COMUNICAREA VERBALĂ ȘI COMUNICAREA SCRISĂ

Termenul comunicare apare in secolul al XIV-lea, provenind din latinescul „communis” adică„ a
pune in comun” sau „ a fi in relație cu”.

În cursul nr. 1 s-au prezentat șase criterii în raport cu care se poate clasifica foarte clar
comunicarea. Din această perspectivă reamintim că, după criteriul privind felul relațiilor care se stabilesc
între administrație și cetățeni, comunicarea poate fi verbală (orală), scrisă si nonverbală (neverbală).

1. Comunicarea verbală (orală)

1.1. Probleme generale privind comunicarea verbală (orală)

Constituie mijlocul principal prin care se desfășoară relațiile oficiale cu publicul. Acest tip de
comunicare prezinta următoarele avantaje în raport cu celelalte tipuri de comunicare:

1 permite emițătorului să-și expună ideile rapid și ușor;

2 asigură controlul prin feed-back;

3 permite folosirea tehnicilor persuasive, dar și gestica și mimica;

4 asigură posibilitatea controlului fluxului informațional, pe toată durata derulării comunicării.

1.2. Cuvîntul și vorba

Atunci cînd se comunică verbal se spune că se folosește limbajul verbal. În acest fel comunicarea
este specifică numai omului pentru că între toate viețuitoarele numai el are posibilitatea de a comunica
gîndurile și sentimentele proprii cu ajutorul cuvintelor, care sunt considerate semne vocale și grafice.

Exprimarea vocală și sonoră a cuvintelor poartă denumirea de vorbire.

Fiecare cuvînt conține una sau mai multe unități sonore grupate între două pauze. Unitățile
sonore cele mai mici dintr-o limbă poartă denumirea de foneme. Specialiștii precizează că un fenomen
poate fi reprezentat grafic prin una sau mai multe litere. Cele mai multe limbi ale mapamondului au între
28 și 35 de foneme într-un alfabet. Acestea pot fi transpuse atît sonor cît și grafic. Din punct de vedere
grafic, alfabetul permite scrierea cuvintelor ca grupuri de litere, delimitate prin spații albe, numite
blancuri.

Limbajul verbal are un caracter simbolic. Esența limbajului verbal constă în corespondența
convențională între cuvîntul-semn și obiectul semnificat de acesta. De pildă, cuvîntul-semn „leu” trebuie
pus în corespondență cu obiectul semnificat de el, adică animal care rage.

Un individ care aude cuvîntul leu și nu-i cunoaște semnificația, nu poate înțelege că este vorba de
regele animalelor care rage înspăimîntător.Dacă semnificația se află în mintea individului, atunci cuvîntul
poate evoca sau activa semnificația.

În ultima instanță cuvîntul este un cod și nu doar o simplă semnalizare sonoră, cum sunt ragetul
leului, lătratul cîinelui Dingo etc, întîlnite în lumea animală.

Un cuvant care nu poate fi decodificat la nivel neuronal nu poate fi inteles. Daca un cuvant nu
este codificat in mintea celui care-l foloseste, atunci el ramane un semn inutil inscris intr-un dictionar.
 1.3. Cuvîntul –putere și fragilitate

Cuvîntul generează și declanșează emoții care modifică esențial comportamentul. De exemplu,

dacă ne jignește cineva cu niște cuvinte cu sensuri și semnificații tendențioase, se produc în corpul nostru
niște emoții greu de controlat: crește presiunea sangvină, ritmul respirației și tensiunea musculara. Dacă
cineva ne face un compliment, ne roșim la față, ne face plăcere, suntem emoționați.

Experimentele făcute de specialiști demonstrează că de mult cuvintele nu mai sunt simple

mijloace de a face o comunicare, ci acestea sunt instrumente care acționează nu numai asupra minții, ci
și asupra sufletului.

Stefan Prutianu aprecia ca unealta supremă a influențării indivizilor o constituie cuvîntul. Cei care
au harul oratoriei nu fac decît să creeze stări mentale dorite de publicul lor.

Cuvîntul poate avea asupra individului atît influență negativă cît și pozitivă. Influența pozitivă
este dată de faptul că un cuvînt de bine îmbărbătează, aduce speranță. Influența negativă apare atunci
cînd cuvîntul rănește orgolii, generează durere sufletească, înfricoșează și deprimă. Cuvintele potrivite
dau curaj și încredere. Trebuie să se stăpînească arta de a alege cuvinte pentru a declanșa stări mentale
dorite. Sunt situații în care unii indivizi nu-și aleg cuvintele potrivite, ci le dau drumul din gură fără o
programare neuro-lingvistică, și din această cauză izbucnesc certuri, neînțelegeri, prăbușiri de afaceri,
distrugeri de relații interumane etc.

Nu există un instrument mai bun decît cuvîntul care să-l ajute pe individ să-și atingă scopurile.

Unii specialisti consideră cuvîntul ca pe un instrument pragmatic de persuasiune si influențare.

Aceștia nu pun accent pe rolul cuvintelor de a transmite informații ci mai mult pe puterea lor de a crea
ascultătorului o stare emoțională. Această stare servește cel mai bine intereselor comunicatorului.

Omul foloseste si cuvintele-imagini care au rolul de a influența comportamente. Influențarea

comportamentului se realizează pe baza sugestiei și asocierii de imagini mentale. Din această perspectivă
se poate ca un individ poate intelege codul unui cuvant numai in masura in care il asociaza cu o imagine
mentala.

Imaginea ii vine în minte individului sau i se formează spontan atunci cînd folosește cuvîntul
respectiv.

De exemplu atunci cînd individul folosește cuvîntul „pisică” ii vine în minte imaginea acestui
animal.

Cuvintele care semnifica senzatii, emotii si sentimente au relevanta daca pot fi si simtite.

Concluzionînd, putem aprecia că un individ poate comunica o paletă mai largă de emoții și
experiențe cu cît dispune de un vocabular mai bogat.

Totodata, atitudinea fata de alegerea cuvintelor este mai importantă decît întinderea
vocabularului însușit.

Dacă auzi un individ rostind expresia „măi omule cît iți trebuie să intelegi ce-ti spun” putem trage
doua concluzii:

1. a eșuat o acțiune de comunicare verbală;

 2. individul caruia se adreseaza expresia are o problema de intelegere.

Sunt situatii in care un individ oricat de mult s-ar stradui nu reuseste sa transpuna in cuvinte o
experienta, fie cuvintele alese exprima altceva decat ceea ce se doreste.

Fiecare cuvant are un cod. Ca urmare, folosirea sa are sens numai in masura in care intelesul lui
este impartasit de toate persoanele angajate in comunicare.

Un enunt verbal este eficace numai in masura in care interlocutorii atribuie cuvintelor aceleasi
intelesuri.

De foarte multe ori sensul cuvintelor se negociaza mai ales atunci cand se discuta tratate politice,
filozofice, etice, etc.

Au fost situatii cand s-au declansat razboaie datorita intelegerii diferite a sensului unui cuvant.

Pentru intelegerea sensurilor si semnificatiilor cuvintelor sunt elaborate dictionare explicative.

Legat de cuvinte apar: sinonimia; omonimia; paronimia; polisemia; hiperonimia; hiponimia.

Sinonimia – doua cuvinte sunt sinonime atunci cand au o forma grafica si pronuntie diferita, dar
inteles identic (exemplu: asemanator, similar, la fel).

Omonimia – doua cuvinte sunt omonime cand au forma grafica sau pronuntie identica dar cu
intelesuri diferite (exemplu: coada vacii, coada toporului, coada la carne).

Polisemia: insusirea cuvintelor cu mai multe intelesuri (exemplu: verbul a face, a tine, a rade
etc).

Hiperonimia si hiponimia - exprima relatii de apartenenta-incluziune intre cuvinte cu un grad de

generalitate diferit.

Cuvantul hiperonim desemneaza clasa mai larga, ce include clasa mai restransa desemnata prin
cuvantul hiponim. (exemplu: cuvantul animale este hiperonim fata de cuvantul mamifer, cuvantul
mamifer este hiponim fata de cuvantul animale).

Denotatia - exprima sensul conventional al unui cuvant, prezentat in dictionar (definitia din
dictionar).

Conotatia – exprima intelesurile figurate, contextuale, colaterale pe care fiecare individ le atribuie
cuvintelor (exemplu: cuvintele moarte si dragoste au conotatii diferite pentru o persoana la diferite etape
ale vietii; intr-un fel priveste dragostea un tanar la 20 de ani si in alt fel o priveste acelasi individ la
varsta de 90 de ani).

1.5. Gandul corupe limbajul, limbajul poate corupe gandul

George Orwell este cel care a lansat panseul: „Gandul corupe limbajul, limbajul poate de
asemenea corupe gandul”.

In elaborarea acestui panseu, autorul a pornit de la ideea ca un individ gandeste in cuvinte si

comunica tot cu ajutorul cuvintelor. Acest fapt genereaza o dependenta intre gandire si limbajul verbal.
De asemenea, alterarea gandirii duce la deteriorarea expresiei verbale si alterarea limbajului corupe
gandirea. Gandirea verbala are cateva capcane, pe care dorim sa le prezentam in continuare.

Ambiguitatea este rezultatul jocului denotatie - conotatie, precum si a efectelor de sinonimie,

omonimie, polisemie.

De pilda cuvantul „javra” are inteles de: caine care nu latra; femeie de moravuri usoare; om de
nimic etc.

Prin urmare, ambiguitatea trebuie considerata o strategie de comunicare manipulativa. Aceasta

foloseste cu premeditare un limbaj echivoc. Desi unele cuvinte au un nivel al asprimii ridicat, totusi
acesta poate fi inmuiat de unele gesturi tandre. De exemplu, daca in timp ce te adresezi unei fetiscane cu
expresia „esti o gasculita” si concomitent ii faci cu ochiul si o bati prieteneste pe umar, acest gest
diminueaza din asprimea acestei expresii.

In literatura de specialitate se vorbeste despre jargon, argou si abstractizare.

Jargonul este un limbaj specific anumitor categorii sociale, profesii, meserii. Este considerat un
limbaj pretentios si pompos, uneori vulgar. Permite utilizarea unor termeni specifici pentru unele profesii
si meserii.

Indivizii care folosesc jargonul se deosebesc de marea masa a vorbitorilor unei limbi, datorita
elementelor prezentate anterior. Jargonul poate bloca o comunicare eficienta atunci cand auditoriul nu-l
intelege.

Argoul este un limbaj pitoresc, de cele mai multe ori codificat, folosit de regula de catre
delicventi.El poate fi folosit si in afara lumii interlope. In colectivele in care argoul nu este agreat se poate
produce un blocaj de comunicare.

Un discurs sterp, are un nivel de abstractizare ridicat. Din aceasta perspectiva, cuvintele
abstracte sunt surse de probleme intrucat nu pot fi procesate mental (nu pot fi vazute, auzite, pipaite,
gustate sau mirosite mental).

1.6. Cuvinte-capcana

Cu ajutorul cuvintelor omul evoca imagini si experiente. Acestea induc nu numai emotii pozitive ci
si negative.Este adevarat ca cele pozitive sunt stimulatoare, energizante etc. Din pacate cele negative ne
deranjeaza si trag inapoi.

Oamenii nu folosesc cuvintele pentru a comunica numai cu ei insusi, ci si pentru a comunica

eficient cu ceilalti. Daca se doreste sa se obtina un anumit comportament din partea cuiva, trebuie
manevrat cu precizie cuvantul. Aceasta ajuta la obtinerea comportamentului dorit numai in masura in
care omul stie sa aleaga cuvintele potrivite si sa le foloseasca pentru a induce o stare emotionala,
favorabila manifestarii acelui comportament.

In continuare, ne propunem sa prezentam expresii si cuvinte din lista capcanelor, care creeaza
asociatii negative in mintea oricui le rosteste sau le asculta, astfel:

a) adversativul „dar” - este recomandat pe timpul negocierilor ca tehnica de intampinare a

obiectiilor clientului; de pilda cand un vanator doreste sa-si cumpere o arma moderna, intra intr-un
magazin, examineaza exemplarele expuse, alege pe una care i-ar placea s-o aiba, dar pretul il face sa se
adreseze vanzatorului cu expresia „Arma asta este foarte scumpa”, la care vanzatorul ii da replica: „ Da,
dar este performanta”; adversativul „dar” poate fi inlocuit cu conjunctia „si”, astfel incat expresia
anterioara devine: „Este adevarat (ca este scumpa) si este atat de performanta”, in acest fel clientul
reuseste sa evite perceptia negarii sau criticii implicite a interventiei sale.

c) tanguitorul „va rog” - se foloseste in afaceri, pe timpul disputelor manageriale, conflictelor etc;
aceasta expresie tradeaza neputinta, slabiciunea, lipsa de argumente solide, dorinta de a obtine ceva cu
ajutorul cuiva etc; nu trebuie eliminata din limbajul cotidian intrucat duce la activarea sentimentelor
nobile ale interlocutorului.

d) suparatul „imi pare rau” poate fi folositor, dar si nefolositor; cand sunt motive intemeiate ca
cineva sa-si ceara iertare devine folositor, dar exprimat sub forma: „V-as ruga sa incercam sa gasim
impreuna o solutie pentru rezolvarea problemei in litigiu”, este nefolositor induce sentimente de neputinta
si zadarnicie etc;

e) nehotaratul „ voi incerca” - exprima mai degraba esecul decat reusita unei actiuni; poate fi
folositor doar in masura in care cineva doreste sa nu-si asigure un angajament ferm fata de interlocutor
sau chiar fata de sine;

f) impotentul „nu pot” - induce la nivelul creierului ideea de neputinta si, ca urmare, esecul
actiunii; individul care foloseste expresia „nu pot” are motive legate de potential intemeiate; aceasta nu
inseamna ca cel care foloseste expresia „eu pot” este in masura intotdeauna sa actioneze asa cum isi
propune sau i se cere;

g) dezarmantul „nu sunt sigur” - nu este recomandat sa fie folosit in negocieri, intrucat duce la
pierderea credibilitatii; situatia poate fi salvata daca se inlocuieste expresia „nu sunt sigur” cu „buna
intrebare, dar va cer o perioada de timp de (minute, zile etc) pentru a va da un raspuns bine
documentat”; in aceste conditii nu se pierde credibilitatea, se salveaza situatia si se da sansa actiunii sa
continue;

h) prea tolerantul „ n-ar trebui” - este folosit pentru a ne scuza pentru o actiune pe care o
continuam, desi nu ar mai trebui sa o facem; de pilda un individ care se drogheaza si are unele
remuscari, in timp ce-si injecteaza droguri spune cu voce tare sau numai pentru sine: „nu ar trebuie sa
ma mai droghez, deoarece am ajuns o epava”, expresia „nu ar trebui” nu genereaza o conduita ferma, ci
lasa loc de continuare a actiunii, spre deosebire de expresia „nu trebuie” care sugereaza interzicerea
actiunii;

i) mincinosul „ ca sa fiu sincer” - lasa loc de interpretarea ca pana la rostirea ei am denaturat

adevarul sau chiar am glumit; nu asigura sporirea increderii in cel ce foloseste expresia ci mai degraba
starneste si sporeste neincrederea;

j) conditionalul „daca” - exprima incapacitatea indivizilor de aduce pana la capat o actiune;

folosind conditionalul „daca” cineva poate spune: „Daca as avea bani, mi-as cumpara o masina noua”;
ideea de a dobandi o masina noua, declanseaza in mintea individului actiunea, care se stopeaza in
momentul cand se ajunge la momentul determinant - lipsa banilor.

1.7. Pragmatica

Pragmatismul reprezinta o doctrina filosofica fondata de Charles Peirce in secolul al XIX-lea, ce

proclama valoarea practica drept criteriu primordial de adevar.

Originea termenului trebuie cautata in limba greaca unde „pragma”, „pragmatos”, inseamna „
actiune”, „fapte”.
 Un individ este apreciat ca pragmatic numai atunci cand stie ce vrea si are capacitatea de a-si
indeplini scopul propus cu mijloace eficiente.

Privind comunicarea verbala, un individ poate fi apreciat ca pragmatic numai atunci cand este
constient de scopul unui enunt si se straduieste sa-l formuleze astfel incat efectul sau sa constituie
comportamentul vizat din partea auditoriului.

Un limbaj pragmatic este acela care merge direct la publicul-tinta si serveste scopului
vorbitorului, ajutandu-l pe acesta sa-l indeplineasca.In situatia in care intentia vorbitorului nu se
realizeaza, inseamna ca nu se indeplineste scopul comunicarii.

Pornind de la aceste elemente, vom incerca in continuare sa definim pragmatica. Aceasta

reprezinta o stiinta a comunicarii ce vizeaza eficacitatea actiunii, limbajului asupra comportamentului
uman. Pragmatica se ocupa cu studiul contextului si psihologiei.

Pragmatica nu operează cu propoziții, ci cu enunțuri, ce sunt considerate produsul acțiunii de

enunțare si nu o structură gramaticală.

In vorbirea curenta, pragmatica sugereaza folosirea persoanei a doua singular sau plural, in
functie de context, indiferent daca este sau nu este politicoasa. Niciodata, politetea nu constituie un scop
în sine, ci un paravan pentru persuasiune.

Concluzionînd, putem aprecia ca pragmatica este cea care diferentiază comunicatorii între ei, în
abili și inabili.

2. Comunicarea scrisa

O modalitate eficienta prin care oamenii comunica este scrisul. Prin urmare, comunicarea scrisa,
reprezinta alaturi de comunicarea verbala si cea nonverbala, tipuri de comunicare folosite in viata de zi cu
zi.

2.1. Cerintele comunicarii scrise

Specialistii apreciaza ca trebuie respectate urmatoarele cerinte pentru a putea afirma ca o

comunicare scrisa este reusita:

a) selectarea cuvintelor;

b) folosirea cuvintelor potrivite si concrete;

c) utilizarea cuvintelor scurte;

d) folosirea unui mod de prezentare placut, capabil sa atraga atentia cititorului; de pilda o
scrisoare de afaceri trebuie sa cuprinda: antetul, sigla, adresa expeditorului, data, referinta, punctuatia,
marginile, spatierea etc.

1.2. Calitatile scrisului

 Specialistii in relatii publice au incercat sa stabileasca cat mai precis ce calitati trebuie sa aiba
scrisul pentru a fi usor de citit, inteles si insusit, ajungand la concluzia ca secretul consta in lungimea
propozitiilor si a cuvintelor.

Din punctul de vedere al lungimii propozitiilor un text este considerat lizibil daca majoritatea
frazelor sunt scurte. Frazele scurte dau posibilitatea cititorului sa inteleaga relatiile dintre cuvinte.

Aceasta nu inseamna ca nu sunt acceptate si frazele mai lungi, bine construite. Recomandat este
insa pentru lizibilitate ca lungimea frazelor sa fie medie.

Specialistii spun ca lungimea cuvintelor ingreuneaza foarte tare lectura, din urmatoarele motive:

5 tind sa fie abstracte, ori cititorilor le plac de regula cuvintele concrete (exemplu:
abstract-facilitati de exploatare petroliera; concret-instalatie de foraj).

6 cuvintele lungi nu prea sunt cunoscute de cititor; aceste recunoaste foarte repede cuvintele
scurte ( exemplu: cuvant lung-renumeratie; cuvant scurt-plata).

Un text clar nu este valoros daca nu este si interesant. Principalul element care face textul
interesant il reprezinta subiectul. Insa si aici problemele sunt discutabile, deoarece un subiect este
interesant pentru un public-tinta, pe cand pentru alt public-tinta, subiectul respectiv nu este prea
interesant. De aceea este bine ca atunci cand se redacteaza un text, sa se cunoasca foarte bine publicul
caruia ii este adresat.

Sablonul si monotonia pot afecta stilul de prezentare al unui text. De aceea se recomanda
varietatea in sensul de a cauta cuvinte diferite care sa ajute la imbogatirea sensului si la facilitarea
intelegerii textului.

Rasturnarea topicii, de asemenea, duce la reducerea monotoniei si poate sublinia actiunea in

fraza.

In elaborarea textelor trebuie avuta in vedere eufonia, adica evitarea uniformitatii frazelor si
repetarea cuvintelor.

Eufonia nu este usor de insusit de catre un autor de teste. Pentru ca acest mod de redactare a
textelor sa fie insusit, se recomanda ca atunci cand descoperiti un text elaborat intr-un stil frumos,
imitati-l cand elaborati propriul dumneavoastra text. In acest proces, trebuie avuta grija ca gandurile sa
fie limpezi iar mesajul sa incante mintea si apoi urechea.

1.3. Continutul textelor

Oricat de complicata ar fi o idee, ea poate fi exprimata prin cuvinte simple si inteleasa de catre
publicul-tinta. Mesajele de pe e-mail ajuta omul sa-si transmita gandurile pe toate meridianele si
paralelele pamantului. Aceste mesaje daca sunt simple si clare pot fi traduse si interpretate in limbajul
tuturor culturilor lumii.

Marele fizician Einstein a inteles ca textele simple, chiar si daca folosesc unii termeni tehnici sunt
accesibile marelui public, daca sunt limpezi si usor de citit.

Pentru a scrie ceva simplu si clar despre un eveniment, proces sau fenomen este obligatoriu sa-l
intelegi foarte bine, sa sti foarte clar ce mesaj vrei sa transmiti publicului-tinta si sa adopti un stil eficient
de comunicare.
 1.4. Necesitatea de a cunoaste subiectul

Unii specialisti sustin ca o persoana avizata poate scrie ceva interesant despre un proces,
fenomen etc. cu conditia sa cunoasca foarte bine subiectul. Daca nu este in stare sa inteleaga singura
subiectul respectiv, este nevoie sa ceara ajutorul unui expert si numai apoi sa conceapa si sa transmita
un mesaj catre publicul-tinta, pe intelesul acestuia.

1.5. Folosirea limbajului simplu

Vorbirea de zi cu zi, caracterizata de folosirea cuvintelor scurte si fara o abundenta de termeni

tehnici este foarte eficienta pentru toate categoriile de oameni.

Aceasta nu inseamna ca limbajul mai complex, presarat cu jargonul din domeniu este mai putin
eficient cand se practica numai intre specialisti. Din pacate unii specialisti scapa din vedere nivelul de
intelegere al publicului-tinta si continua sa foloseasca jargonul din domeniu, cand se adreseaza acestuia.

Specialistii recomanda sa nu se foloseasca un limbaj ce contine cuvinte cu sensuri pentru initiati,

mai ales pentru a insela publicul-tinta.

Acest limbaj inselator este cunoscut in literatura de specialitate ca limbaj dublu.

William Lutz apreciaza ca pot fi identificate patru tipuri de limbaj dublu: eufemistic; jargonul;
functionaresc; emfatic.

Eufemismele pot insela in mod deliberat. De pilda a folosi cuvintele: „deposedarea de viata in
mod ilegal sau arbitrar” in loc „de omor” sau „ingineri sanitari” in loc de „gunoieri” inseamna a incerca fie
sa se protejeze sensibilitatea unor persoane, fie sa se respecte unele tabuuri culturale.

Jargonul este bine sa fie folosit numai intre specialisti intrucat pentru profani suna ca un limbaj
pompos.

Limbajul functionaresc este un fel de jargon. De pilda in tipografie se folosesc unele cuvinte cum
ar fi „zat” si „capitala” cu un alt sens decat pentru majoritatea oamenilor. Totodata, limbajul birocratic
este un limbaj functionaresc.

Limbajul emfatic inseamna folosirea de cuvinte neobisnuite pentru elaborarea de concepte

banale. Mai simplu spus, acest tip de limbaj inseamna folosirea de termeni tehnici numai cu intentia de a
suna mai impresionant. In acest sens, este edificator exemplul dat de Doug Newson si Boss Carrell:
„Toate sistemele solar-termice trebuie sa accepte tranziente diurne si tranziente rapide, datorate
trecerii norilor, in functionarea din timpul zilei.” Prin acest exemplu, autorii incearca de fapt sa spuna ca
„noapte se face intuneric si ca norii acopera uneori soarele”.

Sunt situatii in care cuvintele obisnuite nu prea sunt potrivite pentru elaborarea unui mesaj. In
aceste conditii este recomandata folosirea de cuvinte noi, cu conditia sa se explice publicului-tinta care
este semnificatia acestora. Nu se recomanda sa se dea o definitie pentru cuvintele respective, ci mai
eficienta este descrierea lor.

De pilda, in loc sa spunem despre contorul de energie electrica aflat in fiecare locuinta ca este un
aparat standard de masurarea consumului de curent electric, mai bine il descriem ca pe un instrument
care are rolul de a ne ajuta sa citim valorile energiei electrice consumate intr-o gospodarie, in vederea
achitarii de catre gospodarul respectiv a contravalorii acestuia, periodic.
 1.7. Explicarea lucrurilor necunoscute cu ajutorul celor cunoscute si transmiterea unui mesaj
accesibil

Sunt situatii in care publicurile - tinta nu inteleg unele mesaje receptate. In acest conditii
specialistii recomanda analogiile, cu ajutorul carora sa se faca un public-tinta sa inteleaga mesajul
receptat.

De asemenea, specialistii recomanda folosirea cuvintelor concrete in locul abstractiilor, care sunt
vagi si deschise interpretarilor. Eludarea cuvintelor concrete, da posibilitatea publicului-tinta sa-si puna in
aplicare imaginatia si sa distorsioneze mesajul. Totodata, trebuie avut in vedere si modul in care se
prezinta mesajul, intrucat acesta contribuie la simplificarea materialului.

Din aceasta perspectiva, Tinkel ne recomanda niste reguli, astfel:

7 scrierea cu caractere naturale si cu spatii mici;

8 folosirea alineatului la primul rand dintr-un paragraf;

9 evitarea contrastului mic si a literelor prea mici daca se precizeaza ca publicul are probleme
cu vederea;

10 evitarea desenelor cu linii foarte subtiri, cu cerneala colorata sau pe hartie colorata daca
exista riscul ca lumina sa fie insuficienta.

CONCLUZII

Comunicarea scrisa constituie un tip modern de comunicare. Cei care comunica in scris trebuie sa
aiba in vedere ca mesajul ajunge la diferite categorii de oameni si acestea trebuie sa retina o singura idee
principala.

Comunicarea scrisa trebui sa ajute oamenii sa inteleaga mesajul transmis. Pentru aceasta
comunicatorii trebuie sa stie cu precizie ce vor sa spuna prin mesaj. De aceea mesajul trebuie formulat in
functie de public.

Un mesaj limpede, trebuie caracterizat de inteligibilitate, naturalete, varietate, eufonie si

dimensiune umana.

Inteligibilitatea este dependenta de lungimea cuvintelor si a frazelor. Subiectele complexe trebuie

simplificate, pentru a fi usor de inteles. Folosirea limbajului dublu intr-un mesaj nu este recomandata. De
asemenea, trebuie evitate pe cat posibil eufemismele, jargoanele diferitelor discipline, limbajul
functionaresc si cel emfatic.

Termenii tehnici trebuie sa fie descrisi si nu definiti, pentru a crea cititorului o imagine mai clara a
lucrurilor despre care se scrie.

Cunoasterea subiectului in profunzime constituie un avantaj, cum un avantaj constituie si

identificare punctelor celor mai importante ale unui mesaj si formularea limpede a acestora, evitandu-se
acoperirea ideii principale, cu un numar mare de detalii.
 NOTE BIBLIOGRAFICE

1. Stefan Prutianu, Antrenamentul abilitatilor de comunicare, Editura Polirom, 2004

2. Cristina Coman, Relatiile publice, principii si strategii

3. Cezar Caluschi, O noua frontiera: comunicarea directa

4. Lect.univ.dr. Daniel Serbanica, Relatii publice

 Referat

Tema : Comunicarea orală

și
Comunicarea scrisă.

Disciplina: Cultura comunicării

Profesor: Luca Aliona
Studentă: Beșelea Corina