Parapiru Andrei.

Tatu, Tudose
Antihistorii de Galați
Galați: Sinteze, 2016

Pe linia monografică a recuperării valorilor istorice gălățene intră și scrierile lui

Tudose Tatu, deja recunoscut astfel. Publicul nostru a mai avut ocazia să întâlnească
și alte titluri decât cel de azi, Antihistorii de Galați, ale aceluiași autor, precum:
Cărți vechi, reisi, neguțători și diplomați - Dunărea de Jos 1745 - 1856,
Împrăștiatele povești ale portului de aur, Istoria trudită a fabricilor uitate,
Tradiția, promotoare a pescuitului gălățean ș.a. Istoricul documentarist și
istoriograful se întâlnesc în cel mai fericit mod cu putință la această personalitate
gălățeană ce-și iubește profund meleagurile inimii, inclusiv prin fapte obiective de
cercetător, bine atestate arhivistic.
Modalitatea de comunicare a cărții Antihistorii de Galați este monologul
descriptiv colocvial, împestrițat cu termeni arhaici sau regionalisme bine clarificate în
context. Tudose Tatu își colorează viu documentația de referință. De exemplu, legat
de fluviul României, citează spectaculos: Tracii l-au numit astfel, pentru că la Nord,
munții și vântul nordic fac aerul noros din cauza umezelei apei, și prin urmare
Dunărea devine causa deselor ploi, căci, în limba strămoșească a Tracilor, Dunăre vra
să zică Ducătoriu de Nouri - în grecește nefeliforos.
Volumul se ocupă de mai multe direcții dezvoltative ale cercetării regionale asupra
Galaților. Onomastica arhivelor, geografia istorico-politică a zonei, diplomația,
navigația și istoria veche romanțată prin chiar înscrisurile ce-o deschid se împletesc la
fiacare pas. Locul Galațiului în istoria voevodatului apoi a principatului Moldovei se
lămurește și prin descrieri ale economiei, finanțelor și comerțului vremurilor cândva
pline de viața prezentului lor. De asemenea, apar distinct diverse rapoarte de registru
și variate fapte de coloratură etnografică. De pildă, nu întotdeauna raporturile politice
cu Imperiul Otoman au fost de ostilitate, ci de multe ori conviețuirea a dus la așezări
de viață cooperantă, în ciuda tributurilor mereu plătite Înaltei Porți.
Volumul consideră într-un tablou mai amplu dispunerea strategică, în linie cu
Galațiul și a altor localități, unele din ele cu garnizoane turcești. Brăila și Isaccea sunt
cele mai importante cazuri. Pitorescul e accentuat prin detalii inedite, bine lămurite
pentru cadrele epocii fanariote, spre exemplu: Se enumerau construcțiile edilitare,
elemente comune oricărei așezări musulmane. În ordinea importanței: geamia, azilul,
baia, hanul, bazarul desigur acoperit și piața larg deschisă, iarmarocul.

1
 Rusia, prin portul Odesei și interesele privitoare la gurile Dunării e percepută ca o
concurență și o primejdie continuă. Prosperitatea regiunii noastre, însă, nu a putut fi
întreruptă decât prin cataclismele istoriei, ca năvălirile sângeroase ale tătarilor,
invaziile otomane sau expedițiile militariste ale țarilor. Aceste ostilități nu au putut
împiedica, totuși, dezvoltarea Galațiului drept centru comercial de referință națională
și internațională. Cartea consemnărilor lui Tudose Tatu, Antihistorii de Galați, este
prin asta o documentaristică viu-grăitoare a unor fapte cu impact restaurator pentru
oraș și regiunea proximă lui. Istoricul arhivelor și istoriograful din personalitatea
scriitorului exprimă, în principal, un tonus al trăirilor bine motivate pentru România,
pe linia dispunerii Galațiului ca realizare a cooperării oamenilor săi cu păsare de inimă.