....................................205

9 Prezentul şi viitorul .................................................. 208

Aplicaţiile medicale ale hipnozei ...........................209
Aplicaţiile psihoterapeutice ale hipnozei .............. 213
Întrebări la care nu s‑a răspuns în disputa
asupra trăsăturii ...................................................... 219
Întrebări la care nu s‑a răspuns în disputa
asupra „stării“ ..........................................................224
Din prezent către viitor ..........................................226

Note ............................................................................... 230

Bibliografie ....................................................................257
Ilustraţii

Figura 1: Svengali mesmerizându‑o pe Trilby.

Figura 2: Anton Mesmer făcând o demonstraţie de
magnetism animal în Place Vendôme.
Figura 3: Puységur cu pacienţii în Buzancy, magnetizaţi
de un ulm.
Figura 4: Donato, hipnotizator de scenă, sugerându‑le
unor bărbaţi tineri că le este foarte frig.
Figura 5: James Braid hipnotizând prin fixarea privirii.
Figura 6: Cele patru stări magnetice, după A.J. Davis.
Figura 7: În timp ce e mesmerizată de C.H. Townshend,
o tânără femeie îşi mesmerizează sora.
Figura 8: Charcot făcând o demonstraţie la Salpêtrière.
Figura 9: Isterice de la Salpêtrière intrând în transă
hipnotică în urma unui zgomot neaşteptat.
Prefaţă

Pe tot parcursul îndelungatei sale istorii, hipnoza a

fost folosită nu doar ca instrument medical şi psihote-
rapeutic, ci şi ca practică spirituală, ca formă constantă
de divertisment şi ca trambulină pentru studierea
conştiinţei umane. Teoriile despre hipnoză şi ideile
populare referitoare la natura ei au fost promovate,
respinse şi reînsufleţite în repetate rânduri – şi, între
timp, s‑au contrazis, influenţat şi alimentat reciproc în
mod neîncetat. Recunoscând această relaţie complexă,
vom urmări temele comune care apar pe tot parcursul
istoriei hipnozei, atât în forma ei terapeutică, cât şi în
cea mai populară.
Primul fir pe care îl vom urmări în volumul de faţă
are de‑a face cu relaţia hipnotică şi în mod special cu
presupoziţiile făcute cu privire la caracterul personal
al subiectului hipnozei, pe de o parte, şi la abilitatea
hipnotizatorului, pe de altă parte. Al doilea fir urmăreşte
convingerile instabile referitoare la natura hipnozei –
mai concret, care dintre fenomenele ce survin în cadrul
inducerii hipnotice sunt esenţiale şi care sunt produse
de tip epifenomen ale sugestiei. În sfârşit, vom examina

11
referirile la aparenta putere a hipnozei asupra memo-
riei şi asupra identităţii personale. La sfârşitul secolului
XX, acest aspect al hipnozei a constituit cremenea şi
iasca unei întregi serii de controverse, de la disputele
profesionale şi juridice legate de rolul hipnozei în
crearea amintirilor false până la validitatea diagnosti-
cului de tulburare de personalitate multiplă. Asocierea
hipnozei cu perturbările identităţii, ce pare întru totul
contemporană, a apărut de fapt cu mai bine de un secol
în urmă.
În capitolul 1 folosim romanul popular de la sfârşitul
secolului al XIX‑lea intitulat Trilby pentru a ilustra pro-
blemele‑cheie ce vor fi explorate din perspectivă istorică
în restul cărţii. Povestea hipnozei propriu‑zise începe
în capitolul 2, cu medicul vienez Anton Mesmer, care a
descoperit proprietăţile curative ale unei forţe invizibile
pe care a numit‑o iniţial „gravitaţie animală“. Tehnicile
terapeutice ale lui Mesmer, care au ajuns în scurt timp
să poarte denumirile sinonime de „magnetism animal“
sau „mesmerism“, sunt considerate în mod obişnuit
precursoarele directe ale hipnozei. Vom discuta despre
influenţa mesmerismului asupra medicinei la sfârşitul
secolului al XVIII‑lea şi începutul secolului al XIX‑lea şi
despre controversele ce au înconjurat această practică.
Vom relata apoi povestea marchizului de Puységur,
unul dintre adepţii lui Mesmer, şi transformările aduse
de el tehnicii lui Mesmer.
În capitolul 3 ne ocupăm de manifestările mes-
merismului în Marea Britanie în secolul al XIX‑lea
şi de începuturile a ceea ce se consideră a fi hipnoza
modernă. Activitatea elevilor lui Mesmer şi Puységur la
începutul secolului al XIX‑lea a contribuit la apariţia în
Europa a unui val de interes faţă de mesmerism, atât în
forma sa medicală, cât şi în cea populară, la jumătatea
acestui secol. Elementele‑cheie ale mesmerismului au

12 Hipnoza
fost reformulate în Anglia, în secolul al XIX‑lea, de către
James Braid, medicul scoţian răspunzător de intro-
ducerea cuvântului „hipnoză“ în vocabularul medical.
Capitolul 4 explorează impactul social şi cultural al
manifestărilor populare ale mesmerismului în Statele
Unite, în aceeaşi perioadă, precum şi relaţia lui cu
mişcările intelectuale şi spirituale ce s‑au desfăşurat
acolo pe tot parcursul secolului al XIX‑lea.
Activitatea lui Jean‑Martin Charcot în Franţa este
abordată în capitolul 5, unde detaliem câteva dintre
cele mai renumite episoade din istoria hipnozei.
Experimentele care au avut loc la spitalul de cercetare
Salpêtrière, la sfârşitul secolului al XIX‑lea, au avut de‑a
face cu isteria, hipnoza, somnambulismul şi disocierea.
Ele au inspirat o bătălie intelectuală furibundă între
Salpêtrière şi cercetătorii școlii de la Nancy, ale căror
vederi cu privire la hipnoză se poate spune că au
„învins“ în cele din urmă. Hipnoza a dispărut ca tehnică
clinică favorită după moartea lui Charcot şi, în urma scă-
derii influenţei lui Pierre Janet asupra acestui domeniu,
această tendinţă coincizând cu intrarea pe scenă a lui
Sigmund Freud şi a teoriei psihanalitice. Hipnoza a
continuat totuşi să prospere în afara ortodoxiei, în
practici psihologice alternative şi populare.
Analizăm hipnoza în teorie şi cercetare, în prima
jumătate a secolului XX, în capitolul 6. Contribuţiile lui
Clark Hull în domeniul cercetării şi inovaţiile terapeu-
tice ale lui Milton Erickson sunt în general cele cărora li
se atribuie meritul de a fi inspirat reînsufleţirea ulteri-
oară a hipnozei la nivelul ortodoxiei ştiinţifice şi clinice,
dar aceştia nu au fost singurii jucători de pe teren. În
capitolul 7 subliniem polarizarea poziţiilor „stare“
şi „non‑stare“ (hipnoza este sau nu o stare mentală
particulară?) în rândul teoreticienilor din a doua parte
a secolului XX, urmărind condiţiile schimbătoare ale

13
disputei, dar şi alte elemente‑cheie de dezacord teoretic
ce au însufleţit cercetarea în domeniul hipnozei în
această perioadă.
Ajungem la controversele de la sfârşitul secolului XX
în capitolul 8. Hipnoza a primit extrem de multă atenţie,
fiind implicată în centrul disputelor pe tema amintirilor
false şi a întrebării dacă psihoterapeuţii care folosesc
hipnoza declanşează la clienţii lor simptome disociative.
Evaluăm importanţa acestor controverse în raport cu
locul ocupat de ele în povestea de ansamblu a evoluţiei
hipnozei în teorie şi practică. Încheiem această scurtă
istorie a hipnozei în capitolul 9, prezentând aplicaţiile
larg răspândite, ortodoxe ale hipnozei, care au ajuns să
fie folosite ca tratament pentru o varietate de afecţiuni
psihice şi medicale înainte de sfârşitul secolului XX, şi
făcând speculaţii cu privire la problemele teoretice care
vor continua să fie investigate în secolul XXI.
În elaborarea acestei cărţi am avut noroc cu faptul
că există o foarte bogată literatură ştiinţifică legată de
istoria mesmerismului şi a hipnozei. Dintre nume-
roasele lucrări care au adus contribuţii substanţiale în
domeniu am vrea să menţionăm mai ales şase, pe care
le‑am considerat resurse indispensabile şi pe care le
recomandăm cititorilor care doresc să întreprindă o
explorare mai profundă a perioadelor istorice investi-
gate în volumul de faţă. Lucrarea Mesmer and Animal
Magnetism (Mesmer şi magnetismul animal) a lui Frank
Pattie oferă o istorie minuţioasă şi intuitivă a vieţii şi
operei lui Mesmer. În cartea From Mesmer to Freud:
Magnetic sleep and the roots of psychological healing (De
la Mesmer la Freud: Somnul magnetic şi originile vindecării
psihologice), Adam Crabtree urmăreşte legăturile dintre
mesmerism şi evoluţiile ulterioare din psihologie. Alison
Winter oferă o analiză critică a contextului social şi cul-
tural în care a înflorit mesmerismul în Anglia victoriană

14 Hipnoza
în lucrarea Mesmerized: Powers of mind in Victorian
Britain (Mesmerismul: Puterea minţii în Anglia victoriană),
iar Robert C. Fuller analizează, în Mesmerism and the
American Cure of Souls (Mesmerismul şi vindecarea sufle‑
telor în America), relaţia între magnetizatorii secolului
al XIX‑lea şi căutătorii spirituali şi mişcările reli­gioase
din Statele Unite. Atingând numeroase aspecte ale
mesmerismului şi hipnozei, foarte apreciata lucrare The
Discovery of the Unconscious (Descoperirea inconştientului)
a lui Henri Ellenberger prezintă un tablou deosebit de
detaliat al hipnozei în Franţa şi Germania sfârşitului de
secol al XIX‑lea. În sfârşit, lucrarea enciclopedică a lui
Alan Gauld, A History of Hypnotism (O istorie a hipnotis‑
mului), rămâne cea mai cuprinzătoare şi mai importantă
sursă secundară a primilor două sute de ani de istorie a
mesmerismului şi hipnozei deopotrivă.
Am vrea să le mulţumim lui Irving Kirsch, John
Kihlstrom şi John Chaves, precum şi cititorilor noştri
anonimi pentru evaluarea atentă a cărţii în diferitele ei
stadii şi pentru sugestiile constructive de a o îmbunătăţi.
J.P. ar dori să‑şi exprime recunoştinţa faţă de David
Hopping, pentru sprijinul intelectual şi personal inepui-
zabil pe care i le‑a oferit. S.J.L. doreşte să‑i mulţumească
lui Sean Barnes pentru ajutorul oferit la pregătirea
finală a manuscrisului şi să‑şi exprime aprecierea faţă de
iubirea, sprijinul şi înţelegerea dovedite de Fern Pritikin
Lynn în timpul scrierii acestei cărţi.

15
1
Trilby şi Svengali

Vă voi spune un secret. Au existat două Trilby. Era Trilby

pe care o cunoaşteţi, cea incapabilă să cânte o singură notă
corectă. Ea era un înger coborât din rai – şi aşa e şi acum. Dar
nu se pricepea la cântat mai bine decât m‑aş pricepe eu să
câştig o cursă de cai cu obstacole la Croix de Berny. Nu putea
să cânte, aşa cum scripca nu poate să scoată singură o melodie
din strunele ei! Nu reuşea nicicum să deosebească o melodie de
alta, o notă de următoarea… Dar dintr‑odată… pac! presto!
Augenblick!… cu o mişcare a mâinii asupra ei, cu o privire a
ochilor săi, cu un cuvânt, Svengali o transforma în cealaltă
Trilby, Trilby a lui – şi o determina să facă orice voia el… ai fi
putut s‑o împungi cu un ac înroşit în foc şi nu l‑ar fi simţit. Nu
trebuia decât să spună „Dormi!“, şi ea devenea dintr‑odată o
Trilby inconştientă, din marmură, în stare să scoată sunete
minunate – doar sunetele dorite de el, nimic altceva – şi să
gândească gândurile lui, să dorească dorinţele lui şi să‑l
iubească la poruncă cu o iubire stranie, ireală, artificială…
propria lui iubire pentru sine inversată şi reflectată înapoi
spre el, ca dintr‑o oglindă… un ecou, un simulacru, da! nimic
altceva!… Ah, domnule, Trilby aceea a lui Svengali! Am auzit‑o

17
 cântându‑le regilor şi reginelor, în palate regale, cum nicio
femeie n‑a mai cântat vreodată nici înainte şi nici de atunci
încoace.1

Publicat pentru prima oară în foileton în Harper’s

Magazine, în 1894, romanul despre hipnoză Trilby al
lui George du Maurier a fost un bestseller fenomenal.
Publicarea sa a declanşat o febră a marketingului, în care
numele eroinei a fost dăruit unei pălării, mai multor
modele de pantofi, unor dulciuri, unei paste de dinţi,
unui săpun, unei mărci de cârnaţi şi chiar unui oraş din
Florida. Chipul lui Trilby a apărut pe păpuşi, evantaie,
hârtie de scris, puzzle‑uri şi existau batoane de înghe-
ţată modelate în forma tălpilor ei. S‑au înfiinţat cluburi
Trilby şi se dădeau petreceri la care invitaţii interpretau
lecturi dramatice din roman sau se costumau şi alcătuiau
tablouri vivante modelate după ilustraţiile naraţiunii.2
Dată fiind imensa atractivitate a personajului, e
surprinzător că, deşi pe eBay sunt înregistrate la vânzare
sute de pălării Trilby, numele lui Trilby ca tânără femeie
mesmerizată a dispărut aproape complet din conştiinţa
populară. Pe de altă parte, personajul negativ din
bestseller şi‑a păstrat infama identitate culturală timp de
peste un secol. Cine nu‑l recunoaşte pe Svengali, hipno-
tizatorul misterios care manifestă o putere necuvenită
asupra femeilor?3 Poate că Trilby a fost ţinută minte mai
puţin bine pentru că du Maurier a făurit‑o astfel încât,
la final, să fie doar un simulacru, o reflexie a lui Svengali
însuşi. Tot ce face din Trilby un personaj neobişnuit şi
memorabil îi este răpit sistematic, aşa încât la sfârşitul
poveştii nu mai e o protagonistă, ci o păpuşă mecanică.
Relaţia dintre Svengali şi Trilby ilustrează presupo-
ziţiile referitoare la natura hipnozei şi la relaţia între
hipnotizator şi subiectul hipnotizat care erau larg
răspândite în vremea scrierii romanului, însă multe

18 Hipnoza
dintre ele persistă şi în prezent. Controlul psihic şi fizic
exercitat de Svengali asupra lui Trilby se manifestă în
roman printr‑o varietate de fenomene miraculoase,
psihopatologice, sexuale şi oculte. Ideea că un hipnoti-
zator are puterea de a „crea“ personalităţi multiple la un
subiect aflat în necunoştinţă de cauză pare a fi o invenţie
a sfârşitului secolului XX, dar ea a fost reprezentată în
mod dramatic în Trilby cu mai bine de un veac înainte.
Presupoziţiile vechi de secole cu privire la relaţia
hipnotică şi natura hipnozei supravieţuiesc în prezent,
în grade diferite, în credinţele şi practicile populare, cu
toate că au fost discreditate pe scară largă de cercetători,
care le resping drept mituri. Ele sunt importante în
această istorie a hipnozei nu pentru că sunt concepţii
eronate dăunătoare, a căror falsitate trebuie să fie
demascată o dată pentru totdeauna, ci pentru că au
devenit mitice, ceea ce înseamnă că sunt imagini cul-
turale înzestrate cu puterea de a sfida ştiinţa empirică.
Romancierii, avocaţii, misticii şi unii practicieni promo-
vează credinţe despre hipnoză pe care alţii se luptă la
nesfârşit să le înlăture, şi astfel se perpetuează un ciclu
care se derulează de peste două sute de ani.4

Relaţia hipnotică
Povestea lui Trilby avansează presupunerea că
între hipnotizatori şi subiecţii lor există o mare falie
în ceea ce priveşte caracterul. Cei uşor de hipnotizat,
ne spune romanul, sunt creduli şi slabi. Minunile pe
care le săvârşesc sub hipnoză se datorează în întregime
abilităţii unui hipnotizator talentat. La începutul roma-
nului, Svengali o hipnotizează pe Trilby ca s‑o scape de
durerile de cap. Ea e recunoscătoare, dar şi tulburată

19
Figura 1 Svengali mesmerizând‑o pe Trilby. Ilustraţie din romanul Trilby din
1894 al lui George du Maurier.

de puterea stranie pe care o are acest om asupra ei şi

încearcă să‑l evite cât de mult poate. Când o lovesc o
serie de nenorociri personale, Svengali îi sare în ajutor,
profitând de vulnerabilitatea ei. În acest punct, povestea
lui Trilby devine o dramă a victimizării psihologice.
Du Maurier îl închipuie pe eroul său negativ drept
un muzician evreu, iar portretul hipnotizatorului
dezagrea­bil şi îndoielnic moraliceşte realizat de el
este un studiu în materie de stereotipuri antisemite.5
Du Maurier îl descrie pe Svengali ca fiind „un individ
înalt şi ciolănos, a cărui vârstă se putea situa oriunde
între 30 şi 45 de ani, cu înfăţişare de evreu, cu trăsături
frumoase, dar sinistru“. Descrierea continuă:

20 Hipnoza
 „Era foarte neîngrijit şi murdar şi purta o beretă roşie
şi o mantie lungă din catifea, cu o cataramă metalică mare
la guler. Părul lui negru, des, greu, fără viaţă şi luciu cădea
în spatele urechilor până la umeri, în stilul acela ca de
muzician, atât de supărător pentru englezul normal. Avea
ochi negri îndrăzneţi, scânteietori, cu pleoape lungi şi
grele, o faţă îngustă şi palidă şi o barbă neagră ca tăciunele,
care‑i creştea aproape de sub pleoape. […] Îşi spunea
Svengali şi vorbea o franceză fluentă, cu accent german şi
subînţelesuri şi expresii idiomatice germane amuzante, iar
vocea lui era foarte ascuţită, răutăcioasă şi aspră şi deseori
căpăta un falset dezagreabil.“6

Svengali e prezentat ca fiind vanitos, egocentric, tiran

şi crud. „Iubirea“ lui faţă de Trilby e în mare măsură
iubire de sine. O posedă în manieră parazită, folosind‑o
împotriva voinţei ei şi fără ca ea să ştie. O întrebuinţează
la propriu ca pe instrumentul lui, până la sfârşitul
vieţii ei, care survine la scurtă vreme după moartea
lui. Aptitudinile muzicale sclipitoare demonstrate de
Trilby sub hipnoză sunt rezultatul voinţei şi talentului
lui Svengali, care acţionează în ea: „Când ai auzit‑o
cântând liedul lui Schumann «Nucul» sau «Impromptu»,
l‑ai auzit pe Svengali cântând cu glasul ei, exact aşa
cum l‑ai auzit pe Joachim cântând o ciaconă de Bach la
vioara lui! Vioara lui Herr Joachim… ce ştie ea despre
Sebastian Bach?“7
Deşi înzestrată cu atributele fiziologice necesare
pentru a fi o mare cântăreaţă, Trilby de una singură e
lipsită de talent. Într‑un pasaj amuzant de la începutul
romanului, ea oferă o interpretare chinuită a celebrului
cântec „Ben Bolt“, în tăcerea consternată a celor din
jur: „Era ca şi cum n‑ar fi putut să prindă nici măcar
o dată pe linia melodică corectă sau să atingă măcar o
notă corectă, nici din greşeală – de fapt, era ca şi cum ar

21
fi fost absolut afonă şi fără ureche muzicală, deşi ţinea
ritmul corect“.8 Trilby îşi pierde capacităţile uimitoare de
cântăreaţă la plecarea lui Svengali dintre vii, cu o singură
excepţie: imaginea pictată a ochilor lui Svengali îi poate
induce şi acum o stare de transă, permiţându‑i să cânte.
Ni se sugerează că talentul muzical al lui Svengali este
atât de puternic, încât supravieţuieşte chiar şi morţii lui.
Deşi Svengali e înfăţişat ca geniu, este un geniu
malefic, motivat de dorinţa de putere în general şi de
putere sexuală în special. Du Maurier sugerează exis-
tenţa unei relaţii intime între Svengali şi Trilby cât timp
ea se află în transă, relaţie complet absentă din viaţa ei în
stare de veghe. Trează, Trilby vorbeşte despre iubirea lui
Svengali faţă de ea cu milă şi chiar cu dezgust:

„Încerca mereu să arate că ţine atât de mult la mine,

încât nu poate nici măcar să se uite la altă femeie. Bietul
Svengali! (Ochii i s‑au umplut iarăşi de lacrimi.) Era
mereu foarte bun! Dar eu n‑am putut niciodată să ţin la el
aşa cum îşi dorea – niciodată! Mi se făcea silă doar când
mă gândeam! Cândva îl uram – la Paris, în studio; nu mai
ţii minte?“9

În acest pasaj, subtextul sinistru al relaţiei hipnotice

iese la suprafaţă pe deplin. Hipnoza este revelată în
roman drept un proces periculos, care poate avea conse-
cinţe devastatoare pentru subiectul hipnotizat care cade
pradă unui practicant lipsit de scrupule.
În contrast cu odiosul Svengali, Trilby a lui du
Maurier e o tânără femeie de origine parţial irlandeză,
needucată, dar cu o fire senină, care lucrează în Cartierul
Latin din Paris ca model pentru pictori. Deşi nu e castă,
Trilby este inocentă şi încrezătoare, păcătuind din slăbi-
ciune, şi nu din stricăciune. Autorul afirmă următoarele
despre caracterul ei:

22 Hipnoza
 „Sărmana mea eroină […] avea toate virtuţile, mai
puţin una; dar virtutea care‑i lipsea (tocmai aceea care,
dintre toate, joacă rolul de titlu şi‑şi împrumută generic
denumirea tuturor celelalte care‑i ţin bună tovărăşie)
era de aşa natură, încât am descoperit că e imposibil să‑i
spun povestea în aşa fel încât ea să fie o lectură potrivită
şi cuviincioasă pentru atotprezentele persoane tinere atât
de dragi nouă tuturor. […] Fie că acest lucru va constitui
o agravare a faptelor ei rele sau o circumstanţă atenuantă,
trebuie spus că nici presiunea lipsurilor, nici ispita
lăcomiei sau a vanităţii n‑au fost vreodată factori care
s‑o îndemne pe Trilby mai departe în decăderea ei, după
primul pas pe care l‑a făcut în acea direcţie – împinsă mai
degrabă de ignoranţă, de sfaturile proaste (de la nimeni
alta decât mama ei!) şi de trădarea josnică.“10

Trilby intră sub puterea lui Svengali în partea a

doua a romanului, pentru că‑i acceptă prietenia într‑un
moment de vulnerabilitate. Mai devreme, în roman,
când Svengali îi induce lui Trilby o transă ca s‑o scape
de durerile de cap, un martor la incident o previne în
legătură cu cele petrecute:

„Te‑a mesmerizat; asta e – mesmerism! Am auzit adesea

vorbindu‑se despre asta, dar n‑am mai văzut niciodată cum
se face. Oamenii aceştia te iau în puterea lor şi te împing
să faci orice lucru pe lume ar vrea – să minţi, să ucizi,
să furi, orice! şi, capac la toate, să‑ţi pui şi capăt zilelor
când termină cu tine. E pur şi simplu prea cumplit să te
gândeşti!
[…] Pe spinarea lui Trilby treceau fiori reci în timp
ce asculta. Avea o fire mai impresionabilă decât a oricui,
după cum a arătat‑o receptivitatea ei rapidă şi dornică la
influenţa hipnotică a lui Svengali.“11

23