Legea procesual civilă prevede mai multe feluri de proceduri civile, una dintre ele fiind procedura

contencioasă. Cele mai multe pricini privind apărarea drepturilor subiective civile sunt examinate de
către instanţa de judecată in procedura contencioasă. Procedura contencioasă constituie activitatea
instanţelor judecătoreşti reglementată de normele de procedură civilă privind apărarea drepturilor şi
intereselor legitime încălcate sau contestate, născute din raporturi juridice civile, familiale, de
muncă, locative, funciare, administrative şi din alte raporturi bazate pe egalitatea părţilor.

Din cadrul procedurii contencioase fac parte: procedura în acţiunea civilă Şi procedura contenciosului
administrativ. În procedura în acţiunea civilă

instanţa judecătorească examinează şi soluţionează cele mai diverse pricini civile. Pornind de la
natura ei, procedura în acţiunea civilă constituie felu} de procedură civilă ce stabileşte regulile cele
mai generale de examinare şi soluţionare a cauzelor civile. Intentarea acţiunii civile şi sesizarea
instanţei de judecată in procedura necontencioasă reprezintă elementul constitutiv7l6 a1 dreptului la
apărare consfinţit în art. 26 al Constituţiei RM.

Conform art. 5, alin. (1) şi (2) al CPC, „Orice persoană interesată este în drept să se adreseze in
instanţa judecătorească, în modul stabilit de lege, pen, tru a-şi apăra drepturile încălcate sau
contestate, libertăţile şi interesele legi, time. Nici unei persoane nu i se poate refuza apărarea
judiciară din motiv de inexistenţă a legislaţiei, de imperfecţiune, coliziune sau obscuritate a legislaţiei
în vigoare”. Astfel, acţiunea civilă constituie unul din mijloacele principale de intentare a procesului
civil, în cazul dat a procedurii în acţiunea civilă,717 prin care este pus în aplicare mecanismul de
înfăptuire a justiţiei.

În literatura de specialitate s-au evidenţiat următoarele particularităţi ale procedurii în acţiunea

civilă:718 -existenţa unei pretenţii material-juridice ce rezultă din încălcarea sau con

testarea unui drept subiectiv;

existenţa unui litigiu de drept;

-existenţa a două părţi cu interese contradictorii, care sunt abilitate de lege cu anumite împuterniciri
pentru apărarea drepturilor şi intereselor lor în judecată;

-intentarea procedurii contencioase prin înaintarea acţiunii civile.

După natura sa procedura în acţiunea civilă are un caracter universal. Regulile de examinare a acţiunii
civile se aplică nu doar pentru examinarea de către instanţă a pricinilor in această procedură, dar şi
pentru examinarea şi soluţionarea pricinilor in procedura contenciosului administrativ (278 al CPC), in
procedura specială (art. 280, alin. (1) al CPC) şi într-o anumită mil sură şi în alte feluri de proceduri.
Din acest considerent, importanţa studierii procedurii în acţiunea civilă, şi anume în partea generală a
studiului dreptului procesual civil, se evidenţiază prin aceea că permite de a cunoaşte şi a înţelege
regulile fundamentale de examinare, în principiu, a tuturor pricinilor civile că sunt de competenţa
instanţelor judecătoreşti. "9

La studierea procedurii în acţiunea civilă este important de a cunoaşte elementele esenţiale ale
acestei teme: noţiunea acţiunii civile, structura ei internă, clasificarea acţiunilor civile, dreptul la
intentarea acţiunii civile, premisele şi condiţiile de exercitare a acţiunii civile, modalităţile de apărare
a pîrîtului împotriva acţiunii, actele de dispoziţie ale părţilor. După cum menţionează autorul rus V.V.
Iarcov, tema „acţiunea civilă” este una fundamentală în teoria dreptului procesual civil care reflectă
interacţiunea dinte dreptul material şi dreptul procesual civil.720

§ 2. NOTIUNEA ACTIUNII CIVILE

Termenul acţiune provine din latinescul actio, care înseamnă a realiza sau a indeplini un act ori chiar
posibilitatea de a face un anumit lucru.721 Astfel, în cazul încălcării dreptului subiectiv civil apare
necesitatea de a „acţiona” pentru a identifica o formă de apărare. Autoritatea publică ce îi oferă o
astfel de apărare, în primul rînd, este instanţa de judecată.

Acţiunea constituie unul dintre cele mai vechi mijloace de apărare a drepturilor încălcate sau
contestate, care era aplicat pe larg în Roma antică. Instituţia acţiunii în dreptul privat roman
constituia un fenomen juridic destul de complex, deoarece exista un sistem ramificat al acţiunilor
pentru fiecare drept subiectiv exista o acţiune. În funcţie de complexitatea raporturilor material-
juridice, apăreau acţiuni noi, iar cele vechi încetau. Acţiunile simple îndreptate spre revendicarea
bunurilor erau completate cu acţiunile penale necesare pentru încasarea amenzilor. Majoritatea
acţiunilor erau intentate de persoane particulare, dar fiecare cetăţean putea să înainteze o acţiune şi
în interesul obştesc, de aici şi divizarea în acţiuni private (actiones private) si populare (actiones
populares .722

Mai tîrziu regulile de conduită şi construcţiile legale universale ale juriştilor romani723 au fost
împrumutate pe larg de Europa de Vest. În special s-a păstrat divizarea acţiunilor în revendicare şi
negatorii, reale şi personale. Totuşi, spre deosebire de juriştii romani, cu timpul jurisconsulţii
europeni au încetat de a analiza acţiunea în calitate de mijloc autonom concretizat pentru apărarea
drepturilor încălcate şi ca parte integrantă a dreptului material, realizată prin intermediul
constrîngerii din partea instanţei judecătoreşti. De aceea, sistemul

complex al acţiunilor a rămas în trecut, iar acţiunea a început a fi percepută ca ceva secundar724
dreptului subiectiv.725

La momentul actual termenul „acţiune” este utilizat sub denumirea de „acţiune civilă”. De ce anume
„civilă”? Deoarece rădăcinile acţiunii, ca instituţie juridică, se află în „ius civile” ca parte componentă
a dreptului privat roman.
În literatura de specialitate, noţiunea de acţiune civilă este una dintre cele mai discutate.726
Raportîndu-ne la diversitatea noţiunilor date de autori acţiunii civile, putem evidenţia trei accepţiuni
ale acestei noţiuni.

În primul rînd, accepţiunea procesual-juridică, potrivit căreia acţiunea civilă reprezintă adresarea în
instanţa judecatoarea de către persoana interesată în vederea apărării drepturilor şi intereselor sale
legitime sau a intereselor altor persoane dacă legea deleagă dreptul adresării în judecată în acest
scop.727 Autorii care susţin această opinie menţionează că înaintarea acţiunii civile constituie
temeiul de intentare a procesului civil. Înaintarea acţiunii civile şi însăşi posibilitatea de intentare a
procesului civil în modul prevăzut de legea procesuală sunt condiţionate numai de circumstanţe
procesual-juridice, ceea ce caracterizează acţiunea civilă drept o categorie exclusivă a dreptului

procesual civil.728

Astfel, potrivit acestei opinii, adresarea în instanţa de judecată va duce la intentarea procesului civil
indiferent de faptul dacă recla' mantul este sau nu titularul dreptului subiectiv încălcat ori, în general,
dacă pretenţiile lui faţă de pîrît sunt sau nu sunt întemeiate.

În al doilea rînd, accepţiunea material-juridică, potrivit căreia acţiunea civilă reprezintă pretenţia
material-juridică înaintată de către o persoană ale teia ce urmează afi examinată într-o anumită
ordine procesuală.729 Majoritatea acestor autori susţin că acţiunea civilă ar fi însuşi atributul
dreptului subiectiv de a fi realizat prin aplicarea forţei de constrîngere a statului.730

Atît prima, cît şi cea de a doua accepţiune sunt supuse criticii în literatura de specialitate. În privinţa
accepţiunii procesual-juridice se menţionează că această abordare nu delimitează acţiunea civilă de
alte adresări către anumite

organe de jurisdicţie sau adresări către instanţa de judecată in procedura spe~

cială.731 Pe de altă parte, în critica accepţiunii material-juridică se aduce urmă“ torul argument:
pretenţia ca cerinţă material-juridică a unei din părţile rapor' tului material-juridic faţă de alta
reprezintă doar o modalitate de soluţionare a litigiului şi fără intervenţia organelor statului instanţa
de judecată. Însă acţiunea civilă, spre deosebire de pretenţie, constituie un mijloc de soluţionare a
litigiului între părţile raportului material-litigios cu ajutorul instanţei de judecată.732 Prin urmare,
există cea dea trei accepţiune.

În al treilea rînd, acţiunea civilă este analizată şi prin prisma unei accepţiuni unitare, ce cuprinde
două laturi: procesual-juridică şi material juridică.733 Potrivit acestei accepţiuni, acţiunea civilă există
doar în cazul cînd reclamantul şi pîrîtul deferă litigiul apărut între ei instanţei de judecată pentru a fi
soluţionat. Orice adresare a reclamantului către instanţa de judecată presupune şi înaintarea unei
pretenţii faţă de pîrît. În acest sens, acţiunea civilă cuprinde două pretenţii (cerinţe): a) pretenţia
material-juridică înaintată către pîrît şi b) cerinţa procesual-juridică adresată instanţei de judecată de
a soluţiona litigiul apărut în temeiul normelor juridice materiale şi procesuale. Deci, instanţa de
judecată, dînd un răspuns pretenţiei material-juridice a reclamantului, oferă şi un răspuns cerinţei
procesual-juridice.734

Deşi nu există o definiţie a acţiunii civile unanim acceptate în literatura de Specialitate, totuşi pot fi
evidenţiate anumite trăsături definitorii ale acesteia:

este o totalitate de mijloace procesuale prevăzute de lege. Posibilitatea de adresare a reclamantului

în instanţa de judecată cît şi ordinea ulterioară

de examinare a pretenţiilor astfel înaintate presupune folosirea anumitor

mijloace procesuale prevăzute de lege;

“ scopul acţiunii civile este apărarea dreptului subiectiv civil încălcat sau contestat.735 Întreaga
reglementare a procedurii contencioase în acţiunea ci

Vilă are drept scop apărarea drepturilor subiective încălcate sau contestate;

-apărarea drepturilor subiective civile are loc prin intermediul instanţei de judecată. Sesizarea altor
organe de jurisdicţie decît instanţa de judeca. tă pentru apărarea dreptului subiectiv nu se realizează
pe calea intentării unei acţiuni civile.

Aşadar, acţiunea civilă reprezintă o totalitate de mijloace procesual civile prevăzute de lege în
vederea apărării dreptului subiectiv civil încălcat sau contestat în ordinea procedurii civile prin
intermediul instanţei de judecată.

Trebuie reţinut că, deşi în multe cazuri noţiunea de acţiune civilă este utilizată pentru a desemna
cererea de chemare în judecată, este totuşi necesar să nu se pună semnul egalităţii între cererea de
chemare în judecată şi acţiunea

civilă,736 deoarece cererea de chemare în judecată reprezmta forma de mamfestare a acţiunii civile.